BIOEXCITABILITATE
1. Notiuni de electrostatica si electrocinetica
2. Potential electric celular de repaus
3. Potentiale electrice celulare de actiune
4. Modelul electric al unei celule exitabile
5. Propagarea potentialelor de actiune
6. Potentiale electrice extracelulare; bioelectrogeneza tesuturilor
si organelor
7. Notiuni de bioexcitabilitate
***
Asa dar, interiorul unei celule vii aflate in stare repaus (adica nu in stare
de excitatie celulara) este electric negativ fata de mediul extracelular,
diferenta de potential electric purtand numele de potential electric celular
de repaus.
Potentialul electric celular de repaus poate fi masurat direct cu
ajutorul microelectrozilor sauindirect, determinand concentratiile
intracelulara si extracelulara a unei substante fluorescente ionizate (cum este
ionul de tiocianat SNC-) si aplicand, apoi, relatia lui Nernst.
Potentialul electric celular de repaus poate fi, de asemenea, calculat
teoretic cu ajutorul relatiei lui Goldman :
unde A-i sunt diferitele specii i de anioni difuzibili, C+i sunt speciile de
cationi difuzibili, PA-isunt coeficientii de permeabilitate ai membranei
pentru diferitele specii anionice, PC+i sunt permeabilitatile pentru cationi iar
simbolurile [C+i]int, [C+i]ext, [A-i]int si [A-i]ext reprezinta concentratiile
intracelulare (int) si extracelulare (ext) ale cationilor si ale anionilor
difuzibili prin membrana.
7. Notiuni de bioexcitabilitate
Celulele, tesuturile si organele raspund prin excitatie biologica la
excitanti, daca acestia reusesc sa le excite. O asemenea proprietate a
structurilor vii poarta numele de excitabilitate.
In paragraful de mai sus apar patru termeni care trebuie definiti.
Excitantul sau factorul excitant consta dintr-o variatie suficient de
intensa, de indelungata si de brusca a proprietatilor mediului, pentru a
produce excitarea sistemului biologic.
Excitarea este fenomenul prin care excitantul modifica permeabilitatea
membranei celulare pentru ioni; este vorba de deschiderea (sau inchiderea)
portilor unor canale ionice si crearea, astfel, a conditiilor necesare celulei
pentru a raspunde excitantului prin excitatie. Mecanismul biofizic al
excitarii se confunda cu mecanismul prin care senzorii membranari
comanda deschiderea portilor canalelor ionice. Acesti senzori sunt sensibili
la variatii ale potentialului celular de repaus, ceea ce explica eficienta, in
toate cazurile, a stimularii electrice precum si capacitatea PA de a se propaga
prin intermediul curentilor Hermann. Canalele ionice din membranele
postsinaptice asculta de comenzile receptorilor pentru mediatori,
deschizindu-si portile de indata ce mediatorul s-a combinat cu receptorul.
Orice factor fizic sau chimic poate deveni excitant (poate produce excitare)
daca este capabil sa determine canalele ionice sa-si deschida (sau, dupa caz,
sa-si inchida) portile.
Excitatia celulara este totalitatea fenomenelor ce au loc in celula ca
urmare a excitarii ei de catre excitanti. Daca se poate spune ca excitarea este
produsa de excitant, excitatia este in intregime opera celulei. Excitatia are
aspecte electrice (potentialul electric de actiune), optice (modificari ale
transparentei, refringentei si activitatii optice ale
citoplasmei), radiante (emisie de radiatii infrarosii, vizibile si
ultraviolete), chimice (hidroliza ATP, producere de amoniac
etc.) calorice (producere sau absorbtie de caldura) etc.
Excitabilitatea este proprietatea unui sistem biologic de a raspunde prin
excitatie la factorii excitanti. Ea se evalueaza din punct de vedere cantitativ,
prin valorile reobazei si cronaxiei.
Reobaza este intensitatea minima a unui excitant a carui durata de
aplicare este foarte mare (teoretic, infinita) si care poate inca sa declanseze
excitatia in sistemul biologic.
Cronaxia este durata minima a unui excitant avand intensitatea de doua
ori mai mare decat reobaza, necesara pentru a provoca excitarea sistemului
biologic.
Intre valorile intensitatii (i) si cele ale duratei (t) ale unui excitant capabil
de a produce excitarea unui sistem biologic exista relatia lui Weiss (i = a/t +
b), unde a si b sunt doua constante. De regula, verificarea relatiei lui Weiss
se face cu stimuli electrici de diferite forme, intensitati, durate si frecvente
de aplicare (fig); reprezentarea grafica a dependentei intensitatii stimulului
de durata sa este o hiperbola (fig).