Sf.

Grigorie Sinaitul
(1255-1346)
Mănăstirea Philotheou

Manastirea Marea Lavra, Manastirea Vatoped, Manastirea

Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea Dionisiu, Manastirea
Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea
Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea Caracalu, Manastirea
Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea
Stavronikita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea
Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu.
Schitul Kavsokalivia, Schitul Sfantul Dimitrie - Lacu, Schitul Nou -
Neaskiti, Schitul Sfantul Ioan Botezatorul - Prodromu, Schitul Provata,
Schitul Sfanta Ana, Schitul Sfantul Andrei - Sarai.

Părintele Dumitru Stăniloae afirmă în volumul VII al Filocaliei sale că mișcarea de

reînnoire duhovnivescă, pornită de Sfântul Munte în secolul al XIV-lea, sub numele
de isihasm, e dominată de doi Grigorie: Sf. Grigorie Sinaitul și Sf. Grigorie Palama
(1296-1359).
Cu toate acestea, documentele nu consemnează ca cei doi să se fi întâlnit vreodată,
deși au viețuit în Sf. Munte foarte aproape unul de altul. Documentele nu
menționează însă că ar fi avut cunoștință unul de altul.
Sf. Grigorie Palama a viețuit doi ani la Glossia, foarte aproape de Magula, unde
viețuia Grigorie Sinaitul. Din pricina invaziilor musulmane amândoi părăsesc
Athosul în jurul anilor 1326/1327 și se mută în Tesalonic, Palama cu 11 ucenici, iar
Sinaitul cu ucenicii săi, între care Calist și Isidor, viitori patriarhi de Constantinopol.
Se întorc în Sfântul Munte pe la 1330.
Nici Palama nu-l menționează pe Grigorie Sinaitul între dascălii săi.
Nici Filotei, biograful lui Palama, nu-l menționează pe G. Sinaitul și nici Calist,
biograful lui G. Sinaitul.
Pe de altă parte Grigorie Sinaitul nu apare între apărătorii isihasmului.
Palama s-a remarcat prin lupta cu adversarii mișcării isihaste, pe când G. Sinaitul a
rămas, în special, un mare îndrumător practic al acestei mișcări. El n-a fost preocupat
de justificarea isihasmului în fața adversarilor, ci mai ales de a-i învăța pe ucenicii
săi metoda lui.
Sfântul Grigorie Sinaitul a dus o viață ascunsă, de retragere și intensă trăire
duhovnicească cu ucenicii săi. S-a retras în munții Paroria în anul 1336 și va trece la
domnul în anul 1346, cu un an înainte ca Palama sa fie ales mitropolit al
Tesalonicului. Cei doi Grigorie au comunicat prin ucenicii lor. Isidor, ucenicul
Sinaitului, viitor patriarh de Constantinopol, fusese tuns în monahism de Palama.
Isidor îl va hirotini pe Palama în anul 1347 ca mitropolit de Tesalonic. Ucenicii lui
Grigorie Sinaitul îl vor apăra pe Palama în controversa isihastă. Ucenicii de la
Magula vor semna Tomosul Aghioritic către Sinodul din Constantinopol de la 1341,
în apărarea lui Palama.
Grigorie Sinaitul s-a născut în anul 1255 la Kukulos, lângă Clazomene, pe țărmul
occidental al Asiei Mici. A fost luat prizonier de turci și dus la Laodiceea.
Răscumpărat de creștinii de acolo va merge în Cipru unde a întrat în monahism, ca
rasofor. După o scurtă perioadă va pleca la Mănăstirea Sf. Ecaterina în muntele
Sinai, unde va fi tuns în monahism. De la Sinai ajunge în Ierusalim și apoi în Creta.
Aici un călugăr bătrîn, Arsenie, îl va introduce în practica păzirii minții în trezvie și
în rugăciune curată.
Faptul acesta este un moment de hotar în viața, de trecere de la o viață făptuitoare
la viața contemplativă. Din Creta a ajuns în Sfântul munte unde a umblat peste tot
pentru a găsi și alți călugări familiarizați cu viața contemplativă deprinsă de la
Arsenie. După multe căutări a găsit schitul Magula, nu departe de mănăstirea
Filotei (Philoteou), unde viețuiau trei călugări cunoscători ai rugăciunii lăuntrice.
După Calist la începutul veacului al XIV, călugării din Athos nu cunoșteau decât
prima fază a nevoințelor, cea a curățirii prin fapte (Nichifor din Singurătate
introdusese totuși rugăciunea curată ceva mai înainte).
Sinaitul consideră că rugăciunea curată poate fi experiată mai bine în grupuri mai
mici, decât în mănăstirile cu mulți viețuitori. Însă nu excludea posibilitatea exersării
și în aceste mănăstiri a rugăciunii lăuntrice și chiar și în lume, precum considera și
Teolipt al Filadelfiei.
Astfel, el trimite pe unul dintre ucenicii săi, pe Isisdor, viitor patriarh, la Salonic
pentru a fi acolo „isihast orășean” ;
„Nu doresc ca tu să trăiești aici în sălbăticia munților – de ce să faci aceasta? – ci în
lume, printre călugări și printre oamenii care trăiesc în ea, ca să le fii tuturor o
plidă… prin tăcerea și vorbirea ta”.
Sinaitul împăca prin aceasta rugăciunea cu misionarismul.
Mutările lui dintr-o parte în alta au fost motivate și de nesiguranța din imperiu, dar
și de voința de a răspândi metoda acestei rugăciuni în cât mai multe regiuni.
Din 1335 se așează definitiv la Paroria, Munții Stranța -Katakyomenos (granița
dintre Grecia și Bulgaria) unde va muri al 1346.
Aici a adunat mai muți monahi în jurul său și a zidit două mănăstiri cu turn înalt,
făcând din acest loc un laborator duhovnicesc, un loc sfânt de doxologie și laudă
neîncetată adusă lui Dumnezeu.
Legătura dintre Grigorie Siaitul și Teolipt - căutau aceeași tugăciune și trezvie a
minții
-Sfântul Grigorie Sinaitul este maestrul rugăciunii lui Iisus, un „practician empiric”
- cum îl numește Stăniloae – al unei „metode a rugăciunii inimii”.
-Tema centrală în opera Sinaitului este viața duhovnicească. El pleca de la cele mai
înalte reflexiuni privitoare la Dumnezeu și Sfânta Treime, până la cele mai concrete
detalii ale fenomenelor vieții trupești.
-El continuă experiența asupra vieții duhovnicești a unor părinți precum Macarie,
Diadoh, Marcu Pustnicul, Simeon Noul Teolog, dar și gândirea lui Dionisie
Areopagitul și a sf. Maxim mărturisitorul, făcând o sinteză între aceștia toți.
-Plecând de la metoda rugăciunii și de la efortul de curățire de patimi, Sinaitul se
dovedește un subtil analist al mișcărilor psihice și spirituale ale ființei umane.
-Este adversar al nălucirilor și al tuturor fenomenelor de amăgire spirituală, fiind un
susținător al experienței celei mai subtile și autentice a prezenței lui Dumnezeu.
-Înțelege necesitatea alternării cântării cu rugăciunea inimii pentru începători;
-Detaliază și cele mai mici amănunte cu privire la explicarea legăturilor bune și rele
dintre suflet și trup.
-Pentru el lumina văzută în rugăciune trebuie definită dincolo de orice materialitate.
Părintele Stăniloae crede că în tratatele despre rugăciune ale lui Palama se resimte
influența lui G. Sinaitul. Chiar dacă nu au fost în contact direct, Palama a putut
cunoaște ideile lui G. Sinaitul prin intermediul uceniclor acestuia.

Grigorie Sinaitul dovedește o spiritualitate de mare echilibru și o smerită reținere în

formulările teologice prea îndrăznețe.
El nu cunoaște învățătura despre deosebirile între fiinața și energiile necreate ale lui
Dumnezeu, învățătură care va fi dezvoltată de Grigorie Palama.
Stăniloae: „Dacă sfântul Grigorie Palama este vulturul care atinge înălțimile
amețitoare ale învățăturii despre Dumnezeu și ale îndumnezeirii omului, sfântul
Grigorie Sinaitul este maestrul analizelor subtile ale mișcărilor lăuntrice ale ființei
umane” (Filocalia VII, p. 90)
Opera:
 1. Capete după acrostih, foarte folositoare (137).
2. Alte capete cu totul șapte
3. Învățătură cu de-amănuntul despre liniștire și despre rugăciune, în zece capte.
4. Despre liniște și despre cele două feluri de rugăciune, în 15 capte.
5. Despre cum se cade a ședea la rugăciune.
Metoda lui Grigorie Sinaitul:
Îl pomenește pe Sf. Simeon Noul Teolog și folosește o parte din metoda lui.
„Șezând de dimineață până seară pe un scaun lat de o palmă, adună-ți mintea din
rațiune (ek tou hegemonikou) în inimă și tine-o acolo. Înconvoaie-ți cu osteneală
(emponos) pieptul, umerii și gâtul, încât să simți o mare durere și strigă stăruitor cu
mintea sau cu sufletul (noeros e pshihikos): „Doamne, Iisus Hristoase, milueste-mă”.
Apoi, mutându-ți cugetul la cealaltă jumătate, zi: „Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă”.
Și spunând de mai multe ori jumătatea aceasta, să nu le schimbi conitnuu din
ușurință. Căci nu prind rădăcină plantele care sunt transplantate continuu. Reține-ți
mișcarea respirației, ca să nu respiri ușor. Căci adierea aerului ieșind de la inimă
întunecă mintea și răpește cugetarea, depărtând mintea de acolo și dându-o
prizonieră uitării sau făcându-o să treacă de la un gând la altul, găsindu-se fără să-și
dea seama în cele ce nu se cuvin. Iar când vei vedea necurățiile duhurilor rele, sau
ale gândurilor, răsărind sau luând chip în mintea ta, să nu te tulburi; chiar de-ți vor
apărea imagini curate ale lucrurilor, să nu le dai atenție, ci ținându-ți respirația cât e
cu putință, și închizând mintea în inimă și făcând continuu și stăruitor invocarea lui
Iisus Hristos, să le arzi repede și să le nimicești, biruindu-le cu numele dumnezeiesc.
Căci zice Scărarul: Biruiește cu numele lui Iisus pe vrăjmași, căci nu e armă mai
puternică în cer și pe pământ”.
Cât privește rostirea rugăciunii lui Iisus: „unii –zice Sinaitul – recomandă să se spună
cu gura, alții, cu mintea. Eu recomand și una și alta (alternanța). Căci uneori nu poate
mintea s-o spună, fiind copleșită de griji, alteori nu poate gura. De aceea trebuie să
te rogi cu amândouă. Și cu gura și cu mintea. Numai că trebuie să grăiești liniștit și
neagitat, ca nu cumva vocea tulburând simțirea și atenția minții să le împiedice.
Aceasta, până când mintea, obișnuindu-se cu lucrarea aceasta va înainta și va primi
putere de la Duhul că să poată să se roage întreagă și stăruitoare. Atunci nu mai este
nevoie să mai vorbești cu gura, dar nici nu se mai poate: ajunge atunci să desăvârșești
lucrarea cu mintea”.
(De reamintit că: Sf. Simeon Noul Teolog numește lucrarea aceasta al patrulea grad
al rugăciunii.)
Regula respirației e doar un mijloc care ajută întoarcerea minții la ea însăși. Este
lucrarea Duhului ca urmarere a rugăciunii curate. „Nimeni –zice Sinaitul - nu poate
să țină mintea în sine, de nu o va ține Duhul, căci prin călcarea poruncilor,
alunecând mintea de acolo și despărțindu-se de Dumnezeu e purtată pretutindeni ca
un prizonier. Înfrânează mintea și reține respirația prin strângerea gurii, dar numai
în parte, și iarăși se împrăștie. Când vine însă lucrarea rugăciunii, atunci ea ține cu
adevărat mintea în sine și o umple de bucurie și o scapă de robie”.
În metoda lui Grigorie Sinaitul nu mai găsim recomandarea lui Nichifor Monahul
(din singurătate), pentru ce se face respirația (pentru că odată cu aerul se duce și
cugetarea spre inimă), nici recomandarea de a impinge cugetarea deodată cu aerul
spre inimă, însă găsim alte două amănunte: 1. o explicare a recomandării din metoda
lui Simeon Noul Teolog de a reține respirația; 2. Recomandarea de a rosti alternativ
cuvintele rugăciunii lui Iisus.

Respirația trebuie ținută pentru că ea întârzie ieșirea grăbită a aerului de la inimă,

ceea ce provoacă o întunecare a minții, sau o ieșire a ei dinlăuntru, rămânerea minții
mai mult în inimă.
În fapt, o expirație pripită nu ar lăsa timp cugetării să se concentreze spre interior.
De aceea, e bine ca atât inspiarea, cât și expirarea să se facă prelung și fără zgomot.
Obișnința cu acest ritm liniștit și prelung al respirației nu-l mai deranjează pec el ce
se roagă, ci il ajută la concentrarea minții în interior.
Grigorie Sinaitul este primul care recomandă ca rugăciunea lui Iisus trebuie
împărțită în două și fiecare jumătate trebuie spusă mai multă vreme. Spusă întreagă
rugăciunea ar sili atenția la prea multe cuvinte și mintea nu s-ar mai concentra.

Bibliografia; Filocalia VII; Stăniloae, Morala vol III, p. 226-228.