John Maxwell
1
14.Legea expansiunii – dezvoltarea personală îţi sporeşte întotdeauna
capacitatea;
1. Legea intenţiei.
2
breşa presupunerii - presupun că dezvoltarea apare de la sine. Vine un
moment cînd trebuie să încetezi să mai aştepţi să fii individul care
vrei să fii şi chiar să începi să fii acel individ. Vîntul nu îi favorizează
pe cei care nu au un port de destinaţie.
breşa cunoaşterii - nu ştiu cum să mă dezvolt. Mulţi nu învaţă decît
după ce s-au dat cu capul de pragul de sus. Lecţiile sînt aleatoare şi
dificile. E mult mai bine să îţi planifici procesul de dezvoltare
personală. Tu hotărăşti ce anume vrei să dezvolţi, tu alegi ce să înveţi,
după care respecţi ritmul pe care ţi l-ai stabilit.
breşa momentului oportun - nu e momentul potrivit să încep. E o
diferenţă în a te hotărî şi a trece la fapte. Legea diminuării intenţiei:
"Cu cît aştepţi mai mult să faci ceva ce ar trebui să faci acum, cu atît
sînt mai mari şansele să nu mai faci niciodată acel lucru. Viaţa trăită
pentru mîine va fi întotdeauna la o zi distanţă de a se fi realizat.
breşa greşelilor - mi-e teamă să nu greşesc. O greşeală e pur şi simplu
un alt mod de a face lucrurile.
breşa perfecţiunii - trebuie să identifici cea mai bună modalitate de a
proceda înainte de a începe. E ca şi cum ai şofa pe timp de noapte pe
un drum pe care nu ai mai fost niciodată. Dacă vrei să vezi ce
urmează, trebuie să mergi mai departe.
breşa inspiraţiei - nu mă simt inspirat să fac acest lucru. Fă-o chiar
acum. După ce ai început să pui lucrurile în mişcare, apare şi
motivaţia, iar ţie îţi va fi mult mai simplu să duci lucrurile la bun
sfîrşit. Motivaţia se aseamănă cu dragostea şi fericirea. Dacă te
angajezi în mod activ să faci ceva, apare cînd te aştepţi mai puţin.
breşa comparaţiei - ceilalţi sînt mai buni decît mine. Nu poţi învăţa
decît dacă cei care te înconjoară sînt deasupra ta.
breşa aşteptărilor - credeam că va fi mult mai uşor. Nu poţi schimba
peste noapte destinaţia, însă îţi poţi modifica chiar acum direcţia.
Filosofia unei pesoane nu e exprimată cel mai bine în cuvinte, ci în
alegerile pe care le
face. Pe termen lung, ne definim singuri viaţa şi pe noi înşine.
3
Nimeni nu poate face lucruri măreţe dacă nu e pe deplin sincer atunci
cînd vine vorba despre el însuşi. Una din modalităţile prin care poţi
demara procesul dezvoltării personale este să acorzi atenţie propriilor
pasiuni. Primul pas către schimbare este conştientizarea, cel de-al doilea e
acceptarea.
10 întrebări care să te ajute să parcurgi acest proces:
Îţi place ceea ce faci acum? O viaţă la al cărui sens nu te-ai gîndit
niciodată nu merită trăită, la fel şi o viaţă netrăită merită analizată.
1. Ştii ce vrei să faci ceea ce ţi-ar plăcea să faci? Vei avea o viziune
clară doar atunci cînd vei privi în adîncul sufletului. Cine se uită în
exterior, visează. Cine se uită în interior, devine conştient.
2. Ştii cum să procedezi astfel încît să poţi face ceea ce-ţi doreşti? Totul
începe cu ... conştientizarea, acţiunea (Nu poţi învinge dacă nu începi!
Cei care ajung în faţăsînt cei care circumstanţele pe care le doresc şi,
dacă nu le pot găsi, şi le construiesc singuri), responsabilitatea,
4
atracţia (Eşti ceea ce atragi. Dacă eşti implicat, atragi şi alte persoane
la fel de implicate.)
3. Cunoşti oameni care fac ceea ce ţi-ar plăcea şi ţie să faci? Fii
implicat, constant, creativ, pregătit, fii
recunoscător.
3. Legea oglinzii.
descoperirea potenţialului;
o privire în oglindă - tinde să devii persoana care îţi doreşti să fii -
luptă pentru aceasta;
puterea respectului de sine - începe perin a-ţi conferi valoare, pentru
ca ulterior s-o şi observi. Respectul de sine este cel mai important
factor în ceea ce priveşte comportamentul unei persoane. "Nu există
nici un factor mai important în ceea ce priveşte dezvoltarea
psihologică a unui individ decît judecăţile de valoare pe care le face el
5
însuşi vizavi de propria persoană." Un respect de sine scăzut ne
limitează potenţialul. Oamenii nu pot niciodată să se ridice dincolo de
imaginea pe care o au despre sine. Valoarea pe care credem că o avem
e de obicei valoarea pe care ceilalţi ne-o dau. Dacă consideri că
valorezi puţin, atunci să fii sigur că ceilalţi nu vor crede că valorezi
mai mult.
Etape pentru a-ţi construi imaginea de sine:
6
moment de linişte în toiul acţiunii şi în momentele de stres maxim,
succesele şi eşecurile îşi pierd treptat puterea pe care o au asupra ta.
5.LEGEA CONSECVENŢEI.
Atunci cînd îţi schimbi atitudinea faţă de o problemă, apar mai multe
oportunităţi de dezvoltare.
Sîntem media a celor cinci persoane atături de care ne petrecem cel
mai mult timpul.
Opinia altora despre tine nu are de ce să devină propria ta realitate
7. LEGEA DESIGNULUI.
Pentru a amplifica dezvoltarea, dezvoltă strategii. Dacă nu îţi faci
propriul plan de viaţă, există riscul să faci parte din planul altcuiva. Şi
ghici ce-a planificat acea persoană pentru tine... Nu mare lucru!
7
Secretul stă în simplitate.
Ca să dezvolţi strategii, bazează-te pe sisteme. Atunci cînd oamenii ştiu
că munca le este evaluată, productivitatea lor creşte. Măsurarea face
diferenţa, îţi permite să îţi stabileşti scopuri, să îţi evaluezi progresul şi să
identifici problemele.
Un plan nu valorează nici măcar hîrtia pe care este imprimat, dacă nu
începi să faci ceva în legătură cu el. Acţiunea pune lucrurile în mişcare,
iar faptul că eşti organizat îţi dă putere. Indiferent ce lucruri bune am
construit, acestea vor sfîrşi prin a ne construi pe noi.
8. LEGEA SUFERINŢEI.
defineşte problema;
înţelege emoţia;
formulează concluzia;
identifică schimbarea dorită;
identifică diverse modalităţi prin care să o pui în practică;
cere şi sfatul altora;
implementează un curs de activităţi.
8
9. LEGEA SCĂRII.
9
11. LEGEA SCHIMBULUI.
12.LEGEA CURIOZITĂȚII.
Unii oameni văd lucrurile așa cum sîntși se întreabă de ce. Alții visează
la lucruri care nici nu au existat vreodatăși se întreabă de ce nu.
Oamenii curioși au o sete nativă de cunoaștere. Curiozitatea e
catalizatorul primar pentru învățarea automotivată. Curiozitatea ajută o
persoană să gîndească și să depășească limita obișnuită a posibilităților.
Întrebarea de ce aprinde imaginația. Conduce la descoperire. Oferă
opțiuni noi. Se spune să nu zici hop pînă nu treci puntea, dar cineva a
spus la un moment dat că lumea e a oamenilor care au depășit
obstacolele în imaginația lor înainte ca oricine altcineva s-o fi făcut.
Toate schimbările consistente și durabile încep mai întîi în imaginația
ta și abia apoi se concretizează. Un stimulent major al gîndirii creative
sînt întrebările țintite. O întrebare bine formulată are acel ceva care
pătrunde în inima problemei și dă naștere unei idei și viziuni noi.
Întrebările țintite încep cu expresia de ce.
Cînd te gîndești la curiozitate, creștere și învățare, te gîndești la
educația formală? Educația formală conduce mai degrabă către
răspunsuri, decît către întrebări. De obicei li se cere elevilor să-și păstreze
întrebările pentru mai tîrziu, așa încît profesorul să-și termine el notițele
sau să respecte curricula. Accentul se pune adesea pe informație, în
detrimentul cercetării.
Unii consideră eșecul, greșelile și erorile drept semne de slăbiciune.
Însă, greșești, înveți rapid din asta și încerci din nou la fel de rapid.
Orice problemă are mai mult decît o singură soluție. Aproape fiecare
10
pas în artă, educație, politică etc. a fost făcut cînd cineva a depășit
regulile și a încercat o altă abordare.
Autodepășește-te - dacă niciodată nu am fi încercat ceva ce ne-ar fi
putut face să părem ridicoli, și acum am trăi în peșteri. Ca să ai o munte
activă, scoate-o din rutină.
1. Concentreaza-te pe prezent
Momentul prezent e important din doua motive:
provoaca schimbarea
aduce emotia de fericire
11
Daca in primele momente ale dezvoltarii tale te gandeai la trecut si la viitor,
acum e cazul
sa te concentrezi pe prezent. Schimbarile nu poti sa le faci in trecut si nici
in viitor. Orice
schimbare se face in prezent, iar asta inseamna ca trebuie sa intelegi mai
bine momentul
prezent. Ca si pana acum, ai reusit sa intelegi mai bine un lucru atunci cand
ai stat mai
mult sa te gandesti la el, sa il observi.
Acum e cazul sa observi prezentul vietii tale. Uneori o sa uiti sa faci asta,
o sa uiti sa fii
atent la tine si o sa iti amintesti peste o ora si o sa spui „deci acum o ora
faceam asta…”
dar momentul e deja trecut.
12
PUTEREA MAGICĂ A GÎNDULUI
DE DR. DAVID J. SCHWARTZ
13
Crezi în reuşită şi vei reuşi!
Omul care crede că poate face un lucru va dobîndi întotdeauna
priceperea de a-l face. Încrederea deplină ne determină să căutăm mental
modalităţi, mijloacele şi priceperea necesare efectuării unui lucru. Cînd ai
încredere că vei reuşi, îi faci şi pe ceilalţi sa-ţi acorde credit. Încrederea
atrage după sine capacitatea de a face un lucru. E bine să respecţi pe cel
care e lider, să înveţi de la el, să-l observi. Însă nu trebuie sa-l
venerezi.Trebuie să crezi ca-l poţi depăşi, că poţi trece dincolo de nivelul
impus de el. Cei care se comportă ca şi cum ar fi inferiori obţin în mod
inevitabil rezultate inferioare. Omul e produsul propriilor gînduri.
Sînt trei reguli pentru obţinerea şi consolidarea puterii
încrederii:
1. gîndeşte-te că vei reuşi şi nu că vei eşua;
2. aminteşte-ţi regulat că eşti mai capabil decît crezi că eşti;
3. ai încredere că poţi realiza lucruri măreţe
.
Consolidează-ţi încrederea şi învinge teama. Teama împiedică
oamenii să valorifice oportunităţile pe care le au, teama reduce vitalitatea
fizică, teama îmbolnăveşte realmente oamenii, scade durata vieţii, teama
ăţi închide gura cînd vrei să vorbeşti. Acţiunea vindecă teama, iar
indecizia şi amînarea o hrănesc. Gîndurile negative generează griji,
frustrare şi sentimente de inferioritate. Ele te imobilizează pe marginea
şoselei, în vreme ce alţii îşi văd mai departe de drum.
14
gîndim reiese din felul în care acţionăm. Atitudinile sînt oglinda minţii,
ele reflectă gîndirea. Atunci cînd atitudinea noastră e corectă, aptitudinile
ating un maxim de eficienţă, iar rezultatele bune vin aproape de la sine.
Succesul depinde de sprijinul oferit de ceilalţi oameni. Nu poţi ajunge
persoana care îţi doreşti să fii decît prin sprijinul celorlalţi. Persoana care
vorbeşte cel mai mult şi persoana care are cel mai mult succes sînt,
rareori, una şi aceeaşi. Felul în care gîndeşti atunci cînd eşuezi determină
dimensiunea duratei care va trece pînă cînd vei reuşi. Nu-ţi irosi timpul şi
energia cînd te simţi descurajat. Plănuieşte-ţi victoria viitoare.
Obişnuieşte-te să acţionezi. Pentru o persoană de succes, adevărata
provocare nu constă în abilitatea de a preveni apariţia tuturor
problemelor, ci în modul de abordare şi rezolvare a lor în momentul în
care apar. Nu putem cumpăra o poliţă de asigurare împotriva tuturor
problemelor din lume. Cum transformi eşecul în succes? Vlorifică ceva
din fiecare eşec. Profesorii ştiu că reaţia elevului la o notă proastă e un
indiciu al succesului potenţial. Dorinţa, atunci cînd e valorificată,
înseamnă putere. Orice realizare importantă e alcătuită din ralizări mici.
15