Sunteți pe pagina 1din 9

Romania si Planul Tardieu

In anul 1932, pe data de 20 februarie, un nou guvern a fost format la Paris ce il avea in
frunte pe Andre Tardieu, care la cateva zile dupa preluarea puterii, a adresat Angliei, Germaniei
si Italiei un Memorandum in care se schita un plan de organizare si ajutorare a tarilor dunarene:
Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia si Romania. Planul ce va lua numele primului
ministru francez cuprindea urmatoarele puncte:
1. Cele cinci state dunarene trebuie sa caute a ajunge la o apropiere economica pe baza
sistemului preferential.
2. Ele trebuiesc mai intai sa trateze impreuna intre ele in care timp vor pastra contactul cu
marile puteri
3. Dupa ce au ajuns la o intelegere, vor pasi la inceperea tratativelor pentru un acord general
cu marile puteri.
4. In cazul in care Uniunea se va realiza, statul francez, in intelegere cu marile puteri, este
dispus sa acorde statelor dunarene mijloacele financiare necesare pentru reconstructia lor
economica.1

Efectele crizei economice in Europa centrala si de est au determinat inca de la inceputul


deceniului al patrulea o preocupare deosebita a tarilor din aceasta zona si in primul rand a celor
exportatoare de cereale, ca in paralel cu sustinerea proiectului Brand sa initieze si o intelegere
economica regionala. Prabusirea preturilor la produsele agrare si pericolul dezechilibrarii
economiilor nationale si al ruinarii unei considerabile parti a populatiei ca urmare a vinderii
produselor agricole la preturi ce tindeau sa scada sub valoarea pretului de productie, a determinat
aceste tari sa caute o cale de solidarizare in vederea convingerii marilor tari europene
consumatoare sa contribuie la ameliorarea crizei economiilor lor prin achizitionarea cu prioritate
si la un pret mai ridicat a cerealelor din aceasta regiune. Aceasta cerinta exprimata de tarile
exporatoare, intre care si Romania, urmarea sa evite concurenta cerealelor transoceanice produse
in cantitati mari si la preturi mai joase decat cele europene si se vedeau nevoite sa recunoasca ca

1
Vez V.I. Feraru. Tarile dunarene si proiectul Tardieu, Iasi, 1932, p. 11-14.
nu pot realiza aceasta chestiune decat cu bunavointa statelor industrializate, in principal:
Germania, Italia, Olanda, Belgia, Franta, Austria si Cehoslovacia.2
In cazul Frantei, aceasta nu putea sa cumpere cantitati prea mari de cereale, deoarece ea a
tins in perioada crizei sa-si limiteze consumul in functie de pruductia proprie.3 Dar interesele
politice ce le avea in aceasta parte a Europei nu o putea lasa indiferenta. In schimb Germania era
dispusa sa achizitioneze cereale din tari agrare din aceasta zona numai in masura in care i se
oferea si prilejul sa-si reia locul detinut inainte de razboi in economia tarilor Europei centrale si
de sud.
Franta dupa incheierea tratatelor de pace, fie in mod direct, fie indirect prin subscrierea
sa la imprumuturile contractate de Austria si Ungaria prin mijlocirea Societatii Natiunilor a
investit capitaluri insemnate in tarile dunarene. Inrautatirea situatiei lor economice ca urmare a
crizei primejduia pe de o parte capitalurile franceze, iar pe de alta parte marea tentatia Germaniei
care desi trecea si ea prin mari dificultati, urmarea sa-si refaca pozitia dominanta pe care o
avusese inainte de razboi in aceasta zona. Ori o prabusire economica a Austriei, ar fi fost folosita
de Germania, ca o justificare a Anschlusului si a unei modificari adanci a starilor politice in
Europa centrala. Totodata ea ar fi intarit la Viena, in lipsa de alta solutie curentul pentru unirea
cu Germania. Pentru a preintampina o asemenea alternativa care ar fi tras dupa sine si pierderea
influentei politice in aceasta zona, Franta a trebuit sa reactioneze prin planul danubian.
Initiativa franceza in favoarea planului se mai impunea si din considerente de morala
politica si de propaganda. Franta sprijinita activ de Mica Intelegere, a impiedicat tentative
realizarii uniunii vamale austro-germane din 1931. In acelasi timp, Parisul a promis Austriei ca
va veni cu alte propuneri constructive menite sa-i usureze situatia. Insa in primele luni ale anului
1932 starea Austriei s-a inrautatit excesiv, ea fiind reflectata deopotriva intr-o nota a Societatii
Natiunilor si in apelul de sprijin al cancelarului Buresch adresat guvernelor celor patru puteri, la
16 februarie prin intermediul ministrilor lor acreditati la Viena.
Prin proiectul initiat, in numele guernului francez, Tardieu punea in atentie elementele de
solutionare a crizei in Europa central si sublinia in finalul documentului ca sosise timpul sa se
dea o rezolvare cuprinzatoare tuturor dificultatilor din aceasta regiune, prin strangerea legaturilor
economice dintre statele din zona pe baza tarifelor preferentiale. Aflat la Geneva in perioada

2
“Adevarul”, din 22 mai 1931
3
Ibidem.
premergatoare lansarii planului sau Tardieu a avut o serie de convorbiri cu reprezentanti ai
statelor dunarene prezenti la Societatea Natiunilor. Dintr-o telegrama trimisa regelui Carol al II-
lea de catre Nicolae Titulescu, reiese ca la inceputul discutiilor cu Tardieu, nu exista un consens
intre el si Eduard Benes, ministrul de Externe al Cehoslovaciei. Diplomatul roman l-a intrebat pe
Benes in momentul lansarii proiectului guvernului francez daca nu credea ca ar fi mai bine ca
initiativa acordurilor cu statele dunarene sa fie fie lansata de Mica Intelegere. Titulescu motiva
ca acest lucru ar permite popoarelor membre ale Micii Intelegeri eliberarea de la statutul de
“state remorcate” la propunerile de organizare internationala, iar gestul statelor membre ar crea
statelor invinse o obligatie morala fata de acestea, Micii Intelegeri atribuindu-i-se eventuala
ameliorare a situatiei lor economice si s-ar ajunge la o destindere politica4. Benes nu a impartasit
punctul de vedere a lui Titulescu, obiectand ca in imaginea Germaniei si Italiei Mica Intelegere
ar aparea ca lucrand a pune in ordine inspiratiunea Frantei si ca marile puteri in fond doresc sa
ajunga la acorduri economice in regiunea danubiana si ca acesta este singurul mod de a salva
Austria si Ungaria. Atat Benes cat si ministrul Afacerilor Straine iugoslav, Marincovic se
pronuntau pentru “acorduri fara eticheta politica” si doreau ca nici una dintre marile puteri sa nu
aibe vreo situatie speciala in gruparea dunareana. Ei sustineau, de asemenea ca era necesar
acordul tuturor marilor puteri, deci si al Germaniei si considerau ca trebuie mai intai sa se ajunga
la solidaritatea deplina intre statele Micii Intelegeri. Manifestand unele reserve in legatura cu
idea tarifelor preferentiale numai pentru statele danubiene, Titulescu a tinut sa scoata in evidenta
dificultatile ce vor rezulta, daca se va vinde surplusul de cereal in alte state, care trebuiau sa
suporte taxe vamale mai mari decat cele din gruparea dunareana. De aceea in aceasta problema
complexa a taxelor preferentiale, el se situa mai degraba pe pozitia unei cooperari globale
continentale.
La inceputul lunii martie al anului 1932, planul Tardieu a fost lansat, insa se intreareau
mari dificultati pentru transpunerea lui in practica. In prima faza a planului, Franta si statele din
Mica Intelegere ajunsesera la un acord asupra mai multor puncte precum decizia ca statele
dunarene sa negocieze direct intre ele acordurile preferentiale pe baza decontingenta, fara
amestecul marilor puteri5. Tot in aceasta etapa de inceput, Franta a fost nevoita sa invite
consultari si Germania si solicita parerea Austriei, Ungariei si Poloniei. Statul german a pledat

4
Nicolae Titulescu, Documente diplomatice, p. 407-408; Eliza Campus, Ideea federala in perioada interbelica, p.
91-93
5
Ibidem.
pentru tratatele preferentiale bilaterale. In dorinta impulsionarii planului, Tardieu a venit din nou
la Geneva pentru a avea convorbiri cu divers oameni politici. In intalnirile pe care le-a avut cu
reprezentantii Micii Intelegeri, Benes, Marincovic si Titulescu, au fost abordate probleme de
mare interes pentru aplicarea planului francez. Pentru a avea un punct de vedere comun Tardieu
a incercat chiar sa faca unele presiuni asupra Romaniei, ca sa nu puna in vigoare tratatul
commercial bazat pe tarife preferentiale, incheiat in 1931 cu Germania. Titulescu a refuzat, insa,
categoric aceasta imixtiune in treburile interne ale tarii sale6 dar a fost de accord cu ceilalti ca
generozitatea Germaniei in ceia ce privese acordurile preferentiale bilaterale pentru tarile
dunarene izvora in fond din marile avantaje ce spera sa obtina in aceasta mult ravnita regiune a
Europei centrale.
Pastrandu-se in mod firesc confidentialitatea punctelor de vedere si a dezbaterilor din
cercurile diplomatice, din cabinetele marilor puteri si ale statelor interesate, planul Tardieu a
starnit un viu si sporit interes in randurile oamenilor politici de cele mai diverse orientari si
desigur al presei. Interesul foarte mare se explica prin faptul ca planul guverului francez avea in
vedere rezolvarea directa, pe de o parte a unor chestiuni economice de cel mai mare interes, c ear
fi putut sa reprezinte o alternativa pozitiva si concreta in conditiile crizei, iar pe de alta parte ar fi
dus la crearea unei structure de colaborare regional care a treptat putea sa fie dezvoltata spre tinta
finala a Uniunii europene. Ideea Uniunii economice a tarilor din bazinul dunarean gaseste o
intelegere si o atmosfera mult mai prielnica si limpezita de piedici si indoieli ca in trecut Faptul
ca Tardieu si-a insusit-o si a anuntat-o public dupa lungi discutii cu reprezentantii statelor
interesate si numai dupa cosultarea sferelor competente a fost o garantie ca problema a fost
serios studiata, mai ales in ce priveste posibilitatile ei de rezolvare practica.
Publicistul Romlus Seisanu considera ca in principiu toata lumea este de accord asupra
necesitatii unei intelegeri economice cat mai largi intre Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Romania
si Iugoslavia, dar se manifesta numeroase reserve in ce priveste modalitatile de aplicare a unui
plan de cooperare economica, ca si asupra conditiilor sale tehnice de aplicare7
Fostul prim ministru si ministru de externe G.G. Mironescu sublinia ca initiativa franceza
este de mare insemnatate pentru tarile direct interesate si in general pentru Europa. Intr-un
interviu acordat cotidianului vienez “Neue freie Presse’’, in decembrie 1930, presedintele

6
Eliza Campus, op. cit., p. 93.
7
“Universul” din 13 martie 1932.
Partidului National Taranesc, Iuliu Maniu a facut o serie de consideratii asupra necesitatii
realizarii unei Confederatii central-europene spunand ca vietile oameilor, mai ales vietile lor
economice tind spre o mare unitate.
In viziunea lui Mironescu colaborarea economica a tarilor dunarene tinde la doua scopuri:
armonizarea intereselor economice ale tarilor participante asigurandu-le anumite avantaje
reciproce si ducerea unei politici comune economice fata de celelalte state. Fostul ministru Virgil
Madgearu insista ca planul de colaborare economica trebuia privit ca un mijloc de a intari
rezistenta statelor dunarene in fata dezastruoasei crize prin apropierea lor economica considerate
ca un prim pas spre federalizarea economica a Europei. Fruntasul Partidului National Taranesc,
Ion Mihalache si-a exprimat atasamentul profund pentru acest proiect pe care il considera “a
primul pas serios in realizarea planului Briand de solidaritate economica a Statelor Unite
Europene, unica solutie de salvare a economiei europene si a pacii europene”8. In viziunea
acestuia, “cat timp cele 30 de state marunte ale Europei se razboiesc intre ele cu granite vamale
mereu schimbatoare si din zi in zi ma unflate, iar marfurile europene incarcate cu taxe si vami
din tara in tara, cu comunicatii cacre se incruciseaza si se paralizeaza, cu sicane administrative si
monetare si intr-o atmosfera otravita de dusmanii politice nu pot tine piept concurentei
produselor americane si ruse.” Realizarea planului francez era facilitate, dupa opinia lui
Mihalache, de faptul ca intre trei din cele cinci state exista o intelegere politica – Mica Intelegere
– care, desi a promovat stranse legaturi politice si a purtat tratative economice ce puteau fi luate
ca baza in noua structura proiectata, deoarece nu veneau in conflict ci dimpotriva, se
completeaza cu cele ale celorlalte doua tari vecine, Ungaria si Austria.9
Planul Tardieu a intrat si in atentia Adunarii Deputatilor. Constantin Argetoianu, in acel
timp ministru al Finantelor, in numele guvernului a dat o serie de explicatii, ca urmare a mai
multor interpelari facute in Camera, justificand de ce Cabinetul nu a luat pana atunci o pozitie
oficiala si considera ca in aceasta actiune “sta salvarea noastra…..” Insa deputatul A.C. Cuza in
numele partidului sau Liga Apararii National Crestine considera ca planul Tardieu este
“imposibil in principiu” pentru ca initiative acestui plan trebuia sa porneasca de la tarile
importatoare si nu de la tarile exportatoare.10

8
,,Adevarul” din 24 martie 1932.
9
Ibidem
10
D.A.D. din 20 aprilie 1932, p. 3171.
Conferinta celor patru mari puteri europene de dezbatere a planului Tardieu a avut loc la
Londra in zilele de 6-8 aprilie 1932 si s-a sfarsit intr-un esec, datorita opiniilor net contradictorii
dintre participanti.11 Opiniile participantilor care de la inceput s-au impartit in doua: de o parte
grupul franco-britanic, de cealalta parte grupul germane-italian, au fost cuprinse in tre proiecte
neoficiale adresate guvernelor statelor central-europene. In esenta ele evidentiau motivele
politice ale dezacordului: cel italian cerea largirea cercului de state cuprinse in confederatia
danubiana; cel german insista asupra inceperii unor negocieri intre statele dunarene si alte state;
cel francez avea o aliura imperativa, inscriind indicatii asupra a ceea ce trebuie facut si ceea ce
nu trebuie facut.12
Spre nesansa tarilor mici, marile puteri europene n-au ajuns nici in aceasta conferinta sa
adopte o conceptie pozitiva, in sensul ca problemele economice sa ocupe locul corespunzator in
raport cu cele politice, fara de care inlaturarea efectelor crizei economice nu era cu putinta. La
Conferinta de la Londra s-a pus in lumina si mai clar interesele contradictorii ale marilor puteri.
Pentru Franta planul propus de primul ministru Tardieu nu putea sa aiba alt character decat
politic si financiar, intrucat relatiile economice erau foarte restranse cu tarile dunarene, dar din
punct de vedere politic statul francez dorea sa-si consolideze influenta in zona si prin aplanarea
divergentelor si rivalitatilor istorice dintre cele cinci state sa poata alcatui un bloc solid, pe care
sa-l poata opune oricand expansiunii germane in Europa centrala.
Germania se opunea initiativei francize, deoarece ea urmarea prin traditie si prin
constrangere politica restaurarea dominatiei sale in Europa central si primul pas trebuia sa fe
alipirea Austriei. Guvernul german a facut toate eforturile pentru a impiedica realizarea planului
Tardieu, iar sub forma uzuantelor diplomatice, el invoca un viciu de procedura, pe motivul ca
aceasta conferinta ar fi fost intr-adevar complete daca ar fi participat si cele cinci state ale
blocului dunarean. Iar blocul economic al Dunarii ar fi viabil in ultima instant, daca ar ingloba in
fomatia sa si statele in depline raporturi economice cu cele cinci tari, facandu-se aluzie la
Germania, Italia si Bulgaria. In acelasi timp ea contra-propunea o serie de acorduri preferentiale
cu caracter bilateral, similar celor incheiate cu Romania, Ungaria si Iugoslavia pentru produsele
lor agricole. Italia se gasea intr-o situatie deosebita intre aceste doua puncte de vedere. Ea s-a
opus proiectului de uniune vamala intre Germania si Austria pentru a impiedica astfel

11
“Argus” din 22 aprilie 1932.
12
Nicolae Titulescu, op. cit., p. 427-428.
expansiunea Reichului in bazinul dunarean. Pe de alta parte insa nu putea aproba nici inchegarea
blocului economic al celor cinci tari dunarene, deoarece in acest bloc cuvantul hotarator l–ar fi
avut Mica Intelegere, considerate in lumea international ca o creatie a Frantei si prin urmare ca o
adversara evidenta a tendintelor italiene in centrul si sud-estul Europei.
“Rezervele” grupului italo-german au dus si la amanarea sine-die a Conferintei. Dupa
esecul de la Londra, tardieu n-a abandonat planul economic danubian, considerand ca exista
doua metode de continuare: prima de a relua la Geneva discutiile intre cele patru mari puteri si
cea de-a doua pe care nu o impartasea, ca toate statele danubiene sa ia ele initiative unui acord 13.
La 14 aprilie problema afost reluata la o intrunire alui Tardieucu reprezentantii Micii Intelegeri,
Benes, Marinkovic si Titulescu in care s-a hotarat ca pentru moment statele danubiene sa nu ia
initiative unei discutii intre ele pentru “a lasa poarta deschisa reluarii negocierilor intre cele patru
puteri”14. De asemenea politicianul francez isi exprima dorinta crearii unui edificiu cu trei etaje:
la primul etaj se aflau statele dunarene cu tarife preferentiale reduse; etajul al doilea, Germania si
Italia, cu tarife medii sa nu ridice obiectiunea violarii clauzei natiunii celei mai favorizate din
partea Angliei, urmeaza ca Germania si Italia sa aleaga acele marfuri pentru care au monopolul
de fapt la export in Europa central, astfel incat la conventiile comerciale ce statele dunarene le-ar
negocia cu ele, clauza natiunii celei mai favorizate sa poata figura de forma fara de a le adduce
vreo paguba de fond, dat fiind ca atat situatia de fapt, cat si proximitatea geografica a Germaniei
si Italiei de statele dunarene creeaza un adevarat privilegiu commercial pentru aceste marfuri.
In etajul al treilea toate celelalte state, care raman supuse tarifelor inalte si care nu invoca
clauza natiunii celei mai favorizate pentru tarifele preferentiale ce statele dunarene isi acorda
unul altuia.15 Alte eforturi si propuneri menite sa opreasca esecul total al planului francez au fost
facute de sustinatorii cei mai ferventi: Tardieu, Benes, Marinkovic si Titulescu in discutiile care
au continuat la jumatatea lunii aprilie 1932, dar fara rezultate notabile. Ele evidentiau cu tarie
aspiratia continua a statelor Micii Intelegeri de cooperare cu toate tarile din zona danubiana. In
acelasi timp ei erau convinsi ca o asemenea formula de cooperare ar fi avut rezultate certe in
amelioraea eefctelor apasatoare ale crizei economice. Iar prin respectarea tratatelor de pace si
prin stricta pastrare a suveranitatii nationale, o atare structura a statelor dunarene ar fi deschis o
larga perspectiva de cooperare economica, care in mod treptat ar fi avut consecinte positive si in

13
Ibidem, p. 416.
14
Ibidem, p. 419.
15
Ibidem.
plan politic. Cand la inceputul lunii mai 1932 Andre Tardieu pierdea alegerile si parasea scena
politica, noul govern fiind format de Edouard Herriot, la Geneva, Titulescu si Benes au continuat
convorbirile, in scopul de a pastra si promova din planul Tardieu acele idei ce puteau conveni
tuturor statelor din zona.16
In profida esecului Conferintei de la Londra, chestiunea unei organizatii economice nu va
fi abandonata, chiar in acel timp presa europeana anunta organizarea unei conferinte cu character
particular preocupata de aceiasi problema. Astfel Camera de Comert international de la Paris,
Comitetele financiare si economice ale Societatii Natiunilor, Comitetul de experti convocati de
catre Comisia de Studii pentru Uniunea Europeana s.a. au inscris in programul lor cercetari
asupra problemelor tarilor din bazinul dunarean.
Cea mai cunoscuta si comentata a fost Conferinta tuturor Camerelor de Comert din
centrul si estul Europei organizata in zilele de 16-23 aprilie 1932 la Innsbruck din initiative
Camerei de Comert international. Ea a intrunit pe reprezentantii celor cinci tari dunarene, ai celor
patru mari puteri si ai Polonei.17 Rezolutia adoptata la Conferinta avea in vedere o colaborare pe
baza unei organizari rationale a diferitelor domenii de productie, tinandu-se seama de conditiile
nationale oferite de fiecare tara in asa fel incat sa se obtina cele mai bune rezultate economice. 18
Membrii conferintei de la Innsbruck erau convinsi ca acest plan de Confederatie
dunareana poate adduce o formula de cooperare ce putea contribui la o dezvoltare benefica a
relatiilor dintre aceste state din centrul Europei, ca si o ameliorare a crizei lor economice. Ideile
planului Tardieu au mai fost readuse in discutie cu prilejul Conferintei de la Lausanne din iulie
1932. Respingerea lui s-a datorat atitudinii negative a Italiei si Germaniei, la care s-au adaugat
disensiunile fanco-engleze. Marea Britanie a considerat ca acest plan nu-I serveste interesele si
ca prin el Franta isi intareste prea mult influenta in Europa central, complicand relatiile cu
Germania. In acelasi timp, cum s-a observant, nici statele Micii Intelegeri nu au sustinut acest
plan cu convingere din cauza ca el prezenta unele slabiciuni si chiar unele tendinte caracterizate
de ministrul de Externe cehoslovac Benes, ca tentative de a reinvia “o monarhie care nu ma era
valabila”19.

16
Ibidem, p. 421.
17
V. I. Feraru, Tarile dunarene si proiectul Tardieu, Iasi, 1932, p. 17.
18
“Argus” din 29 aprilie 1932.
19
Eliza Campus, Mica Intelegere, p. 110.
Insa dincolo de intreaga efervescenta provocata de interesele economice si politice ale
statelor implicate in initiative franceza danubiana, planul Tardieu a fost vazut si comentat de
multi oameni politici si publicist ca o urmare logica a initiativelor europene a lui Aristide Briand.

Bibliografie
Eliza Campus, Ideea federala in perioada interbelica; Mica Intelegere
V.I. Feraru, Tarile dunarene si proiectul Tardieu
Nicolae Titulescu, Documente diplomatice
Ziarul Adevarul
Ziarul Argus
Ziarul Universul