Sunteți pe pagina 1din 23

10.

INSTALAŢII DE LEGARE LA PĂMÂNT


10.1. Consideraţii generale
Scopurile legării la pământ sunt următoarele:
 protecţia vieţii oamenilor:
 protecţia personalului de deservire sau a altor persoane care ating părţi
metalice din instalaţiile electrice care în mod normal nu sunt sub
tensiune, dar care pot intra accidental sub tensiune;
 protecţia personalului care execută lucrări de reparaţii şi revizii
(cuţitele de legare la pământ, scurtcircuitoarele mobile);
 protecţia persoanelor împotriva curenţilor de trăsnet;
 realizarea unor condiţii cerute de exploatarea corectă a instalaţiilor electrice:
 stabilizarea potenţialelor unor puncte faţă de pământ (de exemplu,
legarea la pământ a punctului neutru);
 realizarea unor circuite de întoarcere prin pământ a curenţilor normali
de lucru (de exemplu, tracţiunea electrică);
 crearea unor circuite de impedanţă corespunzătoare necesare
funcţionării unor protecţii etc.
Deşi este posibil ca pentru fiecare dintre aceste funcţiuni să se realizeze
câte o instalaţie de legare la pământ separată, la noi în ţară şi în multe alte ţări o
singură instalaţie de legare la pământ este folosită în comun pentru realizarea
funcţiunilor de mai sus. Evident că, o astfel de instalaţie trebuie să corespundă
tuturor condiţiilor impuse de fiecare funcţiune în parte.
De regulă, condiţiile cele mai severe le impune funcţiunea de protecţie a
vieţii oamenilor împotriva accidentelor prin electrocutare.
În cele ce urmează, ne vom ocupa, în principal, de această primă funcţiune
a unei instalaţii de legare la pământ.

10.1.1 Tipuri de reţele după tratarea punctului neutru şi după metoda de


protecţie de bază folosită împotriva accidentelor prin electrocutare
În funcţie de tratarea neutrului, reţelele electice se împart în două mari
categorii:
 reţele cu neutrul izolat (simbol I), din care fac parte:
 reţele cu neutrul izolat (nelegat la pământ);
 reţele cu neutrul legat la pământ prin bobină de stingere (compensare);
 reţele cu neutrul legat la pământ (simbol T, de la franţuzescul Terre), din care
fac parte:
 reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă;
 reţele cu neutrul legat efectiv la pământ.
Pentru protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare în instalaţiile
electrice se folosesc două metode de bază de protecţie:
 legarea la pământ de protecţie (simbol T);

118
 legarea la conductorul de nul de protecţie (simbol N).
Ca urmare, putem discuta despre următoarele tipuri de instalaţii electrice,
prin prisma celor două aspecte de mai sus:
 instalaţii tip IT = reţele cu neutrul izolat (I), în care metoda de protecţie
de bază este legarea la pământ (T);
 instalaţii tip TT = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda
de protecţie de bază este legarea la pământ (T);
 instalaţii tip TN = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda
de protecţie este legarea la nul (N).
De reţinut că nu se realizează reţele tip IN.
Reţelele electrice de înaltă tensiune (Un  1000V) pot fi din categoria cu
neutrul izolat sau din categoria cu neutrul legat la pământ. În toate aceste reţele
metoda de bază de protecţie împotriva accidentelor prin electrocutare este legarea
la pământ de protecţie (deci pot fi reţele tip IT sau TT).
Reţelele electrice de joasă tensiune (Un  1000V) pot fi, de asemenea, din
cele două categorii în cele ce priveşte tratarea neutrului, dar metodele de bază de
protecţie diferă. În cazul reţelelor de joasă tensiune cu neutrul izolat se foloseşte ca
metodă de protecţie de bază legarea la pământ de protecţie (deci, reţele tip IT ). În
schimb, în reţelele de joasă tensiune cu neutrul legat efectiv la pământ metoda de
protecţie de bază este, de regulă, legarea la conductorul de nul de protecţie (deci,
reţele tip TN).

10.1.2 Principalele părţi componente ale unei instalaţii de legare la


pământ şi rezistenţa acestora la trecerea curentului electric
O instalaţie de legare la pământ poate fi considerată ca fiind formată din
două părţi principale:
 priza de pământ, compusă din:
 electrozi metalici îngropaţi în sol (de regulă, din oţel);
 solul din jurul electrozilor;
 reţeaua de legare la priza de pământ, compusă din totalitatea
electrozilor metalici prin care se realizează legătura între părţile
metalice ale echipamentelor care trebuie legate la pământ şi priza de
pământ; este realizată în mod uzual din conductor de oţel lat.
Un curent care se scurge în pământ printr-o instalaţie de legare la pământ
parcurge părţile metalice (reţeaua de legare la priză şi electrozii metalici îngropaţi)
şi volumul de sol din jurul electrozilor.
Solul este considerat un conductor cu o rezistivitate  mult mai mare decât
a părţii metalice a instalaţiei de legare la pământ : sol /oţel  1081012 . Ca urmare,
la trecerea curentului electric, rezistenţa opusă de instalaţia de legare la pământ este
practic concentrată în volumul de sol din jurul electrozilor.
Deoarece din electrozii metalici curentul se dispersează în sol, rezistenţa
opusă de acesta la trecerea curentului este denumită şi rezistenţă de dispersie.

119
10.1.3 Potenţialul solului în zona unei prize de pământ la trecerea unui
curent electric prin priză
La trecerea unui curent (pe care o să-l notăm de aici încolo cu Ip) prin
electrozii prizei şi apoi prin volumul de sol din jurul acestora, solul din zona prizei
va căpăta potenţiale diferite de zero.

Vx

Ip
x V=0
Figura 10.1 Curba distribuţiei de potenţial

Pentru cazul simplu al unui singur electrod implantat în pământ valorile


R
potenţialului pământului din jurul acestuia dsunt reprezentate calitativ în diagrama
de mai sus (figura 10.1), numită şi pâlnia de potenţial.

10.1.4 Moduri în care se pot produce accidentele prin electrocutare


A.Prin atingere directă a unui conductor aflat în mod normal sub tensiune.
Măsurile de protecţie constau în împrejmuiri, supraînălţări şi prin instruirea
personalului să respecte regulile de lucru în instalaţiile electrice sub tensiune.
B.Prin atingere indirectă, adică prin atingerea unor părţi metalice care în
mod normal nu sunt sub tensiune, dar care în mod accidental pot intra sub
tensiune.Pentru a ilustra două dintre cazurile de astfel de electrocutări să revenim la
curba distribuţiei de potenţial în jurul unei prize, la scurgerea unui curent prin ea, în
pământ (figura 10.2).
Înainte de a aborda problema electrocutărilor prin atingere indirectă, să
remarcăm că potenţialul cel mai înalt se atinge în zona electrozilor îngropaţi în
pământ. Diferenţa de potenţial între aceste puncte şi solul aflat la distanţă suficient
de mare (unde V=0) se numeşte tensiune pe priză:
U p  Vp  0  Rp  I p (10.1)

În cazul trecerii unui curent Ip prin priză, toate părţile metalice legate la
priza de pământ vor avea acestă tensiune.

120
V

Potenţialul mâinii = tensiunea pe priză


Vmână Up

Tensiunea de pas Tensiunea de atingere


Upas = Vpicior1 - Vpicior2 = kpas Up Ua = Vmână - Vpicior=kaUp

Potenţialul piciorului 1 Potenţialul piciorului


Vpicior 1 Vpicior

Potenţialul piciorului 2
Vpicior 2

Rezistenţa de dispersie a
Ip
prizei notată cu Rp

Figura 10.2. Electrocutarea prin tensiuni de atingere şi de pas

Electrocutare prin tensiune de atingere


Să presupunem că un om se află în apropierea unui echipament electric în
timpul unui defect care are drept consecinţă trecerea unui curent prin instalaţia de
legare la pământ. Dacă el atinge cu mâna carcasa metalică a echipamentului, legată
la priza de pământ, atunci va fi supus unei diferenţe de potenţial numită tensiune
de atingere (a se vedea figura 10.2):
U a  Vmână  V picior (10.2)

Se observă că, Ua < Up. Se notează cu ka coeficientul de atingere:


Ua
ka  1 (10.3)
Up

Electrocutare prin tensiune de pas


Tensiunea de pas este diferenţa de potenţial ce apare între cele două tălpi
ale unui om care păşeşte într-o zonă în care se află amplasată o priză de pământ, în
cazul scurgerii prin aceasta a unui curent în pământ (vezi figura 10.2):
U pas  V picior1  V picior 2 (10.4)
Analog, se defineşte coeficientul de pas:
U pas
k pas  1 (10.5)
Up

121
 Situaţia cea mai gravă apare când omul atinge cu o mână o carcasă a unui
echipament intrată accidental sub tensiune (Up), iar cu cealaltă mână ţine, de
exemplu, un cablu derulat de lungime mare, care la celălalt capăt este în contact
cu pământul aflat la distanţa de priză:
U a  Vmână 1  Vmână 2  U p  0 (10.6)

10.1.5 Efectele curentului electric asupra corpului omenesc


A. Curentul electric este periculos chiar atunci când nu trece prin
corpul omenesc
Arcul electric produs de un curent poate provoca orbiri sau arsuri datorită
metalului topit pe care îl împrăştie.
B. La trecerea curentului prin corpul omenesc prin intermediul sistemului
nervos sunt afectate:
 musculatura: apar spasme ale muşchilor, deci posibilităţi de
accidentare prin lovire;
 sistemul respirator: este posibilă pierderea cunoştinţei şi oprirea actului
reflex al respiraţiei;
 sistemul circulator: inima poate fi afectată, putându-se produce
fibrilaţia inimii şi stopul cardiac.
C. La trecerea curentului prin corpul omenesc se pot produce arsuri ale
ţesuturilor.
Deci , efectele specifice electrocutării sunt produse de trecerea unui curent
prin corpul omenesc. Mărimea acestui curent şi durata trecerii sale prin corpul
omenesc vor da gravitatea accidentului prin electrocutare.
Iată în continuare câteva valori ale curentului maxim admisibil din punct
de vedere al nepericulozităţii pentru om, în funcţie de durata trecerii prin corp td:
a) în cazul în care durata trecerii curentului electric prin corp este mai mică
de 3 secunde, se poate considera
165
I max.adm  mA;
td
b) în cazul în care durata trecerii curentului td este mai mare de 3 secunde,
se consideră:
Imax.adm = 50 mA în curent continuu şi
Imax.adm = 10 mA în curent alternativ.
Să reţinem însă, că acestea sunt date statistice, cu o dispersie destul de
mare.
Curentul ce trece prin corpul omenesc (Ih) este raportul dintre diferenţa de
potenţial ce poate să apară între două părţi ale corpului omenesc (şi care depinde de
modul de producere al electrocutării) şi rezistenţa corpului omenesc (Rh).

122
Rezistenţa corpului omenesc are valori de ordinul zecilor de mii de ohmi şi depinde
de mulţi factori: locul de contact, mărimea suprafeţei de contact, gradul de
umezeală, presiunea de contact etc.
În calcule se iau valori acoperitoare, mult mai mici decât cele reale:
 Rh = 1000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere directă;
 Rh = 3000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere indirectă.

10.1.6. Valorile maxime admise normate pentru tensiunile de atingere şi de pas


La noi în ţară, metodologiile folosite pentru dimensionarea instalaţiilor prin
care se asigură protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare, se bazează pe
respectarea unor valori limită nu pentru curenţii ce trec prin corpul omenesc ci
pentru tensiunile accidentale la care acesta poate fi supus.
Pe baza celor arătate mai sus privind curenţii maximi admisibili şi valorile
de calcul ale rezistenţei corpului omenesc, s-au calculat valori admisibile pentru
tensiunile accidentale la care poate fi supus un om într-o instalaţie electrică.
Ca urmare, normele prevăd valori maxime admise pentru tensiunile de
atingere şi de pas în funcţie de:
 tensiunea nominală a instalaţiei: joasă tensiune sau înaltă tensiune;
 durata defectului condiţionată de modalităţile de eliminare a defectelor;
 zona de amplasare a instalaţiei electrice.
Aceste valori sunt prezentate în tabelele 10.1 şi 10.2.

Tabelul 10.1 Valorile maxime admise pentru tensiunile de atigere şi de


pas în cazul unui defect la instalaţii de joasă tensiune [V]
Conform 1.RE - Ip - 30 -90
Durata întreruperii
Nr. Categoria Zona de amplasare defectului
crt. reţelei a instalaţiei electrice 3s 3s
1 de curent la suprafaţă 65 50
alternativ în subteran la exploatări miniere 24 24
2 de curent la suprafaţă 120 65
continuu în subteran la exploatări miniere 24 24

123
Tabelul 10.2 Valorile maxime admise pentru tensiunile de atingere şi de pas [V] în instalaţii de înaltă tensiune
Conform 1.RE - Ip 30 - 90
Nr Instalaţia Zona de Tipul Timpul de întrerupere a defectului prin protecţia de bază
crt electrică amplasare reţelei 0,2 s 0,3 s 0,4 s 0,5 s 0,6 s 0,7s 0,8..1,2 1,2..3 s 3 s
Echipament circulaţie I;T1 125 100 85 80 75 70 65 65 50
electric din frecventă T2 250 200 165 150 140 130 125 65 50
1 staţii şi circulaţie redusă fără mijloace I;T1 250 200 165 150 140 130 125 125 125
posturi de individuale de protecţie izolante T2 500 400 330 300 280 260 250 125 125
transformare circulaţie redusă cu folosirea I:T1 500 400 390 300 280 260 250 250 250
mijl. individ. de protecţie izol. T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
circulaţia frecventă T1 250 250 250 250 250 250 250 250 250
Stâlpi din localităţi T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
2 LEA circulaţia frecventă în afara I;T1;T2 nu se normează
localităţilor
fără circulaţie redusă I;T1;T2 nu se normează
aparataj incinte industriale şi a- I;T1 125 125 125 125 125 125 125 125 125
gricole, campinguri, plaje T2 250 250 250 250 250 250 250 125 125
I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
Stâlpi În general, indiferent T1 250 250 250 250 250 250 250 250 250
3 LEA cu de zonă T2 500 500 500 500 500 500 500 250 250
aparataj incinte industr. şi agricole, I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
plaje, terenuri agricole T1;T2 250 250 250 250 250 250 250 125 125
Notă: cifrele 1 şi 2 din coloana "Tipul reţelei" se referă la numărul de sisteme de protecţie pentru eliminarea defectului

124
10.2 Realizarea prizei de pământ şi a reţelei de legare la priză a
echipamentului electric
Prizele de pământ se pot clasifica, pe baza anumitor criterii, în mai multe
categorii. Astfel, după scopul pentru care au fost introduşi electrozii în sol prizele,
pot fi:
 prize naturale constituite din elemente conductive ale unor construcţii sau
instalaţii destinate altor scopuri şi care sunt în contact permanent cu pământul,
putând fi folosite în acelaşi timp şi pentru trecerea curenţilor în pământ;
 prize artificiale constituite din electrozi implantaţi în pământ anume în scopul
asigurării trecerii curenţilor spre pământ.
După numărul şi tipul electrozilor folosiţi, prizele artificiale se pot clasifica
în:
 prize simple constituite din câte un singur electrod;
 prize multiple constituite din cel puţin doi electrozi legaţi între ei prin elemente
conductoare de legătură;
 prize complexe constituite dintr-un ansamblu de electrozi verticali şi orizontali
legaţi între ei.
După adâncimea de îngropare a electrozilor, prizele artificiale pot fi:
 prize de suprafaţă care au electrozii, de regulă, orizontali îngropaţi la o
adâncime de cel mult 1,2 m;
 prize de adâncime care au electrozii (predominant verticali) îngropaţi până la
4 m adâncime;
 prize de mare adâncime sunt prize cu electrozi verticali îngropaţi la adâncimi
mai mari de 4 m. Ele se execută prin forare şi, de regulă, ţevile metalice
folosite pentru forare rămân în pământ pe post de electrozi ai prizei.
Este evident că, ori de câte ori este posibil, trebuie folosite în primul rând
prizele naturale. Acestea pot fi constituite din:
 stâlpii metalici, stâlpii din beton armat, fundaţiile din beton armat ale
construcţiilor; aceste elemente constituie prize foarte sigure în exploatare
deoarece au o durată lungă de funcţionare, rezistenţe de dispersie reduse, nu
necesită verificări periodice, nu se corodează, betonul din jurul armăturilor are
o rezistivitate chiar mai mică decât a solului (din cauza capilarităţii); este
necesară însă realizarea continuităţii electrice a armăturilor (se face prin
sudură);
 conductele metalice de apă şi alte fluide necombustibile, armaturile metalice
exterioare ale cablurilor electrice, ţevile metalice pentru forare; la toate acestea
trebuie să se ia măsuri pentru asigurarea continuităţii lor electrice.
Dacă nu dispunem de priză naturală sau dacă rezistenţa de dispersie a
acesteia este insuficientă pentru asigurarea condiţiilor cerute, trebuie realizată priza
artificială, ale cărei elemente componente sunt prevăzute special pentru trecerea
curenţilor spre pământ, fiind interzisă folosirea lor în alte scopuri.
Pentru executarea acestor prize se folosesc electrozi din oţel şi, numai în
cazuri speciale, electrozi din cupru. Nu se folosesc funii de oţel şi nici electrozi de

125
aluminiu. Primele se corodează foarte repede, iar electrozii de aluminiu au
rezistenţă mecanică redusă şi, în plus, se acoperă cu un strat superificial de oxid
care este izolant.
Priza artificială pentru staţii exterioare. Se realizeză dintr-o priză formată
din electrozi verticali (priza verticală), o priză din electrozi orizontali (priza
orizontală) şi o priză de dirijare a potenţialelor (figura 10.3).
Prizele verticală şi orizontală se realizează prin amplasarea electrozilor
verticali şi orizontali pe un contur situat pe teritoriul staţiei la circa 1,5 m de gard în
interior. Electrozii verticali sunt, de regulă, din ţeavă de oţel cu diametrul de 2" - 2
12" (50 - 65 mm), cu lungimea lv = 3 m. Adâncimea de îngropare a capătului
superior al electrozilor este cuprinsă între 0,8 - 1,0 m.
Electrozii orizontali sunt, de regulă, realizaţi din oţel lat sau rotund şi prin
intermediul lor se realizează legătura între electrozii verticali, la capătul superior al
acestora. Rezultă că adâncimea de îngropare a electrozilor orizontali este tot h =
0,8 - 1,0 m. Lungimea unui electrod orizontal lo constituie totodată şi distanţa
dintre doi electrozi verticali. În mod frecvent, lo = (2 sau 3) x lv, respectiv lo= 6 sau
9 m; mult mai rar se foloseşte lo = 1 x lv = 3 m. Secţiunea acestor electrozi trebuie
să asigure, în caz de defect, trecerea unui curent egal cu jumătate (conductoarele
formează un contur închis) din curentul maxim de scurtcircuit care poate să
parcurgă părţile metalice ale instalaţiei de legare la pământ (Isc). Ca urmare:

t defect  s
I sc  A 
1 s mm 2 
s (10.7)
 A   
2  70  
 mm 2 

Priza de dirijare a potenţialelor se execută din electrozi orizontali îngropaţi


la adâcimi de ordinul h = 0,4 - 0,6 m. Electrozii se dispun sub formă de benzi
paralele cu latura mai lungă a staţiei şi vor trece prin zonele de deservire a
echipamentelor din staţie la o distanţă de circa 0,6 m de acestea. Distanţa medie
între două benzi poate fi de ordinul 5 -10 m. De la conturul pe care sunt amplasate
prizele verticală şi orizontală până la prima bandă a prizei de dirijare se lasă o
distanţă de circa 3,5 m (vezi figura 10.3). Priza de dirijare a potenţialelor se leagă
la conturul prizelor verticală şi orizontală în mai multe puncte. Secţiunea minimă a
acestor electrozi orizontali, din oţel lat sau rotund, trebuie să respecte, de
asemenea, condiţia (10.7).
În jurul clădirilor aflate în incinta staţiei, în jurul fundaţiilor pentru
transformatoare, se prevede un contur de dirijare aflat la circa 0,8 m de fundaţii. În
anumite situaţii, poate fi necesară executarea unui contur de dirijare şi în jurul
împrejmuirii staţiei, în exterior, contur care însă se leagă numai la împrejmuire
(gard). De regulă, gardul nu se va lega la priza de pământ.

126
3,5 m contur priză de dirijare a potenţialelor
benzi de dirijare a potenţialelor care servesc şi drept
conductoare principale de legare la priza aparatelor

lo

fundaţie de
stâlp cu
paratrăsnet
a

h=0,4 - 0,6 m

aparat electric
legat la priză
prin două
conductoare

fundaţie
transformator

corp clădire
comandă sau/şi
staţie interioară

împrejmuire
1,5 m
electrozi orizontali electrozi verticali
contur de dirijare împreună formează conturul prinicpal al 1,5 m
exterior împrejmuirii prizei h = 0,8 - 1,0 m
h=1,0-1,2 m

Figura 10.3 Exemplu de priză artificială complexă pentru o staţie exterioară

127
Trebuie remarcat faptul că benzile paralele ale prizei de dirijare a
potenţialelor servesc şi drept conductoare principale de legare la priza de pământ
a echipamentelor din staţie. Aceste echipamente se vor lega prin conductoare de
ramificaţie la două benzi vecine. Conductoarele de ramificaţie trebuie să aibă o
secţiune care să respecte condiţia (10.8) deoarece este posibil ca ele să fie parcurse
de întreg curentul de scurtcircuit. Conductoarele de coborâre de la stâlpii care au
montate pe ei paratrăsnete se vor lega la aceste benzi în trei puncte (vezi figura
10.3).
Priza artificială pentru staţii interioare se compune din aceleaşi prize ca
şi o staţie exterioară.
Prizele verticală şi orizontală se execută la fel ca în cazul staţiilor
exterioare, din acelaşi fel de electrozi, însă de această dată pe un contur aflat în
jurul fundaţiei clădirii la o distanţă de 1,5 - 2,0 m. Adâncimea de îngropare este tot
de 0,8 - 1,0 m. Secţiunea electrozilor orizontali trebuie să respecte condiţia (10.7).
Priza de dirijare este realizată din trei contururi concentrice cu conturul
prizelor verticală şi orizontală: două contururi în interiorul acestuia şi unul în
exterior (vezi figura 10.4). Evident, toate aceste prize se leagă între ele. Pentru
legarea la pământ a aparatelor din staţie, în interiorul clădirii se execută un contur
închis de conductoare principale de legare la priză la care urmează să fie legate
echipamentele din staţie. Secţiunea acestor conductoare trebuie să respecte condiţia
(10.7). Acest contur se va racorda la priză prin cel puţin două legături.
Prizele posturilor de transformare interioare se bazează mult pe prizele
naturale constituite din fundaţiile clădirii. La acestea se adaugă o priză artificială
realizată din electrozi orizontali care constituie de fapt elementele de legătură între
prizele naturale ale postului. Dacă este nevoie, se poate realiza o priză artificială
asemănătoare cu cea a staţiilor interioare.
Priza artificială a stâlpilor LEA se realizează din electrozi orizontali
amplasaţi sub formă de contururi concentrice cu stâlpul (1 - 3 contururi), sub formă
inelară sau pătratică, cu patru raze. De la caz la caz, la extremităţile razelor se pot
amplasa electrozi verticali.
Conductoarele de legare la priză pot fi la rândul lor naturale sau artificale.
Se pot folosi drept conductoare de legare la priza de pământ următoarele elemente
conductoare amplasate pe teren în alte scopuri:
 armăturile metalice ale construcţiilor de beton armat;
 ţevile de forare, ţevile din oţel pentru protecţia conductoarelor electrice;
 părţile de susţinere şi carcasele instalaţiilor de distribuţie;
 căile de rulare ale macaralelor, ale ascensoarelor etc.
Aceste elemente se pot folosi drept conductoare de legare la priză dacă li
s-a asigurat continuitatea electrică şi s-a verificat secţiunea lor la trecerea curenţilor
de defect.

128
3,0-3,5 m
1,5-2m

0,8 m

lo
0,3 m

zid
clădire

h = 0,2 m

electrozi h =0,4-0,6 m
verticali

h =0,9-1,0 m
m

electrozi
orizontali

h = 1,0-1,2 m

aparat electric
conductor legat la priză
principal de
legare la pământ

contururi
orizontale de
dirijare a
potenţialelor

Figura 10.4 Exemplu de priză artificială complexă pentru o staţie interioară

129
Conductoarele artificiale de legare la priză se realizează din oţel lat. Cele
amplasate aparent se vopsesc în negru. Mai trebuie remarcat faptul că fiecare
element care trebuie legat la priză este necesar să aibă legătură proprie la
conductoarele principale de legare la priză. Această legătură trebuie dimensionată
să suporte trecerea întregului curent de defect, respectiv trebuie să aibă o secţiune:
t defect  s
I sc  A 
1 s mm2 
s . (10.8)
 A   
70  
 mm2 

10.3. Dimensionarea prizei de pământ


În cele ce urmează vom prezenta pe scurt principalele etape care trebuie
parcurse pentru dimensionarea unei prize de pământ urmărind un exemplu de
calcul.

10.3.1. Date iniţiale necesare


 Tipul instalaţiei, tensiunea nominală, zona de amplasare a echipamentelor
La acest punct trebuie precizat dacă echipamentele se află pe teritoriul unei staţii
(caz în care vom considera că avem circulaţie redusă) sau se află în zone publice,
deci cu circulaţie frecventă etc.
 În exemplul pe care îl prezentăm în continuare vom considera cazul unei staţii
exterioare de 110 kV, care face parte dintr-o reţea tip T din punctul de vedere al
tratării neutrului. Deci, echipamentele sunt amplasate într-o zonă cu circulaţie
redusă. De asemenea, vom considera că instalaţia este echipată cu un singur
sistem de protecţie pentru scurtcircuitele monofazate (protecţie homopolară).
 Curentul de defect maxim Ip care va parcurge priza şi care va fi folosit
pentru calculul tensiunilor de atingere şi de pas
Pentru reţelele de tip T, de regulă, acesta este o parte din curentul de scurtcircuit
monofazat, şi anume, curentul debitat de sursa cu cea mai mare contribuţie la
defect; pentru reţelele de tip I acesta este curentul capacitiv care apare în cazul unei
puneri monofazate la pământ, curent de ordinul zecilor de amperi, dar nu mai mic
de10 A.
În exemplul nostru vom considera Ip = 10 kA.
 Curentul de defect maxim care va fi folosit pentru verificarea stabilităţii
termice a prizei şi a reţelei de legare la priză Isc
Pentru reţele de tip T acest curent se va considera curentul total de scurcircuit
monofazat, iar pentru reţele de tip I curentul total de scurtcircuit bifazat.

130
Vom considera pentru exemplu Isc monofazat = 18 kA.
 Timpii de calcul pentru stabilirea valorilor admisibile ale tensiunilor de
atingere şi de pas
Pentru reţele de tip T se consideră timpul total al protecţiei de bază; acesta se poate
considera: pentru staţii importante, de ordinul 0,15 - 0,2 secunde, pentru staţii mai
puţin imporatnte, 0,5 - 1,0 secunde.
Pentru reţelele de tip I acest timp se va considera, de regulă, nelimitat.
Vom considera staţia de 110 kV mai puţin importantă şi vom lua t b=0,7 secunde.
 Timpii de calcul pentru verificarea stabilităţii termice a prizei şi a reţelei
de legare la priză
Pentru reţele de tip T acest timp se va considera ca fiind timpul protecţiei de
rezervă (de ordinul 0,4 - 1,0 secunde pentru staţii importante şi de ordinul 1,5 - 3,0
secunde pentru staţii mai puţin importante). Pentru reţele de tip I acest timp poate fi
considerat de ordinul a 3 secunde.
Vom lua trez = 1,5 secunde.

 Rezistivitatea solului  sol


Rezistivitatea solului trebuie măsurată; totuşi, să reţinem că solurile argiloase au o
rezistivitate de ordinul 80 - 120 m.
Pentru solul staţiei de 110 kV vom considera sol = 100 m.
 Dimensiunile geometrice ale suprafeţei ocupate de instalaţia electrică
Se va lua în considerare conturul pe care se află împrejmuirea.
Să considerăm staţia de 110 kV având un contur asemănător cu cel din figura
10.3, cu dimensiunile gardului 120 m x 60 m.

10.3.2. Stabilirea valorilor admisibile pentru tensiunile de atingere şi de pas


Aceste valori se obţin din tabelele 10.2 sau 10.3, având în vedere datele
iniţiale ale proiectului.
De exemplu, în cazul ales pentru staţii din reţele tip T1, zone cu circulaţie redusă,
fără mijloace de protecţie individuale izolante şi t b=0,7 secunde, rezultă: Ua,adm =
Upas,adm = 130 V.

10.3.3 Stabilirea modului de realizare a prizei


O primă problemă care trebuie rezolvată este să se stabilească dacă este
sau nu nevoie de o priză artificială. Pentru aceasta este necesară identificarea
elementelor de priză naturală, calcularea rezistenţei de dispersie pe care o au
acestea şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de funcţia de protecţie a

131
instalaţiei de legare la pământ. De regulă, în majoritatea instalaţiilor electrice sunt
necesare şi prize artificiale. Acestea se vor realiza în conformitate cu cele arătate în
paragraful 10.2.
Să considerăm că în urma calculelor am stabilit o rezistenţă totală a prizelor
naturale Rpn = 4 , insuficientă pentru ca tensiunile de atingere şi de pas să fie
sub limitele admise. Aşadar, urmează să realizăm o priză artificială complexă
pentru staţii exterioare.

10.3.4 Calculul rezistenţei de dispersie a prizei


De la etapa precedentă se cunoaşte rezistenţa de dispersie a prizei naturale
Rpn. În continuare, în funcţie de soluţia aleasă, se calculează pe rând:

 rezistenţa de dispersie a unui electrod vertical relv cu relaţiile din tabelul 10.4.
Conform celor arătate în paragraful 10.2, alegem un electrod vertical tip ţeavă de
oţel cu lv = 3 m şi d =0,05 m (2 ), îngropat la h=0,8 m, deci t = h+0,5xlv=
=0,8+0,5x3=2,3 m

  2l 4 t  lv  100  2  3 4  2,3  3
relv  0,366 sol  lg v  0,5 lg   0,366  lg  0,5 lg   27 ,2 
lv  d 4 t  lv  3  0,05 4  2 ,3  3

 rezistenţa de dispersie echivalentă Rpv a prizei verticale, cu relaţia:


relv
R pv  (10.9)
nelv  uv
în care:
nelv - numărul de electrozi verticali care se amplasează pe conturul prizei;
uv - coeficientul de utilizare al prizei verticale (tabelul 10.3).
Numărul de electrozi verticali se stabileşte prin raportarea perimetrului
conturului prizei verticale la distanţa lo dintre doi electrozi verticali.
Pentru staţia din exemplu alegem lo=2xlv = 2 x 3 = 6 m. Rezultă:
nelv = 2x(117+57)/6 = 58 electrozi; din tabelul 10.3, pentru priza verticală pe
contur închis, aflăm coeficientul de utilizare al prizei uv =0,52.
Ca urmare:
27 ,2
R pv   0,90 
58  0,52

 rezistenţa de dispersie a unui electrod orizontal relo, cu relaţiile din tabelul 10.4.
Pentru aceasta, trebuie mai întâi determinată secţiunea minimă admisă de
stabilitatea termică la scurtcircuit cu relaţia 10.7.
Pentru exemplul ales:

132
18000 2
s  181 mm 2
2  70
Alegem, deci, un conductor din oţel lat având dimensiunile 40 x 5 mm 2, deci
b=0,04 m; mai ştim l0=6 m şi h=0,8 m. Rezultă:

 2l 2 100 2  62
relo  0,366 sol lg o  0,366 lg  20,5 
lo hb 6 0,8  0,04

 rezistenţa de dispersie echivalentă Rpo a prizei orizontale cu relaţia:


relo
R po  (10.10)
nelo  uo
în care:
nelo - numărul de electrozi orizontali care se amplasează pe conturul prizei,
egal cu numărul de electrozi verticali;
uv - coeficientul de utilizare al prizei orizontale conform tabelului 10.3

Din tabelul 10.3, rezultă, pentru n elo = nelv = 58 electrozi, pentru prize pe contur
închis un coeficient de utilizare uo =0,27. Aşadar:
20,5
R po   1,31 
58  0,27

 rezistenţa de dispersie a prizei de dirijare a potenţialelor; conform celor arătate


în paragraful 10.2, priza de dirijare se realizează din benzi paralele amplasate
la o distanţă a una de alta şi la 3,5 m de conturul prizelor verticală şi orizontală,
paralel cu latura mai mare a staţiei; pe lângă rolul de dirijare a potenţialelor,
această priză are şi o rezistenţă de dispersie care va contribui la scăderea
rezistenţei de dispersie a prizei. Pentru calcul, această priză se echivalează cu o
placă aşezată la suprafaţa solului, având suprafaţa egală cu cea cuprinsă între
toate benzile şi un coeficient de utilizare de 0,8. Pe baza relaţiei din tabelul
10.4, rezultă:
 1 
R pd  0,444 sol   0,56 sol (10.11)
S 0,8 S
În cazul staţiei de 110 kV aleasă ca exemplu, suprafaţa respectivă este:
S=(120-10) x (60 - 10) = 5500 m2 şi deci:
100
R pd  0,56  0,76 
5500

 rezistenţa de dispersie datorată prizelor stâlpilor LEA racordate la staţie; de la


caz la caz, aceste rezistenţe pot fi luate sau nu în calcul; în general, se pot

133
considera circa 2   LEA şi dacă nLEA este numărul de linii aeriene racordate
la staţie, atunci putem lua în calcul o rezistenţă de dispersie a prizelor stâlpilor:
2
R pst 
n LEA

Pentru exemplul nostru, să considerăm că avem 4 linii aeriene racordate.


Obţinem:
2
R pst   0,5 
4
 rezistenţa de dispersie a prizei instalaţiei se obţine prin considerarea tuturor
rezistenţelor de dispersie calculate până acum, ca fiind în paralel:
1 1 1 1 1 1
     (10.12)
R p R pv R po R pd R pst R pn

Pentru staţia nostră vom obţine în final:


1 1 1 1 1 1
      5,44  1
Rp 0,90 1,31 0,76 0,50 4,00
respectiv, Rp = 0,18 .

10.3.5 Calculul coeficienţilor de atingere şi de pas


Pentru staţiile exterioare, pe suprafaţa prizei de dirijare, coeficienţii de pas
nu depăşesc, în general, valorile coeficienţilor de atingere, astfel încât se poate
considera:
0,7
k a  k pas 

1  L2  (10.13)
ln  A
2  dhd 

Coeficientul de pas maxim apare în afara prizei, în imediata ei apropiere şi


se poate determina cu relaţia:
kskl
k pas,max 
1  L2  (10.14)
ln  A
2  dhd 

În relaţiile de mai sus avem:


1 1 1 1 1 1 
ks       ...  (10.15)
  2h a  h 2a 3a  n  1 
a

k l  0,65  0,172n (10.16)

134
l 2n  1
A  ln
2 (10.17)
 n  
a 2n  3 L2   1 !  n  1 !
 2  

l - lungimea unei benzi a prizei de dirijare, în [m];


a - distanţa dintre două benzi paralele vecine, în [m];
n - numărul total de benzi paralele ale prizei de dirijare;
L - lungimea totală a benzilor prizei de dirijare;
d - diametrul conductorului din care sunt realizate benzile, dacă conductorul
este dreptunghiular atunci d= b/2, în [m]; reamintim la acest punct că
secţiunea conductorului trebuie să respecte condiţia (10.7);
h - adâncimea de îngropare a prizelor orizontală şi verticală, în [m];
hd - adâncimea de îngropare a prizei de dirijare a potenţialelor, în [m]
Pentru staţiile interioare, coeficientul de pas la periferia prizei artificiale se
poate estima cu relaţia:
S
k pas  7 ,2 (10.18)
D2
în care:
S - suprafaţa cuprinsă în interiorul prizei artificiale (inclusiv clădirea), în [m 2];
D - diagonala acestei suprafeţe, în [m]
Pentru exemplul considerat, să precizăm mai întâi numărul de benzi paralele:
pentru o distanţă medie între benzi a=7 m, rezultă un număr de benzi n=(60-
10)/7+1=8 benzi; secţiunea conductorului o putem alege egală cu cea o
electrozilor prizei orizontale deoarece această secţiune respectă condiţia (10.7),
deci b =0,04 m; lungimea unei benzi va fi l=120-2x(1,5+3,5)=110 m; alegem
adâcimea de îngropare a benzilor de dirijare hd=0,6 m. Obţinem:
1 1 1 1 1 1
ks       ...   0,312
  2  0,8 7  0,8 14 21 49 
k l  0,65  0,172n  0,65  0,172  8  2 ,026

110 2  8  1
A  ln  21,33
2
2  8  
7 2  8  3  8  110   1 !  8  1 !
 2  

0,7
ka   0,111
 2 
1   8  110 
 ln  21,33
2  0,04 
 0,5
 2 

135
0,312  2 ,026
k pas,max   0,101
 
2
1   8  110 
 ln  21,33
2  0,04 
 0,5
 2 

10.3.6 Calculul tensiunilor de atingere şi de pas


Pentru a verifica realizarea condiţiilor de protecţie, trebuie calculate
tensiunile de atingere şi de pas pentru priza propusă şi comparate cu valorile
admisibile ale acestora cu relaţiile:
U a  k a  R p  I p  U a ,adm (10.19)
U pas  k pas  R p  I p  U pas,adm (10.20)
Dacă relaţiile de mai sus sunt respectate, înseamnă că priza corespunde din
punctul de vedere al protecţiei vieţii oamenilor. Dacă nu sunt respectate, atunci
priza nu corespunde şi dimensionarea trebuie reluată cu alte date. Astfel, se poate
micşora distanţa dintre electrozii verticali la lo = 1 x lv, se poate micşora distanţa
dintre benzile de dirijare, se pot modifica protecţiile şi timpii lor etc. Dacă nici în
urma acestor măsuri nu obţinem tensiuni de atingere şi de pas sub limitele
admisibile, atunci se poate trece la izolarea amplasamentelor despre care vom
discuta în paragraful următor.
Să vedem însă ce am obţinut în cazul ales ca exemplu:
U a  0,111  0,18  10000  200V  U a ,adm  130V

U pas  0,101  0,18  10000  182V  U pas,adm  130V

Deci, nu am obţinut condiţiile cerute şi ar trebui să reluăm calculul cu alte date. În


acest exemplu însă, nu vom mai relua calculul ci vom trece direct la măsuri
suplimentare şi anume, izolarea amplasamentelor

10.3.7 Izolarea amplasamentelor


Este o măsură prin care se urmăreşte de fapt creşterea rezistenţei pe care o
opune corpul omenesc la trecerea curentului prin el spre pământ. Amplasamentele
se pot izola cu:
 strat de piatră spartă de 15 cm grosime;
 dale de beton;
 asfalt de 2 cm grosime.
În astfel de cazuri se pot obţine tensiuni de atingere mai mici după cum
urmează:

136
ka  R p  I p
Ua  (10.21)
a
k pas  R p  I p
U pas  (10.22)
 pas

În relaţiile de mai sus:


-a = 2 pentru cazul izolării amplasamentelor cu strat de piatră spartă;
-a = 3 pentru cazul izolării amplasamentelor cu dale de beton;
-a = 5 pentru cazul izolării amplasamentelor cu asfalt.
Pentru pas putem folosi relaţia:
 pas  4   a  3

Pentru exemplul folosit este suficient să izolăm amplasamentele cu strat de piatră


spartă. Vom obţine:
200
Ua   100V  U a ,adm  130V
2
 pas  4  2  3  5

182
U pas   36,4V  U pas,adm  130V
5
Deci priza corespunde.

10.3.8 Verificarea stabilităţii termice a solului prizei


În calculele de verificare a stabilităţii termice a solului prizei se urmăreşte
să se stabilească dacă temperatura solului la trecerea unui curent de defect
depăşeşte sau nu temperatura de 95 C.
Pentru cazul unui regim cu durată scurtă relaţia de verificare este
următoarea:
I sc t defect
S
 sol (10.23)
 

în care:
S - suprafaţa laterală a electrozilor verticali şi orizontali, în [m 2] cu luarea în
considerare a coeficienţilor de utilizarea ai celor două prize, respectiv:
S  uv  S v  u o  S o ;
Isc - curentul maxim de scurtcircuit care trece prin priză (a se vedea

137
paragraful 10.3.1);
 - căldura specifică medie a solului; în lipsa unor date mai precise se poate
considera o valoare medie de 1,7 x 106 WsC-1m-3;
 - supratemperatura maxim admisă pentru sol faţă de temperatura maximă
a solului în regim normal (de regulă, 35 C); întrucât temperatura solului
nu trebuie să depăşească 95 C rezultă că se poate lucra cu valoarea  =
60 C.
În cazul unui regim cu timp nelimitat (reţele de tip I) relaţia de verificare
este următoarea:
U p  R p  I p  2   sol     (10.24)

în care  este conductivitatea termică medie a solului; în lipsa unor date precise se
va putea lua  =1,2 WC-1m-1.
Pentru exemplul considerat putem să verificăm stabilitatea termică a solului în
regim de scurtă durată; conform datelor iniţiale tdefect=trez=1,5 s şi Isc = 18000 A.
Suprafaţa exterioară a electrozilor prizei verticale şi orizontale cu luarea în
considerare a coeficienţilor de utilizare este:
S  0,52  58     0,05  3  0,27  58  2   0,04  0,005  6  22,7m 2
18000 1,5
 21,8 m 2  22,7 m2
6
1,7 x10 x 60
100
În concluzie, solul va fi stabil termic în timpul scurtcircuitului.

Tabelul 10.3 Valorile coeficienţilor de utilizare pentru prizele verticale şi


orizontale
Conform 1.RE - Ip 30 - 90
Nr. Număr Distanţă Coeficienţi de utilizare uv si uo
crt. electrozi între Electrozi verticali amplasaţi pe Electrozi verticali amplasaţi pe
verticali electrozii un contur liniar deschis un contur închis
sau verticali
orizontali priză priză priză priză
verticală orizontală verticală orizontală
nelv = nelo lo uv uo uv uo
2 0,85 0,80 - -
3 0,80 0,80 0,75 0,50
4 0,75 0,77 0,65 0,45
5 0,70 0,75 0,62 0,42
1 6 lo=1xlv=3m 0,65 0,60 0,60 0,40
10 0,60 0,60 0,55 0,33
20 0,50 0,20 0,50 0,25
40 - 0,20 0,40 0,20
60 - - 0,38 0,20
100 - - 0,35 0,19

138
2 0,90 0,90 - -
3 0,85 0,90 0,80 0,60
4 0,82 0,88 0,75 0,55
5 0,80 0,85 0,72 0,52
2 6 lo=2xlv=6m 0,78 0,80 0,70 0,50
10 0,75 0,75 0,66 0,44
20 0,70 0,56 0,61 0,30
40 - 0,40 0,55 0,29
60 - - 0,52 0,27
100 - - 0,50 0,24
2 0,95 0,95 - -
3 0,90 0,90 0,90 0,75
4 0,88 0,85 0,85 0,70
5 0,85 0,82 0,82 0,68
3 6 lo=3xlv=9m 0,82 0,80 0,80 0,65
10 0,80 0,75 0,75 0,56
20 0,75 0,68 0,70 0,45
40 - 0,54 0,65 0,39
60 - - 0,62 0,36
100 - - 0,60 0,33

Tabelul 10.4 Formule de calcul a rezistenţei de dispersie pentru prize simple


Conform 1.RE - Ip 30 - 90
Tipul electrodului prizei simple Formula de calcul a rezistenţei de dispersie
Prize verticale simple
Ţeavă îngropată cu capătul superior la sol 4lv
nivelul solului având lungimea lv în sol relv  0,366 lg
lv d
şi diametrul d
Ţeavă îngropată cu partea superioară la sol  2lv 4t  l v 
adâncimea h, având lungimea lv, relv  0,366  lg  0,5  lg 
diamterul d şi mijlocul îngropat la lv  d 4t  lv 
adâcimea t = h + 0,5xlv
Bară cu secţiunea dreptughiulară sol 4lv
îngropată cu capătul superior la nivelul relv  0,366 lg
solului având lăţimea mai mare b şi l v b
lungimea lv
Bară cu secţiunea dreptughiulară sol  2lv 4 t  lv 
îngropată cu capătul superior la relv  0,366  lg  0,5  lg 
adâncimea h având lăţimea mai mare b, lv  b 4 t  lv 
lungimea lv şi mijlocul la adâcimea

139
t=h+0,5xlv
Prize orizontale simple
Ţeavă orizontală îngropată la nivelul sol 2lo
solului având lungimea lo şi diametrul d relo  0,732 lg
lo d
Ţeavă orizontală îngropată la adâncimea sol l2
h având lungimea lo şi diametrul d relo  0,366 lg o
lo hd
Bară cu secţiunea dreptunghiulară (oţel sol 4lo
lat) îngropată la suprafaţa solului având relo  0,732 lg
lo b
lungimea lo şi lăţimea mai mare b
Bară cu secţiunea dreptunghiulară (oţel sol 2lo2
lat) îngropată la adâncimea h având relo  0,366 lg
lungimea lo şi lăţimea mai mare b lo hb
Placă de suprafaţă S aşezată la suprafaţa sol
solului relo  0,44
S
Electrod inelar cu secţiune sol 16lo
dreptunghiulară aşezat la suprafaţa relo  0,732 lg
lo b
solului având lungimea lo şi lăţimea mai
mare b
Electrod inelar cu secţiune sol 8lo2
dreptunghiulară aşezat la adâcimea h relo  0,366 lg
având lungimea lo şi lăţimea mai mare b lo bh

140