Sunteți pe pagina 1din 6

Deschiderea serbării închinate Marii Uniri: Imnul naţional : „Deşteaptă-te, române!

SCENA I

I. Scrisoarea unui român transilvănean :

“1 noiembrie 1918”—
Dragă frate românaş,
De peste creste de Carpaţi,
Îţi trimit această carte
Ca să-ţi transmit sănătate!
Să ştii frate că mi-e dor
De dragul nostru popor
Cu dulcea limbă română
Născută din viţă străbună
Traiul nostru este greu,
Că stăm sub străini mereu
Dar va veni vremea sfântă
Când vom fi toţi laolaltă,
Într-o Românie Mare,
Ţară mândră-ntre hotare

II. Răspunsul la scrisoare din partea fratelui român:--

Scumpe frate ardelean,


Crişănean sau bănăţean,
Scrisoarea ta m-a bucurat,
Sufletul mi-a mângâiat,
Că are în ea mult dor,
Adunat de-un frăţior
De dincolo de Carpaţi,
Despărţit de ai săi fraţi.
Frate drag să ne unim,
Împreună să cinstim
Fapte înalte de strămoşi,
Lăsate pentru urmaşi.

Cântec: „Tu Ardeal”


SCENA II

Slăvire pentru Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie1918:

Recitator:
Basarabie română,
Ruptă din mândra Moldovă,
Pământ de-al lui Ştefan - Vodă,
Tare mult ai pătimit,
Mulţi duşmani te-au umilit.
Bucuraţi-vă, români,
Că de azi veţi fi stăpâni
Pe pământul românesc.
Este clipa fericirii
De-a săvârşi visul Unirii,
Hotarul de peste Prut
Să-l ştergem de pe pământ.

Slăvire pentru Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918:


Recitator:
Şi tu soră Bucovină,
Tot provincie română,
Glasul românesc te cheamă
Să revii la ţara mamă.
Cernăuţi, cetate-n flori,
Te-au gătit de sărbători
Vrednicii bucovineni,
Bravi şi mândri-ntre români.
Cântec: „Aşa-i românul”

Slăvire pentru românii dintre Carpaţi şi Tisa:


Recitator:
Mare zi de sărbătoare,
La români între hotare:
Din Banat şi din Crişana,
Maramureş, Transilvania,
De prin sate şi oraşe,
Veste din om în om străbate,
Că românii vor Unire
Cu fraţi de-aceeaşi simţire,
Unire cu ţara mamă,
Ce la sânul ei îi cheamă
Pentru-a face-o ţară mare,
Din Carpaţi până la mare.
Bănăţeni şi ardeleni,
Moţi şi maramureşeni,
Fiţi binecuvântaţi,
Pentru gând curat ce-aveţi,
Pentru solidaritate,
Dorinţă de libertate.
Recitator:
Dragi strămoşi care-aţi luptat,
Fiinţa de ne-aţi salvat,
Noi suntem mândrii de voi,
Ne-aţi dat sânge de eroi,
Exemplul vostru este sfânt
Pe al nostru scump pământ,
Ce-aţi făcut nu vom uita,
În minte vă vom păstra,
Memoria vă vom cinsti
Prin imnuri şi poezii.
Cântec: “Tricolorul”

Slăvire pentru Alba Iulia:


Recitator:
Alba Iulia , cetate,
Tu, simbol de libertate
Şi-al Unirii sfetnic treaz,
De la Mihai cel Viteaz.
La tine românii vin,
Cu sufletul de dor plin
Şi strămoşilor se-nchin’
Azi la zi de sărbătoare,
Pentru România Mare.
Chiot, cânt şi voie bună,
Pe plai de Dacie străbună,
Ura! Strigă-n depărtare,
Ura! Până-n larga zare.
Cântec: „Noi suntem români”

Recitator:
Şi iată marea împlinire
A visului dintotdeauna
La - Întâi Decembrie chemarea
Fierbintea, sfânta şi străbuna:
“Noi vrem să ne unim cu Ţara!”
Bunicii noştri au decis
În fapt străvechiul nostru vis!
Recitator:
La Alba Iulia românii
Din vatra noastră din Ardeal
Strigau “TRĂIASCĂ ROMÂNIA”
Şi cântece străvechi, române,
Răsunau
Din zeci de mii de piepturi
Triumfal.

Cântec: „Hora Unirii”


CÂNTECELE:

1.TU ARDEAL

Refren: Tu, Ardeal, tu, Ardeal


Îţi suntem oşteni,
Templu sfânt, templu sfânt,
Munţii Apuseni

Că tu ne eşti vatră Unde-i Avram Iancu


Şi din piatră-n piatră Să mai frângă rangul
E tăria unui neam de moţi Celor ce Ardealu-l vor pustiu
Asta-i ţara noastră, Iată că răsare
Noi nu stăm în gazdă, Iancu din oricare
Hore-al nostru-i risipit pe roţi E-n puterea fiecărui fiu.
R R
Ne-au furat barbarii, Nu vrem răzbunare
Ne-au lovit mai marii, Dar atât ne doare,
Dar avem în piepturi şapte vieţi! Că se pierde amintirea-n val.
Ne vibrează-n sânge, Ţară dă-i tărie
Pân’ la Putna plânge Unei mâni să scrie
Clopotul ce bate la Râmeţi. Biblia bătrânului Ardeal.
R R

2. AŞA-I ROMÂNUL

Aşa-i românul când se-nveseleşte, Ţara-i a noastră şi-n fericire


Ca şi stejarul când înmugureşte. Poate oricine să trăiască-n ea
Aşa-i românul când este iubit, Dar şi-a mea mamă ce o am pe lume
Ca şi stejarul când e înverzit. E tot ce am mai sfânt în ea.

O rugăciune către ceruri zboară


O rugăciune, către Dumnezeu,
Mă rog fierbinte pentru a mea ţară,
Şi pentru tine, sfânt poporul meu.

3. NOI SUNTEM ROMÂNI

Refren: Noi suntem români, noi suntem români


Noi suntem aici pe veci stăpâni
A sosit ziua dreptăţii Ardelean, copil de munte
Ziua sfânt-a libertăţii Ia ridică-ţi a ta frunte
Tot românul veseleşte Şi te-nsuflă de mândrie
România-ntinereşte. Că eşti fiu de Românie.
R R
Moldoveanul şi munteanul Hai, români, lumea ne vede,
Sunt fraţi buni cu ardeleanul. România-n noi se-ncrede
Trei români plini de putere Că de-acum românu-n lume
Că românu-n veci nu piere. Va fi vrednic de-al său nume.
R R
4. HORA UNIRII

Hai să dăm mână cu mână Unde-i unul nu-i putere


Cei cu inima română, La nevoi şi la durere,
Să-nvârtim hora frăţiei Unde-a doi puterea creşte
Pe pământul României! Si duşmanul nu sporeşte

Iarba rea din holde piară Vin’ la Milcov cu grăbire


Piară duşmanii din ţară! Să-l secăm dintr-o sorbire,
Între noi să nu mai fie Ca să treacă drumul mare
Decât flori şi armonie! Peste-a noastre vechi hotare.

Măi muntene, măi vecine, Şi să vadă mândrul soare,


Vino să te prinzi cu mine, Într-o zi de sărbătoare,
Şi la viaţă cu unire, Hora noastră cea frăţească
Şi la moarte cu-nfrăţire! Pe câmpia românească.

5. TRICOLORUL

Trei culori cunosc pe lume,


Ce le ţin ca sfânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Amintind de-un brav popor.
Sunt culori de-un vechi renume,
Amintind de-un brav popor.

Roşu-i focul vitejiei


Ce te-nalţă veac de veac,
Galben aurul câmpiei
Cer albastru-n mândru steag.
Galben aurul câmpiei,
Cer albastru-n mândru steag.

POVESTE DESPRE UNIRE


Odinioară trăia pe aceste meleaguri o mamă care avea mai multe
fiice. Le pusese nume frumoase după chipul naturii şi frumuseţilor ei,
al pădurilor, munţilor şi apelor: Transilvania, Moldova, Basarabia,
Bucovina, Crişana, Muntenia, Oltenia, Dobrogea. Avea şi doi flăcăi pe
cinste. Pe unul îl chema Maramureş şi pe altul Banatul.
Dar iată ca la răstimpuri se abătea pas străin peste aceste
ţinuturi şi îi răpea câte o fiică. Mama se întrista nespus după fiecare,
deoarece ţinea la ele ca la trupul şi la inima sa. Sângera şi se îndurera,
dar de plâns nu a plâns niciodată şi nici nu s-a plecat. Era falnică
precum un stejar, sau ca munţii Carpaţi ce-i străjuiau în preajmă, ori
ca Dunărea ce o încingea ca o salbă. Avea strămoşi destoinici şi
neînfricaţi, pe dacii nemuritori şi pe romanii cutezători. De acea nici
ea nu se temea şi nu dădea înapoi. Lupta vitejeşte pentru a-si regăsi
fiicele şi a le aduce acasă, în sânul familiei: şi Transilvania cea
măreaţă, şi Bucovina fagilor tremurători, şi Dobrogea cea aproape de
mare, Oltenia cea şăgalnică, ori Crişana cea mlădie. Se mângâia cu
gândul că le avea alături pe Moldova şi Muntenia, ori pe feciorii cei
semeţi şi voinici.
Şi uite aşa, luptând neobosit, a reuşit să-şi aducă din nou fiicele
acasă, unindu-le în jurul ei ca un copac maiestuos, cu ramuri bogate. Ş i
când le-a simţit pe toate lângă ea, a fost în clipa aceea fericită şi a
întinerit dintr-o dată, pentru că UNIREA îi dădea putere, iar setea de
dreptate şi libertate a făcut-o NEMURITOARE!