Sunteți pe pagina 1din 5

,,Din culisele cinematografiei".

Cum au furat italienii filmul ,,Baltagul" din


portbagajul masinii regizorului
Adrian Epure,

Abandonata de Lucian Pintile, ecranizarea dupa romanul lui Mihail Sadoveanu a fost finalizata in numai sase
luni de catre Mircea Muresan, in coproductie cu societatea italiana I.D.I. Cinematografica. Plecat la Roma,
pentru a inregistra coloana sonora, regizorul s-a trezit intr-o zi ca din masina ii disparuse un geamantan. Din
nefericire, era vorba tocmai de montajul filmului.

Publicat in 1930, ,,Baltagul", unul dintre cele mai populare romane ale lui Mihail Sadoveanu, a starnit un interes
deosebit in randul regizorilor romani, inca de la inceputul anilor '60.

Mai intai, Victor Iliu si-a manifestat intentia de a-l ecraniza, depunand si un proiect in acest sens, in 1964. Doi
ani mai tarziu, Liviu Ciulei a vrut la randul sau sa realizeze filmul, dar nici de aceasta data intentia nu s-a
concretizat. La sfarsitul lui 1967, pelicula a fost inclusa in planul cinematografiei pentru anul urmator, dar cu un
alt cineast la carma, Lucian Pintilie, pentru ca, la 16 decembrie 1968, filmul sa intre in sfarsit in productie, dar
avandu-l drept regizor pe Mircea Muresan.

Cum a ajuns filmul pe mana celui care intrase in 1966 pe lista scurta a cineastilor romani premiati la Cannes,
fiind recompensat cu ,,Premiere Oeuvre" pentru ,,Rascoala"t Povesteste chiar Mircea Muresan. ,,M-am trezit
chemat intr-o zi la directia Studioului Cinematografic Bucuresti. Petre Salcudeanu m-a luat direct, fara
introduceri: <<Mircea, preiei tu <<Baltagul>>, Pintilie pleaca in strainatate, are niste contracte...S-a investit
financiar mult, nu vreau sa amanam sine-die...>>. Am intrebat in ce stadiu era lucrul. <<Exista un scenariu
literar, decupaj - nu stiu...Un proiect de distributie, ceva prospectii prin Prahova...>>. Nu mai stiu cine scrisese
scenariul, dar nu mi-a placut. Am comunicat lui Petre ca vreau sa scriu propria adaptare. Peste doua zile, mi s-a
transmis acordul doamnei Profira Sadoveanu. Intr-o luna am terminat adaptarea, direct in decupaj, iar dupa o
serie de probe am ramas la Margareta Pogonat, pentru Vitoria Lipan. Doream o femeie frumoasa, cu chip
energic, sub 40 de ani, ca sa motiveze varsta de 18-19 ani a lui Gheorghita, rol pe care i l-am incredintat
cascadorului Paul Misai", si-a reamintit regizorul.

Intalnirea de la ,,Athenee Palace"

La scurta vreme, la Bucuresti si-a facut aparitia un cunoscut regizor si producator italian, Gian Vittorio Baldi,
care era interesat de o coproductie. Nu era ceva nefiresc in epoca, avand in vedere ca abia se realizasera, in
colaborare, filme precum ,,Dacii", ,,Batalia pentru Roma", ,,Columna" sau ,,Sapte baieti si o strengarita". Dintre
filmel aflate deja pe masa de lucru, pe Baldi l-a atras tocmai ,,Baltagul". Dupa ce a transmis o oferta scrisa pe
adresa studioului de la Buftea, a urmat o intalnire cu Mircea Muresan la ,,Athenee Palace". Intrevedere care s-a
dovedit extrem de fructoasa. ,,Mi-a spus ca trebuie neaparat doua vedete din Italia, care sa joace rolurile
principale. Avea un acord cu Maurice Le Roux, directorul Operei Garnier din Paris, pentru muzica filmului. S-a
oferit si sa ofere toata cantitatea necesara de pelicula <<Eastman Color>>, ceea ce la noi chiar era o problema.
Apoi m-a invitat la Roma ca sa vizionam variante pentru Vitoria. Pentru criminal mi-l propusese deja pe Folco
Lulli", a povestit regizorul. Conform documentelor pastrate de Arhiva Nationala de Filme, acordul de
coproductie semnat la 16 martie 1969 prevedea o participare a partii italiene in cuantum de 30% din totalul
cheltuielilor.

Sophia Loren si Alida Valli, variante pentru Vitoria Lipan

In Italia, la sediul companiei I.D.I. Cinematografica, Gian Vittorio Baldi si Mircea Muresan au inceput sa
vizioneze fotografiile actritelor in voga ale momentului. Cum romanul nu se arata foarte entuziasmat de
variantele propuse, Baldi l-a intrebat pe cine ar vedea el in rol. ,,Pe Sophia Loren", a venit imediat raspunsul.
Dupa o scurta perioada de tacere, Baldi a exclamat: ,,Indrazneata propunere, dar nu e genul ei". ,,I-am raspuns
ca jucase deja o taranca, in <<La ciociara>>, asa ca ne-am pus de acord sa-i trimita scenariul agentului ei.
Raspunsul a venit chiar a doua zi. Sophia Loren a spus ca ar fi incantata sa interpreteze un asemenea personaj,
dar in acel moment nu era disponibila, fiind insarcinata. Ar fi putut abia peste doi ani, dupa ce mai crestea
copilul, slabea si ea din nou. Nu se punea problema. Am numit-o apoi pe Alida Valli. Era impreuna cu regizorul
Giancarlo Zagni, pe care-l cunosteam de la Cannes. M-au invitat acasa, am stat de vorba, ba chiar mi-au facut si
o mare surpriza, interpretand o secventa din <<Caldura mare>> de Caragiale. Citeau dintr-o carte veche, in
limba italiana. Insa nici Alida Valli nu era disponibila, avea antamat un lung turneu teatral, in Italia si Elvetia", a
rememorat Muresan. Au reinceput asadar cautarile. Pana la urma, regizorul s-a oprit la Margarita Lozano.
Cunoscuta inclusiv in Romania pentru rolurile din ,,A Fistful of Dollars"(n.r. ,,Pentru un pumn de dolari"), unde
a fost partenera lui Clint Eastwood, respectiv din ,,Viridiana", film recompensat anterior cu ,,Palme d'Or" la
Cannes. ,,Baldi a sunat-o, a venit la intalnire, a spus ca e disponibila, iar apoi, in urma discutiilor, a acceptat si
rolul. Excelenta actrita, disciplinata. Si asa am facut filmul", a povestit regizorul.

Filmarile au avut loc intre 28 februarie si 19 mai 1969, exterioarele fiind trase la Sucevita, Rosu, Rarau si
Buftea. Cheltuielile de productie s-au ridicat la 3.134.495 de lei. Pe langa Margarita Lozano (Vitoria Lipan),
Paul Misai (Gheorghita) si Folco Lulli (Bogza), distributia i-a mai inclus pe Ilarion Ciobanu (Nechifor Lipan),
Sidonia Manolache (Minodora), N.N. Matei (Cutui), Florin Scarlatescu (Subprefectul), Sandu Sticlaru (Parintele
Daniil) si Nunuta Hodos (Maranda).
,,Intr-o zi ne-am trezit ca disparuse un geamantan"

S-a lucrat insa in paralel si la partea de post-productie, intrucat Gian Vittorio Baldi dorea sa inscrie filmul la
Festivalul International de Film de la Venetia, care in acel an se desfasura intre 23 august si 5 septembrie. De
aici incepe o poveste care ar putea realmente face subiectul unui alt film.

,,Prin iunie aveam filmul gata la doua benzi, cum zicem noi. Adica dialogurile si imaginea. Se primeau si astfel
de filme la preselectia pentru Venetia. Am plecat la drum cu masina mea, Fiat 2300, impreuna cu Adrian
Caracas, directorul filmului. In portbagaj, 12 cutii cu pelicula, 12 cutii de sunet. Am plecat asadar la drum. De
pe la Lugoj a inceput sa se auda un scartait la roata stanga - spate. La Timisoara, eram deja in pana! Am oprit la
cel mai mare service din oras. Mi s-a recomandat numele unui mecanic specialist in Fiat-uri. A urcat masina pe
rampa: <<Uitati, rulmentul e spart! Sper ca se potriveste unul de la 1800>> Am plecat la drum, am condus zi si
noapte. Am prezentat filmul, echipa condusa de profesorul Ernesto Laura m-a asigurat ca e admis in competitia
oficiala. De la Venetia am plecat la Roma sa inregistram muzica. Ne-am cazat la un hotel oarecare, iar intr-o zi
ne-am trezit ca disparuse un geamantan. Ne furasera filmul!", si-a reamintit Muresan.

,,Nimeni nu credea ca putem sa fim gata la timp"

,,Pur si simplu ne furasera bagajul, fara sa stie ce e inauntru. Au vazut ca era mai greu si au intins-o! L-am
cautat pe Baldi, i-am explicat ce se intamplase. Furasera montajul, la care am lucrat trei luni. Au dat anunt in
ziar, ca se ofera recompensa. Pentru ca hotii chiar n-aveau ce face cu pelicula. N-a raspuns nimeni la apel.
Marea problema era ca era cam pe 25 iunie, iar la festival trebuia mers pe 15 august cu o copie subtitrata. Ajuns
acasa, mi-am convocat echipa, dar nimeni nu credea ca putem sa fim gata la timp pentru festival. Astazi,
montajul se face mult mai simplu, pe calculator. Dar atunci se taia cu foarfeca si se lipea, bucata cu bucata. Se
intra in laborator, se copiau dublele. Un proces migalos. Dupa o munca titanica, in mai putin de patru saptamani,
aveam copia de lucru, in proiectie la doua benzi, cu dialog. A durat inca o saptamana sincronizarea muzicii. A
urmat mixajul, inca o saptamana. Intre timp, tineam legatura cu cei de la Venetia. Profesorul Ernesto Laura ne-a
spus ca n-are cum sa ne rezerve un loc in competitia oficiala, daca nu e sigur ca venim. Dar ne-a promis ca, in
cazul in care reusim sa ajungem oricand pe parcurs, filmul va fi prezentat in sectiunea informativa. Cam pe 21
august am reusit sa terminam, aveam o copie standard subtitrata in italiana. Am plecat iar cu masina, impreuna
cu operatorul Nicu Stan. Baldi a facut o publicitate extraordinara, el avand si un alt film in competitie,
<<Porcile>>, al lui Pier Paolo Pasolini", a povestit regizorul.

Expozitia de nuduri din dulapul cu scule

Drumul spre Italia a fost iarasi plin de peripetii. ,,In Iugoslavia, trecusem de Belgrad, auzim un scrasnet
puternic, pe stanga spate. Se sparsese din nou rulmentul. Eram pe sosea, se lasase noaptea si nu oprea nimeni.
Pe la 8 dimineata apare unul pe bicicleta. Zicea ceva pe limba lui. A adus si sculele de la bicicleta. Mi-a venit o
idee formidabila. Iarasi - jocul intamplarii. L-am intrebat, prin semne, putin pe nemteste, la ce distanta e prima
localitate. Zice ca sunt cam 10 kilometri. Mi-a dat bicicleta. Era duminica dimineata. Nu era deschis decat biroul
postal. Era o fata care il tragea de bretele pe un baietandru. Am vorbit cu ea pe toate limbile stiute. Nu intelegea
nimic. Pana la urma, i-am spus: <<Auto, kaput!>> A inteles. I-am aratat directia, zece degete si am spus:
<<Kilometer>>. A pus mana pe telefon, a vorbit ceva, dupa care mi-a facut semn sa ma duc la masina. Si am
plecat. Imediat a venit si o masina-platforma, de la un service de-al lor. L-am salutat pe cel cu bicicleta, care
intre timp se imbatase, cu o sticla de tuica pe care o aveam in portbagaj. Am ajuns in curtea unui atelier auto. A
venit mecanicul, a deschis un dulap imens cu scule, pe usile caruia erau numai femei goale. A scos un rulment,
de aceeasi dimensiune, care era insa mai subtire cu doi milimetri decat cel original. A stat, s-a gandit, ne-a trimis
afara. O ora a mesterit. Eu m-am dus, am mai tras cu ochiul. Stiti ce-a facuta O saiba, la strung, ca sa se
potriveasca pana la urma rulmentul cel subtire. I-am intins o bancnota de 10 dolari. A luat-o, s-a frecat cu ea pe
frunte. Ne-a mai prezentat o data expozitia de nuduri, dupa care a inchis pravalia si a plecat. Lucratura functiona
bine-mersi si in 1978, cand am vandut Fiat-ul", a dezvaluit Mircea Muresan. Dupa ce a fost prezentat la Venetia,
filmul a mai figurat si in programul festivalului de la Brno, proiectia de gala avand loc la 15 octombrie 1969, in
timp ce premiera de la Bucuresti a fost programata pe 27 octombrie.

Unii din critici au comis o grava greseala de tinuta atunci cand au vorbit in termeni aproape insultatori de
Margarita Lozano. Desigur, e omeneasca supararea ca o artista straina a fost socotita a juca mai bine un rol asa
de romanesc ca acel al Vitoriei. Poate ca daca el i-ar fi fost incredintat unei actrite indigene, ar fi fost tot atat de
bine interpretat. Da. Daca. Dar felul extraordinar cum a jucat Margarita Lozano nu este un <<daca>>. Este un
fapt implinit

D.I. Suchianu (,,Contemporanul", decembrie 1969)

5.111.388 de spectatori au urmarit filmul in reteaua autohtona de cinematografe.

Cum a fost salvata secventa inmormantarii lui Nechifor Lipan

Mircea Muresan si-a dorit si a reusit sa filmeze scena inmormantarii lui Nechifor Lipan exact asa cum si-a
imaginat-o si Mihail Sadoveanu in paginile romanului. A fost singura secventa care i-a deranjat pe vigilentii
cenzori ai timpului, care au vrut sa-i impuna regizorului ,,ciuntirea" acesteia.

,,Comunistii nu ii iubeau deloc pe popi. Norocul a venit din partea unui inalt responsabil, absolvent de seminar
teologic. A fost o inmormantare in toata regula, la care au participat, din proprie initiativa, peste o suta de tarani
autentici din zona Vatra Dornei", a povestit, amuzat, venerabilul cineast.

Cetatean de onoare al Judetului Sibiu

Mircea Muresan, care va implini 89 de ani la 11 noiembrie, a primit saptamana trecuta titlul de cetatean de
onoare al Judetului Sibiu, devenind prima persoana care detine acest titlu atat din partea Municipiului, cat si a
Judetului Sibiu. Pentru serviciile aduse cinematografiei romanesti, Mircea Muresan a mai fost distins cu
,,Ordinul Muncii" si ,,Ordinul meritul cultural si serviciul credincios in grad de cavaler".

Pe langa ,,Rascoala" (1966), ,,Baltagul" (1969) si ,,Ion - Blestemul pamantului, blestemul iubirii" (1980),
Mircea Muresan este si regizorul unor seriale de televiziune de mare succes, ,,Toate panzele sus" (1977)
respectiv ,,Lumini si umbre" (1981-1982, alaturi de Andrei Blaier si Mihai Constantinescu).

S-ar putea să vă placă și