Sunteți pe pagina 1din 2

Naufragiu

După un naufragiu groaznic

Ce i-a scufundat în ceaţă

Şase marinari nevolnici

Care-au mai scăpat cu viaţă

Înotând şi zi, şi noapte

Peste apa plumburie

Fură azvârliţi de valuri

Pe o insulă pustie.

Trei luni s-au hrănit cu ierburi

Şi cu peşti găsiţi la mal,

Îşi făcură şi-o colibă

Şi trăiau original.

Nu le mai lipsea nimica,

Ba ades le prisosea,

Aveau hrană, ierburi, apă,

Doar femeie le lipsea.

Rabdă omu-o lună, patru,

Mai te-agiţi, te consolezi

Însă când te ajunge jalea,

Mai că-ţi vine să turbezi.

Dar-ntr-o zi, pe un rest de barcă

Ce-a rămas numai crâmpeie,

Peste malu-abrupt deodată


Fu zvârlită o femeie.

Una singură şi goală

Şi frumoasă, o ispită

Care se-ndrepta în soare

Spre colibă fericită.

Marinarii, toţi, văzând-o,

Năvăliră-n goană mare

Care de care mai degrabă

S-o apuce la strâmtoare.

Ea, văzânduse-n pericol,

Ridică un braţ în sus

Şi cu-n gest de curtezană

Marinarilor le-a spus:

- Ho, nebunilor, sălbatici,

Nu vă repeziţi pe-aleie,

Ţineţi seama de un lucru:

Nu sunt schweitzer, sunt femeie!