FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ŞI MECATRONICĂ

Departamentul Echipamente pentru Procese Industriale

Disciplina: Evaluarea si prevenirea riscurilor
Master ICMIP
Anul de studiu II, Sem. I
Anul universitar: 2017-2018
Masterand: Dedu (cas. Iordache) Ionela

Metode de depoluare a
apelor

1
 CUPRINS

1. Surse de poluare a apelor

2. Purificarea apei de suprafaţă

 Sedimentarea
 Filtrarea
 Dezinfecţia
3. Tratarea apei poluate industrial

3.1 Caracteristicile calitative şi cantitative ale apelor uzate industrial

3.2 Procese unitare pentru epurarea apelor uzate industrial

4.ELIMINAREA HIDROCARBURILOR POLICICLICE DIN

APE CU AJUTORUL METODELOR BIOTEHNOLOGICE

5. Monitorizarea calităţii apelor

Bibliografie

2
 Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta
unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului, si
care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin
timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau
impiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii.
(Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm, 1972).

1.Surse de poluare a apelor

Dupa actiunea lor in timp, exista urmatoarele surse de poluare:

 Surse de poluare permanente

 Surse de poluare nepermanente
 Surse de poluare accidentale.

In functie de modul de generare a poluarii,sursele de poluare pot fi

impartite in doua categorii:
 Surse de poluare naturale
 Surse de poluare artificiale,datorate activitatii
omului,care la randul lor pot fi subdivizate in ape uzate si depozite de
deşeuri.

Sursele de poluare permanente naturale provoaca modificari ale

caracteristicilor calitative ale apelor,facandu-le improprii utilizarii.
Principalele conditii in care se produce poluarea naturala a apelor
sunt:
 Trecerea apelor prin zone cu roci solubile( zacaminte de
sare, sulfati etc) constituie principala cauza de patrundere a unor
saruri in cantităţi mari in apele de suprafata sau in straturile acvifere.
Un caz deosebit il reprezinta rocile radioactive, care pot duce la
contaminarea unor ape de suprafata sau subterane.
 Trecerea apelor de suprafata prin zone cu fenomene de
eroziune a solului, ce provoaca impurificari cu particule solide
antrenate,in special daca solurile sunt alcatuite din particule fine,cum
sunt cele de marne sau argile care se menţin mult timp in suspensie.
 Vegetatia intensa, fixa saui flotanta, in special in ape cu
viteza mica de scurgere si in lacuri, care conduce la fenomene de
impurificare variabile in timp, in functie de perioadele de vegetatie.

3
  Vegetatia de pe maluri. Aceasta produce si ea o
impurificare, atat prin caderea frunzelor, cat si prin caderea plantelor
intregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire si
descompunere,care conduc la o impurificare a apelor,in special in
perioadele cu cote mici ale apelor sau sub pod de gheaţă.

Surse de poluare accidentala naturale sunt mai rare si se datoreaza

unor fenomene geologice, de tipul:

 activitatilor vulcanice, insotite de infiltrarea unor ape

puternic mineralizate in ape subterane sau de suprafată;
 Deschiderea unor carsturi ( puţuri, peşteri din roci
solubile: calcar, sare , ghips etc) sau a unor cai de circulatie a apelor
subterane prin spalarea unor falii etc.

Referitor la sursele de poluare, permanenta , artificiala, ar trebui mai

întai subliniat faptul ca, dupa provenienta lor, exista urmatoarele categorii de
ape uzate:

 Ape uzate menajere, rezultate din satisfacerea nevoilor

gospodaresti de apa ale centrelor populate, igenico-sanitare, si social
administrative ale diferitelor unitati industriale;
 Ape auzate publice, rezultate din satisfacerea nevoilor
publice ale centrelor populate;

 Ape uzate industriale, rezultate din ramuri industriale de

orice natura, inclusiv industria extractiva ( ape de mina, ape de sonda
etc) precum si de la alte activitati asemanatoare din constructii,
transporturi, etc;
 Ape uzate provenite din agricultură

 Ape uzate de la unitati agrozootehnice si piscicole.

 Ape uzate rezultate din satisfacerea nevoilor tehnologice
proprii de apa ale sistemelor de canalizare, cum sunt:spalarea
canalelor colectoare, pregatirea solutiilor de reactivi, ape neepurate
din statiile de epurare etc;
 Ape uzate de la spalatul strazilor si incintelor de orce
natura;

4
  Ape meteorice infectate , reprezentate de apele de
precipitatii care in procesul scurgerii antreneaza sau dizolva substante
minerale si organice; apele meteorice se mai pot incarca cu substante
staine pe parcursul scurgeriilor pe teritorii pe care se gasesc deseuri de
diferite feluri sau pe teritorii pe care s-au utilizat substante chimice in
activitatile agricole sau silvice;
 Depozite de deşeuri sau reziduuri solide

O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de

deşeuri sau de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în
halde neraţional amplasate şi organizate.

Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie

orăşeneşti şi de deşeuri solide industriale, în special cenuşa de la
termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice, steril de la
preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea
etc.

5
 2. PURIFICAREA APEI DE SUPRAFAŢĂ

Deşi pare inofensiva, apa de la robinet este departe de a fi astfel datorita

faptului ca ea reprezintă un solvent excelent pentru o serie întreaga de
substanţe nocive sănătăţii noastre. Cercetătorii au descoperit recent o
mulţime de produşi cu potenţial carcinogentic dizolvaţi in apa: nitraţi,
arsenic, substanţe chimice din comerţ, azbest, fluor, compuşi rezultaţi din
clorinare, urme de pesticide.
Purificarea apei în general înseamnă o apă lipsită de orice impurităţi, cum
ar fi contaminanţi şi microorganisme. Procesul de purificare conţine mai
multe etape. Etapele trebuie sa fie progresive depinzând de tipul
impurităţilor care se găsesc în apă. Aceste etape diferă foarte mult de tipul
de apă.
Apele de suprafaţa se tratează în mai multe etape: sedimentare, filtrare si
dezinfecţie.

6
 Staţie de epurare

Sedimentarea poate fi simpla decantare. Se practica când apa conţine

doar substanţe minerale. Are loc in bazine orizontale sau verticale.
Ca exemplu se prezintă fig.1, un decantor, care poate fi cu curgere a
apei verticală şi orizontală. Eliminarea nămolului din decantor se poate face
manual şi intermitent. După formă, decantoarele pot fi circulare şi
rectangulare. Evacuarea apei limpezite se face prin deversoare.

Fig .1

Scopul este de a corecta culoarea si turbiditatea. Eficienta metodei este

40-60%. Sedimentarea accelerata cunoscuta si sub numele de coagularea
apei se practica când apa conţine suspensii greu sedimentabile. Ca substanţe
coagulante se folosesc sulfatul de aluminiu sau de fier sau clorura de fier.
Pe anotimpul rece se ajuta reacţia de coagulare cu adjuvanţi, adică substanţe
care cresc turbiditatea dar în acelaşi timp intensifica reacţia de coagulare. Ca
adjuvanţi se folosesc bentonita, taninul, silicea coloidala, poliacrilamida.

7
 Principiu: în mediu apos şi in prezenta bicarbonatilor de calciu si
magneziu care conferă duritatea temporara, sulfatul de aluminiu se
transforma in hidroxil de aluminiu [Al(OH)3] care este un coloid
electropozitiv. La acest coloid vor adera (neutraliza) sarcinile electronegative
adică humatii (dau culoarea apei) si silicaţii (dau turbiditate) determinând
precipitarea sub forma de flocoane „fulgi” antrenând in sedimentare si o
parte din flora microbiana a apei. Astfel in prima parte a reacţiei de
coagulare se corectează culoarea si turbiditatea iar in a doua parte se
corectează si proprietăţile bacteriologice ale apei. Acest proces depinde de:
 duritatea apei:
 Al2(SO4)3 + 3Ca(HCO3)2 = 2Al(OH)3 + 3CaSO4 + 6CO2
 Când duritatea e scăzuta se adăuga CaCO3 sau lapte de var Ca(OH)2
 temperatura; cu cât e mai crescuta reacţia are loc mai repede
 turbiditate
 pH-ul apei
Eficienta metodei este 60-80%.
Filtrarea constă în trecerea apei printr-un mediu poros în care are loc
reţinerea prin fenomene predominant fizice. Filtrarea este un proces de sitare
cu ajutorul unei ţesături fine sau împâslituri.

Filtrarea se face diferit in funcţie de metoda de sedimentare anterioara

(simpla sau accelerata).
 Filtrarea lenta se aplica pentru apele iniţial decantate şi se face in bazine
cu strat filtrant de cca 1,82m, filtrul e alcătuit din straturi succesive de
pietriş de diferite mărimi primul strat de la suprafaţa fiind format din
nisip fin. Se umple de jos in sus sub presiune,apoi apa rezultata de la
sedimentarea simpla se devarsă peste filtru. In primele doua – trei zile
apa nu este potabila,după aceasta perioada se formează deasupra o
membrana biologica activa. Procesul decurge cu viteza foarte mica
asemănător procesului natural. Debitul este ce cca 24 m3/zi.
Ciclu de funcţionare este îndelungat: 3 luni vara si 6 luni când
temperaturile sunt scăzute. După fiecare ciclu de funcţionare se curata
nisipul de la suprafaţa si înlocuirea cu nisip curat. Scopul este
îndepărtarea particulelor coloidale din suspensie, substanţe organice si
microorganismele. Eficienta este 99-99,9%.
 Filtrarea rapidă – după coagulare in bazine cu un strat filtrant de cca
0,81m format din nisip de granulaţie uniforma. In apa iniţial coagulata se
deversează peste filtru. Prima zi apa nu este potabila. După aceea
deasupra nisipului se formează o pelicula chimica care colmatează porii.
Debitul este de circa 200-400m3/zi. Filtrul se curata mecanic cu jet de apa

8
 sub presiune de jos in sus. Eficienta 89,5% depinzând de procesul de
coagulare anterior.
Dezinfecţia
 Ultima etapa si obligatorie în tratarea apelor de suprafaţa în scop potabil.
Scopul este de a distruge germenii patogeni si flora saprofita in limite
acceptate de normative. Dezinfecţia este necesară în cazul apelor uzate
care conţin microorganisme. Dacă sterilizarea presupune distrugerea
tuturor microorganismelor, prin dezinfecţie nu se distrug toate.
Dezinfectantul pătrunde prin peretele celular şi denaturează materiile
proteice din protoplasmă, inclusiv enzimele. Un dezinfectant pentru apă
este clorul activ care acţionează sub formă de ion de hipoclorit, cu efecte
pronunţate la valori mici ale pH. Pentru aceasta se folosesc metode fizice
si chimice.

Metode chimice sunt:

 clorinarea apei
 ozonizarea apei care din păcate este foarte costisitoare, se foloseşte mai
ales la fabricile de bere.
Folosirea ClO2 are anumite avantaje cum ar fi puterea de dezinfecţie
crescuta fără legătura cu pH-ul dar nu se foloseşte datorita efectului coroziv
asupra reţelei de distribuţie.
Dezinfecţia cu clor depinde de urmatorii factori:
 substanţa dezinfectanta Clgazos>ClOH>OCl(din substanţele clorigene)
 factori ce ţin de microorganisme: formele sporulate mai rezistente decât
formele vegetative; gram pozitivi mai rezistenţi decât gram negativii;
virusurile mai rezistente decât bacteriile
 factori ce ţin de apa: temperatura mai ridicata si pH-ul mai mic cresc
eficienta dezinfecţiei.
 proprietăţile chimice ale apei adică conţinutul in substanţe consumatoare
de Cl (nitriţi, NH3, nitraţi, substanţe organice, săruri de fier sau mangan)
 factori ce ţin de respectarea metodei de dezinfecţie. Calcularea zilnica a
dozei necesare şi respectarea timpului de contact de 30 min minim.
Mecanismul de acţiune al clorului este de toxic - enzimaticoxideaza,
enzimele cu: grupări SH, enzime care in mod normal catalizează reacţiile
de oxidoreducere care ii asigura bacteriei energia necesara.
Inconvenientele clorinarii:

9
 Reactia clorului cu substanţele organice are ca finalitate unii produşi Cl
fenol, care modifica gustul, mirosul apei,sau trihalometani cu acţiune
cancerigena pe tubul digestiv;
 E coroziv pentru reţea;
 Nu e foarte eficient împotriva virusurilor;
 Nu distruge algele şi protozoarele;
 Pot apare alergii la consumator.
Clorinarea apei ne absolvă de multe probleme dar nu este lipsita de
toxicitate.

Altă substanţa chimică ce se poate folosi pentru dezinfecţie este KMnO4.

Se foloseşte pentru cantităţi mici de apa in caz de calamitaţi. Colorează
puternic.
S-au identificat sute de compuşi chimici formaţi in timpul tratării apei,
care apar ulterior si in sistemul de distribuţie a sa: trihalometan, haloalchene,
haloalcani, acizi haloacetici, haloacetone, haloaldehide. Pentru producerea
lor este necesara existenta unor precursori aflati in concentraţii mai crescute
in apele de suprafaţă (lacuri, râuri, rezervoare) decât in cele subterane
(izvoare, pânze freatice). Expunerea organismului la substanţele nocive
poate fi făcuta prin mai multe cai: ingestia (cea mai frecventa pentru
produşii nevolatili), inhalarea si calea cutanata - prioritar pentru substanţele
volatile. In timpul încălzirii apei de consum creste si concentraţia de
trihalometan, un compus dovedit carcinogenetic in studiile pe animale.
Pentru apele de suprafaţă s-a constatat o asociere mai mare a cancerelor de
colon, vezica urinara şi rect.
 Fluorul, un element introdus special in apa pentru prevenirea apariţiei
cariilor se pare ca nu este străin de producerea unor anumite cancere
printre care cele gastrointestinale, urinare iar la femei neoplasmul de sân
si ovarian. Pentru toţi compuşii este necesară o evoluţie îndelungată până
la apariţia clinică a cancerelor. Studii ulterioare se vor derula pentru a
clarifica relaţia directă dintre concentraţia lor în apă şi potenţialul
cancerigen, datele actuale constituind doar un semnal de alarmă menit să
atragă atenţia factorilor de răspundere.

3. Tratarea apelor poluate industrial

Apa se încarcă cu materii poluante, devenind uzată prin

utilizarea ei de către om, în cele mai diverse scopuri practice, prin contactul

10
apelor meteorice (ploaie, zăpadă) cu produse ale activităţii umane, care se
găsesc în aer şi pe sol.
Întrucât domeniile de folosire a apei îmbracă cele mai diverse
forme (apă potabilă, alimentarea cu apă a industriei, alimentarea cu apă a
agriculturii, piscicultură, scopuri urbanistice şi de agrement), posibilităţile
de poluare ale acesteia sunt foarte mari.
Evitarea poluării surselor de apă şi eliminarea efectelor acesteia
constituie, în prezent, o preocupare de prim ordin a celor care lucrează în
domeniul alimentărilor cu apă.
Cantităţile cele mai mari de ape uzate provin din unităţile
industriale conform tabelului 1. Astfel, pentru obţinerea unei tone de hârtie
rezultă circa 100-200 m3 ape uzate; pentru o tonă de cauciuc 150 m3; prin
prelucrarea unei tone de fructe rezultă circa 10-20 m3 apă uzată.

Tabelul 3.1
Industria Principalele substanţe poluante
evacuate în apă
Metalurgie feroasă
Siderurgie Suspensii minerale cărbune,
cenuşă, cianuri, fenoli, ape acide
Cocserie Fenoli, cianuri, amoniu
Construcţii de maşini Cianuri, fenoli, petrol, ape
alcaline
Metalurgie neferoasă
De la Pb, Cu, Zn, Ca, Ni etc. Suspensii minerale, uleiuri,
cianuri, acizi, metale grele, fluor
Chimie anorganică
Clor, sodă, acizi, coloranţi, Acizi, baze, metale grele
pesticide
Chimie organică
Cauciuc Fenoli

11
 Polimeri Fenoli, acizi, mercur
Detergenţi Acizi, detergenţi
Prelucrare petrol Petrol, fenoli, crezoli
mercaptani, acizi, sulfuri, săruri
minerale
Diverse
Topitorie, ţesături Ape alcaline, carburanţi
Vâscoză Acizi, baze, sulfuri, săruri
Celuloză, hârtie, mobilă Suspensii, fbre, sulfaţi, fenoli,
săruri
Alimentară (spirt, zahăr, Suspensii, alcaloizi vegetali,
amidon, lapte, carne, peşte) microorganisme, paraziţi etc.

3.1. Caracteristicile calitative şi cantitative ale apelor uzate

industriale

Stabilirea originii şi a caracteristicilor calitative ale apelor uzate

necesită cunoaşterea procesului tehnologic industrial pentru o proiectare
judicioasă a staţiilor de epurare. Deci este necesară cunoaşterea originii
principalilor afluenţi şi caracteristicilor lor principale pentru definirea
modului de epurare. Reducerea debitelor de apă uzată necesită utilizarea
unor tehnologii noi. Principalele substanţe nocive ale apelor uzate
industriale sunt :
 substanţele organice (exprimate prin CBO5),
 substanţele în suspensie(ţiţei, uleiuri)
 substanţele toxice
 metalele grele

Recuperarea substanţelor valoroase din apele uzate are ca scop

valorificarea acestora şi reducerea substanţelor nocive evacuate. Există ape
uzate industriale şi ape uzate orăşeneşti. Când acestea au debite mici, se
recomandă epurarea lor în comun, dar această soluţie trebuie bine
fundamentată. Dar există cazuri când pentru apele uzate industriale sunt

12
necesare materiale specifice şi scumpe. De exemplu apele uzate industriale
pot conţine substanţe organice (exprimată prin CBO5), ori încărcarea
organică a apelor la staţiile de epurare poate provoca deranjamente în
funcţionarea acestora, deoarece oxigenul este necesar proceselor aerobe,
respectiv bacteriilor aerobe, care oxidează substanţa organică.
Substanţele în suspensie plutitoare (ţiţei, uleiuri) împiedică absorbţia
de oxigen pe la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, colmatează filtrele
pentru tratarea apei. Substanţele în suspensie care se depun pe fundul
receptorului (a bazinului de acumulare) îngreunează tratarea apei. Acizii şi
alcalii conduc la distrugerea faunei şi florei acvatice, a vaselor pentru
navigaţie.
Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apei şi, uneori, pot
provoca creşterea durităţii, care produc depuneri pe conducte mărindu-le
rugozitatea şi micşorând din capacitatea de transport, de transfer a căldurii la
boilere. Ca de exemplu sulfatul de magneziu, bicarbonaţii şi carbonaţii
solubili.
Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr etc.) au o acţiune toxică asupra
organismelor acvatice, inhibând şi procesele de epurare (auto), CBO 5 şi
CCO, sărurile de azot şi fosfor (nutrienţi) produc dezvoltarea rapidă a
algelor. Dar în ultimii ani procesele tehnologice industriale folosesc
substanţe toxice noi (fitofarmaceutice, nitroclorbenzen, etc.) care se
determină greu.
Substanţele radioactive în apa receptorilor sunt stabilite prin legi.
Culoarea apei împiedică absorbţia oxigenului şi fenomenul de
fotosinteză în autoepurare.
Bacteriile din apele uzate pot fi patogene (bacilus antracis) şi produc
infectarea receptorilor.

Se deosebesc trei categorii de ape:

I. pentru alimentarea potabilă
II. pentru arboristică şi piscicultură
III. pentru irigaţii

În aceste ape se impun concentraţii diferite maxime (mg/l), pentru

amoniu (NH4), amoniac (NH3), azotaţi (NO3), azotiţi (NO2), CO2, Ca, cianuri
(CN), clor liber (Cl2), cloruri (Cl), ioni de hidrogen (pH), crom trivalent
(Cr), crom hexavalent (Cr), Cu, detergenţi anionici, fenoli, hidrogen sulfurat
(H2S), Hg, O2, Pb, sodiu (Na), sulfaţi (SO4), Zn, bacili.
Pentru substanţele organice se defineşte consumul biochimic de
oxigen (CBO5), mg/l şi consumul chimic de oxigen (CCO), mg/l, ultimul

13
prin metoda cu permanganat de potasiu (CCO-Mn) sau bicromat de potasiu
(CCO-Cr).

Eficienţa, gradul de epurare al apelor uzate, se calculează cu relaţia:

= ((M-m)/M)· 100

unde M este concentraţia iniţială a substanţei şi m după epurare. De

obicei, eficienţa se calculează pentru substanţele în suspensie, substanţele
organice (exprimate în CBO5), oxigen O2, pH şi substanţe toxice.
Deoarece impurităţile industriale se referă la încărcarea organică,
definită pe bază de CBO5 (luându-l pe locuitor şi pe zi) şi la suspensii, este
necesar un indicator care să reunească aceste date. Astfel este folosit
indicatorul “locuitori echivalenţi”, care defineşte unele caracteristici
principale de poluare, în cazul de faţă CBO 5 şi suspensii, dacă se folosesc,
bineînţeles, aceleaşi unităţi de măsură.
Deoarece apele reziduale au debite diferite şi concentraţii aleatoare în
timp, înaintea staţiilor de epurare este necesară egalizarea apelor uzate, ceea
ce se realizează cu bazine de uniformizare, amplasate în amonte la staţia de
epurare, dar după staţiile de preepurare, destinate îndepărtării impurităţilor
insolubile grosiere sau grele (cu grătare, site, deznisipitoare). În bazinele de
uniformizare trebuie menţinute condiţii aerobe şi, pentru a evita depunerea
de sedimente trebuie să se asigure sisteme de amestecare şi aerare, de regulă
0.05-0.07 m3/h pentru 1m3 volum de stocare.

3.2 Procese unitare pentru epurarea apelor uzate industriale

Procesele de epurare sunt asemănătoare cu cele care au loc în timpul

autoepurării, diferenţiindu-se prin faptul că sunt dirijate de către om,
desfăşurându-se cu o viteză mult mai mare. Instalaţiile de epurare sunt
realizate tocmai în acest scop, de a intensifica şi favoriza procesele care se
desfăşoară în decursul autoepurării.
Epurarea apelor uzate reprezintă ansamblul de măsuri şi
procedee prin care impurităţile de natură chimică (minerală şi organică) sa
bacteriologică, conţinute în apele uzate, sunt reduse sub anumite limite,
astfel încât aceste ape să nu mai dăuneze receptorului în care se evacuează
şi să nu mai pericliteze folosirea apelor acestuia.

14
 Epurarea apelor uzate cuprinde două mari grupe de operaţii
succesive:
- reţinerea şi/sau transformarea substanţelor nocive în produşi
nenocivi
- prelucrarea substanţelor rezultate sub diverse forme (nămoluri,
emulsii, spume etc.) din prima operaţie.
Având în vedere volumul mare de ape industriale uzate impurificate
cu substanţe chimice, precum şi răspândirea agenţilor poluanţi prin
intermediul acestor ape combaterea şi limitarea poluării se realizează prin
epurarea acestor ape înainte de evacuare în emisar urmărindu-se recuperarea
produselor utile pe car ele conţin. În funcţie de natura poluantului, se
utilizează metode specifice de epurare a apelor, prin care se urmăreşte
nivelul impurificatorilor sub limitele care să nu afecteze calitatea efluentului
natural.
Tehnologia tratării apelor reziduale este împărţită în trei categorii:
1.tratarea primară cuprinde sedimentare, separare gravitaţională
pentru uleiurile nedizolvate în apele reziduale şi striparea cu aburi pentru
îndepărtarea compuşilor rău mirositori;
2.tratarea secundară are drept scop îndepărtarea uleiurilor nedizolvate
sau a materialului organic;
3.tratarea terţiară utilizează bazine de reţinere sau filtre.

15
 Procedeele de epurare a apelor uzate denumite in functie de
procesele pe care se bazeaza sunt:

 Procedee fizice (sau mecanice) in care procesele de

epurare sunt de natura fizica;
 Procedee chimice , in care procesele de epurare sunt de
natura fizico-chimica;
 Procedee biologice ,in care procesele de epurare sunt atat
de natura fizica cat si de natura biochimica.

 Tratamentul biologic pentru apele domestice şi uzate este folosit pentru

reducerea puterii organice a compuşilor organici solubili. Conţinutul
organic este definită prin distrugerea oxigenului biologic,Biological
Oxygen Demand (BOD).
Bacteriile şi alte microorganisme sunt îndepărtate prin dezinfecţie. Aceasta
înseamnă că anumite substanţe sunt adăugate ca să ucidă bacteriile, care sunt
trecute in biocide. Uneori dezinfecţia poate fi făcuta cu lumina UV.

Tratamentul biologic al apei

16
 Epurarea biologică aerobă se realizează în construcţii în care biomasa
este suspendată în apă sub formă de agregate de microorganisme (flocoane),
sistemele fiind aprovizionate cu oxigen.
Epurarea biologică anaerobă a apelor uzate se realizează în incinte
închise (bazine de fermentare) ferite de accesul oxigenului care inhibă
activitatea microorganismelor anaerobe. Prin descompunerea poluanţilor
organici se obţin gaze de fermentare combustibile, datorită conţinutului
ridicat de metan.

ELIMINAREA HIDROCARBURILOR POLICICLICE DIN APE

CU AJUTORUL METODELOR BIOTEHNOLOGICE

Dacă omenirea ar rămâne la metodele clasice de depoluare, ea ar fi

nevoită să-şi semneze actul de deces peste aproximativ 200 de ani. Aşadar,
este foarte important să cunoaştem cât mai multe despre poluare, să
conştientizăm si să recunoaştem că ea există şi are efecte deosebit de grave
asupra tuturor.
Poluarea este degradarea unui mediu natural prin acţiunea produselor
toxice, în timp ce biodegradarea este fenomenul prin care o substanţă se
descompune natural cu ajutorul unor microorganisme, având ca rezultat alte
substanţe inofensive. În contrast cu factorii poluanţi din apă care necesită o
tratare specială pentru a fi eliminaţi, există o categorie de substanţe, numite
biodegradabile, care nu poluează mediul. Un produs este numit
biodegradabil atunci când se transformă, se descompune şi se elimină în
mod natural.

17
 Studiile au arătat că, în cazul poluanţilor pe bază de hidrocarburi
policiclice aromate, biodegradarea se poate realiza: cu microorganisme
(bacterii) extremofile; cu alge; cu absorbanţi naturali.
a. Depoluarea apelor şi biodegradarea hidrocarburilor policiclice
utilizând microorganisme extremofile
Au fost izolate, identificate şi caracterizate un număr relativ mare de
microorganisme extremofile, care cresc în biotopuri extreme cum sunt
lacurile hipersaline şi alcaline, izvoarele geotermale şi sistemele marine
hidrotermale şi care prezintă proprietăţi unice. Aceste organisme, care
aparţin în cea mai mare parte procariotelor (Archaea şi Bacteria), dar şi
eucariotelor (fungi, alge flagelate fotosintetice - Dunaliella şi
Asteromonas si diatomee - Nitzschia şi Navicula) au fost clasificate în
mai multe categorii:
 microorganisme adaptate supravieţuirii la concentraţii extreme de
temperatură (psihrofile sau criofile şi termofile);
 microorganisme adaptate creşterii la concentraţii extreme de pH
(acidofile şi alcalifile);
 microorganisme care supravieţuiesc în condiţii de presiune
hidrostatică
ridicată (barofile);
 microorganisme care se dezvoltă în medii în care apa
are o activitate redusă (osmofile, halofile, xerotolerante).
Majoritatea extremofililor studiaţi au fost izolaţi din biotopuri naturale
extreme, zone rar întâlnite pe pământ deoarece sunt rezultatul unor
combinaţii neobişnuite între factorii geologici, geografici şi condiţiile
climatice (izvoare geotermale, habitate reci din zona Antartica, medii
acvatice alcalino-saline şi hipersaline, depozite de sare, soluri acide, etc).
Pentru biodegradarea hidrocarburilor policiclice aromate, din categoria
bacteriilor extremofile, se utilizează Pseudomonas pudita.
b. Depoluarea apelor şi biodegradarea hidrocarburilor policiclice
utilizând absorbanţi naturali
Din categoria absorbanţilor naturali, cei mai folosiţi, pentru depoluarea
apelor de hidrocarburi policiclice aromate, sunt SPILL-SORB şi
ENVIROPEAT. Tehnologiile de depoluare care utilizează aceşti absorbanţi,
sunt simple, nu necesită utilaje speciale sau personal calificat, hidrocarburile
absorbite fiind biodegradate.
I. SPILL-SORB, cunoscut ca „absorbantul mileniului”, este un absorbant
100 % natural şi biodegradabil, care: absoarbe şi încorporează definitiv

18
 poluanţii, astfel că produsele absorbite nu se pot scurge; este total
integrabil în natură, netoxic, nu necesită colectarea lui din teren; are o
capacitate de absorbţie: de 8 - 12 ori greutatea lui şi nu este abraziv.
Absorbantul SPILL – SORB este un muşchi de turbă recoltat din zonele
mlăştinoase ale Canadei de Nord. În stare naturală, muşchiul de turbă
Sphagnum are un conţinut de apă de 85 % - 90 %. În urma unui proces
special de uscare până la un conţinut de apă de 7 %, îşi schimbă
caracteristicile devenind hidrofob şi având capacitatea de a încapsula o
gama largă de poluanţi, care înlocuiesc apa.
Este un produs cu aspect fibros, cu greutatea specifică de 60 - 90
g/L, nu se autoaprinde, este stabil în timp, are pH = 4 - 6, prin ardere
producând numai 2% cenuşă.
II. ENVIROPEAT este un produs 100% natural şi biodegradabil, cu
aspect fibros şi culoare maronie, rezultat prin deshidratarea termică în
condiţii aerobe a muşchiului de turbă (gen Sphagnum), care provine din
Noua Zeelandă. El absoarbe produse petroliere şi derivatele acestora,
erbicide, pesticide, cerneluri, sânge, grăsimi animale, etc.

MODUL DE ACŢIUNE A ABSORBANŢILOR NATURALI

Absorbantul, SPILL-SORB sau ENVIROPEAT, împrăştiat manual sau
mecanic pe suprafaţa poluată absoarbe şi încapsulează, aproape instantaneu,
produsele petroliere în celulele vegetale ale muşchiului de turbă deshidratat.
În paralel, începe un proces biochimic de rupere a structurilor chimice ale
hidrocarburilor de către enzimele produse de flora bacteriană existentă în
apă, acizii humici din structura celulară având rol de catalizator.
Absorbantul se comportă ca o „gazdă” ce reţine şi controlează procesul
de biodegradare. În prezenţa oxigenului, a unei temperaturi de minim 10
– 12ºC şi a umidităţii, procesul de biodegradare decurge normal. Elementele
biogene, ca azotul, potasiul şi fosforul, stimulează acest proces.

APLICABILITATEA ABSORBANŢILOR NATURALI

Fiind hidrofobi absorbanţii (SPILL-SORB şi ENVIROPEAT), plutesc la
suprafaţa apei şi, după ce intră în contact cu produsele petroliere sau alţi
poluanţi, le absoarbe aproape instantaneu. Ei pot fi împrăştiat în mod direct
pe suprafaţa apei sau pot fi încorporaţi în baraje şi/sau salteluţe plutitoare.

19
Recuperarea lor se realizează cu echipamente uşoare, prevăzute cu site fine,
barajele şi salteluţele recuperându-se direct. În continuare, absorbanţii
saturaţi cu hidrocarburi, pot fi folosiţi drept combustibili în centrale termice.
Cantităţile de absorbant saturat, nerecuperate de pe suprafaţa apei se
biodegradează în timp, fără a afecta calităţile mediului.
De asemenea, absorbanţii naturali (SPILL-SORB şi ENVIROPEAT) pot
fi utilizaţi in filtrarea şi purificarea apelor uzate care conţin coloranţi şi
metale grele. Testele au arătat că după numai două treceri ale apei uzate
printr-o saltea ce conţine SPILL-SORB, concentraţia metalelor grele a fost
adusă în limite acceptabile. După utilizare, absorbantul a putut fi manevrat în
condiţii de siguranţă şi incinerat.
Avantajele utilizării absorbanţilor SPILL – SORB şi ENVIROPEAT la
depoluarea apelor de hidrocarburi policiclice
o absorbanţii acţionează cu succes la depoluarea apei, nu sunt abrazivi,
fiind 100% naturali şi biodegradabili;
o produsele absorb şi încorporează definitiv poluanţii, pe care îi
biodegradează, fără a permite scurgerea acestora;
o 1 kg de produs absoarbe 8-12 litri poluant;
o fiind produşi naturali, netoxici, total reintegrabili în natură, nu este
obligatorie colectarea lor din teren;
o după depoluare apa poate fi redată categoriei de folosinţă iniţială;
o tehnologiile de depoluare cu SPILL - SORB şi ENVIROPEAT se
realizează "in situ" şi nu cer utilaje speciale sau personal înalt calificat;
Singurele deosebiri între cele două tipuri de absorbanţi sunt cele
referitoare la ţara de provenienţă, şi la durata necesară pentru
biodegradare. Astfel, SPILL – SORB provine din zonele mlăştinoase ale
Canadei de Nord, în timp ce ENVIROPEAT provine din Noua Zeelandă.
Dacă se asigură condiţiile optime, cum ar fi: prezenţa oxigenului şi a
temperaturii de 10 - 12ºC, la care se adaugă şi elemente nutritive (fosfat,
azot, potasiu), ENVIROPEAT se biodegradează prin activitatea
microbiană, în maximum 120 zile.
CONCLUZII
Utilizarea unor absorbanţi de tipul SPILL - SORB şi ENVIROPEAT este
cea mai simplă, rapidă şi eficace metoda de a stopa şi elimina poluările
accidentale cu hidrocarburi policiclice aromate a apei. Ca urmare, apa care a
fost poluată poate fi redată în totalitate categoriei de folosinţă iniţială,
economisind efort, timp si bani.

20
 Cunoaşterea şuşelor bacteriene şi a muşchiului de turbă, care pot fi
utilizate in depoluarea biotehnologică a apelor, este foarte importantă,
deoarece aceste metode de depoluare degradează total poluanţii ducând la
formarea unor compuşi netoxici, atât mediului înconjurător cat şi
organismului uman. Subiectul este deosebit de actual şi, cu siguranţă,
cercetările vor continua.

5.Monitorizarea calităţii apelor

Scopul monitorizării
Principalul motiv al monitorizării calităţii apei este de a verifica dacă
aceasta este potrivită pentru întrebuinţare. Totuşi monitorizarea a scos la
iveală şi anumite trăsături ale mediului acvatic si în ce mod acest mediu este
afectat de poluanţii eliberaţi, prin activităţile umane sau prin operaţiunile de
tratare a deşeurilor. Acest tip de monitorizare este adesea cunoscut sub
denumirea de monitorizare impact.
De vreme ce apa este în cele mai multe cazuri folosită în scopuri
benefice, monitorizarea ar trebui să reflecte nevoile specifice ale
consumatorilor.
Crearea unui program de monitorizare şi evaluare poate fi centrată pe
distribuirea spaţială a calităţii, pe direcţii de întrebuinţare şi pe viaţa
acvatică. Acoperirea acestor trei arii de interes este aproape imposibilă, sau
foarte costisitoare, fiind necesară realizarea unor expertize preliminare.
Monitorizarea şi evaluarea calităţii apei se bazează pe următoarele
trăsături fundamentale: fizice, chimice, biologice şi microbiologice. Este un
proces de analiză, interpretare şi comunicare a acestor proprietăţi în cadrul
activităţilor umane, şi de conservare a mediului natural.
Aşadar, nu este un proces fix, fiind adaptat în funcţie de nevoile
locale, naţionale sau internaţionale.
Monitorizarea poluarii apelor de suprafata
La apele de suprafata (rauri, lacuri, ape tranzitorii, ape costiere) se
defineste o stare ecologica care se clasifica astfel: foarte buna, moderata,
satisfacatoare si nesatisfacatoare.
Evaluarea starii chimice a apelor de suprafata se bazeaza pe
incadrarea spatiotemporala in standarde de calitate, in baza unui program de
monitoring.

21
 Evaluarea starii ecologice a apelor de suprafata are in vedere
elementele biologice, elementele hidromorfologice şi elementele
fizicochimice ale apei.
Fiecare program de monitorizare include masuratori de baza, iar daca
este necesar se efectueaza si masuratori suplimentare.
Monitoringul starii ecologice si chimice a apelor de suprafata tine seama de
urmatoarele elemente:
1.Selectionarea sectiunilor de monitorizare, la nivelul fiecarui curs de
apa şi al lacurilor;
2.Identificarea parametrilor pentru monitorizare
In general, parametrii monitorizati sunt:
- parametrii biologici: compozitia si abundenta florei acvatice si a faunei
bentice de nevertebrate, compozitia si abundenta faunei piscicole;
- elementele fizicochimice:
- regim termic, oxigenare, continut de saruri (salinitate), conditii nutrienti,
stare de acidifiere si poluanti specifici (substante prioritare/prioritar
periculoase si alti poluanti specifici surselor punctiforme si difuze de
poluare, relevanti din punct de vedere al cantitatilor evacuate);
- elementele hidromorfologice (regim hidrologic, continuitatea raului,
elemente morfologice).
3.Frecventa de monitorizare in functie de tipul parametrilor supravegheati,
frecventa minima de monitorizare este cuprinsa intre:
o 1- 3 ani pentru parametri biologici;
o 3 luni pentru majoritatea elementelor fizicochimice, exceptie
facand substantele prioritare la care frecventa minima de
monitorizare este lunara;
o de la o luna la 6 ani pentru elemente hidromorfologice, exceptie
facand parametrii hidrologici la care monitorizarea este
continua.

Bibliografie:
 Silviu Jipa, Laura Monica Gorghiu-Metode chimice de
depoluare, Ed. . Bibliotheca, Târgovişte 2007
 Rădulescu, C., Hossu, A.M., Ioniţă, I., Chimia apei şi a solului,
Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2004
 Surpăţeanu, M., Elemente de chimia mediului, Editura Matrix
Rom, Bucureşti, 2004

22
 Constantinescu G. C., Chimia mediului. Hidrochimia, Editura
UNI-PRESS C-68, Bucureşti 2001
 S., Jurcoane si colaboratorii, Tratat de biotehnologie, vol 1,
Editura Tehnică , Bucureşti, 2004
 A., Sasson, Biotehnologiile - sfidare şi promisiuni, Editura
Tehnica, Bucureşti, 1988
 Ionită, I., Rădulescu, C., Hossu, A.M., Chimie tehnică. Aplicaţii
practice şi numerice, Editura Bibliotheca, Tărgovişte, 2004
 Emilia Meiroşu, Nicoleta Drăgan, Nastasia Tomescu – Chimia
mediului şi a calităţii mediului, Ed. Crepuscul, 2006

23