Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență socială

Departamentul de Asistență socială

An II, Seria 2, Grupa 2

Dezvoltarea limbajului verbal al copiilor cu vârste cuprinse între 1

și 3 ani

Student: Porumb Raluca Coordonator: Conf. univ. dr. Dumitrașcu Dinu Hanibal

București 2017
Introducere

Am ales să scriu despre acestă temă “Dezvoltarea limbajului verbal al copiilor cu vârste
cuprinse între 1 și 3 ani” deoarece consider că limbajul este foarte important în dezvoltarea
copilului, permițându-i acestuia să comunice cu persoanele din jur, iar mai apoi să le
împărtășească acestora nevoile. „Limbajul reflectă valorile spirituale cucerite de omenire într-o
anumită epocă. Acest conținut vine din anturaj, și copilul îl asimilează prin imitație (Lievegoed,
2011, 48)”. Reflectând asupra acestui citat observăm că limbajul provine din moși stămoși și
fiecare dintre noi ni l-am însușit prin imitație.

În primul rând aș vrea să menționez că înainte de împlinirea vârstei de 1 an limbajul

copilului începe să se dezvolte încetul cu încetul și aici fac referire la gânguritul și bolboroselile
bebelușului care aproape că sunt inrezistibile, acestea apărând cam în jurul vârstei de 4 luni
(Brazelton, 2007).

Limbajul copilului se dezvoltă treptat, el parcurge fiecare etapă cu un mare entuziasm și

acumulează o masă cât mai mare de cuvinte în fiecare etapă după vârsta de un an. Daca în
primele luni de viață la baza comunicării lui statea limbajul non-verbal, acum când trece de
vârsta de un an până la vârsta de 3 ani își dezvoltă limbajul verbal descoperind cât mai multe
cuvinte prin curiozitate.

În al doilea rând consider că este important de menționat că părinții au un rol principal în

dezvoltarea limbajului copilului, limbajul acestora este modelul pe care copilul îl va imita, dacă
aceștia pronunță greșit și copilul la rândul său va repeta greșit. Imporant este ca cei doi părinți să
aibă un limbaj cât se poate de corect din punct de vedere gramatical. Ceea ce ar mai trebui
menționat cu privire la implicarea părinților în dezvoltarea limbajului propriului copil este ca
acesția trebuie să îl încurajeze pe copil să pronunțe cât se poate de corect cuvintele pe care are
tendința să le „scălcească” la acesta vârstă, dar într-un mod cât mai plăcut pentru a nu deveni
frustrant. Pentru ca limbajul micuțului să se dezvolte armonios părinții ar trebui să verbalizeze
fiecare acțiune pe care copilul o face și să nu uităm să menționăm și de importanța jocurilor și a
poveștilor specifice vârstei ce au o contribuție majoră în ceea ce privește dezvoltarea limbajului
în acestă perioadă în care încep să se pună bazele comunicării.
Studiu de caz

Andrei are 3 ani și jumătate și cu greu reușește să lege propoziții. Familia din care provine
acest copil este formată din 8 membrii, părinții și cei 6 copii, o fata si 5 băieți. Andrei încă de la
3-4 luni era lăsat în pat între perne, iar între timp părinții și frații lui mergeau să muncească.
Copilul a stat mai mult timp singur și de aici și problemele de comunicare pe care le are. Ambii
părinți au absolvit 4 clase, iar din cei 4 frați, 2 au absolvit 8 clase si 2 au absolvit 12 clase, sora
lui mai mică este in clasa a IVa.

Conținut

Înainte de a dezvolta această temă cu privire la limbajului verbal al copilului cu vârsta

cuprinsă între 1 și 3 ani, consider că este destul de important să evidențiez importanța părinților
în dezvoltarea limbajului propriului copil. „Copilul imită ceea ce aude și intră în posesia acestei
comori, care este limbajul (Lievegoed, 2011, p.50)”. Reflectând asupra acestei afirmații în care
se spune ca un copil imită tot ce aude, este destul de clar că părinții au un rol foarte important în
dezvoltarea limbajului copilului, asta pentru că primii ani din viața copilul îi petrece în familie,
el imitând mai târziu comportamntul părinților și reproducând limbajul acestora. Interacțiunuile
dintre părinte și copil ce au loc în primii ani de viață ai micuțului reprezintă fundația limbajului
acestuia de mai târziu.

„Mediul din jurul copilului, în momentul în care învață să vorbească, are o importantă
repercursiune asupra formării caracterului său. În primul an de viață, atitudinea morală era cea
mai importantă; acum, importantă este maniera de a vorbi din jurul lui. Structura spirituală a
copilului care crește depinde în mare măsură de maniera în care este vorbită limba maternă în
această perioadă. Copilul va fi apt să stabilească o relație stânsă cu limbajul, în adâncul lui, dacă
limba maternă este vorbotă clar, fără omisiuni sau proastă pronunțare a consoanelor și a
vocalelor (Lievegoed, 2011, 52-53)”.

O etapă destul de importantă în dezvoltarea limbajului verbal al copilului până la vârsta

de 1 an este etapa “lalațiunii” când copilul repetă silabe identice însă fără a forma cuvinte, ca de
exemplu: la la la, ma ma ma, ta ta ta, pa pa pa, be be be, acestă emisie de sunete apare cam după
vârsta de 3 luni si jumătate. Iar mai târziu spre vârsta de un an pe la 7-8 luni, copilul reușește să
imite sunete reproduse de persoanele din jurul lui, pe care încearcă să le asocieze unor obiecte
sau unor situații în care este necesară satisfacerea unor trebuințe. Astfel pe la sfârșitul primului
an de viață copilul începe să pună bazele comunicarii verbale (Crețu, 2009).

La vârsta de un an limbajul pentru copil devine foarte interesant. Acesta ascultă cu foarte
mare atenție persoanele adulte din jurul săuce poartă conversții, dar este mult mai atent atunci
când se vorbește cu el. Începe să facă distincții, și nu numai, începe să facă și asocieri. Atunci
când vocalizele nu sunt clare părinții au tendința de a-l corecta, prin repetarea cuvântului potrivit.
El înțelege că se dorește ca limbajul să fie cât mai corect, deaceea rostește imediat după părinți,
este foarte nerabdător să învețe (Brazelton, 2007).

„La încheierea primului an de viață, copilul poate să pronunțe doar câteva cuvinte.
Urmează o perioadă de câteva luni în care parcă s-ar fi oprit, în sensul că mai achiziționează doar
câteva cuvinte. Apoi marea majoritate a copiilor, de la un an și jumătate, un an și opt luni ajung
ușor la 200-300 de cuvinte și către 3 ani dispun de un vocabular de 1.000-1.100 de cuvinte.
Totodată, este evident și un proces calitativ. Dacă la început cuvântul este mai mult un semnal, o
componentă a unei situații în care trebuințele copilului au cea mai mare importanță, acum el
devine cu adevărat un semnificant pentru stimulii concreți, începând sa-i înlocuiască în relațiile
de comunicare cu adultul (Crețu, 2009, 111-112)”.

În aceasă perioadă mai putem vorbi de cuvintele cărora le atribuie o persoană sau un
obiect după cum rezonează în mintea sa. Dar mai putem vorbi și de raspunsurile pe care acum
copilul este capabil să le aibă la anumite comenzi, precum: “Dă-mi lucrul acela”, acesta va
înțelege semnificația cuvintelor.

La cinsprezece luni bolboroselile sonore continuă în cea mai mare parte nopatea când stă
în pătuțul lui. Repetarea cuvintelor și a propozițiilor ne spune că micuțul se pregătește pentru
dezvoltarea vorbitului. Sunt momente în care copilul arată cu degetul obiectul dorit fără a spune
nimic, el folosește limbajul non-verbal; a ajuns la vârsta la care simte frustrare pentru că nu poate
vorbi. Momentan indică prin gesturi ceea ce dorește, el înțelege ceea ce i se spune doar că nu
poate lega propoziții să se exprime verbal. Acesta va continua să aibă un limbaj propriu, dar cu
toate acestea poate înțelege mai multe comenzi (Brazelton, 2007).

La optisprezece luni deja copilul a acumulat un vocabular, cât să se poată descurca. Prin
intermediul limbajului copilul trece de la gândirea prin imagini ce reprezintă un sistem permisiv
de gândire la următorul nivel de gandire, unul superior, unde predomină simbolurile. Însușirea
limbajului reprezintă începerea unei noi ere pentru micuț (Fraiberg, 2009).

La acest moment din viața sa copilul va fi capabil să rostească cuvinte cheie precum: “Dă-i"
acesta folosindu-l atunci cand vrea ceva și “brațe” atunci când vrea să fie luat în brațe. Pentru el
acum sunt foarte importante cuvintele “da” și “nu”, dar ce este important de remarcat este faptul
că a evoluat de la preluarea comenzilor ce cuprind cuvinte simple după cum am spus mai sus, la
preluarea comenzilor ce conțin un număr mai mare de cuvinte: „Du-te în cameră și adu-mi
papucii” prin acest exemplu înțelegem că aici vorbim de o creștere a nivelului limbajului
(Brazelton, 2007).

Rostirea primelor cuvinte sunt reprezentate de substitute ale unor dorințe sau a unor
obiecte pe care copilul dorește să le identifice. Deprinderea acestor cuvinte se datorează
condiționării simple și anume asocierii frecvente de către cei din jur cu unele obiecte. Acum
după ce copilul a aflat că obiectele au nume el începe să fie corios de numelor tuturor obiectelor,
acesta este și motivul pentru care vocabularul copilului începe să să îmbunătățească într-un mod
rapid. Putem aduce în discuție în această perioadă și faptul că limbajul este considerat naiv prin
prisma faptului că micuțul folosește unele structuri gramaticale destul de corect dar în ciuda
acestui fapt el nu le conștientizează.(Cozarescu&Dumitru, 2004).

Prin comunicarea cu mama și activitatea directă cu obiectele copilul învață cele mai
multe cuvinte. La începutul celui de-al doilea an acesta începe să formulize fraze. Pe la un an și 6
luni puntem spune că în dezvoltarea limbajului său copilul trece intr-o altă etapă, etapa prefrazei
în care acesta construiește fraze în comunicarea sa, dar anumite cuvinte nu au o semnificație
pentru el deoarece nu le poate pronunța cu toate că sunt simple ca structură sonoră, lipsesc
prepozițiile și conjuncțiile. Persoanele care înțeleg limbajul copilului pe la un an și jumătate sunt
părinții și cei apropiați care petrec mai mult timp în preajma lui; cei care nu au un contact verbal
frecvent cu copilul nu înțeleg ceea ce acesta spune și au tendința mereu de a-i întreba pe părinții
ce spune micuțul. Pentru ca limbajul copilului să fie cât mai correct, recomndat pentru părinți
este să îi repete cuvintele clar și rar.

Printre primele lucruri pe care copilul le învață atunci când descoperă lumea cuvintelor,
este de a denumi obiectele din lumea exterioară ce îl înconjoară, precum: masa, scaunul, vaca,
copil, pomul; acesta nu face nimic alt ceva de cât să observe lucrurile din jurul său și să le
denumească. Pare un lucru banal ceea ce face, dar nu este chiar așa, acesta este momentul în care
copilul este pus în fața lumii exterioare. Din momentul în care limbajul nu se mai rezumă doar la
simpla denumire a cuvintelor, ci copilul începe să formeze propoziții, apare gândirea (Lievegoed,
2011).

În aceasă perioadă, pe la doi ani, copilul începe să combine cuvintele, el reușește să

formeze cuvinte din subiect și predicat: “mamă vin-o” sau “tata casa”, unde substantivul casa a
devenit verb, toate acestea ne arată că micuțul se află într-o dezvoltare continuă asta și pentru că
el îmbină limbajul non-verbal cu cel verbal, în cel mai scurt timp copilul va reuși să vorbească
(Brazelton, 2007).

După vârsta de 2 ani copilul începe să vorbească din ce în ce mai bine din punct de vedere
gramatical, își însușeste modelul parental cât se poate de bine, folosește prepoziții și conjuncții.
Copilul se adaptează diverselor situații de comunicare fără a mai întâmpina problem majore. La
acestă vârstă propozițiile nu mai conțin doar subiect și predicat ci și alte părți de vorbire, în mare
parte aceste cuvinte defines realul și nu sunt foarte complicate (Crețu, 2009).

De la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului putem vorbi de limbajul egogentric și nu

numai, la acestă vârstă acesta stăpânește o mare masă de cuvinte. Începe să vorbească pe cât se
poate de mult și putem spune acum că el dispune de două tipuri de limbaj: unul pe care îl putem
numi comunicare socială și unul ce este de tip egocentric. Să revenim asupra comunicării sociale
pe care copilul o folosește în comunicarea cu părinții, atunci când le cere acestora de mâncare,
hainuțele sau jucăria preferată. Cea de a doua formă de limbaj pe care copilul și-o însușește, de
tip egocentric, constă în reproducerea cuvintelor, atragerea atenției celor din jur și nu în ultimul
rând ascultarea. Aceasta reperezintă vorbirea de unul singur, se centrează foarte mult asupra sa în
momentul respectiv. În această etapă comunicarea copilului nu este destinată celor din jur, ci
copilul comunică cu el. Piaget vorbește de un monolig colectiv, când copilul își vorbește lui
însuși fără a-i asculta pe cei din jur, la baza acestui fenomen se așează egocentrismul copilului.
Piaget spune asta deoarece copilul își imaginează propria sa lume și cu o oarecare dificultate
poate înțelege lumea celor din jur sau să înțeleagă punctul de vedere al altei peroane. Copilul la
aceată vârstă nu depune efortul de a înțelege ce spun cei din jur dar nici de a le răspunde.

Această comunicare cu el însuși despre care povesteam puțin mai sus însoțește orice activitatea a
copilului chiar dacă este în preajma cuiva, chiar dacă este singur. Limbajul acesta al micuțului nu
așteaptă un răpuns deoarece el nu se adresează nimănui, vorbește cu sine (Cozarescu, Dumitru,
2004).

În al doilea an de viață copilul poate fi numit magician, asta pentru ca el învață cuvinte
magice, rostind anumite cuvintele el primește ceea ce își dorește. Aceste cuvinte magice pe care
le rostește servesc dorintelor sale, ori nevoilor imediate. Dacă copilul vrea să vină mami el o
strigă “mama” sau atunci când îi este foame spune “papa” și primește mancare, el este la acestă
vârstă un mic magician care primește tot ce își dorește. Magicianul si-a descoperit aceste puteri
accidental, încă de la începutul primului său an de viață, cand tensiunile din corpul său, precum
senzația de foame, aduceau în mod magic un obiect, în acest caz sânul mamei, ori biberonul. De
remarcat este faptul că atunci când copilul stăpânește cât de cât limbajul, tot ceea ce ține de
evoluția sa devine mult mai ușor. Si aici nu facem referire doar la îmbunătățirea relației de
comunicare cu părinții care este și ea forte importantă, ci facem referire la înțelegerea anumitor
situații.

Dacă vom urmări un copil care a învațat sensul cuvintelor vom remarca faptul ca atunci cand
propunță cuvantul “nani” va dormi mai liniștit, asemnea și situației în care învață cuvântul “pa”
atunci când părinții săi vor pleca nu va mai reacționa urât și va fi mult mai draguț, învățarea
acestor cuvinte parcă ar controla situația. Alte remărci pe care le mai putem face atunci când
copilul începe să rostească asa zisele cuvinte de bază, ar mai fi spre exemplu episoadele în care
acesta învață să evite situațiile periculoase, ca atunci când micuțul întinde mâna către plită și
spune singur “arș” amintindu-și că mami i-a spus ca acolo este “arș” atunci când a vrut să pună
mâna. Un alt exemplu asemător este acela când se joacă cu firul electric băgat în priză și la un
moment dat începe să mormăie “Nu, nu, nu” iși aduce aminte din nou de spusele mamei si acest
impuls este blocat, aceste cuvinte îi amintesc că ceva rău se poate întampla. Făcând aceste
observații putem spune că limbajul joacă un rol indispensabil în formarea conștiinței (Fraiberg,
2009).

În momentul în care copilul a trecut de vârsta de 2 ani, el dispune de un limbaj situativ, ce

are următoarele caracteristici pe care copilul și le însușește: spre exemplu cuvintele pentru copil
în acestă etapă a vieții sale au o semnificație restrainsă, rezumându-se doar la obiectele ce îl
înconjoară, un exemplu concret în acestă situație ar fi cel în care cuvântul pisică pentru micuț
reprezintă singurul animal pe care îl cunoaște din gospodărie. O altă situație ce caracterizează
acest limbaj situativ pe care copăil si-l însușește în această perioadă este aceea în care părintele
întreabă unde este ursulețul, iar copilul în loc să răspundă la întrebare i-a ursuloețul și il plimbă
către acel loc.

Tot spre vârsta de 3 ani, copilul folosește limbajul în trei situașii de bază; prima situație este cea
în care copilul verbalizează tot ceea ce face, nu îi scapă nimic, cel mai adesea folosește
verbalizarea a ceea ce face când se joacă. O a doua situație este când folosește limbajul în
comunicarea cu cei din jur, iar ultima situație este cea în care copilul folosește jocul de cuvinte,
le repetă, iar în cele din urmă reușește să le transforme (Crețu, 2009).

Calea cea mai importantă a formării limbajului unui copil este reprezentată de imitarea
structurilor verbale folosite de adulți (Dumitrașcu, 2006). Așa că la fel cum am precizat și în
introducere părinții, pentru că ei sunt primii care intră în contact direct cu copil atunci când
acesta începe să vorbească joacă un rol foarte important în dezvoltarea limbajului micuțului lor.
Apoi după acestă etapă o persoană importană ce contribuie la dezvoltarea limbajului copilului o
are educatorul, pentru că micuțul va urma să meargă la gradiniță și cum este specific acestei
vârste, tot ce spune doamna este bine.

Dacă la vârsta de 2 ani copilul era capabil să formulize 3-4 propoziții, la vârsta de 3 ani el
reușește să redea 7-8 propoziții, ba chiar în unele situații chiar mai multe.

“Pentru copii care frecventează gradinița, o cale este reprezentată de modelele vorbite
care le sunt oferite sistematic, cunoștințele simple, dar cu mare importanță pentru achizișionarea
structurilor, copii învățând să folosească correct cuvintele în funcție de gen, număr, caz.
Totodată, structurile verbale se generalizează și oricare cuvânt nou învățat ce introduce repede
într-o structură verbal și este utilizat în comunicare (Dumitrașcu, 2005, p 85-86).
Concluzie

În concluzie putem remarca că dezvoltarea limbajului verbal al copiilor începe undeva în

jurul vârstei de un an și se binedefinitivează pe la împlinirea vârstei de trei ani, practic în aceasă
perioadă se pun bazele limbajului unui copil. Deaceea copil în această perioadă are nevoie de
foarte mare atenție din partea părinților ce reprezintă pilonii de susținere ai copilului în
momentul punerii bazelor limbajului. Practic fără aceștia copilul nu iși poate dezvolta limbajul în
această perioadă.

Pe parcursul acestui proiect, observăm cu ușurință evoluția copilului în ceea ce privește

evoluția comunicării. Limbajul lui se îmbunătățește pe lună ce trece, astfel că de la gângurit
ajunge să rostească câteva cuvinte esențiale, apoi să le asocieze cu lumea exterioară și în final
încetul cu încetul lăsându-se purtat de curiozitate leagă vinte formând fraze. Acesta este un
proces complex prin care copil trece în perioada 1- 3 ani.

Aceasta este perioada cea mai importantă din copilarie deoarece micuțul își dobândește
abilitățile de a relaționa cu lumea din jur și reușește să înțeleagă lumea exterioară.
 Bibliografie

 Brazelton, T. B. (2007). Puncte de cotitură. De la naștere la 3 ani. Dezvoltarea

emoțională și a comportamentului copilului tau. București, Editura: Fundației Generația

 Cozărescu, M., Dumitru, A. C. (2004). Omul în dezvoltare. București, Editura: Cartea

Universitară

 Crețu, T. (2009). Psihologia vârstelor. Iași, Editura: Polirom

 Dumitrașcu, H. (2006). Dezvoltare umană. Confruntările omului cu ciclurile vieții sale.

Iași, Editura: Fundației AXIS

 Fraiberg, S. H. (2009). Anii magici. Cum să înțelegem și să rezolvăm problemele

copiilor. București, Editura: Trei

 Lievegoed, B. (2011). Fazele de dezvoltare a copilului. Cluj-Napoca, Editura: Triade