BOLI GENETICE EREDITARE

PROF. INDRUMATOR PROF. TOTIR CONSTANTIN

ANUL IB CLAUDIA FILIPOI

ASSISTANT GENERALIST

CUPRINS:

PAGINA

1. EREDITATEA 2. VARIABILITATEA 3. BOLILE GENETICE 4. DESCRIEREA CATORVA BOLI 5.

GENETICA MEDICALA 6. PROFILAXIA BOLILOR GENETICE EREDITARE

1 1 2 3 4 4
Fiecare dintre noi are un bagaj genetic care îi influenţează atât starea de
sănătate proprie, cât şi pe cea a copiilor săi. Ce moştenim, de fapt, de la
părinţi? Caracteristicile ereditare ne-au fost transmise prin intermediul
materialului genetic al părinţilor şi tot prin intermediul lui le vom transmite, la
rândul nostru, urmaşilor. Fiecare dintre noi poartă 46 de cromozomi, 23 moşteniţi
de la mamă şi 23 de la tată, care conţin informaţii genetice precum nuanţa pielii,
culoarea părului, forma nasului, grupa de sânge, precum şi alte particularităţi
biochimice şi morfologice care ne deosebesc.

1. EREDITATEA este proprietatea unui individ de a

transmite la urmaşi caracterele sale personale precum şi cele ale speciei căreia îi
aparţine. Acest proces realizează similitudinea biologică dintre părinţi şi
descendenţi. Părinţii nu transmit însă la copii caractere ci informaţiile
(conţinute în genele din gameţi) necesare pentru realizarea caracterelor. În acest
context, ereditatea este un proces informaţional care presupune stocarea, expresia
şi transmiterea informaţiei ereditare, pentru realizarea caracterelor ale unui
individ. Ereditatea este deci o funcţie, esenţială

pentru viaţă.

Acidul dezoxiribonucleic (ADN) este substratul molecular al eredităţii, deţine

informaţia genetică codificată pentru realizarea caracterelor specifice unui
organism. Unitatea fundamentală de informaţie ereditară este gena - un segment de
ADN care determină un anumit caracter. Modificarea structurii unei gene normale,
numită mutaţie, produce o variantă genică (“alelă”), normală sau anormală. Aparatul
genetic al celulei cuprinde structurile celulare ce conţin ADN, nucleul şi
mitocondriile. Elementul principal al aparatului genetic este nucleul, centrul de
comandă şi control al majorităţii activităţilor celulare.
În nucleul interfazic, fiecare moleculă de ADN se asociază specific cu anumite
proteine (histone) şi formează, prin spiralizări şi plieri succesive, o fibră de
cromatină. La începutul diviziunii fibra de cromatină se condensează şi formează un
cromosom. Cromozomii reprezintă substratul morfologic al eredităţii; ei sunt
organite permanente ale nucleului dar vizibile numai în diviziune. Numărul şi forma
cromosomilor sunt elemente caracteristice fiecărei specii. La om, în celulele
somatice sunt 46 de cromosomi (2n = număr diploid); în celulele sexuale mature
(gameţi) numărul de cromosomi este redus, prin meioză, la 23 de cromosomi (n =
număr haploid). Termenul de genom uman este folosit, în prezent, pentru a descrie
totalitatea informaţiei genetice din celulele umane.. Mitocondriile conţin o mică
parte din ADN celular (0.5%).

2. VARIABILITATEA reprezintă fenomenele care produc diferenţele

genetice dintre indivizii unei populaţii, precum şi între populaţii diferite.

Sursele principale de variabilitate sunt mutaţiile, recombinările genetice (care au
loc în meioză, în timpul formării gameţilor) şi migraţiile unor indivizi dintr-o
populaţie în altă populaţie (după încrucişarea lor se produc modificări în
structura genetică a descendenţilor). Datorită proceselor de variabilitate fiecare
individ are o structură genetica unică şi caracteristică..

3. BOLILE GENETICE

Bolile genetice erau considerate rarităţi cu care practicianul se întâlnea

întâmplător în cursul activităţii sale. Pe măsură ce tehnologiile de studiu şi
cunoştinţele de genetică au progresat iar frecvenţa bolilor negenetice (cauzate de
malnutriţie, infecţii, ş.a.) a diminuat spectaculos, a devenit evident impactul
masiv al patologiei genetice în practica medicinii moderne. Părinţii care suferă de
o boală genetică trebuie să-şi ducă periodic copiii la medic pentru investigaţii
specifice. Peste 80 la sută din afecţiuni se transmit genetic, istoricul familial
fiind un indiciu asupra predispoziţiei către anumite boli. Dacă ştii ce ţi-e “scris
în gene”, poţi să iei din timp măsuri pentru a-ţi menţine starea de sănătate.
Bolile genetice sunt numeroase; se cunosc peste 10.000 de boli determinate sau
condiţionate genetic; ele au o mare diversitate, se manifestă la orice vârstă,
orice sistem de organe şi de aceea se regăsesc în aproape toate specialităţile
medicale. Bolile gentice sunt frecvente; ele afectează cel puţin 5-8% din nou-
născuţi (1 din 20) şi probabil 30– 40 % de indivizi în tot cursul vieţii (VEZI
TABELUL DE MAI JOS) Incidenţa1 bolilor genetice (modificat după Connor & Ferguson-
Smith, in 1997 şi Jorde in 2000) Tipuri majore de boli genetice Număr de Incidenţa
la
Incidenţa se referă la rata cu care se produc cazuri noi. Frecvenţa este un termen
nespecific, folosit uneori sinonim pentru incidenţă
1
subtipuri
Boli cromosomice (ex.: sindrom Down) > 600 Boli monogenice (mendeliene) − Autosomal
dominante (ex.: boala 8544* polichistică renală a adultului = ADPKD; − Autosomal
recesive (ex., fibroza 527* chistică) − Legate de X (ex.: hemofilia; daltonismul)
Boli mitocondriale 60 Boli multifactoriale (debut înainte de 25 ani) >50 −
Malformaţii congenitale majore (ex., spina Bifida(ruptura de coloana), DSV(defect
septal ventricular), despicăturile labio>50 maxilo- palatine) − Boli comune ale
adultului (ex.: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, boala ulceroasă,
schizofrenia) Total (înainte de 25 ani) Boli genetice ale celulelor somatice# >100
Total * După OMIM (1998). # Acest tip de boli apar după naştere, la circa 25%
adulţi.

1000 nounascuţi vii

6-9 24 20 2 2

Rare 20 - 50

50 - 83 250 300 - 383

Bolile genetice au o contribuţie majoră la mortalitatea infantilă şi morbiditate.

Acum mai puţin de un secol bolile produse de cauze negenetice (malnutriţie,
infecţii, condiţii insalubre etc) produceau majoritatea deceselor la copil; în sec.
XX sănătatea publică s-a îmbunătăţit şi ca rezultat mortalitatea infantilă s-a
redus iar bolile genetice au devenit o cauză majoră a deceselor la copil.

4. DESCRIEREA CATORVA BOLI

Sindromul Down sau mongolismul (BOALA CROMOZOMICA)

Este o afectiune permanenta in cadrul careia o persoana se naste cu anumite

trasaturi fizice distincte, de exemplu facies aplatizat, gat scurt, si un grad de
intarziere mintala (retard psihic). Desi Sindromul Down este permanent, majoritatea
pacientilor pot duce o viata normala, activa. Beneficiind de ingrijirea adecvata si
ajutorul de care au nevoie, copiii cu Sindrom Down pot avea
crestere si dezvoltare spectaculoase si pot deveni adulti sanatosi si fericiti.
Fibroza chistică (BOALA MONOGENICA) este una dintre cele mai frecvente afecţiuni
care se transmit genetic şi apare atunci când nounăscutul moşteneşte o anumită genă
de la ambii părinţi. Boala se poate manifesta prin sângerare intraarticulară sau
intramusculară ce cauzează edeme şi dureri, prin sângerări nazale frecvente sau
prin urinări cu sânge Cei mai multi purtatori ai defectului genetic nu prezinta
semne de boala. Nu exista inca un tratament – terapia incearca doar sa previna
infectiile pulmonare grave asociate bolii si sa asigure o dieta adecvata. Sindromul
Melass (BOALA MITOCONDRIALA) Este o encefalopatie mitocondriala multisistemica,
care incepe in copilarie dupa o nastere normala si o dezvoltare timpurie. Pacientii
se opresc din crestere, prezinta si episoade apoplectice recurente manifestate cu
hemipareze, hemianopsie sau cecitate corticala. Pot surni varsaturi episodice, iar
unii pacienti se confrunta cu pierderea auzului. Pot fi prezente convulsii focale
sau generalizate si epilepsie mioclonica. Expresia completa a afectiunii conduce la
dementa, la o stare ce tintuieste la pat, iar moartea deseori are loc inaintea
varstei de 20 de ani. Aceasta afectiune este obisnuit desemnata prin acronimul
MELAS.Poate fi prezenta acidoza lactica. MELAS se mosteneste pe cale materna, dar
sunt frecnte si cazuri sporadice. Nu au fost semnalate cazuri multiple familiale.
DESPICATURILE LABIO-MAXILO-PALATINE

Malformatiile congenitale ale regiunii cervico-faciale au o incidenta crescuta

datorita complexitatii embriologice locale si prezinta o etiologie multifactoriala.
Dintre malformatiile congenitale cea mai crescuta frecventa o prezinta buza de
iepure cu sau fara despicatura palatina si despicatura palatina izolata constituie
entitati genetice distincte. Unele malformatii s-au transmis de la o generatie la
alta, alteori au aparut doar la mai multi membrii ai aceleasi generatii.
Despicatura palatina este una dintre putinele malformatii a carei aparitie poate fi
urmarita cu destul de multa certitudine. Forgh-Andersen a concluzioneza ca
despicaturile de buza cu sau fara despicaturi de palat sunt în general
mostenite,iar modul de transmitere recesiv, gena având o expresibilitate variabila.
Dupa noile teorii nu este posibil ca o singura gena sa fie responsabila de aceste
malformatii si se sugereaza o etiologie multifactoriala-o serie de gene si factori
de mediu. Cele mai frecvente malformatii congenitale ale fetei sunt despicaturile
oro-faciale

5. GENETICA MEDICALĂ
Genetica medicală - ca parte a geneticii umane – a devenit o specialitate clinică
distinctă care se ocupă de diagnosticul şi îngrijirea pacienţilor cu boli genetice
precum şi de familiile lor prin: sfat genetic, diagnostic prenatal, screening
neonatal sau diagnostic presimptomatic. Ponderea acestor servicii de genetică în
asistenţa medicală a populaţiei este importantă şi nu poate fi ignorată. În fiecare
an se nasc în România circa 7200 copii cu anomalii congenitale iar 12.000 vor fi
afectaţi de diferite boli genetice înainte de 25 de ani. Deci circa 20.000 de copii
şi familiile lor (în care şi alte persoane au un risc genetic) au nevoie anual de
diagnostic, explorări şi sfat genetic; aceasta impune cu necesitate crearea unei
reţele naţionale de Centre de Genetică Medicală regionale şi Cabinete judeţene.

6. PROFILAXIA BOLILOR GENETICE EREDITARE

Bolile genetice sunt boli cronice care realizează frecvent un handicap fizic,
senzorial, motor sau mintal. Bolile genetice produc peste 50% din cazurile severe
de retard mintal, de surditate sau cecitate (orbire) la copil. Ingrijirea
pacienţilor cu boli genetice implică cheltuieli importante. Se poate conchide, fără
rezerve, că bolile genetice reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, ce
impune acţiuni concrete şi eficace de diagnostic şi un Program naţional de
profilaxie a bolilor genetice, bazat pe sfat genetic, screening şi diagnostic
prenatal, screening neonatal (pentru boli frecvente şi tratabile), registre
regionale sau naţionale şi diagnosticul presimptomatic în familiile cu risc genetic
crescut. Profilaxia bolilor capătă, graţie geneticii, o nouă dimensiune.
Adresânduse familiilor sau persoanelor cu risc genetic, profilaxia devine
individualizată, personalizată. Identificarea unor gene ce determină
susceptibilitatea unor persoane sănătoase la anumite boli (de ex., la anumite forme
de cancer) precum şi studiul unor markeri genetici individuali asociaţi cu
vulnerabilitatea la boală (de ex., la hipertensiune arterială, boală coronariană,
ş.a.) deschid calea unei medicini predictive, bazată pe "previziunile" prenatale
sau premorbide. Medicina predictivă,
cu toate dilemele etice pe care le suscită, oferă mari speranţe pentru prevenirea
bolilor genetice.

Nou-născuţii au nevoie de testare, Aproximativ 20 de copii se nasc anual în România

cu fenilcetonurie (boală ereditară cauzată de deficienţa în metabolizarea unui
aminoacid), afecţiune care poate da epilepsie şi deficienţe neurologice. Din
păcate, jumătate din copiii cu această afecţiune mor pentru că sunt diagnosticaţi
prea târziu. Copiii cu fenilcetonurie depistaţi mai târziu de 3-4 luni trebuie să
aibă o dietă strictă. Fenilcetonuria se depistează la naştere printr-o analiză a
urinei (testul Phenistix) şi a sângelui (testul Guthrie). Acest ultim test
presupune recoltarea din călcâi a 2-3 picături de sânge

Exista mai multe metode de diagnosticare a bolilor genetice ereditare:

1. Clinico-genealogica (colectarea informatiei completa da la persoana in cauza

(date despre parintii, frati, surori, buneii, rudele apropiate: ce maladii au
suportat)). 2. Metoda citogenetica consta in cercetafdfsdfsdfsdfsdfrea garniturii
normale de cromozomi si al anomaliilor de numar si de structura a cromozomilor.
Deasemenea aceasta metoda include determinarea cromatinei sexuale. Pentru aceste
analize, se colecteaza singe, sau celulele maduvei osoase, a pielii, a lichidului
amniotic, tesuturilor embrionale. 3. Metoda molecularo-genetica. Permite
determinarea modificarilor structurale si functionale din acizii nucleici in
patologia ereditara. Se extrage probele de ADN din singele periferic, din
vilozitatile corionale, lichidul amniotic. 4. Metoda imunogenetica - se utilizeaza
in studiul pacientilor si rudelor lor in cazurile de imunodificienta ereditara.
Permite determinarea predispozitiei ereditare cu ajutorul marcherilor genetici
(sistemul HLA). 5. Metoda gemenilor se bazeaza pe compararea frecventei
caracterelor la gemenii monozigoti (identici) si heterozigoti (neidentici)

Studiile arată că ADN-ul poate fi modificat de o multitudine de factori asupra

cărora putem interveni sau nu. Analizele genetice te ajută să afli din timp ce
predispoziţie genetică ai pentru a face unele boli ereditare.
BIBLIOGRAFIE:

TRATATE ALE: Dr. Adrian Stănescu medic primar gerontolog Dr..Amelia Dobrescu
Asist.univ. ( UMFCraiovaDisciplina de Genetică Medicală) Dr. Dana Lucia Stanculescu
Institutul Oncologic Bucuresti Genetic disorders in children and young adults: a
population studyAm.J.Hum.Genet 1988 Maximilian C. - Geneza individualităţii – Ed.
Sport-Turism, Bucureşti, 1980 McKusick V.A. History of medical genetics. in Rimoin
DL, Connor JM, Pyeritz RE (3rd eds) - Emery and Rimoin's Principles and practice of
medical genetics. Vol.1, Churchill Livingstone, Edinburgh, pp 1-30 McKusick V.A.
Medical genetics: a 40-year perspective on the evolution of a medical specialty
from a basic science. JAMA, 1993; 270:2351-2356 Genomics and medicine: Dissecting
human postgenmics era. Science 2001 Peltonen l., McKusick disease in the