Sunteți pe pagina 1din 2

1) Chemata în garanţie ________________________ întâmpinare în cauză,

solicitând respingerea cererii de chemare în garanţie în ceea ce o priveşte,


având în vedere faptul că instituţia lor a fost cea care a comunicat numele
proprietarilor de terenuri pe care se află amplasată via cumpărată de la
chemata în garanţie Miriana Mircov Relicons SPRL. Precizează faptul că
disp.art.1705-1706 din Noul Cod civil se referă numai la chemarea în
garanţie a vânzătorului.

Din decizia Decizia nr. 235 din 22-oct-2014, TRIBUNALUL C____-S______ R E Ş I Ţ A SECŢIA I CIVILĂ

2) Raportat la data pretinsei evicţiuni şi la data încheierii contractului de


vânzare cumpărare, evicţiunea este guvernată, ţinând cont de
principiul tempus regit actum de dispoziţiile art.1337-1351 Cod Civil de la
1864, dispoziţiile fiind în esenţă similare cu cele din dispoziţiile art.1695-
1706 Noul Cod Civil.

Din TRIBUNALUL BIHOR, SECŢIA I CIVILĂ, DECIZIA CIVILĂ Nr.


250/R/2014

Jurisprudenţă naţională

Decizii de speţă
1.
Înstrăinări succesive. În cauză, pe baza situaţiei de fapt stabilite de instanţa
de apel, apartamentul în discuţie a fost înstrăinat încă de la primul act de vânzare-
cumpărare cu nerespectarea Decretului-Lege nr. 61/1990, aspect cunoscut însă
doar de către vânzătorul iniţial – Statul Român şi relevat cu ocazia promovării
acţiunii în revendicare. În acest context, doctrina a statuat în sensul că dacă bunul
a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, pentru care nu s-a constatat nulitatea
acestora, ultimul cumpărător evins are dreptul şi posibilitatea de a promova
acţiunea în garanţie direct împotriva primului vânzător sau împotriva tuturor
vânzătorilor succesivi. Din acest punct de vedere, garanţia pentru evicţiune
operează, în absenţa oricărei culpe a vânzătorilor succesivi – persoane fizice, în
sarcina primului vânzător, deoarece s-a probat că preluarea abuzivă a imobilului în
patrimoniul statului român, iar nu o altă situaţie, ar constitui temeiul evicţiunii.
Soluţia astfel prefigurată vine în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului în aplicarea principiului instituit prin art. 1din protocolul nr.
1 la Convenţie, fiind acreditată ideea că atenuarea încălcărilor aduse de fostul
regim din România dreptului de proprietate „nu trebuie să creeze noi neajunsuri
disproporţionate” (cauza Raicu c. României) şi că nu poate fi ignorată nici cerinţa
respectării securităţii raporturilor juridice (cauza Brumărescu c. României). În
egală măsură, s-a statuat că privarea de bun în absenţa oricărei despăgubiri
constituie o încălcare a dreptului de proprietate, iar în măsura în care statul care a
preluat abuziv imobilul nu mai este în măsură să predea bunul în natură, urmează a
acorda celui prejudiciat despăgubiri băneşti. Având în vedere această perspectivă
dată de jurisprudenţa Curţii Europene situaţiei juridice deduse judecăţii în prezentul
litigiu, se va reţine că instanţa de apel în mod greşit a impus în sarcina ultimului
vânzător al bunului obligaţia de dezdăunare a cumpărătorilor pentru evicţiune, câtă
vreme propriul său contract de vânzare-cumpărare nu a fost contestat, iar poziţia
juridică a recurentei pârâte D.S. faţă de cauza evicţiunii era identică celei a
recurenţilor reclamanţi, statul fiind în ultimă instanţă cel care a generat vătămarea
adusă dreptului de proprietate [C.A. Constanţa, s. civ., dec. nr. 450/2009,
pe www.jurisprudenta.org; nr. jurindex: 20103612833, şi în C.D. Enache, op. cit.,
nr. 4, p. 9; pentru o soluţie conform căreia ultimul subdobânditor poate uza doar de
acţiunea oblică împotriva vânzătorului iniţial, a se vedea C.A. Constanţa, s. civ.,
dec. nr. 311/2009, în C.D. Enache, op. cit., nr. 3, p. 5-6].
2.
Contract de vânzare-cumpărare acţiuni. Obligarea vânzătorului de a
garanta contra evicţiunii. Invocarea lipsei calităţii procesuale active. În
cazul vânzării unor acţiuni către un PAS, ce a reprezentat o persoană juridică
constituită în baza art. 2 şi urm. din Legea nr. 77/1994, atunci societatea
comercială în care a funcţionat acest PAS nu poate fi succesoarea în drepturi a
fostului său acţionar, întrucât succesorii în drepturi ai fostului PAS nu pot fi decât
subdobânditorii acţiunilor înstrăinate de fostul FPS, acţiuni dobândite în condiţiile
art. 29, art. 31, art. 33 alin. (2) sau art. 34-38 din Legea nr. 77/1994, iar nu
societatea comercială însăşi. Prin urmare, o asemenea societate comercială nu-şi
justifică legitimitatea procesuală activă într-o acţiune în garanţie [C.A. Galaţi, s.
com., dec. nr. 18/2007, în D. Anghel, L. Harabagiu, op. cit., nr. 67, p. 326].

Reclamanta A.P. A.P.S., în calitate de acţionar majoritar al societăţii


privatizate, trebuia să cunoască situaţia financiară reală a acesteia întrucât,
în calitate de vânzător, răspunde pentru evicţiune, conform art. 1337 C. civ.
1864, astfel că societatea cumpărătoare a acţiunilor a chemat în judecată pe
vânzătoare, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior
privatizării, iar reclamanta vânzătoare a formulat acţiunea în regres
împotriva societăţii privatizate, susţinând că despăgubirile la care a fost
obligată sunt din culpa acesteia. Dar, având în vedere că acţiunea în regres
s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare, pe informaţiile primite
de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acesteia,
fără o verificare a situaţiei prezentată de acesta, este exclusă culpa societăţii
implicată în privatizare, nefiind întrunite dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
1864 (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3896/2005, www.scj.ro).