Maria Onică, matser Antropologie, an II, curs Antropologie Economică

Homo economicus și neoliberalismul

În contextul globalizării și al progresului foarte rapid al tehnologiilor de ultimă oră, efortul

antropologilor de a înțelege omul contemporan, din perspectiva sa economică, rămâne o adevărată
provocare. Deși pare ușor, la prima vedere, să fie luate ca adevăruri general valabile acele doctrine
economice care sunt construite pe ideea omului egoist, egocentric și competitiv, realitățile sociale și
comportamentale ne sugerează că omul iese din tipare.
Sute și mii de studii, apărute în ultimii 70 de ani, încearcă să explice evoluția fantastică pe
care a făcut-o omenirea, atât din perspectiva economică, care pare să guvrneze viața individuală și
socială a omului, cât și din perspectivă antropologică, istorică, geografică și culturală.
Antropologia economică, în termenii cei mai simplii, reprezintă descrierea și analizarea
vieții economice, folosind o perspectivă antropologică. Perspectiva antropologică abordează și
localizează aspecte ale vieții individuale și colective a oamenilor, cu alte cuvinte, viețile și
societățile, urmărind să descopere cum sunt aceste aspecte interconectate unele cu altele. Aspectele
urmărite pot fi diferite elemente sau domenii din viața oamenilor, precum credința religioasă,
consumul, organizarea gospodăriilor, activități productive sau recreative. Există două componente
ale perspectivei antropologice care merită să fie menționate. Prima dintre ele este faptul că
perspectiva antropologică este în mod fundamental empirică și naturalistă, bazându-se pe observația
(empirică) vieților oamenilor așa cum trăiesc în mod natural. A doua componentă a acestei
perspecive se referă la faptul că antropologii nu sunt dispuși să gândească în termeni de legi sociale
și universale. Exprimată altfel, antropologia tinde să fie o disciplină idiografică sau particulară, mai
degrabă decât una generală (Carrier, 2005, p.3).
Disciplina economiei a ajuns astăzi într-un punct de cotitură. După sfârșitul Războiului
Rece, marxismul a pierdut din teren, capitalismul a devenit suprem și cunoștiințele copleșitoare din
teroria economică au devenit o ramură a teoriei neoliberale. Această teorie neoliberală -teoria
jocului, econometria, analizele reliației cost-beneficiu- se bazează pe conceptul unui agent al cărui
moral curpinde utilitatea propriului interes (Strawn, 2013, 45).
Viața economică reprezintă activitățile prin care oamenii produc, pun în circulație și
consumă lucruri, modul în care oamenii și societățile își asigură subzistența sau se aprovizionează.
Este important de precizat că lucrurile reprezintă un termen expansiv, care include obiecte
materiale, dar ș iobiecte imateriale: muncă, servicii, cunoaștere și mit, nume și farmece, ș.a.m.d. În
diferite locuri și spații, aceste lucruri pot fi resurse importante în viața socială și atunci când sunt
importante poartă percepția antripologilor economici (Carrier, 2005, p.5).
Pentru a înțelege ce reprezintă homo economicus în lumea contemporană, este necesar să
înțelegem gândirea economică în care a apărut acest concept. Astfel, o atenție deosebită trebuie
acordată neo-liberalismului. Gândirea neo-liberală a câștigat teren odată cu stagflația și
destabilizarea pieței monetare internaționale din anii 1970. Combinând teoriile economice neo-
clasice cu libertarianismul pieței libere, gânditorii neoliberali promovează neintervenția statului în
piețele economice, în favoarea abordării laissez faire și încurajează minimalizarea industriei de stat
în favoarea inteprinderilor private din convingerea că piețele libere aflate în competiție furnizează
cel mai eficient și mai rațional mecanism pentru maximizarea utilității, eficiența prețurilor și
alocarea resurselor (Makovichy, 2014, p. 5).
Înterpretarea lui David Harvey cu privire la neoliberalism, văzut ca o politică economică a
expansiunii capitaliste condusă de intersele unei clase de antreprenori globali, a fost o încercare
influentă de a crea o narațiune care să urmărească cronologic efectele implementării politicii neo-
liberale la scară globală. Harvey spune despre neoliberalism că poate fi văzut ca un regim de
”acumulare prin deposedare” ce operează printr-un proces agresiv de privatizare, de transformare a
oricărui bun posibil în marfă și de redistribuire a resurselor în favoarea capitalului. Doi dintre
cercetătorii renumiți care tratează subiectul neoliberalismului, Peter Miller și Nikolas Rose, invocă
noțiunea lui Foucault de ”bio-power” pentru a reconceptualiza neoliberalismul dintr-o problemă de
economie politică, într-o problemă de guvernare. Cei doi definesc guvernanța neo-liberală ca o
introducere a pieței și a logicii acesteia în cadrul granițelor statului însuși. Pe scurt, stilul neo-liberal
de guvernare operează prin construirea unei structuri socio-economice particulare care induce un
anume comportament individului, în timp ce acest comportament este făcut să pară ca fiind izvorât
din dorința individului (Macovicky, 2014, p. 5).
Fie că acest curent este interpretat ca o doctrină macro-economică sau ca o ”artă de a
guverna”, graba cu care neoliberalismul a fost transformat într-o metodă interpretativă, nu a rămas
fără critici. Ca un verișor conceptual al globalizării, conceptul neoliberalismului a suferit probleme
asemănătoare legate de proporție, de teritoriu și de ambiguități teoretice. Cercetători din cadrul
disciplinelor antropologiei, sociologiei și geografiei au evidențiat spațialitatea inegală și
contextualitatea cuprinsă de natura proceselor și proiectelor neo-liberale, cerând analizarea
neoliberalismului actual și concentrându-se pe ”spațializarea” și ”domesticirea” acestui concept.
Alți savanți au evidențiat slăbirea conceptuală a termenului în contextul aplicării sale, aproape fără
discriminare, de-a lungul unor contexte sociale, istorice și politice extrem de diverse. Analistul John
Clarck a afirmat că neoliberalismul suferă de promiscuitate, omniprezență și omnipotență: abilitatea
sa de a coabita cu orice număr perspective teoretice doar a alimentat tendința numită cauza și
efectul oricărui număr de schimbări socio-economice și politice, de-a lungul globului. James
Ferguson își îndreaptă criticile asupra faptului că neoliberalismul devine, într-un mod nepotrivit, un
sinonim neglijent pentru însuși capitalismul sau reprezintă o scurtătură pentru economia mondială și
inegalitățile sale (Macovicky, 2014, p.6 ).
Conform teoriilor lui Michel Foucault, distincția dintre liberalism și neoliberalism rezidă în
faptul că cele două teorii se focusează în mod diferit pe activitățile economice. Liberalismul clasic
se axează pe schimb, pe ceea ce Adam Smith a numit ca fiind tendința omenirii de a face troc și
schimb. Acest concept a transformat piața într-un sistem cu propria lui raționalitate, cu propriile sale
interese și cu eficacitatea sa individuală. Piața a devenit un spațiu al autonomiei care trebuie să fie
susținut de stat prin dreptul necondiționat la proprietatea privată. Neoliberalismul, după părerea
gânditorului francez, extinde procesul de a desfășura activități economice la o matrice generală a
relațiilor sociale și politice, dar se axează nu pe schimb, ci pe competiție. Ceea ce au în comun cele
două forme, clasic și neo liberalism, este ideea generală a homo economicus, ce reprezintă în fond o
antropologie particulară a omului văzut ca un subiect economic ce se află la baza acestor politici
(Read, 2009, p. 26).
Termenul homo eonomicus este utilizat în teoriile economice pentru a descrie oamenii ca
fiind ființe raționale și egoiste capabile să emită judecăți pentru a își îndeplini scopurile, preum
acumularea de bogății și de resurse materiale. Deși termenul este folosit ca o bază pentru toate
modelele economice, există cercuri de economiști, precum formaliștii, care consideră că homo
economicus este o ficțiune.
Trecerea de la o economie bazată pe schimb, la un bazată pe competiție are efecte profunde:
în timp ce schimbul a fost considerat ca fiind ceva natural, competiția este înțeleasă de către neo-
liberalii secolului al XX-lea ca fiind o relație artificială care trebuie protejată împotriva tendințelor
pieței de a forma monopoluri și de către intervenția statului. Competiția necesită o intervenție
constantă a statului, nu asupra pieței, ci asupra condițiilor în care aceasta există. Schimbarea în
antropologie de la homo economicus văzut ca o creatură predispusă la schimburi, la o creatură
competitivă sau mai degrabă o ființă a cărei tendință de competiție trebuie alimentată, cuprinde o
schimbare generală în care oamenii se construiesc pe sine și sunt transformați în subiecți economici
(Read, 2009, p. 28).
Homo economicus reprezintă piatra de temelie pe care teoriile economice au fost construite
și acest concept se consideră că i-a aparținut prima dată lui John Stuart Mill în 1836. Deși Mill a
arătat faptul că ideea centrală a omului economic este legătura dintre mijloace eficiente și bogăție,
semnificația bogăției nu constă doar în obținerea de plăceri materiale. Alte scopuri, precum
relaxarea, luxul și procreerea reprezintă concepte ale bogăției. Așadar, omul economic este acela
care judecă eficacitatea mijloaceor prin care să obțină bogăția, precum și încercarea de maximizare
a plăcerii. Pe măsură ce omul economic a făcut parte din ideologia neo-clasică, maximizarea
bogăției și a plăcerii oferite de aceasta a luat termenul mai generic al maximizării veniturilor (L.Ng,
2014, p.4).
 Orice pentru care ființele umane încearcă să îți atingă scopurile, de la căsătorie, crimă,
cheltuieli pentru creșterea copiilor, poate fi înțeles economic din punctul de vedere al calculării
costurilor și beneficiilor. Neoliberalismul, în cadrul căruia omul economic deține rolul esențial,
presupune o redefinire masivă a muncii și a lucrătorului. Lucrătorul a devenit capital uman. Salariul
sau emitențele au devenit răsplata care este câștigată pe baza unei investiții inițiale, investiție în
abilitățile personale ale individului. Orice activitate care mărește capacitatea de a câștiga venit, de a
obține satisfacție, chiar și migrația, trecerea frontierelor dintr-o țară în alta, reprezintă o investiție în
capitalul uman. Desigur că o parte din capitalul uman, corpul individului, creierul și materialul
genetic, ca să nu mai menționăm rasa, reprezintă un dat și nu poate fi îmbunătățit. Foucault
argumentează că această limită naturală există pentru a fi depășită prin tehologie. După cum
antropologul francezul rezumă într-un punct de vedere, omul economic este un antreprenor, un
antreprenor cu sine însuși (Read, 2009, p. 28).
Alegerea rațională reprezintă centrul modelului micro-economic reprezentat de homo
economicus, portretizat ca fiind un gânditor logic care evaluează opțiunile și veniturile în mod
consistent și coerent și selectează acelea care conduc la maximizarea veniturilor. Despre omul
economic se așteaptă să decidă rațional cât de mult să producă, să cumpere sau să vândă. Dacă
decizia nu este conformă cu predicția, apar întrebări despre impedimentele sociale sau de market
care să ducă la o alocare eficientă a resurselor. Antropologi, psihologi și sociologi nu neagă că
deciziile economice pot fi câteodată bazate pe decizii logice și pot chiar aduce profituri maxime la
constrângerile financiare. Totuși, aceștia pun la îndoială universalitatea profitului sau maximizarea
veniturilor chiar și în societățile capitaliste avansate. Ei au încurajat, în schimb, examinarea modului
în care sunt luate deciziile și modul în care sunt evaluate opțiunile (Carrier, 2005, p.63).
Omul economic nu este lipsit de crize, mai ales când observația empirică pare să contrazică
predicțiile. Unii argumentează că acest concept este prea îngust, că interesul personal nu reprezintă
singura motivație și oamenii sunt adesea conduși de norme sociale. Alții pretind că abilitatea de a
învăța repede nu îi ferește pe oameni de a repeta aceleași greșeli. Unii cercetători nu consideră că
interesul personal reprezintă unica motivație pentru comportamentul uman. Aspecte precum coduri
morale, independența socială, relațiile sociale, instituțiile și emoțiile sunt de altfel asociate cu
comportamentul uman. Să consideri omul ca fiind omniscient este nerealistic și nu pot fi explicate,
în mod credibil, fenomene reale. Studiile lui Benartzi și Thaler (1995) evidențiază nevoia abordării
psihologice în economia tradițională. Unii cercetători argumentează că economiștii aduc prea multe
concluzii bazându-se doar pe comportament și ignoră antecedentele unui asemenea comportament.
Teoria comportamentului planificat a lui Ajzen (1991) sugerează că atitudinea individului este
determinată de intenții și că aceste intenții sunt determinate de atitudinile față de comportament, de
norme subiective și de percepția dificultății în desfășurarea unui asemenea comportament. Așadar,
nu este suficient doar să prezici fapte bazate pe comportament, ci trebuie explicat de ce omul se
comportă așa cum o face (L.Ng, 2014, p.4).
În economie, normele sau obiceiurile sociale sunt adesea descrise ca niște reguli de joc care
constrâng comportamentul omunui economic. Spre exemplu, Akerlof (1980) încorporează elemente
precum reputația, obediența și neobediența față de codul comunității privind comportamentul, în
ceea ce privește consumul și explică de ce anumite obiceiuri sociale nu pot exista , în timp ce altele
există. În ceea ce privește normele, economiștii neo-clasici presupun că normele nu vor afecta
deciziile oamenilor, atâta timp cât sunt irelevante pentru comportament. Cu toatea astea, sunt
cercetători care au indicat faptul că normele sociale vor afecta comportamentul indivizilor. Funcțiile
omunlui economic au fost extinse. Economiștii consideră beneficiile financiare ca fiind singura
componentă care influențează consumul, deoarece un stil de viață mulțumitor este adesea obținut
prin metode economice. În plus, încorporarea normelor sociale în funcțiile utilitare nu contrazice
presupunerea egosită a individului, de vreme ce omul economic încă se comportă ca un individ care
urmărește maximizarea profitului. Cu alte cuvinte,în viziunea economiștilor, homo economicus
aderă la norme nu pentru că respectarea acestora i-ar anula cumva așteptările financiare, ci pentru
faptul că prin respectarea lor își va maximiza profitul (L.Ng, 2014, p.5).
Lecția despre homo economicus și despre neoliberalism m-a determinat să mă gândesc mai
bine la zicalele bătrânești care spun că ”banul este ochiul dracului” și că ”om zgârcit și
pricopsit nu s-a văzut și nici nu o să se vadă, că din ce are, din ce rău trăiește”. Lumea modernă ne
face să credem că totul se învârte în jurul banilor, însă complexitatea și comportamentul omului
scapă de multe ori de a fi categoristie în homo economicus. Din punctul meu de vedere, omul poate
fi totodată preocupat de aspectele materiale ale vieții sale și de a fi homo juridicus și homo
sociologicus.
Bibliografie
1. Carrier, G. James, 2005, A handbook of Economic Anthropology, Indiana University, SUA.
2. Makovicky, Nicolette, 2014, Neoliberalism, Personhood and Postsocialism, Ashgate
Publishing Limited, Marea Biritanie.
3. C. L . Ng, Irene, 2008, Evolution of ”Homo Economicus”, articol publicat în American
Journal of Economics and Sociology.
4. Read, Jason, 2009, Foucault Studies- A Genealogy of Homo-Economicus: Neoliberalism
and the Production of Subjectivity, The University of Southern Maine.
5. Strawn, Travis, 2013, A History of Homo Economicus: The Nature of the Moral in
Economic Theory By David Wilson and William Dixon, articol publicat în Seven Pillars
Institute.