„Atat de aproape”

CUPRINS:
1. Deschidere – 47 din cele 52 Atât de aproape e Domnul

2. Poezie – Mesaj –

3. Tema I –

4. Cor + Comunitate – 77 / 100 Atâta dor

5. Tema II –

6. Tema III –

7. Poezie – Cântec de singurătate –

8. Cor + Comunitate – 48 / 52 Ne pregătim de drum

9. Tema IV –

10. Poezie – Chemare –

11. Închidere –

„Atat de aproape”
CUPRINS:
1. Deschidere – 47 din cele 52 Atât de aproape e Domnul

2. Poezie – Mesaj –

3. Tema I –

4. Cor + Comunitate – 77 / 100 Atâta dor

5. Tema II –

6. Tema III –

7. Poezie – Cântec de singurătate –

8. Cor + Comunitate – 48 / 52 Ne pregătim de drum

9. Tema IV –

10. Poezie – Chemare –

11. Închidere –

„Atat de aproape”
CUPRINS:
1. Deschidere – 47 din cele 52 Atât de aproape e Domnul

2. Poezie – Mesaj –

3. Tema I –

4. Cor + Comunitate – 77 / 100 Atâta dor

5. Tema II –

6. Tema III –

7. Poezie – Cântec de singurătate –

8. Cor + Comunitate – 48 / 52 Ne pregătim de drum

9. Tema IV –

10. Poezie – Chemare –

11. Închidere –
MESAJ
Despre întoarcerea Lui,
Am uitat să vorbim,
Ca nişte păgubaşi muşcaţi de somn,
Nu mai contează locul unde locuim
Nu ne mai doare gândul, şi nici dorul,
Noi suntem mulţumiţi că mai dormim.

Despre întoarcerea Lui

Ne place să tăcem
Ca nişte inculpaţi surprinşi de Lege
Şi e ciudat să predicăm oricui de ea
Când noi abia putem culege
Şi nu ne săturăm oricâte am avea.

Despre întoarcerea Lui,

Încă vorbim indiferent,
Ca şi un papagal în zi de sărbătoare
Numai atunci când urmărim câte-un „client”,
Când banii nu ne mai ajung
Sau dacă fulgeră prea tare.

Despre întoarcerea Lui

Ne pasă mereu mai puţin,
Ne-a mai rămas doar teoria aşteptării,
Ajunge că o stăpânim în mod deplin,
E bine că n-o dăm uitării
Şi că promitem să-o iubim

Dar întoarcerea Lui

Va fi la vremea hotărâtă,
Chiar dacă eu o spun ori n-o spun nimănui,
El va veni.
Chiar dacă inima e tot mai răzvrătită
Uitarea noastră nu v-a sta în calea Lui.

Despre întoarcerea Lui

Ar trebui să învăţăm a vorbi.
Ar merita să trăim despre ea
Şi-ar trebui să tăcem, să-ncepem a iubi,
Fiindcă-atunci
El ar putea veni.
TEMA I
„Iată, Eu vin curând” (Apocalipsa 22:12)
Cât de curând înseamnă curând? Cât de mult vrea El să-L aşteptăm? Nu cunoaştem
răspunsul la această întrebare. Ceea ce ştim este că timpul are o altă semnificaţie
pentru Dumnezeu decât are pentru noi.El îşi împlineşte făgăduinţele atunci când
soseşte timpul potrivit, aşa cum Îl vede El din perspectiva veşniciei.

În Grădina Edenului, chiar în zorii istoriei omenirii, Dumnezeu le-a promis lui Adam şi
Evei, că se va naşte un Copil care va fi Eliberatorul lor, care îl va înfrânge pe Satana
şi care va reface lumea lor perfectă.

„Venirea Mântuitorului a fost prezisă în Eden”, ne spune Ellen White în cartea

„Hristos Lumina lumii”. „Când au auzit prima dată această făgăduinţă, Adam şi Eva
au aşteptat ca ea să se împlinească în scurtă vreme. L-au întâmpinat cu bucurie pe
fiul lor întâi – născut, sperând că ar putea fi el Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinţei
întârzia…
Veacurile treceau, unul după altul; glasurile profeţilor au amuţit. Dar, la fel ca stelele
în vastul circuit al orbitelor lor stabilite de Dumnezeu, şi planurile lui Dumnezeu nu
cunosc nici grabă şi nici întârziere. “(Hristos, Lumina lumii, pag. 31, 32).
La patru mii de ani după ce li se făcuse acea făgăduinţă, a venit Isus Hristos pentru a
o împlini. Nu era „curând” în felul în care înţeleg oamenii timpul, însă era exact timpul
potrivit din istoria omenirii în care să intervină Dumnezeu.
Nici grabă, nici întârziere. Cronometrul lui Dumnezeu funcţiona corect. Isus a venit
atunci când lumea avea mai multă nevoie de El.
TEMA II
Care este motivul pentru care ne numim adventişti? (răspuns din sală) A doua venire,
întoarcerea în curând a lui Isus. Pionierii noştri adventişti aveau un nume special
pentru speranţa lor, pentru credinţa lor de nezdruncinat în întoarcerea lui Isus. Ei o
numeau „fericita nădejde”, speranţa binecuvântată.

Expresia aceasta sună astăzi puţin cam demodat. Azi nu-i mai auzim pe credincioşii
adventişti vorbind despre „fericita nădejde”. Dacă pionierii noştri adventişti ne-ar
putea vedea astăzi, în anul 2002, ar fi într-adevăr dezamăgiţi. Poate ar fi şi puţin
nedumeriţi şi cu siguranţă că ar fi şi trişti.

Iar, dacă reacţia lor imediată ar putea fi să-L întrebe pe Dumnezeu de ce nu Şi-a
împlinit promisiunea, în următorul moment întrebările lor s-ar îndrepta către noi şi
către generaţiile de adventişti care au trăit începând din vremea lor şi până
astăzi. „Ce a dat greş?” ne-ar putea întreba ei: „N-aţi făcut tot ce trebuia pentru a
duce lumii Evanghelia? Isus a promis că după ce Evanghelia Lui va fi vestită în toată
lumea va veni sfârşitul (Matei 24:14). De ce sunteţi încă aici?”
Este oare vina părinţilor noştri că Isus nu a venit? Este vina noastră? Sau toate sunt
legate de marele plan a lui Dumnezeu? Nu putem şti sigur. Dar ceea ce putem şti
sigur este că El va veni când se va împlini vremea.
TEMA III

„Planurile lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă, nici întârziere” scria Ellen White. El
ştie când se împlineşte vremea.
Mesajul Său este încă acelaşi ca pe vremea când Isus îi avertiza pe ucenici: Fiţi
gata, pentru că Fiul Omului va veni într-un ceas când nu-L aşteptaţi. (Matei 24:44)
Mesajul nu este: „Pregătiţi-vă!”, ci „FIŢI GATA!”. Fii tot timpul gata! Trăieşte-ţi viaţa
fiind mereu gata! Trăieşte astfel încât în orice clipă, dacă ar veni Isus, tu să-L
întâmpini cu bucurie. Înseamnă aceasta să trăieşti o viaţă perfectă, fără păcat? Cu
siguranţă că ascultarea este necesară. Respectarea legii lui Dumnezeu, cu ajutorul
Duhului Sfânt, ne va ajuta să fim gata. Dar cel mai important aspect este relaţia
noastră cu El.
Suntem noi îndrăgostiţi de El? ne place să petrecem timp împreună cu El? Se află El
pe primul loc în viaţa noastră? Ce va găsi Isus când se va întoarce? Ne va găsi el
aşteptându-L cu nerăbdare să revină?
El vine pentru a face lucrurile aşa cum ar fi trebuit să rămână de la început. Va şterge
păcatul şi va crea o lume nouă, curată, eternă, în care vom putea să trăim şi să
iubim, să muncim, să învăţăm, să ne jucăm şi să ne bucurăm. Aceasta este fericita
nădejde.

Acesta este visul care ne va inspira să-i invităm pe toţi prietenii noştri, familia şi
vecinii, să fie şi ei prezenţi acolo în ziua aceea. Aceasta este speranţa care ne va
face să fim întotdeauna gata, astfel ca, atunci când El se va întoarce, să putem
spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru; L-am aşteptat, iar El ne va izbăvi” (Isaia
25:9)
Eu vreau să fiu gata! Dumneavoastră, nu? Eu mă simt inspirat(ă) de nădejdea
aceasta. Fie ca ea să vă inspire şi pe dumneavoastră.
CÂNTEC DE SINGURĂTATE

Isuse, peste timp Te-aştept

Mai port o stea în candela răbdării,
Privesc spre cer în ceasul aşteptării
Şi-un dor de Tine-mi bate iar în piept

Eşti singurul răspuns la dorul meu,

Te caut printre norii trecători,
De-atâtea anotimpuri cu ninsori
Mi-e chipul nins şi pasul tot mai greu.

Când pasul Tău venind din depărtări

Îşi va aşterne drum pe-ntinsul zării
Mă vei găsi în pragul înserării
Purtând în ochi adâncuri de tăceri.

Eşti singurul răspuns la întristarea mea,

Te caut printre bolţile albastre,
Pe drumu-acesta luminat de astre
Coboară iar şi ascultă-mi inima.

Se zbate-n mine un dor de Dumnezeu

Şi simt cum ochiul Tău mă vede-n noapte,
O, vino iar, să fim mereu aproape,
Eşti Domnul meu, eşti Împăratul meu.
TEMA IV
Dumnezeu vrea să fie Dragostea noastră, Prietenul nostru cel mai apropiat.
Deocamdată, aceasta trebuie să fie o relaţie la distanţă, păstrată vie prin rugăciune,
închinare, studiu biblic şi lucrarea Duhului Sfânt. Însă Dumnezeu nu va lăsa lucrurile
aşa! El doreşte să ne întâlnească faţă în faţă. El vrea să ducă relaţia noastră un pas
mai departe – astfel ca să putem trăi alături de El pentru totdeauna. „Mă voi
întoarce”, ne-a promis El, „şi vă voi lua cu Mine, ca să puteţi fi şi voi acolo unde sunt
Eu” (Ioan 14,3). El nu vrea să rămână despărţit de noi pe vecie, căci ne iubeşte prea
mult.

Avem un Dumnezeu care nu ne va lăsa aici, jos, să încercăm să facem ce putem mai
bun din bătrâna noastră lume tristă, poluată şi coruptă. Avem un Dumnezeu care
vrea să fim alături de El – pentru veşnicie.

A fi „adventist” înseamnă să crezi în advent, să crezi că Isus va veni din nou.

Teologia noastră, lucrurile în care credem în calitate de creştini adventişti de ziua a
şaptea, arată spre un Dumnezeu care vrea să fie împreună cu noi. Un Dumnezeu
care a vrut să vină pe pământ şi să trăiască la fel ca oricare dintre noi. Un Dumnezeu
care vrea să petreacă în fiecare săptămână o zi în exclusivitate în compania noastră.
Şi un dumnezeu care ne iubeşte atât de deplin, încât, în cele din urmă, refuza să
trăiască veşnicia fără noi.
El se va întoarce pentru a face din această relaţie una permanentă.
CHEMARE
Doamne, s-au depănat mulţi ani
de când mi-ai spus că o să vii,
La umbra aripilor Tale, stau
număr zile ruginii,
Şi-n fiecare dimineaţă, caut
spre răsărit promisul nor.
Căci de venirea Ta Isuse,
mi-e dor, mi-e tare dor.

Doamne, au început să râdă mulţi,

spunându-mi că tu nu mai vii,
Însă cu-acelaşi dor în suflet
nu dau crezare vorbelor pustii,
Ci îmi ridic privirea
către-ale Tale zări senine.
Şi aşternând un zâmbet sub lacrima de dor,
te chem pe Tine.

Doamne, sunt aşa de străin,

pe pământul acesta plin de păcat,
Unde nu este milă, unde
de Tine toţi au uitat.
Vreau să mă-ntorc pe corabie!
Precum al lui Noe porumbel,
Şi-mbrăţişat de mila Ta
să nu mai plec defel.

Doamne, mi-e aşa de tânără,

inima dorinţei către ţara Ta,
Şi-n suflet mă frământă întrebarea:
Cum voi putea?
Cât de departe sunt de casă?
Pleacă-Ţi privirea spre robul Tău
şi ajută-l să urce, ajută-l Tu.