UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ÎN AFECȚIUNILE

APARATULUI LOCOMOTOR

Referat pentru orele de seminar :

Recuperare prin agenți fizici

Îndrumător : Masterandă:

Tache Simona Pataki Enikő

2014
 Cuprins

1. Mecanismele de acțiune ale agenților fizici.............................................................. 3

2. Climatele din Romania ............................................................................................. 6
3. Hidrotermoterapia ................................................................................................... 11
4. Radiațiile ultraviolete ............................................................................................. 15
5. Fototerapia .............................................................................................................. 18
6. Radiațiile laser ........................................................................................................ 21
7. Electroterapia .......................................................................................................... 25
Bibliografie .................................................................................................................... 28

2
 1. Mecanismele de acțiune ale agenților fizici

Mecanismele de acțiune ale agenților fizici, cum sunt masajul, exercițiul fizic,
împachetările, apa, lumina, căldura, electricitatea etc. în medicină se utilizează cu scop
de recuperare și profilaxie în tratarea afecțiunilor organismului uman.
Împachetările umede şi uscate sunt procedure de termoterapie, care constă în
împachetarea unei părţi a corpului sau chiar al întregului corp cu parafină, nisip, nămol.
Împachetările cu parafină constă în aplicarea parafinei topite pe o anumită regiune a
corpului. În funcţie de zona interesată există mai multe technici : pensulare, baie de
parafină pentru mâini şi picioare, feşi parafinate, sau plăci de parafină care sunt cel mai
des folosite. Se topeşte parafina până la 70 0C iar temperatura la care se utilizează este
de 50-55 0C. Indicaţiile împachetărilor cu parafină sunt : afecţiuni degenerative,
inflamatorii cronice, posttraumatice ale aparatului locomotor, afecţiuni ale sistemului
nervos periferic, anexite cronice (Pătru,S., & Popescu, R., 2003, p 60-62).
Pleoidele (nămoluri terapeutice) sunt substanţe care se formează în condiţii naturale
sub influenţa proceselor geologice şi care, în stare fin divzată şi în amestec cu apa se
folosesc în practica medicală sub formă de băi sau proceduri locale. Efectele
terapeutice ale nămolului erau cunoscute de romani şi de vechii egipteni care foloseau
în ocţiuni nămolul adus de Nil.
Nămolul pe baza criteriilor de formare în condiţii naturale şi a comoziţiei
chimice sunt de trei feluri: sepropelice, de turbă şi minerale. Nămolurile seproprlice
sunt depozite negre, plastice, gogate în hidrosulfură de fier coloidală, care se găsesc pe
fundul lacurilor sărate. Au luat naştere sub acţiunea microorganismelor din substanţa
anorganică a solului, din flora şi fauna bazimului subacvatic, în urma unor transformări
geologice, chimice şi biologice desfăşurate de-a lungul secolelor. Nămolurile de turbă
au luat naştere din secompunerea resturilor vegetale acumulate pe fundul unor mlaştini,
sub influenţa unor microorganisme. Depozite de nămol se tubă se găsesc la Borsec,
vatra dornei, Felix. Nămolurile minerale iau naştere prin sedimentarea sărurilor unor

3
izvoare sulfuroase, feruginoase, carbogazoase. Se găsesc la Govora, Sângeorz Băi.
(Popescu, R., 2005, p.24-28).
Peloidele reprezintă un sistem fizio chimic heterogen care cuprinde o fază lichidă,
solidă şi gazoasă. Faza lichidă este soluţia care îmbibă nămolul şi poate proveni din
iyvoare naturale, percipitaţii sau direct din bazimul acvatic în care se formează nămolul
şi poate avea caracter sulfatat, carbonatat sau mixt. Faya solidă este reprezentată de
substanţe organice şi minerale. Substanţele organice sunt: hidraţi de carbon,
componente lipidice, proteine şi produşii lor de dezintegrare, componente humice.
Substanţele minerale sunt reprezentate de: carbonatul de calciu, sulfaţi de calciu, bioxid
de siliciu, hidrosulfură de fier. Peloidele sunt bogate în vitamine: B1, B2, B12 şi C care
sunt produse de bacterii. Faya gazoasă este reprezentată de cantităţi variabile de CO2 şi
H2S dizolvate, gaze care apar în urma unor procese fizio chimice şi biochimice
(Pătru,S., & Popescu, R., 2003, p 85-89).
Sunt mai multe modalităţi de terapie cu peloide: clataplasme cu nămol care sunt
aplicaţii cu nămol la temperaturi difetite pe regiunile limitate, oncţiuni cu nămol,
împachetare cu nămol şi băile de nămol care sunt solicitante din punct de vedere
cardiovascular.
Terapiile cu pleoide stimulează receptorii periferici cu declanşarea unor mecanisme
reflexe are efecte asupra circulaţiei locale. Băile de nămol sunt solicitante pentru cord ,
prin vasodilataţia cutanată şi subcutanată determinând o creştere importantă a debitului
cardiac şi a frecvenţei cardiace, de aceea trebuie respectate indicaţiile.
Nămolul determină echilibrarea secreţiei gastrice, în condiţii stimulării transpiraţiei
scade diureza şi este stimulată funcţia ovarelor, stabilită ritmicitatea ovulaţiei,
normalizat ciclul menstrual (Popescu, R., 2005, p.24-28).
Mofeta naturală este emanaţia naturală de CO2 uscat şi este un fenomen unic în
lume prezent şi utilizat la noi în ţară în Covasna, Tuşnad, Sângeorz. Tratamentul se
face îm incintă de tip amfiteatru, în grup. La baza amfiteatrului, în mijlocul încăperii se
găseşte surasa de CO2, însemnându-se nivelul la care se ridică gazul. Subiecţii se aşează
pe diferite trepte , CO2 ajungând la diferite nivele ale corpului în fincţie de treapta
ocupată, deci într-o concetraţie mai mică sau mai mare.
4
 Emanaţiile de CO2 sunt superioare apelor minerale carbogazoase deoarece elimină
factorul termic şi pe cel mecanic , avantaj de care beneficiează mai ales pacienţii cu
afecţiuni cardiovasculare. Există şi mofete artificiale care folosesc fie CO2 extras din
apele minerale carbogazoase, fie CO2 înmagazinat. Printre efectele terapeutice ale
mofetelor se enumără vasodilataţia periferică, cu reducerea secundară a valorilor
tensionale arteriale, antrenare economică a cordului şi la nivel cerebral creşte fluxul
sanguin cu aproximativ 75%, prin inhalarea CO2 în cursul mofetoterapiei (Popescu, R.,
2005, p.28-30).

5
 2. Climatele din Romania

România se află în partea de sud-est a Europei şi are trei elemente geografice

importante care contribuie la stabilirea unei fizionomii proprii: lanţul Carpaţiilor situată
în mijlocul ţării, Dunărea în cursul său inferior, cu Delta de vărsare în Marea Neagră.
Climatul României este temperat continental, supus influenţelormaselor de aer arctic şi
tropical, oceanic şi continental. Noţiunea de climat temperat continental care
caracterizează ţinuturile noastre este evidenţiată mai clar dacă se are în vedere
configuraţia liniilor care delimitează diferenţele între temperaturile medii ale lunii celei
mai calde şi ale lunii celei mai reci. Se constată anume că, în România, valoarea medie
este 22 0
C delimitează cea mai mare parte a teritoriului, fiid de 250C în Câmpia
Bărăganului şi sudul Moldovei şi mai puţin de 16-18 0C în munţi (Teodoreanu, E.et.al,
1984).
Deşi suprafaţa României nu este prea mare, poziţia ei la interferenţa maselor de
aer de diferite origini ca şi existenţa aerului carpatic în mijlocul ei, determină un climat
variat pe suprafeţe mici şi schimbări uneori rapide şi puternice de vreme. Temperatura
aerului, fiid o variaşie a mediei anuale, este aproximativ de 11 0C, în lungul litoralului
românesc al Mării Negre, al văii Dunării şi în sud-vestul ţării, până la aproximativ -2
0
C, pe vârfurile Carpaţiilor care depăşesc 2500 m. Munţii sunt delimitaţi cu
aproximaţie, la poalele lor, de iyoterma de 6 0C, iar subcarpaţii de iyotermele de 8-9 0C
(Teodoreanu, E.et.al, 1984).
Umezeala aerului prezintă o serie de parametri caracteristici, astfel umezeala
relativă este element dependent de temperatura aerului, şi reprezintă raportul dintre
tensiunea la un moment dat a vaporilor de apă şi tensiunea maximă , variază de la 74%
în centrul Câmpiei Române, 80% pe litoral şi în munţii cu altitudini mijlocii, până la
84-86% pe creste. Iarna, în special în luna decembrie, în toată ţara umezeala relativă
depăşeşte 80% şi atinge pe alocuri chiar 90%. Vara valorile lunare scad sub 70% şi
chiar 60% (Teodoreanu, E.et.al, 1984, p 45).
6
 Presiunea atmosferică este de obicei mare iarna, ca valoarea medie dar și
variațiile de presiune sunt maxime, solicitând mai intens organismul uman. Vântul,
foarte mult dependent de condițiile locale, are în general viteze cele mai mari din an,
atât la câmpie , cât și în munți, cu excepția depresiunilor intramontane, unde prezența
inversiunilor termice frecvente explică vitezele mai reduse și prezența calmului
atmosferic. În zone mai joase cele mai mari viteze se constată ziua, în timp ce în munți
înalți ele se înregistrează noaptea (Teleki, N., et.al.,1984, p.126-127).
În principal trei factori meteorologici concură în determinarea unui mediu,
prielnic sau nu, desfăsurării vieţii: temperatura, umezeala şi mişcările aerului. Sub
aspectul curei naturiste sau a turismului, mai importantă decât umezeala propriu-zisăa
aerului este existenţa precipitaţiilor şi în special durata lor. La acesta se adaugă radiaţia
solară, a cărei acţiune complexă depinde de lungimea sa de undă şi de caracterul
radiaţiei(Teodoreanu, E.et.al, 1984 p 60).
Aceşti factori climatici, în unele condiţii meteorologice, între anumite limite
restrânse, sunt indiferenţi şi chiar sedativi, deci nu influenţează starea unui organism
sau crează o atmosferă de confort, destindere, relaxare, echilibru climatic. Dincolo de
aceste limite de toleranţă, factorii climatici pot acţiona asupra unui organism devenind
stimulenţi, iar în unele cazuri, când acţiunea lor este puternică, pot deveni stresanţi,
producând o tulburare a sistemelor reglatoare ale echilibrelor biologici. Desigur aceste
limite sunt relative în fucţie de starea de sănătate a omului, de vârstă, de genul de
activitate practicat, de antrenament etc. O răcire puternică a vremii antrenează, în prima
fază reacţiile de apărare ale organismului exprimate prin senzaţia de frig, frison, după
care urmează îmbolnăvirea căilor respiratotii, tulburări de circulaţie, degerături, iar
dacă nu se iau sau nu se pot lua măsuri de apărare, moartea clinică prin îngheţ. O
căldură prea puternică antrenează la început transpiraţia, care se continuă, de asemenea
cu tulburări de circulaţie, şoc caloric etc.(Teodoreanu, E.et.al, 1984, p 61).
Elena Teodoreanu et.al. confirmă că indiciile de stres se bazează pe valorile
principalelor elemente meteorologice, în cadrul cărora organismul uman prezintă o
stare medie de echilibru a sistemelor reglatoare. Dincolo de acestea, factorii
meteorologicidevin stimulenţi sau chiar stresanţi, antrenând mecanismele de
7
auroapărare şi adaptare ale organismului pentru păstrarea homeostazei interne
(Teodoreanu, E.et.al, 1984.,p 75) Stresul provocat de temperaturile scăzute, umezeală
și viteza vântului ca și fenomene hidrometeorologice are un caracter hipertonic,
stimulând metabolismul, vasoconstricția periferică și determinând scăderea rezistenței
organismului la infecții. Stresul pulmonar are un caracter dezhidratant asupra
mucoaselor (Teleki, N., et.al., 1984, p. 127-128).
Climatoterapia este o metodă terapeutică ce utilizează factorii naturali de mediu,
și anume clima, în menținerea sau ameliorarea stării de sănătate a unui organism. În
aceste condiții, prognoza meteorologică cu un caracter medical poate preveni o serie de
manifestări patologice, mai ales la vârstnici sau bolnavi, prin măsuri de profilaxie și
evitarea amplificării unor stresuri printr-o activitate sau un tratament prea solicitate.
Tratamentul cu factori naturali în condiții locale, fără o deplasare în alte regiuni,
se numește meteoroterapie și are avantajul că solicită cel mai puțin organismul uman,
fiid recomandat persoanelor care nu pot suporta și stresul suplimentar al schimbării
condițiilor obișnuite. În general însă climatoterapia se face într-o atmosferă diferită de
cea în care are loc activitatea obișnuită, în scopul stimulării sau sedării activității
sistemului neuroendocrin vegetativ (Teleki, N. et.al., 1984, p 124-126).
Aeroterapia sau baia de aer cu indicații largi în spațiu de timp, datorită
procedurilor puțin stresante, pentru cele mai variate categorii de bolnavi, în scopul
ameliorării proceselor de termoreglare. Are un caracter sedativ sau tonifiant,pentru
antrenare și călire termică. În general se asociează cu gimnastică medicală sau cu
crenoterapia.
Helioterapiasau baia de soare reprezintă un procedeu terapeutic cu caracter
excitant prin efectul pe care radiația solară calorică, luminoasă și ultravioletă îl au
asupra organismului. Desigur se indică îndeosebi în perioada caldă a anului, pe litoral
sau în stațiuni de câmpie, deal, munte, în solarii amenajate frecvent asociată cu
talasoterapia, băile de nămol sau de nisip. Baia de soare se face respectând indicațiile
medicale pentru ca să se resimtă efectul terapeutic , pentru a evita supraîncălzirea,
eritemul.

8
 Cura de teren este o terapie asociată cu băile de aer și soare în condiții de
mișcare, ca și procedura de cultură fizică medicală dirijată (Teleki, N. et.al., 1984, p
124-126).
Din cele mai vechi timpuri hidrografia stă la baza înfinării şi dezoltării a
staţiunilor cu caracter balear de pe teritoriul României. Sunt prezente mai multe
categorii de ape. Dintre acestea numeroase izvoare minerale care se afls mai ales în
zonele subcarpatice şi de podiş prezintă un interes deosebit. Din formaţiunile miocene
apele subterane clorurate-sodice sunt întâlnite în tot lungul Subcarpaţiilor, la periferia
Carpaţiilor Orientali şi Meridionali, în podişul Getic etc. Apele minerale sulfatice au o
arie mult mai restrânsă iar apele carbogazoase, la care se adaugă mofetele sunt legate în
special de catena eruptivo-vulcanică din estul carpaţiilor Orientali. În număr mai mare
segăsesc ape minerale alcaline (calcice, magneziene, feruginoase), ape arsenicale, ape
iodurate şi ape minerale radioactive, în concentraţii relativ reduse. Numerose izvoare,
cu o mineralizaţie totală mai mică de 1 g⁄ l constituie aşa numite ape oligominerale, cu
indicaţii largi în curele interne şi externe. O parte din aceste ape sunt termale, ridicând
valoarea lor baleară, cum sunt de pildăcele din Câmpia de vest sau din depresiunea
Haţeg , Băile 1 Mai din judeţul Bihor, situată la 2 km de Băole Felix (Teodoreanu,
E.et.al, 1984). Băile 1 mai unt bogaţi cu factori naturali: climat de coline sedativ-
indiferent, ape minerale hipertermale şi hipotermale (20- 48 0C), oligominerale.
Profiliul principal al staţiunii sunt afecţiunile ale aparatului locomotor de natură
rumatismalăinflamatorie şi degenerativă, boli neurologice periferice şi centrale, stări
după reumatism acut, spondilită, , coxartroza şi gonartroza incipientă, discopatia
lombară, artrozele mâinii, lombosciatică, stările recente după hernie de disc operată
(Berlescu, E.,1998).
La bolnavii cu reumatism deseori se indică cura balneoclimatică. Datorită
particularităților clinice și funcționale terapia bolilor reumatismale este deosebit de
complexă. Alături de metodele farmacoterapiei, dietoterapiei și repausului, în bolile
reumatismale se impune, aproape în toate cazurile, să se apeleze la mijloace terapeutice
capabile să asigure menținerea și ulterior refacerea funcțiilor diminuate ca urmare a
evoluției bolii. În acest domeniu se detașează rolul și importanța terapiei prin mișcare,
9
precum și altor metode ale terapiei fizicale: termoterapia, epectroterapia, masajul,
terapia posturală, care în mai multe situații reprezintă metodologia terapeutică de bază.
Adăugând la metodele terapiei fizicale și contribuția în tratamentul bolilor
reumatismale a unor factori naturali balneoclimatici, îndeosebi apele minerale termale
sulfuroase, sărate și nămolurile, precum și unele tipuri de bioclimat din stațiuni (teleki,
N. et.al., 1984, p. 141-143)

10
 3. Hidrotermoterapia

Hidrotermoterapia este domeniul medicinei fizice în care se realizează

schimburi de energie calorică între organism ți diverse medii, acestea declanșând
reacții de adaptare și efecte asupra aparatelor și sistemelor organismului uman. Factorii
activi care acționează în cadrul acestor proceduri sunt trei: factorul termic, mecanic și
chimic.
În funcție de temperatură factorului terapeutic folosit, procedurile pot fi de
crioterapie – temperatura în jur de 00 C, hidroterapia propriuzisă între 50 și 400 C și
termoterapia peste 400 C, a treia categorie utilizează vapori de apă, nisip, namol,
parafină. Excitantul mecanic care acționează la nivelul corpului este exprimat prin
presiunea apei asupra corpului, înălțimea coloanei de lichid, masa totală de apă care
intră în contact cu organismul.
Apa a fost utilizată ca vector principal de transport a energiei termice datorită
proprietăților fizice și fiziologice caracteristice:
1. capacitate termică mare – cantitate mică de apă transporta cantități mari de
căldură
2. termoconductibilitate mare de 25 ori mai mare decât a aerului
3. temperatura de indiferența mare – 33 – 34C
Temperatura de indiferență este temperatura la care schimburile calorice sunt minime.
În relația cu mediul exterior, orgismul intervine prin temperatura periferică.
Temperatura periferică medie a organismului uman este determinată de starea de
nutriție (grosimea stratului adipos) irigația tegumentului.

Funcțiile tegumentului în cadrul hidrotermoterapiei:

Tegumentul are o bogată rețea vasculară cu o dinamică vasculară foarte
accentuată. Reacțiile vasculare de vasodilatație și vasoconstrictie sunt foarte prompte.
Tegumentul are o rețea de receptori mai ales senzitivi foarte bogată pentru toate tipurile

11
de sensibilitati. Tegumentul este un organ de schimb de căldură cu mediul ambiant,
căldura fiind rezultata în cea mai mare parte din procesele metabolice permanente pe
baza cărora se intrețin funcțiile vitale.
1. la nivelul tegumentului se produce secreția sudorală, proces integrat funcțiilor de
termoreglare.
2. tegumentul are rol important în imunitate.

Excitația termică exercită urmatoarele efecte asupra organismului:

- determină eliberare de acetil colină stimulând fibrele nervoase parasimpatice.
- acțiunea excitației mecanice constă pe de o parte prin acțiunea de impingere în sus
conform legii lui Arhimede, deci munca depusă de organism în sensul împingerii
coloanei de apă va fi mai mică, dar munca depusa contra coloanei de apă va fi mai
mare.
- presiunea hidrostatică care se dezvoltă pe zonele compresibile determinând
scâderea circumferinței segmentelor și creșterea presiunii în interiorul acestora.

Efectele excitației mecanice în cursul imersiei asupra aparatelor și sistemelor.

La nivel respirator:
1. scăderea tensiunii la nivelul țesutului elastic pulmonar – risc major pentru
cardiaci, apar condiții de stază pulmonară și consecutiv scade circulația
coronariană.
1. alterarea schimburilor de gaze la nivel alveolo-capilar.
2. modificări în dinamica respiratorie.
La nivel circulator:
1. crește circulația venoasă mai ales în venele mari – trunchiurilor venoase
2. crește frecvența cardiacă și ampliația ventriculară
3. scade rezistența vasculară periferică prin vasodilatație cu consecințe asupra
tensiunii arteriale, în special a celei minime(diastolică)

12
 Modificări metabolice. Datorate modificărilor circulatorii și respiratorii.
 Acțiunea asupra sistemului nervos periferic.
Factorul termic cald acționează în două faze:
- creste excitabilitatea;
- dacă acțiunea este prelungită apare efectul sedativ.
 Acțiunea asupra SNC
În principal efecte calmante utilizând factori termici calzi.
 Factorul termic cald determină o reacție dermo-vasculară, întotdeauna
în trei faze:
- vasoconstricție reactivă foarte scurtă (10-20sec.);
- hiperemie activă datorită dilatației și dacă temperatura este mare;
- hiperemie pasivă niciodată cianotică, întotdeauna roșie,
Parametrii circulatori care se modifică în timpul procedurilor de
hidrotermoterapie și de care este obligatoriu să se ține cont sunt: rezistența vasculară
periferică, viteza de circulație a sângelui, travaliul cardiac (efort cardiac exprimat prin
frecvența cardiacă și TA).
Există o reacție diferită a TA.
- TA maximă (sistolică) la început scade, ulterior crește.
- TA diastolică are tendințe de scădere.
Așadar în cazul aplicațiilor calde amplitudinea tensională (diferența dintre
maximă și minimă) are tendința de creștere.

Principalele mecanisme de pierdere de căldură.

Evaporarea: se realizează la nivelul pielii în principal prin secreție sudorală și la
nivelul mucoasei respiratorii, se urmarește în cazul imersiei la nivelul segmentelor de
deasupra apei. Declanșarea excesivă a sudorației și polipneei (ventilație exagerată) este
semn de oprire a procedurii (subiectul trebuie scos din apă).
Există și o acțiune asupra metabolosmului, procedurile calde cresc
metabolismul.

13
 Reguli de aplicare a procedurilor de hidrotermoterapie.
Dacă apa este mai rece, așa cum se impune în cazul programelor kinetice în
jurul temperaturii de indiferență sau ușor depașită, nu se aplică pe tegumente reci. Este
necesară o încălzire prealabilă. La finalul oricărei proceduri calde este obligatorie o
scurtă procedură de răcire. Procedurile de hidrotermoterapie nu sunt indicate în nici un
caz de insuficiență de orice fel. Se pot aplica în afecțiuni cronice, compensate numai
sub tratament eficient.
Tegumentul dispune de două mecanisme esențiale implicate în mecanismele de
termoreglare, pe de o parte are capacitatea de a varia factorul convectiv, respectiv
circulația sanghină are un comportament particular. Poate fi angajată o cantitate mai
mare sau mai mică de sânge prin vasodilatație, respectiv vasoconstricție, variind astfel
cantitatea de căldură cedată mediului.
Variația factorului evaporativ, secreția glandelor sudoripare poate fi modulată
dupa necesitățile reale de schimb. Zona periferică tegumentară și subtegumentară are
funcții foarte importante, în primul rând joacă rol de tampon termic, între temperatura
centrală a organismului care trebuie să rămână permanent constantă și temperatura
mediului. În al doilea rând joacă rol de izolator caloric variabil dependent de amploarea
rețelei vasculare și este un puternic receptor caloric.
Raspunsurile fiziologice la cald, de departe cele mai importante sunt
modificările circulatorii periferice. Căldura determină creșterea debitului circulator
periferic care va determina creșterea frecvenței cardiace până la 100-120/min sau mai
mult la temperaturi mai mari. Astfel debitul circulator poate crește de 3-4 ori față de
normal. TA prezintă o amplitudine variabilă în funcție de temperatura apei, rezistența
vasculară periferică scade la 1/3 sau ¼ din nivelul bazal ceea ce uneori impune
mobilizarea volumelor sangvine din circulația viscerală, în consecință apare o puternică
vasoconstricție viscerală, cel mai afectat teritoriu fiind cel bronhopulmonar.

14
 4. Radiațiile ultraviolete

Soarele transmite lumină, caldură si radiaţii ce sunt impărţite în categorii bazate

pe lungimile de unda şi intensitate, astfel avem :UVC 100 - 290 mμ, UVB 290 -320
mμ, UVA 320 -400 mμ. Radiaţiile UVC sunt aproape in intregime absorbite de stratul de
ozon si nu afecteaza pielea. Aceste tipuri de radiatii pot fi gasite in surse artificiale
precumin firele de mercur pentru lampe. Radiatiile UVB afecteaza stratul superior al
pielei, epiderma si este vinovatul principal responasabil pentru arsurile provocate de
soare. Radiatiile sunt cele mai puternice intre orele 10:00 si 14:00 cand razele solare
sunt foarte intense. Iar acestea sunt si mai puternice in lunile de vara. Radiatiile UVB
nu pot patrunde prin sticla. Radiatiile UVA contribuie enorm de mult la distrugerea
pielii. Aceste radiatii patrund adanc in piele si au consecinte mult mai mari. UVA sunt
constante pe parcursulanului si de asemenea, ca si UVB, nu patrund prin sticla.
Radiatiile ultraviolete precum UVB si UVA sunt responsabile pentru: scaderea
imunitatii contrainfectiilor, imbatranirea pielii (aparitii ridurilor etc), dar si cancer
[electronic version].
La iradierea cu UV a unui corp absorbant, se constată că o mică parte a radiaţiei
este transformată în căldură, dar în acelaşi timp razele UV prezintă proprietatea de
exciarta unele subsatanţe fluorescente, producând astfel emisia de fluorescenţă. Razele
UV rezultate în urma descărăcrii corpurile electrizate, ionizând aerul, au o puternică
influenţă biochimică prin iniţierea unor reacţii fotochimice complexe şi de asemenea,
sub acţiunile radiaţiilor UV cu lungime de undă mică, oxigenul din aer este transformat
în ozon, fenomen ce se constată la funcţionarea orcărei lămpi de UV, prin mirosul
caracteristic al ozonului.
Aparatul medical cel mai uzual pentru producerea şi aplicarea terapiei cu UV
este lampa de cuarţ cu vapor de mercur. Acest tip de lampă oferă o lumină cu un
spectru bogat în raze ultraviolete, permiţând o actinoterapie mai eficientă.
Actinoterapia artificială are avantajul asupra fototerapiei naturale şi artificiale, printr-o
componentă favotabilă a radiaşiilor obişnuite. În timp ce lumina solară cuprinde numai
1-2 % raze UV, dar are 57% raze infraroşii iar restul sunt luminoase, lampa de cuarţ cu
15
vapor de mercur furnizează circa 29% radiaţii UV, 21% radiaţii infraroşii, iar restul
sunt radiaşii luminoase (Drăgoi, M., 2001, p. 128-133)
Efectul bactericid al luminii este cunoscut de multă vreme. Dintre radiaţiile
luminoase , cele cu acţiune cea mai bactericidă o au razele ultraviolete cu lungimea de
undă sub 280 mμ din grupul C. Toate bacteriile sunt sensibile , dar sporii finnd de 3-4
ori mai rezistenţi. Efectul bactericid a radiaţiei ultraviolete se produce prin coagularea
celulei bacteriene. Aceste efecte au drept consecinţă două importante categorii de
aplicaţii şi utilizări: prepararea vaccinurilor contra rabiei, sterilizarea şi deinfectarea
apei şi a aerului cu ajutorul unor lămpi de mercur în spitale, sălile de operaţie. Asupra
plăgilor superficiale, efectul bactericid i se adaugă efectul trofic prin stimularea
ţesutului mezenchimal şi efectul de stimulare a imunogenezei, toate contribuind la
vindecarea acestora.
Numeroase experienţe în vitro şi în vivo au cercetat ţi constatat o serie de efecte
ale iradierilor cu ultraviolete asupra unor componente sanguine. În condiţiile în care
hematiile sunt scăzute, după iradiere cu UV acesta cresc. Globulele roşii şi valoarea
globulară nu suferă modificări când sunt normale. Acest efecte este pus pe seama unor
substanţe cu acţiune hematopoietică eliberate din tegumetul iradiat şi intrate în fluxul
sanguin. Dacă organismul este supus la iradieri zilnice şi intense cu UV, numărul
eritrocitelor şivaloarea globulară scad (Rădulescu, A., 2004, p. 274-299).
Secreţia gastrică acidă creşte sub influenţa radiaşiilor UV la persoanele cu
hiposecreţie, sub acţiunea histaminei crescute în tegument. S-a demostrat de asemenea
o creştere a motilităţii gastrice şi intestinale, precum şi o stimulare a secreţiei salivare şi
pancreatice.
Sub influenţa radiaţiilor ultraviolete cu lungime de undă mică se modifică
schimburile gazoase prin mărirea cantităţilor de oxigen absorbit, care sunt şi mai
importante dacă ultravioletele sunt însoţite şi de infraroşii. Mişcările respiratorii devin
mai rare şi mai ample. Aceste modificări au loc pe cale reflexă prin exercitatea
centrului respirator, având punct de plecare reacţiile de la nivelul tegumentului.
În toate domeniile vieţii sociale precum şi în activitate zilnică, se pune problema
protecţiei împotriva radiaţiei UV şi a luminii bogate în aceste raze. În general,
16
protecția este simplă şi din cauza absorbţiei uşoare a acestor raze de către diferite
corpuri. Astfel este de ajuns o îmbrăcăminte chiar uşoară, pentru a bloca acţiunea
radiaţiei UV asupra tegumentului, dar mai dificilă este protejarea ochilor, deoarece
sticlele obişnuiţi nu opresc decât radiaţiile mai mici (Drăgoi, M., 2001, p. 128-133).

17
 5. Fototerapia

În medicină este des folosită fototerapia, care utilizează proprietățile biologice și

fiziologice ale luminii. În fototerapia naturală, numită și sub numele de helioterapie, nu
putem să ne bucurăm de efectele razelor solare pe tot parcursul anului. Din acest motiv
practica medicală modernă a fost nevoită să recurgă la procedeul utilizării luminii
artificiale pentru că efectele calorice și cele biochimice ale helioterapiei erau în
proporții variabile. În acest mod s-a realizat separarea radiațiilor calorice (razele
infraroșii) de cele biochimice (razele ultraviolete), recurgându-se la procedeul utilizării
luminii artificiale, numit în prezent fototerapie (Drăgoi, M., 2001, p 124).
Energia radiantă luminoasă furnizată de aparate medicale este rezultatul
transformării energiei electrice. Energia radiantă luminoasă este studiată de optică, sub
toate aspectele: natura luminii (optică fizică) și fenomenele de propagare ale luminii
(optică geometrică).
În fizică, lumina este considerată un ansamblu de fenomene obiective de aceași
natură, care constau în propagarea unor unde transversale electromagnetice care
transportă energie sub formă de fotoni. Această definiție sintetizează de fapt cele două
teorii acceptate de studiile asupra naturii luminii- teoria emisiunii și teoria
electromagnetică. Fiecare dintre eceste explică o serie de proprietăți ale radiațiilor
luminoase. Viteya de propagare a luminii în vid este de 300000 km/s, în timp ce la
trecerea prin diferite medii scade (Rădulescu, A., 2004, p. 266-276).
Cuvântul lumină provine din latinescul lumen şi este legată, îm înţelesul restâns
al cuvântului, de senzaţie corespunzătoare, determinată de impresionarea retinei,
organul receptor al analiyatorului vizual. Prin cantitatea impresionanată de informaţii
recepţionată din mediul înconjurător, analiyatorul vizual joacă un rol important în
creşterea tonusului scoarţei cerebrale, semnificaţia deosebită a vederii pentru viaţa
organismelor superioare, fiid demonstrată şi de proiecţia corticalăfoarte existentă a
aferentelor vizuale (Drăgoi, M.,2001, p. 121-127).

18
 S-a reactualizat existenţa unor particule de lumină, numite fotoni. Teoria
foronică a luminii stabileşte că particulele fotonice au o anumită cantitate de energie şi
capacitate de mişcare şi că lumina este emisă şi absorbită în cantităţi discontinue de
energie. Aspectul ondulatoriu al luminii se bayeayă pe radiaţia electromagnetică, care
este o vibraşie sinusoidală transversală. În spaţiu această radiaţie este constituită dintr-
un câmp magnetic, perpendiculare între ele şi pe direcţia de propagare.
Radiaţiile electromagnetice se caracterizează prin frecvenţa, perioada de timp,
număr de unde pe centimetru şi lungime de undă care reprezintăperioada ei în spaţiu.
Cantitatea de radiaţie se măsoară prin cantitatea de energie transportată pe unitatea de
timp. Se cunoaşte o gamă vastă de unde electromagnetice, prezentâd o serie de
deosebiri calitative. Ele se constituie într-un spectru şi sunt clasificate în funcţie de
lungimea lor de undă (Rădulescu, A., 2004, p. 266-276).
Spectrul radiaţiilor infraroşii, demumite şi radiaţii calorice, ocupă domeniul
lungimilor de undă cuprinse între 760-50 milimicroni. Aceste radiaşii nu
impresionează ochiul şi sunt emise de aceaşi surse ca şi cele vizibile. Ele pot fi supuse
prin metode fotografice, fotoelectrice, termice în fucşie de mărimea luminii de undă.
Dintre aparatele care produc radiaşii infraroşii în domeniul medical, sunt
rezistenţele electrice şi lămpile cu incandescenţă. Radiatorul cu rezistenţă are o
temperatură inferioară celorlalte, el fiind alcătuit dintr-un fir metalic neizolat înfăşurat
pe un suport de ceramică, steatită sau alte materiale refractare şi electroiyolante. Un
reflector metalic de formă parabolică limiteză fasciculul şi concetrează rayele asupra
pacientului. Radiatorul cu lampă de incandescenţă este realizat dintr-un filament
wolfram, plasat în vid sau într-o atmosferă de azot, în interiorul unui balon realizat din
sticlă rezistentă termic.
Excesul de expunere la radiaţii infraroşii pot duce la eritem simplu sau chiar la
arsuri, expunerile îndelungate putând provoca tumori. Şedinţele prelungite pot
determina o stare de astenie şi hipertensiune (Drăgoi, M.,2001, p 125-128).
Sectrul radiaţiilor vizibile impresionează retina, şi ocupă o zonă foarte limitată
a spectrului electromagentic. Aici se găsesc benzile celor şapte radiaţii care formează
culorile componete ale luminii albe.
19
 Spectrul radiaţiilor ultraviolete, situat dincolo de violet, are lungimi de undă
cuprinse între 400-10 milimicroni. În terapie se utilizeză numai cele cu λ cuprinsă între
400-800 milimicroni. Radiaţiile ultraviolete cu lungime de undă 280 milimicroni au o
acşiune intensă asupra protoplasmei celulare, în timp ce radiaţiile cu lungime de undă
de 254 milimicron exercită o acşiune intensă asupra nucleului celular.
Metabolismul general al organismului este influenţat direct de regimul de
iradiaşii luminoase. Razele vizibile şi radiaşiile ultraviolete măresc procesele de
oxidare din organism. S-a constatat că metabolismul bazal creşte în perioada iniţială
după iradiere şi apoi scade , ajungânduse la un echilibru metabolic. Asocierea
radiaşiilor infraroşii cu ultraviolete duc la o accentuare a variaţiilor metabolismului.
Radiaşiile infraroşii aplicate în doze moderate au o acţiune la început excitantă
asupra sistemului nervos, urmată de o fază de sedare prelungită care poate ajunge până
la somn. Sub acţiunea radiaţiilor infraroşii scade cronaxia nervilor, iar contractilitatea
musculară creşte la temperaturi normale şi scade la temperaturi ridicate (Rădulescu,
A.,2004, p 276-289).

20
 6. Radiațiile laser

LASER-reprezintă iniţialele pentru Light Amplification by Stimulated Emission

of Radiation. Laserele sunt surse de radiaţii electromagnetice cu emisie în domeniul
spectral vizibil sau foarte apropiat de acesta (infraroşu apropiat sau ultraviolet), având
proprietăţi net deosebite faţă de sursele luminoase convenţionale (becul electric cu
filament incandescent, tuburile fluorescente, flacăra)[Electronic version].
Laserul, așa cum am mai amintit este creația electronicii cuantice la baza căreia
au stat ideile fizice ale lui Albert Einstein, expuse în 1916, care a pornit de la ideea că
atomii și moleculele unei substanțe au un nivel energetic cuantifica, cu alte cuvinte cu
această energie nu se schimbă continuu, ci ia numai anumite valori bine determinate.
Acestor valori energetice le corespund așa numitele nivele energetice. Adică atomul se
află pe un anumit nivel energetic bine determinat și caracteristic (Onac, I. & Pop, L., p.
15-17).
O radiaţie laser de mare intensitate reprezintă „raza mortală” de science-fiction
care poate distruge materia. La intensităţi mici de până la 500 W însă, raza laser
prezintă efecte de biostimulare asupra ţesuturilor. Aceasta este ”low level laser
therapy” [Electronic version].
Proprietatile razei LASER
1. Monocromaticitatea – se emite o radiație electromagnetică de o singură
lungime de undă. Astfel se cunoaște faptul că radiațiile electromagnetice emise
de sursele obișnuite de lumină sunt de lungimi de undă diferite. Ex.: Soarele
emită lumină ce apare albă datorită sumării tuturor culorilor din spectru. S-au
construit la ora actuală lămpi apreciate ca monocromatice ce emite cu o limitate
de variație de 1% radiație electromagnetică de aceeași lungime de undă. Laserii
au performanța de a emite radiații electromagnetică de aceeași lungime de undă
care este de un milion de ori mai monocromatic decât lampa de sodiu,
monocromatică (Onac, I. & Pop, L., p. 21-24).
2. Directivitatea (colimare) – constituie o proprietate importantă a radiației laser
datorită faptului că fascicolul nu diverge la distanță ci va rămâne paralel pe toată
21
 lungimea razei respective. Calitatea este datorită construcției și formei speciale a
cavității rezonatoare a laserului, în care se vor propaga pe direcția axei cavității
rezonante toate razele luminoase ce vor părăsi cavitatea rezonantă și vor
constitui fascicolul laser rezultant după o prealabilă reflectare de un număr
foarte mare de ori între cele două oglinzi reflectătoare, restul radiației
pierzându-se spre pereții laterali ai tubului.
3. Coerenţa – măsoară gradul în care undele electromagnetice dintr-o sursă sunt la
pas (“în fază”). Din optica clasică se știe că lumina emisă de sursele obișnuite
nu este coerentă, pentru faptul că se emite în toate direcțiile spațiului, undele
electromagnetice componente nefiind în fază unele cu altele. Spre deosebire de
acestea raza laser este direcționată și ca atare coerentă deși aici era vorba de
sisteme de atomi ce vor emite radiația electromagnetică.
4. Polarizarea – sursele luminoase sunt polarizate diferit. E nepolarizată când
sursa sau intensitatea sursei văzută printr-un polarizor e independentă de rotația
polarizorului. Dacă intensitatea sursei variază cu rotația polarizorului spunem că sursa
e polarizată.
5. Strălucirea spectrală ( intensitate spectrală) - este consecinţă directă a
directivităţii şi coerenţei spaţiale (Onac, I. & Pop, L., p. 21-24).
Tehnici de tratament
1. Tehnica noncontact;
2. Tehnica prin contact: răspuns terapeutic mai bun decat la tehnica noncontact
- Tehnica “măturatului”;
3. Tehnica mixtă: permite abordarea reg. subdermice şi suprafasciale
- Tehnica “ciocănitorii” – izbirea repetată, uşoară a ţesutului ţintă; stimuleaza
întoarcerea veno- limfatică, resorbţia edemelor [Electronic version].
Efectele laserului

Iată care sunt efectele biologice ale unui laser de joasă putere:
 efect analgezic - unii autori susţin că eficienţa biostimulării laser este mai mare
decât a terapiei clasice de fizioterapie; laserul are marele avantaj de a oferi

22
 posibilitatea de acţiune şi interferare la toate nivelurile de conducere, transmisie
şi recepţie centrală a durerii, cu influenţarea în bine a stării psihice a pacientului;
 efect de miorelaxare, de reducere a contracţiilor musculare, de relaxare a
fibrelor musculare, de unde şi recomandarea de a fi folosit în afecţiuni în care
este prezentă contractura sau spasticitatea (spre exemplu, torticolis, lumbago
acut etc.);
 efect antiedematos, de resorbţie a edemelor chiar de la primele şedinte, de unde
valoarea deosebită a laserterapiei în traumatologie şi medicina sportivă;
 efect bactericid şi antiviral;
 efect biostimulant şi trofic tisular; este un efect destul de rapid instalat şi dintre
cele mai benefice pentru pacient; modalitatea de instalare este complexă,
începând cu modificările circulatorii şi regionale, instalarea vasodilataţiei,
permeabilităţii vasculare, aportului de substanţe nutritive şi oxigen, posibilitatea
îmbunătăţirii capacităţii de epurare a produşilor metabolici sau inflamatorii
locali, cu resorbţia exudatelor de fibrină.
Efectul laserului este de tip fotochimic (ca în cazul fotosintezei la plante)[Electronic
version].
Afecţiuni tratate prin laserterapie

Laserterapia este folosită în foarte multe domenii medicale: în boli interne, chirurgie,
traumatologie şi ortopedie, boli dermatologice, în obstretică şi ginecologie, medicină
sportivă, ORL, oftalmologie, stomatologie şi nu numai.
Principalele indicaţii ale laserelor de joasă putere, de biostimulare tisulară sunt:
 artritele (osteoartrită, artrită reumatoidă);
 durerile coloanei cervicale, toracice, lombare (sindroamele low back pain);
 durerile articulare (genunchi, umăr, gleznă, şold);
 halux valgus şi pinteni calcaneeni;
 sindromul de tunel carpian (cauzat de compresiunea nervului median la nivelul
încheieturii mâinii, manifestat prin durere,amorţeli, furnicăruri la nivelul
mâinii);

23
 fibromialgia (duce la durere cronică la nivelul muşchilor, articulaţiilor şi
ţesuturilor moi);
 tendinite, entesite, mioentesite;
 asciita plantară;
 accidentări (întinderi musculare, entorse), leziuni cauzate de mişcări repetitive
(suprasolicitare segmentară);
 nevralgii diverse (nevralgia dentară, nevralgia intercostală, nevralgia Arnold),
nevralgia de trigemen;
 sinuzită şi rinită alergică;
 tratamente stomatologice: grăbeşe mult vindecarea şi cicatrizarea gingiei după o
extracţie dentară; tratează cu mare succes aftele acute şi erupţia herpetică acută;
 ulcerul varicos este extrem de receptiv la această terapie; pot fi vindecate chiar
şi leziuni foarte vechi de 15-20 de ani;
 arsurile de gradul I şi II, cu orice localizare, dar mai ales faciale (se utilizează
radiaţia roşie, cu frecvenţa de 5-10 Hz, 10-15 aplicaţii), acneea [Electronic
version].

24
 7. Electroterapia

Electroterapia în curent continuu (galvanic), a reprezentat una din cele mai

vechi terapii electrice, utilizată încă de la începuturile istoriei acestei noi discipleine.
Prima dată a fost executatp cu surse electrochimice (baterii), mai apoi cu maşini
rotative şi în final cu aparate ce utilizau principiul redresării curentului reţelei
industriale, care după o filtrare corespunzătoare , furniza în final tensiunea continuă
necesară (Drăgoi, M., 2001, p 17-19).
Electroterapia ocupă un loc important în cadrul terapiei , cuprinzând metode
care folosesc în scop terapeutic diferite forme de curent electric: curent continuu,
curenţi de joasă frecvenţă, curenţi de medie frecvenţă, forme ale energiei electro-
magnetice de înaltă frecvenţă: unde scurte, vibraţii mecanice ca şi ultrasunetul, câmpuri
electro magentice de joasă frecvenţă ţi vibraţii electromagnetic: radiaţii infraroşii şi
ultraviolete.
Curentul electric se defineşte ca mişcare a particulelor încărcate electric, iar
mediul în care se produce această mişcare constituie un conductor electric. Organismul
uman, datorită componentelor sale, intră în categoria conductorilor de gradul doi. În
compoziţia sa, apa este reprezentată în procent de 75-80%. La trecerea curentului se
produce disocierea ei în H+ şi OH, prezenţa ionilor de H+ imprimând ţesutului
respectiv gradul de aciditate , iar prezenţa de OH gradul de alcalinitate. Sărurile
minerale sunt în majoritate constituite din săruri de Na, K, Mg, Ca. Ionii de sodiu şi
potasiu cresc excitabilitatea ţesuturilor, ionii de calciu şi mageneziu o scad (Popescu,
R., 2005, p.54-55).
Curenţii electrici terapeutici au o caracterisctică după modul în care se
răspândesc în organism. Indiferent de locul unde sunt amplasaţi electrozii liniile de
forţă ale curentului se răspândesc în tot corp. Cantitatea cea mai mare trece însă pe
zonele ce opun rezistenţa cea mai mică.Pe regiunea cuprinsă între electrozi, intensitatea
curentului nu este egală, ci proporţională cu conductibilitatea electrică a ţesuturilor.
Conductibilitatea electrică a unui ţesut este direct proporţională cu conţinutul lui în apă.
25
Din acest punct de vedere lichidul cefalorahidian, limfa, secreţia biliară, sângele sunt
cele mai bune conducătoare de electricitate. Are o conductibilitatea mult mai scăzută
ţesutul gras şi cel osos (Popescu, R., 2005, p.54-55).
Tipuri de cureți:
Curenți de joasă frecvență (0-1000 Hz)
 Galvanic (curent continuu constant);
 Curent de impulsuri: dreptunghiulare, TENS și C. Trabert, triunghiulare
(neofaradic), trapezoidale, exponențiale;
 Curenți diadinamici (P. Bernard);
 Curenți sinusoidali (50 Hz).

Curenți de medie frecvență (1.000-60.000 Hz)

 Curenți de medie frecvență pură;
 Curenți de medie frecvență redresată;
 Salve de medie frecvență redresată;
 Curenți interferențiali (H.NEMEC).

Curenți de înaltă frecvență (150.000 Hz-30.000 MHz)

 Curenți D'ARSONVAL, de unde lungi (150.000 Hz - 1 milion Hz);
 Curenți de diatermie, de unde medii (1 milion - 2 milioane Hz);
 Curenți de unde scurte continue (10 milioane-100 milioane Hz);
 Curenți de unde scurte pulsatile (27,12 MHz);
 Microunde (radarterapie) - (1.000 - 30.000 MHz).

1. Curenții de joasă frecvența se caracterizează prin impulsuri de diverse forme ,care

au o frecvență cuprinsp între 0-1000 cicli/sec.
a. Curentul de tip Trabert este un curent dreptunghiular și care realizează
doua efecte fundamentale si anume analgetic si hiperemizant(creste foarte mult
vascularizatia).
Are urmatoarele indicatii de aplicare:
o reumatisme abarticulare(miozite,tendinite,bursite);
o boli degenerative de tip artroze;
o stari posttraumatice
b. CDD (curentul diadinamic) prezintă 5 forme de bază:
o monofazatul fix (MF)
o difazatul fix(DF)
o ritmic sincopat(RS)

26
 o perioada scurtă(PS)
o perioada lungă(PL)
Principalele indicații de aplicare sunt:
- afecțiuni ale aparatului locomotor (contuzii, entorse, luxatii, întinderi musculare,
redori articulare)
- afecțiuni reumatice articulare și abarticulare (artroze reactivate, artrite, stiloidite,
epicondilite, periartrite scapulo-humerale)
- afecțiuni neurologice - nevralgii, nevrite
- afecțiuni circulatorii periferice

c. TENS (stimularea nervoasă electrica transcutanată) este un curent cu impulsuri

dreptunghiulare ,emise de aparate mici , cu unul sau două canale de ieșire , deci
beneficiind de unu sau două circuite , putându-se aplica doi sau patru electrozi pe
suprafața de tratat.
Indicații de aplicare:
o afecțiuni reumatice
o stări dureroase posttraumatice
o nevralgii postherpetice
o dureri din afecțiuni neurologice periferice
o dureri „fantoma” după amputarea membrelor
o cicatrici dureroase postoperatorii
o stări dureroase acute și cronice postoperatorii
o dureri după anestezie

2. Curenții de medie frecvență apartin intervalului 1000-100000 Hz si au efecte

multiple, dintre care specific este efectul excitomotor de profunzime.
Curenții de medie frecvență sunt curenți sinusoidali alternativi și au o penetrabilitate
cutanată foarte bună ,deci permit efecte de profunzime.
Dacă se folosesc doi curenți de medie frecvență , cu amplitudine constantă fiecare în
parte, dar cu frecvențe diferite și orientați pe direcții perpendiculare, rezultatul este un
nou curent , numit curent interferential.

Principalele efecte fiziologice ale curenților de medie frecvență interferențiali sunt:

o efectul excitomotor
o efectul decontranturant (nevralgii, nevrite, mialgii, hipotrofii, atrofii)
o efectul vasculotrofic, hiperemizant
o efectul analgetic

27
 Bibliografie

1. Berlescu, E., (1998), Enciclopedia de balneoclimatologie a României,

Bucureşti: Editura All. P 60-61
2. Biro, V., (2006). Automasajul, hidroterapia şi zooterapia, Iaşi: Editura
Poliform.
3. Dr. Radulecu.A, (2004).Electroterapie Editia II-a, Bucuresti: Editura
Medicala. Pg 346, 347, 348.
4. Drăgoi, M., (2001), Curs de electroterapie și fototerapie, Timișoara: Editura
Lito U.M.F..
5. Krausz. L., Krausz. L, T. (2007). Hidroterapi, Miercurea Ciuc: Syrius Teka. Pg 11,
35, 36, 37, 38
6. Onac, I. & Pop, L., (2001). Biostimularea laser. Efectele biologice și
terapeutice. Cluj-Napoca: Editura Medicală Universitară Iuliu Hațeganu.
7. Pătru,S., & Popescu, R., (2003). Hidroterapie şi balneologie. Craiova:
Editura medicală universitară.
8. Popescu,R., (2005), Medicină fizică, balneoclimatologie şi recuperare.
Craiova: Editura medicală universitară.
9. Rădulescu, M., (2004), Electro terapie, București: Editura Medicală.
10. Teleki, N.et.al. (1984), Cura balneoclimatică în România, Bucureşti: editura
Sport Turism.
11. Teodoreanu, E. et.al.(1984), Bioclima staţiunilor balneoclimatice din
România, Bucureşti: editura Sport Turism.p 12-22, 39-56
12. http://ro.wikipedia.org/wiki/Format:Ciot-electroterapie
13. http://www.almanahmedical.eu/inpage/laserterapia-fr-durere-i-efecte-
secundare/
14. http://www.elipetromed.ro/hidrotermoterapie.html
15. http://www.ortokinetic.ro/p70-Electroterapie
16. http://www.scribd.com/doc/78743160/Razele-ultraviolete

28