Sunteți pe pagina 1din 147

Matei Cerkez

Elemente de Limba Română Contemporană


- Probleme de morfosintaxă -

Bucureşti

2010
Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii
din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a
autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în
format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la
Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti


Editura CREDIS
Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5
Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47
Fax: (021) 315 80 96
Email: credis@credis.ro
Http://www.credis.ro
CUPRINS

Introducere....................................................................................1
Gramatica .....................................................................................1
Unitatea de învăţare nr. 1 ...........................................................11
Substantivul. Articolul. Adjectivul ................................................11
1.1.Substantivul.......................................................................11
1.1.1.Clasificarea substantivelor..........................................11
1.1.2.Flexiunea substantivelor .............................................14
1.1.3.Categoriile gramaticale ...............................................15
1.2.Articolul..............................................................................31
1.2.1.Clasificarea articolelor ................................................31
1.3. Adjectivul ..........................................................................32
1.3.1.Clasificarea adjectivelor..............................................32
1.3.2.Funcţiile sintactice ale adjectivului.............................33
1.3.3.Topica .........................................................................33
1.3.4. Locuţiunea adjectivală ...............................................34
1.3.5.Gradul de comparaţie .................................................34
1.3.6.Schimbarea valorii gramaticale...................................35
Unitatea de învăţare nr. 2 ...........................................................40
Pronumele. Numeralul ................................................................40
2.1.Pronumele .........................................................................40
2.1.1.Pronume fără forme personale ...................................48
2.2.Numeralul ..........................................................................52
Unitatea de învăţare nr. 3 ...........................................................58
Verbul .........................................................................................58
3.1.Verbul ................................................................................58
3.1.1.Criterii de clasificare ...................................................59
3.1.2.Categoriile gramaticale ...............................................63
Unitatea de învăţare nr. 4 ...........................................................74
Părţile de vorbire neflexibile........................................................74
4.1.Adverbul ............................................................................74
4.1.1.Criterii de clasificare ...................................................75
4.1.2.Categoriile gramaticale ...............................................76
4.2.Prepoziţia ..........................................................................80
4.3.Conjuncţia .........................................................................83
4.4.Interjecţia .......................................................................... 84
Unitatea de învăţare nr. 5 ........................................................... 87
Sintaxa........................................................................................ 87
5.1. Exprimarea circumstanţei în cadrul comunicării .............. 87
5.2. Alte tipuri de circumstanţiale ............................................ 91
Unitatea de învăţare nr. 6 ......................................................... 103
Părţile de propoziţie necircumstanţiale..................................... 103
6.1.Părţile principale de propoziţie - Predicatul..................... 103
Propoziţia subordonată predicativă ................................... 106
6.2.Părţile principale de propoziţie - Subiectul ...................... 107
Propoziţia subordonată subiectivă .................................... 108
Topica propoziţiei subiective ............................................. 110
6.2.Părţile secundare de propoziţie ...................................... 111
Propoziţia subordonată predicativă suplimentară ............. 114
Propoziţia subordonată completivă directă ....................... 117
Topica propoziţiei completive directe ............................... 118
Propoziţia subordonată completivă indirectă..................... 120
6.3. Contragerea propoziţiilor şi dezvoltarea părţilor de
propoziţie .............................................................................. 122
Unitatea de învăţare nr. 7 ......................................................... 128
Enunţul propoziţional ................................................................ 128
7.1. Propoziţia ....................................................................... 128
Clasificarea propoziţiilor .................................................... 128
7.2. Fraza. Enunţul frastic ..................................................... 134
Tipuri de frază ................................................................... 135
7.3. Propoziţii insuficiente ..................................................... 135
7.4. Cuvinete şi construcţii incidente..................................... 136
Bibliografie................................................................................ 142
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Introducere
Gramatica
Competenţele vizate de acest curs urmăresc, în linii mari:
- identificarea regularităților limbii;
- intrepretarea relațiilor gramaticale și explicarea lor;
- utilizarea unor procedee morfosintactice de
dezambiguizare a seriilor semantice în procesul
comunicării;
- utilizarea unor varietăți de instrumente de analiză și
intrepretare a fenomenului lingvistic

Studiul limbii care are în vedere


structura unei limbi în diversitatea
formelor şi a îmbinărilor de cuvinte,
după reguli precise se numeşte
gramatică. Gramatica descrie aspectul
practic al limbii care permite unităţilor
lexicale să se realizeze concret şi corect
în procesul de comunicare.
Ferdinand de Saussure susţine că nici
una dintre unităţile limbii nu au valoare
în sine ci numai în raport cu o unitate
vecină.Gramatica tradiţională are două
compartimente: morfologie şi sintaxă.

Morfologia (gr. morphos - formă; logos –


comunicare) se ocupă deci de forma
enunţului, de modificările flexionare
ale conţinutului şi ale valorii
gramaticale.
Ea studiază clasele gramaticale părţi
de vorbire şi comportamentul acestor
categorii gramaticale.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
1
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Categoria gramaticală reprezintă expresia gramaticalizată a


unei categorii logice, adică unităţi de
conţinut realizate prin valori reprezintă
semnificaţii. Categoriile gramaticale
sunt puse în valoare prin diferite
mijloace gramaticalizate de expresie
(morformele). Morformele – desinenţe
şi afixe, elemente care formează
flexiunea nominală şi verbală.
Fiecare clasă gramatică se
caracterizează prin posibilitatea de
combinare realizând diferite raporturi.
Substantivele se combină cu un
adjectiv, acesta din urmă devenind
determinant al substantivului.
Categoriile gramaticale determină un
comportament morfologic al părţii de
vorbire flexibile genul, numărul, cazul,
determinarea, persoana, modul, timpul,
comparaţia etc.

se realizează cu ajutorul morfemelor


Categoria numărului
care exprimă singularul sau pluralul.
Categoria numărului cuprinde
majoritatea claselor gramaticale.

Categoria cazului exprimă raporturile în care se află


obiectele gramaticale. Cazurile sunt
marcate prin desinenţe sau prin forme
pronominale (diferite de forma iniţială
- eu, mie, pe mine). Valoarea cazului
se defineşte sintactic, prin funcţiuni.
Categoria cazului este specifică
grupului nominal.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
2
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Categoria genului este marcată prin desinenţă şi are în


general un suport material cuprinzând
opoziţia animat - inanimat; fiinţă-
obiect).

Există o categorie specială a genului -


Genul personal
- marcată semantic şi stilistic. Apare ca
un mod de expresie a acordului cu
substantivul sau clasa care înlocuieşte
substantivul.
Genul personal este o categorie
specifică substantivelor proprii şi
comune care denumesc persoane,
obiecte, plante personificate.

exprimă gradul de intensitate al unei


Comparaţia însuşiri, stări etc.

editatădeAcademia română propune


onouă structură a gramaticii şi anume o
Noua gramatică a
parte care studiază cuvântul, ca parte
limbii române,
esenţialăa limbii, ceea ce s-ar
suprapuneîn parte peste conceptul de
morfologie, şi o parte care studiază
enunţul şi s-ar suprapune, parţial peste
conceptul de sintaxă.

acesta este tratat din perspectiva


În ce priveşte cuvântul
semantică, din perspectiva formelor
ca unitate de bază
sub care se prezintă în comunicare şi
a limbii,
sub perspectiva rolului pe care-l are în
structurile gramaticale.
În cursul pentru anul al doilea,unde
tratam probleme de vocabular ne-am
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
3
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

referit sintetic la criteriile de clasificare


a cuvintelor propuse de noua
Gramatică a Academiei.
În cele ce urmează vom prezenta
aspecte funcţionale ale morfologiei şi
sintaxei, urmărind câteva probleme
legate de evoluţia formei cuvântului,de
clasele şi categoriile gramaticale şi de
clasificarea şi gruparea cuvintelor din
perspectivă semantică şi gramaticală.

Grupul nominal O primă segmentare a textului în


şi grupul verbal activitatea de analiză gramaticală
delimitează grupul numelui de grupul
verbului. Orice propoziţie sau frază se
compune din doi termeni: subiectul cu
toate complinirile lui şi predicatul cu
toate complinirile lui. Astfel o
propoziţie poate fi segmentată după
cum urmează:
PROPOZIŢIE

grup nominal grup verbal

N (nume) Adj. (adjectiv) verb GN

N (nume) Adj. (adjectiv)

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


4
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

La nume se poate continua prin:


N (substantiv + articol) etc.
La verb se mai poate continua :
V + vb. Auxiliar etc.

Grupul nominal (GN). se formează prin asocierea de


substantive şi de adjective în jurul unui
substantiv care deţine rolul de centru al
grupului. Asocierea se poate face
direct sau prin elemente de legătură. În
propoziţie, grupul nominal se comportă
ca un singur substantiv, fiind deci, de
la caz la caz, subiect, obiect, nume
predicativ etc.
După modul de alcătuire, în limba
română se cunosc patru feluri de
combinaţii:
• substantiv + adjectiv (picăturile
mari)
• substantiv + substantiv în genitiv
(picăturile ploii )
• substantiv + prepoziţie+
substantiv – în acuzativ –
(picăturile de ploaie)
• substantiv + substantiv în
nominativ – apoziţie –(Alecsandri,
poetul).
Grupurile nominale complexe pot fi
alcătuite prin combinarea celor patru
tipuri prezentate: picăturile mari de
ploaie; picăturile mari ale ploii.
Alte exemple de grupuri nominale
complexe:
- uimitoarea descoperire a
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
5
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

polimerilor;
- o metodă rapidă de rezolvare a
problemei;
- legea concurenţei din economia
de piaţă;
- forţa extraordinară a echipei
naţionale;
- fabricarea noului tip de
autoturism Dacia.

Grupul verbal (GV) se formează prin asocierea de


complemente indirecte, indirecte şi/sau
circumstanţiale (adesea doar simple
adverbe) în jurul unui verb, care
formează centrul grupului. Verbul
poate să fie ori nu predicat.
După modul de alcătuire, în limba
română distingem trei categorii de
grupuri verbale:
• verb + adverb sau adverb + verb
(rezolvă iute; stând acolo etc.)
Adverbul poate să nu stea
neapărat lângă verb: rezolvă totul
iute; rezolvă toate problemele
rapid.
• verb + complement direct sau
indirect: citesc scrisoarea;
vorbesc despre el etc.Dacă grupul
verbal conţine ambele tipuri de
complemente necircumstanţiale,
imediat după verb stă, de regulă,
complementul direct (dau atenţie
lui George).
• verb + complement
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
6
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

circumstanţial; schiază pe pârtie;


privind o clipă; scrie pe hârtie etc.
Grupuri verbale combinate:
- au venit imediat la întâlnire;
- au înapoiat cartea la timp la
bibliotecă;
- ieri a expediat bunicilor un
colet.

Atât grupul nominal cât şi cel verbal


Locul pot fi plasate în diferite poziţii în
grupurilor nominale propoziţie, cu condiţia ca exprimarea
şi al celor verbale să fie clară şi precisă.
Exemplu: Rapidul Decebal va
sosi peste cinci minute la linia a treia.
Propoziţia se compune din:
- grupul verbal : va sosi peste
cinci minute la linia a treia;
- două grupuri nominale incluse
în grupul verbal: cinci minute şi
linia a treia;
- grupul nominal format în jurul
substantivului subiect Rapidul
Decebal.
Propoziţia ar putea fi reprezentată
grafic astfel:

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


7
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Rapidul va sosi peste cinci minute la linia a treia


Decebal

grup nominal grup verbal

cinci minute (GN) la linia a treia (GN)

Utilizând aceleaşi cuvinte, fără


transformări, ideea se poate exprima în
foarte multe feluri, cuvintele
aparţinând fiecărui grup – verbal sau
nominal –putând ocupa poziţii diferite.
Peste cinci minute va sosi la
linia a treia rapidul Decebal.
La linia a treia va sosi peste
cinci minute rapidul Decebal.
Peste cinci minute, la linia a
treia va sosi rapidul Decebal etc
Studiul morfologiei are în vedere ceea
ce în mod obişnuit se numeşte parte de
vorbire, adică o serie de clase de
cuvinte diferenţiate în funcţie de mai
multe criterii. Mioara Avram propune
un punct de vedere interesant
clasificând cuvintele:
- după origine sau după vechimea
cuvântului în limbă, distingându-
se astfel neologismele de cuvinte
care aparţin unui fond mai vechi;
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
8
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

- după structura fonetică, situaţie


în care se face distincţia în funcţie
de lungimea cuvintelor, de
numărul de silabe, de locul
accentului etc.
- după sferele semantice sau
câmpurile lexicale cărora le
aparţine un cuvânt;
- după apartenenţa stilistică;
- după modul de formare; după
familiile de cuvinte etc

Multe dintre clasificările propuse


aparţin vocabularului, foneticii,
formării cuvintelor etc.

sunt clase lexicale şi clase gramaticale


Părţile de vorbire
în acelaşi timp şi se deosebesc în
funcţie de caracteristicile semantice,
morfologice şi sintactice ale cuvintelor
cuprinse în aceeaşi categorie.
Criteriile menţionate se regăsesc în
definirea fiecărei părţi de vorbire (clase
gramaticale), care arată caracteristicile
de formă ale cuvântului (dacă suferă
sau nu modificări de formă); ce
exprimă ea (sensul lexical) şi ce funcţii
îndeplineşte. În unele situaţii definiţia
nu atinge nivelul sintactic, în altele pe
cel semantic. Singurul aspect de
definire comun este cel morfologic.

Părţile de vorbire se clasifică după


modul în care se comportă forma lor în
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
9
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

vorbire în:
flexibile –
care - şi schimbă forma în vorbire
(substantivul, articolul, adjectivul,
pronumele, numeralul şi verbul) şi
neflexibile –
care nu-şi schimbă forma (adverbul,
prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia).
Flexiunea nominală se numeşte
declinare, iar cea verbală, conjugare.

Atenţie!
Adverbul ocupă o poziţie intermediară prin faptul că, deşi
reprezintă o clasă neflexibilă, cunoaşte, totuşi un element de
flexiune şi anume gradul de comparaţie (flexiune analitică).

Din punct de vedere se disting părţi de vorbire cu sens


lexico-sintactic, lexical de sine stătător sau autonom,
pe care le numim autosemantice şi care
pot avea funcţii sintactice de părţi de
propoziţie şi cuvinte lipsite de
autonomie semantică, numite
instrumente gramaticale (prepoziţia,
conjuncţia, articolul). Chiar dacă aceste
cuvinte nu pot avea funcţii de părţi de
propoziţie, totuşi ele îndeplinesc funcţii
sintactice importante.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


10
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Unitatea de învăţare nr. 1


Substantivul. Articolul. Adjectivul
Competenţe vizate:
- aplicarea criteriilor de clasificare a substantivelor;
- explicarea flexiunii nominale;
- identificarea categoriilor gramaticale ale substantivului;
- interpretarea valorilor sintactice ale substantivelor

1.1.Substantivul
Partea de vorbire( clasa gramaticală)
care denumeşte obiecte; (prin obiecte
înţelegem :fiinţe, lucruri, stări, acţiuni,
fenomene, însuşiri relaţii etc.).

1.1.1.Clasificarea substantivelor

a) După formă: - substantive simple (om casă,


bătaie, cinste, pasăre stilou)
- compuse prin alăturare - se
scriu:
- într-un cuvânt – untdelemn,
bunăvoinţă,
- cu liniuţă – floarea-soarelui,
- mai multe cuvinte fără liniuţă
între ele – viţă de vie
- locuţiuni substantivale grupuri
de cuvinte care, împreună, au valoare
morfologică de substantiv - părere de
rău, aducere aminte,
- colective, denumesc o totalitate
de obiecte de acelaşi fel – tineret,
omenire
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
11
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

b) După înţeles: - comune – denumesc toate


obiectele de acelaşi fel – pom, băiat
- proprii – denumesc obiect cu
intenţia de a le individualiza – Vasile,
Dunăre, Europa

În clasa substantivelor proprii intră:


nume de persoane (nume de familie,
prenume, porecle): Mihai, Ionescu,;
nume de animale: Joiana, Azorel;
nume de locuri: Pitești, Constanţa,
Carpați, Dunăre;
nume de corpuri cereşti: Saturn, Luna;
nume de evenimente istorice: Revoluţia
de la 1848, Unirea Principatelor;
nume de mărci: Nokia, Dacia;
nume de sărbători: Crăciun, Paşti;
nume de întreprinderi şi
instituţii:Tractorul Brașov, Academia
Română;
titluri de opere literare, ştiinţiifice sau
tilurile documentelor istorice: Demonii,
Dicţionarul explicativ, Declaraţia de
Independenţă.

Deosebirile dintre Cele două clase de substantive se


substantivele comune deosebesc şi prin particularităţile
şi cele proprii gramaticale. Substantivele proprii cu
formă de feminin primesc articol
hotărât (Anca, Maria, Italia, România,
Tamisa) și cele care exprimă nume de
râuri cu formă de masculin,
întrebuinţate singure (Oltul, Mureşul)
sau toponimele româneşti compuse
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
12
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

(Târgu-Neamţ, Podu-Înalt). Celelalte


substantive proprii rămân de obicei în
afara determinării.
Substantivele proprii nu pot primi
articol nehotărât, decât dacă sunt
întrebuinţate metaforic: „Şi frunţile
cărunte le nalţă de departe / Un Cezar,
un Traian.” (M. Eminescu)
În ceea ce priveşte numărul,
substantivele proprii au fie formă de
singular (Vasile, Irina, Olanda), fie de
plural (Ploieşti, Bucureşti, Carpați).
Substantivele proprii – nume de oraşe,
cu formă de plural, pot avea și formă
de singular când capătă articol hotărât:
Bucureştiul este un oraş aglomerat.

Treceri dintr-o Între cele două clase de substantive –


clasă în alta comune şi proprii pot avea loc, treceri
de la o clasă la alta.
Substantivele proprii devin comune: un
opel< o maşină Opel, un iuda < un
trădător ca Iuda.
Devenite comune, fostele substantive
proprii nu se mai scriu cu majusculă, ci
cu iniţială mică. Excepţie: numele unor
creatori folosite ca substantive comune,
atunci când denumesc operele realizate
sau formele de prezentare ale acestora:
un Luchian (un tablou de Luchian), un
Eminescu (un volum de Eminescu) etc.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


13
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Substantivele denumesc obiecte ca entităţi finite


(copil, pom, minge, mamă, profesor,
individuale
tunet, săptămână etc.),

Substantivele denumesc obiecte – mulţimi (popor,


trib, echipă, turmă, ţărănime,
colective
muncitorime, brădet, pomet, mărăciniş
etc.),alcătuite din doi sau mai mulţi
termeni , dar care denumesc un singur
obiect: floarea-soarelui, gura-leului,
Târgu Jiu, gură-cască, câine-lup, bloc-
turn, Ana-Maria etc.

Abstracte denumesc concepte (minciună, cinste,


zgârcenie, curaj, lene, ruşine, dreptate
etc.), trăsături ale „obiectelor”
(bunătate, prostie), sentimente
(dragoste, ură), stări (frică, nelinişte),
nume de acţiuni (întors, îmbrăcare).

1.1.2.Flexiunea substantivelor

Semantic, substantivul denumeşte


„obiecte” în sens larg
(animate/inanimate: om, pom;
fenomene, însuşiri, stări: ploaie,
inteligenţă, nerăbdare etc.).
Morfologic, identitatea substantivului
este dată de funcţionarea specifică a
categoriilor de gen, număr şi caz şi de
categoria determinării.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


14
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

1.1.3.Categoriile gramaticale

Categoriile gramaticale denumesc


comportamentul sintactic al claselor
gramaticale, adică modificările
formelor cuvintelor autosemantice în
cursul vorbirii.
Categoriile gramaticale ale
substantivului sunt: genul, numărul
cazul, determinarea şi insistenţa. Ele
sunt categoriile specifice grupului
nominal.

Numărul se distinge prin natura semantică


obiectivă. Forma de singular arată că
obiectul denumeşte un exemplar dintr-
o clasă de obiecte. Forma de plural
reflectă existenţa mai multor obiecte.

este cuprinsă în sfera de acţiune


Categoria cazului
nominală: venirea tatei, verbală:
sosește tata, sau prepoziţională:
înaintea tatei).
Prin toate acestea, substantivul se
distinge de adjectiv, la care genul,
numărul şi cazul sunt categorii impuse
prin acordul cu substantivul regent.

Prin categoria determinării substantivul


Categoria
se deosebeşte de adjectiv.
determinării,
Categoria gramaticală a determinării se
realizează prin asocierea substantivului
cu forme ale articolului hotărât sau
nehotărât.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
15
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Exprimarea Categoriile gramaticale se exprimă prin


categoriilor diverse mijloace morfologice, fonetice
gramaticale (alternanţe) sau sintactice – analitice –
îmbinări de cuvinte.
Componentele cuvintelor sunt:
rădăcina, neanalizabilă din punctul de
vedere morfologic. Partea comună mai
multor cuvinte din aceeaşi sferă
semantică: floare, floricică, florărie
etc., care este punctul de pornire în
construirea unei familii de cuvinte.
• prefixul – un afix adăugat înaintea
rădăcinii, având valoare lexicală.
• sufixul – afix adăugat la sfârşitul
cuvântului, după rădăcină sau
după un alt afix.
• tema – grupare de elemente
alcătuită din rădăcină, şi afixe
(sufixe sau / şi prefixe)
• desinenţa – afix gramatical aşezat
după rădăcină sau după temă
pentru a exprima anumite
categorii gramaticale.

Categoria gramaticală reprezintă


expresia gramaticalizată a unei
categorii logice, Ea reprezintă, după
cum am văzut, unităţi de conţinut
realizate prin valori marcate
gramatical. Aceste valori reprezintă
semnificaţiile prin care se manifestă o
categorie gramaticală în interiorul unei
limbi.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


16
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Opoziţia de număr Categoria numărului se organizează în


doi termeni: singular şi plural.
Substantivul la singular desemnează un
exemplar dintr-o clasă de obiecte
(copil, femeie, bărbat, floare etc.), iar
cel la plural desemnează mai multe
exemplare (o mulţime nedeterminată
de obiecte) din aceeaşi clasă de obiecte
(copii, femei, bărbaţi, flori).
Opoziţia de număr este
exprimată prin desinenţe, care, fie se
adaugă direct la forma de singular
(adjoncţiunea indicelui de plural:
pom/pomi), fie înlocuiesc desinenţa de
singular (substituţie: casă/case).
Opoziţia de număr poate fi întărită de
modificări în structura fonetică a
rădăcinii – alternanţe fonetice (vocalice
sau consonantice): fată/fete (alternanţa
vocalică a/e), brad/brazi (alternanţa
consonantică d/z).
Alternanţele vocalice
caracterizează mai ales substantivele
feminine şi, mai rar, substantive
masculine şi neutre:
- a/e: iapă/iepe, iarbă/ierburi,
fată/fete, băiat/băieţi
- a/ă: carte/cărţi, mare/mări,
cale/căi, lampă/lămpi
Alternanţele consonantice
caracterizează mai ales substantivele
masculine şi, mai rar, pe cele feminine:
- c/ĉ: ac/ace, berbec/berbeci;
- g/ĝ: cîrlig/cârlige, fag/fagi; d/z:
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
17
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

brad/brazi, coadă/cozi; t/ţ:


bărbat/bărbaţi, , poartă/porţi; s/ş:
urs/urşi, as/aşi; l/ ø: cal/cai,
vale/văi

Atenţie!
Substantivele masculine primesc la plural desinenţa –i
(metru/metri, codru/codri, socru/socri etc.), -i semivocalic
(leu/lei, erou/eroi, fiu/fii etc.), -i ultrascurt (pom/pomi).
Substantivele feminine au la plural următoarele desinenţe:
-e – cele care au la singular desinenţa -ă: sapă/sape, masă/mese,
navă/nave etc.
-i – cele care au la singular desinenţa -e: carte/cărţi,
alee/alei
-le – cele terminate la singular în -a şi substantivele: zi,
basma,para, şandrama,stea au pluralul: zile,/basmale, parale,
şandramale, stele.
Diminutivele formate cu sufixele - ică, -ea primesc
desinenţa -ele: floricică/floricele, rândunică/rândunele,
turturică/turturele, rămurea/rămurele etc.
Substantivele neutre au la plural desinenţele:
-uri – substantive neologice, terminate în -o şi -u
(radio/radiouri, atu/atuuri), în -l, precedat de consoane, cu
excepţia lui p (titlu/titluri, soclu/socluri), substantivele provenite
din supin (mieunat/mieunaturi, apus/apusuri, rasărit/răsărituri) şi
cele mai multe substantive monosilabice (cot/coturi, ger/geruri,
colţ/colţuri);
-e – substantive terminate la singular în -r
(trimestru/trimestre, pupitru/pupitre); substantivul lucru face
excepţie (lucru/lucruri), substantive neologice terminate la
singular în -aj (personaj/personaje, sondaj/sondaje), substantive
neologice terminate la singular în -ism (balcanism/balcanisme,
truism/truisme), substantive formate de la verbe la infinitiv, cu
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
18
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

sufixul -et (-ăt) sau terminate în acest grup fonetic (foşnet/foşnete,


geamăt/gemete, capăt/capete, sunet/sunete), substantive formate
cu sufixul -ment (-mânt) şi substantive cu tema de singular
terminată în grupuri identice sau similare cu aceste sufixe
(tratament/tratamente, mormânt/morminte).
Locuţiunile substantivale,în majoritatea lor, nu au plural: luare
aminte, învăţare de minte. Cele care realizează opoziţia
singular/plural, marchează pluralul la nivelul primului element:
aducere aminte/aduceri aminte.

Substantive Unele substantive nu cunosc opoziţia


singular/plural, având numai sens de
singularia
singular (defective de plural sau
tantum singularia tantum) sau numai sens de
plural (defective de singular sau
pluralia tantum).
Unele dintre acestea pot avea plural
când sunt folosite cu sens concret:
bunătate, ca substantiv abstract (=
însuşirea de a fi bun), nu are plural, dar
cu sensul concret (= mâncare bună,
bogăţie) se poate folosi la plural –
bunătăţi.
• substantive – nume de materie:
miere, lapte, mazăre, pătrunjel,
cimbru, piper, făină, aur, argint
etc.
Unele nume de materie pot avea plural
când desemnează cantități sau
subspecii din, materia respectivă:
brânzeturi înseamnă sortimente de
brânză, arămuri înseamnă obviecte de
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
19
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

aramă.
Unele substantive defective de număr
pot fi întrebuinţate şi la numărul opus,,
dar cu modificări de sens. De
exepmlu, substantivul argint,
denumind materia, este singularia
tantum; odată cu shimbarea sensului,
trece în categoria substantivelor
pluralia tantum: arginţi.
• câteva substantive masculine –
nume de persoană: bade, taică,
nene, neică, vodă.
• substantive comune sau proprii
care denumesc obiecte unice:
soare, lună, Neptun, Mihai,
Moscova, Roma etc.
La numele proprii de persoană, pluralul
poate apărea pentru a desemna mai
mulţi indivizi cu acelaşi nume (Marii,
Ioni) sau pentru a desemna membrii
unei familii (Ioneşti, Popeşti).
La numele de locuri, pluralul apare
când sunt mai multe locuri cu acelaşi
nume: cele trei Crişuri
Unele substantive care apar numai în
expresii: cu ghiotura, cu ţârâita, cu
toptanul, a avea habar, a da iama, a
duce cu fofârlica etc.
• substantive care denumesc jocuri
şi sporturi: şah, fotbal, tenis, box
etc.
• denumirile unor domenii
ştiinţifice: geografie, istorie,
chimie etc.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
20
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Acestea pot avea formă de plural când


desemnează mai multe volume: Am
cumpărat două geografii (=două
manuale de geografie) sau când
desemnează mai multe aspecte ale
aceleiaşi discipline: filosofii = filosofia
materialistă şi cea idealistă
• substantive calificative: Setilă,
Flămînzilă, Ochilă, Păcală etc.

Substantive Din clasa substantivelor defective de


singular sau pluralia tantum fac parte:
pluralia tantum
• substantive – nume de materie
(substantive colective): icre, câlţi,
tăiţei, bale etc.
• substantive – nume de „obiecte”
văzute ca o pluralitate de
elemente: graffiti, coclauri,
aplauze, zori etc.
• substantive care denumesc obiecte
alcătuite din două părţi egale şi
simetrice: pantaloni, ochelari,
iţari, nădragi, şlapi etc.
• substantive proprii, toponimice:
Bucegi, Carpaţi, Alpi, Bucureşti
etc.
Substantivele Substantivele care formează femininul
mobile de la masculin şi masculinul de la
feminin cu ajutorul sufixelor moţionale
se numesc substantive mobile.
Substantive feminine formate de la
substantive masculine:
cumnat/cumnată ,elev/elevă,
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
21
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

profesor/profesoară, tăran/ţărancă,
lup/lupoaică, pictor/pictoriţă,
preot/preoteasă, negru/negresă.
Substantive masculine formate de la
substantive feminine: gâsca/gâscan,
cioară/cioroi, broască/broscoi, raţă-
răţoi

Substantive nu cunosc opoziţie de gen.


Substantivele epicene sunt substantive
epicene
care denumesc animale, și au fie numai
formă de masculin (melc, rac, şoim,
dromader, fluture), fie numai formă de
feminin (balenă, molie, girafă,
privighetoare, cămilă). Se includ aici şi
substantive care denumesc fiinţe
umane: masculine (nou-născut, ghid,
critic literar), feminine (persoană,
rudă).
- la numele de persoană care
exprimă rudenie adjectivul posesiv se
poate alătura substantivului fără ca
acesta să fie articulat: maică-ta,
bunică-ta, soră-ta;
- formele de acuzativ însoţite de
prepoziţia pe.
Genul personal este important pentru
că reflectă anumite reguli de folosire a
limbii în construcţii lingvistice
concrete. Necunoaşterea acestora duce
la structuri greşite.
Această categorie se manifestă în
flexiunea pronominală; la numele de
persoane care exprimă rudenia,
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
22
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

adjectivul posesiv poate fi alăturat fără


ca substantivul să primească articol
(frate-meu, bunică-ta); formele de
acuzativ cu pe . Numele asimilate
persoanelor exprimând funcţii, grade
de rudenie se articulează dacă sunt
precedate de prepoziţii, ex. Anei Maria
(nu Ana Mariei sau Anei Mariei).

Opoziţia de persoană Categoria persoanei se defineşte în


lingvistica modernă, prin referinţă la
noţiunea de participant, de rol.
Persoana întâi este folosită de vorbitor
pentru a se referi la sine însuşi, ca
subiect al discursului.;
Persoana a doua este folosită pentru a
face referire la ascultător, iar persoana
a treia este folosită pentru a denumi
obiecte, persoane sau lucruri diferite şi
de vorbitor şi de ascultător.
Persoana a treia se deosebeşte prin
câteva caracteristici, de celelalte două.
Vorbitorul şi ascultătorul sunt în mod
necesar prezenţi, în contextul enunţării,
în timp ce celelalte obiecte, persoane şi
lucruri la care se referă interlocutorii,
pot fi absente.
Persoana a treia poate să contacteze
relaţii de combinare cu categoria
definit / indefinit sau cu categoria de
proximitate.
Pronumele el, ea sunt definite prin
contrast cu ceva şi cineva, care sunt
nedefinite. Pronumele de persoana întâi
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
23
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

şi a doua se referă în mod preponderent


la persoane, fiinţe omeneşti sau
animale/plante personificate.
Pronumele de persoana a treia se pot
referi şi la fiinţe dar şi la obiecte,
lucruri etc.
Pronumele personale şi cele
demonstrative fac parte din categoria
elementelor deictice.
Orice enunţ lingvistic este produs într-
un anumit loc şi la un anumit moment.
Enunţul este rostit de o anumită
persoană care se adresează unui
ascultător (unic sau multiplu). Cei doi
participanţi la discurs se află, teoretic
în acelaşi context
spaţio - temporal. Enunţul tipic include
referirea la un obiect sau la o persoană.
Categoria deicticelor reprezintă
modalităţile de tratare a trăsăturilor de
orientare ale limbii, care depind de
timpul şi de locul enunţării. Pronumele
personale constituie una din clasele
gramaticale al căror sens exact trebuie
stabilit prin raportare la coordonatele
de orientare sau de proximitate ale
situaţiei de comunicare. Alte elemente
care includ informaţie indicativă de
orientare sau de proximitate sunt
pronumele demonstrative : acesta,
acela etc. şi adverbele de loc şi de
timp: aici /acolo; acum / atunci.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


24
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Opoziţia de caz Cele cinci cazuri pot fi exprimate


printr-un număr mic de forme cazuale:
trei nearticulate şi trei articulate pentru
acelaşi număr.

NOMINATIVUL este cazul substantivului cu funcţia de


subiect: „În toate părţile se făceau
pregătiri zgomotoase.” (I. Slavici)
De asemenea, nominativul este şi
cazul:
- numelui predicativ: „Negoţul a
ajuns o calamitate.” (M. Sadoveanu)
- al apoziţiei: Prietenul meu, Dan,
este sportiv.
- sau al elementului predicativ
suplimentar: Domnul Popescu a fost
numit director.

GENITIVUL este impus de un centru nominal, fiind


cazul apartenenţei (la specie, categorie)
şi prin urmare fiindu-i specifică poziţia
de determinant nominal – atribut
are câteva valori gramaticale
importante din perspectivă semantică:
- genitivul subiectiv, determină
numele unei acţiuni sau al unei stări,
arătând cine face acţiunea: venirea
bunicului;
- genitivul obiectiv, determină
nume de acţiune sau de agent,
echivalând cu un complement direct
sau indirect: organizarea şedinţei,
pierderea alegerilor;
- genitivul apozitiv explică
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
25
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

substantivul determinat prin


intermediul substantivelor proprii:
ştiinţa limbii; aria pătratului;
- genitivul superlativ, este
echivalent cu gradul superlativ:
frumoasa frumoaselor;
Când genitivul este cerut de
prepoziţii/locuţiuni prepoziţionale
(asupra, deasupra, împotriva, contra, în
faţa, în spatele, în dreptul, în vederea,
în pofida, în ciuda, din cauza, din
pricina etc.), îndeplineşte următoarele
funcţii sintactice:
- atribut substantival: „….ura ei
împotriva lui Moromete ieşi iar la
suprafaţă.” (M. Preda)
- nume predicativ: Suntem
împotriva fumatului.
- complement indirect:
Autorităţile luptă împotriva corupţiei.
- complement circumstanţial de
loc: Deasupra noastră se-nalţa a
Griviţei redută , Vasile Alecsandri
- complement circumstanţial de
timp: A plecat în jurul prânzului.
- complement circumstanţial de
cauză: N-am ajuns la timp din cauza
ploii.
- complement circumstanţial de
scop: Învaţă în vederea examenului.
- complement circumstanţial
condiţional: În locul tău, eu n-aş
accepta.
- complement circumstanţial
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
26
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

concesiv: În ciuda greutăţilor, a reuşit.


- complement circumstanţial
instrumental: I-am comunicat prin
intermediul unui prieten.
- complement circumstanţial
cumulativ: În afara premianţilor, au
venit şi alţii.
- complement circumstanţial de
excepţie: Au venit toţi, cu excepţia
soţului ei.

DATIVUL este cazul destinatarului unei acţiuni


sau beneficiarului unei însuşiri.
Funcţia specifică a substantivului în
dativ este de complement indirect: I-
am cumpărat mamei o carte.
Dativul poate dezvolta un sens locativ
(a sta locului, a se duce dracului, a se
aşterne drumului).
Dativul este cerut de prepoziţiile
graţie, datorită, mulţumită, conform
potrivit, asemeni/asemenea, contrar. În
această situaţie, substantivul ocupă
poziţia de:
- nume predicativ: „Adevărul e
asemenea lui Dumnezeu; nu apare de-
a dreptul, trbuie să-l ghicim în
manifestările lui.” (Goethe)
- complement indirect: A acţionat
contrar instrucţiunilor.
- complement circumstanţial
concesiv: Contrar aparenţelor, este o
fată sensibilă.
- complement circumstanţial
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
27
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

instrumental: A reuşit graţie ajutorului


lui Ion.
Dativul fără prepoziţie poate
îndeplini funcţia de:
- complement indirect: conform
regulamentului, greşeli datorate
neştiinţei;
- atribut: Domn Ţării Româneşti
(dativ adnominal); atribut al unor
substantive nume de acţiune,
apropiindu-se ca sens de complementul
indirect: acordarea de ajutor celor aflaţi
în nevoie;
- complement circumstanţial de
loc (dativ locativ): aşterne-te drumului,
stai locului.

ACUZATIVUL nemarcat de prepoziţie, poate avea


funcţii sintactice de :
- complement direct: am citit
cartea;
- complement circumstanţial de
loc însoţit sau nu de determinări
cantitative: am umblat tot Bucureştiul;
- complement circumstanţial de
timp: am aşteptat zece ani momentul;
- complement circumstanţial de
mod: îngheţat bocnă, gol puşcă. În
acest caz are valoare adverbială.
Acuzativul marcat de prepoziţii sau
locuţiuni prepoziţionale, are o mare
mobilitate funcţională, substantivul în
acuzativ fiind ocurent în majoritatea
poziţiilor sintactice:
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
28
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

- nume predicativ: Florile sunt


pentru mama.
- atribut: Florile de la tata îmi
plac.
- complement indirect: Vorbeşte
despre ţara lui.
- complement de agent: Cererea
trebuie semnată de director.
- element predicativ suplimentar:
„Stavru trecea drept un <<un
flecar>> pentru toată lumea […]” (P.
Istrati)
- complement circumstanţial de
loc: „Dincolo de zidul alb sunt mări, /
Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.”
(Z. Stancu)
- complement circumstanţial de
timp: În tinereţe citea mult.
- complement circumstanţial de
mod: „Cine calcă fără somn, fără
zgomot, fără pas, / Ca un suflet de
pripas?” (T. Arghezi)
- complement circumstanţial de
cauză : Tremură de frig.
- complement circumstanţial de
scop: Mă duc după bilete.
- complement circumstanţial
condiţional: În caz de nepromovare,
elevii mai pot susţine o dată examenul.
- complement circumstanţial
concesiv: Cu toată supărarea, am
ajutat-o.
- complement circumstanţial
consecutiv: Se înţeleg de minune.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
29
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

- complement circumstanţial
instrumental: A scris cu pixul.
- complement circumstanţial
sociativ: Am plecat împreună cu mama.
- complement circumstanţial
cumulativ: În afară de pere, am
cumpărat şi mere.
- complement circumstanţial de
excepţie: Toţi s-au purtat frumos afară
de tine.
- complement circumstanţial
opoziţional: În loc de cărţi, a cumpărat
jucării. .

VOCATIVUL este cazul adresării, al chemării.


Specificul său este dat de natura sa
deictică: prin vocativ, vorbitorul atrage
în comunicare un colocutor sau
orientează spre acesta mesajul
lingvistic. De aceea, vocativul este un
caz personal, substantivele care nu
încorporează în matricea lor semantică
semele [+animat], [+uman] fiind
incompatibile cu acest caz. Celelalte
substantive nu au vocativ decât dacă
obiectele pe care le denumesc sunt
personificate: „Codrule, codruţule / Ce
mai faci, drăguţule?” (M. Eminescu).
Din punct de vedere sintactic, vocativul
se caracterizează prin independenţă: fie
realizează singur un enunţ neanalizabil
(Ioane!), fie intră într-o relaţie de
incidenţă (Ce faci, Ioane?).
Identitatea cazurilor este marcată fie
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
30
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

prin mijloace sintetice (desinenţe,


articolul hotărât enclitic), fie prin
mijloace analitice (prepoziţii, articolul
hotărât proclitic, articolul genitival).
Uneori, substantivul în vocativ poate fi
apoziţie: Ioane, puiule! / Ai şi tu,
Ioane, răbdare!

1.2.Articolul
este un morfem gramatical, folosit
pentru realizarea flexiunii .nominale.
El însoţeşte substantivul arătând în ce
măsură obiectul denumit este cunoscut
vorbitorilor.
1.2.1.Clasificarea articolelor

Articolul propriu-zis cu formele: -l, -a, -le, -i, -


hotarât lui,se află aşezat la sfârşitul cuvântului
(enclitic):băiatul, mama ,fetele, copiii.
Articolul hotărât propriu-zis, enclitic,
nu poate avea funcţie sintactică de
parte de propoziţie.
posesiv sau genitival cu formele de
singular:al, a şi cele de plural: ai,
ale.Acest tip de articol este un morfem
care intră în componenţa pronumelor
posesive şi a numeralelor ordinale; fac
legătura dintre substantivul în genitiv şi
substantivul determinat de acesta şi
însoţeşte adjectivele posesive.
adjectival – demonstrativ cu formele:
cel, cea pentru singular şi cei, cele
pentru plural.
În mod normal însoţeşte un adjectiv
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
31
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

sau un numeral, făcând legătura între


acestea şi un substantiv determinat:
fata cea harnică, băieţii cei buni.
Acest tip de articol este şi un morfem
utilizat pentru construcţia
superlativului relativ: cel mai mic.

se află înaintea substantivului


Articolul (proclitic), prezintă flexiune nominală
şi arată că obiectul denumit nu este
nehotărât
cunoscut vorbitorilor.

Atenţie!
Poate fi confundat cu pronumele nehotărât sau cu numeralul.
Confuzia poate fi evitată prin confruntarea formelor de plural: un,
o, nişte –articol nehotărât; un, o, doi, două – numeral.

1.3. Adjectivul
Partea de vorbire care califică, prezintă
şi clasifică însuşiri ale unui obiect.
Adjectivul însoţeşte şi determină un
substantiv şi preia formele de gen şi
număr ale acestuia.

1.3.1.Clasificarea adjectivelor

după alcătuire: - simple – bun, rău


- compuse - atotputernic,tehnico-
ştiinţific;
Acordul adjectivelor compuse cu
substantivul determinat se face astfel:
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
32
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

în cazul adjectivelor care arată culori se


acordă ambele componente: frunză
galbenă – frunze galbene; în celelalte
cazuri se acordă numai al doilea
component: ştiinţifico-fantastic –
ştiinţifico –fantastice

după flexiune: - variabile:harnic/harnici/harnice;


tare/tari
- invariabile: mov,cumsecade

1.3.2.Funcţiile sintactice ale adjectivului

- atribut adjectival: ochi albaştri


- nume predicativ: era mic
- complement indirect: din verde
s-a făcut galbenă

1.3.3.Topica
În general, adjectivul este plasat după
substantivul pe care îl determină: carte
interesantă
În cazul acestava fi articulat
substantivul în flexiune( primeşte
articolul cuvenit adjectivului): cartea
interesantă
Poate fi aşezat şi înaintea
substantivului: interesantă carte. În
această situaţie va fi articulat adjectivul
în flexiune: interesanta carte.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


33
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

1.3.4. Locuţiunea adjectivală

reprezintă un grup de două sau mai


multe cuvinte care se comportă,
împreună, ca un adjectiv: om cu
judecată,om de geniu. Locuţiunile pot
fi însoţite de articol demonstrativ omul
cel de geniu şi pot avea grade de
comparaţie: om foarte cumsecade

1.3.5.Gradul de comparaţie

reprezintă o categorie gramaticală care


măsoară intensitatea unei însuşiri,
raportând-o sau nu la aceeaşi însuşire a
unui alt obiect sau la aceeaşi însuşire
manifestată în alte condiţii: sunt mai
înfometat decât tine; sunt mai
înfometat decât ieri.
Gradele decomparaţie
Pozitiv –
nu realizează o
comparaţie, ci
identifică însuşirea:
bun, rău, mare

Comparativ – -de superioritate mai bun decât..


identifică o însuşire
-de inferioritate mai puţin bun
prin comparaţie cu
alt obiect sau altă -de egalitate tot atât de bun
împrejurare

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


34
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Superlativ – -relativ cel mai bun


însuşirea se
-absolut foarte,
manifestă în gradul
nemaipomenit,
cel mai înalt sau cel
grozav, nespus
mai scăzut
de bun
Superlativul poate fi -repetarea adjectivului frumoasă-
exprimat prin frumoasă;
în aceeaşi formă sau cu
diferite procedee
stilistice , fonetice formă flexionată
sau gramaticale frumoasa
- repetarea prelungirea
frumoaselo;
unor sunete buuun
- printr-o metaforă frumoasă foc

Adjective care nu au grad de


comparaţie:
- exprimă însuşiri necomparabile
logic: fantastic, principal, anterior
- adjective care în limba latină
reprezentau forme de comparativ sau
de superlativ: optim, superior, inferior,
posterior

1.3.6.Schimbarea valorii gramaticale

Adjectivele pot să-şi asume, în timpul


comunicării, rolul altor părţi de
vorbire: substantiv – cel harnic
munceşte cu spor;
adverb de mod – vorbea slab,flori
frumos mirositoare
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
35
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Identifică substantivele mobile și pe cele epicene din grupul de
mai jos:
Birou, capră, chefal, prieten, vrabie, licurici, iepure, lup, pisică,
motan

2. Explică conceptele de singularia tantum și pluralia tantum,


dând exemple concrete

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


36
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3. Enumeră valorile semantic ale genitivului, explică-le și dă


exemple

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


37
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

4. Precizează cazul substantivelor subliniate:


Contrar părerii tale, voi câștiga

Am privit problema din altă perspectivă

S-a format o coaliție împotriva prietenilor mei

Deasupra munților era o ceață deasă

5. În enunțul: Mi-e foame, cuvântul foame este:


a. .nume predicative,
b. subiect,
c. complement direct

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


38
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

6. Identifică , explică și exemplifică tipurile de dativ pe care le


cunoști.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


39
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Unitatea de învăţare nr. 2


Pronumele. Numeralul
Competenţe vizate:
- explicarea specificului clasei morfologice a pronumelui şi
a numeralului;
- identificarea şi prezentarea speciifcului categoriilor
gramaticale ale pronumelui şi numeralului;
- stabilirea valorii deictice a pronumelor,
- utilizarea unor criteria pertinente de clasificare a
pronumelor şi numeralelor;
- stabilirea funcţiilor sintactice specifice pronumelui şi
numeralului.

2.1.Pronumele
reprezintă clasa substitutelor, alături de
unele adverbe. de aceea ne ferim să
păstrăm definiţia consacrată de şcoală,
conform căreia, pronumele este partea
de vorbire care înlocuieşte un
substantiv.
Unele pronume identifică, altele ....
De aceea clasa pronumelui este foarte
variată şi are mai multe subclase.

Pronumele se referă la persoană şi se declină după


gen număr caz şi persoană. Prin faptul
personal
că se declină şi că are categoria genului
şi a numărului, pronumele personal se
include în grupul nominal, iar prin
faptul că are categoria persoanei se
înscrie în grupul verbal.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


40
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Formele pronumelui Pronumele personal propriu-zis


personal identifică participanții la actul de
vorbire (eu - tu) sau înlocuieşte numele
obiectului comunicării (el–ea - el-ele).

Singular – Pers I Pers a II-a Pers a III-a

N. – eu tu el, ea
Genitiv: - … … al, a, ai,
ale lui / ei
Dativ accentuat: - mie ţie lui, ei
neaccentuat: - îmi,mi îţi, ţi îi; ii, -i
Acuzativ accentuat: - (pe mine) (pe tine) te (pe) el, ea
mă, -mă
neaccentuat: - m -te îl,-l
Vocativ: - … tu …

Plural – Pers I Pers a II-a Pers a III-a

ei, ele
N. – noi voi
al, a, ai, ale, lor
Genitiv: - …
lor, le, li
vouă, vă, vi
Dativ accentuat: - nouă, ne, ni

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


41
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Funcţiile sintactice - subiect: Noi am venit


- nume predicativ: Autorul este el
- complement direct: Îl văd
- complement indirect: Privesc la
ei
- complement circumstanţial de
mod: Scrie ca mine

Atenţie!
Pronumele accentuate însoţite de prepoziţii, când sunt în relaţie
cu un verb, pot avea funcţia de complement indirect prepoziţional
sau pot fi complemente circumstanţiale de diferite feluri
Pronumele neaccentuate la dativ pot determina un substantiv la
nominativ sau la acuzativ: chipu-i, răbdarea-mi.
În construcţiile de acest fel pronumele la dativ are sens
posesiv:chipul lui, răbdarea mea. Această construcţie se numeşte
dativ posesiv.
Pronumele la dativ posesivare funcţia sintactică de atribut
pronominal. În unele expresii alcătuite, de obicei, cu verbele a da
şi a zice, pronumele la dativ îi, i are valoare neutră:îi dă cu vorba;
zi-i un cântec. În astfel de situaţii pronumele se nalizează
împreună cu verbul, neavând funcţie siuntactică.
Formele neaccentuate(atone) ale persoanei I şi a II-a

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


42
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

singular:mi,ţi, îmi, îţi se întrebuinţează cu rol stilistic, în special în


creaţiile orale, pentru a arăta participarea sufletească acreatorului
anonim la cele relatate. Această formă de dativ se numeşte dativ
etic.(mi ţi-l ardea cu palmele de-i crăp pielea.)
Ion Creangă, Ivan Turbincă
Această formă pronominală nu are funcţie sintactică.

Alte pronume La persoana a III-a se folosesc şi


personale pronumele personale dânsul, dânsa,
dânşii, dânsele , care îşi au originea în
formelemaivechi de pronume personale
însul, însa,înşii, însele , care apăreau
numai precedate de prepoziţii. S-au
păstrat în limba română actuală numai
în construcţii cu prepoziţiile întru,
dintru, printru sau contopite cu
prepoziţia de.
Vorbitorii le consideră forme mai
politicoase decât el, ea, ei, ele. Se
declină ca şi substantivele cu articol
hotărât.

N.-Ac. sg. dânsul dânsa


pl. dânşii dânsele
G.-D sg. dânsului dânsei
pl. dânşilor dânselor

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


43
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Pronumele Sunt subspecii ale pronumelui personal


folosite pentru adresarea politicoasă.
de politeţe
Are forme numai pentru persoana a II-a
şi III-a

Pers a II-a Singular Plural


N. , Ac. , V. , dumneata N. , Ac. , V. ,
dumneavoastră
G. , D. dumitale G. , D.

Pers a III-a Singular Plural


N. , Ac. , G. , dumneasa N. , Ac. , G. , D. dumnealor
D. dumisale
sau
Ac.,G., D. dumnealui
dumneaei

Regional se folosesc şi
formele:mata,matale cu formele
diminutivale mătălică, mătăluţă, tălică.
La un grad crescut de politeţe se
folosesc formele:Măria- ta,Măria
voastră, excelenţa voastră, Înălţimea ta

Pronumele Are numai cazurile acuzativ şi dativ;


formele au aceeaşi persoană şi acelaşi
reflexiv
număr caşi subiectul verbului
determinat, pentru că pronumele
reflexiv reprezintă aceeaşipersoană ca
şi subiectul(nu-l înlocuieşte, ci se
identifică cu el).
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
44
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

eu mă gândesc eu îmi aleg


tu te gândeşti tu îţi alegi

el(ea) se gândeşte el(ea) îşi alege


noi ne gândim noi ne alegem

voi vă gândiţi voi vă alegeţi

ei(ele) se gândesc ei(ele) îşi(şi) aleg

Atenţie!
Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a
treia: Ac. - se, s, D. - îşi, şi nediferenţiate după gen şi număr, iar la
persoanele I şi a II-a folosesc formele neaccentuate de acuzativ şi
dativ ale pronumelor personale.
Există şi forme accentuate ale pronumelui reflexiv propriu-zis:
Ac. pe sine; D. sie, sieşi.

Observaţie!
Având funcţia de obiect direct sau indirect şi aceeaşi persoană ca
şi subiectul, pronumele reflexiv neaccentuat arată că acţiunea
verbului determinat se răsfrânge asupra subiectului.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


45
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Pronumele Pune în evidenţă persoana la care se


referă : Acuma vă invităm a lua înşivă
şi adjectivul
colecţiunea cântecelor poporane,
pronominal de publicată de marele nostru Alecsandri
– B.P Haşdeu
întărire

Singular Plural
M F M F

Pers. I Însămi
însumi înşine însene
(G-D-însemi)
Pers. II Însăţi
însuţi înşivă însevă
(G-D înseţi)

Pers. III Însăşi


însuşi înşişi înseşi, însele
(G-D-înseşi)

Observaţie!
În limba literară se foloseşte numai ca adjectiv pronominal.
Funcţiile pronumelui personal sunt tratate la capitolul sintaxă.

Pronumele se referă atât la numele obiectului


posedat cât şi numele posesorului.
şi adjectivul
Pronumele posesiv are patru serii de
posesiv forme în funcţie de relaţia dintre obiect
şi posesor şi de numărul obiectelor şi al
posesorilor. Pronumele posesiv este
întodeauna însoţit de articolul genitival
posesiv.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
46
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Pers. I Pers. II Pers. III


1. un singur obiect şi un singur posesor:
MASCULIN Al meu Al tău Al său
ŞI
NEUTRU

FEMININ A mea A ta A sa
2.un singur obiect şi mai mulţi posesori:
MASCULIN Al nostru Al vostru -
ŞI
NEUTRU

FEMININ A noastră A voastră -


3. mai multe obiecte şi mai mulţi posesori
MASCULIN Ai mei Ai tăi Ai săi
ŞI
NEUTRU

FEMININ Ale mele Ale tale Ale sale

4. mai multe obiecte şi mai mulţi posesori


MASCULIN Ai noştri Ai voştri Ai lor
ŞI
NEUTRU

FEMININ Ale noastre Ale voastre Ale lor

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


47
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Funcţiile sintactice atribut, nume predicativ, subiect, obiect


direct, obiect indirect, complement
circumstanţial de loc.
Când are funcţie de subiect sau de
obiect direct sau indirect apare , de cele
mai multe ori ca expresie a unei elipse:
ai mei(fraţi) au rămas acasă.
Formele pronumelui posesiv se
folosesc şi ca adjective pronominale
posesive când determină substantivul
care denumeşte obiectul sau obiectele
posedate. În acest caz el se acordă cu
substantivul determinat.

2.1.1.Pronume fără forme personale

Pronumele precizează apropierea sau depărtarea în


timp de alte obiecte sau indică
şi adjectivul
identitatea sau diferenţa dintre obiecte.
demonstrativ

Formele pronumelui demonstrative


DE APROPIERE DE DEPĂRTARE
Singular N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.

aceluia
MASCULIN acesta acestuia acela
NEUTRU ăluia
ăsta ăstuia ăla
aceasta
acesteia aceea aceleia
FEMININ asta
ăsteia aia ăleia

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


48
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Plural N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.


MASCULIN aceștia acestora aceia acelora
NEUTRU ăștia ăstora ăia ălora

FEMININ acestea acestora acelea acelora


astea ăstora alea ălora

Singular N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.

MASCULIN cestălalt cestuilalt celălalt celuilalt


NEUTRU ăstălalt ăstuilalt ălălalt ăluilalt
ceastălaltă cesteilalte cealaltă celeilalte
FEMININ
astălaltă ăsteilalte ailaltă ăleilalte
Plural N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.
MASCULIN ceștilalți cestorlalți ceilalți celorlalți
NEUTRU
ăștilalți ăstorlalți ăilalți ălorlalți
cestelalte cestorlalte celelalte celorlalte
FEMININ
ăstelalte ăstorlalte ălelalte ălorlalte

Din formele pronumelui demonstrativ


acela au rezultat pronumele și
adjectivele pronominale demonstrative:
cela- celuia, ceea – celeia, ceia-celea-
celora;etc
Formele pronumelui demonstrative de
identitate: același- aceeași/aceluiași-
aceleiași;aceiași-aceleași/acelorași
Același, aceeași arată asemănarea unui
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
49
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

obiect cu altul sau identitatea unui


obiect cu sine însuși și se numește
pronume demonstrative de identitate.
Formele populare sunt ăsta, asta, ăla,
aia, ăstălalt...
Când însoțește un substantive cu care
se acordă în gen, număr și caz, formele
pronumelor demonstrative au valoare
de adjective prîn propoziția
subordonată.onominale demonstrative.
Cu excepția adjectivului demonstrative
de identitate, care se așează numai
înaintea substantivului determinat,
toate celelalte adjective demonstrative
au poziție liberă.
.
Pronumele şi
Ține locul, în propoziții interrogative,
adjectival cuvintelor așteptate ca răspuns la
întrebare.
pronominal
Pronumele relativ face legătura între
interogativ- propoziții subordinate și regentele lor.
relativ Are rolul de conjuncție și funcție
sintactică în subordonata pe care o
introduce. Formele pronumelui
interogativ-relativ: care, cine, ce, cât și
grupurile cel ce, ceea ce, ca forme
compuse.
Ce este invariabil. Cine are formele:
N. cine, G.al, a, ai, ale cui, D. Cui.
Alte forme: care, al, a ai ale
cărui(a),căreia; cărui(a), căreia
Pl. N.Ac. care,G.D.al, a ai , ale cărora,
cărora.
Cât: câtă,câți câte; câtor
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
50
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Cel ce, ceea ce,celui ce , celor ce.


Care, ce și cât pot însoți substantivele,
determinându-le, având valoarea de
adjective pronominale interogativ-
relative.

Atenţie!

Pronumele cât nu trebuie confundat cu adverbul omonim.


Pronumele cât arată cantitatea obiectelor sau a fiin elor. Înso it
sau nu de un substantiv, el ine locul unui numeral(Câţi studenţii
au plecat în tabără?)
Sintactic, pronumele interrogative pot avea funcţia de subiect,
atribut,obiect indirect.

Pronumele şi Ține locul unui substantive fără să dea


adjectival vreo indicație precisă asupra
obiectului.
pronominal Clasificare:
nehotărât Simple: unul(unuia,unora), altul, tot,
mult, puțin, atâta(a), cutare(cutăruia)
Compuse: vreunul, cineva, careva,
câtva, oricine, fiecare, fiecine(fiecui),
oricare(oricărui(a)), oricine, oricât, etc.
Pronumele nehotărâte compuse se
declină după modelul pronumelui.
Au funcția sintactică de subiect, nume
predicative, atribut genitival, obiect
direct, obiect indirect
prepozițional,complement circum-
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
51
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

stanțial.

ţine locul, într-o propoziție negativă,


Pronumele substantivului din propoziția
negativ corespunzătoare , negându-l.
Forme: nimeni, nimenea, nimic,
nimica, niciunul, niciuna.
Nimeni, nimenea, niciunul și niciuna se
declină ca pronumele nehotărât
Pronumele cu forme cazuale
îndeplinesc funcția de subiect,
complement direct, indirect, atribut
genitival și nume predicative.

2.2.Numeralul
Este partea de vorbire care se declină și
exprimă un număr,determinarea
numeric a obiectelor sau ordinea
obiectelor prin numărare.

Numeralul PROPRIU - ZIS


- simple: unu, un, doi trei
cardinal
- compuse: doisprezece, douăzeci,
o sută zece
Numeralele un(u) și o au forme
nearticulate când însoțesc un
substantive și articulate când apar
independent de un substantive.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


52
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Observaţie!
Când însoţesc un substantive, numeralele un şi o au aceleaşi forme
ca şi articolul nehotărât. Ele se deosebesc, în context, arătând un
număr şi răspunzând la întrebările câţi, câte.
Numeralele sută, mie, milion, milliard se declină ca şi
substantivele având forme articulate şi nearticulate.
Celelalte numerale cardinale propriu-zise se declină precedate de
articolul cei,cele care se schimbă după genul, numărul şi cazul
substantivului însoţit, numeralele rămânând neschimbate (cei trei,
celor trei).

Funcţiile sintactice subiect, nume predicativ, complement


direct, complement circumstanțial.
Numeralele de la unu până la
nouăsprezece (inclusiv) care însoțesc
un substantive au valoare adjectival și
funcție sintactică de atribut adjectival
Numeralele de la douăzeci în sus au
valoare substantivală și când sunt
urmate de un substantive, iar
substantivul legat de numeral prin
prepoziția de are funcție de atribut
prepozițional.
COLECTIVE
Amândoi, amândouă sau ambii,
ambele,tustrei,tuspatru…formate
numerale cardinale și tus, provenit din
cuvântul toți; câteșitrei, câteșitrele;
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
53
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Numeralele amândoi, amândouă, ambii


ambele au la G.D. formele
amânduror(a), ambilor(ambelor).
MULTIPLICATIVE
îndoit, întreit, înzecit, înmiit. Când
determină un substantive au valoare de
adjective(bucurie îndoită), iar când
determină un verb au valoare
adverbial(muncesc înzecit.). Funcția
sintactică a numeralului multiplicative
este de atribut, complement
circumstanțial
DISTRIBUTIVE
câte unul, câte doi. Au valoare
adjectival și îndeplinesc aceleași
funcții sintactice ca și adjectival sau
suibstantivul însoțit (ședeau în rând
câte trei,câte patru se îndreptau spre
casă).
ADVERBIALE
o dată,de două ori. Însoțesc un
adjectiv, un verb sau un adverb la
gradul superlativ de superioritate sau
de inferioritate.

Observaţie!
Numeralul adverbial se scrie separat(o dată), Iar adverbul se scrie
legat odată, în funcție de rolul lor în context.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


54
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Numeralul Întâiul, întâia, cel dintâi, primul, prima


cel din urmă, ultimul (cu valoare
ordinal
adjectivală).
Numeralele întâiul și primul se declină
ca orice adjectiv, având forme
articulate și nearticulate. Are valoare
adjectival când însoțește un
substantive.
Numeralul ordinal cu valoare adjectival
are funcția sintactică de atribut
adjectival, iar numeralul ordinal cu
valoare substantivală are aceleași
funcții sintactice ca și substantivul
însoțit: subiect, nume predicative,
atribut adjectival, complement.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


55
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Recitind cursul de anul II, explică relaţia dintre clasa
cantitativelor şi numeral!

2. Arată cum sunt formate numeralele compuse!

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


56
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3. Dă câte 5 exemple de numerale cu valoare substantivală şi


adjectivală.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


57
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Unitatea de învăţare nr. 3


Verbul
Competenţe vizate:
- explicarea identităţii clasei morfologice a verbului;
- recunoaşterea principalelor categorii de verbe;
- explicarea unor concept specific ( auxiliare morfologice,
auxiliare de modalitate, auxiliare de aspect;
- identificarea şi intrepretarea categoriilor gramaticale ale
verbului;
- explicarea conceptelor: diateză, mod, timp.

3.1.Verbul

Categoriile morfologice ale verbului


sunt diateza, modul, timpul, persoana,
numărul genul şi cazul.
După cum se poate observa, persoana
este o categorie comună mai multor
clase gramaticale aparţinând atât
grupului verbal cât şi celui nominal. În
aceeaşi situaţie se află şi genul şi cazul,
care funcţionează în clasa verbului la
formele de participiu şi categoria
timpului şi numărului .
Specifice grupului verbal rămân
diateza, modul şi timpul.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


58
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3.1.1.Criterii de clasificare

a) după funcţia pe care a. verbe predicative (care pot forma


o poate îndeplini în predicatul), au autonomie lexicală
propoziţie: şi sunt la un mod personal;
b. verbe nepredicative (care nu pot
forma singure predicatul).
Verbele nepredicative sunt:
AUXILIARE
Intră în formarea unor moduri și
timpuri compuse. Sunt două categorii
importante de auxiliare:
auxiliare morfologice sunt verbele
auxiliare care intră în componența
formelor verbale compuse.Ele au
rezultat din gramaticalizarea a trei
verbe: a fi, a avea și a vrea și
marchează modul timpul și diateza.
În componența unei forme compuse
pot intra mai multe auxiliare: aș fi vrut
și eu,vei fi fost. Aceeași valoare poate
fi marcată prin mai multe auxiliare: voi
vedea-am să văd.
Auxiliarul a fi marchează diateza
pasivă – a fost chemat de părinți;
viitorul anterior – voi fi mâncat până te
vei întoarce; conjunctivul perfect – să
fi știut;condițional optativul perfect –
aș fi venit; prezumtivul prezent și
perfect – o fi știind el; infinitivul
perfect – a fi plecat.
Auxiliarul a avea intră în componența
perfectului compus – am știut , a

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


59
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

viitorului popular – am să aflu și a


condițional optativului perfect și
prezent – aș pleca/aș fi plecat.
Auxiliarul a vrea marchează viitorul –
voi merge și prezumtivul – vei fi citind.
auxiliare de modalitate și aspect.
Intră în structura predicatului ca
instrumente de realizare a unor
categorii semnatice, gramaticalizate
parțial. Modalitatea și aspectul. Unii
specialiști le numesc semiauxiliare. Ele
au o flexiune redusă și de aceea sunt
apropiate de auxiliare.
Auxiliarele de modalitate descriu
acțiunea din perspectiva atitudinii
vorbitorului( de cunoaștere, de voință
sau de evaluare). Principalele verbe
modale sunt a putea, și a trebui.
A putea este auxiliar atunci când
exprimă eventualitatea, posibilitatea,
aproximația sau concesia.
Când exprimă capacitatea fizică sau
intelectuală nu are valoare modală.
Cu valoare modală se întrebuințează la
indicativ prezent, imperfect sau
condițional optativ: poate să fi fost
spre seară...- se construiește cu
conjunctivul și cu infinitivul lipsit de
prepoziția a:poate merge pe jos și 5
kilometri.
A trebui este auxiliar când exprimă o
deducție, o presupunere trebuie să fi
ajuns. Când exprimă necesitatea nu are
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
60
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

valoare auxiliară
Auxiliarele de aspect a sta și a vrea
exprimă o acțiune aflată pe punctul de
ase produce.stă să cadă, vrea să plece.
Ca auxiliare, cele două verbe și-au
pierdut sensul ințial și autonomia
semantică.
COPULATIVE
Intră în componenţa predicatului
nominal.Funcționează ca instrumente
gramaticale ale predicației, formând,
împreună cu numele predicatriv,
predicatul nominal.
Din categoria verbelor copulative fac
parte:
A fi, a deveni, a se face, a ieși, a
ajunge, a rămâne, a însemna, a părea, a
se chema, a se dovedi.
Unele dintre verbele acestea au și
valoare predicativă.
A fi este verbe predicativ atunci când
are unul dintre următoarele sensuri: a
exista,a trăi, a se afla, a costa, a dura, a
data, a proveni, a merge( a se duce),a
veni, a trece, a umbla a hoinări, a se
desfășura, a se întâmpla, a tre bui, a
semnifica.(în lume sunt to felu de
oameni, acolo e un bătrân înțelept, cât
e kilogramul de mere?,pasajul Unirii
este de douăzeci de ani,ceasul tău e din
Elveția, ieri a fost pe la noi,sunt zece
ani de atunci,Ion a fost pe-aici,unde-ai
fost toată ziua, dacă e hai s-o facem...
întâlnim verbe care exprimă o acţiune
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
61
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

b) după durativă (care se desfăşoară într-un


modalităţile specifice interval de timp îndelungat): a aştepta,
de exprimare a ideii de a dormi, a lupta, a iubi, a munci, a trăi
timp etc. şi verbe momentane (care exprimă
o acţiune desfăşurată pe o perioadă
scurtă de timp): a deschide, a apărea, a
se naşte, a pleca etc.

cu sau fără pronume reflexiv


c) după tipul de neaccentuat în dativ sau acuzativ se
construcţie identifică verbe pronominale sau
reflexive şi verbe ne pronominale sau
nereflexive.

VERBE TRANZITIVE ŞI VERBE


INTRANZITIVE
Verbele tranzitive pot primi un
complement direct: a mânca,a citi, a
asculta,
Sunt verbe care pot primi două
complemente directe, unul care
exprimă obiectul acțiunii și altul care-l
prezintă pe beneficiarul acesteia: a
învăța ceva pe cineva
Verbele intranzitive nu pot primi un
complement direct: a ninge, a ploua, a
fi, a muir, a sta , a merge, a trăi
Unele verbe intranzitive pot avea un
așa numit complement intern exprimat
printr-un substantiv cu aceeași rădăcină
ca și verbul sau din aceeași sferă
semnatică:a trăi un trai, a-și trăi
traiul,a visa un vis, a trăi o viață.
verbele se împart în patru categorii:
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
62
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

d) după formă - simple - a avea, a iubi, a scrie


- compuse - a binecuvânta, a
binevoi, a se auto critica
- expresii verbale – a-i fi foame ,
a-i fi teamă, a-i fi lene
- locuţiuni verbale – a o lua la
sănătoasa, a lua la ochi, a o lua la
fugă.
Expresiile şi locuţiunile verbale sunt
grupuri de cuvinte alcătuite din mai
mulţi termeni ordonaţi în jurul unui
nucleu verbal. Spre deosebire de
locuţiuni, expresiile sunt compuse din
cuvinte mai puţin unite semantic,
putând avea funcţii sintactice. În mi-e
foame, cuvântul foame are funcţia de
subiect.

3.1.2.Categoriile gramaticale
Categoriile gramaticale ale verbului
sunt: diateza, modul, timpul, persoana
şi numărul.
DIATEZA este expresia relației dintre
autor , acțiune și obiect, respectiv
dintre subiect, predicat și
complementul direct.
Diateza activă nu are semne distictive
specifice. Verbul la această diateză
arată că acțiunea este realizată de
subiectul gramatical: tata citește.
Dacă predicatul este exprimat prin
verbe impersonale a ploua, a ninge sau
prin verbe ca a îndura, a pătimi, a
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
63
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

suporta acestea sunt considerate tot la


diateza activă.
Verbele la diateza activă sunt tranzitive
sau intranzitive: am întâlnit un prieten,
am plecat la Sinaia.
Ele pot fi de asemenea, nereflexive - ca
mai sus – sau reflexive : îmi amintesc,
mă trezesc dimineaţa, mă gândesc la
voi. Trebuie făcută distincţie între
verbele reflexive al căror pronume
reflexiv are funcţie sintactică de
complement direct sau indirect
(reciproce, obiective, eventive), situaţie
în care acesta poate fi înlocuit cu un
substantiv şi acelea care nu sunt în
această situaţie, analizându-se
împreună cu verbul (dinamice ,
impersonale).
Diateza pasivă arată că subiectul
gramatical suferă acțiunea săvârșită de
un autor neprecizat., sau exprimat prin
complementul de agent: observați
diferența dintre: ai fost admonestat și
ai fost admonestat de profesor.
Diateza pasivă nu poate fi formată
decât de la verbe active nepronominale
tranzitive.Există două forme pasive:
• formă specifică realizată prin
alăturarea verbului auxiliar a fi la
participiul verbului care se conjugă;
• o formă nespecifică numită
reflexiv-pasiv sau pasiv-reflexiv,
construită cu verbe reflexive cu
pronumele în acuzativ : aici s-au ridicat
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
64
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

casele celor bogaţi.


Reflexivul pasiv se construieşte, de
obicei, la persoana a treia singular cu
excepţia unui număr foarte mic de
verbe: a se numi, a se naşte.
Reflexivul pasiv are în multe cazuri, un
înţeles ambiguu şi determină confuzii
cu formele de reflexiv obiectiv a se
lovi .
Marca diateze pasive este verbul a fi
așezat pe lângă verbul la participiu.
Verbul la diateza pasivă are funcție de
predicat verbal.
Diateza reflexivă arată că subiectul
realizează acțiunea pe care o suportă
tot el.
Marca diatezei reflexive este
pronumele reflexiv.
Verbele reflexive au diverse valori
semantice şi lexicale:
• reflexiv obiectiv: el se îmbracă,
îmi amintesc;
• reflexiv reciproc: se iubesc, ne
înţelegem bine, îşi spun vorbe grele;
• reflexiv dinamic: el se ocupă de
petrecere, se teme de voi;
• reflexiv pasiv: m-am născut la
Bucureşti, marfa s-a vândut de ieri,
spectacolul s-a amânat pentru joi;
• reflexiv eventiv: s-a îngălbenit
de spaimă; s-a înzdrăvenit;
• reflexiv impersonal: de
sărbători se mănâncă mult, la Sinaia
se petrece bine;
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
65
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Diferite forme de reflexiv au în text


mărci de recunoaştere. Astfel reflexivul
obiectiv este reluat printr-un pronume
accentuat uneori însoţit de adjectiv
pronominal de întărire: s-a întrecut (pe
sine însuşi); poate fi însoţit de
prefixoide: auto, sin(e): se auto
apreciază; se sinucide.
Reflexivul reciproc are mărci similare
în componenţa complementului direct:
se ceartă între ei;
Reflexivul pasiv poate fi marcat prin
prezenţa complementului de agent:
sala se pregăteşte de către personalul
abilitat.
Sensul reflexivului pasiv cuprinde, în
unele cazuri ideea de necesitate:
resturile se strâng cu grijă.
MODUL
După capacitatea de realiza acordul,
există două sub categorii ale modului:
• moduri personale, care
deosebesc persoana şi numărul
subiectului şi realizând acordul cu
acesta;
• moduri nepersonale, care nu
deosebesc persoana şi numărul
subiectului.
După capacitatea de a avea rol de
predicat verbal se deosebesc:
• verbe predicative care pot
îndeplini, singure, funcţia de predicat ;
în general, modurile predicative sunt
personale;
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
66
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

• verbe nepredicative care nu


potforma singure un predicat; în
general, modurile nepredicative sun
nepersonale.

Modurile personale
Indicativul exprimă acțiuni pe care
vorbitorul le consideră sigure.
Timpurile indicativului:
Prezentul exprimă acțiuni care se
desfășoară în momentul vorbirii. Acum
sunt atent la tine;acțiuni care se pot
desfășura în orice moment – prezent
etern sau iterativ: dimineața beau cafea
cu lapte;prezent gnomic exprimă
acțiuni fără raportare temporală:
buturuga mică răstoarnă carul mare;
acțiuni săvârșite în trecut – present
istoric;acțiuni viitoare: Ioana vine
mâine de la Ploiești.
Imperfectul exprimă o acțiune în
desfășurare, într-un moment
trecut:când l-am văzut râdea.
Perfectul simplu exprimă o acțiune
petrecută de curând și terminată de cel
mult 24 de ore.
Are folosire, mai ales, regională.
Perfectul compus exprimă o
acțiuneîmncheiată definitive într-un
moment anterior comunicării.
Mai mult ca perfectul este un timp de
relație exprimând o acțiune trecută,
încheiaă înaintea altei acțiuni trecute.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
67
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Viitorul I plasează acțiunea într-un


moment posterior vorbirii. Dacă este
rostit cu intonație imperativă, exprimă
oporuncă, o dispoziție.
Viitorul anterior exprimă o acțiune
viitoare , anterioară alteia viitoare:
până vei termina tu, eu mă voi fi întors.
Conjunctivul exprimă o acțiune
relizabilă, dar incertă. Marca specific a
acestui mod este conjuncția să: să
pleci. Poate fi folosit cu valoare de
imperative în propoziții principale
imperative:să pleci imediat!
Poate avea și valoare de
condițional:să-l văd venind, aș mai trăi
o viață ( G. Coșbuc)
Condiționalul-optativ exprimă o
acțiune posibilă dar condiționată de
realizarea altei acțiuni. Dacă ar fi
zăpadă de Crăciun m-aș duce la schi.
În alte situații prezintă doar dorința:aș
mânca o ciocolată.
Imperativul exprimă un ordin, o
poruncă o dispoziție, o intredicție etc.
Nu spune asta, du-te mai repede. Se
distinge printr-o intonație specific fiind
propriu limbii vorbite.
Prezumtivul exprimă o acțiune
presupusă, nesigură:o fi știind el, să fi

Modurile nepersonale
Infinitivul denumește acțiunea sau
starea pe care o exprimă verbul. Are, în
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
68
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

același timp trăsături commune clasei


verbului și clasei numelui.
Are subiect propriu:este important a
pricepe omul ce-i cu criza asta.
Se combină cu forme pronominale
atone: am a te-ngriji până te faci bine.
Preia negația nu de la verb:a nu se
pleca pe fereastră.
Are funcții sintactice de : subiect – e
ușor a scrie ; de complement direct sau
indirect.
Participiul denumește acțiunea suferită
de un obiect. Are o dublă natură ține și
de verb și de adjectiv.
Gerunziul exprimă o acțiune în
desfășurare fără referire precisă la
momentul vorbirii.
Ca structură verbal cunoaște opoziția
de diateză, are relație cu un subiect
propriu.
Altfel se apropie de adverb prin
valorile circumstanțiale.
Supinul denumește o acțiune verbal
s-a săturat de mers pe jos. Are valori
apropiate infinitivului cu care
concurează adesea în exprimare:s-a
săturat a merge pe jos.
Apare și cu valoare finală când e
însoțit de prepoziția la: s-au dus la
cules.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


69
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

PERSOANA ŞI NUMĂRUL
Categoriile gramaticale de persoană şii
număr apar ca rezultat al relaţiei de
dependenţa dintre un verb cu valoare
de predicat şi un nume cu valoare de
subiect.
Persoana şi numărul asigură legătura
dintre verb şi unul dintre grupurile
numelui (de obicei al subiectului), prin
ceea ce este cunoscut sub numele de
acord.
Persoana dezvoltă trei situaţii: persoana
I, persoana a II-a şi persoana a III-a.
Un verb la persoana i arată că cel care
vorbeşte este şi autorul acţiunii; verbul
la persoana a II-a arată că
interlocutorul ( cel cu care se vorbeşte)
este autorul acţiunii, iar verbul la
persoana a III-a arată că vorbitorul
atribuie acţiunea altcuiva care nu
participă la discuţie: eu vorbesc, tu
vorbeşti, el vorbeşte.
Numărul se manifestă în două variante:
singular şi plural.
Opoziţia de număr se manifestă la verb
numai din perspective acordului.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


70
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Precizează la ce diateză sunt verbele/locuţiunile verbale de mai
jos:
Sala este la etajul al doilea;
Negăsindu-mi curaj pentru asta, am fugit;
Se vede că nu-ți place să citești;
Du-te de aici;
Copilul este crescut de bunici
2. Identifică modul şi timpul verbelor din textile de mai jos;
comentaţi sensul lor sintactic şi semantic:
A nu se aleaca pe fereastră;
După câteva zile i-a cazut drag băiatul gazdei;
Întârziind, n-am mai intrat la curs,
Tata o fi știind ceva, de tace;
Băieții au plecat la colindat;
Fuseserăm déjà anunțați când ați aflat voi;
De urat am mai ura, dar ni-i că s-o însera;
Știu sigur că va veni după ce vom fi terminat;
A plecat să-l vadă pe bunicul;
Aș fi mers și eu, dar a trebuit să stau cu cel mic;

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


71
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3. Explicaţi conceptele de verb de modalitate şi de verb de aspect


şi daţi exemple pe care să le interpretaţi.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


72
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

4. Explicaţi valorile semantice ale modurilor şi timpurilor verbale.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


73
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Unitatea de învăţare nr. 4


Părţile de vorbire neflexibile
Competenţe vizate:
- explicarea specificului gramatical şi semantic al fiecărei
părţi de vorbire neflexibile;
- utilizarea corectă a criteriilor de clasificare a părţilor de
vorbire neflexibile;
- identificarea valorilor gramaticale ale părţilor de vorbire
neflexibile;

Părţile neflexibile de vorbire, în număr


de patru, cuprind două categorii:
• una din care fac parte
prepoziţia şi conjuncţia, instrumente
gramaticale care ajută la formarea
flexiunii nominale şi verbale, nu pot
îndeplini funcţia de parte de propoziţie,
• una din care fac parte
adverbul şi interjecţia, care se
deosebesc de cele dintâi prin faptul că
pot îndeplini funcţia de parte de
propoziţie şi pentru că au totuşi un fel
de flexiune, având categoria
gramaticală a gradului de comparaţie
(insistenţă)

4.1.Adverbul
determină :
- un verb sau o locuţiune verbală,
exprimând caracteristica unei acţiuni;
- un adjectiv sau o locuţiune
adjectival, exprimând caracteristica
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
74
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

unei însuşiri;
- un alt adverb sau locuţiune
adverbială, exprimând împrejurarea în
care se petrece o acţiune;
- o interjecţie cu valoare verbal;
- un substantiv care exprimă
acţiuni, stări sau însuşiri.

4.1.1.Criterii de clasificare

a)după formă: - simple – abia, aşa,bine,


destul,aici, mâine;
- compuse – azi – noapte,mâine –
seară, astă-vară;

b)după înţeles: - de loc – aici, acolo, departe,


aproape, dincolo
- de timp – azi, acum, ieri, mâine,
devreme
- de mod – aşa, abia, bine, destul,
făţiş, voiniceşte;

c)după origine: - adverbe primare – moştenite din


latină sau împrumutate din alte limbi –
abia, apoi, bine, chiar, musai
- provenite din alte părţi de
vorbire – adjective şi verbe la
participiu (scrie corect); substantive
care denumesc anotimpurile , zilele
săptămânii sau momentele zilei (ziua,
ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge
iară); adverbe relative – când, unde,
cum;

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


75
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Locuţiuni adverbiale Grupuri de două sau mai multe cuvinte


care îndeplinesc rolul de adverb: de
obicei, în grabă, din nou, de-a
pururea, zi cu zi.
În compunerea locuţiunilor adverbiale
pot fi substantive,
adjective(participii),numerale, adverbe
precedate de prepoziţii – din
contră,într-adevăr, în lături, pe urmă,
în van.
Ca și adverbele, locuțiunile adverbiale
pot fi:
- de loc – în spate, peste tot, din
loc în loc
- de timp – pe înserate, din când
în când
- de mod – din ce în ce,pe
îndelete.

4.1.2.Categoriile gramaticale

Gradul de comparaţie Adverbul are în comun cu păr ile


flexibile de vorbire, categoria gradului
de comparaţie sau de intensitate,
aceleaşi cu cele prezentate la adjectiv.
Superlativul poate fi redat prin
mijloace expresive – cu foc, straşnic
etc

Schimbarea valorii Adverbul repede poate de veni adjectiv


gramaticale – apă repede
Adverbele bine, rău, greu se
substantivizează când sunt însoţite de
articol enclitic sau de articol nehotărât,
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
76
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

de o prepoziţie sau de un adjectiv – i-a


făcut un mare rău,bi ele învinge, greul
abia acum începe.

Funcţii sintactice - complement circumstanţial de


loc, de timp sau de mod – dar astăzi,
abia mă mai ţin; dormeau adânc;
auzeam din depărtare..
- atribut adverbial – ziua de azi;
- nume predicativ – e singur;
- predicat (adverbele : fireşte,
desigur, negreşit, pesemne, poate)
Nu au funcţie sintactică adverbele:
chiar, doar, mai, nici, nu, numai,
măcar.

Ortografie Adverbul numai se scrie într-un singur


cuvânt;
Adverbul compus nu mai se scrie în
două cuvinte;
Adverbele odată(cu sensul: cândva,
odinioară), altădată,
câteodată,deoadată,îndată,totodată;
niciodată se scriu într-un singur
cuvânt, ca şi adverbele încotro,
oriîncotro,dincolo.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


77
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Clasifică, aplicând crfiteriul morfologic, adverbele:
aici, dincolo, bătrâneşte,harcea – parcea,din când în când,
uneori, câteodată, ici-colo, zi de zi,târâş-grăpiş,mâine- seară

2. Explică conceptul de adverb circumstanţial.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


78
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3.Precizează gradul de comparaţie al adverbelor din enunţurile de


mai jos:
Se poartă extrem de politicos;
El vorbeşte mai tare decât tine;
Îi place enorm să se audă vorbind;
Se înţeleg atât de bine încât nu au nevoie de cuvinte;
E prea târziu ca să mai dregi ceva;

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


79
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

4.2.Prepoziţia
Face legătura între un atribut sau un
complement şi partea de vorbire pe
care o determină.
Prepoziţiile sunt:
-simple – a, către, contra, cu, de ,
fără,în, între,la, pe ,sub
-compuse-de la,de către, de pe, fără de,
pe la, înspre.

Atenţie!
Pot fi folosite ca prepoziţii şi alte părţi de vorbire , dintre care
unele au o formă specifică:
- adverbe cu formă articulată: înaintea, dinaintea,
dedesubtul, îndărătul, împotriva. Aceste prepoziţii cer
cazul genitiv
- substantive: graţie. Cere cazul dativ
- verbe: datorită. Cere cazul dativ.
- au tendinţa de a deveni prepoziţii adverbele: contrar,
conform când sunt urmate de dativ.

Majoritatea prepoziţiilor simple se


construiesc cu acuzativul.
Din punct de vedere semantic,
prepoziţiile pot exprima diferite valori
adăugate cuvintelor pe care le însoţesc.
Aproximaţia, cantitatea mare,valori
apropiate de adverbe şi de adjective.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


80
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Locuţiunile Sunt formate din una sau două


prepoziţionale prepoziţii şi o altă parte de vorbire: în
faţa,în spatele, din pricina, în urma.
Multe dintre locuţiunile prepoziţionale
există şi ca locuţiuni adverbial (de-a
lungul, de-a latul)
! Să nu se confunde prepoziţiile şi
locuţiunile prepoziţionale dinăuntrul,
dinapoia, în urma, înaintea, în faţa etc.
Cu adverbele sau locuţiunile adverbial
dinaăntru, dinapoi, înainte, în urmă, în
faţă.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


81
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Identificaţi valorile morfologice ale cuvintelor din enunţurile de
mai jos:
Au plecat în jos spre cabană;
În josul râului apa e adâncă;
De-a lungul străzii se văd oameni fugind ;
În faţă se vede mai bine;
În faţa noastră se vedeau dealurile înverzite

2.Daţi exemple de prepoziţii care cer genitivul şi dativul şi daţi


explicaţiile necesare.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


82
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

4.3.Conjuncţia
Face legătura între părţile de propoziţie
sau propoziţiile aflate în raport de
coordonare, sau introduce propoziţii
subordonate.
Conjuncţii simple: şi, nici, dar, iar însă,
ci, ba, deci, că, să, fie, căci, de etc
Conjuncţii compuse:ca să, ci şi, cum
că...

leagă între ele părţi de propoziţie sau


Conjuncţii şi locuţiuni propoziţii de acelaşi fel:
conjuncţionale Conjuncţii copulative - şi, nici, precum
coordonatoare şi
Conjuncţii disjunctive – fie, ori, sau
Conjuncţii adversative – dar, iar, însă,
ci
Conjuncţii conclusive – aşadar, deci,
prin urmare,în concluzie
Conjuncţiile şi, iar, ba pot avea şi
valoare adverbială (îi şi spune una ca
să-l doară).

introduc propoziţiile subordonate.


Conjuncţii şi locuţiuni Că, să, ca...să,dacă, de, căci, deoarece,
conjuncţionale fiindcă,pentru că, pentru ca să, cum,
subordonatoare după cum, precum, deşi, măcar că,
măcar să, încât.

sunt totdeauna perechi:aci...aci,


Conjuncţii corelative acum...acum,ba...ba, când...când,
fie...fie, nici...nici, ori...ori, sau...sau,
nu numai...ci şi.
Funcţia de conjuncţie este îndeplinită şi
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
83
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

de adverbe relative-intreogative(când,
unde, încotro); alte adverbe sau
locuţiuni adverbial(de aceea, în
concluzie).

4.4.Interjecţia
Partea de vorbire neflexibilă care se
rosteşte cu o intonaţie exclamativă şi
exprimă:
-o stare sufletească:oh! ce păcat
-un îndemn:hai iute
-o adresare:măi, băiete
-imită zgomote ori sunete din
natură:trosc, pleosc.
Interjecţiile care reproduc diferite
sunete, zgomote din natură se numesc
cuvinte imitative sau onomatopee.

Observaţie!
Interjecţiile de adresare ( măi, bre) au în vorbire acelaşi rol cu
substantivele în vocativ. Ele se folosesc singure sau însoţite de un
substantiv( măi băiete).
Interjecţiile care exprimă un îndemn sau o poruncă au sens
apropiat imperativului(hai, haide, ho). Ele sunt însoţite, de obicei,
de un substantiv în vocativ, care denumeşte pe cel căruia i se
adresează îndemnul, sau de o altă interjecţie.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


84
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Funcţii sintactice pot avea funcţia de predicat:


-interjecţiile care exprimă îndemnuri:
hai şi noi;
-interjecţiile de adresare: iată acolo
sus;
-onomatopeele: zdranc;
-interjecţiile care redau repeziciunea
acţiunii: şi eu fuga, şi ea fuga;
pot avea funcţie de subiect: se aude:
bang, bang!;
pot avea funcţie de nume predicativ:e
vai şi amar.

Punctuaţia După interjecţie se pune semnul


exclamării sau virgulă, potrivit cu
intonaţia:văleu! Frate;
interjecţiile de adresare au acelaşi rol
cu vocativul şi de aceea , neînsoţite de
un substantiv la vocativ, se despart prin
virgulă de cuvintele învecinate;
după interjecţiile care exprimă un
îndemn, o poruncă, urmate de un
complement care le determină, nu se
pune nici un semn de punctuaţie: dar
hai mai repede să nu fim observaţi.
Când se repetă interjecţii de acelaşi fel,
ele se despart prin virgulă sau prin
liniuţă, iar după ultima interjecţie se
pune semnul exclamării sau virgulă:
Aho, aho,.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


85
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Explicaţi sensul următoarelor interjecţii:
Aoleu,mă doare:
Ho! Opreşte-te
Aida de..
Şi hai-hai şi hai-hai până ce ajungem, în sfârşit la cabană
Ehe! Ce ştiţi voi

2.Identifică func iile sintactice ale interjecţiilor din enunţurile de


mai jos:
Îl aud mereu lipa- lipa prin casă;
Hai să ne punem pe învăţat!
Atunci eu haţ, de pe masa cu bunătăţi şi tuleo afară;
Ala, bala, portocala, cioc boc, treci la loc.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


86
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Unitatea de învăţare nr. 5


Sintaxa
Competenţe vizate:
- identificarea modalităţilor de exprimare a circumstanţelor
gramaticale
- identificarea elementlor regente şi a elementelor de relaţie
- recunoaşterea şi utilizarea corectă a punctuaţiei şi a topicii
diferitelor subordonate

5.1. Exprimarea circumstanţei în cadrul comunicării

Circumstanţa În propoziţie, ideea de timp poate fi


temporală exprimată prin intermediul
complementului circumstanţial de timp
sau prin grupuri nominale
circumstanţiale, care indică momentul,
epoca, durata, limita sau frecvenţa
acţiunii exprimate prin predicat sau
prin alte structuri verbale; soseşte azi;
de mic copil avea pasiunea
motoarelor; conduce întotdeauna cu
atenţie.
În frază, raportul de subordonare
temporală poate fi exprimat prin
propoziţia circumstanţială de timp.
Relaţia temporală poate să exprime:
anterioritate, posterioritate şi
simultaneitate, în funcţie de momentul
săvârşirii acţiunii din regentă. Merg la
teatru după ce termin de scris
bunicului; Imediat ce termin de scris
bunicului, merg la teatru; în timp ce
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
87
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

scriu bunicului ascult piesa de teatru


radiofonic.

Circumstanţa locală În propoziţie, circumstanţa de loc


poate fi exprimată prin complemente
circumstanţiale de loc, sau prin grupuri
nominale al căror nucleu îl constituie
complemente circumstanţiale de loc:
merg până la dânsul; aici e grădina
casei; privea în sus; s-a uitat înspre
mine etc.
În frază, circumstanţa locală se
exprimă prin propoziţii circumstanţiale
de loc: mergem fiecare unde vrem;
oriunde ai fi poţi avea surprize plăcute;
mă adaptez orişiunde mă aflu.

Circumstanţa modală În propoziţie circumstanţa modală se


poate exprima prin complementul
circumstanţial de mod care determină
verbe, adjective, adverbe; cu ajutorul
unui grup nominal circumstanţial
organizat în jurul unui cuvânt nucleu
cu funcţie de complement
circumstanţial de mod. Modul
(modalitatea apare în comunicare
exprimând modul propriu-zis (a
răspuns corect); măsura (e lung de doi
metri); comparaţia (e frumos ca un
sfânt); mijlocul/ instrumentul (face asta
cu o dexteritate uimitoare).
În frază, modul se exprimă prin
subordonata circumstanţială de mod,
cu aceleaşi nuanţe pe care le-am
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
88
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

întâlnit şi la nivelul propoziţiei.

Circumstanţa În propoziţie circumstanţa condiţională


condiţională se exprimă prin cuvinte care exprimă
ideea de condiţie, ipoteză,
eventualitate, precedate de prepoziţii
sau de locuţiunea prepoziţională în caz
de: în cazul acesta, mă retrag; în caz
de eşec renunţ, în locul vostru aş fi mai
atent. Poate fi exprimat şi prin verb la
gerunziu; făcând aşa vei reuşi.
În frază condiţia este exprimată cu
ajutorul subordonatei circumstanţiale
de condiţie, care poate fi introdusă
prin: dacă, de, să, prin adverbul relativ
când şi prin locuţiuni cojuncţionale în
caz că şi de unde .
Dacă spui adevărul va fi bine
De te supără cineva, să-mi spui
Să-l văd student aş fi fericit
Când m-ar bate numai atâta grijă ar fi
bine.

Circumstanţa de cauză În propoziţie circumstanţa cauzală se


exprimă prin complementul
circumstanţial de cauză care poate fi
exprimat prin: substantiv sau substitute
ale lui precedate de prepoziţii sau de
locuţiuni prepoziţionale; adjective sau
participii cu valoare adjectivală
precedate de prepoziţii sau prin verbe
la gerunziu: sunt negru de supărat; m-
am supărat degeaba; nu mi-a păsat de
asta.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
89
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

În frază circumstanţa cauzală se


exprimă prin subordonata cauzală. Este
introdusă prin conjuncţiile: că
,deoarece, fiindcă, întrucât; prin
adverbul relativ cum şi prin locuţiunile
conjuncţionale: din cauză că, din
pricină că, de vreme ce, pentru că, o
dată ce nu pot rezolva exerciţiul că e
greu; nu pleca pentru că o să-mi fie
dor; de vreme ce ai lipsit nu ştii vestea.

Circumstanţa În propoziţie, circumstanţa concesivă


concesivă se exprimă prin complementul
circumstanţial concesiv care poate fi
exprimat prin substantiv sau substitut
al acestuia precedat de locuţiunile
prepoziţionale cu tot, în ciuda, etc.:
arată calm cu toate necazurile lui.
În frază concesia se poate exprima cu
ajutorul propoziţiei subordonate
concesive, exprimând o împrejurare
care ar fi fost de aşteptat să împiedice
realizarea acţiunii din regentă, dar nu o
împiedică. Se introduce prin conjuncţia
deşi şi prin locuţiunile conjuncţionale
cu toate că, măcar că, chit că: deşi este
trist îşi joacă rolul înainte; cu toate că
minţi, am să te iert.

Circumstanţa de În propoziţie circumstanţa de finalitate


finalitate se poate realiza cu ajutorul
complementului circumstanţial de
scop, care poate fi exprimat prin
substantiv sau prin verb la supin ori la
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
90
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

infinitiv cu prepoziţii. Poate fi introdus


cu ajutorul prepoziţiilor: după, în , ,
pentru, spre, la şi prin locuţiunile
prepoziţionale: în vederea, cu scopul.:
am venit pentru cumpărături; ne
pregătim în vederea excursiei.
În frază, ideea de finalitate se
realizează cu ajutorul propoziţiei
circumstanţiale de scop. Aceasta se
introduce prin conjuncţiile: să, ca să, de
şi prin locuţiunile: pentru ca să; ca nu
cumva.: am venit să vă văd; îţi spun ca
nu cumva să greşeşti, du-te de
cumpără tabloul.

5.2. Alte tipuri de circumstanţiale

CUMULUL La nivelul propoziţiei, complementul


circumstanţial cumulativ denumeşte
obiectul (lucrul, fiinţa, situaţia) căreia i
se adaugă cele exprimate de subiectul,
de complementul direct, sau de
predicatul propoziţiei.
Complementul circumstanţial
cumulativ se aşează:
- alături de subiect; În afară de
Pascalopol şi Otilia, pe bancheta din
faţa lor stătea ghemuit şi moş
Costache.
(G Călinescu, Enigma Otiliei)
- alături de complementul direct; să se
sfătuiască ce să ia de prin casă afară de
bani şi bijuterii.
(L.Rebreanu, Răscoala)
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
91
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

- alături de predicat; Da Vinci pe lângă


pictor, mai era sculptor şi arhitect.
(G.Călinescu, Scrinul negru
Complementul circumstanţial
cumulativ se exprimă prin:
- substantiv (pronume, numeral) însoţit
de locuţiunea prepoziţională în afară
de, în afara, sau de prepoziţia compusă
pe lângă:
Şi la işti vreo şese, afară de dânsul,
dacă rămân acasă, nu li mai trebuie
nimic? (I. Creangă, Amintiri din
copilărie)
- pronumele demonstrativ acesta, ăsta,
ia forma de feminin singular cu valoare
neutră, precedat de prepoziţii sau de
locuţiuni prepoziţionale formează
locuţiuni adverbiale: în afară de asta,
plus de asta, pe lângă asta, echivalente
cu o propoziţie cumulativă:
Nu pot pleca pentru că plouă, plus de
asta e frig. Uneori pot avea
corelativele: şi, încă şi care stau pe
lângă partea de propoziţie care
reprezintă cumulul.

Atenţie!
Au venit toţi, afară de tine - complement circumstanţial de
excepţie;
În afară de mine au mai venit doisprezece băieţi – complement
circumstanţial cumulativ.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


92
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

La nivelul frazei, subordonata


circumstanţială cumulativă exprimă un
raport de adăugare faţă de faptul
prezent în regentă: După ce eşti vinovat
te mai şi superi.
Propoziţia subordonată cumulativă se
introduce prin:
- locuţiunile conjuncţionale după ce,
după ce că, în afară că, plus că;
- pronume relativ însoţit de prepoziţie;
- locuţiunea plus că.
Se construieşte de obicei cu
indicativul; uneori cu prezumtivul sau
cu modul condiţional optativ.De obicei
are în regentă un corelativ adverbial: şi
mai şi, încă şi.
Topica subordonatei cumulative este ,
în general liberă( poate sta fie înainte,
fie după regentă). Cele introduse prin
plus că şi decât stau numai după
regentă.
Subordonata cumulativă se desparte
întotdeauna, prin virgulă de regenta ei.

Atenţie!
Subordonatele cumulative construite cu (în) afară că, (în) afară
de şi de cât pot fi confundate cu propoziţiile circumstanţiale de
mod.

OPOZIŢIA La nivelul propoziţiei, complementul


circumstanţial opoziţional denumeşte
obiectul sau acţiunea care se opune
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
93
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

celor exprimate prin subiectul, de


complementul direct sau de predicatul
propoziţiei.
“O beşică-n loc de sticlă e întins-n
ferăstruie”
(M. Eminescu, Călin – file din poveste)
Complementul circumstanţial
opoziţional se exprimă prin:
- substantiv sau substitut al acestuia
precedat de locuţiunile prepoziţionale
în loc de , în locul: în locul lui am venit
eu.
- verb la infinitiv: în loc de a pierde
vremea mai bine ai învăţa.
La nivelul frazei, subordonata
circimstanţială opoziţională exprimă o
opoziţie faţă de conţinutul propoziţiei
regente, prin întregul ei sau numai
printr-o parte a sa.
“Moţoc îi sărută mâna, asemenea
câinelui care, în loc să muşte, linge
mâna care-l bate.
(C. Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanu)

Atenţie!
Nu există mijloace specifice de construcţie a propoziţiilor
circumstanţiale opoziţionale.

Tipuri de raporturi
opoziţionale
∇ Propoziţia regentă şi propoziţia
subordonată exprimă două fapte opuse
(realizate concomitent sau succesiv):
“Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
94
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

lor ură / laudele lor, desigur, m-ar


mâhni peste măsură”.
(M. Eminescu, Scrisoarea II)
∇ Propoziţia regentă şi
subordonata opoziţională exprimă două
acţiuni; cea din subordonată , ireală şi
negativă se opune celei din regentă,
reale şi afirmative:“Aş putea să-ţi aduc
argumente, fără să-mi poţi răspunde.”

Subordonatele opoziţionale introduse


prin: în loc să, fără ca să, se
construiesc cu conjunctivul, pe când
celelalte pot fi construite cu modurile:
indicativ, condiţional-optativ sau
prezumtiv.
Opoziţionalele introduse prin în loc de
(să) , plus pronume sau adverbe, au
topică liberă .
Opoziţionalele se despart, prin virgulă
de regentele lor.
EXCEPŢIA
La nivelul propoziţiei, complementul
circumstanţial de excepţie denumeşte
obiectul care reprezintă o excepţie faţă
de subiect, de complement, de atribut
sau de numele predicativ al propoziţiei
(Toţi sunt prezenţi, afară de
el).Complementul circumstanţial de
excepţie se exprimă prin:
- substantiv sau substitut al acestuia
precedat de locuţiunile prepoziţionale
în afară de, în afara, cu excepţia:
Au răspuns toţi, afară de voi; Toţi sunt
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
95
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

prezenţi cu excepţia lui George


- adverbe precedate de aceleaşi
locuţiuni prepoziţionale:
Te aştept oricând, afară de azi.
Dacă exprimă o excepţie negativă,
complementul circumstanţial de
excepţie poate fi introdus şi prin
adverbul decât
La nivelul frazei, propoziţia
subordonată circumstanţială de
excepţie, exprimă o abatere, o excepţie
faţă de conţinutul exprimat în
propoziţia regentă: Nu face altceva
decât să privească în depărtare.
Conţinutul propoziţiei subordonate de
excepţie se referă întotdeauna la o parte
din propoziţia regentă care poate fi
exprimată printr-un substantiv însoţit
de un adjectiv pronominal, nehotărât
sau negativ; printr-un verb însoţit de
complement şi printr-un adverb negativ
sau nehotărât.
Propoziţia subordonată de excepţie se
introduce prin :
- locuţiune conjuncţională în fară că:
În afară că am pierdut timpul mi-a fost
şi frig.
- adverbul decât, singur sau însoţit de
pronume sau de alte adverbe: N-am
spus decât cui trebuia; să nu faci altfel
decât cum ţi-am spus.
Modurile folosite:
când subordonata de excepţie este
introdusă prin decât , se poate folosi în
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
96
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

construcţia frazei modul conjunctiv: nu


vreau decât să citesc;
când este introdusă prin (în) afară că
sau (în) afară de însoţit de pronume şi
de adverbe pot fi folosite modurile:
indicativ, prezumtiv sau condiţional -
optativ.
Trebuie evitată folosirea locuţiunii în
afară să.
Subordonatele de excepţie introduse
prin decât sunt întotdeauna postpuse;
celelalte pot sta fie înaintea, fie în urma
regentei.
Propoziţiile circumstanţiale de excepţie
introduse prin (în ) afară că; (în) afară
de, se despart , prin virgulă de regentă.
Uneori se face greu distincţia dintre
subordonata de excepţie şi cea
cumulativă: n-a spus nimic în afară de
ceea ce ştii.

INSTRUMENTUL La nivelul propoziţiei, complementul


circumstanţial instrumental determină
un verb, arătând mijlocul prin care se
săvârşeşte acţiunea exprimată de
acesta: după ce a cucerit Dacia, Traian
a colonizat-o cu romani.
Complementul circumstanţial
instrumental se exprimă prin:
- substantiv sau substitut al acestuia:
“Dacă vede lupul şi vede că nu mai
găseşte nimic... unge toţi păreţii cu
sânge”.
(Ion Creangă, Capra cu trei iezi)
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
97
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

- verb la gerunziu:
“ ...alunga norii cei negri de pe
deasupra satului nostru şi abătea
grindina în alte părţi înfigând toporul în
pământ..”
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
La nivelul frazei, subordonata
circumstanţială instrumentală arată
mijlocul prin care se realizează
acţiunea exprimată de propoziţia
regentă.
Subordonata instrumentală poate fi
introdusă prin :
- pronume sau adjectiv pronominal
relativ:
...şi cu câtă carte ştiu, cu câtă nu ştiu,
peste câţiva ani pot să ajung şi eu
dichiu la vreun mitoc.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie.)
- locuţiunea conjuncţională fără ca să:
A salutat fără ca să-şi scoată pălăria.
Subordonata instrumentală se
construieşte, de obicei, cu indicativul,
având o topică liberă şi fără să se
despartă, prin virgulă, de propoziţia
regentă.

ASOCIEREA La nivelul propoziţiei, complementul


circumstanţial sociativ determină un
verb, arătând fiinţa sau lucrul care
însoţeşte subiectul sau complementul
direct în săvârşirea acţiunii:
“ Noroc bun!... Pe câmpul neted
ies românii cu-a lor pluguri”;
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
98
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Am cumpărat casa cu loc cu tot.


Complementul circumstanţial sociativ
se exprimă prin substantiv sau substitut
al acestuia: am plecat cu el; s-a dus cu
trei dintre ei.
La nivelul frazei, propoziţia
circumstanţială sociativă desemnează o
fiinţă sau un lucru care participă la
săvârşirea acţiunii exprimată de
predicatul din regentă: a plecat cu cine
venise.
De cele mai multe ori, subordonata
sociativă se exprimă prin pronume sau
adjective pronominale nehotărâte, ori
relative:
A luat-o cu ce haine avea pe ea;
a plecat cu cât avea la el.
Modurile folosite în construirea
subordonatei sociative sunt indicativul
şi condiţional – optativul.
Subordonata sociativă nu se desparte,
prin virgulă, de regenta ei.

RELAŢIA La nivelul propoziţiei, complementul


circumstanţial de relaţie indică fiinţa,
lucrul la care se referă (se limitează) o
calitate exprimată de predicat. Acelaşi
complement poate să indice şi obiectul,
fiinţa din al cărui punct de vedere se
exprimă comunicarea din restul
propoziţiei:
“O zgâtie de copilă ageră la
minte şi aşa de silitoare, de întrecea
mai pe toţi băieţii şi din carte, dar şi din
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
99
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

nebunii”.
(I. Creangă, Amintiri din copilărie)
Complementul circumstanţial de relaţie
se exprimă prin:
- substantiv sau substitut al acestuia
precedat de prepoziţii sau de locuţiuni
prepoziţionale:
E tare de cap; pentru mine e un fleac
- adjectiv precedat de prepoziţii:
De inteligent, n-am ce zice
- verb la supin:
De uitat, n-am uitat nimic
- adverb:
De bine, e bine
La nivelul frazei, subordonata
circumstanţială de relaţie indică un
obiect sau o acţiune la care se limitează
afirmaţia din regentă.
Acest tip de subordonată se întâlneşte
foarte rar în limba română, fiind
înlocuită, de obicei, printr-o altă
propoziţie circumstanţială.
Circumstanţiala de relaţie se introduce
prin:
- locuţiunile prepoziţionale cu privire
la, în privinţa
- pronumele relativ însoţit de prepoziţia
pentru: pentru cine ştie, e uşor
Propoziţiile relative au în general
topica liberă. Când sunt aşezate
înaintea propoziţiei regente,
subordonatele de relaţie se despart, prin
virgulă, de acestea.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


100
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Explicaţi conceptul de circumstanţă şi precizaţi tipurile de
relaţii circumstanţiale studiate

2. Identificaţi părţile de propoziţie circumstanţiale din următoarele


enunţuri:
Au venit toți afară de tine,
În afară că ețti înalt ești și puternic;
Pentru mine, asta e un feac,
Unde te uiți numai tineri mândri și frumoși;
Cum a aflat asta a și plecat spre tine;
Cum îți așterni așa dormi,
De deștept ce ești, de-aia n-ai reușit,

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


101
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Chiar dacă mă bați la cap, tot nu mă convingi;

3.Precizează tipurile de circumstanţă modală şi explică-le din


punct de vedere semantic!

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


102
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Unitatea de învăţare nr. 6


Părţile de propoziţie necircumstanţiale
Competenţe vizate:
- recunoaşterea părţilor de propoziţie necircumstanţiale
- explicarea conceptelor specifice
- recunoaşterea şi delimitarea raporturilor de coordonare şi
de subordonare
- explicarea conceptului de parte de propoziţie
necircumstanţială

6.1.Părţile principale de propoziţie - Predicatul

reprezintă nucleul comunicării. Este


partea principală de propoziţie de care
depinde existenţa unei propoziţii.
.
Predicatul verbal atribuie subiectului o acţiune sau o
stare.
Este exprimat prin:
- verb cu conţinut de sine stătător,
la orice mod personal şi la orice
diateză: bate vântul; Ion citeşte; mă
tem de voi; este solicitat de prea multă
lume;
- locuţiune verbală: mai târziu şi-
a venit în fire; mi-am adus aminte de
voi;
- interjecţie: Hai la drum!
- adverb cu valoare predicativă:
fireşte că m-am supărat;
- verbe unipersonale şi
impersonale: plouă, ninge, trebuie să
munceşti;
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
103
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

- expresii verbale impersonale: e


bine , e rău, se spune că e bine să
citeşti mult;
- verbe la diateza pasivă: marfa
bună este vândută repede.

Predicatul nominal exprimat printr-un verb copulativ şi un


nume predicativ (simplu sau multiplu).
Numele predicativ - atribuie
subiectului o calitate: este înalt;
- identifică subiectul: bucuria lui
este excursia;
- este elementul esenţial al
predicatului nominal; verbul copulativ
poate să lipsească.

Nume predicativ poate fi exprimat prin:


- pronume interogativ relativ: cine
eşti tu?; ce înseamnă fizica?;
- adverb relativ interogativ : cum
este el?;
- adverb de mod: el este aşa;
- verb la infinitiv şi la supin:
dorinţa lui e de a vizita Sibiul; echipa e
greu de condus;
- adjectiv: Eminescu este
romantic;
- substantiv: Elena a ajuns
scriitoare;
- participiu adjectival: codrul e
înflorit;
- pronume demonstrativ: Ana e
aceasta;
- numeral cardinal: noi suntem
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
104
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

doi;
- substantiv, pronume şi numeral
în cazul genitiv şi acuzativ: carte e a
Mariei; caietul e al lui;asta e pentru
mine; invenţia este a celui de-al doilea;
- verbul copulativ : a fi, a rămâne,
a însemna, a se face, apărea, a deveni.
Verbele de mai sus au valoare
copulativă dacă au sensul de a deveni,
exprimând ideea de transformare sau
de identificare. În caz contrar, ele au
valoare predicativă.

Valoare predicativă Valoare copulativă


Citind cartea, am însemnat
Asta înseamnă nesăbuinţă.
partea interesantă.
Tata a rămas la Bucureşti. Problemele rămân actuale.
Noi am ieşit în pauză. Prietenul meu a ieşit inginer

Verbul a fi are valoare predicativă dacă


are unul din sensurile:
a exista, a se afla ,a se găsi, a costa: în
lume sunt multe lucruri bune; la
Bucureşti este Ateneul român; în
librării se găsesc şi cărţi proaste;
brânza e 25000 de lei ;
a trăi, a se întâmpla, a dura, a proveni,
a dăinui, a se petrece:
Era prin secolul trecut; cât e ceasul? ;
de când e casa asta?; suntem din
provincie;Ce e în centru oraşului?
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
105
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Predicatul nominal cu numele


predicativ exprimat prin adjectiv
participial poate fi confundat cu verbul
la diateza pasivă.

Propoziţia subordonată predicativă

nu corespunde unui predicat, ci


numelui predicativ neexprimat în
propoziţia regentă.
Subordonata predicativă este cerută, în
principiu de verbul copulativ din
regentă: a ajuns ce şi-a dorit; a rămas
cum l-ai văzut ultima oară.
Verbul copulativ din regentă poate fi la
un mod nepredicativ: “Moşneagul fiind
un gură-cască , sau cum îţi vrea să-i
ziceţi, se uită în coarnele ei.” I.
Creangă
Subiectul regentei poate fi o propoziţie
subiectivă: frumos e că n-am nici un
ban
Se introduce prin :
- pronume sau adjectiv
pronominal interogativ-relativ: meritul
este al cui ne-a ajutat;
- pronume sau adjectiv
pronominal nehotărât: o să devin ceea
ce doresc; nu-i pentru cine se
pregăteşte; dreptatea nu-i a cui
gândeşti tu;
- adverb de comparaţie: Înălţimea
ta eşti oricât de slab pofteşti. Gr.
Alexandrescu; Las mamă că lumea
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
106
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

asta nu-i numai cât se vede cu ochii.


Ion Creangă.
- conjuncţie: că, să, ca, dacă:
întrebarea este dacă mai pleacă sau
nu.
Subordonata predicativă nu se
desparte, prin virgulă, de regenta ei.

6.2.Părţile principale de propoziţie - Subiectul

Subiectul este partea principală de


propoziţie despre care se spune ceva cu
ajutorul unui predicat.
În unele propoziţii cu predicatul
exprimat prin verbul a fi, subiectul
poate fi delimitat de numele predicativ
în funcţie de ceea ce denumeşte
substantivul prin care este exprimat.:
- anotimpuri – e iarnă , e toamnă
- părţi ale zilei – e o amiază
minunată, e o seară de vis
- fenomene atmosferice – e frig; e
ceaţă
- senzaţii sau stări sufleteşti – mi-
e dor; mi-e frică; ţi-e ruşine
Subiectul poate fi confundat şi cu
complementul direct atunci când
predicatul propoziţiei este exprimat
printr-un verb reflexiv impersonal: s-au
corectat lucrările; se aud voci de copii.
Subiectul poate fi exprimat prin :
- substantiv în cazul nominativ:
băiatul cântă frumos;
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
107
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

- pronume în cazul nominativ: eu


am aflat asta!
- orice cuvânt folosit cu valoare
de substantiv: leneşul mai mult
aleargă; al doilea e cel mai mare;
binele cere dăruire;
- verb la infinitiv sau la supin : e
greu a spune adevărul acum; e bine de
ştiut ce pericol te aşteaptă.

Cazurile subiectului În majoritatea cazurilor, subiectul stă în


cazul nominativ. Uneori însă este
exprimat prin substitute ale
substantivului, în cazul genitiv,
provenite din atribute ale unor
substantive sau pronume cu funcţie de
subiect: ai casei au plecat. Alteori,
subiectul stă în cazul acuzativ: ştim cu
toţii. Când este exprimat prin
pronumele relativ care, cine, ce şi
introduce o subordonată, subiectul
poate sta în cazul genitiv - dativ:
mergem fiecare pe la casa cui ne are.

Propoziţia subordonată subiectivă

Are rol de subiect al predicatului din


propoziţia regentă.
Este cerută în anumite situaţii:
- când predicatul propoziţiei
regente este exprimat printr-un verb
impersonal sau unipersonal: a trebui, a
fi ( cu sensul de a se întâmpla);
- când predicatul propoziţiei
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
108
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

regente este exprimat prin verbe pasive


folosite cu valoare impersonală: este
ştiut, este cunoscut, este dat;
- când predicatul propoziţiei
regente este exprimat prin verbe
reflexive impersonale: se zice, se
crede, se poate, se vede, se ştie, se
spune etc.
- când predicatul propoziţiei
regente este exprimat prin expresii
verbale impersonale formate din verbul
a fi şi un adverb sau o locuţiune
adverbială: e firesc, e nedrept, e uşor, e
bine, e posibil etc.
Adverbele care intră în componenţa
expresiilor verbale pot sta şi înaintea şi
în urma verbului a fi şi pot fi la diferite
grade de comparaţie.Adverbe sau
locuţiuni adverbiale predicative:
probabil, desigur, cu siguranţă,
pesemne, negreşit, fără îndoială etc
Propoziţia subordonată subiectivă
poate fi introdusă prin:
- pronume relativ-interogativ:
care, cine, ce;
- adverbe relative: unde , când,
cum;
- conjuncţiile că, să, ca să, dacă,
de.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


109
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Observaţie!
Pentru a nu se confunda subordonata subiectivă cu cea
completivă directă, care răspunde, şi ea, la întrebarea ce, se
recomandă să se respecte următoarele operaţiuni în analiza unei
fraze:
- sublinierea predicatelor;
- sublinierea şi notarea cu S a subiectelor, adăugarea
subiectelor neexprimate, ale verbelor la mod personal;
- despărţirea frazei în propoziţii.

O propoziţie subiectivă poate avea


două sau mai multe subiective
coordonate.
Propoziţia subiectivă aşezată înaintea
regentei poate fi reluată, în regentă
printr-un pronume demonstrativ: şi
care dintre cai a veni la jăratic, să
mănânce, acela are să te ducă la
împărăţie. (Ion Creangă, Povestea lui
Harap alb)

Topica propoziţiei subiective

Când servesc drept subiect unor


predicate exprimate prin verbe
personale, se introduc prin pronume
relative şi precedă, de obicei,
propoziţia regentă.
Când predicatul regentei este exprimat
prin verbe şi expresii verbale
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
110
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

impersonale prin conţinut şi


unipersonale prin formă, prin adverbe
predicative sau prin forme impersonale
ale unor verbe personale (pare,
rămâne), propoziţiile subiective se
aşează, în general, după regentă.
Oricare ar fi poziţia subiectivei,
subordonata subiectivă nu se desparte,
prin virgulă, de regenta ei.

În unele cazuri, verbul a trebui, ca


predicat regent, este intercalat în
interiorul propoziţiei subiective. În
acest caz, subiectul care precedă verbul
impersonal şi determinanţii acestuia,
(atributele) sau diversele complemente,
se analizează ca aparţinând propoziţiei
subiective, nu regentei.

6.2.Părţile secundare de propoziţie

ELEMENTUL Reprezintă o parte secundară de


PREDICATIV propoziţie care are o dublă
SUPLIMENTAR subordonare. Elementul predicativ
suplimentar însoţeşte un verb sau o
interjecţie predicativă denumind o
însuşire sau o acţiune (de obicei
simultană cu acţiunea predicatului).
Însuşirea sau acţiunea se referă la un
substantiv sau la un pronume cu
diferite funcţii sintactice, de obicei,
subiect pe lângă verbul sau interjecţia
predicativă: a venit supărat, l-am

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


111
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

văzut furios, el se numeşte George.


Elementul predicativ suplimentar poate
fi identificat prin posibilitatea de a
disocia, în cadrul textului, o construcţie
verbală şi una cu predicat nominal:
L-am întâlnit/ era supărat; două
construcţii verbale: l-am întâlnit şi
râdea.
Se exprimă prin:
- substantiv sau altă parte de
vorbire cu valoare substantivală;
- adjectiv sau altă o parte de
vorbire cu valoare de adjectiv
- verb la infinitiv, gerunziu sau
supin;
- adverb: nu te ştiam aşa;
- interjecţie: mă laşi paf
Aceste părţi de vorbire care pot avea
funcţie de element predicativ
suplimentar, pot fi însoţite sau nu de
prepoziţii: l-a luat de fraier.
Elementul predicativ suplimentar se
întâlneşte în construcţii de tipul: a venit
cu mâna goală; se uita fără milă; a
spus asta cu inima strânsă; vorbea cu
ochii plânşi.
Substantivele comune şi adjectivele
care apar singure stau, de obicei, la
cazul nominativ sau - mai rar genitiv -
îl ştiam al dracului.

După verbe ca a alege, a numi, a


propune în limba română actuală se
preferă folosirea de elemente
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
112
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

predicative suplimentare fără


prepoziţie: l-am ales şef; l-am numit
director, l-am propus candidat.
Elementul predicativ suplimentar se
construieşte cu sau fără prepoziţia
drept, ca, de pe lângă unele verbe ,în
funcţie de context:
A trece ca verb de mişcare va avea un
element predicativ exprimat prin
adjectiv (sau participiu) fără prepoziţie:
trecea bucuroasă prin lume; dacă
verbul a trece are sensul de a fi
considerat, elementul predicativ
suplimentar se va construi însoţit de
prepoziţie: trece drept un zbir.

Prepoziţia de cu sensul drept este, după


părerea Mioarei Avram, învechită şi
populară, fiind folosită în româna
contemporană doar în câteva expresii:
a lua pe cineva de prost; a lua de
bărbat etc. Totuşi prepoziţia are în
limba română încă o poziţie stabilă şi
productivă.
Elementul predicativ suplimentar se
acordă , când este exprimat prin
substantiv denumind persoane, sau prin
adjectiv, în gen şi număr cu numele la
care se referă: oamenii strigă furioşi;
băieţii şi fetele merg veseli.

Mioara Avram identifică o serie de


cazuri de greşeli de acord. la
participiile care însoţesc verbe ca a se
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
113
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

cuveni, a trebui sau la adjective propriu


zise sau participiale care însoţesc
verbul a face
Astfel sunt recomandate expresiile
trebuie luate (nu luat) măsuri; se cuvine
menţionată (nu menţionat) iniţiativa; vă
facem cunoscută (nu cunoscut) decizia.

Elementul predicativ suplimentar nu se


acordă în caz, deşi pot fi identificate
tendinţe de acord cazual, care sunt,
desigur, forme de hipercorectitudine:
Vizionarea unei expoziţii considerate
excepţională (nu excepţionale);
adresarea către o persoană considerată
competentă (nu competente).

Propoziţia subordonată predicativă suplimentară

Îndeplineşte funcţia de element


predicativ suplimentar pe lângă un verb
din regentă. Subordonata predicativă
suplimentară exprimă o acţiune, de
regulă, simultană cu cea din propoziţia
regentă, implicând subiectul,
complementul direct un complement
indirect sau un complement de agent:
se aud copiii cum strigă; îi aud cum
strigă; m-am pomenit cu ei că vin, a
fost prezentată de el cum a pregătit-o.
Se introduce prin:
- pronume sau adjective
pronominale relative-interogative sau
nehotărâte: îl ştiu eu cine e; intră
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
114
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

oricine ai fi;
- adverbele oricum, oricât,
precum: o ştiu cum învaţă;
- pronumele ce cu valoare
adverbială: îi ştiu ce mult învaţă
- pronumele care introduc e
propoziţia predicativă suplimentară se
află la cazul cerut de funcţia lui în
propoziţie.
- predicativele suplimentare
introduse prin pronume adverbe şi
conjuncţiile că, dacă şi de se
construiesc cu modul indicativ,
condiţional-optativ sau prezumtiv.
Propoziţia predicativă suplimentară
poate fi confundată cu diverse alte
subordonate în baza unor elemente
comune:
Cu predicativa propriu-zisă, cu
atributiva, cu completiva
circumstanţială de mod etc.
Astfel: fraza a ajuns ce a vrut poate fi
interpretată eronat ca fiind predicativă,
iar fraza a plecat cum se găsea, poate fi
interpretată ca fiind circumstanţială de
mod.
În alt fel, în enunţurile l-am făcut să
înţeleagă, l-am făcut să spună ce ştie
propoziţiile să înţeleagă, să spună pot fi
interpretate ,greşit, drept completive
directe.
.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


115
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

COMPLEMENTELE NECIRCUMSTANŢIALE
Obiectul direct Determină un verb sau o interjecţie
predicativă şi arată obiectul asupra
căruia se exercită direct acţiunea
exprimată de cuvântul determinat.
Cele mai multe verbe care au
complement direct exprimă acţiuni. Pot
avea complemente directe şi verbele
care exprimă posesia. Interjecţiile care
sunt determinate de complementul
direct exprimă o acţiune reală sau una
realizabilă. iaca, iată, uite, na.
Complementul direct se exprimă prin :
- substantiv sau înlocuitor al
acestuia: pronume sau numeral în cazul
acuzativ fără prepoziţie sau cu
prepoziţia pe;
- verb la mod nepersonal:
infinitiv, supin, gerunziu;
- interjecţie

Criteriul cel mai sigur pentru


identificarea complementului direct
este valoarea tranzitivă a verbului
determinat.
Pentru a nu confunda complementul
direct exprimat prin substantiv fără
prepoziţie cu subiectul, trebuie analizat
textul în următoarea ordine: - predicat;
subiect, demonstrând că subiectul
răsfrânge acţiunea verbului asupra unui
obiect (complement), deci că verbul
este tranzitiv.
Pentru a nu confunda complementul
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
116
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

direct construit cu prepoziţia pe, cu alte


complemente , un criteriu este
repetarea, de obicei, a complementului
direct printr-un pronume neaccentuat la
acuzativ (am întâlnit-o pe Ileana) şi,
desigur, contextul.
Când între prepoziţia pe şi substantivul
cu funcţia de complement direct se
intercalează unul sau mai multe
atribute adjectivale, prepoziţia aparţine
substantivului (admirăm pe inteligentul
şi harnicul nostru prieten).

Locul complementului direct este, de


obicei, după verbul determinat, dar
poate sta şi înaintea acestuia. Nu se
desparte, prin virgulă, de cuvântul
determinat.

Propoziţia subordonată completivă directă

Determină un verb sau o interjecţie cu


funcţia de predicat din propoziţia
regentă.
Interjecţiile care sunt, în mod general,
determinate de o subordonată
completivă directă sunt: iată, iaca, uite
.
Verbul determinat de o subordonată
completivă directă exprimă o acţiune şi
este un verb personal la diateza activă.
Alte propoziţii subordonate, care
răspund tot la întrebarea ce, determină
verbe reflexive impersonale, reflexive
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
117
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

cu înţeles pasiv sau verbe active


unipersonale.
Se introduce prin :
- conjuncţiile că, să, ca să, dacă,
de;
- pronume relativ-interogative:
care, cine, ce , cât, cel (cei) ce, ceea
ce;
- pronume nehotărâte: oricare,
oricine, orice,
- adverbe relativ-interogative
(singure sau precedate de prepoziţii):
unde, de unde, cum, când, până când.

Topica propoziţiei completive directe

Propoziţia completivă directă stă, în


general, după regenta ei. Când
determină un verb la mod nepersonal
aflat înaintea predicatului regentei,
subordonata completivă directă se
intercalează în propoziţia regentă.

OBIECTUL (COMPLEMENTUL) INDIRECT


Complementul indirect este partea
secundară de propoziţie care determină
un verb, o locuţiune verbală, un
adverb, un adjectiv, o locuţiune
adjectivală sau o interjecţie şi arată cui
(obiect sau persoană) i se atribuie o
însuşire sau o acţiune.
Complementul indirect se exprimă
prin:
- substantiv în cazul genitiv
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
118
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

însoţit de prepoziţie: luptă împotriva


duşmanilor;
- substantiv în cazul dativ:
nemulţumitului i se ia darul;
- substantiv în cazul acuzativ,
însoţit de prepoziţie: sigur pe el, se
teme de tata;
- adjectiv, însoţit de prepoziţie:
din alb s-a făcut galben;
- adjectiv posesiv , însoţit de
prepoziţiile: asupra, contra, împotriva:
s-a aruncat asupra duşmanului;
- numeral, însoţit de prepoziţie:
vorbeam despre primul, vorbeam
despre doi;
- verb la infinitiv însoţit de
prepoziţie: îl bănuia de a ne fi înşelat;
- verb la gerunziu: nu ne mai
săturam privindu-l;
- verb la supin: m-am săturat de
citit;
- pronume personal în cazul dativ:
i-am spus lui;
- pronume personal în acuzativ:
florile sunt pentru tine

Formele în acuzativ cu prepoziţia la


sunt echivalente cu complementul
indirect în dativ:
Să nu spui la nimeni; d-na Lefter a dat
hainele la o chivuţă
Locul complementului indirect este, de
obicei, după cuvântul determinat, dar
poate să stea şi înaintea lui.
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
119
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Complementul indirect în cazul dativ,


poate fi reluat sau anticipat de un
pronume personal neaccentuat: Lui Ion
i-am dăruit o carte interesantă; i-am
dăruit lui Ion carte aceea.
Complementul indirect nu se desparte,
prin virgulă de cuvântul determinat.

Propoziţia subordonată completivă indirectă

Determină un verb, un adjectiv sau o


interjecţie din propoziţia regentă şi
corespunde, în principiu,
complementului indirect.
Se introduce prin:
- pronume sau adjectiv
pronominal relativ la cazul acuzativ
sau dativ, însoţit de prepoziţie: spune
cui îi iese-n cale; se ocupă cu ce-i
place lui;
- pronume sau adjectiv nehotărât
în cazul dativ sau acuzativ însoţit de
prepoziţie: povesteşte oricui îl ascultă;
- prin conjuncţiile că, să, ca să,
dacă, de: ne-ndoim
dac-aşa oameni întru adevăr au stat.
(Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea.
La Cozia);
- prin adverb relativ: mă mir unde
l-ai găsit.
Unele subordonate completive
indirecte determină verbe sau locuţiuni
verbale reflexive: a-şi bate joc; a se
gândi, a se teme , a se bucura
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
120
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Propoziţiile completive indirecte care


determină verbe care exprimă îndoială
sau o informare şi sunt introduse prin
pronume interogative sau prin
conjuncţiile dacă şi de sunt propoziţii
interogative indirecte: mă mir cine ţi-a
mai zis şi asta
Subordonata completivă indirectă
poate fi aşezată înainte sau după
propoziţia regentă, sau poate fi
intercalată între elementele
componente ale acesteia.
Când este aşezată înaintea regentei, se
desparte, de obicei, prin virgulă, de
aceasta; când este aşezată după regentă,
nu se desparte, prin virgulă de ea.

AGENTUL La nivelul propoziţiei, complementul


de agent (necircumstanţial) determină
un verb la diateza pasivă arătând de
către cine este făcută acţiunea.
Complementul de agent reprezintă
subiectul logic al propoziţiei: a fost
lăudat de părinţii lui.
Complementul de agent se exprimă
printr-un substantiv sau substitut al
acestuia precedat de prepoziţia de sau
de către:
“Într-un punct anumit, mi se părea
chiar că zmeurişul e vânzolit de o
vietate puternică”. (C. Hogaş, Pe
drumuri de munte)
Într-o propoziţie cu predicatul exprimat
printr-un verb la diateza pasivă,
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
121
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

subiectul gramatical arată cine suferă


acţiunea, iar complementul de agent
(subiectul logic) arată cine este autorul
acţiunii.
Complementul de agent nu se desparte
, prin virgulă, de verbul determinat.
La nivelul frazei propoziţia completivă
de agent indică persoana care face
acţiunea exprimată de predicatul din
propoziţia regentă:
Priveliştea poate fi admirată de către
oricine este interesat.
Subordonata completivă de agent se
introduce prin prepoziţia de şi prin
locuţiunea prepoziţională de către şi se
construieşte cu verbe la modurile
indicativ, condiţional-optativ şi
prezumtiv.

6.3. Contragerea propoziţiilor şi dezvoltarea părţilor de


propoziţie

Cele două procedee sintactice au în


comun ideea corespondenţei dintre
părţile de propoziţie şi subordonatele
respective.
Contragerea presupune în primul rând
modificări la nivelul predicatului prin
transformarea lui într-un element
nepredicativ. Statutul de propoziţie
depinde de prezenţa predicaţiei, aşa
încât pentru contragerea unei
subordonate în partea de propoziţie
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
122
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

corespunzătoare, este necesară


eliminarea acesteia.
Eliminarea predicatului se face fie prin
menţinerea verbului într-o situaţie
nepredicativă (mod nepersonal), fie
prin înlocuirea lui cu un derivat
substantival, nume de acţiune sau de
agent sau cu un derivat adjectival.
Important este să fie înlăturat orice
element verbal, mai ales când e vorba
despre verbul copulativ.
Exemple de enunţuri contrase prin
înlăturarea elementelor verbale(
predicative):
Băiatul pe care l-am întâlnit, mi s-a
părut interesant – băiatul întâlnit mi s-
a părut interesant; când am plecat în
excursie mi-a spus să fiu atent – la
plecarea în excursie mi-a spus să fiu
atent; cine călătoreşte întâlneşte tot
felul de oameni – călătorul întâlneşte
tot felul de oameni; oamenii care sunt
vorbăreţi mă deranjează - oamenii
vorbăreţi mă deranjează.

În ce priveşte elementul de relaţie,


natura morfologică a fiecăruia,
determină tipul de modificare concret:
- de obicei dispar pronumele şi
adverbele relative ;
- conjuncţiile sunt înlocuite prin
prepoziţii sau adverbe;
Dezvoltarea sau expansiunea unei părţi
de propoziţie într-o subordonată se face
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
123
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

în sens invers adică prin intervenţia


unui element predicativ şi al unui
element de relaţie. Predicaţia
presupune transformarea unei structuri
nepredicative (la mod nepersonal) în
verb predicativ, sau prin transformarea
unui derivat verbal – substantiv sau
adjectiv – în verb cu valoare de
predicat.
Predicaţia presupune de, asemenea,
introducerea unui predicat sau a unui
verb copulativ.
În ce priveşte relaţia aceasta se
realizează fie prin introducerea unui
pronume sau adverb relativ, fie prin
înlocuirea cu conjuncţii a prepoziţiilor
sau a adverbelor relative.
Exemple de expansiune:
A călători cu trenul – să călătoreşti cu
trenul; la plecarea în excursie – când
am plecat în excursie; oamenii
vorbăreţi – oamenii care sunt
vorbăreţi.
Modificările care au loc în cazul
expansiunii reprezintă exact inversul
celor care au loc în cazul contragerilor.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


124
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Explicaţi conceptul de predicaţie!

2.Precizaţi valorile gramaticale şi semantice ale verbului a fi în


diferite contexte de apariţie.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


125
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3. Precizaţi valorile verbelor a ramâne, a ieşi, a se face, a însemna

4.Identificaţi tipul de subordonată în enunţurile:


Era să te cred;
Rămâne cum am stabilit,
Ai rămas acelaşi;
Se zice că totul e o minciună,

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


126
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Ai zis că mergem azi la pescuit,


Îl ştiu pe cel care şi-a făcut asta;
Dau cartea cui mi-a cerut-o;
Cui îi duci cartea?

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


127
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Unitatea de învăţare nr. 7


Enunţul propoziţional
Competenţe vizate:
- explicarea conceptului de enunţ propoziţional
- identificarea părţilor de propoziţie şi a relaţiilor dintre ele
- identificarea de structuri propoziţionale prin utilizarea de
criterii specifice
- utilizarea corectă a procedeelor de contragere şi dezvoltare
a părţilor de propoziţie

7.1. Propoziţia
reprezintă o unitate lingvistică
superioară sintagmei şi inferioară
frazei. În principiu numim propoziţie o
comunicare cu înţeles deplin în care
există un predicat exprimat sau
subînţeles.

Clasificarea propoziţiilor

După scopul propoziţiile sunt: enunţiative şi


comunicării interogative.
Propoziţiile enunţiative comunică ceva,
dau o informaţie; cele interogative, cer
o informaţie.
Propoziţiile interogative pot fi. directe,
când întrebarea este adresată direct: ai
cartea?, mergi cu noi?. Propoziţiile
interogative directe sunt propoziţii
principale sau incidente; şi indirecte
când întrebarea este pusă prin
intermediul termenului regent. Te-am
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
128
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

întrebat dacă ai cartea.


Propoziţiile interogative indirecte sunt
subordonate (subiective, predicative,
atributive, completive directe şi
indirecte).
Propoziţiile interogative sunt totale
când întrebarea cere un răspuns de tipul
da sau nu şi parţiale când întrebarea nu
se referă la predicat ci la altă parte de
propoziţia şi nu se poate răspunde prin
da sau nu: când vii?, cine a plecat?
În funcţie de faptul că vorbitorul
aşteaptă sau nu răspuns la întrebare,
interogativele pot fi propriu-zise când
cer o informaţie, deci se aşteaptă
răspuns şi false sau retorice atunci când
vorbitorul comunică ceva sub formă
interogativă: ce m-aş face fără voi.

După gradul de sau după atitudinea vorbitorului


afectivitate propoziţiile sunt afective (exclamative)
dacă lasă să se vadă starea de spirit a
vorbitorului, sentimentele sale:
bucurie, tristeţe etc. şi neafective
(neexclamative) dacă nu exprimă o
stare sufletească sau o atitudine.
Aceeaşi propoziţie poate avea nuanţă
exclamativă sau neexclamativă,
marcată la nivelul vorbiri prin
intermediul intonaţiei, a accentului, iar
la nivelul textului scris prin semne de
ortografie si de punctuaţie specifice.
Plouă . reprezintă o constatare
impersonală, în timp ce plouă!
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
129
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Reprezintă o informaţie faţă de care


vorbitorul simte, bucurie, neplăcere etc

După sens propoziţiile enunţiative pot fi:


- reale (asertive, narative) când
exprimă o situaţie reală fiind construite
cu modul indicativ. Mă bucur că nu
mai plouă, cuprinde două propoziţii
reale.
- optative când exprimă o dorinţă,
fiind construite cu modul condiţional-
optativ sau conjunctiv: să trăiţi mulţi
ani! aş merge cu tine;
- potenţiale când exprimă
posibilitatea realizării unei acţiuni,
posibilitatea existenţei a ceva etc., dacă
sunt construite cu timpul prezent, sau
viitor, ele exprimă o acţiune
realizabilă, dacă folosesc un timp trecut
exprimă o acţiune irealizabilă: n-aş
crede aşa ceva, mai bine nu veneam;
- dubitative, când exprimă
îndoială în legătură cu o anumită
acţiune, stare etc. o fi ştiind el ceva, aşa
o fi cum zici, să fi fost acum vreo zece
ani;
- imperative, când exprimă o
poruncă sau un îndemn sau o
rugăminte.

După aspectul afirmativ sau negativ, propoziţiile sunt


pozitive sau afirmative şi negative.
Propoziţiile afirmative afirmă ceva, o
constatare ninge, a venit Crăciunul, o
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
130
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

dorinţă: aş merge, etc., în timp ce


propoziţiile negative înlătură o
afirmaţie n-aş merge, nu ninge.
Propoziţiile negative se caracterizează
prin mărci specifice, cuvinte negative:
nu , niciodată, nicăieri, nicidecum,
deloc.
Propoziţiile afirmative se
caracterizează prin lipsa negaţiei.
Construcţia obişnuită a propoziţiilor
negative este cu negaţia dublă.
Pronumele adjectivele pronominale şi
adverbele negative nu apar alături de
un verb pozitiv, ca negaţii suficiente ci
pe lângă un verb negativ, însoţit de
negaţia nu sau n-, ca negaţii auxiliare:
nu vine nimeni, nu mergi nicăieri.

Mioara Avram menţionează diverse


situaţii în care negaţia are un regim
special:
• folosirea în vorbire, a două negaţii
suficiente, care se anulează
reciproc construim împreună o
afirmaţie: a dat, nu puţină atenţie
acestui fapt, un rezultat obţinut nu
fără greutăţi.
Adverbele de negaţie pot avea
înţelesuri diferite în situaţii diferite: un
oraş deloc necunoscut / un oraş
necunoscut deloc.
În propoziţiile interogative propriu-zise
totale pot să apară diferenţe între
aspectul pozitiv şi cel negativ, chiar
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
131
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

dacă structura ar trebui să le opună.


Aşa se întâmplă de pildă în propoziţii
ca: îmi dai cartea?/ nu-mi dai cartea?
Există situaţii în care pot apărea
schimbări mai surprinzătoare cum ar fi
utilizarea negaţiei cu valoare afirmativă
şi invers: Numai asta-mi lipsea; cine
ştie?

După structură dacă au sau nu o organizare care să


scoată în evidenţă funcţiunile sintactice
ale părţilor componente, putem vorbi
despre propoziţii analizabile şi
propoziţii neanalizabile.
Propoziţiile neanalizabile sunt foarte
puţine în limbă ca număr şi ca
frecvenţă întâlnindu-se mai ales în
limba vorbită. Un tip interesant de
astfel de propoziţii evidenţiat în
cercetările româneşti de lingvistică îl
reprezintă adverbele de afirmaţie şi de
negaţie, da , ba şi nu , adverbe absolut
independente semantic (ba da, ba nu).
Propoziţiile respective nu sunt numai
principale – folosite în dialog - ci şi
subordonate: sigur că da. Ele pot fi
integrate unor fraze, prin coordonare.
Propoziţiile neanalizabile compuse din
interjecţii sau din vocative sunt tipuri
cu nuanţe afective intense: ah! -
Omule!
Toate propoziţiile neanalizabile apar în
câteva situaţii precise:
• propoziţii principale independente,
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
132
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

constituind singure în enunţ: da;


ah! Mamă!
• propoziţii principale independente,
însoţind o propoziţie analizabilă :
ah, mă doare!;
• propoziţii principale incidente A
ştiut, da şi el.
• folosirea propoziţiilor neanalizabile
constituie, de obicei un semn de
pregătire insuficientă a
vorbitorului.
• propoziţiile analizabile sunt simple
când au numai părţi de propoziţie
principale (amândouă sau numai
una) şi dezvoltate când au în
compunere şi părţi secundare.

După numărul părţilor principale de propoziţie


cuprinse într-o propoziţie analizabilă
distingem propoziţii bimembre când
există, exprimate sau nu, ambele părţi
principale şi monomembre atunci când
este prezentă numai una dintre ele,
exprimată sau nu. Când atribuim unei
propoziţii categoria mono sau
bimembră nu avem în vedere numărul
total al cuvintelor sau al părţilor de
propoziţie , ci numai numărul părţilor
principale.
O clasificare mai puţin întâlnită
propune Mioara Avram când distinge
între propoziţii verbale şi propoziţii
nominale. Propoziţiile sunt verbale
când au un predicat exprimat sau
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
133
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

subînţeles, în componenţa căruia intră


un verb predicativ sau copulativ şi
nominale când nu foloseşte un verb
pentru a atribui o calitate sau o
existenţă: vorbă lungă, sărăcia
omului.; bucuroşi de oaspeţi?
Tipul cel mai frecvent de propoziţii îl
reprezintă propoziţia verbală.

7.2. Fraza. Enunţul frastic

Fraza reprezintă o structură sintactică


autonomă, compusă din două sau mai
multe propoziţii. În general numărul
predicatelor identificate într-o frază
indică numărul propoziţiilor pe care le
cuprinde fraza respectivă.
În delimitarea propoziţiilor unei fraze
trebuie să avem în vedere nu numai
verbele la moduri personale ci şi
interjecţiile cu valoare predicativă, sau
adverbele predicative exprimate.
În cadrul unei fraze putem identifica
propoziţii principale care sunt
independente şi, prin urmare, nu
depind de altă propoziţie din punctul de
vedere gramatical şi semantic şi
propoziţii secundare (subordonate= al
căror sens şi rol gramatical este
determinat de relaţiile pe care le au cu
celelalte propoziţii).

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


134
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Tipuri de frază

1. frază compusă numai prin


raporturi de coordonare;
cuprinde propoziţii de acelaşi
fel: am venit de la Sinaia şi 1+2
am simţit, drept în coşul
pieptului aerul nociv al
capitalei
2. frază formată numai prin
raporturi de subordonare:
1
am simţit cum am ajuns că 2
am nevoie de un alt loc unde
să trăiesc. 3
4
3. frază compusă prin
raporturi de coordonare şi de
subordonare: “ acum de
1
grabă să-mi aduci pe fata
împăratului Roş de unde ştii
şi cum şti tu” (Ion Creangă,
Povestea lui Harap Alb).
2 3

7.3. Propoziţii insuficiente

Propoziţiile lexicale nu au totdeauna


autonomie lexicală. Unele dintre ele
sunt insuficiente din punct de vedere
semantic.
Propoziţiile care cuprind un verb de
declaraţie, marcă a complementului
(completivei directe), exprimă de cele
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
135
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

mai multe ori intenţia de continua


comunicarea: atunci el spuse: l-am
întâlnit şi i-am spus următoarele:
Există propoziţii care sunt formate din
elemente care presupun o continuare.
Deşi sensul lor poate fi înţeles şi în
lipsa acestor elemente, ele sunt
insuficiente: am înţeles dar (n-am ce
face).
Insuficienţa unor propoziţii poate fi
seimantică: noul deputat a declarat că
…; noi am putea să...; gramaticală
propoziţii regente ale unor subiective
sau ale unor predicative: e destul că...;
el pare că...;regente ale unor atributive
sau completive indirecte etc.: acesta
este cadoul pe care....; a făcut un gest
menit să....

7.4. Cuvinete şi construcţii incidente

Cuvintele şi construcţiile sintactice


care aduc o informaţie suplimentară în
cadru unui enunţ de bază se numesc
incidente. Ele sunt rotite cu o înclinaţie
deosebită, putând ocupa orice poziţie în
text.
Chiar dacă, din punct de vedere
gramatical cuvintele şi expresiile
incidente nu sunt legate de propoziţia
în interiorul căreia apar, ele arată
totuşi, uneori, atitudinea vorbitorului,
faţă de tot enunţul sau numai de un

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


136
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

fragment al acestuia, sau aduc o


explicaţie suplimentară , o completare,
etc.
E frumuşel, mânca-l-ar mama
În general, cuvintele şi construcţiile
incidente exprimă:
• explicaţie : mulţumirea, că
acesta e sentimentul încercat, mă face
să spun asta;
• apreciere asupra celor relatate:
am găsit, spre norocul meu, paginile
pierdute;
• convingerea (în măsură mai
mare sau mai mică): nu ştiu, zău, dacă
să te cred;
• intervenţia autorului în vorbirea
unui interlocutor: mie, spunea tata, îmi
place foarte mult Crăciunul.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


137
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Aplicaţii practice
1. Prezentaţi conceptele de enunţ propoziţional şi enunţ frastic.

2. Utilizaţi criteriile de clasificare a propoziţiilor şi explicaţi-le

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


138
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3. Explicaţi, cu exmplificări, procedeele de contragere şi


dezvoltare

4. Explică conceptul de element de relaţie

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


139
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

5.Defineşte concepul de propoziţie insuficientă

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


140
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


141
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

Bibliografie
1. Mioara Avram. Gramatica pentru toţi , Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1997
2. Mircea Borcilă. Studii de stilistică, poetică şi semiotică, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 1980
3. M. Cerkez, Cristina Ionescu. Exerciţii de gramatică a limbii
române, Ed. Diacon Coresi, Bucureşti, l992
4. M. Cerkez, Cristina Ionescu. Gramatică şi stilistică, Ed. All,
Bucureşti, 1997
5. Matei Cerkez, Limba română. Vocabular, Fonetică,
Semantică, Stilistică, Bucureşti, Credis, Universitatea
Bucureşti, 2008
6. Matei Cerkez, Elemente de lingvistică şi de comunicare,
Bucureşti, Sigma, 2008
7. Matei Cerkez, Silvia Stoian, Limba română contemporană.
Sintaxa, Proiectul pentru Învăţământul rural, MECt, Bucureşti
2007
8. Iulian Ghiţă. Sinteze şi exerciţii lexicale, lingvistice şi
stilistice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
9. Th. Hristea (coord.). Sinteze de limba română, Ed. Didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1981
10. Răzvan Săftoiu, Limbaj în acţiune, Ed. Universităţii Petrol-
Gaze, Ploieşti, 2008
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010
142
Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

11. Silvia Stoian, Limba română contemporană. Morfologia,


Proiectul pentru Învăţământul Rural, MECt, Bucureşti,2006
12. G.I. Tohăneanu. Dincolo de cuvânt. Studii de stilistică şi
versificaţie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976
13. Gh. Trandafir. Probleme controversate de gramatică a limbii
române, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1982
14. Em. Vasiliu. Introducere în teoria textului, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1990

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010


143