Sunteți pe pagina 1din 2

Nume, prenume: A.D.

VARSTA: 8 ANI
Adresa: PAȘCANI
Ca urmare a cerinței de evaluare clinică psihologică a minorului, aceasta a fost adus
la cabinetul de psihologie însoțit de ambii părinți. Se solicită evaluarea psihologică
pentru a putea înțelege comportamentul copilului din ultimul an și a putea lua o decizie
cu privire la schimbările care se impun în mediul de familie pentru a corecta
comportamentul lui A.D. . în plan concret A.D. prezintă în mediul școlar manifestări
agresive și de încălcare de norme sociale.
Ambii părinți se arată dispuși să înțeleagă, să colaboreze și să participe la procesul de
schimbare de comportament al copilului lor.

Evaluare și Rezultate:
Probe aplicate: observația și interviul clinic, fabule Duss, testul familiei, testul copacului
· In urma observației psihologice, copilul este colaborativ și cooperant. Are un
comportament liniștit și calm. Răspunde bine solicitărilor și se supune
consemnelor. Se observă că este un copil sensibil, afectiv, timid și emotiv. Nu prezintă
semne de ADHD( facem această precizare pt că în anamneză părinții afirmă că au
avut un astfel de diagnostic prezumtiv din partea cadrelor didactice, care nu are
justificare psihologică ). Atăta timp căt copilul răspunde solicitărilor, se orienteaza bine
pe sarcină și o menține aproape o oră, în mod liniștit, acest diagnostic este exclus.
Intradevăr, la un moment, cănd se aduc în discuție subiecte sensibile pentru copil(
relația cu sora sa mică și încercările lui A.D. de comportament regresiv și de atragere
a atenției, copilul devine agitat și mimează o plictiseală pentru a ieși din situație. Acest
lucru arată doar că adevăratele cauze sunt la nivelul familiei, în relația cu acceptarea
sorei sale și în relația cu părinții, în special cu mama.
Din punct de vedere cognitiv copilul are o dezvoltare normală vărstei sale.
Din punct de vedere social este cooperant, se adaptează cu relativă ușurință mediului
nou.
Din punct de vedere afectiv anamneza și evaluarea arată semne și comportamente
concludente de regresie emoțională.
Pentru a înțelege trăirile copilului precizăm că din punct de vedere teoretic la momentul
nașterii unui nou frate toți copiii pot prezenta complexul Cain care este un complex de
gelozie și rivalitate între frați. Dacă majoritatea copiilor pot depăși relativ ușor acest
moment, pentru A.D. lucrurile au evoluat diferit datorită mai multor factori. în primul
rănd sora sa se naște cu o problemă medicală de greutate( 1,750 kg la naștere) și
atenția, grija părinților se orientează spre rezolvarea acestui lucru, fapt pe care A.D. îl
resimte ca neglijență emoțională. În al doilea rănd este un copil sensibil care pănă
atunci era foarte răsfățat din relatările părințilo„1r. Acest lucru îi accentuează trăirile
de gelozie și rivalitate. În ultimul rand un eveniment negativ, în care a fost implicat la
grupa pregătitoare( de umilință și acuze) , urmat de atenția părinților îndreptată dintr-o
data din nou spre el îl fac să înțeleagă că dacă face pozne este o rețetă de a atrage
atenția părinților asupra lui( cum și problema surorii a atras atenția părinților). Deduce,
așadar, că problema pe care copilul o are atrage atenția părinților, reușind în acest fel
să echilibreze în viziunea lui relația cu sora.
· Desenul familiei și fabulele Duss
Personajele pe care copilul le alege în povestea dirijată sunt veverițele. Copilul
proiectează imaginea familiei sale în poveste. Mama veveriță este prima desenată,
semn că o consideră persoana cea mai importantă pt el, dar nu are legatură cu ea,
pentru că o desenează în marginea stănga și pe el în marginea opusă. Veverița soră
este cea care desparte veverița frate( adică el) de părinți fiind interpusă între ei.
Totodată afirmă că sora este mai mare și el mai mic, acelasi motiv al regresiei. El vrea
să fie în locul surorii și sora să fie în locul lui.
Precizează că fratele este cel mai nefericit pt ca sora îl face să greșească( identic ca
în realitate unde el greșește datorita emoțiilor pe care le are față de sora sa).
In testul familiei familia este desenată în acelasi mod ca și în fabula Duss, tot sora este
interpusă între el și părinți.
· Desenul copacului
In primul rănd copacul este foarte mic, apoi desenează altul spontan, și mai mic, semn
al nevoii sale de regresie pt a ajunge , în imaginația sa, la perioada de copil mic cănd
era singur la părinți și primea iubire în exclusivitate. Copacul este inclinat și fără suport,
simbolizănd lipsa sa de siguranță.
Concluzii și recomandari:
Avand în vedere reacțiile copilului precum și teoriile psihologice privind
atașamentul la copil avem următoarele recomandări:
1.Copilul trebuie să urmeze împreună cu familia un program de consiliere și
psihoterapie, în care el să reușească să o accepte pe sora sa și să se reapropie de
părinți pe care acum încearcă să îi pedepsească prin comportamentul său negativ și
să le atragă atenția totodată.
2.Recomandăm consiliere de familie cu toți membrii pentru depășirea de către copil a
traumei emoționale existente și stabilirea unui stil educațional unitar.
3. Menținerea copilului în clasa existentă pentru că în caz contrar se vor accentua și
mai mult sentimentele de pierdere de afecțiune și se va accentua și mai intens
comportamentul.
4. Este util ca A.D. să primescă o responsabilitate în clasă de a asigura disciplina(
exact unde are el probleme) și să fie pus în aceeași tabără într-o acțiune cu acei copii
care îi provoacă, astfel încăt dacă nu realizează sarcina să piardă toți recompensa
stabilită încăt să fie nevoiți să colaboreze.