Anuarul Științific Nr. 3, 2016

Anuarul științific
al
Bibliotecii „V.A. Urechia”
Nr. 3/2016
Editura
Axis Libri
Galaţi
ISSN 2392 – 8352
ISSN-L 2392 - 8352
Redactor-șef:
Prof. dr. Zanfir Ilie
Redactor responsabil:
Violeta MORARU
Redactor coordonator:
Dorina BĂLAN
Secretar general:
Catrina CĂLUIAN
Redactor responsabil biblioteconomie și știința informării:
Prof. univ. dr. Mircea REGNEALĂ
Redactor responsabil literatură și lingvistică:
Prof. univ. dr. Simona ANTOFI
Redactor responsabil jurnalism și științele comunicării
Prof. univ. dr. Marian PETCU
Tehnoredactare:
Sorina RADU
Publicaţie editată şi realizată cu sprijinul financiar al

Primăriei Municipiului Galaţi.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Mihai Bravu, nr. 16, Galați, 800208
Tel: 0236/411037
Fax: 0236/311060
e-mail: zanfirilie@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 102)
e-mail: balan_drn@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 109)
axislibri@gmail.com
Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.
Copyright © 2016 Editura „Axis Libri” Galaţi

cuprins 3
cuprins
Biblioteconomie și știința informării
Izbânzi şi perspective în laboratoarele cercetării
Prof. dr. Zanfir Ilie..............................................................................................5
Tendinţe şi provocări actuale ale bibliotecilor universitare
Mioara Voncilă, Cecilia Buricea ..................................................................8
Identificarea internaţională a creatorilor
Dorina Bălan................................................................................................... 17
Numere internaţionale standard atribuite entităţilor şi resurselor bibliografice
Violeta Moraru............................................................................................... 23
Statistica şi evaluarea colecţiilor
Catrina Căluian.............................................................................................. 29
Accesul la informaţii prin intermediul bazelor de date specifice Uniunii Europene
Anca Laura GRIGOROV..................................................................................... 34
Catalogul electronic versus catalogul tradiţional al bibliotecii
Viorica dicu...................................................................................................... 39
Științe socio-umane
Prolegomene la o estetică a artelor
Prof. univ. dr. Ivan Ivlampie............................................................................ 44
Epurarea personalului poliţienesc după instaurarea guvernului dr. Petru Groza.
Stabilizarea monetară şi măsurile instituite pe linia combaterii infracţionalităţii şi a speculei
(1945-1947) (II)
Dr. Adrian Pohrib............................................................................................ 46
Deţinuţi politici din regiunea Galaţi executaţi în timpul regimului Gh. Gheorghiu-Dej
Dr. prof. Sorin Langu....................................................................................... 54
Oraşele comerciale în tradiţia istorică. Regimul străinilor (II)
Dr. Ana-Maria cheşcu..................................................................................... 56
Literatură și lingvistică
Schițe pentru un portret de cărturar autentic: Theodor Codreanu
Adrian George Secară...................................................................................... 63
Pagini libere – o revistă literară într-un „oraș cumplit de negustori”
Lect. univ. Cătălin Negoiță.............................................................................. 68
Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

4 C u pr i n s
Istorie a presei
Revista „Școala gălățeană” - balsam pentru suflet și terapie pentru școală
Prof. Ghiță Nazare........................................................................................... 74
Cultură și civilizație
Optzeci şi cinci „În amintirea unui istoric român, Nicolae Ciachir”
Marius Mitrof................................................................................................. 88
Cronică de întâmpinare
Incunabule din colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”
Camelia Bejenaru........................................................................................... 93
Oameni în memoria Galaţiului
Camelia Toporaş............................................................................................. 96
Atitudine civică
Recunoștința unei colaborări de excepție
Radu Moțoc..................................................................................................... 98
Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

biblioteconomie şi ştiinţa informării 5
izbânzi şi perspective în
laboratoarele cercetării
Prof. dr. zanfi r i li e, director,

Bi bl i oteca „V.A. Urechi a” Galaţi
Fără abordarea segmentului cercetării ca prioritate a managementului cultural, nicio

instituţie de profil nu-şi poate desfăşura la capacitate maximă funcţiile şi, mai ales, nu poate
spera la un viitor pe măsura aşteptărilor. De la Biblioteca din Alexandria şi până la cea mai
modernă unitate de profil construită astăzi, după cele mai moderne principii, corespondenţa
continuă cu mediile pentru care au fiinţat sau fiinţează a fost şi este definitorie în reglarea
sistemului de funcţii şi utilităţi, cu cerinţele şi aşteptările publicului arondat. Dacă în antichitatea
îndepărtată cărţile erau apanajul unei elite restrânse, astăzi ele se adresează tuturor, într-o infinită
democraţie a preferinţelor şi necesităţilor reale de informare şi formare. Şi, cu cât complexitatea
acestora a crescut, prin extensie şi rafinament, cu atât s-a resimţit nevoia unui ajutor preţios
în fundamentarea strategiilor de viitor: cercetarea. Acest tot mai important domeniu al
activităţii noastre se orientează, în egală măsură, şi spre interior şi spre exterior, căci nu numai
aprofundarea cunoaşterii şi exactitatea clasificării tezaurului propriu, a unităţilor de excepţie ale
patrimoniului, este mai mult decât necesară, dar şi studiul permanent al preferinţelor publicului
larg, al evoluţiei aşteptărilor lui în raport cu ofertele existente, ele însele într-o continuă dinamică
determinată de accelerarea tot mai evidentă a istoriei.
Tradiţia şi rezultatele cercetării la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi au fost
componentele de bază ai celor mai bine de 125 de ani de existenţă, aceasta desfăşurându-se
în timp, pe etape specifice, determinate de caracteristicile epocii şi de cerinţele mereu mai
complexe ale publicului larg cititor. Ceea ce a determinat un progres real în fundamentarea
cercetării a constituit-o, încă de la început, înfiinţarea Consiliului Ştiinţific al Bibliotecii, structură
instituţională menită să ofere cadrul legal şi funcţional de iniţiere şi urmărire a principalelor
strategii de relaţionare cât mai armonioasă ale eforturilor unităţii noastre cu cerinţele sistemului
social în ansamblul lui, reprezentat de personalităţi administrative şi culturale de prim rang. O
reflectare cât mai fidelă a activităţii acestui important Consiliu Ştiinţific încercăm să evidențiem
în paginile utilei publicaţii editată de instituția noastră „Anuarul Ştiinţific al Bibliotecii”.

6 biblioteconomie şi ştiinţa informării
Fiecare dintre cele patru întruniri trimestriale de pe parcursul unui an de activitate se

constituie nu numai într-un necesar bilanţ al realizărilor în domeniul cercetării, dar şi într-un
sistem eficient de proiectare a noilor căi de urmat, totul în funcţie de propunerile şi ideile de
valoare emise cu aceste ocazii de reprezentanţii Bibliotecii, dar şi cei care sunt invitaţi în numele
unor importante instituţii culturale reprezentative la nivel de judeţ. Dezbaterile desfăşurate
în cadrul Consiliului Ştiinţific au subliniat necesitatea continuării activităţii minuţioase de
cercetare internă, ca principală strategie de punere superioară în valoare a bogăţiei documentare
extraordinare pe care a acumulat-o în timp Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi.
Este suficient să evidenţiem reuşitele importante din ultima vreme pentru a sublinia
seriozitatea, profesionalismul şi pasiunea cu care am abordat acest important domeniu al activităţii
noastre. Astfel, am reuşit ca, din cele douăsprezece incunabule aflate în tezaurul bibliotecii, şapte
să fie deja clasate şi înscrise în Patrimoniul Cultural Naţional. O atenţie deosebită a fost acordată
unei alte comori inestimabile existente în bibliotecă, una care ar putea face oricând din Biblioteca
din Galaţi un punct de atracţie pentru cei mai pasionaţi amatori de cărţi rare din lume şi ne
referim aici la ediţiile Elzevir, tipărituri de mare rafinament realizate la celebrele tipografii din
Olanda patronate, de familia Elzevir. Dintre acestea, se remarcă mai ales acelea care se referă la
jurnalele de călătorie, foarte importante ca documente într-o perioadă – secolul al XVII–lea - în
care notele lăsate de peregrinii prin Europa şi prin lume ofereau informaţii de primă importanţă.
De aceea, cercetarea şi valorificarea la nivele superioare a acestor ediţii constituie una dintre
marile priorităţii ale noastre.
În desfăşurarea acestor demersuri, de o mare importanţă s-a dovedit a fi parteneriatul
extraordinar pe care-l desfăşurăm, mai ales în ultima perioadă, cu unitatea mamă – Biblioteca
Naţională a României, din partea căreia primim permanent o consistentă îndrumare
metodologică, în toate domeniile de activitate specifică, în cercetare, în fundamentarea ei în
general, dar mai cu seamă în cea mai modernă componentă a strategiei de viitor, care este procesul
complex şi continuu de digitizare, început la noi cu periodicele locale şi naţionale, continuată cu
fondul de carte veche şi urmând a se generaliza la nivelul întregului fond, de aproximativ 880.000
de unităţi de inventar. Dar cercetarea ne poartă paşii şi spre alte unităţi de profil din ţară, mai ales
spre acelea cu rezultate de vârf la acest capitol, cu care colaborăm într-un continuu schimb de
experienţă, precum şi cu centre de specialitate sau de înaltă expertiză, cu sprijinul cărora putem
aprecia cât mai exact valoarea unui document sau altul.
Ne amintim cu toţii de aprecierea deosebită cu care a fost întâmpinată Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia” odată cu lansarea volumului Rembrandt (1606 - 1669) în colecţiile Bibliotecii
„V.A. Urechia”, apărut la editura noastră, Axis Libri, în anul 2015. Înainte însă de a ajunge la
tipar, lucrarea a inclus o muncă uriaşă de cercetare, documentare şi expertizare, presupunând
nu numai atenta noastră verificare, aici, la sediu, dar şi deplasarea înspre instituţiile naţionale
şi diverse centre de expertiză din ţară. Atenţia deosebită acordată gravurilor celebrului pictor
olandez de acum mai bine de trei secole a fost cu atât mai pătrunsă de acribie cu cât avem de-a
face cu o inestimabilă moştenire lăsată nouă de însuşi fondatorul bibliotecii, marele cărturar
Vasile Alexandrescu Urechia. Este atât de relevantă spiritual pentru oraşul nostru această mare
izbândă de valorificare deplină a componentelor de primă mână ale tezaurului intern, încât

academicianul Răzvan Theodorescu a putut să scrie într-un „Cuvânt înainte” al albumului

publicat la Axis Libri aceste încântătoare cuvinte: „În oraşul moldav care era dat de exemplu
pentru occidentalizarea sa în mai multe documente după 1800, acolo unde treceau artişti gravori
precum Auguste François Lamaître căruia îi datorăm o acvaforte «Église à Galatz» şi unde una
dintre bibliotecile publice vestite din România poartă numele lui Vasile Alexandrescu Urechia
– marele donator a mii de volume, Omul care se întâmpla să fie şi un fruntaş al intelectualităţii
naţionale, ca membru fondator al Societăţii Academica şi de mai multe ori vicepreşedinte al
Academiei Române – se află, din 1897 începând, un admirabil album, dăruit de întemeietor, cu o
limpede valoare europeană. Este vorba de cel cuprinzând zeci de gravuri ale celui mai mare artist
al Olandei premoderne, Rembrandt”.
Cu o asemenea prezenţă mai mult decât notabilă în patrimoniu, la care se alătură setul
de incunabule, venite şi păstrate la noi din copilăria dintâi a tipografiei moderne inventată de
Gutenberg, cu ediţiile din secolul al XVII-lea, tipărite de celebra familie de editori din aceeaşi
Olandă, dar şi cu alte posibile exponate ce pot fi extrase din bogatul nostru tezaur, Biblioteca
„V.A. Urechia” din Galaţi ar putea fi oricând inclusă, nu numai în primele rânduri ale cercetării
specifice, dar şi într-un posibil şi aşteptat circuit turistic cultural al zonei, deoarece suntem
convinşi că există mulţi bibliofili, specialişti, mulţi amatori de rarităţi şi însemne ale trecutului
cultural al Europei care să-şi propună să vină aici tocmai pentru a le vedea şi studia. Iată de ce
această dimensiune esenţială a biblioteconomiei moderne, care este cercetarea, poate conferi nu
numai o clarificare şi clasificare a elementelor de patrimoniu, dar şi un înalt prestigiu spiritual
transferabil oricând oraşului, sudului Moldovei, României în întregime.

tendinţe şi
provo cări actuale
ale bibliotecilor
universitare
m ioa ra Vonci l ă, Ceci l i a Buri cea, bibliotecari,
Un iversi tatea „ Dunărea de Jos” di n Gal aţi
Evoluția rapidă a tehnologiei informației, precum și schimbările în domenii cum ar fi

comunicarea științifică, managementul datelor și metodele de învățare în învățământul superior
afectează așteptările utilizatorilor și determină bibliotecile universitare să dezvolte noi resurse și
servicii. Nici o bibliotecă nu poate răspunde la toate tendințele și provocările din aceste domenii,
dar, prin planurile strategice pe care le dezvoltă, ele încearcă să acorde prioritate și să aloce
resurse acelor probleme care sunt în concordanță cu misiunea și obiectivele instituțiilor cărora
aparțin.
Există o mare presiune care este pusă pe bibliotecile universitare, generată de confruntarea
permanentă cu schimbările rapide ale tehnologiei, schimbări care modifică și percepția
utilizatorilor săi asupra resurselor informaționale și a servicilor. În același timp, ele sunt provocate
să anticipeze nevoile informaționale viitoare ale utilizatorilor săi și să vină cu alte inițiative
inovatoare. Există, în același timp, o presiune pusă pe universități ca urmare a rezultatelor obținute
de studenți, perseverența acestora, proporția de absolvire a cursurilor, angajarea studenților la
finalizarea cursurilor, modificări ale cunoștințelor și ale comportamentului acestora, rezultate
a noilor programe educaționale implementate. Departamentele de specialitate din universități
urmăresc modul în care programele lor educaționale și serviciile suport sprijină acest proces
complex educație – cercetare, încadrându-se în acest nou mediu tehnologic, informațional,
social care este într-o continuă schimbare. În acest context, bibliotecile universitare trebuie
să monitorizeze atât tendințele din domeniul biblioteconomiei și științei informației, cât și pe
cele din învățământul superior, conjugând eforturile și utilizând, cu eficiență ridicată, resursele
proprii.
Literatura de specialitate cu privire la noile tendințe din domeniul științei informării
este foarte bogată, incluzând schimbările în tehnologie, managementul datelor, accesul deschis,
evaluare și responsabilitate, metode noi de măsurare a rezultatelor cercetării. Nu este simplu
să oferi o imagine de ansamblu cât mai cuprinzătoare asupra tendințelor actuale în biblioteci;

de aceea, aceste analize sunt făcute de către profesioniști din domeniu sau de către organizații,
cum ar fi ACRL (Association of College and Research Libraries), o diviziunea ALA (American
Libraries Association), ce identifică domeniile în care schimbările sunt majore.
ACRL, de exemplu, oferă anual liste cu privire la tendințe de top care au impact asupra
bibliotecilor universitare [2].
Totuși, o serie de probleme importante se păstrează în toate listele întocmite recent,
cum ar fi cele pentru 2012-2014, acestea fiind reportate de la an la an. De exemplu, tendințele
legate de gestionarea datelor, oportunități de colaborare ale bibliotecarilor cu cercetătorii etc...
Importanța demonstrării valorii bibliotecii prin inițiative de evaluare a acestora, apare pe ambele
liste. ACRL subliniază, de asemenea: problemele de acces deschis; importanța succesului și a
menținerii studenților în sistem; impactul tehnologiei asupra resurselor și serviciilor, incluzând
dispozitive mobile și platforme independente de CMS (sistemele de management al conținutului)
[7]; altmetrics; științe umaniste digitale; schimbări în comunicarea științifică și modificări ale
așteptărilor utilizatorului.
Analizele efectuate recent scot în relief faptul că bibliotecile universitare sunt afectate, în
continuare, de schimbările din învățământul superior, cum ar fi: cursuri masive deschise on-line
(MOOCs) [11]; educația deschisă și tendințe spre învățarea bazată pe competențe.
ACRL prezice că multe dintre aceste tendințe vor determina bibliotecarii universitari să-
și reconsidere furnizarea de servicii, ceea ce ar duce la noi domenii de competență, implicând,
totodată, reinstruirea personalului din biblioteci[2].
Raportul ACRL pentru anul 2016 discută despre următoarele tendințe: servicii de date
pentru cercetare (RDS); educația digitală; tendințe de evaluare holistică a colecțiilor; sisteme
integrate de bibliotecă cu furnizare de conținut; vizibilitatea învățării; noi direcții în cadrul
culturii informației; altmetrics; profesii emergente în domeniul biblioteconomiei și al științei
informării, resurse educaționale deschise (OER).
Servicii de date pentru cercetare – RDS (Research Data Services)
Avansul tehnologiilor digitale a ridicat noi provocări cercetătorilor. Pe măsură ce ramurile

științei devin tot mai colaborative și utlizează volume de date imense, computerizate, cercetătorii
se confruntă cu o multitudine de probleme legate de gestionarea datelor de cercetare. Oamenii de
știință și instituțiile de cercetare se confruntă cu multe probleme în timp ce încearcă să prelucreze
și să păstreze volume uriașe de date, pe termen lung, să țină pasul cu evoluția standardelor de
date, să gestioneze în mod eficient datele de cercetare.
Aceste probleme cer o planificare cât mai bună a managementului datelor, ceea ce duce
la o realitate necesară și imperativă, aceea a creării unor servicii de date de cercetare, RDS, în
instituțiile de învățământ superior. Bibliotecile universitare caută modalități prin care să sprijine
procesul de cercetare din instituțiile lor. Ele pot fi centre ideale pentru acest gen de activități, de
tipul serviciior de date de cercetare, oferind oportunitatea unică de a deveni participanți activi
în ciclul creării de noi cunoștințe în cadrul instituțiilor lor. Unele biblioteci universitare din lume
sunt deja angajate în acest tip de activități, altele examinează modalitățile prin care pot oferi cel
mai bine o gamă de servicii de date de cercetare.

Studii efectuate în biblioteci universitare din Statele Unite și Canada, de către ACRL
(Association of College and Research Libraries), asupra stării actuale și a planurilor de viitor
legate de crearea unor centre pentru servicii de date de cercetare a oferit o serie de constatări și
observații cheie, și anume [8]:
• Numai o mică parte dintre bibliotecile universitare din Statele Unite și Canada oferă,
în prezent, servicii de date de cercetare (RDS), în timp ce aproape o treime dintre acestea și-au
planificat, deja, să dezvolte astfel de servicii în următorii doi ani.
• Crearea de ghiduri web care să ajute la localizarea de date este cel mai frecvent serviciu
oferit sau planificat în cadrul RDS. Aceasta este o extensie a practicilor tradiționale de bibliotecă
în noul mediu.
• Bibliotecile din instituțiile de învățământ mai mari și, în special, cele capabile de acordare
a titlurilor de doctor, sunt mai susceptibile de a oferi o gamă de servicii de tip informațional/
consultativ, cu toate că unele biblioteci academice, indiferent de mărimea instituțiilor, și-au
planificat să ofere RDS, în viitor. Câteva din aceste servicii extind rolul bibliotecii în procesul de
creare a cunoștințelor.
• Bibliotecile din instituțiile de învățământ mari sau care au școli doctorale sunt mult mai
implicate în a oferi sau a planifica astfel de servicii RDS.
• Bibliotecile universitare care primesc fonduri NSF (National Science Foundation), o
agenție guvernamentală din SUA care sprijină educația și cercetarea, sunt, de asemenea, mult
mai implicate în a oferi sau planifica servicii RDS de orice tip, servicii informaționale sau servicii
tehnice. Cerințele unei agenții, care oferă fonduri pentru cercetare, sunt direcționate către crearea
de astfel de servicii RDS. În cazul în care biblioteca nu este implicată activ în furnizarea acestui
tip servicii, alte departamente pot fi implicate în acest proces, ceea ce va diminua imaginea
bibliotecii ca un partener important în cercetare.
• Puține biblioteci universitare sunt responsabile pentru dezvoltarea unor politici de
gestionare a datelor de cercetare. Dacă devin capabile să servească ca un centru de schimb
de idei și să ofere expertiză în construirea unor politici pentru datele de cercetare, va apare o
oportunitate ca ele să devină membri activi în procesul creării de cunoștințe noi.
• Colaborarea în cadrul serviciilor de date de cercetare este realizată cu alte departamente
din cadrul universității, respectiv, cu centrele de cercetare. Această colaborare este un excelent
mod pentru biblioteci de a stabili rolul vital pe care îl joacă în procesul de creare a cunoștințelor
și care ajută și în procesul de evaluare al acestora în cadrul comunității academice.
• Redestribuirea personalului existent al bibliotecii este cea mai comună tactică utilizată
pentru a oferi servicii de date de cercetare. Multe biblioteci preferă să își perfecționeze personalul
existent, decât să angajeze noi specialiști. Această abordare trebuie, însă, să fie sprijinită de un
plan de dezvoltare profesională a personalului, astfel încât bibliotecarii să poată obține expertiza
necesară pentru a oferi o gamă completă de astfel de servicii.
• Bibliotecile se bazează pe seminarii și ateliere de lucru pentru a oferi o instruire adecvată,
în cadrul RDS, pentru personalul lor.
• Bibliotecile universitare au nevoie de sprijin instituțional pentru a trimite bibliotecari
la cursuri de formare profesională. De asemenea, este important ca organizațiile profesionale să
poată oferi acest gen de formare profesională[8].

Educație digitală
Educația digitală (digital scolarship – în engleză) reprezintă abilitatea de a utiliza resurse

digitale, metode de investigare, cercetare, publicare și conservare a acestora pentru a atinge
obiective academice și de cercetare [10]. Educația digitală poate cuprinde atât comunicarea
științifică, folosind mediul digital, cât și cercetarea în mediul digital. Un aspect important al
educației digitale este efortul de a stabili mass-media și social media ca mijloace credibile,
profesionale și legitime pentru cercetare și comunicare. Ea poate include, de asemenea, mijloace
de comunicare științifică, care sunt mai tradiționale, cum ar fi jurnale on-line și baze de date,
corespondența prin e-mail și colecțiile digitale sau digitizate destinate cercetării cât și bibliotecile
academice așa zis „născute digital”. Din moment ce educația digitală se ocupă cu producția și
distribuția de produse digitale, discuțiile cu privire la drepturile de autor, utilizarea și gestionarea
corectă a drepturilor digitale (DRM) sunt atribute ale acesteia. Totodată, combinată cu accesul
liber, educația digitală oferă un model mai accesibil și deschis pentru comunicarea științifică
[12].
Educația digitală este unul din cele șapte elemente de bază ale culturii digitale, definită
ca abilitatea de a localiza, a organiza, a înțelege și a analiza informații cu ajutorul tehnologiei
digitale. Ea implică o cunoaștere a modului de lucru cu tehnologii înalte, precum și o înțelegere
a modului în care acestea pot fi utilizate. O altă definiție a culturii digitale este conștientizarea,
atitudinea și capacitatea indivizilor de a utiliza în mod adecvat instrumentele digitale și generarea
de facilități pentru: identificare, acces, administrare, integrare, evaluare, analiză și sinteză a
resurselor digitale, construirea de noi cunoștințe, crearea de mass-media [4].
F ig . 1 E l emente a l e c u ltur i i d i g it a le [5 ]

Pentru a veni în întâmpinarea proceselor educaționale și de cercetare, bibliotecile

universitare își dezvoltă centre de educație digitală, cel mai adesea în colaborare cu alte
departamente ale universităților. Aceste centre extind metodele tradiționale de educație și
cercetare prin adăugarea de noi tehnologii cum ar fi date GIS [13] (Geographic Information
System) și big data [9]. Sistemul GIS e utilizat pentru a crea, stoca, a analiza și a prelucra
informații distribuite spațial printr-un proces computerizat. Tehnologia GIS poate fi utilizată în
diverse domenii științifice cum ar fi: managementul resurselor, studii de impact asupra mediului,
cartografie, planificarea rutelor. Big data sunt date care pot fi păstrate și prelucrate în cantități
imense, datorită unor medii de stocare mai ieftine, a unor metode de procesare mai rapide
și a unor algoritmi de lucru mai performanți. Ele au patru caracteristici principale: volumul,
viteza, varietatea și veridicitatea. De asemenea, bibliotecile universitare oferă servicii cum ar fi:
managementul resurselor digitale, conservarea digitală a informațiilor, training, consultare și
instrumente de lucru în cadrul proceselor de educație digitală.
Evaluarea holistică a colecțiilor
Evaluarea colecțiilor este o componentă cheie a dezvoltării colecțiilor, a bugetelor alocate

și a justificării colecțiilor unei biblioteci. Din păcate, o evaluare comprehensivă a colecțiilor
rămâne sub rezerva instrumentelor individuale de evaluare utilizate și a multitudinii domeniilor
reunite în colecțiile unei biblioteci [6].
În acest moment, al schimbărilor tehnologice, financiare și organizaționale rapide,
bibliotecile trebuie să își justifice constant colecțiile. Fiecare instituție trebuie să se întrebe:
exemplarele existente în colecții sunt adecvate? Care sunt punctele tari și punctele slabe ale
colecțiilor sale? Aceste întrebări ajută bibliotecile să își canalizeze eforturile legate de selecția
resurselor informaționale și de cheltuielile efectuate pentru dezvoltarea colecțiilor, astfel încât
acestea să sprijine misiunea și obiectivele instituției.
Unele biblioteci au abordat o metodă cumulativă, multidimensională de evaluare a
propriilor colecții.
La ora actuală se încearcă o abordare holistică a evaluării colecțiilor, utilizând mai multe
instrumente de evaluare. Astfel, colecțiile sunt împărțite pe subiecte și evaluate, fiecare în parte,
cu un portofoliu de instrumente, se utilizează metode de comparație, liste de evaluare, statistici
de la circulație etc. După ce fiecare subiect este evaluat, analiștii pot să evalueze colecția în
întregul ei, calitativ și cantitativ. Principiile care stau în spatele acestei metode cumulative de
evaluare sunt:
• împărțirea evaluării colecțiilor pe domenii de interes, chiar pe subdomenii, atunci când
este necesar;
• utilizarea unei varietăți de instrumente de evaluare adecvate fiecărui domeniu în parte;
• potrivirea colecțiilor tipărite și electronice cu rezultatele procesului de învățare ca
urmare a unei comunicari permanente între bibliotecă și comunitatea academică.

Vizibilitatea învățării: succesul studenților, învățarea analitică, sistemul de credite
Succesul studenților continuă să fie un punct important pentru instituțiile de învățământ

superior unde tendința către o performanță bazată pe finanțare, criterii de acreditare pune accent
pe rezultatele învățării, pe înmatriculare și rămânerea în sistem. O viziune asupra sistemului de
învățământ superior centrată pe succesul studentului și rezultatele acestuia este aceea a scăderii
costurilor învățământului superior, a ratei abandonului, precum și a duratei de obținere a unei
licențe [2].
Există mai multe metode pentru stimularea succesului studenților: formarea unor
comunități de învățare, oferirea de sprijin și stimulente pentru finalizarea studiilor, tutoriat
individual, tehnici de clasă reflectate, tehnici de învățare adaptive, programe pentru studenții
din primul an, transferuri. Bibliotecile, ca parteneri-cheie în învățământul superior, participă
la strategiile implementate de către universități privind succesul studenților, dar au și inițiative
proprii, efectuează studii și evaluări.
O inițiativă importantă a ACRL, o reprezintă un program de evaluare denumit „Assessment
in Action: Academic Libraries and Student Success” (AiA), program care analizează impactul
bibliotecii asupra succesului studentului (instruire, referințe, colecții, spații etc.) [3].
Pentru bibliotecile universitare, tendințele în sistemul de credite prezintă oportunități de
a oferi certificate pentru cunoștințele dobândite ca urmare a trainingurilor efectuate (cultura
informației, dezvoltarea de competențe media digitale etc.) .
Profesii emergente în domeniul biblioteconomiei și al științei informării
În primăvara anului 2015, Scoala de Informare de la Universitatea de Stat din San

Jose a analizat 400 de anunțuri recente pentru posturi de profesioniști în biblioteconomie și
știința informării. Tendințele generale care au apărut în acest domeniu: familiarizarea cu noile
tehnologii, concentrare pe experiența utilizatorului, să ofere asistență tehnică pentru servicii
virtuale, competențe în științele umaniste digitale și în gestionarea cunoștințelor. Sectorul
corporativ este, de asemenea, tot mai interesat de profesioniștii cu aceste seturi de competențe.
Colaborarea, munca în echipă și comunicarea sunt printre cele mai comune aptitudini în toate
descrierile posturilor de specialitate oferite. Solicitanții de locuri de muncă sunt încurajați, de
exemplu, să țină pasul cu tehnologiile emergente, cu analiza și vizualizarea datelor GIS [14].
Tendințe în ceea ce privește profesiile emergente în domeniu:
• Capacitatea de a identifica tendințele actuale în domeniu: include abilitatea de a
recunoaște, analiza și de a pune în aplicare tendințele tehnologiilor emergente și tendințele
din domeniul biblioteconomiei și a științei informării, precum și abilitatea de a iniția sau asista
planuri strategice alcătuite în baza acestor tendințe;
• Cunoștințe despre drepturile de autor, accesul liber la informații, utilizarea etică a
informațiilor, proprietate intelectuală, toate acestea în asociere cu dezvoltarea depozitelor digitale,
punerea în valoare a resurselor electronice și cu gestionarea obiectelor digitale. Abilitatea de a
gestiona resursele digitale și electronice a devenit o necesitate;
• Abilitatea de a fi familiar cu informațiile de pe site-uri sociale și în mass-media;

• Competențe de bază în utilizarea calculatorului;

• Pentru pozițiile în sectorul corporativ și de afaceri, precum și în multe biblioteci
specializate, se dorește ca persoana să aibă cunoștințe în managementul înregistrării informațiilor
și al metadatelor, în special pentru informații digitale și „născute digital”;
• Multidisciplinaritate: Competențe multidisciplinare, de exemplu pentru: organizarea
bugetului, strângere de fonduri, asistență tehnică, predare/instruire etc.;
• Sensibilitate la diversitate: Angajatorii caută persoane care au capacitatea de a lucra cu
diverse grupuri și categorii de oameni;
• Să aibă abilități „soft”, cum ar fi: colaborare, comunicare, abilitățile interpersonale,
abilitățile de organizare și atenție la detalii;
• În mediul universitar se așteaptă ca bibliotecarii să predea, să își continue dezvoltarea
profesională și să publice lucrări de specialitate;
• Să rezolve sarcini administrative importante cum ar fi: să participe și să reprezinte
biblioteca la diverse evenimente, seminarii, workshopuri etc. [14];
Pentru a contura ideea aceasta, de profesie a bibliotecarului în schimbare, o să dăm câteva
exemple de poziții în schemele actuale de personal din diverse biblioteci din lume:
• Bibliotecar pentru servicii electronice în domeniul juridic;
• Bibliotecar pentru servicii web;
• Bibliotecar umanist pentru literatură engleză și studii despre femei;
• Bibliotecar cu experiență în design;
• Bibliotecar în știința STEM;
• Coordonator publicații seriale și resurse digitale;
• Bibliotecar în științe medicale;
• Bibliotecar în sectorul referințe pentru științele vieții;
• Bibliotecar evaluator.
Desigur, schimbările din COR (Clasificarea ocupațiilor din România), în domeniul
biblioteconomiei și al științei informării survin cu întârziere. Cu toate că, bibliotecarii din
structurile infodocumentare complexe (biblioteci naționale, publice, universitare, specializate)
dobândesc noi valențe profesionale, valențe care echivalează cu noile profesii din domeniul științei
informării la nivel internațional, valențe dobândite prin formarea continuă și autoinstruire, în
COR pozițiile rămân simple, de bibliotecar. Acesta este un punct de confluență în care cele două
mari asociații profesionale din țară își pot reuni eforturile și să aducă o schimbare în cadrul
profesiei de bibliotecar.
Resurse educaționale deschise
Acest tip de resurse informaționale, deschise, dau educației un alt înțeles, se trece de la un
sistem de învățare limitat într-un anumit cadru (vârstă, localizare) la un sistem de învățare fără
bariere, învățare la orice vârstă, din orice punct de pe glob, cu o mare diversitate de profesori și
de forme de învățare.
Resursele Educaționale Deschise sau OER (Open Educational Resources) sunt „materiale
pentru învățare, predare, cercetare sau alte scopuri educaționale pe care le poți folosi, adapta
și redistribui liber, fără constrângeri - sau cu foarte puține restricții - legate de drepturile de
autor. Materialele pot fi cursuri, planuri de lecții, prezentări, cărți, manuale, teme pentru acasă,
chestionare, activități în clasă sau în laborator, jocuri, simulări, teste, resurse audio sau video și
multe altele puse la dispoziție în format digital sau pe un suport fizic și la care ai acces liber” [1].
OER au apărut ca o reacție la creșterea prețului materialelor tipărite, dar și ca o necesitate,
acestea oferă o mai mare accesibilitate la materiale de învățare de înaltă calitate și ca un răspuns
la publicarea pe scară largă în mediul electronic și a dezvoltării tehnologiilor dispozitivelor
e-reader.
O inițiativă interesantă este cea anunțată în luna februarie 2016 de Amazon. Acesta a
anunțat dezvoltarea unei platforme OER. Platforma Inspire, lansată de Amazon, oferă materiale
de învățare gratuite destinate profesorilor, studenților dar și copiilor din învățământul
preuniversitar. Conținutul platformei este un „mix” de resurse încărcate prin intermediul unei
interfețe de către profesori și educatori. Conținutul primar al acestei platforme a fost încărcat de
către Folger Shakespeare Library și Newseum in Washington, DC[2].
OER (Resursele educaționale deschise) nu se limitează, așa cum precizam mai sus, doar
la formatul tradițional, tip text, ele includ o gamă largă de materiale de curs, materiale care
inglobează cursuri întregi cu planuri de lecții, prelegeri înregistrate, teste și exerciții, aplicații
etc. Aceste resurse au o mare utilitate atunci când sunt partajate cu mai multe instituții și sunt
realizate într-un mod care permite modificarea și reutilizarea lor cu ușurință. De asemenea, un
atribut important al OER este acela că încurajează studenții să devină din consumatori pasivi ai
informației în creatori de informație.
Bibliotecile din învățământul superior colaborează cu departamentele de specialitate
din campusul universitar în scopul dezvoltării și promovării OER, ele oferă sprijin în regăsirea
materialelor de calitate și în instruirea privind drepturile de autor și acordarea de licențe pentru
publicarea în acces deschis.
Există numeroase surse OER, cum ar fi:
• OEDb: peste 10.000 de cursuri gratuite de la universitati precum și recenzii pentru
colegii și clasamentul programelor de studii de colegiu;
• Open Tapestry: peste 100.000 de resurse deschise de învățare on-line licențiat pentru o
audiență academică și generală;
• OER Commons: peste 40.000 de resurse educaționale deschise începând cu școala
elementară, până la învățământul superior;
• Open Content: un blog, definiție și jocul de open source precum și un motor de căutare
prietenos pentru resurse educaționale deschise de la MIT, Stanford, precum și alte universități
cu subiect și descriere listări;
• Academic Earth: peste 1500 de prelegeri video de la universitățile MIT, Stanford,
Berkeley, Harvard, Princeton, și Yale;
• JISC: Joint Information Systems Committee lucrează pentru învățământul superior
din Marea Britanie și este implicat în mai multe resurse deschise și proiecte ce privesc accesul
deschis, inclusiv digitizarea ziarelor britanice din perioada 1620-1900.
Concluzionând, pentru bibliotecile universitare este deosebit de important să își
demonstreze valoarea în cadrul instituțiilor de care aparțin, să înțeleagă mediul actual, să
evalueze corect ce schimbări majore se vor produce în viitor și să ia din timp măsurile necesare
pentru a asigura o infrastructură modernă și personal specializat care să ofere servicii de calitate
utilizatorilor săi.

Bibliografie
1. Asociația pentru Tehnologie și Internet. Resurse educaționale deschise foarte pe scurt

[online] [Accesat 20 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la: https://www.apti.ro/resurse-
educationale-deschise-foarte-pe-scurt.
2. Association of College&Research Libraries. 2016 top trends in academic libraries. A
review of the trends and issues affecting academic libraries in higher education [online] [Accesat
20 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la: http://crln.acrl.org/content/77/6/274.
3. Association of College&Research Libraries. Assessment in Action: Academic Libraries
and Student Success[online] [Accesat 20 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la: http://www.
ala.org/acrl/AiA.
4. CASEY, Leo; BRUCE, Bertram. Sustaining the Inquiry Cycle. Digital Literacy Reframed
[online] [Accesat 14 septembrie 2016] Disponibil pe internet la: http://www.slideshare.net/
leocasey/digital-literacy-in-primary-school-site-presentation-2010.
5. Jisc. Developing digital literacies. Provides ideas and resources to inspire the strategic
development of digital literacies - those capabilities which support living, learning and working in
a digital society: guide [online] [Accesat 14 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la: https://
www.jisc.ac.uk/full-guide/developing-digital-literacies.
6. KELLY, Madeline. Applying the Tiers of Assessement: A Holistic and Systematic
Approach to Assessing Library Collections. In: The Journal of Academic Librarianship, 2014, vol.
40, p. 585-591 [online]. [Accesat la 14 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la: http://www.
sciencedirect.com/ science/article/pii/S0099133314001803.
7. Sageframe. Device-neutral Mobile CMS. [online]. [Accesat 20 septembrie 2016].
Disponibil pe internet la: http://sageframe.com/Device-neutral-Mobile-CMS.aspx.
8. TENOPIR, Carol; BIRCH, Ben; ALLARD, Suzie. Academic Librariers and Research Data
Services. Current Practices and Plans for the Futures: An ACRL White Paper. [online] [Accesat
20 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la: http://www.ala.org/acrl/sites/ala.org.acrl/ files/
content/publications/ whitepapers/Tenopir_Birch_Allard.pdf.
9. Wikipedia. Big data [online]. [Accesat la 14 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la:
https://ro.wikipedia.org/wiki/ Big_data.
10. Wikipedia. Digital scholarship [online] [Accesat 14 septembrie 2016]. Disponibil pe
internet la: https://en.wikipedia.org/ wiki/Digital_scholarship.
11. Wikipedia. MOOC. [online] [Accesat 20 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la:
https://ro.wikipedia.org/wiki/MOOC.
12. Wikipedia.Digital literacy [online] [Accesat 14 septembrie 2016]. Disponibil pe internet
la: https://en.wikipedia.org/wiki/Digital_literacy.
13. Wikipedia.GIS [online]. [Accesat la 14 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la:
https://ro.wikipedia.org/ wiki/GIS.
14. San Jose State University. Emerging Career Trends for Information Professionals [online]
[Accesat 28 septembrie 2016]. Disponibil pe internet la: https://ischool.sjsu.edu/sites/default/
files/content_pdf/ career_trends.pdf.
15. Wikipedia. OER Commons [online] [Accesat 28 septembrie 2016]. Disponibil pe internet
la: https://en.wikipedia.org/wiki/OER_Commons.

identificarea
internaţională a
creatorilor
Dori na Băl an, șef birou ,

bi bl i oteca „V.A. Urechi A” Galați
Ideea unui identificator unic pentru fiecare persoană și colectivitate, care ar putea să
identifice clar un creator, a preocupat lumea biblioteconomică mondială încă de acum 33 de
ani, la data adoptării Principiilor de la Paris1, care, la punctul 5.2, stipulează când pot fi folosite
fișele multiple în cazul în care circulă diverse forme ale numelui autorului sau ale titlului, câte
o fişă, pentru fiecare carte, sub o vedetă uniformă [uniform heading] ce constă dintr-o anume
formă particulară a numelui autorului sau o anume formă particulară a titlului, sau — în cazul
cărţilor neidentificate prin autor sau titlu — sub o vedetă uniformă ce constă dintr-un substitut
convenabil al titlului şi 5.3 complementare şi/sau trimiteri adecvate.
În condițiile actuale, când există mai multe baze date on-line, când partajarea resurselor
are deja tradiție în marile biblioteci ale lumii, s-a considerat că este timpul realizării unui standard
în acest sens. Acesta a fost motivul pentru care Organizația Mondială pentru Standardizare
(ISO), prin intermediul Comitetul Tehnic 46, Subcomitetul 9, și-a propus, începând cu anul
2006 și a publicat, la data de 15 martie 2012, standardul specific ISO 27729:2012 - International
Standard Name Identifier (ISNI), un standard internațional pentru identificarea în mod unic a
unei identități folosite în mod public de către creatorii implicați în întreaga industrie de media,
de creație, de producție, de management și de distribuție de conținut.
ISNI este un număr format din 16 cifre, grupate în patru segmente, despărțite printr-un
spațiu, dintre care doar ultima este o cifră de control. Acest număr nu are o anume semnificație,
ci este atribuit aleatoriu de către sistem. Când în locul ultimei cifre găsim caracterul x, acesta
este echivalent cu cifra 10 pentru că algoritmul de alocare este de la 1 la 10, iar numărul de
cifre este limitat la 16. În concluzie, orice număr ISNI care are în componență X, nu este un
număr greșit sau incert. ISNI identifică în mod unic și irepetabil o identitate, care lucrează în mai
1. Declaraţia de principii adoptată la Conferinţa Internaţională asupra Principiilor de Catalogare Paris,

octombrie 1961. Disponibil la: http://www.cimec.ro/Metodologice/Catalogare/PrincipiileParis-1961.htm.
Data consultării: 2014/08/22.

multe domenii de activitate creativă, devenind astfel un instrument util pentru bibliotecari atât
în procesul de dezambiguizare, cât și în cel de înlăturare a confuziilor.
Denumirea identitate publică desemnează o persoană care este asociată cu un singur
nume atunci când creează în diverse domenii.
ISNI este foarte important pentru diferențierea omonimelor. De exemplu, omul de
televiziune Jacques Martin (ISNI 0000 0000 7359 228x) este omonim cu binecunoscutul
caricaturist cu același nume (ISNI 0000 0001 2033 0240) și este firesc ca, în acest caz, ISNI să fie
diferit.

Dacă o persoană sau o colectivitate folosește mai multe identități publice, în același sau
în mai multe domenii (numele real și pseudonime), fară a fi constant în folosirea unei anumite
forme a numelui pentru un anumit domeniu, baza de date trebuie să furnizeze informații cu
privire la colocarea lucrărilor/manifestărilor într-un singur loc, iar sistemul să aloce același
identificator pentru fiecare variantă de formă folosită de creator. Astfel, Louis Poirier – numele
real - și pseudonimul lui Julien Gracq - forma preferată - au același ISNI - 0000 0001 2143 4842.
Dacă în domenii diferite aceeași persoană sau colectivitate folosește constant nume diferite
(numele real și pseudonime) sistemul ISNI trebuie să furnizeze identificatori diferiți, dacă baza
de date furnizează destule informații despre acea persoană (colocarea diferită a lucrărilor/
manifestărilor) pentru a oferi un identificator separat, asociat fiecărei identități folosite de
creator. În acest caz, lucrurile trebuie rezolvate prin trimiteri de la fiecare ISNI ale celor două
forme preferate ale creatorului, cunoscute în domeniu ca trimiteri de tipul vezi și. De exemplu,
Stephen King, ISNI 0000 0001 2144 6296, a mai scris şi sub numele de Richard Bachman – ISNI
0000 0001 2021 3263 pentru a masca amploarea operei, astfel încât să nu creeze dubii cu privire
la calitatea intelectuală a creației.

Trebuie, totuși, să avem în vedere că alocarea unui număr ISNI se bazează pe compararea
datelor furnizate de contribuabili. Detaliile - nume, date biografice, titluri asociate - folosite de
creator la diverse contribuții, se confruntă prin anumiți algoritmi și permit, astfel, alocarea unui
număr unic de identificare sau a mai multor numere ISNI în funcție de informațiile provenite
din analizarea activității creatorului (muzică, știință, literatură, film, artele spectacolului
etc.), precum și a implicării furnizorilor de informații, care au sarcini în acest sens (companii
responsabile de drepturile creatorilor, biblioteci, distribuitori etc.).
ISNI nu a fost creat pentru a oferi informații biobliografice despre persoana respectivă, dar
poate, prin linkurile create, să ofere legături către alte sisteme în care se găsesc asemenea detalii,
dacă acestea sunt necesare utilizatorului. Pentru biblioteci, datele sunt furnizate prin intermediul
fișierului internațional de autoritate VIAF. Un clic pe ISNI din baza de date VIAF furnizează
datele necesare pentru: variantele de nume ale creatorilor, tipurile de resurse la care a contribuit,
funcțiile pe care le-a avut în domeniile diferite în care a activat și sursele de informare.

ISNI deține înregistrările publice2 a peste 8 milioane de identități, dintre care sunt 7530000
persoane (830.000 sunt cercetători) și 490.000 sunt organizații. Baza de date ISNI este o resursă
din mai multe domenii la care contribuie peste 29 de instituții și baze de date, precum și 40 de
biblioteci naționale care dețin centre de cercetare în acest domeniu.
Instituția internațională responsabilă pentru administrarea ISNI este Agenția Internațională
ISNI-AL, o organizație nonprofit, numită de ISO pentru a fi responsabilă de înregistrările de
autoritate create și de menținerea bazei de date. Din ianuarie 2014, Biblioteca Națională a Franței
a devenit prima bibliotecă națională din lume care și-a luat angajamentul de a deveni Agenție de
Înregistrare pentru persoane și organizații, numită de către Agenția Internațională ISNI, alături
de Bowker – care înregistrează în primul rând (dar nu exclusiv) numele de persoane fizice și
organismele responsabile de publicare și de Ringgold – care înregistrează în primul rând (dar nu
exclusiv) numele organizațiilor. O agenție de înregistrare asigură interfața între solicitanți ISNI
și Agenția de alocare a ISNI. Este de reținut faptul că agenția nu furnizează servicii persoanelor
fizice care-și doresc un ISNI, ci numai instituțiilor creatoare de conținut cu care colaborează. În
cazul creatorilor, acest număr se atribuie odată cu prelucrarea în baza de date a resursei publicate,
dacă instituția realizatoare a descrierii colaborează cu o agenție ISNI. Unul dintre gălățenii care
2. ISNI. Disponibil la: http://www.isni.org/. Data consultării: 2014/08/24.

au ISNI este domnul Vasile Ghica, datorită faptului că este indexat în baza de date Library of
Congress/NACO cu 4 titluri și cu un titlu în German National Library, aceste două biblioteci
furnizând date pentru VIAF.
Bibliografie:
1. BnF: First National Library In the World to Become an ISNI Registration Agency. Disponibil
la: http://www.isni.org/content/bnf-becomes-first-national-library-world-become-isni-registration-
agency-5. Data consultării: 2014/08/01.
2. FAQ. Disponibil la: http://www.isni.org/content/faq. Data consultării: 2014/08/15.
3. ISNI. Disponibil la: http://www.isni.org/. Data consultării: 2014/07/24.
4. ISNI (International Standard Name Identifier). Disponibil la: http://www.bnf.fr/fr/professionnels/
isni_informer/s.isni.html. Data consultării: 2014/07/20.
5. ISO 27729:2012: Information and documentation -- International standard name identifier (ISNI).
Disponibil la: http://www.iso.org/iso/home/store/catalogue_tc/catalogue_detail.htm?csnumber=44292.
6. Wikipedia. Disponibil la: http://en.wikipedia.org/wiki/International_Standard_Name_Identifier.

n u m e r e i n t e r naţ iona l e
sta n dar d atr i bu i t e
e n t i tăţ i l or şi r e surse l or
b i b l io g ra f ic e
Vi oleta Moraru, şef serviciu ,

Diversitatea tipurilor de materiale, varietatea formelor de prezentare a conţinutului

resurselor şi a suporturilor pe care sunt stocate informaţiile, determinate de contextul actual marcat
de evoluţia tehnologiilor şi apariţia sistemelor electronice, au condus la necesitatea creării unor
elemente pentru identificarea lor, în scopul asigurării evidenţei şi controlului bibliografic, al evitării
ambiguităţii în ceea ce priveşte recunoaşterea sau selectarea unei entităţi bibliografice originale, al
diferenţierii acesteia de componentele derivate, al transmiterii datelor şi informaţiilor cu privire la
resurse atât între structurile info-documentare, cât şi între producători, furnizori şi comercianţi.
Numerele internaţionale standard atribuite entităţilor şi resurselor bibliografice au menirea
de a le identifica în mod unic şi sunt stabilite în conformitate cu prevederile subcomitetului
TC46/SC9 al Organizației Internaționale pentru Standardizare.
Identificarea entităţilor bibliografice cu informaţie de tip text se realizează prin intermediul
a trei numere internaţionale standard, atribuite în funcţie de produsul intelectual sau artistic la
care se referă: ISTC – pentru expresii, ISBN, ISSN – pentru manifestări.
ISTC (The International Standard Text Code)

Codul Internaţional Standard pentru Text (ISTC) este un identificator unic atribuit
expresiilor prin care se realizează lucrările bazate pe text, ori de câte ori există intenţia de a
le produce sub formă de manifestări. ISTC este definit prin ISO 21047, care a fost publicat
pentru prima dată în anul 2009. Autoritatea responsabilă pentru implementarea standardului
este Agenția Internațională ISTC, înfiinţată în 2008, care are sediul în Londra şi agenţii în 8
(opt) state ale lumii, solicitanţii de ISTC putând adresa cererea de înregistrare oricăreia dintre
acestea. Scopul ISTC este de a oferi un sistem de identificare eficient pentru expresiile prin care
se realizează lucrările textuale, care să permită transmiterea informaţiilor cu privire la acestea la
nivel local şi internaţional între autori, editori, administratori de drepturi şi alte persoane fizice
sau juridice cu rol în publicarea resurselor care au forma conţinutului text.

Având în vedere că, în conformitate cu FRBR, lucrarea - o creaţie intelectuală sau artistică1 - este
o entitate abstractă, ISTC oferă o identitate unică pentru o anumită expresie prin care se realizează o
lucrare bazată pe text. Fiecare expresie este încorporată în una sau mai multe manifestări, identificate
la rândul lor prin alte numere standard (ISBN sau ISSN). Acest lucru permite ca două sau mai multe
manifestări ale aceleiaşi expresii să fie legate între ele prin ISTC, chiar dacă acestea au titluri diferite
de cel al lucrării pe care o realizează expresia.
De asemenea, ISTC permite realizarea legăturii între o lucrare originală şi una derivată din
conţinutul acesteia (o repovestire, o ediţie prescurtată), cele două texte (care reprezintă expresiile
prin care se care realizează lucrarea) primind numere ISTC diferite. În cazul în care mai multe
manifestări au acelaşi titlu, dar provin din lucrări diferite, atribuirea de numere ISTC textelor
originale permite colocarea manifestărilor proprii, fără ambiguitate.
Traducerea unui text original implică, de asemenea, atribuirea unui nou ISTC expresiei
obţinute, între cele două expresii existând o legătură creată prin titlul original al lucrării.
ISTC se poate atribui expresiilor oricărui tip de lucrare textuală: texte literare (proză,
versuri, teatru), textul lucrărilor ştiinţifice şi documentare, al discursurilor, al prelegerilor,
un articol dintr-o revistă, versurile lucrărilor muzicale, scenariile de film, textul filmelor
documentare, al emisiunilor televizate sau al spectacolelor etc. În cazul lucrărilor muzicale, al
filmelor sau altor lucrări audio-vizuale, ISTC se referă doar la textul lor, atribuindu-se alte tipuri
de indicatori pentru notele muzicale (ISMN), înregistrarea audio-vizuală (ISRC) sau lucrarea în
sine (ISWC, ISAN).
Prevederile referitoare la atribuirea ISTC sunt detaliate în International Standard Text
Code (ISTC) User Manual, publicat online, în aprilie 2010, de către International ISTC Agency2.
ISTC este format din 16 caractere, constând din cifre arabe de la 0 la 9 şi litere latine de la
A la F, grupate în 4 segmente, separate prin spaţiu sau cratimă. Prima grupă conţine 3 caractere
(cifre şi litere) şi semnifică agenţia responsabilă de atribuirea codului. Al doilea element cuprinde
4 cifre şi reprezintă anul în care a fost depusă cererea pentru ISTC. Al treilea segment cuprinde 8
caractere (cifre şi litere) şi identifică expresia în mod unic, diferenţiind-o de alte expresii. Ultimul
caracter este o cifră sau o literă care se atribuie pentru verificarea corectitudinii înregistrării.
În înregistrarea bibliografică pentru ISTC sunt prevăzute câmpuri dedicate informaţiilor
cu privire la: tipul, limba, data şi autorul lucrării/expresiei, ediţia, dacă este textul original sau
unul derivat (repovestire, prescurtare, traducere etc.).
Ex: The Adventures of Huckleberry Finn, scrisă în 1884 de Mark Twain
ISTC A03-2012-0000B469-0 este codul de identificare al textului original;
ISTC A02-2009-00000A87-C identifică o ediţie prescurtată a lucrării.
Sistemul a realizat o legătură între înregistrările celor două expresii ale aceleiaşi lucrări.
1. FUNCTIONAL Requirements for Bibliographic Records: Final Report, 2009. Disponibil la: http://www.
ifla.org/files/assets/cataloguing/frbr/frbr_2008.pdf. Data: [2016/07/08].
2. http://www.istc-international.org/multimedia/pdfs/ISTC_User_Manual_2010v1.2.pdf.

ISBN (International Standard Book Number)

Codul ISBN reprezintă Numărul Internaţional Standardizat al Cărţii, definit prin ISO
2108, ultima revizuire datând din 2008. Standardul pentru ISBN a fost aprobat în 1970, pentru a
acoperi, la nivel internaţional, necesităţile de identificare în mod unic a resurselor monografice,
publicate sau produse de un anumit editor atât în format tipărit, cât şi electronic. În acest
standard sunt specificate modul de construire a ISBN, regulile de atribuire, administrare şi
utilizare a acestuia, precum şi metadatele asociate cu alocarea unui ISBN. Sistemul de atribuire a
numărului internaţional standardizat pentru resurse monografice este utilizat în prezent în peste
200 de ţări, aplicarea uniformă a normelor fiind detaliată în Manualul de utilizare a ISBN, ediţie
internaţională, ajuns la cea de-a 6-a ediţie, publicată în 2012 de International ISBN Agency din
Londra3.
În România, Centrul Naţional ISBN a fost înfiinţat în anul 1989, sub asistenţa de specialitate
a Agenţiei Internaţionale ISBN. Din 1996, funcționează în cadrul Bibliotecii Naționale a
României.
Iniţial, ISBN a fost compus din 10 cifre, structurate în 4 grupe. În anul 2001, s-a propus
trecerea la 13 cifre, hotărâre pusă în practică începând cu luna martie a anului 2006. Până în luna
decembrie a acelui an au fost atribuite documentelor, concomitent, numere standard în ambele
variante, cu 10 şi cu 13 cifre. Începând cu ianuarie 2007, numerele ISBN au constat din 13 cifre,
3. ISBN Users’ Manual. International Ed., 6th Ed. London: International ISBN Agency, 2012. Disponibil
la: https://www.isbn-international.org/sites/default/files/ISBN%20Manual%202012%20-corr.pdf. Data:
[2016/07/08].

grupate astfel4: primul segment reprezintă indicativul pentru identificarea producţiei editoriale
de carte la nivel internaţional şi poate fi prefixul 978 sau 979; al doilea segment reprezintă codul
de ţară, desemnând grupul naţional, lingvistic sau geografic şi poate avea între 1 şi 5 cifre (973
şi 606 identifică editorii din România); al treilea segment identifică editorul documentului şi
poate avea între 1 şi 7 cifre; al patrulea segment numerotează documentul printre publicaţiile
editorului şi poate avea între 1 şi 6 cifre; ultimul segment este cifra de control, care permite
verificarea validităţii codului ISBN.
Ex: Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain
ISBN 973-9140-00-9 identifică manifestarea produsă de Editura Garamond, în 1993
(ISBN atribuit înainte de martie 2006);
ISBN 978-973-1973-61-6 identifică manifestarea produsă de MondoRo, în 2011 (ISBN
atribuit după martie 2006);
Pentru ambele manifestări, ISTC A03-2012-0000B469-0 identifică expresia prin care a
fost realizată lucrarea concepută de Mark Twain în 1884.
ISSN (International Standard Serial Number)

Numărul Internaţional Standard pentru Seriale este un cod internaţional care permite
identificarea unică a tuturor serialelor şi a altor resurse în continuare, indiferent de ţara în care
sunt editate, de periodicitate, de suport, de limba publicaţiei sau de alte caracteristici.
ISSN este definit prin ISO 3297, care a fost elaborat în 1971 şi publicat pentru prima dată
în 1975, fiind revizuit în mod regulat de la acea dată.
Necesitatea existenţei unei modalităţi unice şi eficiente de evidenţă şi control bibliografic
al serialelor a determinat înfiinţarea, în anul 1971, a Sistemului Internaţional de Date privind
Publicaţiile Periodice (International Serials Data System) – ISDS, cunoscut din 1993 sub numele
de Centrul Internaţional ISSN. Acesta are sediul la Paris şi coordonează, în prezent, activitatea
a 89 de Centre Naţionale abilitate să exercite controlul bibliografic asupra publicaţiilor seriale
editate la nivel naţional.
4. http://www.bibnat.ro/ISBN-s21-ro.htm

În România, Centrul Naţional ISSN a fost înfiinţat în 1990, sub denumirea iniţială de
Centrul Naţional Român ISDS, în cadrul Bibliotecii Naţionale, în urma acordului bilateral între
Guvernul României şi Centrul Internaţional, prin Ministerul Culturii.
Funcţionarea cu succes a reţelei ISSN depinde de aplicarea uniformă a unor norme şi
standarde comune pentru înregistrarea resurselor. În acest scop Manualul ISSN, principalul
instrument de lucru pentru realizarea înregistrărilor ISSN, este revizuit şi actualizat permanent,
imediat ce sunt modificate regulile de catalogare sau sunt adoptate altele noi. Manualul utilizat în
prezent5 a fost actualizat în anul 2012, în conformitate cu prevederile incluse în RDA (Resource
Description and Access) și ISBD (International Standardized Bibliographic Description) – ediţia
consolidată, publicată în 2011. El include prevederi pentru utilizarea formatelor bibliografice
MARC 21 şi UNIMARC în realizarea înregistrărilor ISSN, precum şi noi reguli şi criterii de
atribuire a Numărul Internaţional Standard pentru Seriale (în special pentru resurse electronice),
adoptate în 2010 de Rețeaua ISSN. Manualul este completat cu exemple de înregistrări ISSN.
Centrul Internaţional ISSN este organismul desemnat oficial de ISO 3297 pentru atribuirea
codurilor ISSN şi ISSN-L şi alegerea titlurilor cheie.
Numărul Internaţional Standard pentru Seriale este un cod numeric alcătuit din două
grupe de câte 4 cifre arabe, despărţite prin cratimă, precedate de acronimul ISSN. Al optulea
caracter este o cifră de control, dar poate fi şi litera X. ISSN poate fi atribuit serialelor publicate
atât pe suport tipărit, cât şi pe suport electronic, seriilor (colecţiilor de monografii) şi altor
resurse în continuare (resurse integrate în curs de desfăşurare: baze de date, site-uri web).
ISSN-L (ISSN de legătură) este, în conformitate cu ISO 3297, un număr ISSN atribuit unei
resurse în continuare pentru a coloca diferitele suporturi fizice ale resursei respective, indiferent
de numărul de suporturi (fiecăruia dintre aceste suporturi trebuie să-i corespundă un număr
ISSN diferit). Numărul ISSN-L este alcătuit, ca şi codul ISSN, din două grupuri de câte 4 cifre,
separate prin cratimă, precedate de sigla ISSN-L și este identic cu ISSN-ul atribuit primei resurse
a lucrării respective.
ISSN este legat indisolubil de Titlul cheie. Titlul cheie este, conform Manualului ISSN,
„numele unic atribuit unei resurse în continuare de către reţeaua ISSN şi inseparabil legat de
ISSN-ul acesteia”6. El reprezintă forma standardizată a titlului actual al resursei.
Titlul cheie poate coincide cu titlul propriu-zis al resursei sau poate fi diferit de acesta.
Titlurile cheie omonime devin distinctive şi unice cu ajutorul unui calificator (numele editorului,
locul de publicare, menţiunea de ediţie etc.), în acord cu regulile prevăzute în Manualul ISSN.
Unei resurse în continuare îi pot fi alocate un singur ISSN şi un singur Titlu cheie, legate
într-o manieră indisolubilă. Prin atribuirea codului ISSN şi al Titlului cheie, sistemul se asigură
că acestea sunt unice pentru resursă şi o identifică fără ambiguitate.
Ex: ISSN 1844-9609 = Axis Libri
ISSN 1844-9603 = Axis Libri (Online)
ISSN 2066-0561 = Axis Libri (Ed. française)
ISSN-L 1844-9609
5. http://www.issn.org/understanding-the-issn/assignment-rules/issn-manual/.
6. ISSN Manual. Paris: ISSN International Centre, 2012. Disponibil la: http://www.issn.org/wp-content/
uploads/2013/09/ISSNManual2012-GBR.pdf. Data: [2016/07/08].

Atribuirea numerelor de identificare se dovedeşte a fi deosebit de utilă atât pentru biblioteci şi

alte structuri infodocumentare, cât şi pentru editori, distribuitori, comercianţi şi alţi administratori
de drepturi de autor sau conexe. Pentru instituţiile şi organismele care au ca obiect al activităţii
administrarea unor astfel de drepturi, precum şi transmiterea informaţiilor cu privire la resursele
bibliografice, o bază de date care conţine numere ISTC poate fi esenţială, fiecare lucrare textuală
având colocate manifestările corespunzătoare, cu ISBN-urile sau ISSN-urile aferente. De asemenea,
o astfel de bază de date poate facilita analiza, stabilirea şi raportarea datelor cu privire la vânzarea
sau împrumutul unei resurse (manifestare), dar se poate obţine şi o imagine de ansamblu, ISTC
oferind posibilitatea centralizării împrumuturilor sau vânzărilor pentru manifestările aceleiaşi
lucrări.
Webliografie:
FUNCTIONAL Requirements for Bibliographic Records: Final Report, 2009. Disponibil

la: http://www.ifla.org/files/cataloguing/frbr/frbr_2008.pdf. Data: [2016/07/08].
INTERNATIONAL Standard Text Code (ISTC) User Manual. Disponibil la: http://www.
istc-international.org/multimedia/pdfs/ISTC_User_Manual_2010v1.2.pdf. Data: [2016/07/08].
ISBD: International Standard Bibliographic Description: Consolidated Edition.
Disponibil la: http://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/isbd/isbd-cons_20110321.pdf. Data:
[2016/07/08].
ISBN Users’ Manual. International Ed., 6th Ed. London: International ISBN Agency,
2012. Disponibil la: https://www.isbn-international.org/sites/default/files/ISBN%20Manual%20
2012%20-corr.pdf. Data: [2016/07/08].
ISSN Manual. Paris: ISSN International Centre, 2012. Disponibil la: http://www.issn.org/
wp-content/uploads/2013/09/ISSNManual2012-GBR.pdf. Data: [2016/07/08].
PRINCIPIILE Internaţionale de Catalogare (IFLA 2009). [online]. România, Bucureşti:
Biblioteca Naţională a României. Disponibil la: http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Declaratia-de-
principii.pdf. Data: [2016/07/08].
RAPORTUL FRBR (1997). [Trad. Constanţa Dumitrăşconiu, Victoria Frâncu, Dan Matei].
În: Catalogare - Metodologice. Disponibil la: http://www.cimec.ro/Metodologice/Catalogare/
FRBR-RaportRomana.pdf. Data: [2016/07/08].

stat i st ic A şi e va luar e a
c ol e c ţ i i l or
catri na călui an, bibliotecar ,

Statistica și evaluarea sunt mai mult decât necesare pentru funcționarea și gestionarea
cu succes a bibliotecii, dar și pentru a demonstra celor din afara profesiei valoarea bibliotecilor
în dezvoltarea socială, culturală și economică a societății. Unul din rolurile statisticii este de a
face rezultatele comparabile între biblioteci de același tip. Acest lucru este posibil doar dacă sunt
utilizate aceleași definiții și aceleași metode statistice. Astfel, la baza acestor activități stau două
standarde: SR ISO 2789/2009 – Informare și documentare. Statistici internaționale de bibliotecă
și SR ISO 11620/2009 – Informare și documentare. Indicatori de performanță pentru biblioteci.
Conform definiției din SR ISO 11620/2009, indicatorul de performanță reprezintă
expresia numerică, simbolică sau verbală, derivată din statistica de bibliotecă şi datele aferente
folosite pentru a caracteriza performanţa unei biblioteci.
Calcularea indicatorilor de performanţă sau rezultatele măsurării performanţei stau la
baza evaluării serviciilor bibliotecii, fiind instrumente manageriale cu multiple roluri:
· influenţează deciziile de management în bibliotecă;
· ajută la întocmirea rapoartelor către instituţiile finanţatoare sau tutelare;
· susţine cererile de suplimentare a fondurilor;
· demonstrează eficienţa bibliotecii în faţa instituţiilor finanţatoare.
Alegerea indicatorilor de performanţă se face în funcţie de scopul şi misiunea bibliotecii
oferind o viziune de ansamblu asupra ei. Pentru ca rezultatele să poată fi comparabile, este indicat
ca grupuri de biblioteci cu misiuni asemănătoare să aibă un set comun de indicatori pe care să-i
folosească cu regularitate.
Articolul de față aduce în atenție indicatorii de performanță folosiți pentru evaluarea
colecțiilor bibliotecii.
Privite din punct de vedere al resurselor deținute, pentru colecțiile bibliotecii se pot aplica
următorii indicatori:

1. Numărul documentelor de pe rafturi la 1000 de locuitori

A
×1000
B
A = numărul documentelor destinate împrumutului la domiciliu şi/sau consultării la sala

de lectură
B = populaţia ţintă
La numărător sunt incluse atât documentele din secţiile de împrumut, cât şi cele din
depozite destinate consultării în incinta bibliotecii. Sunt excluse documentele provenite din
legea depozitului legal local și central.
2. Documente în colecţii per capita

A
B
A = numărul total de documente în colecţii
Valoarea acestui indicator trebuie să fie de minimum 1-2 doc./locuitor și poate fi folosită
în politica de achiziție a bibliotecii, de asemenea poate argumenta cererile de suplimentare a
fondurilor adresate autorităților financiare.
3. Procentul documentelor disponibile pentru utilizatori din fondul total

A
B
A = numărul documentelor destinate împrumutului la domiciliu şi/sau consultării la sala
de lectură
B = numărul total de documente în colecţii
Valoarea indicatorului influenţează misiunea bibliotecii atunci când aceasta are, printre
altele, și rolul de depozit legal local și central.
4. Documente achiziţionate din finanţare publică/instituţională per capita

A
B
A = numărul de documente achiziţionate din finanţare publică/instituţională
5. Documente achiziţionate la 1000 de locuitori

A
×1000
B
A = numărul total de documente achiziţionate

B = populația țintă

Valoarea indicatorului este bună atunci când colecția crește anual cu minimum 50
doc./1000 locuitori.
6. Exemplare adăugate per titlu achiziţionat

A
B
A = numărul total de exemplare achiziţionate (prelucrate)
B = numărul total de titluri achiziţionate (prelucrate)
Valoarea indicatorului oferă informații despre gradul de completare a colecțiilor, de
exemplu în filiale, dar și despre disponibilitatea titlului pentru utilizatori.
7. Rata de înnoire a colecţiei (în ani) A

B
A = numărul total de documente în colecţii

B = numărul total de documente achiziţionate
Indicatorul arată vârsta fondului (la câţi ani se reîmprospătează fondul). Pentru bibliotecile
din străinătate este considerată bună o valoare a indicatorului de 7-10 până în 15 ani. Pentru
bibliotecile din ţara noastră o vârstă a fondului de 15 ani este în regulă. O vârstă mai tânără a
fondului poate însemna că un procent mare de resurse (documente) sunt recent publicate, dar
există şi explicaţia că poate nu s-a exploatat întregul potenţial al documentelor înainte de a fi
scoase din evidenţă ca fiind vechi (o valoare bună a indicatorului se poate obţine prin achiziţii
masive şi/sau scoatere unui număr mare de documente din evidenţă).
Din punct de vedere al utilizării, pentru colecțiile bibliotecii se pot aplica următorii
indicatori:
1. Procentul documentelor împrumutate (difuzate) din colecţii
A
B
A = numărul total de documente împrumutate într-un anumit interval de timp
B = numărul total de documente în colecţii
Indicatorul stabileşte procentul de documente difuzate către utilizatori într-o perioadă
de timp stabilită. Valoarea indicatorului arată gradul de adecvare a colecţiilor la cerinţele
utilizatorilor. Poate fi aplicat pentru anumite genuri de colecţii, secţii tematice, filiale etc.
Factorii care influenţează indicatorul:
· numărul de exemplare în colecţii din titlurile foarte solicitate;
· structura colecţiei în raport cu cerinţele utilizatorilor;
· perioada de împrumut şi numărul de documente care pot fi împrumutate simultan;
· gradul de promovare a colecţiilor de către bibliotecă;
· vârsta fondului (rata de înnoire a fondului), numărul de titluri depăşite, numărul de
exemplare din titlurile nesolicitate, viteza de reaşezare la raft a documentelor restituite etc.

2. Documente difuzate per capita A

B
A = numărul total de documente difuzate
În documente difuzate (împrumutate) se includ: împrumutul direct al unui document
pentru a fi utilizat în incinta bibliotecii sau în afara acesteia, copiile (numărul de file), livrări de
documente electronice (număr de fişiere). Indicatorul estimează numărul de documente pe care
o persoană din populaţia ţintă le-a împrumutat la un moment dat.
Valoarea indicatorului poate fi influențată de următorii factori:
· modificarea perioadei de împrumut şi/sau a numărului de documente care pot fi
împrumutate simultan;
· variabile socio-economice (nivel de cultură, de dezvoltare etc.);
· condiţiile de studiu din bibliotecă;
· politica de marketing privind popularizarea colecţiilor.
3. Documente difuzate per utilizator activ

A
B
B = numărul de utilizatori activi
În utilizatori activi sunt incluşi utilizatorii nou înscrişi şi cei vizaţi, care au frecventat
biblioteca în anii precedenţi anului de referinţă.
Indicatorul estimează numărul de documente pe care un utilizator activ le-a împrumutat
la un moment dat.
4. Documente difuzate per vizită A

B
B = numărul de vizite directe la bibliotecă în scopul unei tranzacţii
La numărul vizitelor directe se include şi numărul vizitelor la servicii organizate în
exterior. Se exclude numărul vizitelor directe la bibliotecă în scopul participării la manifestări şi/
sau pentru obţinerea diverselor informaţii.
Valoarea indicatorului estimează numărul de documente difuzate în cadrul unei vizite.
5. Procentul documentelor consultate în incinta bibliotecii din totalul documentelor

difuzate
A
×100
B
A = numărul documentelor consultate în bibliotecă
B = numărul total de documente difuzate

Valoarea indicatorului este influențată de următorii factori:

· condiţiile de studiu din bibliotecă;
· numărul de exemplare din titlurile solicitate disponibile pentru împrumutul la domiciliu;
· numărul maxim de documente care pot fi împrumutate la domiciliu;
· politica de marketing privind popularizarea titlurilor existente doar pentru consultare
în incinta bibliotecii;
· statutul diferitelor tipuri de documente (e.g. cele din colecţii speciale).
Din punct de vedere al cheltuielilor suportate de bibliotecă pentru achiziția de documente,
se pot aplica următorii indicatori pentru evaluarea colecțiilor:
1. Cheltuieli pentru achiziţii de documente din finanţare bugetară/instituţională per
capita A
B
A = cheltuieli pentru achiziţii de documente din finanţare bugetară/instituţională
B = populația țintă
Valoarea indicatorului estimează suma în lei alocată de către autoritatea financiară unei
persoane din populaţia ţintă pentru achiziţia de documente.
2. Procentul cheltuielilor pentru achiziţii de documente din finanţare bugetară/
instituţională A
×100
B
A = cheltuieli pentru achiziţii de documente din finanţare bugetară/instituţională
B = cheltuieli curente din finanţare bugetară
Valoarea indicatorului estimează dacă suma din buget alocată colecţiei este suficientă în
comparaţie cu cheltuielile pentru personal şi alte cheltuieli materiale.

ACCE SU L L A INFOR M AŢII

P R IN IN T E R MEDI U L
BA ZELOR DE DAT E SPECIFICE
U NI U NII E U ROPENE
aNCA LAUR A GRI GOROV, bibliotecar ,
C E N TRUL D E IN FORM A RE EUROPEA NA , Uni versi tatea „ DUNĂREA DE JOS” GAL AŢI
Întrucât mediul electronic a dovedit de-a lungul timpului că poate produce mutaţii
majore la nivelul societăţii, la fel cum apariţia tiparului în perioada veche a influenţat şi a dus la
dezvoltarea societăţii de astăzi, putem enumera o serie de obligaţii ale bibliotecilor de a răspunde
unei serii din ce în ce mai vaste de provocări:
 extinderea comunității deservite şi exigenţe din ce în ce mai ridicate din partea
utilizatorilor;
 asimilarea informaticii în conţinutul activităţilor biblioteconomice;
 diversificarea tipologiei documentare;
 diversificarea tipologiei produselor și serviciilor oferite;
 mutarea accentului de la document spre informaţie;
 mutaţii în ciclul de viaţa al unui document (construcţia, prelucrarea,
comunicarea, utilizarea, arhivarea);
 mutaţii în conţinutul proceselor biblioteconomice în funcţie de tipologia
documentară şi a produselor şi serviciilor solicitate (şi oferite);
 necesitatea depășirii barierei spațiu-timp în comunicarea şi utilizarea
informației.
Putem discuta despre apariţia unor organisme info-documentare, a căror structură poate
fi conturată prin conceptul de Open Access, concept care reprezintă de fapt noua mişcare cu
manifestare la nivel mondial, care luptă şi sprijină circulaţia liberă, deschisă a informaţiilor şi
ideilor. De departe este cea mai notabilă schimbare în comunicarea ştiinţifică. Comunitatea
ştiinţifică internaţională, structurile info-documentare mediul academic interesat de informaţia
de ultimă oră trebuie să fie conectaţi la realizările ştiinţifice şi cunoaşterea la care s-a ajuns în acest
moment. Doar pornind de la aceste premise se poate face, pe mai departe, cercetare adevărată, se
pot ridica standardele în ştiinţă, se maximizează impactul cercetării, se poate vedea ce s-a scris
şi cum s-a scris, se pot evita repetările. Indiferent de specializarea pe care o avem, este necesar

să vedem permanent ceea ce se petrece în domeniul diseminării cunoaşterii şi a rezultatelor

acestora şi de asemenea, trebuie să percepem şi să apreciem valoarea noilor oportunităţi pe care
mediul electronic le-a deschis, şi mai ales modelele de răspândire mediate electronic precum
este cel cerut de Open Access. Foarte importantă pentru cercetare este literatura ştiinţifică
de ultimă oră, şi tocmai această mişcare, Open Access, asigură accesul liber la aceasta şi la
rezultatele acesteia. Accesul Deschis a luat fiinţă în urma studiului modului în care circulă şi este
difuzată cunoaşterea în lumea ştiinţifică şi în domeniul cercetării. Astfel, modelele actuale sunt
susceptibile a induce anumite circuite redundante, care trebuie finanţate în virtutea unui model
editorial moştenit din era tiparului şi care cu greu mai face faţă cerinţelor actuale în ceea ce
priveşte rapiditatea şi puterea de diseminare. În acest context, este bine să amintim de Declaraţia
IFLA (International Federation of Library Associations and Institutions) privind Accesul Deschis
la documentele de cercetare şi literatura ştiinţifică, prin care aceasta se angajează să asigure cel
mai larg posibil acces la informaţie pentru toţi oamenii în acord cu principiile exprimate în
Declaraţia de la Glasgow privind Bibliotecile, Serviciile de Informare şi Libertatea Intelectuală.
„IFLA afirmă că accesul deschis complet la literatura ştiinţifică şi documentele de cercetare este
vital pentru înţelegerea lumii noastre şi pentru identificarea soluţiilor la provocările globale şi în
particular pentru reducerea inegalităţii informaţionale. Accesul deschis garantează integritatea
sistemului de comunicare ştiinţifică prin asigurarea faptului că cercetarea şi educaţia vor fi
disponibile perpetuu pentru examinarea nerestricţionată şi, acolo unde este relevant, elaborarea
sau respingerea.”1
Atunci când la nivelul bibliotecii putem vorbi despre conceptul de Open Access,
putem implicit adera la ideea de bibliotecă digitală. Seria de termeni ca: baze de date; resurse
informaţionale on-line, noi tehnologii de regăsire, comunicare a informaţiilor electronice;
bilioteca electronică devine astfel un subsidiar al conceptului amintit anterior, putându-se
sintetiza sub denumirea de Bibliotecă 2.02.
Caracteristicile comune noţiunilor amintite pot fi enumerate astfel:
 Centrarea servicilor bibliotecii în jurul utilizatorului;
 Utilizarea rețelelor de socializare și a celorlalte mijloace moderne de comunicare;
 Acordarea unui rol sporit documentelor de tip multimedia;
 Orientarea spre satisfacerea nevoilor comunității;
 Evaluarea constantă, de către utilizatori, a serviciilor oferite de bibliotecă;
 Participarea utilizatorilor la crearea de noi informații;
 Existența OPAC-urilor de generație nouă, capabile de căutare fațetată,
introducerea de tag-uri, ordonarea rezultatelor căutărilor în funcție de relevanța
documentului și recenzii;
 Posibilitatea accesării site-ului bibliotecii dar și a servicilor acesteia (în special
OPAC – ul) prin intermediul telefonului mobil sau a tabletelor electronice.
Una dintre priorităţile Comisiei Europene menţinută încă din 2015, o reprezintă Piața
unică digitală. Se poate observa accentul pe care Comisia Europeană îl pune pe una dintre cele
7 iniţiative pilot: AGENDA DIGITALĂ PENTRU EUROPA 2020. Obiectivul acestei agende este
1. Declaraţia IFLA privind Accesul Deschis la documentele de cercetare şi literatura ştiinţifică.

2. Studiu asupra implementării principiilor Library 2.0 în bibliotecile din România.

de a trasa un parcurs cu scopul de a exploata la maximum potenţialul social şi economic al

tehnologiei informaţionale şi comunicaţiilor. Piața unică digitală înseamnă facilitarea accesului
liber la informații dincolo de orice frontieră și totodată eliminarea zidurilor de reglementare și
trecerea de la 28 de piețe naționale la una singură. Înseamnă totodată servicii de telecomunicaţii
mai bune şi accesul la internet de mare viteză.
Este cert că un număr tot mai mare al aspectelor de politici publice exercită o presiune
asupra modului în care savanţii comunică cu colegii lor din întreaga lume şi că aceste presiuni
vor schimba atât practicile de lucru, cât şi modelele de business ale bibliotecilor şi editurilor.
Prin politici în domeniul Accesului Deschis se pot înţelege politicile internaţionale,
naţionale şi instituţionale de susţinere a Accesului Deschis la rezultatele cercetărilor ştiinţifice,
promovate de organisme internaţionale, guverne centrale sau locale şi diverse instituţii
(universităţi, instituţii de cercetare, agenţii de finanţare, biblioteci, edituri etc.).
Este semnificativ faptul că aprobarea politicilor la nivel naţional şi instituţional nu poate
fi realizată fără lansarea unor iniţiative internaţionale şi fără susţinerea acestora de către cele mai
diverse organisme internaţionale, europene şi interstatale.
Iniţiativa Accesului Deschis este declarată principiul de bază al noilor oportunităţi de
acces al oamenilor de ştiinţă la ediţii electronice. Prin intermediul acestora se asigură recenzarea,
conservarea, arhivarea publicaţiilor ştiinţifice, respectarea drepturilor de autor şi, în acelaşi
timp, un acces larg şi gratuit la publicaţiile autorilor. Accesul liber prevede că toate cheltuielile
sunt acoperite de către autor sau instituţia în cadrul căreia activează autorul, spre deosebire de
modelele tradiţionale de acces la informaţia ştiinţifică, când cheltuielile sunt suportate de către
organizaţia care oferă acces la informaţie prin abonarea la periodice.
În ianuarie 2006, Comisia Europeană a publicat un studiu privind evoluţia economică
şi tehnică a pieţei publicaţiilor ştiinţifice din Europa. Prin intermediul acestui studiu a solicitat
dreptul de a oferi accesul deschis la rezultatele cercetării finanţate din fonduri publice şi a
recomandat ca publicaţiile ştiinţifice susţinute de agenţiile de finanţare europene să fie puse la
dispoziţie prin arhivele de acces deschis.
În afară de această concluzie generală, studiul a prezentat o serie de recomandări utile
şi rezonabile pentru îmbunătăţirea diseminarii publice a rezultatelor cercetării finanţate. S-a
recunoscut problema metricilor de calitate. Era susţinut faptul că în factorul de impact există
mijloace bune pentru determinarea calităţii relative a revistelor.
Ideea Accesului Deschis a fost susţinută de mai multe asociaţii internaţionale de cercetători,
editori, bibliotecari, cum ar fi SLA (Special Libraries Association – Asociaţia Bibliotecilor
Specializate), IFLA, CILIP (Chartered Institute of Library and Information Professionals –
Institutul pentru bibliotecari şi spe-cialişti în informare), SPARC (Scholarly Publishing and
Academic Resources Coalition – Coaliţia Editurilor Ştiinţifice şi a Resurselor Academice), LIBER
(Ligue des Bibliothèques Européennes de Recherche – Liga Bibliotecilor Ştiinţifice din Europa),
eIFL (Electronic Information for Libraries – Informaţia Electronică pentru Biblioteci) şi altele3.
Întrucât Uniunea Europeană militează pentru transparenţa decizională, dar şi
informaţională, putem discuta despre o serie de baze de date disponibile în Acces Deschis, care
pot oferi informaţii pertinente ce pot fi utilizate în studiile, articolele utilizatorilor.
3. CONSTANTINESCU-MATIȚA, Maria Stela. Open Acces – calea către porți și minți deschise.

Putem conchide prin furnizarea unei scurte liste de tematici europene, tematică ce îşi
găsește originea în ECLAS, catalogul bibliographic al Bibliotecii Centrale a Comisiei Europene
la care au aderat încă 25 de mici biblioteci specializate şi centre de documentare. Acest catalog
conţine citări bibliografice reunite dintr-o multitudine de surse.
De-a lungul timpului, ECLAS-ul s-a dezvoltat ca un tezaur ierarhic complet (pe 4 nivele),
prezentând caracteristici asociative de descriptori non-note fiecărui domeniu.
Cea de-a treia ediţie a tezaurului a apărut în 1994, în versiune tipărită, bilingvă, iar între
anii 1997-1998 apare şi catalogul cu acelaşi nume http://ec.europa.eu/eclas/F. Abia mai târziu
este pus pe internet, ca un soft free de bibliotecă. Utilizarea acestui catalog oferă avantajul
indexării unui număr imens de documente, drept pentru care este folosit şi în centru (CDE
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. În continuare vom prezenta o scurtă listă a bazelor de
date şi portaluri ce permit accesarea informaţiilor în regim Open Access.
Exemple tematici europene:
• Afaceri economice şi monetare • Extindere
• Afaceri instituţionale • Fiscalitate
• Afaceri maritime şi pescuit • Întreprinderi
• Agricultură • Justiţie şi afaceri interne
• Ajutorul umanitar şi protecţia civilă • Mediu
• Audiovizual şi mass-media • Multilingvism
• Buget • Ocuparea forţei de muncă şi
• Cercetare şi inovare afaceri sociale
• Cetăţenia UE • Piaţa unică
• Combaterea schimbărilor climatice • Politica externă şi de securitate
• Comerţ • Politica regională
• Concurenţă • Prevenirea fraudei
• Consumatori • Sănătate
• Cultură • Siguranță alimentară
• Dezvoltare şi Cooperare • Sport
• Drepturile omului • Tehnologii spaţiale
• Economia și societatea digitală • Transport
• Educaţie, formare şi tineret • Vamă
• Energie
Pornind de la toate aceste tematici, au fost dezvoltate de-a lungul timpului o serie de baze
de date, portaluri pentru o acoperire cât mai profundă a necesităţilor utilizatorilor.
Exemple:
1. Dreptul Uniunii Europene: EURLEX: Legislația europeană, alte documente publice ale UE
și versiunea electronică autentică a Jurnalului Oficial al UE sunt disponibile în 24 de limbi.
http://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=en.
2. TED- Suplimentul Jurnalului Oficial http://ted.europa.eu/TED/main/HomePage.do.
3. Horizont 2020 – baza de date Cercetare http://ec.europa.eu/programmes/horizon2020/.
4. EUROSTAT: baza de date ce oferă acces la statisticile UE http://ec.europa.eu/eurostat.
5. OLAF: Oficiul European de Luptă Antifraudă http://ec.europa.eu/anti-fraud//home_en.
6. EPSO: Oficiul European pentru selecţia personalului http://europa.eu/epso/index_ro.htm.
7. OPOCE: Oficiul interinstituțional care are misiunea să editeze publicațiile instituțiilor

Uniunii Europene http://publications.europa.eu/en/web/about-us/who-we-are.
8. EUROPEANA: Biblioteca digitală a Uniunii Europene http://www.europeana.eu/portal/.
9. THE European Library - bibliotecă independentă care oferă servicii non-profit susţinută de
CENL: The Conference of European National Librarians. http://www.theeuropeanlibrary.
org/tel4/.
10. CORDIS: Portal de diseminare a informaţiilor de natură financiară şi proiecte de cercetare
http://cordis.europa.eu/home_en.html.
11. EU Open Data Portal: Portalul de date deschise al Uniunii Europene https://ec.europa.eu/
digital-single-market/en/open-data-portals.
12. E-Certis: sistemul de informare care vă ajută să identificați diferitele certificate și adeverințe
solicitate frecvent în cadrul procedurilor de achiziții publice în cele 28 de state membre
http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do?selectedLanguage=ro.
Webgrafie
CONSTANTINESCU-MATIȚA, MariaStela. Open Acces – calea către porți și minți deschise [online].
[Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe internet la: http://www.bcucluj.ro/bibliorev/ arhiva/nr16/biblio2.
html.
CORAVU, Robert. Bibliotecile universitare şi accesul deschis la informaţia ştiinţifică [online].
[Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe internet la: https://www.academia.edu/3794898/Bibliotecile_
universitare_%C5%9Fi_accesul_deschis_la_informa%C5%A3ia_%C5%9Ftiin%C5%A3ific%C4%83.
Declarația IFLA privind accesul deschis - clarificarea poziției și strategiei IFLA [online]. [Accesat la
16.02.2016]. Disponibil pe internet la: http://www.ifla.org/files/assets/hq/news/ documents/ifla-statement-
on-open-access-ro.pdf .
Declaraţia IFLA privind Accesul Deschis la documentele de cercetare şi literatura ştiinţifică [online].
[Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe internet la: http://www.acces-deschis.ro/ declaratii-pozitii-oficiale/
declaratii/98-declaratia-ifla-privind-accesul-deschis-la-documentele-de-cercetare-si-literatura-stiintifica.
ECLAS: European Commission Libraries Catalogue [online]. [Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe
internet la: http://www.eui.eu/Research/Library/ElectronicResources/E-Resources/2012/ 11-19-ECLAS.
aspx.
ECLAS: user guide [online]. [Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe internet la: http://ec.europa.eu/
eclas/F/47GRMJMP1UD8VDY7YFEBBFI5D7KJ1Q9I725KM5AY5RQH29X7YG-00259?func=file&file_
name=help-1#expert.
Studiu asupra implementării principiilor Library 2.0 în bibliotecile din România http://www.kosson.ro/
bibliotecile/92-biblioteci-publice/492-studiu-asupra-implementrii-principiilor-library-20-in-bibliotecile-
din-romania.
TÎRZIMAN, Elena. Bibliotecile în societatea contemporană – provocări, mutaţii, perspective în context
digital [online]. [Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe internet la: http://www.lisr.ro/ 13-tirziman.pdf.
ȚURCANU, Nelly. Politicile Accesului Deschis. [online]. [Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe internet
la: http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/06.-p.41-56.pdf.

c ata l o g u l e l e c tron ic
v e rsus c ata l o g u l
tra di ţ iona l a l b i b l iot e c i i
vi ori ca di cu, bibliotecar ,

Uni versi tatea „ DUNĂREA DE JOS” GALAŢI
Potrivit definiţiei din Dicţionarul explicativ de biblioteconomie şi ştiinţa informării,

catalogul de bibliotecă reprezintă un document care cuprinde descrierile tuturor documentelor
ce aparţin unei colecţii, unei biblioteci sau unui grup de biblioteci, realizat conform unor principii
standardizate pentru a facilita regăsirea acestor documente de către utilizatorii bibliotecii(1).
La început catalogul era o listă de inventariere pentru a indica proprietatea, iar prima
aranjare a fost cea cronologică. Ulterior s-a adoptat aşezarea listelor după criteriul utilizator, apoi
aranjarea după subiect. Începând cu secolul al XVI-lea catalogul capătă valoare prin includerea
funcţiei de regăsire. Americanul Charles Cutter, în anul 1904, în lucrarea Rules for a Dictionary
Catalog a stabilit care sunt obiectivele unui catalog de bibliotecă. Acestea se referă la:
1. Regăsirea unui document pentru care se cunoaşte autorul, titlul sau subiectul;
2. Evideţierea în catalogul bibliotecii a unui anumit autor, subiect sau un gen de literatură;
3. Asistarea în alegerea unei publicaţii: după ediţie sau după caracter (literar sau tematic)
(2).
Aceste obiective s-au constituit ulterior în reguli care au stat la baza alcătuirii unui catalog
de bibliotecă, fiind supuse în timp unor etape de transformări.
Noile tehnologii permit bibliotecilor să ofere utilizatorilor instrumente şi servicii noi,
contribuind astfel la transformarea fundamentală a serviciilor tradiţionale.
Contextul biblioteconomic actual obligă bibliotecile să se informatizeze, datorită
presiunii solicitărilor informaţionale, dezvoltării într-un ritm accelerat a colecţiilor de bibliotecă,
a numărului mare de activităţi repetitive (3).
Biblioteca electronică se dezvoltă rapid în paralel cu biblioteca tradiţională, ea trebuie să
verifice şi să-şi actualizeze strategia şi să-şi schimbe frecvent priorităţile. Este un proces dinamic
care implică o reexaminare constantă (4).
Bibliotecarii cu vechime în muncă au început cu catalogul tradiţional ca instrument de
lucru în bibliotecă. Voi menţiona câteva dintre avantajele şi dezavantajele catalogului tradiţional

care este constituit de regulă pe fişe de descriere standard de format internaţional 125 x 75 mm,
pe suport hârtie.
Avantaje:
1. Costuri reduse cu privire la suportul (hârtie) pe care este înregistrată informaţia;
2. Necesită spaţiu redus pentru amplasare;
3. Este independent de surse de alimentare (energie electrică);
4. Costuri inexistente pentru întreţinerea lui din partea instituţiei;
5. Accesul nelimitat cu privire la timpul dedicat unui utilizator în vederea regăsirii
informaţiei;
6. Nu necesită asistenţă din partea bibliotecarului pentru utilizatorul care îşi caută
informaţia.
Dezavantaje:
1. Utilizatorul este limitat de spaţiile instituţiilor bibliotecare;
2. Nu se pot efectua căutări combinate;
3. Fişele de descriere standard pe suport hârtie implică consum de masă lemnoasă care
implicit înseamnă distrugerea pădurilor;
4. Există riscul dispariţiei unor informaţii prin sustragerea de fişe de catalog de către
unii utilizatori;
5. Date minime cu privire la informaţia solicitată;
6. Conservatorism maximalist şi static cu privire la catalogarea şi indexarea resurselor
informaţionale;
7. Imposibilitatea schimbului de informaţii între biblioteci;
8. Imposibilitatea de a realiza statistici de bibliotecă bazate pe catalogul de bibliotecă;
9. Servicii limitate pentru utilizatorii bibliotecii.
Consultarea catalogului tradiţional de bibliotecă îi permite utilizatorului regăsirea
informaţiei după autor sau titlu în catalogul alfabetic sau după subiect în catalogul sistematic.
Tranziţia de la catalogul tradiţional la cel electronic înseamnă dotarea bibliotecii cu
echipament de tehnică de calcul, achiziţionarea de software-uri performante în vederea
gestionării fondului propriu de documente şi punerea în valoare acestora. Trecerea de la
biblioteca tradiţională la cea automatizată este un proces firesc, o necesitate agreată chiar şi de
către cei mai conservatori specialişti din domeniu. Sistemul tradiţional bazat pe scris devine tot
mai putin operant în faţa fluxului informaţional actual (5). Colecţiile fizice sunt transformate în
format digital si amplasate pe o reţea care le permite să devină parte componentă a unei colecţii
ce aparţine aşa numitei „biblioteca virtuală” diminuându-se astfel aspectele legate de accesul fizic
la documente, respectiv la informaţie (6).
Biblioteca electronică reprezintă o bibliotecă cu colecţii de date electronice care pentru
construirea şi exploatarea acestora foloseşte proceduri informatice automatizate.
Mediul electronic imprimă documentelor o serie de caracteristici care le diferenţiază de
documentele pe suport hârtie, astfel (7):
1. Sunt uşor de manipulat în sensul că permit revizuirea conţinutului;
2. Stabilesc legături interne şi externe, de exemplu între un document şi alte forme media
sau chiar în interiorul unui document;

3. Diversificarea şi posibilitatea de transformare a formatului de citire;

4. Transferul instantaneu se referă la informaţia care poate fi transmisă în doar câteva
secunde în orice loc de pe glob, prin intermediul reţelelor de telecomunicaţie;
5. Multiplicarea infinită este un procedeu de replicare a documentului original care
rămâne la sursă, într-un număr nelimitat de copii, fără a fi afectat originalul.
Avantajele catalogului electronic al unei biblioteci sunt din punct de vedere numeric
superioare celui tradiţional. În cazul în care catalogul electronic este integrat în rețeaua
bibliotecilor informatizate, conectate la Internet, cititorii acelei biblioteci vor avea acces de
oriunde către servicii diversificate şi colecţii de documente.
Voi enumera principalele avantaje care rezultă prin utilizarea catalogului electronic într-o
bibliotecă:
1. Reducerea distanţei şi a verigilor intermediare între consumatorul şi producătorul de
informație;
2. Informaţia electronică poate circula între diferite reţele de biblioteci;
3. Capacitate crescută în stocarea informaţiilor;
4. Creșterea vitezei în regăsirea informaţiei;
5. Posibilitatea de a accesa de la distanţă din cabinetele proprii sau de la domiciliu,
colecţiile bibliotecii;
6. Noile tehnologii asigură utilizatorilor instrumente noi de căutare a informaţiei şi
servicii noi;
7. Permite elaborarea de publicaţii de informare pentru utilizatori;
8. Oferă posibilitatea creșterii valorii informaţiei prin valoarea adăugată atribuită
informaţiei în procesul de colectare, prelucrare şi organizare a informaţiilor (8);
9. Permite organizarea informaţiilor obţinute prin prelucrarea documentelor primare
după diverse criterii;
10. Posibilitatea de a elabora statistici de bibliotecă bazate pe datele introduse în program;
11. Prelucrarea cererilor de informare a utilizatorilor şi formalizarea acestora în vederea
obţinerii răspunsului aşteptat ş.a.
Ca orice noutate în tehnică şi nu numai, pe lângă avantaje se întrevăd o serie de dezavantaje
care nu sunt de neglijat, dar care sunt în inferioritate având în vedere progresul omenirii asigurat
de implementarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei (TIC).
Consider că utilizarea catalogului electronic prezintă câteva dezavantaje cum ar fi:
1. Se impune existenţa de spaţii în vederea amplasării echipamentului informatic şi de
instructaj pentru utilizarea noilor tehnologii de informare;
2. Necesită costuri cu privire la întreţinerea echipamentului informatic;
3. Utilizarea catalogului electronic este dependent de surse de alimentare cu energie
electrică;
4. În timp sistemul integrat de bibliotecă se degradează moral întrucât tehnica avansează,
iar nevoile de informare devin tot mai complexe;
5. Înlocuirea unui sistem integrat de bibliotecă cu unul performant necesită timp
îndelungat şi o muncă complexă cu privire retroconversia documentelor;

6. Pentru optimizarea utilizării instrumentelor electronice de informare este necesar un

număr tot mai mare de calculatoare cât mai performante dacă se poate, iar viteza de
acces în reţea să fie mare pentru a evita unele blocaje;
7. Necesită personal calificat care să asigure asistenţa echipamentului informatic.
În comparaţie cu catalogul tradiţional care oferă posibilităţi limitate în regăsirea
informaţiei de către utilizatorii bibliotecii, catalogul electronic permite utilizatorilor căutări
diversificate având în vedere criteriile de regăsire a informaţiei (autor, titlu, subiect, cuvinte
cheie, ISBN, ISSN, etc.) oferite de sistemul integrat de bibliotecă. Pe lângă aceste facilităţi în
regăsirea informaţiilor, un sistem integrat de bibliotecă oferă utilizatorilor săi produse şi servicii
informaţionale utile în procesul educaţional cum ar fi documentele, informaţiile, fişierele de
date, acces la Internet etc. Un sistem integrat de bibliotecă performant, oferă bibliotecii şansa de
a face parte din reteaua bibliotecilor informatizate, conectate la Internet şi asigură în acelaşi timp
toate funcţiile specifice activității de bibliotecă cum ar fi achiziţia de documente, prelucrarea
documentelor – cataloagele on-line, elaborarea de produse de informare. De asemenea, asigură
accesul la bazele de date ale bibliotecilor printr-un portal unic, dezvoltarea colecţiilor de date
digitale în biblioteci şi dezvoltarea reţelelor de biblioteci digitale orientate către noi tehnologii de
căutare şi regăsire a informaţiei.
Începând cu anul 1998 s-a adoptat „Strategia naţională de informatizare şi implementare
în ritm accelerat a societăţii informaţionale”. Bibliotecile au astfel un rol important în integrarea
informaţională în sistemele internaţionale (9).
Prevederile strategiei se referă la (10):
- acţiuni de integrare în sistemele internaţionale de informare care constau în construirea
bazelor de date integrate, bibliografice şi documentare şi integrarea resurselor informaţionale
româneşti în fluxul mondial de date;
- construirea bazelor de date, constituie prima etapă în procesul de dezvoltare a serviciilor
de informare electronice şi modernizarea activităţilor de bibliotecă.
O bibliotecă sau un centru de documentare are ca misiune de bază promovarea şi
dezvoltarea difuzării informaţiei pe care o creează. Astfel principalele funcţii ale bibliotecii de
mâine sunt (11):
- de a intermedia accesul la sursele numerice stocate în alte locaţii;
- de a se conforma nevoilor utilizatorilor;
- de a crea sisteme de informare personalizate;
- de a ajuta utilizatorii în a-şi structura propria informaţie care va putea fi integrată în
posibila activitate individuală de cercetare.
Bibliotecile moderne sunt instituţii care trebuie să funcţioneze în contextul în care
informaţia reprezintă condiţia esenţială a progresului.
Noile tehnologii permit bibliotecilor să ofere utilizatorilor instrumente şi servicii noi,
contribuind astfel la o transformare fundamentală a serviciilor tradiţionale, modificând maniera
de abordare a activităţilor.

NOTE BIBLIOGRAFICE
1. REGNEALĂ, Mircea. Dicţionar explicativ de Biblioteconomie şi ştiinţa informării. Ediţia a

2 – a revăzută şi adăugită. Vol. 1, A – L. Bucureşti: FABR, 2001, p. 101.
2. SÂNCRĂIAN, Viorica. Cataloagele de publicaţii seriale: tehnologie şi cultura. [online].
[Accesat la 16.02.2016]. Disponibil pe internet la: http://www.abr.org.ro/ www.abr.org.ro/abir/
sancraian.doc.
3. TÎRZIMAN, Elena. Noile tehnologii - condiţie practică de integrare a sistemelor de informare
şi documentare în societatea informaţională [online]. [Citat 12 iunie 2008]. Disponibil pe Internet:
http:/ebooks.unibuc.ro/Stiinţecom/bibliologie/4.h.
4. ROITBERG, Nurit. L’influence de la bibliotheque electronique sur le management des
bibliotheques: experience d’une bibliotheque d’universite de technologie [online]. În: 66 IFLA
Council and General Conference, Jerusalem, Israel, 13-18 august, 2000 [citat 19 iunie 2008].
Disponibil pe Internet: http://www.ifla.org/IV/ifla66/papers/050-132f.h.
5. HORVAT, Săluc. Introducere în biblioteconomie. Bucuresti: Editura Grafoart, 1996, p. 191
6. ERICH, Agnes: Universitatea „Valahia”, Targoviste. Bibliotecile - suport informaţional în
era electronică. În: Biblioteca, 2006, nr. 5, p. 150.
7. BANCIU, Doina. Sisteme automatizate de informare şi documentare. Bucuresti: Editura
Tehnică, 1997, p. 12, 14.
8. Idem. Informatizarea bibliotecilor – concepte si practici. Bucureşti: Editura Universităţii
din Bucureşti, 2001, p. 24.
9. BANCIU, Doina; BULUŢĂ, Gheorghe; PETRESCU, Victor. Biblioteca şi societatea.
Bucureşti: Editura Ager, 2001, p. 18.
10. Ibidem.
11. ZECHERU, Mihaela. Biblioteca publică în sistemul cunoaşterii: percepţie şi expectanţă.
Cap. 4.3. Evoluţia bibliotecii publice tradiţionale către biblioteca modernă. Bucureşti: Cartea
Universitară, 2005, p. 196, 197.

44 Științe socio-umane
p rol e g om e n e l a o
e st e t ic ă a art e l or
prof. uni v. dr. i van i vl ampi e,

un i versi tatea „ dunărea de jos” di n gal ați
Prin titlu, Prolegomene la o estetică a artelor, cartea lui Gabriel Bulancea este una
îndrăzneaţă şi plină de modestie. Grecescul pro-legómena, adică înainte-spus, în cazul de faţă
la o estetică a artelor, ţinteşte spre Immanuel Kant, cu ale sale Prolegomene la orice metafizică
viitoare care se va putea înfăţişa drept ştiinţă. În cazul termenului „prolegomenă”, ca specie a
textului ştiinţific, Kant a rămas de referinţă pentru definirea ori înţelesul său fundamental, mai
ales că studiul gânditorului german se aşeza pe câmpul introducerii publicului la una din cele
mai dificile şi inaccesibile texte ale filosofiei universale, cartea Critica raţiunii pure.
Modestia autorului nostru este chibzuit asumată, iar în cuprinsul lucrării, cel puţin în
sinteza pe care o realizează concepţiilor estetice în decursul istoriei gândirii europene (paragraful
1. 6.), face referiri la titanii ştiinţei esteticii, între care – şi e de remarcat acest lucru – filosoful
român Tudor Vianu (căruia îi şi consacră un capitol distinct vizând concepţia sa privitoare la
momentele constitutive ale operei de artă). Aşadar, titlul cărţii este foarte potrivit intenţiilor
dezvoltate de profesorul şi artistul Gabriel Bulancea.
În ceea ce priveşte conţinutul acestei precuvântări la estetica artelor trebuie să observăm
de la bun început, spre a înlătura orice fel de dubiu, faptul că sunt privilegiate muzica, artele
plastice, literatura şi teatrul. Este de înţeles această ţintă în măsura în care lucrarea de faţă este
produsul unui curs universitar care se adresează studenţilor ce urmează să se specializeze la
Dunărea de Jos în aceste domenii ale creaţiei umane.
Estetica, privită ca un capitol al axiologiei, este foarte interesată – ca şi politologia, etica,
dreptul, religia sau economia – de chestiunea valorilor şi, mai ales, de specificul valorilor pe care
le întruchipează domeniul particular al culturii în care e angajată fiecare dintre aceste ştiinţe.
De aceea, abordarea problemei valorii estetice – după conturarea specificului acestei discipline
– este firesc integrată în structura cărţii. Iniţierea în orice teorie ştiinţifică are ca fundament
însuşirea sistemului de noţiuni cu ajutorul căruia poate apoi opera gândirea noastră, înţelegerea
noastră a realităţii în cauză: opera de artă. Astfel ne explicăm de ce autorul îşi dezvoltă demersul

Științe socio-umane 45
definind concepte precum atitudinea estetică, gustul estetic, emoţia estetică, fenomenul kitsch –
definiri cu permanent recurs la creaţii artistice semnificative.
Opera de artă, întruchipare a valorilor estetice, este înţeleasă – pe urmele lui Vianu, cum
am menţionat mai sus – din perpectiva particularităţilor sale structurale. Opera de artă este
radical diferită de orice realitate naturală prin caracteristici precum izolarea în spaţiul şi timpul
artistic, ordonarea, clarificarea şi existenţa de factură ideală. Cred că acest înţeles al operei îl
determină pe Gabriel Bulancea să opteze, în capitolul „Categorii estetice”, pentru una din cele
trei poziţii epistemice posibile în privinţa naturii Frumosului: Frumosul se manifestă în artă, dar
şi în natură; doar în artă; arta este copie a naturii, care la rândul ei este o capodoperă supremă a
Creatorului. Prima şi a treia poziţie deschid porţile Frumosului în Natură, Răsăritului de Soare
deasupra mării, ca să folosim o metaforă; a doua poziţie epistemică – adoptată în acest studiu –
caută să demonstreze că valorile estetice există doar în rezervaţia operelor de artă.
Deşi considerată inactuală de unii filosofi, problema categoriilor estetice este abordată
cu destulă consideraţie în acest studiu. Vibraţiile sufletului în perceperea realităţii artistice,
reprezentarea artistică însăşi trebuie descrise şi diferenţiate – căci altfel am mai avea ştiinţă?!
– (facem trimitere în acest context şi la utilul paragraf al acestei scrieri „Metodele de cercetare
ale esteticii”), toate acestea ca în final să putem cuprinde şi transmite trăirea tragicului sau a
comicului, a sublimului sau graţiosului, a urâtului sau grotescului. Categoriile dovedesc faptul
că arta se întretaie cu celelalte domenii ale aspiraţiei umane, cu valorile înalte ale culturii: sacrul,
binele, dreptatea, adevărul etc. Cum putem detaşa comicul de nedesăvârşirea etică a omului, ori
sublimul de sacru? Muzica, teatrul, un tablou, o statuie, prin Tezeu sau Oedip, prin Prometeu sau
Rascolnikov, prin Don Giovanni sau Caţavencu, ne introduc în cel mai profund adevăr al vieţii,
ne înalţă la acte de eroism, ne încurajează să pornim pe calea înfrăţirii cu Dumnezeu. Tratarea
interdisciplinară a categoriilor estetice îl poate determina pe lector – viitor artist sau simplu
muritor – să înţeleagă înalta menire a artei, dincolo de vibraţia efemeră la întâlnirea cu Frumosul
în acest tumult chinuitor al vieţii de zi cu zi.
Estetica nu este doar a categoriilor, ci şi a curentelor artistice. Din această Predoslovie
învăţăm că estetica este o disciplină filosofică relativ nouă. Nici nu se putea altfel din moment ce
artiştii Evului Mediu nu erau autori, Sfântul Duh manifestându-se în creaţia lor. Abia în Renaştere
apare autorul cu aroganţa prometeică de a-şi iscăli opera şi de a pretinde drepturi în cauză.
Autorii noştri nu se mai supun celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, ci unui duh inconştient
laic, iar el va primi numele de Renaştere, Baroc, Clasicism, Romantism, Impresionism.
Din realitatea studiată de estetică şi creată de artişti nu poate lipsi tema receptării operei
de artă. Simfonic, cu acest capitol se încheie studiul de faţă. Artistul este unul singur, receptorul
este nedeterminat, în timp şi spaţiu, iar opera de artă îşi sporeşte valoarea prin această temeinică
nedeterminare. Dacă aveam determinare a publicului receptor, aveam şi kitsch, nicidecum creaţie
artistică. Receptarea obiectului estetic este aşezată bine de autor pe următoarele paliere: nivelul
senzorial, afectiv, raţional, tematic, ideatic, simbolic şi alegoric, până la cel spiritual şi religios.
Astfel concluzia este vădită cu privire la menirea creaţiei artistice în muzică, în arte plastice, în
literatură şi teatru.

Epurarea personalului
poliţienesc după instaurarea
guvernului dr. Petru Groza
Stabilizarea monetară şi măsurile
instituite pe linia combaterii
infracţionalităţii şi a speculei (1945-1947) (II)
Dr. Adri an pohri b,

d irecţ ia judeţeană Gal aţi a Arhi vel or Naţi onale
Problemele de personal şi logistic. Cu începere de la 5 octombrie 1944 se înfiinţează

la Chestură serviciul permanent de zi şi de noapte, inclusiv la toate comisariatele de poliţie,
astfel încât în permanenţă se găseau la comisariate câte un ofiţer de poliţie, un agent de poliţie
şi un gardian public, iar la oficiul Chesturii, un comisar ajutor, un agent, un gardian public
civil, la care se adăugau doi gardieni publici plasaţi la poarta instituţiei şi doi la arest. În fiecare
dimineaţă era întocmit şi înaintat Chesturii un raport cuprinzând evenimentele şi cazurile
petrecute în raza comisariatului, raport întocmit exclusiv de ofiţerul de serviciu pe propria
răspundere. Bineînţeles, cazurile importante erau raportate telefonic urgent Chesturii, în
primele minute de la producerea lor, pentru a putea lua din timp măsurile necesare revenirii
la starea de normalitate1.
În spiritul lozincii „Totul pentru front, totul pentru victorie”, la sfârşitul anului 1944,
întreaga administraţie a fost supusă unor măsuri draconice în ceea ce priveşte economia,
prin urmare nici unităţile poliţieneşti nu puteau face notă discordantă. În scopul realizării
de economii la fondul cheltuielilor de transport, şefii poliţiilor reşedinţă de judeţ trebuiau să
efectueze numai câte o singură inspecţie pe lună, la câte o unitate poliţienească (nu se mai
întocmeau conturi pentru deplasări iar diurnele nu trebuiau să depăşească 15 zile). Urmau să
fie reduse cheltuielile necesare întreţinerii şi funcţionării autoturismelor din dotare, cheltuielile
ocazionate de întreţinerea localurilor, iluminatului şi încălzirii, cheltuielile pentru furnituri de
birou, imprimate, registre, pentru telegramele de serviciu (care urmau să fie expediate numai în
situaţii excepţionale) şi convorbirile telefonice interurbane. Totodată, unităţilor poliţieneşti le
era cu desăvârşire interzis a contracta vreo cheltuială pe seama instituţiei fără a cere în prealabil
aprobarea Direcţiei Generale a Poliţiei care, la rândul său, era obligată să obţină mai întâi avizul
favorabil al Ministerului Finanţelor în privinţa oricărei cheltuieli.
1. Arhivele Naţionale Galaţi, fond Poliţia oraşului Galaţi. Serviciul Administrativ, dosar 42/1944, f. 44.
Printr-un ordin circular, datat 11 iulie 1945, chestorul Poliţiei gălăţene, S. Teodorescu, aducea la cunoştinţă
subordonaţilor instituirea serviciului de permanenţă la nivelul comisariatelor (24 de ore), fără ca în ziua
următoare personalul poliţienesc să beneficieze de zi liberă.

Printr-un ordin al Direcţiei Generale a Poliţiei se măresc, la sfârşitul anului 1945,

efectivele Inspectoratului Regional de Poliţie Galaţi printre care şi cele ale chesturii reşedinţă de
inspectorat al cărui personal fusese majorat cu 50 de posturi (un ofiţer de poliţie, opt agenţi, un
post administrativ, 40 gardieni publici), astfel că efectivele se ridicau la 252 angajaţi (49 ofiţeri
de poliţie, 40 agenţi de poliţie, 13 personal administrativ, 150 gardieni publici)2. Referitor la
apartenenţa politică a personalului Chesturii Poliţiei Galaţi de remarcat că, în anul 1946, din
totalul de 95 angajaţi, 72 erau membri P.C.R., doi P.N.P. şi doi P.N.D3.
Întrucât efectivele s-au dovedit a fi insuficiente, nu numai la Galaţi, ci în întreaga ţară,
Inspectoratul Gardienilor Publici de pe lângă Direcţia Generală a Poliţiei a stabilit la sfârşitul
anului 1945 o nouă tactică, aceea a patrulării gardienilor, întrucât vechiul sistem de pază (prin
posturi fixe) nu mai putea da rezultate optime. Inspectoratul Gardienilor Publici urma să
instruiască într-o primă etapă şefii de detaşamente de pe lângă inspectoratele regionale într-o
Şcoală a şefilor de detaşamente la Bucureşti, iar cu ajutorul acestora aveau să fie instruiţi, la
sediile inspectoratelor regionale, restul şefilor de detaşamente. În vederea implementării noului
sistem au fost trimise Chesturii Poliţiei Galaţi o serie de „Instrucţiuni provizorii asupra modului
de pază prin patrulări”, cu indicaţia de a fi adaptate condiţiilor locale4.
Una din cele mai vechi societăţi de pază particulară era „Fiducitatea”, care în Galaţi şi-a
deschis o sucursală în anul 1926, sub conducerea lui Schuster Herman. Iniţial, până la izbucnirea
războiului, acest serviciu de pază număra 150 gardieni de pază, echipaţi cu uniforme specifice şi
înarmaţi cu revolvere. Izbucnirea războiului dezorganizează aproape cu totul serviciul de pază,
majoritatea gardienilor fiind mobilizaţi. După evenimentele din august 1944 nu se mai înapoiază
decât patru dintre gardieni, astfel încât reorganizarea serviciului se face foarte greu, până în 1947
neputându-se completa personalul decât cu o treime din efectivul normal, adică 30 gardieni.
Gardienii de la „Fiducitatea” erau răspândiţi la diferite întreprinderi comerciale şi industriale din
raza municipiului Galaţi, condiţiile în care aceştia şi-au reluat activitatea fiind destul de dificile,
neavând o uniformă distinctivă, nefiind înarmaţi şi cu unele lacune sub raportul instrucţiei5.
La data de 2 octombrie 1947 Chestura Poliţiei Municipiului Galaţi primeşte un ordin
telefonic prin care se comunica că Direcţia Generală a Poliţiei a dispus desfiinţarea societăţii
„Fiducitatea” din Galaţi, deoarece nu s-a conformat dispoziţiilor cuprinse în Decizia nr.
3280/1947 a MA.I. şi art. 4 din Regulamentul nr. 29/1936, acte normative care reglementau
organizarea şi funcţionarea serviciilor de pază particulară. Chestura era obligată să ia imediat
măsuri ca societatea să depună armamentul şi muniţia, urmând ca personalul din serviciu să
fie repartizat la societăţile şi întreprinderile din Galaţi care aveau organizate servicii de pază
particulară6. Unele întreprinderi îşi asigurau singure paza bunurilor. Spre exemplu, Şantierele
Navale Galaţi şi „Sovromtransport” utilizau un serviciu de pază alcătuit în cadrul organizării
şantierului, compus din 81 oameni recrutaţi dintre angajaţi; Arsenalul Marinei Regale avea un
serviciu de pază similar compus din şapte persoane. La celelalte întreprinderi comerciale şi
industriale din localitate paza era asigurată, în general, doar pe timpul nopţii de către unul - doi
oameni de pază7.
2. Ibidem, dosar 2/1945, f. 739.
3. Ibidem, dosar 17/1946, f. 220.
4. Ibidem, dosar 8/1945, f. 85-89; vezi şi dosar 45/1945, f. 2.
5. Ibidem, dosar 211/1947-1948, f. 26.
6. Ibidem, dosar 201/1947-1948, f. 3.
7. Ibidem, dosar 211/1947-1948, f. 26.

Statutul funcţionarilor publici dispunea prin art. 27 existenţa a trei categorii de salarizare,
după localitatea în care funcţionarul public îşi desfăşura activitatea, fără niciun fel de distincţie
referitoare la categoriile de funcţionari sau autorităţile cărora aceştia aparţineau. Totuşi,
pentru perioada 1 septembrie 1946 - 30 aprilie 1947, tot personalul poliţienesc din ţară a fost
salarizat conform categoriei I-a, deşi parte din angajaţi îşi desfăşurau activitatea în localităţi de
categoria a II-a şi a III-a, motiv pentru care în luna mai se solicita unităţilor poliţieneşti, urmare
a intervenţiei Ministerului Finanţelor, întocmirea unei situaţii cu funcţionarii care au încasat
ilegal sumele suplimentare, în vederea reţinerii din salariu. În prealabil, Ministerul Afacerilor
Interne a intervenit pe lângă cel de Finanţe ca întreg personalul poliţienesc să fie încadrat în
treapta I-a, solicitare care nu a fost agreată. În consecinţă, unităţile poliţieneşti din localităţile
de categoria a II-a urmau să calculeze salariile personalului poliţienesc (ofiţeri, agenţi de poliţie
şi corpul de pază) redus cu 10% faţă de sumele primite până la acea dată, iar cele din localităţile
de categoria a III-a cu 20%8. Pe de altă parte, art. 35 din Statutul funcţionarilor publici şi art. 40
din Regulamentul de aplicare stabileau că orele suplimentare în afara programului de lucru erau
retribuite astfel: primele două ore dintr-o zi de lucru cu un spor de 50%, iar celelalte ore lucrate
dintr-o zi de lucru, duminica sau în zilele de sărbători legale cu un spor de 100%. Retribuţia
pe oră se realiza împărţind salariul net la 185. Conform prevederilor aceloraşi acte normative,
indemnizaţia pentru munca suplimentară se acorda numai unui număr restrâns de funcţionari,
care erau absolut necesari pentru executarea lucrărilor cu caracter urgent şi care nu puteau fi
efectuate în cadrul orelor legale de program. Prezenţa funcţionarilor la serviciu, în condiţiile
precizate, se realiza numai prin dispoziţia nominală a şefului instituţiei9.
La sfârşitul anului 1947, în luna decembrie, Societatea generală a funcţionarilor poliţieneşti
din România de ajutor economic şi credit a personalului10 din Direcţia Generală a Poliţiei făcea
cunoscut colegilor printr-o circulară că, în urma operaţiunii de stabilizare, era în imposibilitate
ca în perioada imediat următoare să onoreze cererile de împrumut, deoarece acestea depăşiseră
orice prevedere iar reţinerea lunară a sumei de 50 de lei pentru constituirea plafonului de
împrumut era mult prea mică. Drept urmare a situaţiei create, societatea, care deja achitase 150
de cereri de împrumut şi toate cererile de ajutor (în aşteptare erau alte 350 cereri), propunea
majorarea cotei pentru depuneri obligatorii la 150 lei lunar pentru personalul cu grade inferioare
şi 250 lei pentru gradele superioare. Menţionăm că suma care putea fi contractată era echivalentul
a trei salarii lunare11.
Prim-chestorul Gheorghe Budu, şeful Poliţiei Municipiului Galaţi, se vede nevoit la
mijlocul anului 1948, mai precis la 16 mai, să emită un ordin de serviciu prin care atrage atenţia
subordonaţilor să-şi revizuiască atitudinea: „Am comunicat verbal, în nenumărate rânduri, la
diverse şedinţe profesionale, să se înceteze odată cu beţia şi scandalurile”. Intervenţia se dorea o
revenire la un ordin anterior (Ordinul nr. 27.791 din 26.02.1947 al Direcţiunii Generale a Poliţiei)
care rămăsese, din păcate, la stadiul de deziderat – „Cu toate ordinele date, constatându-se că la
unele unităţi poliţieneşti se întrebuinţează încă bătaia ca mijloc de investigaţie, din ordinul d-lui
director al Direcţiunii Generale a Poliţiei, se face cunoscut că, de la primirea prezentului ordin,
8. Ibidem, dosar 80/1947-1948, f. 15, 46.
9. Ibidem, f. 31-32.
10. Vasile Arimia, Gheorghe Gîrdu, Toma Iancu, op. cit., p. 339. Statutul Societăţii poate fi consultat la
Arhivele Naţionale Gorj, fond Poliţia oraş Târgu Jiu, dosar nr. 1/1946, f. 323-324.
11. Arhivele Naţionale Galaţi, fond Poliţia oraşului Galaţi. Serviciul Administrativ, dosar 80/1947-1948, f.
83.

bătaia şi mijloacele brutale întrebuinţate cu ocazia cercetărilor sunt cu desăvârşire interzise. În

scopul de a se obţine stabilirea adevărului, în toate anchetele ce se fac la unităţile poliţieneşti din
regiunea Dv., se vor întrebuinţa numai mijloacele legale de probaţiune şi investigaţiuni”12. În
legătură cu modul de întocmire şi redactare a documentelor, inspectoratul regional, la intervenţia
Direcţiei Generale a Poliţiei, solicita subordonaţilor mai multă atenţie, deoarece se constatase
că „procesele-verbale de inspecţie se copiază şi se trimit cu greşeli grosolane morfologice şi
sintactice, care de multe ori schimbă sensul frazei, ceea ce înseamnă că şefii unităţilor nu numai
că nu aplică dispoziţiunile date, dar nici măcar nu se obosesc să le citească”13.
Măsuri instituite pe linia combaterii infracţionalităţii şi a speculei. Pentru prevenirea şi
combaterea „sabotajului” economic şi a speculei14, Biroul Sabotaj din cadrul Chesturii de Poliţie
Galaţi şi-a intensificat activitatea în colaborare cu celelalte organe administrative locale şi chiar
cu trupele sovietice cantonate în localitate. Printr-un comunicat din octombrie 1945, Chestura
înştiinţa proprietarii de autocamioane, precum şi patronii de birouri de transport sau expediţii,
că se interzicea părăsirea oraşului cu bunuri, indiferent de natura lor, atât pe timpul zilei, cât şi
nopţii, fără a avea o autorizaţie care trebuia prezentată patrulelor instalate la barierele oraşului.
Firmele de transport persoane şi posesorii de autoturisme particulare erau obligaţi să ia numai
pasagerii şi bagajele lor de mână15.
La începutul lunii noiembrie 1945, reprezentanţii mai multor autorităţi, respectiv ai
Chesturii Poliţiei Galaţi, Administraţiei Financiare, Primăriei, Gărzii Financiare, Garnizoanei şi ai
Comandamentului Militar Sovietic al Garnizoanei Galaţi, s-au întrunit şi au stabilit unele măsuri
care să ducă la realizarea unui control efectiv şi eficient la barierele oraşului pe linia combaterii
speculei. Practica demonstrase că instalarea de patrule şi puncte de control la barierele oraşului
nu dădea randamentul scontat. Deplasarea delegaţilor autorităţilor în teren a dus la concluzia că
aceste puncte de control nu aveau eficienţa dorită deoarece existau numeroase drumuri colaterale
care le ocoleau şi intrau în oraş, drumuri care începeau cu cca doi km înainte de zonele unde
erau instalate puncte de control. Prin urmare, delegaţii au hotărât mutarea posturilor de control
la o distanţă apreciabilă de oraş, şi ca să dăm numai un exemplu, punctul de control aflat la
Bariera Traian a fost mutat la întretăierea cu drumul Galaţi - Cuca - Băleni. Primăriei îi revenea
sarcina asigurării bazei logistice: confecţionarea barăcilor, gheretelor, barierelor propriu-zise şi
racordarea la linia telefonică. Pentru fiecare punct de control efectivele repartizate erau: un agent
fiscal al circumscripţiei pe raza căreia se afla bariera, un gardian public, un soldat român şi un
soldat sovietic. Şeful punctului de pază era desemnat agentul fiscal16.
Printr-o notă telefonică adresată chesturilor din subordine, Inspectoratul Regional de
Poliţie Galaţi avertiza, în iulie 1947, asupra faptului că se înregistrau din nou aglomerări în
trenuri, cauzate de călători clandestini, ţărani din Moldova care mergeau şi cutreierau satele
din Oltenia, Banat şi Ardeal pentru a cumpăra cereale, şi care, întorcându-se apoi spre casă,
12. Ibidem,, dosar 93/1948, f. 12.

13. Ibidem, dosar 80/1947-1948, f. 76.
14. Pentru legislaţia ulterioară anului 1944 în domeniul economic, vezi GH. I. Doicin, Titu-Şerban
Ionescu, Codul sabotajului, lucrare adnotată şi comentată, Bucureşti, 1945, care cuprinde toate legile
conexe, rectificările, completările şi modificările în domeniu. În categoria actelor normative distingem
Legea nr. 348/1945 pentru reglementarea salariilor şi înfiinţarea economatelor şi Legea nr. 352/1945 pentru
înfiinţarea organelor de control cetăţenesc („Monitorul Oficial”, nr. 101 din 3 mai 1945).
15. Arhivele Naţionale Galaţi, fond Poliţia oraşului Galaţi,Serviciul Administrativ, dosar 49/1945, f. 31-32.
16. Ibidem, dosar 47/1945, f. 177-180.

depozitau sacii cu cereale în vagoane, pe culoare şi pe acoperişul vagoanelor, sustrăgându-se,

de regulă, de la plata taxelor către C.F.R. În viziunea autorităţilor situaţia era de „neînţeles”
deoarece regiunea Moldovei fusese aprovizionată cu cerealele rezultate din colectări şi cu
cele sosite din U.R.S.S., astfel că până la noua recoltă hrana întregii populaţii din Moldova era
asigurată, iar „pretinşii” înfometaţi din Moldova, care călătoreau clandestin pe mijloacele C.F.R.,
erau în realitate speculanţi a căror prezenţă în localităţile din Oltenia, Ardeal şi Banat încuraja
treierişurile clandestine sustrăgându-le înregistrărilor şi colectărilor. Pentru a se pune capăt
fenomenului, chesturile şi poliţiile de reşedinţă au primit ordin să ia imediat legătura cu legiunile
de jandarmi în vederea organizării de razii în gări pe timpul staţionării trenurilor, dându-se
concursul necesar organelor C.F.R. pentru a împiedica urcarea sacilor în trenuri, precum şi
pentru debarcarea celor existenţi în trenuri, pe acoperişurile sau tampoanele vagoanelor, sub
rezerva că organele poliţieneşti şi de jandarmerie nu erau îndreptăţite să efectueze niciun control
asupra bagajelor obişnuite care însoţeau pe călători, decât numai la solicitarea organelor C.F.R17.
Biroul Circulaţiei avertiza că, deşi în general autovehiculele îndeplineau condiţiile
legale în vederea înmatriculării, erau conducători de autovehicule care nu posedau permis de
conducere, şi aceasta din imposibilitatea de a fi instruiţi, deoarece în oraş nu exista o şcoală de
şoferi. Totodată, Biroul înregistrase mai multe accidente datorate lipsei agenţilor poliţieneşti care
să reglementeze circulaţia în locurile mai frecventate şi în intersecţii.
În anul 1947 s-a dispus verificarea dosarelor supuşilor străini, în număr de 2.500,
înfiinţându-se şi o evidenţă alfabetică. Au fost identificaţi 1.065 de străini în neregulă şi aproape
500 plecaţi din localitate, ocazie cu care au fost daţi judecăţii, în urma încălcării legilor speciale,
un număr de 28 străini. Totodată, s-au înmânat actele revizuirii cetăţeniei la un număr de 2.000
supuşi străini. Ca fenomen specific şi general se remarcă că foarte mulţi străini, în special greci
şi armeni, se prezentau spre a-şi completa actele pentru plecarea lor din ţară18.
Activitatea Comisariatului de Poliţie Galaţi - Port a fost foarte redusă în anul 1947 în ceea
ce priveşte poliţia de frontieră, deoarece prin acest punct din toamna anului 1943 nu a intrat,
nici nu a ieşit din ţară vreun călător român sau străin, astfel încât activitatea comisariatului
s-a rezumat la controlul vaselor cu pasageri care circulau de la un port la altul în interiorul
ţării, la evidenţa şlepurilor, remorcherelor şi a tot felul de ambarcaţiuni care circulau pe Dunăre.
Cât priveşte activitatea Comisariatului de Poliţie Galaţi - Gară, aceasta consta în supravegherea
localurilor rău famate din jurul gării, identificarea cetăţenilor suspecţi care se plimbau prin gări
fără niciun rost şi în efectuarea de controale împreună cu organele Jandarmeriei în vederea
identificării persoanelor suspecte, recalcitrante sau date în urmărire generală19.
În scriptele Biroului de Moravuri al Chesturii Municipiului Galaţi figurau în octombrie
1947 un număr de 52 prostituate oficiale, însă zilnic erau identificate prostituate clandestine. Spre
exemplu, în urma raziilor efectuate de organele de control în intervalul 1 iulie - 30 septembrie
1947 au fost reţinute un număr de 57 femei care practicau prostituţia clandestină, dintre care
43 femei au fost internate în spital, fiind bolnave. Inconvenientul consta în faptul că spitalul nu
avea decât un singur pavilion, vădit insuficient. De asemenea, paza internatelor fiind prea slabă,
au fost cazuri când ele au fugit din spital înainte de vindecarea completă. În această situaţie
reprezentanţii Chesturii propuneau înfiinţarea unor lagăre de muncă şi de reeducare pentru
17. Ibidem, dosar 200/1947, f. 16.
18. Ibidem, dosar 212/1947-1948, f. 298-303. Conform Îndreptarului Statistic al judeţului Covurlui, editat
de Institutul Central de Statistică, în anul 1948 populaţia oraşului Galaţi număra 80.411 suflete (p. 4-5).
19. Ibidem, dosar 212/1947-1948, f. 298-303.

prostituate, deoarece majoritatea practicau această profesiune din cauza „situaţiei materiale
precare, cât şi a influenţei mediului înconjurător”. La începutul anului 1948 existau oficial 44 de
prostituate, însă pentru perioada 28 ianuarie – 30 aprilie fuseseră identificate 22 de prostituate
clandestine, subliniindu-se că: „doar o mică parte din acestea sunt muncitoare în fabrici”20.
Stabilizarea monetară din anul 1947 în rapoartele informative ale Chesturii Poliţiei
Galaţi. Operaţiunile de stabilizare a monedei au început, conform ordinelor şi instrucţiunilor
primite, în dimineaţa zilei de 12 august 1947. La această dată, prin grija Comandamentelor unice
şi a Oficiilor judeţene de stabilizare, toate centrele de înscriere din oraşe şi sate erau complet
şi bine organizate. Una din condiţiile reuşitei acestei importante reforme - „secretul” - a fost
respectată. Stabilizarea „a sosit” cu totul pe neaşteptate, chiar acei care se considerau foarte bine
informaţi au rămas surprinşi în noaptea de 11 spre 12 august când Comisiunea Ministerială de
Redresare Economică şi Stabilizare Monetară a anunţat începerea operaţiunilor. Înscrierile au
început timid şi cu tatonări în dimineaţa zilei de 12 august, intensificându-se în după-amiaza
aceleiaşi zile, afluenţa fiind foarte mare până în seara zilei de 14, când operaţiunile de înscriere
au fost terminate pe tot cuprinsul inspectoratului. Înscrierile în termen n-au putut fi făcute decât
cu mari eforturi din partea angajaţilor birourilor respective, în numeroase centre fiind necesară
dublarea şi chiar triplarea personalului pentru ca verificările de acte şi înscrierile să fie efectuate
în timpul limită fixat.
Operaţiunile de schimb au început, în conformitate cu ordinele primite, în dimineaţa zilei
de 15 august şi au fost încheiate la termenul stabilit, adică în seara zilei de 21, pe raza întregului
inspectorat. Atât operaţiunile de înscriere, cât şi acele de schimb, cu excepţia unui număr de
cca 60 arestări în cele şase judeţe ale inspectoratului, s-au îndeplinit fără incidente. Peste tot
ordinea şi liniştea au fost păstrate, organele Poliţiei şi Jandarmeriei făcându-şi datoria ajutate şi
de membrii sindicatelor, special desemnaţi în acest scop. Foarte numeroşi au fost cetăţenii care
nu numai că nu au avut sumele admise pentru schimb, dar unii dintre ei nu posedau niciun ban.
Fireşte, acei care posedau sume importante de bani au încercat să-şi împartă banii la cei lipsiţi
de monedă, pentru ca prin intermediul lor să realizeze schimbul. În acest scop au împins oferta
până la a acorda intermediarilor 1/3, şi chiar mai mult, din leii stabilizaţi.
De îndată ce stabilizarea a devenit cunoscută, valoarea leilor vechi a scăzut progresiv şi
într-o foarte mare măsură. Totodată, lumea a căutat să se debaraseze de leii vechi: se cumpăra
orice şi la orice preţ, se plăteau impozitele, se achitau datoriile etc. S-au găsit şi cumpărători de lei
vechi, la început cu 20 lei stabilizaţi pentru milionul de lei vechi, apoi cu zece şi chiar cu şapte lei
stabilizaţi, milionul. S-au luat măsuri pentru descoperirea acestor cumpărători şi cei care au fost
prinşi au fost deferiţi justiţiei. Din chiar prima zi a stabilizării unii din comercianţi şi-au închis
magazinele, alţii, care nu au tras obloanele, se eschivau să vândă mărfurile invocând tot felul de
pretexte, cu toate că principalul motiv îl constituia faptul că aceştia preferau să aibă în rafturi
marfa, care ulterior le-ar fi adus lei stabilizaţi, decât să deţină depozite de lei vechi.
Comandamentul unic regional, împreună cu comandamentele unice judeţene şi cu
organele de control ale Ministerului Industriei şi Comerţului, a atras atenţia comercianţilor
şi le-au adus la cunoştinţă sancţiunile la care se expun, dacă viaţa comercială nu se desfăşura
normal. În mare parte aceste demersuri şi măsuri au dat rezultate, iar mărfurile au fost vândute.
20. Ibidem, dosar 93/1948, f. 3-4. În legătură cu practicarea prostituţiei, într-un Ghid pentru exercitarea
controalelor în teren, se făcea referire şi la păstrarea secretului profesional, în sensul că nu toate datele
trebuiau date publicităţii, mai ales în cazul femeilor care, pentru a fi catalogate drept prostituate, trebuiau
„să fi săvârşit trei abateri” (Ibidem, dosar 83/1947-1948, f. 5).

Comandamentele unice, organele administrative şi de control au fost nevoite să activeze cu râvnă

pentru ca aprovizionarea oraşelor cu alimente să nu sufere. Pieţele alimentare în toate oraşele
au fost lipsite de mărfuri, explicaţia regăsindu-se în faptul că negustorii nu voiau să-şi vândă
legumele şi zarzavaturile contra lei vechi, de asemenea şi producătorii de la sate nu înţelegeau să
primească lei vechi pentru produsele lor. În numeroase cazuri au fost rechiziţionate camioane
şi căruţe, cu care s-au transportat zarzavaturile şi legumele în pieţele publice. Referitor la un alt
aspect al vieţii comerciale, şi anume acela al articolelor de manufactură, în perioada imediat
următoare stabilizării, comercianţii nu exprimau un punct de vedere comun asupra preţurilor
practicate, existând numeroase cazuri în care acelaşi articol, de aceeaşi calitate, se regăsea în
magazine la preţuri diferite. În general, aceştia au exercitat o politică de expectativă, aşteptând să
vadă evoluţia preţurilor în capitală.
După închiderea operaţiunilor de înscriere numeroşi cetăţeni, atât de la oraşe, cât şi de
la sate, au reclamat autorităţilor că, din diferite motive, nu s-au putut înscrie. Unii ţărani au
declarat că, fiind departe şi reţinuţi la munca ţarinelor, nu s-au putut informa. Oficialii afirmau
că în realitate cazurile întemeiate erau foarte rare, cea mai mare parte din aceşti cetăţeni
neînscriindu-se din lipsă de bani. În cazul când înscrierea lor a fost admisă după termen,
se realiza o verificare temeinică a motivelor invocate, pentru ca aceştia să nu se încadreze în
categoria intermediarilor.
În mod firesc operaţiunile de schimb - în realitate o excepţional de puternică reformă
monetară şi financiară - au avut un puternic impact asupra tuturor straturilor sociale, este drept,
cu ecouri diferite. „Banii mulţi au devenit cu supărare, iar banii puţini, cu încântare” – cum se
spunea într-un raport al inspectoratului regiunii. Posesorii de sume importante, al căror număr
era redus faţă de marea mulţime, şi-au manifestat în mod neoficial, „pe la colţuri”, nemulţumirea.
Dacă dăm crezare surselor informative, pentru posesorii de sume modice situaţia se prezenta
astfel: „Adevăraţii exponenţi ai muncii, lucrătorii din fabrici, ţăranii de pe ogoare, funcţionarii
publici şi particulari, în genere toţi salariaţii, la auzul preţului muncii lor, au binecuvântat această
salutară operă a guvernului Dr. Petru Groza şi a Comisiei Ministeriale de redresare economică
şi stabilizare monetară”. Astfel, se explica concursul acordat de cetăţeni autorităţilor pentru
menţinerea preţurilor şi descoperirea sabotorilor, precum şi unele manifestări spontane de
reprobare contra speculanţilor arestaţi. Pe de altă parte, autorităţile înregistrau şi făgăduinţele a
numeroşi negustori mari şi mici care s-au oferit cu toată credinţa să susţină opera de stabilizare
monetară, să readucă timpurile bune şi să învioreze piaţa comercială. Cu prilejul desfăşurării
unor conferinţe la Galaţi şi Brăila, reprezentanţii cei mai autorizaţi ai comerţului din cele două
oraşe s-au pronunţat pentru cinstita susţinere a leului stabilizat.
Populaţia satelor considera şi prognoza că diferenţa din trecut, existentă între preţul
produselor agricole şi preţul mărfurilor fabricate necesare în gospodării, se va menţine şi după
stabilizarea monetară, apreciindu-se că, în genere, preţurile produselor agricole rămâneau prea
reduse faţă de preţurile articolelor de manufactură, care rămâneau în continuare ridicate. O
problemă deosebită, vecină cu nemulţumirea, a fost semnalată în mediul rural, în sensul că
existau plugari care, cu câteva zile înainte de stabilizare, au împrumutat de la Creditul Agricol,
sau alt credit ţărănesc, importante sume de bani, cu scopul de a-şi cumpăra vite sau a face
investiţii productive, aceştia rămânând cu banii blocaţi. Alţi plugari, tot în preajma stabilizării,
şi-au vândut vitele cu intenţia de a cumpăra vite cu o valoare mai redusă, iar cu diferenţa să-şi
procure porumb sau grâu pentru hrană. Şi aceştia, neavând timpul suficient pentru a-şi procura
alte vite, au rămas cu leii vechi blocaţi.

Se constata o mare lipsă de lei stabilizaţi, sumele acordate la schimb sau aconturi din
salarii fiind epuizate relativ repede. Patronii întreprinderilor au fost în imposibilitate să facă faţă
numeroaselor cereri de bani, iar funcţionarii publici aşteptau cu nerăbdare plata salariilor pe
luna următoare. Această lipsă de numerar se resimţea în mase şi cauza o stare de nemulţumire
care, pe de altă parte, era contrabalansată de speranţa în puterea de cumpărare a noului leu
stabilizat21.
În ce priveşte modul de organizare a reformei monetare în plan logistic, Chestura
municipiului, într-un raport adresat organelor superioare, informa că pe raza municipiului
Galaţi s-au înfiinţat 13 centre de schimb, la care au fost repartizaţi 67 gardieni publici şi patru
organe de control, cu misiunea de a executa paza şi a asigura ordinea. Pentru asigurarea
transportului cu autovehicule a banilor stabilizaţi la centrele de schimb din oraş şi judeţ au fost
repartizaţi doi ofiţeri de poliţie şi un agent, care au asigurat şi maşinile necesare operaţiunii.
Organele de conducere ale Chesturii au efectuat controale inopinate, ziua şi noaptea, la toate
centrele de schimb, pentru a verifica modul în care se desfăşoară operaţiunea şi prezenţa la
posturi a organelor de pază şi ordine. În plus, conducătorul Chesturii a luat parte zilnic la şedinţe
atât la Comisia centrală judeţeană de schimb, cât şi la Prefectura judeţului şi la sediul Băncii
Naţionale. În teritoriul rural au fost fixate 20 centre de schimb, la care s-au afectat pentru pază
40 de jandarmi şi 40 de militari de la Depozitele Fluviale, Grupul Navelor şi Cercul Teritorial
Covurlui. La fiecare reşedinţă de plasă s-a format şi o rezervă de 25 oameni, destinaţi pentru a
interveni la nevoie în caz de tulburări.
Teritoriul urban. La fiecare centru de schimb gălăţenii s-au prezentat în număr destul
de mare, la unele centre observându-se chiar aglomeraţie. Graţie măsurilor de ordine nu
s-au înregistrat incidente, operaţiunea decurgând normal. Într-o primă etapă comercianţii au
manifestat o oarecare nemulţumire, deoarece au fost înştiinţaţi că nu li se schimbă nicio sumă;
ulterior starea de spirit s-a schimbat în momentul când s-a primit un ordin că şi acestora li s-a
acordat dreptul de a schimba câte 3.000.000 lei, fiind puşi deci pe aceeaşi treaptă cu funcţionarii
şi muncitorii. În timpul operaţiunilor de schimb, şi în perioada următoare, la Prefectura de judeţ
s-a prezentat un număr mare de văduve de război, invalizi şi alte categorii de cetăţeni motivând
că au rămas neînscrişi pe liste în vederea schimbului monetar, în sensul că nu au făcut declaraţii
în termen, unii fiind la munca câmpului, alţii motivând că termenul fiind prea scurt n-au putut
lua cunoştinţă la timp. Acestora li s-a comunicat să depună sumele la bănci, în cont blocat,
urmând ca la sfârşitul operaţiunii să se dispună şi asupra situaţiei lor.
În mediul rural, sătenii s-au prezentat în ordine şi în număr mare. Cei care au venit cu
sume mari de bani, pretinzând să li se schimbe totul deoarece erau bani proveniţi din vânzarea
vitelor, au fost îndrumaţi ca surplusul să-l depună în cont blocat, urmând a se aviza ulterior
asupra acestor situaţii. De remarcat că, atât în teritoriul rural, cât şi în cel urban nu au fost
semnalate cazuri de încălcare a reglementărilor de schimb monetar.
Transpusă în cifre schimbarea monetară în municipiul Galaţi, pentru care Chestura avea
competenţă (în mediu rural competenţa revenea Jandarmeriei), a însemnat înscrierea unui
număr de 47.584 persoane, care au schimbat 350.809.713.164 lei vechi pentru 17.540.485,65
lei stabilizaţi. De asemenea, după datele furnizate de Banca Naţională - Sucursala Galaţi, de la
declanşarea stabilizării până la data de 31 august 1947 s-a cumpărat aur în valoare de 7.386.809
lei, iar valută în valoare de 1.335.051 lei stabilizaţi22.
21. Ibidem, dosar 204/1947, f. 218-226.
22. Ibidem, f. 174-176.

de ţ i n u ţ i p ol i t ic i di n
r e g i u n e a g a l aţ i e x e c utaţ i
î n t i m p u l r e g i m u lu i
g h . g h e org h i u - de j
dr. PROF. sori n langu,

colegiul naţional „Vasile Alecsandri” galaţi
Avansul armatelor sovietice spre vestul Europei a constituit doar avangarda a ceea ce
urma să vină: comunismul.1 Impopular, impus de sovietici, comunismul a fost contestat încă de
la început și a coincis cu valuri de teroare. Schimbarea elitelor s-a produs în mai multe valuri
și a avut loc în toate componentele vieții sociale: viața politică, societatea civilă, armata, viața
spirituală, educația. Schimbarea a însemnat epurări, arestări, deportări, internări în centre de
detenție, lagăre de muncă etc2, totul pe fondul fricii și a acțiunii Securității.3
Un prim val al terorii s-a desfășurat în anii 1945-1947 și s-a îndreptat contra membrilor și
simpatizanților partidelor „istorice”, pentru ca după 1948 să intervină alte valuri de represiune.
Numărul celor închiși de regimul comunist pentru chestiuni politice este dificil de apreciat:
se pare că au fost între 200 000 şi 600 000 de oameni arestați, de categorii diverse: legionari,
opozanți politici, preoți catolici, țărani care se împotrivesc colectivizării, studenți, partizani etc.
Recent au fost publicate de IICCR o parte a fișelor matricole penale a deținuților politici urmând
a fi publicate și restul din cele 93000 de fișe. Din regiunea Galați am identificat cinci deținuți
politici care au fost executați în perioada 1950-1960, după cum urmează: Ioanid Alexandru,
Ioanid Paul, Macri Costică, Șerbu Gheorghe și Sîmpetru Viorel.
Ioanid Alexandru se naște în Brăila, raionul Brăila, în anul 1920, absolvă Facultatea
de Științe Juridice, luptă în război ca ofițer, iar după se angajează ca funcționar la Ministerul
Comerțului. Arestat în 18.09.1959 este executat la Jilava pe 18.02.1960, dar decesul este înregistrat
la Sfatul Popular două zile mai târziu.
Ioanid Paul se naște în Brăila, raionul Brăila, în anul 1923, inginer de tehnică militară,
apoi profesor. Este arestat în 18.09.1959 și executat pe 18.02.1960. Cei doi sunt frați, cu toate că
există câteva deosebiri în ceea ce privește fișele matricole: tații sunt diferiți, David și Iosif, etnia
evreiască și română.
Macri Costică s-a născut la Șivița, raionul Galați, în anul 1912, aviator în trecut, mecanic
în prezent, cu o origine „mic burgheză”, părinții fiind funcționari în perioada interbelică. Este
arestat în octombrie 1951 și moare la Jilava în 23.05. 1952 (diagnostic TBC).
1. Despre contextual instaurării comunismului în Europa de Est, S. Courtois (coord), Dicționarul
comunismului, Iași, 2008, p. 51-57.
2. M.Oprea, Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948-1964), Iași, 2008, p. 23-26.
3. Ibidem, p. 47-50.

Șerbu Gheorghe se naște la Gănești, raionul Berești, în anul 1907, funcționar M.A.N.,
apoi profesor de limba și literatura română. Este arestat în 10.10.1950 și executat la Jilava în
24.04.1952.
Sîmpetru Viorel se naște la Berești, raionul Berești în anul 1935. Student la București,
este acuzat de simpatii legionare, arestat în 1955, eliberat la 18.01.1958, lucrează ca electrician o
perioadă, pentru a fi rearestat pe 4.10.1958. Patru zile mai târziu este executat la Jilava.
Faptele pentru care sunt arestați sunt diverse: uneltire - Ioanid Alexandru și Ioanid Paul,
crimă contra umanității - Macri, spionaj și înaltă trădare - Șerbu, acte de legionarism - Sîmpetru,
în două cazuri există și scurte descrieri ale faptelor incriminate. Astfel Macri Costică a înlesnit
maltratarea unor membri UTC în 1934, iar Șerbu a participat la „organizația de la Legația
Franceză”. În afară de Macri, care domiciliază în Galați, ceilalți domiciliază în București. Primii
doi sunt membri PMR, iar anterior ai UTC, în timp ce Macri și Șerbu erau înregistrați ca fiind
apolitici.
După cum se vede, cei cinci au fost arestați în două etape diferite: o primă etapă este în anii
1948-1952,4 iar a doua în anii 1958-1962. În anii 1948-1952 sunt marile procese ale membrilor
partidelor politice „istorice”, sunt marile procese de spionaj din jurul legațiilor engleză, franceză,
americană, iugoslavă și turcă. (Acum este arestat Șerbu Gheorghe). Tot acum sunt arestați
legionarii (prima arestare a lui Sîmpetru), social-democrații lui Titel-Petrescu, prelații catolici,
și în general oricine era susceptibil de a fi opozant al regimului sau al comunismului (arestarea
lui Macri).
A doua etapă survine după retragerea trupelor sovietice din România, când pentru
a demonstra fidelitatea față de Moscova și faptul că merităm „favoarea” făcută de sovietici,
conducerea comunistă a trecut la un alt val de teroare, prin care au încercat să lichideze orice
rămășită de opoziție anticomunistă.5 Acum sunt arestați frații Ioanid, deși erau membri PMR,
și tot acum este rearestat Sîmpetru Viorel. Articolul din Codul Penal, pe baza căruia au fost
condamnați deținuții este „celebrul” 209 (în cazul fraților Ioanid),6 art. 207 în cazul Sîmpetru,7
neprecizat în celelalte cazuri.
Condamnările la moarte nu sunt excepții, ci reprezintă ceva obișnuit în această perioadă: în
octombrie 1950 are loc procesul grupului de rezistență Paragină-Timaru, 64 persoane implicate,8
în iulie 1951 se desfășoară la Brașov procesul grupului Ogoranu, cu peste 20 de condamnări
la moarte,9 execuția grupului Arnăuțoiu la Jilava în iulie 1959,10 arestarea lui Arsenescu în
februarie 196011 etc., într-o obsesie a sistemului de a-și consolida puterea, obsesie degenerată
într-o paranoia asasină.
4. R. Rusan, Cronologia și geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populației

concentraționare (1945-1989), București, 2007, p. 20.
5. R. Rusan, op. cit, p. 31-33.
6. Ibidem, p.3 7-38, despre implicațiile și avatarurile acestui articol vezi „Comisia prezidențială pentru
analiza dictaturii comuniste din România, Raport final, București, 2006, p. 191-192, 193, R. Rusan (coord),
Sfârșiți odată cu trecutul negru. Sistemul represiv comunist din România, Fundația Academia Civică,
2010, p. 40, 42, M.Oprea, op. cit, p. 121.
7. Despre articolul 207 vezi „Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România,
Raport final”, București, 2006, p. 191, M. Oprea, op. cit, p. 121.
8. R. Rusan et alţii, România în timpul războiului rece. Scurtă cronologie a evenimentelor, instituțiilor și
mentalităților (1945-1989), Fundația Academia Civică, 2011, p. 33.
9. Ibidem, p. 35.
10. Ibidem, p. 60.
11. Ibidem, p. 61.

oraşe l e c om e rc ia l e î n
tra di ţ ia i stor ic ă
r e gim u l st r ă i n i lor ( I I )
dr. ana-mari a cheşcu

uni versi tatea „ al . i oan cuza” i aşi
I.3. Regimul străinilor din Imperiul Otoman
După cucerirea Constantinopolului şi schimbarea raporturilor de putere din Mediterana,

locul Imperiului Bizantin va fi schimbat cu cel al Imperiului Otoman. Referindu-se la apariţia
regimului de capitulaţii, Vasile Boerescu considera că primele acte de acest gen au fost datate
la începutul secolului XIII, atunci când statele suverane ale Europei au început să-şi acorde
reciproc dreptul de a-şi trimite consuli, cu scopul de a proteja comerţul şi marina conaţionalilor1.
Istoricul considera că au existat două direcţii ale jurisdicţiei consulare, care s-au dezvoltat o
dată cu trecerea timpului: o jurisdicţie naturală şi generală, aplicabilă în toate ţările creştine şi o
jurisdicţie excepţională, aplicabilă numai în ţările musulmane.
Mergând pe aceaşi direcţie, Paul Fauchille plasa începuturile regimului de privilegii
comerciale încă din perioada medievală, atunci când cuvântul consul desemna un funcţionar local,
ales dintre membrii comunităţii de comercianţi şi marinari, cu drept de jurisdicţie comercială
în oraşele şi porturile Mediteranei2. Autorul punea pe seama sistemului personalităţii legii
necesitatea numirii unui asemenea consul, deoarece comercianţii, veniţi din toate colţurile lumii
şi stabiliţi în porturile Mediteranei, nu puteau cunoaşte legile şi obiceiurile zonei, deci trebuiau
judecaţi după legile statului de unde proveneau, nu după legile statului unde se stabileau. Mai
mult, Fauchile punea pe seama împăraţilor bizantini originea acestor practici, considerând că
Bulele acordate negustorilor veneţieni, în anii 1060 şi 1204, reprezentau tot un regim de excepţie,
prin care aceştia primeau dreptul de a-şi judeca proprii supuşi3.
Primul privilegiu, publicat de către istoriografia românească sub semnătura lui Nicolae
Iorga, a fost emis de către sultanul Mahomed al II-lea negustorilor genovezi din Pera, a fost
acordat la 1 iunie 14534.
Reprodus de către Nicolae Iorga, în „Analele Academiei Române”, în anul 1913, acesta se
1. Basil Boérescu, Mémoire sur la jurisdiction consulaire, Paris, E. Dentu Libraire-Éditeur, 1865, p. 6.
2. Paul Fauchille, op. cit., t. I, partea a III-a, p. 101.
3. Ibidem, p. 112.
4. Vezi Viorel Panaite, Negustori străini ,,protejaţi” în Imperiul Otoman în secolelel XVI-XVII. Observaţii
generale, în ,,Istorie şi ideologie”, coordonator Manuela Dobre, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003.

prezintă sub forma unor liste de privilegii unilaterale5. Meritul obţinerii acestei capitulaţii s-a
datorat solilor Babila Palavicini, Marchese du Franchi şi dragomanului Nicoreso Baguzo. Aceştia
„s’au închinat Domniei Mele şi s’au robit ca sclavi ai Domniei Mele”6.
Prin această capitulaţie, negustorii genovezi aveau dreptul „să aibă legile şi datinile lor,
ale fiecărui loc al Domniei Mele, să strice cetatea lor, dar ei să-şi aibă lucrurile lor, şi dar ei
să-şi aibă lucrurile lor, şi magaziile lor, şi viile lor, şi morile lor, şi corăbiile lor, şi bărcile lor,
şi lucrurile lor”. Totodată, aceştia puteau „să-şi vândă mărfurile liber în tot locul Domniei
Mele, să se ducă să vie liberi pe uscat şi pe Mare şi vamă să nu dea, dar să se dea haraciu,
cum e în tot locul Domniei Mele”. Nu e ciudat să întâlnim şi în această primă capitulaţie,
care era organizată sub forma unei liste ce conţineau privilegii, termenul de haraci, termen ce
presupunea o relaţie de subordonare?
În anul 1535, se pun bazele primelor relaţii dintre Imperiul Otoman şi Franţa, an în care
Regele Francis I încearcă obţinerea primei capitulaţii directe de la Soliman Magnificul. Deşi
nu a fost ratificată, aceasta a reprezentat piatra de temelie a următoarelor capitulaţii, care au
păstrat caracteristicile celei dintâi.
Pe 18 octombrie 1569, Claude de Bourg, ambasadorul Franţei la Constantinopol, obţinea
semnarea primei capitulaţii de la Poartă. În memoriul din anul 1572, trimis regelui Carol al
IX-lea, de către ambasadorul de Noilles, erau înscrise motivele care ceruseră obţinerea unei
asemenea capitulaţii. Iată ce spune acesta: „Par ce étant provenues les provinces d’ Égypte et
de Syrie, sous la dominaţion des Turks, qui sont aujord’hui sans comparaison, plus barbares
incivils et ennemis des chrétiens que n’étaient les Circasses et Mameluks et étant la demeure
ordinaire du Grand-Seigneur fort éloignée des dits pays, il a fallu par nécessité que les rois
de France aient tenu en ce lieu des ministres sans la résidence, desquels il n’y avait moyen de
conserver les dits trafic par les continuelles avanies et injustice que les Turks ont accoutumé
de faire aux chrétiens, pour lesquelles les dits consuls sont contrains de recourir souvent cette
Porte, afin d’tre adressés et défendus par vos ambassadeurs”7.
În opinia sa, această capitulaţie era necesară din cauza abuzurilor comise de către turci
în Siria şi Egipt, dar şi datorită necesităţii de a proteja activităţile comerciale ale propriilor
supuşi. Principalul câştig al diplomaţiei franceze a fost prevederea prin care navele străine,
care călătoreau sub pavilionul Franţei, puteau naviga nestingherite prin Levant. Acest lucru a
făcut ca Franţa să devină un adevărat catalizator al comerţului european din această perioadă.
În anul 1581, Sultanul Amurat al III-lea a acordat o nouă capitulaţie Regelui Henric al
III-lea, capitulaţie care păstra caracteristicile celorlalte, precum şi prevederea prin care Franţa
rămânea singurul stat care putea lua sub propriul pavilion vasele statelor străine.
Un episod interesant este dat de intervenţia regelui Henric al III-lea în favoarea lui
Petru Cercel. Acesta fusese expulzat de la tronul Valahiei şi se refugiase la curtea Franţei.
Datorită serviciilor aduse de de către domnitorul moldovean cauzei creştine, regele francez
a intervenit în conflictele pe care acesta le avea cu Sublima Poartă. În consecinţă, la 2 mai
1579, îi trimitea sultanului Amurat al III-lea, o scrisoare în care îşi exprima dezaprobarea faţă
de atitudinea Porţii şi cerea repunerea prinţului valah în drepturi. Pledând cauza acestuia,
Henric al III-lea încheia astfel: „Nous avons aussi entendu que les villes et subject du dict pays
de Valachie désirent et procurent de toute leur puissance d’avoir et recovrer le dict prince et le
5. Nicolae Iorga, Privilegiul lui Mahomed al II-lea pentru Pera, în „Analele Academiei Române”, Secţiunea
II, Tom XXXVI, Bucureşti, Librăriile Socec & Co. şi Constantin Sfetea, 1913.
6. Ibidem, p. 7.
7. Basil Boèrescu, op. cit., pp. 11 și urm.

reconnoissent comme leur vrai, unique, et naturelle seigneur et que les usurpateurs en soyent
incotinent et au plutost expulsez, déjectez et Constantin”8.
Henric al III-lea nu s-a oprit aici şi l-a însărcinat pe secretarul Berthier cu sosirea şi
primirea Prinţului la Constantinopol, în vederea restabilirii acestuia la tronul Valahiei. La rândul
său, acesta îi mulţumea pentru serviciile aduse cauzei creştine, într-o scrisoare redactată în limba
italiană9. Episodul ne demonstrează că Principatele Române s-au aflat în atenţia Porţii, încă din
perioada medievală, când întâlnim primele înţelegeri încheiate de Poartă cu prinţii valahi şi
moldoveni.
În anul 1604, Henric al IV-lea primeşte o capitulaţie de la sultanul Ahmed I, prin
intermediul lui M. de Brèves, Ambasadorul francez de la Constantinopol. Articolul 4 stipula: „Que
les Vénétiens, les Anglais, les Espagnols, Portugais, Catalans, Ragusais, Genovais, Anconitains,
Florentins, et généralment, toutes autres nations quelles qu’elles en soient puissent librement
venir trafiquer sous l’aveu et sûreté de la bannière de France et Constantin”10 Din punct de vedere
juridic, toate aceste naţii erau încadrate în categoria străinilor protejaţi, care aveau altă cetăţenie
decât cea franceză, dar intrau sub protecţia Franţei, din proprie iniţiativă.
În mod evident, această preponderenţă a Franţei în ţinuturile Levantului stânjenea
cercurile oficiale britanice, care îşi vedeau ameninţate interesele comerciale în această zonă.
În anul 1580, negustorii englezi reuşesc să iasă de sub pavilionul Franţei. În acest an, William
Harborne, ambasadorul Angliei la Constantinopol, obţine din partea sultanului Murad al III-lea
libertatea comercială pentru supuşii englezi din Imperiu11. Drept dovadă, un an mai târziu, regina
Elisabeta înfiinţează Compania pentru comerţ cu Levantul, companie ce obţine numeroase
privilegii fiscale şi comerciale din partea Imperiului Otoman. Înfiinţarea acestei companii, dar şi
obţinerea de capitulaţii, fac parte din politica economică de mare anvergură a reginei Elisabeta.
Analizând politica întreprinsă de sultani, Fatma Muge Gocek considera că apropierea Imperiului
Otoman de statele occidentale a avut la bază nu numai intenţia de a le cuceri, ci şi progresul
ştiinţific şi economic al acestora12. Începând cu secolul al XVIII-lea, Imperiul Otoman resimte
nevoia de a fi părtaş la progresele statelor occidentale. Mai mult, datorită pierderilor teritoriale şi
înapoierii tehnice, Imperiul nu mai putea duce aceeaşi politică de cucerire.
De aceea, oferirea de privilegii comerciale a fost văzută şi ca o soluţie de a păstra relaţii
cordiale cu statele Europei. Mai mult, începând cu această perioadă, relaţiile Imperiului Otoman
cu statele europene au capătat trăsăturile unor relaţii egale între doi parteneri. Intrând în colaps,
Imperiul Otoman a devenit din ce în ce mai vulnerabil la atacurile adversarilor.
Pe acest fundal, în anul 1740 Muhamad I acordă cea mai avantajoasă capitulaţie oferită de
către un sultan unui conducător european. Împărţită în 85 de capitole, aceasta oferea numeroase
avantaje supuşilor francezi din Imperiu, dar şi ambasadorilor francezi de la Constantinopol.
Demn de remarcat este faptul că valabilitatea acesteia se menţinea şi după moartea lui Muhamad
I. De altfel, începând cu anul 1699, sultanul nu mai este văzut ca un suveran care acordă privilegii,
ci unul care este nevoit să facă tot felul de concesii statelor Europei.
8. Ibidem, pp. 16-17.

9. Documente privitoré la istoria românilor, vol. I, supliment I, 1518-1780, Bucuresci, 1887, p. 56.
10. Gabriel Noradounghian, Recueil d’actes internationaux de l’Empire Ottoman, tom I, Paris, 1897, p. 143.
11. Basil Boèrescu, op. cit., p. 37.
12. Göçek, Müge, Fatma, France and the Ottoman Empire in the Eighteenth Century, Washinthon D.C.,
Oxford University Press, Washinthon D.C., 1987, pp. 3-5.

Drepturile și obligațiile supușilor francezi din Imperiul Otoman
Drepturile şi obligaţiile supuşilor francezi din Imperiul Otoman erau compuse din:
privilegii personale, privilegii juridice şi privilegii comerciale.
Privilegii personale
Pentru început, o să ne îndreptăm atenţia către privilegiile personale, iar cel mai
important era dreptul de rezidenţă. În Imperiul Otoman, străinul se putea bucura de protecţie,
atât timp cât dura salv-conductul sau amânul, documente ce le asigurau a o poziţie net superioară
celei de dhimmi13.
Diferenţa dintre cei doi era dată de religie şi de statutul fiscal: primul, era supus al unui
stat creştin, scutit de impozit, iar cel din urmă, supus al statului musulman, plătitor de impozit.
Statutul de muste’min putea dura doar un an, termen la expirarea căruia străinul putea deveni
doar dhimmi, adică plătitor de impozit14.
În Sûra 9 a Coranului regăsim prevederi referitoare la relaţiile pe care musulmanii trebuiau
să le aibă cu nemusulmanii. Din aceasta aflăm că, ,,la expirarea lunilor sacre, toţi idolatrii trebuiau
prinşi şi ucişi, cu excepţia celor cu care musulmanii încheiaseră legământ şi nu se aflau în relaţii
de prietenie cu alţi duşmani ai acestora”15.,,Dacă vreunul dintre idolatrii (muste’min) se roagă de
Tine (O, Muhamad) pentru adăpostire, atunci acordă-i adăpost, până ce aude cuvântul lui Allah,
şi apoi condu-l până la locul unde va fi în siguranţă”. În mod normal, termenul de acordare a
unui salv-conduct era de un an, însă diferenţele dintre teorie şi practică au făcut ca acest termen
să nu mai poată fi aplicat. De aceea, s-a ajuns la două soluţii de compromis: fie otomanii au
preferat acordarea unor capitulaţii, în care nu se specifica nimic despre statutul celor rezidenţi,
fie au preferat acordarea unor capitulaţii, în care nu se specifica termenul limită de rezidenţă.
De altfel, în capitulaţii nu se specifică termenul de rezidenţă a comercianţilor străini,
stabiliţi în Imperiul Otoman, ci doar că erau scutiţi de la plata impozitelor. Pentru supuşii străini,
care stăteau mai bine de zece ani aici, capitulaţia franceză din anul 1535 stipula: „Item, qu’aucun
des sujets du Roi, qui n’aura habité dix ans entiers et continus ès-pays dudit grans-seigneur, ne
doive ni ne puisse etre contraint à payer tribut, kharadj, awari, khassabyé, ni faire gardes aux
terres voisines, magasins du grand-seigneur, travaillent à l’arsenal, ni à autre quelconque angarie,
et qu’és pays du roi il soit, fait le réciproque aux sujets du grand-seigneur”16.
Regăsim aceeaşi prevedere în articolul 9 al capitulaţiei franceze din anul 1569 şi în articolul
13 al capitulaţiei engleze din anul 1675: ,,De France et des lieux à elle soumis, les hommes qui
habitens nosdits pays et cités mariés, ou non mariés, faisant trafic de marchandise, ou autre
exercice, de ceux-là ne sera demande tribut”17.
Capitulaţia engleză stipula următoarele: ,,Tous les Anglais ou sujets de l’Angleterre, mariès
ou non mariès, qui demeureront ou résideront dans nos états, que ce soient des artisans ou des
13. Viorel Panaite, Pace, comerţ şi Islam. Ţările Române şi dreptul otoman al popoarelor, Bucureşti, Editura
Polirom, 2013, p. 323 și urm.
14. Ibidem.
15. Mustafa Ali Mehmet, op. cit., p. 157 și urm.
16. Gabriel Noradounghian, op. cit., t. I, partea a III-a, p. 87.
17. Ibidem, p. 9.

marchands, seront exempts du Haradj”18. Aceste privilegii erau valabile şi pentru cei care făceau
comerţ sub pavilionul Angliei19. Pe lângă dreptul de rezidenţă, regimul de capitulaţii oferea şi
o serie de libertăţi personale, precum libertatea individuală religioasă, dar şi inviolabilitatea
domiciliului, atât pentru sudiţi, cât şi pentru consuli.
Iată ce spune articolul 25 al capitulaţiei din anul 1604: ,,căci consulii francezi, care sunt
stabiliţi prin locurile imperiului nostru, pentru a avea grijă de securitatea şi siguranţa lor, nu pot,
pentru nici o cauză, să fie făcuţi prizonieri, nici casele lor sigilate, dar aceia care vor avea pretenţii
contra lor, vor fi trimişi la Poarta noastră, unde li se va face dreptate”20. Reşedinţa unui consul sau
a unui supus francez nu putea fi cercetată. Excepţie făceau cazurile în care erau adăpostiţi sclavi
sau infractori sau se făcea contrabandă cu mărfuri.
Regimul de capitulaţii nu garanta numai persoana, ci şi propietatea străinului. Atunci
când acesta murea în Turcia, propietatea sa revenea moştenitorilor din testament. Articolul 22
al capitulaţiei din anul 1740, stipula: Si un français vient à mourir, ses biens et effets, sans que
personne puisse s’y sugérer, seront remis à ses executeurs testamentaires21. Dacă străinul murea
fără testament sau dacă moştenitorii se aflau în alt stat averea era încredinţată reprezentantului
consular.22
Privilegii juridice
După ce am stabilit că regimul de capitulaţii a reprezentat o abatere de la regulile de drept

internaţional, se pune întrebarea: în cazul litigiilor juridice şi al prezenţei a două sisteme de
legi în acelaşi teritoriu, ce sistem de lege avea primatul: legea islamică sau legea regimului de
capitulaţii?
Răspunsul stă tot în situaţia juridică excepţională din Imperiul Otoman, singurul spaţiu
în care a continuat să fie aplicat sistemul personalităţii legii. După cum spuneam, în rândurile
anterioare, acest sistem avea la bază principiul imunităţii de jurisdicţie, principiu potrivit căruia,
străinul rămânea, indiferent de locul în care se stabilea, supus legii statului propriu. În funcţie de
naţionalitatea şi rolul actorilor din litigiile juridice, se distingeau următoarele tipuri de procese.
Procese între străinii de aceeaşi naţionalitate
Potrivit opiniei lui Fauchille, singura autoritate competentă să judece aceste procese era
consulul, nu tribunalele otomane, care nu puteau interveni nici în cazul în care ambele părţi erau
de acord. Iată ce spune articolul 43 al capitulaţiei din anul 1604: ,,S’il naît qulelque contention et
différend entre deux français, que l’ambassadeur ou consul aient à le terminer, sans que nos juges
18. Ibidem, p. 149.

19. Art. 42. ,,Si quelque Anglais ou autre personne naviguant sous la banière anglaise venait à commettre
quelaue meurtre ou autre crime quelconque, et que par là il fut impliqué dans une poursuite judiciare, les
Gouverneurs dans nos sacrés états ne procéderont point dans la cause avant que l’Ambassadeurs ou les
Consuls ne soient présents; mais ils ouiront et jugeront ladite cause de concert avec eux, sans se permettre
de les molester d’aucune manière, en en écoutant ladite cause sans leur concours, en contravention à la
Sainte loi et aux présentes capitulation”.
20. Ibidem, p. 97.
21. Ibidem, p. 284.
22. Această prevedere o întâlnim şi în articolul 5 al capitulaţiei din 1535, în articolul 35 al capitulaţiei din
1604 etc.

et officiers s’en empêchent et en prennent connaissance”23. Ţinând cont de diferenţele juridice

dintre dreptul islamic şi dreptul european nici nu era cu putinţă ca aceste procese să fie judecate
de către dragomanii musulmani chiar dacă delictele se petreceau pe teritoriul musulman. Alte
state preferau să restrângă atribuţiile consulului, lăsând la latitudinea metropolei judecarea
proceselor dintre străinii de aceaşi naţionalitate24.
Procese între străinii de naţionalitate diferită
În această privinţă, regimul de capitulaţii a creat o stare de confuzie. În prevederile acestora

nu era specificată o modalitate clară de rezolvare a conflictelor, ci doar un set de reguli care
trebuiau urmate. În cazul capitulaţiilor franceze, situaţia a fost şi mai confuză. Până la obţinerea
capitulaţiei din anul 1740, în rândul supuşilor francezi intrau şi supuşii altor state, care fuseseră
puşi sub protecţia statului francez. De regulă, prevederile acestor capitulaţii ofereau consulilor
dreptul de a judeca procesele dintre doi supuşi de naţionalitate diferită, însă jurisdicţia consulară
nu putea fi aplicată şi în cazul supuşilor turci, datorită diferenţelor religioase. De aici o serie de
probleme, a căror rezolvare nu o putem regăsi în capitulaţii.
Iată ce spunea articolul 12, al capitulaţiei din anul 1569: ,,Si lesdits Francais ont débat
ou différend avec l’un autre, leurs ambassadeurs et consuls, selon leur consience, décideront
lesdits différends, sans que nul n’ait à les empecher”25. Nu ştim în ce măsură aceste prevederi erau
respectate, dar ştim că ele erau valabile doar pentru procesele cu o valoare mai mică de 40000
de piaştri26.
Procesele care treceau peste această sumă erau înaintate Divanului Imperial de la
Constantinopol.
În esenţă, privilegiile juridice acordate străinilor din Imperiul Otoman erau deosebit
de importante. Prin acestea, străinii erau sustrași de sub jurisdicţia legii otomane şi atestau că
regimul de capitulaţii era un regim juridic de excepţie. Privilegiile erau valabile atât timp cât dura
capitulaţia şi condiţionate de modul în care le percepeau funcţionarii otomani.
BIBLIOGRAFIE
Boérescu, Basil, Mémoire sur la jurisdiction consulaire, Paris, E. Dentu Libraire-Éditeur,

1865.
Buşe, Constantin, Comerţul exterior sub regimul de port-franc (1837-1883), Iaşi, Editura
Tipo Moldova, 2010.
Ciortan, Romeo, Porturi maritime şi fluviale, Bucureşti, Editura Tehnică, 1894.
Fauchille, Paul, Traité de droit international public, tom I, partea a III-a, Paris, 1926.
Filipescu I., Jacotă M, Drept internaţional privat, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1968.
Iorga, Nicolae, Istoria comerţului cu Orientul, Bucureşti, Editura ,,Cartea Românească”,
1939.
23. Ibidem, p. 101.
24. Autorul dă drept exemplu state ca Marea Britanie, Grecia şi Italia. Paul Fauchille, op. cit., t. I, partea a
III-a, p. 754.
25. Gabriel Noradounghian, op. cit, p. 92.
26. Articolul 41 al capitulaţiei din anul 1740.

Idem, Privilegiul lui Mahomed al II-lea pentru Pera, în „Analele Academiei Române”,
Secţiunea II, Tom XXXVI, Bucureşti, Librăriile Socec & Co. şi Constantin Sfetea, 1913.
Kant, Immanuel, Despre pacea eternă. Un proiect filozofic, ediția a II-a revăzută și adăugită,
traducere, studiu introductiv, studiu asupra introducerii, note, bibliografie selectivă, index de
concepte, de Rodica Croitoru, Bucureşti, Editura All, 2008.
Meitani, George, Străinii în faţa tribunalelor, Bucureşti, Tipografia Curţii Regale, F. Göbl
Fii, 1908.
Noradounghian, Gabriel, Recueil d’actes internationaux de l’Empire Ottoman, tom I, Paris,
1897.
Oţeţea, Andrei, Pătrunderea comerţului românesc în circuitul internaţional (în perioada de
trecere de la feudalism la capitalism), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1977.
Panaite, Viorel, Negustori străini ,,protejaţi” în Imperiul Otoman în secolele XVI-XVII.
Observaţii generale, în ,,Istorie şi ideologie”, coordonator Manuela Dobre, Editura Universităţii
din Bucureşti, 2003.

literatură și lingvistică 63
s c h ițe p e n t r u u n p o rt r e t
d e c ă rt u r a r a u t e n t i c
theodor codreanu
adri an george secară, bibliotecar ,

bi bli oteca „V.A. Urechi A” Galați
Theodor Codreanu
n. 1 aprilie 1945, Sârbi, jud. Vaslui
Eminescolog, prozator, filosof al culturii şi civilizaţiilor, axiolog, istoric şi critic literar, om

universal de o luciditate socratică, Theodor Codreanu este, aşa cum a arătat profesorul şi eseistul
Zanfir Ilie, când a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, un miracol al culturii româneşti, un
ambasador magnific a ceea ce se numeşte Provincia Magna, Provincia care a dat un Eminescu, un
Creangă, un Slavici, un I.L. Caragiale, ca să ne referim doar la ceea ce înseamnă Marele Clasicism
Românesc!!! Este şi un mare prieten al Galaţiului, colaborând nu numai la revistele care apar aici,
ci şi la Editura Porto Franco şi Axis Libri, ca să dăm doar două nume.
Premiile şi distincţiile care i-au fost acordate – amintim aici Premiul pentru critică al
săptămânalului „Literatura şi arta”, Chişinău (1992, 1993); Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova
şi al Bibliotecii Naţionale din Republica Moldova pentru volumele „Eminescu – Dialectica stilului”
şi „Modelul ontologic eminescian” (1994); Premiul pentru critică literară al Uniunii Scriitorilor din
România, filiala Iaşi, pe anul 2002, pentru volumul „Complexul Bacovia”; Premiul „Titu Maiorescu”
al Academiei Române pentru volumul „Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă.
Ermetismul canonic” (2013) – confirmă aprecierile noastre. Putem spune că încă de la debutul în
critica literară, sub girul lui Geo Dumitrescu, în periodicul „România literară”, cu articolul polemic
„Moştenire culturală sau... dezmoştenire?”, preocuparea sa de căpătâi a fost apologia adevăratelor
valori în faţa imposturii şi relei voinţe, opera sa fiind chezăşia crezului său în cultura română.
A colaborat la Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Ateneu, Astra, Bârladul, Bucovina literară
(Suceava), Columna (Basarabia), Cronica, Convorbiri literare, Glasul naţiunii, Jurnal vasluian,
Literatorul, Literatura şi arta, Luceafărul, Monitorul de Bacău, Noua revistă română, Nistru
(devenită, apoi Basarabia), Sinteze (Bacău), Porto-Franco (Galaţi), Românul, Steaua (Cluj-Napoca),
Totuşi iubirea, Vremea, revistele Bibliotecii V.A. Urechia, Axis Libri în special, fiind membru al
Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi (din 1991), membru al Academiei Internaţionale
„Mihai Eminescu”, membru al Centrului Academic Internaţional din Chişinău, membru al Uniunii
Scriitorilor din România (din 2001).

64 literatură și lingvistică
Opera (selectiv):
A doua schimbare la faţă: (O cercetare transdisciplinară a civilizaţiei române moderne).

Iaşi : Princeps Edit, 2008; Basarabia sau Drama sfâşierii. Prefaţă de Mihai Cimpoi. Ed. a 2-a
rev. şi adăug: Galaţi : Scorpion, 2003; Cezar Ivănescu: Transmodernul, Iaşi : Princeps Edit,
2012, Complexul Bacovia, [Referinţe istorico-literare: Val. Condurache, Constantin Călin, Al.
Dobrescu,...]. Chişinău : Litera, 2003; Dubla sacrificare a lui Eminescu, Cu o prefaţă de Zoe
Dumitrescu-Buşulenga. Ed. a 2-a, rev. şi adăug. Braşov : Serafimus, 1999; Duminica Mare a lui
Grigore Vieru, Ed. revăzută şi adăugită / cu o postfaţă de Mihai Cimpoi. Iaşi : Princeps Edit, 2010;
Eminescu - Dialectica stilului, Bucureşti: Cartea Românească, 1984; Eminescu în captivitatea
„nebuniei”. Ed. definitivă. Chişinău: Universul, 2011; Ion Barbu şi spiritualitatea românească
modernă: Ermetismul canonic, Bucureşti: Curtea Veche, 2011; Istoria „canonică” a literaturii
române, Iaşi : Princeps Edit, cop. 2009; Mihai Cimpoi : De la Mitopo(i)etică la critica entologică
Iaşi, Princeps Edit, 2012; Modelul ontologic eminescian. Galaţi, Ed. Porto-Franco, 1992; Polemici
incorecte politic, Râmnicu-Sărat : Rafet, 2010; Provocarea valorilor: Studii critice despre Eminescu,
Maiorescu, Creangă, Caragiale, Bacovia, Topîrceanu, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi, Camil
Petrescu, C. Noica, Marin Preda, Eugen Barbu, Cezar Ivănescu, Galaţi: Ed. Porto-Franco, 1997;
Valori din două veacuri, Galaţi: Ed. Axis Libri, 2012.
Citind cel de-al patrulea volum din „Numere în labirint”, luând notiţe la o carte de… notiţe,
de memorii, proză, aforisme, maxime ş.a.m.d., am fost ispitit să pun titlu la aceste însemnări „Un
apollinic care a învăţat mersul pe valurile dionisiace”. Ale istoriei, ale ideilor…
Deoarece, iată, şi ideile pot fi dionisiace. Dacă primul contact cu filosofia l-am avut prin
cărţi ale lui Noica, Cioran, Eugen Ionescu, Nietzsche, Platon şi pun acum accentul pe bucuria
descoperirii „Jurnalului de idei” al lui Noica, aceeaşi plăcere intelectuală deosebită am avut trecând
prin acest „ciur al lui Eratostene” care este cartea lui Theodor Codreanu.
Oarecum nu întâmplătoare sunt şi notele despre Noica, care apar în volum. De altfel, sunt
meditaţii asupra operei mai multor filosofi şi gânditori, printre care Kant, Schopenhauer, Titu
Maiorescu, Vasile Conta, Karl Jaspers, Adrian Marino, Gaston Bachelard ş.a.
Mi-a plăcut „etichetarea” lui Imm. Kant ca fiind un Alexandru cel Mare al filosofiei. M-au
atras în mod deosebit şi rândurile despre Gaston Bachelard, „subiectul” meu la lucrarea de licenţă,
asupra căruia vreau să mă întorc pentru un studiu aprofundat. Chiar m-a surprins apropierea lui
Bachelard de Kant.
În ultimă instanţă, rândurile schiţează şi un autoportret sau o autobiografie (şi)
spirituală.
În care nu rareori surprindem şi poezie de cea mai bună calitate. Ca, de pildă, numărul
gândului 8884 de la începerea manuscriselor:
„Răcorirea este numele de naştere a universului.”
Uneori îl surprindem pe moralistul Theodor Codreanu, atenţionând: „Acolo unde
intelectualii prosperă, adevărul suferă.” Dintr-o carte de gazeluri pe care am prezentat-o de curând,
ştim că morala este o floare rară a spiritului. Iar unii moralişti, cum este de cazul de faţă, chiar au
farmec.
La 8924 îl aflăm pe un critic al criticii: „Neputinţa declarată a criticii este ultimul omagiu
adus artei.”
Necruţător analist atât al societăţii (şi în general, dar şi a celei scriitoriceşti) de dinainte
de 1989, cât şi de după, nu-şi face prea mari iluzii asupra condiţiei umane, în special, şi asupra
intelectualilor care, nu-i aşa, se consideră un fel de cremă a cremelor.

8708: „Dacă Partidul nu i-ar ţine în frâu pe intelectualii noştri, ei s-ar sfâşia ca fiarele, căci au
pierdut demult simţul datoriei faţă de acest neam nenorocit.”
Acestea erau scrise în anul 1985, când eu aveam 13 ani. Extrapolând şi asupra clasei politice
actuale, care ar trebui să fie şi ea una a intelectualilor, nici nu vrem să mai aducem amănunte!
Alt „gând” din 1985, care este, se pare, la fel de actual şi azi:
„Două tendinţe extreme domină viaţa noastră literară: intoleranţa cea mai agresivă faţă de
cărţile celor din alte grupări literare şi toleranţa encomiastică faţă de prieteni şi faţă de cei sus puşi.”
Sau: „Revistele noastre lucrează în regim mafiot, slujesc doar anume grupări literare.”
În altă ordine de idei, avem şi o cronică pur şi simplu istorică (volumul IV cuprinde şi anul
1989, mergând până în 1991, surprinzând toată nebunia acelor ani, inclusiv pe plan internaţional!),
sesizând undeva şi „enigma enigmelor”, care ar continua „să rămână răul”.
Drama e că nu-l vedem în noi, ci numai în alţii. Izvorul răului este dorinţa necurmată a
omului de a nu ieşi în pierdere. În faţa răului, indiferenţa pare soluţia cea mai bună. Iluzie, de vreme
ce până şi indiferenţa este creaţia „răului, deşi credem contrariul.”
Mai mult decât interesantă este şi militarea pentru apropierea dintre ştiinţă şi artă, care,
printre altele, îl conduce la revelaţia:
„Fiecare dintre noi are vârsta universului.”
Identificând o Sfântă Treime a Gândirii (Ontologia, Gnoseologia şi Logica), ne sesizează
faptul că Th. Codreanu trebuie să fie redescoperit şi ca filosof.
Nădăjduind că rândurile de mai sus v-au făcut mai mult decât curioşi, închei cu trei gânduri:
8865, care este o „Critică pură a… Cafelei”: „Cafeaua este ca îngrăşămintele chimice pentru
pământ: dă câţiva ani roade din abundenţă, deşi cu gust artificial, dar, până la urmă, secătuieşte
puterile spiritului.”
„9033: Gândirea este developare a negativului voinţei.”
„9030: Pentru un adevăr, care devine rapid banal, trebuie câte un secol sau mai multe,
asociate cu martiragii. Dacă civilizaţia actuală ar fi distrusă, vor trebui iarăşi zeci de milenii pentru
aceleaşi adevăruri.”
Şi strâns legat de „adevăr”, poate surprinzător la un eminescolog – să nu uităm că, alături de
Mihai Cimpoi, Th. Codreanu este unul dintre cei mai importanţi eminescologi în viaţă – la gândul
8952 găsim afirmaţia aceasta:
„Nimic romantic la Eminescu.”!
Un alt capitol pentru „Provincia magna”
Theodor Codreanu – Dialogurile unui „provincial”, Interviuri, anchete literare, colocvii,

Bucureşti, Scara Print, 2015.
Pe coperta IV a cărţii îngrijite de Lina Codreanu este următorul text, „rupt” dintr-un
interviu realizat de Ion Iachim din Chişinău: „E o întrebare care mi s-a pus de multe ori: de ce
nu am plecat de la Huşi? O asemenea întrebare mi-a pus-o în 1989, de exemplu, şi academicianul
Mihai Cimpoi… I-am răspuns: rămânerea mea acolo e un pariu existenţial, prin care am vrut să
demonstrez că se poate face cultură mare şi undeva, într-o localitate de margine.”
Rândurile, deşi nesemnate, aparţin, evident, lui Theodor Codreanu… Dintr-o anumită
perspectivă, oare cine şi-ar fi permis să-i spună lui Kant de ce nu a plecat din Königsberg, un

orăşel la fel de mare ca şi Huşiul de azi, după numărul de locuitori, atunci când s-a născut filosoful
german acolo?!
Dar la ce bun să părăseşti Coasta Boacii, ori Colinele sau „dintre viile” Huşiului ori Splayul
Dunării de la Galaţi, ne putem întreba retoric?
Oricum, pariul propus de Theodor Codreanu, pentru cine îi ştie opera, este unul câştigat
fără doar şi poate! Pentru cine ştie prea puţin despre domnia sa, cartea la care ne referim aici,
prin dialoguri, colocvii, anchete ni-l înfăţişează pe „omul de cultură viu”, aşa cum rezultă El din
confruntarea de idei, chestionări, răspunsuri, din punerea oglinzilor faţă în faţă. Sunt „dueluri”
intelectuale cu Marcel Crihană, Ion Trif Pleşa, Constantin Trandafir, Angela Baciu, Viorel Dinescu,
ca să începem cu gălăţenii noştri, dar şi cu Edgar Papu, Cezar Ivănescu, Constantin Ciopraga,
regretatul Efim Tarlapan, Mihai Cimpoi, Gheorghe Neagu, Virgil Diaconu, Culiţă Ion Uşurelu, Ion
Beldeanu, Gabriel Stănescu, Cassian Maria Spiridon, Florin Dochia, Daniel Corbu, Paul Gorban,
ca să dăm doar numele aparent mai sonore…
Extrăgând fragmente din aceste pagini, ar rezulta un astfel de mozaic:
„Biblioteca mea, fiind organizată după regulile labirintului (şi înţelegem iar de ce însemnările
sale sunt numite „Numere în labirint”!), îmi oferă mereu surprize, căci hazardul îmi scoate la iveală
cărţi pe care nici nu le bănuiam a fi existând prin rafturi”; aşa începe o contribuţie la un colocviu al
„Revistei Noi” sau „Nouă” (sic!), care se termină cu o meditaţie asupra felului în care se recunoaşte
valoarea în cultura românească: este un model ciudat, „unul ambiguu, ţinând cont de conjunctural,
de narcisismul de grup. Vâlva publicitară din jurul unor „valori” se supune integral principiului.
Premiile care se acordă de către Academie, de către Uniunea Scriitorilor etc. încalcă arareori regula.”
(p. 462-463). Sărind aşa, din pagină în pagină, ca într-un joc de şotron cortazaresc, găsim şi alte
reflecţii asupra rolului nociv al narcisismului: „La fel de rău ca ideologia este narcisismul individual
şi de grup, izomorf ideologicului, alminteri. În asemenea situaţii, generaţiile nu mai au convingerea
unei misiuni culturale şi naţionale.” (p. 422).
Vorbind despre internet va ajunge iarăşi la ideea de labirint, iar ajungând la „competiţiile
literare” (este vorba de o anchetă a lui Paul Gorban) va atinge problema narcisismului: „Internetul
nu este un produs al postmodernismului, ci al tehnicii. Să nu confundăm planurile. Poate doar
blogomania să fie produs al postmodernismului… […] Apoi, blog-literatura aduce o şansă
pădurilor, tot mai puţine pe glob. Dar ea are dezavantajul că te aruncă, iremediabil, în labirint,
într-un anonimat ucigaş de personalitate, într-o ficţiune radicală similară cu dispariţia culturii şi a
omului. Poate că internetul eliberează scriitorul de „canon”, dar, de fapt, îl eliberează de exigenţele
artei şi, deci, nu mai este scriitor. Devine unul dintre anonimii care se «distrează» din lipsă de
altceva mai bun.”
Şi: „Nu cred în competiţii literare. […] Singura competiţie fecundă a scriitorului este cu
el însuşi. Cu alţii nu are nicio relevanţă. Cu atât mai mult, cu cât, intrată în capcana comercială,
literatura se sinucide, fiind pusă în slujba individului uman, nu a artistului. Ideea de competiţie se
leagă de premiile literare, care, de regulă, nu se acordă după valoare, ci după alte criterii, deşi se
pretinde contrariul. Premiile exprimă cel mai bine mentalitatea narcisistă de grup. Iar narcisismul
ideologic este şi cel care duce la Premiul cel Mare, la Nobel. De aceea, ideologia premierilor este
caritabilă, în cel mai propriu sens al cuvântului. Că printre nobeliaţi s-au nimerit şi valori de
excepţie, faptul ţine de purul hazard.” (p. 424)
Evident, cele aproape 450 de pagini ale cărţii nu sunt numai despre labirint şi narcisism
în literatură sau cultură… Poate ar fi trebuit să încep, evident, cu Eminescu şi eminescologia
(fabulos dialogul dintre Codreanu şi Cimpoi, doi titani eminescieni luptându-se faustian cu
încercarea de a-l readuce în vreun fel pe Eminescu printre cei vii!), Bacovia (considerat „cel mai
naţional poet român după Eminescu”), curentele literare, „Hoţii de istorie” ( Despre aceştia este un
interviu realizat de către Codreanu, prima parte a cărţii este dedicată acestor tipuri de interviuri,
un interviu cu poetul Cezar Ivănescu, care a copilărit şi la Huşi!), discuţiile despre eşecul sau

realizările naţionalismului românesc (Constantin Ciopraga afirmă undeva: „Universalitatea e în

fapt o dimensiune a naţionalului”, p. 69-74), despre cea de-a zecea artă care este critica literară,
despre protocronism şi sincronism (cu subtile tuşe la adresa lui Nicoale Manolescu, vezi p.134-
135), despre pseudocultul lui Eminescu (p. 144), despre globalizare şi cultura coca-cola, despre
cinismul politic „prost marcat de principii umanitariste”, despre intelectualii autentici într-un
univers în care nu se mai cere moartea lor, ci deja se constată dispariţia lor („Singura şansă a unui
intelectual, oriunde pe mapamond, este să rămână prieten al Adevărului” şi… să-l spună, să-l
apere, să-l crească… Mare!)…
Împăcând pedagogia şi implicit dragostea pentru om cu pasiunea pentru literatură şi critică
literară, glumind mai mult ca de obicei cu… umoriştii (când îl întreabă Efim Tarlapan „Unde crezi
că se află azi buricul literaturii naţionale”, răspunde „Neîndoielnic la Huşi!”), Theodor Codreanu
este în primul rând un mare lucid („Dacă nu vor urma fapte, totul se va nărui în demagogie
politică”, p. 189), care poate răspunde la întrebarea „ce înseamnă Eminescu azi?” cu „Totul sau
nimic”: „Totul, dacă acest neam va mai găsi în el suficiente energii ca să facă istorie în postistorie şi
nimic, dacă va continua să meargă pe drumul dispariţiei, opţiune pe care elitele politice şi culturale
par s-o fi luat, de vreo şaisprezece ani încoace, desăvârşind ceea ce a distrus comunismul” –interviu
acordat lui C-tin Arcu în anul 2006.
Acum, la aproape zece ani de la intrarea în Uniunea Europeană, avertismentul de atunci
îi confirmă luciditatea despre care vorbeam: „Intrarea de jure în Uniunea Europeană va fi marea
probă de încercare a poporului român”…
Dacă Diogene căuta un om, Codreanu pare să caute o Elită… Ştim ce s-a întâmplat cu ea în
temniţele regimurilor trecute, poate ea fi găsită, de pildă, în lumea scriitorilor, „dacă nu faci parte
dintr-o anumită gaşcă, nu exişti ca autor”?
În finalul unui interviu cu Virgil Diaconu, referindu-se la Cărtărescu, declară: „Levantul”
străluceşte printr-un ultim artificiu lingvistic şi, din acest punct de vedere, dincolo de cuvinte stă
pitit „nimicul”. Şi asta, probabil, fiindcă Mircea Cărtărescu a refuzat lecţia „necuvântului” a lui
Nichita Stănescu. N-a putut sau a fost biruit de oboseală”.
La o astfel de carte de interviuri poate fi interesant să termini printr-o întrebare retorică:
oare Cărtărescu o fi citit acel interviu înainte de a scrie „Solenoid”, unde ne.. fiinţa şi punerea în abis
par a fi puncte de plecare? Sau: care au fost „necuvintele” lui Eminescu?
Într-o altă convorbire, cu Mircea Dinutz, îşi exprimă o astfel de nădejde: „Dacă dintre cele
treizeci şi una de cărţi (n.n. din anul 2012), una-două vor răzbi şi după intrarea în lumea celor
drepţi, pot fi mulţumit”… Şi nu vedem de ce n-ar fi chiar mai multe. În acelaşi text din 2012, găsim
şi interesante rânduri despre reîntâlnirea cu religia şi salvarea fiinţei de un raţionalism mutilator,
despre cum marea istorie s-a clădit pe principiul „mintea-înaintea-materiei”…
Iradierea acestei concepţii reiese cu atât mai mult când are loc o întâlnire cu un mare logician,
Petru Ioan (care îl re-înnobilează numindu-l „Critic de frontieră”, „un cărturar şi un cugetător la
graniţa dintre literatură şi filozofie, ba chiar la graniţa ce doar în mintea autorilor din categoria
unifrons separă arta de ştiinţă”), întâlnire care clarifică alte aspecte ale devenirii intelectuale. Spune
Codreanu: „Marii filosofi raţionalişti ai deschiderii către realitate, către experienţă, idoneiştii,
Ferdinand Gonseth şi Gaston Bachelard (l-aş include aici şi pe Ştefan Lupaşcu, cel „prădat”, sub
anume aspecte de Bachelard), m-au fascinat cu multe decenii în urmă. M-a impresionat, la un
moment dat, mărturia lui Bachelard că, simţindu-se copleşit de puritatea gândirii raţionaliste,
a simţit nevoia de coborâre în materialitatea imaginarului poetic, creând doctrina poeticii
elementelor, de larg răsunet hermeneutic. Devenea, altfel spus, un gânditor de frontieră.”
Ceea ce este fără doar şi poate, frumos, şi Theodor Codreanu, aşteptând tătarii lui sau doar
deşertul. Fără de care istoria, marea istorie a ideilor (şi de pe la noi) nu va fi întreagă! Mai ales fără
de Theodor Codreanu, evident!

Pagini libere – o revistă

literară într-un „oraș
cumplit de negustori”
Lect. uni v. dr. cătăli n negoi ţă

D e pa rta m e n t ul de L i teratură, Li ngvi sti că şi Jurnal i sm.
Un i versi tatea „ Dunărea de Jos” di n Galaţi
Benjamin Deutsch, alias Barbu Nemțeanu, s-a născut la Galați, în luna octombrie a anului
1887 și a încetat din viață la București, în mai 1919. Era fiul lui Iacob al Saninei Deutsch. Tatăl
său a fost institutor la școala israelită din oraș. Moare tânăr, lăsându-l pe Barbu Nemțeanu, la
zece ani, unicul sprijin al familiei. Acesta va fi nevoit să treacă prin meserii felurite: practicant
de birou, reporter, funcționar etc1. Urmând un tragic destin, cariera promițătoare a lui Barbu
Nemțeanu se frânge brusc, la numai 32 de ani.
Grigore Trancu-Iași își aducea aminte de Barbu Nemțeanu: „Începusem la Galați mișcarea
școlilor pentru adulți, împreună cu neuitatul Mihai Pastia. Printre elevii cursurilor comerciale,
Barbu Nemțeanu. Slab, înalt, inteligență vie, elevul Deutsch răspundea la întrebările mele asupra
Debitului și Creditului. (...) Au trecut ani, ne întâlneam întâmplător, cu toții aveam în gând
versurile lui: Galați, oraș cumplit de negustori.
Cu câțiva prieteni constituisem la Galați un salon literar. Într-o zi din octombrie
sau noiembrie aveam ședință la mine, în Strada Carol din Galați. Era o vreme posomorâtă,
friguroasă, începuse a fulgui. Mergeam spre casă. În farmacia Scurtu din Strada Domnească
întâlnesc pe Nemțeanu. Era muiat de boală, tușea, cu un pardesiu subțire, subțire de tot. Intrase
în farmacie să-și cumpere medicamente. Mi-a spus situațiunea lui: mizerii, bolnav etc. N-am
stat pe gânduri, l-am luat la mine și l-am prezentat deîndată colegilor din Salonul Literar care
s-au interesat de soarta lui. Grație acestui fapt a putut să-și editeze versurile. (...) L-am întâlnit
de multe ori de atunci și-mi repeta că grație faptului că saloniștii din Galați i-au tipărit cartea
a putut să se îngrijească și să se întreție câtva timp. Am primit să patronez, ca președinte de
onoare, o societate Barbu Nemțeanu, am ținut câteva conferințe asupra vieții lui. Era vorba de
un monument la Galați. N-am mai aflat nimic.2
Barbu Nemțeanu a desfășurat o bogată activitate literară: a fost poet, prozator,
traducător și publicist. Pe lângă opera originală, a tradus din Goethe, Lessing, Heine,
1. Lidia Bote, Antologia poeziei simboliste românești, Editura pentru Literatură, București, 1968, p.
323.
2. Maria Marian, Totuși, n-au fost singuri! Solidaritatea intelectualității române și evreiești în anii 1900-
1940, Editura Universal Dalsi, București, 2005, pp. 218-219.

Lenau, Wilde3. De asemenea, a efectuat traduceri și din La Fontaine, Baudelaire și

Turgheniev 4.
Opera proprie se întinde pe parcursul a doar câțiva ani: Poezii alese, Biblioteca Lumen,
1910; O călătorie în lumea albinelor, Biblioteca pentru toți, 1911; Povestea unei idile, Biblioteca
pentru toți, 1914; Stropi de soare – poezii, Editura Salonului Literar Galați, 19155.
De mare succes s-au bucurat traducerile din Tolstoi – După bal. Ce văzui în vis, Andersen
- Grădina raiului și alte povestiri, Bernstein – Cheia de aur, Heyse – Mireasa lui Crist, Heine –
Melodii ebraice6. Volumul Stropi de soare, s-a bucurat de cronici favorabile. Intenția de a publica
întreaga operă, sub titlul În ritmul vieții este curmată de moartea timpurie.
Barbu Nemțeanu a publicat versuri în Vieața Nouă, sub pseudonimul Luca Zimbru.
Debutul său a fost, însă, în anul 1904, în ziarul Înainte, transformat, după război, în Galații-Noi.
A fost colaborator al revistelor: Pagini Libere, Convorbiri critice, Viața socială, Facla, Adevărul,
Duminica, Noua revistă română, Viitorul social, Flacăra, Scena, Lumina, Rampa.7
Poetul și publicistul a mai colaborat la: Adevărul literar, Convorbiri, Convorbiri literare,
Ecoul, Lumea, Lumea evree, Lupta, Mîntuirea, Renașterea, Tribuna liberală, Viața literară și
artistică, Belgia Orientului8. De asemenea, a scos, cu ajutorul lui Alexandru Terziman, în 1918,
cu un an înainte de a muri, Biblioteca copiilor și a tinerimii.
De-a lungul carierei literare și publicistice, (a cochetat și cu epigrama9), Barbu Nemțeanu
a utilizat mai multe pseudonime, printre care: Cireșeanu, în: Neamul Românesc; Tedesco, în:
Adevărul și Dimineața; Luca Zimbru, în: Pagini libere, Tribuna liberă și Vieața nouă; B. Askenazi,
în: Pagini libere; Ion Corbu, în: Neamul românesc, Neamul românesc literar, Pagini libere;
Vasile Crângu și Ion Crângu, în: Dumineca; Barbu Exoticu, în: Adevărul și Belgia Orientului;
Germanicus Galitiensis, în: Belgia Orientului10.
În iulie 1908, Barbu Nemțeanu va edita Pagini Libere, „revistă literară și științifică
săptămânală”. La acea vreme, Barbu Nemțeanu avea 21 de ani. Revista, care apărea la Galați, avea
redacția în strada Petru Rareș, nr. 20, iar administrația pe strada Portului nr. 169. Abonamentul
anual la această publicație era de șapte lei pentru cititorii din țară și nouă lei, pentru cei din
străinătate. Revista nu va rezista până la sfârșitul anului.
În depozitul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” se păstrează numai trei numere ale
Paginilor libere; cele din 17 august, 7 septembrie și 15 noiembrie 1908.
Primul număr al revistei a apărut la 1 iulie 1908. Era o încercare temerară de a promova o
revistă culturală într-un spațiu cunoscut mai degrabă pentru virtuțile negustorești ale locuitorilor.
3. Ion Pillat și Perpessicius, Antologia poeților de azi, Editura Albatros, București, 2000, p. 365.
4. Lidia Bote, Antologia poeziei simboliste românești, Editura Minerva, București, 1972, p. 241.
5. Ion Pillat și Perpessicius, op. cit., pp. 365-366.
6. Ibidem. (Pentru alte date biografice vezi și: Dumitru Micu, Poeți de la „Vieața Nouă”, Editura pentru
Literatură, București, 1968, p. 245; Nicolae Cajal, Hary Kuller, Contribuția evreilor din România la cultură
și civilizație, Editura Hasefer, București, 2004, p. 396; Cultura, știința și arta în județul Galați - dicționar
biobibliografic, Galați, 1973, p. 193; Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, M-Z, Editura
Paralela 45, București, p. 214; Mircea Croitoru, 1700 de ani de poezie religioasă, I, Editura Ager, București,
p. 215.; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, volumul III. De la Junimea până după primul război
mondial, Editura Porto-Franco, Galați, 1996, p. 450).
7. Ibidem, pp. 365-366.
8. Mihail Straje, Dicționar de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor și
publiciștilor români, Editura Minerva, București, 1973, p. 483.
9. Giuseppe Navarra, George Zarafu, Epigramiști cu sau fără voia lor, Editura Albatros, București, 1983,
p. 102.
10. Mihail Straje, op. cit., p. 483.

Drept dovadă, până la apariția revistei lui Barbu Nemțeanu, nu existase decât o singură încercare
de tipărire a unei publicații literare: Curentul nou, apărut la 15 noiembrie 1905, revistă condusă
de H. Sanielevici. În paginile acesteia își vor spune cuvântul protagoniștii de mai târziu ai Vieții
românești: P. Bujor și Garabet Ibrăileanu.
La Curentul nou au colaborat, pe lângă cei mai sus citați, Jean Bart, Constantin Graur, C.
Botez etc, „mai toți influențați de spiritul socialist din epoca sa romantică”11. În paginile acestei
reviste s-a făcut mai mult ideologie decât literatură, la început. Apoi, va intra vijelios în mișcarea
literară a timpului. Curentul nou ataca sămănătorismul în diverse variante; mai dur, Sanielevici
sau mai nuanțat, G. Ibrăileanu. După plecarea celui din urmă la Viața românească și începerea
unui duel între Ibrăileanu și Sanielievici, Curentul nou pierde din vizibilitate și, după cinci luni
de la apariție, își încetează existența.
Cea de-a doua revistă literară a Galațiului este, în ordine cronologică, Pagini libere.
Publicația voia să promoveze modernismul. În articolul-program, din primul număr (1 iulie
1908), se scria: „În lumea revistelor, fiecare revistă reprezintă și ea un fel de popor. O revistă e ca
și un popor nou. Ceea ce trebuie să facă un popor tânăr față de trecutul politico-social universal
și față de inovările contemporane, trebuie să facă și o revistă tânără, față de credințele estetico-
literare din trecut și față de inovările curente...
Trecutul, prezentul! Putem avea pentru ele aceiași dragoste și același dispreț. Nu tot
trecutul și nu întreg viitorul ne îmbie. După cât ne vor ajuta puterile, vom studia și pe unul și pe
altul, și vom alege și din unul și din altul...”12
În cel de-al doilea număr al revistei, programul se conturează mai clar: „Revista noastră se
prezintă cu o atitudine cu totul modernă. Bineînțeles că nu poate fi vorba aici de unele detalii de
formă, în fond, însă, atitudinea noastră va fi modernă, în accepțiunea largă a cuvântului. Orice
fel de artă va găsi ospitalitate... Singura condiție este ca lucrările să aibă un substrat de realitate
sufletească și arta să fie artă”13.
Pagini libere a apărut până la 15 noiembrie 1908, (19 numere), după care, cu buzunarele
goale, Barbu Nemțeanu a trebuit să renunțe la temerara acțiune. Printre colaboratori, notăm pe:
Leon Feraru, Enric Furtună, N. Hugeag, Emil Maur, G. Millian, Barbu Lăzăreanu, V. Militaru –
poezie; Vasile Crîngu, Ion Corbu (Barbu Nemțeanu, ambele pseudonime), N.D. Cocea, A. Orna,
C. Apostoliu, A. Spiru-Bacău, A. Constant, D. Gorgos, V. Lapteș – proză, eseuri14.
Pagini Libere se caracteriza printr-o „atmosferă spirituală din care se desprinde efortul
unor serioase preocupări estetice. Poeziile, cele mai multe semnate de Barbu Nemțeanu, au o notă
deosebită de spiritul epocii. Din acest punct de vedere, revista Pagini libere poate fi considerată
ca prima revistă gălățeană, deși a fost înăbușită de mercantilismul gălățean, a reușit să unească
preocupările de estetică literară cu acelea de promovare a spiritelor creatoare. (...) Pagini libere
aduceau preocupări care aveau ca substrat sufletul general omenesc prin ce are el mai durabil dar
și mai puțin lipsit de caracterul etnic.”15
În Pagini libere apare și poezia Galații care, mai târziu, intră în manualele școlare, „satiră
socială acidă a mercantilismului capitalist”16.
11. Orizonturi, Revistă de cultură a Asociației Profesorilor Secundari din Galați, Galați, februarie 1938, p.
355.
12. Ibidem, p. 356.
13. Ibidem, p. 357.
14. Ibidem.
15. Ibidem.
16. Biblioteca „V.A. Urechia”, Aniversări culturale gălățene 1974-1980, prezentări biobibliografice, Galați,
1974, p. 148.

Primul număr al revistei a apărut într-o zi de miercuri, deși Barbu Nemțeanu ar fi dorit ca
acesta să iasă pe piață într-o zi de duminică. El va face un portret al Galațiului, în iulie 1908: „în
fața Parcului, seara, pe la mesele înșirate pe trotuarul îngust, gălățenii își primesc porția de aer și
răcoare”, se întrevăd „dantele albe, în foșnet, tremurări clare de râset”, „defileul lung al trăsurilor
elegante și al șuvoiului de lume”, „atâtea figuri străine și simandicoase cam ciudat pentru un oraș
de provincie.” „Galații sunt plini de consuli și de funcționari ai comuniunii dunărene, popimea e
și ea bine reprezentată dar și ofițeri, bancheri, negustori ori exportatori de cereale17.
Barbu Nemțeanu va reacționa la criticile venite din alte părți: „Este ușor să stai la
București și să fabrici ușurele cronici de cabinet, îmbâcsite de spleen și de sfaturi de om umblat!
Să poftească, însă, domnul cronicar din București într-un oraș refractar ca Galații, să încerce a
porni de aici o revistă cât de modestă”18.
Orașul revine obsesiv în paginile revistei, nu numai la Barbu Nemțeanu, ci și la alți
colaboratori. În numerele 6 și 8, Leon Feraru va publica un text în proză, structurat în trei părți:
Spre Galați, Seara la Galați și Pălăria cu flori de mac. Este un text de o frumusețe descriptivă
aparte, o oglindire pitorească a orașului, la început de secol XX19. Călătorind cu nava „Principele
Ferdinand” de la Brăila către Galați, Feraru este extaziat de „hohotul malurilor de piatră, al
zidurilor albe ce răsar curate printre dantelele verzi de arbori și grădini”, de „dealurile de bronz
ale Dobrogei, cu vârfuri pleșuve”20.
Publicistul Dumitru Gorgos, entuziasmat de inițiativa lui Nemțeanu, care îi ceruse
colaborarea, avea să trimită o scrisoare: „Frate Nemțeanu, Nu credeam că în cetatea lui Cuza
și a lui Costache Negri se va găsi un visător, un naiv care să încerce aproape imposibilul, adică
de a scoate pe concetățenii gălățeni, dintr-un fel de toropeală intelectuală în care zac de decenii
îndelungate21.
Pagini libere milita pentru o literatură „realistă și combativă”. Articolele semnate de Barbu
Nemțeanu, N.D. Cocea, infirmă teoriile junimiste. Rubrica Recenzii popularizează titluri de
prestigiu din literatura realistă rusă sau românească: Sonata Kreutzer (L. Tolstoi), Cea dintâi
iubire (Ivan Turgheniev) sau scriitori români ca Sadoveanu, Goga, Agârbiceanu22. Dar caracterul
provincial al revistei este vizibil: publică poeți minori, ale căror creații aveau doar ecou local:
Virgil Caraivan, A. Mândru, Ecat. Opitiș, Mihai Lungianu, M. Sănulescu23.
Primul dintre cele trei numere cercetate este cel din 17 august 1908. Este revista cu nr. 8. Pe
prima pagină apare o poezie, intitulată Imn cătră Antonny. A Spiru-Bacău face o critică nuvelei
Haia Sanis, a lui Mihail Sadoveanu, care mai fusese tratată în paginile revistei: „Haia Sanis mi-a
dat prilejul să observ din nou unele particularități, care se regăsesc aproape în toate operele
domnului Sadoveanu și mai cu seamă în scrierile domniei-sale mai lungi”24. Lui Sadoveanu i
se reproșează lipsa disciplinei: „Nuvela trebuie să rezume, numai romanul trebuie să expună
(...) Dl. Sadoveanu nu se expune însă la o astfel de disciplină, ci în loc de a rezuma, expune în
nuvelele domniei-sale ca într-un roman25. După ce mai aduce o serie de critici lui Sadoveanu,
17. Livia Ciupercă, Barbu Nemțeanu și Galațiul începutului de secol XX, în: Axis Libri, nr. 123, p. 30.
18. Ibidem, p. 31.
19. Ibidem.
20. Ibidem.
21. D.D. Șoitu, Un poet uitat: Barbu Nemțeanu, în: Limbă și literatură, XII, Academia de Științe Istorice și
Filologice din Republica Socialistă România, București, 1966, p. 216.
22. Ibidem, p. 218.
23. Ibidem.
24. A. Spiru-Bacău, Cu prilejul nuvelei Haia Sanis, în: Pagini libere, an I, nr. 8, Galați, 17 august 1908, p. 114.
25. Ibidem.

căruia îi reproșează, constant, afluența descrierilor, care reduc spațiul destinat sufletului,
autorul articolului conchide: „N-ar merita, oare, minunatul talent al domnului Sadoveanu să fie
întrebuințat într-un mod mai rațional, să fie îndreptat către căi mai anevoioase, dar care urcă pe
culmi, în loc să vagabondeze în libertate pe câmpii și prin văi?”.26
Enric Furtună prezintă poezia Moartea păgânului, după care Leon Feraru publică
amintirile despre Galați de care am pomenit: Seară la Galați și Pălăria cu flori de mac. Urmează
poezia Resemnare, scrisă de G. Millian, apoi traduceri din Turgheniev, semnate Ion Corbu, alias
Barbu Nemțeanu. Tot aici este publicată poezia Mosaic, de Vasile Crîngu, alias Nemțeanu, apoi
apar recenzii. Este recenzată revista Ramuri, numerele 14, 15, 16. Revista Ramuri este desființată
(probabil, de către Barbu Nemțeanu; articolul nu este semnat), deoarece „Ramurile par a-și
fi luat rămas bun de la orice bun simț literar”27. Cronicarul continuă, cinic: „Este, în adevăr,
uimitoare răbdarea cu care este înzestrat publicul cititor român; precum uimitoare e și atitudinea
sfruntătoare a unora dintre literații noștri consacrați.”28
Ironia este necruțătoare: „urmează o poezie, Spre Nistru. O banală inutilitate și o puerilă
tiradă patriotică. Șt. Braborescu Străin – o poezioară sufocantă, până când cu limonada asta fără
zahăr și fără lămâie?” Despre Ion Agârbiceanu: „Domnia sa care e scriitor de talent, ar trebui o
limbă care să aibă curs în întreg Regatul României”; „A. Mândru, Cântec – trebuie o mare doză
de curaj ca să mai iscălești azi o asemenea variațiune incoloră”; „Eugenia Fl. Ionescu – Și poate –
e în adevăr, de plâns, sărmana poetă”29. „În final: și acum mă întreb, cu ce s-a ales cititorul de pe
urma celor trei numere ale Ramurilor? În orice caz, cu nimic.30”
La rubrica Cronica se vorbește despre revista vieneză Oestereichische Rudschau și despre
apariția Poveștilor Peleșului, de Carmen Sylva, în Biblioteca pentru toți. De asemenea, se dădeau
răspunsuri celor care băteau la porțile afirmării: „M. Pastor. E. M. Botoșani – versurile sunt slabe,
M.A. Galați – răspunsul în numărul viitor”31.
Numărul din 7 septembrie 1908 începe cu o nouă cronică la adresa lui Sadoveanu. A.
Spiru-Bacău atacă, de pe prima pagină, de această dată, nuvela Duduia Margareta: „Dl. Lovinescu
a găsit cândva că romantismul ar fi unul din caracterele principale ale domnului Sadoveanu. (...)
Duduia Margareta e romantică în aceeași măsură adică nu e mai deloc romantică”. De această
dată, însă, lui A. Spiru-Bacău îi place nuvela, astfel că are cuvinte de laudă pentru Sadoveanu:
„Nuvela aceasta are calități foarte mari. Povestirea lină și duioasă, fără nici un sentimentalism
afectat, merge drept la inimă, frazele domniei sale, atât de clare, de ritmate și de un gust așa
de ales, în care nu găsești decât epitete juste, fără exagerări, fără nesiguranțe, fără declamări.
Domnul Sadoveanu începe să devie psiholog.”32
Urmează poezia O noapte de mai, semnată Barbu Nemțeanu, apoi Omul de sciință și
filosoful, semnat V. Lateș, poezia Dorință, semnată Vasile Militaru; din nou, traduceri din
Turgheniev, semnate Luca Zimbru și Ion Corbu (pseudonimele lui Nemțeanu), Mozaic - Vasile
Crîngu (Barbu Nemțeanu).
În loc de recenzii, de astă dată, redactorul de serviciu ia în râs Sămănătorul, nr. 38, unde
se traduce Torquatto Tasso a lui Goethe. Este ironizată proasta traducere, ceea ce face ca în loc de
26. Ibidem, p. 117.

27. Ibidem, p. 125.
28. Ibidem.
29. Ibidem.
30. Ibidem, p. 126.
31. Ibidem, pp. 126-127.
32. Idem, An I, nr. 11, din 7 sept 1908, p. 162.

„suflet”, traducătorul să spună „piept”. „E vorba despre analfabeție culturală, pieptul gânditor.”33
Autorul este, cu certitudine, Barbu Nemțeanu, un excelent traducător.
Se continuă războiul cu amatorii care scriu prost și nu cunosc regulile ortografice de
bază. Se cere „imperios onor abonații să trimită costul abonamentului” – deoarece nu erau bani
pentru tipar.
Cel de-al treilea număr al Paginilor libere analizat (ultimul număr al revistei), este cel din
15 noiembrie 1908. Pe prima pagină este o poezie: Din tren, în iarnă, în noapte, care continuă
pe patru pagini, semnată Barbu Lăzăreanu. A. Spiru-Bacău are Scrisori critice, Fragmente
estetice, articol-fluviu, de 11 pagini, despre plăcut și frumos (lung și destul de abstract), urmat de
poeziile Către Pegas, Marea, În automobil, Somnul, Moartea, Imn morții, toate semnate de Barbu
Nemțeanu. Urmează A. Orna – teatru – Sbucium; Funcțiunea creierului – articol semnat de V.
Lateș, O lună din stagiune, (e vorba despre Teatrul Național din București), precum și recenzia
cărții Moara Părăsită a lui Suderman34.
În perioada comunistă, Barbu Nemțeanu a fost exploatat și prezentat publicului drept
un tipic reprezentant al socialismului, al clasei muncitoare, Pagini libere devenind, evident, o
„revistă socialistă”. Astfel, se considera că „lirica sa are puternice accente demascatoare, poetul
fiind crescut în atmosfera entuziastă a intelectualilor integrați în mișcarea muncitorească din
primele decenii ale secolului nostru35.
D.D. Șoitu amintește de faptul că vechiul militant socialist și comunist Ion Pas evoca talentul
poetic al lui Nemțeanu, dar mai ales, conferințele mobilizatoare ținute la clubul muncitorilor din
Capitală. Șoitu afirmă că poeziile lui Nemțeanu „constituiau un jalnic memorandum împotriva
afacerismului, a burselor, a silozurilor și a concurenței”36.
Este prezentată și atitudinea lui N.D. Cocea, colaborator al revistei, care publica un „articol
teoretic de o deosebită semnificație pentru orientarea ideologică a directorului revistei și pentru
gândirea estetică de la noi, intitulat Spre arta viitoare”37. „Arta pentru milioane de muncitori,
ținuți atâta amar de vreme în întuneric, nu în virtutea unei inegalități naturale ci în virtutea
unor groaznice inegalități sociale, a artei pentru acei muncitori care cer și pentru ei mulțumirea
supremă a poeziei și a formelor artei”38. „N.D. Cocea cere această poezie pentru mulțimile
muncitoare, în locul poeziei subtile, anemice, plină de sonorități, care se adresează simțurilor
rafinate până la nebunie ale unei clase obosite de inactivitate, în locul unei poezii scrisă pe placul
mulțimilor plictisite și pe înțelesul acelora care înlocuiesc excitantele farmaceutice cu ritmul
unui vers!”39 El visa „poezia largă, cuprinzătoare a tuturor frământărilor omenești, poezia care va
cânta durerile și bucuriile mari într-adevăr, care va întări viața, în loc să o adoarmă”40.
Cu toate acestea, niciun critic contemporan lui nu l-a acuzat pe Barbu Nemțeanu de
socialism. Nici în poezie, nici în presa vremii, Barbu Nemțeanu nu a fost un răzvrătit la adresa
ordinii sociale, ci doar un critic al acesteia. Iar Pagini libere a fost tribuna de la care, în stilul său
caracteristic, a transmis cititorilor, mesajul său.
33. Ibidem, p. 173.

34. Idem, An I, nr. 20-21, 15 noiembrie 1908, p. 319.
35. Sfatul Popular al Regiunii Galați, Casa Regională a Creației Populare, Pagini Dunărene, culegere
literară, Galați, 1964, p. 261.
36. D.D. Șoitu, art. cit., p. 214.
37. Tribuna, anul XVII, 13 (849) 29 martie 1973.
38. Ion Dodu Bălan, prefața la: Barbu Nemțeanu, Stropi de soare, Editura Minerva, București, 1973, pp. 8-9.
39. Ibidem, p. 9.
40. Ibidem.

74 istorie a presei
R e v i sta „ Ș c oa l a g ă l ăț e a nă”
ba l sa m p e n tru su f l e t și
t e ra p i e p e n tru ș c oa l ă
prof. Ghi ță Nazare
Apariția revistei Școala gălățeană a fost primită favorabil în presa de specialitate, cu

încredere. Sub titlul Școala gălățeană – la început de drum, Revista de pedagogie publica un
amplu material semnat de redactorul Elena Irimie, prin care făcea, de fapt, o cronică a sumarului
primelor numere ale publicației noastre. „Editată de Casa Corpului Didactic și beneficiind de un
colegiu de redacție și de colaboratori de o înaltă ținută profesională, dăruiți cauzei învățământului
românesc – își începea relatarea Elena Irimie - Școala gălățeană se prezintă încă de la primele ei
numere ca o revistă de opinie pedagogică cu o complexă problematică.
Ancorată puternic în realitatea învățământului nostru, dar propunându-și în aceeași
măsură valorificarea tradițiilor progresiste ale școlii gălățene, revista armonizează în structura sa
editoriale, dezbateri, interviuri, știri, consultații, prezentări de carte etc. Astfel, rubrica intitulată
„Pedagogia în sugestii” invită cititorii să prezintă tehnici de predare și de conducere eficientă a
învățării, mijloace originale de învățare, experimente pedagogice validate de practică. Răspund
acestui obiectiv articole purtând titluri precum: „Citirea și nevoia de accesibilitate”, „Dezvoltarea
vorbirii preșcolarilor prin jocurile didactice – premise ale pregătirii pentru școală”, „Posibilități
de valorificare a basmului”, „Educarea creativității și creativitatea educației”, „Orientarea școlară
– opțiune sau întâmplare” ș.a.
Relevând ceea ce este valoros în moștenirea noastră pedagogică, rubrica „Momente din
istoria învățământului gălățean” aduce în atenția cititorilor săi personalități luminoase ale școlii
de pe aceste meleaguri cum sunt: Toma Giușcă, întemeietorul primei școli primare în limba
română în orașul de la Dunăre şi Ion Cetățianu, primul profesor și director al Liceului „Vasile
Alecsandri”, descinzând din rândul dascălilor transilvăneni, cu științe umaniste însușite la Blaj și
la Viena, „un om dintre aceia pe care natura i-a creat anume pentru spinoasa carieră de educator”.
În același context ne sunt prezentate „Școlile sătești în limba română”, „Prima școală domnească
în Galați”, „Piscu” (școala din comuna cu același nume, atestată documentar în 1859, una dintre
cele mai vechi din Județul Covurlui).
Sărbătorindu-l pe marele Eminescu, revista publică articole ce surprind interferențe ale
existenței „poetului nepereche” cu oamenii și locurile Galațiului: „Mihai Eminescu – om de

istorie a presei 75
școală, ctitor de cultură”, „Eminescu în oglinda timpului. Retrospectivă gălățeană” ș.a.

Prin conținutul său, revista se adresează deopotrivă adulților și elevilor care găsesc în
rubrica Universul copiilor performanțe și nume de performeri gălățeni la olimpiadele școlare, în
concursuri cultural artistice și sportive etc. Apărând în lunile fierbinți ale pregătirii lor pentru
bacalaureat, pentru admiterea în licee și facultăți, revista vine în sprijinul celor interesați,
publicând rețeaua învățământului liceal, postliceal, profesional și universitar în Județul Galați
pentru anul 1990-1991, propunând teste de verificare a cunoștințelor, concepute într-o altă
viziune decât cea tradiționalistă, pentru diferite obiecte (limba și literatura română, matematică,
fizică, chimie) și imaginând „un posibil scenariu pentru succesul la examenul de admitere”, cu
sugestii interesante pentru autoevaluare permanentă. Și, pentru ca elevii să opteze în cunoștință
de cauză și pentru diferite activități de timp liber în vacanță, revista prezintă rețeaua taberelor
școlare, puse la dispoziția lor. Prin conținutul său, prin varietatea genurilor utilizate în prezentarea
informațiilor, „Școala gălățeană” se prezintă ca o publicație de real interes și largă audiență în
rîndul cititorilor săi.”1
Colegiul de redacție al primul număr a fost format din: Gh. Felea, Miroslava Gherasim,
George Lateș (secretar de redacție), Gh. Nazare (director), Maricica Stanciu, Jana Andreescu
(grafică).
Numărul 10 al revistei a însemnat un mic jubileu. Reprezenta un moment dătător de
speranțe. Încrederea începea să aibă argumente. Câteva comentarii și ecouri apărute în presa
vremii sunt mai mult decât semnificative: Salutăm apariția unei noi publicații, de data aceasta
una de opinie pedagogică intitulată – cum altfel? Școala gălățeană, o publicație care se remarcă
prin ținută, atât din punctul de vedere al conținutului, cât și al formei elevate de redactare.2
„În peisajul publicisticii gălățene, revista editată de Casa Corpului Didactic, beneficiind de
sprijinul unor colaboratori de înaltă ținută profesională, ocupă un loc distinct. Având un profil
bine definit, Școala gălățeană se adresează deopotrivă cadrelor didactice și elevilor, reprezentând
un util și valoros instrument de informare și documentare pentru slujitorii școlii, un sprijin
pentru elevii de toate clasele.”3 Deschisă magiștrilor și elevilor deopotrivă este ecoul gândului
dinlăuntrul cuptorului în care se coace viața. Găsim în paginile sale bine cumpănite mai cu
seamă ceea ce interesează: idei, reflecții, opinii bazate toate pe experiența muncii nemijlocite cu
elevii, dar și informații obținute printr-un îndelung exercițiu de studiu și învățătură în bibliotecă.
Stau mărturie articolele cuprinse în grupajele „opinii didactice” și „grup de dialog pedagogic”,
atenția acordată predării literaturii și limbii române, considerațiile pedagogice cele mai diverse și
incitările la dezbateri. Un spațiu pe măsură este rezervat înaintașilor într-un serial care prezintă
momente semnificative din istoria învățământului gălățean.
Colegiul de redacție a acordat jumătate din cele opt pagini dialogului cu tinerii și copiii.
Ce fac aceștia? Pun întrebări, scriu ce trăiesc, ce gândesc, ce simt, ce-i preocupă, ce năzuiesc. Ce
fac profesorii? Răspund la întrebări, presupun întrebări și dau răspunsuri, dau sugestii, prezintă
teste pentru verificarea cunoștințelor, scriu și ei poezii, uneori chiar scurte compuneri de vacanță.
Publicația Școala gălățeană este interesantă și extrem de utilă. Așteptăm numerele viitoare.”4
În acest context, evidențiem și opinia prof. Nedelcu Oprea, directorul Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” Galați: „Apreciez Școala gălățeană drept o publicație sobră, scrisă cu
profesionalism. Îmbucurător este că revista continuă pe un plan superior toate celelalte publicații
1. Elena Irimie, „Școala gălățeană la început de drum”, în Revista de pedagogie, nr. 9/1990.
2. „Viața liberă”, 18.05.1990.
3. Radio România „Actualități” București, 27.05.1990.
4. Radio România Tineret, București, 12.11.1990.

76 istorie a presei
didactice gălățene apărute până prin anii 1945-1946. Poate n-ar fi rău ca revista să editeze,
periodic, și un supliment literar. De asemenea, apreciez faptul că problemele politice „atât de
actuale” astăzi sunt discret ocolite. La ce-a de a zecea apariție, urez Școlii gălățene la mai multe
numere!”5
Opinii deosebit de elogioase cu privire la editarea revistei au exprimat în perioada
următoare și alte personalități din domeniul învățământului. Astfel, cu prilejul unui dialog avut
în septembrie 1991 cu Secretarul de stat în Ministerul Învățământului și Științei acesta menționa:
„Apreciez ca lăudabilă inițiativa Casei Corpului Didactic de a edita publicația Școala gălățeană,
efortul susținut pentru a-i asigura periodicitatea și, în mod deosebit, conținutul acesteia care
reprezintă o largă deschidere față de problemele școlii.”6 „Apreciez în mod cu totul deosebit
apariția și angajarea Școlii gălățene – ne mărturisea Ministrul Științei și Învățământului din
Republica Moldova, prof. univ. dr. Nicolae Mătcaș - în opera de restructurare a învățământului
din România… publicație la care ar putea râvni chiar și un minister cum este cel al științei și
învățământului din Republica Moldova.”7
„Școala gălățeană reușea să se impună atenției slujitorilor catedrei”, scria Silvia Mihalcea
în cotidianul Viața liberă din 16 iunie 1992, iar un an mai târziu remarca faptul că „în ciuda
dificultăților inerente unui asemenea demers, Școala gălățeană continuă să suscite și să mențină
treaz interesul cadrelor didactice și elevilor de pe raza județului nostru.”8
Impresii și opinii generoase au exprimat un mare număr de cadre didactice – într-un
entuziasm general – cu prilejul împlinirii a cinci ani de la apariția Școlii gălățene, în anul
1995.9 „Apreciez consecvența cu care Școala gălățeană promovează înnoirea, deschiderea către
modern și eficiență educativă a învățământului românesc. Prin materialele publicate, diverse
și temeinic elaborate, publicația constituie, pe de o parte, un real sprijin pentru pregătirea
elevilor și perfecționarea cadrelor didactice din școlile județului nostru, iar pe de altă parte,
o binevenită posibilitate de a face cunoscute valorile și performanțele școlii gălățene. Având
în vedere experiența celor cinci ani de apariție, calitatea publicației apreciată în mod deosebit
la nivel național, problematica bogată a învățământului gălățean, nevoia de permanentă
schimbare și optimizare a actului educației copiilor și tinerilor și, nu în ultimul rând, interesul
manifestat de cadrele noastre didactice și elevi pentru această revistă, ne-am bucura dacă ar
putea fi mărit numărul de pagini – la 12 sau chiar la 16. Felicitări tuturor celor care fac efortul
de a apărea această publicație, succes deplin în viitor și cât mai multe numere.”10
„La sărbătorirea a cinci ani de la apariția gazetei Școala gălățeană exprim aprecierea
deosebită față de valoarea acestei publicații de opinie pedagogică printre ai cărei cititori statornici
mă aflu și eu. Școala gălățeană este unanim apreciată de cadrele didactice și elevii din județul
nostru pentru consecvența cu care abordează probleme ale învățământului românesc în condițiile
actuale, pentru actul și spiritul echilibrat al analizelor efectuate și pentru interesul constant
manifestat față de nevoile stringente ale înfăptuirii Reformei învățământului și satisfacerii
dezideratelor morale și materiale ale oamenilor de la catedră. Prin tot ceea ce a întreprins și realizat
Școala gălățeană a devenit o publicație distinctă, originală în ansamblul gazetelor și revistelor cu
caracter pedagogic. La acest moment aniversar, urez directorului publicației, întregului colectiv
5. Nedelcu Oprea, directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”.
6. „Școala gălățeană”, nr. 15-16/1991.
7. „Școala gălățeană”, nr. 20/februarie/1992.
8. „Viața liberă”, 26 iunie/1993.
9. „Școala gălățeană”, nr. 40/1995.
10. Mihai Vasiliu, inspector școlar general.

istorie a presei 77
redacțional și tuturor colaboratorilor să fiți în continuare o călăuză în orientarea pedagogică și

educativă a dascălilor și elevilor gălățeni.”11
„A scoate o revistă pare, în lumea agitată de astăzi, avidă de știri senzaționale, un lucru
destul de ușor, cu condiția să ai bani și oarecare pricepere sau multă obrăznicie. A scoate însă
o revistă care trăiește de cinci ani doar prin munca tenace a unui grup de oameni care se
încăpățânează să vorbească despre problemele școlii gălățene, să încurajeze valorile, să realizeze
o permanentă formare și informare profesională este un eveniment. A face să se afle în toate
colțurile județului 150.000 de exemplare ale revistei pe masa de lucru a cadrelor didactice,
în locuri în care cartea nu mai ajunge, în care noutățile în specialitate și în psihopedagogie,
evenimentele școlare, informațiile strict necesare ajung când este prea târziu, devine aproape
imposibil. Și totuși, colectivul Casei Corpului Didactic Galați, cu o modestie și cu o dârzenie
admirabile, condus cu competența și pasiunea de acum cunoscute, a reușit această performanță
de invidiat. Felicitări și cât mai multe numere!”12
„La al 40-lea număr și după cinci ani de la apariția gazetei Școala gălățeană, felicitări
colectivului redacțional, pentru că prin conținutul publicației a reușit să iasă în întâmpinarea
dorințelor colegilor din învățământ. Paginile revistei au dat ocazia dascălilor și elevilor să-și
exprime opiniile și talentul, realizând comuicarea firească între oamenii școlii. Concomitent,
publicația se constituie și într-un mijloc de informare benefică pentru specialiștii din învățământ.
Credem că sunt în asentimentul tuturor cititorilor dorind Școlii gălățene viață lungă la temperatură
intelectuală!”13
„Școala gălățeană, cinci ani, 40 de numere, Ghiță Nazare, profesori, elevi, opinii, directori,
sindicaliști, legi drepte, strâmbe, căderi, ezitări, politici, apolitici, proteste, speranțe… Școala
gălățeană este oglinda în care se înfățișează realitatea de după 1989 a vieții elevilor și profesorilor
din spațiul sud-estic al țării… Ea nu poate fi cotată la analiză cu note obișnuite. Exact aceștia
suntem! – trebuie să spună profesorul care o citește. Și dacă nu zice așa, dacă i se pare pe aici
monocordă, pe dincolo ezitantă, el nu are decât să intervină, să scrie și să ia poziție. Revista
cadrelor didactice poate intra și în competiție internațională. Singura condiție este ca cei care
îi procură materialul faptic să aibă, într-adevăr, această anvergură. Redactorii săi însă – dincolo
de orice ambiție – merită toată lauda. Fac parte din rândul cronicarilor de care avem astăzi mai
mult ca oricând nevoie.”14
„Pentru noi, slujitorii școlii, publicația Școala gălățeană a devenit un prieten, un simbol
al efortului unor oameni minunați pentru înnobilarea profesiei de dascăl. Aici ne regăsim cu
gândurile, dorințele și speranțele noastre de mai bine. De aceea, la ceas aniversar, felicităm din
inimă întregul colegiu redacțional și pe toți colaboratorii săi și le transmitem gândurile noastre
bune, urările de sănătate și activitate rodnică în continuare.”15
„Colectivul didactic al Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu aduce publicației de opinie
pedagogică Școala gălățeană urarea de ani mulți și subiecte redacționale inspirate! În decursul
celor cinci ani de apariție, am aflat în paginile Școlii gălățene răspuns la numeroasele întrebări
pe care le ridică procesul complex al învățării. Diversitatea tematică a materialelor publicate
a constituit o sursă de informare la zi asupra preocupării oamenilor școlii din Județul Galați.
Forța analitică a materialelor a constituit în același timp un îndreptar în munca noastră. Vom
11. Ștefan Rugină, directorul C.N. „Calistrat Hogaș”, Tecuci.
12. Viorica Tilișcă, director CCD Piatra Neamț.
13. Tania-Iuliana Bogdan, directorul C.N. „Al. I. Cuza”, Galați.
14. Radu Macovei, directorul cotidianului „Viața liberă”.
15. Mitică Boboc, directorul Școlii nr. 30 Galați.

78 istorie a presei
rămâne în continuare cititori interesați și în măsura în care rezultatele liceului, pe care le dorim
exemplare, vor face obiectul unor materiale pentru prestigioasa publicație.”16
„La împlinirea a cinci ani de existență, urăm publicației Școala gălățeană să dăinuie și
fiecare nou număr să fie mai bun, mai interesant decât cel dinaintea lui. Este publicația care
prezintă experiența și simțirea dascălilor din județ. Noi suntem cei care trebuie să-i susținem
calitatea, învingând neîncrederea în forțele proprii, uneori chiar modestia. Suntem convinși că
fiecare școală are rezultate care ar putea fi cunoscute. Mulțumim și pe această cale dascălilor
care și-au adus contribuții la realizarea celor „40”, îi felicităm și sperăm ca și noi să ne aducem
contribuția la apariția numerelor viitoare ale Școlii gălățene.”17
„Școala gălățeană a pătruns firesc în viața noastră devenind un instrument de lucru
indispensabil pentru oamenii școlii preocupați de autoperfecționare. Dascăli experimentați ne
împărtășesc experiențe foarte interesante, utile și în aceeași măsură colegilor noștri tineri, cât și
nouă tuturor. Prin paleta largă de tematici abordate, consider că revista are un caracter practic și
o citesc cu plăcere și interes.”18
„Virtuțile terapeutice ale cuvântului… În această perpetuă diseminare a cuvântului, în
căutarea înfrigurată de răspunsuri în propriile noastre incertitudini Școala gălățeană, la a cărei
apariție avem și noi o modestă contribuție, reprezintă un reper stabil, o oază de spiritualitate și
de încredere în virtuțile terapeutice ale cuvântului.”19
Casa Corpului Didactic a organizat în ziua de 26 martie 1997 o festivitate de premiere
a celor mai merituoși colaboratori ai publicației Școala gălățeană. Au fost acordate 10 premii:
două premii pentru contribuții deosebite la creșterea prestigiului învățământului gălățean:
prof. Constantin Ursu, specialitatea matematică, Colegiul Național „Vasile Alexandri” și
prof. Ștefan Rugină, specialitatea istorie, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”; două premii
pentru contribuții deosebite la realizarea publicației Școala gălățeană: prof. Corneliu Stoica,
specialitatea limba și literatura română, Școala nr. 29 Galați și prof. Gheorghe Vasilache,
specialitatea limba și literatura română, Școala Țepu și șase premii pentru promovarea revistei
Școala gălățeană în colectivele didactice: prof. Rodica Nazare - director la Școala nr. 10 „Petre
Țuțea” Galați, prof. Ștefana Istrate - director la Școala Cudalbi, Vetuța Dorobăț - bibliotecar
la Școala nr. 11 „Mihail Sadoveanu” Galați, Marcela Prepelea – bibliotecar la Școala nr. 28
„Mihai Eminescu” Galați, prof. Ion Bostan – director al Școlii 29 Galați și prof. Ioan Boșneagă
– director Școala nr. 5 Galați. Au mai primit diplome de merit profesorii Cătălin Enică,
Melu State, Dionisia Daraban și bibliotecara Magdalena Bălan. La festivitate au participat și
reprezentanți ai Editurii Didactice și Pedagogice, SIGMA, Institutului de Științe ale Educației
și Inspectoratului Școlar Județean.20
La numărul 40 și după cinci ani de apariție neîntreruptă Colegiul de redacție era format
din: Gh. Nazare (director), Constantin Dimofte, Miroslava Gherasim, Vasile Ghica, Gh.
Pădurariu, Maricica Stanciu (membri), Tinca Șerban, Rodica Teodoru, Teodoru Olaru, Gina
Verdeș (secretariat tehnic), Cezarina Druțu (dactilografie).
Jubileul celor 75 de numere a prilejuit noi mesaje de apreciere și susținere a revistei „Școala
gălățeană”. „Întotdeauna m-am simțit bine în mediul elevat al școlii – mărturisea prefectul
Județului Galați, Victor Paul Dobre, prezent la momentul aniversar. Am apreciat și consider
16. Alexandru Buruiană, directorul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Galați.
17. Ileana și Alexandru Mitu, profesori, Tg. Bujor.
18. Maria Dumitrache, profesor, Școala nr. 10 Galați.
19. Gheorghe Felea, M.E.C.
20. Silvia Mihalcea, Premiile anuale ale Revistei Școala gălățeană, în „Viața liberă”, 27.03.1997.

istorie a presei 79
extraordinar de importante eforturile și munca – speciale, aș spune – ale dascălilor învestiți

cu responsabilitatea esențială pentru țară: instruirea tinerilor vlăstare menite să așeze România
în rândul țărilor civilizate și dezvoltate ale Europei. Iată de ce aniversarea a 75 de numere pe
care Școala gălățeană, ca ziar cu adresare oarecum strictă cadrelor didactice preuniversitare,
constituie un moment semnificativ care reflectă strădania unui colectiv – relativ restrâns – de
oameni din lumea scrisului – dascăli la rândul lor. Urez Școlii gălățene viață lungă și o cât mai
mare eficiență în demersul ei publicistic. La mulți ani!”21
„Revista Școala gălățeană, publicație de opinie pedagogică, editată de Casa Corpului
Didactic din Județul Galați, încearcă de câtva timp să mărească coeziunea între cei cuprinși
în acest sistem educațional, dascăli și elevi, realizând un prețios schimb informațional de
specialitate, punând în lumină unele experiențe, străduindu-se în permanență să ridice nivelul
calitativ al învățământului gălățean și, în același timp, să promoveze tinere talente, cu aptitudini
artistice. Felicit redacția revistei Școala gălățeană și pe toți colaboratorii săi pentru calitatea
excepțională a acestei publicații, pentru calitatea informației pe care o transmite” – a spus cu
același prilej aniversar președintele Consiliului Județean Răzvan Angheluță.22
„Acum, la ceas aniversar, adresez colegiului redacțional al publicației Școala gălățeană,
colaboratorilor și cititorilor ei statornici cele mai calde felicitări. Pentru învățământul gălățean,
această publicație este mesagerul ideilor novatoare, al experienței pozitive și reprezintă principala
cale de comunicare dintre actorii procesului instructiv-educativ. Urez Școlii gălățene cât mai
multe și mai bune apariții și susținere cu dăruire și competență din partea tuturor dascălilor
gălățeni”- își încheia Cuvântul de salut prof. Vasile Ciuchină, inspectorul școlar general al
Inspectoratului Școlar Județean Galați.23
„Cu fiecare număr, Școala gălățeană își rotunjește zestrea, își mărește forța de penetrare
în sufletul dascălilor și dă la iveală preocupări, frământări, gânduri și idei din care vor rodi
alte și alte idei, de unde școala românească își trage seva. Într-un timp al tranziției buimace,
când îndoielile și descurajarea ne pasc la tot pasul, când valorile pare că se măsoară după alte
astre, Școala gălățeană se ridică tot mai sigură pe valorile pe care le pune în circulație, să ne
spună că dascălii sunt măsura tuturor lucrurile și a veșniciei în perpetua umanizare a umanității.
Când se va scrie istoria acestor timpuri de eforturi înnoitoare, va trebui să se consemneze și
contribuția educatorilor acestor locuri, prezentă în paginile Școlii gălățene. Îi dorim să dăinuie
în veac întru propășirea învățământului românesc!” – a fost mesajul prezentat de prof. Costică
Neagu, directorul Casei Corpului Didactic „Simion Mehedinți” Focșani.24
„Perseverența profesorului Ghiță Nazare a făcut posibil acest periodic și este indubitabil
că, fără domnia sa, învățământul gălățean nu ar fi avut astăzi o tribună de luptă, un spațiu de
referință pentru idei și opinii care se cer imperios exprimate” preciza directorul ziarului Viața
liberă, Radu Macovei. Domnul Nazare este, în felul său, un om de avangardă, și nu unul oarecare,
ci unul dintre aceia care nu abandonează niciodată. El a construit cu sacrificii această „casă” care
este Școala gălățeană, a făcut-o locuibilă, așteptând ca cei invitați să o ia în stăpânire, să-i dea
strălucire. La numărul „75”, nimeni nu are dreptul, din afară, să-i pună sub semnul întrebării
anvergura. Ea are exact nivelul, frumusețea și substanța pe care i-au conferit-o colaboratorii
săi. Cu cât aceștia vor fi mai mulți, mai curajoși și mai deciși să scoată învățământul românesc
21. „Școala gălățeană”, nr. 75/aprilie 1999.
22. Ibidem.
23. Ibidem.
24. Ibidem.

80 istorie a presei
dintre ruinile unei mentalități care îl paralizează, cu atât Școala gălățeană va deveni și ea mai
importantă și nu numai atâta. Felicitări!”25
„Caligraf de speranțe încă din anii de liceu, avem toată înțelegerea pentru mediul și
spiritul jurnalistic. În această primăvară se împlinesc 170 de ani de la întemeierea unei activități
gazetărești coerente în Principate și credem că nu poate lăsa pe nimeni indiferent că redactorii
Curierului și ai Albinei – Heliade și Asachi – erau oameni de școală. Multe dintre eșecurile pe
care le așezăm sub semnul lui „dacă” (folosim cu decență timpul prezent) ar fi fost evitate dacă,
în ultimii ani, „terapia” publicistică de pretutindeni din țară s-ar fi reflectat numai într-un spațiu
moral. Este așadar meritul unei echipe de publiciști de elită (sub conducerea profesorilor Ghiță
Nazare, Miroslava Gherasim, Costică Dimofte, Vasile Ghica ș.a.) care, valorificând tradiția
învățământului gălățean, a reușit să o reîmprospăteze cu energie și dinamism. Și apoi, dacă ni
se îngăduie o glosă amicală la această aritmetică festivă, vă reamintim că multiplii lui „șapte”
(70) simbolizează o structură perfectă, iar „cinci” este simbolul „omului cu brațe desfăcute”, al
generozității – așadar. Recomandăm ca revista să fie expediată în Basarabia și Bucovina prin
mijlocirea Societăților culturale. Postura Școlii gălățene este aceea a spiritului ce „are calitatea
de a spori pe măsură ce se consumă”. Spiritul moral al Școlii gălățene poate spori în folosul
generațiilor care își caută reperele” – a considerat prof. Virgil Nistru Țigănuș.26
Sub titlul „Ce a reprezentat pentru noi Școala gălățeană?”, mai mulți membri ai Colegiului
de redacție și-au mărturisit percepția privind existența acestei reviste a cadrelor didactice:
„Satisfacția că Școala gălățeană este deja o școală a dascălilor din județul nostru. Cursanții
săi sunt mulți dintre dascălii și elevii pasionați de mesajul cuvântului scris”. (prof. Gheorghe
Pădurariu); „Școala gălățeană, un teritoriu fremătător al întâlnirii cu nădejdea în conturul unei
singure inimi, ce adună sângele pulsabil al mai multor izvoare de spirit și simțire al confraților
care mucenicesc la școala bunului simț, a curajului, demnității, onoarei și vredniciei.”27; „O ocazie
de care, firește, am profitat, căci nevoia de opinie era firească, iar o publicație didactică, oarecum
independentă putea face mai mult și mai bine decât una oficială, opinia noastră a fost luată în
seamă, ceea ce justifică investiția de entuziasm de atunci.”28; „Am perceput Școala gălățeană ca
pe o victorie a creativității asupra conformismului, o speranță licărind într-o lume insensibilă
la valori, o bucurie risipită de câțiva generoși pentru truditorii învățământului.”29; „Revista
înseamnă pentru mine o legătură aproape ombilicală cu cei peste șase mii de colegi din județ și
cu discipolii dumnealor”, spunea prof. Vasile Ghica; „Un fenomen spiritual.”30; „Școala gălățeană
a fost și este un mijloc de a-mi cunoaște propriile resurse și de a conștientiza că „într-o societate
democratică, fiecare învață de la fiecare.”31; „Școala gălățeană? Bucuria pe care ți-o poate da
numai îndelungata speranță devenită faptă cotidiană.”32
Diversificarea informațiilor și a preocupărilor, numărul din ce în ce mai mare al semnatarilor
articolelor atestă interesul crescând pe care îl au cadrele didactice față de o revistă dedicată exclusiv
învățământului și problemelor sale.”33 „Școala gălățeană are din ce în ce mai mulți colaboratori”
25. Ibidem.
26. Ibidem.
27. Costică Dimofte, prof. metodist C.C.D.
28. George Lateș, Universitatea „Danubius”.
29. Gheorghe Felea, M.E.C.
30. Miroslava Gherasim, inspector școlar, specialitatea limba și literatura română.
31. Maricica Stanciu, profesor metodist C.C.D.
32. Ghiță Nazare, director C.C.D. Galați.
33. Nicoleta Crânganu, „Viața liberă”, 10.06.1999.

istorie a presei 81
consemnează Nicoleta Crânganu în „Semnalul” la nr. 97 al revistei. Sunt menționate materialele

privind Colocviul Național „Educația pentru drepturile omului în învățământul preuniversitar”,
desfășurat la Casa Corpului Didactic Galați și la care a participat și prof. dr. Vasile Molan, director
în Ministerul Educației și Cercetării34. În același context, profesorul Costică Neagu, într-un amplu
comentariu referitor la același Colocviu Național, consemna: „Se cuvine să mulțumim gazdelor
noastre, minunatului colectiv de la Casa Corpului Didactic Galați, domnului director, prof. Ghiță
Nazare, pentru efortul organizatoric și de ospitalitate. Ei au fost cei care au stat permanent în spatele
camerei de luat vederi, veghind ca totul să fie bine și la locul său.”35
În data de 22 martie 2002, a avut loc la Casa Corpului Didactic întâlnirea – evocare
prilejuită de apariția numărului 100 al revistei Școala gălățeană. Au participat echipa redacțională,
numeroși colaboratori, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai altor factori cu responsabilități
în domeniul educației, directori de școli, cadre didactice, bibliotecare școlare. „Acum 12 ani -
și-a început cuvântul directorul și redactorul-șef al publicației, Gh. Nazare -, după îndelungi
discuții am decis să scoatem această publicație, care avea atunci patru pagini și costa trei lei. Nu
ne gândeam atunci că vom ajunge la numărul 100, care are 16 pagini. Am scos primele numere
cu bani de la buget – recuperați apoi prin vânzare - și am fost acuzat că am făcut deturnare de
fonduri și amenințat cu închisoarea. Între timp, am devenit o publicație cu cod internațional,
care se autofinanțează și care ajunge până în cea mai îndepărtată unitate din județ.”36
„Apariția numărului 100 al revistei Școala gălățeană, o tribună a experiențelor de succes
ale școlii, o revistă de expunere liberă a ideilor, opiniilor, sugestiilor, analizelor și celor mai
recente dezvoltări în educație, ne dă ocazia de a transmite tuturor acelora care se uită cu interes
și dragoste către școală un cald salut. Efortul tuturor acelora care – din redacție și din școli – au
adus dascălilor gălățeni posibilitatea de a exprima, de a construi și menține identitatea profesiei
de dascăl, este un imbold și pentru noi de a depăși obstacolele pe care le întâlnim zilnic în efortul
constant de îmbunătățire a performanțelor școlii românești.
Apariția numărului 100 al revistei Școala gălățeană este deopotrivă o sărbătoare și un
semn bun pentru toți cei care cred în destinul școlii noastre, în construirea unui viitor mai
bun prin educație. Dorim succes și viață lungă revistei și le mulțumim pentru tot ceea ce fac
pentru școală” – își încheia mesajul Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Ecaterina
Andronescu37. „Școala gălățeană s-a remarcat printre revistele care se adresează învățământului.
Ea prezintă cu mult curaj neajunsuri ale școlii, dar și din experiențele didactice pozitive. Cadrele
didactice o citesc cu plăcere pentru că o simt aproape, ca pe o revistă a lor. Urez cu sinceritate
succes Școlii gălățene, la cât mai multe numere, pentru că este în folosul școlii românești.” – a fost
mesajul trimis de prof. dr. Vasile Molan, Secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.38
Alte mesaje transmise la ceas aniversar – 100 dovedesc simpatia și interesul pentru revista
noastră. Iată: „Ce frumos e să te afli în situația de a ridica în adins slovă în fața alor tăi, aceia care
prin strădanii alese umplu cămări întregi de negru pe alb, cu buna și cu folos rânduiala trebilor
de prin casele anume înălțate spre încălzirea minții și luminarea sufletului unui neam: școlile!
Ce e mai provocator decât să fii părtaș la ritmul celui care inițiază discursul, la izbânda celor ce
fac din negru o amprentă energetică a cuvântului, o măsură a biruinței ce nu-i cu tot dinadinsul
urmărită! Astăzi Școala gălățeană merită să poarte haina de gală, ca emblemă a solemnității
34. Nicoleta Crânganu, „Viața liberă”, 19.11.2001.
35. Costică Neagu, Educația la puterea a III-a, în „Școala gălățeană”, nr. 98/noiembrie 2001.
36. Roxana Penciu, „Viața liberă”, 23-24. 03. 2002.
37. Mesajul trimis de prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, Ministrul Educației și Cercetării.
38. Mesajul trimis de prof. univ. dr. Vasile Molan, Secretar de stat în M.E.C.

82 istorie a presei
ce merită să i se ofere. De o sută de ori a fost catedră, tribună, altar, scenă, bancă și de însutite
ori cuvânt ce adună în jurul său, ce provoacă și însuflețește, cuvânt ce întreabă… Ne alăturăm
bucuriilor meritate ale realizatorilor publicației și apreciem că Școala gălățeană, configurată la
început pentru a satisface nevoile locale de informare pedagogică, nu ar trebui să mai fie doar
„gălățeană” ci, fără sfiială, să pătrundă în fluxul cultural național, pe care-l poate străbate umăr
la umăr cu publicații pornite dintru început cu orgolii mai mari, nu însă, indiscutabil, și mai
durabile. Cât despre noi, de ne-am putea substitui câteva clipe redacției, am rosti vreo două fraze
menite a fi deodată, fiecare, și lămurire și îndemn.
Mai întâi, că nu poate fi niciun învățător sau profesor, care conștient sau dintr-o intuiție
pedagogică, să nu fi descoperit ceva personal ca procedeu de învățământ în formarea copilului, în
timpul practicii profesiunii sale. Mai apoi, că niciun educator nu trebuie să-și închipuie vreodată
că ultima pagină pedagogică s-a scris. Redacția Școlii gălățene merită toată lauda – iar dacă e
careva care găsește cuvântul nostru prea înmuiat în patos – îl rugăm să plămădească o revistă, să
scoată 100 de numere și apoi să se încrunte dacă i-om spune: Ești bun, domnul! Perenitate Școlii
gălățene!”39
„La mulți ani, distinsă Doamnă! Odată cu numărul 100 Școala gălățeană poate fi
considerată o distinsă și onorabilă Doamnă. Tribună a învățământului gălățean, voce a dascălilor
din întreg județul publicația noastră a fost, în acești ani, o școală deschisă celor care au avut
ceva de spus și deopotrivă celor interesați de pulsul școlilor. Cele 100 de numere înseamnă sute
de ore de muncă ale colegilor noștri care au trudit pentru fiecare pagină a revistei. Cu profund
respect pentru cuvântul scris și pentru cei care au izbutit să ne aducă în școli timp de 12 ani file
de cronică didactică gălățeană, urez ani mulți și buni publicației pe care o aniversăm și celor care
veghează la apariția ei.”40
„La ceas aniversar, ca unul care am publicat în excelenta revistă Școala gălățeană, și care nu
a rămas indiferentă la rezultatele de excepție obținute de unii dintre noi îmi voi exprima – în felul
meu – bucuria prin câteva considerații personale. Adevărată școală de formatori, de un real folos
noilor veniți în nobila profesiune de dascăl, cărora le oferă sprijin tactic, strategic și metodic,
această publicație este o școală în școală, este o dublă școală, în care profesorii cu experiență și har
pedagogic împărtășesc celor mai tineri din avutul lor psihopedagogic, învățându-i la rându-le….
Colegii mai tineri, ca și elevii școlilor gălățene, trebuie să profite de existența acestei publicații
de specialitate, care le este de un real folos, atât pentru pregătirea de moment, cât și, mai ales,
cea viitoare. Tribună a ideilor generoase, a inovațiilor și sugestiilor ce se pot aplica diferențiat, în
funcție de potențialul uman, dar și logistic al fiecărei școli în parte, această revistă, care a onorat
în destul de multe rânduri modestele mele contribuții, demonstrându-și astfel deschiderea spre
nou, spre performanță și calitate, revista noastră (sic!) este o adevărată Bursă a ideilor, a soluțiilor
și a noului în diversele sale forme, emanând din viitor. Desigur, un rol important revine echipei
redacționale, condusă de inimosul director Gh. Nazare, căruia îi mulțumesc și pe această cale
pentru calitatea revistei. La mulți ani! La mai multe numere!”41
„Revista Școala gălățeană a însemnat pentru mine terenul fertil și generos în care au putut
să apară și câteva gânduri și frământări intelectuale ale unui dascăl legat o viață de activitatea
didactică și științifică. Felicit întreaga echipă redacțională în frunte cu neobositul director Gh.
Nazare care, cu profesionalism, echilibru și dăruire, învingând multiple greutăți tipografice, a
39. Mesajul trimis de prof. Teodor Ștefănică, inspector școlar de specialitate.

40. Mesajul trimis de prof. Ana Tunaru, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei”, Galați.
41. Mesajul trimis de prof. univ. dr. Constantin Frosin, Universitatea „Danubis”.

istorie a presei 83
reușit să facă din Școala gălățeană o veritabilă tribună în care oamenii școlii de la Dunărea de Jos,
scriind filele revistei, i-au dat acesteia forță, indiscutabilă autenticitate precum și o fizionomie
proprie în peisajul bogat al publicisticii actuale.
Acum, la ceas jubiliar, urez revistei o îndelungată perpetuare, cu noi și valoroase inițiative,
menite să dea învățământului gălățean rigoare și prestigiu sporit.”42 Cu un editorial – raport se
deschidea numărul 125 al revistei: Școala gălățeană – 125. „Au trecut 15 ani de atunci, de la
începutul lui 1990. Atunci, visul dascălilor gălățeni de a avea o publicație a lor a devenit fapt
împlinit. Atunci, un grup de profesori entuziaști (Gheorghe Felea, Miroslava Gherasim, George
Lateș, Ghiță Nazare, Maricica Stanciu și Jana Andreescu), în găzduirea unei instituții generoase,
Casa Corpului Didactic au pornit un proiect numit Școala gălățeană. Era primul număr al unei
publicații devenită reper pentru viața și activitatea oamenilor școlii de la Dunărea de Jos. Și
sărbătorim astăzi apariția numărului 125, ca semn al continuității, al maturității depline și al
încrederii în valoarea acestei publicații.
În timp, Școala gălățeană s-a dovedit a fi o tribună a afirmării reformei în învățământul
românesc, o publicație scrisă de dascăli pentru dascăli, deschisă pentru idei și pentru
împărtășirea experienței dobândite prin practici didactice novatoare, deopotrivă pentru
oamenii catedrei, pentru elevi și pentru părinți. Revista a publicat articole cu conținut
științific și metodic, a găzduit dezbateri și schimburi de opinii cu privire la diferitele aspecte
ale Reformei în învățământul românesc, la metodele moderne de predare-învățare-evaluare,
la folosirea manualelor alternative, la formarea continuă, la activitatea educativă, la relația
profesor-elev ș.a., paginile sale găzduind prezentări ale cărților colegilor noștri, evidențiind
rezultatele obținute de elevi la diferite competiții școlare, precum și informații referitoare la
învățământ și educație.
Școala gălățeană este primită cu generoase aprecieri de mijloacele de informare (presa
scrisă și audio-vizuală) și de cititori, se bucură de o binemeritată recunoaștere publică.
Diploma obținută din partea Ministerului Educației și Cercetării și Institutului Român pentru
Drepturile Omului pentru valoarea publicistică demonstrată în timp și pentru promovarea
în paginile sale a educației pentru drepturile omului confirmă acest lucru. Acum, la ceas
aniversar, se cuvine să adresăm mulțumiri tuturor colaboratorilor, autori ai articolelor
publicate, tipografi și cititori, datorită cărora Școala gălățeană a devenit o prezență remarcabilă
în viața învățământului gălățean. Mulțumim directorilor, cadrelor didactice și bibliotecarilor
din unitățile de învățământ, cu sprijinul cărora publicația noastră a ajuns la cititori. Școala
gălățeană, să fii puternică prin rezultate, să trăiești în demnitate și să ai viață lungă! La mulți
ani!”43
Cu același prilej, prof. dr. Gheorghe Felea scria: „Apariția a 125 de numere ale Școlii
gălățene, într-o serie neîntreruptă, pe parcursul a 15 ani, coincide cu omologarea recordului de
longevitate în publicistica pedagogică gălățeană din toate timpurile și reprezintă o confirmare
a prestigiului pe care revista și l-a asigurat la nivel local, zonal, național. În anevoiosul drum
către standardele de astăzi, fiecare sfert de sută din numărul aparițiilor revistei a marcat tot
atâtea etape din evoluția publicației. Astfel, numărul 25 a reprezentat depășirea efemerității;
atingerea numărului 50 a însemnat viabilitate confirmată; tipărirea numărului 75 a însemnat
sfârșitul pionieratului; numărul 100 a fost sinonim cu dobândirea notorietății, iar însumarea a
42. Mesajul trimis de prof. Gheorghe N. Vasilache, directorul Școlii Țepu.

43. Ghiță Nazare, „Școala gălățeană”, nr.125/ianuarie 2005.

84 istorie a presei
125 de numere consacră deja deplina maturitate.”44

Momentul aniversar a fost onorat de un mare număr de mesaje transmise de directori de
case ale corpului didactic, directori de școli, cadre didactice, reprezentanți ai presei etc., apărute
în numărul jubiliar. Vă prezentăm un grupaj din aceste mesaje: „Școala gălățeană a împlinit 125
de numere. Nu este doar o vârstă, ci și o mare satisfacție, pentru că împlinirea aceasta reprezintă,
pe drept cuvânt, nenumăratele ore de migală a ideii, efortul de a oglindi cât mai fidel realitățile
din învățământul Județului Galați, promovarea valorilor științifice și metodice, un continuu
colocviu al cadrelor didactice pe temele cele mai importante ale vieții din școală. Privind în urmă,
la începuturi, nu poți să nu împărtășești satisfacția acestei cifre rotunde și a muncii împlinite. La
cât mai multe numere!”45; „Acum, la această aniversare, colectivul de redacție al revistei Școala
gălățeană are toate motivele să trăiască sentimente de bucurie și satisfacție, pentru că efortul
lor de a valorifica tradițiile, experiențele, reușitele școlii gălățene s-au finalizat într-un mod atât
de apreciabil. Este bine știut că școala gălățeană e o pepinieră de talente în domenii dintre cele
mai variate, rezultatele obținute de dascăli și elevi fiind întotdeauna la înălțime. Aceste rezultate
au fost posibile și datorită sprijinului pe care Casa Corpului Didactic din Galați, prin specificul
activității sale, l-a oferit întotdeauna cu responsabilitate.”46; „Tenace și mereu consecvent cu el
însuși, profesorul Ghiță Nazare a adus revista Școala gălățeană în pragul aniversării numărului
125, ceea ce înseamnă performanță de netăgăduit în domeniu. Revistele apar și dispar după bunul
plac al patronilor sau sponsorilor, răsar sau apun odată cu guvernele sau cu fel de fel de consilii
de administrație. Cum Școala gălățeană nu se supune unor astfel de fenomene, tăindu-și drum
neabătut timp de 15 ani prin hățișurile tranziției românești trebuie să o considerăm ca atare: adică
o excepție, posibilă numai prin străduința unor oameni de excepție, pe care îi felicităm, urându-
le, la fereastra casei lor de litere, ani mulți și bogați în înfăptuiri publicistice.”47; „La început de an
2005 Școala gălățeană a ajuns la numărul 125, prilej în care colegii de la Casa Corpului Didactic
București îi urează ani buni de apariție în continuare, cu numere la fel de consistente, cu articole
tot atât de interesante, incitante. Cred că este momentul să vă spunem că Școala gălățeană a fost
pentru noi o adevărată școală jurnalistică, un adevărat călăuzitor pentru revista Bucureștiului,
Atelier didactic, un imbold de a începe și de a continua. Cu gânduri calde de prietenie și La mulți
ani!”48; „La 15 ani de la apariție, revista Școala gălățeană se prezintă cu 125 de numere editate,
prilej de a-i felicita și a le mulțumi celor care au trudit pentru aceasta și au reușit. Școala gălățeană
– o adevărată izbândă pedagogică prin rubricile promovate, a devenit o revistă care domină prin
spiritul și tonusul oamenilor săi, o revistă cu deschidere la experiențele didactice, o revistă care
susține și promovează bunele practici pedagogice. La mulți ani și soartă bună Școlii gălățene.”49;
„Acum, în prag aniversar, gândul se boltește înapoi pentru a se distanța de vâltoarea evenimentelor
cotidiene și a deveni mai obiectiv și, poate, mai credibil. Fac parte din colectivul de redacție al
Școlii gălățene de ceva timp, iar activitatea în echipa Casei Corpului Didactic m-a onorat și a fost
44. Gheorghe Felea, „Școala gălățeană” – balsam pentru suflet și terapie pentru școală, în „Șc. găl./nr.
125/2005.
45. Mesajul trimis de prof. Ștefan Simion, inspector școlar general al I.S.J. Galați.
46. Mesajul trimis de colectivul de metodiști al C.C.D. Cluj.
47. Mesajul trimis de Radu Macovei, directorul cotidianului „Viața liberă” Galați.
48. Mesajul trimis de prof. Diana Melnic, directorul C.C.D. București.
49. Mesajul trimis de prof. Tudor Deaconu, directorul C.C.D. București.

istorie a presei 85
în egală măsură pentru mine o mare provocare. Cu acest prilej de sărbătoare urez tuturor colegilor
sănătate, succese și putere de muncă. La mulți ani!”50.
O semnificație aparte a avut-o pentru realizatorii revistei Mesajul Ministrului Educației
și Cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea. „Școala gălățeană – se spunea în Mesaj - ca parte
a sistemului românesc de învățământ, și Școala gălățeană ca publicație de opinie pedagogică,
care reflectă preocupărilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar gălățean, se
bucură de prețuire și a dobândit notorietate la nivel național. Revista Școala gălățeană, în
cei 15 ani de existență și în cuprinsul celor 125 de numere deja apărute, a ilustrat resurecția
provinciei, a confirmat posibilitatea de depășire a provincialismului și s-a constituit într-o
veritabilă cronică a evoluției învățământului la Dunărea de Jos, după decembrie 1989.
Îmbogățind valoroasele tradiții ale publicisticii locale, Școala gălățeană, prin polimorfismul
modalităților de expresie și prin plurivalența abordărilor, a promovat cu consecvență și vigoare
dezideratele învățământului și a dinamizat acțiunea reformatoare a cadrelor didactice, elevilor,
părinților, comunităților educative, precum și a autorităților locale și centrale. Pentru toate
acestea, acum, la ceas aniversar, conducerea Ministerului Educației și Cercetării adresează
colectivului de redacției și publicației Școala gălățeană urări de sporire a numărului anilor cu
menținerea tinereții spirituale, extinderea ariei tematice și creșterea numărului colaboratorilor
și a cititorilor, în beneficiul învățământului gălățean și al școlii românești.”51
În acest context, se înscrie și Mesajul Episcopului Episcopiei Dunărea de Jos, P.S. Casian
Crăciun: „Școala gălățeană – se spune în mesaj -, periodicul binecunoscut al dascălilor și al elevilor
școlii noastre, a sărbătorit de curând 15 ani de apariție neîntreruptă. Cum este firesc, evenimentul
a fost marcat prin cinstire publică, prin mesaje și felicitări adresate inimosului colegiu redacțional
în frunte cu Domnul Profesor Ghiță Nazare, cât și realizatorilor acestei lucrări, profesori și elevi.
Dorim din toată inima viață lungă acestei binefăcătoare publicații, de fapt un prețios mesager
didactic, metodologic și pedagogic, menit să apropie pe cât mai mulți de arta modelării spiritual-
culturală a omului în societatea contemporană. Realizatorilor și cititorilor Școlii gălățene sincere
felicitări pentru performanță, cu ajutorul și cu binecuvântarea lui Dumnezeu.”52
„Școala gălățeană, editată de Casa Corpului Didactic se află astăzi, număr de număr,
în toate cancelariile școlilor din județul nostru. Școala gălățeană a depășit granițele județului”.
Pentru merite deosebite în promovarea învățământului gălățean Școala gălățeană era răsplătită
cu Premiul Municipiului, acordat de Primăria orașului și de Consiliul Local. La festivitatea de
înmânare a distincției de către Primarul Dumitru Nicolae, directorul și redactorul-șef al Școlii
gălățene Gh. Nazare a precizat: „Mulțumesc Consiliului Local și Primăriei Municipiului Galați
pentru distincția acordată. Ea reprezintă răsplata efortului făcut de cele peste 11.000 de cadre
didactice: educatoare, învățători, profesori, directori - și personal didactic auxiliar pentru
realizarea și difuzarea revistei.”53
La numărul 150, Școala gălățeană reprezenta pentru profesorul și scriitorul Viorel Dinescu
50. Mesajul trimis de prof. Marilena Râpă, directorul Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, Galați.
51. Mesajul trimis de prof. univ. dr. Mircea Miclea, M. E. C., în „Școala gălățeană”, nr.126/februarie 2005.
52. Mesajul trimis de P.S. Casian al Episcopiei Dunării de Jos, în „Școala gălățeană”, nr. 126/
februarie/2005.
53. Ion Manea, „Viața liberă”, 11.12.2006.

86 istorie a presei
„o creștere prin cuvânt”, demonstrând că este „o revistă extrem de utilă pentru toți cei care vor
să fie la curent cu tehnicile și problemele școlare”, pentru prof. dr. Gheorghe Felea era un „liant
între generații, pavăză împotriva imposturii, tribună pentru promovarea bunelor practici și
instanță pentru certificarea calității publicistice”, pentru profesorul și scriitorul Vasile Ghica „o
substanțială carte de învățătură”, fără de care „învățământul din județul nostru ar fi fost mai sărac.
Nu s-ar fi putut realiza acest impresionant liant între cadrele didactice răspândite în cele câteva
sute de unități școlare”. Profesorul și scriitorul Virgil Nistru-Țigănuș, într-un mesaj trimis cu acest
prilej, consemna că „publicația Școala gălățeană s-a împrietenit în timp cu valorile naționale, cu
bucuria curată de a se ține departe de temele ușuratice și de cleveteala subțire a sfertodocților
prilejuită de cine-știe-ce descoperire ministerială”, iar profesorul Traian Drăgănescu considera că
„De 150 de ori Școala gălățeană înseamnă deja istorie, o istorie a unei prese absolut speciale, cea
pentru dascăli și, prin ei, pentru elevi.”54
Echipa redacțională la numărul 150 este formată dintr-un Colegiu de onoare și de prestigiu
(Viorel Dinescu, Cătălin Enică, Gheorghe Felea, Miroslava Gherasim, Vasile Ghica, Ivan Ivlampie,
Teodor Parapiru, Paul Păltănea și Melu State), un Colectiv de redacție (Nicoleta Crânganu, Alice
Cristache, Cecilia Georgescu, Ema Pangratti, Mariana Parapiru, Marilena Râpă, Corina Rotaru,
Aurora Sava, Maricica Stanciu, Ana Tunaru și Geta Vintilă) și un Secretariat tehnic (Daniela
Chipirliu – informatician, Tinca Șerban – contabil șef, Cezarina Gardiciuc – secretară, Eugenia
Rusu – contabil și Teodoru Olaru – difuzor), alături de Corneliu Stoica (secretar de redacție) și
Gh. Nazare (director – redactor-șef).
Despre aniversarea numărului 200 al Școlii gălățene a scris și profesoara Ana Tunaru: „Vineri,
14 decembrie, Sala de festivități a CCD a fost neîncăpătoare pentru cei veniți să aniverseze cel de-
al 200-lea număr al revistei Școala gălățeană”. Prezentă la festivitate, prof. Iuliana Tania Bogdan,
vicepreședinte al Consiliului Județean, fost inspector școlar general, „a mărturisit că este onorată
să se afle printre realizatorii și colaboratorii revistei, pe care îi prețuiește pentru profesionalism și
dăruire”. „De mult timp – a spus doamna Bogdan – numele publicației gălățene se confundă cu
numele directorului acesteia, profesorul Ghiță Nazare.”
În mesajul Inspectoratului Școlar Județean, transmis prin prof. Diamanta Bulai, inspector
școlar general adjunct, a fost evidențiat „profesionalismul, echilibrul și entuziasmul echipei
redacționale, autenticitatea indiscutabilă a conținutului evoluției școlii gălățene regăsită în
paginile publicației.” Și-au împărtășit impresiile despre revistă profesorii: Maricica Stanciu,
Cristina Butnaru, Gelu Homner, Vasile Leonte, Marilena Râpă și Melu State. Cu același prilej au
transmis mesaje preotul Eugen Drăgoi, bibliotecara Călin Ionica, conf. univ. dr. Costică Neagu și
prof. dr. Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii Publice „V.A. Urechia”.
În finalul manifestării, prof. Ghiță Nazare a acordat în numele publicației Diplomă de
Excelență mai multor realizatori și colaboratori: „Diplomă de Excelență pentru contribuții
deosebite la scrierea, editarea și difuzarea revistei Școala gălățeană, cu prilejul numărului jubiliar
200.”
Un emoționant mesaj a transmis ÎPS dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei
Dunării de Jos: Școala gălățeană la 22 de ani de apariție neîntreruptă și la al 200-lea număr este
un „fragment” din marea „carte” a vieții și a educației la Dunărea de Jos. Cu un ochi înspre cei ce
54. Vezi „Școala gălățeană”, nr. 150/iunie 2007.

istorie a presei 87
au lucrat până acum atât de bine și de edificator și cu unul îndreptat spre viitor, cu siguranță tot
sub auspiciile speranței în mai binele nostru comun, vă felicităm, vă mulțumim pentru fidelitatea
față de „mama” educațională a națiunii și vă Binecuvântăm „tinerețea fără de bătrânețe” în Școala
neamului.”55
Școala gălățeană la numărul 200 beneficiază de colaboratori statornici, responsabili de rubrici
permanente (Melu State – Suflet și grai românesc, Octavian Patrașcu – Mentorat, Viorel Dinescu –
Scriitori români de pretutindeni, Teodor Parapiru – Expresii celebre, Marieana Andrei – Biblioteca
școlară, Corneliu Stoica – Plastică, Mariana Parapiru - Școala părinților), de pagini tematice (Liana
Bucur – Proiecte educaționale, Cristina Butnaru - Universitaria, Oana Căuș - Învățământ preșcolar,
Corina Gavrilă – Calitatea în educație, Eugenia Olariu – Management educațional, Maricica
Stanciu – Învățământ primar, Nicuța Ardeleanu - Cărțile colegilor noștri) și de corespondenți zonali
(Eugenia Drăguș - Pechea, Cristina Faur – Tudor Vladimirescu, Gianina Popa – Tecuci, Mihai
Talașman – Berești, Geta Vintilă – Tg. Bujor), alături de Gh. Nazare (director), Nicoleta Crânganu
(redactor-șef), Laurențiu Ichim (tehnoredactor) și Tinca Șerban (gestiune financiară).
De-a lungul timpului, au făcut aprecieri deosebite privind calitatea revistei demnitari
ai învățământului, cadre didactice, scriitori, oameni de cultură etc. „Sunt onorat de calitatea de
colaborator al revistei Școala gălățeană și că fac parte din Colegiul de Onoare al acestei publicații de
ținută. Eu cred că este un instrument absolut necesar muncii educaționale, fiind un fel de purtător
de cuvânt al forului de specialitate. Totdeauna am simțit că locul meu este în rândul celor care
îmbogățesc revista cu articole judicioase, necesare și atrăgătoare… Îi doresc revistei viață lungă,
perfecționare continuă, eficacitate din ce în ce mai mare, iar pe colegii din redacție îi salut și îi felicit
cu încredere și admirație.”56; „Școala gălățeană este una dintre puținele, foarte puținele publicații
care și-au păstrat sensul și rostul lor inițial. E o victorie ce trebuie păzită. Și un efort ce trebuie
apreciat și sprijinit. Dascălii gălățeni sunt o „armată” de
elită care merită o astfel de publicație.”57; „Școala gălățeană
a reușit să se impună ca singura publicație reprezentativă
pentru viața și spiritul comunității didactice gălățene.
Felicităm echipa redacțională și îi urăm forță și inspirație,
așa încât să continue a fi o sursă specializată de bune practici
și informație actualizată.”58
„Școala gălățeană” a intrat în conștiința comunității
didactice gălățene și nu numai!
55. Î.P.S. dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei „Dunării de Jos”.

56. Viorel Dinescu, în „Școala gălățeană” nr. 178/iunie 2010.
57. Katia Nanu, în „Școala gălățeană” nr. 195/mai 2012.
58. Simona Marin, Universitatea „Dunărea de Jos”, în „Școala gălățeană”, nr. 198/octombrie 2012.

88 cultură şi civilizaţie
Op t z e c i şi c i nc i
„ Î n a m i n t i r e a u n u i i stor ic
rom â n , N ic ol a e C iac h i r”
Mari us Mi trof, consilier ,

D irecţi a Judeţeană pentru cultură gal aţi
Vaisal, un sat reşedinţă de comună din raionul Bolgrad, regiunea Odesa, cu vreo 3900
de locuitori, în marea lor majoritate bulgari, aparţine, astăzi, Ucrainei. În anul 1927, pe când
Vaisal era un sat din sudul Basarabiei din cadrul României Mari, aflat la doar câţiva kilometri de
locul de baştină al mareşalului Averescu, în casa preotului Nicolae Ciachir din localitate, Maria,
soţia preotului, îl aducea pe lume pe cel de-al treilea copil al familiei, pe Nicolae, născut în 19
decembrie.
„Sunt un fenomen - m-am născut simultan în trei ţări: România, URSS şi Ucraina” spunea
Nicolae Ciachir, cu referire, desigur, la modificările graniţelor de-a lungul unei perioade scurte
din istoria omenirii.1
Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, l-a găsit pe Nicolae Ciachir, elev în
clasa a II-a, la Liceul „Sf. Dumitru” din Ismail, singurul liceul teoretic din judeţ, căci cele din
Chilia şi Bolgrad din sudul Basarabiei deveniseră gimnazii. La
liceu a fost coleg cu viitorul general Mihail Caraman, cel „care
a produs atâtea insomnii serviciilor de spionaj occidentale”2, cu
viitorul medic chirurg Alexe Leu, cu scriitorul Valentin Deşliu, cu
crainicul sportiv Ioan Chirilă şi mulţi, mulţi alţii.
În perioada refugiului din 1944, familia Ciachir vine în
România, evacuându-şi „lucrurile în comuna Valea Cânepii,
din judeţul Brăila”, în drumul lor până la destinaţie, făcând şi un
popas de două zile în Măstăcaniul judeţului Covurlui.
Nicolae Ciachir, încă elev, împreună cu familia este
martorul momentului terifiant al trecerii spre România: „Pe la 4
dimineaţă am trecut podul de la capul lacului Ialpug, iar peste
o jumătate de oră podul a fost aruncat în aer. Dacă întârziam
jumătate de oră am fi fost prinşi ca într-o capcană. Maşini, căruţe,
1. Stoica Lascu, Profesorul Nicolae Ciachir - Crâmpeie de viaţă narată, răzleţit, de sine însuşi, în: În amintirea
unui istoric român, Nicolae Ciachir, Editura Etnologică, Bucureşti, 2016, p. 160.
2. Ibidem, p. 168.

cultură şi civilizaţie 89
oameni pe jos se deplasau spre Reni-Galaţi, pe şosea şi paralel cu aceasta pe cel puţin zece şiruri.
Apoi au venit avioane ruseşti, care au început să mitralieze populaţia care se retrăgea. Ne-am
aruncat cu toţii pe jos, unii au murit, alţii au fost răniţi, caii loviţi de gloanţe nechezau; era un
coşmar. Femeile şi copiii plângeau. Unii se opreau cu morţii lor; alţii, ai căror cai au fost răniţi
sau omorâţi, îşi continuau drumul pe jos. După câţiva kilometri, toţi cei care erau cu căruţele au
fost deviaţi pe drumuri laterale, Prutul urmând să fie trecut mai la nord, prin punctul Vadul lui
Isaac. Terenul era accidentat- vale-deal, deal-vale – şi începuse ploaia. Tata, cu cumnatul şi cu
mine, desculţi, cu pantalonii suflecaţi, împingeam căruţa la deal, iar la vale ţineam roţile să nu
vină peste cai. Spre seară am ajuns aproape de Prut, era o zonă mlăştinoasă, iar nemţii făcură cu
cea mai mare repeziciune un pod de vase, mai precis de pontoane, de circa 7 kilometri. Poliţiştii
militari germani, cu placa aceea metalică pe piept, strigau: „Schnell, schneller” (repede, mai
repede).”3
Se va întoarce la Vaisal, în vara anului 1944, pentru ca în 1945, să promoveze clasa a VII-a
de liceu şi, cu patru legitimaţii cu domicilii false din România în buzunar, lua, definitiv, drumul
României, unde, conştient de originea sa oarecum nesănătoasă pentru regimul instaurat după
anul 1947, „s-a aruncat cu dăruire în activitatea ştiinţifică, de cercetare, didactică.”4
În deceniile care au urmat, ascensiunea profesională a lui Nicolae Ciachir a cunoscut
oprelişti dictate de considerente politice, de orgolii, fără a fi însă compromis. Aceste nedreptăţi
l-au afectat într-o foarte mică măsură, transformând orice neşansă într-o oportunitate. Hâtru
din fire se compara cu roata de rezervă, folositoare, însă ţinută în portbagaj.5
Diversitatea preocupărilor istoricului Nicolae Ciachir a condus la contribuţii valoroase în
domenii cu o arie largă de cuprindere, însă lucrările în care a evidenţiat rolul şi locul României
în cadrul relaţiilor balcanice i-au asigurat calitatea unui reputat balcanolog.
Plecarea lui Nicolae Ciachir spre Tărâmul nemuririi acum aproape un deceniu (12
iulie 2007), a lăsat amintirile de neuitat, pline de haz, lipsind totuşi pe cei care îl cunoşteau de
entuziasmul său debordant, de generozitatea şi vastitatea cunoştinţelor pe care Nicolae Ciachir
ştia să le traspună într-o formă accesibilă.
Cu o vitalitate demnă de invidiat6, spirit funciar, vesel, cu prestanţă, a reuşit cu ştiinţa şi
siguranţa sa care îi adăugau câţiva centimetri la piedestal, să formeze de-a lungul carierei sale alţi
istorici şi cercetători cu renume.
Un volum impresionant, îngrijit, cu peste 1200 de pagini, dedicat amintirii istoricului şi
balcanologului Nicolae Ciachir, a apărut recent, este drept, într-o ediţie limitată.
Aflat sub coordonarea preşedintelui Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din România,
profesor doctor Nicoleta Ciachir, fiica lui Nicolae Ciachir şi a cercetătorului doctor Sorin Marcel
Colesniuc, specialist în istorie şi arheologie, volumul omagial, intitulat „În amintirea unui istoric
român, Nicolae Ciachir”, impresionează nu numai prin calitatea lucrărilor conţinute, ci şi prin
numele autorilor acestora, personalităţi de prim rang ai istoriei şi culturii din ţară şi din străinătate.
Optzeci şi trei de personalităţi, foşti colegi, foşti studenţi, ori istorici şi filologi care nu l-au
cunoscut pe reputatul istoric şi balcanolog, au fost invitate să evoce prin lucrările lor nu numai
personalitatea lui Nicolae Ciachir, ci şi diversitatea preocupărilor acestuia. Lângă cei optzeci şi
trei se alătură şi cei doi coordonatori ai volumului.
3. Ibidem, p.169..
4. Nicoleta Ciachir, În amintirea unui istoric român ca argument, în: În amintirea unui istoric român,
Nicolae Ciachir, Editura Etnologică, Bucureşti, 2016, p. 28.
5. Ibidem.
6. „Cuvântul Românesc”, Anul 24, Nr. 255, Canada, ianuarie 1998.

Volumul a fost structurat în două părţi, prima parte fiind dedicată memoriei lui Nicolae
Ciachir, cea de a doua parte cuprinzând studii ştiinţifice din sfera preocupărilor ştiinţifice ale
acestuia.
Vladimir Iliescu, profesor universitar la Universitatea din Aachen, Germania, Gheorghe
Dumitraşcu, profesor universitar la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Ovidius” din
Constanţa, Ştefan Olteanu, profesor universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
din Bucureşti, Ioan Opriş, profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Radu
Ştefan Vergatti, profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, membru titular
al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, Gelcu Maksutovici, doctor în istorie, cercetător ştiinţific la
Muzeul Naţional de Istorie a României, preşedinte fondator al Uniunii Culturale a Aalbanezilor
din România, Ion Calafeteanu, profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgovişte,
director ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Cristian Petru Bălan,
membru titular al Uniunii Scriitorilor Români, membru titular al Academiei Româno-Americane
de Ştiinţe şi Arte, Ion Constantin, doctor în istorie, cercetător ştiinţific asociat, Institutul
Naţional pentru Studiul Totalitarismului - Academia Română, Iurie Colesnic, scriitor din
Republica Moldova, Ştefan Doinov, profesor universitar la Universitatea „Sf. Kliment Ohridski”
din Sofia, Bulgaria, Constantin Geambaşu, profesor universitar la Departamentul de Limbi şi
Literaturi Slave al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti,
Gherghi Gotev, ziarist la „EurActiv” din Bruxelles, Goran Gotev, ziarist şi scriitor din Bulgaria,
Virgil Ştefan Niţulescu, doctor în istorie, directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român,
Ioan Scurtu, profesor universitar la Şcoala Doctorală a Universităţii din Bucureşti, membru al
Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Stoica Lascu, profesor universitar la Facultatea
de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa ş.a. prin amintirile
despre Nicolae Ciachir, transpuse, în formă scrisă, sub diverse titluri, reuşesc să lase posterităţii
adevărate mărturii directe şi o „plastică reconstituire de epocă”, creionând fidel portretul omului,
profesorului, istoricului şi preşedintelui fondator al Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din
România, Nicolae Ciachir.
Cea de-a doua parte a volumului, sugestiv intitulată „Studii”, conţine lucrări care ilustrează
diversitatea preocupărilor istoricului Nicolae Ciachir.
Constantin Geambaşu, profesor universitar la Departamentul de limbi şi literaturi străine a
Universităţii Bucureşti, Drago Njegovan, doctor în istorie, consilier ştiinţific la Muzeul Voivodina
din Novi Sad, Costin Scurtu, doctor în istorie, şeful Filialei Constanţa a Muzeului Militar
Naţional „Regele Ferdinand I”, Ştefan Olteanu, profesor universitar la Universitatea Creştină
„Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, Marin Gherman, doctor în ştiinţe politice, redactor la revista
trimestrială de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi-Bucureşti), redactor superior
la postul de radio „Ucraina Internaţional”, redacţia emisiunilor în limba română, membru al
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Helena Krasowska de la Institutul Slawistyci PAN
din Varşovia, Marco Cassioli, doctor în istorie, cercetător asociat la Universitatea Aix - Marseille
din Franţa, Daniel-Silviu Niculae de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti,
Diana Cristiana Lupu, redactor la „Gândirea militară românească”, Marius Mitrof, consilier
la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, Ioan Opriş, profesor universitar la Universitatea
„Valahia” din Târgovişte, Andreea Atanasiu-Croitoru, muzeograf, expert Patrimoniu Naval,
şef Secţie Istorie - Muzeul Marinei Române, Vladimir Osiac şi Dinică Ciobotea, profesori
universitari la Universitatea din Craiova, Melanica Rita Barbu, lector universitar la Facultatea
de Istorie din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti şi Gabriel Leahu,

cultură şi civilizaţie 91
profesor universitar la aceeaşi instituţie de învăţământ superior, Lucia Taftă, cercetător ştiinţific
la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Ovidiu Băsceanu, doctor în istorie,
de la Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, George Varsami de la Muzeul
Portului Constanţa, Stoica Lascu, profesor universitar la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice
din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Mădălina Lasca, doctor în istorie la aceeaşi
instituţie, Doru Neagu, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt din Slatina, Delia Bălăican, doctor
în istorie, bibliograf la Biblioteca Academiei Române, Ilie Luceac, profesor universitar, istoric,
critic şi istoric literar, editor, profesor la Institutul Teologic Ortodox din Cernăuţi, Catedra
de Jurnalism şi Traducere, Enache Tuşa, doctor în ştiinţe politologice, cercetător ştiinţific la
Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „I.C. Brătianu” al Academiei Române, Alin
Spânu, lector universitar asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Anna-
Maria Atanasova, şef protocol şi interpret la Ambasada Bulgariei la Bucureşti, Hadrian Gorun,
conferenţiar universitar la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Serhii Hakman,
doctor docent, director adjunct, şef secţie cercetare ştiinţifică al Centrului Regional Cernăuţi
de Reciclare şi Perfecţionare a Calificării Funcţionarilor Organelor de Stat, regretatul, astăzi,
Virgil Coman, doctor în istorie, Directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Constanţa,
Constantin Cheramidoglu, doctor în istorie, cercetător ştiinţific la Arhivele Naţionale Constanţa,
Nicolai Jechev, profesor universitar la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe Bulgară,
Blagovest Nikolov, doctorand la Universitatea „Anghel Kâncev” din Bulgaria ş.a. şi-au adus
contribuţia la omagierea muncii lui Nicolae Ciachir, la vastitatea domeniilor pe care, reputatul
istoric şi balcanolog, le-a acoperit de-a lungul carierei.
„Papirusul antic, din nord-estul Balcanilor, salvat de oamenii de ştiinţă slavi”, „Mitropolia
de Karlowitz şi relaţiile sârbo-române din cuprinsul Monarhiei Habsburgice”, „Aspecte ale
reglementărilor organizatorice şi canonice ale Bisericii Ortodoxe Române”, „Din istoricul
relaţiilor româno-bulgare - de la paginile de prietenie din epoca Renaşterii naţionale bulgare la
neîncrederea în adevărul celuilalt”, „Forme ale asocierii etnicilor bulgari din Galaţi”, „Războaiele
balcanice în caricaturile din ziarul „Veselia”, „România şi consolidarea pe plan intern şi
internaţional a Albaniei (1912-1914), „Nicolae Iorga şi problema Dobrogei”, „Sistemul social şi
regimul proprietăţii în Dobrogea (1878-1940)”, „O spioană otomană la Bucureşti: Charlota Rifat
Fuchs (1915)”, „Minorităţile naţionale în Bucovina Istorică (1918-1940)”, „Perspective moderne
în pictura religioasă românească”, „Iordan Iovkov- diplomat şi scriitor bulgar la Bucureşti (1920-
1927)”, „Pericle Papahagi- mărturii din Arhivele Constanţei”, „Revoluţia ştiinţifică şi impactul ei
asupra tehnologiei militare. Proiectul Manhattan”, „Relaţiile româno-turce în cel de-Al Doilea
Război Mondial”, ”Influenţa factorilor geopolitici şi etnici asupra soartei Bucovinei în timpul
conflagraţiilor mondiale şi a reglementărilor postbelice”, „România şi U.R.S.S.: de la război la
aliniere (1944-1947)”, „Oppression et resistance a la collectivisation dans la Dobroudja (1949-
1957)”, „Proiecte de securitate ale României în cadrul Adunării Generale a ONU pentru zona
Balcanilor (1957-1965)”, „Încercări ale liderilor basarabeni pentru sensibilizarea oficialităţilor
comuniste româneşti în legătură cu problema teritoriilor ocupate de U.R.S.S.”, „Relaţii bilaterale
România-Israel (1970-1974)”, „22 decembrie 1989: stări de spirit la ultima şedinţă a C.P. Ex.” etc.,
sunt doar câteva dintre titlurile opiniilor exprimate de către cei 83 de autori români şi străini, la
care se adaugă şi cei doi coordonatori ai volumului, cuprinzând domeniile şi perioadele istorice
din antichitate şi până în decembrie 1989.
În momentul în care mi s-a făcut onoarea de a fi invitat să scriu o lucrare pentru acest volum,
invitaţie lansată de doamna Nicoleta Ciachir, bucuria şi îngrijorarea mă încercau deopotrivă. Nu

îl cunoscusem pe profesorul Nicolae Ciachir, aşa cum nu îl cunoscusem nici pe omul Nicolae
Ciachir. Cu toate acestea, bonomia, ţinuta prelegerilor, modul de a se apropia, exigenţa cu sine
şi cu ceilalţi în privinţa interpretării şi afirmării adevărurilor autentice ale istoriei, trăsături ale
profesorului şi omului Nicolae Ciachir, parcă mi-au fost transmise, uşurându-mi foarte mult
lucrul pentru a răspunde invitaţiei. Iar pentru reputatul istoric şi balcanolog Nicolae Ciachir,
am considerat oportun, ca modalitate de a-mi exprima omagiul, o lucrare despre o comunitate a
cărei membrii şi-au adus aportul la devenirea a ceea ce a fost, odinioară, Galaţii, lucrare intitulată
„Forme ale asocierii etnicilor bulgari din Galaţi”.
Am lăsat spre final pe cei doi coordonatori ai volumului „În amintirea unui istoric
român, Nicolae Ciachir”, Nicoleta Ciachir, fiica lui Nicolae Ciachir şi Sorin Marcel Colesniuc,
tocmai pentru contribuţia meritorie şi definitorie asupra calităţii şi cantităţii tomului recent
apărut, stârnind o emulaţie printre colaboratorii volumului. Efortul domniilor lor, influenţat cu
siguranţă de personalitatea celui omagiat şi demn memoriei sale, pune în evidenţă „expresia cea
mai evidentă a recunoaşterii meritelor ştiinţifice şi amintirilor frumoase, semne de preţuire şi
profund respect” faţă de profesorul, istoricul şi balcanologul Nicolae Ciachir.
Interesantă şi bine-venită este publicarea, imediat după Cuprins, a unei liste cu cei 85 care
au scris în acest volum. Cititorul cunoaşte, în acest mod, câteva date despre cei care şi-au adus
prinosul memoriei şi întregii activităţi a profesorului Nicolae Ciachir.
Cuvântul de deschidere, argumentul, aparţine, în mod firesc aş spune, fiicei lui Nicolae
Ciachir, istoric, filolog, preşedintele Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din România care
recunoaşte, chiar din primele rânduri, că „este dificil ca fiică să conturezi portretul tatălui tău
fără o anumită doză de subiectivism”, misiune pe care o îndeplineşte, în cele din urmă, cu succes,
cu sprijinul prietenilor, a colaboratorilor, la acest volum.
De cealaltă parte, Sorin Marcel Colesniuc, pune concluziile la acest volum cu două lucrări:
„File din istoria Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din România” şi „Câteva cuvinte despre
prof. univ. dr. Nicolae Ciachir”, ambele lucrări conţinând informaţii importante despre activitatea
profesorului Nicolae Ciachir, despre misiunea acestei Asociaţii, precum şi scurte impresii ale
unor foşti colegi ai acestuia, suficiente pentru a pune punct portretului scris al celui evocat.
Fotografiile anexate la sfârşitul volumului, constituindu-se într-un arbore genealogic în imagini,
completează partea de informaţii ale celor optzeci şi cinci, astfel încât, întregul tom leagă într-o
concepţie unitară portretul şi varietatea preocupărilor ştiinţifice ale lui Nicolae Ciachir.

cronică de întâmpinare 93
incunabule din
c olecțiile
Bibliotecii „V.A. Urechia”
Cameli a Bejenaru, bibliotecar ,

bi bl i oteca „V.A. Urechi A” Gal ați
La sfârșitul anului acesta va vedea lumina tiparului, la editura Axis Libri, lucrarea
Incunabule din colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, care are menirea de a aduce în fața publicului
larg cele mai valoroase documente păstrate în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, și anume
cele 12 incunabule donate de iubitorul de carte rară și prețioasă, cărturarul și bibliofilul Vasile
Alexandrescu Urechia.
Valoarea acestor documente este cu atât mai mare cu cât, din cele 12 titluri, două sunt
unicat la nivel național, din punct de vedere al autorului: teologul Albertus de Padua și poetul
latin Publius Papinius Statius, alte două sunt unicat la nivel național, ca titluri de lucrări: Brunus
Aretinus, Leonardus. Historiae Florentini populi, 1476 și Georgius de Hungaria. De moribus,
conditionibus et nequicia Turcorum etc, cca 1481, iar alte cinci ca ediții: Angelus de Clavasio.
Summa angelica de casibus conscientiae, 1487; Crescentiis, Petrus de Ruralia commoda,1474;
Johannes Chrysostomus. Sermones de paciencia beati Job, [non post 1474; Valerius Maximus,
Caius. Facta et dicta memorabilia. Libri IX, 1478; Vocabularius juris utriusque, 1478]. Șapte dintre
incunabule au fost selectate și înscrise prin clasare în categoria juridică „tezaur” a Patrimoniului
Cultural Național, demers în urma căruia au fost puse sub protecția legislației române și li s-a
confirmat oficial valoarea culturală și științifică pe plan național.
Cea mai mare parte a incunabulelor din colecția noastră este în limba latină (10 exemplare)
și doar 2 incunabule în limba italiană. Șase incunabule provin din renumite centre tipografice
italiene (Veneția, Padova și Milano), patru din centre germane (Esslingen, Speyer, Ulm și Urach),
iar două de pe teritoriul Belgiei și Franței (Louvain și Strasbourg). Patru incunabule conțin
informații daco-romanica, ceea ce ridică foarte mult valoarea lor istorică.
Cel mai vechi incunabul din colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia” aparține teologului
Johannes de Tambaco - De consolatione theologiae (cca 1472 - non post 1479) și a fost tipărit
de Georg Reyser (1435-1504), un important tipograf al perioadei incunabulare. Lucrarea este
reprezentativă pentru literatura religioasă devoțională, fiind publicată în 41 de ediții, în trei limbi,

94 cronică de întâmpinare
între anii 1466-1493, exemplare din aceste ediții regăsindu-se în colecțiile marilor biblioteci ale
lumii.
O mențiune specială se cuvine valoroasei ediții a operei lui
Petrus de Crescentiis - Ruralia commoda, 1474, ce conține, între
forzaţ şi textul tipărit, 3 foi cu text manuscris în limba franceză
medievală, reprezentând un rarisim compendiu de farmacologie
necunoscut cercetătorilor europeni. Lucrarea oferă o imagine
edificatoare a situaţiei agriculturii şi nivelului agronomiei în
Europa de Vest şi în zona mediteraneană, în ultima parte a secolului
al XIII-lea şi începutul celui de-al XIV-lea și a fost tipărită de către
Johann von Paderborn, unul dintre celebrii tipografi ai perioadei
incunabulare, care a introdus arta tiparului în Louvain, lucrând
apoi la Veneţia şi în Germania. Între aceste prețioase documente
se regăsește și una dintre primele tipărituri de pe teritoriul Italiei
- Johannes Dun Scotus. Questiones quodlibetales. Editorul acestui
valoros volum este Thomas Penketh, cel mai de seamă savant al
Universității din Cambridge de la sfârșitul secolului al XV-lea.
Selectarea și achiziționarea din anticariatele europene a acestor documente excepționale,
având o tematică diversă, din mai multe domenii de activitate (religie, istorie, literatură antică,
agricultură, științe juridice), ilustrează preocupările enciclopedice și bibliofile ale academicianul
Vasile Alexandrescu Urechia, fondatorul bibliotecii gălățene al cărei prestigiu se păstrează în
timp în special datorită fondului său de carte veche.
Lucrarea Incunabule din colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, realizată de un colectiv de
bibliotecari sub îndrumarea managerului instituției prof. dr. Ilie Zanfir, se înscrie în rândul
acțiunilor de promovare și valorificare a inestimabilelor valori bibliofile intrate în colecțiile
Bibliotecii „V.A. Urechia” prin actul generos de donație al fondatorului instituției, academicianului
Vasile Alexandrescu Urechia.
Considerații privind viața și activitatea fondatorului bibliotecii noastre, informații privind
începuturile bibliografierii incunabulelor în România și aprecieri asupra conținutului textului
sunt prezente în Cuvântul înainte, aparținând domnului Doru Bădără, doctor în istorie, specialist
în carte veche și istoria tiparului. Contextul și motivația acestei apariții editoriale sunt relevate
în Introducere de coordonatorul acestei lucrări, prof. dr. Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii „V.A.
Urechia”.
Volumul reunește, în ordine cronologică, cele douăsprezece incunabule, în unsprezece
exemplare, care se păstrează în fondul de carte străină veche al bibliotecii noastre. În cazul
coligatului din colecție, fiecare lucrare a fost prezentată individual, înregistrându-se în zona
notelor mențiunea: „Exemplar legat cu...”.
Pentru a le oferi cititorilor mai puțin familiarizați cu ampla cultură antică și medievală
mai multe informații, s-a optat pentru introducerea înaintea fiecărei descrieri bibliografice a
unei note biografice privind autorul, într-o formă extinsă. În vederea redactării acestor note au
fost consultate următoarele surse: Farmer, David Hugh. Dicţionar al sfinţilor. Bucureşti, 1999;
Enciclopedia italiana di scienze, lettere. 1929-1931; Grimal, Pierre. Literatura latină, 1997; The

New Encyclopaedia Britannica, Vol. 4, 1992; Nouvelle biographie universelle depuis les temps les
plus reculés jusqu’a a nos jours, 1852-1877.
În prima parte a descrierii bibliografice sunt prezentate date general valabile pentru
identificarea fiecărui incunabul: numele autorului, titlu, informații la titlu, alte mențiuni de
responsabilitate, ediție, localitatea de imprimare, tipograful, anul de aparție, formatul tipografic,
dimensiunea (în cm) și porțiuni de la începutul și sfârșitul textelor. În zona notelor sunt
incluse informațiile extinse despre subiectul lucrării, ediție, starea fizică, circulație, legătură,
particularitățile grafice, însemne de proprietate, însemnări manuscrise importante și datele
biografice ale tipografilor care au realizat aceste lucrări. Sursele consultate în vederea redactării
descrierilor bibliografice au fost repertoriile bibliografice de specialitate: Catalogul colectiv
al incunabulelor din România, întocmit de Elena Maria Schatz și Robertina Stoica, Catalogul
general al cărților, manuscriselor și hărților aflate la 1890 în Biblioteca „V.A. Urechia” Galați și
catalogul alcătuit de Mărunțelu, Ion; Codreanu, Sorina; Carapcea, Florica - Cartea străină veche:
1472-1700, Galați, 1975.
Pentru a facilita accesul utilizatorilor la referințe mai puțin accesibile s-a optat pentru
introducerea la sârșitul bibliografiei clasice și a unei webografii. Textul volumului este îmbogățit
cu un număr apreciabil de reproduceri color ale unor pagini din lucrare, inițiale, însemnări
manuscrise, însemne de proprietate, cu scopul de a evidenția particularitățile fiecărui document
prezentat.
Această lucrare este realizată în memoria mentorului și ctitorului instituției care îi poartă
numele, donatorul acestor valori bibliofile de importanță internațională, Vasile Alexandrescu
Urechia și reprezintă un modest gest de gratitudine față de generozitatea și dragostea lui pentru
carte și cuvântul scris.

96 cronică de întâmpinare
Oameni în memoria
galaţiului
Cameli a toporaş, șef serviciu ,

Bi bl i oteca „V.A. Urechi a” gal aţi
Perseverând pe aceeaşi cale deschisă încă de la primul volum al seriei „Oameni în memoria
Galaţiului”, al şaptelea volum, continuă demersul aducerii în prim plan a altor douăsprezece
personalităţi ale acestei regiuni care a scos la iveală de-a lungul timpului atât de multe valori ale
culturii şi ştiinţei româneşti.
Dacă memoria este cea care pune piedică în calea uitării, biblioteca publică gălăţeană este
una dintre instituţiile care are datoria de a întreţine vie această memorie, a celor care au trasat
jaloane în cultura şi ştiinţa românească, trăgându-şi seva din plaiurile gălăţene sau aducând, prin
trecerea lor prin această zonă, importante contribuţii la dezvoltarea judeţului Galaţi.
Reînviem profilul acestor oameni de seamă ai Galaţiului, extrăgând din scoarţele cărţilor şi
din paginile adesea îngălbenite şi fragile ale revistelor păstrate în tezaurul de cultură al Bibliotecii
„V.A. Urechia” informaţii şi amintiri, aducând la lumină manuscrise din colecţiile speciale ale
bibliotecii, scoţând din arhive de familie fotografii şi documente ce poartă semnătura acestora.
Demersul spiritual şi cultural al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” continuă astfel cu
volumul dedicat aniversărilor sau comemorărilor unor personalităţi gălăţene marcate pe parcursul
anului 2015, diversitatea profilurilor abordate în volumele precedente, personalităţi mai mult sau
mai puţin cunoscute ale vieţii publice, putând fi descoperită şi de această dată.
Alături de colectivul Compartimentului „Informare bibliografică”, care a elaborat această
lucrare sub coordonarea prof. dr. Zanfir Ilie, s-au aflat atât colaboratori permanenţi, cât şi cei
care au împărtăşit din mărturiile şi fotografiile de arhivă în scopul elaborării prezentului volum,
menţionând aici în special ajutorul doamnei profesoare Elena Chiric, doamnei Beatrice Răileanu,
doamnei muzeograf Oana Florescu, doamnei profesor univ. dr. Camelia Vizireanu, doamnei Dana
Brânduş, profesor univ. dr. Dumitru Curcă, scriitorului Pavel Chihaia, profesorului Corneliu
Stoica.
Domeniul artistic al creaţiei este reprezentat în paginile acestui volum atât de cunoscuţii
actori gălăţeni, care au trăit în două epoci diferite, Alexandru Critico şi Mihai Mihail, nume de
referinţă ale artei dramatice româneşti, ce au intrat în istoria teatrului gălăţean şi naţional, cât şi
de artistul complet care a fost Stere Popescu, balerin, coregraf, poet, al cărui sfârşit tragic, înainte
de vreme, a încheiat o carieră plină de promisiuni. Camil Ressu, personalitate de necontestat a

picturii şi graficii româneşti, profesor de excepţie, aflat pentru mulţi ani la cârma Academiei de
Arte Frumoase din Bucureşti, a lăsat în urma sa o impresionantă operă care se încadrează astăzi
în moştenirea de referinţă a artei naţionale, lucrările sale fiind prezente şi în cadrul Muzeului de
Artă Vizuală din Galaţiul natal.
Învăţământul gălăţean a beneficiat de-a lungul timpului de valoroase cadre didactice,
profesionişti adevăraţi, care au inspirat generaţiilor viitoare dragostea de carte şi de profesie, fie
că este vorba de învăţământul universitar, unde profesori precum Constantin Banu, Dumitru
Răileanu şi Ioan Zugrăvescu au marcat pietre de hotar în dezvoltarea învăţământului superior
gălăţean şi a domeniului în care au activat, fie că este vorba de învăţământul preuniversitar la a
cărui dezvoltare a contribuit şi profesorul Nicolae Longinescu, al cărui bust tronează, în semn de
recunoaştere a valoroasei sale contribuţii, la intrarea unei instituţii de seamă a Galaţiului, Colegiul
Naţional „Costache Negri”.
O autentică personalitate culturală legată de oraşul de la Dunăre a fost poetul şi jurnalistul
Ion Chiric, un nume care a influenţat o întreagă generaţie literară şi ale cărui articole, răspândite
în presa gălăţeană, marchează jaloane ale dezvoltării Galaţiului, în timp ce opera sa literară şi
activitatea sa culturală sunt recunoscute şi apreciate şi astăzi. Unui alt scriitor gălăţean, cu destin
tragic, pornit de pe plaiuri tecucene, publicistului Romulus Seişanu, îi este dedicată de asemenea
o secţiune a acestui volum, personalitatea sa polivalentă şi scrierile sale din domeniul juridic
şi geopolitic consacrându-l ca pe unul dintre cărturarii de seamă ai epocii interbelice, ale cărui
scrieri rămân la fel de actuale şi astăzi.
O altă figură proeminentă scoasă la lumină de acest volum este publicistul şi medicul
veterinar Florin Begnescu, promotor al cercetării ştiinţifice în apicultura românească, ale cărui
idei progresiste au contribuit la modernizarea şi recunoaşterea acestui domeniu al economiei
naţionale la nivel mondial, în timp ce Societatea Culturală „V.A. Urechia” a beneficiat de energia
şi spiritul său organizatoric în calitate de secretar general al acestei asociaţii, care a întemeiat la
Galaţi palatul cultural destinat a găzdui Biblioteca „V.A. Urechia”.
Istoricul literar Gheorghe G. Ursu, deşi născut pe plaiuri bârlădene, şi-a petrecut mai
mult de un deceniu în Tecuci şi Galaţi, aducând contribuţii importante la istoria literaturii din
această zonă şi susţinând acel localism creator, al cărui sens îl extindem în paginile de faţă prin
promovarea valorilor locale, răspândite adesea dincolo de graniţele zonei sau chiar ale ţării.
Pentru că scoaterea în evidenţă a specificului şi a valorilor locale reprezintă o parte
importantă a promovării culturii naţionale autentice în întregul ei, considerăm că Biblioteca
Judeţeană „V.A. Urechia” îşi îndeplineşte pe deplin acest rol prin această serie de volume, rezultat
al cercetării desfăşurate în cadrul Compartimentului Informare bibliografică din cadrul bibliotecii
gălăţene, care se alătură altor contribuţii la bibliografia şi istoria judeţului, aduse de cercetătorii
consacraţi ai zonei.
Segment al istoriei şi culturii naţionale, istoria locală, ce adună sub cupola sa valorile umane
ce au adus prin creaţia lor intelectuală un aport la temelia culturii naţionale, necesită permanent
reevaluări, pentru a scoate în evidenţă influenţa regională în manifestarea unor personalităţi
valoroase ale vremii, care merită a fi scoase din negura timpului şi aduse în lumina zilei de astăzi.
Legăturile de suflet stabilite în acest proces de cercetare şi recunoaşterea valorii acestui
proiect la nivel local şi chiar la nivel internaţional, inclusiv prin ultimul premiu, decernat în aprilie
2016, volumului „Oameni în memoria Galaţiului” de Asociația Bibliotecarilor din Republica
Moldova pentru „Cea mai originală publicație în domeniul bibliologiei”, sunt alte argumente
pentru a ne strădui să continuăm acest demers cultural şi editorial.

98 atitudine civică
recunoștința unei
col aborări de excepție
radu moțoc, inginer
Inițiativa Universității „Alecu Russo” din Bălți de a păstra veșnică amintirea celui care a
fost un adevărat ctitor al acestei instituții de învățământ universitar de mare prestigiu, este de
admirat și doresc din tot sufletul ca această manifestare să fie adoptată și de viitoarele generații,
care vor beneficia în continuare de investiția materială și sufletească făcută de Rectorul Acad.
Nicolae Filip.
Cum nimic nu este întâmplător, trebuie să amintim de șansa tânărului moldovean din satul
Sofia, care a beneficiat de o educație științifică susținută de o elită de profesorilor universitari,
bine selectați pentru a investi tehnica radiofizicii într-un student selectat și el, cu multă grijă.
Rezultatele au apărut pas cu pas astfel încât după mai mulți ani de studii, examene și
experiențe a devenit cel mai competent specialist în domeniul propagării radioundelor în
troposferă. Așa a apărut la Bălți un centru bine dotat care avea posibilitatea să studieze radiofizica
și de aici până la studierea și practicarea laserului, nu a fost decât un pas.
Se poate spune cu siguranță faptul că activitatea științifică utilizată la înalt nivel a făcut
posibilă o dezvoltare de excepție a Universității Bălțene condusă cu multă pricepere și tenacitate
de acad. Nicolae Filip.
O strategie de dezvoltare a fost implementată la universitate, care a ținut cont de
potențialul de cadre didactice din Bălți, dar și de necesitățile societății în dezvoltare din
perioada respectivă.
O primă inițiativă de mare curaj a fost înființarea în anul 1995 a Facultății de Drept
și Economie. Evoluția pozitivă a economiei naționale impunea noi abordări privind practicile
vieții economice, care diferea fundamental de vechea mentalitate socialistă. Trebuie să ne
imaginăm dificultățile de a găsi cadre didactice, care să susțină aceste cursuri, fiind nevoite să
treacă de la economia socialistă la economia capitalistă. Literatura de specialitate era practic nulă
la bibliotecă și posibilitățile de a procura rapid cursuri de specialitate erau limitate.
Cu eforturi conjugate aceste dificultăți au fost în timp depășite datorită relațiilor de
colaborare pe care le avea Domnul Rector N. Filip cu universitățile din România și din

atitudine civică 99
străinătate. Succesele obținute în timp au determinat separarea Facultății de Drept de Facultatea

de Economie, care s-a efectuat în anul 1998, la numai trei ani de funcționare.
Un alt succes remarcabil a fost înființarea Facultății de Științele Naturii și Agroecologie
în anul 2003. Este cunoscut faptul că la Bălți exista un puternic centru de cercetări în domeniul
agricol, care deținea un laborator performant și cadre de specialitate în care titlul de doctor
nu era o excepție. A fost depășită cu succes și dificultatea de a nu se suprapune ca domeniu de
activitate cu Universitatea de Agronomie din Chișinău. Soluția interesantă adoptată de Domnul
Rector N. Filip în colaborare cu specialiști a fost abordarea noțiunii de agricultură ecologică.
Această dezvoltare spectaculoasă a specialităților din cadrul universității impunea și o
dezvoltare a spațiului destinat susținerii cursurilor, laboratoarelor și cazarea studenților în
număr tot mai mare.
Viziune Domnului Rector N. Filip s-a remarcat și în acest domeniu, care a conceput un
plan de construcție a șase blocuri cu mai multe etaje, destinate mai multor facultăți. Îmi aduc
aminte cu satisfacție când Domnul Rector Acad. N. Filip a dorit personal să-mi prezinte aceste
clădiri urcând cu Dumnealui la ultimul etaj de unde de pe terasă se putea admira o priveliște
minunată a împrejurimilor orașului Bălți. Tot atunci cu multă satisfacție mi-a fost prezentată
și sala destinată susținerii de doctorate în care tronau două fotolii elegante. Era într-un fel
satisfacția unei reușite parțiale, dacă amintim de intenția de a înființa Casa Universitară după
modelul practicat la Iași, Cluj și București. Am remarcat cu această ocazie planul de amenajare
a clădirilor în care luxul a fost exclus, fondurile alocate fiind dirijate spre o cât mai eficientă și
spațioasă clădire.
Doresc să menționez și atenția pe care o acorda bunei funcționări a Bibliotecii Universitare
Alecu Russo din Bălți, prin echipare și asigurarea fondurilor necesare, atât cât erau posibile,
pentru achiziționarea de cărți și reviste. Această colaborare a fost facilitată și de o personalitate
de excepție, care a fost directoarea acestei biblioteci, Doamna Faina Tlehuci. Domnul Rector era
conștient de faptul că o facultate nouă nu poate funcționa fără să existe o documentare serioasă
de specialitate. Din acest motiv toate deplasările Domnului Rector în străinătate erau însoțite de
Doamna Faina Tlehuci, care avea sarcina să procure tot ce este necesar pentru buna funcționare
a facultăților. Nu a fost ușor cu siguranță, pentru că volumul imens de documente din bibliotecă
erau depășite de evenimente, ca să nu mai spunem că erau în marea lor majoritate în limba rusă.
Am avut bucuria să-l avem oaspete pe Domnul Rector Acad. N. Filip la Galați, dar și
la București la invitația Domnului Arh. Alex. Budișteanu. A fost un bun prilej de a extinde
colaborarea cu Universitatea din Galați, dar și de a vizita obiective industriale și de cercetare
navală.
Am fost onorat cu toată atenția și trebuie să mărturisesc faptul că sunt deosebit de
recunoscător Domnului Rector Acad. N. Filip și Senatului pentru cinstea de a fi Membru de
Onoare al Senatului Universității de Stat Alecu Russo din Bălți. Vizionând cu plăcere fotografiile
făcute cu ocazia diferitelor vizite la Bălți, trebuie să remarc cu plăcere prima Stemă a Universității
Alecu Russo și icoana cu Sf. Nicolae din cabinetul Domnului Acad. N. Filip.
Dacă mă refer la această activitate de ctitor de instituție în care priceperea Domnului
Acad. N. Filip, a fost dublată de multă pasiune făcută cu mult suflet, cred că un bust ar fi cel
mai nimerit, care să fie amplasat în grădina dintre cele 6 blocuri, pentru a semnala generațiilor
viitoare cărei personalități trebuie să se închine și să-și amintească veșnic de istoria acestei
instituții universitare de excepție.

Editura „AXIS LIBRI”
a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi
semnalează următoarele apariții:
2016
Eseuri Danubiene vol. II: Galaţiul şi Dunărea / Zanfir Ilie

Cuvinte de metal / Aldyn
Oraşe întinse pe vârf de retină / Aldyn
Toamna Iguanei / Vlad Vasiliu
Lacrimi peste timp / Nicolae Mărunţelu
Te slăvesc în poezie / Nicolae Mărunţelu
Aripi de libelulă / Lidia Mihaela Necula
Frunza / Geanina Romila
Oameni în memoria Galațiului: Aniversări 2015
Dicționarul scriitorilor gălățeni / Zanfir Ilie
ProBoholț, ediția a IV-a
Gastritele și gastropatiile: o abordare clinică / Dan Botezatu
Pomul vieții în cultura și mitologia popoarelor turcice / Gulten Abdula-Nazare
Doi fii ai luminii: Monseniorul Vladimir Ghika şi Alexandru Lascarov-Moldovanu -
înfrăţiţi întru Hristos / Livia Ciupercă
Uni-versuri: Antologie de poezie
Liricul, un discurs dificil / Dumitru Tiutiuca
Publicaţie editată şi realizată cu sprijinul financiar al

Primăriei Municipiului Galaţi.

Anuarul Științific Nr. 3, 2016

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anuarul Științific Nr. 3, 2016

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anuarul științific

Publicaţie editată şi realizată cu sprijinul financiar al

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.

Copyright © 2016 Editura „Axis Libri” Galaţi

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Prof. dr. zanfi r i li e, director,

Fără abordarea segmentului cercetării ca prioritate a managementului cultural, nicio

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Fiecare dintre cele patru întruniri trimestriale de pe parcursul unui an de activitate se

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

academicianul Răzvan Theodorescu a putut să scrie într-un „Cuvânt înainte” al albumului

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Evoluția rapidă a tehnologiei informației, precum și schimbările în domenii cum ar fi

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Servicii de date pentru cercetare – RDS (Research Data Services)

Avansul tehnologiilor digitale a ridicat noi provocări cercetătorilor. Pe măsură ce ramurile

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Educația digitală (digital scolarship – în engleză) reprezintă abilitatea de a utiliza resurse

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Pentru a veni în întâmpinarea proceselor educaționale și de cercetare, bibliotecile

Evaluarea holistică a colecțiilor

Evaluarea colecțiilor este o componentă cheie a dezvoltării colecțiilor, a bugetelor alocate

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Vizibilitatea învățării: succesul studenților, învățarea analitică, sistemul de credite

Succesul studenților continuă să fie un punct important pentru instituțiile de învățământ

Profesii emergente în domeniul biblioteconomiei și al științei informării

În primăvara anului 2015, Scoala de Informare de la Universitatea de Stat din San

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

• Competențe de bază în utilizarea calculatorului;

Resurse educaționale deschise

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

1. Asociația pentru Tehnologie și Internet. Resurse educaționale deschise foarte pe scurt

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Dori na Băl an, șef birou ,

1. Declaraţia de principii adoptată la Conferinţa Internaţională asupra Principiilor de Catalogare Paris,

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

2. ISNI. Disponibil la: http://www.isni.org/. Data consultării: 2014/08/24.

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Vi oleta Moraru, şef serviciu ,

Diversitatea tipurilor de materiale, varietatea formelor de prezentare a conţinutului

ISTC (The International Standard Text Code)

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

ISBN (International Standard Book Number)

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

ISSN (International Standard Serial Number)

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Atribuirea numerelor de identificare se dovedeşte a fi deosebit de utilă atât pentru biblioteci şi

FUNCTIONAL Requirements for Bibliographic Records: Final Report, 2009. Disponibil

Anuar ştiințific | Nr. 3/2016

catri na călui an, bibliotecar ,

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

1. Numărul documentelor de pe rafturi la 1000 de locuitori

A = numărul documentelor destinate împrumutului la domiciliu şi/sau consultării la sala

2. Documente în colecţii per capita