Sunteți pe pagina 1din 2

Protocoalele lui Trismegistus

Pana acum, oricine ar fi vrut sa studieze „Corpus Hermeticum“ (in editie critica, nu in
nenumaratele fabricatii fara valoare) avea la dispozitie editia clasica de la Belles Lettres, scoasa
de A. D. Nock si Andre-Jean Festugiere, care a aparut intre 1945 si 1954 (o editie anterioara a
fost aceea a lui Walter Scott, Oxford, 1924, in traducere englezeasca).

Intr-o intreprindere editoriala admirabila, casa italiana Bompiani a ales acum editia critica de la
Belles Lettres, dar cu adaugirea unor lucruri pe care Nock si Festugiere nu aveau cum sa le
cunoasca. Acestea cuprind anumite texte hermetice din codicele Nag Hammadi, impreuna cu
textele originale copte, pentru cine simte nevoia sa le consulte. Si, desi aceste 1.500 de pagini
costa doar 35 de euro, ar fi pur snobism sa sugeram ca asa ceva e pentru oricine o buna lectura in
momentele dinainte de culcare. Este un instrument de studiu de neinlocuit si valoros, dar aceia
care vor doar sa-si faca o idee despre scrierile hermetice se pot multumi cu una singura dintre
ele, „Poimandres“, in 100 de pagini, publicata in italiana la editura Marsilio.

In orice caz, povestea acestui „Corpus Hermeticum“ *) este fascinanta. Este vorba despre o serie
de scrieri atribuite legendarului Hermes Trismegistus - zeul Thot pentru egipteni, Hermes pentru
greci si Mercur pentru romani, inventatorul scrisului si al limbajului, al magiei, al astronomiei, al
alchimiei si, ulterior, identificat nici mai mult, nici mai putin decat cu Moise. In mod firesc,
aceste tratate au fost opera mai multor autori, traitori intr-un mediu cultural grecesc, hranit cu
spiritualitate egipteana si cu referinte platonice, intre secolul al II-lea si al lII-lea dupa Cristos.

Ca autorii au fost mai multi e demonstrat din plin de numeroasele contradictii intre diferitele
texte, iar ca ei au fost filozofi elenizanti si nu preoti egipteni e sugerat de faptul ca aceste mici
tratate nu contin referiri congruente cu teurgia egipteana sau cu orice forma de cult egiptean.
Atractia acestor texte pentru atatea minti insetate de o noua spiritualitate se datoreaza faptului ca,
asa cum arata Nock in introducerea lui, ele sunt „un mozaic de idei antice, deseori formulate prin
scurte aluzii si la fel de golite de gandire logica pe cat de golite de puritate clasica lingvistica“.
Dupa cum puteti vedea, jargonul de acolo este conceput deliberat pentru a declansa un sir
nesfarsit de interpretari.

Aceste mici tratate (cu exceptia unuia, „Asclepius“, care a circulat timp de secole in latina) au
fost date uitarii o lunga perioada, pana cand un manuscris al unuia dintre ele a aparut pe
neasteptate la Florenta in 1460, in timpul epocii umaniste, tocmai atunci cand oamenii se
intorceau la intelepciunea antica, precrestina. Fascinat, Cosimo di Medici a poruncit ca textul sa
fie tradus de Marsilio Ficino, care l-a intitulat „Pimandro“, dupa numele primului capitol. Ficino
l-a prezentat apoi drept opera autentica a lui Hermes Trismegistus, izvorul celei mai vechi
intelepciuni, de la care nu numai Platon, dar si crestinatatea s-au adapat. Aceasta a insemnat
inceputul extraordinarului succes si al influentei culturale exercitate de scrierile respective. Dupa
cum a remarcat Francis Yates in cartea lui despre Giordano Bruno, a fost o enorma neintelegere
istorica, menita sa produca rezultate surprinzatoare.

Apoi, in 1614, filologul elvetian Isaac Casaubon a adus argumente irefutabile spre a demonstra
ca intregul „Corpus“ nu era decat o colectie de scrieri elenistice, fapt de care in zilele noastre nu
se mai indoieste nimeni. Dar partea realmente extraordinara e ca expunerea lui Casaubon a ramas
cunoscuta doar in cercurile invatatilor, si ea n-a afectat cu nimic autoritatea „Corpus“-ului. E
nevoie doar sa avem in vedere dezvoltarea intregii literaturi ocultistice, cabalistice, mistice si -
desigur - „hermetice“ in secolele care au urmat (pana la autori moderni aflati deasupra oricarei
suspiciuni). Oamenii au continuat sa considere „Corpus Hermeticum“ ca pe un produs daca nu
chiar al divinului Trismegist, cel putin al unei intelepciuni arhaice, pe care se poate jura ca pe
Biblie.

Mi-am adus aminte de povestea „Corpus“-ului cu ceva vreme in urma, cand a fost publicat
„Complotul“ lui Will Eisner (New York, Norton). Eisner, unul dintre geniile benzii desenate
umoristice moderne (care a murit pe cand cartea era inca in tipografie), foloseste cuvinte si
imagini ca sa spuna povestea „Protocoalelor Inteleptilor Sionului“. Partea interesanta in povestea
lui tine nu atat de momentul cand a fost confectionat acest fals cu scop antisemit, cat de ceea ce
s-a intamplat dupa aceea, in 1921, cand ziarul Times of London - urmat de o serie de invatati
seriosi - au scris si au dovedit ca „Protocoalele“ erau un fals. As spune ca, incepand chiar de
atunci, circulatia „Protocoalelor“ a inceput sa creasca in toata lumea, iar textele au fost luate in
serios inca mai mult.

Un semn ca, fie ca e vorba de Hermes ori de Inteleptii Sionului, diferenta dintre adevarat si fals
nu e de nici un interes pentru cei ce pornesc de la o prejudecata, de la dorinta sau nelinistea de a
li se revela un mister, un anume semn profetic devastator in cer sau pe pamant. ---------------------

Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui
Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin
care apare in 24 mai.

Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

*) Culegere de 17 tratate de la sfarsitul epocii elenistice, atribuite lui Hermes Trismegistul („de
trei ori maretul“) si care expun filozofia mistica a hermetismului, unde tema centrala este
regenerarea si zeificarea omului prin cunoasterea divinitatii (n. red.).