Sunteți pe pagina 1din 3

Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii, singulare sau

repetate, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu


acesta, fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc suferinţă copilului/persoanei în
prezent sau în viitor.

De asemenea este o formă destul de întâlnită atât în mediul familial, și nu numai și include
toate tipurile de lovire corporală care duc la amenințarea integrității persoanei în cauză

Violenţa fizică – constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică
îndreptată asupra victimei.

Forme de manifestare a violenței/abuzului fizic: împingerea, plesnirea, trasul de păr,


răsucirea braţelor, desfigurarea, provocarea de vânătăi, contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu
pumnul, palma sau piciorul, aruncarea în victimă cu diverse obiecte, izbirea de pereţi şi
mobilă, folosirea armelor.

Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi
parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună.

Violența în scop educativ

O problemă deosebit de importantă este legată de violența exercitată de părinți cu scop așa-zis
educativ, care, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004 este interzisă . Textul Legii
272/2004 interzice în mod explicit aplicarea oricăror pedepse fizice precum și privarea
copilului de drepturi care îi pot pune în pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context
se află copilul. Articolul stabilește dreptul copilului de a-i fi respectată demnitatea și
integritatea ca persoană, de a fi protejat împotriva oricăror forme de abuz fizic sau alte acte
care îl pot pune în pericol în familie (naturală sau substitutivă) sau în orice instituție în care se
află copilul (creșă, grădiniță, școala, centru de plasament etc.).[1]. Chiar dacă unele pedepse
fizice sunt apreciate ca fiind ușoare, efectele emoționale pe care acestea le pot produce pot fi
pătrunzătoare și de durată, astfel încât nu se poate recomanda o soluție a pedepselor corporale
,,ușoare și acceptate“ (citat din manualul de implementare al legii 272/2004)
Important de menționat este faptul că, nu numai copilul este victima abuzului fizic , ci și
femeia existând multe cazuri de violentă fizică asupra femeii. Există cazuri în care și bărbații
sunt abuzați fizic, mai rar acest lucru, dar totuși există și astfel de cazuri.

Revenind la ideea ce mai sus, victima principală în cazul abuzului în familie este copilul,
acesta devenind de multe ori victima certurilor dintre părinți, a neajunsurilor acestora etc. Din
păcate , categoria copiilor abuzati fizic îi include pe cei care au fost rănii în mod deliberat,
precum și pe cei rănii datorită insuficienței supravegheri.

Semnele uzuale ale violentei fizice sunt loviturile primite, eventual arsuri provocate în
diferite contexte sau semne rămase pe corp în urma unor lovituri violente. Pe lângă aceste răni,
care arată folosirea unor obiecte sau chiar a mâinilor pentru „realizarea” acestora, pot exista
alte contuzii care nu arata diferit de cele pe care copii le fac adesea la joaca prin urmare nu ne
putem da seama în mod cert ca a vorba de lovirea acestuia intenționat sau daca s-a lovit din
greșeala a joacă. Sunt cazuri în care nu reușim noi cei din exterior să observăm suferința
copilului în lipsa acelor semne pe corp, cauzate de un adult sau de un alt copil mai mare și prin
urmare nu îl putem ajuta pe copil, copilul este de cele mai multe ori cuprins de un sentiment de
neputință și lăsat singur să facă față experiențelor abuzive care vin din partea celor care ar trebui
să-l protejeze.

Majoritatea mediilor în care au loc manifestări a comportamentelor de tip abuziv împotriva


copiilor sunt următoarele:

1 . Familie – în mediul familial pot apărea toate tipurile de violenţă : fizică, verbală,
psihologică, neglijarea copilului. Cei care manifestă aceste comportamente abuzive împotriva
copiilor sunt de regulă părinții , fie doar unul dintre părinți fie ambii sau chiar violența între
frați. „Daca copilul este bătut când este mic... bătut şi iar bătut, iar când întreabă de ce, nu
înţelege, când va ajunge mare va face şi el la fel. Când va ajunge mare de doi metri poate să
ajungă să-şi bată şi părinţii, aşa cum vedeţi şi la ştiri la televizor”. Referitor la cauzele
abuzului fizic, acestea pot fi multiple printre care: nivelul de stres al părinţilor, lipsa de
comunicare, modalităţi autoritare de educaţie.

2 . Şcoală –în mediul școlar pot apărea cel mai adesea comportamente violente între elevi.
Violenţa între copii este caracterizată în principal ca violenţă a colegilor mai mari împotriva
celor mai mici sau între copiii de aceeași vârstă. Din fericire, abuzul fizic și nu numai din
partea cadrelor didactice a scăzut considerabil asta datorită consecințelor pe care le are asupra
acestora: pierderea locului de muncă în urmă sesizării de către părinți a săvârșirii actului
abuziv asupra unui copil.

3 . Pe stradă – este mediul în care riscul de abuz este cel mai ridicat, fie că vorbim de
violenţă verbală sau fizică.

O altă victimă a abuzului fizic este femeia, în cele mai multe cazuri abuzatorul fiind soțul,
iubitul , concubinul, amantul etc. Și în cazul femeii, cum este și al copilului violența fizică are
urmări de cele mai multe ori dureroase însoțite de vânătăi datorate loviturilor primite. Femeia
, așa cum știm cu toții a fost victimă a violenței domestice încă din cele mai vechi timpuri
când era supusă unor comportamente violente din partea soțului și nefiind vreo instituție /lege
care să le apere. Și cel mai rău erau „învățate” să reziste loviturilor primite și
comportamentului violent al soțului fără a putea riposta pe motiv ca nu e bine și că este
„rușinos” , și din cauza acestui fapt dar și a fricii , femeile abuzate fizic și nu numai , tind să
ascundă situația în care se află.

Femeile abuzate fizic reacționează diferit în diferite situații din viața de zi cu zi, aceste reacții
ne-ar putea ajută să ne dăm seama când o persoană este abuzată chiar dacă nu spune în mod
direct.

Principalele semne ale abuzului fizic:

1.Semnele rămase pe corp și încercare disperată de „mascare” a acestora prin machiaj strident
acoperea părților corpului pe care sunt semnele și reacționează agresiv / devin agitate dacă îi
sunt adresate întrebări despre acest aspect față de agresiv.

2.Anticipează reacția agresorului , devenind foarte grijulii și vor încerca să nu își supere
partenerul, de asemenea femeile abuzate manifestă lipsă de asertivitate, își neglijează
propriile nevoi pentru ale satisface pe cele ale partenerilor lor.

3. Ascund anumite aspecte în ceea ce privește viața lor, de fiecare când sunt întrebate despre
viața lor , ele oferă răspunsuri superficiale sau de cele mai multe ori schimbă subiectul.

4.Manifestă comportament defensiv-intră în panică atunci când sunt atinse.

Pe lângă aceste semne , poate apărea sentimente de vinovăție, frică dar și izolare socială, de
cele mai multe ori femeile refuză să mai socializeze, să participe la diferite evenimente.

S-ar putea să vă placă și