I.

MIHAI VITEAZUL (1593 - 1601)

 În sec. al XVI-lea dominaţia otomană asupra Ţărilor Române s-a accentuat, mai
ales în timpul domniei sultanului SOLIMAN MAGNIFICUL, când, regimul tributar a
devenit unul vasalic.
 În urma bătăliei de la Mohacs din 1526, unde oastea ungară a fost zdrobită de
otomani, Ungaria a fost transformată în paşalâc. Transilvania a devenit principat
autonom sub suzeranitate otomană în 1541.
 Începutul domniei lui MIHAI VITEAZUL a coincis cu relansarea de către papa
CLEMENT AL VIII-LEA a Ligii Sfinte, alianţă creată în 1590 – 1592 şi din care
făceau parte:
 Statul Papal;
 Spania;
 Austria;
 Ducatele italiene: Toscana, Mantua şi Ferara;
 La Liga Sfântă a aderat şi principele Transilvaniei, SIGISMUND BATHORY,
domnul Moldovei, ARON VODĂ şi domnul Ţării Româneşti, MIHAI VITEAZUL.

LUPTA ANTIOTOMANĂ A LUI MIHAI VITEAZUL:

În vederea confruntării cu turcii, Mihai Viteazul a luat măsuri pe plan intern care
să consolideze instituţia domniei şi să-i sporească veniturile; a lovit în boierimea
anarhică, considerând valabil şi pentru Ţara Românească principiul monarhiilor
autoritare, teoretizat de Neagoe Basarab; a reorganizat oastea, făcând să crească
unităţile de mercenari, oşteni instruiţi, înzestraţi cu arme performante. Şi-a organizat un
aparat diplomatic complex, la nivelul cerinţelor artei diplomatice a vremii.
 13 NOIEMBRIE 1594 – LA Bucureşti, Mihai a declanşat acţiunea antiotomană
prin uciderea creditorilor turci de aici. Uciderea reprezentanţilor puterii otomane în
Ţara Românească a fost interpretată ca o veritabilă declaraţie de război. Ea a fost
urmată de acţiuni energice împotriva cetăţilor de la Dunăre ocupate de otomani.
 1594 – 1595 – Mihai a organizat o campanie antiotomană în sudul Dunării. A
atacat oraşul şi cetatea Giurgiu, pe care n-a putut s-o cucerească. A urmat distrugerea
Cetăţii de Floci, a Hârşovei şi a Silistrei. În ianuarie 1595 au avut lupte grele cu tătarii
la Putinei şi Stăneşti. La Şerpăteşti, paharnicul Manta risipea însemnate detaşamente
turceşti şi tătăreşti. Pe urmele fugarilor, domnul a trecut Dunărea şi a repurtat, la
Rusciuc, o însemnată victorie.
Pentru a face faţă turcilor, Mihai Viteazul a căutat să întărească legăturile cu
principele Transilvaniei, Sigismund Bathory.
 20 mai 1595 – s-a încheiat Tratatul de la Alba Iulia. Mihai a încheiat acest
tratat prin intermediul unei delegaţii de boieri cu principele Transilvaniei, SIGISMUND
BATHORY. Boierii l-au trădat pe Mihai şi au subordonat Ţara Românească principelui
Ardealului, iar pe domn boierilor:
 Potrivit tratatului domnul era degradat la calitatea de „locţiitor” al principelui
Ardealului;
 Ţara Românească urma să fie guvernată de un sfat restrâns alcătuit din 12
boieri;
 Domnul Ţării Româneşti nu mai putea duce o politică externă independentă şi
nu mai putea să-i pedepsească pe trădătorii de ţară;
 Boierii erau scutiţi de orice dare către ţară sau către domn şi căpătau dreptul
de a-i aduce cu forţa pe ţăranii fugiţi de pe moşiile lor.
 Prin acest „Tratat” umilitor pentru Mihai erau sacrificate autonomia Ţării
Româneşti şi autoritatea domniei. Constrâns de creşterea ameninţării otomane, Mihai
Viteazul a acceptat tratatul, având nevoie de sprijinul militar al lui Sigismund Bathory.

 În august 1595 – marele vizir SINAN PAŞA a trecut Dunărea cu o armată

evaluată la cca 100 000 de oameni. Domnul muntean dispunea de 16 000 de oameni,
plus 7 000 de ardeleni conduşi de ALBERT KIRALY.
 Lupta decisivă s-a dat la 23 august 1595 la Călugăreni. Mihai a obţinut victoria
dar nu a putut opri înaintarea armatei otomane. Presat de forţe otomane mult superioare,
domnul Ţării Româneşti s-a retras spre Bucureşti şi apoi spre Târgovişte, pentru a se
opri în zona subcarpatică. Sinan l-a urmărit pe Mihai şi a ocupat Bucureştiul şi
Târgoviştea, unde a ridicat fortificaţii şi a început organizarea ţării ca provincie
otomană. Cu ajutorul primit din partea lui Sigismund Bathory, al arhiducelui
Maximilian, al domnului Moldovei, Ştefan Răzvan şi al marelui duce de Toscana,
Mihai Viteazul a silit oştile otomane să se retragă. Au fost eliberate oraşele Târgovişte
(18 octombrie), Bucureşti (22 octombrie), Giurgiu (27 octombrie). Turcii au fost nevoiţi
să lase la nordul Dunării mulţi prizonieri şi bogate prăzi jefuite în Ţara Românească. În
noiembrie 1595, teritoriul Ţării Româneşti cunoştea momentul eliberării de apăsătoarea
dominaţie otomană. Porturile de la Dunăre, inclusiv Brăila, reveneau, după mulţi ani de
stăpânire turcească, la Ţara Românească.
 Otomanii urmăreau transformarea principatelor române în paşalâcuri;
 În octombrie 1595 s-a desfăşurat bătălia de la Giurgiu care s-a încheiat cu
victoria oastei creştine, turcii fiind alungaţi peste Dunăre.
 După ce a înţeles că o cooperare sigură şi de lungă durată cu statele creştine,
interesate în lupta Imperiului otoman, era greu de realizat, Mihai Viteazul a acceptat, la
cererea turcilor, să ducă tratative şi să încheie pacea cu Poarta. Acest fapt îi va aduce,
la începutul anului 1597, steagul de recunoaştere a domniei din partea sultanului.
Încheind pacea cu turcii, Mihai Viteazul obţinea răgazul necesar refacerii forţelor, dar şi
contracarării acţiunilor duşmănoase ale domnului Moldovei Ieremia Movilă, şi ale
marelui hatman polonez, Jan Zamoyski, care vizau scoaterea lui din domnia Ţării
Româneşti.
 Anul 1598 s-a caracterizat printr-o intensă activitate diplomatică dusă de Mihai
Viteazul în condiţii de noi schimbări politice. Pe lângă vechile duşmănii, s-a adăugat
nesiguranţa hotarului de nord al ţării. Principele Transilvaniei, Sigismund Báthory,
şovăielnic şi incapabil să facă faţă grelelor şi complicatelor evenimente politice şi
militare, a abdicat de la conducerea ţării, în favoarea vărului său Andrei Bathory, în
schimbul ducatelor Oppeln şi Ratibor din Silezia şi a unei pensii de 50 000 de ducaţi.
 1598 – Mihai a consolidat alianţa antiotomană prin semnarea tratatului de
alianţă la Dealu, cu împăratul Imperiului Habsburgic, RUDOLF AL II-LEA. Prin acest
tratat era anulat umilitorul tratat încheiat cu Sigismund Bathory. Tratatul înlocuia, în
cazul Ţării Româneşti, suzeranitatea otomană, care din „ocrotire” devenise o
„asupritoare tiranie”, cu suzeranitatea împăratului creştin. Conţinutul tratatului întărea
instituţia domniei din Ţara Românească şi statutul ţării de subiect de drept internaţional.
Mihai viteazul câştiga dreptul de moştenire a domniei pentru familia lui, deci domnie
ereditară; toate drepturile, legile ţării rămâneau neatinse, iar Mihai Vodă îşi conducea
ţara ca domn neatârnător, fără nici un amestec din partea împăratului.
 Frontul antiotoman creat de Mihai Viteazul a fost afectat de evenimentele din
Moldova şi Ţara Românească:
  SIGISMUND BATHORY a renunţat la tronul Transilvaniei în favoarea
vărului său, cardinalul ANDREI BATHORY, apropiat de Polonia şi partizan
al păcii cu otomanii;
 În Moldova, noul domn, IEREMIA MOVILĂ, ataşat politicii poloneze, a scos
Moldova din coaliţia antiotomană;
 IEREMIA MOVILĂ şi cancelarul polon ZAMOISKY intenţionau să aşeze pe
tronul Ţării Româneşti pe fratele domnului Moldovei SIMION MOVILĂ,
ceea ce ameninţa existenţa coaliţiei antiotomane.
 Poarta urmărea orice fisură în sistemul de alianţe al lui Mihai Viteazul pentru a-l
înlătura din scaun. Acesta, la rându-i, se pregătea, ca la timpul potrivit, să contracareze
intenţiile Porţii. În condiţiile în care oştile otomane erau concentrate la asediul Oradei,
s-a creat conjunctura externă favorabilă campaniei sud – dunărene a lui Mihai
Viteazul. Desfăşurată în lunile septembrie – octombrie 1598, aceasta a fost cea mai
puternică, cea mai îndelungată şi cea mai răsunătoare acţiune a domnului român la sud
de Dunăre; ea a fost urmărită cu interes de întreaga Creştinătate şi larg comentată în
Europa.
 Campania lui Mihai Viteazul în sudul Dunării a durat şase săptămâni, oştile sale
înaintând până la Sofia. Au fost atacate şi distruse, după Vidin, Plevna, Vraţa, Rahova.
La Cladova, ocuparea oraşului s-a realizat cu ajutorul oştilor sărbe.

UNIFICAREA POLITICĂ
Cristalizarea planului politic al lui Mihai Viteazul, de strângere la un loc, sub
aceeaşi stăpânire, a Ţării Româneşti şi a Moldovei şi-a găsit în anii 1599 – 1600
expresia concretă în realizarea Daciei româneşti, ca o nouă putere în sistemul
monarhiilor vremii.
Născut dintr-o necesitate strategică şi politică, pregătit însă de o evoluţie istorică,
planul lui Mihai Viteazul avea să se înfăptuiască treptat, ca o reacţie românească la
planurile dominatoare străine.
Campania din Transilvania era bine pregătită. Mihai Vodă făcuse cunoscut planul
său lui Rudolf al II-lea încă din iulie – august 1599. imperialii au cerut polonilor să nu
se amestece în Transilvania şi să nu-i ajute pe duşmanii lui Mihai Viteazul.
În pregătirea acestei campanii domnul Ţării Româneşti a dat dovadă de o
veritabilă măiestrie diplomatică. El i-a convins pe turci că acţiunea din Transilvania nu
ştirbea interesele Porţii, iar pe imperiali că intervenţia o face în numele ideii creştine şi a
ataşamentului său faţă de Coroana imperială.
Oastea Ţării Româneşti a pătruns în Transilvania pe două direcţii: la dreapta, o
parte, condusă de Mihai Viteazul, prin valea Buzăului şi a Teleaajenului, iar la stânga o
altă parte condusă de banul Udrea, de boierii Buzeşti şi de Baba Novac, înainta spre
Sibiu pe valea Oltului.
18/28 OCTOMBRIE 1599 - a avut loc bătălia de la Şelimbăr, unde Mihai
Viteazul a învins oastea lui ANDREI BATHORY. A fost o luptă crâncenă, cu pierderi
mari de ambele părţi, câştigată cu greu de Mihai Viteazul şi numai după ce bosniacii şi
polonezii au trecut de partea lui. Andrei Báthory, văzându-şi oastea intrată în
debandadă, a părăsit câmpul de luptă şi, căutând să scape prin fugă, s-a îndreptat spre
Moldova. A fost, însă, prins şi ucis de secui.
 1 noiembrie 1599 – MIHAI VITEAZUL a intrat în Alba Iulia: el îi scria
din Alba Iulia împăratului Rudolf al II-lea, ca şi cum el a întreprins campania de
cucerire a Transilvaniei la îndemnul şi pentru Casa de Austria. Pentru a nu stârni
împotriva sa ostilitatea împăratului creştin înainte de a-şi fi consolidat stăpânirea în
Transilvania, Mihai Viteazul se socotea locţiitor al împăratului în Transilvania. El
solicita însă supuşilor săi s-l numească „Alteţă” şi „Principe”, ceea ce dovedea că nu
intenţiona să predea Transilvania împăratului Rudolf al II-lea. Cancelaria Ţării
Româneşti atribuia lui Mihai Viteazul, în privinţa Transilvaniei titlul de „domn al Ţării
Ardealului” sau „domn a toată Ţara Ardealului.”
 Mihai a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei ca „locţiitor” al împăratului;
 Mihai a luat măsuri în favoarea micii boierimi române din Transilvania, în
special din Făgăraş; scutirea preoţilor români de munci servile şi hotărârea de a se da
păşunat liber satelor româneşti de pe domeniile marii nobilimi şi ale saşilor – erau de
importanţă minoră, ele nu vizau modificări în structura social – economică şi, prin
urmare, nu satisfăceau speranţele celor răsculaţi.
 În perioada cârmuirii sale în Transilvania, Mihai Viteazul a menţinut
organizarea existentă, autonomiile ţării, organele ei de guvernământ, a căutat însă să
introducă în ele şi dregători aduşi din Ţara Românească. Sfatul princiar a ajuns să aibă
un caracter mixt; era format din nobili transilvăneni şi boieri munteni. Deasupra şi
alături de vechea organizare administrativă a Transilvaniei, Mihai Viteazul a organizat o
administraţie munteană; a luat apoi măsuri de întărire militară a Transilvaniei; a
menţinut oastea nobilimii, dar a mărit şi efectivele oastei proprii, formată în mare
măsură din mercenari, a cărei întreţinere necesita mari sume de bani, cerute de el, în
special de la oraşe. În cetăţile mai importante şi-a instalat proprii săi căpitani. Mihai
Viteazul a menţinut şi întărit privilegiile nobilimii ardelene, a făcut însă danii şi
boierilor munteni; a păstrat limbile oficiale din Transilvania (latina, maghiara,
germana).
 Unirea politică a Transilvaniei cu Ţara Românească, realizată de Mihai
Viteazul, şi măsurile administrative, social – economice şi religioase pe care el le-a
aplicat în provincia intracarpatică şi care vizau o creştere a poziţiei lui au produs mari
îngrijorări în statele vecine, neliniştindu-l şi pe împăratul habsburgic.
 Îngrijoraţi de puterea crescândă a lui Mihai Viteazul se dovedeau şi regele
Poloniei, Sigismund al III-lea, ca şi domnul Moldovei, Ieremia Movilă, care se simţeau
direct ameninţaţi. Întărirea poziţiei lui Mihai Viteazul în Transilvania, ca şi în Ţara
Românească, răsturna planurile lor de extindere în spaţiul românesc. Curtea domnească
a lui Ieremia Movilă a devenit centrul uneltirilor împotriva lui Mihai Viteazul, locul de
unde Sigismund Báthory formula din nou pretenţii pentru tronul Transilvaniei şi Simion
Movilă pentru cel al Ţării Româneşti.
 Planul lui SIGISMUND BATHORY de a pătrunde în Transilvania şi uneltirile lui
IEREMIA MOVILĂ împotriva lui Mihai, au grăbit intervenţia lui Mihai în Moldova.
 La începutul anului 1600, Mihai Viteazul se hotărâse la o intervenţie urgentă în
Moldova, despre care îl anunţase şi pe împăratul Rudolf al II-lea, care aprecia că nu era
momentul unei confruntări cu Moldova din cauza pericolului otoman. Cu toate acestea,
la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1600, el a atacat Moldova din trei direcţii
diferite.
La 26 mai 1600 Mihai Viteazul reuşea să ocupe cetatea Sucevei, Ieremia Movilă
fiind silit să-şi caute salvarea, prin fugă, la Hotin. Mihai Viteazul lua în stăpânire
Moldova, realizând astfel, pentru prima oară, strângerea la un loc, sub acelaşi
sceptru, a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi a Moldovei. Într-un hrisov emis din Iaşi,
afirmând noua realitate politică, se intitula: „Io Mihail voievod, din mila lui Dumnezeu,
domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”.
 Ca şi în cazul Transilvaniei, Mihai Viteazul a luat măsuri de întărire a
stăpânirii sale în Moldova. Au fost confirmate averile celor dovediţi credincioşi şi
confiscate, totodată, moşiile celor fugiţi peste hotare şi care au refuzat să se întoarcă în
ţară; s-a hotărât iertarea de dări timp de şase ani a locuitorilor din oraşele şi satele
distruse d erăzboi; s-a procedat la desemnarea unor noi prelaţi, mitropolit al Moldovei
fiind ales Dionisie Rally; au fost numiţi noi dregători în slujbele importante, care i-au
depus jurământ de credinţă lui Mihai Vodă.
 Prin cucerirea Moldovei Mihai a refăcut frontul antiotoman şi a înfăptuit
unirea celor tri ţări române;
 Creaţia politică a lui Mihai nu a durat decât 4 luni, după care s-a prăbuşit din
cauza puternicelor comploturi externe.

DECĂDEREA LUI MIHAI

Acţiunile politico – diplomatice ale lui Mihai Viteazul au stârnit opoziţii multiple
şi împotriviri aprige, de la nobilii transilvăneni şi de la unii boieri români care se
simţeau loviţi în privilegiile lor, şi până la cercurile oficiale habsburgice, polone şi
otomane, care urmăreau să cuprindă sau să ţină în continuare Ţările Române în sfera lor
de influenţă şi de dominaţie. Scopul acestora era: eliminarea lui Mihai Viteazul de pe
scena vieţii politice.
Din cauza fiscalităţii excesive, provocată de războiul prelungit şi întreţinerea
oastei de mercenari, au izbucnit mişcări sociale. În timp ce în sânul ţărănimii din Ţara
Românească creşteau nemulţumirile din cauza agravării situaţiei ei, în urma aplicării
„Aşezământului lui Mihai”, care prevedea legarea de glie a ţăranilor, ţărănimea din
Transilvania şi Moldova şi-a văzut spulberate iluziile de îmbunătăţire a condiţiilor ei dă
către noul domnitor. Acest fapt a subminat construcţia sa politică.
Nobilii maghiari, sub conducerea lui Ladislau Csáki, înţelegând că relaţiile dintre
Mihai Viteazul şi împăratul Rudolf al II-lea cunoşteau o deteriorare, s-au răzvrătit
împotriva domnului român. Adunaţi într-o dietă, ei au declarat că nu recunosc
autoritatea lui Mihai Vodă în Transilvania, ci numai pe cea a împăratului. Ei au cerut
sprijinul generalului GIORGIO BASTA, rival cunoscut al lui Mihai Viteazul, care li sa
alăturat. Basta a pătruns cu oastea în Transilvania, a ocupat Clujul şi Turda şi l-a înfrânt
la 18 septembrie 1600 pe Mihai Vodă la Mirăslău. Pentru a face faţă pericolului
polon, Mihai Viteazul a fost nevoit să renunţe la lupta cu generalul imperial, să-şi lase
familia zălog la Făgăraş şi să părăsească Transilvania, care rămânea sub autoritatea
Habsburgilor, exercitată prin Basta.
După reînscăunarea în domnia Moldovei a lui Ieremia Movilă, oastea polonă a
înaintat spre Ţara Românească, cu scopul de a instala aici ca domn pe hatmanul Simion
Movilă, fratele domnului moldovean. Polonezii l-au impus ca domn al Ţării Româneşti
pe Simion Movilă. Unii boieri, între care şi fraţii Buzeşti, au trecut de partea lui. Mihai
Viteazul pierdea nu numai Transilvania şi Moldova, dar şi Ţara Românească.
Cu o mână de ostaşi credincioşi şi o parte din curteni a trecut munţii în
Transilvania, îndreptându-se spre Deva, apoi spre Pressburg, iar în ianuarie 1601 a ajuns
la Viena.
La 1 martie 1601 a fost primit în audienţă de împăratul Rudolf al II-lea. Cererilor
sale nu li s-a dat un răspuns cert.
Veştile venite din Transilvania l-au determinat pe împăratul Rudolf al II-lea să
grăbească luarea unei decizii. Faptul că după retragerea lui Mihai Viteazul din
Transilvania nobilimea maghiară s-a răsculat împotriva lui Giorgio Basta şi l-a silit să
plece din ţară, s-a aliat cu polonii şi a chemat din nou ca principe, primindu-l în triumf,
pe Sigismund Báthory, l-a făcut pe împăratul habsburg să intervină pentru împăcarea lui
Mihai Viteazul cu Basta şi să decidă ca împreună să recucerească Transilvania pentru
Casa de Austria.
La vestea venirii lui Mihai Viteazul, boierii din Ţara Românească l-au alungat din
domnie, pe Simion Movilă şi o solie a lor adresa, la 1 august, lui Mihai Viteazul, aflat la
Cluj, chemarea de a-şi relua tronul.
Mihai Viteazul, în fruntea unei oştiri de mercenari, împreună cu generalul Basta,
au întâmpinat şi înfrânt la Gurăslău, lângă Zalău, la 3 august 1601, oastea formată din
unguri şi din poloni, a lui Sigismund Báthory. Acesta a fost nevoit să fugă din nou în
Polonia.
După victorie, neînţelegerile dintre Mihai Vitezul şi Basta au reizbucnit, fiecare
dintre ei pretinzând să guverneze Transilvania.
Din ordinul lui Basta, în zorii zilei de 9/19 august 1601, într-o duminică, lângă
Turda, o ceată de valoni a năvălit în cortul lui Mihai Viteazul şi l-a asasinat. Cronicarii
vremii menţionau: „Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici
să împrilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în
pulbere aruncat…”.
Trupul domnului a rămas pe pământul Transilvaniei, dus şi înhumat, se pare, la
ctitoria lui de la Alba Iulia, iar capul a fost adus de unul dintre sfetnicii lui şi
înmormântat la mănăstirea Dealu.

SEMNIFICAŢIA DOMNIEI LUI MIHAI

 Unirea Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei a însemnat punctul culminant al
rezistenţei în lupta pentru independenţă;
 Pentru Ţările Române, acţiunea lui Mihai Viteazul a reprezentat şi salvarea de la
falimentul economic la care le-ar fi dus creşterea continuă a pretenţiilor financiare
ale Porţii şi restabilirea autonomiei;