Nimic nu stă cu mine-ndelung, toate poartă-aripă; Dar de la un copil mi-a rămas mângâierea Unui cântec profund, prezent în fiecare clipă. Dacă acesta ar trebui să mă părăsescă, Prefer să mor ca-n toamnă frunzele, fără dureri, Cu lucruri ale căror melodii s-au cântat cândva Şi au fost apoi uitate – ca ploaia de mai ieri.