Sunteți pe pagina 1din 2

LUCEAFARUL

Si din oglinda luminis


Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batând închisi
A fost odata ca-n povesti Pe fata ei întoarsa.
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adânc în vis
Si era una la parinti De suflet sa se prinda.
Si mândra-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinti
Si luna între stele.

Iar ea vorbind cu el în somn,


Oftând din greu suspina:
� O, dulce-al noptii mele Domn,
Din umbra falnicelor bolti De ce nu vii tu? Vina!
Ea pasul si-l îndreapta
Lânga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.

Cobori în jos, luceafar blând,


Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Privea în zare cum pe mari Si viata-mi lumineaza!
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce,

El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Îl vede azi, îl vede mâni, Se cufunda în mare;
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamâni,
Îi cade draga fata.

Si apa unde-au fost cazut


În cercuri se roteste,
Si din adânc necunoscut
Cum ea pe coate-si razima Un mândru tânar creste.
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se împle.

Usor el trece ca pe prag


Pe marginea ferestei
Si tine-n mâna un toiag
Si cât de viu s-aprinde el Încununat cu trestii.
În orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o sa-i apara.

Parea un tânar voievod


������������ * Cu par de aur moale,
Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie,
Tesând cu recile-i scântei Un vânat giulgi se-ncheie nod
O mreaja de vapaie. Pe umerele goale.

Si când în pat se-ntinde drept Iar umbra fetei stravezii


Copila sa se culce, E alba ca de ceara �
I-atinge mânile pe piept, Un mort frumos cu ochii vii
I-nchide geana dulce; Ce scânteie-n afara.