Sunteți pe pagina 1din 6

PLAN DE INTERVENȚIE PERSONALIZAT

PENTRU UN COPIL CU SINDROMUL DOWN


Popescu Oana Nicoleta

Principiul de bază la nivelul investigaţiei porneşte de la premisa că


cele mai multe nevoi ale copiilor cu sindrom Down sunt identice cu ale
celorlalţi copii – nevoia de prieteni, de a fi incluşi într-un grup, de a se
simţi iubiţi, de a face parte din comunitatea locală – şi are la bază metode
şi strategii centrate pe copil, în funcţie de particularităţile lui, pentru a
crea un mediu care să favorizeze şi să sprijine învăţarea şi integrarea
socială.
Astfel, acest proces complex de provocare a schimbărilor pozitive
în ceea ce priveşte integrarea în sistemul de învăţământ are ca momente
principale:
- cunoaşterea subiectului şi a problemelor sale;
- precizarea scopului şi stabilirea obiectivelor intervenţiei;
- selectarea şi aplicarea etapizată a metodelor şi tehnicilor de
intervenţie propriu-zisă;
- evaluarea intervenţiei şi constituirea contextului pentru integrarea
şcolară şi socială.
Stabilirea unor obiective clare şi accesibile este un factor esenţial
al intervenţiei dar, pentru a coordona şi gestiona mai bine procesul de
schimbare, este necesar să se ţină seama de unele particularităţi
metodologice. Mai întâi, trebuie acceptat că obiectivele stabilite pot fi
parţial şi foarte rar în totalitate îndeplinite. Prin aceasta se înţelege că, în
primul caz , intervenţia trebuie etapizată, iar fiecare fază are autonomia sa
şi trebuie continuată cu alte tipuri de activităţi astfel încât succesul
intervenţiei să nu fie unul temporar, în timp ce în a doua situaţie efectul
benefic al intervenţiei subzistă pe perioade mari de timp.Prin urmare, la
reuşită contribuie în proporţii diferite nu doar profesioniştii, ci şi familia
şi societatea în general.
Majoritatea copiilor cu sindrom Down urmează cursurile unei şcoli
speciale dar pot urma şi cursurile unei şcoli de masă, dar este necesar un
program de studiu adaptat. Însuşirea abilităţilor de bază, precum şi
deprinderea de a mânca de unul singur, de a se îmbrăca independent,
implică mai mult timp pentru copiii cu sindrom Down. În timpul în care
copiilor le sunt cultivate şi antrenate aceste abilităţi, e necesar să se
menţină o atitudine pozitivă. Trebuie să se creeze oportunităţi pentru a
exersa şi trebuie acceptat faptul că este bine pentru un copil să fie supus
provocărilor, chiar dacă uneori greşeşte.
Evaluarea iniţială
Atât în literatura de specialitate cât şi din observaţiile directe putem
afirma că copilul care prezintă sindromul Down, este caracterizat de
următoarele particularităţi:
- lipsa abilităţilor de comunicare;
- o scăzută tendinţă a copilului cu sindrom Down de a intra în relaţie
şi de a comunica cu adulţii şi cu ceilalţi copii;
- lipsa unor deprinderi elementare şi de comportament în vederea
integrării în activitatea de tip şcolar şi de grup.
SCOPUL: Valorificarea potenţialului fizic şi psihic al copilului în
vederea integrării lui atât în activitatea de tip şcolar, cât şi în grupul de
copii.
OBIECTIVE
Obiective pe termen lung:
 îmbunătăţirea nivelului de dezvoltare motrică;
 dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a
semnificaţiilor structurilor verbale;
 dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii;
 educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter şi formarea unei
atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
Obiective pe termen scurt:
 să ia parte la discuţii în mici grupuri informale;
 să discute cu colegii şi dascălul;
 să întrebe şi să răspundă la întrebări;
 să ia parte la activităţile de învăţare în grup, să sugereze ce este de
făcut mai departe într-un joc, o activitate, continuând secvenţe de
acţiuni
Plan de intervenţie personalizat
Pornind de la specificitatea şi unicitatea abilităţilor copilului afectat de
sindromul Down se consideră mult mai eficientă intervenţia
individualizată, monitorizându-se atent fiecare progres.
Principalele activităţi şi acţiuni de intervenţie la nivel individual
recomandate copilului sunt:
1. Îmbunătăţirea capacităţii de comunicare orală
Scopul acestei activităţi este activizarea vocabularului pe baza experienţei
imediate, cu cuvinte care denumesc obiecte, fiinţe şi fenomene observate,
cunoscute, însuşiri caracteristice, acţiuni, poziţii spaţiale, unele trăiri
afective.
Obiectivele acestei activităţi educative sunt adaptate
particularităţilor fiecărui copil:
 Să transmită un mesaj simplu;
 Să primească (recepteze) mesaje;
 Să răspundă adecvat (verbal şi comportamental) la ceea ce i se
spune;
 Să îndeplinească acţiuni simple;
 Să se manifeste cât mai dezinvolt în colectiv.
2. Îmbunătăţirea nivelului de dezvoltare motrică
Scopul acestei activităţi este următorul: copilul să fie capabil să realizeze
lucrări practice inspirate din natura şi viaţa cotidiană, valorificând
deprinderile de lucru însuşite.
Obiectivele :
 Să utilizeze unelte uşor de manevrat;
 Să folosească tehnici simple de lucru (asamblare, lipire);
 Să selecteze materialul necesar temei propuse;
 Să verbalizeze acţiunile întreprinse.
3. Terapia prin artă
În cadrul acestui tip de terapie s-au inclus activităţi de desen,
pictură, modelaj.
Obiectivele : dezvoltarea încrederii în sine; dezvoltarea simţului artistic şi
a exprimării artistice; familiarizarea cu diferite materiale începând cu
analizarea lor, formă, mărime, culoare, prin acţiuni motorii şi senzoriale;
dezvoltarea deprinderilor manuale practice; dezvoltarea proceselor
gândirii; dezvoltarea limbajului şi a vocabularului; dezvoltarea capacităţii
de menţinere a atenţiei; educarea perseverenţei şi a curajului; dezvoltarea
respectului faţă de rezultatele muncii; consolidarea deprinderilor tehnice
de tăiat, lipit, îndoit.
4. Terapia cognitivă
Terapia cognitivă se constituie din acţiuni şi programe compensatorii care
facilitează înţelegerea lucrurilor, fenomenelor, persoanelor şi situaţiilor de
viaţă în dimensiunea lor instrumental-integratoare.În cadrul acestei
activităţi ne-am propus ca obiectiv dezvoltarea coordonării vizual-
motorii, deoarece la copiii cu sindrom Down hipotonicitatea musculaturii
face ca însuşirea scierii să fie un proces îndelungat.
5. Ludoterapia
Jocul , ca modalitate de relaţie între individ şi lumea obiectelor şi a
relaţiilor, constituie forma primară a acţiunii umane, o formă de
organizare a cogniţiei şi, implicit, o cale de organizare a cunoaşterii. Într-
o anumită perioadă de viaţă, majoritatea relaţiilor obiectuale se stabilesc
în cadrul jocului.
În cadrul acestei activităţi ne-am propus prin intermediul jocului,
stimularea vorbirii, şi s-a început prin imitarea anumitor sunete din
mediul înconjurător, s-a continuat cu jocul silabelor şi rimelor etc.
6. Terapia prin muzică
Meloterapia, ca formă particulară de artterapie, se încadrează în terapia de
expresie.
Atunci când se folosesc instrumente muzicale, această formă de terapie
îmbunătăţeşte performanţele în domeniul motricităţii, în special
motricitatea fină, care este uneori deficitară la aceşti copii. Valoarea
terapeutică a muzicii asupra copiilor cu sindrom Down rezultă din
influenţele complexe pe care mesajul muzical îl are asupra psihicului
uman.
Învăţarea unei strofe dintr-un cântec, însoţită de mişcări ritmice
pentru despărţirea cuvintelor în silabe şi accentuarea unor sunete trezesc
un interes crescut copiilor cu sindrom Down, cunoscută fiind preferinţa
lor pentru muzică şi dans. Practic vorbind, se reglează echilibrul dintre
inspir şi expir şi se formează deprinderea de a vorbi în expir, totodată
ajutând la dezvoltarea auzului fonematic şi a celui muzical. Cei care cântă
mai mult îşi formează auzul fonematic şi muzical mai repede decât cei
care cântă mai puţin, fapt care îi ajută să sesizeze mai uşor, după auz,
elementele de ritm, rimă, simetrie, ei discriminează mai uşor consonanţa
şi disonanţa, despart corect în silabe.
Având în vedere importanţa deosebită a mediului social, am căutat
să ne asigurăm de sprijinul familiei, sfătuind părinţii să aleagă cu grijă
fragmentele muzicale pe care le oferă copiilor spre audiţie. Deoarece nu
există « o reţetă » în acest sens, ei pot consulta un specialist în psihologie
sau un profesor de muzică, fiind foarte important ca muzica să creeze un
mediu adecvat nevoilor fiecărui copil. În timpul audiţiei muzicale, copilul
trebuie să adopte o poziţie comodă, « nimic să nu-l conturbe ». Nu trebuie
insistat asupra unui anumit gen muzical doar pentru că el ar induce o stare
de linişte sau relaxare, ci trebuie urmărite preferinţele muzicale ale
copilului, cerându-i întotdeauna părerea, lăsându-l să creadă că el a
ales.Terapia prin muzică declanşează trăiri pozitive şi de durată,
entuziasmează şi inspiră, concurând la dezvoltarea şi maturizarea
personalităţii.
Acest copil pe care îl iubim, dar în a cărui vindecare ne-am
pierdut orice nădejde, ceva ne spune că trebuie iubit, că trebuie să-i
descoperim calităţile. În ambianţa pe care numai o atitudine adecvată o
poate crea, ei vor câştiga o maturitate uimitoare şi vor fi demni de
încrederea noastră.