Sunteți pe pagina 1din 2

Cine sunt eu

Cine sunt eu...inca nu am reusit sa imi dau seama si totusinu ma consider superioara fata de nici o
alta persoana...ci mai de graba inferioara,diferita...Desi poate ca la prima vedere par ca oricine
altcineva modul in care gandesc ma diferentiaza de ceilalti... inca mai sper la lume perfecta...desi
poate nu a existat niciodata si in vremurile astea nu ar avea nici o sansa sa existe...inca mai sper la o
lume in care oamenii nu traiesc doar pentru a primi ci din contra traiesc pentru a oferi.
Poate nu ar trebui sa gandesc asa, dar ce sa fac ?,asta sunt eu si chiar daca de cele mai multe ori
tot ceea ce vad ceilalti in mine este „o ciudata” inca mai sper ca exista cineva care ma va intelege cu
adevarat...exact asa cum sunt.
Chiar daca in aceasta lume rar se mai aude de ceva pozitiv de ceva care sa dureze(existand mai
multa durere decat fericire,mai multa rautate decat bunatate si chiar mai mult mai multa ura decat
dragoste) eu inca mai sper in ideea ca fiecare persoana nu este decat o jumatate a unui intreg si ca
de-a lungul vietii ,mai devreme sau mai tarziu, se vor regasi...doua persoane formanad un tot unitar ,
desi avand doua corpuri diferite traindu-si viata precum ar imparti acelasi corp ,sufletele lor candva
doar doua parti care nu puteau trai separat,acum devenind unul...
Poate acum dupa ce ati citit primele randuri deja ma considerati o visatoare si poate ca asa si
sunt ,dar cu timpul am trecut prin diferite experiente ,mai placute sau mai putin placute, care intr-un
fel sau altul m-au determinat sa ajung cum sunt acum .
In urma cu ceva timp ... nu cu mult in urma eram o persoana mult mai optimista...aveam o cu
totul alta parere despre viata(sau cel putin asa credeam)... si nu doar speram in tot ceea ce am spus
mai sus, ci credeam cu adevarat...
Si totusi m-am schimbat...toate lucrurile in care credeam atunci au deventi realitate,au devenit o
parte din mine...
Nu credeam ca vreodata voi intalni pe cineva ca el si totusi el a aparut,parca de nicaierisi m-a
facut sa ma simt reala, m-a facut sa imi dau seama ca exista dragoste la prima vedere,ca prima
dragoste nu se uita niciodata ,ca pentru cel de care te-ai indragostit prima data vei avea intotdeauna
sentimente si ca vei putea spune ceva bun despre elsi atunci cand poate nici familia nu ar gasi nimic
de spus....
In timpul pe care il petreceam impreuna nu ma mai simteam diferita, simteam ,pentru prima data
in viata mea, ca nu mai trebuie sa ma ascund ...ca pot fii eu insami ,ca el ma va accepta exact asa
cum sunt,nu ma va judeca. Ca voi avea parte de sprijin si intelegere din partea lui...si exact asa a
fost...cel putin la inceput. Primele zile credeam ca visez(ideea de a gasi pe cinava cu care sa ma simt
cu adevarat implinita mi se parea ceva cu adevarat imposibila de realizat)...si aveam dreptate...in
timp am realizat ca relatia dintre noi nu mai este ca in primele luni , ca nu mai suntem asa
apropiati...si acesta a fost momentul in care a trebuit sa ma ascund din nou de cine eram eu defapt ,
sa ma prefac ca sunt altcineva chiar si in fata sungurei persoane care reusise pana atunci sa ma faca
sa fiu eu ...cea care sunt in interior ... nu cea care ma prefac a fii zi de zi in fata oricarei persoana,fie
ea prieten ,ruda sau dusman.
Acest lucru a fost pentru mine o lovitura foarte puternica, un test pe care ar fi trebuit sa il
trec,dar desi a trecut destul de mult timp de cand s-au intamplat toate astea eu inca simt de parca
as retrai acele momente care m-au marcat... odata cu ele eu schimbandu-mi modul de viata, modul
de gandire, in mai putine cuvinte ,modul meu de a fi...
Desi a trecut destul de mult timp ,sentimentele mele eu ramas oarecum la fel, doar ca, acum imi
este de ajuns doar sa il stiu pe el fericit,sa stiu ca el a reusit sa treaca peste „noi” si ca isi continua
viata ,traind fiecare moment care i-l ofera.
Nu imi pare rau ca s-a terminat asa...imi pare bine ca macar odata am vazut cum e sa fiu cu
adevarat eu,dar imi pare rau ca odata ce am vazut cum e sa fii tu insuti am aflat ca niciun prieten nu
stie defapt cine sunt eu cu adevarat...cunoaste doar masca pe care o port atunci cand sunt in
preajma lui...sau daca este mai norocos a reusit sa treaca de „falsul eu” si a inceput sa ma cunoasca
in adevaratul sens al cuvantului ,chiar daca asta ii ia timp ,si trebuie sa fie rabdator, sa parcurga totul
cu pasi mici (lucru care ma ajuta sa aflu daca imi este cu adevarat prieten).
Poate ca in mine se vad mai bine decat in el urmele despartirii , dar, doar asa puteam ajunge ceea
ce sunt acum , desi mai trista,mai pesimista, mai visatoare ca oricand sunt tot eu...doar ca gandesc
altfel...si inca sper la o iubire perfecta