Sunteți pe pagina 1din 15

1. Scurt istoric în implantologia orală.

Congton (1915) este primul care foloseste termenul de "implantation" pentru a desemna "operatiunea de
introducere a unei rdacini naturale sau artificiale intr-o alveola creata artificial in procesul alveolar".
In vederea unei retrospective ordonata, istoricii impart evolutia implantologiei in sase etape distincte:
a)perioada antica - de la inceputuri pana in anul 1000 e.n. b)perioada medievala (1001 -1799)
c)perioada fundamentarii - secXIX cu aparitia tratatului Maggiolo ”Manual de Artă Dentară”
d)perioada premoderna (1910-1930) -1913,Greenfield prezintă un studiu privind un implant din iridium-
platină în formă de gratar pe care aplică o coroană culisantă.
e)perioada moderna {1931-1977) utilizarea metalelor de inox (inerte) ca Cr,Co,Mo, Vit.
f)implantologia orala contemporana (1978 - prezent) începe cu definirea biomateriale şi a fenomene de
osteointegrare Brånemark.
Implantologiei în Moldova: Socolov, Prima stagiune în 1986 în Caunas.

2. Implantologia orală. Indicaţii, contraindicaţii şi limite în implantologia orală.


Implantologia orala face parte din arsenalul terapeutic al stomatologiei moderne, astfel incat stomatologia de
astazi nu poate functiona fara aceasta ramura.

Indicaţii: edentatie unidentara; edentaţiile primare;lipsa retenţiei şi instabilitatea protezelor mobilizabile;


disconfort funcţional cu proteze mobilizabile; incapacitatea psihologică de a purta o proteză mobilizabilă, chiar
dacă este prezentă o retenţie adecvata; localizarea şi numărul insuficient a stâlpilor restanţi; absenţa stâlpilor
naturali pentru realizarea unei proteze fixe; cerinţă către un tratament conservativ

Contraindicaţii: Contraindicaţiile locale relative: *Prezenţa unor resturi radiculare în grosimea crestei
alveolare; *Procese inflamatorii locale; *Ofertă osoasă insuficientă *ocluzie patologică

Contraindicații generale relative: *Neoplasme sau stări precanceroase; *Afecţiuni granulomatoase (tuberculoza,
lepra). *Dereglări psihice (schizofrenie, paranoie); *Abuzul de alcool şi droguri;

Contraindicaţiile absolute : *patologii sistemice necontrolate, diabet zaharat tip II stadiu decompensat; *tumori
maligne regionale; *metastaze tumorale; *afecţiuni ale mucoasei bucale (lupus eritematos); *tulburări
psihologice severe. *vârsta pacientului (pacienţii tineri în perioada de creştere); *Fumatul, narcomania,
alcoolismul

1. Anatomia preimplantară şi periimplantară. Oferta osoasă în implantologie; alegerea


tipului de implant.
Oferta osoasa se defineste prin cantitatea de os în zona edentata, în care se introduce implantul. Aceasta este
masurata în latime, înaltime, lungime, înclinare si raportul coroana-corpul implantului.

In general trebuie să existe minimum 1 milimetru de os în jurul oricărui implant. Oferta osoasă în
înălţime se măsoară de la nivelul crestei alveolare până la limita opusă care este reprezentată de sinusul maxilar
în zona posterioară superioară şi de canalul mandibular în zona posterioară mandibulară. Problema ofertei
osoase în înălţime se pune mai ales în cazul crestelor edentate. Limita minimă a ofertei osoase în înălţime
pentru ca implantul să aibă succes este de 10 mm.Lungimea necesară pentru un implant endoosos este
legată şi de lăţimea osului. Pentru un un os cu lăţime de 5 mm sau mai mult este necesară o lungime în sens in
sens mezio-distal de 5 mm. O lăţime de 2,5 până ia 5 mm are nevoie de o lungime în mezio-distal de circa 15
mm pentru a obţine o suprafaţă de contact os-implant suficientă.
2. Rolul terapiei implanto-protetice în stomatologia modernă – interrelaţia dintre
implantologia orală şi celelalte discipline stomatologice.
Implantologia sau implantarea dinților este domeniul stomatologic care oferă posibilitatea unică și sigură
de restabilire a arcadei dentare. Restabileste orice număr de dinți lipsă, păstrînd estetică naturală a dinților și
evitarea șlefuirii dinților alăturați.
Aplicatiile implantologiei orale în protetică: Edentaţiile unidentare beneficiază de refaceri protetice pe
implanturi, fără a mai fi necesară prepararea dinţilor limitrofi breşei pentru o punte; Edentatiile totala poate fi la
ora actuala rezolvata gratie implantologiei orale; Retentia unei proteze partiale mobilizabile poate fi
imbunatatita considerabil prin inserarea unor implanturi prevazute cu mijloace special de mentinere si
stabilizare evitind aplicarea unor crosete pe dintii naturali

Aplicatii in endodontie: - Esecurile din endodontie (recidivile leziunilor periapicale, canalele impermeabile,
dintii fracturati) duc adeseori la inderpartarea unor dinti. Inserarea unui implant imediat postextractional poate
sa-l salveze adeseori din situatii neplacute.

Aplicatii in ortodontie: Implanturile sunt din ce in ce mai des utilizate in ortodontie pentru tractionarea unor
dinti la pacienti cu edentatii partiale, servind drept suport pentru aplicarea unor forte intraorale ce contribuie la
repozitionarea acestor dinti.

3. Anatomia clinică a aparatului dento-maxilar – oferta osoasă în terapia implanto-


protetică – aspecte privind selecţia şi poziţionarea implanturilor pe creasta alveolară.
Resobtia crestelor alveolare ale maxilarului si mandibulei consecutiv pierderii dintilor au o semnificatie
deosebita atunci când se doreste inserare unor implante endoosoase. Urmarita în dinamica resorbtia osoasa este
mai accentuata în primele saptamâni dupa extractia dentara, reducându-se ca intensitate treptat.
La nivelul mandiblei resorbtia crestelor osoase în zona frontala este de 4 ori mai rapida decât cea de la
maxilar. De asemenea este mai accentuata lingual, modelul de resorbtie mandibular fiind unul centrifug, în
comparatie cu cel maxilar unde este centripet.
Canalul mandibular situat în mod obisnuit la nivelul apexului dintilor, consecutiv resorbtiei va fi situat tot mai
superior, afectând dimensiunea verticala a corpului mandibulei(oferta osoasa verticala).
La maxilarul superior prezenta sinusului maxilar afecteaza oferta osoasa vericala, în special dupa extractia
dentara când sinusul poate trimite anumite prelungiri corespunzatoare zonelor din care au fost extrase dinti –
golfuri sinusale.
Alegerea corecta a implanturilor este important în asigurarea amortizării forţelor, deoarece s-a
demonstrat faptul că cele mai mari forţe acţionează la nivelul coamei crestei
Diametrul se alege în concordanţă cu zona topografică în care se vor insera respectivele implante. Astfel, în
edentaţiile frontale mandibulare se aleg implante mai înguste, cu diametrul de 3.3 sau 3.5mm, iar în
edentaţiile din zonele laterale ale arcade mandibulare şi în cele maxilare se folosesc de obicei implante cu
diametrul mediu, de 4.2 sau 4.5 mm, în funcţie de sistemul de implante utiliza. La pacienţii cu bruxism în
antecedente se vor alege implante cu diametru mai mare cu 1 mm, dacă oferta osoasă permite acest lucru.
4. Evaluarea câmpului protetic şi a statusului biologic general al pacientului în
pespectiva inserării implanturilor dentare – diagnostic preoperator, bilanţ preprotetic.
Implantologia orala presupune derularea unor procedee dupa cum urmeaza: anestezia, uneori extractia dentara (când se
practica implante imediate), crearea patului osos în vederea insertii implantului, inserarea implantului,urmarirea
osteointegrarii, confectionarea suprastructurii protetice si echilibrarea ei gnatologica.
Asadar o refacere protetica pe implante sumeaza o serie de interventii si proceduri traumatice pe care pacientul trebuie
sa le suporte. Endobucal ne intereseaza prioritar aspectul mucoasei care acopera crestele alveolare, contururile osoase
(forma, dimensiuni), fundurile de sac, dispozitia santului paralingual (la mandibula). De asemenea, este foarte important
sa se noteze curbura si înclinarea crestelor alveolare, gradul resorbtiei verticale si orizontale cât si tipul de resorbtie.
Este important de stiut: volumul si întinderea sinusurilor maxilare, latimea,lungimea si înaltimea crestei (oferta osoasa),
nivelul planseului foselor nazale, grosimea mucoperiostului, pozitia canalului mandibular si a gaurii mentoniere,
rapoartele radacinilor dintilor vecini cu zona unde se va insera implantul.
Din cadrul bilantului preprotetic nu trebuie sa lipseasca urmatorii timpi: a) evaluarea spatiului interarcadic;
b) analiza planului (sau a viitorului plan) de ocluzie; c) statusul arcadelor; d) formele crestelor alveolare;
e) examinarea protezelor vechi; f) numarul si topografia dintilor absenti; g) studiul temeinic al ocluziei.

5. Biomecanica A.D.M. şi rolul acesteia în terapia implanto-protetică.


Biomecanica aparatului masticator presupune miscarea segmentelor mobile ale sistemului si crearea de
presiuni la nivelul suportului osos. Forta necesară acestui proces este generată de muschii mobilizatori ai
mandibulei, muschii limbii si cei faciali. Această fortă se transmite la nivelul structurilor osoase de-a lungul
unor adevărate linii de fortă ce se continuă de la nivelul insertiilor musculare în interiorul scheletului. De
asemenea, forta se transmite si la nivelul suprafetelor ocluzale si a articulatiei temporo-mandibulare.
.
6. Densitatea osoasă şi importanţa practică în implantologia orală.
Densitatea osoasa disponibila dintr-o zona edenatat are o importa deosebita asupra planului terapeutic de
alegere a implantului si a abordului chirurgical, perioadei de vindecare, a solicitarii implantului cu lucrare
protetica. Dupa MISCH, exista 4 grupe de densitate osoasa,
- os dens compact ( D-1), ca lemnul de stejar: foarte dens, apare în special la mandibular anterioara,
mentinîndu-si forma si densitatea datorita presiunilor exercitate de insertiile musculare si de torsiunea
mandibulei. Histologic este format din os lamelar dens, înalt mineralizat, putînd suporta sarcini mari.
- os poros compact ( D-2 ): este o combinatie de os trabecular gros la interior, si os dens, chiar compact la
exterior, apare mai frecvent la mandibula anterioara, urmata de cea posterioara, ocazional si la maxilarul
anterior. Majoritatea sistemelor de implante se refera la aceasta densitate osoasa, care prezinta o serie de
avantaje: interfata rigida initiala; osteointegrare buna; vascularizatie buna, vindecare în 4 luni.
- os trabecular dens d3: este format din os trabecular fin si os compact poros subtire; apare în special la
maxilarul anterior si posterior, si la mandibula posterioara. Prezinta unele avantaje: preparare foarte usoara,
vascularizatie buna, favorizînd vindecarea. Vindecarea desi buna se produce în decursul a 6 luni.
- os trabecular fin ( D-4 ): este format din os trabecular cu o densitate foarte redusa si foarte putin os
cortical;apare la maxilarul posterior la edentatiile vechi. Este osul cel mai defavorabil pentru implantare.

7. Implantele endoosoase, clasificarea.


Implantul dentar endoosos este o mica “ancora” din titan care se insera in osul maxilar asa cum radacina unui
dinte natural se insera in osul maxilar. Dupa osteointegrarea implantului sau cand osul inconjurator s-a atasat de
implant, apoi coroana dentara este plasata deasupra implantului.
Implanturilor endoosoase deosebim cu o singura piesa chirurgicala si 2 piese chirurgicale.
Dupa forma – in forma de arc,lame,surub,cilindru.
Dupa aliajul din care este confectionat- crom-cobalt,titan,ceramica,sticla-carbon.
8. Biomateriale utilizate în practica implantologică – titanul, masele ceramice,
materiale şi membrane biologice utilizate în tehnicile de augmentare osoasă.
Sunt materiale fără viaţă, utilizate in domenii medicale, cu scopul de a produce o interacţiune cu sistemul
biologic. Condiţia de bază este biocompatibilitatea, ceea ce reprezintă posibilitatea organismului viu de a tolera,
în anumite limite, fără a determina apariţia unor reacţii de apărare, un material străin, inserat în intimitatea lui.
Clasificarea:
Titanul avantaje: biocompatibilitate, conductibilitate termica redusa, densitate scazuta, rezistenta la coroziune.
Implanturile din ceramica aluminoasa au o duritate extreme de crescuta, care permite o prelucrare doar cu
instrumente diamantate, si o rezistenta la compresiune mai mare ca la implantele metalice.
In tehnicile de augmentare osoase se utilizeaza doua tipuri de materiale: materiale de aditie si membrane de
regenerare.
Materiale autologe sunt reprezentate de fragmente de tesut osos recoltate la acelasi individ.
Sediul de recoltare intraorala: tuberozitatea maxilara, mentonul, crestele edentate.
Extraoral: spongioasa si medulara din creasta iliaca
Materiale alogene. Transplantele de os alogen se realizeaza intre indivizi diferiti.( creasta iliaca)
Materiale de aditie heterologe
Membranele sunt bariere confectionate din diferite materiale resorbabile sau neresorbabile care separa defectul
osos refacut sau nu cu materiale autologe, omologe, heterologe, de lamboul muco-periostal. Ele mai impiedica
proliferarea celulelor epiteliale din lamboul muco-periostal spre defectul osos.

9. Fiziologia osteogenezei, a osteointegării (osteoacceptării) şi patologia


osteodezintegării, raportată la modele biologice.
Osteointegrarea – inseamna conexiunea structurala si functionala directa intre osul gazdei si suprafata
implantului, fara interpunere de alte tesuturi.
Din punct de vedere fiziologic, osul urmeaza un ciclu neschimbat care începe totdeauna printr-o
faza de resorbţie osoasă, apoi de repaus și în sfârșit de apoziţie. Prima fază a neoosteogenezei este faza
osteoclastica: osteoclastele prin activitate resorbtivă creează spaţiu pentru vasele de neoformaţie. Dupa o
perioadă de repaus, urmează faza de formare a osului primar, osteoid: osteoblastele din jurul vaselor de
neoformaţie încep să structureze os nou, care înlocuiește din aproape în aproape, osul necrozat.Durează 6
săptămâni.
Ultima, este faza de remaniere osoasă cu obţinerea de os matur: prin remodelare excentrică, de la implant spre
os, dovadă a osteointegrării, durează 4-6 luni.

10. Factorii locali ce influenţează asupra procesului de osteointegrare.


Factori locali: Integritatea ţesutului moale care acoperă situl implantar, capacitatea de osteogeneză şi de
remodelaj osos sunt factori determinanţi pentru osteointegrare.
a) Starea mucoasei: Toate dermatozele bucale cum ar fi candidoza, eczema, lichenul plan, leucoplaziile trebuie
tratate înainte de punerea implantelor.
b) Cantitatea şi calitatea osoasă: Situl implantar trebuie să fie bine vascularizat.
c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea este în mare parte obţinută la nivelul părţilor marginale şi
apicale ale implantului angajat în corticala osoasă.
d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate sunt supuse unei rezorbţii continue, presiunea exercitată de o
proteză adjunctă prost adaptată poate accentua această rezorbţie.
e) Bolile parodontale: La persoanele edentate parţial, patogenia parodontală prezentă la nivelul dinţilor
naturali poate coloniza sulcusul peri-implantar. Riscul apariţiei infecţiilor periimplantare este mai ridicat la
pacientul care prezintă parodontite în special pentru formele agresive.
11. Mediile biologice şi reacţia acestora la implantele orale.
Asupra implantului actioneaza 2 medii biologice
- mediul salivar
- mediul biologic intratisular
SALIVA: Este un mediu biologic complex al cavitatii bucale, cu care implanturile si lucrarile protetice vin in
contact. Modificarile pH-ului pot genera: - alterarea proprietatilor salivare; - perturbarea ecosistemului florei
bucale; - bacteriile bucale se inmultesc la un anumit pH salivar optim
Saliva este un excelent electrolit cu actiune directa asupra biomaterialelor.
PLASMA SANGUINA SI LICHIDUL INTERSTITIAL
Dupa insertia implantului are loc: formarea unui cheag sanguin periimplantar; aparitia lichidului interstitial
care scalda implantul; implantul este supus unei concentratii de oxigen variabila ce poate duce la coroziune.

14. Clasificarea edentaţiilor în terapia implanto-protetică, edentaţii şi modalităţi de


soluţionare a acestora prin intermediul complexului terapeutic implantoprotetic.
Edentații unidentare: − la maxilă ; − la mandibulă
Edentații parțiale: − la maxilla − la mandibulă
Edentații totale: − la maxilă − la mandibulă
Edentația unidentara- Este restaurata implanto-protetic printr-o restaurare fixa cu sprijin implantar,
utilizindu-se criterii dependente si independente de topografia edentatiei. Latimea vestibulo-orala a crestei va
trebui sa fie de minim 6mm. Dimensiunea mezio-distala a coroanei din ceara va trebui sa fie minim 7mm.
Implantul se va insera in dreptul centrului viitoarei coroane, atit in sens vestibulo-oral,cit si meziodistal pentru
a permite o directionare a fortelor in axul lung al implantului.
In restaurarea implanto-protetica a edentatiei partiale se recomanda solidarizarea implanturilor multiple
pentru o mai buna amortizare. Distanta dintre doua implante se calculeaza tininduse cont de faptul ca intre
centrele a doua implanturi adiacente trebuie sa fie 7mm. Distanta dintre un implant si dinte natural se
calculeaza din centrul implantului pina la fata proximala a dintelui care trebuie sa fie minim 4mm.
In edentatie totala la maxila e importanta determinarea preimplantara a relatiilor intermaxilare.Dintre
variantele terapeutice implanto protetice se poate instala:
− Proteza maxilara fixa detasabila,nr de implanturi necesare este cel putin 4,dar sunt preferate 6 implanturi.
In edentatia totala la mandibula: a. Proteza fixa detasabila: − se indica utilizarea a 5 implanturi
− dispunerea colineara sau insertia implantelor de-a lungul unei linii curbe;

15. Componentele chirurgicale a implanturilor dentare endoosoase.


Componentele chirurgicale ale implantului endoosos sunt:
-implantul prorpiu-zis -surubul de acoperire -conformatorul de gingie.
Implantul propriu zis este compus din corpul implantului ,colul implantului si apexul implantului.
Corpul este porţiunea endoosoasă care se inseră in os .Colul este porţiunea responsabilă de fixarea părţii
protetice.Apexul este partea apicala a implantului care poate fi rotungită neagresivă şi agresivă prevazută pentru
autoînfiletare.
Şurubul de acoperire este un şurub cu capac care se plasează în extremitatea orală a implantului de stadiul II
pentru a preveni invazia epitelială sau osoasă pe parcursul osteointegrării.
Conformatorul de gingie este un dispozitiv metallic transgingival de formă cilindrică sau conică cu şurub.
16. Etapele chirurgicale în vederea instalării implanturilor dentare endoosose.
Instalarea implanturilor endoosoase se face :
-cu crearea lamboului muco-periostal; -fara crearea lamboului muco-periostal..
A)Instalarea implanturilor dentare cu crearea lamboului mucoperiostal in 2 şedinţe chirurgicale:
Etapele: iniţial se face examenul clinic si paraclinic al pacientului, intervenţia se face sub anestezie, crearea si
decolarea lamboului mucoperiostal, crearea neoalveolei, neoalveola propriu-zisă, instalarea implanturilor si
şurubului de acoperire, suturarea plagii, administrarea tratamentului antiinflamator si analgetic, suprimarea
suturilor se face la a 7-10 zi.
Instalarea implanturilor dentare cu crearea lamboului mucoperiostal in 1 şedinţe chirurgicale:
Etapele: incizie cu decolarea lambourilor muco-periostale, forarea neoalveoleleor, instalarea implanturilor
dentare, aplicarea conformatorului gingival, suturarea plagii postoperatorii.
B) Instalarea implanturilor dentare fara crearea lamboului mucoperiostal in 2 şedinţe chirurgicale:
Etapele: dupa aprecierea biotipului gingival si a ofertei osoase se face anestezie peurma este forată neoalveola
transmucosal, cu ajutorul unui dispozitiv special este pastrat paralelismul intre implanturi, aprecierea
paralelismului inter-implantar ,aplicarea conformatorului de gingie.
Instalarea implanturilor dentare cu crearea lamboului mucoperiostal in 1 şedinţe chirurgicale:
Etapele: examenul clinic si paraclinic , pregatirea cimpului preoperator, incizie cu decolarea lambourilor muco
periostale, forarea neoalveolelor, instalarea implanturilor dentare, aplicarea conformatoarelor gingivale,
suturarea plagii.

17. Timpii de implantare în urma extracţiei dentare.


Implantarea dupa extractia dentara poate fi de 4 tipuri.
tip 1-implantarea se efectueaza imediat ,la finele extractiei dentare dupa o eventuala examinare a integritatii
peretilor alveolari.Implantarea poate fi realizata intr-o singura sedinta chirurgicala cu sau fara crearea lamboului
mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale.
tip 2-timpurie implantarea se efectueaza dupa vindecarea definitive a tesuturilor moi cu sigilarea biologica a
alveolei 4-8 saptamini postextractional. Implantarea poate fi realizata intr-o singura sedinta chirurgicala cu sau
fara crearea lamboului mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale.
tip 3-se considera implantarea timpurie dupa o substantiala vindecare osoasa a alveolei confirmata clinic si
radiografic 12-16 saptamini. Implantarea poate fi realizata intr-o singura sedinta chirurgicala cu sau fara crearea
lamboului mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale.
tip 4-instalarea implanturilor la 6-12 luni posextractional dupa vindecarea osoasa complete.Aceasta metoda
este metoda de aur si poate fi realizata intr-o singura sedinta chirurgicala cu sau fara crearea lamboului
mucoperiostal si in doua sedinte chirurgicale.

18. Principiile şi tipurile de incizii folosite în implantologia orală.


Incizia crestală-se indica la implanturile de generatia a I-a avind avantajul ca se realizeaza pe o zonă putin
vascularizata si inervata.
Incizia pe versantul palatinal al crestei alveolare, se indica la implanturile de generatia a II-a si cind se
urmareste realizarea unei grefe osoase. In realizarea inciziilor se vor respecta urmatoarele reguli:
-se vor folosi numai bisturie ascutite schimbate frecvent.
-pentru chirurgia implantara se folosesc bisturiile nr 15. Incizia pe creasta se face la nivelul liniei albe
localizată pe mijlocul crestei,ce rezulta prin cicatrizarea postextracţională ,o zona avasculara.
-bisturiul trebuie apasat ferm pe os pentru a evita repetarea inciziei.
-inciziile trebuie extinse adecvat anterior cu cel putin un dinte iar posterior pina la tuberozitate sau retromolar.
-incizia la nivelul zonei frontale cind papilla are o inalţime acceptabila ,incizia a papilei trebuie facuta
adiacent fiecarui dinte vecin, inciziile vertical de pe fata vestibulara incepind la 1mm sub jonctiunea
mucogingivala, aceste incizii merg mai departe pe creasta lasind 1-1,5mm de papilla.
-decolarea lamboului mucoperiostic trebuie facuta fara sfisierea tesuturilor si a periostului folosind decolatoare
ascuţite cu care se insinueaza la nivelul corticalei osoase sub lambou.
19. Coraportul diametrului implantului faţă de oferta osoasă. Planificatrea
numărului de implanturi în dependenţă de breşele dentare.
Diametrul se va alege in concordanta cu zona topografica in care se vor insera respectivele implanturi.Astfel in
edentatiile frontale mandibulare se aleg implanturi mai inguste,cu diametrul de 3,3 sau 3,5 mm,iar in edentatiile
din zonele laterale ale arcadei mandibulare si in cele ale arcadei maxilare cu diametru mediu,de 4,2 sau 4,5
mm,in functie de sistemul de implanturi utilizat. La pacientii cu bruxism in antecedente se vor alege implanturi
cu diametrul mai mare cu 1 mm, daca oferta oasoasa permite acest lucru. Numarul implantelor trebuie sa fie in
concordanta atit cu intinderea restaurarii protetice cit si cu particularitatile cimpului protetic. Se indica
inlocuirea prin cite un implant a fiecarui dinte lipsa pentru a se asigura o distributie a fortelor pe o suprafata cit
mai mare.

20. Examenele paraclinice utilizate în diagnosticarea şi tratamentul implanto-


protetic.
- Radiografia panoramica- evidentiaza inaltimea si lungimea crestelor edentate si a bazei oaselor
maxilare,topografia sinusurilor maxilare, traiectul canalului mandibular si localizarea gaurii mentoniere.
- Teleradiografia de profil- se utilizeaza in situatiile cind se plaseaza implante in zonele anterioare ale
maxilarelor, ofera imagini cu dimensiuni exacte. permite aprecierea formei crestei osoase a spatiului relative
intre corticala si spongioasa,determinarea lungimii implantului si a structurii trabeculare interne.
-CT-permite reprezentarea tridimensionala a osului unde urmeaza sa fie inserat implantul.
-Radiografia retroalveolara-este de mare folos atit preoperator cit mai ales postoperator cind se efectueaza
controale de durata scurta, mijlocie si lunga.
-Radiografia cu film muscat-ajuta la difirentierea calitativa a structurii osoase compacte de cea spongioasa, la
edentatul total.

21.Fişa pacientului purtător de implanturi. Caracteristica și conţinutului fişei.


Fisa pacientul trebuie sa contina urmatoarele: -Date personale ale pacientului; -Date despre examinarea
pacientului. ; -Date la care s-a facut interventia de inserare si echipa medicala.
-Date clinice preoperatorii,intra si postoperatorii
Datele preoperatorii se refera la creasta alveolara si la mucoasa care o acopera (mobile, fixa, cheratinizata sau
nu) si la statusul radiologic al ofertei osoase.
Date intraoperatorii se refera la toate manevrele efectuate in timpul interventiei si imediat dupa:
premedicatie,anestezie,incizie,structura osoasa,eventuale preparatii ale ofertei osoase,sutura si indepartarea
firelor de sutura.De asemenea se noteaza forma si tipul de implant utilizat,materialul din care este confectionat.
Date postoperatorii cuprinde date cu privire la suprastructura protetica,momentul in care a fost inserat in
cavitatea bucala,tipul suprastructurii protetice si materialele din care a fost confectionat,modul de fixare.

22.Etapele chirurgicale ale tratamentului implanto-protetic.


Tratamentul implanto-protetic se efectueaza in urmatoarele etape:
-Anestezia loco-regionala.
-Incizia se realizeaza la distanta de la locul de implantare atit medial cit si distal,astfel dupa decolarea
mucoperiostului sa permita o expunere a osului.
-Decolarea mucoperiostului.
-Marcarea locului de creare a neolaveolei( cu freze Enderman sau bisturiu chirurgical)
-Operatia de forare primara a tesutului osos care se incepe cu un burghiu elicoidal cu diametrul 1,5-1,8 mm cu
2-3 taişuri apoi forarea neoalveolei propriu-zisa,apoi formarea neoalveolei cu freza pilot.
-Alegera implantului conform diametrului.
-Aplicarea si infiletarea implantului(infiletarea se face cu cheia dinamometrica).
-Radiografia de control.
23.Inserţia implantelor în crestele alveolare cu diferite forme şi oferte osoase.
Inaltimea crestei alveolare se masoara de la nivelul coamei crestei alveolare pina la limita la care se admite
insertia implantului:
A.maxilar a.anterior:podeaua foselor nazale; b.posterior:podeaua sinusului maxilar
B.mandibula a.anterior cele 2 gauri mentoniere; b.posterior de gaura ,entoniera canalul mandibular.
Inaltimea minima necesara inserarii implanturilor variaza de la o zona la alta si este de 10mm ,in zonele
laterale unde nu predomina refacerea fizionomiei,se insera implanturi cu grosime mare 6mm si lungime de
6mm.Latimea crestei alveolare se masoara intre fetele orale si vestibulare ale crestelor osoase,in dreptul locului
de insertie a implantului. Latimea minima necesara inserarii unui implant este de 5mm pe coama crestei,pentru
implanturile şurub si de 3mm pentru implanturile lama.Aceasta grosime osoasa este necesara si suficienta
pentru o vascularizaţie corespunzatoare in jurul implantului.

24.Evaluarea câmpului protetic şi a statusului biologic general al pacientului în


perspectiva inserării implantelor dentare – diagnostic preoperator, bilanţ preprotetic,
analiza şi planificarea secvenţială a cazului, indicaţii şi contraindicaţii.Determinarea
stabilităţii primare şi secundare a implanturilor endoosoase.
Determinarea stabilităţii primare şi secundare a implantelor oferă avantajul determinării precise a gradului de
mobilitate. Un aparat ce permite determinarea mobilităţii dentare şi implantare este PERIOTEST (Siemens).
Unitatea de măsură în practică nu este milisecunda, ci o valoare situată pe o scară de 58 de unităţi VPT, de la -8
la +50, luând o corespondenţă între gradele mobilităţii şi valorile scării. Cu cât valorile înregistrate sunt mai
mici, obiectul percutat are capacitate de amortizare mai scăzută, deci este mai fix.Aparatul Periotest ne
informează direct atât asupra caracterului amortizant al parodonţiului şi/sau a calităţii interfeţelor os/implant, cât
şi indirect (prin semnale acustice şi/sau optice) exprimate în valori Periotest (VPT) asupra mobilităţii dentare,
respective implantare.

25.Crearea ofertei osoase în vederea instalării implanturilor prin utilizarea grefelor


osoase.
Materialele de augmentare utilizate în sinusliftingul intern: grefe autogene sub formă de os fărâmiţat, provenit
în majoritatea cazurilor din zone endoorale (menton, trigonul retromolar) – material de grefă ideal datorită
potenţialului osteogenetic, recoltat cu aparatul de piezochirurgie sau dalti manuale grefe alogene sub formă de
granule de os demineralizat, uscat şi congelat, provenit de la un cadavru al aceleiaşi specii grefe aloplaste sub
formă de granule de os sintetic alcătuit mai frecvent din hidroxiapatită (Ostim) şi ß tricalciu fosfat (Kolapol,
Poresorb,Cerasorb) grefe xenogene sub formă de granule de os bovin demineralizat şi deproteinizat (Bio-oss)
sau granule provenite din alge marine (Algipore)

26.Elevaţia membranei sinusale în vederea instalării implanturilor .


• se realizează prin împingerea materialului de augmentare sub mucoasă, folosindu-se osteotoame sau un
instrument special numit bone-pusher
• se poate obţine o elevaţie a membranei sinusale de 3-4 mm
27.Tehnica operatorie a sinus lifting-ului transcrestal.
Sinusliftingul transcrestal este procedura chirurgicală în care elevaţia membranei sinusale de pe podeaua
sinusului maxilar este realizată prin împingerea materialului de augmentare printr-un tunel creat de la nivelul
coamei crestei edentate până sub membrana sinusală.
1. Anestezia 2. incizia • o incizie longitudinală creată fie pe mijlocul crestei • două incizii verticale de
eliberare, trasate pe versantul vestibular al crestei
3. Decolarea mucoperiostului manoperă executată cu decolatoare fine, delicat şi precis
4. Crearea tunelului osos se realizează iniţial cu freza pilot, până la 1-2 mm de podeaua sinusului maxilar cu
ajutorul unui osteotom cu diametrul egal cu al frezei pilot se produce o fractură a corticalei planşeului sinusal,
fără perforarea mucoasei se acţionează apoi cu osteotoame de diametre crescânde, până la obţinerea unui tunel
cu diametrul egal cu 0.5 mm faţă de diametrul implantului ce va fi inserat
5. Elevaţia membranei sinusale se realizează prin împingerea materialului de augmentare sub mucoasă,
folosindu-se osteotoame se poate obţine o elevaţie a membranei sinusale de 3-4 mm.

28. Indicaţiile și contraindicaţiile sinus lifting-ului transcrestal.


Indicatii:
-Edentatii laterale terminale,subtotale si totale maxilare,la care inaltimea osoasa este insuficienta pentru
inserarea implantelor (<10 mm), fiind limitata de sinusul maxilar.
-Tuberozitati maxilare coborite sau ocluzii prabusite in zona posterioara maxilara cu micsorarea spatiului
interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la nivelul podelei sinusale
Contraindicatii:
Locale:-Sinusite maxilare acute si cornice; -Comunicari oro antrale netratate; -Polipi sinusali;
- Chisturi sinusale; -Tumori sinusale; -Focare de infectie periapicala in vecinatatea sinusului maxilar
-Afectiuni parodontale netratate
Generale:-Afectiuni ce reduc semnificativ expectanta de viata a pacientului; -Afectiuni ce contraindica
insertia implantului; -Graviditate; -Fumat, alcoolism, narcomanie; -Afectiuni psihice

29. Avantajele și dezavantajele sinus lifting-ului transcrestal.


Avantajele:- Este o procedura mai putin traumatica ( decit cel lateral)
- Avantajul major al acestei metode este ca pacientul se va bucura de o dentitie fixa si cu ajutorul
implantului va scapa de proteza.Implanturile nu necesita sacrificareadintilor alaturati,asa cum e necesar pentru
puntile dentare.
Dezavantaje:- Accesul este mai deficitar, lipsa controlului vizual al procedurii,bazinduse doar pe simtul tactil;
-Costul procedurii mari; - Poate aparea uneori imflamatia,singerari mai mult de 1-2 zile dupa interventie; -
Materialul osos folosit pentru grefa dislocat sau deplasat nu poate fi folosit la persoane hemofilici,persoane cu
diabet zaharat decompensat. -Timp indelungat de asteptare.

30. Accidentele şi complicaţiile intra- şi postoperatorii a sinus lifting-ului transcrestal.


Prezenţa unui sept sinusal poate creşte incidenţa de comunicare oro-antrală. Anatomia sinusului influenţează,
de asemenea, riscul de perforare membranară. Cho şi colaboratorii au examinat diferite unghiuri din interiorul
sinusului maxilar şi au identificat că unghiul redus dintre peretele alveolar vestibular şi palatinal a fost asociat
cu un număr mai mare de perforaţii.
Alte posibile complicaţii asociate cu augmentarea de sinus maxilar pot include: lezarea nervului infraorbital,
echimoze, dehiscenţa ţesuturilor moi şi, desigur, infecţii asociate (pană la 10%). Vertijul postural paroxistic
benign a fost descris ca o posibilă complicaţie după utilizarea tehnicii prin osteotomie internă. Deşi etiologia
este neclară, se sugerează că presiunea determinată de percuţia aplicată maxilarului in timpul tehnicii de
osteotomie ar putea fi responsabilă.
31. Instrumentarul folosit pentru sinus lifting-ului transcrestal.
Instrumentariu principal: bisturiu, decolatoare, chiureta chirurgicala, freze (2.7; 3.2; 3.7; 4.2; 5.0), osteotoame
drepte si in unghi (2,7; 3.2; 3.7; 4.2; 5.0) ciocan, razuitor de os , moara de os, pensa ciupitoare de os,
decolatoare de membrana ( de diferite forme si dimensiuni, Kramer-Nevins, Simion)
Instrumentariu secundar: pensa chirurgicala, foarfece chirurgical, departatoare ( retractore), pensa portac,
material de sutura ( polipropilen 4.0; 5.0; 6.0).

32. Tehnica operatorie a sinus lifting-ului lateral.


Procedura de sinus lift extern este recomandata mai ales cand este necesara inlocuirea unui numar mai mare de
dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de sustinere ramas. In aceasta situatie,( incizia decolarea
abord lateral al sinusului maxilar) se creaza o mica fereastra laterala in sinusul maxilar, iar materialul de
substitutie osoasa (aditia de os) este inserat prin aceasta fereastra.Dupa sutura, pacientului i se aplica lucrarea
provizorie, pana la plasarea implantului dentar definitiv.
Sinus lift intern este recomandat in special cand trebuie inlocuiti doar cativa dinti.Se realizeaza in zona
premolarilor si molarilor, la nivelul crestei: se creeaza o cale de acces catre sinusul maxilar, apoi impingandu-se
cu grija membrana sinusala, se introduce substituentul osos pentru crearea unei inaltimi si latimi
corespunzatoare suportului implantului dentar necesar.Aceasta procedura se efectueaza atunci cand exista o
cantitate de os alveolar relativ suficienta si este necesara o aditie osoasa de 1-2 milimetri.

33. Cerinţele şi tipurile lambourilor folosite în sinus lifting-ului lateral.


In sinus lifting-ul lateral se folosesc urmatoarele tipuri de lambouri:
LAMBOU MUCOPERIOSTAL; LAMBOU TRAPEZ; LAMBOU IN FORMA DE TRIUNGHI
Cerintele:cunoasterea corecta a manoperei chirurgicale ,experienta profesionala a clinicianului, respectarea
regulilor de asepsie si antisepsie,cunoasterea indicatiilor si contraindicatiilor pentru aplicarea procedurii.
Indicatile Operatiei:
1. Cand inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm.
2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care nu depaseste 8mm.
3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor operatii.

34. Indicaţiile sinus lifting-ului lateral.


În scopul inserării de implante şi evident a restaurării protetice ulterioare, se va stabili necesitatea procedurii
de grefare sinusală, decizie bazată pe cantitatea de os restantă în urma pneumatizării sinusului. Procedura de
augmentare a sinusului va fi indicată când invadarea antrului de către implant nu poate fi evitată. Edentatiii
laterale terminale subtotale structura osoasa mai putin de 10 mm.Fiind limitata de sinus maxilar.
Indicatii nespecifice: tuberozitati maxilare coborite ocluzii coborite cu micsorarea spatiului din arcade si
prezenta stratului subtire de os pina la nivelul podelei sinusale.
Scopul: crestereea inaltimii osului p/u inserarea implantului .
Indicatile Operatiei:
1. Cand inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm.
2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care nu depaseste 8mm.
3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor operatii. inlocuirea
unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de sustinere ramas.

43. Materialele de augmentare utilizate în implantologie.


-grefe autogene(sub forma de os farimitat provenit din zone endoorale:menton,zona retromolara sau osul
iliac.tibia)
-grefe alogene(sub forma de granule de os demineralizat,uscat si congelat provenit de la cadavru aceleeasi
specii)
-grefe aloplaste(sub forma de granule de os sintetic)
-grefe xenogene(sub forma de granule de os de bovin demineralizat si deproteinizat sau de alge marine)
Mecanismele de actiune a acestora:-osteoconductie,osteinductie,osteogeneza
35. Contraindicaţiile sinus lifting-ului lateral.
Contraindicatiile generale: condiţii medicale neechilibrate (de ex. Diabet zaharat, hipertensiune, afecţiuni
cardiovasculare, afecţiuni ale sistemului imunitar etc.), marii fumători ( > un pachet pe zi), patologie sau
congestie severă a sinusului unde se impune o interveţie otolaringologică, precum şi malformaţia sau iradierea
terapeutică a sinusului.
Toate acestea(sarcina,alcoolismul ,afectiuni psihice,dependent de cocaine ) vor predispune pacienţii la
complicaţii postoperatorii: infectarea materialului grefat, pierderea osului augmentat şi fistula oroantrală.
Contraindicatii locale:sinusite maxilare acute si cornice comunicari orosinusale polipi sinusali chisturi
sinusali tumori sinusale rinita alergica focare de infectie periapicala afectiuni paradontale netratate,radioterapia
maxilarului.

36. Avantajele sinus lifting-ului lateral.


Printr-un sinuslift deschis s-a putut crea deci suficient spaţiu pentru inserarea implantului cilindric. Fără
această intervenţie, implantul ar fi stat suspendat în cavitatea sinusală , ridicarea mucoasei ce tapetează sinusul
va mări oferta osoasă pentru implant cu câțiva milimetri rezistenta sporita pentru implant. Refacerea plastica a
osului la nivel maxilar. Pacientii care si-au pierdut dintii in urma unor extractii efectuate neprofesionist pot
beneficia de un implant dentar . Avantajul major al acestei metode este ca pacientul se va bucura de o dentitie
fixa si cu ajutorul implantului va scapa de proteza implanturile nu necesita sacrificarea dintilor alaturati, asa
cum o impun puntile dentare, deoarece dintii invecinati nu sunt implicati in suportul implantului,inlocuirea unui
numar mai mare de dinti .

37. Dezavantajele sinus lifting-ului lateral.


Dezavantajele sinus lifting-ului intern:Dezavantajul acestui tip de interventie este faptul ca e o manevra
“oarba”, fara un control vizual, chirurgul bazandu-se practic doar pe simtul tactil pentru a eleva membrana
sinusala. Costul procedurii mare. Poate aparea inflamatia si durerea , sangerarile mai mult de 1-2 zile dupa
operatie;materialul osos folosit pentru grefa dislocat sau deplasat NU poate fi folosit la persoanele hemofilici
,persoanele cu diabet zaharat decompesat persoanele cu structura osoasa, cu densitate osoasa mica si cu
grosimea osului mai mica de 3mm, gravide.
Timp indelungat de asteptare rezultatul nu poate fi uneori cel asteptat.
38. Instrumentarul folosit pentru sinus lifting-ului lateral.
Instrumente pentru anestezie,bisturiu,decolatoare gingivale,freze pentru trepanarea osului,elevatoare
sinusale,seringi speciale pentru grefa osoasa,materiale de suturare(ac atraumatic,portac).
39. Accidentele / Complicaţiile intraoperatorii şi postoperatorii în timpul elevaţiei
membranei sinusale.
Intraoperatorii: 1.perforarea membranei sinusale; 2.umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie
3.hemoragie masiva; 4.propulsarea implantului in sinus
Postoperatorii: -durere si edem postoperator(tratament:injectii cu dexametazon,prisnite cu gheata
,antiinflamatoare , analgetice); -sinusita ; -suprainfectare; -caderea materialelor de sutura cu deschiderea
sinusului; -dehiscenta plagii; -migrarea implantelor in sinusul maxilar
40. Accidentele şi complicaţiile in timpul instalării implanturilor endoosoase.
Accidente : Efectuarea incorecta a inciziei pentru formarea lamboului; Alegearea utilajului incorrect pentru
aplicarea implantelor; Supraincalzirea osului cu formarea necrozei postraumatice; Leziuni ale nervilor (alveolar
inferior si mentonier ) cu instalarea paresteziilor.; Angularea incorecta a implantelor
Fracturarea corticalei; Perforarea membranei sinusale,planseului nasal,canalului mandibular Fracturarea
implantului; Propulsarea implantului in sinus ,in canalul mandibular; Aspirarea implantelor
Complicatii: 1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite; 2.Migrarea implantelor
3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului; 4.Periimplantita; 5.Defecte la nivelul gingiei
6.Mobilitatea implantului din cauza lipsei stabilitatii primare
7.Suprainfectarea plagii postoperatirii(lipsa asepsiei,neglijarea indicatiilor medicului de catre pacient)
8.Pareze si parestezii (lezarea nervulului); 9.Durere posoperatorie;
41. Accidente şi complicaţii după perioada de osteointegrare a implanturilor dentare.
Accidente: 1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite; 2.Migrarea implantelor
3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului; 4.Periimplantita; 5.Defecte la nivelul gingiei
Complicatii:
-implantul prezinta o usoara pierdere de substanta osoasa care poate fi asociata si cu o inflamatie partiala a
mucoasei; -implantul prezinta o pierdere a osteointegrarii este mobil si nefunctional
-lipsa de paralelism a implantelor; -fractura implantului si a bontului protetic din cauza directii si intesitatii
nefiziologice a fortelor ce se transmit implantelor; -infectii periimplantare
-angularea incorecta a implantului; -alinierea incorecta a implantului

42. Tipurile de suturi utilizate în implantologia orală.


-Sutura cu fire separate
-in cazurile cind exista tensiune pe marginile plagii se aplica fire de suspensie trecute la distanta si inodate pe
placute metalice
-suturi cu fir continuu; -sutura surjet care folosesc un singur fir si un singur nod; -sutura in U
PRINCIPII care trebuie respectate in timpul suturii: acul perforeaza perpendicular tesuturile pe suprafata ce
trebuie suturata; suturile se fac in puncte separate la distanta 5-6mm intre ele si distanta de la locul penetrarii
acului si marginea plagii 2mm;primul nod va fi dublu sau triplu celelalte noduri de sustinere; acului nu i se
imprima o forta exagerata pentru a nu se indoi; aplicarea cit mai intima a lambourilor pe tesuturile subiacente

44.Optimizarea câmpului protetic în vederea inserării implanturilor dentare – asanarea


cavităţii bucale (reconstituirea leziunilor coronare, tratamente endodontice şi periapicale
unde este cazul, extracţia resturilor radiculare irecuperabile), chirurgia mucoasei
patologice şi a leziunilor parodontale.
Optimizarea cimpului protetic în vederea inserarii implanturilor dentare poarta un caracter individual și va
depinde de tabloul clinic și starea generala a organismului. Nivelul acestei pregatiri trebuie să fie determinat de
medicul stomatolog implantolog, deoarece el va planifica și va realiza tratamentul implantoprotetic.
Optimizarea cimpului protetic consta în
a) asanarea cavitatii bucale: - reconstruirea leziunilor coronare
- tratamente endodontice; - tratamente periapicale unde este cazul
b) interventii chirurgicale: - extractia dintilor și a radacinilor irecuperabile
- interventii chirurgicale la nivelul parodontului; - nivelarea apofizei alveolare cu redarea unei forme necesare;
- plastia apofiyei alveolare; - înlăturarea cicatricilor și a surplusurilor fibromucoasei în zona cimpului protetic; -
chirurgia mucoasei patologice

45. Clasificarea edentaţiilor în terapia implanto-protetică, edentaţii şi modalităţi de


soluţionare a acestora prin intermediul complexului terapeutic implantoprotetic.
Clasificarea edentaţiilor în terapia implantoprotetica
Edentatii unidentare: maxilare; mandibulare
Edentatii partiale: maxilare; mandibulare
Edentatii totale: maxilare; mandibulare
Situatia edentatiei: Localizarea edentatiei; Probleme estetice; Probleme functionale; Migrarea dentara; dinti
antagonisti; dinti adiacenti bresei edentate; Starea dintilor restanti; Aspectul crestei alveolare
Modalitati de solutionare a edentatiilor: puntea clasica; proteza partial mobilizabila( acrilica, scheletata);
tratamentul implantoprotetic
46.Distracţia osoasă (elongarea dirijată a crestelor alveolare) în vederea creării ofertei
implantare.
Se foloseste daca creasta osoasa din zona implantului sufera de atrofie verticala severa.
Osteodistractia reprezinta o sectionare partiala a segmentului osos ce urmeaza a fi inaltat,montarea unui
dispozitiv mecanic de dilatare,urmata de elongarea lenta si progresiva a acestui segment.Astfel intre cele doua
sedinte de elongare controlata,organismul depune os in spatiul dintre cele doua fragmente osoase,ajunginduse in
final la obtinerea inaltimii dorite.

47.Osteoplastia de adiţie locală.


Daca osul e insuficient pentru implantarea unui implant,in dependenta de situatie intro sedinta chirurgicala se
poate realiza augumentarea osoasa verticala,orizontala sau ambele simultan.Materialele osoase de aditie(grefe
autogene,alogene,aloplaste,xenogene) pot fi sub forma de granule,pasta sau bloc compact si intotdeauna vor fi
acoperite de membrane speciale cu rol de bariera,resobabile sau neresorbabile.

48. Zonele locale pentru prepararea blocurilor osoase.


Intraorale: tuberozitatea max, mentonul, crestele edentate, ramul mandibular, apofiza coronoidă, peretele
anterior al sinusului maxilar, creasta zigomato-alveolară.
Extraorale: spongioasa şi medulara din creasta iliacă, epifiza tibiei, calota craniană (sunt preferabile, deoarece
se pot preleva cantităţi mai mari şi au o structură histologică asemănătoare cu a osului alveolar).

49. Mărirea ofertei osoase existente. Tehnica chirurgicală.


Augmentarea de creastă cu transplant osos constă din 2 intervenţii: una de recoltare a transplantului şi alta de
fixare a acestuia cu implantele. După recoltare, porţiunea de os se păstrează în soluţie izotonică sau sânge
autogen , plasmă bogată în trombocite. Ţesutul spongios se poate mărunţi şi poate fi introdus cu seringa sau cu
un instrument special. Pentru ţesutul cortical este necesar cu exactitate de determinat forma şi mărimea. Iniţial
se pregăteşte loja unde va fi aplicat blocul osos. Se decolează lamboul muco-periostul şi se curăţă de resturile de
ţesut conjunctiv. Pentru activare se perforează corticala în numeroase locuri. Apoi se fixează transplantul osos
cu şuruburi. Se suturează mucoasa. Este posibil în aceeaşi şedinţă de instalat şi implanturile.

51.Sinus lifting: cu instalarea amânată a implantului.


Cel mai des implanturile se instalează în aceeaşi şedinţă cu sinus-lift-ul, dar uneori se aşteaptă 6-8 luni de zile.
Sinuslifting-ul este un procedeu chirurgical aplicat la nivelul sinusului maxilar şi constă în elevarea membranei
sinusale de pe podeaua sinusului maxilar şi aplicarea sub ea a materialelor de augmentare.
Variante ale sinusliftingului: intern (transcrestal) – calea de abord fiind coama crestei edentate şi extern
(lateral) – calea de abord sinusal la nivelul peretelui lateral al sinusului.
Tehnica sinus liftului transcrestal : materialul de augmentare se introduce printr-un canal creat de la nivelul
coamei crestei edentate până sub membrana sinusală. Sub anestezie loco-regională se efectuează incizia
longitudională, creată fie pe mijlocul crestei, 2 incizii verticale trasate pe versantul vestibular al crestei.
Decolarea lamboului muco-periostal. Crearea tunelului osos cu freza pilot, până la 1-2 mm de la podeaua
sinusului. Cu un osteotom cu diametrul egal cu diametrul frezei pilot se produce o fractură a corticalei
planşeului sinusului fără perforarea mucoasei.
52.Deplasarea nervului alveolar inferior în vederea instalării implanturilor dentare
endoosoase.
Sunt 2 metode: 1) osteotomia în bloc în regiunea liniei oblice externe; 2) osteotomia în regiunea orificiului
mentonier şi liniei oblice externe.
Prima metodă prevede osteotomia compactei osoase în regiunea n.alveolar inferior şi deplasarea blocului osos.
După aceasta se produce şlefuirea peretelui canalului mandibular şi punerea în evidenţă a n.alveolar inf. cu
deplasarea acestuia spre lateral. După aceasta se realizează implantarea. Defectul de os format trebuie umplut cu
structură osoasă şi hidroxiapatită. Nervul rămâne în această poziţie.
A 2-a metodă prevede implicarea nu doar în regiunea canalului mandibular, dar şi la nivelul orificiului
mentonier. Se produce transpoziţia nu doar a n.alv inf, dar şi a ramurii incisive responsabilă de inervaţia
grupului frontal. Iniţial, se forează un inel în jurul orif mentonier. Ulterior el se lărgeşte orificiul mentonier şi se
eliberează n.mentonier şi ram. Incisivă. După aceasta se realizează osteotomia în regiunea n.alv inf, asemănător
ca în prima tehnică.
.
53. Metode de instalare a implanturilor endoosoase:
a) într-o etapă chirurgicală; b) în 2 etape chirurgicale; c) imediat postextracţional.
-Anestezia; -Incizia; -Marcarea cu freză sferică sau cu tăietură transversală; -Forarea primară a neoalveolei –
cu burghiu elicoidal cu diametrul de 1,5mm din oţel cu partea activă tratată cu titan.;
-Verificarea paralelismului cu un cui de paralelism din oţel inoxidabil; tija cu diametrul de 1,5mm
-Prelucrarea primară a neoalveolei primare. Se lărgeşte cu burghiu elicoidal dar cu diametru mai mare
-Alezarea – cu burghiu-spadă cu răcire internă, diametrul egal cu cel al implantului. Contactul cu pereţii
neoalveolei se face prin faţetele laterale care sunt rectificate cilindric
-Teşirea cilindrică este necesară pt obţinerea locaşului în care se va fixa porţiunea lisă
-Tarodarea realizează filetul în ţes osos. Tarodul este un şurub cu 3 canale longitudinale necesare pentru
mormarea dinţilor aşchietori şi la evacuarea eschilelor osoase. \
-Montarea implantului.
În cazul implantării în 2 timpi, peste 2-3 luni, cu un bisturiu se îndepărtează mucoperiostul din dreptul
şurubului de cicatrizare, apoi se montează bontul protetic cu filetul ataşat de bont sau fixat cu un şurub
intermediar ce străbate lungimea bontului fixându-se pe implant şi solidarizându-se cu acesta.

54.Cerinţele către materialele osteoplastice folosite în implantologia orală.


Sunt materiale fără viaţă, utilizate in domenii medicale (de, cu scopul de a produce o interacţiune cu sistemul
biologic. Condiţia de bază este biocompatibilitatea, ceea ce reprezintă posibilitatea organismului viu de a tolera,
în anumite limite, fără a determina apariţia unor reacţii de apărare, un material străin, inserat în intimitatea lui.
Clasificarea:
a) autologe – (de la acelaşi organism) – transplant de dinţi, transplante osoase; b) omologe – (de la un alt
individ al aceleeaşi specii); c)heterologe (xenogene) – heteroplastie (de la un individ din altă specie) – os
devitalizat, colagen; d) aloplastice (material sintetice) – metale, ceramică, materiale plastic. Implanturile sunt
confecţionate din material aloplastice, căci sunt practice mai disponibile, se manipulează mai uşor, calitate
înaltă şi constant, dar prezintă riscul declanşării de reacţii de corp străin prin formarea ţesutului conjunctiv de
iritaţie care va tinde să expulzeze corpul strain
Cerinte(?): sa asigure transmiterea fortelor ocluzale tesuturilor de sustinere; sa prezinte rezistenta mecanica
suficienta; elasticitate si rezistenta la tractiune.

55.Rolul conformatorului de gingie.


Este un dipozitiv metalic transgingival de forma cilindrica sau conica prevazut cu surub.Diamentrul variaza in
functi de diamentrul impplantului,iar grosimea in functie de grosimea mucoperiostului.Se aplica imediat dupa
inserarea implanturilor sau in locul surubului de acoperire avind ca scop formarea inelului
perimplantar.Remodelarea gingiei cu scop estetic si fizionomic.
56.Instrumentariul şi aparatajul utilizat în implantologia orală.
Instrumentariul: a)instrumente de examinare. B)Instrumente speciale :departatoare, portac,freze pilot,freze
diamantate si extradure de diferite dimensiuni,cheia dinamometrica, piesa,cheiţele de înfiletare a implantelor şi
componentelor acestora. C)Instrumente accesorii: dăltiţe, ciocan, ciupitoare de os, raşpă, bisturiu,foarfece,
spatulă, chiurete, material de sutură.
Aparataj: fiziodispenser, periotest.

57.Principiile biologice ce ţin de implanturile dentare endoosoase.


Sint niste principii fundamentale in inplantologie si prevede ca orce metoda de tratament sau interventie sa
aiba o influenta poziitiva asupra organelor si tesuturilor,atit a sistemului stomatognat cit si a intregului
organism. Din acest considerent la finisarea examenului clinic al pacientului medicul trebue sa fie ferm convins
de rationalitaea metodelor de treatament alese si ca ele nu vor duce ulterior la consecinte negative. Medicul
trebue sa prevada si sa evite influenta atit pe parcurs cit si dupa finalizarea tratamentului.

58.Principiile biomecanice ce ţin de implanturile dentare endoosoase.


Prevede un echilibru eficient al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al structurii osoase si
implant. In vederea cu succes a acestui principiu trebue cunoscute legitatile influentei fortelor ce se dezvolta in
timpul functiei implantului si elementelor protetice si mecanismul de transmitere a acestor forte substratului
biologic al cimpului protetic. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este necesar ca materialul din care
va fi confectionata structura protetica si sa posede insusiri mecanice si fizice respective
(duritate,elasticitate,rezistenta).

59.Care sunt factorii locali ce pot influenţa asupra contraindicaţiilor în implantologia


orală.
1. Locale relative: Igienă bucală nesatisfăcătoare; Prezenţa unor resturi radiculare în grosimea crestei
alveolare; Afecţiuni ale mucoasei bucale; Procese inflamatorii locale; Ofertă osoasă insuficientă ; Pat osos slab
din punct de vedere calitativ; spaţii interdentare mărite și migrări dentare; ocluzie patologică
2. Locale absolute: - tumori maligne regionale; metastaze tumorale; afecţiuni ale mucoasei bucale (lupus
eritematos difuz)

60.Dispensarizarea pacienţilor purtători de implanturi


Dispensarizarea pacientului pe termen lung reprezintă o condiţie esenţială pentru supravegherea sănătăţii
ţesuturilor periimplantare şi diagnosticarea precoce a oricărei inflamaţii. Particularităţile morfologice ale
ţesuturilor periimplantare determină o vulnerabilitate mai crescută a acestora la atacul bacterian comparativ
cu parodonţiul dinţilor sănătoşi, astfel încât o mucozită poate evolua cu rapiditate către o periimplantită. O
importanţă esenţială asupra prevenirii producerii acestor inflamaţii o constituie asanarea preimplantară a
cavităţii bucale şi menţinerea unei igiene orale adecvate pe tot parcursul vieţii funcţionale a implantului.
Instituirea unei măsuri terapeutice adecvate stadiului de evoluţie al afecţiunii poate produce vindecarea
ţesuturilor periimplantare şi implicit prelungirea funcţionalităţii implantului.Dacă m protetica
tradiţională, doar o parte a pacienţilor trebuie dispensarizaţi, m protetica implantologică dispensarizarea este
obligatorie. Prima verificare a pacientului se impune după o săptămână de la inserare, când i se va face un
scurt instructaj cu privire la regulile de igienă pe care trebuie să le adopte şi sâ le respecte (modalităţi de
igienizare, instrumentarul necesar). Verificârile ulterioare se realizează la una, trei şi şapte luni de la fîxarea
restaurării, apoi anual. Doar astfel, o restaurare proteticâ sprijinită pe implante poate funcţiona timp îndelungat,
evitându-se o serie de complicaţii, ce pot surveni.