Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
OTNIEL DIDRAGA
MANAGEMENTUL RISCURILOR
ÎN PROIECTELE DE E-GUVERNARE
DIN ROMÂNIA
Colecţia
Cercetare avansată postdoctorală în ştiinţe economice
ISBN 978-606-505-975-7
Editura ASE
Bucureşti
2015
Copyright © 2015, Otniel Didraga
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.
Editura ASE
Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
editura@ase.ro
Referenţi:
Prof. univ. dr. Gabriela ȚIGU
Prof. univ. dr. Eugeniu ȚURLEA
ISBN 978-606-505-975-7
Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea materialului şi pentru
sursele bibliografice menţionate.
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013, proiect POSDRU/159/1.5/S/142115 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea
doctorală şi postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.
Cuprins
Summary ................................................................................................................................... 5
Introducere ............................................................................................................................... 7
3
Contents
Summary ................................................................................................................................... 5
Introduction .............................................................................................................................. 7
References ............................................................................................................................... 69
4
Summary
E-government means using Information and Communication Technologies (ICT) by the local
or public administration to deliver services better, cheaper and faster for citizens, companies,
NGOs, or other public organizations.
The development of e-government services started in the late ‘90s. The first steps of e-
government in Romania were difficult, but in the last years there has been a significant
improvement in e-services delivery.
E-services are innovative services and e-government services developed along with the
development of ICT.
Chapter one of this book presents general aspects of e-government, the e-government state of
play in Romania and the transition to e-government 2.0 (Gov 2.0) considering the evaluation
of the European Commission from May 2014, the e-government European Commission
Factsheets 12.0 from February 2015 and the National Strategy for the Digital Agenda for
Romania 2014-2020.
Chapter two presents the e-government services and indicators in a European context
considering the E-government Development Index (EGDI) and comparing it with the EGDI of
other European Union countries.
The development of e-government services increased the performance of the Romanian public
sector by using ICT. The comparison of indicators is based on the seven United Nations
survey reports performed between 2003 and 2014 on 193 countries and we emphasized the
three dimensions of the EGDI: online services availability, telecommunication infrastructure,
and human resource capacity.
Chapter four of this book presents the main findings of risk management research in e-
government projects.
We examined the main possible risk categories, we proposed a risk assessment framework
and we analyzed the procedures for risk management to mitigate the risks, according to the
strategic lines of development in the National Strategy on the Digital Agenda for Romania
2014-2020.
E-government projects are exposed to different risks. They are ranked as low, medium or
high. Applying risk management techniques reduces the impact of risks on the success of the
project. We proposed a risk management plan for each line of action within the strategic lines
of development that includes: risk identification, risk assessment, and risk mitigation.
Successful projects depend on risk management strategies, and the risk assessment framework
can be applied to increase the effectiveness of the services delivered to users by the
government.
New and modern e-services delivered through Gov 2.0 projects will bring an improvement of
the way citizens and companies interact with public authorities, and their use will constantly
increase.
6
Introducere
E-guvernarea a fost introdusă la sfârșitul anilor 1990 (Boughzala et al., 2015). Cei mai mulți
cercetători însă, vorbesc despre modele de e-guvernare după anul 2000 (Bannister &
Connolly, 2015).
7
depinde de percepția înaltă a credibilității tehnologice și organizaționale, de calitatea și
utilitatea serviciilor de e-guvernare, de experiența pe Internet și de înclinația cetățenilor de a
avea încredere.
E-guvernarea 2.0 (sau Gov 2.0) este “noua generație de e-guvernare”. În timp ce e-guvernarea
tradițională se concentrează pe tehnologie, e-guvernarea 2.0 tratează cetățenii ca “nu doar
simplii utilizatori, ci colaboratori care contribuie la e-guvernare” (Meijer et al., 2012).
Clasamentul global făcut de Națiunile Unite în ceea ce privește e-guvernarea (United Nations,
2014) a fost realizat pentru a oferi o imagine a performanței guvernelor naționale în raport cu
celelalte. România are un indice EGDI înalt la nivel mondial de 0.56315 (United Nations,
2014).
8
Furnizarea de servicii electronice de încredere rezultate în urma unor proiecte de e-guvernare
de succes implică abordarea unor provocări diferite ca: transparența și accesibilitatea,
interoperabilitatea infrastructurii tehnologice, adoptarea de către utilizatorii finali,
confidențialitatea, securitatea și încrederea cetățenilor, actualizarea politicilor și a legislației și
transformarea organizațională. E-guvernarea 2.0 înseamnă inovare, transformare, comunicare,
transparență, colaborare și participare, mai puțină birocrație și mai puțină corupție. Investițiile
în proiectele de e-guvernare 2.0 în România trebuie să respecte cerințele liniilor strategice de
dezvoltare din Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020.
Proiectele de e-guvernare 2.0 utilizează instrumente și tehnici de social media pentru a-și
îndeplini obiectivele. Am examinat categoriile de riscuri posibile și procedurile de
management al riscului pentru a trata riscurile în proiecte viitoare de e-guvernare din
România, în concordanță cu liniile strategice de dezvoltare din Agenda Digitală.
9
linie de acțiune din cadrul liniilor strategice de dezvoltare care include identificarea, analiza și
tratarea riscurilor. Planul conține proceduri necesare pentru succesul proiectelor.
Riscurile potențiale în proiectele de e-guvernare 2.0 sunt ușor de gestionat, iar abordările de
tratare a lor trebuie să ia în considerare beneficiarii serviciilor electronice: cetățenii,
companiile și autoritățile publice datorită emergenței tehnologiilor Web 2.0 și a ascensiunii
rețelelor sociale (Boughzala et al., 2015).
Serviciile de e-guvernare noi, moderne, furnizate prin proiecte de e-guvernare 2.0 vor aduce o
îmbunătățire semnificativă a modului în care cetățenii și companiile interacționează cu
autoritățile publice și vor crește în utilizare.
10
Capitolul 1. E-guvernarea în România
11
1.2 Stadiul actual al e-guvernării în România
Succesul acestui demers depinde de modul în care cetățenii și companiile utilizează serviciile
și informațiile disponibile (Colesca & Dobrica, 2008b).
Primul pas important în ceea ce privește e-guvernarea în România a fost publicarea legii nr.
544/2001, privind accesul liber la informații de interes public, iar în martie 2002, a fost lansat
sistemul de achiziții publice 'www.e-licitatie.ro'. Un mare pas înainte a fost făcut în
septembrie 2003, când guvernul a lansat portalul de e-guvernare 'www.e-guvernare.ro'
(European Commission, 2015a; Didraga & Brândaș, 2014).
- Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020, începând cu anul
2014.
12
În România, infrastructura s-a dezvoltat rapid începând cu 2003 când a fost lansat portalul de
guvernare electronică “www.e-guvernare.ro”. Această dezvoltare a infrastructurii a permis
guvernului să furnizeze servicii inovatoare pentru cetățeni și pentru companii (Colesca &
Dobrica, 2008a). Serviciile de e-guvernare din România sunt prezentate în tabelul 1.
Website: http://formulare.e-guvernare.ro/
13
Descriere: Formularele pot fi semnate electronic conform legislației în vigoare și trimise
agențiilor prin intermediul mijloacelor electronice care garantează livrarea lor. Plata taxelor
locale prin Internet este utilizată în proporție de 50% în municipalitățile din România.
Descriere: Căutarea de locuri de muncă este operată sub Agenția Națională a Ocupării Forței
de Muncă (ANOFM).
3. Asigurări sociale
a. Ajutorul de șomaj
Website: http://www.mmuncii.ro/ro/
14
Descriere: Informații online și formulare. Un proiect pentru “Sistemul Informatic Unic
Integrat pentru Sănătate (SIUI)” se așteaptă a crește nivelul și calitatea serviciilor după
implementare.
Website: http://www.edu.ro
4. Documente personale
a. Pașaport
b. Permis de conducere
Descriere: Servicii online pentru permise de conducere disponibile în mod pilot. Acest
serviciu este programat să devină parte a Sistemului Național de Identitate a Persoanelor care
a fost dezvoltat recent.
15
Website: -
Website: http://www.politiaromana.ro
8. Biblioteci publice
Website: http://www.cultura.ro
Website: http://www.edu.ro
16
11. Schimbarea adresei
Website: http://www.mai.gov.ro
Website: http://www.ms.ro
2. Declarații de taxe
17
3. TVA: declarare și notificări
Descriere: Informații online și formulare ce pot fi descărcate. Legea nr. 359/2004 furnizează
lista formalităţilor pentru înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor
familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea
funcţionării persoanelor juridice (CUI), stipulând că procesul de înregistrare nu durează mai
mult de trei zile. Formularele online pot fi semnate electronic și trimise autorităților
competente.
Website: http://www.insse.ro/
6. Declarații vamale
Website: -
18
7. Autorizații de mediu
Website: http://www.mmediu.ro
8. Achiziții publice
Website: http://www.e-licitatie.ro
Descriere: Principalele module disponibile ale sistemului de achiziții publice sunt: publicarea
anunțurilor în cadrul procedurilor de achiziții publice; transmiterea anunțurilor către Jurnalul
Oficial al UE, în scopul de a fi publicate (ca OJS eSender); cereri de ofertă; achizițiile directe
bazate pe eCatalogues și eAuctions (ca fază finală pentru procedurile de atribuire a
contractelor off-line, sau cerere on-line pentru ofertă); proceduri deschise și cu acces
restricționat; managementul documentelor și al profilului utilizatorului. Toate autoritățile
contractante din România trebuie să publice anunțuri de achiziții publice pe ‘e-licitatie’.
- Publicarea legii 544/2001 privind privind liberul acces la informațiile de interes public;
19
- În martie 2006, Sistemul de Achiziții Publice este extins;
- În mai 2008, ANRC raportează 5.8 milioane de conexiuni cu acces la Internet (2.1
milioane de bandă largă - broadband);
- În mai 2009, IMM-urile din București și județul Ilfov încep să depună online declarațiile
de taxe prin Sistemul Electronic Național (SEN), ‘www.e-guvernare.ro’;
20
- În aprilie 2010, publicarea Ghidului de Admitere Electronică 2010 pe
http://admitere.edu.ro/2010/ pentru repartizarea locurilor la licee; lansarea Forumului
Român de E-guvernare;
- Startul Programului Biblionet în decembrie 2010 pentru promovarea accesului mai ușor
la servicii de e-guvernare;
- În ianuarie 2012, acordul pentru finanțarea proiectului ‘Internet în școala ta. Internet de
bandă largă în școli rurale și urbane mici’;
- În iunie 2012, planificarea pentru lansarea e-factura (o aplicație web prin care companiile
pot solicita rambursarea de TVA);
- Finalizarea a trei campusuri artistice pentru profesori din școlile rurale în septembrie
2012;
- În februarie 2014, existau mai mult de 500.000 IMM-uri care puteau accesa 31 aplicații
pe portalul http://imm.msinf.ro/wps/portal;
21
- În iunie 2014, înființarea unui Centru pentru Inovare în securitatea cibernetică printr-un
grant pentru echipa CERT-RO;
- În noiembrie 2014, MCSI a publicat Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru
România 2014-2020.
Indicatorul ‘Mobilitate peste graniță’ (Cross border mobility) indică în ce măsură cetățenii UE
pot accesa serviciile online în altă țară și este compus din disponibilitatea online și ușurința în
utilizare (European Commission, 2013; 2014b). Pentru anul 2013, valoarea indicatorului este
de 19, sub media UE28 de 44 (figura 1).
22
Figura 1. Performanța e-guvernării în funcție de prioritățile de politici în România
Sursa: European Commission (2014b)
Indicatorul ‘Factori determinanți’ (Key enablers) indică măsura în care 5 pre-condiții tehnice
sunt disponibile online (European Commission, 2013; 2014b). Există cinci factori cu valori
calculate pentru anul 2013: Identificarea electronică (eID): cu valoarea 48, Documente
electronice (eDocuments): cu valoarea 24, Surse autentice: cu valoarea 8, Siguranța
electronică (eSafe): cu valoarea 0, și O singură logare - Single Sign On (SSO): cu valoarea
14. Valoarea agregată a indicatorului este 12, mult sub media UE28 de 49 (figura 1)
(European Commission, 2014a; 2014b).
23
Figura 2. Utilizatorii de e-guvernare și Performanța guvernului în România
- Pierderea și găsirea unui loc de muncă (2012): De la acțiuni imediate pentru șomeri la
cererile de beneficii suplimentare și indemnizații, acest eveniment viață surprinde
elemente vitale atunci când o persoană intră în șomaj. Acesta include, de asemenea,
diverse servicii în ceea ce privește căutarea de locuri de muncă și participarea la
programe de formare, sprijinirea persoanelor pentru a găsi un loc de muncă;
- Inițierea unei proceduri în instanță (2013): Acest eveniment de viață face parte din
domeniul Justiției și cuprinde demersul unei persoane de a acționa o procedură în
instanță: de la orientare și inițiere, până la primirea verdictului și apel;
24
- Învățământ (2012): În acest eveniment de viață, care cuprinde 14 servicii, se evaluează în
ce măsură admiterea în învățământul superior poate fi făcută online. El include și
orientarea candidaților pentru a înțelege condițiile de admitere;
25
aspectele sociale ale interacțiunii dintre Guvernul României și utilizatorii de servicii (e-
servicii, e-democrație, e-participare, e-management etc.) (MCSI, 2015).
- Structuri locale, centrale, publice și private care să fie implicate în aceste procese și în
colaborarea dintre ele;
Caracteristicile fundamentale ale e-guvernării 2.0 sau Gov 2.0 sunt (Boughzala et al., 2015):
26
- deschidere: datele și informațiile sunt disponibile publicului, sunt transparente și pot fi
folosite pentru inovare;
27
Există necesitatea ca sectorul public să investească într-o adoptare mai mare, utilizarea și
evaluarea tehnologiilor Web 2.0 de către populație în ceea ce privește serviciile electronice
(Dixon, 2010).
Gov 2.0 este o versiune de e-guvernare mai deschisă și mai mult centrată pe utilizator (Meijer
et al., 2012). Una din provocările Gov 2.0 este aceea de a transforma relațiile dintre
stakeholderi (cetățeni, companii și guvern sau administrația publică) prin cooperare (Meijer et
al., 2012).
Problemele și riscurile Gov 2.0, potrivit lui Boughzala et al. (2015) sunt:
Savoldelli et al. (2014) au efectuat un studiu în care au identificat câteva bariere pentru
adoptarea e-guvernării: aspecte tehnologice și operaționale, și probleme politice pentru
perioada recentă.
Principalele provocări pentru realizarea Gov 2.0 (Meijer et al., 2012) sunt leadershipul
transformațional, obținerea interesului cetățenilor și dezvoltarea încrederii reciproce.
Potrivit lui Khalil (2011), un comportament de evitare a riscurilor este capabil să ofere suport
pentru necesitatea tot mai mare de informații a societăților cu practici de incertitudine ridicată.
Ele dezvoltă infrastructuri sofisticate de comunicare, inclusiv interfețe de e-guvernare prin
proiecte de succes.
28
- să fie accesibile (conduse de cetățeni și angajați, mulți utilizatori, multe canale Web 2.0);
Meijer et al. (2012) consideră că pentru aplicații Gov 2.0 de succes, este nevoie de un
management puternic al identității prin politici de securitate, dar sunt și dezavantaje în ceea ce
privește confidențialitatea. Lipsa de protecție pentru datele private și identitatea personală este
un risc important ce diminuează încrederea cetățenilor, dar reducerea acestui risc mărește
încrederea (Colesca, 2009).
29
Caracteristici E-guvernare E-guvernare 2.0
- Rețele publice-private
- Colaborare încrucișată
- Gestionarea și orchestrarea
- Crearea serviciilor online
Sfera de întindere rețelei de cetățeni, companii,
front-end
organizații non-
guvernamentale și agenții
guvernamentale
- Schimbare în cadrul
- Schimbarea este dinspre
interiorului guvernului
exterior înspre interior
- Schimbarea este condusă
Abordarea - Serviciile online sunt
din față (front-end)
schimbării construite bazat pe procese
- Serviciile online sunt
de crowdsourcing
construite bazat pe procese
- Deschiderea guvernului
existente
- Date dinspre interior spre
exterior și inovare din
- Abordări bottom-up (de jos
Inițiativele sunt exterior înspre interior
în sus) care țintesc crearea
conduse de - Integrarea serviciilor bazate
de aplicații bazate pe TIC
pe TIC (create de cetățeni și
companii)
30
Capitolul 2. Serviciile de e-guvernare din România în context european
Serviciile de e-guvernare sunt unelte esențiale pentru managementul urban. Un nivel mai înalt
al dezvoltării serviciilor de guvernare electronică duce la o mai bună transformare a
interacțiunilor între administrația publică, cetățeni și companii.
EGDI = (1/3 × OSI) + (1/3 × HCI) + (1/3 × TII) (United Nations, 2014; Alshomrani, 2012)
Indicele OSI (Online Service Index) 2014 este bazat pe un model în patru trepte. Acestea sunt:
servicii emergente de informare, servicii de informare îmbunătățite, servicii tranzacționale și
servicii conectate (United Nations, 2014). Tematica pentru acest indice a cuprins: abordarea
‘whole-of-government’, furnizarea de servicii pe mai multe canale, reducerea decalajului
digital, creșterea utilizării, conceptul de ‘open government’ (guvernare deschisă) și cel de e-
participare (United Nations, 2014).
Indicele HCI (Human Capital Index) 2014 este o medie ponderată a patru indicatori: gradul de
alfabetizare al adulților (1/3); rata de admitere în învățământ (2/9); perioada de școlarizare
(2/9) și perioada medie de școlarizare a adulților (2/9) (United Nations, 2014).
31
Indicele TII (Telecommunication Infrastructure Index) 2014 este o medie aritmetică a cinci
parametri. Aceștia sunt: utilizatori de Internet/100 locuitori; abonamente de telefonie fixă/100
locuitori; abonamente la telefonie mobilă/100 locuitori; abonați broadband fix/100 locuitori,
și abonați broadband wireless/100 locuitori (United Nations, 2014).
Problema de cercetare
Principala problemă este aceea de a compara indicele EGDI al României cu indicii EGDI ai
celorlalte țări ale Uniunii Europene.
Rezultate și discuții
Dezvoltarea e-guvernării are unele premise (Stoica, 2009; European Commission, 2015a;
Didraga & Brândaș, 2014):
Indicatori generici:
- Procentul populației care utilizează Internetul cel puțin o dată pe săptămână: 48% (2014);
32
Indicatori de e-guvernare:
În 2012, 27% din persoanele care au utilizat Internetul, au făcut-o pentru a obține informații
de la autoritățiile publice. În 2013, procentul a scăzut la 4%, dar în 2014, procentul a crescut
până la 9% (European Commission, 2015a).
33
Figura 4. EGDI în Europa
Sursa: United Nations (2014)
România este poziționată în partea de sus a clasamentului cu un indice înalt (între 0.5 și 0.75)
la nivel mondial în 2014 cu o valoare a EGDI de 0.56315. Dar, între țările UE, România este
clasată pe ultimele locuri în ceea ce privește indicele de dezvoltare a e-guvernării în toate cele
șapte sondaje din perioada 2003-2014 (tabelul 4, tabelul 5, figura 4, figura 5 și figura 6).
34
EGDI pentru România, componentele sale și trendul
Tabelul 4
Indicele global EGDI al României a crescut în 2004, 2005, 2010 și 2012 (cea mai ridicată
valoare: 0.60595), dar a scăzut în 2008 și în 2014. Analiza trendului arată că indicele crește
ușor cu o valoare pozitivă a trendului de 0.0054.
Analiza trendului pentru OSI arată o ușoară scădere cu o valoare de -0.0085. Indicele OSI a
crescut în 2004, 2005, 2010 și 2012, dar a scăzut drastic în 2008 și 2014.
Analiza trendului pentru indicele TII arată o valoare pozitivă de 0.0280. Indicele TII a crescut
pe toată perioada dintre 2004 și 2014.
35
EGDI pentru România comparativ cu țările UE
Tabelul 5
EGDI
Poziția României Minim
An pentru Maxim (UE) Media (UE)
(din 28 de țări) (UE)
România
0.83967 0.47406
2003 27 0.48278 0.63678
Suedia Cipru
0.90466 0.51886
2004 23 0.55035 0.66561
Danemarca Cipru
0.90576 0.54802
2005 26 0.57040 0.68481
Danemarca Croația
0.91570 0.53830
2008 28 0.53830 0.69280
Suedia România
0.54791
2010 28 0.54791 0.81466 UK 0.65469
România
0.91249 0.60595
2012 28 0.60595 0.74824
Olanda România
0.89384 0.54209
2014 27 0.56315 0.73003
Franța Bulgaria
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
1.00
0.95
0.90
0.85
0.80
0.75
0.70
0.65 EGDI
0.60
0.55
0.50 OSI
0.45
0.40 HCI
0.35
0.30 TII
0.25
0.20
0.15
0.10
0.05
0.00
2003 2004 2005 2008 2010 2012 2014
36
Figura 6. EGDI pentru România comparativ cu țările UE
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Se poate observa că deși România are un indice EGDI mediu în 2003 (0.48278) și un indice
EGDI ridicat în perioada 2004 - 2014, poziționarea în cadrul UE este foarte joasă, iar media
EGDI în UE este mult mai ridicată decât valoarea pentru România.
Cele mai mari valori EGDI între 2003 și 2008 sunt pentru Suedia și Danemarca, două țări
nordice care au avut un nivel ridicat al serviciilor online (OSI) și al infrastructurii de
comunicații (TII) (United Nations, 2008; 2005; 2004; 2003). Mai târziu, cel mai ridicat EGDI
se înregistrează în Marea Britanie în 2010 (0.81466) (United Nations, 2010), Olanda în 2012
(0.91249) (United Nations, 2012) și Franța în 2014 (0.89384) (United Nations, 2014).
Franța este poziționată pe primul loc în ceea ce privește furnizarea de servicii online în 2014,
surclasând chiar și Singapore și Coreea de Sud (United Nations, 2014), datorită integrării
serviciilor electronice, utilizării extinse a aplicațiilor mobile și angajamentului de îmbunătățire
continuă a serviciilor publice (United Nations, 2014).
Cel mai scăzut nivel EGDI în 2003 și 2004 este pentru Cipru, din cauza prezenței online
scăzute (United Nations, 2004; 2003). În 2005, Croația a avut un indice de 0.54802, clasându-
se pe ultimul loc în Uniunea Europeană (cu mențiunea că Croația a aderat la UE doar în 2013)
37
deoarece serviciile online oferite nu fuseseră încă justificate, iar e-guvernarea acoperea doar
servicii de bază cum ar fi informații standard despre legi, structura guvernamentală, proiecte
și activități (United Nations, 2005).
Mai târziu, cel mai scăzut nivel EGDI în Uniunea Europeană este înregistrat 3 ani consecutivi
pentru România: 2008: 0.53830 (United Nations, 2008), 2010: 0.54791 (United Nations,
2010) și 2012: 0.60595 (United Nations, 2012). În 2014, Bulgaria s-a clasat pe ultimul loc
între țările UE cu cel mai scăzut nivel al indicelui EGDI: 0.54209 (United Nations, 2014).
În figura 7 este prezentată evoluția indicelui OSI (servicii online) pentru România, cel mai
înalt nivel OSI, cel mai scăzut nivel OSI și media OSI în Uniunea Europeană între 2003 și
2014.
Cele mai ridicate valori ale indicelui OSI: 2003 (0.77729), 2004 (0.97297), 2005 (0.99615),
2010 (0.7746) și 2012 (0.97385) sunt pentru Marea Britanie, în 2008 (1.00) pentru
Danemarca, și în 2014 (1.00) pentru Franța.
Cele mai scăzute valori ale OSI: 2003 (0.11353) și 2004 (0.23552) sunt pentru Cipru; în 2005
(0.3923) pentru Spania; în 2008 (0.41471) pentru Grecia; în 2010 (0.28888) pentru Italia; în
2012 (0.49019) și 2014 (0.23622) pentru Bulgaria.
În figura 8, am prezentat evoluția indicelui capitalului uman (HCI) pentru România, cel mai
înalt nivel HCI, cel mai scăzut nivel HCI și media HCI în Uniunea Europeană între 2003 și
2014.
38
Figura 8. HCI pentru România comparativ cu țările UE
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Cele mai ridicate valori ale HCI sunt: în 2003 și 2005 pentru Belgia, Finlanda, Olanda, Suedia
și Marea Britanie (0.99); în 2004 pentru Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia și
Marea Britanie (0.99); în 2008 și 2010 pentru Danemarca și Finlanda (0.99333); în 2012
(0.9535) și în 2014 (0.9619) pentru Irlanda.
Cele mai scăzute valori ale HCI sunt: în 2003 pentru Croația, Cipru, Malta și România (0.88);
pentru Malta în 2004 (0.87), în 2005 (0.87), în 2008 (0.85558), în 2010 (0.88703), în 2012
(0.8057), și pentru Cipru în 2014 (0.7828).
39
Figura 9. TII pentru România comparativ cu țările UE
Sursa: United Nations (2014; 2012; 2010; 2008; 2005; 2004; 2003)
Cele mai ridicate valori ale TII sunt: în 2003 (0.84563), 2004 (0.85999), 2005 (0.83952), și
2014 (0.88656) pentru Suedia; în 2008 (0.81402) și 2010 (0.7666) pentru Olanda; și în 2012
(0.86437) pentru Luxemburg. Cele mai scăzute valori ale TII sunt pentru România în toate
sondajele: 2003 (0.14914), 2004 (0.16488), 2005 (0.1889), 2008 (0.2992), 2010 (0.30927),
2012 (0.42322), și 2014 (0.43854).
În 2013, doar 41% din populația UE28 au utilizat servicii de e-guvernare, în scădere de la
44% în 2012 (European Commission, 2014b). În prezent, doar 9 din cele 28 de țări depășesc
ținta pentru 2015 de 50%: Danemarca, Olanda, Suedia, Finlanda, Franța, Luxemburg, Austria,
Slovenia și Belgia, și doar 7 țări au înregistrat o creștere a utilizării în 2013 (European
Commission, 2014b).
În România, Italia, Bulgaria, Polonia și Croația, serviciile publice online sunt utilizate de mai
puțin de 25% din populație, cu un progres foarte mic în termeni de recuperare (European
Commission, 2014b).
Potrivit Comisiei Europene (European Commission, 2015b), în 2015, scorul serviciilor
publice digitale a crescut în România (0.31) comparativ cu 2014 (0.27). Cu toate acestea,
utilizarea serviciilor de e-guvernare este în continuare cea mai scăzută din UE, parțial datorită
nivelului scăzut de dezvoltare a serviciilor publice online (European Commission, 2015b).
Țările mai puțin dezvoltate pot beneficia de lecțiile învățate de la cei care au implementat
practici de e-guvernare “confirmate”. Acestea pot evita potențiale riscuri și pot accelera
dezvoltarea serviciilor de e-guvernare (United Nations, 2014).
40
Capitolul 3. Problemele și provocările proiectelor de e-guvernare
Din nefericire, corupția creează un mediu viciat pentru organizații, provocările în Gov 2.0
fiind “mai puțin tehnologice” deoarece multe guverne și-au transformat activitățile în unele
mai transparente și sistemele sunt mai deschise, pot fi controlate sau investigate public,
reducându-se astfel corupția (Bertot et al., 2010).
Bertot et al. afirmă că provocările și barierele implementării proiectelor Gov 2.0 pot fi
depășite prin voință politică și tehnologie, TIC-ul creând o “cultură a transparenței și a
deschiderii” (Bertot et al., 2010).
Există patru tipuri de cetățeni care utilizează e-guvernarea (Ferro & Molinari, 2010):
- “activiștii” (care răspund la apeluri politice);
- “socializanții” (animatori ai comunităților online și a rețelelor sociale, dar care sunt puțin
interesați sau implicați în politică);
- “conectații” (doar de acasă, care nu utilizează serviciile electronice în mod regulat și care
nu se implică politic);
41
- “deconectații” (cu venituri mici și care nu sunt deloc conectați sau nu utilizează deloc
Internetul).
Boughzala et al. prezintă următoarele provocări și direcții de cercetare Gov 2.0 (Boughzala et
al., 2015):
- Modelele de business;
- Probleme de calitate;
- Transformarea organizațională;
- Promovarea celor mai bune practici de management de proiect;
Cele mai bune practici și studii de cercetare referitoare la Gov 2.0 trebuie să acopere toate
nivelurile de guvernare, deoarece Gov 2.0 trebuie să integreze cunoștințe pentru servicii
guvernamentale și trebuie să conducă cetățenii într-o implicare mai activă în guvernare
(Dixon, 2010).
Ferro și Molinari (2010) evidențiază unele provocări de e-guvernare:
42
- participarea;
- explorarea unor noi forme de management;
43
- încrederea în surse externe de informații.
Progresul e-guvernării poate fi blocat de eșecuri de leadership, inhibitori financiari, decalajul
și opțiunile digitale, slaba coordonare, lipsa flexibilității locului de muncă și organizaționale,
lipsa încrederii și designul tehnic slab (Vrabie, 2013).
Totuși, transparența și responsabilitatea sunt importante, cetățenii așteaptă mai multă eficiență
și reducerea costurilor din partea guvernului (Montargil, 2010).
Categorie Provocări
Provocări legate de date și informații Calitatea datelor și informațiilor
Probleme de securitate
Incompatibilitate tehnică
Provocări ale tehnologiei
Complexitate tehnică
informațiilor
Abilitățile tehnice și / sau expertiză
Noutăți tehnologice
Dimensiunea proiectului și complexitatea
Diversitatea organizațională și de utilizatori
Lipsa alinierii între obiectivele organizaționale și
Provocări organizaționale și
proiectul IT
manageriale
Obiective mai multe sau aflate în conflict
Rezistența la schimbare
Conflicte de domeniu
Legi și reglementări restrictive
Provocări legale și de regulament Restricții de buget anuale
Relații interguvernamentale potențiale
Probleme de confidențialitate
Aranjamente instituționale (de ex. autonomia
agențiilor)
Provocări instituționale și de mediu
Competiția sau presiunea politică
Identificarea partenerilor și a contribuției lor
Lecții din experiențe IT trecute
Sursa: Gil-Garcia & Pardo (2005)
44
- Procedurile de lucru pentru dezvoltarea de soluții și gestionarea acestora;
- Sistemul centralizat electronic de autentificare și identificare a utilizatorilor.
Proiectele de nivel înalt, care sunt deja verificate, sau care sunt considerate exemple de bună
practică sunt mai ușor de implementat, cu un impact mai mare și mai de succes (Stoica, 2009).
O altă provocare a proiectelor Gov 2.0 este pentru guvern să devină mai centrat pe cetățeni.
Dialogul democratic trebuie să fie oferit prin servicii electronice eficiente din punct de vedere
al costurilor, personalizate și relevante (Blakemore et al., 2010).
Politicienii și factorii de decizie politică trebuie să aplice politici folosind schimbări
organizaționale, strategii, utilizatori și cetățeni (Blakemore et al., 2010). Aceste probleme se
adresează consumatorilor de servicii de e-guvernare în mod indirect (Codagnone & Osimo,
2010).
Investiția în infrastructură atunci când se implementează proiecte Gov 2.0 este esențială
pentru furnizarea de servicii corespunzătoare (Blakemore et al., 2010) și trebuie să se adreseze
în mod direct consumatorilor (Codagnone & Osimo, 2010). Transparența și încrederea sunt
esențiale atunci când se investește în crearea celor mai bune condiții de utilizare a serviciilor
publice electronice (Blakemore et al., 2010).
Provocările tranziției de la e-guvernare la e-guvernare 2.0 sunt, așa cum le afirmă Sun et al.
(2015):
- E-alfabetizarea și decalajul digital (conștientizare, abilități, înțelegeri și abordări
reflexive);
- Sustenabilitatea și structura costurilor (programe durabile pentru a minimiza costurile);
45
- Educație, marketing și probleme ale forței de muncă (programe, training-uri și investiții
în resurse umane);
Una din cele mai mari provocări în țările europene în ceea ce privește partea tehnică a e-
guvernării a fost “trecerea de la serviciile online parțial la serviciile complet tranzacționale”.
În 2014, “doar 5 din 33 țări au ajuns la un nivel saturat al serviciilor online de bază (comparat
cu 11 la servicii extinse)” (European Commission, 2014a).
În România, una din provocările cele mai importante pentru a implementa cu succes liniile
strategice de dezvoltare din Strategia Națională privind Agenda Digitală 2014-2020 este ca
autoritățile să dezvolte și să implementeze politicile și reglementările potrivite (MCSI, 2015).
46
Liniile strategice de dezvoltare, liniile de acțiune corespunzătoare
pentru e-guvernarea 2.0 și principalele provocări
Tabelul 7
Liniile
strategice de Linii de acțiune Principalele provocări
dezvoltare
- Sustenabilitatea și structura
costurilor;
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
Definirea perimetrului
forței de muncă;
informațional al serviciilor
- Benchmarking, legi și politici
publice
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Managementul conținutului;
- Interoperabilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
47
Liniile
strategice de Linii de acțiune Principalele provocări
dezvoltare
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Disponibilitate permanentă și
Identificarea registrelor
conservare;
naționale de date şi a
- Benchmarking, legi și politici
proprietarilor acestora în
publice;
vederea asigurării
- Transparență și accesibilitate;
interoperabilității
- Managementul conținutului;
- Interoperabilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Educație, marketing și probleme ale
forței de muncă;
e-Participare
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Interoperabilitate.
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
Îmbunătățirea legislației - Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate.
48
Liniile
strategice de Linii de acțiune Principalele provocări
dezvoltare
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Disponibilitate permanentă și
Implementarea mecanismului
conservare;
de feedback şi evaluare
- Benchmarking, legi și politici
publice;
- Transparență și accesibilitate.
- Sustenabilitatea și structura
costurilor;
Optimizarea
- Confidențialitate, securitate și
utilizării TIC în
Axare pe achiziții publice încredere;
cadrul
electronice - Benchmarking, legi și politici
operațiunilor
publice;
guvernamentale
- Transparență și accesibilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
49
Liniile
strategice de Linii de acțiune Principalele provocări
dezvoltare
- Sustenabilitatea și structura
Implementarea unui model de costurilor;
dezafectare - Benchmarking, legi și politici
publice.
- Confidențialitate, securitate și
încredere;
- Disponibilitate permanentă și
Îmbunătățirea modului de
conservare;
implementare a serviciilor
- Benchmarking, legi și politici
publice electronice
publice;
- Transparență și accesibilitate;
- Dezvoltarea infrastructurii.
50
Capitolul 4. Managementul riscurilor în e-guvernare
Riscul este “efectul incertitudinii asupra obiectivelor” (ISO, 2009). El poate fi caracterizat
prin referința la probabilitatea ca un eveniment să se întâmple și impactul sau consecințele lui.
- (4) Majore: prejudicii importante pentru proiect, buget și/sau furnizarea unor servicii;
- (5) Severe: prejudicii serioase și continue în livrarea serviciilor, buget, sau reputație.
Evaluarea (ratingul) riscului este de fapt, dimensiunea riscului, calculată prin multiplicarea
nivelului probabilității cu nivelul consecințelor (Victorian Government, 2010b), și poate fi:
51
- Resurse (R): riscuri legate de alocarea resurselor și a personalului în proiecte Gov 2.0;
52
Categoria de
Sub-categoria de risc Riscuri specifice riscuri ale
informațiilor
C02. Costul furnizării de informații (din cauza
formatării, revizuirii, aprobării de informații R
etc.).
Termen
SC01. Impactul de business al dependențelor
(riscuri care provoacă MP
(proiecte legate sau dependente).
depășirea termenelor)
Evaluarea riscului apare de obicei în faza de proiectare a proiectului. Cu toate acestea, după ce
proiectul de e-guvernare a fost pus în aplicare, o a doua fază a evaluării este necesară. În a
doua evaluare, se evaluează dacă au fost sau nu atenuate cu succes riscurile și ce acțiune în
curs este necesară. Astfel, cele două componente de evaluare a dimensiunii strategice sunt
managementul riscurilor și al obiectivelor (Esteves & Joseph, 2008).
Având în vedere procesul de management al riscului, activitățile pot fi împărțite în două etape
de bază ale activităților care au legătură între ele, și ar trebui să fie efectuate prin urmare
(Podgoršek, 2004): analiza de risc (evaluarea) și managementul riscului (tratarea/atenuarea).
53
Obiectivul acestui capitol este propunerea unui model de evaluare a riscurilor pentru proiectele
de e-guvernare. Framework-ul este bazat pe o abordare multidimensională a evaluării riscurilor.
Prima dimensiune se referă la fazele proiectului, a doua la categoriile de riscuri, iar a treia la
activitățile de management a riscului (tabelul 9). Activitățile de evaluare a riscurilor sunt
procese iterative. Ele se execută în toate fazele proiectului și pentru toate categoriile de riscuri.
Fazele
proiectului
Inițiere și
Analiză Proiectare Implementare Mentenanță
planificare
Categorii
de risc
Managementul
proiectului
Experiența echipei de
proiect
Comunicarea echipei
de proiect
Managementul riscurilor
Contextul socio-
cultural
Contextul socio-
economic
Comunicarea cu
cetățenii
Suportul și asistența
pentru cetățeni
Probleme și standarde
tehnice
Securitate și
confidențialitate
Factori juridici
Productivitate pentru
cetățeni și guvern
Constrângeri bugetare
Influența politică
54
Categoriile de risc incluse în framework sunt: managementul proiectului (Gil-Garcia & Pardo,
2015), experiența echipei de proiect (Al-Khouri et al., 2010), comunicarea echipei de proiect
(Al-Khouri et al., 2010), contextul socio-cultural (Almarabeh & AbuAli, 2010; Al-Khouri et
al., 2010), contextul socio-economic (Esteves & Joseph, 2008), comunicarea cu cetățenii
(Podgoršek, 2004), suportul și asistența pentru cetățeni (Podgoršek, 2004), probleme și
standarde tehnice (Gatman, 2011; Esteves & Joseph, 2008; Al-Khouri et al., 2010), securitate
și confidențialitate (Gil-Garcia & Pardo, 2015; Al-Khouri et al., 2010), factori juridici (Gil-
Garcia & Pardo, 2015; Podgoršek, 2004), productivitate (accesibilitate) pentru cetățeni și
guvern (Podgoršek, 2004), constrângeri bugetare (Gatman, 2011; Esteves & Joseph, 2008; Al-
Khouri et al., 2010), și influența politică (Gil-Garcia & Pardo, 2015; Almarabeh & AbuAli,
2010; Gatman, 2011; Evangelidis, 2004). Evaluarea riscurilor trebuie să aibă loc în fazele
colorate cu roșu, prezentate în tabelul 9. Riscurile sunt evaluate prin probabilitatea lor de
apariție (puțin probabil, moderat și foarte probabil) și impactul acestora (mare, mediu, scăzut)
privind rezultatul proiectului (Didraga, 2013; Podgoršek, 2004). După fiecare activitate
iterativă de evaluare va rezulta un plan de tratare a riscurilor pentru a clasifica și controla
riscurile.
55
Managementul riscurilor este aliniat la contextul intern și extern al organizației și la profilul
riscurilor.
h) Managementul riscurilor ia în considerare factorul uman și cultural.
Managementul riscurilor recunoaște capabilitățile, percepțiile și intenții oamenilor interni și
externi care pot facilita sau împiedica atingerea obiectivelor organizației.
i) Managementul riscurilor este transparent și incluziv.
Implicarea adecvată și la timp a stakeholderilor și, în particular, a decidenților din toate
nivelurile organizației asigură că managementul riscurilor rămâne relevant și actual.
Implicarea permite stakeholderilor să fie reprezentați în mod adecvat și să le fie luate în
considerare părerile în determinarea criteriilor de risc.
j) Managementul riscurilor este dinamic, iterativ și sensibil la schimbare.
Managementul riscurilor răspunde la schimbare. Pe măsură ce apar evenimente interne și
externe, contextul și cunoștințele se schimbă, are loc monitorizarea și revizuirea riscurilor,
apar riscuri noi, unele se schimbă și altele dispar.
k) Managementul riscurilor facilitează îmbunătățirea continuă în organizație.
Organizațiile ar trebui să dezvolte și să implementeze strategii de îmbunătățire a maturității
managementului riscurilor alături de toate celelalte aspecte ale organizației.
56
1. proiecte de succes;
2. proiecte eșuate;
3. proiecte noi (neverificate);
c) proiecte premiate:
1. proiecte premiate la nivel internațional;
2. proiecte considerate modele de bună practică la nivel internațional.
Stoica dă și exemple de proiecte de succes (Stoica, 2008, 2009): Sistemul Electronic de
Achiziții Publice (SEAP) (www.e-licitatie.ro) – un proiect românesc de e-guvernare de succes
având în vedere impactul financiar și numărul de utilizatori. Proiectul a făcut parte din
Programul Guvernamental 2009-2013 Strategia eRomania (European Commission, 2015a).
Stoica consideră că este mai ușor, mai de impact și mai de succes să se implementeze proiecte
individuale cu grad înalt, deja verificate și considerate exemple de bune practică la nivel
internațional (Stoica, 2009).
Evaluarea proiectelor de e-guvernare trebuie să fie făcută luând în considerare următoarele
dimensiuni: strategică, tehnologică, organizațională, economică, operațională și a serviciilor
(Esteves & Joseph, 2008).
Proiectele de e-guvernare au rolul de a spori disponibilitatea, interactivitatea și accesibilitatea
informațiilor pentru cetățeni și companii prin utilizarea avansată a tehnologiei informației.
Aceste proiecte sunt expuse la diferite riscuri. Complexitatea riscurilor de e-guvernare
necesită o analiză detaliată a lor. Există mai multe categorii de riscuri, iar riscurile pot fi
clasificate după impactul pe care l-ar putea avea: mare, mediu sau mic. Aplicarea procedurilor
și tehnicilor de managementul riscurilor reduce acest impact asupra succesului proiectului.
Proiectele de e-guvernare implică oameni, procese și tehnologie (Al-Khouri et al., 2010). În
particular, ele se confruntă cu provocări multiple și complexe (Gil-Garcia & Pardo, 2015) și
se confruntă cu mai multe obstacole care împiedică în cele din urmă potențialul lor de a oferi
beneficiile intenționate cetățenilor (Al-Khouri et al., 2010). Blocajele sau elementele de
rezistență poate fi: aspecte tehnice; standarde și cadre necorespunzătoare; inițiative care sunt
în conflict; probleme de coordonare; probleme de securitate și confidențialitate; constrângeri
bugetare; și abilități inadecvate, conștientizarea și decalajul digital (Al-Khouri et al., 2010).
Evangelidis enumeră riscurile posibile care pot fi experimentate în proiecte de e-guvernare:
predicția incertă a intervalului de timp, costuri crescute și întârzieri, decizii greșite,
dependența de tehnologie, riscurile de securitate și riscurile imprevizibile legate de natura TIC
(Evangelidis, 2004).
Evaluarea ex-ante (pre-implementare) a valorii proiectelor de e-guvernare este de obicei
realizată prin evaluarea riscurilor sau analiza de risc (Esteves & Joseph, 2008).
57
Principalele procese de management al riscurilor specifice proiectelor sunt conturate în
ghiduri sau standarde elaborate de institutele specializate în managementul proiectelor sau în
managementul riscurilor, precum și de asociațiile profesionale din domeniu. Cele mai
importante sunt:
- Ghidul PMBoK;
- Ghidul PRAM;
- Standardul ISO31000:2009;
- Metodologia PRINCE2;
- Standardul IRM.
Aceste abordări au o structură etapizată, specifică, reprezentată în tabelul 10.
Planificarea Definire
procesului de Stabilirea
Identificarea management contextului
al riscului Concentrare Identificare Identificare
riscurilor
Structurare
Analiza Analiza Analiza
Atribuire Estimare
Analiza și calitativă riscurilor riscurilor
evaluarea Estimare
riscurilor
Analiza
Evaluare Evaluare Evaluare Raportare
cantitativă
Planificarea
răspunsului și Planificarea Tratarea
Planificare Monitorizare Tratare
tratarea răspunsului riscurilor
riscurilor
58
În cele ce urmează, am propus o cercetare a managementului riscurilor în proiectele de e-
guvernare din România.
Problema de cercetare
Principala problemă în acest context este propunerea unui plan de management al riscurilor
pentru liniile de acțiune în e-guvernare din liniile strategice de dezvoltare ale Agendei
Digitale pentru Romania 2014-2020.
Design-ul cercetării
Obiectivele planului
Următoarea fază este codificarea fiecărui risc și integrarea lui în categoriile de risc al
informațiilor (vezi capitolul 4.1).
Ultima fază a planului este aceea de a integra identificarea riscurilor (după cod) și procedurile
specifice necesare de tratare sau diminuare a riscurilor în liniile de acțiune din liniile
strategice de dezvoltare pentru e-guvernarea 2.0 din Strategia Națională privind Agenda
Digitală pentru România 2014-2020 publicată de Ministerul pentru Societatea Informațională
(MCSI, 2015).
Tabelul 11 prezintă riscurile posibile ale Gov 2.0 și procedurile sau acțiunile de
tratare/diminuare a riscurilor pentru proiecte care sunt dezvoltate în liniile de dezvoltare și de
acțiune strategice pentru e-guvernarea 2.0 (Didraga, 2015).
59
Liniile strategice de dezvoltare, liniile corespunzătoare de acțiune
pentru e-guvernarea 2.0, riscurile posibile și măsurile de răspuns
Tabelul 11
Riscuri
Liniile strategice Măsuri de tratare (răspuns)
Linii de acțiune Gov 2.0
de dezvoltare a riscurilor
posibile
Definirea perimetrului
informațional al - Nu este cazul
serviciilor publice
Implementarea unei
structuri instituționale
menite să susțină
- Nu este cazul
implementarea
proiectelor de tip e-
guvernare
- Controale de management al
R08 ciclului de viață al
conținutului.
- Stabilirea priorităților,
T01 politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
Identificarea registrelor
naționale de date şi a
proprietarilor acestora în - Definirea indicatorilor de
vederea asigurării performanță (KPI) pentru
interoperabilității succesul proiectelor.
T02
- Asigurarea disponibilității
instrumentelor pentru
măsurarea obiectivelor.
- Controale de securitatea și
e-Participare R03
publicarea informațiilor.
60
Riscuri
Liniile strategice Măsuri de tratare (răspuns)
Linii de acțiune Gov 2.0
de dezvoltare a riscurilor
posibile
- Solicitarea de feedback
R04
pentru serviciile implementate.
- Controale de securitatea
R05
informațiilor.
- Monitorizarea adecvată a
F01
contribuțiilor utilizatorilor.
- Niveluri adecvate de
F02 autentificare și dovada
identității utilizatorului.
- Pregătirea și cercetarea
ST01 adecvată în ceea ce privește
opțiunile social media.
- Controale de securitate a
ST02 informațiilor și publicarea de
conținut adecvat.
- Stabilirea priorităților,
Interoperabilitate T01 politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
- Definirea indicatorilor de
performanță (KPI) pentru
succesul proiectelor.
T02
- Asigurarea disponibilității
instrumentelor pentru
măsurarea obiectivelor.
- Controale de securitatea și
R01
publicarea informațiilor.
Îmbunătățirea legislației
- Post-moderare a serviciului și
R02
feedback.
61
Riscuri
Liniile strategice Măsuri de tratare (răspuns)
Linii de acțiune Gov 2.0
de dezvoltare a riscurilor
posibile
Consolidarea susținerii și
supravegherii - Nu este cazul
instituționale
- Controale de securitatea și
R03
publicarea informațiilor.
Promovarea cooperării şi
- Solicitarea de feedback
colaborării cu publicul şi R04
pentru serviciile implementate.
mediul de afaceri
- Controale de securitate a
R05
informațiilor.
- Solicitarea de feedback
R04
pentru serviciile implementate.
- Controale de securitate și de
R07
clasificare a informațiilor.
Promovarea
adoptării serviciilor Implementarea - Definirea indicatorilor de
de e-guvernare mecanismului de performanță (KPI) pentru
feedback şi evaluare succesul proiectelor.
T02
- Asigurarea disponibilității
instrumentelor pentru
măsurarea obiectivelor.
- Stabilirea priorităților,
T01 politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
62
Riscuri
Liniile strategice Măsuri de tratare (răspuns)
Linii de acțiune Gov 2.0
de dezvoltare a riscurilor
posibile
- Monitorizarea adecvată a
F01
contribuțiilor utilizatorilor.
e-Identitate
- Niveluri adecvate de
F02 autentificare și de dovadă a
identității.
Implementarea
portalurilor web de tip C01
One-Stop-Shop pentru
- Estimarea exactă a costurilor
evenimentele de viață și
cu resursele.
extinderea
funcționalităților C02
portalurilor existente
- Controale de securitatea și
R01
publicarea informațiilor.
- Controale de securitate a
R05
informațiilor.
- Controlul clasificării
R06
informațiilor confidențiale
- Controale de securitate și de
R07
clasificare a informațiilor.
- Stabilirea priorităților,
T01 politici de control și estimarea
corectă a resurselor.
- Niveluri adecvate de
F02 autentificare și dovada
identității utilizatorului.
63
Riscuri
Liniile strategice Măsuri de tratare (răspuns)
Linii de acțiune Gov 2.0
de dezvoltare a riscurilor
posibile
C01
- Estimarea exactă a costurilor
cu resursele.
C02
Implementarea unui
model de dezafectare
- Definirea indicatorilor de
T02 performanță și măsurarea
obiectivelor în mod constant .
Îmbunătățirea modului
de implementare a
- Nu este cazul
serviciilor publice
electronice
C01
- Estimarea exactă a costurilor
Promovarea inovației
cu resursele.
C02
Sursa: elaborare proprie după MCSI (2015) și Victorian Government (2010a, 2010b)
64
Concluzii
Sunt câteva măsuri de care trebuie să se țină cont pentru a îmbunătăți serviciile de e-guvernare
din care cetățenii, companiile și instituțiile publice să poată beneficia.
- România trebuie să furnizeze servicii publice îmbunătățite prin utilizarea e-guvernării 2.0;
Pentru a îndeplini întregul său potențial, e important ca întinderea inițiativei e-guvernării 2.0
să nu fie limitată la o definire restrictivă a serviciilor publice tranzacționale pe Internet, dar ar
trebui să însemne o abordare transformațională activată prin utilizarea tehnologiei informației
pentru a oferi servicii publice mai bune de către guvern, în timp ce sunt implicați și cetățenii
săi, și sunt sprijinite operațiunile guvernului.
65
tehnologiei informației și a comunicațiilor pentru a furniza informații către cetățeni, companii
și agenții publice.
Comparația indicatorilor este bazată pe cele șapte rapoarte de sondaj global ale Națiunilor
Unite efectuate între 2003 și 2014 pe 193 de țări.
România este poziționată în partea de sus a clasamentului cu un indice înalt (între 0.5 și 0.75)
la nivel mondial în 2014 cu o valoare a EGDI de 0,56315. Totuși, între țările UE, România
este clasată pe ultimele locuri în cele toate șapte sondaje.
Cele mai recente date (2014) arată o asimetrie considerabilă privind furnizarea de servicii
online. Decalajul dintre cele mai mari și cele mai mici scoruri pe servicii online între diferitele
etape ale dezvoltării serviciilor electronice este semnificativ, chiar dacă unele țări au
înregistrat progrese în mai multe domenii.
Multe țări au un scor redus al indicelui OSI (servicii online) în 2014. Totuși, odată cu evoluția
tehnologiei, accesul îmbunătățit la infrastructura de telecomunicații a facilitat dezvoltarea
serviciilor de e-guvernare în unele țări, dar, în general, țările cele mai avansate (Danemarca,
Olanda, Marea Britanie, Suedia, Luxemburg, Finlanda, Franța, Austria) au continuat să lase în
urmă țările mai puțin dezvoltate în ceea ce privește furnizarea de servicii online (România,
Bulgaria, Slovacia, Cipru, Croația).
Cetățenii pot avea următoarele beneficii: acces îmbunătățit la informații, furnizarea de servicii
electronice avansate, management guvernamental eficient, interacțiune îmbunătățită cu
autoritățile, în primul rând datorită dezvoltării tehnologiei informațiilor și comunicațiilor în
sectorul public. Astfel, guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a îmbunătăți serviciile
electronice.
Multe țări au o cantitate mare de informații publicate online, chiar mai mult decât simple
website-uri pentru a furniza portaluri web naționale ca și punct de pornire pentru a accesa
servicii guvernamentale.
66
Țările mai puțin dezvoltate (inclusiv România) ar trebui să se concentreze pe creșterea
alfabetizării avansate, pe prezența online extensivă a serviciilor guvernamentale, pe acces
îmbunătățit, în mod special la cel de bandă largă (broadband), prin eforturi naționale și
cooperare internațională.
Provocările impuse de apariția unor riscuri trebuie să fie depășite prin managementul
riscurilor. Un pas important în managementul riscurilor este activitatea de evaluare a
riscurilor. Efectuarea evaluării riscurilor în timpul fazelor unui proiect este un proces
continuu, care duce la o înțelegere clară a strategiei și provocărilor proiectului.
Proiectele de succes care sunt deja verificate și considerate exemple de bună practică au
depins de strategiile de management al riscului.
Cadrul (framework-ul) propus în capitolul 4.2 poate fi aplicat pentru a spori eficiența
serviciilor furnizate utilizatorilor de către guvern. Evaluarea riscurilor prin cadrul
(framework-ul) propus creează conștientizare, acceptare, stabilește încredere, stabilește
priorități și clarifică așteptările.
67
Limita modelului propus este că nu a fost testat în practică, dar își poate găsi aplicabilitatea în
diferite zone din sectorul public, continuarea cercetărilor empirice fiind necesară pentru a
valida framework-ul.
Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020 include un domeniu
de acțiune în ceea ce privește e-guvernarea. Toate proiectele viitoare de e-guvernare trebuie să
se conformeze liniilor strategice de dezvoltare și să se încadreze în liniile de acțiune ale
Strategiei Naționale.
E-guvernarea în România a evoluat de la primii pași mici la începutul anilor 2000, la noul
concept de e-guvernare 2.0 care include tehnologiile Web 2.0.
Gov 2.0 este condusă de comunitate, conținutul este generat și dezvoltat de utilizatori, este
deschis publicului și se bazează pe colaborare, furnizând servicii mai bune și îndeplinind mai
multe cerințe din partea utilizatorilor.
Aceasta implică faptul că procesele care implementează servicii noi trebuie să ia în calcul
aplicarea managementului riscurilor (identificare, evaluare, tratare/răspuns) ca o activitate
obligatorie pentru a face față riscurilor și problemelor (strategice, de reputație, de costuri, de
țintă, de termen, de scop).
Am propus un plan de management al riscurilor pentru viitoarele proiecte care se vor alinia
liniilor strategice de dezvoltare prin: furnizarea de servicii publice îmbunătățite folosind e-
guvernarea 2.0, creșterea adoptării serviciilor de e-guvernare de către utilizatori și optimizarea
utilizării tehnologiei în operațiunile administrației publice și a guvernului.
Serviciile noi și moderne furnizate prin proiecte de e-guvernare 2.0 care aplică managementul
riscurilor vor aduce o îmbunătățire a modului în care cetățenii și companiile relaționează cu
guvernul și vor crește utilizarea lor.
68
SURSE BIBLIOGRAFICE
69
Colesca, S. E. (2009), “Increasing E-Trust: A Solution to Minimize Risk in E-Government
Adoption”, Journal of Applied Quantitative Methods 4(1), 31-44, ISSN: 1842-4562.
Didraga, O. & Brândaș, C. (2014). “Study on the E-Government State of Play in Romania”,
Proceedings of the Multidisciplinary Academic Conference on Economics, Management
and Marketing (MAC-EMM 2014), December 5-6, 2014, Prague, Czech Republic.
Didraga, O. & Brândaș, C. (2015). “Comparative Study on E-Government Indicators between
Romania and the European Union”, Informatica Economica Journal, 19(1), 67-76.
Didraga, O. (2013). “The Role and the Effects of Risk Management in IT Projects Success”.
Informatica Economica Journal, 17(1), 86-98.
Didraga, O. (2015). “Risk Management in Future Romanian E-Government 2.0 Projects”,
Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Arad - Economic Sciences, 15(3), 11-22.
Dixon, B. (2010). “Towards E-Government 2.0: An Assessment of Where E-Government 2.0
is and Where It Is Headed”, Public Administration & Management, 15(2), 418-454.
Esteves, J. & Joseph, R.C. (2008). “A comprehensive framework for the assessment of
eGovernment projects”, Government Information Quarterly, 25, 118-132.
European Commission (2013). eGovernment in Romania 2013, Retrieved from
http://ec.europa.eu/information_society/newsroom/cf/dae/document.cfm?doc_id=2244
Accessed 16 January 2015.
European Commission (2014a). Delivering the European Advantage? ‘How European
Governments can and should benefit from innovative public services’ - eGovernment
Benchmark – May 2014, Luxembourg: Publications Office of the European Union,
ISBN 978-92-79-38052-5.
European Commission (2014b), Digital Agenda Scoreboard 2014 - Romania, Retrieved from
http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/scoreboard/romania Accessed 18 March 2015.
European Commission (2015a), eGovernment in Romania, Edition 12.0 - eGovernement
Factsheets, January 2015, Retrieved from
https://joinup.ec.europa.eu/sites/default/files/egov_in_romania_-_january_2015_-
_v.12.0_final.pdf Accessed 21 March 2015.
European Commission (2015b). DESI 2015 Country Profiles - Romania, published on 19
February 2015, Retrieved from
http://ec.europa.eu/newsroom/dae/document.cfm?doc_id=8774 Accessed 21 March
2015.
Evangelidis, A. (2004). “FRAMES – A Risk Assessment Framework for e-Services”,
Electronic Journal of e-Government, 2(1), 21-30.
Ferro, E. & Molinari, F. (2010). “Framing Web 2.0 in the Process of Public Sector
Innovation: Going Down the Participation Ladder”, European Journal of ePractice, 9,
1-15, ISSN: 1988-625X.
Gatman, A. (2011). “e-Government – Assisting Reformed Public Administration in
Romania”, Romanian Journal of Economics, 32, 1(41), 216-242.
Georgescu, M. & Popescul, D. (2014). “The uncertainty of using Web 2.0 Technologies in E-
Government development. Romania’s Case”, Procedia Economics and Finance, 15,
769-776.
70
Gil-Garcia, J.R. & Pardo, T.A. (2005). “E-government Success Factors: Mapping Practical
Tools to Theoretical Foundations”, Government Information Quarterly, 22, 187-216.
International Organization of Standardization (2009). ISO 31000: 2009. Risk Management
principles and guidelines, Geneva, Switzerland.
Janssen, M. & Estevez, E. (2013). “Lean government and platform-based governance: Doing
more with less”, Government Information Quarterly, 30(1), S1-S8.
Karokola, G.R. (2012). A Framework for Securing e-Government Services - Doctoral Thesis
in Computer and Systems Sciences at Stockholm University, Sweden 2012
Karamagioli, E. & Gouscos, D. (2015). “In the Quest of Opened-Up Governmental Policies in
Greece: Challenges and Recommendations” (Chapter 6) in Boughzala, I., Janssen, M.,
Assar S. (Ed.), Case Studies in e-Government 2.0 - Changing Citizen Relationships (pp.
87-101), Online: Springer International Publishing Switzerland, ISBN 978-3-319-
08081-9 (eBook).
Khalil, O.E.M. (2011). “E-Government Readiness: Does national culture matter?”,
Government Information Quarterly, 28, 388-399.
Lönn, C-M. & Uppström, E. (2013). “Government 2.0 Challenges in Swedish Public Sector”,
eChallenges e-2013 Conference Proceedings, IIMC International Information
Management Corporation, 1-8, ISBN: 978-1-905824-40-3.
MCSI (2015). Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020 –
Februarie 2015, Retreieved from
http://www.mcsi.ro/CMSPages/GetFile.aspx?nodeguid=0617c1d7-182f-44c0-a978-
4d8653e2c31d Accessed 10 April 2015.
Meijer, A.J., Koops, B.-J., Pieterson, W., Overman, S. & ten Tije, S. (2012). “Government
2.0: Key Challenges to Its Realization”, Electronic Journal of E-Government, 10(1), 59-
69.
Montargil, F. (2010). “E-Government and government transformation: technical interactivity,
political influence and citizen return” (Chapter 4) in Nixon, P.G., Koutrakou, V.N.,
Rawal, R (Ed.), Understanding E-Government in Europe – Issues and Challenges (pp.
38-55), Routledge, Abingdon, ISBN 978-0-415-46799-5.
Nam, T. (2014). “Determining the type of e-government use”, Government Information
Quarterly, 31, 211-220.
OECD - International Telecommunication Union (2011). “M-Government: Mobile
Technologies for Responsive Governments and Connected Societies”, OECD
Publishing, Retrieved from http://dx.doi.org/10.1787/9789264118706-en Accessed 10
February 2015.
Paquette, S., Jaeger, P.T. & Wilson, S.C. (2010). “Identifying the Security Risks Associated
With Governmental Use of Cloud Computing”, Government Information Quarterly, 27,
245-253.
Podgoršek, M. (2004). “Risk assessment of e-service projects”, 4th Working Seminar on
Performance auditing, April 20 - 21, Moscow, Russia.
Picazo-Vela, S., Gutiérrez-Martínez, I. & Luna-Reyes L.F. (2012). “Understanding risks,
benefits, and strategic alternatives of social media applications, in the public sector”,
Government Information Quarterly, 29, 504-511.
71
Savoldelli, A., Codagnone, C. & Misuraca, G. (2014). “Understanding the e-government
paradox: Learning from literature and practice on barriers to adoption”, Government
Information Quarterly, 31, S63-S71.
Simion, C.-P. (2008). Perfecționarea managementului proiectelor în condiții de risc, A.S.E.
București.
Stoica, O. (2008). “Romanian E-Government between Success and Failure”, Retrieved from
http://www.nispa.org/conf_paper_detail.php?cid=16&p=1253&pid=166 Accessed 15
January 2015.
Stoica, O. (2009). “E-Government Implementation in Romania. From National Success to
International Example”, Retrieved from
http://www.nispa.org/conf_paper_detail.php?cid=17&p=1549&pid=166 Accessed 21
March 2015.
Sun, P.-L., Ku, C.-Y. & Shih, D.-H. (2015). “An implementation framework for E-
Government 2.0”, Telematics and Informatics, 32, 504-520.
Teșu, M.D. (2012). “Developing E-Government for Better Public Services Within European
Union”, Theoretical and Empirical Researches in Urban Management, 7(2), May 2012,
79-88.
United Nations (2003). UN Global E-Government Survey 2003, UN New York, Retrieved
from http://unpan3.un.org/egovkb/portals/egovkb/Documents/un/2003-
Survey/unpan016066.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2004). UN Global E-Government Readiness Report 2004 – Towards Access
for Opportunity, UN New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/portals/egovkb/Documents/un/2004-Survey/Complete-
Survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2005). UN Global E-Government Readiness Report 2005 – From E-
Government to E-Inclusion., UN New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2005-Survey/Complete-
survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2008). UN E-Government Survey 2008 – From E-Government to Connected
Governance, ISBN: 978-92-1-123174-8, UN New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/portals/egovkb/Documents/un/2008-
Survey/unpan028607.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2010). UN E-Government Survey 2010 – Leveraging E-Government at a
Time of Financial and Economic Crisis, ISBN: 978-92-1-123183-0, UN New York,
Retrieved from http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2010-
Survey/Complete-survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2012). UN E-Government Survey 2012 – E-Government for the People,
ISBN: 978-92-1-123190-8, United Nations New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2012-Survey/Complete-
Survey.pdf Accessed 16 March 2015.
United Nations (2014). UN E-Government Survey 2014 – E-Government for the Future We
Want, ISBN: 978-92-1-123198-4, United Nations New York, Retrieved from
http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2014-Survey/E-
Gov_Complete_Survey-2014.pdf Accessed 16 March 2015.
72
Victorian Government - Department of Premier and Cabinet (2010a). Government 2.0
Projects in VPS: an introduction to managing risk, Retrieved from
http://www.vic.gov.au/blog/social-media-guides/government-2-0-projects-vps-
introduction-managing-risk/ Accessed 20 April 2015.
Victorian Government - Department of Premier and Cabinet (2010b). Victorian Public
Service – Government 2.0 Risk Register and Management Plan, Retrieved from
http://www.vic.gov.au/blog/social-media-guides/victorian-public-service-government-
2-0-risk-register-management-plan/ Accessed 20 April 2015.
Vrabie, C. (2013). “E-Government Challenges in Romania”, Retrieved from
http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2233349 Accessed 12 May 2015.
http://www.e-guvernare.ro;
73
Lista tabelelor și figurilor
74