BÂLBÂIALĂ

Definiţia bâlbăielii
Bâlbâiala = tulburare de vorbire ce se manifestă prin „dezordini
intermitente ale pronunţiei, repetări convulsive şi blocaje ale unor foneme,
omisiuni precipitate, urmate de dificulăţi în articularea unor cuvinte”.
Cauzele bâlbâielii
- situaţiile de comunicare ce produc o stare de stres;
- observaţiile asupra modului lui de vorbire;
- întrebările puse brusc;
-răspunsuri cu conţinut afectiv puternic;
-stări de oboseală fizică, psihică;
- pronunţarea unor cuvinte lungi, cu dificultăţi fonetice;
Prognosticul bâlbâielii
- este relativ favorabil; dacă debutează în preşcolaritate, bâlbâiala
poate fi înlăturată cu mai multă uşurinţă printr-un program adecvat; la adulţi
bâlbâiala poate avea un caracter incurabil.
Terapia bâlbâielii
Personalitatea terapeutului şi relaţiile pe care acesta le stabileşte cu
pacientul au o valoare mai mare decât metoda însăşi, în care ambii trebuie să
creadă cu putere. Nu are importanţă cu ce se începe. Fie că porneşte de la
vorbirea asociată sau de la vorbirea pe silabe toate au ca scop schimbarea
ritmului vorbirii.
Se va începe cu vorbirea asociată, apoi reflectată, iar în final liberă,
spontană.
Se vor pronunţa cuvinte, propoziţii simple, dezvoltate, se va povesti
şi-n final se va conversa.
 La vârsta scolară citirea reprezintă metoda de bază în terapia
bâlbâielii.
Durata terapiei
- este influentata de o serie de factori: momentul începerii ei,
procedeele şi metodele utilizate, modul de cooperare cu familia, străduinţa şi
perseverenţa copilului, starea lui de sănătate etc.
Dacă terapia logopedică începe târziu, bâlbâiala nu poate fi înlăturată
total şi definitiv.