Sunteți pe pagina 1din 3

Crima si pedeapsa – Caracterizarea Soniei

Sonia, in ciuda faptului ca e o femeie de strada, alegere impusa de criza timpului si egoismul mamei sale,
pastreaza in sufletul ei puritatea unui copil si uimitoarea capacitate de a se darui fara rezerve, uitand cu
totul de sine, pentru a-si salva familia de la foamete.

In ciuda multelor umilinte suferite in strada, Sonia se indragosteste de cruntul si zbuciumatul


Raskolnikov. Desi el e constient de caderea ei, intelege alegerea Soniei si o priveste cu adoratie: ea e un
suflet chinuit de altii , dar el e chinuit doar de alegerile sale. In fata ei doar, Raskolnikov poate sa-si
recunoasca crima si o face necaindu-se, ba chiar convins fiind ca a facut un bine lumii, omorand un
parazit.

Spre deosebire de el, Sonia are mereu vie constiinta greselilor sale si se caieste nespus nadajduind ca
Dumnezeu, in infinita Sa dragoste, o va ierta. Afland de drama lui Raskolnikov ea il compatimeste, dar il
sfatuieste sa se predea autoritatilor spunandu-i ca "suferinta e un lucru mare si sfant" si ca in ea "mereu
respira o idee".

Intalnirile cu ea aduc lumina si speranta in sufletul lui Raskolnikov, care se converteste si se preda luand
cu el la gat crucea de chiparos a Soniei, ca semn ca de acum isi va purta si el crucea sa.

Viata lui Raskolnikov in Siberia, unde isi va ispasi pedeapsa, va fi luminata de vizitele Soniei in inchisoare
si de dragostea ce se va naste intre ei.

Dialoguri Raskolnikov - Sonia:

- Katerina Ivanova (mama Soniei) e bolnava, are oftica si o sa moara curand, zise Raskolnikov

- Vai, nu, nu, nu!

Cu o miscare inconstienta, Sonia il apuca de maini, implorandu-l parca sa opreasca moartea.

...

- Nu poti sa economisesti? Sa pui deoparte pentru zile negre? intreba el oprindu-se deodata in fata ei

- Nu, sopti Sonia.

- Nu castigi bani in fiecare zi?

Sonia se rusina si mai mult si obrajii i se imbujorara iarasi.

- Nu, sopti ea cu o sfortare chinuitoare.

- Asa are sa fie si cu Polecika, zise el deodata.


- Nu! Nu se poate! tipa cu deznadejde Sonia, de parca i-ar fi infipt cineva un cutit in inima. Dumnezeu e
mare! Dumnezeu nu are sa ingaduie ... asemenea grozavie!

- Si totusi a ingaduit El si altele.

- Nu, nu! Pe ea are sa o fereasca Dumnezeu! ... repeta ea in nestire.

- Dar poate nici nu exista Dumnezeu, raspunse Raskolnikov cu un fel de bucurie rautacioasa; rise si se
uita la ea.

Fata Soniei se schimba deodata, toti muschii i se contractau dureros. Se uita la el cu nespusa dojana, voi
sa spuna ceva, dar nu izbuti sa deschida gura si doar izbucni intr-un plans amar, acoperindu-si fata cu
mainile.

...

Trecura vre-o 5 minute. El tot mai umbla incolo si incoace, tacut, fara sa o priveasca. Apoi se apropie de
ea; ochii ii ardeau. Ii puse mainile pe umeri si se uita la fata ei scaldata in lacrimi. ... Apoi, pe neasteptate,
se apleca pana la pamant si-i saruta piciorul.

- Ce faci dumneata, ce faci? In genunchi in fata mea? murmura ea, palind si simtind ca inima i se stranse
de durere.

El se ridica.

- Nu m-am plecat in fata ta ci in fata intregii suferinti umane, spuse el straniu si se indeparta spre
fereastra. Asculta, incepu el, intorcandu-se peste o clipa, adineauri am spus unuia care m-a insultat ca nu
face cat degetul tau cel mic ... Si ca i-am facut o onoare surorii mele asezand-o alaturi de tine.

...

- Esti pacatoasa asa e, adauga el aproape exaltat, dar esti pacatoasa pentru ca te-ai jertfit si te-ai
vandut in zadar. ... cum poate aceasta rusine si aceasta murdarie sa se imbine, in sufletul tau, cu
sentimente atat de opuse, cu sentimente atat de sfinte? Era mult mai bine, de o mie de ori mai bine si
mai cuminte sa te arunci cu capul in apa si sa ispravesti cu toate!

- Si cu ei ce s-ar fi intamplat? intreba cu glas stins Sonia, privindu-l chinuita si fara sa para deloc mirata
de propunerea lui.

Raskolnikov o privi ciudat. Si din acea privire intelese tot. Prin urmare, ea insasi avusese acest gand. ... El
intelese cat de cumplit si de cita vreme o chinuia gandul situatiei infamante in care se gasea si se intreba
ce o oprise pana acum sa-si puna capat vietii. Si de abia acum intelese pe deplin cat de mult insemnau
pentru ea acei nefericiti copii ... .

- Asadar, te rogi mult lui Dumnezeu, Sonia? intreba el.


- Ce-as fi fara Dumnezeu? sopti ea cu tarie si ridicandu-si o clipa la el ochii stralucitori, ii stranse cu
putere mana.

"Asta este!" se gandi el.

- Si ce face Dumnezeu pentru tine: intreba el, iscodind-o.

Sonia tacu multa vreme, ca si cum nu ar fi fost in stare sa raspunda. Pieptul ei slab se zbuciuma de
emotie.

- Taci! Nu ma intreba! Nu esti demn! ... striga deodata, privindu-l sever, cu manie.

"Asta este! Asta este!" repeta el in sinea lu.

- Imi da tot! sopti ea repede, lasandu-si din nou ochii in pamant

"Asta este explicatia!" hotara el. ... "E nebuna!"

- Citeste! striga el autoritar si enervat

- Pentru ce sa citesc? Dumneata nu esti credincios ... sopti ea incet.

- Citeste! Asa vreau eu!

Sonia deschise cartea (Noul Testament) si gasi pasajul. Mainile ii tremurau, glasul i se curma.

- "Ci era bolnav unul, Lazar din Betania ..." rosti ea, in sfarsit, cu greu si deodata la al treilea cuvant,
glasul ii suna ascutit si se franse ca o coarda intinsa. Respiratia i se taie, o greutate ii apasa pieptul.

Raskolnikov intelegea intrucatva de ce Sonia nu se hotara sa-i citeasca si cu cat intelegea mai bine, cu
atat mai brutal si mai iritat staruia sa-i citeasca. isi dadea prea bine seama cat de greu ii venea fetei sa-i
deschida si sa-i dea in vileag viata ei launtrica. Intelesese ca acest sentiment era poate, intr-adevar, taina
care o sustinuse si-i daduse putere din adolescenta.