Sunteți pe pagina 1din 3

BURAC ALEXANDRU

An IV PASTORALĂ
GR. I

 Cum evaluaţi tehnica yoga din perspectiva spiritualităţii ortodoxe ?

Perspectiva comparatistă pe care o voi realiza va avea în vedere treptele pe


care cele două căi spirituale le propun pentru a atinge ceea ce creştinii numesc
mântuire, iar yoghinii – eliberare.
Dacă mistica indiană învaţă că eliberarea se poate realiza aici şi acum, în
această viaţă de pe pământ, despre acelaşi lucru se poate spune că învaţă şi
creştinismul, cu importanta subliniere că este vorba mai exact de o îndumnezeire
a omului, înţeleasă ca o pregustare a lui Dumnezeu. Mântuirea desăvârşită o
primim abia în împărăţia lui Dumnezeu.
Despre mijloacele principale pe care adepţii celor două căi spirituale le
folosesc pentru a realiza mântuirea, se poate spune că yoghinii au meditaţia, iar
creştinii – rugăciunea. Acesta din urmă poate fi înţeleasă, într-un sens general,
ca orice formă de îndreptare a atenţiei noastre spre Dumnezeu. Această atenţie
trebuie treptat să devină o stare interioară permanentă şi conştientă, precum
respiraţia sau bătăile inimii. Pentru a realiza acest lucru, Părinţii asceţi ai
Ortodoxiei, au dezvoltat o adevărată „artă” sau „tehnică” a rugăciunii, numită
„rugăciunea inimii” sau „rugăciunea lui Iisus”.
Analizând în paralel treptele urcuşului spiritual al yoghinului şi ortodoxului,
se poate vorbi, în ambele părţi, de două etape: yoghinul are în vedere o treaptă
pregătitoare, respectiv atitudinea moral-ascetică, şi tehnica yoga propriu-zisă, iar
creştinul are ca primă etapă acţiunea înspre despătimire şi apoi contemplaţia. O
mare deosebire între cele două căi mistice constă în aceea că pe treptele
superioare ale tehnicii yoga virtuţile morale nu mai joacă nici un rol, şi de aceea
nu mai sunt dezvoltate mai departe, pe când în mistica creştină de Răsărit
raportul este tocmai invers – extazul mistic este tot timpul subordonat
desăvârşirii morale.
După treapta înfrânărilor (yama) şi a disciplinelor (niyama), urmează
asanele cu care se începe tehnica yoga, în sensul strict al cuvântului. Asanele
sunt diverse poziţii ale trupului în care yoghinul stă nemişcat, pentru a-şi anihila
activitatea senzorială şi a face ca propria conştiinţă să nu mai fie afectată de
prezenţa trupului său şi de lumea exterioară, ci să devină o conştiinţă cosmică şi
impersonală.
Poziţia corpului joacă un anume rol şi în „rugăciunea inimii”, dar în ciuda
unor aparente asemănări, trebuie precizat că tehnica yoga nu concepe aceste
poziţii corporale ca pe o dăruire specială în faţa lui Dumnezeu, ci ca pe o treaptă
premergătoare neutralizării conştiinţei eului şi lumii. Interiorizarea ascetului
ortodox nu are ca scop renunţarea la propria conştiinţă, ci a-L regăsi pe Hristos,

1
primit deja prin Taina sfântă a Botezului, şi a intra într-o profundă comuniune cu
El.
Disciplinarea respiraţiei reprezintă o altă treaptă importantă în cele două
căi spirituale. În Yoga această tehnică este cunoscută sub numele de pranayama
şi de asemenea se subordonează scopului ultim de suspendare a gândirii şi a
oricăror senzaţii şi percepţii. Acest lucru trasează din nou deosebirea ce trebuie
văzută între cele două „tehnici” spirituale.
Pe a cincea treaptă Yoga, ce constă în „suprimarea” simţurilor
(pratyahara), se urmăreşte stoparea absolută a tuturor impulsurilor senzoriale
venite din exterior, cât şi din interior sub formă de imagini şi emoţii. În acest
stadiu yoghinul caută să obţină o cunoaştere mistică a obiectelor din exterior, o
contemplare directă, în esenţa lor, fapt ce depăşeşte cunoaşterea raţională sau
senzorială la care se rezumă oamenii de rând.
La fel, şi cel care practică „rugăciunea lui Iisus” caută să realizeze o detaşare
de orice gând şi imagine care i s-ar strecura în timpul rugăciunii, pentru că
Dumnezeu, cu care intră în legătură, fiind duh fără formă şi culoare, se cade ca
şi mintea rugătorului să fie la fel. Dar în contrast cu yoghinul, ascetul ortodox nu
urmăreşte prin aceasta „cosmicizarea” conştiinţei sale, ci o restabilire a
comuniunii cu Dumnezeu.
Realizând o autonomie faţă de stimulii lumii exterioare şi de dinamica
subconştientului, yoghinului îi este facilitată apoi exersarea unei tehnici întreite,
cunoscută sub numele de samayama şi care cuprinde ultimele 3 trepte ale
urcuşului yoghin: „concentrarea”, „meditaţia” în sensul propriu-zis şi „staza”
sau extazul mistic. Din nou, se pot găsi elemente comune care descriu efecte ale
practicii Yoga şi ale „rugăciunii inimii”, dar trebuie privit dincolo de
experienţele mistice în sine şi să analizăm sensul şi finalitatea lor propriu-zisă.
În ultimă fază, yoghinul realizează tot mai deplin o anulare a propriului eu, a
propriei persoane, a propriei conştiinţe, o golire sub toate aspectele, pentru a
accede la „Nimicul” absolut. Ascetul ortodox în schimb se goleşte pe sine pentru
a se umple de Dumnezeu şi astfel să primească îndumnezeirea. Unindu-se cu
Dumnezeu, creştinul nu doar că îşi păstrează conştiinţa şi personalitatea sa, dar
acestea se întăresc şi nu se diluează în Oceanul imens al dumnezeirii.
Încununarea tuturor eforturilor ascetice ale creştinului stă în tăria de a putea
afirma ca Sf. Ap. Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal 2,
20).
Concluzionând cu o perspectivă generală asupra a ceea ce determină într-
adevăr efectele spirituale specifice tehnicilor studiate în paralel, se pot preciza
următoarele: în cazul practicii Yoga cele mai înalte rezultate sunt doar produsul
conlucrării omului cu propria natură umană, iar în cazul „rugăciunii inimii”
atingerea celor mai înalte stări mistice prin această rugăciune se datorează
conlucrării ascetului cu harul divin primit prin Sfintele Taine. Din prismă
ortodoxă, realizările spirituale ale yoghinilor sunt expresia unei căutări
neîmplinite a sufletului omenesc după o adevărată comuniune cu Dumnezeu şi

2
dovedesc faptul că păcatul adamic nu a distrus complet chipul lui Dumnezeu din
om, ci doar l-a alterat.
Deşi asistăm astăzi la o accentuare a ispitelor sincretiste în domeniul
spiritualităţii, ca şi creştini, suntem chemaţi la o foarte profundă cunoaştere a
specificului nostru spiritual-ortodox pentru a ne putea da seama cât de completă
şi bogată este Ortodoxia în care ne-am născut.

Bibliografie :
1. Nicolae Achimescu, Religii în dialog, Trinitas, Iaşi 2006, p. 172 – 189.
2. Nicolae Achimescu, India. Religie şi filosofie, Tehnopress, p. 185, 188,
191-192.