Sunteți pe pagina 1din 8

Macul de grădină (Papaver somniferum) se întâlnește în România ca specie cultivată sau subspontană.

Este identic cu macul opiaceu. Semințele sunt utilizate în industria alimentară.


Descrierea speciei. Mac din flora spontană (Papaver rhoeas)
Rădăcina pivotantă lungă de 25–30 cm (80 cm), groasă de circa 1–2 cm cu ramificații secundare pe o rază
de circa 30–50 cm, tulpina erectă netedă cilindrică , cerificată, înaltă de circa 150 cm, simplă sau puțin
ramificată. Frunzele sunt întregi alterne alungit-ovoide, acoperite cu ceară, cu margini neregulate, glabre
(lipsite de peri), fața superioară cu nervură proeminentă. Flori sunt mari, solitare 1-10 pe plantă,
actinomorfe, violete, albe, roz sau roșii. Fructul este o capsulă ovoidă sau ușor turtită, cu stigmat persistent
(aspect de rozetă), caliciul este caduc (cade după înflorire). Toate organele plantei conțin vase laticifere cu
latex care are în compoziție peste 40 de alcaloizi. Cele mai cunoscute varități de Papaver somniferum sunt:
 var. album cu flori albe, capsule ovoide și semințe alb gălbui
 var. nigrum cu flori violacee, capsule globuloase și semințe albastre cenușii
 var. glabrum cu flori roșii purpurii, semințe aproape negre
 var. setigerum cu florim violete, semințe păroase
 ssp.somniferum specie numai de cultură, flori gri albastre,
Formula florală: K2C2+2A∞G(∞)
Opium
Macul de grădină este principala sursă naturală pentru receptorul μ-opioid, și a tuturor opioidelor. Opiul
natural este un latex pe care planta îl secretă când sunt incizate capsulele verzi. Din opiu sunt extrași
numeroși alcaloizi precum morfină, tebaină, codeină și oripavină. Morfina este alcaloidul predominant în
varietățile de mac cultivate în majoritatea țărilor producătoare.
Produsul vegetal folosit. Oficinale sunt numai capsulele(Capita Papaveris immaturi sau Fructus Papaveris
immaturi) recoltate inainte de maturitatea lor, cand au dimensiunile maxime; fiind inca verzi se usuca la
temperatura moderata, intregi sau taiate in jumatati si in aces caz li se indeparteaza semintele; prin uscare
iau culoarea galbuie pana la brun deschis. Produsul astfel obtinut are miros slab-narcotic, gust amar,
mucilaginos.
Principii active: alcaloizi (morfina, narcotina, narceina, papaverina, etc.)
Actiune farmacologica: sedativa, hipno-analgetica, variabile din cauza continutului diferit in morfina al
capsulelor.
Intrebuintari: se utilizeaza numai extern, sub forma de decoct sau infuzie 1 %, ca usor alagetic si calmant,
in spalaturi si gargarisme; intern nu se administreaza deoarece din cauza continutului diferit in morfina al
produsului poate produce accidente mortale.
La copii nu se poate folosi nici extern
Capsulele de mac intra in compozitia ceaiurilor: anticolitic, sedativ si pentru gargara.
Cinnamomum Camphora (Camforul) este un copac veșnic verde, care crește în înălțime până la 20-30
m. Frunzele au un aspect ceros, lucios și cand sunt zdrobite miros a camfor. Primăvara produce frunziș
verde strălucitor, cu flori mici albe. Produce ciorchini care arată asemănător cu fructele negre de pădure cu
dimensiuni de aproximativ 1 cm diametru. Scoarța este de culoare galbenă, foarte tare și crăpată pe
verticală.
Compoziția chimică – Alfa-pinen, camfen, beta-pinen, sabinen, felandren, limonen, 1,8-cineol, gama-
terpinen, p-cimen, terpinolen, furfural, camfor, linalool, acetat de bornil, terpinen-4-ol, cariofilna, borneol,
piperiton, geraniol, safrol, cinamaldehide, cinamat de metil și eugenol.
Proprietăți – Analgezic, antidepresiv, antiinflamator, antiseptic, cardiac, carminativ, diuretic, febrifug,
hipertensiv, insecticid, laxativ, rubefacient, stimulent, sudorific, vermifug și vindecător.
Recomandări – Depresie nervoasă, acnee, inflamație, artrită, dureri musculare, entorse, reumatism,
bronșită, tuse, răceli, febră, gripă și afecțiuni infecțioase.
Această plantă se regăseşte în remediile naturale COUGHEND Sirop, NON DOLOR.
Mușețelul (Matricaria recutita, denumit și romaniță, mătrice, mătricea, morună, roman, romonel sau
prin Transilvania românică) este o plantă erbacee anuală, medicinală, din familia Asteraceae, cu frunze
divizate și cu flori grupate în capitule terminale. Următoarele denumiri sunt sinonime pentru mușețel:
Chamomilla chamomilla, Chamomilla recutita (nume acceptate în conformitate cu Flora Europei),
Matricaria chamomilla, și Matricaria suaveolens.
Etimologie: diminutiv al cuvântului mușat din dialectele macedoromân și meglenoromân, adică frumos, în
latină formōsus (Pușcariu 665; Candrea-Dens., 655; REW 3450; DAR), cf. *frumușat).
Musețelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, atingând o inălțime între 20 și 60 cm. și mult ramificată,
cu flori grupate în capitule terminale. Marginea fiecărui capitul este ocupată de flori albe, iar în regiunea lui
centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben-aurii. Receptaculul capitulului, plan la începutul
înfloririi devine conic și gol la interior, ceea ce permite deosebirea florilor de mușețel adevărat de florile
recoltate de la specii înrudite dar care nu au proprietăți terapeutice. Mușețelul este o plantă originară din
sudul și sud-estul Europei, astăzi întâlnită în aproape întreaga lume. În România, are o mare arie de
răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturoase, pâna în
toate locurile însorite și mai umede de pe lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu predilecție pe solurile
nisipoase ușoare.Înflorește începând cu lunile aprilie-mai până la sfârșitul lunii august, uneori înflorește și a
doua oară în septembrie. Momentul cel mai prielnic pentru recoltare este atunci când majoritatea
inflorescențelor au petalele marginale dispuse orizontal (Flores Chamomillae), în această fază de înflorire,
florile au cel mai mare conținut în ulei esențial. Recoltarea se face numai după ce s-a ridicat roua și numai
pe timp însorit, de obicei o singură dată pe an, în lunile mai-iunie.
Componenții principali Această plantă conține : ulei volatil bogat în chamazulenă, substanțe
amare de natură sescviterpenică, flavonoide, substanțe de natură cumarinică, colină, mucilagii, acid
salicilic, fitosterine, substanțe glicozidice,acid clorogenic, camilină, vitamine, săruri minerale.
Proprietăți antiinflamatoare antiseptice analgezice antihistaminice cicatrizante și gastrice acțiune
antiseptică și decongestivă anorectal tonic capilar
Indicații
Intern
Bun sedativ antispasmatic și stimulent în cistite, în tratamentul enterocolitelor, gastritelor, dismenoreelor,
diareei, colicilor intestinale, infecțiilor renale, în boli ale ficatului, în unele stări alergice, în astmul bronșic
al copiilor. Calmează iritațiile oculare.
Extern
Are multiple întrebuințări sub formă de cataplasme, gargară, clisme, băi în diferite afecțiuni : arsuri,
hemoroizi, răni, dureri de gât, diferite ulcerații ale pielii, abcese dentare, conjunctivite, calmează tenurile
înroșite și iritate.
Coada șoricelului (Achillea millefolium) este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze
penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din
câmpie până în regiunile subalpine.
Numele generic de Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care a descoperit
planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților[1] săi. Numele speciei, millefolium, descrie frunzele
penate, păroase.
Tratamente naturale pe baza de coada șoricelului
Este recomandată la enterocolite, gastrite, colici gastrice. Este antiseptic (ca și mușețelul), tonic aperitiv,
coleretic-colagog, stimulează funcția hepatică, este antispastic, antiinflamator, astringent[2].
Coada șoricelului reprezintă un remediu natural în tratarea multor afecțiuni: boli ale stomacului, hemoroizi,
dureri menstruale, boli de vezică, anorexie, osteoporoză, reumatism, nervozitate, boli intestinale, tuse,
chisturi ovariene, mâncărimi vaginale, oxiuri, gastrită.[necesită citare]
Acțiunea terapeutică se bazează pe proprietățile acestei plante: regenerator de țesuturi, dezinfectant,
expectorant, antiinflamator, calmant gastric, decongestiv hemoroidal.[necesită citare]
Preparatele naturale cel mai des utilizate din acesta plantă sunt: infuzia (ceaiul) de frunze și de flori (ajută
la tratarea constipației, leucoreei, contra viermilor intestinali, reduce starea de nervozitate, ameliorează
tenurile înroșite), dar și alifia preparată din coada șoricelului (ajută la tratarea varicelor).[necesită citare]
Coada soricelului este o planta medicinala apreciata ca remediu natural pentru nenumarate afectiuni inca
din cele mai vechi timpuri.
Florile si frunzele plantei sunt utilizate in medicina naturista la prepararea celor mai eficiente remedii
naturale pentru tratarea bolilor de stomac, intestin, vezica, si multe altele, care vor fi prezentate in cele ce
urmeaza.
In medicina populara coada soricelului reprezenta un remediu natural in tratarea ranilor, taieturilor
(comprese cu seva stoarsa din planta), durerile de masea puteau fi remediate cu ajutorul frunzelor de
coada soricelului pisate si usturoi (sub forma de legaturi), tusea se vindeca daca pacientul bea zilnic ceai
din varfurile florale de coada soricelului.
Proprietatile terapeutice ale acestei plante se datoreaza uleiului volatil continut, oferandu-i calitati de:
- expectorant,
- calmant gastric, intestinal, al mucoasei anorectale,
- antiinflamator, dezinfectant,
- antispasmodic al cailor biliare,
- decongestiv hemoroidal, regenerator de tesuturi.
Coada soricelului este recomandata ca remediu natural in tratarea si vindecarea:
bolilor aparatului urinar constipatiei
durerilor menstruale osteoporozei
gastritei gingivitei
hemoroizilor lipsei menstruatiei
durerilor renale chisturilor ovariene
mancarimilor vaginale inflamatiilor ovarelor,
cancerului genital oboselii
anorexiei enterocolitei
viermilor intestinali starilor de nervozitate
Tratamente naturale cu coada soricelului:
Ceaiul preparat din florile si frunzele de coada soricelului constituie un remediu natural in:
- vindecarea durerilor menstruale, menopauzei,
- constipatiei, nervozitatii,
- cistitei, leucoreei,
- eliminarea viermilor intestinali,
- tratarea afectiunilor cavitatii bucale,
- calmarea tenurilor iritate,
- inlatura starea de tensiune readucand calmul.
Alifia de coada soricelului este foarte eficienta in vindecarea ranilor si a varicei.
Baile de sezut trateaza in principal bolile specifice femeilor: mancarimi vaginale, afectiuni ale organelor
genitale.
Măceş (Rosa canina) - beneficii şi proprietăţi
Descriere. Rãspândit prin câmpii, pe dealuri şi la munte, mãceşul este unul dintre cei mai cunoscuţi
arbuşti medicinali de pe la noi. Creşte înalt, de 1-3 m, acoperit cu ghimpi, cu tulpini alungite, grupate în
tufã. Trandafirul sãlbatic are flori roz sau albe, mari, care cresc fie solitare, fie grupate câte douã sau trei.
Măceşele se culeg din iunie până în septembrie, apoi se usucă şi se zdrobesc sau se macină pulbere.
Măceşele zdrobite sau măcinate se folosesc la prepararea infuziilor, decocturilor, tincturilor sau a
extractelor uscate.
CompoziţiePrincipalul element valoros al mãceşelor este acidul ascorbic,adicã vitamina C. Mãceşele
mai conţin – dupã cum trãdeazã şi culoarea lor roşie – cantitãţi importante de carotenoizi, precursori ai
vitaminei A. Lista vitaminelor conţinute în mãceşe continuã cu vitaminele B1, B2, PP şi K. Paleta de
ingrediente bioactive din mãceşe este completatã de substanţe glucidice, pectine, taninuri, acizi organici,
terpenoide, glicozide ale beta-sitosterolului şi altele.
Acţiune Datoritã conţinutului mare de vitamine, mãceşul este un excelent vitaminizant natural.
Vitamina C condiţioneazã buna funcţionare a tuturor celulelor, ea jucând un rol esenţial în procesele
metabolice fundamentale, şi anume în reacţiile de oxido-reducere şi în respiraţia celularã.
De asemenea, mãceşele cresc rezistenţa capilarelor sanguine, care devin astfel mai puþin fragile. În plus,
unii autori îi menţioneazã proprietãţile astringente, antidiareice, diuretice, precum şi faptul cã stimuleazã
pofta de mâncare şi digestia.
Indicaţii terapeutice Preparatele farmaceutice sau alimentare din mãceşe sunt indicate în
prevenirea şi tratarea rãcelilor, a gripei, la bolnavii cu hipovi-taminozã, precum şi la cei aflaţi în
convalescenţã, ca tonic şi stimulent general. Unii autori le recomandã şi în afecţiunile vasculare pentru
menţinerea elasticitãţii capilarelor sanguine.
Administrare: În tratamentul răcelilor, gripei, al oboselii generalizate:
Infuzie: Puneţi 2-2,5 g de fructe la o cană de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze timp de 10 minute, apoi
strecuraţi. Beţi 3-4 câni pe zi.
Tinctură: Puneţi 30 de picături într-un pahar cu apă. Luaţi de 3 ori pe zi, înainte de mese.
În tratamentul diareei:
Decoct: Puneţi 30-50 g de fructe măcinate la 1 I de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze 15 minute şi strecuraţi.
Beţi decoctul regulat, mai ales la micul dejun.
Precauţii şi contraindicaţii Preparatele pe bază de măceşe nu sunt recomandate în sarcină şi alăptare.
Tratamente naturale pe bază de măceș
Măcesul (Rosa canina) este foarte apreciat în medicina naturistă, în special datorită complexului
de vitamine pe care îl conține: vitamina A, B1, B2, C, K, P, E.
Măceșul este un rezervor de vitamine pentru organismul uman. Ceaiul de măceșe tratează
intoxicațiile, diarea, afecțiunile hepatice, febra, viermii intestinali (în acest caz, și pulberea de
măceșe este foarte eficientă), palpitațiile. Afecțiunile rinichilor și ale vezicii urinare pot fi tratate
cu ajutorul ceaiului de semințe de măceș.
Elixirul de măceș este recomandat în tratarea bronșitei cronice și a tusei de bătrânețe.
Principalele utilizari ale macesilor cuprind:
- avitaminozele
- lipovitaminozele
- febra, intoxicatie,
- palpitatii, suferinte hepatice,
- diaree, viermi intestinali,
- fiind un remediu util in refacerea elasticitatii si permeabilitatii capilarelor.
Ceaiul din seminte de macese ajuta la tratarea afectiunilor rinichilor si vezicii urinare.
Se recomanda a nu se utiliza vas de metal la prepararea ceaiului, pentru a nu-si pierde aportul de
vitamina C.
Daca pacientul ia pe stomacul gol, dimineata un amestec din pulbere de macese (fara samburi si
peri) si miere de albine, va scapa de disconfortul provocat de viermii intestinali.
Tusea, in special cea de batranete si bronsita cronica poate fi tratata cu "elixirul de maces". In
continuare va este prezentat modul de preparare: se fierb in 150 g de miere si 1 l de vin, timp de
cinci minute 75 g de ramuri de maces (+ frunze si fructe). Dupa ce se strecoara, acest amestec se
va mai fierbe de trei ori timp de o luna.
Se recomanda a se bea de doua ori pe zi, 100 ml de elixir de macese. Aceasta cura dureaza doua
saptamani, putand fi reluata dupa alte doua saptamani de pauza.
Cătină (Hippophae rhamnoides) - beneficii şi proprietăţi
Descriere. Cătina este un arbust care poate creşte pãnã la 5-6 metri înãlţime. Ramurile prezintã
numeroşi ţepi lungi,foarte ascuţiţi, iar frunzele sunt înguste, de culoare verde-argintiu. Florile, brun-gãlbui,
sunt mici şi apar în lunile martie - aprilie. Principala parte folositã în fitoterapie sunt fructele.
Principala parte folositã în fitoterapie sunt fructele de cătină, bogate în vitamina C şi cu un conţinut bogat
în ulei, extrem de benefic în afecţiunile pielii. De asemenea, sucul de fructe presate poate fi consumat ca
atare sau transformat în sirop, cu multiple beneficii petnru sănătate.
Compoziţie Fructul este bogat in vitamina C (de doua ori mai mult decat macesul si de 10 ori mai
mult decat cictricele), precum si alte vitamine E, K,F,P, complexul B (B2,B6,B9,colina, inozitol),
carotenoide (beta caroten, xanthophila), minerale si oligoelemente, acizi grasi polinesaturati, uleiuri
complexe (din care se obtine uleiul de catina, oleum hippophaes), serotonina, uleiuri volatile, flavonoide,
pectine, taninuri, aminoacizi, enzime, fitosteroli.
Acţiune Cătina are efect antioxidant, emolient, citoprotector, imunostimultor, vitaminizant, depurativ,
antiinflamator, cicatrizant.
Indicaţii terapeutice Preparatele pe bază de cătină sunt recomandate în caz de: afecţiuni
hepatie, oculare, răceli, viroze respiratorii, pojar, afecţiuni gastroduodenale, urticarii, eczeme, surmenaj,
ulcer gastric, ateroscleroză.
Administrare:
Siropul din fructe de cătină se prepară din miere si suc de fructe sau fructe în părţi egale puse în borcane
închise ermetic si pastrate la frigider; este deosebit de valoros deoarece pastreaza proprietatile nealterate ale
plantei proaspete si toate substantele active terapeutic; se administreaza cate 1 - 2 linguri inainte de mesele
principale.
Infuzia din fructe de cătină uscate şi zdrobite se prepară din 1- 2 lingurite peste care se toarna 250ml (o
cana) de apa clocotita, lasandu-se la infuzat acoperite, o jumatate de ora; se poate consuma in anotimpul
rece fiind un ceai puternic vitaminizant.
Tinctura din scoarţă de cătină se obtine punand la macerat scoarta cojita de pe crengutele de catina, in
alcool de 60-70 de grade timp de 2 saptamani ; se administreaza cate 30 de picaturi de 3 ori pe zi
Uleiul din fructe de catină se poate prepara acasa prin macerarea timp de 21- 30 de zile a fructelor de
catina in ulei vegetal (floarea soarelui sau masline).
Extractul de muguri de cătină (gemoderivat), se administreaza 30-50 de picaturi (1-2 ml) de 2 ori pe zi
pentru cresterea imunitatii, tonifierea sistemului nervos, afectiuni respiratorii, cardio-vasculare
Cătina albă, cunoscută în unele părți și sub numele de cătină de râu sau simplu cătină (nume științific
Hippophaë rhamnoides L.), este un arbust foarte ramificat și spinos care crește în România începând din
nisipurile și pietrișurile litorale până în regiunile muntoase, alcătuind uneori crânguri și tufișuri destul de
întinse.
Cătina albă se utilizează deopotrivă în industria alimentară, în silvicultură, în farmacie dar și ca plantă
ornamentală. Fructul de cătină conține de două ori mai multă vitamina C decât măceșul și de 10 ori mai
mult decât citricele. În fructele coapte conținutul depășește 400–800 mg la 100 g suc proaspăt. Alte
vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regăsim celuloză, betacaroten (într-un
procent net superior celui din pulpă de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier și
sodiu, uleiuri complexe, etc.
Descrierea speciei Frunzele sunt întregi, liniar-lanceolate, de culoare verde-cenușie pe fața
superioară și albicios-argintie pe cea inferioară. Florile, dioice, sunt mici și apar înaintea frunzelor; cele
mascule, sesile, au 2 sepale și 4 stamine, iar cele femele sunt scurt pediculate și au 2 sepale. Fructele sunt
ovoide sau globuloase, lungi de 5–10 mm și late de 4–8 mm, de culoare verde la început și galben-
portocalie la completa lor maturitate.
Planta crește până la 2–5 m, are scoarța brun-închis care se transformă în ritidon brăzdat. Face lujeri anuali
solzoși, cenușu-argentii, ramuri laterale cu spini numeroși și puternici, cu muguri mici, păroși, cu gust
amărui. Frunzele sunt lanceolate, de până la 6 cm lungime, cu nervură mediană evidentă. Face flori
unisexuat-dioice, galben-ruginii, cele masculine grupate în fluorescențe globulare, iar cele feminine în
raceme. Face fructe "false", drupe de 6–8 mm, ovoide, cărnoase, portocalii cu un sâmbure foarte tare.
Fructele pot rămâne peste iarnă pe ramuri. Arbustul fructifică 20-25 ani și lăstărește în fiecare an foarte
puternic.
Fructul conține:
 substanță uscată (15-20%)
 zaharuri (0,05-0,5%)
 acizi organici (1,5-4%)
 pectine (0,14-0,5)
 polifenoli și tananți, flavonoide (1,8%)
 celuloză (0,9%)
 proteine (1,2%)
 ulei deosebit de complex (8-12%)
 β-caroten (3,5-10%)
 microelemente (dintre care amintim fosforul 194,4 mg% , calciu 211,8 mg%, magneziu
186,1 mg %, potasiu 165,1%, sodiu 2,8 mg%, fier 13,84 mg%)
 vitamine liposolubile ( vitamina A <380 mg% , vitamina E 16 mg%, vitamina K, vitamina D
20 mg%)
 vitamine hidrosolubile ( vitamina C, vitamina P, vitamina F 8 mg% , vitamina B1-B9 cantitatea lor
variază între 360–2500 mg/100g fruct)
 18 amino acizi esențiali
 acizi grași esențiali (80-90%)
Dintre acizii esențiali amintim: acidul oleic (1%), acid linoilei (3%), acid pantotenic (1,5%), acid
palmitoleic (1%), acid heptadecanoic (1%), acid erucic (1%), acid succinic, acid malic, acid maleiuc, acid
ascorbic,α și β cateron, licopen , criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină, kantofilă, tocoferoli,
fitosteroli, ect. Semințele mai conțin acizi grași nesaturați ( cu legături duble sau triple) cum ar fi: acidul
linoleic și linolenic.
Frunzele și scoarța arbustului are conținut mai mare de sitosferol și tocoferol. După cum bine se știe
vitaminele liposolubile sunt instabile în mediu acid, iar vitaminele hidrosolubile sunt instabile în mediu
alcalin. Păstrarea acestor vitamine se explică prin existența unor membrane unidirecționale. De aceea
majoritarea preparatelor nu au același conținut ridicat în vitamine ca fructul în sine.
Întrebuințări Se întrebuințează numai fructele mature (Fructus Hippophaë) atât în stare proaspătă,
cât și uscată; se recoltează imediat după coacerea lor și până la lăsarea primului ger; în stare crudă au gust
acru-astringent. Principii active : vitaminele B1, B2, C, PP, carotenoide, acid folic. Acțiune farmacologică :
tonifiant general, datorită complexului vitaminic pe care-l conține.
Fructele de cătină sunt utilizate atât în scopuri terapeutice în hipo- și avitaminoze, în anemie și
convalescență, cât și în scopuri alimentare sub formă de sucuri, siropuri, marmeladă etc. Se poate utiliza și
infuzia 2-3%, folosind 2-3 ceaiuri pe zi.
Datorită compoziției și prezenței vitaminelor, fructele de cătină se utilizează în prevenirea răcelilor. Infuzia
de cătină este recunoscută în principal pentru efectul său asupra bolilor de ficat și lipsei de vitamine în
organism. Dacă în infuzia de cătină se adaugă și câteva fructe de măceș va rezulta un ceai vitaminizant.
Vinul de cătina poate fi considerat un remediu natural, deoarece ajută organismul vitaminizându-l, având în
același timp și o acțiune tonică.
Contine: aproape toate vitaminele, carotenoide, ulei gras.
Ceaiul de catina este considerat un remediu excelent in tratamentul:
- bolilor de ficat, avitaminozei,
- pojarului dar si la tratarea urticariilor (ca uz extern).
Ceaiul de catina se prepara din fructe de catina, zdrobite. Daca alaturi de aceste fructe de catina
se adauga si fructe de maces, se va obtine un ceai foarte vitaminizant, care poate fi indulcit dupa
gust cu miere.
Catina este folosita ca tratament popular in vindecarea racelii. Astfel se prepara un amestec din
care se bea un pahar mic, cu scopul de a preveni raceala.
Acest amestec este alcatuit din 700-800 g de fructe de catina, bine zdrobite, peste care se toarna
aproximativ 5 l de apa si 1 kg de zahar tos. La prepararea acestuia este nevoie de un kg de fructe
de catina, bine zdrobite, peste care se adauga apa fiarta si racita si 1.5 kg de zahar.
Fermentarea dureaza aproximativ 20 de zile, dupa care vinul se decanteaza.
Se administreaza în avitaminoze ca polivitaminizant
Ciuboţica-cucului (Primula officinalis) - beneficii şi proprietă
Descriere Ciuboţica-cucului e o plantã rãspânditã prin pãşuni şi fâneţe, în zonele de deal şi de
munte. Florile, de culoare galbenã, sunt grupate mai multe pe o tulpinã la a cãrei bazã se aflã un mãnunchi
de frunze ovalare, alungite, cu suprafaţã încreţitã şi margine ondulatã.
De la ciuboţica-cucului se pot folosi în scop terapeutic florile, frunzele şi rãdãcinile.
Compoziţie Rãdãcinile şi rizomii de ciuboţica-cucului conţin saponozide triterpenice de tipul
primulinei, acid primulinic, precum şi amidon, zaharuri, ulei volatil. Florile conţin saponozide şi
flavonoizi. În frunze s-a gãsit o cantitate mare de vitamina C şi carotenoizi.
Acţiune Are acţiune antispastică, emolientă, fluidifiant al secreţiilor bronşice, secretolitică, diaforetică,
calmantă, sedativă, cicatrizantă, sudorifică.
Indicaţii terapeutice Este recomandat în caz de bronşite, pneumonie, astm bronşic, tuse, gripă,
disfuncţii gastro-intestinale, cefalee, migrene, nevralgii, tulburări nervoase, insomnie, boli cardiace,
combate nevrozele cardiace, previne formarea calculilor vezicali.
În uz extern: echimoze, contuzii, ulceratii ale pielii.
Administrare: Infuzia se prepară cu o linguriţă cu vârf de plantă la o cană de apă clocotită, se lasă la
infuzat 1-2 minute, apoi se bea cu inghiţituri mici; se consumă 1 litru de ceai pe zi; eficient în afecţiuni
bronho-pulmonare.
Decoctul din rădăcină de ciubotica cucului poate să ajute la eliminarea pietrelor la vezică; se obţine prin
fierberea a 4 gr de radacină marunţită la o ceaşcă de apă.
Precauţii şi contraindicaţii Uleiul de ciuboţica-cucului nu trebuie folosit de persoanele care
suferă de orice formă de epilepsie.
Este contraindicat în sarcină şi alăptare.
Faex mediinalis – drojdia de bere
Drojdia a fost folosită în coacere și fermentare, de mii de ani. Este folosită ca organism model în biologia modernă a
celulei și este printre cele mai cercetate organisme eucariote. În ultima vreme s-a constatat că drojdia poate fi
folosită pentru a genera energie electrică și că poate produce etanol.
Generalități Au fost cercetate până în prezent peste 1.500 de specii de drojdie, fiecare
având diferite mărimi, variind între 3 și 7 micrometri în diametru. Cu toate acestea, se
presupune că doar 1% din toate speciile de drojdie ar fi fost descoperite.
Drojdia nu necesită lumină pentru a crește. Pentru acest scop ea utilizează resurse organice ca surse de
energie. Unele specii necesită oxigen pentru “respirație”, altele, deși anaerobe, necesită oxigen pentru
înmulțire.
Drojdia se reproduce sexuat sau asexuat (cel mai des asexuat).
Utilizare
Drojdia a fost cel mai mult folosită în biotehnologie. Fermentarea zahărului este cea mai veche și largă aplicație a
acestei tehnologii. Multe specii de drojdie au fost folosite în producerea unor alimente: drojdia de pâine pentru
producerea pâinii; drojdia de bere pentru producerea berii; drojdia de vin pentru producerea vinului.
Drojdiile de bere Două tipuri de drojdii sunt folosite pentru fermentarea berii: Saccharomyces
cerevisae și Saccharomyces uvarum.
Aceste drojdii metabolizează zaharurile din cereale (în caz că berea se face din cereale) și produc alcool și
dioxid de carbon.
 Saccharomyces cerevisae, mai este cunoscută și ca Ale Yeast, adică drojdia care produce berea
britanică de tip „ale”, are o temperatură de fermentație de 15-20 °C, ocazional chiar mai mare decât 24 °C.
 Saccharomyces uvarum este drojdia care se folosește pentru fermentare la rece, unde temperatura de
fermentare este în medie de 10 °C. Cu această drojdie se face berea de tip „lager”. Această drojdie este
capabilă, la aceasta temperatură, să proceseze rafinoza, care este o trizaharidă ce se găsește în toate
cerealele și în mai multe legume. Astfel, berea „lager” nu mai conține zaharuri, spre deosebire de berea
„ale”, a cărei drojdie nu este capabilă să proceseze decât fructoza, celelalte două componente ale
trizaharidei (galactoza și glucoza) rămânând în berea „ale”. De aceea, berea „ale” este mai dulce decât
berea „lager”, iar datorită fermentației la rece, în timp îndelungat, suspensiile din berea „lager” se depun,
rezultând o bere limpede.
În România În anul 2003, piața drojdiei pentru panificație s-a ridicat la circa 26 de milioane de
euro, cei mai mari furnizori fiind compania turcă Pakmaya și firma franceză Lesaffre.[1]
Drojdia de bere este un ingredient folosit la fabricarea berii si a painii. Este formata dintr-o ciuperca numita
Saccharomyces cerevisiae. Gustul acestui ingredient este amar. Drojdia de bere este folosita ca un
supliment nutritiv.
Este o sursa bogata in crom care poate ajuta organismul sa mentina nivelurile normale ale glicemiei. Este,
de asemenea, o sursa bogata in vitamina B.
Drojdia de bere este considerata un probiotic si este utilizata pentru ca digestia sa fie in parametri buni.
Utilizarea drojdiei de bere la fabricarea painii si a berii dateaza inca din perioada egiptenilor. In mod
traditional, drojdia de bere este un supliment alimentar, in special pentru persoanele vegetariene, deoarece
contine vitamina B.
De asemenea, drojdia este folosita ca un energizant si potentiator imunitar, precum si in tratamentul diareei
si acneei.
Saccharomyces cerevisiae serveste ca o sursa abundenta din complexul vitaminei B, mineralelor si
proteinelor, fiind in acelasi timp scazut in grasimi si sodiu.
Vitaminele B sunt tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic (B5), piridoxina (B6),
acidul folic (B9) si biotina (B7). Drojdia de bere nu contine vitamina B12 si, prin urmare, nu se substituie
integral vitaminelor din dieta vegetariana.
Mineralele oferite de drojdia de bere includ seleniul, cromul (drojdia de bere fiind una dintre cele mai
bogate surse naturale de crom) si zincul. In plus, peretele celular de drojdie de bere asigura o mai buna
sursa de fibre beta-glucan decat ovazul.
Beneficii Drojdia de bere contine o varietate de elemente nutritive importante si ofera o serie de
avantaje pentru sanatate.
a.Reduce zaharurile de sange – drojdia de bere ofera una dintre cele de mai inalta calitate si cele mai
usoare forme absorbabile de crom din orice aliment, conform unor studii. Cromul este mineralul ce ajuta la
descompunerea glucidelor si a grasimilor pentru energie.
Drojdia de bere furnizeaza aproximativ 4,7 micrograme de crom pe gram. Un studiu a constatat faptul
ca sursa de crom din drojdia de bere are efecte benefice asupra nivelului de zaharuri din sange si asupra
colesterolului la persoanele recent diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2.
Participantii au consumat 9 grame de drojdie de bere pe zi timp de 40 de zile. Rezultatele au aratat o
reducere cu pana la 42% a nivelului de zaharuri din sange si o scadere a hemoglobinei cu pana la 28%.
Nivelul de lipoproteine cu densitate joasa (LDL) sau forma rea a colesterolului a fost redus cu 17% dupa
consumul de drojdie de bere.
b.Prevenirea cancerului – unele forme de cancer pot fi prevenite cu ajutorul drojdiei de bere, potrivit unui
studiu. In cadrul acestui studiu, beta-glucanul, o molecula polizaharidica ce se afla in drojdia de bere,
protejeaza organismul impotriva deteriorarii ADN-ului de lumina ultravioleta.
Drojdia de bere s-a demonstrat ca previne diversele structuri de capete de cromozomi sa devina erodate, un
proces care poate duce la diviziunea celulara canceroasa. Cercetatorii spun ca o proteina din drojdia de bere
este similara ca structura unei proteine ce participa la diviziunea celulara umana.
c.Imbunatateste functia imunitara a organismului – drojdia de bere poate ajuta la imbunatatirea functiei
imune. Beneficiile asupra sistemului imunitar ale drojdiei de bere includ inhibarea bacteriei rezistente la
antibiotice ce provoaca diaree, numita si Clostridium difficile.
Drojdia de bere inhiba si agentii patogeni Salmonella si E.coli ai toxiinfectiei alimentare. Acest ingredient
previne raspandirea Salmonellei la ficat si amelioreaza functia hepatica, care permite eliminarea eficienta a
bacteriilor din fluxul sanguin.Cercetatorii au ajuns la concluzia ca drojdia de bere consolideaza sistemul
imunitar prin actionare atat la nivel local – la locul infectiei, cat si la nivel sistemic – pe tot corpul.
d.Contine nutrienti – compusa din 52% proteine, drojdia de bere este o sursa scazuta de grasimi de
proteine si este un aliment favorit pentru cei care practica fitness in prepararea diferitelor piureuri si sucuri.
Drojdia de bere este o sursa excelenta de minerale, cum ar fi seleniu si crom si complexul de vitamine B.
Desi nu contine vitamina B12, unii producatori de suplimente de drojdie de bere fortifica drojdia cu
vitamine. Este posibil ca drojdia de bere sa fie eficienta pentru sindromul premenstrual. Astfel ca un
preparat ce contine drojdie de bere administrat pe cale orala ar putea reduce simptomele sindromului
premenstrual.
Drojdia de bere este disponibila sub forma de pulbere, fulgi, lichid sau tablete. De asemenea, este un
ingredient din bere si paine. Dozajul mediu pentru un adult este de 1 pana la 2 linguri pe zi. Drojdia de bere
poate fi adaugata in alimente sau se pot face bauturi, in amestec cu apa, suc sau shake.
Pacientii ar trebui sa discute cu medicul lor inainte de a lua drojdie de bere. Suplimentele de drojdie de bere
pot interactiona cu unele medicamente. Efectele secundare ale drojdiei de bere sunt in general usoare. Cele
mai frecvente sunt excesul de gaze, balonarea si migrenele.
Nu mai luati drojdie de bere si contactati medicul imediat daca apar dureri in piept sau la nivelul gatului,
ori daca aveti dificultati de respiratie. Aceste efecte secundare pot indica o reactie alergica la drodjia de
bere. Dupa cum am precizat, desi drojdia este sursa de vitamine B, nu contine vitamina B12.
Presupunand ca drojdia de bere ofera toate vitamine B necesare poate face ca unui pacient ce are un risc de
regim alimentar cu cantitati insuficiente de vitamina B12 sa ii poata provoca anemie.
Vorbiti cu medicul dumneavoastra inainte de a lua orice supliment de drojdie de bere. Nu este necesara
nicio pregatire pentru a lua drojdie de bere. Sub forma de pulbere, poate fi administrata singura sau
adaugata in unele alimente ori bauturi. Cand incep sa ia drojdie de bere, pacientii pot lua o doza mai mica
decat cea recomandata pentru a testa efectele secundare.
Drojdia de bere poate interactiona cu mai multe tipuri diferite de medicamente. Discutati cu medicul
inainte de a lua drojdie de bere daca utilizati:
-Inhibitori de monoaminoxidaza – acestea includ tranilcipromina, selegilina si isocarboxazida. Ele sunt
utilizate in tratarea depresiilor. Cantitatea mare de tiramina din drojdia de bere poate provoca o criza
hipertensiva cand este amestecata cu inhibitorii.
Aceasta reactie este o crestere imediata si periculoasa a tensiunii arteriale. Se poate ajunge si la un atac de
cord sau accident vascular cerebral.
-Meperidina este un medicament ce trateaza diverse dureri. O criza hipertensiva poate aparea atunci cand
drojdia de bere inteactioneaza cu acest narcotic.
-Medicamente impotriva diabetului – drojdia de bere poate reduce nivelul de zaharuri din sange. Aceste
medicamente luate in combinatie cu drojdia pot provoca unui pacient sa prezinte niveluri de zaharuri din
sange mai mari sau mai mici.
Contraindicatii Consultati medicul inainte de a lua drojdie de bere, mai ales daca sunteti gravida sau
alaptati, in cazul in care aveti un cateter venos central sau daca aveti oricare din urmatoarele conditii:
-Diabet;
-Boala Crohn – persoanele cu aceasta boala prezinta un raspuns imunitar atunci cand sunt expuse la drojdia
de bere, astfel ca aceasta drojdie creste activitatea bolii si veti ajunge la mai multe efecte adverse.
-Alergii la drojdie;
-Sistem imunitar slabit