Sunteți pe pagina 1din 10

Vulnerabilitatea la droguri şi alcool- Factori de risc şi factori

protectivi

Conceptul de vulnerabilitatea se referă la subiectul/subiecţii expunerii la manifestarea


ameninţărilor, caracterizând tipul şi nivelul de susceptibilitate, reacţia la stres a subiectului de a
suporta expunerea la manifestarea ameninţărilor.
Riscul se referă la ameninţări (origini/cauze), caracterizând consecinţele manifestării
acestora (pierderile, pagubele, suferinţele), percepţia asupra importanţei consecinţelor şi
probabilitatea de manifestare a ameninţărilor.
Dezvoltarea cunostintelor bazate pe evidenta stiintifica in domeniulconsumului de
droguri permite incercarea explicarii de ce, in ciuda cresterii presiunilor, formale şi informale,
deschise sau subliminale, la care suntsupuse diferitele grupuri ale populatiei, mai ales cele
vulnerabile din punct devedere socio-sanitar - copii, adolescentii şi tinerii -, diferitele patternuri
deconsum si abuz de droguri nu au continuat sa evolueze propoţonal forterespectivelor presiuni.
In ciuda lacunelor existente, s-au produs paşi sensibili în cunoasterea precursorilor
abuzului şi consumului problematic al diferitelor substanţe psihoactive, aceşti precursori au
început să se numeasca factori de risc şi auoferit bazele modelului teoretic al factorilor de risc şi
de protecţie.

I. MODELE EXPLICATIVE ALE CONSUMULUI DE DROGURI ŞI ALCOOL

1.1 Modele explicative ale consumului de droguri


1.1.1 Modelul maturităţii prin consumul de droguri. Labouvie, în anul 1996, propune
un model bazat pe autoreglare, unde elementele cheie sunt personalitatea şi autoeficienţa. În
ipostazele în care acestea eşuează, individul va răspunde necesităţilor sale imediate sau
presiunilor situaţiilor imediate cu ajutorul drogului. În plus, este probabil ca individul să nu aibă
scopuri personale sau că acestea sunt puţin importante, dificile, costisitoare sau greu realizabile.
Aceasta îl poate conduce la o stare de alienare şi depresie ce apare a putea fi depăşita prin
consumul de droguri (Georgescu, Moldovan, Cicu, 2009, p. 30).
1.1.2 Modelul autocontrolului– acest model elaborat pentru explicarea iniţierii şi
menţinerii consumului de droguri are la bază autocontrolul şi porneşte de la modelul bio- psiho-
social. Scopul acestui demers este de a câştiga independenţă şi de a obţine anumite capacităţi de
control prin căutarea unei alternative la întăririle parentale. La rândul său, procesul de
autocontrol se dobândeşte prin intermediul exercitării anumitor comportamente de către individ
ceea ce implică interacţiunea cu mediul. Printre abilităţile de autocontrol caracteristice se găsesc:
• rezistenţa la exprimarea agresivităţii după experimentarea unei frustrări;
• rezistenţa la transgresare, reglarea autoadministrării de întăriri şi rezistenţa la
tentaţie(Georgescu, Moldovan, Cicu, 2009, p. 39).

1.1.3 Un model comprehensiv şi secvenţial al fazelor consumului de droguri.În


1999, Becona a propus un model comprehensiv şi secvenţial al fazelor consumului de droguri.
Acesta propune 6 faze: faza de predispoziţie, de cunoaştere, de experimentare şi iniţiere a
consumului, de consolidare (abuz şi dependenţă) şi faza de abandon sau menţinere şi/sau
recădere.
a. În faza preliminară sau de predispoziţie se consideră următorii factori:
 Biologici: studiile au arătat că există o anumită vulnerabilitate genetică atât pentru alcool
cât şi pentru restul drogurilor ;
 Psihologici: autorii consideră importante personalitatea, inteligenţa şi învăţarea;
 Socioculturali: se referă la expectative, comportamente, evoluţie istorică, valori culturale
specifice etc.
b. Faza de cunoaştere. în această fază sunt importante:
 Mediul;
 procesul de învăţare;
 procesul de socializare;
 expectanţele.
c. Faza de experimentare şi iniţiere a consumului
În această fază factorii decisivi sunt cei cunoscuţi ca factori de risc şi de protecţie.
d. Faza de consolidarede la consum la abuz şi la dependenţă
În această fază ceea ce va determina menţinerea consumului substanţei în mod
fundamental sunt consecinţele, pozitive sau negative pe care le produce respectivul consum.
Acestea vor fi în directă relaţie cu anturajul, familia şi cu sine (Georgescu, Moldovan, Cicu,
2009, p. 39).
e. Faza de abandon sau de menţinere
Orice comportament se realizează într-un continuu temporal, în care individul poate
menţine acest comportament sau nu în cazul în care consecinţele sunt mai mult negative decât
pozitive. Astfel, dintre consumatorii diferitelor tipuri de droguri unii vor înceta să le consume
după una sau mai multe încercări, alţii după o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă iar alţii
vor continua consumul în mod neîntrerupt de-a lungul multor ani sau întreaga viaţă. Aceştia
ultimii sunt cei care se află în faza de menţinere.
Motivaţia pentru abandon poate avea cauze externe (presiune familiei, a prietenilor, a
societăţii etc.) sau interne (datorate problemelor cazate de consum fie de tip fizic, afectiv,
familiar etc.). Tratamentul joacă aici rolul sau fundamental pentru obţinerea abstinenţei şi
menţinerea acesteia pe termen lung.
f. Faza de recădere
Dependenţa de droguri poate fi considerată un comportament învăţat, consolidat şi dificil de
îndepărtat. De aceea tratamentul poate fi considerat un proces pe calea unui drum plin de
recăderi. Astfel individul abandonează consumul, recade, îl abandonează din nou şi din nou
recade până când acest proces se menţine de-a lungul timpului, sau apare un moment când se
obţine abstinenţa (Georgescu, Moldovan, Cicu, 2009, p. 40).

1.2 Modele explicative ale consumului de alcool


1.2.1 Modelul moral – pune accentul pe deficitele în ceea ce priveşte responsabilitatea
personală sau forţa spirituală în calitate de cauze principale ale beţiei sau alcoolismului. Deşi
teoriile bazate pe acest model au un caracter istoric, ele sunt încă actuale (Rădulescu,
Dâmboveanu, 2014, p. 437).

De exemplu: Conducerea maşinii sub influenţa alcoolului este considerată a fi un act


mai mult decât imoral, fiind proscrisă de legea penală ca infracţiune. Deşi cea mai mare parte
dintre actele criminale sunt comise sub influenţa alcoolului, beţia nu este considerată o
circumstanţă atenuantă, ci agravantă. Sistemul justiţiei penale pune un mare accent pe
responsabilitatea (morală) a individului. Un rol important în funcţionarea teoriilor morale în viaţa
socială îl are religia care instituie o serie de interdicţii asupra consumului excesiv de alcool
(Rădulescu, Dâmboveanu, 2014, p. 437).

1.2.2 Modelul biologic – pune accentul pe factorii genetici şi fiziologici care produc
alcoolismul. Modelele genetice sunt bazate pe evidenţe care arată că există niveluri ridicate de
alcoolism în rândul descendenţilor identificării, de către diagnosticieni, a riscurilor existente şi
avertizării indivizilor aflaţi în situaţii de risc în legătură cu pericolele consumului de alcool. Un
model biologic distinct îl reprezintă conceptul de „adicţie farmacologică”, în cadrul căruia
factorul cauzal presupus este alcoolul însuşi. Agenţii intervenţiei sunt, în concordanţă cu acest
model, medicii, iar intervenţia este orientată pe tratamentul medical (Rădulescu, Dâmboveanu,
2014, pp. 438-439).
1.2.3 Modelele socio-culturale – pun accentul pe rolul normelor sociale cu privire la
consumul de alcool, costul şi disponibilitatea alcoolului, natura mediului unde se consumă
alcool. Din acest punct de vedere, consumul de alcool pe cap de locuitor este influenţat
puternic de costuri şi disponibilitate. O presupunere importantă pe care se bazează asemenea
modele este aceea conform căreia cu cât este mai mare cantitatea de alcool consumată într-o
societate, cu atât există mai multe probleme sociale legate de alcool. Pe de altă parte, modelele
menţionate susţin ideea că însuşi mediul în care bea o persoană are o influenţă importantă
asupra cantităţii de alcool consumate. În concordanţă cu aceste modele, legislaţia şi politica
socială sunt principalii agenţi de intervenţie asupra consumului excesiv de alcool, care pot
acţiona prin intermediul unor reglementări menite să restrângă accesul la alcool şi să
crească preţul acestuia (Rădulescu, Dâmboveanu, 2014, pp. 439-440).
II. FACTORI DE RISC ŞI FACTORI DE PROTECŢIE
Cercetările ştiinţifice în domeniul prevenirii consumului de droguri centrate pe explicarea
relaţiei dintre consumul de droguri şi interacţiunea a diferiţi factori de risc de ordin personal,
familial şi social, evidenţiază faptul că dezvoltarea unor modele de consum nu este direct
proporţională cu forţa acestor factori. Factorii de risc sunt circumstanţele anterioare iniţierii
consumului, abuzului sau consumului problematic de droguri.
În 1994, Committee on Prevention of Mental Disorders al Institute of Medicine din SUA
a definit factorii de risc ca acele caracteristici, variabile sau circumstanţe care, acţionând în
viaţa unei persoane, contribuie la creşterea probabilităţii ca acea persoana să dezvolte o
problemă de comportament, în comparaţie cu orice altă persoană din populaţia generală,
selecţionată la întâmplare(Georgescu, Moldovan, Cicu, 2007, p. 46).

Prin factori de protecţie se înţeleg acele circumstanţe moderatoare ale expunerii la


factorii de risc.Factorii de protecţie nu sunt în mod necesar factori opuşi celor de risc, ci mai
degrabă este vorba de două realităţi distincte care interacţionează între ele(Georgescu,
Moldovan, Cicu, 2007, p. 46).Ipoteza existenţei factorilor de protecţie constă în aceea că anumite
circumstanţe sau condiţii ce pot media sau modera efectele expunerii la situaţii de risc şi, în acest
fel, pot reduce vulnerabilitatea indivizilor în faţa problemelor relaţionate cu drogurile.

2.1 Factorii de protecţie întăresc rezistenţa persoanelor supuse situaţiilor de risc,


acţionând ca elemente de protecţie faţă de potenţiale răspunsuri problematice.

2.1.1 Factori de risc sociali/contextuali:

Disponibilitatea drogurilor. Disponibilitatea şi accesibilitateacrescută a drogurilor


(numărul şi accesibilitatea punctelor de vânzare,eficienţa mecanismelor de promovare şi
distribuţie, atâtpentru drogurile legale cât şi pentru cele ilegale contribuie la creştereariscului de
utilizare a acestor substanţe.

Cadrul legislativ şi norme permisive faţă de consumul dedroguri.Când, de exemplu,


legile, taxele şi practicile comunităţii suntfavorabile/permisive faţă de consumul de droguri şi
infracţionalitate, saucând nu sunt bine definite, copii şi tinerii se află într-o situaţie cu risccrescut
privind iniţierea consumului de droguri.
Prezentarea în mass-media a comportamentelor favorabile consumului de droguri, a
comportamentelor antisociale şi violenţei.Este demonstrat ştiinţific faptul că există o relaţie
directă între prezentarea în mass-media a comportamentelor antisociale, a comportamentelor
favorabile consumului de droguri, a violenţei şi dezvoltarea agresivităţii şi comportamentelor
violente, mai ales în rândul copiilor şi tinerilor(Georgescu, Moldovan, Cicu, 2007).
2.1.2 Factori de risc familiali:
Probleme de comportament în familie. Diverse studii arată relaţia existentă între
ineficacitatea sau inconsistenţa în exercitarea rolurilor părinteşti şi a funcţiilor familiei în
stabilirea de norme, de comportament.
Probleme de management familial. Absenţa părinţilor sau a unor tutori capabili să ofere
suport emoţional pozitiv copiilor, absenţa unor legături afective puternice în mediul familial pot
fi relaţionate cu dezvoltarea unor comportamente de uz şi abuz de droguri.
Comportamente infracţionale în familie.Studiile ştiinţifice relevăfaptul ca prin rolul
modelator pe care îl are, familia poate contribui ladezvoltarea unor atitudini permisive faţă de
infracţionalitate în general,ceea ce iniţiază dezvoltarea unor comportamente de uz şi abuz de
alcoolşi droguri ilegale.
Probleme de abuz (emoţional, fizic, sexual) în familie.Stilul educativ agresiv, abuziv,
conduce în timp la conflicte intrafamiliale, cu conduce în timp la conflicte intrafamiliale, cu lipsa
unor repere şi valori familiale, contribuind la apariţiacomportamentelor dezadaptative cu risc de
debut al consumului de substanţe psihoactive (Georgescu, Moldovan, Cicu, 2007).

2.1.3 Factori de risc individuali:


Comportamente antisociale timpurii şi persistente.
Şcoala esteunul dintre principalii factori de socializare, în mediul şcolar poate fi
iniţiatcontactul cu egalii cu probleme de comportament.S-a demonstrat faptulcă există o relaţie
directă între debutul timpuriu al comportamentelorantisociale şi consumul ulterior de droguri (în
special alcool, tutun).
Eşecul şcolar.Randamentul şcolar scăzut a fost identificat ca factorde risc privind
frecvenţa şi intensităţii consumului de droguri. Pe de altăparte nu există nicio evidenţă că un
randament şcolar scăzut ar fi unfactor predictiv pentru abuzul de droguri.
Debutul timpuriu al problemelor de comportament în grupul de prieteni.Studiile
epidemiologice au oferit informaţii suficiente pentru a demonstra că intensitatea şi frecvenţa
consumului şi a consumului problematic, precum şi dezvoltarea problemelor legate de
dependenţă va fi mai mare cu cât vârsta de debut este mai mică.
Consum de droguri în grupul de prieteni.Consumul de droguri în grupul de egali este
unul dintre factorii asociaţi riscului iniţierii consumului individual (Georgescu, Moldovan, Cicu,
200
2.2 Factorii protectivi
Canalizarea pozitivă a curiozităţii adolescentului, cu scopul de a-i atrage atenţia de la
orice comportament şi situaţie periculoase. Acest lucru se realizează prin derularea unor
campanii informative prin care se oferă tinerilor informaţii corespunzătoare cu privire la riscurile
asociate consumului de droguri.
Promovarea educaţiei prin valori şi atitudine care denotă apreciere, respect şi
responsabilitate pentru sănătatea proprie şi cea a comunităţii.
Stimularea stimei de sine cu scopul reducerii riscului de consum ca alternativă la
îmbunătăţirea imaginii de sine - se realizează prin intermediul activităţilor de prevenire a
consumului de droguri dar un rol important îl are şi intervenţia părinţilor în acest sens.
Promovarea unei întrebuinţări diverse şi fructuoase a timpului liber care să ajute
adolescentul să îşi satisfacă necesităţile conform dezvoltării sale şi să construiască modele
pozitive de întrebuinţare a timpului său liber, plecând de la posibilităţile mediului în care
locuieşte.
Supervizare - supervizarea parentală, participarea semnificativă a părinţilor la activităţile
copiilor.
O bună legătură cu şcoala - existenţa unei legături pozitive cu şcoala şi cu profesorii,
existenţa unui randament şcolar bun, cu aspiraţii de a continua studiile (Cicu, 2008).

IV. PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI

4.1 Nivele de abordare în prevenirea consumului de alcool şi alte droguri

În prevenţia consumului de alcool şi alte droguri există patru nivele de abordare: (Băican,
Note de Curs).

 nivelul individual: ca metodă, accentul cade pe metoda consilierii, scopul fiind evitarea
debutului ca şi consumator;
 nivelul cuminicării publice: se poate face pe stradă (pliante, bannere, fluturaşi)sau prin
mass-media;
 nivelul construcţiei instituţionale: constă în crearea de reţele de instituţii care să
acopere ansamblul de nevoi în materie de prevenţie (centre de informaţie/informare,
centrede zi, centre de cură, etc);
 nivelul combinat: cuprinde toate cele trei nivele anterioare şi reprezintă fazele de
maturitate ale programelor de prevenţie, iar performanţa este cea mai mare (Băican,
2007).

4.2 Tipuri de prevenire


În prevenirea consumului de droguri se conturează programe în funcţie de
caracateristicile grupului ţintă şi anume, faptul de a fi sau nu expus comportamentului de risc
(Capita, Zamfir, 2014).

Capita şi Zamfir (2014) afirmă că sunt trei tipuri de prevenire:

a. Prevenirea primară se referă la:


 acţiuni de informare a grupului ţintă cu privire la efectele nocive ale drogurilor;
 formarea de abilităţi de autoafirmare personală, având drept grup ţintă, persoane, în
special tineri, ce nu au fost expuși consumului de droguri.
b. Prevenirea secundară se adresează grupurilor/persoanelor ce prezintă un risc crescut
pentru consumul de droguri, cei care, fie au experimentat deja, fie datorită
particularităţilor socio-economice şi culturale ale mediului, sunt mai expuşi fenomenului
(de exemplu, copiii consumatorilor de droguri).
c. Prevenirea terţiară se adresează consumatorilor de droguri şi are ca scop diminuarea
riscurilor asociate consumului de droguri precum infestarea cu HIV, hepatita B şi C
precum alte boli cu transmitere parentală.

4.3 Principalele strategii în prevenirea consumului de droguri:

Din punctul de vedere a lui Capita şi Zamfir (2014) sunt trei tipuri de strategii în
prevenirea consumului de droguri:

a. Reducerea cererii: se referă la dezvoltarea de competenţe individuale şi sociale utile


pentru dezvoltarea unei vieţi fără o problematică legată de droguri şi anume:
 creşterea stimei de sine;
 informaţii corespunzătoare despre droguri şi formele de consum;
 clarificarea valorilor;
 luarea deciziilor;
 generarea de alternative etc.
b. Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri: prevenirea drogodependenţei va
fi orientată atât către evitarea dependenţei cât şi a altor tulburări asociate. În acest sens
trebuie incluse activităţile de depistare şi control a patologiei organice şi psihologice
asociate consumului, dar şi cele orientate către prevenirea infectării şi transmiterii de boli
infecţioase.
c. Reducerea ofertei de droguri şi a promovării drogurilor: căderea disponibilităţii şi
accesului drogurilor pe piaţa de consum. Cercetările au demonstrat că există o corelaţie
între creşterea disponibilităţii, creşterea consumului şi multiplicarea problemelor asociate.

Asistenţa medicală, psihologică şi socială în cazurile consumului de droguri:

 consiliere individuală, familială sau de grup;


 consiliere psihologică şi psihoterapie;
 intermedierea legăturii cu serviciile medicale specializate de tip cură şi postcură;
 consiliere pe probleme de asistenţă socială;
 evaluarea medicală, psihologică şi socială a persoanelor susceptibile de a fi consumat
droguri şi înscrierea acestora în programe de tratament şi recuperare psiho-socio-
profesională;
 prevenirea şi tratarea bolilor asociate consumului de droguri;
 gestionarea tratamentelor de tip substitutiv cu metadonă (Capita, Zamfir, 2014).
Bibliografie

1. Băican, E. (2007). Note de curs „Prevenţie şi recuperare a persoanelor dependente de


alcool şi alte droguri”, Cluj-Napoca: Editura Lumina.
2. Cicu, G. (2008)Factori de risc şi de protecţie în consumul şi abuzul de droguri.
Disponibil online lahttps://ro.scribd.com/document/146283839/Factori-de-Risc-Si-de-
Protectie-Pentru-Consumul-de-Droguri.
3. Georgescu, D., Moldovan, A. M. & Cicu, G. (11 Aprilie 2009). Ghid de prevenire a
consumului de droguri în rândul adolescenţilori şi tinerilor. Diponibil online la
http://masterdroguri.ro/wpcontent/uploads/2015/03/ghid_de_prevenire_a_consumului_de
_droguri.pdf.
4. Capita G., Zamfir, I. (11 Ianuarie 2014).Spune nu drogurilor. Disponibil online la
http://spunenudrogurilor.weebly.com/despre-droguri.html.
5. Rădulescu, S. M., Dâmboveanu, C. (30 Septembrie, 2014). Consumul şi abuzul de alcool
ca o problemă socială şi medicală. Disponibil online la
http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.5-6-
2006/SORIN%20M.%20RDULESCU%20CRISTINA%20D%C3%82MBOEANU-2.pdf.