Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie


Managementul Serviciilor Sociale şi de Sănătate
An I

Deontologie Academică
Dilemă etică în Asistenţă Socială
Copilul abuzat: rămâne în familie sau nu?

Coordonator: Claudia Constantinescu

Student: Mezei Izolda

2017
În eseul de faţă doresc să dezbat o dilemă în domeniul Asistenţiei Sociale, în special în ceea ce
priveşte intervenţia în cazul unui copil abuzat aflat în situaţia de a rămâne sau nu în familia sa.

De la an la an, numărul cazurilor de abuz asupra copilului cresc îngrijorător.

Cea mai întâlnită formă de abuz ce a fost semnalată a fost : abuzul fizic.

Abuzul fizic însemnând orice formă de încercare de violenţă fizică, bătăi, lovituri, bruscări şi
chiar punerea în pericol a copilului.

Acest tip de abuz este cel mai frecvent, deoarece ,s-a devedit că violenţa fizică alături de cea
emoţională este cea mai uzuală, indiferent de statutul social.

Într-un raport de anul trecut, Asociaţia Telefonul copilului au înregistrat un număr imens de
apeluri, şi anume :” 89.000 apeluri :Peste 4.500 de cazuri de abuz asupra copiilor au fost
semnalate anul trecut la Telefonul Copilului, cu aproape jumătate mai multe decât în 2015.
Potrivit bilanţului Asociaţiei Telefonul Copilului, în 2016 au fost înregistrate, în total aproape
89.000 de apeluri. “- a anunţat Directorul executiv a Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina
Surcel, într-un interviu acordat RFI România.

Fenomenul este cu atât mai periculos, deoarece autorităţiile alături de specialişti nu au resursele
şi legislaţia necesară pentru a interveni în totalitate în aceste cazuri.

Cele mai multe cazuri se înregistrează în mediul rural, factorii fiind multiplii.

Cei mai întâlniţi factori ce conduc la fenomenul descris sunt :

- Consumul de alcool a unui părinte sau ambii

- Educaţia scăzută

- Situaţie financiară precară

- Numărul mare a membriilor familiei

- Şomaj

- Lipsa unei conduite sănătoase


Cele mai multe abuzuri asupra copilului se petrec în familiile nucleare sau familia simplă, printr-
un studiu asupra abuzului copilului, Organizaţia Salvaţi Copii România scrie despre faptul că cei
mai mulţi părinţi recunosc aplicarea loviturilor ca măsură de educare sau precauţie.

Alt procent din studiu, arată că un număr semnificativ de părinţi recurg la abuzul emoţional şi
verbal, deoarece considera că aşa îl pot face pe copil să înţeleagă problema de care este vinovat.

De asemenea, mulţi părinţi au refuzat să răspundă sau au negat în totalitate fenomenul.

Se discută foarte mult în zilele noastre despre ceea ce înseamnă abuzul fizic asupra copilului, şi
deşi situaţiile sunt foarte mediatizate, numărul se pare că nu scade.

Vedem zilnic pe site-uri media, TV, reţele sociale, mii de cazuri despre cum părinţii îşi abuzează
copiii , iar soluţiile şi intervenţiile întârzie să apară.

Mulţi ani, în România , acest comportament deviant al părinţilor a fost ascuns, în vremea
comunistă ,numărul de abuzuri erau imense în comparaţie cu numărul din prezent.

De la familia naturală, stradă, şcoală cât şi centrele de orfelinat, abuzul era ceva normal şi
necesar pentru o educaţie bună.

Ne aducem aminte cum erau trataţi “copii sistemului”, lăsaţi să moară de foame, subnutriţi,
agresaţi zilnic din toate punctele de vedere şi lăsaţi de izbelişte, de oamenii ce ar fi trebuit să îi
protejeze.

Amintesc faptul că în anul 2000 apare în România o echipă de cercetători din America, ce se
infiltrează în câteva familii nucleare româneşti şi în instituţii.

Aceştia reuşesc să surprindă momente terifiante cu copii ce aveau vârsta de 7-10 ani şi erau
supuşi diferitelor agresiuni.

Nu întârzie să apară articole mai apoi în presa internaţională, cu titlul pe prima pagină , formulări
precum “ Copii sau animale?”

Acesta este un exemplu, din cele câteva sute de mii.

Ceea ce am subliniat în acest eseu, este o privire în mare a unui fenomen ce se discută de zeci de
ani, pe baza căruia apar şi se modifica legi, copii ce îşi schimbă destinul după o trăire a unei
situaţii dramatice.
Toate situaţiile de abuz sau suspiciuniile unui caz de asemenea natură sunt semnalate la Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), acestea pot fi anunţate de :
copilul în cauză, o rudă, vecini ,cunoscuţi sau organele abilitare.

De asemenea ,există un număr de urgente pentru situaţiile de abuz în cadrul DGASPC-ului unde
sunt verificate apoi se iau toate măsurile de precauţie.

Se poate , de asemenea, ca toate cazurile de abuz să fie semnalate şi la Asociaţia Telefonului


Copilului, ce deţine un număr de telefon şi poate oferi asistenţă copilului ( 116.111).

În Legea 272/2004 ce priveste protecţia şi promovarea drepturilor copilului, articolul 55, sunt
specificate măsurile de protecţie specială a copilului care sunt urmatoarele :”

a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgenţă;
c) supravegherea specializată. “

S-a pus de foarte multe ori problema situaţiei în care copilul trebuie să îi fie aplicată o măsură de
protecţie sau să rămână în familia nucleară.

Ştiind foarte bine consecinţele ce pot apărea dacă copilul rămâne în familie , decizia este foarte
dificilă.

Trebuie să discutăm şi faptul că dacă separăm copilul de familia sa, acesta poate adapta un
comportament nesănătos, ameninţarea ce o primeşte copilul în faţa unui climat diferit faţă de cel
de acasă îi poate afecta înţelegerea şi percepţia asupra sa şi a ceea ce i se întâmplă.

După ce s-a luat una dintre măsurile specificate, trebuie cercetată familia copilului pentru a putea
înţelege dacă copilul mai poate fi adus în mediul natal.

Dacă studiul specialiştilor se adevereşte a fi real, şi acela că integritatea copilului este pusă în
pericol , acesta v-a fi dus într-o instituţie abilitară.

Dar ,dacă copilul este dus înapoi, acesta se va afla sub supraveghere specializată, va fi
monitorizat , atât el cât şi familia sa.
Concluzie:

Din punctul meu de vedere, subiectul descris este foarte important, deoarece discutăm despre
viitoarea generaţie , ce se afla într-un pericol, iar noi , Asistenţii Sociali, suntem primele
persoane ce acţionăm în situaţiile abuzului asupra copilului.

Ca o soluţie, aş propune îndepărtarea agresorului din casă, deoarece dacă copilul este îndepărtat
de mediul său definitiv, există riscul ca acesta să nu se poată întrega în noul mediu.

De asemenea este nevoie de o consiliere specializată pe termen lung, trebuie reţinut şi faptul că
vârsta şi experienţa copilului pot reprezenta un impediment ,dar şi un ajutor în rezolvarea
cazului.

Dacă abuzul se pretrece asupra unui copil cu vârsta cuprinse între 5-10 ani, este dificil să
suprinzi momentele cheie când s-a declanşat abuzul, şi cadrul desfăşurării, dar se poate acţiona
mult mai rapid pentru refacerea psihică şi emoţională.

În cazul tinerilor 13-17 ani , intervenţia se arată mai simplă pe de o parte, deoarece în timpul
terapiilor şi a consilierii, sau a scrierilor procedurilor, este mult mai uşor de a colecta informaţii,
deoarece copii sunt conştienţi de ceea ce li se întâmplă şi pot ajuta specialiştii să afle detalii ce
părinţii refuză să le ofere. În scchimb reabilitarea este mai dificilă, deoarece unele secvenţe,
imagini şi trăiri deja au intrat în subconştientul tânărului, iar acestea se pot declanşa oricând.

Ca notă subliniez faptul că trebuie acţionat cât mai repede în cazurile copiilor abuzaţi, indiferent
de formă, efectele şi consectintele asupra psihicului îi pot pecetluii întreaga viaţă.