Naturalismul este un curent literar ce a luat nastere in Franta intre anii 1860?

1880, ca o prelungire
exagerata a realismului, raspandit ulterior in toate tarile lumii. Numele curentului deriva de la cuvantul
"natura" si dezvaluie amprenta biologicului, a ereditatii, in creionarea personajelor literare, deci, a
omului in general.

Spre deosebire de realism, care trateaza indivizii in mediul lor social, asa cum sunt ei in realitate,
naturalismul duce la extrem principiile estetice realiste, dezvaluind aspecte sumbre, macabre,
bolnavicioase, chiar dezgustatoare, ale omului ca fiinta biologica, condusa de ereditate, de boala, si nu
de ratiune. Pe langa caracterul biologic mostenit, naturalistii considera ca mediul social joaca un rol
crucial in dezvoltarea personalitatii umane. Astfel, scriitori naturalisti trateaza personaje precum
alcoolicii, criminalii sau persoane imbolnavite psihic si fizic de un mediu social viciat.

Barbu Ştefănescu Delavrancea,după studiile la Paris , când are posibilitatea de a cunoaşte mai bine
operele marilor scriitori francezi Balzac, Flaubert şi mai ales Emile Zola, caută o altă metodă, care să-i
evidenţieze mai bine mijloacele de observaţie şi investigare a vieţii sociale, devenind tot mai convins că
naturalismul va suplini ineficienţa critică a romantismului. Adoptat cu entuziasm , noul curent va
schimba accentul de la tipic la caz, de la normal la patologic şi la viaţa biologică instinctuală, din
Trubadurul, Iancu Moroi si Paraziţii.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, București, d. 29 aprilie 1918, Iași) a fost un scriitor,
orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar de Bucureşti. Este tatăl pianistei și
scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele
femei-arhitect din România.

Părinții îl dădură în primire diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou, ”să-l învețe slovele
noi și să citească”. După cele patru clase primare, Barbu este înscris, după un an, ca bursier la Liceul ”Sf.
Sava”, învață cu cei mai de seamă profesori ai Capitalei din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel
Demetriescu, Vasile Ștefănescu), fiind remarcat pentru talentul și capacitatea sa de asimilare. Atmosfera
din internatul de la ”Sf. Sava” și imaginea adolescentului vibrînd de pasiune vor fi evocate în nuvela
Bursierul. Din această perioadă (1876 - 1877) datează și primele lui încercări literare. Din 1877 devine
student la Facultatea de Drept.

Prozator și dramaturg, gazetar, avocat și orator, cu vocația perceperii evenimentelor politice și culturale
în cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat în politică, ajunge în 1899 primar al Bucureștilor.
Rămîne în literatură, însă, întîi de toate prin Hagi-Tudose și prin trilogia dramatică moldovenească.

La 12 mai 1912, ca o apreciere a întregii sale activități de prozator și dramaturg, scriitorul este ales
membru al Academiei Române, urmînd să rostească, peste un an, alocuțiunea omagială. În ședința
festivă în fața plenului întrunit la 22 mai 1913, Delavrancea rostește discursul Din estetica poeziei
populare, care va avea un ecou deosebit în lumea literară. În presa timpulului sunt reproduse ample
fragmente, evidențiindu-se forța inedită a scriitorului de a argumenta întreaga complexitate a creației
populare.

La 29 aprilie 1918 scriitorul moare la Iași și este înmormântat la Cimitirul "Eternitatea".