Sunteți pe pagina 1din 132

Introducere

I.
Obiectul dreptului privat roman

Dreptul roman cuprinde ansamblul


normelor juridice instituite sau
sanctionate de statul roman si este un
sistem extreme de vast si complex,
format dintr`o multitudine de ramuri si
institutii juridice. Acest system de drept
a trait o viata milenara caci el s`a nascut
in epoca fondarii statului Roman si s`a
aplicat pana la moartea imparatului
Justinian, adica din secolul VI inainte de
Ch. Pana in sec VI d.C. Pentru a
intelege specificul dreptuluo roman,
trebuie sa retinem ca la origine, si
romanii ca si celelalte popoare alke lumii
antice, au confundat dreptul cu morala si
cu religia, dar *spre deosebire de
celelalte popoare ale antichitatii, romanii
au depasit aceasta confuzie, si au realizat
o distinctie foarte clara intre normele
dreptului, normele religioase, si normele
de morala. Dovada ca inca din epoca
foarte veche, romanii desemnau normele
dreptului prin cuvantul ius, iar normele
religioase prin cuvantul fas. La romani,
gandirea juridica, ideologia juridica, si`a
pus amprenta asupra intregii vieti
spirituale. De aceea in antichitate se
spunea “Ca asa cum grecii sunt un popor
de filosofi, romanii sunt un popor de
juristi”, iar daca tanarul cetatean roman
dorea sa se afirme in viata publica,
trebuia sa faca dovada si proba ca a fost
discipol al unui jurist consult celebru
(jurist-consultii romani erau oameni de
stiinta, cercetatori ai dreptului). Si cu
toate acestea, in unele texte juridice
clasice, persista in mod ciudat,
stravechea confuzie dintre drept, religie
si morala. Astfel, printr`un text care ni
s`a transmis prin opera legislativa a
Imparatului Justinian, se da o definitie a
jurisprudentei sau a stiintei dreptului.
Potrivit acelei definitii : “iurisprudenteia
est divinarum atcve humanarum rerum
notitia iusti atcve iniusti scientia”
(“jurisprundenta este cunoasterea
lucrurilor divine si umane stiinta a ceea
ce este drept si nedrept”) .
In aceasta definitie, dreptul se
confunda si cu religia si cu morala.

Printr`un text atribuit marelui


jurisconsult Ulpian ni s`au transmis
Principiile fundamentale ale dreptului.
Potrivit acestuia, “iuris precepta sum
hec” : honeste vivere, alterum non
ledere, suum cuicve tribuiere “
principiile dpretului sunt acestea: a trai in
mod onorabil, a nu vatama pe altul, a da
fiecaruia ce este al sau” . De data
aceasta dreptul se confunda cu morala,
intrucat primul principiu tine de
domeniul moralei, iar urmatoarele doua
sunt de domeniul dreptului.

Jurisconsultul Celsus ne`a transmis o


definitie a dreptului : “Ius est ars boni et
ecvi” (“dreptul este arta binelui si a
echitabilului”). Si de data aceasta
dreptul se confunda cu morala, intrucat
conceptul de bine tine de sfera moralului,
iar conceptul de echitate avea la romani
2 sensuri :
-moral
-juridic

Faptul ca in unele texte juridice clasice


persista confuzia dintre drept, religie si
morala *in ciuda faptului ca aceasta
confuzie fusese de mult depasita in
practica, se explica in primul rand, prin
faptul ca romanii au fost profund
conservatori, un popor traditionalist, un
popor care nu a renuntat niciodata la
valoriile sale traditionale, chiar daca erau
depasite de noile realitat.
In al 2lea rand, romanii au fost
inzestrati cu un ascutit simt practic.
Aceasta trasatura a psihologiei lor si`a
pus amprenta si asupra cercetarii
fenomenului juridic, caci jurisconsultii
romani nu isi incepeau prelegerile cu
introduceri teoretice sau istorice, ci
incepeau cu expunerea unor spete, adica
unor cazuri din practica judiciara, pe care
le analizau impreuna cu discipolii lor, si
constatau ca intre acele spete exista baze
comune. Astfel incercau sa formuleze
reguli generale sau principii de drept.
Insa acele principii erau consacrate,
adica recunoscute ca atare de toti
jurisconsultii numai daca erau in masura
sa ofere solutii optime pt. toate cazurile
dintr`un anumit domeniu.

In al 3lea rand, roamnii nu aveau


mania teoretizarii, spre deosebire de
greci. De aceea, romanii au dat putine
definitii (definitiile nu se confunda cu
principiile juridice, caci definitiile au
caracter teoretic, iar pricipiile caracter
practic ) . iar atunci cand dadeau totusi
anumite definitii, romanii le preluau gata
elaborate de la greci, iar grecii nu au
facut distinctie intre drept si morala,
dimpotriva ei considerau ca dreptul este
o componenta a moralei.

Practica juridica romana a creat


concepte, categorii, principii si institutii
care s`au dovedit instrumente ideale ale
gandirii juridice. Iata de ce ele au fost
preluate si utilizate cu deplin succes atat
in societatea medievala sau feudala, cat
si in societatea moderna. Aceasta
evolutie a fost posibila datorita faptului
ca romanistii s`au preocupat foarte serios
de reconstituirea tezaurului ganditii
juridice romane, inca de la inceputul
Evului Mediu. ( se numesc romanisti
cercetatorii dreptului roman de dupa
caderea Imperiului Roman. ).
In sec VII d.C. in orasul Ravenna, s`a
fondat prima scoala de Drept roman, care
si`a propus sa reconstituie valoriile
juridice romane.
In sec X d.C. s`a fondat o scoala
similara si la Pavia. Lucrariile elaborate
de profesorii celor 2 scoli s`au pierdut.
Le cunoastem numai din izvoare
indirecte. Cert este ca acele lucrari nu au
putut avea un nivel stiintific remarcabil,
notabil, pt ca in mod sigur, reprezentatii
acelor scoli nu au cunoscut digestele
Imparatului Justinian (digestele lui
Justinian sunt o culegere de fragmente
din lucrariile jurisconsultilor clasici,
lucrari care s`au pierdut, pe cand
digestele s`au pastrat pana in ziua de azi.
Astfel, prin intermediul digestelor, au
putut fi reconstituite lucrariile
jurisconsultilor clasici.
In sec XI. D.C. in orasul Bologna,
prof. Irnelius a fondat Scoala
Glosatorilor. Glosatorii s`au condus in
cercetarile lor dupa metoda exegetica, in
sensul ca ei au comentat testele juridice
romane de asa maniera incat acele texte
sa poata fi intelese si de profani (fara
pregatire specialitate), iar comentariile
lor au fost denumite glose. Acele
comentarii nu s`au aplicat in practica
insttelor judecatoresti, incat scoala
Glosatorilor nu a avut finalitate practica.
Cel mai valoros reprezentant al acestei
scoli a fost profesorul Acursius, care a
scris “Marea Glosa”, care cuprinde
96.260 de glose/comentarii.
In sec. XIV d.C , tot la Bologna,
profesorul Bartolus a fondat scoala post-
glosatorilor, de numita si Scoala
Bartoliana. Post-glosatorii s`au condus
dupa metoda dogmatica, intrucat ei nu au
cercetat nemijlocit direct textele juridice
romane, ci au studiat glosele cu scopul
de a extrage din acele glose principii care
sa fie aplicate in practica istantelor
judecatoresti. Asadar, scoala Bartoliana a
avut o finalitate practica, iar pricnipiile
formulate de reprezentatii acestei scoli
s`au aplicat nu numai in Italia, ci in
intreaga Europa de apus, mai ales in
Germania, deoarece in secolul XV,
germanii au renuntat la dreptul lor
national, si au preluat principiile
formulate de post-glosatori, leau adaptat
si leau aplicat la realitatiile din Germania
medievala. Pe aceasta cale, in sec. XVI
d.C., in Germania s`a format un nou
sistem de drept, denumit “Uzuz
modernus pandectarum” sau “Uzuz
Hodiernus Pandectarnum” , adica
“Dreptul modern al pandetelor sau
“Dreptul de astazi al pandetelor.” (grecii
desemnau digestele lui Justinian drept
pandecte)
In sec. XVI, in FR , profesorul Alciat
a fondat Scoala Istorica a Dreptului
Roman care a marcat o inflorire a
cercetarilor de drept roman intrucat
reprezentatii acestei scoli au valorificat
pe langa textele juridice romane si
cunostinte din alte domenii cum ar fi
istoria, filosofia si mai ales filologia.
Cel mai valoros reprezent. Al Scolii
Istorice a fost prof. Jaque Cujas, care pt.
prima oara a incercat si a si reusit partial
sa reconstituie lucrariile jurisconsultilor
clasici pe baza digestelor lui Justinian.
In anul 1802, prin prelegeriile pe care
le`a tinut la Univ. Din Marburg, marele
profesor Sagvny a fondat noua Scoala
Istorica a Dreptului Roman. Aparitia
acestei scoli a marcat o noua inflorire a
cercetariilor de drept roman, deoarece in
conceptia prof. Sagvny, normele juridice
nu pot imbraca forma legii, intrucat
spunea el “statul nu este legitimat sa
creeze drept, ci dreptul izvoraste din
psihologia poporului sau din sufletul
national” astfel incat normele dreptului
pot fi exprimate in mod legitim numai in
forma nescrisa a obiceiurilor, sau in
forma traditiei juridice creata de popor.
Ori, asa cum am vazut, traditia juridica
germana s`a format pe baza principiilor
preluate de la post-glosatori, astfel incat
intelegerea corecta a traditiei juridice
germane era conditionata de cunoasterea
aprofundata a dreptului roman. De aceea,
cercetatorii romani, au elaborat lucrari de
o valoare inestimabila.
In a 2° jumatate a sec al XIXlea, s`a
remarcat profesorul Theodor Mommsen
care a scris cea mai buna istorie a Romei
si care s`a condus dupa metoda
dialectica, intrucat el a cercetat
fenomelnul juridic roman in evolutia sa
istorica si in stransa relatie cu realitatiile
economice, sociale si politice.
La inceputul secolului XX s`a
remarcat prof. Girarld, la Paris, este
autorul unui tratat de drept “tratatul
Girarld”, modern pt toti romanistii, si de
asemenea, autor al unei colectii care
cuprinde toate documentele dreptului
roman.
In perioada interbelica, in Italia s`a
remarcat profesorul Pietro Borfante,
autorul celei mai bune editii a operei
legeislative a Imparatului Justinian.
La noi la romani, cercetarea stiitifica
in domeniul dreptului roman a inceput
odata cu Titu Liviu Maiorescu, eminent
jurist, a aratat in stiudiul sau intitulat “In
contra scoalei Barnutiu” prin care a
aratat ca intelegerea corecta a institutiilor
juridice romane este conditionata de
raportarea lor la formele de organizare
pe care le`a cunoscut statul roman in
evolutia sa istorica.
La inceputul sec. XX, la
Universitatea din Bucuresti, s`a remarcat
cu rezultate deosebite, prof. Stefan
Loginescu, autor al unui tratat de drept
roman , “ Tratatul Loginescu”, deosebit
de si in tara si in strainatate.
In per. Interbelica s`au remarcat , la
Cluj, Ion Catuneanu, iar la Bucuresti,
Nicolae Corodeanu, Constantin
Stoicescu, Grigore Dimitrescu (autorul
celui mai accesibil curs) si Gheorghe
Dumitriu.
Dupa al 2lea razboi mondial,
catedrele de Drept Roman au fost
ilustrate in mod stralucit , la Bucuresti de
prof. Constantin Tomulescu, membru al
Academiei constantiniene de Drept
Roman de la Perugia. La Cluj,
profesorul Vladimir Hanga, iar la Iasi de
prof. Mihai Jakota.

***nu vom studia intregul drept


roman, ci numai dreptul privat roman,
deoarece dreptul privat este domeniul in
care romanii au dat intreaga masura a
spiritului lor creator. Dreptul privat este
domeniul prin care romanii au creat
principii si institutii, care se aplica si
astazi. Romanii au avut reprezentarea
distinctiei dintre dreptul public si dreptul
privat, dar nu au teoretizat aceasta
distinctie; abia la sf sec II d.C,
jurisconsultul Ulpian ne infatiseaza
criteriul pe baza caruia putem distinge
intre dreptul public si dreptul privat.
Potrivit lui Ulpian, “publicum ius est
cvod ad statum rei romane spectat
privatum cvod ad singulorum utilitatem “
[:dreptul public este acela care se refera
la organizarea statului, iar dreptul privat
este acela care se refera la interesele
fiecaruia”]. Aceasta este criticabila
deoarece, in conceptia lui Ulpian, ar
exista anumite norme juridice care dau
expresie unor interese generale ale
societatii alaturi de alte norme juridice
care exprima interese individuale, ale
indivizilor. In realitate, toate normele
juridice, fara exceptie, dau expresie unor
interese generale ale societatii. De aceea
criteriul de distinctie spre dreptul public
si dreptul privat este altul, si anume,
criteriul sferei de reglementare juridica,
deoarece normele dreptului public
reglementeaza anumite categorii de
relatii sociale, iar normele dreptului
privat reglementeaza alte categorii de
relatii sociale, astfel, normele dreptului
public reglementeaza relatiile sociale
care iau nastere in legatura cu
organizarea statului precum si relatiile
dintre stat si cetateni, pe cand normele
dreptului privat reglementeaza statutul
juridic al persoanelor, relatiile dintre
persoane cu un continut patrimonial (este
patrimonial tot ceea ce poate fi apreciat
in bani), precum si relatiile care iau
nastere intre persoane cu ocazia
solutionarii proceselor private. Sunt
private acele procese care au un obiect
patrimonial.

****Dreptul privat roman cuprinde


ansanblul normelor juridice instituite sau
sanctionate de statul roman, norme care
reglementeaza statutul juridic al
persoanelor, relatiile dintre persoane cu
un continut patrimonial, precum si
relatiile care se formeaza intre persoane
care se formeaza cu ocazia judecarii
persoanelor private.

CURS II

Importanta dreptului privat roman


Inca din epoca renasterii, romanistii
s`au preocupat sa puna in lumina
importanta istorica a dreptului privat
roman deoarece, acest sistem juridic* a
supravietuit societatii care l`a creat si s`a
aplicat atat in Evul Mediu cat si in
societattea moderna . Spre deosebire de
celelalte sisteme de drept ale antichitatii,
care au ramas simple documente
arheologice. Si nu prezinta o importanta
istorica, ci numai o valoare si o
importanta culturala (prezinta importanta
istorica , acele valori care au fost
preluate din societatea antica in cea
moderna).
Acest fenomen, cu totul neobisnuit, a
fost explicat de cercetatori, fie prin
factori de natura obiectiva, fie prin
factori de natura subiectiva, inclusiv de
natura psihologica. Fenomenul acesta se
explica in primul rand prin faptul ca
dreptul privat roman este expresia
juridica generala si abstracta a
realitatiilor dintr`o societate care se
intemeiaza pe proprietatea privata si pe
economia de schimb. Astfel, orice
societate, care cunoaste proprietatea
privata si economia de schimb, gaseste
gata elaborate in dreptul privat roman
toate procedeele juridice necesare in
vederea reglementarii relatiilor din aceea
societate.
In al 2lea rand, dreptul privat roman,
este un vast teren de verificare a
doctrinelor cu privire la aparitia si la
evolutia fenomenului juridic, intrucat
societatea este un ansamblu organizat,
este un sistem format din mai multe
componente, intre care si componenta
juridica. Toate aceste componente se afla
intr`o stransa relatie de interconditionare,
iar aparitia si evolutia dreptului privat
roman ne ofera prilejul sa urmarim
dialectica relatiilor dintre componenta
juridica si toate celelalte componente ale
sistemului social (comp. Economica,
morala, religioasa s.a).
In al 3lea rand, pt prima oara in
istoria lumii, romanii au creat un sistem
de concepte rezervat exprimarii ideilor
juridice. Aceste concepte *care sunt
distincte de limbajul comun* se numesc :
-alfabetul dreptului - limbajul dreptului
- terminologia juridica

Pe aceasta cale, romanii au creat un


criteriu de ordin formal sau de ordin
lingvistic, pe baza caruia putem distinge
intre ceea ce este juridic si ceea ce este
nejuridic. Toate celelalte popoare ale
antichitatii, nu au fost in masura sa
creeze un asemenea limbaj, si au
exprimat *toate categoriile* de norme
sociale prin acelasi limbaj, iar consecinta
a fost ca acele popoare nu au reusit
niciodata sa realizeze distinctia dintre
normele dreptului, cele religioase si cele
morale.

Pt noi romanii, dreptul privat roman,


prezinta o importanta speciala, intrucat
dreptul romanesc s`a format si a evoluat
sub influenta dreptului privat roman, iar
in cadrul acestui proces de evolutie,
distingem 3 momente definitorii:

1.momentul formarii legii Tarii pe fondul


juridic daco-roman
2.momentul elaborarii dreptului feudal
romanesc scris
3.momentul elaborarii operei legislative
a lui A.I. Cuza
Mom. 1 – trebuie sa retinem ca in Dacia
Traiana, s`a realizat un proces de
impletire pana la contopire a dreptului
privat roman, cu dreptul geto-dac. Din
aceasta impletire, a rezultat un nou
sistem de drept. Un sistem de drept
original in cadrul caruia valoriile juridice
romane au dobandit noi functii si noi
finalitati. Acel sistem de drept este
denumit *Dreptul Daco-Roman*, iar in
epoca feudalismului timpuriu s`a format
dreptul romanesc feudal nescris, denumit
legea Tarii, obiceiul tarii, sau Obiceiul
Pamantului, care are la temelia sa dreptul
daco-roman.
Cercetatorii moderni au cosntatat ca
intre institutiile dreptului privat roman si
institutiile legii tarii exista numeroase
elem comune. Iar aceasta unitate de
continut juridic, a fost explicata prin
faptul ca Institutiile dreptului privat
roman au ajus nin legea tarii prin
intermediul dreptului daco-roman.

Mom 2 – in epoca feudalismului


dezvoltat, incepand din sec XV s`au
adoptat legiuirile scrise, care s`au
inspirat toate din dreptul bizantin, iar
dreptul bizantin nu este altceva decat
dreptul lui Iustinian, adica dreptul
cuprins in Opera legislativa a imparatului
Iusitinian, care a fost adaptat la
realitatiile din societatea feudala
bizantina. De aceea se afirma ca
legiuirile noastre feudale au preluat
influenta dreptului privat roman prin
filiera bizantina adica, prin intermediul d
bizantin.

Mom 3 – Al. I. Cuza a elaborat o


uriasa opera legislativa care marcheaza
formarea sistemului romanesc modern de
drept. Locul central revine codului civil ,
care a fost elaborat prin preluarea
valorilor juridice romane in forma pura,
adica fara adaptari.

III. Diviziunile dreptului privat


roman

Asa cum dreptul roman, in ansamblul


sau se divide in drept public si drept
privat, la randul lui, dreptul privat roman
este structurat in 3 ramuri distincte de
drept :
- dreptul Civil sau iuscivile
- dreptul gentilor sau iusgentium
- dreptul natural sau iusnature

Conceptul de Drept Civil are in


textele juridice romane 3 acceptiuni:
I. dreptul civil roman cuprinde
ansamblul normelor juridice care
reglementeaza relatiile dintre
cetatenii romani; si intrucat
cetatenii romani erau denumitii
*cviriti*, dreptul civil mai este
denumit si dreptul cviiritar sau
dreptul cetatenilor romani.
Actele juridice consacrate prin ...
presupun respectarea unor conditii
de forma extrem de complicate,
iar formalismul extrem de rigid al
dreptului civil se explica in 1mul
rand prin faptul ca in epoca foarte
veche, romanii nu aveau
experienta vietii juridice . De
aceea romanii, au conditionat
incheierea actelor juridice de
forme solemne, pt ca cetatenii
romani sa isi dea seama de
gravitatea consecintelor acelor
acte juridice. In al 2lea rand,
romanii, au conditionat incheierea
actelor juridice de respecaterea
unor forme solemne pt a le face
inaccesibile strainilor. De altfel, la
origine, nici nu se punea problema
unor relatii juridice intre cetateni
si straini pt ca in Roma foarte
veche, se aplica principiul
conform caruia orice strain venit
la Roma cadea automat in sclavie.
Cu timpul insa, odata cu
dezvoltarea comertului (economie
de schimb), romanii au inceput sa
ii tolereze pe straini. Mai intai,
sub forma ospitalitatii, si mai apoi
sub forma clientelei. Oaspetii erau
aceea care veneau la Roma pt un
timp determinat, si se puneau sub
protectia unor cetateni romani, iar
clientii erau acei straini care
veneau la Roma pe timp
nedeterminat, si care, de
asemenea, se puneau sub protectia
unor cetateni.
Incepand din sec III i.C. ,
locuitorii cetatilor care aveau
tratate de alianta cu romanii,
puteau veni la Roma fara a cadea
in sclavie, si se numeau peregrini.
Insa relatiile juridice dintre
cetateni si peregrini nu erau
reglementate prin normele
dreptului Civil, ci prin normele de
drept al Gentilor.
*In al 2lea sens, dreptul civil se
confunda cu jurisprudenta (stiinta
dreptului).
*In al 3lea sens, dreptul civil se
confunda cu intregul drept privat
roman, mai putin dreptul
pretorian, care a fost creat de
magistratii denumiti pretori prin
utilizarea unor mijloace
procedurale, sau pe cale
procedurala.

Conceptul de Drept al Gentilor


este si el utilizat cu 3 sensuri:
I. Dreptul gentilor cuprinde
totalitatea normelor juridice
care reglementeaza relatiile
dintre cetateni si peregrini.
Fata de faptul ca normele de
drept al Gentilor au aparut in
legatura cu relatiile de schimb
(comerciale), ele nu reprezinta
un caracter formalist in sensul
ca actele de drept al gentilor se
incheiau de regula, prins
simpla manifestare de vointa a
partilor. Datorita acestor
avantaje, cu timpul, normele
de drept al gentilor au preluat
functiile normelor de drept
civil, iar in vremea imparatului
Iustinian, dreptul Gentilor a
devenit un drept general, astfel
incat, pe vremea lui Iustinian
dreptul Gentilor se confunda
cu intregul drept privat roman.
II. Dreptul Gentilor cuprinde
ansamblul normelod juridice
care reglementeaza relatiile
dintre statele antichitatii.
Astazi, ar corespunde
dreptului International Public.
III. Dreptul Gentilor se confunda
cu Iusnature . Pt ca in
conceptia unor jurisconsulti
clasici, ar exista anumite
norme de drept privat cu
aplicatiuni universala. Norme
care sunt valabile pt toate
popoarele , toti oamenii din
toate timpurile. Mai multe de
atat, unii clasici sustineau ca
exista norme ale dreptului
natural care sunt valabile pt
toate vietuitoarele, pornind de
la teoria romana a dreptului
natural in preajma revolutiei
burgheze din Franta, Jean
Jacque Roussou a elaborat
teoria “contractului social”.

IV. Scurt Istoric (istoria sociala si statala


a Romei)

Istoria milenara a Romei poate fi


periodizata in 2 mari epoci :

I. Epoca prestatala
II. Epoca statala

Epoca prestatala a durat de la jumatatea


sec VIII i.C. pana la jumat sex VI i.C.
In legatura cu istoria foarte veche a
Romei trebuie sa retinem ca istoriografia
romana, adica istoria scrisa a romanilor a
inceput abea in sec III inainte de Cristos,
incat toate informatiile pe care le
detinem in legatura cu evenimentele
anterioare secolului 3 au parvenit fie prin
surse indirecte (izvoare grecesti) fie prin
traditie si legenda. De aceea, toate aceste
informatii trebuie privite cu reticenta
fiind nesigure. Asadar, potrivit acestor
informatii orasul Roma, s`ar fi fondat in
anul 753 i.C. de catre 3 triburi denumite
*triburile fondatoare formate din sabini,
latini si etrusci*.
Membrii celor 3 triburi fondatoare,
precum si urmasii lor, erau denumiti
patricieni. Alaturi de patricieni, in epoca
prestatala, la Roma traiau si plebeii, care
proveneau in principal dintre autohtoni.
Insa conducerea era exercitata numai de
catre patricieni, prin 3 organisme de
conducere sociala, fara caracter statal.
Este vorba despre *comitia curiata*
despre rege si despre Senat.
Comitia Curiata era structurata in 3
triburi , 30 de curi si 300 de ginti. Si
intrucat fiecare dintre curi dispunea de
un vot, aceasta adunare a fost denumita
“Comitia Curiata” sau Adunarea Uriilor.
Aceasta adunare adopta toate hotarariile
cu privire la viata cetatii. Regele era ales
de Comitia Curiata si exercita atributiuni
de ordin religios si militar.
Senatul era un Sfat al batranilor
format din sefii gintilor si cuprindea 300
de membrii.; fata de faptul ca plebeii
participau la viata economica a cetatii,
dar nu aveau acces la conducerea ei, intre
patricieni si plebei s`a declansat un
conflict, care s`a agravat si care s`a
finalizat cu fondarea statului Roman,
deoarece pe la jumatatea sec VI, regele
Servius Tulius, in dorinta de a solutiona
acel conflict, a initiat 2 reforme prin care
a pus bazele statului roman. Avem in
vedere o reforma sociala, si o reforma
administrativa, in virtutea reformei
sociale, Servius Tulius a impartit
intreaga populatie a Romei in 5 categorii
sociale, pe criteriul averii . La randul lor,
cele 5 categorii sociale, au fost impartite
in centurii, care erau in acelasi timp si
unitati militare, si unitati de vot, caci
fiecare centurie avea un vot. Insa
centuriile nu aveau un nr egal de
membrii, caci centuriile din prima
categorie numarau cateva zeci de
membri, pe cand centuriile din
urmatoarele categorii sociale numarau
sute de membrii. Asa a fost posibil ca
prima categorie sociala, desi era
minoritara in cetate, sa dispuna de
majoritatea centuriilor, adica de
majoritatea voturilor, de vreme ce ,
prima categorie dispunea de 98 de
centurii din totalul de 193.
De aceea istoricii afirma ca in
momentul fondarii sale, statul Roman s`a
intemeiat pe un regim politic de
aristrocatie sclavagista. Prin ferorma
Administrativa, Servius Tulius a impartit
teritoriul Romei in circumscriptii
administrativ teritoriale denumite triburi
(la vechii romani, cuvantul trib desemna
si o forma de comunitate umana, si o
unitate administrativ teritoriala sau un
cartier.). In total, el a creat 4
triburi/cartiere urbane , si 17
triburi/cartiere rurale. Din acel moment,
in cazul Romei, s`au intrunit cele 2
criterii pe baza carora putem distinge
intre societatea prestatala si societatea
organizata in stat (statala). Este vorba
despre criteriul stratificarii sociale
introdus prin reforma socialasi despre
criteriul teritorial introdus prin reforma
administrativa (societatea care cunoaste
stratificarea sociala si impartirea pe
circumscriptii administrativ teritoriale
este organizata in stat). In virtutea
criteriului teritorial, apartenenta
individului la comunitatea umana nu se
mai face in functie de rudenia de sange,
cum se facea in epoca prestatala, ci in
functie de teritoriul locuit, in sensul ca,
fac parte din aceeiasi comunitate umana
toti aceea care locuiesc pe acelasi
teritoriu indiferent daca sunt sau nu rude
de sange.
In istoria sa, statul Roman a cunoscut
3 forme distincte de organizare.
Regalitatea, Republica si Imperiul.

Epoca Regalitatii

- a durat de la jum. Sec VI i.C. pana


in anul 509 i.C. , cand s`a fodnat
Republica Romana.

Epoca Republicii – de la 509 i.C. pana la


27 i.C. cand s`a fondat Imperiul

Epoca Imperiului – 27 i.C. pana in anul


565 d.C. la moartea lui Iustinian
- a evoluat in 2 faze –
Principatul - Dominatul

Perioada Principatului – din 27 i.C. pana


in 284 d.C.
Perioada Dominatului – din 284 d.C
pana la 565 d.C.

In Epoca Regalitatii, pe plan social, a


continuat sa se manifeste conflictul
dintre patricieni si plebei datorita
discriminariilor la care erau supusi
plebeii pe plan politic, juridic, si pe plan
economic.

Discriminarea pe plan politic decurgea


din faptul ca desi plebeii aveau acces la
adunarea centuriilor sau la Conditia
Centuriata , ei nu aveau acces si la
Comitia Curiata, care a ramas si pe mai
departe inchisa, accesibila doar
patricienilor.

Pe plan juridic, inegalitatea decurgea din


faptul ca la aceea epoca normele juridice
erau exprimate in forma nescrisa a
obiceiurilor, iar obiceiurile juridice nu
erau cunoscute de poporul roman, ci erau
tinute in secret, decatre pontifi care erau
preotii cultului pagan roman, si erau alesi
nuam idintre patricieni. Daca se declansa
un litigiu intre un patrician si un plebeu,
partile in litigiu se adresau pontifilor, pt a
afla care este reglementarea juridica in
aceea materie. Pontifii erau suspectati ca
dau raspunsuri partinitoare, favorabile
patricienilor.

Pe plan economic, inegalitatea consta in


faptul ca pamanturile cucerite de la
dusmani treceau in proprietatea statului
cu titlul de Ager Puplicus (pamanturile
statului) , pamanturi care erau atribuite
spre folosinta numai patricienilor.

Pe plan statal, in epoca regalitatii


functionau 3 organisme de conducere
politica, anume : Adunariile Poporului,
Regele si Senatul.

Adunarile poporului erau in numar de 2.


-Comitia Curiata - Comitia Centuriata

Comitia Curiata exercita atributiuni


limitate in domeniile privat si religios, pe
cand Comitia Centuriata exercita cele
mai importante atribuitiuni de ordin
judiciar si legislativ.

Regele a devenit un veritabil sef de stat


si exercita atributiuni de ordin
administrativ, judiciar, si militar.

Senatul s`a transformat intr`un organism


al statului, insa hotararile sale nu erau
obligatorii pt rege, ci aveau un caracter
consultativ.
In epoca Republicii, pe plan social,
conflictul dintre patricieni si plebei a
continuat , insa ca urmare a concesilor
succesive facute de patricieni prin sec III
, cele 2 categorii sociale s`au nivelat si
nu mai existau criterii clare de distinctie
intre patricieni si plebei, cu atat mai mult
cu cat intre timp stravechile genti incare
erau organizati patricienii s`au dizolvat.
Insa, pe fondul dezvoltarii economiei de
schimb, au aparut noi categorii sociale.
In primul rand, nobilii si cavalerii.

Nobilii – erau inaltii magistrati,


demnitari, ai statului precum si urmasii
lor;
- ei militau cu fermitate pt forma de
stat Republicana, deoarece toate
institutiile republicii se aflau in
mainile lor,
Cavalerii – erau denumiti oameni noi,
imbogatiti de pe urma comertului
(bancheri, camatari , negustori s.a.)
- militau pt centralizarea statului,
considerand ca numai un stat
puternic si centralizat poate asigura
ordinea necesara economiei de
schimb

Intre nobili si cavaleri s`a declansat un


conflict care a degenerat in razboaie
civile la sfarsitul carora , prin victoria
cavalerilor, s`a instaurat Imperiul sub
forma Principatului.

O alta categorie sociala era formata din


Proletari. Cuvantul PROLETAR vine de
la [proles = copii] , intrucat proletarii
erau oameni saraci, ruinati , ce nu aveau
alta avere decat copiii. Ei veneau la
Roma, din intreaga Italie, pt a trai pe
seama statului, ca o masa parazitara,
intrucat statul roman, prin institutiile
sale, facea distribuiri periodice de
alimente, bani si de vesminte. Insa acei
proletari, erau cetateni romani. Aveau
drept de vot, iar voturile lor puteau fi
cumparate. De aceea, Caius Iulius
Caesar, afirma ca “datorita masei
parazitare a proletarilor, Republica
Romana a devenit o forma goala de
continut, si trebuia inlocuita.”

Tot pe plan social, in epoca republicii,


sclavia a atins nivelul clasic al
dezvoltarii sale in sensul ca viata
economicase intemeia in principal pe
munca sclavilor.
*Pe plan statal, in epoca republicii,
societatea romana era condusa de 3
organisme politice :
- Adunariile poporului -Senatul
- magistratii

Adunarile Poporului erau in numar de


4. :
- Comitia Curiata -Comitia Centuriata
-Concilium Plebis -Comitia Tributa

Comitia Curiata – s`a intrunit pana in sec


3, cand, o data cu dizolvarea Gentilor, ea
si`a incetat activitatea
Comitia Centuriata – a fost reorganizata,
si a exercitat cele mai importante
atributiuni de ordin legislativ

Concilium Plebis – era adunarea


plebeilor, care initial adopta hotarari
obligatorii numai pt plebei, denumite
[plebiscite]
- mai tarziu, acele hotarari au devenit
obligatorii si pt patricieni; din acel
moment , patricienii au inceput sa
participe si ei la lucrarile Adunarii
Plebeilor, pt a`si apara interesele.
Din acel mom, Concilium Plebis s`a
transformat in Comitia Tributa, o
adunare la lucrariile careia participa
intregul popor roman, organizat pe
triburi sau cartiere; intrucat in
aceasta epoca, numarul cartierelor a
crescut pana la 35, in aceasta
Adunare se expirmau 35 de voturi

Senatul – a devenit in Epoca Republicii


factorul de echilibru in stat.
- adminstra tezaurul public (statului) ,
provinciile,
- coordona politica externa a statului
roman
- supraveghea respectarea traditiilor
si moravurilor poporului roman
- in sens formal, nu avea atributii de
legiferare
- horarile sale nu aveau putere de
lege / nu erau obligatorii
- (totusi ) influenta procesul
legiferarii prin faptul ca legiile
votate de popor intrau in vigoare
numai daca erau ratificate de Senat

Magistratii – erau inalti demnitari ai


statului care exercitau atributiuni
administrative, judiciare si militare
- erau alesi de Adunariile Poporului,
de regula pe termen de 1 an, si nu
erau retribuiti pt activitatea lor
- magistraturiile erau colegiale, in
sensul ca aceleais atributii erau
exercitate de regula, de cel putin 2
magistrati.
- Magistraturile republicane erau
elegibile, anuale, onorifice si
colegiale
- Ele nu erau organizate ierarhi, in
sensul ca nu se subordonau unele
fata de altele; dimpotriva, prin
competentele lor, magistratii se
controlau reciproc; cu toate acestea,
unii magistrati erau investiti cu
Imperium, iar altii cu Potestas

Imperium – inseamna drept de comanda


- desemneaza posibilitatea
magistratiilor de a convoca poporul
roman in Adunari si de a comanda
legiunile
- de Imperium se bucurau consulii,
preatorii, si dictatorii;

Potestas – desemneaza dreptul de a


administra
- de Potestas se bucurau tribunii
plebei, cenzorii, cvestorii si edilii;

Magistraturile republicane nu au aparut


concomitent; ci intr`o anumita
succesiune. Astfel, in anul 509, dupa
alungarea ultimului rege, poporul roman
a ales 2 consuli care au preluat toate
atributiunile laice ale fostilor regi, incat
aparent, consulii aveau puteri nelimitate,
dar in realitate, dupa expirarea
magistraturii (1an) ei deveneau simplii
particulari, si puteau fi judecati de popor
pt eventualele abuzuri comise.
In anul 494, s`a creat Tribunatul. Plebeii
au dobandit dreptul de a`si alege 5
tribuni. Acei tribuni erau investiti ci IUS
INTERCESIONIS sau dreptul de VETO,
in baza caruia puteau anula orice act
juridic de natura sa lezeze interesele
plebeilor.

In anul 443 (probabil) , s`a creat


Cenzura. Cenzorii erau alesi din 5 in 5
ani, nu anual, pt ca atributia lor cea mai
importanta era efectuare
Recensamantului persoanelor si
bunurilor in vederea stabilrii impozitelor.
Recensamant care, se facea din 5 in 5
ani. Dura cam 18 luni. Totodata,
cenzorii supravegheau impreuna cu
Senatul, respectarea traditilor si
moravurilor, iar ulterior , au preluat de
la consuli, dreptul de ai numi si de ai
revoca pe senatori.

In anul 367, a aparut Preatora. Preatorii


au juact un rol f important in formarea si
evolutia dreptului privat roman intrucat
ei exercitau cele mai importante
atributiuni de ordin judiciar , intrucat ei
organizau judecarea proceselor private.
Ocazie cu care, daca se convingeau ca
pretentiile reclamantului sunt legitime, ii
dadea posibilitatea acelui relcamant sa isi
valorifice pretentiile pe cale judiciara,
adica prin proces, ceea ce echivala cu
sanctionarea unor noi drepturi subiective,
si cu extinderea sferei de reglementarea
juridica, pe cale procedurala. Initial,
preatorii organizau judecarea proceselor,
dintre cetatenii romani, si se numeau
preatori urbani, iar incepand din anul
242, au aparut si preatorii perigrini , care
organizau judecarea proceselor dintre
cetateni si perigrini.

Cvestorii organizau strangerea


impozitelor statului , si administrau
arhivele statului;
Edilii asigurau ordinea publica,
aprovizionarea Romei, si organizau
judecarea proveselor, declansate in
legatura cu actele juridice incheiate in
targuri.

Dictatura a fost o magistratura cu


caracter exceptional, deoarece in mom de
mare primejdie pt stat, romanii
suspendau toate magistraturile si alegeau
un dictator pe termen de 6 luni, care
exercita intreaga putere, iar daca
pericolul nu era inlaturat, dictatorul putea
fi reales.
Catre sfarsitul Republicii, in conditiile
razboaielor civile, C.I.Caesar a incercat
sa introduca fatis despotia de tip oriental
dupa modelul egiptean, dar tentativa sa a
esuat. A fost asasinat in Senat. De aceea,
nepotul sau Octavian, a initiat mai multe
reforme prin care a creat aparenta ca
vechile magistraturi republicane continua
sa funtioneze, dar in fapt, Octavian a
concetnrat intreaga putere politica in
mainile sale. In acest scop, el a
determiant Senatul sa il aleaga Consul si
Tribun pe viata. Totodata, el a fost
proclamat Princeps sau [primul dintre
egali ] , si totodata a fost proclamat
Imperator Caesar Augustus.

Imperator – inseaman Comandant


Glorios al legiunilor romane
Caesar – urmas demn al lui C.I.Caesar
Augustus – inseamna sfant sau demn de
a fi venerat

Forma de stat pe care a creat`o Octavian


a fost denumita Principat, si a durat din
27 i.C. pana in 284 d.C.

In epoca Principatului, pe plan social, s`a


adancit si mai mult prapastia dintre cei
bogati si cei saraci; in documntele
vremii, cei bogati erau denumiti
[homestiores] , adica ‘cei mai onorabili’,
iar saracii erau denumiti [humiliores] ,
sau ‘cei mai umili’. Totodata, a inceput
sa se manifeste primele semne ale
decaderii sistemului sclavagist, intrucat
munca sclavilor devenise nerentabila. In
aceste conditii, a aparut o noua categorie
sociale, denumita [Coloni]. Initial, ei
erau mici arendasi care luau in arenda
anumite suprafete de pamant in schimbul
unor sume de bani. Si intrucat obligatiile
acestor arendasi erau stabiliteprin
contract sau pe baze contractuale, ei au
fost denumiti coloni voluntari.

Incepand cu jumatatea sec II, in vremea


lui Marc Aurelius , au aparut si coloni
siliti, deoarece unii prizonieri de razboi
nu mai erau transformati in sclavi, ci in
coloni. Si pt ca deveneua coloni fara voia
lor, au fost denumiti coloni siliti.

Incepand cu sec III, au aparut colonii


servi, care erau legati de pamant si
puteau fi vanduti odata cu mosia.

Pe plan statal, in epoca Principatului,


societatea romana, era condusa de 3
factori:
- Principele - Senatul - Magistratii
Principele : - era in sens formal un
magistrat, alaturi de ceilalti, dar in fapt,
prin atributiile care ii reveneau, el putea
conduce statul ca un autocrat.

Senatul Romei : - si`a sporit atributiile,


in sensul ca hotararile sale, denumite
[senatusconsulte] au dobandit putere de
lege, adica obligatorii; dar in realitate,
Senatul era o simpla anexa a politicii
Imperiale;

Vechile magistraturi republicane au


continuat sa functioneze, dar atributiile
lor au fost restranse tot mai mult, si in
paralel au aparut noi magistraturi
subordanate nemijlocit Principelui.
EX : Prefectus Urbis – seful politiei
Romei
Prefectus Preatorio – seful garzilor
Imperiale – indeplinea atributiile unui
premier intrucat el coordona intreaga
adminsitratie a statului

Dupa anul 284, vremea imparatului


Diocletian, s`a instaurat Dominatul.
Epoca Dominatului se caracterizeaza
prin decaderea generala a societatii
romane. Noile conditii, marii proprietari
funciari denumiti [potentiores] sau ‘cei
mai puternici’, exercitau pe domeniile lor
o parte din functiile statului , caci aveau
armate proprii, aveau un aparat
administrativ propriu, si judecau
procesele pe domeniile lor. Totodata,
populatia a fost impartita in categorii
sociale inchise si ereditare, denumite
caste sau caste sociale, organizate pe
criterii profesionale, religioase, si pe
criterii etnice.
Sclavia a ajuns in ultimul stadiu al
decaderii, iar rolul sclavilor in viata
economica a fost preluat de colonii servi.
Pe plan statal, Imparatul a fost
proclamat Dominus et Deux [Stapan si
Zeu] , iar dupa edictul de la milano din
anul 313, stapan si Dumnezeu. In fapt
insa, statul era condus de un consiliu
restrans denumit Consistorium Principis
in subordinea caruia se afla un urias
aparat administrativ, militarizat si
birocratizat.

Senatul Romei a decazut la nivelul


senatelor municipale iar vechile
magistraturi au devenit simple functii
decorative. Pe planul structurii de stat,
dupa anul 395, statul roman a fost
impartit definitiv in Imperiul Roman de
Rasarit si Imperiul Roman de Apus.
Imperiul Roman de Apus, a
supravietuit pana in anul 476, iar
Imperiul Roman de Rasarit pana in anul
565, cand s`a bizantinizat, adica s`a
transformat in Imperiul Bizantin.
Inseamna ca pe plan economic, relatile
de tip sclavagist au fost inlocuite cu
relatii de tip feudal, iar pe plan cultural,
limba latina a fost inlocuita cu limba
greaca.

In stransa impletire cu istoria statului


roman s`a desfasurat si istoria dreptului
roman, care poate fi periodizata in 3 mari
Epoci :
1. Epoca Veche
2. Epoca Clasica
3. Epoca Post-Clasica
Epoca Veche – a durat de la fondarea
statului roman pana la fondarea
Principatului, adica de la jumatatea sec
VI`lea i.C pana in anul 27 i.C. ; ceea ce
insemana ca pe plan statal, Epocii Vechi
ii corespund Regalitatea si Republica.

Epoca Clasica – a durat din anul 27 i.C.


pana in anul 284 d.C., iar acestei epoci ,
pe plan statal, ii corespunde Principatul.

Epoca Post- Clasica – a durat din 284


d.C. pana in 565, si ii corespunde
Dominatul.

Aceasta periodizare prezinta un


caracater artificial, are caracter didactic,
este o periodizare facuta pt scoala,
deoarece institutile juridice romane nu
pot fi integrate mecanic in una din cele 3
epoci.
In realitate, cele mai multe institutii
juridice romane au aparut in Epoca
Veche, au ajus la apogeu in Epoca
Clasica, si au decazut in Epoca Post-
Clasica. De aceea , in expunerea materiei
, vom pune accentul pe fizionomia
institutiilor juridice romane din Epoca
Clasica.

PARTEA I

Izvoarele dreptului privat roman


In literatura juridica, notiunea de
izvor al dreptului este utilizata cu 3
sensuri :

1. Izvoarele dreptului desemneaza


totalitatea conditiilor materiale de
existenta care determina un anumit
tip de reglementare juridica. Toate
aceste conditii sunt denumite izvoare
de drept in sens material.
2. Izvoarele dreptului desemneaza
docuumentele pe baza carora putem
reconstitui fizionomia unor institutii
juridice; toate aceste doc sunt
denumite surse sau izvoare de
cunoastere a dreptului.
3. Izvoarele dreptului desemneaza
totalitatea procedeelor prin
intermediul carora normele sociale
sunt transformate in norme juridice si
devin obligatorii. Toate aceste
procedee sunt denumite izvoare de
drept in sens formal sau forme de
exprimare a dreptului .

In epoca veche, normele dretpului


privat roman au fost exprimate prin
obiceiuri, prin legi, prin edictele
magistratilor si prin jurisprudenta.
Cel mai vechi izvor al dreptului
privat roman, este obiceiul, pe care
romanii il denumeau [nos maiorum]
= obiceiul mostenit din batrani,
precum si [ius non scriptum] =
dreptul nescris.
Obiceiurile se formeaza prin
repetarea anumitor comportari. In
epoca prestatala, obiceiurile nu aveau
caracter juridic, fiind nejuridice
intrucat, nu exista Statul, care sa le
impuna prin forta sa de cosntrangere,
dar in procesul de tranzitie, de trecere
catre societatea organizata politiceste,
anumite obiceiuri, acelea care erau
convenabile celor ce detineau puterea
in stat au fost sanctionate juridiceste,
iar sanctionarea juridica a
obiceiurilor se realizeaza in practica
instantelor judecatoresti, caci
repetarea aceleiasi hotarari
judecatoresti in toate cazurile similare
duce la formarea unui obicei juridic.

Pana in sec V, obiceiul a fost


unicul izvor al dreptului privat
roman, iar obiceiurile nu erau
cunoscute de popor, ci erau tinute in
secret de catre pontifi. De aceea
plebeii, au cerut in mod repetat ca
obiceiurile sa fie
codificate/sistematizate si afisate in
forum, pt ca toti cetatenii sa cunoasca
dispozitiile normelor de drept. Asta
s`a intamplat in anul 451 i.C.

Cu timpul, odata cu dezvoltarea


economie de schimb, in conditiile
revolutiei economice, functiile
obiceiurilor au fost preluate de alte
izvoare ale dreptului, mult mai
evoluate precum legea, edictele
magistratilor sau jurisprudenta.
Cu toate acestea, obiceiul a
continuat sa fie izvor de drept si in
Epoca Clasica, dovada ca potrivit
marelui jurisconsult Salviul Iulianus
care a trait in vremea lui Hadrian,
obiceiul exprima vointa intregului
popor roman si indeplineste atat o
functie creatoare, cat si o functie
abrogatoare.
In Epoca Post-Clasica, pe fondul
decaderii generale a societatii
romane, obiceiul si`a redobandit
importanta de odinioara,
imbogatindu`se cu elemente ale
obiceiurilor din provincii, intrucat
romanii tolerau obiceiurilor
popoarelor din provincii, daca nu
veneau in conflict cu principiile
fundamentale ale dreptului roman.
Tot in Epoca Veche, normele
dreptului privat roman, au fost
exprimate si prin lege [lex – legis]

Cuvantul LEX inseaman


conventie.

Atunci cand Conventia se incheia


intre 2 persoane fizice, cuvnatul lex
era utilizat cu intelesul de contract.
Atunci cand conventia se incheia
intre magistrat si popor, cuvantul lex
era utilizat cu intelesul de lege, ca
izvor formal de drept. Caci,
intradevar, adoptarea legii romane
presupunea o conventie incheiata
intre magistrat si popor. In cadrul
acestei proceduri, unul dintre
magistrati prezenta proiectul de lege
printr`un edict in fata poporului
constituit in una dintre Adunari.
Dupa ce poporul lua act de textul
proiectului de lege, acel text era
dezbatut timp de 24 de zile in
Adunari Ad-Hoc. Dupa expirarea
termenului, poporul era convocat din
nou pt a se pronunta. -> daca era de
acord cu textul acelui proiect, poporul
pronunta cuvintele [Uti Rogas] , iar
daca nu erau de acord se pronunta
[Anticvo] = Lucrurile sa raman ca
inainte.
Prin urmare, poporul nu putea
aduce amendeamente la poporul de
lege, adica nu putea produce
modificari, fie accepta lege in bloc,
fie o respingea in bloc [in intregime].
Daca legea era votata de popor
urma sa fie inaintata Senatului, in
vederea ratificarii, iar daca Senatul
ratifica legea, ea intra in vigoare.

Legile romane aveau o structura


formata din 3 parti.
1) Prescriptio [cuvinte scrise in
frunte]
2) rogatio
3) sanctio

In prescriptio, se mentionau
numele magistratului de care era
propus, de asemenea, adumarea care
a votat legea, locul si data votarii,
precum si ordinea in care unitatiile de
vot si`au expriamt vointa.
In rogatio, erau dispuse
reglementarile legii, iar daca erau mai
multe dispozitii, ele erau
sistematizate in capitole si in
paragrafe.
In sanctio se mentiona ce
consecinte vor decurge, in ipoteza
incalcarii dispozitiilor din rogatio.

Cea mai veche si totodata, cea


mai importanta lege romana, este
Legea celor XII table sau [Lex XII
Tabularum]. Aceasta lege a fost
adoptata pe fondul conflictului dintre
patricieni si plebei, caci, plebeii au
cerut cu insistenta ca obiceiurile
juridice sa fie codificate si publicate
in forum.
Fata de aceasta cerere, in anul 451
i.C s`a fomat o comisie din 10 barbati
denumiti Decenviri Legibus
Scribundis sau Cei 10 Barbati Care
Sa Scrie Dreptul.
Comisia a sistematizat obiceiurile si
le`a afisat pe 10 table de lemn in
acelasi an. Dar plebeii au afirmat ca
acea codificare nu este completa. De
aceea, dupa 2 ani, in 449 i.C. s`a
foarmat o noua comisie, din 5
patricieni si 5 plebei, care a elaborat o
codificare completa a obiceiurilor si
le`a publicat in forumpe 12 table de
bronz.

Aceasta lege mai este denumita si


Codul Decenviral sau Codul
Decenvirilor, deoarece cuprindea
intregul drept public si privat de la
aceea epoca, iar in domeniul privat,
cele mai importante dispozitii se
refereau la organizarea familiei, la
proprietatea privata si la materia
succesiunilor.
Multa vreme s`a afirmat in mod
gresit ca aceasta lege nu ar fi
originala, si ca , ar fi fost
imprumutata de la greci. In realitate,
ea este profund originala, caic
oglindeste in mod fidel, modul de
viata al romanilor din sec 5, precum
si psihologia lor, mentalitatea lor. Pe
de alta parte, s`au facut studii
comparative intre legea celor 12
Table , si legiile lui Solon (cel mai
mare ... atenian) si s`a constata ca
exista nuami 3 elementa comune.
Cele 12 table de bronz, nu s`au
pastrat, fiind distruse de gali, cu
ocaiza incendierii Romei. Probabil, in
anul 387, iar dupa alungarea galiilor,
romanii nu au reprodus textul legii, si
nici nu era nevoie, intrucat acel text
se fixase definitiv in constiinta si in
memoria poporului roman.
In acest sens, Cicero (cel mai
mare avocat al Antichitatii) spunea
ca, copiii erau obligati la scoala sa
invete pe de rost Legea celor 12 table,
iar invatarea pe de rost a legii celor
12 table era [carmen necesarium] =
lectie obligatorie fara de care nu se
putea trece clasa. De aceea, in Epoca
Moderna, s`a pus problema
reconstitutirii Legii. Care s`a facut pe
baza textelor istorice si literare, si
mai ales pe baza lucrarilor
jurisconsultilor care au comentat
textele legii celor 12 table.
In Epoca Veche, inainte de
Cicero, cei mai buni comentatori ai
legii au fost Acilius Sapiens si
Sextus Elius Petus Catus. Se pare ca,
cea mai buna reconstituire ii apartine
lui Paul Frederich Jirrarde, care a
publciat aceasta reconstituire in
Colectia sa.
In sens formal, aceasta lege a fost
in vigoare 11 secole, pt ca romanii nu
au admis niciodata ideea de aborgare
a legilor, ei considerand ca legiile
provin de la zei, .... . Pe de alta parte,
spre sfarsitul Republicii, dispozitiile
legii au devenit
anatronice/inaplicabile. De aceea
Cicero spune ca, in sec I i.C, in
practica instantelor judecatoresti,
locul legii celor 12 table fusese luat
de Edictul Preatorelui. Caci, in Epoca
Veche, normele dreptului privat
roman, au fost exprimate si prin
Edictele Magistratilor, intrucat
magistratii se bucurau de IUS
EDICENDI = Dreptul de a
publica/afisa un Edict la intrarea in
functie, prin care aratau cum isi vor
exercita atributiunile si ce procedee
juridice vor utiliza. Unele edicte erau
valabile pe termen de 1 an, si se
numeau EDICTA PERPETUA.
Alaturi de aceste edicte, mai
existau si altele, mai putin
importante, care se dadeau ocazional,
si erau valabile cateva zile, fiind
numite EDICTA REPENTINA.

Dintre toate edictele


magistratiilor, de departe cel mai
important este Editul Preatorelui,
intrucat preatorul exercita cele mai
importante atributiuni de ordin
judiciar, cu ocazia organizarii
judecarii proceselor.
Prin edictele lor, preatorii puneau
la dispozitia partilor cele mai
potrivite, cele mai adecvate mijloace
procedurale, pt a`si valorifica
pretentiile legitime, ori de cate ori
vechile legi nu cuprindeau dispozitii
corespunzatoare. Pe aceasta cale, ei
au reusit sa ii influenteze evolutia
dreptului civil, care era cuprinsa in
legi, imprimandu`i o noua finalitate.
Totodata, ei au creat institutii juridice
noi, care, spre srarsitul republicii s`au
constituit intr`o ramura distincta de
drept, denumita dreptul preatorian. In
sens formal, edictul preatorului era
valabil pe termen de 1 an. Dar in fapt,
anumite dispozitii din edict, acelea
care se dovedeau utile, erau preluate
si de preatorii urmatori astfel incat ,
prin preluari succesive , ele se fixau
definitiv in corpul edictului. De aceea
Cicero spunea ca pe vremea lui,
edictul preatorului era format din 2
parti :

1) Edictum Vetus = Edictul Vechi


2) Edictum Novum = E. Nou

Edictul Vetus erau cuprinse acele


dispozitii care treceau de la un
preator la altul, iar in Edictum
Novum, erau cuprinse noile dispozitii
introduse de fiecare preator in parte.
Activitaea creatoare a preatorului a
ajuns la apogeu pe vremea lui Cicero,
dar in Epoca Clasica, Imparatul
Hadrian i`a ordonat marelui
jurisconsult Salvius Iulianus sa
codifice edictul preatorului si sa ii
dea o forma definitiva, forma de la
care preatorii urmatori nu se mai
puteau abate. Din acel moment,
activitatea creatoare a preatorului a
incetat. Iar edictul codificat de
Salvius Iulianus a fost denumit
Edictum Perpetuum, ca si cel valabil
pe un an.

Edictul codificat s`a pierdut, fiind


distrus, de aceea in Epoca Moderna,
s`a pus problema reconstituirii sale.
Reconstituire care s`a facut pe baza
lucrarilor jurisconsultilor care au
comentat EDICTUM PERPETUUM.
Cea mai valoroasa reconstituire ii
apartine romanistului german Otto
Lenel, care a publciat o lucrare
celebra intitulata tot Edictum
Perpetuum.
Potrivit acelei reconstituiri,
edictum perpetuum cupridnea 4
parti :
1) Despre organizarea proceselor
2) Mijloace procedurale de drept
civil
3) Mijloace procedurale de drept
preatorian
4) Despre executarea sentintei.

Tot in Epoca Veche, normele


dreptului privat roman si`au gasit
expresia si in jurisprudenta, iar
jurisprudenta sau iurisprudentia, este
stiinta dreptului roman creata de
jurisconsulti prin interpretarea
textelor din vechile legi.

Jurisprudenta a jucat un rol foarte


important in evolutia dreptului privat
roman. Devreme ce multe din vechile
dispozitii ale legiilor devenisera
inaplicabile. In acele conditii, printr`o
subtila interpretare stiintifica,
jurisconsultii au identificat in vechile
legi procedeele juridice necesare in
vederea solutionariinoilor cazuri ivite
in practica istantelor judecatoresti, de
aceea se afirma ca, praetorii au
influentat evolutia dreptului civil,
prin utilizarea unor mijloace
procedurale, iar jurisconsultii prin
activitatea de cercetare stiintifica.

Jurisconsultii romani nu erau


juristi in sensul tehnic al cuvantului,
caci nu erau functionari publici, si nu
erau remunerati pt activitatea lor de
cercetar. Dimpotriva, ei desfasurau
activitatea de cercetare stiintifica din
proprie initiativa si pe cont propriu,
insa activitatea lor era atat de
apreciata, incat Cicero spunea :
DOMUS IURISCONSULTI
TOTIUM ORACULUM
CIVITATIS.
Oracolul jurisconsultutlui este
oracolul intregii cetati. Insa la
origine, jurisprudenta a avut un
caracter sacral, sau religios, intrucat,
la aceea epoca, fiecarui tip de proces
ii corespundeau anumite formule
solemne, iar gresita pronuntare a
formulelor solemne atragea dupa sine
pierderea procesului, ori acele
formule solemne erau cunoscute
numai de catre pontifi, dupa cum
numai pontifii cunosteau zilele faste,
adica zilele in care se puteau organiza
procese. Iata de ce, numai pontifii
erau in masura sa desfasoare o
activitate de cercetare in domeniul
dreptului.
In anul 301 i.C. un liber (sclav
dezrobit) pe nume Gneus Flavius a
afisat in forum si formulele solemne
ale proceselor, si zilele faste. Din acel
moment, jurisprundeta a devenit
laica, in sensul ca orice persoana se
putea dedica activitatii de cercetare
stiintifica in domeniul dreptului. Cu
toate acestea, vreme de aproximativ 2
secole, jurisprudenta a avut un
caracter empiric, adica un caracter de
speta, in sensul ca, jurisconsultii nu
se preocupau de formularea unor
principii juridice sau de
sistematizarea materiei, ci se
margineau sa ofere consultatii cu
privire la solutionarea anumitor
cazuri.
Spre sfarsitul Republicii,
jurisprundenta a dobandit caracter
stiintific, dovada ca profesorul lui
Cicero, marele jurisconsult Cvitus
Mucius Scevola a elaborat un celebru
tratat de drept civil, in cadrul caruia
materia era sistematizata pe baza
unor principii juridice. Cu toate ca,
jurisconsultii din epoca veche ca si
cei de mai tarziu, nu erau practicieni,
totusi activitatea lor a avut unele
implicatii practice, exprimata in
cuvintele RESPONDERE, CAVERE
si AGERE.

Cuvantul RESPONDERE
desemneaza consultatiunile oferite in
cele mai diverse probleme de drept
Cuvantul CAVERE desemneaza
consultatiunile oferite de jurisconsulti
in legatura cu forma actelor juridice .
Cuvantul AGERE desemneaza
consultatiunile oferite judecatorilor in
legatura cu solutionarea unor procese.

In Epoca Clasica, jurisprudenta a


ajuns la apogeu, caci in aceasta epoca
s`au afirmat cei mai mairi
jurisconsulti romani, au fost elaborate
cele mai valoroase lucrari si s`au
creat conceptele, principiile si
institutiile juridice care se aplica si
astazi cu deplin succes.

De altfel, inca din vremea lui


Octavian Augustus, s`au creat 2 scoli
de drept: Scoala Sabiniana si Scoala
Proculiana.

Scoala Sabiniana avea o orientare


conservatoare, traditionala, caci
promova solutiile legii celor 12 table;
Scoala Proculiana avea o vedere
inovatoare intrucat urma linia de
gandire a edictului praetorului.

Dupa jumatatea sec I d.C. , s`a


afirmat in mod deosebit
jurisconsultutl Caius Casius Longinus
, care a fost atat de apreciat, incat la
un moment dat, Scoala Sabiniana a
fost denumita Scoala Casiana. In
vremea lui Hadrian, s`a remarcat
Salvius Iulianus care a codificat
Edictul Praetorului. Dupa Hadrian, pe
vremea lui Antonim Piul, s`a afirmat
jurisconsultul Pomponius care a scris
O Istorie A Jurisprundetei Romane
denimta Liber Singularis.(Carte
intrun singur volum)

S`a afirmat jurisconsultul Gaius.


Gaius este o adevarata enigma a
dreptului roman, deoarece nici unul
din presupusii sai contemporani nu il
mentioneaza. Pt a constata ca dupa
secole, lucrarile lui Gaius se bucurau
de o mare faima. Cu privire la Gaius,
s`au scris in epoca moderna cele mai
multe lucrari, si nu pt ca Gaius ar fi
fost foarte original, ci pt ca una dintre
lucrarile sale denumita Institutiones,
pe cale directa, printr`un manuscris
palimsesc.

Palimsescul este un papyrus de pe


care s`a sters textul initial. In cazul
nostru, prin secolul VI, un calugar a
sters textul institutelor lui Gaius, si in
locul lui a scris un il religios. Iar dupa
sute si sute de ani, cercetand
biblioteca episcocpala de la Verona,
profesorul german Nibur, a
descoperit acest manuscris. El si`a dat
seama ca este vorba despre un
palimsest si a aplicat reactivi chimici
pt a descifra textul initial, si spre
marea lui satisfactie a constatat ca a
descoperit Institutele lui Gaius.
Aceste institute sunt un manula de
scoala. Un manual adresat studentilor
in drept, iar pe baza acelui manual au
putut fi reconstituite institutiile
dreptului privat roman, din epoca
veche si de la inceputul Epocii
Clasice.
Cei mai mari jurisconsulti ai
Romei, au trait a sf sec II si la incep
sec III d.C. Este vorba despre Emilius
Papinianus sau Papinian despre Iulius
Paulus si depsre Ulpius Domitius.

Papinian a fost considerat si de


contemporanii sai si de posteritate ,
cel mai mare jurisconsult al Romei.
De altfel, el a fost supranumit Primus
Omneum sau Princeps
Jurisconsultorum , adica primul
dintre jurisconsulti , deoarece prin
lucrariile sale a oferit solutii optime
tuturor cazurilor reale sau imaginare.
Paul si Ulpian au fost elevii sai. Paul
a fost foarte original/valoros , dar
avea un stil ermetic, pe cand Ulpian,
contemporanul si rivalul sau, nu era
atat de original, dar avea un stil foarte
clar/accesibil, avand talent didactic.
De aceea, o treime din Digestele lui
Justinian este formata din fragmente
care au fost extrase din lucrarile lui
Ulpian.

Ultimul jurisconsult care a depus


o activitate creatoare in Epoca
Clasica, a fost Herenius Modestinus.
CURS 6 LIPSA

Formula cuprinde pe langa partiile


principale, si 2 parti accesorii, care
sunt denumite prescriptiuni sau
prescriptiones, si exceptiuni sau
exceptiones.

Prescriptiunile sunt anumite


precizari facute in fruntea formulei
fie in favaorea reclamantului fie in
favoarea paratului. Precizariile facute
in favaorea reclamantului erau
denumite prescriptiones pro actore,
intrucat reclamantul era denumit
actor, air precizariile in favoarea
paratului erau denumite
prescriptiones pro reo, intrucat
paratul era denumit reus.

Exceptiunile sunt mijloace de


aparare prin care paratul nu neaga
pretentiile reclamantului, dar invoca
anumite fapte de natura sa paralizeze
acele prezente. Spre exemplu, paratul
nu neaga ca a primit po suma de bani
de la reclamant dar afirma ca ulterior
a platit, sau ca a fost iertat de datorie.
Pt ca exceptiunea sa poata fi invocata
in fata judecatorului, ea trebuia sa
figureze in formula. Era introdusa in
formula, numai la cererea expresa a
paratului, formulata in fata
magistratului, caci asa cum spunea
Gaius, judecatorul este sclavul
formulei, in sensul ca el trebuie sa
judece procesul in stricta
conformitate cu indicatiile pe care
le`a primit prin formula, incat daca
exceptiunea nu figura in formula, nu
putea fi luata in considerare.

O alta inovatie care s`a introdus in


procedura formulara este in legatura
cu sensul conceptului de litis
contestatio. In procedura
legislatiunilor, prin [litis contestatio]
se inte;legea luarea de martori care sa
constate vointa partilor, a
reclamantului si a paratului, de a se
prezenta in fata judecatorului. Pe
cand, in procedura formulara, prin
litis contestatio se intelege dictarea
formulei de catre reclamant paratului,
sau emiterea unei copii de pe formul,
de catre reclamant paratului, a.i. in
faza a 2a , paratul sa stie cum sa se
apere.

In procedura formulara, [litis


contestatio] prezinta o importanta
deosebita, deoarece prin valorificarea
efectelor sale, praetorii si
jurisconsultii au creat noi institutii
juridice, mai ales in materia
obligatiilor. Caci, [litis contestatio]
produce 3 efecte :
- efectul extinctiv
- efectul creator
- efectul reglator (fixator)

In virtutea efectului extinctiv,


dreptul initial al reclamantului,
adica drpetul pe care relcmanatul
l`a dedus in justitie se stingea. Spre
ex. daca reclamantul afirma ca este
proprietarul unui teren, in mom lui
[L. C.] , dreptul lui de proprietate se
stingea. Dar, in virtutea efectului
creator, locul dreptului initial care
s`a stins se nastea un drept nou,
care il denumim dreptul nou creat,
drept care purta in mod invariabil
asupra unei sume de bani. Asadar,
oride cate ori castiga procesul,
reclamantul primea o suma de bani,
indiferent de obicetul pretentilor
sale, de aceea jurisconsultii clasici
spuneau ca in procedura formulara
sentitna de condamnare prezinta un
caracter pecuniar (banesc).

In virtutea efectului reglator, in mom


lui [Litis Contestatio] se stabileau
definitiv atat elem reale cat si cele
personale ale procesului.
Prin elem reale ale procesului, intelegem
pretentiile formulate de reclamant in fata
magistratului, ori in virtutea efectului
fixator, in fata judecatorului, reclamantul
trebuia sa formuleze aceleasi pretentii,
caci, daca formula alte pretentii,
judecatorul nu le putea lua in
considerare.
Prin elem persoanle ale procesului,
intelegem identitatea judecatorului, si
identitatea partilor, prin urmare, in faza a
2a procesul trebuia sa se desfasoare in
fata acelui judecator care era mentionat
in fruntea formulei, si trebuia sa se
desfasoare intre acele parti care erau
mentionate in formula.
Pe de alta parte, in procedura formulara
s`a schimbat si sensul conceptului de
actiune in justitie, caci asa cum spuneam,
in vhechea procedura, actiunile in justitie
denumite legizatiune au fost create
intr`un numar determinat, si se aplicau
numai la cazuri determinate, adica nu
aveau o aplicatiune generala, pe cand in
procedura formulara, actiunea in justitie
a devenit mijlocul procedural prin care se
putea valorifica pe cale judiciara sau prin
proces orice pretentie legitima, deoarece
in noua procedura ori de cate ori
magistratul constata ca pretentiile
reclamantului sunt legitime, remitea
acelui reclamant o formula, iar remiterea
formulei de catre magistrat reclamantului
ecvhivala cu acordarea actiunii in
justitie. Si totodata, cu posibilitatea
reclamantului de a`si valorifica
pretentiile prin proces. De aceea,
jurisconsultii spuneau ca in noua
procedura, actiunea are aplicatiune
universala.
Actiunile se clasificau dupa diverse
criterii :
- cea mai veche este clasificarea in
actiuni [in rem] si actiuni [in
personam] adica, actiuni reale si
actiuni personale.

Prin actiunile reale, erau sanctionate


drepturile reale, iar prin actiunile
personale erau sanctionate drepturile
personale sau de creanta. Intrucat
fizionomia celor 2 drepturi patrimoniale
este diferita, si formulele celor 2 actiuni
vor avea redactari diferite, astfel dreptul
real se naste din raportul juridic stabilit
intre o persoana determinata si toti
ceilalti membrii ai societatii, ceea ce
inseamna ca, drepturile reale sunt
opozabile [erga omnes], adica sunt
opozabile fata de toti. In sensul ca toti
membrii societatii trebuie sa respecte
exercitarea drepturilor reale, iar acela
care il impiedica pe titularul unui drept
real sa isi exercite dreptul, va fi chemat
in justitie. Spre exemplu, acela care
incalca dreptul de proprietate, va fi
chemat in justitie de catre proprietar. De
aceea, [in intetio] a formulii reale, se va
mentiona numai numele reclamantului,
nu se va mentiona si numele paratului,
deoarece parat poate fi oricine. Pe cand,
drpetul personal sau de creanta izvoraste
din raportul juridic stabilit intre 2
persoane determinate care sunt denumite
creditor si debitor, a.i. drepturile
personale sau de creanta nu sunt
opozabile fata de toti, ci numai fata de
debitor, in sensul ca titularul dreptului de
creanta poate cere plata numai de la
debitor, care este o persoana determinata,
de aceea [in intentio] a formulei actiunii
personale se vor mentiona si numele
reclamantului, si numele paratului, de
vreme ce parat poate fi numai debitorul,
care este o persoana determinata.

Actiunile se mai clasifica in


-civile
-praetoriene sau honorare

Actiunile civile, nu erau originale. Nu


erau create de praetor, ci aveau un model
in legisanctiuni. Actiunea in revendicare
prin care era sanctionata proprietatea
civila in procedura formulara, avea un
model in legisactiunea denumita
[sacramentum in rem].
Actiuniile praetorinene nu aveau un
model, ci erau create de praetor, si se
clasificau la randul lor in 3 categorii :
- actiuni [in factum]
- actiuni [fictici]
- actiuni cu formula cu transpozitiune
In cazul actiunilor [in factum] ,
praetorul descria in formula toate faptele
care au dus la declansarea litigiului a.i.
judecatorul sa stie cum sa solutioneze
acel proces
In cazul actiunilor [fictici] , praetorul
intruducea in formula o fictiune cu
scopul de a extinde sfera de aplicare a
unei actiuni. Ex Actiunea in revendicare,
este o actiune civila si ca atare, ea putea
fi intentata numai de cetatenii romani.
Daca insa , praetorul introducea in
formula actiunii in revendicare fictiunea,
ca un strain (peregrin) este cetatean
roman, atunci actiunea in revendicare
putea fi intentata si de acel strain.
Formula cu transpozitiune are o
redactare care se abate de la regula
generala intrucat potrivit regulii
generale, si [in intentio] si [in
condemantio] figurau aceleasi nume . Pe
cand , la formula cu transpozitiune, in
mod exceptional, in [intentio] figureaza
un nume iar in [condemantio] alt nume.
Ex prin formula cu trnaspozitiune se
putea realiza pe cale indirecta ,
reprezentarea in justitie, caci
reprezentarea in justitie nu era admisa de
catre romani, dar ea reprezenta o
necesitate practica, iar reprezentarea in
justitie este sistemul conform caruia o
persoana denumita reprezentant participa
la proces din imputernicirea altei
persoane denumita reprezentat. In acest
scop, in [intentio] a formulei era
mentionat numele reprezentatului
deoarece reprezentatul era titularul
dreptului dedus in justitie, iar in
[condemnatio] era mentionat numele
reprezentantului , deoarece
reprezentantul participa la dezbaterile
procesului si urma sa suporte efectele
sentintei. Fata de aceasta redactare a
formulei, in faza a 2°a, judecatorul
verifica daca cel mentionat in [intentio]
adica reprezentatul , este titularul
dreptului dedus in justitie, si daca se
convingea ca este ii dadea castig de
cauza reprezentantului, intrucat el
participa la proces, si suferea efectele
sentintei.

Actiuni :
- directe
- utile

Actiunile directe erau cele create pt


anumite cazuri determinate, iar actiunile
utile erau cele extinse de la cazuri pt care
au fost create la cazuri similare. Prin
urmare actiunile [fictici] sunt utile;

Actiuni :
-private
-populare

Actiunile private puteau fi intentate


numai de titularul dreptului, care este o
persoana determinata, pe cand actiunile
populare puteau fi intentate de oricine,
intrucat prin intermediul acelor actiuni
erau protejate interese generale ale
societatii.

Actiuni :
- penale
- persecutorii

In cazul actiunilor penale, paratul era


condamanat la o amneda baneasca, iar in
cazul actiunilor persecutorii era
condamant dupa caz, fie la restituirea
lucrului, fie la repararea prejudiciului
cauzat.
Actiuni:
- de drept strict
- de buna credinta

Clasificare intemeiata pe criteriul


INTERPRETARII ACTULUI JURIDIC
din care izvorasc pretentiile
reclamantului.
La actiunile de drept strcit, actul
juridic din care izvorau pretentiile
reclamantului, era intepretat ad-literam,
ceea ce presupune ca judecatorul nu lua
in considerare intentia partilor, pe cand
la actiunile de buna credinta, judecatorul
interpreta actul juridic din care izvorau
prentetiile reclamantului cu scopul de a
stabilii care a fost intentia partilor atunci
cand au incheiat actul juridic. Actiunile
arbitrarii au fost create cu scopul de a se
atenua caracterul pecuniar al sentintei de
condamnare, deoarece in practica, uneori
reclamantul era interesat sa obtina o
condamanre in natura, adica sa intre in
stapanirea lucrului pe care l`a reclamat,
si nu in stapanirea unei sume de bani.
Astfel, s`au creat actiunile arbitrarii, in
care judecatorul avea o dubla calitate:
calitate de arbitru si calitatea de
judecator propriu-zis.
In calitate de arbitru, dupa ce se
convingea de justetea pretentiilor
reclamantului, judecatorul ii ordona
paratului sa dea satisfactie acelor
pretentii. Spre exemplu sa il puna pe
reclamant in posesia unui lucru. Dar
paratul nu era obligat sa execute acel
ordin, iar daca nu il executa, arbitrul se
transforma in judecator propriu-zis si
pronunta conform regulii generale,
sentinta de condamnare la o suma de
bani, cu precizarea ca la actiunile
arbitrarii, in mod exceptional, acea suma
de bani nu era stabilita de judecator, ci
era stabilita de reclamant, iar reclamantul
avea tot interesul sa supra-evalueze
obiectul litigios. In practica, paratul avea
tot interesul sa execute ordinul pronuntat
de judecator in calitate de arbitru, caci
altfel risca sa plateasca o suma de bani
mult mai mare decat valoarea obiectului
litigios, si astfel se ajungea pe cale
indirecta la condamnarea in natura, iar
reclamantul intra in posesia lucrului.

PARTEA A 3° a - DREPTUL CIVIL


ROMAN

I. Persoanele
In zilele noastre, cuv persoane
desemneaza subiectele raporturilor
juridice sau subiectele de drept, caci
oamenii participa la viata juridica fie
individual in calitate de persoane fizice,
fie in cadrul unor colectivitatiin calitate
de persoane juridice, iar aptitudinea
fiintei umane de a participa la viata
juridica se numeste capacitate juridica.
La romani, aceasta posibilitate era
denumita [caput]. Daca astazi, orice
fiinta umana este o persoana, si prin
urmare are capacitate juridica, este
subiect de drept, la romani erau persoane
numai oamenii liberi, caci sclavii erau
asimilati cu lucrurile si nu erau subiecte,
ci obiecte de drept. Pe de alta parte, daca
astazi capacitatea este unitara, la romani
capacitatea era foarte diversificata. Iar ca
o capacitate sa fie deplina, erau necesare
3 conditii, si anume, status libertatis sau
calitatea de om liber, status civitatis sau
calitatea de cetatean roman si stasus
familiae sau calitatea de sef al unei
familii civile romane., asadar, aveau
capacitate deplina numai cetatenii
romani care erau sefi de familii. Toate
celelalte categorii de persoane aveau o
capacitate juridica limitata.
Personalitatea incepea in mom nasterii,
insa de la aceasta regula exista o exceptie
conform careia [infans conceptus pro
nato habetur cvotiens de comodis eius
agitur] = copilul conceput se considera
nascut ori de cate ori este vorba despre
interesele sale. In virtutea acestei
exceptii, copilul conceput va veni la
succesiunea tatalui sau deoarece este in
interesul copilului conceput sa fie
considerat ca nascut.
In mod simetric, personalitatea inceta
in mom mortii, dar si de la aceasta regula
exista o exceptie conform careia
[hereditas iacens sustinet personam
defuncti] = mostenirea deschisa dar
neacceptata inca prelungeste
personalitatea defunctului. Aceasta
exceptie a fost admisa deoarece la
romani se aplica un principiu de maxima
generalitate conform caruia nu exista
patrimoniu fara titular, incat se pune
intrebarea cine este titularul
patrimoniului in intervalul de timp
cuprins intre mom mortii unei persoane
si mom acceptarii succesiunii acelei
persoane. Defunctul nu poate fi titular al
patrimoniului pt ca nu mai este in viata.
Nici mostenitorul nu poate fi titular al
patrimoniului pt ca nu a acceptat inca
succesiunea. De aceea s`a admis ca in
aces caz, titular al patrimoniului este
chair defunctul a carui personalitate se
prelungeste pana in mom acceptarii
succesiunii.
Asa cum se precizeaza in opera
legislativa a Imparatului Justinian,
oamenii se clasificau in Liberi si Sclavi,
insa statutul juridic al oamenilor liberi nu
era unitar, caci ei se clasificau in cetateni
si necetateni.
Necetatenii se clasificau in latini si
peregrini.
Cetatenii si necetatenii puteau fi
ingenui sau dezrobiti. Se num ingenui
aceia care au fost intotdeauna oameni
liberi, pe cand dezrobitii erau sclavii
eliberati de stapanii lor.

Inca din Epova Foarte Veche, numai


cetatenii romani se bucurau de
plelitudinea drepturilor politice si civile.
De altfel, la origine, cetatenia se
confunda cu libertatea de vreme ce in
Epoca Foarte Veche, orice strain venit
Roma cadea in sclavie automat, asadar la
aceea epoca puteau fi oameni liberi
numai cetatenii romani.

Cu timpul, strainii au inceput sa fie


tolerati dar, statutul lor juridic era
inferior in sensul ca aveau o capacitate
limitata. Spre deosebire de cetatenii
romani care se bucurau de [ius comercii]
=dreptul de a incheia acte juridice in
conformitate cu cerintele dreptului civil
roman. Aveau si [ius conubii] = dreptul
de a incheia o casatorie civila romana.
Aveau si [ius militiae] = dreptul de a fi
soldati in legiunile romane, si [ius
sufragii] = dreptul de vot, si [ius
honorum] = dreptul de a fi ales
magistrati.
Cetatenia romana se dobandea in
primul rand prin nastere. Cel nascut in
sanul casatoriei dobandea statutul juridic
al tatalui sau, din mom in care l`a
conceput. Pe cand, cel nascut inafara
casatoriei dobandea statutul juridic al
mamei sale din mom in care l`a nascut.
De asemenea cetatenia se mai dobandea
prin lege, caci romanii votau legi
speciale prin care se acorda cetatenia
unei persoane sau unor persoane
determinate. Se mai dobandea si prin
beneficiul legii intrucat anumite legi
romane, prevedeau care sunt conditiile
necesare pt dobandirea cetateniei a.i. toti
aceia care intruneau conditiile legii,
deveneau cetateni romani.
Cetatenia se mai dobandea si prin
efectul dezrobitii, intrucat dezrobitul
urma statutul juridic al patronului sau,
asa incat dezrobitul cetateanului roman
devenea si el cetatean.
Cetatenia romana se pierdea in primul
rand prin pierderea libertatii, intrucat
libertatea era cea dintai premiza a
cetateniei. In al 2lea rand, cetatenia se
pierdea prin efectul principiului
inadmisibilitatii dublei cetatenii, ceea ce
inseamna ca acela care dobandea
cetatenia altui stat pierdea automat
cetatenia romana, dupa cum pierdeau
cetatenia cei care sufereau pedeapsa
exilului.

* Romanii au pastrat numai pt ei


avantajele care decurg din calitatea de
cetatean. Dar, in anul 89 a.C. , pe cand
romanii se aflau in razboi cu regele
Pontului, regele Mitridade, toti latinii din
Italia s`au rasculat cerand sa le se acorde
si lor cetatenie romana. Si cum romanii
nu au admis niciodata razboiul pe doua
freonturi, in acelasi an au dat 2 legi :
- Legea Iulia
- Legea Plautia Papilia /// prin care toti
latinii din Italia au devenit cetateni
romani.

In anul 212, imparatul Caracala a dat


o constitutiune imperiala, in forma unui
edict, prin care cetatenia romana s`a
generalizat, in sensul ca oamenii liberi
din intreg imperiul roman au devenit
cetateni, cu exceptia latinilor iuliani si a
peregrinilor dediticii.

Oamenii liberi se clasificau in


cetateni si necetateni.
Necetatenii se clasificau in latini si
peregrini.

Conceptul de latin are 2 sensuri :


- sens etnic
- sens juridic

dpdv etnic, erau denumiti latini toti cei


care erau rude de sange cu romanii.
Dpdv juridic, latinii erau de 4 feluri :
1) latinii veteres
2) latinii coloniari
3) latinii iuniani
4) latinii fictivi

Latinii Veteres – erau vechii locuitori ai


Laziumului, rude de sange cu romanii si
care se bucurau de ius comercii, ius
conubilii si ius sofragii.
Acelasi statut juridic l`au dobandit si
locuitorii coloniilor fondate in Italia pana
in 268.
Locuitorii coloniilor fondate in Italia
dupa 268 se bucurau numai de ius
comercii si erau denumiti latini coloniari.

Latinii iuniani – sclavi dezrobiti, fara


respectarea formelor solemne; se spunea
despre ei ca traiesc liberi, dar mor sclavi,
in sensul ca puteau incheia acte intre vii,
dar nu puteau face testament.

Latinii ficitivi – erau locuitorii din


provincii care se bucurau de ius comercii
si sn fictivi deoarece ei se bucurau de
latinitate numai dpdv juridic. Nu erau
latini si dpdv etnic.

Peregrinii se clasificau in 2 categorii :


1) peregrinii obisnuiti
2) peregrinii dediticii

Peregrinii obisnuiti – locuitorii cetatiilor


care aveau tratate de alianta cu romanii;
ei puteau venii la Roma, fara a cadea in
sclavie, si puteau incheia acte juridice in
relatiile cu cetatenii romani conform
dreptului gintilor, caci nu aveau acces la
instituttiile drpetului civil. Iar in relatiile
dintre ei, peregrinii puteau incheia acte
juridice in conformitate cu obiceiurile
locale pt ca asa cum am vazut, romanii
tolerau obiceiurile popoarelor din
provincii daca nu intrau in conflict cu
principiile dreptului roman.

Peregrinii dediticii erau locuitorii


cetatiilor care s`au opus (armat)
expansiunii romane astfel incat romanii
le`au distrus cetatiile; ei erau oameni
liberi, fara cetate. Ei nu puteau veni la
Roma fara a cadea in sclavie, si nu
puteau dobandii cetatenie romana.

Organizarea familiei romane :

Cuvantul [familia] vine de la famulus, iar


famulus insemna sclav. Aceasta
etimologie a cuvantului familia se
explica prin faptul ca vechii romani nu
au facut distinctie intre familia ca forma
de comunitate umana , si familia ca
forma de proprietate. Dovada : in textele
romane, cuv familia era utilizat cu 3
sensuri :
1) primul sens , familia desemna
totalitatea sclavilor care se aflau in
proprietatea unei persoane
2) familia desemna totalitatea
persoanelor si bunurilor care se aflau
sub puterea aceluiasi sef de familie,
denumit pater familias
3) cuv familia desemna totalitatea
persoanelor care se aflau sub puterea
aceluiasi pater familias

La origine, puterea pe care p.f. o


exercita asupra persoanelor si bunurilor
avea un caracter unitar, si era desemnata
prin cuvantul manus [mana, putere].
Ulterior, aceasta putere unitara s`a
descompus in mai multe puteri distincte.
Astfel, in dreptul evoluat cuv manus
desemna numai puterea pe care barbatul
o exercita asupra femeii maritate.
Puterea asupra descendentilor era
numita patria potestas [puterea asupra
sclavilor]. Era denumita dominica
potestas [puterea asupra altor bunuri].
Puterea asupra fiului de familie cumparat
era numita mancipium.
In sanul familiei romane, persoanele se
imparteau in 2 categorii :
- unele erau persoane sui iuris
- altele erau persoane alieni iuris

Sn Sui Iuris – acele persoane care nu se


aflau sub puterea cuiva; practic, era
persoana sui iuris numai pater familias,
devreme ce femeia se afla sub puterea
barbatului, fii, ficele si nepotii din fii se
aflau sub puterea lui pater familias.

Pater familas inseamna sef de familie


intrucat putea fi pater familias si un
barbat necasatorit, care aveao familie
constand in bunurile sale.
Sui Iuris – aveau o capacitate deplina
juridica

Alieni Iuris – persoane ce se aflau sub


puterea lui pater familias si aveau o
capacitate juridica limitata; in aceasta
categorii erau cuprinsi : femeia
casatorita, fii, fiicele si nepotii din fii.

Totodata, in familia romana se


stabileau relatii de rudenie, iar rudenia
era la romani de 2 feluri : rudenia civila
[agnatiunea] si rudenia de sange
[cognatiunea].

Multa vreme, secole dea randul, numai


agnatiunea a produs efecte juridice pe
plan patrimonial, caci cognatiunea avea
relevanta pe plan juridic numai in
materia casatoriei, intrucat era piedica la
casatorie.

Pe plan patrimonial, cognatiunea nu


producea vreun efect juridic.

Agnatiunea se intemeia pe ideea de


putere , iar potrivit textelor romane,
exista 3 categorii de agnati, sau 3 cercuri
ale agnatiunii.

1) prima categorie de agnati – toti


aceia care la un mom dat, se aflau sub
puterea aceluiasi pater familias (ex :
fratii, cat timp traia tatal lor)
2) toti aceia care s`au aflat in trecut
sub puterea aceluiasi pater familias,
dar ulterior au devenit persoane sui
iuris (ex. fratii dupa moartea tatalui
lor s.a)
3) toti aceia care s`ar fi aflat sub
puterea aceluiasi pater familias daca
pater familias ar mai fi trait in mom
nasterii lor (ex . verii primari care se
nasc dupa moartea bunicului)

2 persoane ideale, pot face parte din


orice categorie de agnati.

2 frati ideali – cat timp le traieste tatal,


fac parte din prima cat de agnati;
daca unul dintre frati se naste dupa
moartea tatalui fac parte din cat 3;

Fixarea cercului agnatiunii prezinta o


importanta deosebita in dreptul roman,
mai ales in materie succesorala, pt ca
vreme de aproape 5 secole agnatiunea a
fost unicul fundament al succesiunii, iar
succesiunea era deferita in ordinea celor
3 categorii de agnati.

Cognatiunea sau rudenia de sange este


legatura dintre persoanele care au un
autor comun, sau legatura dintre pers
care descind din acelasi autor; rudenai de
sange este de 2 feluri :
1) rudenie de sange in linie directa
2) rudenie de sange in linie
colaterala

a)rudenia de sange in linie directa este


legatura dintre persoanele care descind
una din alta
b)rudenia de sange in linie colaterala este
legatura dintre persoanele care nu
descind una din alta dar au un autor
comun, iar gradul de rudenie la r.s.c. se
stabileste numarand generatiile de la
prima persoana care ne intereseaza pana
la autorul comun, si coborand apoi pana
la cealalta persoana care ne intereseaza.

Prin urmare, fratele si sora sunt g.r.c este


2.

Pe langa cognatiunea reala , care


izvoraste din natura umana, romanii au
cunoscut si cognatiunea fictiva, care
izvoraste dintr`un text al legii celor XII
Table, conform carora toti agnatii sunt
cognati, iar daca admitem ca toti agnatii
sunt coganti, trebuie sa mai admitem si
faptul ca nu toti cognatii sunt rude de
sange.

Copilul adoptat trece sub puterea


adoptantului, astfel devenind agnat. Fiind
agnat devine automat cognat, dar nu este
ruda de sange.
Prin urmare sn cognati fictivi toti acei
agnati care nu sunt rude de sange.

Puterea pe care pater familias o exercita


asupra descendentilor s.n. patria
potestas , sau puterea parinteasca. Ea
prezeinta 2 caractere definitorii :
- ea are un caracter perpetuu (a.i.
puterea parinteasca dureaza pana la
moartea lui pater familias,
indiferent de varsta fiului de
familie). La romani, nu era
cunoscuta ideea de majorat in
domeniul privat, in sensul ca,
persoana nu dobandea o deplina
capacitate in materie patrimoniala
la implinirea unei varste anumite, ci
numai la moartea lui pater familias,
incat fiul de familie putea sa aiba
orice varsta, sa aiba orice funtie in
stat, daca pater familias traia, fiul
de familie nu avea patrmoniu
propriu, si nu putea incheia acte
juridice patrimoniale in nume
propriu.
- Avea un caracter nelimitat/absolut ,
caracter care se manifesta atat
asupra persoanelor cat si asupra
bunurilor; potrivit legii celor XII
Table, caracterul nelimitat al puterii
parintesti asupra persoanelor isi
gasea expresia in dreptul de viata si
de moarte asupra descendentilor, in
dreptul de abandon a descendentilor
si dreptul de a`i vinde pe
descendenti. In legatura cu dreptul
de a`i vinde, legea celor XII Table
spunea [daca pater familias il vinde
pe fiul de familie de 3 ori, fiul va
iesi de sub puterea parinteasca.
Fiecare vanzare fiind valabile pe
termen de 5 ani]. Dar caracterul
nelimitat al puterii parintesti se
manifesta si asupra bunurilor, in
sensul ca fiul de familie nu avea
bunuri proprii, si nu putea incheia
acte juridice in nume propriu,
totusi, o data cu dezvoltarea
economiei de schimb, din
considerente de ordin practic, s`a
admis ca fiul de familie sa incheie
acte juridice imprumutand
capacitatea lui pater familias si cu
conditia ca prin efectul acelor acte
juridice, situatia lui pater familias
sa devina mai buna din punct de
vedere patrimonial, adica prin
efectul acelor acte sa devina
proprietar, sau creditor si nu
debitor.
Puterea parinteasca putea fi creata pe
cale naturala, prin casatorie, si pe cale
artificiala prin adoptiune si prin
legitimare. La origine, casatoria a fost
actul juridic prin care femeia trecea sub
puterea barbatului, si intrucat puterea pe
care barbatul o exercita asupra femeii
maritate, era denumita manus, si aceata
forma de casatorie a fost denumita
casatoria cu manus.

Spre sfarsitul Republicii, sub


influenta moravurilor venite din Orient,
femeile romane au inceput sa traiasca in
uniuni de fapt. Fenomen de natura sa
ameninte echilibrul vietii sociale, fiind la
romani, familia a fost principalul factor
de echilibru social.
Casatoria cu masnus fiind evitata,
romanii au admis o noua forma de
casatorie. O forma de casatorie in care
femeia maritata nu mai trecea sub
puterea barbatului, ci ramanea sub
puterea lui pater familias din familia de
origine (tatal ei). Casatoria cu manus,
presupunea respectarea unor conditii de
forma; la casatoria cu masnus, se purta
val rosu, la fara manus nu existau
conditii, decat instalarea femeii in casa
barbatului, ocazie cu care se organiza o o
petrecere, insa casatoria trebuia sa
intruneasca cateva conditii de fond, ce
erau comune pt ambele forme de
casatorie :

-colubium
-consimtamantul
-varsta
Colubium – utilizat cu 2 sensuri – in sens
general,
- in sens
subiectiv

In sens general – desemna aptitudinea


persoanei de a se casatorii ; toti cetatenii
romani aveau colubium general

In sens relativ – desemna posibilit a 2


persoane determinate de a se casatorii
intre ele, intrucat nu toti aceia care aveau
colubium in sens general, aveau si in
sens relativ sau subiectiv

Ex : fratele si sora aveau colubium


general, dar nu si colubium relativ; caci
existau anumite piedici la casatorie

Piedici : - rudenia de sange


- alianta / afinitatea
- conditia sociala

Rudenia de sange in linie directa era


piedica la casatorie la infinit.
Rudenia in linie colaterala a fost la
origine , piedica la casatorie, numai
pana la Gradul 4.
Alianta/Afinitatea este legatura dintre
un sot si rudele celuilalt sot. Alianta
in linie colaterala nu a fost piedica la
casatorie, prin urmare , barbatul se
putea recasatorii cu sora fostei sale
sotii, de vreme ce alianta in linie
colaterala nu era piedica , insa alianta
in linie directa era, prin urmare,
barbatul nu se putea recasatorii cu
fiica fostei sale sotii, desigur, este
vorba despre o fiica rezultata dintr`o
casatorie alterioara, caci altfel ar fi
fiica lui si nu ar mai fi alianta ci linie
directa.

Conditia sociala a fost piedica la


casatorie deoarece multa vreme, pana
in vremea Imparatului Augustus, nu
au fost permise casatoriile dintre
ingenui si dezrobiti.

Afectio maritalis (consimtamantul)

- in epoca veche, daca vitorii soti


erau persoane sui iuris se cerea,
consimtamantul lor, dar pt femeia
sui iuris se mai cerea si
consimtamantul tutorelui pt ca
femeia sui iuris se afla sub tutela
perpetua a agnatilor ei. Iar daca
viitori soti erau persoane alieni
iuris, in epoca veche nu se cerea
consimtamantul lor, ci era suficient
consimtamantul celor 2 padres
familiaes.
- In perioada .... chiar daca viitorii
soti erau pers alieni iuris, se cerea si
consimtamantul lor

Varsta casatoriei

-a fost controversata intre


jurisconsulti, si de aceea Imparatul
Justinian a decis ca fetele sa se
poata casatorii la 12 ani, cand devin
nubile, iar baietii la 14 ani cand
devin puberi.
- Pe de alta parte, casatoria conducea
si anumite efecte juridice care sunt
deosebite dupa cum avem in vedere
casatoria cu manus sau casatoria
fara manus. Astfel, la casatoria cu
manus, femeia maritata trecea sub
puterea barbatului si era considerata
o fiica a barbatului ei [loco filie
mariti] , iar fata de copiii ei, femeia
maritata era considerata o sora. De
aceea, femeia maritata venea la
succesiunea barbatului in calitate de
fiica, iar la succesiunea copiilor ei,
in calitate de sora, dar pierdea
drepturile succesorale in familia de
origine.
La casatoria fara manus, femeia
maritata era o straina dpdv civil, si
fata de barbat si fata de copiii ei, de
vreme ce se afla sub puterea lui
pater familias din familia de
origine, si nu sub puterea
barbatului, pe cand copiii ei se aflau
sub puterea tatalui lor (barbatului
ei), ceea ce inseamna ca mama si
copiii se aflau sub puteri diferite, de
aceea femeia casatorita fara manus
nu venea nici la succesiunea
barbatului, nici la succesiunea
copiilor; in schimb, avea drepturi
succesorale in familia de origine.

S-ar putea să vă placă și