- Dendrologie pentru învăţământul la distanţă -

LECŢIA 27. FAMILIA RUTACEAE A. L. Juss.

27.1. GENUL PTELEA L.

Denumire ştiinţifică: PTELEA TRIFOLIATA L.

Denumire populară: PTELEA

Arbust exotic, 7-8 m, cu tulpina ramificată de la bază (figura a).

Scoarţa este cenuşie, iar ritidomul mărunt crăpat.
Lujeri rotunzi, la început pubescenţi apoi glabri, brun-verzui, cu lemn neplăcut
mirositor.
Muguri alterni, mici, nuzi, păroşi, îngropaţi în cicatrice.
Frunze trifoliate, lung peţiolate, cu foliole oblong-ovate, 6-12 cm, întregi, glabre.
Flori poligame, galben-verzui, pe tipul 4, grupate în corimbe şi înfloresc prin iunie.
Fructele sunt samare rotunde, 2 cm, turtite, emarginate (asemănătoare samarelor de
ulm), cu 2 seminţe, la strivire cu miros de hamei; fructele rămân pe ramuri peste iarnă.
Specia este originară din Transcaucazia şi Turkestan, la noi fiind introdusă în scop
ornamental.
Reclamă staţiuni adăpostite, rezistă la secetă, ger, fum. Poate vegeta pe soluri lutoase
şi suportă o uşoară umbrire.

a. b.
Fig. . a. Ptelea trifoliata: frunze, fruct; b. Phellodendron amurense: ramuri, frunze, fructe.

27.2. GENUL PHELLODENDRON

Denumire ştiinţifică: PHELLODENDRON AMURENSE Rupr.

Denumire populară: ARBORELE DE PLUTĂ DE AMUR

Arbore exotic, de 8-10 m, cu tulpina dreaptă, bine elagată, strâmbă în condiţii

neprielnice (figura b).
Scoarţa este cenuşie deschis, adânc crăpată, moale, plutoasă, ce atinge grosimi de
până la 6 cm.
Lujeri viguroşi, cenuşii-gălbui, rotunzi, glabri lucitori.
Muguri obişnuit opuşi, foarte mici, nuzi, cu baza îngropată în cicatrice, păroşi;
cicatrice în formă de potcoavă ce înconjoară aproape în totalitate mugurele.
Frunze imparipenat compuse, cu 5-13 foliole ovat-lanceolate, 5-10 cm, alungit
acuminate, glabre.

194
 - Dendrologie pentru învăţământul la distanţă -

Flori dioice, mici, verzui, grupate în panicule terminale de 6-8 cm ce apar în iunie.
Fructele sunt drupe globuloase, negre, 1 cm, cu miez cleios şi miros puternic
caracteristic.
Specia este originară din Extremul Orient, din bazinul inferior al fluviului Amur, la
noi fiind sporadică, introdusă în spaţiile verzi ale oraşelor.
Creşte în condiţii de climă temperată extremă, cu grad mare de continentalism.
În arealul natural, apare de-a lungul apelor, pe oluri bogate, afânate, suficient de
umede. Nu suportă stagnarea apei şi nici uscarea excesivă a solului.
La noi suferă la îngheţurile târzii, dar rezistă la gerurile din iarnă şi la seceta estivală.

LECŢIA 28. FAMILIA SIMAROUBACEAE DC.

28.1. GENUL AILANTHUS Desf.

Denumire ştiinţifică: AILANTHUS ALTISSIMA (Mill.) Swingle

Denumire populară: CENUŞER, OŢETAR FALS

CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore exotic, de 15-20 m, uneori arbust (figura ).
Tulpina scurtă se desface în puţine crăci groase, ascendente. Scoarţa este cenuşie-
deschis, mărunt reticulat brăzdată, subţire, la strivire cu miros urât şi gust amar.
Lujeri foarte groşi, bruni, cu lenticele mari, fin pubescenţi; măduva este largă
portocalie.
Muguri alterni, mici, tomentoşi, situaţi deasupra unei cicatrici mari.
Frunze imparipenat compuse, de 40-70 cm, cu 11-25 foliole peţiolate, ovat-
lanceolate, de 5-10 cm, la bază cu 2-4 dinţi glanduloşi, glabre, cu miros urât.
Flori poligame, galben-verzui, grupate în panicule laxe, erecte, ce apar în iunie-iulie.
Fructele sunt samare cu sămânţa turtită aşezată la mijlocul unei aripioare răsucite,
transparente, cu o ştirbitură în dreptul seminţei; maturaţia este anuală.

a. b.
Fig. . Ailanthus altissima: a. ramură cu frunze; b. lujer, muguri, aspect măduvă.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Cenuşerul este originar din China, Coreea, la noi fiind frecvent cultivat pe terenuri
degradate, taluzuri, terenuri virane, devenind subspontan în stepă şi silvostepă.
Reclamă climate calde, sezon lung de vegetaţie şi este rezistent la secetă şi poluare;
îngheţurile timpurii şi cele mari de peste iarnă afectează lujerii nelignificaţi.

195
 - Dendrologie pentru învăţământul la distanţă -

Este nepretenţios faţă de soluri, vegetând chiar pe nisipuri marine; temperamentul

este de lumină.
În Dobrogea şi silvostepa sudică a Moldovei, formează fitocenoze pe locul fostelor
vii, locuri ruderale, anumite râpe.

LECŢIA 29. FAMILIA ANACARDIACEAE Lindl.

29.1. GENUL COTINUS Mill.

Denumire ştiinţifică: COTINUS COGGYGRIA Scop.

Alte denumiri ştiinţifice: Rhus cotinus L.
Denumire populară: SCUMPIE

CARACTERE MORFOLOGICE
Arbust indigen, 5 m, tufă cu numeroase tulpini şi frunziş rar (figura ).
Scoarţa este fin-brăzdată, cu solzi mici, bogată în tanin, iar lemnul este galben.
Lujeri rotunzi, roşcaţi, glabri, la tăiere secretă un suc lăptos, cu miros de morcov.
Muguri alterni, mici, ovoizi, depărtaţi de lujer, cei laterali îngrămădiţi spre vârful
lujerului.
Frunze obovate sau eliptice, simple, de 3-8 cm, emarginate, întregi, glabre, cu peţiol
de 1-4 cm, toamna colorându-se în roşu aprins (conţin 21-35% tanin).
Flori poligame, foarte mici, 3 mm, verzi-gălbui, pe tipul 5, grupate în panicule
terminale rare, cu numeroşi pedunculi sterili cu peri plumoşi cenuşii; inflorescenţa
durează din mai până în iulie, iar spre sfârşitul verii devine violacee, decorativă.
Fructele sunt drupe uscate obovate, negre, glabre, se coc repede în iulie-august,
fructifică de la 3-4 ani, anual şi abundent.
Longevitatea scumpiei este de circa 70 ani.

a. b. c.
Fig. . a. Cotinus coggygria: ramuri cu frunze şi inflorescenţa fructificată; Rhus typhina: b. lujer,
muguri, aspect măduvă; c. frunze, fructificaţie.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Scumpia este un element submediteranean (Europa meridională, Balcani, Europa de
Sud şi sudul Europei Centrale, Asia Mică, Asia până în nord-vest Himalaia).
La noi apare la câmpie şi coline, fiind frecventă în sudul Banatului şi Dobrogea,
precum şi insular în Oltenia, Muntenia, Moldova, alături de stejarii termofili.

196
 - Dendrologie pentru învăţământul la distanţă -

În silvostepa Dobrogei şi Moldovei constituie o specie componentă a subarboretului.

În silvostepa nordică a Moldovei este semnalată la Breazu, Roşcani, Ciornohal (BT), iar
în insula de silvostepă Dealu Perchiu-Oneşti creşte pe stâncării alături de stejarul pufos.
Preferă staţiuni adăpostite, calde, suportă gerurile (-30ºC) şi seceta, creşte pe soluri
calcaroase, cernoziomuri levigate de silvostepă.
Temperament de semiumbră.

29.2. GENUL RHUS L.

Denumire ştiinţifică: RHUS TYPHINA L.

Denumire populară: OŢETAR ROŞU

Arbust exotic, rareori arbore de mărimea a III-a, cu scoarţă subţire, cenuşiu-închisă,

netedă (figura b,c).
Coroana cu vârful ramurilor ascendent.
Lujeri foarte groşi, roşcaţi, catifelat păroşi, prin rupere secretă un suc lăptos iritant;
măduva este largă, brună.
Muguri alterni, mici, semisferici, nuzi, pufoşi, cu baza îngropată.
Frunze imparipenat compuse, de 20-50 cm, cu 11-31 foliole oblong lanceolate,
acuminate, serate, pe dos brumării, în tinereţe pubescente, toamna se colorează în roşu
aprins.
Flori dioice, mici, verzi-gălbui, grupate în panicule terminale, cele femele foarte
dese, păroase, de 10-20 cm, cele mascule mai laxe; înfloreşte în iunie-iulie.
Fructele sunt drupe uscate, de 2-4 mm, îngrămădite într-un ghem păros, roşu-brun-
violaceu, ce rămâne pe lujer până primăvara, foarte decorative; fructifică anual şi
abundent.
Oţetarul roşu este originar din estul şi centrul Americii de Nord, Canada, la noi fiind
introdus în scop exclusiv ornamental.
Specia este adaptabilă la condiţiile din zona temperată; reclamă un sezon lung de
vegetaţie, căldură estivală şi sol fertil, suportă fumul şi praful.
Se poate dezvolta pe soluri nisipoase, sărace, maluri de râu, precum şi pe soluri puţin
sărăturate. Temperamentul este de lumină. Oţetarul roşu drajonează puternic.

LECŢIA 30. FAMILIA SAPINDACEAE A. L. Juss.

30.1. GENUL KOELREUTERIA Laxm.

Denumire ştiinţifică: KOELREUTERIA PANICULATA Laxm.

Arbust exotic, de 8-10 m, cu tulpina neregulată şi scoarţa cenuşie, prevăzută cu

crăpături longitudinale (figura ).
Lujeri viguroşi, cenuşii sau bruni, glabri, cu lenticele proeminente.
Muguri alterni, lat-ovoizi, bruni, cu 2 solzi puţin desfăcuţi la vârf
Frunze imparipenat compuse, de 25-35 cm, cu 7-15 foliole de 4-8 cm ovate,
acuminate, neregulat şi rar crenat-dinţate cu tendinţă de lobare spre bază, primăvara
roşcate.
Flori poligame, galbene, grupate în panicule terminale erecte; înfloreşte în iunie-
august.
Fructele sunt capsule veziculoase, pendente, 4-5 cm, triloculare, cu pereţi
membranoşi roşcaţi; capsula închide trei seminţe sferice, negricioase, de 5-6 mm.

197
 - Dendrologie pentru învăţământul la distanţă -

a. b.
Fig. . Koelreuteria panniculata: a. frunză; b. fructe.

Specia este originară din Extremul Orient (China, Japonia, Coreea), fiind adusă la
Sankt Petersburg de către botanistul Laxmann; la noi este cultivat ornamental, având şi
calităţi melifere.
Pretinde staţiuni calde, însorite, ferite de îngheţuri târzii, soluri fertile, dar suportă şi
pe cele compacte, uscate şi chiar sărăturile (Lacul Sărat – Brăila). Temperamentul este
de lumină.

LECŢIILE 27-30: TEMĂ DE CONTROL

1. Descrieţi din punct de vedere morfologic Ptelea trifoliata.

2. Descrieţi din punct de vedere morfologic Phellodendron amurense.
3. Descrieţi comparativ oţetarul fals şi oţetarul roşu.
4. Ce fel de specie este oţetarul fals, în raport cu originea sa? Unde întâlnim specia în
cauză la noi în ţară?
5. Ce exigenţe ecologice prezintă oţetarul fals?
6. Descrieţi lujerii şi mugurii de scumpie.
7. Ce fel de frunze are scumpia şi ce procent de tanin conţin acestea?
8. Cum sunt florile şi fructele de scumpie? Descrieţi-le.
9. Unde este răspândită scumpia şi ce reclamă ea sub aspect ecologic?
10. Descrieţi caracterele morfologice ale speciei Koelreuteria panniculata.

198