Sunteți pe pagina 1din 11

FACULTATEA DE LITERE

OVIDIUS DIN CONSTANTA

COMENTARIU
„CUM SE SCRIE UN TEXT”
„ANDRA SERBANESCU”

CURS:REDACTARE STUDENT :ANTOFIE


DE TEXT MIHAELA
ANUL I SEM.I

2018
Cuprins

Etapele redactării textului…………………..…………………………4

Modalităţi de organizare a textului………..…………………………6

Structura globală a textului…………………………………………...9

Argumentaţia ………………………………………………………….11

Concluzii………………………………………………………………..12

Bibliografie……………………………………………………………..13

1. Etapele redactării textului

Ce este textul?

2
Textul este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziţii, fraze prin care ni se comunică
idei. Prin text individul împărtăşeşte idei, îşi exprimă propriile opinii şi poate să
influenţeze opiniile celor care citesc textul.
În realizarea textului autorul, care reprezintă sursa informaţiei trebuie să urmeze
câţiva paşi logici.

Planificarea textului

În primul rând, autorul trebuie să aleagă un subiect pe care îl stăpâneşte şi pe baza


căruia poate să dezvolte o lucrare, să fie competent în domeniul ales : „El trebuie să fie
competent, integru, obiectiv, informat, autentic, să aibă o personalitate puternică [...]
Autorul scrie dintr-o cauză (internă sau externă) şi are un scop, acţionează cu o
intenţie.”1
Un subiect interesant poate rezulta din actualele conjucturi ale societăţii sau din
inspiraţia proprie a autorului. Este recomandat ca oricine să deprindă obiceiul de a-şi
nota propriile idei pentru a le putea folosi în redactarea ulterioară a unui text.
După ce a fost ales un subiect pe care autorul îl stăpâneşte şi îl poate îmbogăţi din
surse exterioare, el poate să inceapă să conceapă textul. În realizarea unui text autorul
trebuie să ţină cont de faptul că acesta este redactat pentru a fi prezentat cititorilor,
astfel, trebuie să se folosească un limbaj care să respecte toate normele limbii iar
termenii folosiţi să fie pe înţelesul publicului căruia îi se adresează.
Pentru ca textul să fie receptat cu succes de către publicul cititor, este nevoie ca
acesta să aibă un conţinut unitar ce urmăreşte etapele logice ale oricărei comunicări
(introducere, cuprins, încheiere) iar autorul trebuie să fie implicat în ceea ce încearcă să
exprime, adică să se înţeleagă clar atitudinea sa faţă de subiectul abordat. De asemenea,
este indicat ca textul să aibă un scop précis: exprimarea unui punct de vedere, dorinţa de
a influenţa opinia cititorilor cu privire la subiectul prezentat, dorinţa de a prezenta
informaţii obiective, toate reprezintă posibile scopuri de redactare a unui text şi este
indicat ca autorul să folosească registrul stilistic şi limbajul adecvat tipului de mesaj pe
care îl enunţiază.
Încadrarea în subiect este necesară pentru a preveni ambiguitatea textului.Pentru ca
autorul să nu se exprime in mod general faţă de subiectul in cauză, acesta trebuie să işi
aleagă o temă pe care o poate prezenta exhaustiv şi să evite să sară de la un subiect la
altul, menţinându-şi prezentarea in cadrul unui domeniu bine definit, astfel fiind atractiv
pentru cititorii care doresc să se informeze prin intermediul textelor sale asupra unui
subiect.
Ideea este unitatea de bază a oricărui text scris, acesta din urmă fiind o înşiruire de
idei, aflate in relaţii complexe, de coordonare, subordonare sau opoziţie. Persoana care
îşi propune să redacteze un text trebuie să se afle într-un continuu proces în care să
caute idei originale. De aceea este indicat ca cel ce-şi propune să redacteze un text să se
informeze în prealabil şi să îşi organizeze in permanenţă ideile pentru a le putea folosi

1
Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, 2007, pp. 13
3
in eventuala redactare a unei lucrări. Însă aceste idei trebuie să fie originale, mai
precis,să reprezinte rezultatul procesului cognitiv al celui care este autorul textului.
In cazul în care autorul reproduce idei mecanic, le prezintă ca şi cum ar fi ale sale sau
nu se foloseşte de indicatorii specifici citării, textul său devine plagiat ceea ce conform
legii constituie o contravenţie.
Autoarea cărţii „Cum se scrie un text” propune câteva soluţii simple de evitare a
plagiatului:
„Când scrieţi un text nu folosiţi informaţii dintr-o singură sursă; consultaţi mai multe
articole, reviste, cărţi, comparaţi diverse puncte de vedere; nu reproduceţi, pur şi simplu,
ideile unui autor sau ale unor autori![…] Citaţi ideile altora, parafrazaţi, rezumaţi, daţi
trimiteri bibliografice!”2

Redactarea textului pe ciornă

Un aspect important in realizarea unui text care este adesea trecut cu vederea este
realizarea in prealabilul scrierii textului a unei ciorne. Această ciornă poate să conţină
ideile autorului aşa cum au fost ele concepute la o primă reflectare asupra subiectului ca
mai apoi să poată fi revizuite şi procesate pentru a da textului forma finală. De obicei
atunci când vrem să conceptualizăm ideile de bază ale viitorului text, de preferat ar fi să
notăm ideile pe măsură ce acestea ne vin, putând fi mult mai uşor manipulate şi
procesate dacă am întocmit in prealabil o bază de pe care va rezulta produsul creaţional
finit.
Nu în ultimul rând, trebuie să se ţină cont de publicul-ţintă căruia îi este adresat
textul, in ce grupă demografică se incadrează şi care sunt ideile şi valorile cu care ar
putea rezona iar desigur, în funcţie de public se va schiţa şi aspectul general al textului.
Un text compus pentru a fi inclus într-un abecedar va folosi alt limbaj decât un articol
dintr-o revistă de specialitate sau faţă de o lucrare ştiinţifică adresată unui public din
cadrul academic.
O dată ce textul capătă forma finală, acesta trece printr-un ultim proces creaţional şi
anume revizia. După ce compoziţia textului este revizuită, după ce se fac ultimele
corecturi şi inserări, textul este gata pentru a fi prezentat publicului.

Confruntarea textului cu cititorii

2
Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, 2007, pp. 58
4
După ce textul este publicat, pasul final este confruntarea cu publicul. In acest
moment scriitorul află dacă textul său a avut impactul dorit, cum a fost perceput şi dacă
ideile sale au fost înţelese întru totalitate. Dialogul cu cititorii poate interveni prin
diverse medii, fie prin dialog direct, fie prin corespondenţă. În orice caz, dialogul
trebuie să fie dezvoltat civilizat, pe marginea textului în cauză. Cititorul trebuie să dea
dovadă că a citit şi cunoaşte conţinutul lucrării, iar autorul să poată să susţină şi să
argumenteze ideile prezentate în scris, întrucât un autor care dovedeşte faptul că nu îşi
cunoaşte creaţia îşi va pierde din credibilitate in faţa cititorilor. Acest dialog este o
oportunitate pentru acesta de a-şi întări convingerile, pentru a-şi corecta eventualele
greşeli sau concepţii deficitare în legătură cu subiectul prezentat şi cel mai important, el
poate înţelege care sunt aşteptările publicului cititor, la ce reacţionează pozitiv şi la ce
reacţionează negativ acesta, care sunt temele care stârnesc interes şi care sunt cele ce
sunt ignorate şi aşa mai departe. Astfel, el va putea să înlăture posibilele deficienţe din
modul său de redactare a textului şi cu timpul va ajunge să cunoască pe deplin care sunt
aşteptările publicului pe care îl vizează scrierile sale, putând să impună un punct de
vedere în faţa acestuia cu succes.

2. Modalităţi de organizare a textului

Organizarea conţinutului pe axa spaţio-temporală. Ordinea logică a


ideilor.

Un text poate avea un conţinut interesant, idei originale şiun punct de vedere
inedit şi corect enunţiat, însă fără o organizare logică a acestui conţinut, ideile îşi
pierd din conţinut, devin de neînţeles pentru cititor şi în concluzie, textul, fiind lipsit
de o unitate şi expresivitate in exprimare, îşi pierde capacitatea de a reuşi ceea ce şi-
a propus autorul prin acesta, fie să exprime anumite idei fie să dezvolte sau să
impună un punct de vedere. Astfel, în vederea realizării unui text, important nu este
numai conţinutul, ci şi modul de organizare a acestuia.
Un text expresiv presupune in primul rând o organizare structurată corect pe axa
spaţio-temporală. Evenimentele trebuie relatate începând cu stabilirea cadrului în
care acestea s-au desfăşurat, apoi ele trebuie să curgă logic, cursiv din punct de
vedere al timpului povestirii; să se pornească în exprimarea ideilor de la începutul
ideilor şi să ducă gradual la o concluzie. Textele cărora le lipseşte o concluzie
firească sau din care lipsesc etape din desfăşurarea evenimentelor relatate constituie
o sursă de confuzie pentru cititori iar aceştia vor considera textul ambiguu şi
probabil inutil întrucât nu le-a satisfăcut dorinţa de a afla o informaţie prin
lecturarea acestui material. Andra Şerbănescu descrie în cartea sa ce constituie baza
5
acestei lucrări metodele în care un text este procesat de către cititor pentru o mai
bună orientare în procesul de organizare a scriitorului:
„Textul este procesat de jos în sus, adică dinspre elementele cele mai simple spre
elementele cu grad maxim de complexitate (sunete\litere – părţi de cuvinte – cuvinte
– grupuri de cuvinte – propoziţii – fraze – părţi de text – textul în ansamblu – texte
de un anumit tip – diverse tipuri de texte) : înţelegerea textului este punctul final al
unui proces intens de decodare a unităţi din ce in ce mai complexe.
Textul este procesat de sus în jos, adică dinspre unităţile superioare spre unităţile
inferioare; pe baza cunoştiinţelor anterioare despre text (ca unitate comunicativă) şi
despre subiect, precum şi pe baza intuiţiilor lingvistice, cititorul/ascultătorul
selectează din text elementele relevante i înţelegerii, în funcţie de care îl reconstituie
; percepţia unităţilor individuale (sunetele/literele) se face global (doar acolo unde
este cazul se recurge la analiza lor individuală).
Textul este procesat interactiv : cititorul pune în acţiune simultan sau alternativ
mecanisme plasate la mai multe niveluri (nivelul sunetelor, al cuvintelor, al
propoziţiilor etc.) ; deficienţele de la un nivel pot fi compensate în etape ulterioare la
alte niveluri, asigurând înţelegerea atât la fiecare nivel, cât şi înţelegerea textului în
ansamblu.”3
Gradarea conţinutului unui text va trebui să se facă, pentru a fi perceput cum
trebuie de către cititor în ordine spaţială, în ordine temporală. Ordinea logică trebuie
să se facă gradual ascendent, de la general la particular sau vice-versa, in funcţie de
preferinţa autorului sau de contextul care se potriveşte subiectului abordat, de la
datele cunoscute deja de către publicul cititor către datele necunoscute, pe care
autorul le va prezenta doar ulterior şi nu anterior celor cunoscute, de la date simple
la date complexe.
Dacă autorul doreşte să prezinte un punct de vedere, cel mai indicat este să
prezinte atât opinii pro cât şi contra pentru a dovedi imparţialitatea sa asupra
subiectului. Dacă vrea să susţină un punct de vedere în defavoarea altuia, trebuie să
prezinte şi argumente solide contra argumentului său pe care să le demonteze cu
ajutorul raţiunii, doar astfel putând să dea dovadă de o gândire nuanţată şi textul său
poate influenţa cititorii care sunt la rândul lor interesaţi să privească un punct de
vedere nuanţat asupra unui fapt.
În cazul în care textul este o enumerare de idei de acelaşi tip dar care nu se află
într-o relaţie directă sau când mai multe idei, concepte, evenimente sunt prezentate,
cel mai bine este ca enumerarea acestora să se facă fie in ordinea importanţei,
intensităţii sau a relevanţei lor pentru potenţialul public cititor, fie în ordine
alfabetică pentru a fi uşor de găsit subiectul care interesează şi să nu fie nevoie ca
cititorul să parcurgă un text de ample dimensiuni când acesta este interesat doar de
un o anumită parte a lucrării.

Tehnici de dezvoltare a ideilor

33
Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, 2007, pp. 136
6
Pentru a câştiga credibilitate în faţa cititorilor, autorul trebuie să dovedească că
stăpâneşte subiectul prezentat până în esenţa acestuia. O tehnică bună prin care un
articol capătă credibilitate este acordarea de definiţii termenilor abordaţi, arătarea
orginii semantice a unor termeni discutaţi în text, pentru a releva până în esenţă ceea
ce autorul incearcă săexprime şi pentru ca cititorul care nu cunoaşte nimic despre
subiectul prezentat să aibă o bază informativă chiar in textul pe care îl citeşte.
De asemenea, atunci când textul constituie o argumentare a unei opinii, cel mai
vital lucru pentru susţinerea acestei opinii este dezvoltarea şi prezentarea de
exemple pertinente în paralel cu fiecare argument adus. Exemplele transpun
argumentele în practică şi înlătură orice urmă de pragmatism în legătură cu
veridicitatea argumentelor prezentate de scriitorului articolului. Exemplele care se
folosesc în texte pot urma două tipare: fie autorul găseşte un argument pe care îl
consideră mai semnificativ şi îl prezintă exhaustiv, fie enumeră mai multe modele
de situaţii care ar putea constitui exemple, ideea veridicităţii argumentului
deducându-se astfel din vastitatea situaţiilor în care aceasta se regăseşte şi în teorie,
nu doar în practică.
Comparaţia este de asemenea o sursă bogată de îmbogăţire a substanţei unui text.
În locul exemplelor, pot fi prezentate două situaţii diferite sau asemănătoare în care
argumentul în cauză s-a regăsit sau nu, verificându-se sau infirmându-se teoria
scriitorului.
Un mod bun de a prezenta evenimentele este prin punerea lor în relaţionare între
trei etape: cauza, evenimentul şi efectul. Principalul loc în acest proces îl ocupă
evenimentul. Autorul poate decide să îl prezinte cu atâta claritate incât evenimentele
care l-au cauzat să se deducă din context la fel ca şi urmările acestuia, sau poate opta
pentru o tehnică mai simplă, la indemână scriitorilor pe cale de formare, şi anume
prezentarea succesivă a celor trei etape. Această metodă permite de asemenea
căderea accentului pe oricare dintre etapele descrierii. Se poate decide o prezentare
mai amplă a cauzelor sau să se suprime importanţa acestora şi să se prezinte doar
efectele.
Trebuie să se ţină cont totuşi atunci când este folosit acest proces de faptul că fără
a redacta textul în aşa natură încât să se contureze foarte bine relaţia de cauzalitate
dintre evenimente. În cazul în care nu se ţine cont de acest aspect, deşi evenimentele
sunt prezentate corect din punct de vedere al axei temporale, conţinutul poate să
pară doar o înşiruire de evenimente iar un cititor care nu poate deduce relaţia dintre
acela evenimente va considera textul lipsit de substanţă şi îl va privi ca pe o simplă
naraţiune.
De obicei, evenimentele nu au o singură cauză. Este necesar ca să se prezinte
toate evenimentele care au dus la realizarea unui fapt şi desigur autorul să dea
dovadă de gândire imparţială, să poată să prezinte cauzele ierarhizat din punctul de
vedere al importanţei sau gradului de cauzalitate pe care l-au avut in legătură cu
evenimentul in cauză.

7
3. Structura globală a textului

Textul nu poate fi doar o alăturare de propoziţii pentru a fi considerat gata de


prezentat publicului. El trebuie să aibă o structură internă, ideile trebuie să fie
prezentate după o anumită structură simplă dar logică. Autorul trebuie să găsească
cel mai bun mod de a-şi structura elementele şi să ştie cum să le pună în legătură
unul cu celălalt în cel mai bun mod posibil. Un text trebuie să fie structurat după
simpla formulă introducere – cuprins –încheiere pentru ca ideile să aibă o
succesiune logică şi pentru ca textul să reuşească să enunţieze informaţia, să o
prezinte şi să concluzioneze scopul pentru care aceasta a fost prezentată, concluzie
care de asemenea sintetizează ceea ce reprezintă informaţia.
Introducerea este momentul în care autorul îşi începe contactul cu scriitorul deci
trebuie să se asigure că este bine realizată pentru a atrage atenţia celui ce lecturează
asupra subiectului. Aici autorul face o promisiune asupra textului care urmează
pentru a stârni interesul de a se lectura şi restul compoziţiei. El trebuie să ofere o
imagine de ansamblu, să introducă cititorul în modul de gândire şi să îl pregătească
pentru direcţia în care urmează să fie dezvoltat textul. O introducere este
proporţională cu textul atât ca dimensiune cât şi în ceea ce priveşte conţinutul
acesteia.Un text de dimensiuni reduse cere o introducere concisă. Dacă aceasta este
prea amplă poate să devină obositoare şi să înlăture interesul cititorului de a
descoperi restul textului.
Câteva metode de realizare a unei introduceri atrăgătoare includ folosirea
întrebărilor retorice, un citat scurt şi la obiect fie din conţinutul ce urmează, fie
dintr-o lucrare care a inspirat crearea textului, noţiuni care produc suspans sau
intrigă sau pura prezentare a noţiunilor şi conceptelor discutate.
„Textul se prezintă ca o succesiune de părţi. Fiecare parte conţine o singură idee
principală, pe care o prezintă, o detaliază, o analizează, o dezbate, o exemplifică.
Autorul trebuie să stabilească legături între părţi, astfel încât textul să capete
complexitate, continuitate, ritm alert, să ofere surprize la lectură, să-l facă pe cititor
să vadă frumuseţea textului. Textul trebuie organizat în funcţie de ideile pe care
autorul doreşte să le transmită şi pentru care şi-a facut un plan într-o etapă
anterioară. Autorul trebuie să se oprească la un număr optim de idei principale şi
secundare (în funcţiede complexitatea subiectului, de spaţiul avut la dispoziţie, de
public, de importanţa problemei, de tactica adoptată pentru a convinge publicul).
Trebuie să le selecteze pe cele cu adevărat relevante, importante pentru tema pusă în
discuţie. Aceste idei trebuie amalgamate într-un text personal, nu prezentate aşa cum
au fost întâlnite in sursele bibliografice folosite. Povestirea unor cărţi sau articole
citite nu este economică, nici interesantă: autorul trebuie să penduleze între ideile
altora, prezentate nu frust, ci sintetizate şi explicate, analizate, evaluate. Astfel,
autorul îl face pe cititor să vadă şi să înţeleagă asemanările şi deosebirile dintre
lucruri, fenomene, idei. Textul organizează lumea empirică pe care o evocă. Un text
echilibrat este descriptiv şi explicativ în acelaşi timp, conţine abstractizări şi
8
generalizări în paralel cu particularizări şi exemplificări, este dinamic, dar în acelaşi
timp, conţine abstractizări şi generalizări în paralel cu particularizări şi
exemplificări, este dinamic, dar în acelaşi timp acordă suficient spaţiu fiecărei idei
pentru a-i da cititoruluitimpul necesar să o înţeleagă, îşi solicită cititorul, dar îi oferă
şi informaţia pe care o aşteaptă.”4
Încheierea este un rezumat a ceea ce s-a enunţiat în text, oferă o imagine de
perspectivă a subiectului şi o ocazie bună pentru scriitor să-şi sublineze pentru
ultima oară punctul de vedere, fiind ultimul moment în care se află în contact cu
cititorul.
„Încheie are următoarele funcţii:
-Sintetizează conţinutul
-Dă sentimentul întregului, al lucrului încheiat.
-Îl face pe cititor să reţină textul (într-un fel sau altul).
-Motivează acţiunile ulterioare (de pildă, citirea consecventă a articolelor semnate
de un anumit autor, înscrierea într-un anumit partid, participarea la vot etc.)”5
Încheierea ar trebui să conţină ideile focale ale textului, un îndemn la acţiune,
dacă textul este de aşa natură incât să sugereze acest lucru, o proiecţie in viitor a
evenimentului descris. În orice caz, sfârşitul unui text nu ar trebui să conţină sub
nicio formă ideea din introducere dar reformulată, propoziţii care dau doar impresia
că au fost puse acolo fiindcă textului îi trebuie o încheiere, o idee nouă care să ducă
subiectul în altă direcţie şi nu concluzionează subiectul prezent, scuze adresate
cititorului.
Tranziţiile sunt de asemenea un aspect important în structura textului, întrucât nu
este indicat să se sară de la o idee la alta deoarece unii cititori pot intâlni dificultăţi
în perceperea evoluţiei prezentării. Este de asemenea procesul firesc de înlănţuire a
ideilor. Precum într-o propoziţie conjuncţiile fac legătura între diferitele părţi de
vorbire dând un sens concret comunicării, aşa şi aceste tranziţii, care pot fi cuvinte,
sintagme sau paragrafe dau cursivitate unei idei mai ample decât aceea exprimată
într-un simplu enunţ.

4. Argumentaţia

În funcţie de scopul adresării, textele pot avea două funcţii: funcţie informativă şi
funcţie persuasivă.

4
Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, 2007, pp. 178
5
Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, 2007, pp. 179
9
Atunci când textul este informativ, el nu impune nimic cititorului, doar îi oferă
informaţiile pe care le doreşte. Autorul se implică doar moderat, prezentând
informaţiile în aşa fel încât să fie înţelese de cititor. În schimb, componenta
argumentativă a textului îl transformă pe cititor într-un formator de opinie care
încearcă să inspire, să influenţeze, să creeze şi să schimbe păreri.
Un text informativ îşi atinge scopul atunci când informaţia transmisă este bine
receptată de către publicul cititor. Textul persuasiv se bazează pe argumente şi
doreşte să convingă.
„Există câteva principii generale care stau la baza unei argumentaţii eficiente:
- Cu cât problema pusă în discuţie este mai controversată, cu atât mai solidă
trebuie să fie argumentaţia.
- Cu cât problema este mai complexă sau mai abstractă, cu atât mai multe
elemente concrete sunt necesare.
- Cu cât autorul îi cere cititorului mai mult, cu atât trebuie să-i ofere mai mult.
- Cu cât autorul este mai puţin familiriarizat cu subiectul abordat, cu atât îi sunt
necesare mai multe surse de informaţie şi material de sprijin mai bogat.
- Cu cât citiorii ocupă poziţii mai depărtate de subiectul în cauză,cu atât mai mult
material ilustrativ este necesar pentru a le trezi interesul şi a le permite
identificarea cu subiectul.”6
Argumentele trebuie sa fie susţinute de dovezi, fapte concrete care relevă
veridicitatea spuselor autorului. Fără aceste dovezi concrete, capacitatea de
persuasiune a argumentelor este foarte mică. Dovezile pot consta în fapte,
evenimente din realitate atestate sau atestabile în care se regăseşte în practică
conceptul enunţiat de autor; mărturiile sunt de asemenea o sursă de atestare a
unui argument întrucât reprezintă relatări ale unor persoane care au observat un
eveniment întâmplându-se, eveniment care la rândul lui atestă spusele.
Înainte de a fi incheiată argumentaţia, aceasta trebuie revizuită. Revizuirea
argumentaţiei se face la nivel local, adică se verifică coerenţa, corectitudinea
argumentelor şi dacă relatarea relaţiei cauză-efect este corect făcută, dacă
evenimentele relatate din punct de vedere al exemplelor sunt corecte şi
subliniază, confirmă ceea ce exprimă argumentele. Apoi, după ce problemele
minore sunt revizuite şi sunt înlăturate eventualele greşeli de exprimare care ar
putea îngreuna înţelegerea procesului argumentativ, textul este revizuit de la
distanţă, Mai precis, se verifică dacă introducerea argumentelor, argumentele în
sine, exemplele se află în concordanţă şi converg cu adevarăt către concluzia
formulată de autor şi sunt complet relevante pentru punctul de vedere pe care
intenţionau să-l dezvolte.

Concluzii

66
Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, 2007, pp. 222
10
Capacitatea de a redacta un text este imperios necesară oricărui individ în
societatea actuală. Fie că este vorba de articole, descrieri, scrisori cu diverse
întrebuinţări, proiecte sau lucrări în cazul elevilor şi al studenţilor, este necesar să se
cunoască cel puţin noţiuni de bază pentru redactarea unui text în mod corect, pentru
a putea exprima informaţiile pe care vrem să le transmitem şi pentru ca acea sau
acele persoane cărora le adresăm. Transmiterea ideilor în scris este o metodă mult
mai viabilă pentru răspândirea opiniilor iar din această cauză, cunoaşterea metodelor
de folosire a limbajului care facilitează transmiterea ideilor constituie o necesitate
pentru membrii unei societăţi democratice în care exprimarea punctului de vedere
constituie un drept fundamental al cetăţeanului.
În concluzie, urmărind tehnicile potrivite de redactare a unui text, orice persoană
poate deveni un autor competent, o persoană care să poată să transmită informaţii
într-un mod pertinent, explicit, detaliat, pe înţelesul întregii sale audienţe şi poate
deveni un formator de opinii, îşi poate face opinia auzită şi înţeleasă.

Bibliografie

Şerbănescu, Andra, Cum se scrie un text , Editura Polirom, Iaşi, 2000, 2001, 2005, 2007

11