Sunteți pe pagina 1din 3

Local familial

poezie [ ]

-------------------------
de Cristian Popescu

din volumul FAMILIA POPESCU

1.
Toată familia mea benchetuieşte la "Local familial". Bere. Lăutari. Antren. Mama aduce liliac
alb în halbe. Verişoare. Toasturi. Bunicul, după tejghea, ascute cuţit pe cuţit, priveşte buchetul de
liliac, rîde, ascute: hîrşt, hîrşt, cuţit pe cuţit. Într-un colţ un ţigan înmoaie vioara în halba cu bere,
ca pe miez de pîine. Bunicii mei din flori, mătuşile. Cu pozele din albumul de familie, bine
amestecate, filate febril, rudele mele joacă un joc. "Joacă, domne, odată!" îmi strigă una din rude,
iar eu arunc pe masă poza mea de la 13 ani drept valet de verde, drept damă de cupă, drept şeptar
rupt la un colţ. Mama se-nvîrte printre mese, veselă. Toţi o ciupesc tandru, o mîngîie, o strigă.
Bunicii mei din flori, mătuşile. Berea scîrţîie-n halbe, scîrţîie pozele la încheieturi, eu dau noroc
şi arunc doi muguri pe tăblia jocului de table. Ei strigă "Ai zaruri măsluite şi-mi rup zarurile între
dinţi. Mama serveşte, părul ei se revarsă în bucle blonde peste marginea halbelor. Toate rudele
îşi trec mîna prin el înainte de-a bea. Flutură rufele pe frînghie deasupra meselor din "Local
familial". Toată lumea e adunată. Bunicii mei din flori, mătuşile. Mie îmi aduce mama cei mai
frumoşi, cei mai bine făcuţi mititei, aduce liliac alb în halbe la "Local familial" unde toată
familia mea benchetuieşte.

2.
Ce lene în pachetul cu vată. Ce moliciune, ce voluptate, ce linişte, mamă. Acolo, sub pansament,
strîns bine, unde zvîcneşte pulsul, unde pulsează perna sub cap, zvîcneşte ca o inimă albă, moale
şi mare; şi-o strîngi în braţe. Somnul tău e ca şi atunci cînd deschizi înspre seară fereastra şi se
umple camera cu răcoare. Mama răspunde manechinelor din vitrine cu un zîmbet, cu o fluturare
de mînă. Mama cîntă la pian şi muzica ei are miros de tei şi de sudoare. Mama şterge pianul de
praf cînd cîntă. Ne-a rugat ca atunci, cînd o fi, să udăm în fiecare săptămînă cu parfum bun
pămîntul ei, de deasupra. Mama mi-a cusut o cămaşă de vară din umbra ei. Stă ascunsă în spatele
pozei si ascultă cum îi spun acest poem. Ochii s-or înveli încet în ceară. La ea în piept aerul e de
seară. O lumină blîndă care face rotocoale, se ridică uşor înspre tavan şi-n cameră miroase a tei şi
a prăjeală..

3.
El e vesel acolo, sus. Stă în pozitie de drepti si are în jurul capului, asa o lumină la care duce
mereu mîna ca la chipiu. Si salută. Si eu o duc bine. Stau întins în pat cu fata în sus, îmi aşez
mînuşile lui de piele vechi şi roase pe piept. Ca să adorm mai uşor. Am un somn odihnitor. Cînd
ţin ochii închişi semăn mai bine cu el. Mestec un dumicat cît mai mult timp şi mă gîndesc la
adîncul ăla că-l înghite pe el, ca pe un miez de pîine. Hai, poemule, să-l impresionăm pe tata, să-i
dea lacrimile, să-l cinstească lumea şi-acolo, sus. Ultimei lui poze i-a desenat cineva păr blond şi
ochi albaştri, a rujat-o ca s-o port eu în buzunarul de la piept drept o poză de iubită. Ii mîngîi
umărul alb,. Poza ta dată cu cremă neagră de ghete, tată, lustruită soldăţeşte, sclipind. Hai,
poemule, o să-i placă lui tata. El mă iubeşte, salută şi acum amical, pocnindu-şi călcîiele
soldăţeşte.

4.
Sora mea va citi la bătrîneţe poemele de familie. Şi-o să-şi tatueze pe braţe, pe umeri, pe piept
poemele ca să fie în fiecare noapte cîte cineva lîngă ea; şi mătuşa şi tata şi eu; ca să le mîngîie
obrazul aspru, ridat, cu pielea lăsată. O să povestească cum ne dădeam noi iarna cu patinele: de
la izvor pe rîul de munte, pe Dunăre în jos pînă la mare şi ajungeam primii. O să povestească
cum ne-am umplut noi doi perna cu flori de pe mormîntul bunicului şi ce mai bătăi cu perne
trăgeam. Şi-o să povestească cum plescăiam eu la masă, cum clefăiam şi ea mă certa, aproape
plictisită. O să povestească vecinelor şi copiilor din parc. O să plîngă pe umărul lor. Va invita la
masă toate admiratoarele mele să le ghicească în cafea cu ochelarii ei ce au drept lentile doi ochi
de sticlă. O să le servească cu ochi de sticlă dulci-acrişori, să-i ronţăie ca pe dropsuri. Sora mea e
şi ea trecută la cuprins. Va citi din nou poemele de familie la bătrîneţe. Va cere să fie dusă direct
în trupul mamei, nu în pămînt. Ca să crească mai departe părul mamei, unghiile ei şi nu flori pe
mormînt. Sora mea are ochii mei şi-o să privească pe fereastră cu ei.

5.
Sunt cîţiva fluturi în pachetul cu vată, bunico,. Eu ţi i-am pus acolo. Poate se mai zbat, poate sînt
liniştiţi. Miezul pîinii e şi el de vată. Alb, pufos. Poza ta e tristă, împăcată şi tandră, poza ta mică
e folosită drept etichetă pe toate sticlele cu vin. Noi bem. E vată albă ca laptele în pahare. Iartă-
mă pentru poemul ăsta, bunico. Poate-i mai bine că nu-l auzi. Paginile cărţilor pe care le
împrumutai de la mine îţi lingeau palma ca un cîine credincios. Ce eveniment era cînd ţi se ridica
fusta pînă peste genunchi şi tu nu observai. Toţi ne bucuram. Hai să te scot la plimbare prin parc,
la şosea. Poza ta e lipită pe toate sticlele cu vin. Noi bem şi tu te uiţi de acolo la noi şi ne vezi
fericiţi. În pahare e vată; albă ca laptele.

6.
Bunicul spunea că ferestrele sînt lipite pe zidul neted al blocului. Lipite ca nişte etichete pe
borcanele de compot, ca afişe pentru muzeul înfiinţat în apartament. Spunea că de pe vremea lui
sînt lipite acolo. Îi răspundeam cu toţii că o să dezlipim ferestrele de pe zidul neted al blocului, o
să le vindem drept ziare pe stradă. Le vom folosi drept cearşaf unsuros pe cele de la sufragerie.
Şi-apoi, bunicule, tu ai să priveşti cît vrei de la pervazul lor. Bunicul are un copăcel sub fereastră
şi ca să fie de-o vîrstă cu el a dat copăcelul cu lac. A împăiat poza bunicii şi plînge şi-i spune pe
numele de fată. Bunicul şi-a dat ridurile cu lac, a devenit maestru în artizanat, le lustruieşte în
fiecare dimineaţă cu o cîrpă moale. Bunicul e june. Perna şi-a umplut-o cu pămînt ca să se
obişnuiască. Priveşte pe fereastră şi spune: "Azi-mîine, am să plec în lume să vă găsesc un rost,
un nume."

7.
Întotdeauna a trebuit să te-nvăţ eu ce să faci, spune mătuşa: pui sămînţă în ghiveciul cu pămînt şi
deasupra o capcană de-aia cu arc, de şoareci. Şi cînd creşte floarea: pac!, o şi prinzi. Te dai iarna
cu patinele pornind de la izvor, pe rîul de munte, pe Dunăre în jos pînă la mare. Şi-ajungi
primul.". Mătuşa poartă ochelari cu lentile făcute din doi ochi de sticlă. Ochelari mici, de soare.
Cu ei ne citeşte la toţi viitorul în palmă, ne ghiceşte în ceşti de cafea. Aburul ce se înalţă din
oalele ei se face fantome. Aşa ne spunea cînd eram mici ca să nu lăsăm nimic în farfurie. Mătuşa
mea face cure de odihnă: pleoapele ei ostenite se subţiază, se lărgesc, atîrnă pe obraz pînă în
dreptul gurii. Mătuşa mea apare în poze, în reviste. Acolo îşi trage languros peste inimă ciorapul
fin, mulat, de mătase. Apare în reviste drept reclamă pentru acest poem