1.

STATUTUL ORGANIZAŢIEI

Denumirea instituţiei este MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN.

Muzeul Judeţean Teleorman funcţionează ca instituţie publică
de cultură, de interes judeţean, cu personalitate juridică, sub
autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, care colecţionează,
conservă, restaurează şi pune în valoare mărturiile privind evoluţia
societăţii omeneşti, creaţiile sale, mediul său înconjurător, în vederea
studiului.
Sediul Muzeului Judeţean Teleorman este în municipiul Alexandria,
str. 1848, nr. 1, cod poştal 140033, judeţul Teleorman.
Muzeul Judeţean Teleorman poate avea secţii sau filiale în locuri în
care există condiţii corespunzătoare. Acestea pot fi denumite muzee.
Secţia sau filiala este condusă de un salariat al Muzeului
Judeţean Teleorman la nivelul de şef de birou.
Muzeul Judeţean Teleorman este membru fondator şi afiliat asociaţiei
profesionale Reţeaua Naţională a Muzeelor din România - RNMR
1.1 OBIECTUL DE ACTIVITATE
(1) Obiectul de activitate al Muzeului Judeţean Teleorman îl constituie
arheologia, numismatica, istoria, etnografia, arta, cultura şi civilizaţia,
marile personalităţi creatoare, aşa cum acestea se reflectă în piese de
muzeu din cele mai vechi timpuri până în contemporaneitate, pe
teritoriul judeţului Teleorman şi se materializează prin îndeplinirea
următoarelor atribuţii principale:
a) evidenţa, conservarea, restaurarea, protecţia şi punerea în
valoare prin mijloace specifice a patrimoniului muzeal deţinut;
b) cercetarea şi îmbogăţirea patrimoniului muzeal din judeţ,
prin cercetări arheologice, restaurări, studii şi cercetări istorice de
arhivă şi de teren, achiziţii şi donaţii de bunuri culturale etc;
c) îndrumarea şi sprijinirea acţiunilor autorităţilor publice
locale pentru conservarea, restaurarea, protecţia şi punerea în valoare
a bunurilor culturale din muzeu şi a monumentelor, ansamblurilor,
siturilor istorice;
d) asigură asistenţa de specialitate pentru colecţiile şi
muzeele publice şi private din judeţul Teleorman şi acordă sprijin
proprietarilor şi administratorilor acestora, în condiţiile legii;
e) desfăşoară activitate expoziţională permanentă în
domeniile arheologiei, numismaticii, etnografiei şi istoriei;
f) desfăşoară activităţi expoziţionale temporare în toate
domeniile ce presupun patrimoniu sau bunuri culturale, acte de creaţie
culte, populare şi de amatori;
g) desfăşoară activităţi specifice de punere în valoare a
patrimoniului cultural şi de educaţie prin: sesiuni ştiinţific, colocvii,
simpozioane, seminarii, conferinţe, schimburi de experienţă, precum
şi prin forme specifice de educaţie continuă;
h) elaborarea şi derularea de proiecte şi programe culturale,
ştiinţifice şi educaţionale în vederea punerii în valoare a patrimoniului
muzeal şi judeţean;
i) derularea schimburilor şi cooperării intermuzeale interne
şi internaţionale;
j) completarea curentă a patrimoniului muzeal prin cercetări
arheologice, achiziţii, abonamente, schimb, donaţii, alte surse;
k) asigură evidenţa primară şi analitică a patrimoniului
muzeal propriu şi organizarea unui sistem de evidenţă în fişe şi sistem
centralizat.
Muzeul Judeţean Teleorman constituie colecţii, pe baza patrimoniului
muzeal deţinut, în următoarele domenii: arheologie, istorie,
numismatică, etnografie, arhivă istorică ş.a.
Dimensiunile şi componentele unei colecţii muzeale se
stabilesc conform legii.
În funcţie de numărul şi divesitatea lor, colecţiile de bază pot fi
grupate pe secţii.
1.2 PATRIMONIUL
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital se asigură din venituri
extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul judeţului, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare, în corelare cu programul minimal
anual, aprobat de Consiliul Judeţean Teleorman.
Patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman este format din mijloace
fixe şi obiecte de inventar, care se inventariază anual, precum şi din
bunuri culturale mobile, supuse inventarierii conform reglementărilor
legale în vigoare.
Bunurile culturale mobile se supun clasării potrivit reglementărilor
legale privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
(1) Muzeul Judeţean Teleorman poate realiza venituri proprii
(extrabugetare) din:
- taxa de intrare pentru vizitarea expoziţiilor permanente sau
temporare;
- taxa pentru fotografiere şi filmare expoziţii/ exponate;
- prestări servicii (contracte de cercetare arheologică,
istorică, etnografică);
- valorificarea publicaţiilor şi lucrărilor în regie proprie;
- închirieri de spaţii expoziţionale;
- sponsorizări şi donaţii;
(2) Taxele şi tarifele percepute se aprobă prin hotărâre a
Consiliului Judeţean Teleorman.
Muzeul Judeţean Teleorman derulează realizarea veniturilor,
încasărilor şi ale cheltuielilor în condiţiile legii, prin Trezoreria
Alexandria.

Sigla Muzeului Judeţean Teleorman este reprezentată de macheta

„Carului solar” descoperit la Bujoru, jud. Teleorman, în jurul căreia
este înscris textul: MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN.
 2. MISIUNEA ORGANIZAŢIEI

Misiunea muzeului este dată de însăşi definiţia lui. Aceasta

răspunde definiţiei moderne a muzeului şi colecţiei formulată de
Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) şi preluată în Legea
muzeelor şi colecţiilor 311/2003: „muzeu - instituţia de cultură, de
drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, aflată în serviciul
societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează,
comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii,
mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor
umane, precum şi ale mediului înconjurător; colecţie - ansamblul de
bunuri culturale şi naturale, constituit în mod sistematic si coerent de
către persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept
privat.”
Muzeul Judeţean Teleorman constituie colecţii, pe baza
patrimoniului muzeal deţinut, în următoarele domenii: arheologie,
istorie, numismatică, etnografie, memorialistică, artă ş.a.
Muzeul Judeţean Teleorman îşi desfăşoară activitatea având la
bază următoarele principii:
- promovarea valorilor culturale judeţene şi naţionale;
- autonomia actului cultural şi neangajarea politico-ideologică
sau religioasă;
- liberul acces şi şanse egale la cultură.
 3. DOMENIUL DE ACTIVITATE

Muzeul Judeţean Teleorman colecţionează, conservă,

restaurează şi pune în valoare mărturiile privind evoluţia societăţii
omeneşti, creaţiile sale, mediul său înconjurător, în vederea studiului.
Obiectul de activitate al Muzeului Judeţean Teleorman îl
constituie arheologia, numismatica, istoria, etnografia, arta, cultura şi
civilizaţia, marile personalităţi creatoare, aşa cum acestea se reflectă
în piese de muzeu din cele mai vechi timpuri până în
contemporaneitate, pe teritoriul judeţului Teleorman şi se
materializează prin îndeplinirea următoarelor atribuţii principale:
- evidenţa, conservarea, restaurarea, protecţia şi punerea în
valoare prin mijloace specifice a patrimoniului muzeal deţinut;
- cercetarea şi îmbogăţirea patrimoniului muzeal din judeţ, prin
cercetări arheologice, restaurări, studii şi cercetări istorice de arhivă şi
de teren, achiziţii şi donaţii de bunuri culturale etc.;
- îndrumarea şi sprijinirea acţiunilor autorităţilor publice locale
pentru conservarea, restaurarea, protecţia şi punerea în valoare a
bunurilor culturale din muzeu şi a monumentelor, ansamblurilor,
siturilor istorice;
- asigură asistenţa de specialitate pentru colecţiile şi muzeele
publice şi private din judeţul Teleorman şi acordă sprijin proprietarilor
şi administratorilor acestora, în condiţiile legii;
 - desfăşoară activitate expoziţională permanentă în domeniile
arheologiei, numismaticii, etnografiei şi istoriei;
- desfăşoară activităţi expoziţionale temporare în toate
domeniile ce presupun patrimoniu sau bunuri culturale, acte de creaţie
culte, populare şi de amatori;
- desfăşoară activităţi specifice de punere în valoare a
patrimoniului cultural şi de educaţie prin: sesiuni ştiinţifice, colocvii,
simpozioane, seminarii, conferinţe, schimburi de experienţă, precum
şi prin forme specifice de educaţie continuă;
- elaborează şi derulează programe şi proiecte culturale,
ştiinţifice şi educaţionale în vederea punerii în valoare a patrimoniului
muzeal şi judeţean;
- derulează schimburi şi cooperării intermuzeale interne şi
internaţionale;
- îmbogăţeşte patrimoniul muzeal prin cercetări arheologice,
achiziţii, abonamente, schimb, donaţii;
- asigură evidenţa primară şi analitică a patrimoniului muzeal
propriu şi organizarea unui sistem de evidenţă în fişe şi sistem
centralizat.
4. ISTORICUL ORGANIZAŢIEI

Prima încercare de înfiinţare a unui muzeu în Teleorman

datează din anul 1934, în timpul sărbătoririi centenarului oraşului
Alexandria. Atunci, Consiliul Comunal a hotărât înfiinţarea unui
muzeu al oraşului în care să se păstreze şi să fie expuse documente
găsite în diferite arhive şi materiale ce dovedeau existenţa şi cultura
populaţiei de pe aceste meleaguri. Expoziţia muzeală a fost instalată,
la început, în localul primăriei, iar în anul 1936 a fost strămutată într-o
încăpere a Palatului Cultural „Victor Antonescu.
La data de 1 mai 1952 s-a deschis, în mod real, un muzeu -
Muzeul Raional Alexandria - în care erau expuse documente privind
întemeierea oraşului şi dovezi materiale din diferite epoci istorice
(ceramică, monede, arme). Din anul 1974, Muzeul Orăşenesc de
Istorie Alexandria devine Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman.
Muzeul Judeţean Teleorman funcţionează, în baza Hotărârii nr.
6 din 13 mai 1993 a Consiliului Judeţean Teleorman, ca instituţie
publică de cultură, de interes judeţean, cu personalitate juridică, sub
autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, care colecţionează,
conservă, restaurează şi pune în valoare mărturiile privind evoluţia
societăţii omeneşti, creaţiile sale, mediul său înconjurător, în vederea
studiului.
5. IMAGINEA ORGANIZAŢIEI

- identitatea actuală
Intervalul 2010-2015 a reprezentat o perioadă de dezvoltare a
activităţii muzeale, în primul rând printr-o serie de activităţi
expoziţionale, mai ales în ceea ce priveşte expoziţia permanentă de
arheologie, prin iniţierea şi continuarea unor programe şi proiecte
culturale menite să îmbogăţească patrimoniul cultural deţinut, dar şi să
educe publicul în spiritul respectului şi al aprecierii valorilor culturale
teleormănene şi naţionale.
Nu în ultimul rând o serie de lucrări de investiţii şi reparaţii au
contribuit în mod semnificativ la îmbunătăţirea condiţiilor de
desfăşurare a activităţilor curente, de expunere şi conservare a
patrimoniului.
- identitatea dorită
Muzeul Judeţean Teleorman doreşte să devină o instituţia de
primă mână în spectrul cultural al judeţului, un adevărat „brand” local,
în spiritul devizei „Locul unde trecutul se întâlneşte cu prezentul”.

6. IMPORTANȚA CONTULUI DE EXECUȚIE

BUGETARĂ CA DOCUMENT DE SINTEZĂ ȘI
ELABORARE
Contul de execuție bugetară reflectă rezultatul execuției
bugetare și are la bază contabilitatea de casă. Conform reglementărilor
contabile naționale, contul de execuție bugetară va cuprinde toate
operațiunile financiare din timpul exercițiului financiar cu privire la
veniturile încasate și plățile efectuate, în structura în care a fost
aprobat bugetul.
Informațiile pe care le vizează:
- veniturile: prevederi bugetare inițiale, definitive, drepturi
constatate, încasări realizate, drepturi constatate de încasat;
 - cheltuielile: credite bugetare inițiale, credite bugetare
definitive, angajamente bugetare, angajamente legale, plăți
efectuate, angajamente legale de plătit, cheltuieli efective.
6.1 Procesul bugetar
Procesul bugetar reprezintă mulţimea structurată a acţiunilor şi
măsurilor iniţiate şi derulate de instituţiile statale competente in scopul
realizării politicii financiare promovate de autoritatea guvernamentală
in domeniul bugetar.
Baza legală a acestui ansamblu de atribuţii, competenţe,
responsabilităţi, obligaţii şi drepturi instituţionale o constituie
Constituţia şi legile specifice. Toate aceste reglementări au ca obiect
final veniturile şi cheltuielile statului. Procesul bugetar are cateva
caracteristici majore:
- este decizional, deoarece are ca scop formularea, realizarea şi
controlul formării resurselor bugetare şi al alocării lor (inclusive
decizia privind recunoaşterea nevoilor şi a cuantumului lor, a
priorităţii, oportunităţii şi stringenţei acestora);
- este democratic, fiind rezultat al exercitării atributelor
statului de drept şi al exerciţiului puterii de stat pe seama opţiunilor
liber exprimate prin vot de către cetăţeni;
- este preponderent politic, deoarece conţinutul său se referă la
politica financiară a cărei formulare reprezintă decizia politică a
forţelor majoritare in parlament;
 - este tehnic in ce priveşte formularea, execuţia şi controlul,
deoarece,dincolo de opţiunile politice, trebuie respectate cerinţele
funcţionării mecanismului economic şi principiul raţionalităţii;
- este ciclic, deoarece se reia anual;
- are larg impact public, deoarece sfera sa de cuprindere şi
efectele generate se regăsesc in macro şi microeconomie, precum şi in
toate domeniile vieţii social-economice.
Procesul bugetar cuprinde patru etape: elaborarea, aprobarea,
execuţia şi controlul. Legea prevede conţinutul acestor etape, graficul
temporal al derulării lor, instituţiile abilitate, competente şi
răspunzătoare. In procesul bugetar sunt angrenate mai multe instituţii:
Parlamentul, Guvernul, Ministerul Finanţelor, toate celelalte
ministere, toate instituţiile bugetare, Trezoreria Statului, organele
autortăţii locale, Curtea de Conturi.
Elaborarea proiectului de buget
In această etapă sunt angajate toate instituţiile publice de orice
nivel in vederea propunerii de resurse financiare şi de obiective pentru
care să se prevadă cheltuieli din buget. Instituţia specializată este
Ministerul Finanţelor. Pe baza unei activităţi prospective a acestuia şi
in colaborare cu alte organisme de specialitate (statistică, prognoză,
cercetare economică etc.) sunt formulate, in principiu, nivelul şi
structura veniturilor.
Pe de altă parte, toate instituţiile finanţate din buget işi
formuleazăpropunerile privind necesarul de cheltuieli pentru anul al
cărui buget este in curs de elaborare. Aceste propuneri sunt cumulate
la nivelul instituţiilor central (ministere, agenţii guvernamentale) şi
prezentate apoi, pană la 1 iunie, Ministerului Finanţelor. Acesta, după
consultarea primului ministru asupra cadrului bugetar general,
formulează nivelurile de cheltuieli propuse pentru fiecare instituţie
centrală in parte şi le comunică acestora pană la 1 iulie. Acestea
defalcă cheltuielile pe structurile care le sunt subordonate,
definitivează proiectul lor de buget şi il prezintă Ministerului
Finanţelor pană la 1 august, care, la randul său, trebuie să inainteze
Guvernului, pană la 25 septembrie, proiectul de buget şi proiectul legii
bugetare. Tot acest circuit este caracterizat prin repetate consultări şi
concilieriintre unităţile bugetare de orice nivel şi direcţiile de
specialitate din ministerele in structura cărora se află, intre aceste
ministere şi Ministerul Finanţelor, intre ministrul finanţelor şi
conducătorii instituţiilor centrale. Obiectul acestora il constituie de
regulă creşterea alocaţiilor bugetare, in limita prevederilor legale şi a
normelor metodologice ale Ministerului Finanţelor. Divergenţele
nesoluţionate la cele trei niveluri menţionate sunt rezolvate in Guvern
cu prilejul discutării şi adoptării de către acesta a proiectului de buget
in vederea supunerii spre aprobare
in Parlament. Proiectul de buget adus in dezbaterea
Parlamentului include mai multe documente:
(1) expunerea de motive;
 (2) proiectul propriu-zis de buget (pe categorii mari de venituri
şicheltuieli);
(3) propuneri de eventuale amendări legislative privind
veniturile şicheltuielile bugetare;
(4) anexele la proiectul de buget, cu detalierea veniturilor şi
cheltuielilor şi, eventual, cu propunerile de venituri şi cheltuieli ale
fondurilor speciale (extrabugetare);
(5) informaţii de fundamentare.
Documentele 2, 3 şi 4 (din inşiruirea precedentă) sunt cuprinse
in proiectul de lege privind bugetul de stat. Depunerea la Parlament a
proiectului de buget şi a proiectului legii bugetare trebuie făcută de
Guvern pană la data de 10 octombrie.
6.2 Aprobarea bugetului
Aprobarea bugetului se face de către Parlament, astfel incat
bugetul să aibă caracter de lege. Acest lucru este important pentru
instituirea obligativităţii contribuabililor de a vărsa veniturile pe care
guvernul contează in realizarea politicii sale, dar şi pentru stabilirea
dimensiunii efortului (cheltuielilor) care se fac pentru un anumit
domeniu, proiect, obiectiv.
Aprobarea bugetului este de fapt actul final dintr-o procedură
destul de complexă, menită să asigure analiza atentă a deciziei
bugetare şi alegerea celei mai adecvate opţiuni privind constituirea şi
utilizarea resurselor bugetare. In cadrul acestei proceduri se intalnesc,
in principal, următoarele etape:
 - prezentarea in plenul Parlamentului, de către primul ministru
sau de către ministrul finanţelor, a proiectului de buget insuşit de
Guvern;
- examinarea acestui proiect in comisiile permanente ale
Parlamentului (educaţie, sănătate, cultură, apărare etc.), comisii care
pot formula amendamente; fiecare comisie trebuie să se pronunţe in
legătură cu acordul privind respectivul proiect;
- examinarea proiectului de buget in comisia de buget, finanţe,
bănci (comisia de specialitate a Parlamentului), care, in plus faţă de
alte comisii, este chemată să se pronunţe asupra amendamentelor
formulate de acestea; recomandarea acestei comisii privind proiectul
de buget şi menţionatele amendamente sunt inaintate plenului
Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare;
- dezbaterea in plenul Parlamentului a proiectului de buget;
- aprobarea prin vot a fiecărui articol din legea bugetului,
inclusiv a amendamentelor aferente provenite de la comisii, precum şi
a legii bugetului in ansamblu;
- promulgarea legii bugetului de către Preşedintele ţării;
- publicarea in „Monitorul Oficial” a legii privind bugetul.
6.3 Execuţia bugetului
Bugetul devine operaţional numai după publicarea sa in
„Monitorul oficial”. Execuţia bugetului incepe din prima zi a anului
bugetar, care in Romania este 1 ianuarie. In măsura in care legea
bugetului nu este aprobată cu cel puţin 3 zile inainte de inceputul
anului bugetar, atunci, potrivit Legii finanţelor publice, Guvernul
poate incasa venituri şi le poate cheltui, pană la aprobarea noului
buget, in conformitate cu prevederile legii bugetului pe anul anterior.
Execuţia bugetului inseamnă incasarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor potrivit legii bugetului, ca limită minimă in ceea ce
priveşte veniturile şi ca limită maximă in ceea ce priveşte cheltuielile.
La execuţia bugetului participă Ministerul Finanţelor, Trezoreria
Statului (ca instituţie specializată a Ministerului Finanţelor şi
subordonată acestuia; in unele state nu există această instituţie), toate
instituţiile bugetare (in calitate de ordonatori de credite bugetare),
unităţile administrativ-teritoriale, bănci angajate in operaţiunile
bugetare, organisme internaţionale angajate in transferuri monetare cu
bugetul.
Ministerul Finanţelor, respectiv Trezoreria Statului au ca
obiectiv să cunoască şi să urmărească permanent starea incasării şi
cheltuirii resurselor bugetare, ca şi echilibrul bugetar, să efectueze
incasările şi plăţile bugetare. Dacă nu există instituţia trezoreriei,
atunci incasările şi plăţile se fac printr-o bancă comercială sau printr-
un grup de bănci in baza unui contract de service incheiat de
aceasta/acestea cu Ministerul Finanţelor.
Execuţia veniturilor se face prin operaţiuni specifice, adesea
diferite după tipul de venit: impozit direct, impozit pe consum, taxă
vamală, venit nefiscal, imprumuturi ş.a.
Pentru impozitele directe, execuţia se realizează prin:
 Operaţiuni efectuate de aparatul fiscal al Ministerului
Finanţelor:
aşezarea impozitului, adică identificarea şi dimensionarea
materiei impozabile a fiecărui contribuabil;
lichidarea, adică determinarea mărimii impozitului ce trebuie
plătit de un contribuabil şi inscrierea acesteia ca debit dintr-un rol
fiscal deschis pentru fiecare dintre aceştia;
emiterea titlului de percepere, adică documentul care
autorizeazăincasarea; acesta poate fi: dispoziţie de incasare, emisă
atunci cand contribuabilul plăteşte impozitul din proprie iniţiativă;
ordin de incasare, emis pentru a-l anunţa pe contribuabil de
obligaţia de plată sau pentru executarea silită a cestuia;
Operaţiuni efectuate de Trezorerie sau de băncile
incasatoare:
perceperea impozitului, adică incasarea efectivă a acestuia;
operaţiunea presupune şi urmărirea onorării integrale şi la timp a
obligaţiilor fiscal de către fiecare contribuabil in parte.
Execuţia cheltuielilor presupune şi ea unele particularităţi, in
special pentru transferuri in beneficiul bugetelor locale şi pentru
rambursări de imprumuturi.
Pentru cheltuielile bugetare ordinare (curente şi de capital),
execuţia se realizează prin:
 Operaţiuni in sarcina ordonatorilor de credite, adică a
conducătorilor de instituţii publice sau a celor mandataţi de ei şi care,
in practica bugetară a ţării noastre, sunt:
- de gradul I, miniştrii şi conducătorii agenţiilor
guvernamentale subordonate direct Guvernului;
- de gradul II, conducătorii instituţiilor publice din structura
teritorială a ministerelor şi agenţiilor guvernamentale subordonate
nemijlocit Guvernului (direcţii, inspectorate judeţene);
- de gradul III, conducătorii instituţiilor publice operaţionale
(spitale, şcoli, unităţi militare, muzee, teatre etc.).
In cadrul acestor operaţiuni se includ:
- angajarea, adică decizia pe baza căreia se autorizează
efectuarea unei plăţi de către instituţia bugetară in beneficiul unui terţ;
la baza deciziei stă intotdeauna un document legal de angajare:
contract, ordin al ministrului, hotărare judecătorească, prevederile
unor legi;
- lichidarea, adică recepţia bunurilor/serviciilor contractate şi
determinarea sumei datorate furnizorilor;
- ordonanţarea, adică emiterea documentului prin care se va
face plata: dipoziţie de plată sau ordin de plată;
Operaţiuni in sarcina serviciului financiar al instituţiei
ordonatoare de credit:
- plata, adică achitarea sumei datorate;
- evidenţa plăţilor.
 Incheierea anului bugetar este marcată prin operaţiuni şi
documente care să ateste incheierea execuţiei bugetare şi este
diferenţiată după sistemul de execuţie: de exerciţiu sau de gestiune
La nivelul unităţilor bugetare se intocmesc dări de seamă
contabile şi conturi privind execuţia de casă a bugetului aferent şi, de
asemenea, se inched conturile de alocaţii bugetare, astfel incat
veniturile neutilizate să fie returnate bugetului de stat. La nivelul
Ministerului Finanţelor, ca administrator general al execuţiei bugetare,
se intocmeşte contul de execuţie bugetară pe baza căruia se
determină modul in care au fost realizate veniturile, cheltuielile şi
soldul bugetului, aşa cum au fost ele aprobate prin legea bugetului sau
prin legea/legile de rectificare aacestuia. O lege de rectificare a
bugetului poate fi aprobată de Parlament, dar nu mai tarziu de 30
noiembrie, in cazul in care, din diferite motive (in primul rand din
cauza inflaţiei), alocările prevăzute prin legea iniţială a bugetului au
devenit insuficiente.
Contul de execuţie bugetară intocmit de Ministerul Finanţelor
este numit şi cu apelativul general (cont general de execuţie
bugetară) intrucat cumulează prin agregare conturile de execuţie ale
tuturor ordonatorilor de credite. Acest cont general este prezentat de
Ministerul Finanţelor pentru a fi discutat de Guvern, iar acesta il
prezintă Parlamentului spre discuţie şi aprobare, după care execuţia
bugetului se consideră inchisă.
 Dezbaterea in Parlament şi Guvern a contului general de
execuţie bugetară se face pe baza unui raport elaborat de Ministerul
Finanţelor, precum şi a unui proiect de lege privind execuţia
bugetului. In Parlament aceste documente sunt in prealabil discutate in
comisia de specialitate, care prezintă plenuluiParlamentului o
recomandare asupra lor. Pe langă aceste documente, Parlamentul ia
cunoştinţă, audiază şi dezbate, de asemenea, un raport al Curţii de
Conturi privind execuţia bugetului. Toate aceste operaţiuni necesită o
perioadă de timp, lacare se adaugă şi cea de elaborare a proiectului,
astfel incat durata procesului bugetar este mult mai mare decat a
exerciţiului propriu-zis. Pentru condiţiile legislative din Romania,
acest proces durează intre 30 şi 42 de luni: elaborarea incepe in luna
mai a anului t-1, execuţia se produce pe parcursul anului t, contul de
execuţie este intocmit pană in iunie anul t+1, controlul Curţii de
Conturi se exercită de regulă din iulie anul t+1 pană in ianuarie-iunie
anul t+2, pregătirea dezbaterii parlamentare a contului de execuţie
bugetară mai durează incă 1-2 luni, astfel incat procesul bugetar
vizand anul t se incheie in martie-septembrie anul t+2.
1. Operatiunile de executie a bugetului de stat
Operatiunile de executie a bugetului de stat se refera la
incasarea sumelor care constituie veniturile bugetare si efectuarea
cheltuielilor aprobate pe destinatii. La baza acestor operatiuni se afla
consideratiuni atat de natura politica cat si financiara, avand in vedere
stransa dependenta a executiei bugetare cu controlul bugetar.
 Din punct de vedere politic, executia bugetului de stat
pretinde respectarea prerogativelor parlamentare de a nu depasi
perioada de autorizare bugetara. Astfel, in materie de venituri,
autorizarea prevede perceperea tuturor categoriilor de venituri inscrise
in buget, cu exceptia imprumuturilor. In ceea ce priveste cheltuielile,
operatiunile au un caracter discretionar si nu se refera la indeplinirea
unei obligatii anume. Ratiunile de ordin financiar ale executiei
bugetare se refera la realizarea prevederilor bugetare asa cum sunt
inscrise in buget, evitandu-se orice distorsiune si schimbare a
destinatiei fondurilor.
Decizia de angajare a cheltuielilor si de percepere a
veniturilor apartine unor autoritati diferite, astfel incat cheltuielile sunt
angajate prin ordonatori aflati la diferite nivele, iar veniturile sunt
incasate prin administratii speciale, fiscale sau domeniale.
A. Operatiunile de executie a bugetului de stat in materie de
cheltuieli
Operatiunile de executie a cheltuielilor urmeaza patru etape
distincte, respectand cerinta de separare a ordonatorilor de credite si a
contabililor executanti. Separarea mentionata urmareste atat realizarea
unui control real al efectuarii cheltuielilor, dar si de obtinere a unui
randament cat mai mare a cheltuielilor efectuate.
Etapele executiei cheltuielilor publice sunt urmatoarele:
1. Angajarea cheltuielilor, adica decizia autoritatii
administrative de a efectua anumite operatiuni care reclama o iesire de
fonduri din disponibilitatile existente, pe baza unui contract de
prestatii sau furnituri, a unei hotarari judecatoresti, etc. Decizia de
angajare a unei cheltuieli poate fi de natura voluntara sau involuntara.
In acest sens, se poate realiza o distinctie neta intre angajarea unei
cheltuieli, pe baza unei decizii administrative care intra in categoria
angajarilor voluntare si angajarea care rezulta independent de
existenta unui act voluntar, cum ar fi plata unor pagube produse de
calamitati care necesita efectuarea unor cheltuieli in afara vointei
administratiei. De asemenea, angajarea cheltuielilor se mai poate
incadra si in categoria celor de natura guvernamentala sau
neguvernamentala. Primele se bazeaza pe prerogative
guvernamentale, fiind realizate in limita creditelor bugetare aprobate.
In mod exceptional, angajarea cheltuielilor poate rezulta dintr-o
decizie a organului legislativ ca urmare a unor situatii speciale
intervenite pe parcursul exercitiului bugetar.
2. Lichidarea consta in determinarea sumei cheltuielilor deja
angajate. Cele doua componente ale lichidarii sunt: constatarea
datoriei statului fata de un furnizor sau creditor si determinarea exacta
a sumei care urmeaza a fi platita. Operatiunea de lichidare se bazeaza
pe acte justificative care atesta efectuarea reala a livrarilor de marfuri
sau a prestarilor de servicii catre institutiile publice. Separarea etapei
de lichidare de cea de angajare a cheltuielilor este necesara din
consideratiuni de ordin practic. Astfel, exista o serie de cheltuieli care
implica sume necunoscute si lipsa de precizie a momentului angajarii
lor din cauza unor perturbatii susceptibile sa apara in mediul
economic, social si politic. De aceea, in momentul angajarii
cheltuielilor se aproximeaza suma necesara platii, nivelul sau final
fiind cunoscut numai in momentul livrarilor, pe baza actelor
justificative.
3. Ordonantarea are drept continut emiterea unui ordin de plata
de catre o autoritate denumita ordonator. Ordinul se adreseaza
contabilului platitor si poate sa imbrace forme variate, cele mai
cunoscute fiind “ordinele de plata”. Traditional, distingem doua
categorii de ordonatori, respectiv ordonatori principali si ordonatori
secundari. Primii sunt reprezentati de ministri, dar acestia, din
considerente practice, nu au posiblitatea sa emita ordinele de plata,
delegand responsabilitatea sefilor de servicii, care dobandesc, astfel,
calitatea de ordonatori secundari.
4. Plata reprezinta etapa de achitare efectiva a unei obligatii,
adica stingerea datoriei statului fata de furnizorii si creditorii sai.
Practic, plata se efectueaza de catre o autoritate distincta de ordonator,
respectiv de catre contabilul platitor, ratiunea acestei separatii vizand
posibilitatea de control asupra operatiunilor. Plata datoriei dobandeste
o dubla calitate, fiind in acelasi timp o operatiune materiala si una
juridica. Ca operatiune cu caracter material, plata sumelor presupune
verificarea actelor de plata si identificarea creditorului in favoarea
caruia s-a emis ordinul si virarea sumelor respective. Din punct de
vedere juridic, contabilul nu este numai un executant al unui ordin de
plat ci, realizeaza si un control preventiv al respectarii prevederilor
juridice care ii angajeaza responsabilitatea.
B. Operatiunile de executie in materie de venituri
Asa cum s-a mentionat cu privire la operatiunile de executie a
cheltuielilor publice, Parlamentul acorda autorizare executivului sa
efectueze cheltuieli in anumite limite maxime. De asemenea, in
materie de venituri executivul are obligatia sa respecte prevederile
bugetare in limite minime.
Cum categoriile de venituri ale statului sunt variate, rezulta o
multitudine de operatiuni implicate in executarea lor in comparatie cu
executia cheltuielilor. De asemenea, riscul fraudelor si a delapidarilor
este mai putin frecvent decat in cazul cheltuielilor, ceea ce face ca
separarea dintre ordonatori si contabili sa fie mai putin riguroasa.
Operatiunile privind executia veniturilor necesita parcurgerea
urmatoarelor patru etape:
1. Asezarea veniturilor, in special a impozitelor, ca venituri
bugetare principale, urmareste identificarea materiei impozabile care
poate constitui o baza pentru perceperea de venituri la bugetul statului
si determinarea marimii acesteia.
2. Lichidarea reprezinta, in cadrul operatiunilor bugetare,
stabilirea cuantumului aferent materiei impozabile pe baza cotelor si a
altor elemente prevazute de lege. In materie de impozite se deschide
cate o pozitie in registrul de rol pentru fiecare persoana fizica sau
juridica inscriindu-se suma datorata ca impozit in debitul acesteia.
 3. Emiterea titlului de percepere consta in inscrierea
cuantumului venitului intr-un act pe baza caruia se autorizeaza
perceperea unui anumit venit in contul bugetului. Titlul de percepere
imbraca variate forme in functie de modalitatea concreta de incasare.
Din punct de vedere juridic, problemele cele mai importante
sunt puse de procedurile de emitere a titlurilor. Astfel, una dintre
formele comune ale documentelor este “titlul de incasare”,
corespunzator situatiei in care contribuabilul achita spontan datoria sa
fata de bugetul statului. Atunci cand debitorii nu inteleg sa plateasca
sumele datorate se emite un “ordin de incasare”(sau titlu executoriu).
Acest document poate fi emis de catre stat care, in virtutea
prerogativelor sale, nu are nevoie sa se adreseze unui tribunal in
vederea executarii silite a debitorilor sai. Ca o consecinta directa a
emiterii titlului executoriu de catre un ministru, prefect, primar, sau o
alta persoana abilitata sa intocmeasca un asemenea titlu, pozitia
debitorilor se inverseaza cu pozitia creditorilor. Conform procedurilor
de drept comun, creditorul se poate adresa unei instante judecatoresti
in vederea executarii fortate. In acest caz, initiativa juridica ii apartine.
Atunci cand creditorul declanseaza direct executarea fortata, debitorul
este cel care poate intenta actiune in justitie opozabila titlului
executoriu.
Declansarea procedurii de opozitie intrerupe actiunea de
executare silita pana la stabilirea rezultatelor juridice.
 4. Perceperea reprezinta incasarea efectiva a sumei datorate
bugetului de stat. Perceperea poate fi realizata, fie prin actiune
benevola prin plata sumelor datorate de catre contribuabil, fie prin
executare silita si eventual ipotecarea bunurilor debitorului.
2. Incheierea si aprobarea contului de executie bugetara
Rezultatele executiei bugetare sunt reflectate in contul de
executie bugetara, care inscrie totalitatea veniturilor si cheltuielilor
realizate de-alungul anului bugetar13. Contul de executie intocmit, cu
respectarea clasificatiei bugetare, se dezbate si se aproba de catre
legislativ in anul urmator celui reflectat in contul de executie, odata cu
examinarea proiectului de buget prezentat de catre Guvern pentru anul
bugetar viitor. Particularitatile intocmirii contului de executie depind
de optiunea statului pentru “sistemul de gestiune” sau pentru “sistemul
de exercitiu”cu definirea duratei exercitiului bugetar.
6.4 Controlul execuţiei bugetului
Controlul execuţiei bugetului este efectuat de Curtea de
Conturi, organism subordonat (in ţara noastră) direct Parlamentului.
Curtea de Conturi este instituţia supremă de control al finanţelor
publice şi care exercită un control de tip ulterior. In unele ţări această
instituţie poate avea şi atribuţii de control preventiv.Controlul Curţii
de Conturi vizează:
legalitatea şi realitatea datelor cuprinse in dările de seamă
contabile şi in conturile de execuţie de casă a bugetului la oricare
ordonator de credite, precum şi in raportul şi contul general de
execuţie intocmite de Ministerul Finanţelor;
eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei bugetare,
respectiv calitatea gestionării banilor publici la toate nivelurile;
depistarea utilizării nelegale a banilor publici, evaluarea
eventualelor pagube şi recuperarea lor prin organe jurisdicţionale
proprii sau prin instanţe din sfera puterii judecătoreşti;
propunerea către Parlament a unor eventuale
modificări/ajustări/ imbunătăţiri a legislaţiei privind bugetul, execuţia
şi controlul execuţiei acestuia.
Controlul execuţiei bugetului este efectuat şi pe filiera
Guvernului, de la nivelul acestuia, de la nivelul Ministerului
Finanţelor şi de la nivelul diferiţilor ordonatori de credit. Acesta este
un control intern (spre deosebire de cel al Curţii de Conturi, care este
extern) şi se exercită şi preventiv şi ulterior. Fiecare dinnivelele
menţionate are organ propriu de control financiar intern.
Competenţele de control sunt qvasigenerale pentru controlul financiar
al Guvernului (adică se exercită la orice nivel al administraţiei de stat,
de la Guvern, inclusiv, in jos) şi pentru controlul financiar al
Ministerului Finanţelor (adică se exercită la orice nivel al
administraţiei de stat, de la nivelul ministerelor, inclusiv al Finanţelor,
şi judeţelor in jos) şi sunt circumscrise doar unităţilor in subordine
pentru ceilalţi ordonatori de credite.
 Acest control (al Curţii de Conturi, al Guvernului, al
Ministerului Finanţelor şi al celorlalte organisme menţionate) este un
control tehnic, adică de natură financiară. In afara acestuia,
Parlamentul execută un control politic asupra oricărei etape a
procesului bugetar prin faptul că dezbate şi aprobă bugetul şi legea
bugetului, contul de execuţie bugetară, documentele pendinte şi legea
execuţiei bugetului.