Sunteți pe pagina 1din 3

De obicei nu obişnuiesc să vorbesc despre mine, considerând că o pot face

mult mai bine ceilalţi, ei fiind cei care ar putea să-şi exprime opinia în legătură cu
defectele şi calităţile mele.
Ca orice adolescent, am pasiunile, plăcerile şi slăbiciunile mele. De exemplu, îmi
place foarte mult să lucrez pe calculator, pentru a mă perfecționa și a descoperi
tainele acestuia. De asemenea, îmi face plăcere să-mi petrec timpul alături de cei
dragi mie, să mă plimb cu motocicleta, să fotografiez și să prelucrez fotografiile
obținute.
Referitor la alegerea făcută în privinţa liceului, nu am niciun regret, chiar
mă bucur pentru opţiunea mea, pentru că aici mi-am pus în valoare calităţile,
competenţele şi aptitudinile dobândite de-a lungul anilor de şcoală.
Sunt într-un moment de răscruce, când se încheie o perioadă frumoasă din
viaţa mea şi va începe o altă etapă la fel de frumoasă, sper eu, când, alături de
preocupările ştiinţifice din domeniul informaticii aplicate, voi avea parte şi de noi
experienţe de viaţă şi pregătirea unui nou drum pe plan profesional, familial şi social.
ELEV ROȘU BENIAMIN
Clasa a XII-a B
Premiul II –faza județeană –OTI-2013
Premiul II –faza județeană –OTI-2014
Mențiune la Concursul de Informatică Aplicată –Slatina -2013
Participare cu lucrare la Simpozionul National de Informatică Infopractic-Slatina -2014
Profesor coordonator: OPRIȘ SIMONA

Urma să descopăr pasiunea mea pentru disciplina Tehnologia


informației și a comunicațiilor încă de la intrarea mea la liceu. Performanţă se
poate obţine în multe feluri şi în multiple domenii. Eu am obținut-o prin multă
muncă și am avut un drum presărat cu împliniri şi uneori cu dezamăgiri, fapt
care a fost suficient ca să mă motiveze şi să mă ambiţioneze. A fost nevoie de
multă muncă, de multe renunţări şi sacrificii. Acum, în cel de-al treilea an de
liceu, privind înapoi mă bucur de rezultatele mele obținute la olimpiadele
județene de Tehnologia Informației, Concursurile Naţionale de la Slatina și
Bacău . Pe de altă parte, engleza este o altă disciplină căreia eu i-am acordat o
atenţie deosebită şi care m-a ajutat foarte mult să mă documentez pentru
realizarea lucrărilor cu care m-am prezentat la simpozioanele Infopractic din
Slatina și Explorit din Bacău.
ELEV SCHNAIDER TIBOR
Clasa a XI-a A
Premiul III –faza județeană –OTI-2013
Participare cu lucrare la Concursul National de Informatică Explorit-Bacău -2013
Mențiune –faza județeană –OTI-2014
Participare cu lucrare la Simpozionul National de Informatică Infopractic-Slatina -2013
Participare cu lucrare la Simpozionul National de Informatică Infopractic-Slatina -2014
Profesor coordonator: OPRIȘ SIMONA
Cum aş putea să încep? Științele exacte au fost dintotdeauna o plăcere
pentru mine. Când am ajuns la liceu şi îndrumată am descoperit că acestea ne
pot ajuta, învăţa, pot fi chiar o sursă de venit pe viitor. Disciplinele matematică
și fizică au fost pentru mine un început de drum in aprofundarea secretelor
acestora. Pe lângă ore, pregătirea pentru olimpiade și concursuri a însemnat
descoperirea altor taine. Olimpiadele și concursurile au fost o nouă experienţă,
o nouă sursă din care am avut de învăţat multe lucruri, lucruri care mă vor
ajuta. Pasiunea nu înseamnă doar rezolvarea problemelor și exercițiilor
primate ca temă acasă, ci și rezolvarea altora noi cu complexitate ceva mai
mare.
Eleva: Bodnar Ana-Maria
Clasa a X-a B
Premiul I - Concurs Naţional „Nonformalis” 2014 Râmnicu Vâlcea
Premiul III -Concursul Naţional pentru elevi – „Tehnium” 2014 Târgovişte
Menţiune specială- Concursul Naţional de experimente ştiinţifice şi inventică „Paşi pe urmele lui
Edison” Cluj-Napoca-2015
Mențiune–faza județeană –fizica 2015
Profesor coordonator: POP GABRIELA-MARIA

Preferința pentru anumite discipline o are orice adolescent


obișnuit, la fel și eu . Însă, nu toți știu câte lucruri noi se pot învăța și câte
avem de câștigat printr-o simplă participare la concursurile școlare,. Totul a
început în urmă cu un an, când am descoperit că ceea ce am învățat contează
Atunci am participat la olimpiade .și concursuri. Am muncit foarte mult, iar
rezultatele nu au încetat să apară . Deși, părerea mea este că nu rezultatele
sunt cele care contează întotdeauna, nu linia de finish, ci călătoria până acolo.
Nu pot spune că nu au existat nervi, oboseală, tensiune, emoții, dezamăgiri
sau alte stări, dar reușitele le-au completat, m-au făcut să zâmbesc și să spun:
”Chiar a meritat!”
Așadar, nu ezitați să vă dezvoltați și să vă cultivați cunoștiințele legate
de profilul pe care l-ați ales, într-o zi toate acestea vă vor ajuta.

Eleva: HALMAGYI ANDREEA MARIA Clasa a X-aB


Locul II ”Să cunoaştem Gazeta Matematică” -C N “Radu Negru” Făgăraş – octombrie 2013
Profesor coordonator: BABA DORIN-IOAN
Mențiune –faza județeană –OTI-2014
Profesor coordonator: OPRIȘ SIMONA
Menţiune specială -Concursul Naţional de experimente ştiinţifice şi inventică
„Paşi pe urmele lui Edison” Cluj-Napoca -2015
Profesor coordonator: POP GABRIELA-MARIA

Am descoperit pasiunea pentru materiile reale, ştiinţele exacte încă din


şcoala primară, când cifrele mi se păreau mult mai interesante decât literele. Pe
perioada frecventării liceului am fost motivată şi susţinută de familia mea şi de
doamna profesoară Fulgoș Rodica. Ea a avut întotdeauna încredere în
aptitudinile mele, m-a încurajat să particip la concursuri şi să accept
provocările.
Eleva Majer Carmen -Clasa a XII-aB
Premiul I -Concursul Zonal de Matematică ” Traian Duță -2014
Profesor coordonator:FULGOȘ RODICA
Îmi place matematica și îmi place să fac lucrurile temeinic. Fiind în
clasa a XII-a, mă pregătesc pentru examenul de bacalaureat și matematica este
disciplină de examen.
Am considerat, inițial, participarea ca un mod de a mă evalua și de a mă
pregăti mai bine pentru examen. Sper să reușesc să obțin un rezultat bun și la
bacalaureat.
Eleva Tomp Larisa
Premiul III -Concursul Zonal de Matematică ” Traian Duță -2012
Profesor coordonator:FULGOȘ RODICA

S-ar putea să vă placă și