ROMANITATEA ROMÂNILOR

Se referă, aşa cum explica istoricul roman modern sas la origine Adolf
Ambruster în lucrarea sa „Romanitatea românilor”:
1. descendenţa romană a poporului român
2. latinitatea limbii române
3. continuitatea românilor
4. unitatea de neam a românilor
5. esenţa romană a unor obiceiuri şi datini române.
După ce a trecut mileniul marilor migraţii 3-13, izvoarele încep să-i
menţioneze pe români şi ţara lor, cele bizantine, cele ale vecinilor unguri, apoi
informaţii despre români au început să circule în rândurile papalităţii şi
misionarilor săi.
Cea dintâi atestare a elementului romanic la nord de Dunăre este un
tratat militar bizantin Strategykon al Împăratului Mauritius din secolul 7
d.H. , care ii numea pe locuitorii de la nord de Dunăre români, datorită limbii
vorbite. În secolul următor izvoarele despre români devin tot mai variate. Apoi
în sec.7-9 sunt atestate obiecte aparţinând autohtonilor romanici nord-dunăreni
la Poian , Alba Iulia şi Brăteşti.

a) În secolul 9, Geografia Armeană a lui Moise Coronatti menţiona o ţară

necunoscută Balak (Ţara Valahilor)
b) Tot în secolul 9, vechea cronică turcă, Oguzname (Legenda despre Oguz-
han) îi menţiona şi pe români şi ţara lor Ulakes (Vlahi) şi ţara lor Ulak’ili (Tara
Vlahilor)
c) în secolul 10 împăratul bizantin Constantin al 7 lea Porfirogenitul în
lucrarea sa „Despre administrarea imperiului” ii numea pe locuitorii de la
nord de Dunăre cu numele de români pentru că “au venit de la Roma “
d) tot în secolul 10 împăratul bizantin Vasile al II lea într-o scrisoare din 980 şi
apoi dintr-un act imperial din 1020 îi menţionează primul pe români cu numele
de vlahi.
Termenul de vlah îşi are originea în denumirea unui trib celtic
menţionat de Caesar, cu numele de Volcae. De la romani termenul a trecut la
germani desemnându-i în germana veche pe vecinii lor din apus şi sud cu
numele de valh (adică roman sau gal romanizat).
În germană termenul a cunoscut o răsfrângere , referindu-se doar la
locuitorii din peninsula Italică numiţi Walcher.Slavii venind în contact cu
germanii începând cu secolul al IX lea au preluat acest termen prin apostolul
lor Metodie, aplicând italienilor numele de Wlach, prin filieră germană. Aşadar
termenul de vlah înseamnă un străin, un neslav de limba romanică. El a
cunoscut în izvoarele medievale mai multe variante:
-1. Vlah în izvoarele bizantine şi sud slave
-2. Voloh – la slavii rasăriteni
 - 3. Valachus – în lumea catolică latină
- 4. Blach – la unguri ,transformat apoi în Olah

În secolul 11 apar noi izvoare despre români:

a)cronicarul bizantin Kekaumenos în Sfaturile şi povestirile sale îi menţiona pe
vlahii sud dunăreni în apropierea Dunării şi Sajo (Sava de azi)
b) geograful persan Gardizi în lucrarea sa “”Podoaba istoriilor” îi menţiona pe
români între Dunăre şi un Munte mare (Carpaţi).
În secolul 12 cronicarul bizantin Ioan Kynnamos secretar al împăratului
bizantin Manuel Comnenul care a organizat o expediţie militară contra
ungurilor în 1167, a străbătut teritoriile nord-dunărene , prilej cu care i-a
cunoscut pe români, despre care scria că “sunt coloni romani pentru că au
venit de mult din Italia “
În secolul 13 cel de-al treilea conducător al statului româno-bulgar al
Asăneştilor , Ioniţă cel Frumos (1197-1207 ) din nordul Peninsulei
Balcanice , în corespondenţa lui cu Papa Inocentiu al III lea vorbea de
caracterul latin al poporului şi limbii romane.
Şi cronicarii maghiari îi menţionau pe români:
1. Anonimus, cronicar al regelui Bela în opera sa “Gesta Hungaronum
“( Faptele Ungurilor) din secolul 12 arăta că la venirea ungurilor în Panonia,
aceştia i-au găsit acolo pe slavi, bulgari şi pe blachi (români) ca păstori ai
romanilor.
În secolul 13 cronicarul secui Simon de Keza în opera sa Gesta Hunorum et
Hungarorum (Faptele hunilor şi ale ungurilor) scria că ‘’românii erau în
Panonia şi în vremea hunilor ‘’ conduşi de Atila (sec 5 d.H) şi că ‘’ romanii ca
locuitori ai oraşelor s-au înapoiat în Italia ‘’ de teama ungurilor , iar ‘’ românii
‘’ care erau păstori şi agricultori ai romanilor au rămas de bunăvoie în Panonia
‘’.
După intrarea românilor în sfera de influenţa a papalităţii şi misionarilor
săi ,aceasta a luat cunoştinţă la apartenţa lor la ritul grec- oriental (ortodox )
nerecunoscut de papalitate.
Odată cu declanşarea luptei anti-otomane a Ţărilor Române în secolul 14
sporeşte şi interesul european faţă de români, îndeosebi umaniştii europeni
preocupaţi de originea şi istoria lor:
1. Primul umanist italian preocupat de istoria şi originea lor a fost Pogio
Bracciolini care afirma primul originea romană a poporului român , în secolul
15
2. Contemporanul său Flavio Biondo a afirmat despre românii cu care se
întâlnea la Roma că invocau cu mândrie originea lor romană
3. Enea Silvio Piccolomini devenit Papă cu numele de Pius al II lea între
anii 1458-1464 a făcut ca ideea originii romane a poporului nostru să intre în
circuitul ştiinţific European, contribuind cel mai mult a răspandirea acestuia pe
continent.
4. Umanistul grec stabilit în Italia înainte de ocuparea Constantinopolului
de către turci(1453) Laonic Chalchocondil şi un var, sau frate Demetrie,
cunoşteau şi ei originea romană a poporului român doar că îi numeau daci pe
cei de la nord de Dunăre, şi vlahi pe cei de la sud de Dunăre.

Ideile umaniştilor s-au răspândit şi la curţile europene:

1.Antonio Bonfini de la curtea lui Matei Corvin al Ungariei preciza
‘’Din coloniile şi legiunile duse de Traian în Dacia s-au tras românii”.El îşi
exprima admiraţia pentru modul cum a supravieţuit vechea limbă a Romei
printre români.
2.Filippo Buonaccorsi de la Curtea Iagellona a Poloniei a călătorit în
Moldova i-a cunoscut pe localnici aflând despre descendenţa romană .
3.Din secolul 16 Jan Laski episcop de Gnezno vorbind la Conciliul din
Lateran (1514) despre Moldova a semnalat originea romană a poporului, căci
spunea el “Sunt oşteni de odinioară ai romanilor”.
4.Nicolaus Olahus în opera sa „Hungaria” din 1536, primul umanist
român de faimă European a fost cel care a subliniat unitatea de neam, de limba,
religie şi obiceiuri a românilor.
5. Johanes Honterus, umanist sas din Braşov înscrie pe harta sa din 1542
numele de Dacia pe întreg teritoriul locuit de români.Tot în secolul 16, dalmatul
Anton Verancici şi italianul Francesco della Valle, care au călătorit în spaţiul
românesc i-au cunoscut pe români, ultimul a reprodus prima fraza în limba
română.Tot în secolul 16 au fost trei mari realizări:
- începutul scrisului în limba română
- prima afirmare a limbii române
- începutul tiparului românesc, unde s-a remarcat diaconul Coresi ce a
tipărit Psaltirea din 1570.
Apogeul culturii medievale româneşti a fost reprezentat de secolul 17,
deoarece au apărut primele cronici în română ; Grigore Ureche în Letopiseţul
Ţării Moldovei de la întemeiere până la domnia lui Aron –Vodă sublinia primul
originea romană a poporului roman lansând sintagma’’De la Rîm ne tragem şi
cu a lor limbă n-i amestecat graiul’’
2.Miron Costin sublinia în Letopiseţul Ţ.Moldovei „de la Aron Vodă la
Dabija Vodă” că ....istoria românilor trebuie să înceapă cu cea a dacilor cuceriţi
de Traian, considerat de el „cel dintâi descălecător”. Opera sa de bază a fost
„De neamul moldovenilor” prima consacrată exclusiv analizei originii române
a poporului român.
3.Stolnicul C-tin Cantacuzino a tipărit la Padova în 1700 ’Istoria Ţării
Românesti ‘’,sublinia pentru prima dată continuitatea de viaţă a dacilor sub
stăpânirea romană, unitatea şi continuitatea românilor şi arăta că la baza
etnogenezei române se afla dacii şi romanii.
Cronicarii moldoveni şi munteni vor transfera chestiunea romanităţii din
sfera tradiţiei în cea a istoriografiei , iar Şcoala Ardeleană va face din aceasta
o armă de lupta pentru emanciparea naţională şi socială.
Martin Opitz , cronicar sas în secolul 17, arăta că limba română e cea
mai apropiată de latină , precum şi obiceiurile populare, care pentru el erau
argumente pentru a demonstra romanitatea românilor.
Dimitrie Cantemir în secolul 18 a abordat în treacăt romanitatea românilor în
lucrarea “Descrierea Molovei”( “Descriptio Moldaviae”), ca apoi să realizeze
cea mai vastă opera dedicată exclusiv originii romane a poporului român.
’’Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor” subliniind ca şi cărturarii saşi
din secolul 17 Laurenţiu Topelnitus şi Johanes Trostes originea pur
romană a poporului român anticipând , una din ideile de bază ale Şcolii
Ardelene, numită şi şcoala latinistă sau puristă.
În secolul 18 Episcopul Greco-catolic Inochenţiu Micu Klein a elaborat
primul program complex de emancipare a românilor transilvăneni la 1844
numit Supplex Libbellus ale cărui idei au fost preluate şi dezvoltate de
reprezentanţii Şcolii Ardelene la 1791 când au elaborat Supplex Libbellus
Valachorum , care este primul program politic modern al românilor
transilvaneni, prin care romanitatea românilor s-a transformat într-o armă de
lupta naţională.Aceste idéi au fost preluate în momentele cheie ale luptei
pentru independenţa şi unitate naţională.
Unirea Principatelor 24 ianuarie 1859.
Cucerirea Independenţei 1877 – 1878
Marea Unire – 1 decembrie 1918
Aceasta idée a îmbrăcat forma daco-românismului ( ideologie
raţională care susţinea constituirea unui stat românesc în vatra vechii
Dacii).
Reprezentanţii Şcolii Ardelene:
- Samuil Micu
- Petru Maior
- Gheorghe Sincai
- Ion Budai Deleanu
 RETRAGEREA ROMANĂ DIN DACIA

S-a produs în vremea Impăratului Aurelian 271-275, din raţiuni strategice,

când romanii au retras din Dacia doar armata şi administraţia. Majoritatea
locuitorilor au rămas pe loc , numii daco-romani , de aceea procesul de
romanizare s-a continuat şi chiar amplificat ,întrucât a început a 3 a etapa a
procesului de romanizare numită generalizarea procesului de romanizare în
condiţiile marilor migraţii (sec.3 – 8 d.H.) .Continuitatea daco-romană este
atestată prin descoperirile arheologice de la Samisegetusa, Porolisum,
Alba Iulia, Napoca.Procesul de romanizare s-a extins şi asupra dacilor liberi
care profitând de retragerea armatei romane, au pătruns în fosta provincie
romană şi s-au aşezat alături de daco- romani , aşa cum atestă aşezările dacilor
liberi de la Cipău – Mureş, Mugeni – Harghita, Reci- Covasna, Sopteriu-
Bistriţa Năsăud, Sebeş Alba fapt ce a dus la uniformizarea culturii materiale
de factură romanică, care după aspectele sale regionale se numea Brateiu-
Moreşti în Transilvania, Ipoteşti – Cândeşti- în Oltenia si Muntenia, Costişa
– Botoşana - Hânsca în Moldova şi Basarabia.
Poporul român e rezultatul a două sinteze :
- prima a fost contopirea dacilor cu romanii (106 -271-275 ) şi care în
Dobrogea s-a continuat până în anul 602 dHR , cuprinzând şi dacii
liberi
-şi a doua, contopirea migratorilor în masa daco-romanilor în sec.4-6
d.H.

Procesul de transformare a latinii vulgare în limba română a început în

secolul 4 d.H. şi s-a încheiat în secolul 7-8 d.H.
Teritoriul de formare a limbii române a cuprins un spaţiu vast ,care
cuprindea teritorii de la nord şi sud de Dunăre :
1. Tracia de Nord Vest,
2. răsăritul Moesiei Superior ( partea orientală )
3. Moesia Inferior
4. Schytia Minor organizată ca provincie romană de Diocleţian (284-305),
intre Dunăre şi Marea Neagră, adică în Dobrogea , denumită şi Danubiano
-Pontic cu capitala la Tomis (Constanţa).
5. Dacia
Componentele de baza ale limbii române sunt :
1.- substratul lingvistic dacic , daco-moesian, traco – dacic (160-
180 cuvinte, 1400 cuvinte cu derivatele sale ) 10% din vocabular
2.- stratul latin al limbii române (60% din vocabular si 80% din
fondul activ principal al lb.române)
3.- influenţa slavă numită adstrat – 20% din vocabularul lb.române
4.- imprumuturi din alte limbi si neologisme 10%
Limba română are 4 dialecte :
- unul nord- dunărean, daco-roman
- trei sud –dunărene: - macedo-roman (aromân)
- megleno-roman
- Istro-roman
In cadrul limbii române s-au conturat 4 graiuri :oltenesc,
maramureşean, moldovean si muntenesc.Ultimul se află la baza limbii
literare române şi alături de operele literare din Moldova au dus la
formarea acesteia în secolul al 19 lea.
Ca limbă liturgică s-a folosit incă din secolul 9-10 slavona, de
origine sud-slavă , până in secolul 17 , când cultura română s-a
emancipat de slavonism si tiparele bizantine.Tot slavona a devenit şi
limbă de cancelarie din secolul al 14 lea.
Limba română în linii generale era formată in secolul 7-8,
ca o limbă romanică de factura orientală , denumită de lingvişti
straromâna sau proto- româna.Concomitent cu formarea limbii române s-a
incheiat si procesul etno-lingvistic si cultural, etnogeneza in secolul 8-9 .
După retragerea aureliană 271-275, profitând de plecarea armatei
romane au pătruns pe teritoriul ţării noastre valuri de migratori :
1 -sarmaţii-iazigii in Banat, menţionaţi de un autor latin
Amiommus Marcelinus.
2 - goţii germanici in Moldova şi Muntenia , dar au fost infrânţi
de huni în 376 d.H când ostrogoţii au trecut în Transilvania
3 - gepizii care după anul 454 d.H. s-au aşezat in vestul Banatului
, Crişana si centrul Transilvaniei.
4 - începând cu secolul VI d.H. daco-romanii au intrat în contact cu
un nou val de migratori: slavii, care au pătruns în Moldova şi la sud de
Carpaţi ( în Muntenia ) , ei numind ţinutul din câmpia Munteniei-Vlaşca
(Tara Vlahilor), ei fiind atestaţi arheologic prin necropole ca cele de la
Nusfalău – Sălaj, Someşeni –Cluj, Sărata-Monteoru, (sec .6-7 )
jud.Buzău.
In 602 d.H. slavii au trecut masiv la sud de Dunăre , dar nu toţi ,
fapt ce a avut mai multe consecinţe:
1. ruperea romanităţii orientale (vorbitori de lb.latină din partea de
răsărit a Imperiului Roman ) în două mari grupuri: unul nord
dunărean şi altul sud dunărean,( Balcanic)
2. populaţia moeso-romanică a fost asimilată de slavi
3. românii din Balcani au fost dislocaţi, dar s-au regrupat in munţi,
unde se află şi azi sub numele de vlahi sau aromani
4. romanii de atunci au rămas o insula de latinitate în marele ocean
de slavi.
5. romanii au pierdut controlul asupra Dunării , iar Dobrogea ,
organizata ca provincie romană în vremea Impăratului Diocleţian
 ( 284-305) cu numele Scitia Minor a ieşit şi ea de sub stăpânire
romană.
6. slavii rămaşi la nord de Dunăre au fost asimilaţi de daco-romani,
superiori numeric si cultural, dar au transmis influenţe fonetice si
de vocabular , numite ad-stratul slav al limbii romane 20%.După
retragerea Impăratului Aurelian 271-275, din Dacia , stăpânirea
romană la Dunăre a fost readusă temporar de Diocleţian şi la nord
de Dunăre de Constantin cel Mare 306-337 , iar ultimul împărat
roman care a stăpânit la nord de Dunăre a fost Iustinian 527-565
d.H..

Etnogeneza românească a fost rezultatul unui proces istoric –etno-

lingvistic şi cultural desfăşurat în vechea vatră traco-geto -dacă aflată între
Tisa, Nistru , Carpaţii nordici, Munţii Balcanici ( Haemus ) care în urma
cuceririi romane a suferit procesul de romanizare.

Etnogeneza a fost rezultatul a 2 sinteze , care au stat la baza etnogenezei

româneşti. Un element etnic important în cadrul acestui proces a fost cel geto-
dac. In ciuda războaielor cu romanii, şi a afirmaţiilor făcute de Eutropius
conform cărora “Dacia a fost secătuită de bărbaţi în urma lungului război cu
Traian” , dacii au continuat să populeze masiv provincia ocupată şi stăpânită de
Traian din anul 106 dH, ei fiind majoritatea populaţiei din provincie la acea
dată. Continuitatea dacilor după 106 este atestată de numeroase dovezi de
cultura materială dacică descoperite în aşezările civile şi castrele din Dacia în
sec 2-3 DH, dar mai ales de păstrarea unor toponime dacice : Apulum,
Potaissa, Napoca, Porolissum si Ampelum, dar şi hidronime dacice : Alutus-
Olt , Samus-Somes, Donaris-Dunare, Maris – Mureş toate de origine dacă.
Dacii s-au supus de bună voie lui Traian, după cum arăta Dio-Cassius, aspect
reprezentat şi pe Columna lui Traian.

Fără existenţa autohtonilor daci nici nu ar fi putut avea loc procesul de

romanizare, geto-dacii fiind elementul etnic primitor, activ al civilizaţiei
romane.

Teritoriul dacic rămas neocupat de Traian în anul 106 dHR ( Crişana,

Maramureş, Moldova Centrală şi de Nord şi în anumite perioade şi o parte
a Munteniei ) era în continuare locuit de dacii liberi. Aceştia s-au aflat în
raporturi strânse cu romanii, dar ei atacau frecvent şi graniţele imperiului .
Astfel în secolul 3 DH, când incursiunile acestora se intensifică, acestea erau
declanşate împreună cu goţii. Dacii liberi au avut şi relaţii paşnice cu romanii
prin realizarea de schimburi comerciale , fapt ce a dus şi la influenţarea
modului de viaţă al acestora , care au fost şi ei supuşi treptat procesului de
romanizare şi care se va extinde după încetarea stăpânirii romane în Dacia
( 271 -275 dHr ).

Retragerea aureliană a demonstrat că romanizarea geto dacilor a fost un

proces profund şi ireversibil , care a continuat şi s-a extins şi după aceasta
dată ,când a început a 3 etapă a romanizării Daciei ( sec 3-8 DH ) . După
abandonarea Daciei de Impăratul Aurelian , romanitatea nord-dunăreană nu a
dispărut , ci s-a extins în fosta provincie spre vest, nord şi răsărit prin mişcarea
naturală a populaţiei în ambele sensuri , creându-se un vast şi complex element
de civilizaţie de origine romanică , deosebită de cea a migratorilor şi chiar
superioară culturii acesteia.

După retragerea aureliană din Dacia, populaţia rămasă acolo numită daco-
romani , a continuat să vieţuiască la nord de Dunare fapt dovedit de
numeroasele morminte, vase tezaure din bronz ,inscripţii în latină alături de
elemente de cultura materială a migratorilor.

In sec 4-6 DH s-a produs a doua sinteză a etnogenezei româneşti

respectiv, topirea migratorilor în masa daco-romanilor. In această perioadă,
romanitatea nord –dunăreană a menţinut o legătură permanentă cu cea sud-
dunăreană în special în vremea lui Constantin cel Mare ( 306-307 ) şi
Iustinian ( 527-565 ) care au readus temporar stăpânirea romană la nord de
Dunăre . Daco-romanii au continuat să dezvolte o civilizaţie de origine
romanică în mediul rural unde satul era forma specifică de aşezare, în cadrul
căruia s-a consolidat obştea sătească, care a fost o formă tradiţională de
organizare social- economică.Aşezările săteşti s-au grupat de regulă într-un
anumit cadru geografic ( văile râurilor, depresiunile intramontane, locuri
protejate de păduri, munţi, dealuri ) în structuri autonome numite uniuni de
obşti pe care Nicolae Iorga le numea “Romanii populare” menite să reziste
migratorilor sau barbarilor. Ele vor constitui baza viitoarelor structuri politice:
ţări , câmpuri, codri, cobâle, ocoale, cnezate şi voievodate pe care se vor
întemeia statele feudale româneşti.

In legatură cu etnogeneza românească s-au formulat 2 teorii istoriografice

( adică un ansamblu de idei şi ipoteze referitoare la o problemă) :

1. Teoria autohtoniei – conform căreia vatra de formare a poporului român

este în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Această teorie a fost susţinută
 de majoritatea istoricilor şi lingviştilor români şi străini.

2. Teoria imigraţionistă lansată de Franz Joseph Schulzer într-o lucrare

publicată la Viena în 3 volume ( 1781-1782 ) “Istoria Daciei
Transalpine”, teorie reluată un secol mai târziu, susţinută cu argumente
de ordin istoric şi lingvistic de un alt austriac Robert Roesler, la Leipzig
in 1871 în lucrarea “ Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei vechi
a românilor” , de aceea mai e numită şi ’’teoria roesleriana “care
susţinea că poporul român s-a constituit undeva in Peninsula Balcanică şi
de acolo a migrat la nord de Dunăre în sec 12-13 fiind o teză care
promova numai scopuri politice.
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

Este un proces istoric, lingvistic şi cultural de naştere a unui popor.

Poporul român ca un popor vechi al Europei a avut un teritoriu naţional ,
ca parte a existenţei sale istorice care se individualizează prin 3 elemente :
Munţii Carpaţi, cursul inferior al Dunării şi Delta şi ţărmul Apusean al Mării
Negre.
Poporul Român, este un popor romanic ca şi cel francez, spaniol, portughez şi
italian fiind rezultatul fuziunii dacilor cu romanii.
Primele urme de viaţă omenească datează de circa 1,5 milioane de ani in
urmă. Ca şi pe plan european s-au parcurs toate timpurile preistorice: epoca
pietrei cu Paleolitic, Mezolitic si Neolitic. Revoluţia neolitică a marcat
începutul sedentarizării omului, cultivarea plantelor, domesticirea animalelor si
practicarea meşteşugurilor casnice: tors, ţesut şi olărit, precum si apariţia
“necropolelor” (cimitire ).
In Neolitic s-au remarcat prin ceramica excepţionala, culturile : Vădastra in
Oltenia, Gumelniţa in Muntenia de care aparţine si Zeiţa de la Vidra,
ceramica pictată de la Cucuteni in Moldova, unicat in Europa de acum 5000 de
ani, Cultura Hamangia in Dobrogea de care aparţine Gânditorul de la
Cernavodă si Culturile Petreşti si Turdaş in Transilvania , de ultima aparţine
scrierea nedescifrată de la Tartaria, judeţul Mureş (Tartaria) .
Toate aceste culturi formează vechea civilizaţie europeană care s-a dezvoltat
între anii 7500- 3500 î.H. care a atins apogeul între anii 5000- 4000 i.H.
In urma marilor mişcari de populaţie de la sfârşitul mileniului 3 i.H. când peste
populaţiile neolitice de la noi s-au aşezat triburile de păstori nomazi indo-
europeni, iar in urma procesului de Indo- Europenizare s-au format popoarele si
limbile indo- europene dintre care fac parte si tracii, atestaţi înca din epoca
Miceniana, apoi sunt menţionaţi in Iliada si Odiseea in secolul 8 i.H.apoi de
părintele istoriei Herodot in sec. 5 i.H. în care opera “Istorii” despre care afirma
că sunt al doilea neam ca mărime după inzi. Ei sunt creatorii civilizaţiei
bronzului şi locuiau ariile din SE Europei şi zona Balcanica din jurul Mării
Egee.
Tracii aveau 2 ramuri :
1. - o ramură la nord de Dunăre şi Munţii Hemus, adică ramura nordică -
geto-dacii

2 - o ramură sudică, tracii sudici , moesii, odrişii şi besii. Izvoarele greceşti ii

numeau pe stramoşii poporului român geţi . Primul autor grec care ii
mentionează pe geţi, a fost Herodot in anul 514 i.H. cu prilejul expediţiei
militare a lui Darius I împotriva sciţilor nord pontici, când geţii s-au opus
regelui persan, de aceea Herodot scria : “ Sunt cei mai viteji si mai drepti dintre
traci”, subliniind primul originea tracică a geţilor.
Dacii, sunt mentionaţii de izvoarele latine. Primul autor latin care ii
mentionează este Caius Iulius Caezar. Numele de Dacia apare prima dată la
Pliniu cel Bătrân sec. 1 d.H. Ei erau acelaşi neam şi vorbeau aceeaşi limbă ,
lucru menţionat de Strabon in opera sa “Geografia” : “Dacii si geţii vorbesc
aceeaşi limbă “ subliniind primul unitatea etnică si lingvistică a geto-dacilor .
Geto-Dacii sunt creatorii civilizaţiei fierului .Ei aveau ocupaţii agricole ,
foloseau plugul cu brazdar de fier din sec. 3 i.H.,păstorale : creşterea vitelor.
Mesteşugurile : metalurgia fierului, aurului, argitului şi a aramei sau ceramica
si olăritul, foloseau roata olarului inca din sec. 5 i.H.. Practicau si comerţul ,
făcând schimb de produse cu oraşele grecesti de pe malul Mării Negre,
Histria ,Tomis, Calattis, infiinţate de greci in sec. 7 – 5 i.H.
Oraşele greceşti foloseau moneda incă din sec.5 i.H., preluată şi de geto-daci
care şi-au batut moneda proprie inca din sec. 3 i.H.
Structura societăţii geto-dacice care a cunoscut o mare dezvoltare in sec.
1 i.H.- 1 d.H. cuprindea:
nobilimea numită tarabostes sau pillati din rândurile căreia se alegeau regii si
marii preoţi.

preoţimea care detţinea monopolul religiei si al cunoştiinţelor ştiinţifice .Marele

preot era la geto-daci al doilea demnitar in stat, care pe aceasta cale avea
caracter theocratic aşa cum a fost Deceneu in vremea lui Burebista

oamenii de rând erau numiti comati sau copilati, care erau liberi juridic, cei
mai numeroşi si care reprezentau masa in economie, sclavia fiind patriarhală, iar
sclavul era considerat membru al familiei.

Geto-dacii aveau si cunoştiinţe tiintifice menţionate de Iordanes, care

arăta că ei foloseau scrierea, mai intâi alfabetul grec si apoi latin. Aveau
cunoştiinţe de astronomie, dovadă Marele Sanctuar Rotund si Altarul de
Andezit descoperit la Sarmisegetuza. Medicina – trusa medicală descoperită
tot la Sarmisegetuza.
Arta – arhitectura civilă , militară si religioasă.
XXXXX Se remarca la geto-daci arhitectura militara, celebra tehnica
murus –dacicus, folosită la sistemul de fortificaţii din producatorilor şi cu un
rol esenţial in viaţa economică.
sclavii, putin numerosi si rol secundar Muntii Orastiei.
Geto-dacii erau organizaţi in uniuni tribale inca din sec. 3 – 2 i.H.
In timpul lui Burebista , al doilea demnitar in stat era marele preot
Deceneu, iar in timpul lui Decebal al doilea demnitar in stat era viceregele
Vezina, menţionat de Dio Cassius(autor latin)

Unificarea triburilor geto-dacice a fost realizată de Burebista 82- 44

i.H. cu sprijinul lui Deceneu , fiind creatorul statului dac care a fost o
monarhie militară.
După ce Burebista i-a infrint pe celţii din N-V Daciei el a extins hotarele
in nord până la Carpaţii Păduroşi , in sud până la Munţii Haemus (Balcanii
de azi), in V până in Boemia şi in est până la Bug si Marea Neagră, el
stapânind si oraşele greceşti de pe litoralul nordic si vestic al Mării Negre de la
Olbia pina la Apollonia, in acest fel el a devenit “cel dintâi si cel mai mare
rege din Tracia” cum arata o inscripţie in limba greaca, in cinstea solului sau
Acornion descoperită la Dyonisopolis (Balcic,Bulgaria).
După moartea lui Burebista în anul 44 i.H. statul său s-a destrămat in
4, apoi în 5 regate cum arata Strabon, care erau ameninţate direct de romani,
chiar din timpul lui Burebista dovadă că în anul 28 i.H., romanii au ocupat
Dobrogea, pe care in anul 46 d.H au anexat-o la Moesia (provincie romana).
In epoca fierului geto-dacii îşi creaseră o vasta entitate etnică, lingvistică, de
civilizaţie şi economică, iar in vremea lui Burebista o vastă unitate politică –
Regatul Dac.
Atacurile Geto-Dacilor la sud de Dunăre in vremea impăraţilor Vespasian (69-
79), Domiţian (81- 96),au determinat declanşarea războaielor daco- romane
începute in iarna anului 85- 86, când regele dac Duras i-a atacat pe romani la
sud de Dunăre, dar a fost respins de Domiţian care a trimis prima armată la nord
de Dunăre in anul 87 d.H. Lupta s-a dat la Tapae, dacii conduţi de
Diurpaneus, obţin victoria, acesta devenind rege cu numele de Decebal (87-
106), intrucât Duras i-a cedat tronul .
In anul 88 d.H. romanii au trimis o nouă armată, lupta a fost tot la Tapae,
Decebal infrânt este nevoit sa incheie o pace de compromis in anul 89 cu
Domiţian, prin care statul dac devenea clientelar Romei, iar Decebal primea
subsidii, meşteri, militari şi tehnicieni romani.
Noul impărat Traian (98- 117) a suprimat aceste subsidii si a pregatit 2
războaie dacice: primul (101- 102) incheiat cu pacea, cu condiţii grele
pentru daci si războiul 105- 106, cand Dacia a fost cucerită de Traian. Cea mai
mare parte a Daciei a devenit provincie romană de tip imperial condusă de un
reprezentant al impăratului numit Legatus Augusti.
In anul 106 au rămas neocupate de Traian ( in afara Imperiului Roman)
Crişana, Maramureşul, Moldova centrala si de nord unde erau dacii liberii.
Sub urmaşul şi fiul lui Traian, impăratul Hadrian (117- 138 d.H.), Dacia a fost
reorganizată in 2 provincii : Dacia superior si Dacia inferior. Tot el a desprins
un teritoriu din nordul Daciei unde a format Dacia Porolisensis. Ultima
impărţire administrativă a Daciei a fost făcută de impăratul Marcus Aurelius în
anul 168.
1 Dacia Apulensis - fosta Dacie Superior;

1 Dacia Malvensis- fosta Dacie inferior;

1 Dacia Porolisensis
Toate trei conduse de un singur guvernator roman Legatus Augusti, Praetore
Daciarum Trium.

Organizarea administrativă a fost insoţită de construirea unui sistem de drumuri ,

inflorirea vieţii urbane,a meştesugurilor şi culturii. După cucerirea Daciei s-a
declanşat un proces universal numit romanizare in urma căruia s-au format
popoarele neo-latine, adică moştenitoare ale Romei şi care poarta “Sigiliul
Romei”- aşa cum afirma Nicolae Iorga.
Nicolae Iorga afirma “Noi am rămas romani pentru ca nu ne-am putut
despărţi niciodată de amintirea Romei”

Romanizarea in Dacia a fost un proces organizat de statul roman, datorită

importanţei economice si strategice.Romanizarea a fost elementul
fundamental in formarea poporului român şi a limbii române.

Elementele fundamentale ale etnogenezei româneşti au fost :

1. - substratul care este dacic

1. - stratul care este romano-latin

Romanizarea s-a înfaptuit în anumite condiţii şi în mai multe etape sub

acţiunea mai multor factori .
Etapele :
1.- faza preliminară sau pre-romană în secolul I i.H.- I d.H. când au avut
loc numeroase contacte între daci şi romani, primele contacte intre daci si
romani au avut loc inca din secolul 2 I.H.
2- romanizarea propriu-zisă sau etapa romană 106 – 271/275 , care a
cuprins si dacii liberi si care in Dobrogea s-a prelungit până la inceputul
secolului 7 (602 d.H.)
3. generalizarea procesului de romanizare in condiţiile marilor migraţii
din secolele 3-8, numită şi etapa post-romană sau post-aureliană,când s-a
desăvârşit procesul de romanizare si de formare a poporului român şi
limbii române.

Romanizarea s-a infăptuit sub acţiunea mai multor factori:

1.- factori cu acţiune vizibilă si urmări dovedite : administraţia, armata,
veteranii, coloniştii, urbanizarea
2- factori cu acţiune mai putin vizibilă, viaţa economică, dreptul roman,
viaţa spirituală, viaţa culturală şi creştinismul

1.Administraţia a fost un factor cu acţiune permanentă şi obligatorie ,

deoarece toţi funcţionarii romani vorbeau limba oficială a Imperiului
roman ,latina.
2.Armata a avut rol in apărarea provinciei şi consolidarea vieţii romane,
romanii aducând în Dacia circa 40000 -50000 militari , constituiţi din unităţi
de elită ale armatei romane, legiuni, în total 3, formate numai din cetăţeni
romani şi trupe auxiliare( alae şi cohorte) formate din cetăţeni provinciali
de diferite etnii. Dacia era împânzită de un puternic sistem defensiv : castre,
turnuri de observaţie şi valuri de pământ (se numeau limesuri) sistem de
apărare care consta in ziduri de piatra şi valuri de pământ construite la
graniţele imperiului roman .
Pe lângă castre romanii au construit aşezări civile Canabae unde se aflau
familiile militarilor din castru.Armata a avut un rol important şi în evoluţia
demografică si in urbanizarea Daciei.Militarii activi dar şi veteranii au fost
propagatori activi ai culturii şi civilizaţiei romane în Dacia.
3.Veteranii erau ostaşi din toate categoriile de trupe ale armatei romane
,care după satisfacerea serviciului militar se bucurau de anumite drepturi şi
privilegii ,ei se bucurau de prestigiu, ocupau funcţii administrative, erau
ordonaţi, disciplinaţi, ştiau carte, şi cel mai important , vorbeau limba latină,
contribuind la răspândirea acesteia până in cele mai îndepartate state. In
vremea Imparatului Septimius Severus ( 222-235 DH ) a aparut o noua
categirue de veterani, numiti si graniceri ( limitanei ) care au fost
improprietariti cu pamant a granitele imperiului pentru a lupta cu indarjire ca
sa le apere.
4.Colonistii . In Dacia a fost o colonizare masivă , coloniştii fiind atraşi
de bogăţiile Daciei.Eutropius, autor latin din secolul 4 d.H. arăta “că în
Dacia au fost aduşi colonişti din toată lumea pentru popularea oraşelor şi
cultivarea ogoarelor’’.Ei au avut rol în dezvoltarea mineritului,
mesteşugurilor, agriculturii şi urbanizării.Ei erau latinofoni şi în raporturile
zilnice cu geto-dacii au contribuit la învăţarea limbii latine în Dacia.
5.Urbanizarea Oraşele construite de romani în Dacia au fost de două
tipuri:
1- de tip colonial organizate după modelul Romei, primul fiind noua capitală
a Daciei , Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetuza , apoi
Apullum , Drobeta, Napoca, Potaisa şi Tropaeum Traiani.
2- oraşe de tip Municipia cu autonomie administrativă şi juridică ,
ca:Porolisum, Ampelum , Dierna şi Tibiscum în Dacia şi Troesmis în
Dobrogea.
Oraşele au fost factor de propagare a culturii şi civilizaţiei romane, îndeosebi
la sate.Rolul oraşelor la sate a fost jucat de conacul stăpânului numit în limba
latină “Villa Rustica”.
Aşezările rurale întemeiate de romani în Dacia erau de două tipuri :
- pagus( pagi )- cătun ( cateva case )
- vicus (vici) – aşezare rurală cu reţea stradală şi centru civic.
Dintre factorii cu acţiune vizibilă care ţin de stilul de viaţă roman:
1. viata economică , după cucerirea masivă a Daciei, ea a fost integrată în
sistemul economic roman, realizând un intens schimb de produse cu imperiul
şi celelalte provincii. Relaţiile de muncă stabilite între autohtoni şi
administraţia romană, au contribuit la învăţarea limbii latine de către
băştinaşii geto-daci.
2. dreptul roman : în Dacia au fost introduse normele juridice romane-
Constituţia Antoniniana 212, dată de Impăratul Caracalla in 212 d.H. , de
aceea geto-dacii îşi exercitau drepturile in limba latină, folosind sistemul de
legi romane.Aceste norme juridice romane au influenţat modul de a gândi şi
a acţiona al daco-romanilor , ele aflându-se şi la baza dreptului românesc.
3. Viaţa spirituală se caracterizează in Dacia printr-o varietate a cultelor
religioase, deoarece in Dacia au fost aduse toate zeităţile romane. Se adorau
şi vechile zeităţi dacice , dar sub nume romane , fenomen care se numea
“Interpretatio Roman”, sau cel de sincretism religios, contopirea unor
divinităţi asemănatoare, dar de origini diferite , intr-una singură,ambele
fenomene fiind premise reale ale romanizării Daciei .
Viaţa religioasă a contribuit la înfaptuirea romanizării , datorită folosirii
limbii latine şi adoptării în Dacia a zeităţilor romane.

3. Viaţa culturală a avut rol decisiv , limba latină fiind singurul mijloc de
comunicare între geto-daci şi romani.Invăţarea ei este dovedită de :

a) - cele peste 3500 inscripţii latineşti descoperite in Dacia

b) - tabliţele cerate de la Alburnus Major(Rosia Montana)
c) - existenţa unor şcoli elementare (ludii literatti)
d) - instrumente de scris numite romane, numite stili

4. Creştinismul a pătruns din Imperiul Roman în limba latină, dovadă

terminologia bisericească din română, termenii de baza sunt de origine
latina:
- Angelus-inger
-Christianus - creştin
- Baptisare- a boteza
- Paschae – Paşti
- Domine et deus – Dumnezeu
- basilica – biserica
De asemenea fondul principal de cuvinte din limba română (80%) sunt
de origine latină. Pătrunderea creştinismului în Dacia e atestată şi de
inscripţii aşa cum atesta donariul de la Biertan , secolul 4 d.H., cu
inscripţia latină “Ego Zenovius votum posiu”, “Eu Zenovius am pus
aceasta ofranda”.
Creştinismul a pătruns mai intâi in Dobrogea , care era anexată la
provincia romană Moesia încă din secolul I d.H.( anul 40 d.H.),
 evanghelizarea Dobrogei fiind infăptuită de SF.Apostoli Andrei si Filip .In
secolul II d.H. creştinismul s-a răspândit şi in Dacia după cucerirea
acesteia de Traian in 106 d.H. (creştinirea masivă a daco-romanilor s-a
produs in secolul 4-5 d.H, un rol important l-au avut si episcopiile de pe
linia Dunării.Prima biserică creştină a fost descoperită la Slăveni, jud.
Olt din secolul 4 d.H. , a doua la Sucidava secolul 5 d.H. şi a 3 a la
Drobeta, secolul 6 d.H.
Unii împăraţi romani i-au pedepsit pe creştini, îndeosebi
Diocleţian 284-305 , care îi condamna la moarte şi muncă silnică ,de
aceea din vremea sa datează primii martiri creştini.
In anul 313 Constantin cel Mare a fost primul împărat roman
care, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) a dat libertate de cult
creştinismului în Imperiul Roman, iar în anul 391 Imparatul Theodosius
a desfiinţat cultele păgâne, creştinismul devenind religie
oficială.Poporul roman a fost primul popor creştin in sud estul Europei ,
deoarece in secolul 8 , când s-a încheiat în linii mari formarea acestuia , el
s-a născut de la început ca un popor creştin.

Limesuri = sistem de fortificaţii construite de romani la graniţele

Imperiului ce constau dintr-un zid de piatra sau valuri de pământ

11 orase construite de romani in Dacia :

- 7 de tip colonial , după modelul Romei
- 4 de tip municipia (cu autonomie
administrativă şi juridică )

Cel care a refăcut unitatea statului dac după Burebista a fost Decebal,
mai mic dar mai dezvoltat şi bine organizat.El era ajutat de un vicerege
numit Vezinas, meţtionat de un autor latin , numit Dio-Casius şi de un
sfat.Avea comandanţi militari în fruntea cetăţilor iar lucrările agricole erau
supravegheate de trimişii regelui.

Trecerea masivă a slavilor la sud de Dunăre - în anul 602 D.H.(dar nu

toţi).
 MODERNIZAREA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ŞI CULTURALĂ IN
SECOLELE XIX – XX

Modernizarea economică s-a infăptuit prin revoluţia industrială şi progres

tehnologic.Revoluţia industrială a inceput in Anglia la sfarsitul secolului 18 ,
odată cu inventarea maşinii cu aburi , de James Watt, in 1769, care a dus la
creşterea productivităţii muncii , deoarece maşina s-a utilizat in industria
minieră , in transporturi.Pâna la 1850 revouţia industrială s-a bazat pe fier,
fontă, cărbune si maşina cu aburi.
In secolul 19 revoluţia industrială s-a generalizat in toată Europa.
Dupa 1880 s-a declanşat a doua revoluţie industrială , care a dus la
inlocuirea fierului cu otelul si a cărbunelui cu petrolul, gazele naturale şi
electricitatea ca noi surse de energie. Tot la sfârşitul secolului al 19 lea a luat
sfârşit supremaţia economică a Angliei care a fost intrecută, pe continent de
Germania si in lume de SUA.
Progresul tehnologic început odată cu inventarea maşinii cu aburi a fost
continuat odată cu inventarea locomotivei de George Stephenson în 1829, apoi a
fost inventat dinamul în 1866 de Siemens, telegraful cu fir in 1840 de către
Morse. În 1876 telefonul lui Graham Bell , în 1879 becul de Thomas Edison, la
1885 motorul cu explozie internă de Daimler-Benz, iar în 1895 a fost inventat
cinematograful de către fraţii Lumiere, şi telegraful fără fir de Marconi tot in
1895.
Modernizarea în Europa Centrala şi de Rasărit s-a infăptuit mai lent ,
deoarece exista un decalaj tehnologic şi de civilizaţie faţă de Europa Occidentală,
care s-a păstrat şi chiar s-a adâncit în secolul 19.Conştientizarea acestui decalaj a
condus la ideea că modelul occidental e modelul ce trebuie urmat după formarea
statelor naţionale şi apariţia partidelor politice în aceasta zonă la sfarşitul primului
război mondial.
Partidele politice din aceste state vedeau modernizarea in mod diferit:
1.-Partidele liberale şi de stânga considerau că imitarea modelului
occidental ducea automat la modernizare
2.- Partidele conservatoare şi de dreapta susţineau un ritm mai lent de
modenizare şi o adaptare mai lentă a formelor occidentale la fondul autohton.
Şi in Romania au fost mai multe viziuni cu privire la modernizare:
1. - adepţii dezvoltării si modernizarii ţării după modelul occidental , prin
urbanizare şi industrializare, în frunte cu Dionisie Pop Martian, P. S.Aurelian,
A.D.Xenopol.
2. - alţii susţineau conservarea societăţii tradiţionale , a valorilor culturale
românesti, in frunte cu junimiştii şi revista “Convorbiri literare” .Societatea
Junimea era condusă de Titu Maiorescu, creatorul teoriei formelor fără fond.
 - alţii sustineau dezvoltarea prioritară a agriculturii , semănătoriştii, in
frunte cu Nicolae Iorga şi poporaniştii în frunte cu Constantin Stere
- După primul război mondial s-a continuat disputa între tradiţionalişti , în
frunte cu , Lucian Blaga , Nechifor Crainic, Mihail Sadoveanu , L.Rebreanu si
Garabet Ibrăileanu , care conducea revista “Viata Românească”.
- Tabăra modernistă in frunte cu Eugen Lovinescu, Constantin Rădulescu
Motru si Stefan Zeletin, care promovau aspiraţia către europenism si sincronizarea
cu Europa. Modernizarea socială s-a infăptuit in secolul 19 prin urbanizare,
revoluţie demografică si crearea societăţii de masă.
Urbanizarea a început prima dată in Anglia în prima jumătate a secolului 19,
când cei care au migrat de la sate s-au stabilit in cartiere periferice , insalubre şi
munceau pe salarii mici.
După 1850 s-au imbunătăţit condiţiile vieţii la oraşe prin introducerea servicillor
publice, extinderea reţelei sanitare şi de învăţământ, care devin aspecte cotidiene, fără
de care viaţa ar fi într-un oraş modern ar fi imposibilă.
Modernizarea socială a insemnat şi crearea societăţii de masă , dar şi apariţia
clasei de mijloc, care obţinea câstiguri financiare, investea in locuinţe, frecventa
anumite activităţii culturale, avea o anumită moda vestimentară şi deci căuta să imite
elitele burgheze si aristocratice.
Modernizarea culturală in secolul 19 s-a făcut prin extinderea instrucţiei
şcolare, respectiv modernizarea şi dezvoltarea învăţamântului, a programelor
şcolare, a manualelor, construcţia de noi şcoli şi creşterea numărului elevilor.Toate
guvernele, îndeosebi cele liberale au susţinut dezvoltarea si modernizarea
învăţământului de care depindeau atât industrializarea cât şi democratizarea
societăţii.Modernizarea învăţământului a început în Europa din Franţa unde in
1833 s-a adoptat Legea Guizot prin care fiecare comunitate era obligata să intreţină
o şcoală elementară.
În Belgia au fost dispute pe marginea legislaţiei şcolare între catolici şi
liberali.Catolicii doreau să se menţină autoritatea şi influenţa bisericii asupra
şcolii, iar liberalii doreau introducerea unui învăţământ public, laic şi gratuit.
Laicizarea şcolii a început tot in Franţa şi a însemnat scoaterea şcolii de sub
autoritatea bisericii . În secolul 19 s-a introdus învăţământul primar obligatoriu şi
gratuit, asigurându-se instrucţia de bază a naţiunii şi crearea unei culturi
omogene.Tot în secolul 19 s-au infiinţat şi şcoli de stat şi s-au creat noi
universităţi. Şi în Ţara Româneasca in secolul 19 s-au făcut importante
progrese, trecându-se de la învăţământul in limba greaca( sec.18) la
învăţământul în limba româna în secolul al-XIX- lea.
Bazele învăţământului public au fost puse prin Regulamente Organice.
Primele şcoli în limba română au fost infiinţate la :- Iaşi de către Gheorghe
Asachi şi la‘’Trei Ierarhi” si la Bucuresti la “Sfântul Sava”, de Gheorghe Lazăr
la începutul secolului al-XIX- lea. Prima instituţie de învăţământ superior a fost
“Academia Mihăileana” de la Iasi, in 1835.
 Prima lege specială dedicată învăţământului a fost in timpul lui Cuza,
,,Legea instrucţiunii publice’’, apărută la 7 decembrie 1864, prin care se
introducea şi la noi învăţământul primar obligatoriu şi gratuit, asigurându-se
educaţia de bază a naţiunii, garantată prin construcţia de şcoli, tipărirea de manuale
şi plată salariilor cadrelor didactice, de la bugetul statului.Tot în timpul lui Cuza s-
au infiinţat şi la noi primele universităţi : în 1860 la Iasi şi în 1864 la Bucuresti.
Construirea şcolilor primare s-a continuat prin ,, Legea Spiru Haret’’ din 1898,
prin extinderea reţelei şcolare ca urmare a construcţiei de şcoli ,,Spiru Haret’’. Tot
prin această lege s-a infiinţat învăţământul secundar de 8 clase , s-a introdus
examenul de absolvire , care de atunci se numeşte BACALAUREAT.
1871 -Universitatea Cluj (Transilvania)
1874 - Universitatea Cernăuţi (Bucovina)

În secolul 19 s-au dezvoltat si o serie de curente de gândire :

1 . – Pozitivismul, care a dominat secolul 19, întemeiat de August Comte, care
promova încrederea în puterea raţiunii şi a cunoaşterii umane, arătând că societatea e
guvernată de legi asemănătoare cu cele ale universului fizic, totul fiind supus
observaţiei şi experimentului.
Această încredere în puterea cunoaşterii a contribuit la combaterea bisericii si
laicizarea bisericii.
În biologie a îmbrăcat forma evoluţionismului intemeiat de Charles Darwin
care arăta că toate formele vii au cunoscut o evolutie ascendentă, de la simplu la
complex.
În secolul 20 bazele pozitivismului şi evoluţionismului au fost imbunătăţite.

1.- Sigmund Freud si Karl Gustav Jung au subliniat rolul inconştientului şi al

viselor in viaţa omului.S.Freud in 1916 arăta că acţiunile oamenilor sunt
determinate nu numai de raţiune ci şi de instincte.
2- În 1905 Albert Einstein a amendat bazele fizicii Newtoniene punând totul
sub semnul relativităţii.
3. – Americanul William James a adus o abordare nouă, pragmatică , arătând
că orice idée care funcţionează este adevărată, iar adevărul nu mai este imuabil,
dat odată pentru totdeauna, ci este creat prin acţiunea umană.
4.- Francezul Henry Bergson a interpretat timpul, spaţiul si libertatea dintr-o
perspectiv nouă, metafizică, respingând abordările materialiste si mecaniste, el
considerând că elanul vital este o forţă creatoare care determină evoluţia vieţii
iar intuiţia o metodă profundă de cunoaştere.
5.Germanul Friederic Nietzsche se opunea cu vehemenţă credinţei în
existenţa obiectivă a lumii, si propunea simţul si simţurile comune ca mijloace
utile de intelegere a lumii.
6.Materialismul dialectic si istoric intemeiat de Karl Marx cu rădăcini in
secolul 19 , reflecta concepţia marxistă asupra societăţii şi a lumii.
 Dacă până in secolul 19 accesul la cultura era rezervat doar unor categorii
privilegiate si restranse, datorită progresului tehnologic si ştiintific din secolul
20 , cultura s-a democratizat treptat , îndeosebi ca urmare a invenţiilor, a
existenţei presei scrise si chiar a televiziunii din anul 1929, când BBC a
transmis primele emisiuni .
La mijlocul secolului 20 a aparut o noua cultura specifica tinerilor , o
contracultură ca o alternativă la cultura oficială , care reflecta contradictiile
dintre generatii( miscarea Hippy in anul 1960 ) .
1.Instuiţionismul – întemeiat de H.Beyson
2.Fenomenologia – întemeiată de Martin Heideggen
3.Existenţionalismul – întemeiat de Jean Paul Satre
In teritoriile românesti aflate sub ocupaţie straină, in Transilvania existau
scoli primare si secundare.
În Transilvania , unde din 1867 , când s-a instituit dualismul Austro-
Ungar, aceasta a fost anexată la Ungaria, când s-a declanşat procesul
maghiarizării forţate a românilor. Deşi existau scoli primare si medii, lipseau
instituţii de invăţământ superior, cu exceptia unor facultăţi teologice ale
bisericii ortodoxe de la Sibiu, Arad si Caransebes.
Biserica greco-catolică infiinţată prin diplomele Leopoldine 1699-
1701, avea şi ea facultăţi teologice la Blaj, Oradea , Lugoj si Gherla.Desi din
1871 functiona Universitatea din Cluj , ea nu era accesibilă românilor , predarea
fiind in maghiară.
In Bucovina , anexată la Austria in 1775, invăţământul românesc a fost
supus procesului de germanizare, desi planurile de invatamant prevedeau
introducerea in scolile primare şi gimnaziale a limbii si literaturii române,
predarea acesteia se facea tot in limba germană.In 1875 s-a infiinţat la
Universitatea germană din Cernauţi o catedră de limba română.
In Basarabia anexată la Rusia din 1812, politica de desnationalizare a
fost deosebit de agresivă, deoarece din 1867 s-a interzis folosirea limbii
române in scoli si s-a introdus în locul acesteia limba rusă.
In Dobrogea , care se afla sub stapânire otomană ,din 1417 s-a organizat
invăţămînt românesc cu sprijinul guvernului de la Bucuresti, care a subvenţionat
infiinţarea unor scoli primare dupa 1859, dar si cu sprijinul unor profesori ca
Nifon Bălăşescu , care si-a adus aportul la infiintarea unor scoli primare in
Dobrogea.
Dupa instaurarea dualismului Austro- Ungar in 1867 , s-a declanşat de
catre statul maghiar desnaţionalizarea prin maghiarizare, asa cum atesta legile
Trefort din 1879 si Legea Appony in 1907, prin care s-au desfiintat numeroase
scoli secundare romanesti , de la 3000 de şcoli in 1880 s-au redus la 2170 de
şcoli secundare in 1914.

Modernizarea economică s-a înfăptuit :

- in secolul 19 – prin revoluţie industrială şi progres tehnologic
 - după Primul Război Mondial -1918 – prin dezvoltarea industrială mai
acentuată si progres tehnologic

Modernizarea socială:
- secolul 19 – prin urbanizare, explozia demografică si crearea societatii
de masă
- după Primul Răboi Mondial -1918- prin urbanism mai accentuat si
americanizarea societăţii europene

Modernizarea culturală:
- în secolul 19 – existinderea instrucţiei scolare
- dupa PRM – sec .20 – pregătire intelectuală si extinderea accesului la
invăţământ

Modernizarea politică:
- în sec.19- prin liberalism si democraţie
- în sec.20- prin democraţie liberală
Dupa PRM s-a pierdut increderea europenilor in raţiunea acţiunilor
umane, vorbindu-se de către unii gânditori de un declin al occidentului :
Oswald Springler în lucrarea sa “Declinul occidentului ‘’.
 VIZIUNI DESPRE MODERNIZARE
IN SECOLUL XIX - XX

In secolul 19 societatea europeană a cunoscut transformări sociale,

politice si culturale denumite modernizare.
Modernizarea politică s-a făcut prin liberalism si democraţie.
Societatea de masă = societate in cadrul căreia diferenţele dintre oameni
sunt minime, ca nivel de educatie, de cultură si de trai.
In plan economic , modernizarea s-a infăptuit prin revoluţia industrială si
progres tehnologic.
In plan social modernizarea s-a materializat în urbanizare ca urmare a
migraţiei populaţiei de la sat la oraş, care oferea locuri de muncă si oportunităţi
pentru un nivel de trai mai bun.
In plan cultural s-a materializat prin extinderea instrucţiei şcolare , printr-
o legislatie şcolară, respectiv prin introducerea învăţământului primar
obligatoriu , gratuit, reducerea analfabetismului, creându-se o cultura omogenă
care va deveni liantul social de masă.Modernizarea socială s-a făcut şi prin
explozie demografică care s-a datorat îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi
progresului din medicina.
Secolul 19 a fost si secolul revoluţiilor sociale, naţionale, industriale si
culturale, toate având ca rezultat modernizarea statelor europene.
Tot în secolul 19 s-au cristalizat şi noile ideologii cum au fost
liberalismul, conservatorismul si socialismul.În secolul 20 au apărut
fascismul şi comunismul.
I.Liberalismul a fost doctrina economică şi politică care proclama
principiul libertăţii politice şi economice ale indivizilor punând accentul pe
libertatea individuală şi raţionalitatea acţiunilor umane.El se opunea
socialismului , etatismului şi tuturor ideilor politice care puneau interesele
societăţii , statului sau naţiunii înaintea celor individuale.
El a îmbracat mai multe forme:
1.liberalismul clasic , a apărut in secolul 17-18 ca un curent filozofic
care pleca de la ideea că fiecare fiinţă umană are prin naştere drepturi
naturale, ca dreptul la viaţă, libertate şi proprietate.El a fost fundamentat de
gânditorii englezi Thomas Hobbes, Benedict Spinoza şi John Loche , precum
şi de iluminiştii francezi , iar ca ideologie politică a fost fundamentat de John
Mill şi de fiul sau John Stuart Mill.
2.liberalismul economic e componenta cea mai importantă a
ideologiei liberale , ale cărui baze au fost puse de creatorii englezi ai economiei
politice moderne, în primul rând de Adam Smith şi de fiziocraţii francezi.
 Adam Smith a publicat in 1776 lucrarea”Bogăţia Naţiunilor” considerată
a fi la originea economiei politice ca stiinţă. El arata că bogaţia unui popor stă in
mărfurile create în industrie şi agricultură şi pentru a se asigura creşterea
acesteia trebuiau respectate diviziunea muncii si libertatea concurenţei, adică
acţiunea pe piaţă a legii , cererii şi ofertei.
După Adam Smith statul nu trebuia să intervină in economie, deoarece
oamenii acţionează liber in căutarea propriului interes.
3.fiziocraţii francezi au lansat lozinca „Laisser faire , laisser passer”-
lăsaţi să se facă, lăsaţi să treacă, care va deveni deviza liberalismului de mai
târziu.
Ei arătau că bogăţia unei naţiuni nu consta numai în bani sau metale
preţioase pe care le deţine, ci şi în produse ce pot satisface diferite trebuinţe.
Ideologia liberală considera că economia se dezvolta doar atunci când e
asigurată libertatea individuala care impune concurenţa şi reglementează
raporturile economice pe baza legii, cererii şi ofertei.
Liberalismul respingea orice intervenţie a statului în economie ,
deoarece acesta trebuia să asigure doar ordinea publica, protecţia
intreprinzătorilor , respectarea drepturile cetăţenilor şi să aplice aceeiaşi lege
pentru toţi.
In România liberalismul a adoptat principiul protecţionismului şi
politica ‚’’prin noi inşine” , care trebuia să ducă la dezvoltarea societaţii prin
eforturi proprii.Nu excludea participarea capitalului străin in economie însă
considera că acesta trebuia subordonat intereselor tarii.Liberalii români au
constituit primul partid la 24 mai 1875, PNL, care a participat la guvernarea
ţării în alternanţă din (1895 până în 1918 ) cu PC (înfiinţat in februarie
1880).
Liberalismul concepea modernizarea ca un proces neîntrerupt , care işi
avea originea in progresul continuu datorat compeţiţiei dintre oameni. În
plan politic, liberalismul promova ideea că cetăţenii trebuie să participe la
conducerea statului prin reprezentanţi alesi in parlament, iniţial prin vot
cenzitar, ca apoi să fie acceptată până în 1918 ideea democratică a votului
universal. Liberalismul promova separarea puterilor în stat , neintervenţia sau
limitarea acesteia în controlul mecanismelor pieţei libere.
Părintele liberalismului este considerat Alexis de Tocqueville în
lucrarea sa „Despre democraţie în America „ 1835, care considera că
modernizarea se putea face prin democratizarea societăţii.

II Conservatorismul a apărut ca o reacţie şi critică a revoluţiei

franceze , termenul având sensul în ultimele două secole de, opoziţie faţă de
progres. El nu trebuie confundat cu tradiţionalismul care se opunea la nou,
schimbare si reformă. Conservatorismul a apărut ca o reacţie şi faţă de
liberalism, pe care îl considera o concepţie revoluţionară.
 El a fost o ideologie a moderaţiei , deoarece ţinea cont de experienţa
trecutului şi de tradiţia politică. Esenţa acestei ideologii se afla in dictonul
contelui Falkland, care spunea „Atunci când nu trebuie să schimbi ceva, este
necesar să nu schimbi nimic’”.
Cel care a fundamentat ideea conservatorismului a fost Edmund
Burke în lucrarea sa „Reflecţii pe marginea revoluţiei din Franţa”, în care
arăta că a distruge o veche ordine socială duce la o inutilă vărsare de sânge şi la
despotism. El arăta că numai statul poate garanta libertatea oamenilor şi că în
afara statului nu e nici libertate , nici drepturi.
Conservatorii respingeau conceptul burghez de egalitate , deoarece
oamenii sunt prin natura intimă, inegali. Ei nu se opuneau reformelor, dar
doreau să amelioreze o situaţie şi nu să o schimbe, fiind preocupaţi de
continuare cu trecutul, susţinând respectarea ordinii tradiţionale în care
fiecare om să-şi accepte poziţia în ierarhia socială.
Monarhia şi aristocraţia trebuiau păstrate , iar biserica să-şi menţină
autoritatea spirituală.Conservatorismul românesc a apărut ca o reacţie la
liberalism şi a promovat dezvoltarea organică a societăţii prin păstrarea
tradiţiilor. În concepţia lor , crearea instituţiilor moderne trebuia să se facă ,
doar în măsura în care societatea le simţea nevoia.Conservatorismul românesc
promova politica „paşilor mărunţi” adică un ritm mai lent , dar temeinic ,de
infăptuire a progresului.
În secolul 19 a apărut o categorie socială nouă denumită clasa de
mijloc.

III.Socialismul a fost un produs al lumii moderne , dar mai ales al

dezvoltării capitalismului industrial în secolul 19. El apare ca un protest la
adresa burgheziei şi liberalismului în ascensiune. Socialiştii preconizau o
formă de organizare a socieţătii în care interesul acesteia primează inaintea
interesului individual sau de grup.
Socialismul utopic care promova egalitatea deplină între membrii
societaţii având ca reprezentant de frunte pe englezul Robert Owen şi
francezii Charles Fourier şi Saint Simon.
Termenul de socialism a fost folosit pentru prima dată în Anglia în 1927
pentru a-i desemna pe discipolii lui Robert Owen.
Socialismul ştiinţific a fost creat de Karl Marx şi Frederic Engels la
1848 în ”Manifestul Partidului Comunist”, care devine baza teoretică a
ideologiei socialiste. Marx arăta că societatea capitalistă e imparţită în clase
antagonice datorită modului inechitabil de repartiţie a mijloacelor de
producţie şi a bunurilor.
Socialismul marxist a fost teoria bazată pe concepţia materialismului
dialectic şi istoric, care promova ca lupta de clasa este motorul istoriei şi
clasa muncitoare este oprimată şi munca ei exploatată de burghezie, că
proletariatul e o clasa revoluţionară care va inlocui capitalismul cu o societate
nouă , cea socialistă, va institui proprietatea comuna, o repartizare echitabilă a
bunurilor , iar membrii societăţii se vor bucura de egalitate deplină.

Socialismul anarhic critica radical societatea capitalistă , toate formele

de guvernare , inclusiv statul şi partidele politice. Socialiştii anarhici sperau că o
greva generală va provoca prabuşirea societăţii capitaliste. Ei foloseau
atentatul ca instrument de destabilizare a societăţii.
Socialismul reformator a câştigat tot mai mulţi adepţi la şfârşitul
secolului 19 şi preconiza folosirea mijloacelor non-violente de cucerire a
puterii.
La sfârşitul secolului 19 ideile socialiste au pătruns şi în România .
Primul teoretician al ideilor socialiste în România a fost Constantin
Dobrogeanu Gherea , care în 1886 a publicat primul program al socialiştilor
români în manifestul , „Ce vor socialiştii români”.
Ideile din acest manifest au stat la baza activităţii primului partid al
muncitorilor din România creat la 1893 , intitulat PSDMR care în 1899 prin
trădarea generoşilor s-a desfiinţat pentru o vreme dar s-a reinfiinţat în 1910 cu
numele de PSD , iar în 1918 şi-a schimbat numele în Partidul Socialist.
 SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM
Ideologii şi practice politice totalitare

Secolul 20 mai e numit şi secolul extremismelor, deoarece a cunoscut o evoluţie

spectaculoasă de la extrema stângă , la extrema dreaptă.
Principala caracteristică a secoulului 20 a fost confruntarea dintre democraţie
şi totalitarism 1917-1991. Primul regim totalitar a fost cel comunist sovietic
instaurat după lovitura de stat bolşevică din 1917 în Rusia numita "Revoluţia din
Octombrie". În deceniile următoare s-au instaurat regimuri totalitare fasciste şi
comuniste în mai multe ţări din Europa, Asia şi America Latina. Regimurile totalitare
s-au impărţit în : cele de dreapta - fascismul , nazismul ( naţional socialismul ) şi
cele de stânga - comunismul.
Regimurile totalitare au următoarele trăsaturi comune:
1. -sunt adversare ale democraţiei şi ale drepturilor omului .
2. -promovează ideea partidului unic ( sunt împotriva pluralismului politic ) .
3. -dictator în fruntea statului .
4. - cultul personalităţii al liderului suprem .
5. -lichidarea drepturilor omului şi a oricărei forme de opoziţie .
6.-supravegherea populaţiei de poliţie politică .
7.-cenzura presei .
8.-propagandă şi organizaţii oficiale de masă pentru înregimentarea şi
îndoctrinarea copiilor, muncitorilor şi intelectualilor .
Ideologii şi practici politice totalitare :
Cele două războaie mondiale se află la baza regimurilor totalitare din Europa,
respectiv cel comunist sovietic 1917-Rusia, cel fascist 1922-Italia, cel nazist 193
Germania

Fascismul

După Primul Război Mondial apar in Europa mişcări politice fasciste atât în ţările
invinse : Germania-1919, Ungaria si Bulgaria -1923, cât şi în cele invingătoare :
Italia-1919, România-1927 ( Mişcarea Legionară, care are ca teoretician pe Nae
Ionescu ) , Spania ,Portugalia ,Belgia ,Franţa, Marea Britanie. Aceste mişcări
fasciste promovau naţionalismul agresiv, anti-liberalismul, anti-semitismul, anti-
comunismul, violenţa în viaţa publică, asasinatul politic, aveau o componentă
paramilitară ( aveau formaţiuni în armate ).
Fascismul apare în Italia după 1918 datorită crizei şi sărăciei provocate de
Primul Război Mondial care a adus nemulţumiri în rândul populaţiei, al industriaşilor
şi bancherilor, care se temeau de pericolul comunist. În acest context ajunge la
putere Benito Mussolini în 1922 după "Marşul asupra Romei" organizat de fascist
când regele Victor Emanuel al 3-lea de teama unor tulburări sociale a demis
guvernul şi a aceptat numirea ca prim-ministru a lui Mussolini. Cu o lună mai târziu
Parlamentul îi acordă puteri depline. După 1924, Camera Deputaţilor devine
majoritar fascistă asigurându-i lui Mussolini toate pârghiile puterii.
Mussolini pune în practică ideile Partidului Naţional Fascist care devine partid
unic. Prin lege ia puteri sporite şi interzice orice formă de opoziţie şi toate
organizaţiile care nu erau fasciste ( partide, sindicate etc. ) , el suprima libertatea
presei . Adversarii politici ai regimului au avut de înfruntat represiunea miliţiilor
fasciste OVRA şi Tribunalul Special creat în 1925 care stabilea ani grei de
închisoare împotriva acestor adversari.
Italia a devenit stat corporatist care preconiza o societate organizată în grupur
profesionale numite " Corporaţii" în care primau interesele corporaţiei , şi nu cele
individuale. Pe plan politic corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o "
Adunare a Delegaţiilor Corporaţiilor " care în concepţia iniţiatorilor trebuia să
asigure prosperitatea tuturor categoriilor sociale.
Fascistii italieni ca şi naziştii germani puneau accent pe naţionalism şi pe
promisiunile de restaurare a onoarei naţionale. Propaganda fascista susţinea că
luat naştere " Statul Corporatist ", aşadar îndoctrinarea se realiza prin propagandă
Susţinerea regimului se realiza prin OVRA , Tribunalul Special din 1925 si
organizaţiile paramilitare numite "Cămăşile negre" .
Pentru atragerea maselor, Mussolini a impus măsuri si programe cu susţinere
populară, controla marele capital promiţând stăvilirea abuzurilor , a corupţiei şi a
mafiei. Printr-o propagandă abilă a reuşit să redeştepte italienilor mândria de a fi
demni urmaşi ai Romei, atragându-i în al 2-lea Război Mondial. De aceea
popularitatea lui Mussolini a scazut si a pierdut sprijinul popular în 1943 când a fost
înlăturat de la putere şi apoi executat în 1945 de către patrioţii italieni.

Nazismul sau naţional - socialismul

A apărut în Germania. Ideoligia a fost fundamentată de Adolf Hitler în lucrarea sa

Mein Kampf " ( Lupta mea ) carea avea la bază naţionalismul exacerbat , rasimul
anti-semitismul. Nazismul a apărut când Germania, fusese învinsă în Primul Răzb
Mondial şi umilită prin tratatele de pace de la Versailles pe care germanii le
considerau un dictat. Hitler considera vinovat pentru problemele politico-sociale
sistemul democrat parlamentar. Singura solutie pentru Hitler era dictatura unui
singur partid condus de un lider providenţial care să supună naţiunea în numele
binelui general. El urmărea crearea unui Imperiu ( Reich ) care să cuprindă pe toţi
germanii. Justifica expansiunea germană prin nevoia de spaţiu vital pentru rasa
ariană. A făcut din rasism şi anti-semitism o componentă esenţială a programului
său. Evreii erau consideraţi vinovaţi de toate relele societăţii germane, de aceea
susţinea exterminarea lor. Prin propaganda demagocică, Hitler câştigă alegerile din
1932 iar preşedintele Hindenburg il numeste cancelar pe conducătorul Partidului
Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania ( NSDAP ), la 30 ianuarie 1933. În
martie 1933 după ce obţine majoritatea în Parlament , Hitler preia puteri dictatorial
fapt ce a marcat sfarşitul republicii de la Weimar şi instaurarea dictaturii.
Primele măsuri luate au fost :
1. Partidele politice au fost scoase in afara legii ( mai putin partidul lui )
2. Mişcarea sindicala a fost înlocuită cu Frontul Muncii.
3. Eliminarea adversarilor politici din propriul partid în " Noaptea cuţitelor lungi " d
1934. După moartea lui Hindenburg , Hitler ia şi atribuţiile conducătorului statului
Fuhrer, făcând din anti-semitism o politica de stat.
Astfel începe discriminarea evreilor:
-până în 1934 evreii şi-au pierdut slujbele şi dreptul de a-şi practica meseriile.
-prin legile rasiale de la Nurnberg 1935, evreilor le-au fost retrase toate
drepturile politice şi civile în cadrul statului german.
-s-au înmulţit crimele asupra evreilor: Noaptea de Cristal 9/10 noiembrie 1938.
-din 1942 Hitler a adoptat soluţia finală : Holocaustul ( " shoah" ) care a durat
până în 1945 când a exterminat 6 milioane de evrei în lagărele de exterminare
de la Auschwitz , Treblinka, Dachau şi Maidanek.
-cultura a fost şi ea subordonată regimului hitlerist , tinerii fiind înregimentaţi
prin " Organizaţia Tineretului Hitlerist "
-a avut control şi asupra bisericii supusă persecuţiilor datorită valorilor
promovate de creştinism : " iubire şi respect fată de aproapele tău " fiind in
contradicţie cu valorile naziştilor.

Comunismul

E prima ideologie totalitară care s-a instituit în lume avându-şi originea în operele
lui Karl Marx. El susţinea că societatea comunistă se va edifica mai întâi în ţările
mai dezvoltate, în care proletariatul va prelua pe cale revoluţionară puterea de la
burghezie.
V. I. Lenin 1917-1924 a dezvoltat teoria marxistă susţinând că revoluţia
proletară poate ieşi victorioasă şi într-un stat mai puţin dezvoltat precum Rusia. În
concepţia lui Lenin comuniştii reprezintă avangarda proletariatului. Ideologia
comunistă promitea oamenilor o schimbare totală a modului de viaţă prin instaurarea
unei societăţi fără clase, fără stat , bazată pe egalitate şi dreptate. Teoria marxist
susţinea că în prima etapă , cea a construirii socialismului era totuşi necesară
menţinerea statului ca instrument al dictaturii proletariatului necesar reprimării
oricarei forme de rezistenţă a duşmanilor clasei muncitoare. Primul regim comunis
s-a instalat deci în Rusia, după revoluţia din 1917 de la Petrograd condusă de
Partidul Constituţional Democrat al burgheziei liberale, instaurându-se un guvern
provizoriu la 16 febr.1947,iar a 2-a zi Ţarul a fost nevoit să abdice. Ulterior
bolşevicii conduşi de Lenin au declanşat acţiunile în forţă pentru preluarea puterii
realizată prin lovitura de stat din 1917 numită " Revoluţia din Octombrie "
considerată actul de naştere al statului sovietic care din 1922 îşi ia numele de
URSS. Noul stat şi-a organizat toate domeniile de activitate conform concepţiei lui
Lenin expusă în " Tezele din aprilie 1917 :
-încă de la preluarea puterii a fost instituită teroarea.
-orice formă de opoziţie a fost eliminată fiind desfinţate toate partidele politice în
afara de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
-s-a creat poliţia politică numită CECA, apoi NKVD şi KGB.
-statul a preluat controlul economiei prin naţionalizarea băncilor, fabricilor,
pamântului , deci proprietatea privata a fost înlocuită cu cea de stat.
-s-a proclamat dreptul naţiunilor din fostul imperiu rus la autodeterminare.
-1918-1922 s-a desfăşurat războiul civil între partizanii vechiului regim "albii" si
sprijinitorii bolsevicilor " rosii ". Mai multe state europene au intervenit militar împotriv
Rusiei sovietice de partea "albilor"( SUA , ANGLIA , FRANTA ,JAPONIA )
-a fost suprimată libertatea presei.
-a fost infinţată CECA pentru anihilarea opozanţilor.
-ţăranilor le-a fost rechiziţionată recolta.
-a fost decretată munca obligatorie şi s-a infiinţat Armata Roşie prin care a fost
respinsă intervenţia străină şi s-a asigurat ordinea internă.

Totalitarismul şi teroarea s-au intensificat după venirea lui I. V. Stalin la

conducerea URSS între anii 1924-1953, care impune :
-o economie centralizată şi planificata rigid.
-din 1929 declanşează colectivizarea forţată a agriculturii, ţăranii refuzau să cedeze
pământurile , căzând din rândurile lor milioane de victime.
-industrializarea forţată şi planificarea producţiei prin planurile cincinale.
-opozanţii politici erau executaţi, le erau inscenate procese fiind trimişi apoi în
inchisori sau în lagărele de munca forţată, toate formând gulagul sovietic.
-marii terori i-au căzut victime între anii 1936-1939 din toate categoriile sociale
inclusiv din armată.
-cultul personalitaţii lui Stalin ia proporţii nemaiântâlnite.
-presa era cenzurată sever, iar intreaga creaţie culturala pusă în slujba partidului
comunist al Uniunii Sovietice şi a lui Stalin.
- s-a lichidat analfabetismul.
-au fost adoptate unele măsuri de protecţie socială.
Cu toate acestea economia URSS-ului a înregistrat progrese în domeniul
metalurgic, energetic şi al construcţiilor de maşini. Dupa moartea lui Stalin , nou
secretar general al PCUS , a devenit Nikita Hrusciov 1953-1964, care a dezvăluit în
1956 unele crime comise la ordinul lui Stalin şi a condamnat cultul personalităţii
acestuia, însa esenţa regimului a rămas aceeaşi. După al II Razboi Mondial ,
comunismul a devenit mondial deoarece s-au instaurat regimuri comuniste în Europ
Centrala şi de Sud-Est: România, Polonia , Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria şi
Republica Democrată Germană. Cu sprijinul URSS s-au mai instaurat regimuri
politice în :
Europa - Albania , Iugoslavia ,
Asia - China , Coreea de Nord, Vietnam ,
America Latina - Cuba.
Între 1946-1948 s-au instaurat regimuri comuniste in toate Europa Centrala şi d
Sud-Est , unele având următoarele trăsături specifice :
1 .-Iugoslavia, o mai mare libertate economica.
2 . -Polonia, păstrarea pământurilor de către ţărani.
3. -Albania, predomina naţionalismul, interzicerea vieţii religioase.
Noul secretar general al PCUS Mihail Gorbaciov 1985-1991, a iniţiat o
serie de reforme politice:
- Perestroika ( restructurarea ) şi Glasnosti ( deschidere ) prin care a
încercat reformarea partidului şi a statului , însa a avut efect de bumerang,
accelerând căderea regimului comunist în majoritatea statelor europene în
1989, iar în URSS în 1991.Până în 1945 existau în lume doar 2 state
comuniste : URSS si Republica Populara Mongolă. Partidele comuniste
erau afiliate la organizaţia internaţională cu sediul la Moscova numită "
Internaţionala a -3 a " sau " Comintern " 1919-1943 apoi inlocuită de
"Cominform" 1947-1956

Lenin 1870-1924
I.V. Stalin 1878-1953
Nikita Hrusciov 1894-1971
Mihail Gorbaciov 1931-trăieşte
Benito Mussolini 1883-1945
Adolf Hitler 1889-1945

Documente Constituţionale în sec.19

Necesitatea unei constituţii a apărut la sfârşitul sec.al 18 lea şi începutul
sec.19 sub influenţa ideilor Revoluţiei franceze de la 1789.
Prima constituţie e cea americană de la 1787 prin care s-au pus bazele
primei republici democratice din lume .Nicolae Iorga arăta în 1938 că ideea de
constituţie era ’’cea dintâi necesitate în statele româneşti’’.Anterior elaborării
primelor constituţii s-au elaborat în Ţările Române mai multe proiecte
constituţionale:
1.’’Cererile norodului românesc ’’ febr. 1821- Tudor Vladimirescu
2.’’Constituţia Cărvunarilor’’ Moldova, Iaşi – 1822 – Ionică
Tăutu.Care preconiza un sistem modern de guvernare şi separarea puterilor în
stat
3.Proiectele boierimii – 1827-1828, finalizate prin Regulamentele
Organice 1831-1832, primele legi fundamentale
 4.Proiectul de constituţie ‚’’Osăbitul act de numire a suveranului
românilor’’-Ion Câmpineanu -1838
5.’’Proclamaţia de la Izlaz’’- 1848- programul revoluţiei din Ţara
Românească, a fost constituţia pe perioada revoluţiei de la 14 iunie până la 13
sept.1848, iar în Moldova , Mihail Kogălniceanu a elaborat la 14 aug.1848
‚’’Dorinţele partidei naţionale din Moldova’’.
Primele legi fundamentale , adică constituţii moderne au fost:

Regulamentele organice

Ele au pus bazele parlamentarismului românesc, adoptate la 1 iulie 1831

în Ţara Românească, 1 ianuarie 1832 în Moldova.
Elaborarea lor s-a hotărât prin Convenţia de la Akerman în 1826
semnată de Poartă şi Rusia , iar redactarea acestora s-a făcut de 2 comisii
boiereşti din Ţara Românească şi Moldova sub preşedinţia consulului general
rus Minciaki conform cu indicaţiile Curţii Imperiale de la Petersburg, deoarece
Rusia devenise oficial putere protectoare asupra Ţărilor Române prin
Tratatul de la Adrianopol 1829.
Ele au fost apoi aprobate de Adunările Obşteşti din Ţara Românească
şi Moldova şi apoi ratificate (aprobate) şi de Poartă , păstrându-se în vigoare
până în august 1858 când au fost înlocuite cu Convenţia de la Paris.
Ele au fost elaborate în timp ce Ţările Române erau sub ocupaţie rusă
1828-1834.

Ele prevedeau :
1.domnul să fie ales pe viaţă dintre marii boieri de o Adunare Obştească
Extraordinară formată tot din marii boieri.
2.modernizarea fiscală prin instituirea dării unice
3.desfiinţarea vămilor interne
4.s-a infiinţat bugetul
5.modernizarea învăţământului
6.infiinţarea armatei naţionale
7.reglementarea clăcii ţăranilor (12 zile în Ţara Românească , 12 zile în
Moldova) instituită prin reforma socială a lui Constantin Mavrocordat 1746
în Ţara Românească şi în 1749 în Moldova, desfiinţată de AI Cuza prin legea
rurală din 14 august 1864.
8.Reg.Organice instituiau şi separarea puterilor în stat (pentru prima
dată)
a)Puterea Executivă- domnul ajutat de un sfat administrativ – 6-8
miniştrii numiţi şi revocati de domn, care sanctiona şi promulga
 legile şi le putea refuza şi chiar dizolva Adunarea Obştească cu
acordul puterilor suverane şi protectoare
b)Puterea legislativă- Adunarea Obştească formată din boieri aleşi
pe 5 ani
c)Puterea judecătorească – deţinută de instanţe: tribunale judeţene
, instanţe de apel, înfiinţate pentru prima dată , instanţa supremă –
Înaltul Divan Domnesc

Regulamentele Organice erau percepute ca o frână în dezvoltarea

societăţii deoarece conţineau prevederi care menţineau privilegiile boierimii,
de aceea revoluţionarii de la 1848 şi-au propus înlăturarea lor , fapt dovedit de
‚’’Proclamaţia de la Izlaz’’ care a fost pe perioada revoluţiei ,constituţie a ţării
(14 iunie – 13 sept.1848).

Convenţia de la Paris 1858

Lupta pentru unire după 1848 va deveni o problemă europeană fiind

dezbătută de marile Puteri Garante care înlocuiau protectoratul rusesc la
’’Congresul de la Paris’’din 1856.Reprezentanţii Puterilor Garante au redactat
cu garanţia colectivă a celor 7 mari puteri europene ‚’’Convenţia de la Paris’’
în august 1858 prin care se instituia statul de drept şi care devenea o nouă
constituţie a ţării, care înlocuia Regulamentele Organice.Ea nu satisfăcea decât
în mare parte dorinţa de unire a românilor , unirea fiind una trunchiată sub
denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, care rămâneau ca şi la
Congresul de la Paris din 1856 sub suzeranitate otomană şi garanţia colectivă a
marilor puteri.
Fiecare principat era condus de un domnitor ales pe viaţă, de Adunarea
Electivă care funcţiona separat în fiecare principat şi care era aleasă pe 7 ani.
Se păstra separarea puterilor în stat:
1.Puterea executivă – era încredinţată domnitorului care guverna cu
ajutorul Consiliului de Miniştrii, iar fiecare principat avea guvern separat.
2.Puterea legislativă – era reprezentată de domn , Adunarea Electivă şi
comisia Centrală (Focşani)
3.Puterea judecătorească- se exercita în numele domnului , iar instanţa
supremă se numea ‚’’Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Focşani)
Aşadar se creau 2 instituţii comune pentru cele 2 principate:
- Comisia Centrală (elabora proiecte de legi comune)
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (aplica legile)
Convenţia de la Paris mai prevedea modernizarea relaţiilor dintre
proprietari şi ţărani , egalitatea în faţa legilor , libertatea cuvântului.
 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris 1864

Dubla alegere a lui AI Cuza la 5 ian.1859 în Moldova , 24 ianuarie în

Ţara Românească, Cuza impune la 10 mai 1864 un nou document cu valoare
constituţională ‚’’Statutul dezvoltător al convenţiei de la Paris’’, aprobat prin
plebiscit (consultarea întregului popor într-o problemă importantă de stat în care
răspunsul se dă cu DA sau Nu ).Prin această constituţie se instituia pentru
prima dată domnia autoritară deoarece domnitorul devenea singurul care
putea să iniţieze legile , care erau însă elaborate de ‚’’Consiliul de Stat ‚’’ creat
în acest scop.Pentru prima dată puterea legislativă devenea Bicamerală
deoarece pe lângă Adunarea Electivă se infiinţa a 2 a cameră – Corpul
Ponderator numit ulterior Senat.
Puterea legislativă era exercitată in comun de domn , Adunarea
Electivă şi Corpul Ponderator .Această constituţie îmbină democraţia
deoarece păstra separarea puterilor în stat , dar instituia domnia autoritară sau
personală.

Constituţia din 1866

Constitutia din 1866 pentru prima data consacra numele de Romania in

art.1 .In acest art. Se preciza ca’’Principatele Unite formeaza un singur stat cu
numele de Romania, iar in art.2 se arata ca teritoriul este
inalienabil.Constitutia a fost votata la 30 iunie 1866 de Camera Deputatilor,
promulgata de domn la 1 iulie 1866, cand a fost publicata si in Moniorul Oficial.

Prima Constituţie care a promovat principii democratice şi prima

internă a fost Constituţia de la 1866 cînd după abdicarea lui Cuza conform
hotărârilor adunărilor ad-hoc de la 1857 s-a adus un prinţ străin pe 10 mai
1866- Carol de Hohenzollern- Sigmaringen care fusese acceptat de populaţie
prin plebiscitul din aprilie 1866.După abdicarea lui Cuza se instalase la
conducerea ţării un Guvern provizoriu, o Locotenenţă domnească şi o
Adunare devenită Constituantă care a început să discute de la 1 mai 1866
proiectul de constituţie elaborat de Consiliul de Stat.În discuţiile asupra
articolelor au existat păreri diferite între grupările liberale care reprezentau
burghezia şi cele conservatoare care reprezentau interesele marilor proprietari
funciari (moşieri).În privinţa componenţei Senatului , conservatorii doreau să
fie exclusiv moşierească, iar liberalii considerau Senatul o frână în dezvoltarea
capitalistă a ţării.
 În privinţa domnitorului conservatorii doreau să aibă atribuţii largi, iar
liberalii doreau să aibă puteri limitate.Constituţia din 1866 s-a elaborat ca un
compromis între cele 2 grupări ( liberale şi conservatoare) după modelul celei
belgiene din 1831 având 8 titluri şi 133 de articole.Art.31 reflecta 2 principii :
principiul suveranităţii naţionale şi reprezentativităţii , deoarece preciza că
‘’Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu se pot exercita decât
prin delegaţiune ’’în titlul III ’’Despre puterile statului ‘’.
Constituţia menţinea separarea puterilor în stat :
1.Puterea executivă – exercitată de domnitor şi guvern (format din
miniştrii).Domnul numea prim-ministrul , care apoi alegea cabinetul care era
supus aprobării domnului.Guvernul elabora proiecte de legi care erau trimise
pentru discuţii la Parlament şi gestiona treburile curente ale ţării.
Domnul avea atribuţii largi- numea şi revoca miniştrii, numea funcţiile
publice înalte în stat, era comadantul armatei ( acorda grade şi conferea
decoraţii);bătea moneda, acorda amnistie şi graţiere, iniţia, sancţiona şi
promulga legi; convoca, amâna şi dizolva cele 2 camere ale Parlamentului
sau pe fiecare în parte , avea drept de veto ( de a se opune, refuza, o lege votată
anterior de Parlament), dar nu un drept de veto absolut, deoarece trebuia să ţină
cont de părerile deputaţilor şi senatorilor ;declara război, pace , făcea
convenţii dar nu erau valabile decât ratificate şi de Parlament.
Orice act trebuia contrasemnat de Ministrul de Resort care purta
responsabilitatea acelui act(principiul responsabilităţii ministeriale preluat de
la Revoluţia franceză).
2.Puterea legislativă – era exercitată în colectiv de domn şi Parlament
(Camera deputaţilor şi Senat ) care vota , modifica şi abroga legile, fiecare
având drept de iniţiativă legislativă
Parlamentul avea la 1866- 4 garanţii :
1.autonomia (se conduce singur)
2.imunitate
3.lipsa responsabilităţii
4.drept de control asupra executivului (Guvernului) prin interprelări ,
anchete şi moţiuni de cenzură
Adunarea Deputaţilor (Parlamentul) avea o atribuţie specială ,
adopta bugetul , de aceea avea un rol mai mare (proeminent) faţă de senat
Caracteristicile Senatului la 1866:
1.cens ridicat (800 de galbeni)
2.mandat mai lung
3.vârsta eligibilităţii – 40 de ani
4.instituţia senatorilor de drept
Constituţia de la 1866 consacra făurirea statului român modern,
proclama monarhia constituţională, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti în art.5: libertatea conştiinţei, a învăţământului , a presei , a
întrunirilor şi asocierii, preluate din ‘’Declaraţia drepturilor omului şi
cetăţeanului’’adoptată de revoluţia franceză la 26 august 1789, drepturi şi
libertăţi care erau exercitate numai de cetăţeni români.Toţi românii deveneau
egali în faţa legilor , aşa cum prevazuse şi Convenţia de la Paris -1858 şi apoi
Codul civil, adoptat de AI Cuza în decembrie 1864.

Titlul I al Constitutiei ‘’Despre teritoriul Romaniei’’-proprietatea era

sacră şi inviolabilă , se prevedea libertatea cultelor, învăţământul liber şi fără
plată în şcolile statului Toate acestea erau prevăzute în titlul II ‚’’Despre
drepturile românilor’’
Constituţia a inclus principii ale Revoluţiei Franceze:
- responsabilitatea ministerială
1. - suveranitatea naţională şi cea a poporului , consacrată în art.31
‚’’toate puterile statului emană de la naţiune pe care nu le poate
exercita decât prin delegaţiune’’( principiul reprezentativităţii)
2. –drepturi şi libertăţi cetăţeneşti fundamentale
Iar ca principii ale ideologiei liberale au fost preluate:
1.- separare puterilor în stat
2.- guvernarea reprezentativă
3.-suveranitatea naţională art.1. care preciza : Principatele Unite
formează un singur stat indivizibil cu numele România al cărui teritoriu este
inalienabil.
Prin această constituţie prntru prima dată ţara lua numele de
România.Privind statutul extern, constituţia reprezenta un act de
independenţă de mare îndrăzneală deoarece deşi ţara era încă provincie a
Imperiului Otoman nu se făcea nici-o referire nici la suzeranitatea
otomană, nici la garanţia colectivă a marilor puteri.Ea prevedea domnia
ereditară şi atributele unui domn suveran în art.82, tronul se transmite
numai pe linie masculină , cu drept de primogenitură şi cu excluderea
perpetuă a femeilor.
Această constituţie a fost modificată de 3 ori :
1.- 1879 –art.7.- acorda cetăţenie română pe criteriu religios ( numai celor
de credinţă creştină) fapt care a provocat mari complicaţii internaţionale ,
de aceea la Congresul de Pace de la Berlin din 1 iulie 1878 se
condiţiona independenţa României de modificarea art.7.
2. – 1884- când se reduceau colegiile electorale de la 4 la 3 pentru
Adunarea Deputaţilor, se lărgea dreptul la vot, mărindu-se numărul
alegătorilor şi se consacra noua formă de stat Regatul proclamat la 14
martie 1881 , iar la 10 mai 1881 Carol I a fost încoronat
rege.Constituţia avea şi unele limitări privind drepturile electorale
deoarece votul era cenzitar se impunea un anumit venit , împărţind
alegătorii pe colegii: 2 pentru Senat (800 galbeni ) şi 4 pentru Camera
Deputaţilor (vota bugetul).În Senat dominau moşierii , iar în Camera
Deputaţilor în primele 2 colegii tot moşierii, în al 3 lea orăşenii
 (comercianţi, meseriaşi, liber-profesionişti) şi în cel de-al 4 ţăranii.Primele
3 colegii votau în mod direct , ţăranii din colegiul 4 indirect prin
delegaţi.Aşadar erau excluşi de la vot ţăranii pe criteriul averii , femeile
pe criteriu de sex şi evreii şi musulmanii pe criteriu religios.
3. – 1917 – când se modifică art.57 şi 67 pentru înfăptuirea reformelor :
electorală (1918) şi agrară ( 1918-1921).
Potrivit Constituţiei de la 1866 teritoriul României era împărţit în
judeţe , plase şi comune.

Constituţia din 1923

Ca urmare a Marii Unirii de la 1918 şi a celor 2 mari reforme : votul

universal 1918 şi reforma agrară 1918 - 1921 acceptate încă din 1917 când s-a
modificat a 3 a oară Constituţia din 1866 , s-a adoptat o nouă constituţie.
Constituţia din 1923 a fost un proiect liberal adoptat de Adunarea
Constituantă (Parlament) în 27 martie 1923, promulgată de regele Ferdinand la
28 martie 1923 şi publicata în monitorul oficial în 29 martie 1923.Conţinea 8
titluri şi 138 de articole din 76 de articole se păstrau identice cu cele de la
Constituţia din 1866, deci era o adaptare a celei de la 1866 la noua realitate
politico-socială a ţării.
În art.1 se arătă că regatul României era un stat naţional unitar şi
indivizibil, iar în art.2 se preciza că teritoriul său inalienabil. Drepturile
românilor erau înscrise tot în art.5 şi erau identice , cu cele din art.5 de la
1866.În art.7 se arăta că deosebirile de credinţă, origine sau limbă nu împiedică
dobândirea şi exercitarea drepturilor civile şi politice, deci se înlăturau piedicile
de natură religioasă sau confesională.
 Autonomii locale în spaţiul românesc în sec. 9-13

În primul mileniu al erei creştine istoria românilor a evoluat între

Împeriul Bizantin şi popoarele migratoare.La sfârşitul acestei perioade ,
Imperiul Bizantin a oferit românilor modelul structurilor de stat şi de
civilizaţie.
În secolul 7 -9 forma de organizare specifică românilor a fost Obştea
Sătească care la început se baza pe o decizie colectivă Sfat sau Adunarea
Satului.Cu timpul această decizie se individualizează şi revine unor
conducători locali cu atribuţii militare, juridice şi sociale numiţi cnezi, juzi şi
voievozi.Satul a fost forma specifică de aşezare a strămoşilor noştri după cum
scria Nicolae Iorga .Obştile s-au grupat cu timpul în uniuni de obşti numite de
N.Iorga ‚’’romanii populare’’ sau democraţii tărăneşti’’ din care s-au format
cnezatele şi voievodatele ca formaţiuni politice prestatale.Din unirea uniunilor
de obşti sau aşezărilor rurale s-au format ţările conduse de voievozi sau duci
cu funcţii militare , administrative sau judecătoreşti. Puterea unora dintre ei s-a
extins cu timpul peste mai multe sate dintr-o arie delimitată geografic şi
politic.Ţările depindeau de un centru de putere direct prin intermediul unei
căpetenii militare, numit voievod (termen slav) sau duce (termen latin) –
comandant militar ( sef al ostirii).
Primii duci sunt atestaţi în Transilvania în sec.al 9 lea de cronica
maghiară a lui Anonimus, Gesta Hungarorum care aminteşte în sec.9
ducatele lui Gelu, Glad şi Menumorut aflate în conflict cu maghiarii.Cronica
lui Anonimus datează din secolul 12 , dar se referă la evenimentele din
sec.9.Aceste realităţi sunt confirmate indirect de cronica lui Nestor din se.12
care păstra amintirea faptului că la trecerea lor prin Carpaţii Păduroşi spre
Panonia, ungurii i-au găsit acolo pe români şi pe slavi.
Voievodatul lui Gelu avea reşedinţa la Dăbâca în centrul Transilvaniei
, Glad la Cuvin in Banat, iar Menumorut la Biharea in Crisana.Anonimus
mentiona ca numai Gelu era roman si a murit in lupta cu maghiarul Tuhutum
care a preluat conducerea voievodatului pentru el si urmasii sai in timp de peste
un secol.
In sec 11 legenda Sf.Gerard menţioneaza la conducerea Transilvaniei în
locul lui Gelu pe Gyula cu reşedinta la Bălgrad (Alba Iulia de azi).El a intrat in
conflict cu regele maghiar Ştefan cel Sfant deoarece a refuzat catolicismul
,care îi ocupă teritoriul în 1003.Tot Legenda Sf.Gerard îl menţionează în locul
lui Glad din Banat pe Ahtum cu reşedinta la Morisena unde a construit o
mânăstire ortodoxă.El a intrat in conflict cu Ştefan cel Sfânt deoarece s-a opus
exportului de sare pe Mureş spre Ungaria, fiind înfrânt şi ucis iar teritoriul său
fiind ocupat de maghiari.Ocuparea Transilvaniei de maghiari a avut loc în
sec.11-13 când Transilvania a devenit voievodat vasal regelui Ungariei, având
însa autonomie de decizie juridică, administrativă şi militară.Transilvania
devenind singura regiune ocupată de maghiari care a păstrat denumirea de
voievodat iar deţinatorii acestei funcţii aveau titlu identic cu al conducătorilor
Ţării Românesti şi Moldovei, acela de voievozi.
Pentru a-şi consolida stăpânirea în Transilvania , maghiarii au folosit mai
multe mijloace :
1.Mijloace politice- au încercat să înlocuiască instituţia tradiţională românească
a voievodatului cu alta de inspiraţie apuseană – principatul , de aceea in 1111
apare in documente Mercurius princeps Ultrasilvanus, funcţie care nu se ştie
dacă s-a exercitat deoarece în anul 1176 apare in documente un voievod
Leustachius Voyvoda , de aceea Transivania de la 1176 chiar dacă era voievodat
vasal coroanei maghiare a păstrat ca instituţie politică centrală voievodatul până
în anul 1541.
2.Mijloace religioase – în 1111 apare primul episcop catolic Simion
Ultasivanus cu reşedinţa la Bălgrad (Alba Iulia de azi).
3.Mijloace administrative – în teritoriile ocupate de maghiari , in plan local,
maghiarii au introdus instituţii politico-administrative numite comitate conduse
de un comite numit de regele maghiar. Primul comitat – Bihorul 1111; apoi
Crasna şi Dăbâca 1164; Cluj , Alba şi Timiş 1175; iar la inceputul sec.13
ultimele comitate :Arad , Zarand si Târnava.
4.Mijloace etnice – maghiarii colonizează in Transilvania pe secui şi saşi si
teutoni:
a) Pe secui in sec 11 in Bihor, apoi in zonaTârnavelor , apoi in Subcarpaţii
Răsăriteni (unde se afla şi azi) cu misiunea de a apăra trecătorile Carpaţilor
Orientali.
b)pe saşi în a doua jumatate a sec.12 in părţile sudice ale Transilvaniei in
zona Oraştie, Sibiu, Târnavelor, Ţara Bârsei , ei fiind creatorii tradiţiei urbane
(oraşe):Sibiu, Sighişoara, Braşov, Bistriţa, oraşe care se bucurau de autonomie
fiind conduse de un consiliu format din juraţi şi coordonat de primar.In 1224
saşii au beneficiat de Bula de Aur (Andreanum) dată de Andrei al 2 lea prin
care se preciza că teritoriul din zona Sibiului nu putea fi înstrăinat, saşii având
dreptul sa protesteze. Ei obţineau şi dreptul de a folosi Pădurea Românilor şi
Pecenegilor împreună cu aceştia.
Atât secuii cât şi saşii aveau în teritoriul lor o organizaţie administrativă:
- secuii – scaune secuiesti, conduse de un capitan si un jude
- sasii – scaune sasesti si districte dupa modelul celor romanesti conduse
de 2 juzi.
c) Teutonii au fost colonizaţi tot de Andrei al 2 lea in Ţara Bârsei între anii
1211- 1225 cu scopul de a opri expansiunea cumanilor şi a crea premisele
expansiunii maghiare la răsărit (Moldova) şi la sud de Carpaţi (Tara
Românească).Românii totusi au rămas majoritari in Transilvania continuându-si
viaţa in districe româneşti conduse de cnezi si juzi cu atribuţii juridice si
administrative, unde juraţii poveniţi din cnezi si preoţi romani cercetau si dădeau
sentinţe potrivit dreptului românesc numit Ius Valachicus.
Din a 2 jumatate a sec.13 voievozii români din Transilvania încep să aibă
curte separată , cancelarie, aparat administrativ şi armată.
In ţările de margine cu populaţie compactă românească supravieţuiesc
autonomiile românesti numite ţări:
Ţara Făgăraşului – atestată in 1222, Ţara Bârsei –atestată tot în 1222,
Ţara Haţegului –atestată in 1247 (în Diploma Ioaniţilor), Ţara
Maramureşului atestată în 1299, toate cu importante funcţii de apărare a
graniţelor , astfel in schimbul serviciilor militare faţă de maghiari ele îşi păstrau
autonomia.Tocmai din aceste autonomii româneşti cum a fost Făgaraşul la
1290 – 1291- Negru Vodă , apoi Maramureşul 1347 – Dragoş Vodă si 1359 –
Bogdan Vodă , vor porni iniţiativele de formare a statelor româneşti
extracarpatice- Ţara Românească şi Moldova.
Au fost şi unii voievozi ai Transilvaniei care au încercat la sfârşitul
sec.13 şi începutul sec.14 să îşi asume prerogative sporite respectiv : Roland
Borşa 1282 -1284-1285 şi 1288 – 1294 , Ladislau Kan 1294-1315.Primul ,
adică Roland Borşa a convocat prima Adunare Obştească (Congregaţie
Generală) la Deva unde au participat nobili din cele 7 comitate - clerul înalt,
orăşenii şi reprezentanţii ţărănimii libere. Ultima adunare a nobilimii la care
a participat şi elita politică românescă a fost cea din 1355 , deoarece din 1366
regele Ludovic I (1342-1382) prin diplomele sale condiţiona calitatea de nobil
de apartenenţa la religia catolică definitivând sistemul de guvernare al
Transilvaniei bazat pe recunoaşterea unei singure religii oficiale (recepte) şi
anume, catolicismul, românii fiind excluşi şi din viaţa politică şi din cea
religioasă deoarece erau ortodocşi, iar religia ortodoxă nu era oficială.După
ocuparea Transilvaniei în sec.13 , regatul maghiar şi-a continuat expansiunea şi
asupra formaţiunilor politice din exteriorul arcului carpatic , astfel o Bulă
Papală din 1234 menţiona existenţa unor elemente de ierarhie bisericească
ortodoxă, ceea ce implica şi o organizare politică.
După invazia tătară (mongolă) 1241-1242 întreg spaţiul românesc a fost
distrus şi reorganizat , românii şi secuii au încercat să apere trecătorile
Transilvaniei.Marea invazie tătară a pulverizat cnezatele şi voievodatele
româneşti şi a dezorganizat regatul maghiar care în ultima perioadă îşi
extinsese dominaţia şi asupra spaţiului extracarpatic.După ce a trecut şocul
acestei invazii , regalitatea maghiară încearcă să recâştige terenul pierdut la sud
de Carpaţi aducându-i în 1247 pe Cavalerii Ioaniţi , aşa cum atestă Diploma
dată de regele Bela al 4 lea în care sunt cuprinse şi formaţiunile politice
teritoriale din zonă :
1.Ţara Severinului – încredinţată Ioaniţilor până la Olt, unde anterior în
1230 maghiarii organizaseră o marcă de apărare –Banatul de Severin
2.Diploma menţiona şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş dintre Jiu şi Olt care
depindeau de Ţara Severinului fiind anexate regatului maghiar.În stânga Oltului
era voievodatul lui Seneslau care stăpânea nord- vestul Munteniei , iar în
dreapta Oltului era voievodatului lui Litovoi care stăpânea Ţara Haţegului şi
nordul Olteniei.Primul care s-a emancipat de sub suzeranitatea maghiară a fost
Seneslau urmat de Ţara Severinului , apoi de Litovoi care la 1277-1279 a
încercat să înlăture suzeranitatea maghiară, dar moare în luptă, iar fratele său
Bărbat e capturat, dar care e răscumpărat cu o sumă nu mică de bani, care
ilustrează forţa economică a voievodatului oltean.
Tradiţia istorică consemnată în cronicele muntene vorbesc despre un
descălecat al lui Negru Vodă 1290-1291 care a pornit din Ţara Făgăraşului la
1290 , a cărei autonomie a fost desfiinţată de regele maghiar Andrei al 3 lea la
1291.El a trecut la sud de Carpaţi aşezându-se la Câmpulung, care va fi şi
prima capitală a Ţării Româneşti şi necropolă domnească.Realitatea acestui
descălecat pare a fi sugerată chiar de numele lui Basarab de origine cumană
consemnat în documentul din Ţara Haţegului.Mai clar e documentată
întemeierea Ţării Româneşti , care s-a făcut prin unificarea voievodatelor lui
Litovoi cu cele ale lui Seneslau sub domnia lui Basarab de la 1320.
Afirmarea independenţei faţă de regatul maghiar se făcea în
contextul colaborării românilor cu bulgarii, sârbii şi tătarii.În 1324 , Basarab
încheie un acord cu regele maghiar Carol Robert de Anjou (1308 – 1342 )
prin care acesta îi recunoaşte domnia şi autoritatea statului , iar Basarab se
recunoaşte vasal regelui maghiar.La 1330 Carol Robert a considerat că Basarab
nu a respectat obligaţiile vasalice şi a pornit împotriva lui o campanie militară.
Basarab pentru a evita distrugerile războiului s-a oferit să îi restituie regelui
maghiar Banatul de Severin şi să-i plătească 7000 de mărci de argint ,
echivalentul a 74 kg de aur .Această forţă economică este legată de controlul
drumului comercial care leagă Europa Centrală de Marea Neagră prin
gurile Dunării.Carol Robert refuză oferta , dar armata sa e înfrântă într-o
strâmtoare numită Posada , unde maghiarii sunt masacraţi , iar regele scapă greu
cu viaţă. Prin victoria din 9-12 noiembrie 1330 se obţine independenţa Ţării
Româneşti , singurul izvor care descrie acest eveniment fiind Cronica pictată
de la Viena.Ulterior Basarab a reluat raporturile cu Ungaria în contexul luptei
comune împotriva dominaţiei tătare.Basarab cucereşte sudul Moldovei, fapt ce
explică numele de Basarabia care s-a extins ulterior pe întreg teritoriul dintre
Prut şi Nistru.
Consolidarea statului s-a făcut sub fiul şi asociatul său la tron Nicolae
Alexandru 1352-1364 care a fost primul cu titlu de domn autocrat în 1359
( de sine stătător) şi tot în 1359 întemeia prima mitropolie la Curtea de Argeş
dependentă de Patriarhia din Constantinopol, desăvârşind întemeierea
instituţională şi teritorială a ţării .Sub fiul său Vladislav Vlaicu 1364 – 1377 s-a
întemeiat a 2 a Mitropolie de Severin în 1370, el fiind cel care a respins un
atac al regelui maghiar Ludovic I la 1368 pe râul Ialomița.Ulterior el se
recunoaşte din nou vasal regelui maghiar de la care primește 2 feude:
Severinului şi Făgăraşului inaugurând tradiţia de stăpânire a domnilor
munteni asupra unor teritorii de peste munţi , din Transilvania integrate
regatului maghiar.

La răsărit de Carpaţi , în Moldova sunt atestate următoarele ţări:

1.Ţara Balak (Ţara Valahilor )- în Geografia Armeană a lui Moise
Chorenatti
2.Ţara Ulak”ili ( Ţara Valahilor) – în Oguzname.
Tot aici sunt menţionate formaţiuni prestatale numite codrii:
1.Cosminului – secolele 9-11
2.Orheiului şi Lăuşnei , între Prut şi Nistru
Cobâle – Dorohoi, Neamţ, Vaslui şi Bacău
Ocoale – Vrancea şi Câmpulung
Câmpuri- ale lui Dragoş şi vald
În secolele 12-13 sunt menţionate în cronici ruseşti din secolul 12 la
răsărit de Carpaţi : Ţara Brodnicilor şi Ţara Barladincilor, iar într-un
Letopiseţ rusesc din secolul 13 e menţionat un cneaz al Bolohovenilor din
nordul Moldovei.
În secolul 13 teritoriile de la răsărit de Carpaţi se află sub dominaţia
tătarilor care stabiliseră un centru politic la gurile Dunării.
Evoluţia şi cristalizarea unor formaţiuni politice sunt menţionate într-un
document al Cancelariei Papale 1332 în care se vorbea despre “puternicii
acelor locuri “care confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei înfiinţată de
papalitate la Civitas – Milcoviei (Odobeştiul de azi) în 1227.Acest document
oferă informaţii asupra stratificării sociale, aşa cum se ilustra şi în Diploma
Ioaniţilor din 1247 care îi menţiona pe cei privilegiaţi cu numele “maiores
terrae “(mai marii pământului) în opoziţie cu ţăranii numiţi rustici sau
populari.Dominaţia tătară s- a păstrat până la 1370.
Moldova s-a format ca stat în urma descălecatului lui Dragoş, voievod
din Transilvania care a condus o marcă de apărare în nordul Moldovei, cu
reşedinţa la Baia înfiinţată de Ludovic I în urma campaniei anti-tătăreşti
1352-1353. Dragoş şi urmaşii săi Sas şi Balc au rămas într-o strictă
dependenţă faţă de coroana maghiară, fapt ce a nemulţumit populaţia de la sud
de Carpaţi care la 1359 s-a revoltat , de partea lor trecând voievodul Bogdan ,
iar împreună au înlăturat pe urmaşii lui Dragoş. Bogdan a devenit el voievod al
Moldovei si în 1364-1365 a reușit să înlăture suzeranitatea maghiară la
răsărit de Carpaţi, iar statul moldovean devine independent , fapt consemnat de
Cronica lui Ioan de Târnave.
Consolidarea Moldovei s-a făcut sub urmaşii lui Bogdan Vodă.
Sub fiul său Laţcu (1369-1377 ) s-a continuat politica de independenţă ,
dovadă că el a stabilit legături cu papalitatea obţinând titlul de duce al
Moldovei ca parte a naţiunii române , fapt ce sublinia identitatea de origine a
românilor.
 Sub urmaşul său Petru I Muşat 1377-1392 se întemeia prima
Mitropolie a Moldovei la Suceava în 1386-1387, unde apoi a mutat şi capitala
Moldovei (la Suceava) .Tot el a inaugurat tradiţia jurământului de
vasalitate faţă de regii polonezi pentru a se apăra de pericolul maghiar
depunând un omagiu faţă de Vladislav I Iagello 1387.
Sub urmaşul său Roman I 1392-1394 se crea Moldova Mare şi se
încheia unificarea teritorială a Moldovei deoarece într-un document din 1393 se
intitula “domn din munte până la mare “când Moldova devenea vecină cu
Marea Neagră.
În Dobrogea acest teritoriu a fost ocupat de bizantini 971 – 1204, unde s-a
creat tema bizantină Paristrion condusă de un strateg.Primii conducători
politici din Dobrogea sunt atestaţi în secolul 10 :
- Jupan Dimitrie – menţionat inscripţia de la Mircea Vodă 943.
-Jupan Gheorghe – menţionat în inscripţia de la Basarab – Murfatlar 992
În secolul 11 Ana Comnena menţiona 3 conducători politici : Tatos, Seslav şi
Satza- de origine pecenegă.
Nucleul în jurul căruia se va forma Dobrogea ca stat a fost Ţara
Cavernei atestată în 1230 între Mangalia şi Varna cu reşedinţa la Caliacra
condusă de Balica între anii 1346-1354.Fiul său Dobrotici 1354 – 1386 a
primit de la bizantini titlul de strateg apoi de despot prin care intră în
ierarhia imperială bizantină deoarece acest titlu se acordă numai rudelor şi
aliaţilor împăratului.El a avut legături şi cu voievdul Ţării Româneşti
unificând în 1357 teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră care îi
poartă şi azi numele ( Dobrotici= Dobrogea). Urmaşul său Ivanco 1386 –
1388 se deprinde de sfera stăpânirii bizantine dovadă că bate moneda proprie
marcându-şi astfel independenţa.El moare în luptă cu turcii în 1388, iar ca
turcii să nu ocupe Dobrogea , Mircea cel Bătrân a alipit Dobrogea la Ţara
Românească.Până în 1417 -1420 când Dobrogea a fost cucerită de turci şi a
rămas sub stăpânire otomană până în 1878 la Tratatul de la Berlin când
Dobrogea , Delta Dunării şi Insula Şerpilor au revenit în componenţa
statului român.
Statul româno-bulgar al Asăneştilor a fost primul stat creat de
romanitatea orientală care dispunea şi ea de autonomii cunoscute sub numele
de Vlahia de Sus, Vlahia de Jos Acestea s-au aflat sub stăpânire bizantină
şi erau ameninţate să-şi piardă această autonomie în vremea Dinastiei Isaac
Angelos ., de aceea blachii din Balcani şi bulgarii şi cu sprijinul cumanilor
s-au răsculat împotriva bizantinilor 1185-1187(răscoala condusă de fraţii
Petru şi Hassan) care i-au înfrânt pe bizantini creând în nordul Peninsulei
Balcanice în 1187 statul româno-balcanic al Asăneştilor.
Cel de-al 3 lea conducător al statului a fost fratele lor mai mic Ioniţă cel
Frumos 1197- 1207 care urmărind să obţină titlul de ţar a încheiat un
legământ cu Papa Inocenţiu al 3 lea care l-a recunoscut în 1204 ca rege al
vlahilor şi bulgarilor acceptând să treacă la catolicism.Sub urmaşul său , Ioan
Asan (1218- 1241) acest stat atinge apogeul puterii sale şi maxima
întindere teritorială când se revine la religia de rit grec sau oriental
(ortodoxă) când rolul elementului vlah se estompeză, în schimb creşte rolul
bulgarilor.În cele din urmă s-a destrămat şi a fost ocupat de turci.
Stingerea Dinastiei Valahe a Asăneştilor în 1257.
ŢĂRILE ROMÂNE DE LA NEAGOE BASARAB
LA MIHAI VITEAZUL

In secolul 16 după ce Imperiul Otoman a atins apogeul puterii şi

expansiunii sale, în vremea lui Soliman cel Mare, acesta a ocupat Belgradul
în 1521 ( apărat în 1456 de Iancu de Hunedoara) a zdrobit pe maghiari la
Mohacs în 1526 , iar în 1541 Ungaria a fost transformată în paşalâc
turcesc, iar Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea
otomană.
Toate acestea au dus la înrăutăţirea situaţiei Ţărilor Române, deoarece s-a
instituit asupra lor timp de aproape 3 secole regimul dominaţiei otomane
1541-1829, când toate Ţările Române au ajuns sub dominaţia otomană şi
plăteau tribut , fapt ce a dus la ştirbirea autonomiei acestora , dovadă faptul că
domnii deşi erau aleşi de boieri în Ţara Românească şi Moldova, iar principii de
către Dietă, în Transilvania, toţi trebuiau confirmaţi de către Sultan, ca apoi să
fie numiţi şi revocaţi de sultan fără a consulta ţara , dar Ţările Române şi-au
păstrat instituţiile şi o politică internă proprie.
Politica externă a fost integrată în cea otomană deoarece domnii nu mai
aveau dreptul la iniţiative în politica externă, iar Ţările Române au suferit
importante pierderi teritoriale care au devenit posesiuni otomane, adică teritorii
rupte din trupul Ţărilor Române şi transformate în raiale sau paşalâcuri
turceşti, de unde Poarta supraveghea mai bine acţiunile domnilor şi principilor
din Transilvania şi putea controla punctele strategice şi economice de mare
însemnătate pentru menţinerea dominaţiei otomane asupra Ţărilor Române.
Dobrogea a fost prima cucerită, în cea mai mare parte şi anexată
Imperiului Otoman , în urma campaniei din 1417-1420 împotriva lui
Mircea cel Bătrân şi a fiului său Mihail .Ocupaţia s-a încheiat în 1484,
odată cu luarea în stăpânire a gurilor Dunării , Chiliei şi Cetatea Albă de
către Baiazid al 2 lea .
Apoi otomanii , după campania lui Soliman în Moldova 1538, au creat
noi raiale în spaţiul românesc:
- Tighina 1538,
- Brăila 1541,
- Giurgiu 1546,
- Timişoara 1552, când Banatul a fost transformat de otomani în paşalâc
Regimul dominaţiei otomane instaurat asupra Ţărilor Române după 1541 s-a
produs într-un context internaţional favorabil :
- după prăbuşirea Ungariei şi transformarea ei în paşalâc turcesc 1541
- apoi încheierea păcii dintre otomani şi poloni (1533 ) ,
- şi campania lui Soliman în Moldova 1538.După această dată , cresc obligaţiile
economice ale Ţărilor Române faţă de Poartă :
1.- haraciul sau tributului, considerat obligaţie de vasalitate care iniţial a
fost un preţ al păcii sau neagresiunii din partea turcilor, ca apoi să devină un
simbol al suzeranităţii otomane, iar din 1541, un simplu impozit ori dare
asemănătoare birului.
2.- peşchesurile , darurile oficiale pentru sultan şi mari dregători otomani,
în timp ce haraciul era impozit funciar plătit de nemusulmani
3.- obligaţii de aprovizionare în primul rând obligaţia vânzării
preferenţiale către Imperiul Otoman
4.- obligaţii în muncă , de transport şi militare
Dintre aceste obligaţii doar haraciul şi peşchesurile anuale aveau
caracter relativ fix şi periodic care iniţial împreună cu obligaţiile militare au
fost singurele obligaţii faţă de Poartă, până la mijlocul secolul 16 .La aceste
obligaţii oficiale se adaugă cele neoficiale, sistemul darurilor neoficiale cu
diferite ocazii pentru un cerc tot mai larg de demnitari otomani.Ele au crescut
treptat în comparaţie cu cele oficiale,o adevărată povară va deveni şi sistemul
darurilor neoficiale aşa cum a fost sistemul nişfeturilor adică mita.
Statutul juridic al Ţărilor Române faţă de Poartă ,care erau state
tributare,statutul de ahd adică
- plăteau tribut permanent din 1420 în Ţara Românească şi
accentuat din 1462 ,
- iar în Moldova din 1456 si accentuat din 1484 ,
- iar Transilvania plătea tribut Porţii după 1541.
Ţarile Române făceau parte din Casa Păcii , adică amicii Porţii , între
Ţările Române şi Poartă stabilindu-se obligaţii reciproce , respectiv actul
legământ cărţi de pace , numit de europeni capitulaţii prin care Poarta
garanta păstrarea fiinţei statelor româneşti ,neamestecul în treburile interne,
integritatea teritoriului în schimbul unor obligaţii materiale, respectiv
tributul , iar apoi obligaţii militare, adică furnituri de război sau cazare
( incartiruirea) unor trimişi musulmani.
Otomanii au preferat să nu ocupe Ţările Române în sec.14-16, deoarece
toate Marile Puteri din regiune erau interesate de păstrarea Ţărilor Române ca
state tampon între ele, dar şi datorită capacităţii de rezistenta a acestora , dar
mai ales din raţiuni economice, Poarta a menţinut autonomia lor, preferând un
regim indirect de dominaţie prin intermediul administraţiei româneşti, care era
mai profitabil pentru otomani.La acestea se adaugă teama de posibile
complicaţii interne şi internaţionale, deoarece de Ţările Române erau interesate
şi Marile Puteri vecine: Polonia, Ungaria şi din secolul 16 Imperiul Habsburgic,
care v- a inteveni direct în Transilvania în timpul lui Mihai Viteazul , şi care
doreau păstrarea Ţărilor Române ca state –tampon între ele şi Imperiul Otoman.

Neagoe Basarab ( 1512-1521 Ţara Românească )

avea o politică externă care urmărea să mărească prestigiul internaţional
al ţării dovadă ceremonia de sfinţire a bisericii Episcopale de la Curtea de
Argeş 1517, unde a fost prezent şi Patriarhul Ecumenic de la
Constantinopol.El a avut relaţii bune cu Ungaria, Veneţia, Polonia şi Imperiul
Romano-German şi cu celelalte Ţări Române.El a urmărit să participe la
cruciada aniti-otomană şi a fost teoretician al ştiinţelor politice şi diplomatice în
vestita lucrare ’’Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie’’.

Radu de la Afumaţi a fost domnul Ţării Româneşti cu întreruperi

1522-1529 , care a păstrat independenţa ţării, ameninţată cu ocuparea de către
otomani şi transformarea ei în paşalâc.În doar 4 ani, 1521-1525, el a purtat 20
de lupte cu turcii conduşi de Paşa de la Vidin, Mehmed, cu sorţi schimbători de
izbândă .În cele din urmă acceptă tributul ridicat în schimbul recunoaşterii
autonomiei ţării de către Poartă.
A căutat să aibă relaţii bune cu Ungaria, dar după înfrângerea armatei sale
la Mohacs 1526, s-a amestecat în luptele pentru tronul Ungariei sprijinind
diferiţi pretendenţi.El a murit în urma unui complot boieresc 1529 fiind
înmormântat la Biserica Episcopala de la Curtea de Argeş.

Petru Rareş , fiul lui Ştefan cel Mare , care a domnit 1527-1538 şi
1541-1546 a fost un adevărat precursor al lui Mihai Viteazul, iniţiind o politică
activă în Transilvania, profitând de luptele pentru tronul Ungariei, după moartea
lui Ludovic al 2 lea la Mohacs în 1526,iar în 1529 în urma victoriei de la
Feldioara asupra unui pretendent la tronul Ungariei el devine stăpânitorul
Transilvaniei, moştenind de la tatăl său Ştefan cel Mare cetăţile Ciceiului şi
Cetăţii de Baltă, şi primea în plus oraşele Rodna, Bistriţa şi Ungurasul
.Fiind mai impulsiv decât tatăl său a deschis un conflict cu Polonia pentru
Pocuţia, dar a suferit o grea înfrângere la Oberthyn în 1531.El a dejucat
acţiunea prin care turcii doreau sa-şi impună influenţa asupra Ţărilor Române
prin intermediul aventurierului veneţian Aloisio Gritti.El s-a declarat vasal
împăratului habsburgic Ferdinand I de Habsburg şi a aderat la o coaliţie
împotriva otomanilor alcătuită din Imperiul Romano-German, Ungaria şi
Veneţia.Prin acţiunile sale de politică externă el a atras reacţia lui Soliman
Magnificul care în 1538 a invadat Moldova chemat de boierii nemulţumiţi de
politica sa internă autoritară , când Petru Rares s-a refugiat în Transilvania iar
Moldova putea deveni paşalâc.Dar sultanul s-a mulţumit să smulgă Tighina,
care a devenit raia cu numele turcesc de Bender şi să mărească obligaţiile
interne ale ţării.El revine pe tron în 1541, mărind tributul dar fără să mai poata
să pornească la o nouă coaliţie antiotomană.În timpul domniei sale,Moldova a
cunoscut o înflorire culturală când s-au realizat picturile la mânăstirile
Humor, Moldoviţa şi Arbore.

Ioana Vodă cel Viteaz 1572 -1574 a reluat lupta împotriva otomanilor ,
fiind numit de boieri ’’cel cumplit’’deoarece i-a eliminat fără milă pe membrii
clasei boiereşti care i-au contestat autoritatea.Motivul ridicării sale împotriva
otomanilor a fost cererea acestora de dublare a tributului.În 1572 a iniţiat
campania sa antiotomană care a fost un succes, obţinând asupra turcilor
victoria de la Jilişte cand arde cetaţile Benderului, Brăilei şi cetatea Albă.A
încercat fără succes să impună un domn aliat la tronul Tării Româneşti.În bătălia
decisivă de la Roşcani 10 iunie 1574 Ioan Vodă a fost învins de turci datorită
trădării boierimii condusă de pârcălabul Ieremia Movilă .Prins de turci el a
fost ucis în chinuri groaznice, fiind legat de o cămilă şi trupul său sfârtecat în
bucăţi.

Mihai Viteazul 1593-1601

În 1595 a dus lupte cu turcii şi tătarii la Putineiu şi Stăneşti , iar cu
otomanii la Serpăteşti .Apoi a pătruns în Balcani unde i s-au aliat bulgarii şi
sârbii.
Prin Tratatul de la Alba Iulia 20 mai 1595 cu Sigismund Bathory,
Principele Transilvaniei, Biserica Ortodoxă Românească de acolo era pusă sub
jurisdicţia Mitropoliei de la Târgovişte.
Prin Tratatul încheiat de Mihai cu Impăratul Austriei Rudolf al 2 lea ,
la Mânăstirea Dealu el primea banii necesari pentru o armata de 5000 de
soldaţi .După reînceperea luptelor cu otomanii de la sud de Dunăre au fost
colonizaţi în Ţara Romănească de Mihai 16000 de ţărani sârbi şi
bulgari.Asemănător Tratatului lui Mihai cu Sigismund Bathory , a încheiat cu
acesta un tratat şi Aron Vodă al Moldovei 1591-1595 care devenea suzeranul
Ţarilor Române extracarpatice , Moldova şi Ţara Românească, care avea
semnificaţia unui organism politic şi militar al Ţărilor Române de fapt o alianţă
anti-otomană care să se opună Imperiului Otoman.
Liga Sfanta creată în 1590-1592 a fost o alianţă anti-otomană iniţiată
de Imperiul Habsburgic şi Papa Clement al 8 lea condusă de împăratul
Austriei Rudolf al 2 lea, din care făceau parte Statul papal, Spania , Ducatele
Italiene, Toscana, Mantova şi Ferrara , alianţa la care a aderat şi Principele
Transilvaniei Sigismund Bathory şi apoi Domnul Moldovei Aron Vodă şi Mihai
Viteazul din proprie iniţiativă .
După răscoala anti-otomană declanşată la 13 noiembrie 1594, el atacă
cetăţile turceşti de pe linia Dunării, declanşând ostilităţile cu Poarta, când atacă
cetaţile Giurgiu, Hârşova şi Silistra , reuşind să elibereze în martie 1595
Brăila, în timp ce Aron Vodă al Moldovei asedia tot atunci Tighina.După
atacarea cetăţilor turceşti în iarna 1594-1595 , Mihai trece dincolo de Dunăre
ajungând în 1596 până la Plevna şi Sofia.
Înainte de a fi domn al Ţării Româneşti a fost Ban de Mehedinţi , Ban al
Craiovei şi negustor.După asasinarea sa la 9/19 august 1601 pe Campia Turzii
capul său a fost adus în ţară de Radu Buzescu şi depus la mânăstirea Dealu,
boierii Buzeşeşti având un rol central în Sfatul Domnesc în timpul lui Mihai
Viteazul.
SEMNIFICATIA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL
1593 – 1601

Domnia lui Mihai Viteazul a devenit un reper în formarea naţiunii

şi a statului naţional român prin opera lui Nicolae Bălcescu ’’ Românii supt
Mihai Viteazul ’’.În vremea sa Mihai Viteazul a fost mai mult apreciat pentru
efortul său în lupta anti-otomană, mai ales la sud de Dunăre , unde a intrat în
tradiţia folclorică ca un eliberator.
El a fost apreciat mai puţin în Occident, unde victoriile sale
erau prezentate ca fiind ale lui Rudolf al 2 lea sau Sigismund Bathory ,
suzeranii săi.
Domnia lui Mihai Viteazu a avut multe consecinţe pozitive asupra Ţările
Române.
1.salvarea acestora de la falimentul financiar pe care l-ar fi adus
creşterea continuă a pretenţiilor financiare al Porţii.
2. restabilirea autonomiei Ţării Româneşti care fusese grav afectată
după 1541, când s-a înlăturat regimul dominaţiei otomane.
3.Poarta a înţeles avertismentul oferit de lupta declanşată de Mihai ,
de aceea vreme de câteva decenii va menţine tributul în limite rezonabile
4.Poarta nu va mai încerca transformarea Ţărilor Române în paşalâc
turcesc ca în 1522 în Ţara Românească , după moartea lui Neagoe Basarab,
sau 1595 în timpul campaniei lui Sinan Paşa împotriva lui Mihai Viteazul,
iar în Moldova în 1538 când a avut loc campania lui Soliman Cel Mare
împotriva lui Petru Rareş.
În secolul al 17 lea acţiunile lui Mihai Viteazu au fost luate drept model
de domnii Ţării Româneşti Radu Şerban şi Mihnea al 3 lea , dar mai ales de
principii Transilvaniei Gabriel Bethlen în 1613 - 1629 , Gheorghe Rakoczi I
1630-1648 şi Gheorghe Rakoczi al 2 lea , 1648-1660 , care au încercat
realizarea unor apropieri între Ţara Românească în vederea unei viitoare acţiuni
anti-otomane, când are loc şi prima afirmare a Transilvaniei pe plan internaţional
prin participarea acesteia la războiul de 30 de ani (1618- 1648)
Principii Transilvaniei au preluat cel mai clar ideea lui Mihai Viteazul de
creare a unui regat al Daciei care a fost un proiect al lui Gabriel Bethlem , ce
preconiza unirea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti într-un regat de
confesiune (religie) protestantă.
 După domnia lui Mihai Viteazul Porţii otomane i-au trebuit 20 de ani
ca să readucă Ţara Românească la ascultare , de aceea în secolul 17
solicitările financiare ale Porţii nu vor mai atinge cotele de la sfârşitul secolului
al 16 lea .În secolul 17 un mare număr de familii greceşti s-au stabilit în Ţările
Române cumpărând pământ şi construindu-şi reşedinţe , mai ales în vremea
Mihneştilor după 1620 , când aceştia vor ocupa poziţii cheie în stat şi
conducerea Bisericii până la domnia lui Matei Basarab în Ţara Românească
1632-1654 şi a lui Vasile Lugu în Moldova 1634-1653, domnii care marcat
sfârşitul preponderenţei greceşti în schimbul majorării tributului.
Alianţa Ţărilor Române făcută de Mihai Viteazul a fost o forţă
eficace pentru menţinerea autonomiei şi păstrarea statutului teritorial al
Ţărilor Române.
Tratativele purtate de Gheorghe Rakoczi I şi Gheorghe Rakoczi al 2 lea
cu Matei Basarab şi Vasile Lupu vor asigura celor din urmă domnii
îndelungate şi mai ales ţinerea Porţii cât mai departe de Ţările Române.Ulterior
Gheorghe Rakoczi al 2 lea , principe al Transilvaniei va încheia o alianţă cu
domnii Ţărilor Române Constantin Şerban şi Mihnea al 3 lea şi domnul
Moldovei Gheorghe Ştefan ( urmaş al lui Vasile Lupu) , alianţă care îşi
păstra caracterul antiotoman sub forma unor răscoale împotriva Porţii ,
înăbuşite de aceasta cu sprijinul tătarilor.
 Mihai Viteazul
1593-1601

Inainte de a fi domn, Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, şi ban al

Craiovei, a fost un bun negustor, strângând o mare avere. Fiind bănuit de
domnitorul Alexandru cel Rău ( 1592-1593 ) că doreşte domnia, Mihai a fost în
pericol de a fi executat.
El a venit pe tron în 1593 , cumpărându-şi domnia într-un moment când
datorită dificultăţilor economice ale Imperiului Otoman, tributul şi celelalte
obligaţii financiare ale Ţărilor Române faţă de Poartă atinseseră un nivel record,
care putea genera colapsul economic al Ţ.Române. Situaţia internaţională a
Ţ.Române în a doua jumătate a secolului al 16-lea a fost influenţată în mod
direct de lupta dintre Imperiul Otoman şi cel Habsburgic pentru dominaţie
în Europa Centrală, dar şi de atitudinea aparte a Poloniei , în general ostilă
habsburgilor, prudentă faţă de turci şi interesată de asigurarea influenţei sale
asupra Ţărilor Române, îndeosebi în Moldova.
De aceea intervenţia Austriei în Transilvania a provocat o reacţie
negativă în Polonia, dar mai ales din partea Porţii care-şi va intensifica
operaţiunile militare împotriva habsburgilor, dovadă fiind
transformarea Banatului în paşalâc turcesc (1552) şi apoi Oradea, la
sfârşitul secolului al 16-lea. Polonia a intrat într-o perioada de criză după
stingerea Iagellonilor (1572) de aceea , se apropie de Imperiul Otoman şi
revine la politica pontică.
Imperiul Habsurgic după ce încercase fără succes să-i alunge pe otomani
din Ungaria cu forţe proprii, căuta noi aliaţi . De aceea în anii 1590-1592 iniţiază
o alianţă anti-otomană numită Liga Sfântă la care au participat Statul Papal ,
Spania , Austria şi ducatele italiene Toscana , Mantova şi Ferrara.
Domnia lui Mihai Viteazul a coincis cu relansarea de către Papa Clement
al 8-lea a Ligii Sfinte, alianţă la care a participat şi principele Transilvaniei,
Sigismund Bathory, apoi domnul Moldovei, Aron Vodă şi din proprie
initiativă domnul Ţării Româneşti , Mihai Viteazul care avea acordul Sfatului
Domnesc , în care boierii Buzeşti aveau un loc central . Atfel că T.Române vor
fi şi ele angrenate în “războiul cel lung” ( 1593-1606). Integrarea T.Române în
alianţa creştină a dus la răscoala antiotomană care a izbucnit la 13 noiembrie
1594 la Bucureşti prin suprimarea creditorilor levantini şi a garnizoanei
otomane de către M.Viteazul , care astfel din proprie initiativă se alătură Ligii
Sfinte.
Apoi, Mihai Viteazul a pornit o ofensivă generală pe linia Dunarii 1594-
1595 atacând cetăţile Giurgiu (decembrie 1594), Hârşova (1 ianuarie 1595) ,
Silistra ( 8 ianuarie 1595 ). Exemplul său a fost urmat şi de domnul Moldovei,
Aron Vodă care asediază Tighina. Atacarea cetăţilor de pe linia Dunării a
declanşat ostilităţile cu Imperiul Otoman.
Au urmat la 14 şi 15 ianuarie 1595 luptele duse de Mihai cu tătarii la Putineiu
şi Stăneşti, iar cu otomanii la Şerpăteşti în ianuarie 1595, eliberând Brăila în
martie 1595.
Această unitate de acţiune a T.Române a fost însă primejduită de ambiţiile
hegemonice ale principelui transilvănean S.Bathory . In aceste condiţii
M.Viteazul încheie la Alba-Iulia la 20 mai 1595 , prin delegaţia marilor boieri (
Stărilor ) un tratat cu S.Bathory prin care aceştia subordonează Ţara
Românească princepelui Ardealului , devenit autoritate supremă , iar pe domn
boierilor care îşi impun atotputernicia asupra acestuia . Prin tratat M.Viteazul era
degradat de calitatea de locţiitor al princepului Ardealului; iar Ţara
Românească urma să fie condusă de un sfat alcătuit din 12 boieri.
Un tratat asemănator a fost încheiat la 20 mai 1595 si de reprezentanţii
boierimii din Moldova şi de către Aron Vodă al Moldovei ( 1591-1595 ) ,
astfel că Sigismund devine suzeranul Ţării Române extra-carpatice care
semnifica şi necesitatea alcătuirii unui mecanism politic şi militar , adică
unificarea sub forma reprezentărilor suverano-vasalice , în stare să se opună
I.Otoman. El era recunoscut ca suzeran şi de Ştefan Răzvan , domn al
Moldovei după înlăturarea lui Aron Vodă.
Confruntarea decisivă pregătită de turci a avut loc la Călugăreni la 13/23
august 1595, când marele vizir Sinan Paşa trece Dunărea cu o armata de
cca. 100.000 de oameni. M.Viteazul dispunea de 16.000 de oşteni la care se
adăugau 7.000 conduşi de Albert Kiraly, ca ajutor trimis din Transilvania de
S.Bathory . Campania urmărea transformarea Ţărilor Române in paşalacuri.
Deşi românii au cauzat pierderi mari armatei otomane nu au putut opri inaintarea
acesteia, de aceea M.Viteazul după luptă se retrage spre munte , aşteptând
ajutorul lui Bathory, timp în care turcii încep organizarea paşalacului de la
Bucureşti şi Târgovişte, unde instalează garnizoane otomane iar bisericile sunt
transformate în moschei . Forţele reunite ale celor 3 ţări româneşti reunite la
Rucăr trec la contra-ofensiva , eliberând pe rând oraşele : Târgovişte ( 5-8 oct.
1595 ) Bucureşti (12.oct 1595 ) obţinând apoi la Giurgiu o strălucită victorie (
15-20 oct.1595) . In primăvara anului 1596 trece Dunărea unde i s-au aliat
bulgarii şi sârbii ajungând până la Plevna şi Sofia.
După alte confruntări pe linia Dunării, Mihai Viteazul a incheiat pacea cu
turcii în ianurie 1597 , prin care sultanul îi recunoaşte domnia pe viaţă, care îi
trimitea şi steagul de recunoaştere a domniei în schimbul acceptării
suzeranităţii otomane şi a tributului , care era diminuat. In 1597, raporturile
cu Sigismund Bathory erau reaşezate pe picior de egalitate, anulându-se în
practică Tratatul de la Alba-Iulia din 20 mai 1595 şi deci se emancipa de sub
suzeranitatea acestuia.
M.Viteazul dorea insă continuarea apropierii de puterile creştine in
vederea reluării luptei antiotomane , de aceea încheia şi un tratat de prietenie
cu împaratul german Rudolf al 2-lea de Habsburg , la 30 mai /9 iunie 1598 la
Mânăstirea Dealul prin care Rudolf al 2-lea îi oferea sprijin financiar pentru
plata a 5000 de oşteni . Prin această dublă suzeranitate otomană şi
habsburgică , Mihai Viteazul se emancipa de consecinţele tratatului încheiat cu
S.Bathory la Alba-Iulia ( 20mai 1595)
Frontul antiotoman al T.Române era serios ameninţat după instalarea lui
Ieremia Movilă ataşat politicii poloneze care acţiona in vederea obţinerii
tronului Ţării Românesti de fratele său Simion Movilă care practic scosese
Moldova din coaliţia antiotomană. Pe de altă parte, ezitările lui S.Bathory care s-
au concretizat în renuntarea la tron în favoarea lui Andrei Bathory şi el interpus
polonez şi adept al politicii filo-otomane agrava şi mai mult poziţia
T.Româneşti şi a lui M.Viteazul . Intenţia lui Ieremia Movilă şi a marelui
hatman Zamoysky de a-l instala pe Movilă pe tronul Ţării Româneşti, l-au
făcut pe Mihai Viteazul saă adopte “planul dacic”.
In aceste condiţii printr-o solie trimisă la Praga in iulie 1599, Mihai
solicita impăratului Rudolf al-2 lea permisiunea de intervenţie în Transilvania.
In toamna aceluiaşi an, el a pătruns în Transilvania şi a învins oastea
ardeleană la Şelimbăr 18/28 octombrie 1599 iar la 1 noiembrie acelaşi an ,
intra triumfător in Alba-Iulia devenind stăpânul Transilvaniei, recunoscut
ca atare şi de Poartă. Dieta Transilvanie l-a recunoscut ca locţiilor al
împaratului , iar Impăratul de la Viena l-a recunoscut ca guvernator al
Transilvaniei. In Transilvania Mihai Viteazul a luat măsuri în favoarea micii
nobilimi româneşti , în special a boierilor din Ţara Făgăraşului , biserica
ortodoxă a fost ridicată la rangul de mitropolie , înfiinţată de Mihai Viteazul la
Alba-Iulia iar ţăranii români au primit dreptul la păşunat. Hotărârea invadării
Moldovei a fost precipitată datorită faptului că la curtea domnească a lui Ieremia
Movilă s-a constituit centrul uneltirilor împotriva lui Mihai. In mai 1600 Mihai
cucereşte Moldova când cetatea şi-a deschis porţile în faţa lui Mihai predându-
se fără luptă, invocând alianţa lui I.Movilă cu turcii şi tătarii. Prin cucerirea
Moldovei , Mihai a refăcut frontul antiotoman dar în acelaşi timp a înfăptuit şi
unirea celor trei ţări române , de aceea la 17/27 mai 1600 el se intitula “
domn al Ţării Româneşti ,Ardealului şi Moldovei” , fiind recunoscut ca domn
al celor trei ţări româneşti după negocieri complicate şi de către Imperiul
Habsburgic.
Creaţia politică a lui Mihai Viteazul nu a durat decât 4 luni prăbuşindu-se
ca efect al puternicilor adversari şi competitori externi. Poarta năzuia la
restaurarea suzeranităţii sale asupra Ţărilor Române, Polonia urmărea în
concurenţă cu Habsburgii propria ei dominaţie, iar Imperiul Habsburgic tindea
la acapararea moştenirii maghiare.
Nobilimea maghiară din Transilvania ostilă supremaţiei româneşti s-a
revoltat şi s-a alăturat trupelor imperiale conduse de generalul austriac
Gheorghe Basta şi l-a invins pe Mihai Viteazul la Miraslău (18 sept 1600 )
când acesta pierde Transilvania .In octombrie 1600 cu ajutor polon , Movileştii
cuceresc Moldova unde îl instalează din nou ca domn la Suceava pe Ieremia
Movila la 27 septembrie 1600, apoi şi Ţara Românească unde este instalat ca
domn Simion Movila la sfârşitul lui noiembrie 1600, recunoscut şi de otomani .
De la sfârşitul anului 1600 şi până în august 1601, Mihai Viteazul s-a aflat în
pribegie la Praga şi Viena încercând să îl convinga pe împăratul Rudolf al II
lea să îl ajute să-şi recapete domnia. Deoarece nobili maghiari se răsculaseră şi
împotriva lui Basta, alungându-l, şi îl înscăunaseră pe Sigismund Bathory, când
împăratul conştient că a pierdut Transilvania îl ajută pe Mihai Viteazul cu bani
şi îl împacă cu generalul Gh.Basta .La 3/13 august 1601 la Guruslău ,
M.Viteazul revenit în Transilvania cu ajutor militar imperial obţine victoria
asupra lui S.Bathory şi redevine stăpân al Transilvaniei, dar nu mai reuşeşte să
refacă unitatea celor 3 ţări române ,deoarece habsburgii aveau obiectivele lor
precise şi de durată în Principatele Române, de aceea l-au înlăturat printr-un
asasinat la 9/19 august 1601 în tabăra militară aflată pe Câmpia Turzii de către
mercenarii valoni din ordinul lui Gh.Basta şi plătiţi de acesta .Capul lui
M.Viteazul a fost adus şi depus la Mânăstirea Dealul de unul din căpitanii săi ,
Radu Buzescu.
 ROMANITATE
Până in secolul al 18 lea continuitatea poporului român la nord de Dunăre
nu a fost pusă la indoială.Inceputul politizării istoriei românilor s-a produs in
secolul al 16 lea când cronicarul maghiar Istvan Zsamoskozy intr-o
lucrare din 1593 arată că românii sunt urmaşi ai coloniştilor romani.După
infaptuirea Unirii lui Mihai Viteazul in 1600, şi-a schimbat radical părerea
arătând că românii nu mai sunt nici urmaşi ai romanilor,şi că au fost mutaţi la
sud de Dunăre de Imparatul Gallienus.Ideile lui au fost preluate şi de alţi
cronicari unguri şi de reprezentanţi ai nobilimii maghiare, care erau ostili lui
Mihai, dar cu toate acestea nu toţi erau ostili românilor, dovadă că Nicolae
Istvanffy , istoric şi diplomat al Imperatului Austriei Rudolf al II lea,
considera ca naţiunea română nu ştirbeşte privilegiile tradiţionale ale naţiunii
maghiare din Transilvania.
La 1666 , Ioan Lucius in cronica sa publicată la Amsterdam avea dubii
si rezerve cu privire la români , dar nu contesta continuitatea elementului
romanic la nord de Dunăre, arătând că acesta a fost sporit printr-o imigrare
provocată de bulgari de la sud la nord de Dunăre .Această teorie a rămas
neobservată aproape un secol până când austriacul Johan Christian Engel a
turnat-o in tipare noi căreia i-a adăugat si nuanţa peiorativă din teoria exilaţilor
si rău făcătorilor lansată de istoriografia umanistă poloneză.
Cronicari saşi din a doua jumătate a secolului 17 adoptând şi ei teoria
umanistaă germană au incercat să demonstreze presupusa origine dacică a
poporului român, confundând pe daci cu goţii, teorie combătută cu argumente
de Comitele saşilor Valentin Frank von Frankenstein secolul 17, după care
această teorie a dispărut cu totul in secolul 18.Cu toate acestea , istoricii saşi au
continuat să afirme în lucrarile lor originea latină a românilor.Istoricul sas care
a contribuit cel mai mult la răspandirea acestei idei în afara mediului românesc
a fost braşoveanul Martin Schmeitzel care a predat ani la rand la Universitatea
din Halle un curs de istoria Transilvaniei, difuzând opiniile despre romanitatea
românilor prin lucrările tiparite in străinătate. In secolul al 18 lea chiar şi
scrierile despre secui , ca cea iezuită de la inceputul sec. al 18 lea, sublinia că
românii din toate 3 cele ţări nu sunt decat urmaşi ai romanilor.
Szamaskozy a fost combătut in epocă de cărturarii saşi , Laurentiu
Toppelnitus si Johannes Troster, ultimul, autor al unei lucrari despre Dacia, in
care arăta ca românii sunt urmaşi ai legiunilor romane şi cei mai vechi
locuitori ai ţării.După ce in secolul al 18 lea s-a iniţiat lupta pentru drepturile
politice ale românilor transilvăneni prin episcopul Inochentiu Micu Klein , s-a
lansat in această atmosferă, teoria imigraţionatistă de austriacul Franz
Joseph Sulzer , la 1781-1782 in lucrarea sa publicată la Viena , „Istoria
Daciei Transalpine” , in care contesta vechimea, continuitatea şi autohtonia
românilor.
 El arăta că românii nu se trag din coloniştii romani din Dacia, aceasta
fiind părăsită de toata populaţia odată cu retragerea aureliană şi că românii s-
au format ca popor la sud de Dunăre intr-un spaţiu neprecizat între bulgari şi
albanezi, în Moesia sau Tracia de la care românii au preluat influenţele in
limbă.
De la sud de Dunăre românii au imigrat apoi la nord de Dunăre si in
Transilvania , la mijlocul secolului 13 unde ii vor găsi stabiliţi pe unguri şi
saşi .Prin teoria sa Sultzer sfida părerea unanimă din ştiinţa si cultura
europeană , care ii considera pe români cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei
şi urmaşi ai romanilor lui Traian.Scopul era politic , anularea argumentelor
istorice, ale românilor in lupta politică din Transilvania şi justificarea
privilegiilor deţinute de naţiunea conducatoare, nobilimea maghiară , fruntaşii
saşilor şi secuilor, precum si a statututului de ’’toleraţi’’ atribuit românilor.
Aceasta teorie a fost combătută de reprezentanţii Scolii Ardelene care in
Suplex Libelus Valahorum din 1791, arătau că românii sunt cei mai vechi
locuitori ai Transilvaniei si urmaşi ai coloniştilor lui Traian.Acest lucru era
confirmat si de reprezentanţi ai naţiunilor conducătoare din Transilvania,Iosif
al II lea imparat al Austriei 1780-1790 ii socotea pe români cei mai vechi si
cei mai numeroşi locuitori in Transilvaniei.
Contele Teleki preşedinte al Cancelariei Aulice Transilvane din
Viena arăta şi el in 1791 că românii sunt locuitorii cei mai vechi ai
Transilvaniei.
Istoricul ungur Huszti Andras tot la 1791 scria că nici o naţiune nu are
limba atat de aproapiată de cea veche română ,ca natiunea valahilor, ceea ce e
un semn sigur şi care nu poate inşela ,că ei sunt in Transilvania urmaşii vechilor
colonii romane.
Tot in secolul al 18 lea istoricul maghiar Benko Jozsef in cartea sa din
1778 arăta că după abandonarea Daciei traiane, au rămas pe loc mulţi romani
impreună cu dacii indigeni..
Ideile lui Sulzer au fost imbraţişate si de alti istorici ,ca austriecii
I.C.Eder , John Christian Engel si maghiarul Bola Marton , care arătau că
lipsa izvoarelor istorice despre români, echivaleaza insuşi cu lipsa
românilor .In replica învăţatul sas Michael Lebrecht în timpul răscoalei lui
Horea la 1784 arăta că românii ca urmaşi ai romanilor , sunt cei mai vechi
locuitori ai acestei regiuni.
In 1787 istoricul englez Eduard Gibbon autor al unei celebre istorii a
Imperiului Roman arăta că in Dacia după retragerea aureliană au rămas o
parte insemnată a locuitorilor ei , care aveau mai mare teamă de emigrare decat
de stapânitorul got .Netemeinicia afirmaţiei lui Sulzer a fost reliefată
prompt de reprezentanţii Scolii Ardelene şi de marele slavist Paul Joseph
Schafarik care la 1844 arăta că ’’valahii de la nord si de la sud de Dunare au
toţi aceeasi origine ,evoluând din amestecul tracilor si geto-dacilor cu românii ’’.
 După instaurarea dualismului austro-ungar in 1867, Robert Roesler
redactează ’’Dacii şi Romanii’’ 1868 , şi in 1871 lucrarea ‚’’Studii
Românesti Cercetări asupra istoriei vechi a românilor’’ unde reia teoria
imigraţionistă a lui Sulzer pe care o dezvoltă şi sistematizează cu argumente
de ordin istoric si filologic pentru a contesta permanenţa românilor în vatra lor
strămoşească ,de aceea teoria imigraţionista se va numi de acum înainte
„”Roesleriana”după numele celui care a sustinut-o ştiinţific .

Ideile de bază ale acesteia erau :

1.dacii au fost exterminaţi in urma războaielor cu romanii lui Traian
2.Toponimia Daciei ar fi dispărut , din această cauză
3.Cei 165 ani cât a durat stăpânirea romana in Dacia nu au fost suficienţi
pentru înfăptuirea romanizării.
4.Aurelian ar fi mutat la sud de Dunare toată populaţia
5.Romanii s-au format ca popor la sud de Dunăre de unde au preluat
influenţele în limba si credinţa ortodoxă , aducând în acest sens ca
argumente :
a) lipsa elementelor germanice din limba română
b) existenţa unor elemente lexicale comune în limbile română şi albaneză
c) asemănarea dintre dialectele daco- român si macedo-român
6.Românii ar fi un popor de păstori nomazi
7.N-ar fi ştiri care să-i mentioneze pe români la nord de Dunare inainte de
secolul 13
Această teorie a fost combătută de Bogdan Petriceicu Hasdeu, apoi cu
argumente istorice de AD Xenopol in 1884 in lucrarea sa ”Teoria lui
Roeslar”. Studii asupra staruinţei românilor în Dacia Traiana.El impreună
cu Dimitrie Onciul autor al lucrarii „”Scrieri istorice „”1885 a combătut
această teorie cu argumente de ordin logic şi istoric , ca apoi mai târziu
investigaţiilor ştiinţifice conduse de mari istorici şi lingvişti ca :
1. Vasile Pârvan – ‚’’Inceputurile vietii române la gurile Dunarii” 1923 si
‚’’Getica „” 1924
2.N.Iorga – „Istoria românilor „” în 10 volume
3.Gheorghe I.Brătianu ”O enigmă şi un miracol istoric poporul român: 1937”
4.Alexandru Rosetti „Istoria limbii române”
5.Constantin C.Giurescu , Constantin Daicoviciu , Emil Petrovici, C.tin
Drăgan şi Aurelian Sacerdoţeanu au adus dovezi concrete , tot mai numeroase
care au infirmat teoria imigraţionistă. Pe aceeaşi poziţie s-au situat şi mari
istorici străini : englezul Eduard Gibbon, germanul Theodor Mommssen ,
americanii J.Jung, C.Patsch, Paul Meckendrick si spaniolul L.Homo , care
consideră că românii sunt urmaşi ai daco-romanilor şi s-au format ca popor în
Dacia Traiana.
 INSTITUTII CENTRALE IN SPATIUL ROMANESC

Dupa constituirea statelor medievale in sec. 14 regimul lor a evoluat spre

formula monarhica in tiparele generale ale monarhiei feudale, dar cu trasaturi
proprii determinate de specificul societatii romanesti. Constituirea acestor state a
insemnat si un transfer de putere politica din partea cnezilor si voievozilor
locali in favoarea conducatorului ales care isi asuma titlul de mare voievod ,care
sublinia functia militara a acestuia cit si intiietatea fata sa de ceilalti voievozi.
1. Institutia centrala in Moldova si Tara Romaneasca a fost domnia
asumata de un mare voivod si domn, (acumula deci , atat functia politica
suprema , cat sip e cea militara ).
Dupa integrarea acestor tari in aria de civilizatie a Imperiului Bizantin, odata
cu infintarea primelor Mitropolii care erau dependente de Patriarhia din
Constantinopol, care au contribuit la consolidarea pozitiei marelui voievod care
era uns de mitropolit si care adopta odata cu coroana , si titlul “de domn” care
conserva semnificatia de “dominus” atribuit imparatilor romani din perioada
dominatului
Prin ungere domnii deveneau conducatori politici din “ mila lui Dumnezeu
“ care exprima o afirmare de suveranitate externa in raport cu puterile vecine ,
dar mai ales interna , fata de toti supusii , care era exprimat si de formula “de
sine statator”, “de sine stapanitor” sau “singur stapanitor” de la grecescul “
autocrator.”
Introducerea in titulatura domnului a cuvantului “Io” de la grecescul
Ioannes (cel ales de Dumnezeu) afirma sursa divina a puterii domnesti , calitate
pe care domnii o obtin prin ceremonia religioasa a ungerii si incoronarii , care le
transfera harul divin si sprijinul divinitatii.
Atributele domniei erau foarte largi si acopereau toate domeniile politicii
interne si externe :
1. era proprietar de drept al intregului teritoriu al tarii si caruia toti
locuitorii ii datorau ascultare in calitate de supusi ;
2. in calitate de mare voievod , el detinea prerogativele militare ca
sef al ostirii ; el convoca ‘’oastea cea mare “
3. prerogativele administrative, pentru ca el numea dregatorii si
conducea sfatul domnesc;
4. prerogativele judiciare , deoarece reprezenta instanta suprema
de judecata; avea dreptul de confiscare a proprietatii boieresti si de
aplicare a pedepsei capitale in cazuri de tradare(viclenie, infidelitate)

5. prerogativele legislative, el era unic legiuitor;

 6.prerogativele funciare, el avea drept de preemtiune asupra intregului
fond funciar al tarii.
7. prerogative fiscale , percepea birul destinat cheltuielilor de aparare sau
rascumpararii pacii prin tributul impus de puterile straine
8 .domnul decidea politica externa a tarii, declara razboi , incheia pacea,
el era aparator al bisericii, colabora cu ierarhia ecleziastica.
Succesiunea la tron era electiv ereditara, adica fie era ales de boieri sau
Marea Adunare a Tarii, fie tronul se transmitea ereditar cum a procedat Basarab I
cu fiul sau Nicolae Alexandru intemeind dinastia Basarabilor , iar in Moldova
Dinastia Musatinilor.
Dupa instaurarea dominatiei otomane in anul 1541, domnii au inceput sa
fie numiti direct de Poarta fara consultarea boierimii, procedeu care s-a
generalizat in sec. al 17 lea , astfel ca numirea domnitorului a devenit un simplu
act administrativ al Portii, domnul depunand omagiul si juramant de credinta
sultanului.
Din a doua jumatate a secolului al 16 lea, domnia a inceput sa nu mai fie
un atribut exclusiv al vointei divine, ea depinzand de vointa sultanului .
Astfel ca domnia a devenit din acest moment o functie administrativa, iar
domnul un inalt dregator al Portii, ocupand un anumit loc in ierarhia
administrativa otomana.
In secolul al 17 lea, domnitorii ca si principii Transilvaniei fie erau alesi
de starile privilegiate in momentele de libetate a tarii, fie erau numiti direct
de Poarta dar si unii si altii trebuiau confirmati de sultan.
Din sec. al 18 lea odata cu instaurarea regimului turco-fanariot in Moldova
in anul 1711 si Tara Romaneasca in anul 1716, domnia pamanteana practic s-
a desfiintat, domnii fiind numiti dintre grecii din cartierul Fanar , fara
asentimentul tarii.
Domniile fanariote erau scurte (2 – 3 ani) iar domnii erau degradati la
nivelul unor functionari ai Portii, imediat dupa marele Dragoman, fiind
asimilati unui paşă cu 1,2 sau 3 tuiuri.
In afara de fidelitate faţă de Poartă trebuiau sa plateasca o suma de mare de
bani pentru ocuparea tronului .Aceleasi sume se plateau si pentru confirmarea
sau prelungirea domniei care dupa unele aprecieri , mai mult de jumatate din
venitul Ţărilor Romane, erau preluate de Poarta , numai prin prelungirea
domniei.
Principala functie a statului în secolul fanariot a fost cea fiscala , fapt ce
a dus la o crestere excesiva a fiscalitatii .Secolul fanariot a fost si secolul

generalizarii venalitatii , adica al vanzarii chiar in sistemul de licitatie a

dregatoriilor, în conditiile in care detinerea unei dregatorii echivala cu
innobilarea , adica intrarea in randurile boierilor, fapt ce a favorizat ascensiunea
socială , a oamenilor care acumulasera capital banesc , dar care prin nastere nu
apartineau boierimii.
Fanarioţii au reformat instituţiile cu caracter social, edilitar sau
invatamântul, cum a facut Alexandru Ipsilanti, domn al Tarii Romanesti
1774- 1782 si 1796- 1797, dar si al Moldovei 1786- 1788, care s-a preocupat de
reorganizarea Academiei Domnesti de la Sfantul Sava. Datorita numeroaselor
fenomene negative care s-a produs in secolul fanariot si anume domniile
scurte, cele 6 razboaie intre Marile Puteri vecine, cand Tarile Romane au fost
teatru de razboi, au suferit ocupatia militară străină si pierderi de teritorii , la
care s-au adaugat epidemii de ciuma si foamete care însoţesc războaiele şi
fiscalitatea excesiva , tote acestea au făcut ca acest secol să fie perceput într-o
manieră negative faţă de epocile anterioare.
În conducerea ţării domnul era ajutat de Sfatul Domnesc care îl consilia
pe domn ,şi era compus la început din mari boieri ca mari proprietari de pământ
şi apoi din boieri cu dregătorii bine precizate .Sfatul domnesc îl asista pe domn
la sfat de judecată la tratativele cu puterile vecine , iar actele domniei nu erau
valabile dacă lipsea consimţământul marilor boieri din sfat.
Un rol important l-a avut şi cancelaria domnească , în fruntea căreia s-a
aflat Marele Logofăt, apoi prerogativele judecătoreşti aparţineau Marelui
Vornic, iar gestiunea veniturilor domniei , Marelui Vistiernic.
De activitatea diplomatică, primirea solilor străini şi ceremonialul
primirii lor răspundea Marele Postelnic în Tara Românească şi Marele Portar
sau Uşar în Moldova.În a doua jumătate a secolului 15 au început să fie
eliminaţi boierii fără dregătorii , iar de la sfarsitul secolului 16, Sfatul
Domnesc a luat o denumire turcească de Divan .
Adunările de Stări reprezinta o instituţie care a fost semnalată din
secolul 15, ele purtând numele de Marea Adunare a Ţării, care se compunea
din marii boieri , clerul înalt, boierimea mică şi mijlocie şi curteni.Ea nu era o
instituţie permanentă fiind convocată sporadic, rar convocată în probleme
fiscale sau administrative, având uneori rolul de a sancţiona alegerea domnului ,
era consultată la adoptarea declaraţiilor de

război împotriva turcilor sau încheierea păcii cu ei, care reprezintă măsuri
de politică externă, ca şi la stabilirea cuantumului obligaţiilor băneşti, faţă de
Poartă sau adoptarea reformelor , exemplu reformele lui Constantin
Mavrocordat {1746 – 1749 }
Această adunare a starilor.şi-a definitivat atribuţiile în vremea lui Matei
Basarab , când s-au conturat deosebirile între Sfat si Divanul Domnesc, Soborul
sau feţele bisericeşti si Adunarea a Toată Ţara , care cuprindea reprezentanţii
stărilor privilegiate
Rolul Marii Adunari a Tarii a scăzut foarte mult în secolul fanariot , iar
oştirea a fost chiar desfiinţată , legată în principal de disparitia functei externe
a Ţărilor Române care nu mai avea dreptul la o politică externă proprie.
Ultima alegere a unui domn de către Adunarea Tarii a avut loc în
1730, iar ultima reuniune a acesteia , dedicată desfiinţării şerbiei a avut loc în
1749 în Moldova.Această instituţie v-a renaste între anii 1831-1848 sub numele
de Adunarea Obştească.
Armata cuprindea “ oastea cea mică” formată din membrii claselor
privilegiate şi “ oastea cea mare “ formată din întreaga populatie aptă de
serviciul militar.
După instaurarea regimului dominaţiei otomane în 1541 “ oastea cea
mare” convocată , iar în secolul fanariot oştirea a fost desfiinţată .
Un rol important l-au avut cetăţile de la hotare şi din interiorul ţării
Administratia se realiza în Ţara Românească prin dregătorii locali în cadrul
judeţelor şi a tinuturilor în Moldova.Biserica în Ţara Românească ca şi
celelalte instituţii a urmat modelul bizantin, prima arhiepiscopie devenită
apoi mitropolie a fost creată de Patriarhia din Constantinopol la Vicina în
Dobrogea în 1285.Biseria a avut rol in domeniile :social, cultural, juridic.
În mai 1359 s-a inaugurat prima mitropolie ortodoxă la Curtea de
Argeş dependentă tot de Mitropolia din Constantinopol cu mitropoliţi
numiţi de acolo.Mitropolitul era şeful bisericii, el era principala figură în Sfatul
Domnesc şi ţinea locul domnului în caz de vacanţă a tronului, al doilea demnitar
in stat si sfetnic al domnului.
Prima mitropolie în Moldova a fost creată de Petru Muşat 1386 -
1387 la Suceava recunoscută de Patriarhia din Constantinopol abia în
1401 – 1402 ( domnitor Alexandru cel Bun).Când Mitropolitul Ţării
Româneşti era împuternicit de Patriarhia din Constantinopol să-i îndrume pe
credincioşii ortodocşi din teritoriile stăpânite de regatul maghiar , respectiv din
Transilvania, el primea titlul de “ Exarh al plaiurilor”
Mitropolitul il incorona si ungea cu mir pe domn si era subordonat
domnului.Asista la scaunul de udecata al domnului.

2. TRANSILVANIA - după ocuparea acesteia de maghiari la începutul

secolului al 13 lea şi-a păstrat individualitatea în structura socială, în plan
economic , politic şi administrative ( respectiv ţările şi districtele româneşti ) ,
dar şi in situatia confesionala , respectiv ortodoxismul
Conducerea provinciei se baza pe colaborarea stărilor sau naţiunilor
privilegiate , nobilimea maghiară, patriciatul săsesc, fruntaşii secuilor.
Deoarece românii fuseseră excluşi prin diplomele regale din 1366 ale lui
Ludovic I ca apoi sistemului să fie desăvârşit prin Unio-Trium-Nationum la
1437.Fruntaşii românilor iniţial au făcut parte din stările privilegiate, participând
şi ei la Adunările Obşteşti sau Congregaţiile nobiliare până în 1355 ( ultima
lor participare la această adunare a stărilor privilegiate ).
Cu toate acestea românii mai pastrează o vreme o autonomie şi o
organizare proprie sub conducerea cnezilor şi voievozilor români în ţările de
margine : Haţeg, Făgăraş , Maramureş sau districte româneşti ca Banat sau
Zarand.Dar cu timpul aceste autonomii româneşti au fost restrânse iar nobilii şi
treptat românii au fost treptat maghiarizaţi şi trecuţi la catolicism sau eliminaţi
cei care au preferat să-şi păstreze credinţa ortodoxă.
După ocupare, Transilvania a fost integrată în structura regatului
maghiar , cunoscând o organizare de tip occidental.
La nivel local s-au infiinţat comitate unde erau adunări ( ale stărilor
privilegiate) , ale nobilimii, iar în zonele locuite de saşi şi de secui s-au înfiinţat
saune secuieşti şi săseşti.
În plus saşii mai aveau districte după modelul celor româneşti şi o
adunare politică şi teritorială numită Universitatea saşilor , a cărui
autonomie a fost confirmata la sfârşitul secolului al 15 lea.
La nivelul voievodatului s-au constituit Congregaţii generale ale
nobilimii care rezolvau problemele judiciare , iar din secolul 15 devin Adunări
de Stări Nobiliare.Voievodul era reprezentantul regalitatii , iar mentinerea
acestei funcţii reflecta autonomia Transilvaniei şi păstrarea individualităţii
acesteia în cadrul regatului ungar.
Din 1541 Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea
Porţii , voievodul dispărând fiind înlocuit cu principele, care conducea
provincia cu sprijinul Consiliului Princiar, care ii era subordonat Principelui,
principele având atribuţii largi în politica externă deoarece încheia pacea ,
declara război, acredita reprezentanţii diplomatici .Congregaţiile Generale ale
nobilimii, au fost înlocuite cu o Adunare a Privilegiatelor numita Dietă care
alegea Principele fapt legiferat de Dieta de la Cluj în 1543.
Insă Principele ca şi domnii din Ţara Românească şi Moldova era
confrmat de Poartă.
Dieta se întrunea periodic , dezbătea problemele de politică externă,
devenind un factor permanent şi cu un statut bine precizat.
Se menţin şi autonomiile secuieşti şi săseşti numite scaune.
Din 1691 Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic prin
Diploma Leopoldină din 4 dec., ca apoi prin Pacea de la Carlowitz să treacă
oficial sub stăpânirea Austriei, când organizarea administrativă a provinciei se
mentine in linii mari . Împăratului Austriei conducea Transilvania prin
intermediul unui Guvernator ales de Dietă.
O instituţie administrativă care s-a organizat în 1693 Guberniul local
( format din 12 consilieri ) avea la Viena un corespondent care se numea
Cancelaria aulică formată dintr-un cancelar şi 6 consilieri.
 În secolul al 18 în Transilvania s-a produs un element nou religios când
o parte a românilor cu promisiunea că vor fi asimilati catolicilor şi vor avea
aceleaşi drepturi ca şi catolicii, s-au unit cu Biserica Romei, fapt consacrat de
Diplomele Leopoldine din anii 1699- 1701 când s-a creat biserica greco-
catolică sau unită cu Roma, a doua biserică română din Transilvania.
Statul român modern de la proiect politic la realizarea
României Mari

-I-

Înainte de a deveni realitate istorică , statul român a fost conceput ca

proiect politic , odată cu afirmarea conştiinţei naţionale după 1750, care a avut
ca opţiuni politice fundamentale unitatea şi independenţa.
Românii ca şi germanii şi italienii îşi doreau propriul stat naţional realizat
treptat pe măsura dezvoltării economice, modernizării instituţionale, afirmării
noii elite politice, dezvoltării culturii şi în raport de contextul european.
Au existat mai multe etape în realizarea statului naţionale român
modern :
1. mişcarea reformatoare de până la jumătatea sec.al 19 lea
2. revoluţia de la 1848
3. formarea statului naţionale român 1859
4. cucerirea independenţei de stat 1877-1878
5. desăvârşirea unirii 1918
Naşterea României moderne a fost favorizată de transformările din
sec.18 şi prima jumătate a sec.19 , dar şi de conjunctura politică
internaţională , şi anume după înfrângerea turcilor la Viena în 1863 care a
marcat declinul Imperiului Otoman numită şi criză orientală ( ’’ omul
bolnav al Europei ) şi a accentuat problema orientală (o stare de tensiune
dintre marile puteri vecine pentru a moşteni teritoriile stapânite de otomani în
sud- estul Europei), disputate îndeosebi de Rusia şi Austria .
Principalii protagonişti ai disputei în secolul 18 au fost Rusia şi
Austria , fapt ce a generat mai multe războaie în această zonă care a obligat
Imperiul Otoman să cedeze teritorii.Teatrul acestor războaie au fost Ţările
Române , care au suferit ocupaţii îndelungate , pierderi materiale şi umane şi
mai ales teritoriale .
Infrângerile suferite de turci au avut drept consecinţă anexarea unor
teritorii româneşti la statele creştine vecine.Războaiele au fost :
1 .Austro-turc 1698-1699 încheiat cu Pacea de la Karlowitz, prin care
Transilvania terecea de sub stăpânire otomană sub cea a Austriei şi totodată se
deschidea şi problema orientală
2 . Ruso-turc 1710-1711 încheiat cu Pacea de la Vadul Huşilor , în urma
căreia Dimitrie Cantemir îşi pierde rolul iar Poarta inaugura regimul turco-
fanariot în Moldova, iar Hotinul în 1713 raia turcească .
3 . Austro-turc 1716-1718 încheiat cu Pacea de la Passarowitz, prin care
Banatul şi Oltenia treceau tot sub stăpânirea Austriei.
4 . Ruso- austro-turc 1735-1739 încheiat prin Pacea de la Belgrad, când
Oltenia revenea Ţărilor Române, dar Banatul rămânea Austriei până în 1760
când a fost anexat de Ungaria.
5 . Ruso-turc 1768-1774 încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi , prin
care se inaugura ’’de facto’’ protectoratul rus asupra Ţărilor Române.
1775-Bucovina anexată la Austria , până la 1918
6 . Ruso-austro-turc 1787-1791/1792 ,încheiat prin Pacea de la Şiştov 1791
Pacea de la Iaşi 1792, prin care
Rusia lua în stăpânire teritoriul de la răsărit de Nistru (ajungând pentru prima
dată vecină cu Moldova), iar graniţa dintre Ţările Române şi Rusia se stabilea pe
Nistru.
7.Ruso-turc 1806-1812 încheiat prin Pacea de la Bucureşti, când Basarabia e
anexată la Rusia, când graniţa dintre Moldova şi Rusia se muta de pe Nistru pe
Prut.
8 .Ruso-turc 1828-1829 încheiat prin Tratatul de la Adrianopol prin care se
impunea oficial ’’ de iure’’ (de drept) protectoratul rusesc şi prin care se
recunoştea de Poartă autonomia şi individualitatea politică a Ţărilor Române,
iar Poarta era obligată să aprobe viitoarele Regulamente Organice, precum şi
intrarea Ţărilor Române în circuitul economic - european.Se menţine însă şi
suzeranitatea otomană asupra Ţărilor Române , alături de protectoratul rusesc.
În secolul 18 şi prima jumătate a secolului 19, Partida Naţională
(boierimea pământeană) dorea autonomia Ţărilor Române , revenirea la
domniile române şi înlăturarea grecilor de la conducerea ţării.
Deoarece după instaurarea regimului turco-fanariot 1711 Moldova şi
1716 Ţara Românească , Ţările Române intraseră tot mai profund în lumea
orientului, după ce dobândiseră sentimentul europenităţii prin lucrările lui
Constantin Cantacuzino şi Dimitrie Cantemir întrucât nu se renunţa la
programul politic al domnitorilor :
- Şerban Cantacuzino 1678-1688
- Constantin Brâncoveanu 1688-1714
- Dimitrie Cantemir 1710-1711
care îşi propuseseră să obţină autonomia şi independenţa Ţărilor Române,
integritate teritorială şi domnia autoritară şi ereditară..
Partida Naţională a adresat Marilor Puteri aflate în conflict cu Poarta , dar
şi Porţii, memorii succesive prin care se solicita modificarea statutului politic
şi juridic internaţional al Ţărilor Române ( stare de drept a unui stat existentă
la un moment dat în raport cu alte state), în sensul lărgirii autonomiei Ţărilor
Române pe baza vechilor capitulaţii cu Poarta şi chiar de câştigarea
independenţei prin abolirea domniilor turco-fanariote.
Reformismul domnesc în secolul fanariot- sec.18- a fost inaugurarea de
domnitorul fanariot ( grec) Constantin Mavrocordat 1730-1769 care a domnit
în Ţările Române şi în Moldova. El a înfăptuit următoarele reforme:
1. Un proiect de constituţie în 1740
2. Reforma fiscală ( desfinţa numeroase dări care erau contopite în una
singură plătită în 4 rate)
3.Reforma judecătorească (prin care se infinţau instanţe de judecată în fiecare
capitală de judeţ)
4.Reforma administrativă ( introducea plata funcţionarilor publici şi numea
ispravnici în fruntea judeţelor)
5.Reforma socială (desfinţa şerbia în Ţara Românească 1746 si Moldova 1749)
ţăranii şerbi deveneau clăcaşi ,liber juridic, dar lipsiţi de pământ . Ţăranii clăcaşi
au fost eliberaţi prin Legea Rurală, promulgată de A.I. Cuza la 14 august 1864
În Transilvania aceste reforme au fost înfăptuite în sec.18 de împărăteasa
Maria Tereza, 1740-1780 care mai întâi în 1759 a recunoscut ortodoxia în
Transilvania , iar în 1777 prin legea Ratio Educationis sporea reţeaua şcolară
rurală şi instrucţia preoţilor greco-catolici prin care se forma o elită intelectuală
instruită la universitatea din Viena şi Roma şi care va promova idei în sprijinul
luptei naţionale a românilor transilvăneni începând cu episcopul greco-catolic
Inochenţie Micu Klein.

Iosif al II lea 1780-1790 (fiul Mariei Tereza) a continuat reformele

mamei sale:
- 1781 –Edictul de Toleranţă , prin care se acorda libertate de
cult şi religiilor necatolice dar fără a atenta la primatul
catolicismului.
- 1735- a desfinţat oficial iobăgia în Transilvania printr-o
Patentă Imperială ( reformă socială )
Reformele lui Constantin Mavrocordat în sec.18 au fost continuate de
Alexandru Ipsilanti care a tipărit primul cod modern de legi în 1780 –
Pravilniceasca Condică, (în Ţara Românească) care s-a menţinut până în 1818
când s-a adoptat un nou cod de legi – Legiuirea Caragea (de Ioan Gh.Caragea)
, iar în Moldova primul cod de legi în 1817 – Codul Callimachi ( Scarlat
Calimachi).
Reformismul boieresc în secolul 18 a încercat şi internaţionalizarea
problemei Principatelor Române prin transformarea lor în state tampon neutre
ca să prevină conflictele dintre Rusia, Austria şi Turcia.Ideea statului tampon
sub protecţia Rusiei , Austriei şi Prusiei a fost exprimată prima dată în 1772
de Divanul muntean, când s-a elaborat şi un memoriu cu prilejul tratativelor de
la Focşani în care se cerea revenirea la domniile pământene şi unirea Ţărilor
Române cu Moldova sub garanţia Rusiei , Austriei şi Prusiei.
În secolul fanariot 1711-1821, s-au elaborat 40 de proiecte de reformă în care
se cerea înlocuirea fanarioţilor cu domni aleşi de ţară , precum şi 10 memorii în
care se cerea independenţa .În programele elaborate de boieri, principala
problemă era şi cea a formei de guvernământ , astfel în 1769 Partida naţională
condusă de Gavril Callimachi propunea o republică aristocratică condusă de 12
mari boieri .În 1791 în memoriul adresat cu prilejul tratativelor de la Şiştov se
cerea:
- desfiinţarea raialelor
 - domn pământean
- neutralitate
- independenţă sub protecţia Rusiei şi Austriei
În memoriul din 1802 al lui Dimitrie Sturza se cerea ca forma de guvernământ –
republica (condusă de boieri) şi se preconiza pentru prima dată separarea
puterilor în stat între 3 divanuri.
În 1807 în memoriul boierilor moldoveni adresat lui Napoleon I se cerea
crearea unui stat care să devină o barieră între Nord şi Sud
În 1817-1818 marele vistier Iordache Rosetti –Roznoveanu a scris 8
proiecte de reformă în care propunea un regim politic în care domnia sa să fie
un simplu organ de supraveghere şi control, puterea reală revenindu-i unei
Adunări Obşteşti şi unui Divan controlat de boieri.

Teritorii româneşti înstrăinate şi aflate sub diferite ocupaţii străine :

I Imperiul Otoman :
- Dobrogea 1417- 1878

II.Imperiul Habsburgic , devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar :

- Transilvania 1699-1867 , când odată cu instaurarea
Dualismului austro-ungar a fost anexată la Ungaria (1867-1918)
- Banat 1718-1760, ulterior anexat Ungariei până la 1849
- Oltenia 1718-1739
- Bucovina 1775-1918

III.Imperiul Ţarist / Rusia

- Basarabia 1812 - 1918

Programul politic al revoluţiei de la 1821 s-a conturat prin proclamaţii

(ex.cea de la Padeş ianuarie 1821) , dar mai ales prin Cererile norodului
românesc din februarie 1821 care au fost o combinaţie de program politic şi
de constituţie, deoarece domnii trebuiau să jure pe acest document ca pe un act
fundamental .Cererile norodului românesc erau îndreptate împotriva
fanarioţilor (grecilor) nu a Porţii . În realitate însă alungarea grecilor era
primul pas spre cucerirea independenţei.Acest document întemeia statul pe
principiul modern al suveranităţii poporului reprezentat de Adunarea
Norodului.Domnul urma să fie ales de ţară, privilegiile boiereşti trebuiau
desfiinţate, promovarea în funcţii să se facă după merit, veniturile din slujbe
să se desfinţeze precum şi funcţiile nefolositoare şi jecmănitoare pentru ţară.
Acest document preconiza şi o largă reformă socială de la administraţi
la justiţie, şcoală, armată , etc :
1.în justiţie legile exprimau voinţa poporului
2. în administraţie funcţiile trebuiau ocupate numai pe merit
3.reforma şcolară prevedea sporirea numărului şcolilor pe cheltuiala bisericii
4.reforma armatei prevedea infiinţarea unei armate din 4000 de panduri şi 200
de arnăuţi cu leafă uşoară pe cheltuieala mânăstirilor
5.reforma fiscală prevedea desfiinţarea dărilor şi contopirea în una singură
plătită de 4 ori pe an
6.se prevedea desfinţarea categoriilor privilegiate ale posluşnicilor şi
scutelnicilor
7.se prevedea desfinţarea vămilor interne care ar fi dus la dezvoltarea
schimburilor comerciale şi la formarea pieţei naţionale.
Tudor Vladimirescu, într-un nou context , când a avut loc radicalizarea
politică din sud estul Europei – răscoala grecilor din 1821, cu sprijinul Rusiei,
condusă de Eteria în înţelegere cu boierii români, a fost ales comandant
militar de 3 mari boieri care gândeau la recâştigarea privilegiilor ţării,
îndeosebi a autonomiei acesteia.El a fost investit cu conducerea militară a
mişcării semnând şi o înţelegere cu conducătorii eterişti ( Eteria – o societate
secretă greacă care lupta pentru eliberarea ţării lor, scopul fiind îndepărtarea
dominaţie otomane).După moartea ultimului fanariot în ianuarie 1821, Tudor
Vladimirescu a guvernat ţara câteva luni (martie – mai 1821) dar din motive
diplomatice, Rusia care se afla în umbra mişcării eteriste pe care o sprijinea a
criticat dur atât Eteria cât şi mişcarea lui Tudor , fapt ce a provocat intervenţia
trupelor otomane pentru înfrângerea mişcării lui Tudor, acesta fiind nevoit
să încerce o apropiere de Poartă incriminând numai pe fanarioţi, fapt pentru
care eteriştii l-au acuzat de trădare, l-au judecat , condamnat şi executat la
sfârşitul lunii mai 1821.
În urma intervenţiei trupelor otomane , mişcarea lui Tudor Vladimirescu
a fost înfrântă, dar boierii au continuat acţiunile lor, astfel că numai în anii
1821-1822 au redactat 75 de memorii şi proiecte de reformă în care cereau
drepturi naţionale şi reacordarea dreptului de a avea domni pământeni.Tot în
1821-1822 Ţările Române au rămas sub ocupaţie militară otomană.Din
septembrie 1822 în urma acţiunilor boiereşti Poarta a acceptat înlocuirea
fanarioţilor cu domni pământeni, deci după 1821 se înlătură domniile fanariote
şi se înlocuiesc cu cel pământene.
Primii domni pământeni au fost:
- Grigore al 4 lea Ghica în Ţara Românească 1822-1828
- Ioniţă Sturza în Moldova 1822-1828
În urma războiului ruso-turc 1828-1829 prin Tratatul de la Adrianopol
Ţările Române intră sub ocupaţie militară rusă 1828-1834 , când s-au eliberat
şi Regulamentele Organice care aşezau Ţările Române pentru prima dată pe
principii politice moderne : al suveranităţii poporului şi la 1821 , al separării
puterii în stat, bugetului statului, introducându-se primele instituţii juridice
moderne (tribunale, corpuri de avocaţi, procuratura, notariatele), dar şi alte
instituţii de stat (arhivele, serviciile publice- poşta, pompierii, serviciul sanitar,
învăţământul naţional şi reînfinţarea armatei naţionale- desfinţată de
fanarioţi).
Regulamentele organice reorganizau şi sistemul fiscal introducând o
dare unică pe cap de locuitor şi limitau puterea domnului , deoarece puterile
deveneau separate:
1.Puterea executivă – Domnul şi un Sfat ( 6 – 8 miniştrii) domnul era ales pe
viaţă de o Adunare Obştească Extraordinară, el numea şi revoca miniştrii, putea
refuza legile votate de Adunarea Obştească şi chiar o putea dizolva cu acordul
puterii protectoare şi suzerane, iniţia şi sancţiona legile dezbătute şi adoptate de
Adunarea Obştească
2.Puterea legislativă – Adunarea Obştească , care dezbătea şi adopta proiectele
de legi trimise de domn ,care apoi erau sancţionate tot de domn.Ea adopta
bugetul, prezenta domnului rapoarte privind starea ţării numite anaforele, fiind
primele Adunări formate pe bază de sufragiu ( vot) şi actul de naştere al
parlamentarismului românesc .
3.Puterea judecătorească -Tribunale judeţene, instanţe de apel şi instanţa
supremă:Înaltul Divan Domnesc.Ele au introdus deci : reguli pentru
organizarea puterilor statului , norme de drept administrativ sau financiar şi
chiar dispoziţii de drept civil, răspunzând nevoii de pune capăt abuzurilor.
Se iniţiau şi măsuri cu caracter administrativ : penitenciar, al pensiilor,
ajutoare sociale, instrucţie publică.
Domnii care au condus Ţările Române pe baza Regulamentelor Organice s-au
numit domni regulamentari , care au venit la conducere după retragerea
trupelor de ocupaţie rusă , când au fost numiţi (nu aleşi cum prevedeau
Regulamentele Organice):
- Alexandru Ghica în Ţara Românească 1834-1842, înlocuit de
Gheorghe Bibescu 1842-1848 (singurul domn ales cum
prevedeau Regulamentele Organice )
- Mihail Sturza în Moldova 1834-1849
După revoluţia lui Tudor , boierimea mică şi mijlocie în 1822 prin Ioniţă
Tăutu redacta în Moldova Constituţia Cărvunarilor , prin care se susţinea
’’monarhie mărginită ( cu puteri limitate) şi moştenitoare ( ereditara) ’’ şi se
cereau :
1. Legiferarea drepturilor cetăţeneşti
2. Respectul proprietăţii
3. Libertatea comerţului şi a presei/tiparului , religioasa, a persoanei
4. Egalitatea în faţa legilor
5. Modernizarea politică, administrativă, judecătorească şi fiscală a ţării.
6. Separarea puterilor în stat , între domn, Adunare şi un Sfat obştesc care
să aibă puteri mai mari ca domnul
7.Dorea o monarhie mărginaşă şi ereditară
Eufrosin Poteca prin reformele sale propunea: impozit pe venit,
libertatea şi ocuparea funcţiilor administrative.
 Simion Marcovici în 1822 preconiza în ‚’’Aşezământul politicesc ’’
organizarea statului pe baza separării puterilor.
Dinicu Golescu în 1826 în ’’Însemnare a călătoriei mele’’ susţinea
unirea tuturor provinciilor româneşti sub forma Daciei Mari.
Adolf David în 1834 la Sibiu (Transilvania) preconiza o republică
românească de o parte şi de alta a Carpaţilor.

Partida Naţională din 1838 condusă de Ion Câmpineanu elabora 2

documente:
I. Act de Unire şi Independenţă , în care se cerea
- înlăturarea suzeranităţii şi protectoratului (echivalând cu
independenţa)
- unirea Principatelor într-un singur regat al Daciei şi alegerea
unui domn ereditar
II. Osăbitul act de numire a suveranului românilor (care a fost şi
proiect de constituţie)
- preconiza ca formă de guvernământ- monarhia constituţională
cum va deveni la 1866 prin Regulamentele Organice (constituţia
promulgată de Carol I la 1/13 iulie 1866).
În 1843 Frăţia (organizaţie masonică ce cuprindea elite culturale din
toate provinciile româneşti )condusă de :
- Nicolae Bălcescu
- C.A.Rosetti
- Ion Ghica
- Christian Tell
avea un program în care se cerea unirea Ţărilor Române , independenţa,
emanciparea clăcaşilor , egalitatea în faţa legii , ea având un rol principal în
pregătirea şi desfăşurarea revoluţiei de la 1848.Obiectivul revoluţiei de la
1848 arăta Nicolae Bălcescu era unitatea naţională, în discursul său de la
Paris din decembrie 1847.
Dimitrie Filipescu în 1840 elabora un proiect de constituţie pe principii
de libertate şi egalitate şi o republică democratică.

Proiecte politice care vizau - aspectul naţional

(Transilvania anexată la Austria 1699, prin pacea de la Karlovitz)
I. Inochenţie Micu Klein – Supplex Libellus – înaintat Curţii de la
Viena (Maria Tereza), deoarece în absenţa nobilimii naţionale
( româneşti desfiinţată la 1366 prin Diplomele lui Ludovic I )
conducerea luptei românilor transilvăneni în sec.18 a fost preluată de
cler , în frunte cu episcopul unit (greco-catolic) I.I.Micu Klein care
revendica :
 1.recunoaşterea românilor ca naţiune aparte şi declararea acesteia ca naţiune
receptată ( oficial recunoscută )
2. reprezentarea naţiunii române în viaţa publică şi instituţiile provinciale la
fel ca celelalte naţiuni ( maghiară, saşi, secui )
3.anularea legilor discriminării pentru români

II. Supplex Libellus Valachorum – elaborat la 1791 de personalităţi de prim

rang al vieţii intelectuale Samuil Micu, Gh.Şincai, Petru Maior, I.Budai
Dleleanu, Ioana Para, Iosif Meheşi, Ioan Pinariu Molnar care sintetiza
principalele cereri ale românilor :
- ştergerea denumirii odioase şi jignitoare de toleraţi
- reaşezarea naţiunii române înn drepturile sale civile şi
regnicolare
- redarea locului avut în viaţa politică în evul mediu de naţiunea
română
- reprezentarea proporţională a românilor în Dietă şi în funcţii
- clerul, nobilimea românească să aibă aceleeaşi drepturi ca şi
clerul , nobilimea şi plebea naţiunilor privilegiate (maghiari,
saşi, secui)

Criza orientală= declinul ( decăderea ) Imperiului Otoman ,

supranumit ’’ omul bolnav al Europei ’’

Începutul ei 1683 prin înfrângerea Turciei la Viena , când începea

declinul Imperiului Otoman.
O nouă fază a ei în 1853 - 1856 prin războiul Crimeei.
Redeschiderea ei în 1875 când se răscoală împotriva turcilor Bosnia
şi Herţegovina.
Şi s-a agravat în 1876 când Bulgaria declanşează o răscoală anti-
otomană ,iar Serbia şi Muntenegru declară la rândul lor război turcilor.

Ideea unităţii statale s-a afirmat treptat sub influenţa iluminismului

european luând forma unei mişcări reformatoare sprijinită de clerici, cărturari
şi tineri boieri şcoliţi în Occident, şi a cuprins diverse modalităţi :
- memorii ale moldovenilor şi muntenilor către Marile Puteri
- mişcarea Supplexului din Transilavania, care revendica drepturi
naţionale pentru români
- scrierile reprezentanţilor Şcolii Ardelene
Ideea de unitate la 1848 apare în :
- gazeta ‘’Pruncul roman ‘’& ‚’’Poporul suveran ‚’’ de la
Bucureşti
- Marea Adunare de la Blaj 3-5 mai 1848 , care scanda ’’Noi
vrem să ne unim cu ţara ’’
- Documentele redactate de revoluţionarii moldoveni
o – Braşov -12 mai 1848
o – Cernăuţi -14 aug.1848
 STATE NAŢIONALE IN SECOLUL al 19 lea

Mişcari de eliberare naţională

In prima jumătate a secolului 19 naţionalismul a avut un caracter

romantic fiind reprezentat de G.Mazzini , Nicolae Bălcescu şi Joules Michelet
care porneau de la ideea că nimic nu poate fi înfăptuit durabil fără apelul la
istorie..Naţionalismul romantic căreia i s-a adaugat ideea liberală în sec.al 19
lea considera statul naţional ca fiind ideal pentru dezvoltarea si modernizarea
societăţii europene.
In secolul 19 supranumit secolul naţionalităţilor s-au afirmat
ideologiile nationale dar si actiunile care sa duca la transpunerea lor in
practica.Primele miscari nationale s-au declansat in zona Balcanilor care puneau
in cauza prevederile Actului final de la Viena 1815 .Balcanii, zona care era un
adevarat mozaic etnic, dar care aveau ca element de unitate religia ortodoxa.
In 1821 primii care au declansat lupta de eliberare nationala au fost grecii
care au organizat o rascoala anti-otomana condusa de Alexandru Ipsilanti cu
sprijinul Rusiei.In ianuarie 1822 grecii si-au proclamat independenta ,fapt ce a
provocat reactia Imperiului Otoman prin masacrul a 20.000 greci din Insula
Chios (pictat de Delacroix), fapt ce a provocat interventia puterilor occidentale
in favoarea grecilor.De aceea Imperiul Otoman prin Tratatul de la Adrianopol
din 1829 a fost nevoit sa recunoasca statul grec(constituit la
03 februarie 1830).Miscarea nationala s-a extins in perioada urmatoare,
aparand tot mai multe societati secrete: Carbonarii in Italia, Communeros in
Spania, Burkenschaften in statele Germane, Fratia in Tara Romaneasca in
1843 condusa de Ion Ghica, Nicolae Balcescu, Cristian Tell.
Tot in 1830 si-a proclamat independenta Belgia unde s-a declansat o
revolutie burgheza si nationala impotriva hotararilor Congresului de la Viena
1815, care alipise Belgia la Olanda.
Congresul Belgian a proclamat la 4 octombrie 1830 independenta
tarii , recunoscuta si de Olanda in 1839.
In Imperiul Habsburgic in timpul revolutiei de la 1848 aspiratiile
nationale au imbracat mai multe forme:
1. o miscare de desprindere a natiunilor din Imperiu si de constituire a unor
state nationale
2. o miscare de reunire intr-un stat national a unor unitati statale separate ,in
Germania
3. o miscare mixta de desprindere de sub dominatia straina si de reunire, in
Italia si Romania
 In PRINCIPATELE ROMANE dupa 1848 in centrul vietii politice s-a aflat
ideea infaptuirii unitatii nationale, favorizata de situatia internationala creata
dupa declansarea razboiului Crimeii 1853-1856 la sfarsitul caruia Tratatul de
Pace s-a incheiat la Paris in februarie – martie 1856, unde Unirea
Principatelor Romane a devenit o problema europeana .La acest Congres marile
puteri au decis consultarea romanilor cu privire la Unire prin intermediul unor
adunari ad-hoc , care au fost convocate in vara anului 1857 la Iasi si
Bucuresti care s-au pronuntat pentru unirea Principatelor Romane intr-un
singur stat cu numele de Romania.
Marile Puteri intrunite intr-o Conferinta internationala la Paris in 1858
au adoptat o Conventie care trasa un cadru incomplet pentru unirea celor 2
Tari Romane : Moldova si Tara Romaneasca.Trecand peste prevederile
acestei Conventii romanii si-au impus propria vointa prin dubla alegere a
lui Cuza Voda si in Moldova si apoi la 24 ianuarie 1859 ca domn si in
Tara Romaneasca , cand s-au pus bazele statului roman modern.
Unificarea ITALIEI s-a infaptuit prin mai multe etape si mijloace:
razboiul , actiuni revolutionare ,calea diplomatica .Initiativa Unificarii
Italiei a apartinut statului Piemont condus de Victor Emanuel al II lea
( 1849-1878 )cu sprijinul nationalistilor italieni .Artizanul unificarii Italiei a
fost Camil Cavour care din 1852 a devenit prim ministru al statului
Piemont .
In prima etapa Piemontul a declarat razboi impotriva Austriei cu
sprijinul Frantei , care a fost infrant in luptele de la Magenta si Solferino ,
iar pacea care s-a incheiat a dus la eliberarea Lombardiei de catre Piemont,
Venetia a ramas tot la Austria , iar Franta castiga Nissa si Savoia.
In a doua etapa s-au declansat doua actiuni revolutionare : prima cand
ducatele italiene : Parma, Toscana si Romagina au inlaturat vechiul regim
si s-au unit cu Piemont.A doua actiune revolutionara a fost o revolutie
nationala declansata in Sicilia care apartinea de regatul Neapole , cand
Giusepe Garibaldi cu 1000 de voluntari a eliberat Sicilia si apoi Neapole, pe
care le-a unit cu Piemont in 1861.
Noul stat italian care cuprindea cea mai mare parte a teritoriului italiean l-a
proclamat ca rege pe Victor Emanuel al II lea , dar ramanea in afara acestui
stat Venetia si Statul Papal aparat de francezi ,de aceea in 1866 , cand Prusia
a declarat razboi Austriei, Italia s-a aliat cu Prusia , iar in urma victoriei
asupra Austriei, Italia obtine si Venetia.
Unificarea Italiei s-a incheiat in 1870 cand trupele franceze s-au retras
din Roma care a fost atunci proclamata capitala statului italian.
Unificarea GERMANIE a fost mai intai pregatita pe plan economic
printr-o uniune vamala Zollverein, initiata de Prusia in 1828, la care au
aderat cea mai mare parte a statelor germane.Austria dorea ca unificarea
statelor germane sa se faca sub autoritatea ei ,de aceea unificarea statelor
germane a fost dominata de rivalitatea dintre Austria si Prusia.Unificarea
 Germaniei a fost sustinuta de cancelarul Bismarck si s-a realizat in urma a 3
razboaie initiate de Prusia.
Primul razboi in 1864 impotriva Danemarcei in alianta cu Austria pentru
eliberarea Ducatelor Schlleswig si Hollstein, razboi in urma caruia
Danemarca a fost infranta si cele doua ducate au fost impartite intre Prusia si
Austria.

Al doilea razboi declansat de Prusia in 1866 a fost impotriva Austriei

care a fost infranta la Sadova in iulie 1866, iar prin pacea care s-a incheiat in
august 1866 la Praga, Austria a fost exclusa din Conferinta germana, iar
statele germanice din nord au fost puse sub autoritatea Prusiei formand
Confederatia Germana de Nord, din care nu faceau parte statele din sud ,
care erau sustinute de Franta.
De aceea cel de-al treilea razboi declansat de Prusia a fost impotriva
Frantei 1870 – 1871, cand armatele au suferit o infrangere umilitoare la
Sedan, cand statele din sud au intrat in Confederatie , incheindu-se in 1871
Unificarea Germaniei.
La 18 ianuarie 1871 regele Prusiei Frederic Willhelm I s-a proclamat ca
imparat al Germaniei in Sala Oglinzilor de la Versailles, cand Gemania
anexa si doua provincii franceze, Alsacia si Lorena.Dupa 1871 ideea
nationala si-a schimbat esenta ,in state ca Franta si Germania ea fiind
exacerbata ajungandu-se uneori pana la sovinism si xenofobie.
In alte state, indeosebi popoarele care luptau pentru constituirea statelor
nationale
sau desavarsirea unitatii lor nationale polonezii , romanii, cehii, slovacii si
slavii sudici, nationalismul si-a pastrat forma romantica si liberala.
Mentinerea imperiilor multinationale la sfarsitul secolului 19 si inceputul
sec.20 a
facut ca lupta nationala sa devina tot mai tensionata.La inceputul sec.20 multe
natiuni din centru si sud estul Europei se aflau inca in granitele acestor imperii :
Rus, Austro- Ungar, Geman si Otoman.
Alte natiuni desi isi constituisera state nationale nu-si desavarsisera
unitatea
nationala statala , indeosebi romanii si iugoslavii.
In anul 1912 s-a declansat primul razboi Balcanic intre Grecia , Serbia si
Bulgaria impotriva Imperiului Otoman pentru eliberarea de sub stapanire
otomana a tuturor teritoriilor balcanice.Neintelegerile aparute intre invingatori
privind impartirea acestor teritorii, au dus la al doilea razboi balcanic in 1913
cand fostele aliate ale Bulgariei , Grecia si Serbia au declansat razboi Bulgariei ,
la care a participat si Romania .
Pacea s-a incheiat la Bucuresi in anul 1913 , cand Romania a obtinut
sudul Dobrogei( Cadrilaterul).
La sfarsitul acestor razboaie se constituia si statul national albanez.
 Primul Razboi Mondial a fost si ultimul act in formarea statelor
nationale in Europa, deoarece a invins principiul autodeterminarii lansat de
presedintele american W.Weadrow Wilson la Conferinta Pacii de la Paris
1919-1920 .Aplicarea acestui principiu a permis constituirea a noi state
nationale in urma dezmembrarii Imperiilor Austro –Ungar si Rus.
Prin destramarea Imperiului Austro-Ungar se formau noi state
:Ungaria, Austria, Cehoslovacia, Polonia iar slavii sudici s-au unit in jurul
Serbiei formand Regatul Sarbo-Croato-Sloven care din anul 1929 si-a luat
numele de Iugoslavia.Prin destramarea Imperiul Rus au aparut noi
state:Letonia, Lituania , Estonia si Finlanda .

Romanii si-au desavarsit unitatea nationala prin unirea Basarabiei cu

Romania la 27 martie/9 aprilie 1918, apoi unirea Bucovinei cu Romania la
15/28 noiembrie 1918, iar la 1 decembrie 1918 unirea Transilvaniei cu
Romania.
Dupa primul Razboi Mondial nationalismul a luat o forma radicala a
ultra-nationalismului care a stat la baza ideologiilor fasciste, instaurandu-se
regimuri totalitare in multe state europene, care au promovat o politica
revizionista, care a condus la declansarea celui de-al doilea Razboi
Mondial.Spre sfarsitul acestui razboi se deschidea in Europa calea realizarilor
efective pe linia unei viitoare unitati europene sustinuta si de numeroase
miscari de rezistenta din tarile ocupate de trupele germane in cel de-al doilea
razboi mondial cum a fost “Lupta din Franta “ sau grupul numit “Partidul de
actiune in Italia” .
Proiectul politic paşoptist ( 1848)

Revoluţionari europeni G.Mazzini, Ledru-Rollin, aflaţi în legătură cu cei

români după 1848.
Anul 1848 a marcat triumful ideii de naţiune.Proiectele reformatoare
elaborate în Ţările Române de la începutul sec.19 au atins momentul
culminant prin Revoluţia de la 1848-1849.A fost opera liberalilor care
recunoşteau în Apus un model politic şi cultural demn de urmat, autor principal
fiind Nicolae Bălcescu.
Obiectivele proiectului paşoptist au fost :
1.Naţionale, strategice, maximale
- autonomia şi independenţa Ţărilor Române care însemna înlăturarea
suzeranităţii otomane şi protectoratului rusesc şi a Regulamentelor
Organice.
- unirea românilor într-un singur stat , crearea statului român modern.Românii
din Imperiul Habsburgic (Transilvania, Bucovina) doreau unirea într-un stat
românesc sub forma unui ducat autonom.
2.Social – economice
- reforma agrară (cea mai importanta) respectiv emanciparea clăcaşilor şi a
iobagilor şi împroprietărirea lor cu pământ.
-desfinţarea privilegiilor de orice fel (deci egalitatea tuturor în faţa legilor ).
3.Politice
-modernizarea instituţiilor
- o nouă organizare a puterilor în stat prin elaborarea unor noi constituţii,
regimuri politice reprezentative, egalitatea în drepturi politice.
Privind statutul juridic extern s-au elaborat 3 soluţii :
1.Autonomia
2.Independenţa
3.Constituirea unui regat al României sub garanţie europeană, propunere
făcută la 1848 la Parlamentul de la Frankfurt de revoluţionarul craiovean Ioan
Maiorescu.
Unirea românilor din motive strategice nu apare în programele de la Iaşi, Blaj,
Izlaz şi Bucureşti, în schimb apare în cele de la Braşov şi Cernăuţi..Deşi
revoluţionarii munteni nu au înscris ideea unităţii naţionale în Proclamaţia de la
Izlaz, totusi ea apare în publicaţiile revoluţiei muntene de la 1848 şi anume în
‚’’Pruncul român’’din 11 iunie 1848 care cuprindea un articol al lui
C.A.Rosetti ‚’’Către fraţii noştri din Moldova’’în care se făcea apel la unire
‚’’Uniţi-vă cu noi fraţi de dincolo de Milcov’’.Această idee apare şi în celălalt
organ de presă al revoluţiei ’’Poprul Suveran ’’.În Transilvania ideea unităţii
naţionale a fost exprimată în acţiunile revoluţionarilor pe Câmpia Libertăţii de
la Blaj în expresia ’’Noi vrem să ne unim cu ţara’’.Problema agrară a fost
principala problemă socială a revoluţiei de la 1848 , parte componentă a
problemei proprietăţii.Soluţiile propuse au fost diferite
- o soluţie moderată – în Petiţiunea Proclamaţie , Iaşi 7 martie 1848,
’’grabnica îmbunătăţire a situaţiei locuitorilor săteni’’.
- - o soluţie radicală – în Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei,
Braşov 12 mai 1848 ( revoluţionarii moldoveni), împroprietărirea
locuitorilor săteni fără nici o despăgubire’’
- La 18 mai 1848 Dieta din Cluj a votat pentru anexarea Transilvaniei la
Ungaria .În Transilvania gărzile militare s-au aflat sub conducerea lui
Avram Iancu şi Axente Sever.
În Ţara Românească s-a constituit un Comitet revoluţionar însărcinat cu
organizarea unei revolte armate şi o Comisie a proprietăţii la 21 iulie 1848
care avea în vedere reglementarea raporturilor dintre ţărani şi proprietari
.Comisia nu a reuşit să dea pământ ţăranilor deoarece după trecerea Dunării
de trupele otomane , se ştia că revoluţia va fi înfrântă şi această comisie a fost
desfinţată la 31 iulie 1848, fără a-şi îndeplini misiunea pentru care a fost
creată .
Intervenţia stăină a pus capăt activităţii şi existenţei Guvernului
revoluţionar provizoriu 14 iunie - 26 iunie 1848, fiind înlocuit cu o
Locotenenţă domnească (alcătuită din Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu
şi Cristian Tell) 26 iunie -13 septembrie 1848.După 1848 însă ideea centrală
rămânea Unirea Principatelor, fapt confirmat de Nicolae Bălcescu în 1850
care arăta că viitoarea revoluţie va fi naţională.Convenţia de la Balta
Liman din aprilie 1849 , convenţie între Poartă şi Rusia ştirbea autonomia
Ţărilor Române pentru că domnitorii nu mai erau aleşi ca la Akerman în
1826 pe 7 ani ci numiţi pe 7 ani, iar Adunările Obşteşti desfinţate şi
înlocuite cu divanuri formate din mari boieri numiţi de domn.Ţările
Române au rămas sub ocupaţie turco-ţaristă până în 1851 , şi se revenea la
Regulamentele Organice.Tot la Balta Liman au fost numiţi domni pe 7 ani
-Barbu Ştirbei în Ţara Românească 1849 -1856
- Grigore Alexandru Ghica în Moldova 1849-1856
După 1848 românii şi-au promovat cauza în rândul revoluţionarilor europeni
G.Mazzini , Ledru-Rollin.
Între 1856-1859 ţara a fost guvernată de comisii provizorii formate din 3
caimacami ( locţiitori de domni) care aveau misiunea să pregătească şi să
supravegheze alegerile pentru Adunările ad-hoc din 1857 şi alegerile
pentru Adunările Elective, care l-au ales pe AI Cuza în ianuarie 1859, 5
ianuarie în Moldova şi 24 ianuarie în Ţara Românească.
După venirea la putere a lui Napoleon al 3 lea în Franţa, unioniştii români
şi-au schimbat direcţia , orientându-se mai ales către curţile europene care
erau favorabile cauzei româneşti , când au adresat memorii Parisului şi
Londrei , iar presa din aceste ţări publica articole favorabile unirii.
 La Congresul de la Paris din 1856 (după războiul Crimeei)problema
unirii a devenit o problemă europeană deoarece ministrul francez , contele
Walewski a propus unirea Principatelor Române sub un prinţ străin ca
soluţie la criza orientală.Alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei din
1857 au fost falsificate de caimacamul Porţii Nicole Vogoride , fapt pentru
care Napoleon al 3 lea era gata să rupă relaţiile cu Poarta în iulie 1857, s-
au anulat alegerile falsificate şi s-au ţinut noi alegeri în urma unui compromis
între Marea Britanie şi Franţa. Marea Britanie în 1856 la Paris trece de
partea Turciei având o atitudine oscilantă fi.
Adunările ad-hoc şi-au desfăşurat lucrările la Iaşi şi Bucureşti în toamna
anului 1857 când au hotărât Unirea Principatelor într-un singur stat , sub
numele de România, cu un principe dintr-o familie domnitoare străină,
precum şi introducerea unui regim constituţional şi parlamentar.
Rezoluţiile Adunările ad-hoc din 1857 au fost trimise marilor puteri garante
care s-au unit într-o conferinţă Internaţională la Paris în mai – august
1858 , la sfârşitul căreia la 7/19 august 1858 s-a adoptat Convenţia de la
Paris (noua constituţie care înlocuia Regulamentele Organice ) care garanta
pentru prima dată dreptul la proprietate , egalitate în faţa legilor (deci se
desfinţau privilegiile feudale) , se introducea votul cenzitar ( alegătorii fiind
împărţiţi în cei care votau direct – cei cu avere şi indirect – clăcaşii ,
ţăranii).
Numele de România datează încă din secolul 18 , apoi la 1848 Ioan
Maiorescu în Parlamentul de la Frankfurt a propus crearea unui regat al
României sub garanţie europeană , la 24 ianuarie 1862, ţara îşi ia numele
oficial de România, iar în 1863 la propunerea lui Mihail Kogălniceanu
numele de România s-a introdus în titulatura domnească cât şi în actele
interne ale ţării.
Ideea şi iniţiativa alegerii lui Cuza a fost oficial sugerată muntenilor de
delegaţia Moldovei (care mergea la Constantinopol pt.a anunţa rezultatul
alegerilor de la Iaşi).
Puterile europene , întrunite la Conferinţa de la Paris 26 martie /7
aprilie 1859 au fost nevoite să recunoască pe Cuza ca domn al Principatelor ,
recunoaştere limitată, însă, numai la durata vieţii acestuia.Deşi Austria şi
Poarta nu au recunoscut iniţial dubla alegere a lui Cuza , au recunoscut-o în
final.În 22 noiembrie 1861 la Conferinţa de la Constantinopol se
recunoştea oficial pe plan internaţional unirea principatelor sub domnia lui
Cuza şi în acelaşi an Cuza anunţa printr-o proclamaţie recunoaşterea unirii la
11 decembrie 1861 (unirea deplină şi naşterea naţiunii române).
Cuza a realizat unificarea deplină a Ţărilor Române prin unificarea
armatei , telegrafului şi legislaţiei.
Prima lovitură de stat din istoria României moderne a fost dată de AI Cuza la
2 mai 1864 deoarece conservatorii din Adunare se opuneau reformei
agrare.cea mai importantă dintre legile economice a fost secularizarea
 pământurilor mânăstireşti din 1863, care reprezentau un sfert din teritoriul
ţării )25%).

Reforma legislaţiei din timpul lui Cuza a cuprins :

1.Codul penal şi de procedură penală- martie 1864- după model francez
( 1810) şi prusac (1851)
2.Codul civil şi de procedură civilă – decembrie 1864, garanta libertatea
personală, egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi proprietatea privată.
3.Legea organizării judecătoreşti.
Modernizarea administraţie (1864):
- Legea comunală, care punea bazele unei administraţii comunale moderne.
- - Legea pt.infinţarea consiliilor judeţene
- Legea instrucţiunii publice - 7 decembrie 1864- (infinţarea primelor
universităţi Iaşi 1860 şi Bucureşti 1864)
- Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) – 1 decembrie 1864, instituţie
financiară cu rol deosebit în dezvoltarea economică a ţării
Domnia lui AI Cuza a cunoscut 3 etape :
I.1859 – 1861 consolidarea unirii – a unificat administraţia, telegraful,
vămile, circulaţia monetară, armata şi legislaţia
II. 1862-1864 înfăptuirea reformelor - 1863 ( legea rurală, legea
instrucţiunii publice 1864) şi reorganizarea armatei , instituţiei şi
administraţiei
III.1864- 1866 domnia autoritară ( unic iniţiator de legi)
Prima Adunare Unică a fost convocată la 24 ianuarie 1862 când se ia
numele de România.
Primul Guvern Unic 1862 - Barbu Catargiu (instalat de Cuza la 22
ianuarie 1862)
Monstruoasa coaliţie s-a format în 1863 din forţele conservatoare
(marii proprietari) şi liberalii radicali care şi-au propus înlăturarea lui Cuza
şi aducerea unui prinţ străin.Conservatorii se temeau că după reforma agrară a
lui Cuza odată cu pământul îşi vor pierde şi puterea politică, iar liberalii radicali
(roşii) erau nemulţumiţi că nu erau aduşi la putere neinţelegerile dintre ei şi
Cuza s-au accentuat în 1865 , iar prin lovitura de stat din noaptea de 10-11
februarie 1866 l-au obligat pe Cuza să abdice şi să părăsească ţara, la
conducerea ţării instaurându-se un guvern provizoriu şi o Locotenenţă
Domnească până la aducerea prinţului Carol I la 10 mai 1866, proclamat
domn de Adunare.
De la 11 februarie la 10 mai 1866 ţara a fost guvernată de o Locotenenţă
Domnească , de un guvern provizoriu şi de o Adunare care la scurt timp a
devenit Constituantă. Deci trebuia să elaboreze o nouă Constituţie (1 mai 1866
încep dezbaterile asupra constituţiei, votată de Adunarea Constituantă
( Parlament) la 30 iunie 1866 şi promulgată de Carol I la 1/ 13 iulie 1866,
când a fost publicată şi în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare.

Programele revoluţiei române de la 1848

Petiţiune proclamaţie (Iaşi ) 27 martie 1848 – Vasile Alecsandri , Al.I.Cuza

Grigore Cuza- Moldova
Petiţia naţională la Blaj 3-5 mai 1848 – Simion Bărnuţiu

Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei – ( Braşov ) 12 mai –

C.Negri,Vasile Alecsandri- Moldova

Petiţia ţării (Cernăuţi ) 20 mai – Eudoxiu Hurmuzaki- Bucovina

Proclamaţia de la Izlaz (Ţara Românescă) 9 iunie – Ion Heliade Rădulescu

Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat (Banat) 15 iunie – Eftimie

Murgu- Banat

Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova (Moldova ) august – Mihail

Kogălniceanu

Cronologie 1848

Ţara Românească
9 iunie – a început revoluţia la Izlaz
11 iunie – a început revoluţia la Bucureşti
13 iunie - a abdicat Gh.Bibescu şi a început insurecţia la Bucureşti
14 iunie – s-a format primul guvern revoluţionar provizoriu
26 iunie – Poarta şi Rusia au înlocuit Guvernul cu o Locotenenţă Domnească
13 septembrie – s-a înlocuit Locotenenţa Domnească cu un caimacam , până în
1849, când prin Convenţia de la Balta Liman au fost numiţi ca domni pe 7
ani Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi Grigore Alexandru Ghica în
Moldova (1849-1856) , când conducerea Ţărilor Române a fost încredinţată
unor comisii provizorii formate din 3 caimacami atât în Ţara Românească cât şi
în Moldova în perioada 1856-1859, până la dubla alegerea a lui Cuza , cu
misiunea de a supraveghea alegerile pentru Adunările ad-hoc din 1857 şi
alegerea noilor adunări elective de la Iaşi şi Bucureşti din ianuarie 1859 cînd a
avut loc şi dubla alegere a lui Cuza.
1.Drept de veto- drept care aparţine şefului statului de a se opune intrării în
vigoare a unei legi votate de parlament
2.Protecţie colectivă- statut internaţional care indică o autonomie sub
controlul marilor puteri.
3.Rezoluţie – hotărâre luată în urma unei dezbateri colective

Importanţa domniei lui Cuza:

- a transformat în realitate dezideratele revoluţiei de la 1848 ( deşi pe plan
intern tendinţele conservatoare erau puternice , iar pe plan extern Poarta
şi Rusia nu renunţaseră la pretenţia de a considera Ţările Române ca
teritorii asupra cărora aveau puteri depline)
- România a intrat pe scena statelor europene ca stat naţional şi modern
 Ideea cuceririi independenţei de stat

Formulată de elita politică încă din secolul al 18-lea, ideea

independenţei apare formulată mai întîi în memoriile de la Focşani
1772, Siştov 1791 şi cel de la Adrianopol din 1829.
Obţinerea independenţei apare şi în proiectul politic al lui Ion
Câmpineanu întitulat "Act de Unire şi Independenţa", apoi şi în
programul societăţii secrete "Fraţia" din 1843 dar mai ales în proiectul
politic paşoptist, independenţa fiind obiectiv naţional strategic,
maximal care apare formulată în :
-articolul 1 de la Proclamaţia de la Islaz ( independenţa administrativă
şi legislativă a ţării )
- articolul 1 din Petiţiunea Naţională de la Blaj 3-5 mai (independenţa
naţiunii române )
- articolul 6 din Programul revoluţionarilor moldoveni de la Braşov
din 12 mai 1848 care prevedea ’’unirea Moldovei cu Valahia într-un
stat neatârnat’’.
Mult mai interesante au fost planurile federaliste care au fost lansate
la jumătatea secolului 19 , ca cele ale lui Bălcescu din anii 1850-1851,
între care şi cel care viza fondarea Statelor Unite ale Dunării care să
grupeze pe români, maghiari şi iugoslavi.
I.H. Rădulescu dorea şi el o ’’ republică Universală a Europei’’. Şi
mai interesante au fost planurile de uniune balcanică precum cel al lui
Cuza care a stabilit peste voinţa Porţii , relaţii diplomatice cu Serbia în
1863 care a fost continuat de Carol I prin semnarea unui tratat cu
Serbia în 1868, ambii susţinând mişcarea revoluţionarilor bulgari care s-
au pregătit chiar pe teritoriul ţării noastre .
Intre anii 1866-1869, oamenii politici români se consultau cu cei ai
guvernului grec pt stabilirea unei actiuni comune anti-otomane.
Redeschiderea crizei orientale în 1875 prin răscoala anti-otomană
din Bosnia şi Herţegovina , urmată de răscoala anti-otomană bulgară
din 1876, când această criză s-a agravat , si apoi de războiul sârbo-
muntenegreano-otoman de partea cărora s-a aflat Rusia, oferind şi ţării
noastre , ocazia unei acţiuni politice şi diplomatice pt obţinerea
independenţei.
Carol I încă din 1873 ridicase această problemă chiar în faţa Consiliului
de Miniştri , ideea a fost susţinută şi de clasa politică, doar că existau
deosebiri în privinţa căilor şi metodelor prin care se putea obţine
independenţa.
Liberalii in frunte cu I.C. Brătianu şi M.Kogălniceanu erau pt o
apropiere de Rusia şi pt o acţiune anti-otomană deschisă.
Coservatorii se opuneau arătând că regimul garanţiei colective
obţinut la Paris 1856 era singurul obstacol în calea expansiunii ruse.
Noul guvern liberal condus de I.C.Brătianu şi M.Kogălniceanu ca
ministru de externe spera să obţină independenţa pe cale paşnică dar
acţiunea lor a eşuat, de aceea rămânea deschisă varianta războiului
după ce criza orientală s-a agravat în 1876 când bulgarii au declanşat
răscoala anti-otomană iar Serbia şi Muntenegru au declarat şi ele război
Porţii .
În acest context România solicită printr-un memoriu în iunie
1876 puterilor garante recunoaşterea individualităţii statului şi a
numelui de România , dar acest memoriu a fost primit cu ostilitate de
Poartă şi Marile Puteri europene.
In decembrie 1876 Dumitru Brătianu iniţia un demers diplomatic la
Constantinopol , cerând garanţii speciale pentru neutralitatea veşnică
a ţării . Tratativele româno-otomane au eşuat după ce Poarta a adoptat
Constituţia lui Midhat-Pasa prin care statul român era declarat
provincie privilegiată a a Imperiului Otoman . Nici apropierea de
Rusia prin vizita din septembrie 1876 la resedinţa ţarilor ruşi de la
Livadia şi Crimeea unde Ion C. Brătianu şi M. Kogălniceanu s-au
întâlnit cu ţarul Alexandru al 2-lea şi Cancelarul Gorceakov nu a dus
la încheierea unui tratat anti-otoman.În schimb Rusia şi Austro-Ungaria
semnau Convenţia de la Budapesta din 3 ianuarie 1878 prin care
Rusia primea sudul Basarabiei şi acces la gurile Dunării , iar Austro-
Ungaria urma să primească Bosnia şi Hertegovina. In cele din urmă
Rusia a semnat la 4 aprilie 1877 cu România Convenţia de la
Bucureşti privind trecerea armatei sale prin teritoriul român spre
Peninsula Balcanică prin care se obliga să respecte drepturile politice
ale statului român si integritatea teritoriului românesc .
La 6 aprilie 1877 România a decretatat mobilizarea armatei circa
120.000 de oameni, din care 58.700 formau armata de operaţii. La 12
aprilie 1877 Rusia a declarat război Porţii când armata sa a început să
treacă prin România spre Balcani de aceea încă din aprilie 1877 la
Dunăre s-a instalat starea de război între România şi Poartă in urma
bombardării de către turci a localităţilor de pe malul românesc urmat de
răspunsul armatei române care din Calafat a bombardat Vidinul la 26
aprilie 1877, de aceea Poarta a anunţat ruperea relaţiilor cu România
la 27 aprilie 1877.De aceea Parlamentul României la 29-30 aprilie
1877 a aprobat ruperea relatiilor cu Poarta urmată de proclamarea
independenţei de stat a României la 9 mai 1877 , când deputatul
Nicolae Fleva în Adunarea Deputatilor l-a interpelat pe ministrul de
externe M. Kogalniceanu care a declarat atunci independenţa de stat a
României , după care Camera a adoptat o moţiune prin care declara ca
suntem o naţiune de sine stătătoare iar la 10 mai aceasta moţiune a
fost prezentată domnului Carol I , care a dat o Proclamaţie către ţară
semnată de toţi miniştrii prin care se anunţa independenţa ţării.Pe
Dunăre mica flotilă a ţării participa la distrugerea vaselor turceşti iar
artileria in iulie 1877 acoperea trecerea Dunării de către trupele ruse.
După 2 atacuri asupra Plevnei , marele duce Nicolae fratele ţarului,
care comanda armată rusă la Plevna i-a cerut lui Carol I prin întelegerea
din 19 iulie 1877 să se alăture armatei sale, deşi la începutul războiului
refuzase colaborarea cu armata română ,deoarece Rusia nu dorea să-
şi asume obligaţii faţă de o ţară de la care urma să anexeze sudul
Basarabiei.
Fără să existe o înţelegere scrisă , după un acord verbal între Carol I
şi Ţarul Alexandru al-2 lea şi Marele duce Nicolae, primele divizii
româneşti au trecut la sud de Dunăre pentru a ajuta armata rusă aflată
în mare dificultate când s-a organizat al -3 lea atac asupra Plevnei la
30 august 1877 care s-a soldat cu ocuparea redutei Griviţa I de către
armata română, unde au căzut 1000 de eroi printre care şi căpitanul
Walter Marăcineanu şi maiorul George Şonţu. După un lung asediu
Plevna a capitulat la 29 noiembrie 1877 în frunte cu generalul turc
Osman paşa care s-a predat ofiţerilor români. Armata română a cucerit
la 9 noiembrie 1877 şi reduta Rahova înaintând în vestul Peninsulei
Balcanice până la Vidin, Belogradcik şi Smârdan unde s-au dat lupte
grele în iarna 1877-1878, în timp ce trupele ruse s-au îndreptat spre
Sofia -Adrianopol.
In războiul de independenţă armata română a pierdut 10.000 de
oameni, reuşind să obţina la sfârsitul acestuia şi recunoaşterea
internaţionala a independenţei. Intrucât Rusia în ultima parte a
războiului a avut o atitudine neprietenoasă faţă de România având
intenţia de a anexa sudul Basarabiei , acest lucru a provocat protestul
Parlamentului României în ianuarie 1878 , când trupele otomane au
capitulat , iar la 9 ianuarie 1878 Poarta a încetat luptele încheind
armistiţiul cu Rusia. Deşi a participat la înfrângerea Turciei, România
nu a fost acceptată la tratativele de pace de la San Stefano
desfăşurate la 19 februarie 1878 tratat ce a nemulţumit marile puteri
Austro-Ungaria , Germania , Anglia şi Romania care fusese exclusă de
la aceste tratative , de aceea această pace a fost inlocuită cu un nou
Congres de Pace la Berlin in urma caruia s-a semnat Tratatul de Pace
la 1-13 iulie 1878 prin care Marile puteri recunosc independenţa de stat
a României, dar cu 3 condiţii :
- răscumpărarea acţiunilor societăţii falimentare Strousberg care
construise drumurile de fier din România
- modificarea articolului 7 din Constituţia de la 1866 pt a se putea
acorda cetăţenie română şi persoanelor de altă religie , decât cea
creştină.
- România era obligată să accepte cedarea celor 3 judeţe din sudul
Basarabiei ( Cahul, Bolgrad şi Ismail ) pe care le primise Moldova prin
tratatul de la Paris din 1856 de la Rusia şi să primească în schimb
Dobrogea , Delta Dunării şi Insula Şerpilor. Astfel România era
obligată să cedeze Rusiei aceste judeţe din sudul Basarabiei, fapt ce a
dus la deteriorarea relaţiilor româno- ruse după 1878 .
Cucerirea independenţei de stat deschidea posibilitatea pentru
modernizare economică, socială şi politică a ţării adoptându-se măsuri :
I. Pentru sprijinirea agriculturii :
1. 1881 Legea creditului agricol
2. 1889 legea pt vânzarea pământurilor statului la ‚ţărani
3. 1907 legea învoielilor agricole
4. 1908 legea Casei Rurale
II.S-au adoptat măsuri în favoarea industriei naţionale şi anume :
1.Legile pentru tarife vamale din 1886 şi 1906
2. Legile pentru încurajarea independenţei naţionale 1887-1912
III.S-au dezvoltat transporturile : căile ferate au ajuns în 1914 la 3500 km
lungime, iar şoselele pietruite la 26000 km lungime .În 1890 s-a creat Societatea
de Navigaţie Fluvială Română şi a început construcţia podului peste Dunăre de
la
( Cernavodă 1890-1895 ) de inginerul român Anghel Saligny.
În 1861 s-au pus bazele noului sistem financiar prin înfiinţarea monedei
naţionale leul, iar în 1880 s-a înfiinţat Banca Naţională a României cu drept
de emisiune a monedei.
IV. După 1878 s-au obţinut importante progrese în toate domeniile culturii ,
când s-au remarcat mari personalităţi culturale pe plan naţional , dar şi pe plan
european
a ) – literatură –Mihai Eminescu , Ion Creangă, Ion Luca Caragiale
b ) - în tehnică s-au impus –Traian Vuia , Aurel Vlaicu, Henri Coandă
c ) - în muzică- George Enescu
d ) - în sculptură – Constantin Brâncuşi
e ) -presa şi publicaţiile au luat o amploare fără precedent , înainte de
1914 apăreau în România peste 2000 de periodice
V.În plan politic- a crescut prestigiul internaţional al ţării, Carol I luându-şi
mai întâi titlul de alteţă regală în sept.1878, iar în 14 martie 1881 România a
devenit regat.
IDENTITATE NAŢIONALĂ

Secolul 19 a fost si secolul naţionalităţilor , respectiv perioada 1815-

1914, al apartenenţei la propria naţiune. Ideologia naţională din secolul al 19
lea s-a materializat în crearea statelor naţionale prin unificarea
Principatelor Române, a Italiei şi Germaniei.Această ideologie a creat si
dezvoltat ataşamentul la statul naţiune si solidaritate natională.In ciuda
intereselor particulare ale fiecărui stat si a dorinţei de păstrare a identităţii
naţionale s-a realizat un vis mai vechi, infăptuirea Unităţii Europei.
Primele tentative de a pune Europa sub semnul unei valori si a unei
conduceri comune datează din antichitatea greco-romană când popoarele au
fost temporar reunite în cele două mari imperii (Grec si Roman).In Evul
Mediu s-a incercat unificarea Europei creştine , stindard sub care au luptat
generaţii întregi împotriva necredincioşilor otomani.
Incepând cu secolul al 17 lea s-au elaborat primele proiecte de unificare
Europeană prin Ducele Sally. Tot în secolul 17 s-a încercat unificarea Europei
in jurul Frantei de către Ludovic al 14 lea, apoi s-a încercat Unificarea
Europei pe principiile culturale ale umanismului şi raţionalismului iar în
secolul al 19 lea libertăţii si democraţiei .Tot in secolul 19 s-a încercat
unificarea Europei în jurul Frantei de către Napoleon Bonaparte .La Congresul
de la Viena 1814-1815 contele Henry de Saint Simone a elaborat proiectul
unei Confederaţii Europene.In 1834, Giusepe Mazzini a elaborat proiectul
unei federaţii de republici europene.
La jumătatea secolului 19 , in 1850, scriitorul francez romantic Victor
Hugo a fost primul care a lansat ideea Statelor Unite Europene.
In 1863 Joseph Proudhon în lucrarea sa “Despre Principatul
Federator” propunea crearea unei entităţi politice pentru securitatea si
progresul pe baza liberei asocieri.
După primul război mondial s-au reluat aceste iniţiative de întărire a
colaborări între statele europene, asigurându-se securitatea şi eliminarea
divizării in Europa: prin integrarea politico-economică , declanşându-se o
mişcare pan-europeană initiată din 1922 de Richard Kalergi , care propunea
crearea unei Uniuni Pan-Europene care sa aibă la bază o uniune vamală si un
sistem politic confederal parlamentar.
In 1929 s-a remarcat iniţiativă diplomatică a ministrului de externe
francez Aristide Briand, care propunea Societăţii Naţiunilor crearea unei
Uniuni Federale Europene ,fără să aducă atingere suveranităţii naţionale a
statelor.
După 1945 s-au căutat noi soluţii post-naţionale de către statele
occidentale.Incă din 1946, Wiston Churchil într-o conferinţă ţinută la
Universitatea Zurich lansa viziunea creării unei organizaţii supra-naţionale
“”Statele Unite Europene”.Tot in 1946 viitorul Preşedinte al Franţei Charles
De Gaules propunea crearea unei Case Comune a Europei, care să se întindă
de la Atlantic până la Urali.
In 1849 filozoful spaniol Jose Ortega y Gasset , într-un eseu avea
viziunea creării Statelor Unite Europene ca şi Victor Hugo, sau italianul
Carlo Sforza in perioada interbelică.
In 1949 s-a creat prima organizaţie politică europeană , numită Consiliul
Europei, prin Tratatul de la Londra , dar cu sediul la Strasbourg.
In 1950 s-a adoptat Planul Schuman, care a deschis calea spre crearea
Cadrului Identitar Unic European.Primul succes a fost crearea prin Tratatul
de la Paris din 1951 ,a primei instituţii supra-naţionale europene numită
Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Oţelului (CECO), care in 1957 şi-a
schimbat numele in Comunitatea Economică Europeană (Piaţa Comună)
care şi-a stabilit sediul la Bruxelles unde se mai afla:
- Comisia Europeană- guvernul unic al Europei Unite
- Consiliul European format din şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre
- Comitetul miniştrilor format din miniştrii ţărilor membre
Doar Parlamentul European are sediul la Strasbourg.
In anul 1967Comunitatea Economică Europeană şi-a schimbat
numele in Comunitatea Europeana.
In 1986 s-a semnat Actul Unic European care a reprezentat primul pas în
realizarea U. E..Tot in 1986 s-a adoptat paşaportul European.
In 1992 prin Tratatul de la Maastrich s-au pus bazele Uniunii
Europene., care are la baza sa două componente:
- una politică şi
- cea de-a doua componentă economică , care viza realizarea unităţii
economice şi monetare prin adoptarea monedei unice euro, care a
intrat in vigoare la 1 ianuarie2002.
In 2004 s-a adoptat prima constituţie europeană.
Odată cu crearea UE s-au adoptat si simbolurile acesteia:
1. steagul european
2. imnul Europei – ‘’Oda Bucuriei” pe versuri de Schiller şi muzica
Ludvig Beethoven
3. moneda unică - euro
4. ziua Europei – 9 mai
5. constituţia Europei- adoptată în 2004
S-au păstrat si simbolurile naţionale româneşti:
1. steagul naţional –adoptat prin Decretul Guvernului Revolutionar de la
14 iunie 1848, arborat la 3-5 mai 1848, ale cărui culori au fost reunite
prima dată în 1834 şi adoptat ca steag naţional în timpul domniei lui AI
Cuza
2. imnul tarii – de la 1848 – ‘’Deşteaptă-te române’’pe versuri de Andrei
Mureşanu şi muzica de Anton Pann
3. moneda naţională – de la 1867
 4.ziua naţională – 1 decembrie
Odată cu crearea UE în 1992 s-a adoptat şi cetăţenia europeană si
Proiectul de Politică Externă şi Securitate Comună .Ca oraşe europene
s-au consacrat : Strasbourg , Bruxelles, Roma (1957 CEE) Maastrich
( bazele UE).
In 2007 capitala culturală europeană a fost oraşul Sibiu.
UE a finanţat importante programe culturale
-1. Cultura 2000 si Media 2000
- 2.Rezoluţia cu privire la rolul culturii in Europa, în noiembrie
2001, aprobată de Parlamentul şi Consiliul European.
Termenul de Europa datează de la sfârşitul secolului 17 , iar termenul de
’’România’’ din sec.18, termenul de ‘’Naţiune” este mai vechi de 2000 de
ani.
Naţiunea română s-a constituit la sfârşitul secolului 18 şi începutul
secolului 19.Pentru acest termen s-au acceptat două definiţii. Prima se referă la
naţiune etnică ,care pune accent pe unitate culturală, cea de-a doua se referă
la naţiune civică, care pune accent pe voinţa membrilor unei comunităţi de a
trăi împreună. Naţiunea etnică a apărut înainte de secolul 19 şi a fost înlocuită
cu cea civică după 1945.
Ideea naţională a dus la formarea statelor naţionale care nu coincide cu
naţiunea etnică, de aceea pentru a se realiza această coincidenţă între naţiune si
teritoriul naţional s-a recurs de mai multe ori în sec.20 la multe deplasări
dureroase de populaţie, care au constituit excese ale ideii naţionale.La acestea
se adaugă accepţia primitivă, violentă, îndreptată împotriva altor naţiuni care
se afla la originea războaielor civile .Prima faţă a naţiunii exprima fiozofia
unei societăţi deschise, cea de-a doua stimulează închiderea acesteia.De aceea,
lumea occidentală a fost surprinsă de excesele nationale din fosta URSS şi din
fosta Iugoslavie, unde golul de putere au creat improvizaţie şi chiar terorism.
Aderarea României la U.E. a început in 1990 când s-a semnat acordul
de colaborare economică si socială între România şi Comunitatea
Economică Europeană .
La 1 februarie 1993 România a semnat Acordul de Asociere la UE , care
a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
In septembrie 1993 România a devenit membru cu drepturi depline în
Consiliul Europei.
La 22 iunie 1995 România a facut cerere oficiala de aderare la UE.
Tot în 1995 România a semnat Convenţia de la Strasbourg privind
drepturile minorităţilor, iar la 21 iulie 1995 Parlamentul a adoptat Declaraţia de
la Snagov, prin care se adopta strategia naţională , în vederea pregătirii
aderării ţării noastre la UE.
Abia la Summitul de la Helsinki din 1999 România a fost invitată sa
înceapă negocierile la UE, care s-au încheiat în decembrie 2004 la Summitul
de la Bruxelles, când statele membre au decis să voteze aderarea.
Tratatul de Aderare s-a semnat la 25 aprilie 2005 şi a intrat in vigoare la 1
ianuarie 2007.
Aderarea la UE se va încheia odată cu adoptarea monedei euro , în 2014
In prezent UE cuprinde 27 de state.

România şi-a exprimat dorinţa de integrare în NATO , semnând la 26

ianuaie 1994 ‘’Parteneriatul de pace cu NATO’’.
In 2004 România a devenit membru cu drepturi depline NATO.

Integrarea Europeană a fost iniţiată în 1951 de 6 state vest-europene

când s-a semnat Tratatul de la Paris , unde s-au pus bazale CECO:
- Franţa, Italia, RFG, Belgia, Olanda, Luxemburg.
In 1973 au aderat : Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda,apoi in 1981 a
aderat Grecia.
In 1986 au aderat Spania sş Portugalia.
In 1995 – Finlanda, Austria şi Suedia
In 2004 – Letonia, Estonia si Lituania, Cipru, Malta, Polonia,Cehia,
Ungaria, Slovacia şi Slovenia, iar la 1 ianuarie 2007 , România şi Bulgaria.
Drepturile cetăţeniei europene au fost înscrise în Carta Drepturilor
Fundamentale în anul 2000.
CURENTE CULTURALE ŞI ARTISTICE
IN SEC.19 -20

1.Romantismul a dominat secolul 19 până la 1850 şi s-a manifestat în

literatură , artă şi muzică punând ,accent pe tema ruinelor şi a singuratăţii. El
propune în locul antichităţii modelul evului mediu şi al Renaşterii.
Pasionaţi de istorie, romanticii au cultivat romanul istoric ca o prelungire a
istoriei. In Franţa la 1830 romantismul devine liberal după înlăturarea
monahiei absolute.Tot in 1830 poetul romantic englez Lordul Byron moare
pentru independenţa Greciei , obtinută in 1829 prin Tratatul de la
Adrianopol , urmată de crearea statului grec independent în ianuarie
1830, în timp ce România, Serbia şi Muntenegru obţin independenţa in 1 iulie
1878 prin Tratatul de la Berlin , urmate de Bulgaria in 1908 şi Albania la
1912.
2.Romantismul a fost urmat după 1850 de realism , care a apărut ca o
reacţie la romantism.Creatorii şcolii realiste de pictură au fost Gustave
Courbete si Camille Courout, care puneau accent pe natura şi frumuseţea ei.
3. La sfârşitul secolului al 19 lea s-a impus în literatură naturalismul care
punea accent pe ilustrarea biologicului şi instinctelor , reprezentat de Emile
Zolla şi Barbu Stefanescu Delavrancea.
4. In ultimele decenii ale secolului 19 apare in literatură simbolismul ,
care pune accent pe redarea stărilor sufleteşti confuze, muzicalitate şi lirism
prin Paul Verlaine si Charles Baudelaire, iar in literatura româna Ion Minulesu
si George Bacovia.
5.Tot in ultimele decenii ale secolului 19 a apărut un nou curent literar
parnasianismul, reprezentat de Teophile Gauttier , care punea accent pe
descrieri ale naturii , miturilor şi legendelor.
6.Impresionismul a fost curent artistic dezvoltat între 1780 -1790, ca
o exprimare a simbolismului în pictură, curent care manifesta interes pentru
redarea impresiilor, efectelor luminilor şi a unor fenomene subtile ale acestora.
El a fost reprezentat de pictorii francezi Claude Monet, Renoire, Sisley,
Degas, Pissaro care pictau in aer liber făcând din lumina elementul principal al
compoziţiei lor.
Post-impresionismul e reprezentat de Paul Cezanne, Paul Gaughen si
olandezul Van Gogh, iar fovismul e reprezentat de francezul Matisse.

La începutul secolului al 19 lea au apărut in cultura românească primele

publicaţii în limba română:
- în Moldova la Iaşi , prima publicaţie în limba română “”Albina
românească” în 1829, editat de Gheorghe Asachi
- la Bucureşti “Curierul românesc ‘’ – editat de Ion Heliade
Rădulescu, tot în 1829
- la Braşov primul ziar romanesc în Transilvania “Gazeta de
Transilvania” – Gheorghe Bariţiu în 1838 la Braşov
Tot în 1840 apare prima publicaţie istorică românească “Arhiva Românească
“ , Kogălniceanu a editat revistele “Dacia literară”1840 şi “Propaşirea” în
1844.
Intre 1845 -1847, Nicolae Bălcescu şi Augustus Treboniu Laurian au
editat revista “Magazin istoric pentru Dacia”
.In cultura română prima modernizare s- a făcut intre 1821-1848,
indeosebi în învatamant , când în urma adoptării primelor coduri de legi
moderne , regulamente organice, au pus bazele invatamantului public şi s-a
facut şi trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.
Un rol important în modernizarea culturii l-au avut şi apariţia unor
societăţi şi asociaţii culturale:
1.- ”Astra” la Sibiu în 1861
2.- “Junimea” la Iaşi în 1863, şi revista “Convorbiri literare”
3.- în 1865 a apărut societatea culturală “Ateneu Roman”, care a fost
construit in 1881
4.-în 1890 “Liga pentru unitatea culturală a românilor”
5.- în 1891 Fundaţia culturală “Carol I “
6.- în 1909 “ Societatea scriitorilor români”

Dupa 1918 s-au impus numeroase personalităţi românesti atât pe plan

european cât si universal ,primind o largă recunoaştere internaţională:
.- în tehnică – Henri Coanda, Stefan Odobleja, Stefan Procopiu, Herman
Oberth
- în literatură – s-au remarcat pe plan universal Mircea Eliade si Emil
Cioran
- în istorie – Nicolae Iorga
- în muzica - George Enescu
- în arta – Constantin Brâncuşi, creatorul sculpturii europene moderne.
“Pasărea Măiastră’’ aflată la Muzeul Metropolian din New York.
S-au remarcat in perioada interbelică prin creaţia lor literară şi primele
femei ; Elena Văcărescu, prima femeie primită in Academia Română,
care se infiinţase in 1879 si care era principala instituţie de cultura a ţării
care îşi are originea in Societatea Literară Română , infiinţată in 1866, care
din 1867 a luat numele de Societatea Academică Română si din 1879
Academia Română.
Marta Bibescu si Ana de Noilles s-au impus şi ele prin craţia lor literară
din literatură.In perioada comunistă 1945-1989, când libertatea de expresie a
fost restrânsă de regimul comunist, mulţi oameni de cultură au plecat in exil,
constituind aşa numita “diasporă culturală românească ” , ei continând să
reprezinte cultura română în Occident :
- G.Emil Palade – premiul Nobel pentru biologie
 - Emil Cioran – cel mai mare maestru al stilului in scrisul francez, după
Pascal
- Mircea Eliade- cel mai mare istoric al religiilor
- Stefan Lupaşcu in filozofie
- Constantin Brăiloiu şi Sergiu Celibidache – în muzică

Filozofia interbelică europeană a dat mari gânditori ca Simon de

Beauvoir , Albert Camus şi Jean Paul Sartre.
In arhitectură dupa 1945 s-a pus accent pe caracterul funcţional si social
al edificiilor ,remarcându-se o serie de mari arhitecti ca:
- Le Corbusier
- Alvar Alto
- M. Breuier
- R. Bofil
Romantismul în literatura română a fost reprezentat de :
-Alecu Rousseau
- Grigore Alexandrescu
- Costache Negruzzi
In muzică Anton Pan - culegător de folclor şi de cântece religioase.
Garabet Ibraileanu - a argumentat tradiţionalismul în cultura
românească
- a fost teoretician al specificului naţional

Prima opera abstractă a fost expusă in 1910 – autor Kandiski

Prima construcţie din fier acoperită cu sticlă a fost Christal Palace din
Londra în 1851, unde s-a organizat expoziţia universală.
 IDEOLOGII SI PRACTICI POLITICE TOTALITARE

Secolul 20 a fost si un secol al extremismelor care a cunoscut o evolutie

spectaculoasa de la extrema stinga la cea dreapta .
Primul regim totalitar al secolului 20 a fost cel sovietic .
La originea regimurilor totalitare se afla cele doua razboaie
mondiale.
Regimurile totalitare au avut trasaturi comune:
- erau adversare ale democratiei si ale drepturilor omului;
- partid unic,
- dictator in fruntea statului lider atotputernic ;
- cultul liderului suprem sau cultul personalitatii;
- lichidarea drepturilor omului sau a oricarei forme de opozitie;
- controlul exercitat de regim asupra tuturor sectoarelor sociale
- supravegherea populatiei prin politia politica;
- masele erau indoctrinate prin propaganda politica si organizatii de masa
oficiale, ce cuprindeau copii, intelectuali, femei etc.;
- incalcarea sistematica a drepturilor omului ajungandu-se la adevarate
crime impotriva umanitatii;
- conducerea societatii prin violenta folosind ca metoda de guvernare
teroarea , sprijinandu-se pe fortele de represiune , in frunte cu politia
politica
Dupa anul 1918 au aparut primele miscari politice fasciste in Germania
in 1919, Ungaria 1919, Bulgaria 1923 dar si in unele state aflate de partea
invingatorilor, Italia 1919, Romania 1927.
Partide fasciste au mai aparut in Portugalia, Spania, Franta, Belgia si Marea
Britanie, ele promovand nationalismul agresiv, antisemitismul , violenta in
spatiul public sau in strada, asasinatul politic. Partidele fasciste avea si o
componenta paramilitara : Camasile negre in Italia , Camasile Brune in
Germania.
In conditiile scaderii nivelului de trai , instabilitatii din primii ani de dupa
Razboiul Mondial , 1918, dar mai ales reactiilor fata de modul cum au fost
puse bazele pacii dupa acest razboi, au dus la aparitia unor miscari extremiste si
instaurarea in unele state europene, a unor regimuri dictatoriale.In acest context
au aparut ideologiile extremiste: fascismul, nazismul si comunismul.

FASCISMUL a aparut in Italia unde a imbracat forma corporatista, care

preconiza o societate organizata in grupuri politice numite CORPORATII.In
locul Parlamentului , pe plan politic fascistii italieni propuneau o Adunare a
Delegatiilor Corporatiste, care sa asigure prosperitatea tuturor categoriilor
sociale.
 Fascismul italian punea accent pe nationalism si pe restaurarea onoarei
nationale.Fascistii italieni au preluat puterea prin presiune dupa ’’Marsul
asupra Romei ’’, obligandu-l pe regele Victor Emanuel al 3 lea sa demita
guvernul si sa-l numeasca pe Mussolini ca prim ministru , caruia
Parlamentul i-a acordat o luna mai tarziu, puteri depline, ca apoi in urma
alegerilor din 6 aprilie 1924 , Camera Deputatilor sa devina majoritar facista,
asigurandu-I lui Mussolini toate pargiile puterii.
El a pus in practica ideile partidului sau, Partidul National Fascist,care
devine partid unic, interzicand orice forma de opozitie si toate organizatiile care
nu erau fasciste.Mussolini a organizat statul dupa principiile corporatismului,
sindicatele fiind reduse la tacere, libertatea presei suprimata, activitatile
partidelor politice interzise, iar adversarii politici au avut de infruntat
represiunile militiilor fasciste, numite OVRA, si cea a Tribunatului special
creat in 1925 ,care stabilea ani grei de inchisoare pentru adversarii lui
Mussolini.
Ca sa atraga masele el a impus masuri si programe care se bucurau de
sprijinul poporului , incercand sa controleze marele capital, sa adopte masuri
impotriva abuzurilor , mafiei si coruptiei.
Intrucat Mussolini a antrenat Italia in actiuni agresive, in special in al doilea
Razboi Mondial, el si-a pierdut spijinul poporului, fiind inlaturat de la putere
in iulie 1943 si apoi executat in anul 1945.

NAZISMUL a fost fundamentat de Adolf Hitler in lucrarea sa “”Mein

Kampf” in 1925 , in care promova antisemitismul, rasismul si
ultranationalismul .Nazistii puneau accentul pe nationalism si restaurarea
onoarei nationale.Hitler considera vinovat de toate problemele economice si
sociale ale tariisi de reducerea prestigiului german, sistemul democratiei
parlamentare, oferind ca solutie dictatura unui singur partid, condus de un
lider providential, care sa supuna intreaga natiune in numele binelui general.
El urmarea crearea unui imperiu ”Reich” , care sa-I cuprinda pe toti
germanii, justificand expansiunea prin nevoia de spatiu vital, considerand rasa
germana o rasa superioara.Celelate rase (negrii , slavii si latinii) erau considerate
rase inferioare (slavii ), iar evreii si tiganii rase impure, care trebuiau
exterminate.Evreii erau gasiti vinovati de toate relele societatii germane, mai
ales de scaderea nivelului de trai.
Hitler a ajuns la putere dupa ce a castigat alegerile in toamna anului
1932, de aceea presedintele Hindenburg l-a numit cancelar.Avand majoritate in
parlament el a obtinut puteri dictatoriale in martie 1933, fapt ce a marcat
sfarsitul Republicii de la Weimar si instaurarea dictaturii.El a inregimentat
toti germanii in organizatii controlate de partidul condus de el ( Partidul
National Socialist al Muncitorilor din Germania).Primele masuri i-au vizat pe
adversarii politici, toate partidele au fost scoase in afara legii , in afara de cel al
lui Hitler, miscarea sindicala desfiintata, in locul ei fiind creat Frontul Muncii,
eliminand chiar si adversarii din propriul partid, in anul 1934 , numita si
’’Noaptea cutitelor lungi ’’.Hitler a facut din antisemitism o politica oficiala
de stat incepand discriminarea evreilor inca din 1934, ei fiind eliminati din
slujbe.
In 1935 evreii au fost supusi legilor rasiale de la Nurnberg prin care si-
au pierdut toate drepturile politice si civile .Din 1938 s-au declansat
crimele impotriva evreilor, “Noaptea de Cristal” 9-10 noiembrie 1938.Ca
apoi sa adopte in 1942, “Solutia Finala” , sau “Drama Holocaustului”, astfel
ca pana in 1945 au fot exterminati 6 milioane de evrei in lagarele de la
Maidanek, Treblinka , Dachau, Auschwitz.
In anul 1934 , dupa moartea presedintelui Hindenburg,Hitler a luat si
atributiile acestuia ( Fuhrer).Cultura a fost subordonata regimului, iar tineretul
educat in spiritul unui devotament fanatic fata de regim, find inregimentat in
organizatii ,cum a fost “Tineretul hitlerist”.El si-a impus controlul asupra
bisericii, persecutata de nazisti datorita valorilor promovate de crestinism,
iubirea si respectul fata de aproapele tau , care erau contrare celor promovate de
nazisti.

COMUNISMUL isi are originea in operele lui Marx , creatorul teoriei

luptei de clasa.”El arata ca societatea comunista se va edifica mai intai in
tarile dezvoltate” , unde proletariatul va prelua puterea pe calea revolutiei din
mainile burgheziei.Marx alaturi de Frederic Engels este creatorul
materialismului didactic si istoric, al socialismului stiintific si al economiei
politice socialiste.In 1848 ei publica ‚’’Manifestul Partidului Comunist
‚’’primul program al miscarii comuniste’’.
Lenin a dezvoltat teoria lui Marx , aratand ca revolutia proletara poate
fi victorioasa si intr-un stat mai putin dezvoltat cum era Rusia.Pentru
Lenin , comunistii erau avangarda proletariatului.Ideologia comunista promitea
realizarea unei societati fara clase, promitand egalitate si dreptate.Teoria
marxista sustinea ca in prima etapa a construirii socialismului era necesara
mentinerii statului ca instrument al dictaturii proletariatului.
Comunismul s-a instaurat mai intai in Rusia, unde inca din februarie
1917, pe fondul saracirii generalizate si a infrangeriilor suferite in Razboiul
Mondial, revolutia s-a declansat la Petrograd, fiind organizata de Partidul
Constitutional Democrat si de Mensevici, instaurand un guvern provizoriu la
16 februarie 1917.A doua zi tarul a abdicat.Ulterior bolsevicii au declansat
actiunile de forta din octombrie 1917, cand au preluat puterea la 25
octombrie , care reprezinta si actul de nastere al statului sovietic. Acest stat a
fost organizat pe baza conceptiei lui Lenin , expusa in tezele din aprilie 1917 ,
cand s-a introdus ca metoda de guvernare teroarea, a fost lichidata opozitia
politica, partidele politice au fost desfiintate , in afara de cel bolsevic, denumit
ulterior PCUS.
 A fost infiintata politia politica , CECA, apoi NKVD si ultima data
KGB.Statul si-a impus controlul asupra economiei prin nationalizarea
intreprinderilor, bancilor si pamanturilor, astfel ca proprietatea privata a fost
inlocuita cu cea de stat.Intre 1918 -1921 in Rusia s-a declansat razboiul civil
intre sustinatorii fostului tar (albii) si sprijinitorii bolsevismului(rosii).
Bolsevicii au declansat teroarea prin politia politica eliminand toti
adversarii politici , au decretat munca obligatorie, au rechizitionat recoltele
taranilor, au infiintat Armata Rosie cu ajutorul careia au restabilit ordinea
interna si au respins interventia trupelor straine.Teroarea s-a intensificat in Rusia
dupa moartea lui Lenin (1924 ), cand la conducerea URSS a venit Stalin
1924-1953 , care a impus o economie centralizata si rigid planificata, a
declansat colectivizarea fortata , careia i-au cazut victime milioane de tarani
care refuzau sa cedeze pamanturile .
In paralel s-a declansat si industrializarea fortata si dezvoltarea
productiei pe baza de planuri cincinale .Opozantii politici erau executati, fie li
se inscenau procese fiind condamnati la inchisoare sau lagar de munca fortata
( Gulag).
In anii 1936, 1939 Stalin a declansat Marea Teroare, careia i-au cazut
victime din toate categoriile sociale, inclusiv din armata.Cultul personalitatii a
atins proportii nemaintalnite, iar intreaga creatie artistica a fost pusa in slujba
PCUS si a lui Stalin.
Din 1922 Rusia sovietica a luat numele de Uniunea Republicilor
Sovietice Socialiste (URSS).Dupa moartea lui Stalin (1953) , noul secretar
general al PCUS Nichita Hrusciov (1953 – 1964 ), care la Congresul 20 al
PCUS din 1956 a dezvaluit unele crime ale lui Stalin si a criticat cultul
personalitatii acestuia.Regimul politic al URSS a ramas neschimbat ,
nedemocratic si totalitar. De numele sau se leaga reprimarea violenta a revolutiei
anticomuniste din Ungaria (1956) si criza rachetelor cubaneze 1961.
Pana in 1945 doar 2 tari erau comuniste URSS si Mongolia.Dupa ce
armata sovietica a ocupat (1944-1945) statele Europei centrale si din S – E , s-
au instaurat regimuri comuniste in toate aceste tari Polonia, Cehoslovacia,
Rep.Democrata Germana,Ungaria , Albania, Iugoslavia, Bulgaria , Romania.
Regimuri comuniste s-au mai instaurat si in state din Asia: Coreea de
Nord , China, Vietnam iar in America , doar in Cuba.
Desi regimurile comuniste din Europa Centrala si de sud-est au imitat
modelul sovietic, totusi ele au avut si unele trasaturi specifice:
- o mai mare libertate economica in Iugoslavia
- pastrarea proprietatii taranilor asupra pamanturilor , in Polonia
- nationalismul si interzicerea vietii religioase in Albania
Alianta militara a statelor comuniste numita Tratatul de la Varsovia s-a
creat in 1955 si cuprindea 8 state comuniste, în frunte cu URSS.
Dupa 1945 se cristalizeaza o lume bipolara , construita in jurul principalelor
„centre de putere” economica si militara : Staele Unite in jurul careia functiona
blocul politico-militar NATO creat in 1949, si URSS , in jurul careia s-a creat
blocul politico-militar Tratatul de la Varsovia creat in 1955
Dupa ce in 1985 Mihail Gorbaciov a devenit secretar general al PCUS a
initiat politica de reforme Perestroika( reconstructie) si Glasnosti
(deschidere) dupa 1985.Ele nu s-au aplicat si in celelalte state comuniste
din Europa Centrala si de Sud-est , deoarece comunismul s-a prabusit in
1989 in majoritatea statelor europene si apoi si in URSS in 1991.
 IDEOLOGII SI PRACTICI POLITICE
IN ROMANIA

La inceputul secolului 20 sistemul politic romanesc era organizat pe baza

Constitutiei de la 1866, cand Romania a devenit o monarhie constitutionala
bazata pe principiul separarii puterilor in stat.Carol I , mai intai domn 1866-1881,
iar apoi rege 1881-1914 a fost arbitrul vietii politice , iar in conditiile votului
cenzitar (pe baza de avere) la inceputul sec.20 viata politica era dominate doar de
doua partide politice( PNL si PC) care au alternat la guvernare pe principiul
rotativei guvernamentale inaugurat de Carol I intre 1895-1918.
Aceste partide erau exponente a doua ideologii diferite cu privire la
evolutia tarii:
-liberalismul reprezentat de I.C.Bratianu, presedinte al PNL 1909-1927,
milita pentru dezvoltarea rapida a tarii dupa modelul occidental pe baza
capitalului autohton si politica “prin noi insine”
-conservatorismul reprezentat dupa 1900 de politicieni ca Gh.Grigore
Cantacuzino, presedinte al partidului 1899-1907, urmat la conducerea
partidului de Petre Carp, Titu Maiorescu si Alexandru Marghiloman, care
promova dezvoltarea organica, treptata a statului prin crearea de institutii
moderne pe masura ce societatea simtea nevoia aparitiei lor , pe principiul
politicii “pasilor marunti”.
Dupa 1918 Romania a cunoscut o dezvoltare democrata accentuata , ca urmare a
introducerii votului universal prin Decretul Lege din 16 noiembrie 1918,
adoptarea Reformei Agrare 1918-1921 si a Constitutiei din martie 1923,
care in articolul 5 consacra drepturile si libertatile cetatenesti specifice unui stat
democratic.
La art.33 Constitutia consacra ca toate puterile statului emana de la natiune,
care nu le poate exercita decat prin delegatiune .Ea avea la baza principiul
separarii puterii in stat.
Aceasta Constitutie a reprezentat baza democratiei romanesti interbelice ,
dar functionarea mecanismului democratic chiar s-a dovedit a fi dificila,
datorita lipsei de experienta a electoratului, rivalitatilor dintre partide, ambitiei
conducatorilor si gravitatii problemelor ce urmau a fi rezolvate dupa razboi.
De aceea s-a produs o deteriorare a mecanismelor constitutionale, fapt ce a dus
la concentrarea puterilor in mainele executivului si ale sefului statului la 10
februarie 1938 cand s-a instaurat monarhia autoritara a lui Carol al II
lea(1938 -1940 ).
In sistemul politic romanesc partidele aveau un rol esential, dar
Constitutia nu mentiona nici un cuvant despre acestea.Dinamica partidelor
politice dupa 1918 a cunocut mai multe procese:
- unele partide dispar (P.C.)
- altele se mentin PNL si Partidul Socialist
- apar partide noi , Partidul Taranesc – decembrie 1918 la
Bucuresti infiintat de Ion Mihalache, Liga Popurului , aprilie 1918 ,devenit
apoi Partidul Poporului – 1920 la Iasi- infiintat de Alexandru Averescu
Au aparut si formatiuni politice extremiste:
- extrema stanga -PCR infiintat in mai 1921
- extrema dreapta – Miscarea Legionara reprezentata de partidul
‘’Legiunea Arhanghelului Mihail ‘’– in 1927 –condusa de Corneliu Zelea
Codreanu
Dupa 1918 s-a produs o maxima proliferare a partidelor politice, unele
intitulandu-se agrariene sau taraniste ca sa atraga elecorat din mediul rural ,
majoritar.Altele se intitulau nationaliste ca sa atraga pe cei sensibili la ideea de
patriotism.
Dupa 1922 s-a produs o fuziune a partidelor politice cum a fost cea de la
10 octombrie 1926 dintre Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache si Partiul
National Roman din Transilvania condus de Iuliu Maniu, cand s-a format
Partidul National Taranesc , al doilea partid ca importanta in perioada
interbelica.
Pana la 1918 liberalii puneau in centrul societatii individul, dupa 1918 au
aparut modificari in ideologia liberala aparand neoliberalismul, care punea
accent pe “interventia statului “ si pe “interesul general” care prima asupra
celui individual, conceptie promovata de ideologii neoliberali Stefan Zeletin,
Vintila Bratianu, Mihail Manoilescu si Victor Slavescu.Ei au adus contributii la
teoria si practica industrializarii,punctul essential al acestei doctrine .St.Zeletin
arata ca” Viitorul tarii sta in industrializare si urbanizare “, concept promovat
inca din sec.19, de Xenopol, Dionisie Pop Martian, Petre S.Aurelian.
Ei au accentuat rolul industriei aratand ca de industrie depindeau atat
modernizarea cat si independenta politica si economica a tarii. Ei au dezvoltat si
teoria privind protectionismul concretizata prin formula “Prin Noi Insine”, care
asigura o valorificare superioara a resurselor nationale prin forte propri.Deviza
“Prin Noi Insine” nu era exclusivista de inlaturare a capitalului strain ,ci se dorea
o colaborare cu acesta in conditii mai avantajoase pentru tara.
Stefan Zeletin arata caci Constitutia din 1923 era documentul oficial de
nastere a neoliberalismului romanesc.Contitutia consacra un regim politic
democratic, dovada ca se intemeia pe separarea puterilor in stat.Ideea de baza a
gandirii liberale de pretutindeni se regasea si la noi sub forma “democratiei
parlamentare “ promovata si de taranisti.
Taranismul a fost a doua conceptie promovata dupa 1918 de Ghe.Zane ,
Ion Mihalache, Virgil Madgearu si Constantin Stere care sustineau ca Romania
evolua pe o cale necapitalista intemeindu-se pe mica proprietate taraneasca.
Partidul Taranesc creat in 1918 devenit din 1926 PNT a acordat
atentie sporita gospodariei taranesti si agriculturii.
 Taranismul sustinea primatul taranimii, o clasa omogena si independenta
cu rol deosebit in evolutia tarii.Ei aratau ca prin aplicarea doctrinei taraniste si
apoi a statului romanesc ca cea mai autentica expresie a democratiei se putea
realiza gospodaria taraneasca tranica intemeiata “proprietatea de munca”.

Taranistii sustineau cresterea rolului statului in economie pe care o

considerau o necesitate.Ei aratau ca Romania trebuie sa ramana un stat
predominant agrar , dar nu negau necesitatea dezvoltarii unor ramuri industriale,
indeosebi cele care valorificau produsele agricole si bogatiile subsolului.Ei se
impotriveau protectionismului vamal sustinut de liberali.Ei aratau ca Romania
nu dispunea de suficient capital pentru dezvoltarea economica , de aceea
promovau politica “portilor deschise “ fata de capitalul strain.
Din punct de vedere politic Constantin Stere aprecia in 1920 ca statul
roman nu poate fi decat un stat taranesc pentru ca poporul roman e un popor de
tarani, iar munca taraneasca conditiona intreaga viata economica si sociala.La
inceput, intre 1919-1924 taranistii au sustinut ‘’lupta de clasa’’ a taranimii si
muncitorimii impotriva burgheziei oligarhice.
Dupa 1924 au preconizat ‘’ apararea de clasa’’ impotriva agresivitatii la
care era supusa taranimea din partea burgheziei.
In motiunea adoptata in 1935 la Congresul PNT se insista pe ideea de
colaborare a tuturor claselor sociale in cadrul statului national taranesc pe baza
unei reale democratii parlamentare.
Mecanismul democratic stabilit prin Constitutia din 1923 s-a dovedit
extrem de dificil de pus in aplicare deoarece si dupa 1918 s-a mentinut vechea
practica instituita de Carol I, ca regele sa numeasca guvernul, dupa care dizolva
parlamentul si se organizau alegeri.Astfel ca executivul desemna legislativul si
nu invers , cum ar fi fost normal int-un stat democratic.
De aceea perioada interbelica a fost o mare instabilitate guvernamentala,
in 20 de ani s-au schimbat 30 de guverne si au avut loc 10 alegeri generale
(1919-1939), parlamentul fiind dizolvat de 8 ori de rege.
In primul deceniu interbelic( 1918-1928) la guvernarea tarii s-a aflat
PNL ( decada bratinista )cand s-a aplicat politica ‘’Prin Noi Insine” luandu-se
masuri de valorificare a bogatiilor tarii si emanciparii economice a tarii de sub
dependenta capitalui strain.
Acum s-au adoptat urmatoarele :
-Constitutia din 1923
-Legea privind comercializarea si controlul intreprinderilor de stat 1924
- Legea minelor si legea energiei 1924
- legea privind organizarea si exploatarea cailor ferate 1925
- Legea privind organizarea judecatoreasca a tarii 24 iunie 1925
-Legea pentru unificarea administrativa a tarii 14 iulie 1925
- legile pivind invatamatul primar 1924 si invatamantul secundar 1928
 In cel de-al doilea deceniu interbelic 1929-1938 au alternat la
guvernare PNL si PNT. Taranistii au guvernat doar in intervalul 1928-1931 si
1932-1933, cand au pus in practica politica ‘’portilor deschise’’, dar nu au reusit
nici sa-si aplice doctrina taranista , nici sa creeze statul taranesc.
Reveniti la guvernare in 1933 liberalii au promovat masuri de incurajare
a industriei si de crestere a rolului statului in economie.Datorita unor factori
interni si externi cum a fost ofensiva fortelor extremiste de dreapta (fascismul
italian, nazismul german) regimul democratic stabilit prin Constitutia din 1923 a
inceput sa functioneze tot mai defectuos, ca apoi sa esueze in urma alegerilor
parlamentare din 1937.
Extrema dreapta in Romania in perioada interbelica a fost reprezentata de
miscarea legionara intemeiata de Constantin Zelea Codreanu in1927.S-a
desprins din Partidul Liga Apararii National Crestine, partid creat( in 1923 de
A.C.Cuza). Codreanu a creat un partid nou, Legiunea Arhanghelului Mihail ,
care in 1930 si-a creat o sectie politica si a luat numele de Garda de Fier.
Dupa ce acest partid a fost scos in afara legii la 9 decembrie 1933,
legionarii l-au asasinat pe primul ministru I.Gh.Duca , in gara Sinaia , la 29
decembrie 1933.In 1934 s-a reinfiintat sub numele de “Partidul Totul pentru
Tara”.
Doctrina legionara s-a proclamat crestina, fapt ce sublinia orientarea
antisemita , dar si condamnarea morala a oamenilor politici din partidele
democratice acuzati de materialism si de lipsa de credinta in
Dumnezeu.Legionarii au lansat teoria purificarii prin moarte, exagerand
misticismul si promovand ura, intoleranta si apologia mortii.
Dupa ei democratia parlamentara era condamnata la pieire fiind socotita
vinovata de :
- scindarea natiunii prin lupta dintre partide
- slabirea autoritatii statului
- saracirea populatiei
- lipsa de moralitate
- facilitatea acapararii avutiei tarii de politicieni si evrei
- subordonarea Romaniei marii finante internationale evreiesti
- in locul sistemului democratic de alegere a conducerii tarii, ei
promovau ‘’teoria elitelor’’.
In politica externa ei au actionat pentru alianta tarii cu Germania si
Italia, reusind sa ajunga la guvernarea tarii cu ajutorul lui Hitler din sept.1940
pana in 1941, cand au instaurat un regim de dictatura legionaro-
antonescian promovand o politica profund antidemocratica si de teroare.
 Extrema stanga din Romania a fost reprezentata de Partidul Comunist
Roman (PCR) infiintat in mai 1921 , care a aderat la Internationala a 3 a
Comunista de la Moscova, organizatie internationala a partidelor comuniste, cu
sediul la Moscova, sub egida URSS, care a functionat intre anii 1919-1943
.In conceptia comunistilor oranduirea capitalista era perimata istoric si trebuia
lichidata prin revolutie.
In documentele PCR se arata ca Romania e o ‘’veriga slaba a lantului
imperialist’’ ,de aceea trebuia pregatita revolutia pentru inlaturarea de la putere a
burgheziei si mosierimii si pentru instaurarea dictaturii proletariatului si
nationalizarea mijloacelor de productie pentru edificarea societatii socialiste.
Principalul ideolog al doctrinei comuniste a fost Ghe.Cristescu care
promova ideea instaurarii prin revolutie a dicaturii proletariatului si proprietatii
de stat si colective asupra mijloacelor de productie.Din 1923 comunistii romani
au preluat teza cominternista privind dreptul popoarelor la autodeterminare
pana la despartirea de stat.Ei considerau Romania un ‘’ stat multinational’’,
‘’creatie a imperialismului apusean care trebuia dezmembrata’’.
Datorita acestei orientari antinationale, PCR a fost scos in afara legii de
parlament in 1924, insa dupa lovitura de la 23 august 1944 , cand regimul de
dictatura militara al lui Ion Antonescu a fost inlaturat, comunistii au ajuns
pentru prima data la guvernare , prin Lucretiu Patrascanu, ca apoi sa preia
intreaga putere in stat.Mai intai la 6 martie 1945 s-a impus un guvern pro
comunist condus de dr.Petru Groza, care a falsificat alegerile din 19
noiembrie 1946.
Apoi in 1947 a fost lichidata opozitia politica PNT si PNL , iar la 30
decembrie 1947 a fost inlaturata de comunisti si monarhia , cand regele Mihai
a fost obligat sa abdice si in locul monarhiei, comunistii au procamat
Repubica Populara Romana instaurandu-se un regim totalitar comunist de
inspiratie sovietica , care s-a mentinut pana in decembrie 1989.
O ideologie noua a fost socialismul reprezentat de Serban Voinea care promova
ideea ca dezvoltarea capitalista a tarii urma sa asigure trecerea pasnica la
societatea socialista condusa de muncitorii industriali.Dupa 1918 monarhia a
ramasa centrul sistemului politic pe baza Constitutiei din 1923, deoarece regele
Ferdinand (1914-1927) nu a incalcat principiile vietii politice democrate ,fiind
un monarh constitutional.
Monarhia a cunoscut intre anii 1925-1930 asa numita criza dinastica
cand printul mostenitor Carol a renuntat la tron in decembrie 1925.De aceea
Parlamentul l-a desemnat in ianuarie 1926 pe fiul sau Mihai ca mostenitor.Dupa
ce la 20 iulie 1927 regele Ferdinand a murit, Mihai a condus tara devenind rege
tutelat de o regenta pentru ca era minor, pana la 8 iunie 1930,cand tatal sau
printul Carol a venit pe neasteptate in tara , fiind proclamat rege cu numele
de Carl al II lea (1930 -1940).
De la inceput el a urmarit reducerea rolului partidelor si discreditarea
acestora pe care le va dizolva in martie 1938.El urmarea sa instaureze un regim
in care monarhul sa aiba puteri sporite .De aceea la 10 febr 1938 a instaurat
monarhie autoritara, cand singurul partid care a functionat a fost cel care il
sustinea pe rege, si anume “Frontul Renasterii Nationale”, infiintat de rege in
1938 , care din in iunie 1940 si-a luat numele de Partidul Natiunii.
Dupa marile pierderi teritorale suferite de Romania in vara anului 1940,
Carol al II lea a fost nevoit sa abdice la 6 septembrie 1940 in favoarea fiului sau
Mihai care a devenit rege pana la 30 decembrie 1947.
România postbelică .Peluarea puterii de către comunişti

Contextul internaţional

Spre sfârşitul celui de –al doilea război mondial soarta României a fost
hotărâtă la Moscova prin Acordul de procentaj din 9 octombrie 1944 între
Churchill –Stalin , când sovieticii obţineau recunoaşterea din partea
Occidentului a dominaţiei lor în România.
Acordul de la Yalta din februarie 1945 prevedea că se vor organiza
alegeri libere , care au avut loc în noiembrie 1946 ( dar au fost falsificate).
Acordul de la Postdam din iulie –august 1945 îşi propunea să clarifice
şi să aducă la îndeplinire cele stabilite la Yalta cu privire la organizarea
postbelică a Europei.

Ascensiunea PCR (1944-1947)

Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost organizată de către regele Mihai

şi mareşalul Curţii regale Constantin Sănătescu , cu ştirea comuniştilor Emil
Bodnăraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, care intenţionau ca România să revină la
democraţie, repunând în vigoare Constituţia din 1923 .Acest act a avut ca urmare
ieşirea României din războiul anti-sovietic, înlăturarea regimului antonescian, când
Regele Mihai I l-a demis pe mareşalul Ion Antonescu, după care s-a format un
guvern condus de Constantin Sănătescu (23 august – 6 decembrie 1944) în care
a intrat primul comunist – Lucreţiu Pătrăşcanu , urmat de guvernul Nicolae
Rădescu ( 4 decembrie 1944 -6 martie 1945 ).
România a fost ocupată militar de armata sovietică între 23 august 1944- 12
septembrie 1944, deoarece la 12/ 13 septembrie 1944 s-a semnat ’’Armistiţiul’’
prin care România devenea aliat al URSS în războiul antihitlerist.Capitală ţării
Bucureşti a fost ocupată de sovietici la 30 august 1944.La mijlocul lunii
octombrie 1944 s-a format o coaliţie formată din PCR, PSD şi Frontul
Plugarilor.La 4 noiembrie 1944 la formarea celui de-al doilea guvern
C.Sănătescu comuniştii deţineau mai multe portofolii şi vicepreşedinţia prin
dr.Petru Groza.La 6 decembrie 1944, în guvernul Rădescu comuniştii deţineau
ministerele cheie şi vicepreşedinţa prin doctor P.Groza.
La 28 februarie 1945 Moscova trimite pe Andrei Vâşinski cu scopul de a
instaura un guvern prosovietic, obiectiv atins la 6 martie 1945, prin guvernul
dr.Petru Groza, înlocuind guvernul Rădescu.În guvernul dr.P.Groza , minoritar,
impus de URSS , primul comunist, au intrat şi o grupare disidentă desprinsă din
PNL condusă de Gh.Tătărăscu care a ocupat în acest guvern funcţia de Ministru
de Externe şi o grupare disidentă desprinsă din PNŢ condusă de Anton
Alexandrescu care a ocupat în acest guvern funcţia de Ministru al Cooperativelor.
Pentru consolidarea poziţiei guvernului dr.P.Groza s-au adoptat următoarele
măsuri :
1- 13 martie 1945 – s-a instaurat administraţia românească în nord-estul
Transilvaniei, eliberată încă din octombrie 1944 de armata română
2- 23 martie 1945- s-a legiferat reforma agrara ( când a avut loc exproprierea
moşiilor mai mari de 50 ha fără compensare)- 1.468.000 ha, fiind împroprietărite
917.777 de familii de ţărani
3- August 1945 – s-au restabilit relaţii diplomatice cu URSS
4- Planurile marilor puteri cu privire la România au fost definitivate la
Conferinţa de la Moscova pe 16-23 noiembrie 1945 unde s-a hotărât intrarea
României în sfera de influenţă sovietică.
Programul de comunizare a înfruntat două obstacole:
- monarhia
- partidele politice
Deoarece partidele istorice PNŢ şi PNL nu aveau nici un reprezentant în
Guvernul Groza regele Mihai a refuzat să mai semneze actele guvernului , ceea ce s-
a numit ’’ greva regală’’ şi a durat din 19 august 1945 până la 6 ianuarie 1946.În
timpul grevei regale, la 21 august 1945 regele Mihai i-a cerut guvernului dr.
P.Groza să demisioneze, dar acesta a refuzat, fiind încurajat de sovieticii din
Comisia Aliată condusă de generalul sovietic Vinogradov.În sprijinul regelui a
avut loc o manifestaţie organizată de partidele istorice şi tineretul universitar la
8 noiembrie 1945.În decembrie 1945 la Moscova s-a soluţionat problema grevei
regale la Conferinţa miniştrilor de externe ai URSS, SUA şi M.Britanie.Singura
consecinţă a ’’grevei regale’’ a fost includerea în guvernul Groza a câte unui
reprezentant din partea PNL - :Mihail Romniceanu şi din partea PNŢ- :Emil
Haţieganu la 6 ianuarie 1946 , când a încetat greva regală.
În iulie 1946 guvernul dr.Petru Groza a dat noua lege electorală : care
introducea votul universal feminin şi se desfiinţa Senatul (Parlamentul devenea
Unicameral).
La 19 noiembrie 1946 au avut loc primele alegeri postbelice, falsificate de
comunişti şi câştigate de aceştia cu 70% din voturi de Blocul Partidelor
Democratice ( 349 mandate ) format din :PCR, PSD,PNL (Gheorghe
Tătărăscu) ,PNŢ ( Anton Alexandrescu ) Frontul Plugarilor şi Partidul
Naţional Popular.Întrucât influenţa occidentală nu a fost eficientă în urma
falsificării alegerilor de către comunişti, regele Mihai a participat la
1 decembrie 1946 la inaugurarea noului Parlament dominat de comunişti pe
care în mod practic l-a oficializat.
 Pe plan economic a avut loc etatizarea BNR în decembrie 1946, stabilizarea
monetară în iulie 1947.
Prin Tratatul de la Paris din 10 februarie 1947, România intra sub umbrela
Moscovei şi nu i se recunoştea statutul de ţară cobeligerantă ( participantă la
război).
Tot din 1947 a avut loc şi desfiinţarea partidelor politice istorice , PNL şi PNŢ.

Regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej (stalinismul) 1947- 1965

Punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii de comunişti a avut loc

pe 30 decembrie 1947 când în cadrul unei întrevederi dintre Gh.Gheorghiu Dej,
P.Groza şi regele Mihai , acesta a fost silit să abdice ; în aceeaşi zi proclamându-se
Republica Populară Română.În urma fuziunii dintre PCR şi PSD din 3 februarie
1948 a rezultat PMR (Partidul Muncitoresc Român).Înregimentare României
din punct de vedere militar s-a înfăptuit la 4 februarie 1948 prin Tratatul de
prietenie , colaborare şi ajutor reciproc cu URSS, România devenind şi membru
în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc în ianuarie 1949 şi Tratatul de la
Varşovia la 14 mai 1955. Pe 13 aprilie 1948 se adoptă Constituţia R.P.R.
conform căreia Parlamentul se numea ’’Marea Adunarea Naţională ’’ , iar
Guvernul se transforma în ’’Consiliul de Miniştrii’’ –organ executive suprem .
Primul partid istoric desfiinţat de comunişti a fost PNŢ deoarece Iuliu
Maniu era considerat cel mai redutabil adversar al comuniştilor .După
înscenarea de la Tămădău din 14 iulie 1947, 14 lideri PNŢ au fost arestaţi de
comunişti, iar la 29 iulie 1947 PNŢ a fost interzis (desfiinţat) iar liderii lui au fost
judecaţi şi condamnaţi la închisoare pe viaţă,
Iuliu Maniu moare la închisoarea Sighet în 1953, iar Ion Mihalache moare la
închisoarea Râmnicu –Sărăt în 1963.
PNL s-a autodizolvat în august 1947.
La 6 noiembrie 1947 a fost înlăturat din guvernul Groza şi Ghe.Tătărăscu ,
înlocuit cu Ana Pauker.
Începutul eliminării partidelor politice a fost marcat de fraudarea alegerilor
din 19 noiembrie 1946, de către comunişti şi aliaţii lor constituiţi în Blocul
Partidelor Democratice .
S-au creat instituţii de represiune comunistă :
- Direcţia Generală a Securităţii Poporului s-a creat în august 1948,în cadrul
Ministerului de Interne şi avea la înfiinţare 4.000 de ofiţeri activi; încadrată cu
agenţi sovietici deveniţi generali români :Pantelei Bodnarenko (Gheorghe Pintilie) ,
Boris Grunberg ( Alexandru Nikolski), principalul instrument de represiune care a
folosit teroarea împotriva opozanţilor regimului comunist.
- Direcţia Generală a Miliţiei (în locul Poliţiei) s-a înfiinţat în ianuarie 1949 ,
avea la înfiinţare 40.000 de ofiţeri activi, tot sub autoritatea Ministerului de Interne.
 Cadrul legal pentru activitatea lor a fost oferit de noul sistem de jutiţie
subordonată faţă de partid şi de stat.
- Trupele de securitate (în locul Jandarmeriei ) aveau la înfiinţare 55.000 de
ofiţeri şi soldaţi care au trecut cu tancurile şi artileria în rândul acestor trupe, aflate
tot sub autoritatea Ministerului de Interne.
Principala lor îndatorire era asigurarea ordinii interne publce şi înlăturarea
oricărei rezisteţe faţă de măsurile guvernamentale.
Opozanţii politici erau trimişi în lagăre de muncă, la Canalul Dunăre-Marea
Neagră sau în închisorile comuniste ( Sighet – unde erau închişi conducătorii
partidelor politice, ai armatei, bisericii şi intelectualii de seamă ai ţării ).
Gh.Gheorghiu Dej i-a îndepărtat pe posibilii rivali de la putere: Ştefan Foriş
( ucis în 1946 ) ; Lucreţiu Pătraşcu ( arestat în 1948 şi executat în 1954 ); Grupul
–Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu –eliminaţi în 1952 ; Miron
Constantinescu şi Iosif Chişinevschi – eliminaţi în 1957.
Represiunea comunistă i-a vizat în primul rând pe:
a) membrii marcanţi ai partidelor politice istorice :Iuliu Maniu, Ion
Mihalache (PNŢ), C.I.C.Brătianu , Gh.I.Brătianu şi Ctin.Argetoianu (PNL)
b) oameni de cultură Anton Galopenţia , Mircea Vulcănescu, Ioan Lupaş ,
Radu Rosetti,
c) slujitori ai bisericii – Vladimir Ghica
d) toţi cei care au avut funcţii înainte de 1945 , au cunoscut sistemul
închisorilor comuniste (Sighet, Galaţi, Gherla, Aiud, Piteşti, Râmnicu- Sărat ),
colonii de muncă :Canal Dunăre - Marea Neagră
e) fenomenul deportărilor din Banat şi germanii din Transilvania , în
zonele aride din Bărăgan, 40.000 de persoane
f) ultimii de ţinuţi politici, 10.410, au fost eliberaţi de Gh.Gh.Dej în 1964

Pe plan economic are loc :

- etatizarea Băncii Naţionale în decembrie 1945
- naţionalizarea mijloacelor de producţie , 11 iunie 1948
- cooperativizarea forţată a agriculturii , 3 - 5 martie 1949 – 27 aprilie 1962
- Sovromurile , înfiinţate pe baza acordului de la Moscova din 8 mai 1945 care
au funcţionat până în 1956
- Industrializarea forţată, declanşată în noiembrie 1958 la Plenara
Comitetului Central al PMR, unde se arată că ţara este pregătită pentru modernizarea
socialistă

1948- s-a aprobat de comunişti primul plan economic anual pentru anul 1949 şi
al doilea în 1949 pentru anul 1950
1951-1955 s-a derulat primul plan cincinal

Pe plan cultural :
- s-a adoptat Prolecultismul (formarea unei culturi proletare şi respingerea
moştenirii culturale)
- reorganizarea învăţământului prin legea din 3 august 1948
- legea cultelor religioase la 4 august 1948
- s-a impus unirea Bisericii Greco-catolice cu cea ortodoxă prin lege la 1
decembrie 1948
- predarea religiei în şcoli a fost interzisă, iar marxism-leninismul a devenit
obligatoriu de la şcoala secundară în sus
- din 1948 limba rusă a devenit obligatorie în şcoli
- rescrierea istoriei României în 1947 de M.Roller- istorie prosovietic, care
exagera rolul slavilor în etnogeneza românească şi al Rusiei Kievene în formarea
statelor medievale româneşti.

Comuniştii au declanşat şi o puternică campanie de rusificare :

- s-a întemeiat editura şi librăria Cartea Rusă , 1946,
-Institutul de Studii Româno-Sovietic , 1947
- Istoria României de Mihail Roller,istoric prosovietic, 1947
- Muzeul Româno-Rus 1948,
- Institutul de limbă rusă Maxim Gorki ,1948.
În 1960 a început campania de derusificare care atinge apogeul în
1963, fiind închise toate instituţiile create între anii 1946-1948.
Revoluţia din Ungaria din 1956 a permis demonstrarea fidelităţii
comuniştilor români faţă de Uniunea Sovietică , trupele sovietice din
România fiind primele care au trecut graniţa ungară, la insistenţele lui
Gheorghiu Dej şi Emil Botnăraş.
În iulie – august 1958 Gheorghiu Dej a obţinut retragerea din ţară a
trupelor sovietice , pricipalul instrument folosit de comunişti pentru a se
menţine la putere.
Respingerea planului Valev din februarie 1964 şi Declaraţia PMR
din aprilie 1964 au marcat tendinţele de independenţă ale comuniştilor
români, faţă de Moscova , prin care partidul îşi rezerva dreptul.
Funcţiile deţinute de Gh.Gheorghiu Dej:
- 1945 ales secretar general al PMR
- 3 februarie 1948 este reales secretar general al PMR
- 2 iunie 1952 devine preşedinte al Consiliului de Miniştrii
- 1961- preşedinte al Consiliului de Stat ( când este desfiinţat Prezidiul
MAN)

Regimul lui Nicolae Ceauşescu (naţional-comunismul) 1965-1989

 La Congresul al IX lea al partidului din iulie 1965 ,PMR revine la denumirea
de PCR, iar în august 1965 se adoptă o nouă constituţie care schimbă denumirea
ţării în Republica Socialistă Română.
În primul deceniu 1965-1974 a avut loc procesul de destindere internă şi
externă, de desprindere a ţării faţă de URSS, începută treptat după 1958 şi o
relativă autonomie, dovadă respingerea Planului Valev şi Declaraţia PRM din
aprilie 1964 şi deschidere spre Occident şi obţinerea unei relative autonomii.S-a
îmblânzit sistemul poliţienesc,s-au adoptat măsuri liberale : circulaţia
persoanelor,încurajarea proprietăţii private, s-au luat măsuri de încurajare a culturii,
au fost reabilitate victimele din perioada lui Gh.Gheorghiu Dej: Ştefan Foriş şi
Lucreţiu Pătrăşcanu la Plenara C.C. al PCR din aprilie 1968, când Nicolae
Ceauşescu a adus critici lui Alexandru Drăghici pe care l-a înlăturat din partid.
În 1968 N.Ceauşescu a criticat intervenţia militară în Cehoslovacia a ţărilor
membre din Tratatul de la Varşovia (august 1968): când s-a scandat ‘’Ceauşescu
şi poporul ‘’fapt pentru care şi-a creat o mare popularitate pe plan extern şi a primit
aprecieri din partea unor lideri occidentali care au vizitat ţara noastră: Charles de
Gaulle ( 1968 )- preşedintele Franţei şi Richard Nixon (1969) – preşedintele SUA.
Prin tezele din iulie 1971 N.Ceauşescu lansa noua revoluţie culturală ,
când inspirat de vizita făcută în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu a trecut la
aşa-zisul socialism dinastic (1974-1989) caracterizat prin concentrarea puterii
politice în mâna familiei sale.
În 1974 N.Ceauşescu devine preşedinte RSR, iar soţia sa ajunge al doilea
om politic în stat în urma Congresului al XI lea al PCR din noiembrie 1974.
Economia s-a dezvoltat dar era neperfomantă caracterizîndu-se prin investiţii fără
eficienţă economică : s-a construit hidrocentala Porţile de Fier I în colaborare cu
Iugoslavia lui Tito 1963, Casa poporului, Transfăgărăşanul, Canalele Dunăre-
Bucureşti şi Dunăre-M.Neagră.
Datoria externă a crescut continuu :
- în 1977- 3,6 miliarde ,
- în 1981 – 10,2 miliarde
- în 1983 – 11 miliarde
A reintrodus cartelele în 1981 ( după ce fuseseră desfiinţate în 1954).
Respingerea reformelor lui Mihail Gorbaciov din 1985 Perestroika şi
Glasnosti şi nemulţumirea oamenilor au dus la prăbuşirea comunismului
românesc.
N.Ceauşescu a ocupat treptat toate pârghiile puterii:
1. Congresul al IX lea din iulie 1965 – secretar general al PCR
2. 1967- preşedinte al Consiliului de Stat
3. 1968- preşedinte al Consiliul Naţional al Apărării
4. 26 martie 1974- preşedinte RSR

Paşi în subordonarea României de către sovietici :

1. Tratatul de prietenie , colaborare şi ajutor reciproc – 4 februarie 1948
2. Constituirea partidului unic, PMR – 3 februarie 1948
3. Constituţia – 13 aprilie 1948 şi sistemul judecătoresc de model sovietic

Disidenţa anticomunistă

Acordul de la Helsinky din 1975 şi desprinderea faţă de URSS au stimulat

ieşirea la lumină a disidenţilor români.

I. 1945-1959 grupuri înarmate din diverse zone ale ţării s-au opus noului
regim, în speranţa că vin americanii.
Cele mai puternice grupuri de rezistenţă armată în munţi:
1. Haiducii Muscelului – condus de Gheorghe Arsenescu executat în 1962 şi
Fraţii Arnăuţoiu executati în 1958
2. Ion Gavrilă Ogoranu în Munţii Făgăraşului
3. Haiducii lui Avram Iancu
4. Graiul sângelui
5. Sumanele Negre
6. Mişcarea naţională de Rezistenţă.In rezistenta anticomunista au fost
implicate şi femei ca :Maria Plop, Maria Jubleanu sau Elisabeta Rizea din satul
Nucşoara , zona Muscel-Argeş.
Mii de ţărani au refuzat colectivizarea agriculturii, 80.000 fiind arestaţi,
30.000 judecaţi în procese publice,colectivizarea forţată s-a încheiat în 1962.

În SUA în perioada 1949-1975 s-a format un guvern în emigraţie ’’Comitetul

Naţional Român’’.
Acţiuni greviste de proporţii au fost Valea Jiului în 1977, unde 10.000 de
mineri la Lupeni au declanşat greva timp de o săptămână şi în Braşov la 15
noiembrie 1987.

Disidenţi :
Primul care a adus critici la adresa lui N.Ceauseşcu a fost Constantin
Pârvulescu la Congresul al XII lea al PCR ( 1979)
Paul Goma în 1977 s-a solidarizat cu mişcarea reformatoare a intelectualilor
din Cehoslovacia numită Charta 77 .
Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Mihai Botez, Vlad Georgescu
etc.

Texte critice la adresa regimului comunist :

- Gheorghe Calciu Dumitreasca (lider religios ) – 1979, Vladimir Ghica ( a
murit în închisorile comuniste)
- Scrisoarea celor 6 foşti activişti ai PCR- martie 1989 : Silviu Brucan ,
Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Gheorghe Apostol, Constantin
Pârvulescu, Grigore Răceanu.
România în relaţiile internaţionale 1919-1947

I.România şi Marile Puteri în timpul primului război mondial

1.În vara anului 1914 atât Puterile Centrale (Tripla Alianţă , alianţă
politico-militară constituită în 1882 din care făceau parte Austro-Ungaria ,
Germania şi Italia la care a aderat şi România în 1883 prin tratatul secret
semnat la 18/30 octombrie 1883 cu Austro-Ungaria ,pe care în aceeaşi zi l-a
semnat şi Germania ) , cât şi Puterile Antantei ( Tripla Înţelegere constituită
în 1907 din care făceau parte :Anglia, Franţa şi Rusia ) încercau să atragă
România de partea lor în război datorită potenţialului economic , strategic şi
militar al ţării noastre.Ambele tabere au început să acorde atenţie sporită
României . În acest scop Puterile Centrale au întreprins următoarele :
1. prinţii moştenitori ai Germaniei şi Austro-Ungariei vizitau România.
2. Carol I la împlinirea vârstei de 70 de ani a fost ridicat la gradul de
feldmareşal al armatei germane
3. Tot Austro-Ungaria şi Germania trimiteau la Bucureşti noi reprezentanţi
diplomatici:Ottokar Czernin din partea Austro-Ungariei şi Von Busche din
partea Germaniei.
4. Diplomaţia austro-ungară se străduia să obţină publicarea tratatului
secret din 18/30 octombrie 1883 dintre România şi Puterile Centrale pentru
diminuarea mişcării naţionale a românilor din Transilvania.Regele Carol I s-
a opus categoric , intuind consecinţele publicării sale, de aceea a răspuns
evaziv referitor la ajutorul pe care l-ar acorda Austro-Ungariei în caz de război.
5. De aceea la sfârşitul anului 1913 încep tratative între contele Tisza
(conducătorul guvernului maghiar de la Budapesta) şi Comitetul Executiv al
Partidului Naţional Român din Transilvania, când împăratul Germaniei a
început să facă presiuni asupra guvernului ungar ca acestea să se finalizeze
printr-un compromis acceptabil pentru români.

2.Puterile Antantei la rândul lor , în vara anului 1914 au devenit la fel de

active pentru atragerea României de partea lor.
În acest scop :
1.- misiuni militare din Franţa şi Anglia şi personalităţi franceze vizitau
România
2. - Ţarul Rusiei Nicolae al II lea cu familia sa şi cu ministrul de
externe rus Sozonov la 1/14 iunie 1914 s-au aflat în vizită la
Constanţa în România , iar discuţiile lor purtate cu regele Carol I şi
cu I.I.C.Brătianu arătau noua politică externă a României, care
indica depărtarea certă a acesteia de Puterile Centrale , dovadă şi
intrarea României în al doilea război balcanic în 1913, împotriva
Bulgariei (aliata Austro-Ungariei), de aceea atunci N.Iorga afirma că
 acolo, peste Dunăre începea ’’războiul nostru pentru eliberarea
Ardealului’’
3.- Apoi a avut loc vizita ministrului de externe rus Sozonov la Bucureşti
urmată de o excursie şi de trecerea graniţei la Predeal , fapt ce a nemulţumit
diplomaţia austro-ungară, de aceea chiar personalităţi marcante de la Berlin şi
Viena au recunoscut că România era pierdută pentru Austro-Ungaria .
În primăvara anului 1914 apropierea României de Antanta devenise un fapt
real.Aşadar Marile Puteri acordau cea mai mare atenţie României, care
devenise după declanşarea primului război mondial la 15/28 iulie 1914 unul
din centrele de interes ale diplomaţiei europene, datorită importanţei
economice, strategice şi militare a ţării noastre.La 21 iulie /3 august 1914,
Consiliul de coroană a respins cererea regelui de aplicare a tratatului cu
puterile Centrale din 1883 şi argumentele lui P.P.Carp privind intrarea
României în război de partea Puterilor Centrale, deoarece s-au opus cei mai
mulţi membri ai Consiliului de coroană.La cererea majorităţii clasei politice,
România a respins aplicarea tratatului cu Puterile Centrale, invocându-se faptul
că acesta prevedea ’’ casus foederis’’ numai în situaţia când unul dintre
semnatari era atacat.De aceea s-a adoptat poziţia de neutralitate.
În anii neutralităţii (1914-1916) , guvernul condus de I.I.C.Brătianu a
pregătit intrarea ţării în război depunând eforturi ca în negocierile secrete cu
Antanta , intermitent în 1915 şi la începutul anului 1916 să obţină garanţia
scrisă că România îşi va împlini dezideratul naţional (unirea cu ţara a
teritoriilor aflate sub stăpânire străină).Moartea regelui Carol I (27
sept.1914) şi urcarea pe tron a regelui Ferdinand (28 sept.1914 ) au facilitat
aceste tratative.Aliaţii occidentali din Tripla Înţelegere (Antanta) au acceptat
condiţiile lui Brătianu în iulie 1916 .(Guvernul rus încerca să limiteze
revendicările româneşti , dar după înfrângerile suferite de armata rusă , Sozonov
(ministrul de externe rus) acceptă toate aceste cereri româneşti.La 18
septembrie /1 octombrie 1916 semna un acord secret cu Rusia ,care se obliga
să apere integritatea teritorială a României şi îi recunoştea ţării noastre
dreptul asupra teritoriilor din imperiul Austro-Ungar în schimbul unei
neutralităţi prietenoase .După ce s-au negociat timp îndelungat clauzele
viitorului tratat cu Antanta (1915-1916 ) tratativele au fost reluate sub
presiunea Angliei şi Franţei.Cele două tabere : Tripla Înţelegere (Antanta) , cât
şi Puterile Centrale (Tripla Alianţă) făceau presiuni , dar şi promisiuni
ademenitoare şi chiar ameninţări.Solicitările celor două tabere s-au intensificat
după intrarea în război a Italiei (de partea Antantei) şi Bulgariei (de partea
Puterilor Centrale) în 1915.
Puterile Centrale sperau măcar neutralitatea României.Anglia şi Franţa
nemulţumite de tergiversările primului ministru I.I.C.Brătianu , în vara anului
1916 puneau guvernul de la Bucureşti în faţa alternativei ’’acum ori
niciodată’’.Sub presiunea Angliei şi Franţei tratativele României cu Puterile
Antantei au fost reluate şi s-au concretizat prin semnarea la 4/17august 1916 a
tratatului şi a celor două convenţii cu reprezentanţii Angliei , Franţei ,Rusiei şi
Italiei la Bucureşti, aprobate de Consiliul de Coroană de la Cotroceni la 14/27
august 1916, când s-a aprobat şi Declaraţia de război împotriva Austro-
Ungariei , aşa cum prevedea Convenţia politică.În urma campaniilor militare din
1916( pe două fronturi) şi 1917(Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz), ultimele
încheiate cu victorii importante ale armatei române, totuşi după instaurarea
regimului bolşevic din Rusia (25 oct./7 noiembrie 1917), Rusia ieşea din
război , încheind pacea cu Puterile Centrale la Brest –Litovsk ( 18 februarie
1918) , continuarea rezistenţei româneşti devenise imposibilă, de aceea
România a fost obligată să semneze şi ea Armistiţiul de la Focşani ( 26
noiembrie / 9 decembrie 1917) cu Puterile Centrale şi apoi tratatul de pace cu
acestea la Bucureşti (24 aprilie/7 mai 1918) de către guvernul condus de
conservatorul Alexandru Marghiloman.
După victoriile Antantei din august 1918 (generalul Foch pe râul Somme şi
cele ale generalului Sarrail la Salonic care a străpuns liniile bulgare), guvernul
Marghiloman a cedat locul unui guvern de generali condus de Constantin
Coandă care a declarat pacea de la Bucureşti cu Puterile Centrale nulă şi
neavenită , a decretat mobilizarea generală şi a ordonat armatei să treacă la
alungarea inamicului de pe teritoriul ţării , de aceea sfârşitul primului război
mondial ( 29 octombrie – 11 noiembrie 1918) găsea România în tabăra
învingătoare ( Antanta).
1.La sfârşitul primului război mondial s-au produs schimbări majore cu
consecinţe asupra Europei şi a lumii şi anume :
- modificarea raportului de forţe între marile puteri
- afirmarea dreptului popoarelor la autodeterminare pe principiul
naţionalităţilor
- marile imperii multiseculare s-au prăbuşit : ţarist , austro-ungar,
german şi otoman
- constituirea pe ruinele acestora a unor state noi : Estonia, Lituania,
Letonia, Finlanda, Cehoslovacia, Polonia, Austria, Ungaria, Iugoslavia,
iar România şi-a desăvârşit unitatea naţională prin unirea Basarabiei
(27 martie / 9 aprilie 1918 ), Bucovinei (15 /28 noiembrie 1918) şi a
Transilvaniei (18 noiembrie /1 decembrie 1918) cu România.
2.-La sfârşitul primului război mondial a avut loc Conferinţa păcii de la Paris
(1919-1920) unde s-au semnat şi tratatele de pace cu ţările învinse:
1.- cu Germania la Versailles – 28 iunie 1919
2.- cu Austria la Saint –Germain -10 septembrie 1919, tratat pe care l-a
semnat şi România la 10 decembrie 1919 prin care s-a recunoscut unirea
Bucovinei cu România
3 - cu Bulgaria la Neuilly -27 noiembrie 1919, semnat şi de România la
10 decembrie 1919, prin care se recunoştea graniţa româno-bulgară , cea
stabilită prin Pacea de la Bucureşti (28 iulie/10 august 1913) când sudul
Dobrogei , Cadrilaterul era încorporat la România.
 4. - cu Ungaria la Trianon – 4 iunie 1920, prin care se recunoştea şi unirea
Transilvaniei cu România
5. -cu Turcia la Sevres în iulie 1920
În plus , prin aceste tratate încheiate cu statele învinse se prevedea ca :
- Armatele lor să fie dezarmate
- serviciul militar obligatoriu era desfiinţat în aceste state
- li se interzicea anumite categorii de armament
- statele învinse erau obligate la plata reparaţiilor de război.
3.-La Conferinţa păcii de la Paris ( 1919-1920) principalul obiectiv al
delegaţiei României conduse de I.I.C.Brătianu a fost recunoaşterea Marii
Uniri, fapt pentru care delegaţia României a trebuit să ducă o adevărată
’’bătălie diplomatică’’ soldată cu retragerea delegaţiei României de la
Conferinţa păcii de la Paris la 2 iulie 1919 şi demisia primului ministru
I.I.C.Brătianu la 2 septembrie 1919.
Tratatele de pace au fost semnate şi de România :cel cu Austria şi cel al
minorităţilor a fost semnat la 10 decembrie 1919 şi tot atunci şi cel al
Bulgariei la Neuilly, prin care se recunoştea graniţa româno-bulgară din 1913 ,
la Trianon ( 4 iunie 1920) tratatul cu Ungaria şi la Paris (28 octombrie 1920)
prin care se recunoştea Unirea Basarabiei cu România, fapt recunoscut şi de
SUA abia în 1933.
Pacea semnată la Paris, numită şi ’’Sistemul Versailles’’ nu a fost una
durabilă, deoarece spre deosebire de Congresele de pace anterioare – 1815 la
Viena , 1856 la Paris, statele învinse nu au fost admise la tratatele de pace , iar
alte state ca Rusia Sovietică nu a fost nici ea invitată să participe la Conferinţa
Păcii de la Paris.Deşi s-a creat Societatea Naţiunilor în aprilie 1919 ca să
apere pacea în lume , aceasta nu avea mijloacele necesare pentru a o impune.
Politica externă a României în perioada interbelică
Obiectivele politicii externe ale României în această perioadă au fost:
- apărarea independenţei şi menţinerea frontierelor trasate la sfârşitul
primului război mondial , ameninţate de revizionismul în ascensiune , promovat
de unele state vecine : URSS, Ungaria şi Bulgaria.
Guvernele României ,de aceea au urmărit să păstreze sistemul de la Versailles,
de aceea au susţinut securitatea colectivă şi au sprijinit eforturile de a
transforma Societatea (Liga) Naţiunilor în apărător al păcii şi stabilităţii în
Europa.Sistemul defensiv al României a fost construit pe convingerea că Franţa
şi Anglia ca principale autoare ale ‘’Sistemului Versailles’’ îl vor apăra, iar
Societatea Naţiunilor îşi va dovedi eficienţa în apărarea păcii , România
acţionând pentru creşterea eficienţei acesteia , adoptând măsuri concrete de
dezarmare şi descurajare a forţelor revizioniste.
În semn de recunoaştere a eforturilor României, Nicolae Titulescu a fost ales
(caz unic în istoria Societăţii Naţiunilor) de două ori consecutiv (1930-1931)
preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor.Interesele României
fiind apropiate de cele ale statelor din Europa centrală şi de sud-est ale căror
frontiere erau vizate de revizionism, de aceea diplomaţia românească a urmărit
să creeze un bloc antirevizionist format din state mici situate între Marea
Baltică şi Marea Egee care să cuprindă: Polonia, Cehoslovacia , Iugoslavia,
Grecia şi Turcia Dar neînţelegerile dintre unele din aceste state a făcut ca
proiectul să nu se realizeze.
Dintre reuşitele României s-au aflat promovarea unor alianţe regionale, cum a
fost Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică.Mica Înţelegere s-a format în
1921, ca o alianţă regională între România, Cehoslovacia şi Iugoslavia , al
cărei artizan a fost Take Ionescu, sprijinită şi de Franţa .Scopul acesteia era
apărarea integrităţii teritoriale a părţilor în caz de atac neprovocat din partea
Ungariei sau Bulgariei.După acordul de la Munchen din septembrie 1938, prin
care Germania ocupa regiunea dudetă din Cehoslovacia a marcat pentru
România sfărşitul sistemului său de alianţe, îndeosebi destrămarea Micii
Înţelegeri.Românii au urmărit şi încadrarea unor alianţe europene.În acest scop
România a încercat semnarea unei alianţe cu Franţa, propunând garantarea
statu –quo-ului teritorial şi promisiunea din partea fiecărei părţi de a veni în
ajutorul celeilalte în cazul unui atac neprovocat.Tratatul semnat la 10 iunie 1926
şi parafat la 15 iulie 1926 nu angaja Franţa să vină în ajutorul României, militar
oferind doar o garanţie cu caracter moral, dar conducătorii României îl
considerau totuşi cu o valoare politică deosebită, urmat de tratatul de amiciţie
cu Italia din 16 septembrie 1926, prin care România urmărea să obţină sprijinul
Italiei pentru ratificarea Tratatului de la Paris 28 octombrie 1920, prin care se
recunoştea unirea Basarabiei cu România.Acest tratat a fost prelungit succesiv
din 6 în 6 luni până în 1934, când a fost denunţat de Mussolini.Acest tratat
nu cuprindea clauze cu caracter militar , fiind inferior celui semnat cu Franţa
.Toate eforturile depuse în perioada 1920-1930 pentru a asigura inviolabilitatea
noilor frontiere ale statului s-au dovedit până la urmă lipsite de succes ,
neputând atenua diferenţele dintre România şi cele două state revizioniste:
URSS , Ungaria.
În 1928 s-a iniţiat Pactul Briand-Kellog , care excludea războiul ca mijloc de
reglementare a relaţiilor dintre state, la care a aderat şi România la 4 septembrie
1928.În spiritul acestui Pact , România a semnat la 9 februarie 1929 Protocolul
de la Moscova, împreună cu URSS, Polonia şi Lituania.
În 1934 România a iniţiat prin Nicoale Titulescu ( artizanul acesteia) o nouă
alianţă regională Înţelegerea Balcanică, semnată la Atena la 9 februarie 1934
de România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia.Tot în 1934 la 9 iunie s-au reluat
relaţiile diplomatice dintre România şi URSS ( având drept obiectiv de dispută
tezaurul şi problema Basarabiei).
Acestea s-au reluat în urma schimbului de scrisori făcut la Geneva de Nicolae
Titulescu şi Litvinov (miniştrii de externe ai României şi URSS) (relaţii
întrerupte la 13 /26 ianuarie 1918 când URSS a confiscat şi tezaurul ţării
noastre).Încercarea lui Nicolae Titulescu de a semna un tratat de asistenţă
mutuală cu URSS în 1936 nefinalizat şi neratificat de Sovietul Suprem a fost
urmată de demiterea acestuia din funcţia de ministru de externe, fapt ce a dus
şi la o schimbare subtilă în politica externă a României în favoarea Germaniei.
Tratative pentru normalizarea relaţiilor româno-sovietice au mai avut loc la
Copenhaga 1920, Varşovia 1921, Viena 1924, Riga 1932 , dar fără rezultate.
Relaţiile cu statele revizioniste vecine (URSS, Ungaria , Bulgaria) au rămas
tensionate, încordate.
După ce Italia atacă Abisinia 1935-1936, România condamnă această
agresiune prin N.Titulescu .O dovadă a influenţei crescânde a Germaniei în
România a fost şi tratatul economic între România şi Germania semnat la 23
martie 1939, valabil pe 5 ani.
După parafarea acestuia România a beneficiat de o atenţie sporită din partea
Franţei şi Angliei care renunţă la politica lor de conciliere ,încheind acorduri
economice cu România şi acordând garanţii în aprilie 1939 acesteia.
Premisele pe care s-a construit politica externă românească pentru apărarea
independenţei şi a integrităţii teritoriale s-au dovedit false , deoarece Franţa şi
Marea Britanie pe care se conta în apărarea statu-quo-ului au făcut
compromisuri cu statele revizioniste şi fasciste, iar Societatea Naţiunilor s-a
dovedit incapabilă să apere pacea.Alianţele regionale Mica Înţelegere 1921 şi
Înţelegerea Balcanică 1934 sunt utile României, dar insuficiente pentru a opri
revizionismul german sau sovietic.
Politica externă a României în al doilea război mondial
România a rămas izolată în anii celui de-al doilea război mondial , deoarece
acţiunile Germaniei din anii 1935-1939 anulează multe din prevederile
’’Sistemului Versailles’’.
Pactul germano-sovietic din 23 august 1939, numit şi Ribbentrop-Molotov , a
însemnat pentru România orientarea spre alianţa cu Germania pentru a proteja
integritatea ţării, vizată direct de acest pact.
La 1 septembrie 1939 când Germania a invadat Polonia şi a început cel de-al
doilea război mondial, România a adoptat poziţia de neutralitate, ţara noastră
fiind într-o stare avansată de izolare , de aceea va semna cu Germania Pactul
petrolului , livrând acesteia mari cantităţi de petrol, iar aceasta oferea arme.
După capitularea Franţei la 22 iunie 1940, era clar că România nu va rezista
revizionismului, când nici alianţele regionale Mica Înţelegere şi Înţelegerea
Balcanică nu au mai putut funcţiona.La 1 iulie 1940 guvernul român a renunţat
la garanţiile britanice din aprilie 1939, iar pe 4 iulie 1940 Carol al II lea a adus
la putere un cabinet progerman condus de Ion Gigurtu, care şi-a declarat
intenţia de a adera la Axa Berlin –Roma, şi care la 11 iulie 1940 a anunţat
retragerea României din Societatea (Liga) Naţiunilor .
Apoi guvernul Antonescu (septembrie 1940- 23 august 1944) a întărit
legăturile militare şi economice cu Germania.
După ultimaturile sovietice din 26 şi 28 iunie 1940 ,înmânate de ministrul de
externe sovietic Molotov, prin care URSS cerea predarea Basarabiei şi
Nordul Bucovinei , Carol al II lea şi Consiliul de Coroană cedează când
URSS anexează aceste teritorii,, cu o suprafaţă de 50762 kmp şi o populaţie de
3.776.309 locuitori .Urmată de ocupaţia sovietică, comunizarea acestor teritorii
şi prigoana împotriva românilor , culminând cu deportarea acestora în zone
îndepărtate din URSS.Acest fapt ce a provocat reorientarea politicii externe a
României spre Germania, dar garantarea frontierelor era condiţionată de aceasta
de reglementarea litigiilor teritoriale cu Ungaria şi Bulgaria, puternic
susţinute de Germania, Italia şi URSS.Tratativele cu Ungaria s-au desfăşurat
iniţial la Severin la 16-24 august 1940, dar datorită pretenţiilor exagerate
maghiare, acestea au eşuat.Ulterior prin arbitrajul oferit de Hitler, s-a impus
României ’’Dictatul de la Viena’’ de către Germania şi Italia, acceptat şi de
regele Carol al II lea şi Consiliul de Coroană prin nord-vestul Transilvaniei
era alipit de Ungaria cu o suprafaţă de 42243 kmp şi 2,6 milioane de locuitori
din care peste 50% erau români.Ulterior prin tratativele de la Craiova ( 7
septembrie 1940 ) s-a impus României să cedeze Bulgariei sudul Dobrogei
( cadrilaterul), când se revine la frontiera româno-bulgară din 1912, România
pierzând în favoarea Bulgariei o suprafaţă de 7412 kmp şi o populaţie de
360.000 de locuitori.Aşadar România pierdea în vara 1940 1/3 din teritoriu şi
din populaţia ţării, în total 97.790 kmp şi o populaţie de 6.161.000 locuitori,
frontierele rămase fiind garantate de Germania.În această situaţie România
acceptă pătrunderea trupelor germane în ţară şi aderă la Pactul Tripartit ( 23
noiembrie 1940 )o alianţă a statelor fasciste(Germania , Italia şi Japonia),
ieşind din neutralitate .La 22 iunie 1941 după ce Germania a invadat URSS ,
regele Mihai şi Ion Antonescu au iniţiat războiul pentru eliberarea Basarabiei şi
Bucovinei de nord de sub ocupaţie sovietică, lucru care a şi fost realizat până la
mijlocul lunii iulie 1941.
Ion Antonescu însă hotărâse să trimită trupele române dincolo de Nistru, la
marile bătălii de pe teritoriul sovietic, pentru distrugerea URSS, fiind încredinţat
că Germania va obţine victoria.De aceea la sfârşitul anului 1941 România se
afla în război cu aliaţii Occidentali astfel că presiunea URSS, M.Britanie
declara război României la 7 decembrie 1941.După intrarea în război a SUA,
Germania a obligat România să-şi onoreze prevederile din Pactul Tripartit (23
noiembrie 1940 ) şi să declare război SUA, fapt care s-a produs la 12
decembrie 1941, la care SUA au răspuns , declarând război României la 5 iunie
1942.
În vara 1942 armata română a luat parte la ofensiva germană din sudul Rusiei
şi din Caucaz.După dezastrul de la cotul Donului Stalingrad , Antonescu
criticat pentru pierderile mari suferite de armata română a căutat alte mijloace
pentru a proteja ţara împotriva invaziei Armatei Roşii, fapt ce a influenţat
politica ţării.El a făcut apel la Occident şi în primăvara anului 1943 l-a autorizat
pe Mihai Antonescu , adjunct al Preşedintelui Consiliului de Miniştri să
iniţieze contacte secrete cu M.Britanie , SUA şi URSS. Acesta a acţionat
consecvent pentru scoaterea ţării din războiul împotriva Naţiunilor Unite
prin diversele întâlniri avute la Istanbul , Ankara, Berna şi Lisabona cu
diplomaţi anglo-americani şi sovietici.În primăvara anului 1944, forţele
politice ale ţării se uniseră şi ele în efortul de a scoate ţara din război, având ca
figură centrală pe Iuliu Maniu, conducătorul opoziţiei democratice.În perioada
noiembrie 1943-martie 1944 acesta trimisese un şir de mesaje guvernului
britanic.Celălalt canal românesc spre Moscova trecea prin Stockholm, unde
între decembrie 1943 şi ianuarie 1944 , ministrul roman Frederic Nanu a avut
negocieri cu legaţia sovietică pentru a negocia retragerea României din
război.Situaţia ţării a devenit critică odată cu ofensiva sovietică iniţiată la 20
august 1944 pe frontul românesc , de aceea regele Mihai l-a invitat pe Ion
Antonescu în după amiaza zilei de 23 august 1944 la Palat, care a refuzat
încheierea imediată a armistiţiului , de aceea regele a ordonat arestarea lui şi a
lui Mihai Antonescu, când România a ieşit din războiul antisovietic , război în
care , după 3 ani de lupte ,armata română pierduse 625.000 militari ( morţi şi
dispăruţi) .
Până la 28 august 1944 trupele române neutralizaseră pericolul german care
ameninţa oraşul Bucureşti .La 30 august 1944 Armata Roşie ocupa
Bucureştiul şi apoi până la 12 septembrie 1944 întreaga ţară.Armistiţiul semnat
la Moscova la 13 septembrie 1944, între România şi URSS, cerea României să
se angajeze în războiul antihitlerist cu 12 divizii de infanterie, să permită
deplasarea liberă a Armatei Roşii pe teritoriul ţării noastre, să sprijine militar şi
logistic operaţiile militare ale aliaţilor împotriva Germaniei şi Ungariei, iar
România urma să plătească despăgubiri de război care se ridicau 300
milioane dolari către URSS.singurul fapt pozitiv în această convenţie era
abrogarea dictatului de la Viena şi redobândirea nord-vestului Transilvaniei de
nord-vest, eliberat de armata română la 25 octombrie 1944, dar se menţineau
anexate la URSS- Basarabia şi Bucovina de Nord.După eliberarea nord-
vestului Transilvaniei ,România a participat la luptele purtate împotriva
germanilor din Ungaria , Cehoslovacia şi Austria.
După capitularea Germaniei la 9 mai 1945 se punea capat grelelor încercări
prin care a trecut România în cei 4 ani de război.
După lovitura de stat de la 23 august 1944 a urmat o cotitură în politica externă
a ţării , deoarece Marile Puteri aliate (SUA, M.Britanie şi URSS) impart lumea
prin acordul de procentaj de la Moscova ( 9 octombrie 1944) şi apoi prin
acordurile de la Ialta
( februarie 1945) şi Postdam în iulie – august 1945, când România intra în
sfera de influenţă sovietică.
După 23 august 1944 diplomaţia românescă a căutat să atenueze urmările
participării ţării la războiul antisovietic ( 22 iunie 1941 – 23 august
1944).Profitând de faptul că nu se încheiase Armistiţiul dintre România şi
Naţiunile Unite (SUA, M.Britanie şi URSS ) , Armata Roşie sovietică a ocupat
întreg teritoriul ţării în perioada 23 august -12 septembrie 1944.La 13
septembrie 1944 România a semnat la Moscova Convenţia de Armistiţiu, care
conţinea prevederi cuprinzătoare:
 - teritoriale – se anula Dictatul de la Viena din 30 august 1940, dar se
menţinea graniţa româno-sovietică din 28 iunie 1940.
- economice-plata unor mari despăgubiri de război către URSS în
valoare de 300 milioane dolari, dar în produse
- militare – participarea ţării noastre la războiul împotriva Germaniei
cu 12 divizii de infanterie , libera circulaţie a armatei sovietice pe
teritoriul ţării noastre
- multe din acestea s-au menţinut şi în prevederile Tratatului de la
Paris ( 10 februarie 1947) prin care România intra sub umbrela
sovietică şi nu i se recunoştea statutul de ţară cobeligerantă.
Conferinţa Păcii la sfârşitul celui de al II lea război mondial a avut loc la
Paris ( 29 iulie -15 octombrie 1946).Negocierile pentru încheierea păcii au
început în august 1946, delegaţia României la aceasta Conferinţă de Pace fiind
condusă de ministrul de externe al ţării Gheorghe Tătărăscu.La această
Conferinţă de pace au acţionat în favoarea României oameni politici şi
diplomaţi români aflaţi în străinătate , ca fostul ministru de externe Grigore
Gafencu.Prevederile Tratatului de la Paris – semnat şi de România la 10
februarie 1947, erau nefavorabile ţării noastre , deoarece menţinea prevederile
Convenţiei de Armistiţiu de la Moscova din 13 septembrie 1944.

Singurul câştig era :

- anularea Dictatului de la Viena ( 30 august 1940) , deci nord –
vestul Transilvaniei revenea în componenţa statului roman (el
fusese eliberat de armata română la 25 octombrie 1944 şi a reintrat
sub administraţie românească la 13 martie 1945, pentru a consolida
poziţia guvernului prosovietic dr.Petru Groza ( 6 martie 1945).
- graniţa româno-sovietică rămânea cea stabilită prin ultimatumul
sovietic din 28 iunie 1940 ( Basarabia şi nordul Bucovinei rămâneau
anexate la URSS).Delegaţia României la Conferinţa Păcii de la Paris ,
condusă de Gh.Tătărăscu nu a ridicat deloc problema Basarabiei, semn
clar al interdicţiei impuse de URSS şi consecinţă a intrării României în
sfera de influenţă sovietică.
- clauzele militare se refereau şi la trupele sovietice de pe teritoriul
României, cât şi la capacitatea militară a ţării
- trupele sovietice rămâneau în România ( până în iulie –august 1958,
când s-au retras ) sub pretextul ‚’’asigurării liniilor de comunicaţie
cu zona de ocupaţie sovietică din Austria. În realitate trupele
sovietice au favorizat instaurarea şi consolidarea regimului politic
totalitar de inspiraţie sovietică
- clauzele economice erau foarte grele pentru ţara noastră, care era
obligată să plătească despăgubiri de război în valoare de 300 milioane
de dolari, dar la valoarea anului 1938, achitaţi în produse ( materii
prime, nave, echipamente industriale, alimente).
De asemenea Romania era obligată la o politică externă aliniată sistemului
politic sovietic, dovadă semnarea la 4 februarie 1948 a Tratatului de prietenie,
colaborare şi ajutor reciproc între România şi URSS, primul pas în subordonarea
ţării faţă de URSS, apoi integrarea României în CAER (Consiliul de Ajutor
Economic Reciproc-organizaţie economică a statelor comuniste sub egida
URSS, creată la iniţiativa acesteia în ianuarie 1949), urmată de integrarea
Romaniei în organizaţia militară a statelor comuniste sub egida URSS-Tratatul
de la Varşovia-14 mai 1955.
În aprilie 1939 România primea garanţii anglo-franceze, iar la 1 iulie 1940,
guvernul roman renunţa la ele.În aprilie 1919 când s-a creat Societatea (Liga )
Naţiunilor ( azi se numeşte ONU), România a fost membru fondator şi s-a
retras din aceasta la 11 iulie 1940.
În 1921 România semna o convenţie cu Polonia, urmată de Tratatul cu
Polonia în martie 1926, iar la 1 septembrie 1939, când Polonia a fost invadată
de Germania şi a început cel de al II lea război mondial, România a adoptat
poziţia de neutralitate, dar una activă în sprijnul poporului polonez.În 1921
România semna Convenţia internaţională privind statutul Dunării iar în 1924
şi Protocolul de la Geneva.
În 1926 România mai semna pe lângă Tratatul cu Polonia din luna martie şi
Tratatul cu Franţa la 10 iunie 1926 şi cel cu Italia la 16 septembrie 1926,
care nu conţinea clauze militare , dar considerate de oamenii politici români un
sprijin moral în apărarea statu-quo-ului, care formau sistemul alianţelor
europene ale României.
S-au impus în perioada interbelica şi alianţele regionale ale României :
- Mica Înţelegere – 1921
- Înţelegerea Balcanică – 9 februarie 1934 la Atena
La 4 septembrie 1928 România a aderat la Pactul Briand- Kellog şi în spiritul
acestui pact la Protocolul de la Moscova- 9 februarie 1929
România a participat şi la pregătirea Conferinţei dezarmării de la Geneva
( 1926-1932) , dar şi la lucrările acesteia (1932-1934).
Nicolae Titulescu elabora textul documentelor cu privire la definiţia
agresiuni (Londra iulie 1933 ), iar în 1934 România a susţinut admiterea
URSS în Societatea naţiunilor.În 1935 România a condamnat prin vocea lui
N.Titulescu , agresiunea Italiei împotriva Abisiniei (Etiopia).
 Războiul pentru întregire naţională

Primul război mondial a început la 15/28 iulie 1914 cu declaraţia de

război adresată Serbiei de Austro-Ungaria, ca urmare a asasinării prinţului
moştenitor al tronului Austro-Ungariei de către un student naţionalist sârb la
15/28 iunie 1914.Carol I şi oamenii politici români aveau motive întemeiate să
se teamă de război , pentru că poziţia geografică a României făcea inevitabilă
prezenţa ei într-un conflict european în expansiune .
Izbucnirea războiului a pus România în faţa unei întrebări fundamentale:
cu care din cele două tabere politico-militare să se alieze pentru a-şi realiza
unitatea statală, cu Antanta (Anglia, Franţa , Rusia) sau cu Puterile Centrale
(Germania, Austro-Ungaria şi Italia), alianţă din care făcea parte şi România
din 1883.O hotărâre în acest sens era greu de luat deoarece Rusia anexase
Basarabia din 1812 (pacea de la Bucureşti), iar Austro-Ungaria stăpânea
Transilvania ( anexată la Austria în 1699 prin pacea de la Karlowitz şi apoi la
Ungaria în 1867 odată cu instaurarea dualismului austro-ungar), dar şi
Bucovina anexată la Austria ( prin Convenţia de la Constantinopol din 7 mai
1775) .
Instituţiile statului , partidele politice şi opinia publică manifestau
opinii diferite faţă de poziţia României în acest conflict.
1.Instituţiile statului
a) Poziţia oficială faţă de război a fost stabilită în urma Consiliului de
Coroană de la Sinaia din 21 iulie /3 august 1914, unde s-a hotărât adoptarea
politicii de neutralitate.
Şedinţa a fost prezidată de rege şi la ea au participat membrii guvernului ,
foşti prim-miniştrii şi conducătorii principalelor partide politice care au
cântărit două opţiuni posibile.
Prima era intrarea imediată în război de partea Puterilor Centrale,
susţinută de Carol I care şi-a exprimat încrederea în victoria Germaniei.În faţa
puternicului curent în favoarea neutralităţii, exprimat de conducătorii
partidelor politice, regele a consimţit la hotărârea lor, evidenţiind rolul său de
monarh constituţional.
La 27 septembrie 1914 când a murit regele Carol I, responsabilitatea politici
externe a fost asumată de I.I.C.Brătianu.
Deşi simpatiile sale mergeau spre Antanta nici el şi nici noul rege Ferdinand
(încoronat la 28 sepr.1914) nu aveau vreo intenţie de a abandona starea de
neutralitate până în momentul în care nu erau siguri de realizarea obiectivelor
naţionale (recunoaşterea desăvâşirii unităţii naţional-statale şi eliberarea
teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie străine )
b) Guvernul liberal condus de I.I.C.Brătianu era adeptul expectativei armate
, pregătirea ţării de război şi realizarea unităţii naţionale, iar acţiunea
militară a României să fie dusă în funcţie de evoluţia evenimentelor şi că
trebuia obţinut sprijinul Marilor Puteri pentru întregirea naţională.

2.Partidele politice
- în cadrul Partidului Conservator s-au format 4 grupuri cu opinii diferite :
a )Gruparea condusă de Titu Maiorescu şi Alexandru Marghiloman se
pronunţa pentru neutralitate şi pentru menţinerea bunelor relaţii cu
Germania şi Austro-Ungaria
b)Guparea condusă de Nicolae Filipescu susţinea intrarea României în război
împotriva Puterilor Centrale
c) Gruparea formată în jurul lui Take Ionescu susţinea intrarea ţării în război
alături de Antanta
d)Gruparea formată în jurul lui Petre P.Carp care susţinea intrarea României
în război de partea Puterilor Centrale , care invoca pericolul rusesc şi tratatul
dintre România şi Puterile Centrale din 1883
- Partidul Naţional Liberal s-a orientat potrivit punctului de vedere susţinut
de preşedintele partidului I.I.C.Brătianu , a cărui idee centrală era legată de
întregirea naţională
- Mişcarea socialistă s-a pronunţat pentru neutralitate definitivă

3.Opinia publică- susţinea intrarea în război alături de Antanta în vederea

realizării dezideratului naţional , în fruntea acestui curent aflându-se N.Iorga ,
Octavian Goga şi N.Filipescu.

4.Diplomaţie şi război
Ion.I.C.Brătianu a purtat negocieri secrete cu Antanta în 1915 şi la începutul
anului 1916.Antanta purta negocieri cu Bucureştiul în funcţie de înaintarea,
apoi de retragerea frontului rusesc , de expediţia anglo-franceză, de
deschiderea strâmtorilor maritime în primăvara lui 1915.Locul principal între
condiţiile puse de Brătianu era garanţia scrisă că România îşi va îndeplini
dezideratul naţional, ca urmare a implicării sale în conflict.Aliaţii occidentali
(Antanta) au acceptat condiţiile lui Brătianu în iulie 1916.După lungi tratative
guvernul Ion I.C.Bratianu şi reprentanţii diplomatici ai Franţei, Marii Britanii,
Rusiei şi Italiei la Bucureşti au semnat tratatul de alianţă la 4/17 august 1916,
care cuprindea două convenţii : una politică şi ce-a de-a doua militară care
stabileau condiţiile intrării României în război.

Prin convenţia politică Puterile Antantei se obligau :

a) să garanteze integritatea teritorală a regatului României
 b) să recunoască României dreptul de a anexa teritoriile monarhiei
austro-ungare
( Transilvania,Banatul, Bucovina )
c) să recunoască dreptul României de a participa la tratativele de pace pe
picior de egalitate cu aliaţii săi ( Puterile Antantei)
d) la rândul său România se obliga să declare război şi să atace Austro-
Ungaria.

În convenţia militară se prevedea :

a) România se obliga să mobilizeze toate forţele sale de uscat şi de apă şi să
atace Austro-Ungaria cel târziu la 15 / 28 aug.1916
b) Rusia se obliga să declanşeze ofensiva şi să atace pe frontal austriac
c) Flota rusă se obliga să apere portul Constanţa începând cu 12 /25
august 1916
d) Rusia se obliga să trimită în Dobrogea două divizii de infanterie şi una
de cavalerie pentru a coopera cu armata română contra armatei bulgare
e) Aliaţii anglo-francezi se obligau să execute o ofensivă cu armata lor de
la Salonic cu cel târziu 8 zile înainte de începerea atacului României
f) Aliaţii ( Rusia , Franţa, Anglia, Italia) se obligau să furnizeze României
muniţie şi materiale de război 300 t zilnic şi în limitele posibilităţilor :
cai, medicamente, provizii şi echipamente.

Aşadar în urma unor mari presiuni , oscilând între promisiuni şi ameninţări ,

deoarece Rusia şi Franţa erau nemulţumite de tergiversarea intrării ţării în
război de către Ion I.C.Brătianu în vara anului 1916 Puterile Antantei au
lansat ameninţarea ’’acum ori niciodată’’ fapt pentru care la 4/17 august
România a semnat tratatul de alianţă şi convenţia militară cu Antanta
care asigura cadrul juridic şi militar al participării României la primul război
mondial.
Consiliul de coroană de la Cotroceni din 14 /27 august 1916 a aprobat
oficial cele două documente şi a declarat război Austro-Ungariei.
A doua zi Germania (alianţa Austro-Ungariei ) declara război României ,
exemplu său fiind urmat de Turcia şi Bulgaria.
În prima fază a războiului (campania din 1916 ), conform planului de
operaţiuni Ipoteza 7 , trei din cele patru armate române au pornit ofesiva
încă din noaptea de 14-15 august 1916 (când au trecut în Transilvania) pe
toată lungimea graniţei cu Austro-Ungaria, înaintând constant eliberând în
scurt timp oraşele Braşov, Sfântul Gheorghe , Miercurea Ciuc,
Gheorghieni , armata română inaintând până aproape de Sibiu.
În Banat a fost ocupată Orşova.Pe frontul de sud situaţia devenise
alarmantă, deoarece în Dobrogea a fost declanşată ofensiva trupelor
germane şi bulgare condusă de feldmareşalul August von Mackensen care
au înfrânt armata română în lupta de la Turtucaia ( 19-24 aug.1916),
ocupând până la sfârşitul lunii octombrie 1916 Silistra , Cernavodă,
Constanţa.
Dezastrul de la Dunăre (Dobrogea ) fusese provocat de mai mulţi factori:
1 – nerespectarea angajamentelor asumate de Antanta prin convenţia
militară
2- întârzierea generalului Sarrail la Salonic, care ar fi acoperit spatele
armatei romîne, imobilizând trupele bulgare
3- întârzierea ajutorului în armament şi muniţii
4- neintervenţia armatei ruse în Dobrogea
5- planul de acţiune al armatei române a fost defectuos, iar pregătirea şi
dotarea acesteia lăsa de dorit.
Eşecul contraofensivei generalului Alexandru Averescu la Flămânda a
obligat România să oprească ofensiva în Transilvania la 2/16 sept.1916.
Comandamentul român a transferat trupe din Transilvania ,
concentrându-şi
Forţele pe frontul de sud, care au încetinit şi apoi au oprit ofensiva
inamică.Intrarea în luptă a armatelor germane comandate de generalul Eric
von Falkenhayn şi la sud de generalul Mackensen a creat o situaţie extrem
de critică pentru România.Sub deviza ’’pe aici nu se trece’’ generalul
Eremia Grigorescu a câştigat ’ bătălia trecătorilor’’
Carpaţilor Orientali, dar întrucât inamicul a concentrat 7 divizii contra unei
divizii româneşti, linia de apărare mai spre vest nu a putut rezista puternicei
ofensive lansate la sud de Carpaţi pe Valea Jiului şi pe Valea Oltului, unde
trupele române comandate de generalii Ion Dragalina şi David
Praporgescu ,inferioare numeric şi tehnic nu a putut rezista ofensivei
inamice.
Luptele cele mai grele în 1916 au avut loc la Podul Jiului şi Tg.Jiu ,
unde s-a remarcat prin curajul şi dârzenia ei Ecaterina Teodoroiu , înrolată
ca voluntar în armata română, care a luptat apoi şi în zona Vrancei , căzând
pe cîmpul de luptă, dvenind un model al luptei pentru libertatea românilor şi
o întruchipare a dragostei de ţară.Asemenea ei , va deveni model şi regina
Maria care a susţinut intrarea României în război pentru eliberarea
teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie străină, care din 1916 se deplasa
zilnic să viziteze Cartierul general al Armatei , şi făcea turul spitalelor din
Bucureşti , luând sub supravegherea sa Crucea Roşie, acordând ajutor şi
asistenţă permanentă răniţilor şi bolnavilor, dând prin exemplul său ,mult
curaj soldaţilor şi tururor românilor.
În urma acestor lupte Craiova a fost ocupată de inamic la 8 noiembrie
1916, iar armata română pentru a nu fi încercuită s-a retras la est de
Olt.Armata germană ( care a trecut Dunărea pe la Zimnicea sub comanda
feldmareşalului Mackensen) şi austriacă au înaintat către râurile Argeş şi
Neajlov, unde la 16-20 noiembrie 1916 a avut loc bătălia decisivă , soldată
cu înfrângerea armatei române , care a dus la retragerea generală şi
intrarea trupelor germane în Bucureşti la 23 noiembrie 1916 , care a fost
părăsit de oficialităţi ( rege, guvern, parlament , administraţie etc) capitala
mutându-se temporar la Iaşi.
Frontul se stabiliza în sudul Moldovei pe linia Focşani –Nămoloasa-
Galaţi.Două treimi din teritoriul ţării a fost ocupat de inamic.În urma
campaniei din 1916 armata română a suferit pierderi grele 250.000 de
ostaşi (aproape o treime din efectivele mobilizate în august 1916) care au
fost morţi , răniţi sau prizonieri de război.La Iaşi într-un moment când fiinţa
statului era în pericol se forma un guvern de cooaliţie (uniune naţională)
condus de I.I.C.Brătianu în care au intrat şi conservatorii democraţi (Take
Ionescu) iar tezaurul ţării a fost depus în Rusia spre păstrare.
În Moldova s-a trecut la reorganizarea armatei române cu sprijinul
misiunii militare franceze conduse de generalul Henry Berthelot ,
constituită acum doar din două armate cu un efectiv de 460.000 de ostaşi .
Spre surprinderea inamicului rezistenţa din Moldova a durat mai bine de
un an , iar frontul românesc nu a mai putut fi străpuns.În vara anului 1917
începem confruntările pe frontul din Moldova în iulie 1917, când generalul
Al.Averescu declanşa ofensiva de la Mărăşti ( 11 iulie 1917) , înaintând 20
de km în dispozitivul inamic.La 24 iulie 1917 , Mackensen a contraatacat
în zona Focşani –Mărăşeşti –Adjud, dar Armata I română condusă de
generalul Eremia Grigorescu a reuşit să-i oprească pe germani,
provocându-le pagube importante la 6 august 1917 .Apoi pe linia Carpaţilor
Orientali Armata a II a a apărat cu succes trecătorile .La Oituz generalul
Al.Averescu a reuşit să respingă o tentativă inamică de a pătrunde la est de
Carpaţi ( 26 iulie -9 august 1917) oprind ofensiva trupelor germane şi
austro-ungare.
Deşi armata română obţinuse aceste importante victorii în vara anului
1917 (Mărăşti 11-19 iulie , Mărăşeşti 24 iulie-6 august şi Oituz 26 iulie- 9
august ), după instaurarea regimului bolşevic în Rusia ( 25 octombrie
1917), continuarea rezistenţei româneşti devenise imposibilă, deoarece Rusia
părăsea războiul iar armata imperială rusă se dezintegra, amenintând
stabilitatea politică şi socială din Moldova, fapt pentru care guvernul de la
Iaşi a fost nevoit să ia măsuri pentru dezarmarea trupelor ruseşti care se
retrăgeau de pe front , fapt pentru care puterea sovietelor instaurată la
Petrograd s-a folosit de aceasta pentru a rupe relaţiile diplomatice cu
România şi a-i confisca tezaurul la 13 ianuarie 1918.După ce guvernul
bolşevic a încheiat armistiţiul şi apoi pacea de la Brest – Litovsk la 18
februarie 1918, cu Puterile Centrale, lipsind România de sprijinul rus şi
izolând-o de Occident , ţara noastră a fost obligată să încheie ca şi Rusia ,
mai întâi armistiţiul cu Puterile Centrale la Focşani la 26 noiembrie 1917
şi apoi pacea de la Bucureşti cu Puterile Centrale (24 aprilie /7 mai
1918) de către guvernul condus de conservatorul pro-german Alexandru
Marghiloman (preşedinte al P.Conservator din 1914) prin care România
devenea dependentă economic şi politic de Puterile Centrale.Prin această
pace România pierdea Dobrogea şi culmile Carpaţilor cu o suprafaţă de
5600 kmp şi 170 de sate, economic ţara era subordonată Germaniei care
controla industria, comerţul, finanţele, resursele de petrol şi cerealele,
navigaţia pe Dunăre şi porturile fluviale, iar armata ţării era
demobilizată ( desfiinţată).
Regele Ferdinand însă nu a promulgat legea pentru ratificarea
Tratatului de Pace cu Puterile Centrale de la Bucureşti, care a rămas
astfel nul din punct de vedere juridic.
Deşi în mai 1918 situaţia părea favorabilă Puterilor Centrale,
contraofensiva mareşalului Foch a spart frontul de pe râul Somme în
august 1918, iar în septembrie trupele conduse de generalul Sarrail de la
Salonic au străpuns liniile bulgare.Aliaţii au zădărnicit ofensiva finală a
trupelor germane în iulie 1918 şi au început să înainteze constant spre
Germania, iar în nordul Italiei au respins armatele austro-ungare şi au
obligat Austro-Ungaria să accepte armistiţiul la 21 octombrie
1918.Guvernul Alex.Marghiloman a cedat locul unui guvern de generali,
condus de generalul Constantin Coandă care a decretat mobilizarea
armatei, care a trecut la alungarea trupelor inamice de pe teritoriul ţării, iar
regele Ferdinand la 28 octombrie 1918 a ordonat armatei să reintre în
război alături de Puterile Antantei.
Sfârşitul războiului la 29 octombrie / 11 noiembrie 1918, când
Germania semna şi ea armistiţiul găsea România în tabăra învingătoare ,
după care regele Ferdinand revenea în capitala ţării Bucureşti în fruntea
trupelor sale la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918.
Participarea la acest război , având ca scop reântregirea naţională se
încheia cu un sacrificiu de sânge de aproape 800.000 de morţi, răniţi,
dispăruţi şi prizonieri, la care se adaugă enorme distrugeri şi pierderi
materiale.
 STATUL NAŢIONAL UNITAR - 1918-

Anul 1848 este anul triumfului ideii de naţiune, spre deosebire de 1918
care e anul triumfului idealului naţional .
Marea Unire din 1918 s-a realizat în condiţiile prăbuşirii Imperiilor Austro-
Ungar şi Ţarist .
Evenimentele cardinale care au precedat Marea Unire au fost :
- 1859- unirea Moldovei cu Muntenia prin dubla alegere a lui A.I.Cuza
- 9 mai 1877- proclamarea independenţei României

Votarea Unirii cu România a avut loc :

- 27 martie 1918- Chişinău –unirea Basarabiei cu România
- 15 noiembrie 1918- Cernăuţi –unirea Bucovinei cu România
- 18 noiembrie 1918-Alba Iulia- unirea Transilvaniei cu România
Primul război mondial a constituit ocazia formării României Mari
deoarece românii şi-au putut afirma dreptul la autodeterminare pe baza
principiului naţionalităţilor (formulat de Woodrow Wilson în ianuarie 1918 şi
invocat de revoluţia rusă din 25 octombrie 1917).
Înfăptuirea unirii s-a realizat în 3 etape: autonomia, independenţa şi
unirea.
Regele Ferdinand a ratificat prin decret regal :
- unirea Basarabiei cu România la 22 aprilie 1918
- unirea Bucovinei cu România la 18 decembrie 1918
- unirea Transilvaniei cu România la 11/24 decembrie 1918
Primul Parlament al României Mari rezultat în urma primleor alegeri
pe baza votului universal din 1919 a ratificat prin lege unirea Basarabiei ,
Bucovinei şi Transilvaniei cu România la 29 decembrie 1919.
Pe plan juridic internaţional s-a recunoscut unirea la Conferinţa de
Pace de la Paris din 1919-1920 numită şi ‚’’Sistemul Versailles’’:
1.Unirea Basarabiei cu România s-a recunoscut prin Tratatul de la Paris
28 octombrie 1920 semnat între România, Franţa, M.Britanie , Italia şi
Japonia.URSS-ul nu a recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu România , iar
SUA a recunoscut-o abia în 1933.
2. Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută prin Tratatul Saint-
Germain 10 decembrie 1919, între România şi Austria
3.Unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută prin Tratatul de la
Trianon 4 iunie 1920, între România şi Ungaria.
Etapa autonomiei s-a înfăptuit:
1.În Basarabia – 25 septembrie 1917, votată în unanimitate la Congresul
ostaşilor moldoveni
2.În Bucovina -12 noiembrie 1918, de Consiliul Naţional Român
3.În Transilvania – 13-14 noiembrie 1918, la tratativele de la Arad (dar în
cadrul Ungariei), respinsă de reprezentanţii românilor prin Iuliu Maniu , care
doreau ’’separarea totală de Ungaria’’

Votarea unirii :
1.Basarabia – 27 martie 1918 , la Chişinău (de Sfatul Ţării)- cu majoritate de
voturi
2.Bucovina- 15 noiembrie 1918 , la Cernăuţi (de Congresul General al
Bucovinei, prezidat de Iancu Flondor, cu unanimitate de voturi)
3.Transilvania- 18 noiembrie 1918 de cei 1228 de delegaţii de la Marea
Adunare Naţională (Alba Iulia) cu unanimitate de voturi.

Organe provizorii de conducere în :

1.Basarabia – organ reprezentativ Sfatul Ţării- condus de Ion Inculeţ,
constituit la 2-6 noiembrie 1917
- organ executiv Consiliul Directorilor Generali- condus de Petre
Erhan
2.Bucovina- organ reprezentativ Consiliul Naţional Român- condus de Ion
Nistor
- organ executiv Biroul Executiv – condus de Iancu Flondor
Ambele erau alese de Adunarea Constituantă la 14 octombrie
1918
3.Transilvania- organ reprezentativ Marele Sfat Naţional – condus de Gh.Pop
de Băseşti, format din 250 de membri
- organ executiv Consiliul Dirigent – condus de Iuliu Maniu ,
format din 15 membri

BASARABIA
3 aprilie 1917- se formează Partidul Naţional Moldovenesc- preşedinte Vasile
Stroescu, care avea ca obiectiv autonomia Basarabiei.
Organ de presă – Cuvântul Moldovenesc – Onisifor Ghibu
25 septembrie 1917 - are loc Congresul ostaşilor moldoveni, care a votat în
unanimitate autonomia
2-6 noiembrie 1917- se constituie Sfatul Ţării , organ reprezentativ condus de
Ion Inculeţ, conducător al luptei pentru unire
2 decembrie 1917- Sfatul Ţării a proclamat Republica Democratică
Moldovenească în cadrul Republicii Democratice Federative Ruse.
12 ianuarie 1918- la solicitarea Consiliului Directorilor Generali , 2 divizii
româneşti au trecut Prutul pentru restabilirea ordinii, în urma armatelor ruseşti în
retragere, care provocau distrugeri şi dezordine, amenintând securitatea ţării, de
aceea guvernul de la Iaşi a decis dezarmarea acestora, fapt pentru care puterea
bolşevică din Rusia a rupt relaţiile diplomatice cu României şi a confiscat
tezaurul ţării la 13/26 ianuarie 1918.
24 ianuarie 1918-Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii
Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de Republica Democratică
Federativă Rusă
27 martie 1918- Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, cu
majoritate de voturi
22 aprilie 1918- Ferdinand a decretat Actul unirii Basarabiei cu România

BUCOVINA
Austria dorea încorporarea nordului provinciei la Galiţia , iar Ucraina
dorea să anexeze teritoriul dintre Siret şi Prut.
Octombrie 1918- se formează în Parlamentul de la Viena Consiliul
Naţional Român- condus de Constantin Iosipescu Grecul şi George
Grigorovici.
Unii parlamentari din clubul parlamentar român de la Viena doreau crearea în
Bucovina a unui stat autonom bucovinean în cadrul Imperiului Habsburgic.
9 octombrie 1918- Consiliul Naţional Român a cerut dreptul la
autodeterminare şi a exprimat dorinţa de secesiune.
11 octombrie 1918- se constituie organul de presă ‚’’Glasul Bucovinei’’-
condus de Sextil Puşcariu
14 octombrie 1918- se constituie Adunarea Constituantă a Bucovinei
prezidată de Iancu Flondor, la solicitarea C.N.R. condus de I.Nistor.
22 octombrie 1918-Galsul Bucovinei exprimă intenţia românilor din
Bucovina ‚’’de a-şi crea viitorul care le convine în cadrul românismului’’
12 noiembrie 1918- Consiliul Naţional Român adoptă autonomia
provinciei pe baza unei constituţii provizorii
15 noiembrie 1918- Iancu Flondor dădea citire moţiunii prin care se
hotăra unirea Bucovinei cu România cu unanimitate de voturi de către
Congresul General al Bucovinei

TRANSILVANIA
În aprilie 1918 la Roma Congresul Naţiunilor din Imperiul
Habsburgic adoptă hotărârea ca fiecare popor , pe baza dreptului la
autodeterminare să aibă dreptul de a se constitui într-un stat naţional
independent sau de a se uni cu statul său naţional existent.
 29 septembrie 1918- se adoptă ‚’’declaraţia de autodeterminare’’ de la
Oradea
5/18 octombrie 1918 Alexandru Vaida Voevod o prezintă în Parlamentul
Ungariei
18/30 octombrie 1918 se formează C.N.R.C. Consiliul Naţional Român
Central
5 noiembrie 1918 CNRC – ‚’’Manifestul către popoarele lumii’’ –în
care se arăta că unirea Transilvaniei cu România e dorinţa întregii naţiuni
române
6 noiembrie 1918 CNRC – ‚’’Către naţiunea română’’- argumenta
dreptul la autodeterminare şi de separare de Ungaria
7 noiembrie 1918 CNRC- ‚’’istoria ne cheamă la fapte’’- textul
convocării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia
9 noiembrie 1918 CNRC – adresează o notă ultimativă Guvernului
maghiar
13-14 noiembrie 1918 au loc tratativele de la Arad care eşuează,
deoarece maghiarii recunoşteau autonomia Transilvaniei dar nu şi separarea
definitivă de Ungaria, iar Iuliu Maniu a cerut ‚’’despărţirea totală de Ungaria’’
( a preluat comanda a 60.000 de militari români din armata austro-ungară,
singura forţă de ordine din capitală la Viena în toamna anului 1918 când
Imperiul Austro-Ungar se prăbuşea).
18 noiembrie 1918 are loc Marea Adunare Naţională la Alba Iulia
unde participă 1.228 de delegaţii şi 100.000 de români .Ea a fost deschisă de
Gh.Pop de Băseşti.
Rezoluţia Unirii a fost prezentată de Vasile Goldiş şi a fost adoptată în
unanimitate de cele 1.228 de delegaţii.
11 decembrie 1918 Ferdinand a emis decretul de unire a Transilvaniei
cu România.

CONSECINŢELE UNIRII -1918-

1 decembrie 1918- s-au pus bazele statului naţional unitar român

- Ziua Naţională a României
- s-au unit provinciile româneşti de sub dominaţie străină
Creşterea suprafeţei ţării de la 137.000 kmp la 295.049 kmp
Populaţia 1914 - 7.250.000 locuitori
1930 – 18.057.028 locuitori
În 1930 populaţia rurală era 78,9 % , populaţia urbană 21,1 %.
În 1917 regele Ferdinand işi respectă proclamaţia din 23 martie 1917 şi
decreteză reforma agrară ( 1918-1920 ) şi votul universal ( 16 noiembrie
1918).
 1919- primele alegeri pe baza votului universal
1921- votarea definitivă a legii agrare
1922- partidele conservatoare dispar din viaţa politică
1922- 15 octombrie la Alba Iulia a avut loc încoronarea lui Ferdinand şi a
reginei Maria ca rege şi regină ai României Mari.
1923- martie –Constituţia consacra şi pe plan juridic formarea statului
naţional unitar român, Marea Unire şi formarea României Mari.
 Marea Unire din 1918

1.Ideea unirii Transilvaniei cu Principatele Române este mai veche , ea datează

de la începutul sec.19 şi apare încă din :
a) 1802 – la Naum Râmniceanu (care împreună cu Ienăchiţă Văcărescu au
fost adepţii fuziunii daco-romane )
b) 1804 - Ion Budai Deleanu
2. – 1826 -Dinicu Golescu în ‘’Însemnare a călătoriei mele’’ a propus unirea
provinciilor româneşti sub forma ‘’Daciei Mari’’
3 – 1838- Ion Câmpineanu în ‘’Act de unire şi independenţă ‘’ propunea
unirea Principatelor într-un ‘’ regat al Daciei ‘’.După 1838 A.G.Golescu şi Ion
Câmpineanu au inclus din nou unirea Principatelor Române în programele lor.
4.- 1848 – mulţi fruntaşi revoluţionari considerau că Impeiul Habsburgic se va
prăbuşi şi era posibilă constituirea statului naţional român în vatra vechii
Dacii , adică unirea Principatelor Române.Apoi în 1848 Ioan Maiorescu a
propus la Frankfurt crearea unui ‘’regat al României’’ prin unirea tuturor
provinciilor româneşti.
5.- 3-5 mai 1848 – transilvănenii au lansat chemarea ‘’Noi vrem să ne unim cu
ţara’’ pe Câmpia Libertăţii de la Blaj
6. 1852 – Dimitrie Brătianu utiliza pentru prima dată sintagma ‘’România
Mare ‘’
7. Ion C.Brătianu , Mihai Eminescu şi A.DXenopol continuau să creadă în
sfârşitul apropiat al Imperiului Habsburgic
8. 1871-Putna – A.D.Xenopol aprecia că Marea Unire ‘’ este un fapt
inevitabil’’
9. Deşi alianţa cu Puterile Centrale din 1883 împiedica exprimarea ideilor
iredentiste
( eliberarea unor teritorii aflate sub ocupaţie străină ), în secret Guvernul
acorda atenţie problemei naţionale şi sprijin naţionaliştilor ardeleni prin
mijloace politice şi culturale, prin subvenţionarea învăţământului în limba
română din Transilvania, sau acţiuni politice pentru sprijinirea mişcării
memorandiste (1892 – 1894) astfel că în urma intervenţiei regelui Carol I pe
lângă împăratul Franz Iosif la Viena în 1895 , s-a obţinut graţierea liderilor
memorandişti.
Un alt exemplu îl reprezintă Liga pentru unitatea culturala a tuturor românilor
fondată în 1890 , care din 1914 îşi schimbă numele în ‘’Liga pentru unitatea
politică a tuturor românilor, ca expresie a caracterului său politic .
Liga pentru unitatea culturală care cuprindea mulţi cărturari de peste munţi
desfăşura diferite activităţi :
- subvenţionarea unor gazete şi reviste
- înfiinţarea unor şcoli româneşti şi societăţi culturale
- sprijin bănesc pentru tipărirea de cărţi
- editarea de publicaţii în limbi de circulaţie internaţională pentru a informa
opinia publică cu situaţia teritoriilor româneşti şi a argumenta necesitatea
unirii acestora cu România
10.După 1900 – orientarea politicii externe a României indică depărtarea ţării
noastre de Puterile Centrale , dovadă intrarea în al 2 lea război Balcanic în
1913 împotriva Bulgariei.De aceea Nicolae Iorga afirma că‘’acolo peste
Dunăre începe războiul pentru eliberarea Ardealului’’.
11.Un rol important l-au avut aniversările şi comemorările istorice :
a) 1901 - 300 de ani de la moartea luiMihai Viteazul
b) 1904 – 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare
c) publicarea unor colecţii de izvoare istorice prin grija lui D.A.Sturza, Nicolae
Iorga

I.Contextul intern şi extern

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român , triumful idealului
naţional, momentul de vârf al naţiunii române , aşa cum anul revoluţionar
1848-1849 a marcat triumful ideii de naţiune.Acest proces istoric , desfăşurat
în întreg spaţiul românesc a înregistrat puternice manifestări la 1784 (răscoala
condusă de Horea, Cloşca şi Crişan) , revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu
( 1821 ) , revoluţia paşoptistă din Ţările Române
( 1848- 1849 ) având apoi ca evenimente cardinale : 1859 dubla alegere a lui
Cuza şi crearea statului naţional român modern prin unirea Principatelor
Române, Moldova şi Ţara Românească ,1877-1878 (cucerirea independenţei
de stat a României ) şi 1918 Marea Unire, când adunările reprezentative,
democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub ocupaţie străină de la
Chişinău, 27 martie /9 aprilie 1918 (Basarabia), Cernăuţi 15/28 noiembrie
1918 şi Alba Iulia 18 noiembrie /1 decembrie 1918 (Transilvania) au hotărât
unirea acestor provincii româneşti cu patria lor mamă-România.
Organizaţi încă de la începutul evului mediu în state separate
(Transilvania, Ţara Românească, Moldova, Dobrogea) şi ameninţaţi mereu de
expansiunea vecinilor mai puternici (Ungaria, Polonia , Imperiul Otoman,
Austria, Rusia), românii şi-au păstrat conştiinţa că aparţin aceluiaşi popor şi că
au aceeaşi geneză.
Primul război mondial a fost doar ocazia formării României Mari ,
deoarece nu victoriile militare au stat la temelia statului naţional unitar român, ci
actul de voinţă al naţiunii române exprimat într-un cadru plebiscitar evidenţiat
de adunările reprezentative ale românilor din aceste provincii.Sacrificiile
campaniilor militare din anii 1916-1917 (circa 800.000 de morţi, răniţi şi
prizonieri) au fost răsplătite de izbânda idealului naţional în condiţiile
prăbuşirii imperiilor ţarist , austro-ungar ,otoman, afirmării dreptului
popoarelor de autodeterminare pe baza principiului naţionalităţilor ca urmare
a Revoluţiei din Rusia din octombrie 1917 şi publicării celor 14 puncte
redactate de preşedintele american W.Wilson ( ianuarie 1918) şi declanşării
proceselor revoluţionare la Viena şi Budapesta în toamna anului 1918, fapt
favorizat şi de victoria Antantei şi înfrângerea Puterilor Centrale în primul
război mondial la care participase şi România pentru desăvârşirea unităţii sale
naţionale, înfăptuită în condiţiile prăbuşirii Imperiului austro-ungar şi ţarist .
Aşadar , eforturile militare şi diplomatice ale României s-au împletit cu
acţiunile populaţiei din Basarabia , Bucovina şi Transilvania realizându-se în
acest context favorabil Marea Unire din 1918, care a urmat trei etape
:autonomia, independenţa, unirea .

II.Unirea Basarabiei (anexată la Rusia prin pacea de la Bucureşti din

1812 , când graniţa româno-rusă s-a stabilit pe Prut ).
Lupta de emancipare naţională a românilor din Basarabia s-a
amplificat (intensificat) pe fondul prăbuşirii autocraţiei ţariste şi afirmării
ideii de autodeterminare după instaurarea puterii bolşevice la 25 oct.1917,şi s-
a coagulat în jurul Partidului Naţional Moldovenesc , creat la 3 aprilie 1917,
al cărui preşedinte a fost ales Vasile Stroiescu , care în programul său avea ca
obiectiv principal autonomia Basarabiei.
Organul de presă al partidului era ’’Cuvântul Moldovenesc ’’ condus de
Onisifor Ghibu.Partidul Naţional Moldovenesc care a preluat conducerea
mişcării de emancipare naţională din Basarabia a convocat ’’Congresul
Ostaşilor Moldoveni’’ întrunit la Chişinău la 25 septembrie /8 octombrie 1917
care a proclamat autonomia Basarabiei, apoi s-au organizat alegeri generale
pentru Sfatul Ţării, iar la 2-6 noiembrie 1917 a avut loc Congresul de
Constituire a Sfatului Ţării, care va deveni organismul coordonator al luptei
pentru unire, ales pe baze democratice.Sfatul Ţării era condus de Ion Inculet şi
avea ca organ executiv Consiliul Directorilor ( un guvern condus Petre
Erhan ).La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării sub preşedinţia lui Ion Inculet a
proclamat Republica Democratică Moldovenească cu statut autonom în cadrul
Republicii Federative Ruse.Primul preşedinte al acesteia a fost ales Ion
Inculet, iar puterea executivă a fost preluată de guvern numit Consiliul
Directorilor Generali, condus de Petre Erhan.
În contextul acestor evenimente la est de Prut ( Basarabia) se instalase
haosul care punea în pericol securitatea spaţiului basarabean, unde se aflau
depozite ale armatei române şi căi de comunicaţie prin care soseau către aceasta
muniţiile şi materialul de război furnizat de Antanta, deoarece forţele bolşevice
ameninţau să ia puterea la Chişinău, iar trupele ruse dezorganizate care se
retrăgeau de pe front puneau în pericol stabilitatea în zonă.
Consiliul Directorilor Generali , confruntat cu dezordinile şi
distrugerile provocate de trupele ruseşti în retragere şi încercările bolşevicilor
de a prelua puterea în Basarabia, a solicitat sprijinul militar al guvernului român
aflat la Iaşi ( Bucureştiul era ocupat de la 23 noiembrie 1916) , de aceea la 12
ianuarie 1918 armata română a trecut Prutul şi a stabilit ordinea în Basarabia,
fapt pentru care guvernul sovietic a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu
România la 13/26 ianuarie 1918 şi confiscarea tezaurului ţării depus în Rusia
în 1916 pentru păstrare.
La 23-24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău a proclamat
independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de Republica
Federativă Rusă , iar peste două luni, la 27 martie /9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a
votat Declaraţia de unire a Basarabiei cu România comunicată şi lui Alexandru
Marghiloman prezent la Chişinău,la invitaţia Sfatului Ţării, iar la 22 aprilie
1918 regele Ferdinand semna decretul de promulgare a Actului Unirii Basarabiei
cu România.Pentru administrarea provizorie a Basarabiei a fost desemnat
Consiliul Directorilor până la preluarea acesteia de către guvernul de la
Bucureşti.Unirea Basarabiei cu România a fost ratificată prin lege şi de
parlamentul de la Bucureşti la 29 decembrie 1919 , iar pe plan juridic
internaţional prin Tratatul de la Paris semnat la 28 oct.1920 de România cu
Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia.

III.Unirea Bucovinei ( anexată la Austria prin convenţia de la

Constantinopol din 7 mai 1775).
Românii din acest teritoriu s-au integrat luptei popoarelor din Imperiul
Austro-Ungar pentru autodeterminare.În toamna anului 1918 Bucovina era
ameninţată cu divizarea, deoarece curtea de la Viena urmărea să anexeze
partea de nord a Bucovinei la Galiţia, iar Ucraina dorea să integreze teritoriul
dintre Nistru şi Prut ( Basarabia) şi chiar unele teritorii dintre Prut şi Siret,
iniţiativă susţinută de ucrainienii din provincie, organizaţi în formaţiuni
paramilitare.
În octombrie 1918, când Imperiul Austro-Ungar se prăbuşea, deputaţii
bucovineni din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional
Român condus de Constantin Iosipescu Grecul şi George Grigorovici.Unii
membri ai grupului parlamentarilor români de la Viena pledau pentru un stat
bucovinean autonom în cadrul unui imperiu federalizat.În acest context frunţaşii
mişcării naţionale a românilor din Bucovina au trecut la acţiuni energice.
Astfel , la 11 octombrie 1918 Sextil Puşcariu a a început să editeze
ziarul ’’Glasul Bucovinei’’ care a influenţat puternic conştiinţa colectivă, care la
22 octombrie 1918 exprima intenţia românilor bucovineni ca ’’împreună cu
fraţii noştri din Transilvania şi Ungaria să ne edificăm viitorul care ne
convine nouă în cadrul românismului’’.
La 9 octombrie 1918 Consiliul Naţional Român a cerut în numele
naţiunii, dreptul la autodeterminare şi a exprimat dorinţa de secesiune
(separarea de Austria).La 14/27 octombrie 1918 Adunarea Constituantă a
românilor din Bucovina întrunită la Cernăuţi, al cărei preşedinte a fost ales
Iancu Flondor, a hotărât unirea Bucovinei integrale cu celelalte provincii
româneşti, din imperiu într-un stat naţional independent.Aici a fost ales un
Consiliu Naţional Român ca organ reprezentativ în frunte cu Ion Nistor şi un
Comitet Executiv condus de Iancu Flondor.În provincie , însă au început să
pătrundă trupe ucrainene cu scopul de a ocupa Bucovina şi a o alipi la
Ucraina.În aceste condiţii Consiliul Naţional Român a solicitat sprijinul
armatei române, care a trimis în provincie o divizie care a eliberat oraşul
Cernăuţi la 11 noiembrie 1918, restabilind ordinea, iar la 12 noiembrie
Consiliul Naţional Român a aprobat Legea fundamentală provizorie a Ţării
Bucovinei, stabilind instituţiile autonomiei provinciei ( se realiza etapa
autonomiei).
Guvernul bucovinean constituit la 11 noiembrie 1918 şi condus de
Iancu Flondor a convocat Congresul General al Bucovinei, la care au participat
reprezentanţii românilor şi ai minorităţilor (germani, polonezi şi ruteni).
La 15/28 noiembrie 1918 au început lucrările Congresului General al
Bucovinei, preşedintele Congresului fiind ales Iancu Flondor, care a dat citire
Moţiunii prin care se hotăra ’’unirea şi necondiţionată şi pe vecie’’ a
Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României ’’, ratificată apoi prin
decretul regal semnat de regele Ferdinand la 18 decembrie 1918 şi de
Parlamentul de la Bucureşti prin lege la 29 decembrie 1919, iar pe plan juridic
internaţional unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută prin tratatul de
la Saint Germain de la 10 dec.1919 semnat de România cu Austria.

IV.Unirea Transilvaniei cu România (anexată la Austria – în 1699 prin

pacea de la Karlowitz, iar din 1867 la Ungaria odată cu instaurarea dualismului
austro- ungar )
În cursul anului 1918 monarhia habsburgică a fost supusă presiunii
luptei popoarelor din Imperiul Austro-Ungar pentru autodeterminare.Congresul
naţiunilor din imperiu, desfăşurat în aprilie în 1918 la Roma , adoptase
hotărârea fiecăruia dintre acestea de a se constitui în stat naţional
independent sau de a se uni cu statul său naţional.
După retragerea armatei române din teritoriile eliberate în campania din
Transilvania declanşată la 14-15 august 1916, în urma înfrângerilor suferite de
acesta în sudul Dobrogei la Turtucaia (18-24 august 1916 )autorităţile
maghiare au luat măsuri extrem de dure împotriva populaţiei româneşti, fapt
ce a dus la intensificarea mişcării de eliberare naţională prin intenţii
iredentiste faţă de imperiu şi de unire cu România. Propunerea de federalizare
a Imperiului Austro-Ungar lansată de împăratul Carol I de Habsburg prin
Manifestul ’’ Către popoarele mele credincioase ( 3/16 oct 1916) în care
propunea reformarea statului în şase regate autonome, printre care şi
Transilvania ,nu putea fi acceptată de popoarele din imperiu, fiind respinsă de
acestea.De aceea lupta de emancipare naţională a românilor s-a intensificat ,si
la 29 septembrie /12 octombrie prin reprezentanţii Partidului Naţional
Român întruniţi la Oradea au adoptat o ‚’’Declaraţie ’’ care echivala cu o
adevărată proclamare a independenţei în care se proclama dreptul la
autodeterminare pe baza principiului naţionalităţilor.’’Declaraţia’’ revendica
libertatea naţiunii, separarea politică de Ungaria şi asumarea suveranităţii în
teritoriul naţional.Aceasta a fost citită în Parlamentul de la Budapesta de
Alexandru Vaida Voievod la 18 octombrie 1918 .La Viena Iuliu Maniu a
preluat comanda trupelor române din armata austro-ungară (circa 60.000 de
militari) care deveniseră singurele forţe de ordine în capitala imperiului.Pentru
coordonarea acţiunilor mişcării naţionale se crea la Arad la 18/31 octombrie
1918 Consiliul Naţional Român Central, format din 6 reprezentanţi ai PNR şi
6 ai PSD, care va deveni organ politic unic al românilor din Transilvania.
Acesta a lansat la 5 noiembrie 1918 Manifestul ‘’ Către
popoarele lumii’’ în care se arată că unirea Transilvaniei cu România este
voinţa întregii naţiuni române , iar la 6 noiembrie 1918 a publicat un al
doilea manifest ‘’Către naţiunea română’’ în care erau argumentate drepturile
românilor la autodeterminare , din teritoriile care aparţineau atunci Ungariei .
La 9-10 noiembrie 1918 CNRC a adresat guvernului maghiar o notă
ultimativă prin care se cerea ‘’întreaga putere de guvernare’’, fapt pentru
care guvernul maghiar a trimis o delegaţie pentru tratative.Acestea s-au
desfăşurat la Arad în zilele de 13-14 noiembrie 1918, dar au eşuat deoarece
maghiarii ofereau Transilvaniei doar autonomia şi nu separarea definitivă de
Ungaria, unde Iuliu Maniu a declarat categoric că dorinţa românilor era
‘’despărţirea totală de Ungaria’’.
De aceea la 7 noiembrie 1918 CNRC a publicat textul ‘’Istoria ne
cheamă la fapte ‘’ care anunţa convocarea la Alba Iulia a Adunării Naţionale a
Românilor pentru 18 noiembrie /1 decembrie 1918.
La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au participat 1228
de delegaţi aleşi de circumscripţiile electorale şi de toate organizaţiile
românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.În paralel pe
platoul din faţa cetăţii medievale , peste 100.000 de români veniţi din toate
colţurile Transilvaniei aşteptau decizia care trebuia să le anunţe unirea cu
România pentru care delegaţii lor fuseseră împuterniciţi să voteze.
Adunarea a fost prezidată şi deschisă de Gheorghe Pop de Băseşti, iar
raportul politic şi Rezoluţia de Unire au fost prezentate de Vasile Goldiş şi
adoptate într-o atmosferă de entuziasm general.
Rezoluţia de unire în primul său articol proclama ‚’’Unirea acelor
români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România ’’.
Erau totodată formulate cerinţe referitoare la:
1. respectarea drepturilor minorităţilor naţionale
2. democratizarea vieţii politice prin introducerea votului universal
3. înfăptuirea unei reforme agrare radicale
4. legislaţie muncitorescă după modelul statelor industrializate din
Apusul Europei
Decizia de unire a aparţinut naţiunii române şi forma de realizare a fost
cea democratică.
Pentru conducerea Transilvaniei până la integrarea sa definitivă în statul
român s-au format Marele Sfat Naţional cu rol legislativ , condus de
Gheorghe Pop de Băseşti , compus din 250 de membri şi Consiliul Dirigent
cu rol executiv , din 15 membri , condus de Iuliu Maniu.La 11/24 decembrie
1918 regele Ferdinand a emis decretul de unire a Transilvaniei cu România ,
iar Parlamentul de la Bucureşti a aprobat acest lucru prin lege la 29 decembrie
1919.Pe plan juridic internaţional Unirea Transilvaniei cu România a fost
aprobată prin tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) semnat de România cu
Ungaria.

V.Semnificaţia şi consecinţele Unirii

La 1 decembrie 1918 s-au pus bazele statului naţional unitar român,
prin unirea
provinciilor româneşti aflate sub dominaţie străină ( Basarabia (27martie / 9
aprilie 1918), Bucovina (15/28 noiembrie 1918) şi Transilvania (18
noiembrie – 1 decembrie 1918), motiv pentru care această zi este şi Ziua
Naţională a României.
Noua Românie se deosebea în mod fundamental de cea existentă înainte
de 1914.Crescuse în primul rând suprafaţa României de la 137.000 kmp în
1914 la 295.049 kmp în 1918.Din punct de vedere demografic , veche unitate
etnică era înlocuită cu o situaţie nouă, în care alături de români coexistau şi un
procent însemnat de alte naţionalităţi.Conform statisticii din 1919 România
avea circa 16 milioane de locuitori, iar în 1930 peste 18 milioane locuitori, din
care 71,90% români.
După 1918 România şi-a pierdut caracterul de ţară de imigraţie, numărul
celor care plecau definitiv depăşindu-l acum pe cel al celor care veneau să se
stabilească în România.
Din punct de vedere social , absorbirea noilor provincii nu a modificat
substanţial structura populaţiei: în 1930 populaţia rurală reprezenta 78,90% ,
iar cea urbană 21,10 %.
Reformele din anii 1917-1923 (modificarea Constituţiei din 1866 în
iunie 1917 ( articolele 57 şi 67) şi adoptarea noii Constituţii la 29 martie
1923 ) au schimbat radical structurile sociale şi politice , dând naştere din punct
de vedere instituţional unei Românii noi.La 23 martie 1917 regele Ferdinand
prin ’’Proclamaţia ’’ către trupele sale a promis înfăptuirea celor două mari
reforme agrară şi electorală, de aceea Parlamentul în iunie 1917 a modificat
pentru a treia oară Constituţia de la 1866 ( articolele 57 şi 67) , referitor la
abolirea sistemului electoral cenzitar şi introducerea votului universal
(realizată prin decretul –lege din 16 noiembrie 1918 şi apoi prin Constituţia
de la 1923 şi Legea electorală din martie 1926).Diferitele prevederi ale
reformei agrare s-au legiferat treptat în 1918-1920 , până la votarea definitivă a
legii agrare ( iulie 1921), care defiinţa practic marea proprietate , transformând
România într-o ţară de mici proprietari .Primele alegeri pe baza sufragiului
(votului) universal au avut loc în 1919.
 Reforma agrară lichidase puterea economică a marii moşierimi, iar
reforma electorală spărgea monopolul ei politic, de aceea după 1918, Partidul
Conservator dispărea din viaţa politică a ţării.
Marea Unire din 1918 a avut drept consecinţă încoronarea regelui
Ferdinand şi a reginei Maria la 15 octombrie 1922 ca rege şi regină a României
Mari, iar Constituţia din 29 martie 1923 consacra pe plan juridic noul
caracter al statului ( art.1- Regatul României devenea ‚’’stat naţional, unitar
şi indivizibil ’’) , care includea şi unele prevederi ale Rezoluţiei de Unire de la
Alba Iulia , urmate de unificarea economiei, administraţiei, justiţiei,
învăţământului în timpul decadei brătieniste (1918-1928) guvernare condusă
de I.I.C.Brătianu.

LEGI FUNDAMENTALE IN SECOLUL 20

 CONSTITUŢIA - 1923
- 1938

Prin Constituţia din 1923 România rămânea monarhie constituţională

ereditară care menţinea şi principiul separării puterii în stat , precum şi
principiul suveranităţii poporului şi cel al reprezentativităţii consacrate în art.33,
în care se menţiona la fel ca în art.31 de la 1866 că ’’Toate puterile statului
emană de la naţiune care nu le poate exercita decât prin delegaţie’’ .
Potrivit Constituţiei puterile în stat erau separate astfel :
1. puterea executivă - exercitată de rege prin intermediul guvernului
2. puterea legislativă care era încredinţată regelui şi Reprezentanţei
Naţionale, adică Parlamentul cu cele două camere , Camera Deputaţilor
şi Senatul, care la fel 1866 vota , modifica, abroga legile , avea drept de
interpelare, anvhetă şi moţiune de cenzură, mijloace prin care controla
activitatea guvernului (executivul)
3. puterea judecătorească care era independentă deoarece judecătorii
erau inamovabili şi era exercitată prin organele puterii judecătoreşti
( instanţe).
Prin Constituţie se înfiinţa pentru prima dată Contenciosul
Administrativ, care controla actele puterii executive , care era o instituţie a
statului specializată în rezolvarea conflictelor între stat şi persoane fizice.Tot
pentru prima dată se înfiinţa prin această Constituţie şi Consiliul Legislativ
care exercita controlul constitutionalitatii legilor.
Constituţia a adus ca noutăţi :
- proprietatea nu mai reprezenta un drept absolut, ci căpăta o utilitate
publică (functie socială) care era garantată de stat în art.17.
- bogăţiile subsolului potrivit art.19 din Constituţie deveneau proprietate
de stat ,
- iar căile de comunicaţie , apele navigabile şi spaţiul atmosferic
deveneau potrivit art.20 domeniu public.
În articolul 21 se prevedea intervenţia statului între patroni şi muncitori,
dar factorii de producţie se bucurau de egală ocrotire, prevăzându-se şi
asigurări sociale pentru muncitori în caz de accidente.Constituţia desfiinţa
vechiul sistem electoral cenzitar de la 1866 , la care se renunţase deja prin
Decretul de lege din 16 nov.1918, prin introducerea votului universal pentru
bărbaţii majori de la 21 de ani.
Drepturile cetăţeneşti şi ale minorităţilor erau definite în conformitate
cu noile tendinţe internaţionale şi în funcţie de Tratatele de la Paris, după
primul război mondial (1919-1920 ), de aceea în articolele
5,7,8,10,26,27,28,29 apare precizarea impusă prin Tratatul de Pace de la Paris
după primul război mondial ’’fără deosebire de origine etnică, de limbă şi
religie” .Se preciza în Constituţie şi egalitate juridică între sexe , acordând
femeilor drepturi civile dar nu şi politice, care erau excluse de la vot ,
împreună cu magistraţii şi militarii, dar se deschidea posibilitatea extinderii
dreptului la vot si asupra femeilor ( care s-a introdus partial în Constituţia din
1938 a lui Carol al 2 lea şi apoi prin legea electorala din 1946 ) cu precizarea
că drepturile femeilor vor fi reglementate de legi speciale, adoptate prin votul a
2/3 a celor 2 camere ale Parlamentului.
Constituţia garanta libertatea presei, dar şi răspunderea patronilor de
publicaţii si a jurnaliştilor în art.25, constituta şi libertatea conştiinţei în art.22
şi preciza ca biserica ortoxă e dominanta in stat, acordandu-se un statut
aparte si Bisericii Greco- Catolice declarată privilegiata, în raport cu alte culte.
Constituţia din 1923 a fost suspendată în februarie 1938 când s-a instaurat
monarhia autoritară a lui Carol al 2 lea , care a adoptat o nouă Constituţie în
urma crizei apărută după alegerile din decembrie 1937 , când nici un partid nu
şi-a asigurat majoritatea , de aceea regele Carol al 2 lea care urmărea să
instaureze un regim monarhic autoritar , adică o guvernare personală , a
reuşit acest lucru , bazandu-şi noul regim pe Constituţia promulgată de acesta
prin decret regal la 27 febr.1938 , care a fost acceptata de popor prin plebiscit
şi pe care Carol al 2 lea a înfăţişat-o ţării printr-o proclamaţie la 20
febr.1938.Acest fapt reprezintă un abuz , deoarece nu mai emana ca celelalte
de la naţiune, ci de la puterea executivă şi nici nu se respectau procedurile de
revizuire ale actului fundamental al ţării.
Ea a fost elaborată de marele jurist Istrate Micescu şi a intrat în vigoare
la 27 februarie 1938.Constituţia cuprinde idei noi cu privire la ordinea
economică şi socială, iar regele capătă puteri sporite în stat deoarece Constituţia
privilegia puterea regală care isi asuma practic guvernarea prin întietatea
acordată puterii executive , iar Parlamentul bicameral devenea o simplă
anexă legislativă a acestei puteri.
Prin desfiinţarea partidelor politice la 30 martie 1938, acestea erau
înlocuite cu primul partid unic în decembrie 1938 „ Frontul Renaşterii
Naţionale” care din iunie 1940 a luat numele de Partidul Naţiunii : care au
fost puse sub conducerea regelui, Constituţia anula şi controlul parlamentar şi
a legitimat în România interbelică moartea democraţiei şi inaugurarea
autoritarismului ,aceasta fiind de fapt rezultatul unei lovituri de forţă.
Constituţia păstra formal separarea puterilor în stat , cum tot formal
păstra şi principiul suveranităţii poporului în art.29 în care se arăta că “Puterile
statului emană de la naţiune şi se exercită numai prin delegaţiune”.

Constituţia în art.30 îl desemna pe rege capul statului , privilegiind în

felul acesta puterea regală, iar în art.31 şi i se încredinţa regelui şi puterea
legislativă pe care o exercita prin Reprezentanta Naţională ( Parlament) regele
avea iniţiativa legislativă şi a revizuirii Constituţiei, el putea convoca, dizolva ,
închide sau amâna lucrările adunărilor.
Parlamentul capătă doar rol decorativ fiind controlat de rege , care
numea un număr mare de senatori , al cărui rol se rezuma doar la legiferare.
Puterea judecătorească se exercita în numele regelui şi era subordonată
acestuia.Miniştrii erau numiţi de rege şi răspundeau numai în faţa
acestuia.Puterea executivă în art.32 era încredinţată tot regelui care o
exercita prin guvern, format din miniştrii numiţi de rege şi care răspundeau
numai în faţa acestuia , nu şi în faţa Parlamentului cum se consacrase anterior
prin Constituţiile din 1866 şi 1923.
În Adunarea Deputaţilor puteau fi aleşi doar cei care practicau o
îndeletnicire cuprinsă în categoriile agricultură, muncă manuală, industrie şi
comerţ, şi muncă intelectuală .Drepturile cetăţeneşti erau restrânse şi nu se mai
acordau garanţii pentru exercitarea acestora.
Titlul II din Constituţie vorbeşte mai întâi de ‘’Datoriile românilor ‘’
şi abia apoi despre ‘’Drepturile lor’’ .Această Constituţie a fost suspendată
la 5 septembrie 1940 în urma prăbuşirii regimului de autoritate
monarhică a lui Carol al 2 lea , care a funcţionat doar în perioada februarie
1938- sept.1940, perioadă în care a regele nu numai că domnea dar şi
guverna.
Constituţia chiar dacă păstra separarea i puterilor în stat în mod formal, în
realitate ea desfiinţa acest principiu politic democratic deoarece toate puterile
în stat erau concentrate în mâinile regelui , cum se preciza în
art.30,31,32.Dreptul la vot a fost mult restrâns de la 30 de ani şi numai pentru
ştiutorii de carte.Pentru prima dată se acorda drept de vot şi pentru femei,
dar acestea nu erau eligibile.
După lovitura de stat de la 23 august 1944 s-a revenit pentru scurt timp la
Constituţia din 1923 , deoarece majoritatea forţelor politice doreau revenirea la
cadrul democratic al ţării consacrat prin această Constituţie, însă datorită
înţelegerilor secrete dintre marile puteri învingătoare în al 2 lea război mondial
(1939-1945 ), România a fost ocupată de Armata Roşie sovietică, instaurându-
se totalitarismul comunist la 30 dec 1947, când a fost abolită monarhia şi s-a
proclamat Republica Populară România.
După abdicarea lui Carol al 2 lea , la 6 septembrie 1940 s-a instaurat un
regim de dictatură legionaro-antonesciană deoarece prin decretul regal din 14
sept.1940, statul roman a fost proclamat stat naţional legionar, iar mişcarea
legionară era singura mişcare politică recunoscută în noul stat condus de
Preşedintele Consiliului de Miniştrii Ion Antonescu ,care a concentrat în
mâinile sale toate puterile din stat , luându-şi titlul de ‘’Conducător al
Statului’’ , în timp ce regele a fost aruncat într-o poziţie strict ceremoniala,
secundara , aflandu-se practic în umbra lui Ion Antonescu.
Generalul Antonescu a exercitat funcţia de legiferare , de guvernare , avea
dreptul de a încheia convenţiile şi tratatele ,el declara război, el încheia pacea.
 Regimul său a avut ca trăsătura discriminarea evreilor printr-o
legislaţie rasială, cu precedente din perioada regimului de autoritate monarhică
a lui Carol al 2 lea. El a suspendat toată activitatea politică guvernând ţara prin
decrete de legi, recurgând uneori şi la plebiscit şi promovând cultul
personalităţii pe care îl preluase de la Carol al 2 lea. Regimul lui Ion
Antonescu nu a fost unul totalitar , ci un regim politic fascist-corporatist, pe
fondul autohton al anti-parlamentului şi autoritarismului, inaugurat în
februarie 1938 de Carol al 2 lea.
Perioada cuprinsă între 23 august 1944 până la abolirea monarhiei 30
decembrie 1947 , a fost marcată de noi evoluţii care vor pregăti aşezarea în
legalitate a unei noi ordini constituţionale marcata de totalitarism communist.
Legea electorală dată de guvernul condos de dr. Petru Groza în iulie
1946 desfiinţa Senatul şi instituia votul universal feminin urmat de
falsificarea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946 de către comunişti ,
care îşi asigurau o largă majoritate în Parlament şi care la 30 decembrie 1947 au
finalizat această evoluţie spre regimul totalitar comunist prin desfiinţarea
monarhiei şi proclamarea Republicii Populare R

Impactul regimului comunist asupra societăţii

 Modelul economic sovietic prevedea :
- desfiinţarea proprietăţii private
- industrializarea şi colectivizarea forţată
Primul pas în subordonarea economică a ţării faţă de URSS a fost crearea
sovromurilor pe baza acordului semnat la Moscova la 8 mai 1945 , apoi
integrarea României în CAER la 8 ianuarie 1949.

Impactul regimului comunist asupra ECONOMIEI

a) Naţionalizarea industriei – ( a fost precedată de etatizarea BNR

-1946 şi urmată de stabilizarea monetară -1947 )
La 11 iunie 1948 , Marea Adunarea Naţională a votat legea
naţionalizării întreprinderilor industriale , de asigurări, miniere şi de
transport.
1060 de întreprinderi industriale şi miniere , băncile , societăţile de
asigurare au fost naţionalizate.În noiembrie 1948 au fost naţionalizate
instituţiile de sănătate , casele de film , cinematografele , iar în aprilie 1950
a fost naţionalizată o parte a fondurilor de locuinţe.În 1948 a fost alcătuit şi
primul plan economic anual, pentru anul 1949 , în 1950 cel de al II lea, urmat
apoi de primul plan cincinal 1951-1955, de către Comitetul de Stat al
Planificării creat în acest scop.
Naţionalizarea , nu numai că a permis introducerea planificării
centralizate cantitative , ci şi distrugerea bazei economice a celor
stigmatizaţi ca duşmani de clasă.

b) Industrializarea forţată.Modelul industrializării a fost cel sovietic.

Plenara Comitetului Central din noiembrie 1958 a declarat ţara
pregătită pentru un efort general de modernizare socialistă, accentul principal
urmând a fi pus pe dezvoltarea industriei constructoare de maşini şi pe
siderurgie.Construirea combinatului siderurgic de la Galaţi a devenit
simbolul revenirii la politica de industrializare forţată.Conform prevederilor
planului de 6 ani (1960-1965), 78% din investiţii urmau a se face în industriile
energetică 32%, metalurgică 23% şi chimică 23%.Ca urmare a
industrializării forţate a crescut ponderea populaţiei urbane şi a scăzut cea a
populaţiei rurale.
După 1970 partidul şi-a fixat ambitioase obiective industriale .Siderurgia
şi petrochimia , rafinarea petrolului îndeosebi, urmau să se dezvolte cu precădere ,
în condiţiile lipsei minereurilor autohtone de fier, a scăderii producţiei
româneşti de petrol.
 Nicolae Ceauşescu a impus după 1974 o linie accelerată şi diversificată
în industrializare.
Economia românească era strict centralizată şi planificată.Accentul
excesiv pus pe dezvoltarea industriei grele a creat un dezechilibru economic şi
a dus la sărăcirea populaţiei şi raţionalizarea consumului .
Un rezultat al acestei politici de industrializare forţată a fost creşterea
datoriei externe.În 1983 datoria externă era de 11 miliarde lei .

c ) Colectivizarea agriculturii 1949-1962- precedată de reforma agrară

din 23 martie 1945 ( Faza intermediară înaintea colectivizării au fost ‘’
întovărăşirile’’ )
Anul 1949 a fost şi cel în care partidul a început colectivizarea
agriculturii , la Plenara Comitetului Central al PCR din 3-5 martie 1949.
Confiscând micile proprietăţii agricole şi ameninţându-i pe proprietari ,
agricultura a pus probleme din ce în ce mai complexe.La 2 martie 1949,
proprietatea asupra pământului a fost luată complet din mâna
particularilor.Aceasta a permis lichidarea rămăşiţelor fostei clase moşiereşti şi
a chiaburilor , echivalent al termenului sovietic KULAK, definind ţăranii
înstăriţi, aceia care angajau forţă de muncă sau îşi închiriau propriile
maşini , indiferent de mărimea proprietăţii lor.Pământul, efectivele de animale şi
echipamentul proprietarilor de pământ care posedaseră terenuri până la
maximum 50 de ha , în temeiul legii agrare din 1945 , au fost expropriate fără
compensare.Miliţia a scos 17.000 de familii din casele lor şi le-a mutat în zone
de reaşezare.Pământurile confiscate , totalizând aproape un milion de hectare ,
au fost comasate, fie prin crearea de gospodării de stat , fie gospodării
agricole colective care, teoretic , erau proprietate colectivă, dar în fapt erau
conduse de stat, întrucât Ministerul Agriculturii indica tipurile de culturi şi
fixa preţurile.Membrilor gospodăriilor colective li s-a permis să păstreze mici
loturi de pământ, care să nu depăşească 0,15 ha.
Rezistenţa faţă de colectivizare a avut drept rezultat aruncarea în
închisoare a circa 80.000 de ţărani, din care 30.000 au avut partte de procese
publice.Colectivizarea a fost încheiată în 1962, când 96% din suprafaţa
agricolă a fost colectivizată şi 3201.000 familii de ţărani .
Dificultăţile economiei româneşti au fost accelerate după 1974 de
neputinţa soluţionării problemelor agriculturii şi de treptata transformare a
României într-o ţară cu grave probleme alimentare.În 1983 , conducerea
partidului a emis o serie de decrete privind agricultura, urmărind rezolvarea
crizei prin întărirea controlului central.Se introducea un nou sistem de
achiziţii forţate de la ţărani, obligaţi să contracteze animalele doar cu statul şi
să le vândă la preţul fixat de acesta.
 Creşterea preţurilor nu a rezolvat problema aprovizionării.Lipsurile de
tot felul , mai ales cele alimentare , au devenit acute din toamna anului 1981,
când partidul a fost nevoit să reintroducă cartelele pe care le desfiinţase în
1954.Dificultăţile economice ale ţării în perioada regimului comunist au fost
agravate şi de unele fenomene naturale: inundaţii , cutremurul din din 4 martie
1977 (inundaţii au mai fost în anii 1970, 1975,1980 şi 1981 ).

Impactul regimului comunist asupra CULTURII

Mijloacele de informare publică au trecut total sub controlul statului:
1.Bibliotecile şi librăriile au fost epurate de titlurile necorespunzătoare
din punct de vedere politic,
2.Activităţile ziariştilor şi muzicienilor au fost puse sub controlul
Secţiei de Agitaţie şi Propagandă a Comitetului Central al Partidului.
3.În august 1948 legea pentru reforma învăţământului a închis toate şcolile
străine, inclusiv cele alimentate de culte.S-au făcut epurări în rândul studenţilor de
la universităţi.Marxism-leninismul a devenit obligatoriu de la şcoala secundară în
sus; predarea religiei a fost total interzisă.
4.Biserica a fost ultimul obstacol în calea impunerii modelului
sovietic.Legea cultelor religioase din 4 august 1948 a conferit Ministerului
Cultelor, controlul în problemele legate de treburile cultelor legal
recunoscute.Fidelitatea uniţilor greco-catolici faţă de biserica lor a avut drept
consecinţă o campanie brutală de distrugere a acesteia.Regimul a manipulat
contopirea celor două biserici.Existenţa legală a Bisericii Unite s-a încheiat la
1 decembrie 1948.
5.Partidul Comunist şi-a fixat scopul de a construi omul nou.Construirea
acestuia nu se putea realiza fără distrugerea şi rescrierea valorilor tradiţionale.Acest
lucru s-a realizat printr-o campanie activă de rusificare .
6.Primele măsuri ale noului curs au fost scrierea Istoriei României de
M.Roller din 1947, o completă revizuire a trecutului ţării, a ideii nationale şi a
conceptului de patriotism.
7.Modelul stalininist în cultură a trebuit să se impună prin forţă, legăturile
intelectualilor cu Apusul au fost complet întrerupte, Academia Română a fost
desfiinţată in iunie 1948 şi înlocuită cu una nouă,supusă partidului.Numărul
autorilor şi a titlurilor puse sub cenzură a crescut foarte mult în primavara lui 1948,
peste 8000 de titluri au fost trecute într-un index al Publicaţiilor interzise.Un
număr mare de oameni de ştiinţă , artă şi cultură au ajuns la închisoare.
8.Desfiinţarea valorilor naţionale a mers în paralel cu efortul inoculării unui
nou gen de patriotism, socialist şi internaţionalist, care muta accentul de pe
iubirea de ţară, de tradiţii, pe dragostea pentru marxism şi pentru Uniunea
Sovietică.Partidul a declanşat o puternică campanie de rusificare, întemeind editura
şi librăria Cartea Rusă în 1946, Institutul de Studii Româno-Sovietic în 1947 şi
Istoria României de M.Roller, Muzeul Româno-Rus în 1948, Institutul de limbă
rusă Maxim Gorki în 1948.Limba rusă devenise din 1948, limbă obligatorie în
şcoli.Numeroase discipline ştiinţifice, sociologia , economia, statistica, filosofia,
istoria care cunoscuseră o mare înflorire în perioada interbelică erau aproape
desfiinţate.
9.Reorientarea politicii româneşti după 1960, adică de distanţare faţă de
Moscova
a însemnat în planul culturii începerea unei campanii de derusificare , care a
culminat în 1963, cu închiderea tuturor instituţiilor create între 1946-1948.Procesul
de liberalizare culturală a continuat şi după 1965.
Învăţământul a cunoscut o perioadă de progres, modernizare şi deschidere, de
scădere a importanţei marxismului şi de creştere a ponderii disciplinelor exacte şi
tehnice.
10.Instaurarea cultului personalităţii a avut efecte dintre cele mai grave şi în
planul culturii.Prima manifestare a noului curs politic au fost tezele din iulie 1971,
lansate de Nicolae Ceauşescu la întoarcerea din China, care lansează revoluţia
culturală prin care trebuiau ideologizate toate sectoarele vieţii sociale.Secretarul
general al partidului nu se mai aşeza acum doar în rândul eroilor clasei muncitoare,
el a început să se vadă la capătul unui lung şir de principi, regi şi voievozi, de la care
încerca sa-şi tragă o legitimitate până atunci ignorată.
11.A apărut un nou tip de intelectual, activistul de partid, cu diplome , titluri
şi pretenţii, care trata cultura ca pe un domeniu oarecare al vieţii administrative, de
planificat, coordonat şi dirijat , conform necesităţilor clasei conducătoare.

Impactul regimului comunist asupra vieţii private şi a valorilor umane.

Una din obsesiile neostalinismului românesc a reprezentat-o centralizarea

şi planificarea în amănunt a tuturor aspectelor existeţei.Documentele oficiale
prevedeau şi faptul că locuitorul ţării are dreptul de a consuma între 173 şi 189
kilograme de legume pe an sau că igiena celor 365 de zile calendaristice se poate
rezolva cu 1,9 kilograme de săpun.Printre măsurile restrictive, amintim legarea
cetăţenilor de locul de muncă şi îngreunarea mişcării populaţiei de la sat la
oraş.Problema mâinii de lucru în agricultură a fost rezolvată an de an prin scoaterea
la munca câmpului a milioane de elevi şi studenţi, a numeroşi funcţionari şi soldaţi.
Unele măsuri au erodat şi traumatizat societatea noastră.Interzicerea
avorturilor, măsură în urma căreia au murit 11.000 de femei şi naşterea unor copii
nedoriţi, obligativitatea catalogării bunurilor de patrimoniu, subordonarea vieţii
intelectuale directivelor de partid, suspiciunea faţă de străini, închiderea mai
tuturor caselor memoriale, restrângerea spaţiului de locuit la 8 mp de persoană,
cu excepţia activiştilor şi a celor din aparatul represiv, raţionalizarea progresivă a
consumului de electricitate, gaze naturale, înregistrarea caracterelor maşinilor de
scris ( de teama unei producţii subterane de manifeste anticeauşiste), erau argumente
că România dictatorului devenea tot mai mult rodul fantasmelor sale, nu o ţară
civilizată, îndreptată spre progres şi prosperitate.
Sistematizerea localităţilor, reconstrucţia oraşelor în proporţie de 90%,
demolarea brutală a sute de biserici, construcţiile faraonice : Casa Poporului,
Canalul Dunăre-Marea Neagră şi Canalul Dunăre-Bucureşti au dat un caracter
de unicitate negativă epocii Ceauşescu.Achitarea datoriei externe până în
martie 1989, prin impunerea de noi privaţiuni poporului, avea să ducă la paroxism
situaţia României.

Disidenţa anti-comunistă ( Rezistenţa anticomunistă )

Acumularea fenomenelor de criză internă a dus şi în România cu multă
întârziere faţă de Polonia , Ungaria sau Cehoslovacia, la apariţia fenomenului de
disidenţă.Faţă de rezistenţa şi opoziţia anilor 1940-1950, disidenţa anti- comunistă
prezintă câteva deosebiri de tactică şi obiectiv.Atunci membrii rezistenţei
nădăjduiau în răsturnarea comunismului convinşi de intevitabila intervenţie
occidentală şi de prăbuşirea regimului impus de Moscova, când s-a răspândit mitul
‘’vin americanii’’ în care românii credeau.
În anii destinderii ( 1965-1974 ) şi în condiţiile semnării acordului de la
Helsinki în 1975, aceste speranţe au fost lăsate la o parte, diferitele forţe sociale
dornice de schimbare concentrându-se pe posibilitatea reformării structurii
existente.În 1977, grupul din jurul lui Paul Goma cerea alegeri libere şi alte
revendicări, incompatibile cu regimul existent.
El se solidariza cu mişcarea reformatoare din Cehoslovacia – Clanta-
77 .Faptul care a stimulat ieşirea la lumină a disidenţilor români a fost
destinderea şi acordul de la Helsinki, care a îngăduit , pe de o parte Apusului să
intervină în apărarea drepturilor omului, iar pe de alta, manifestările cultului
personalităţii în România.Disidenţa românească a acţionat prin scrisori deschise
şi texte ale disidenţilor religioşi, în primul rând predicile părintelui Gh.Calciu
Dumitreasa din 1979.Toate aceste scrieri sunt extrem de critice la adresa
cultului personalităţii, a socialismului dinastic şi solicitau respectarea
drepturilor cetăţeneşti şi reforme de structură.
S-au remarcat în acest sens :Doina Cornea , Ana Blandiana, Mircea
Dinescu , Vlad Georgescu, M.Botez, Gh.Ursu , Dan Petrescu.Unii intelectuali
aduceau critici regimului Ceauşescu la posturile de radio Europa Liberă şi
Vocea Americii.

Lupta armată în munţi între anii 1945 – 1959

Primele nuclee de rezistenţă armată în munţi au apărut în a doua parte a anului
1945.Cele mai importante grupuri de rezistenţă armată au fost :Haiducii
Muscelului condus de fraţii Arnăuţoiu şi colonelul Gh.Averescu, în Munţii
Făgăraş- grupul condus de studentul Ioan Gavrilă Ogoreanu , Sumanele Negre,
Haiducii lui Avram Iancu, Graiul Sângelui, Mişcarea Naţională de
Rezistenţă.Cele mai importante grupuri de rezistenţă au fost cele din Banat,
Oltenia şi mai ales din Zona Muscel-Făgăraş condus de Arnăuţoiu şi I.Gavrilă
Ogoreanu . În mişcarea de rezistenţă au fost implicate şi femei: Maria Plop, Maria
Jumbleanu şi Elisabeta Rizea din satul Nucşoara , zona Muscel-Argeş.
La sate , împotriva colectivizării s-au declanşat revolte şi răscoale
ţărăneşti .
În 1964 , prin Decretele 176 şi 411, Gheorghe Gheorghiu Dej elibera
ultimii 10410 deţinuţi politici , care ulterior au cunoscut alte etape ale represiunii
– domiciliu obligatoriu, verificările şi şantajul , lipsa locurilor de muncă adecvate.
S-au remarcat în acest sens :Doina Cornea , Ana Blandiana, Mircea
Dinescu , Vlad Georgescu, M.Botez, Gh.Ursu , Dan Petrescu.Unii intelectuali
aduceau critici regimului Ceauşescu la posturile de radio Europa Liberă şi
Vocea Americii.
Critici la adresa regimului Ceauşescu au adus şi lideri ai PCR:
1. La Congresul al 12 lea al PCR, C.tin Pârvulescu făcea reproşuri dure
la adresa politicii lui N.Ceauşescu pentru instaurarea dictaturii.
2. În martie 1989, şase foşti activişti ai PCR , Corneliu Mănescu,
Alexandru Bârlădeanu , Grigore Răceanu , Constantin Pârvulescu, Silviu
Brucan si Gheorghe Apostol au redactat o scrisoare lui Nicolae Ceauşescu prin
care făceau apel la :
1 – respectarea drepturilor omului şi a Constituţiei,
2 – încetarea ’’sistematizării’’ teritoriului şi a exportului de alimente
3- restabilirea prestigiului internaţional al României

În afara ţării l s-a creat un adevărat guvern în emigraţie 1949-1975 –Comitetul

Naţional Român.

Mai radicale au fost acţiunile de protest ale muncitorilor :

- greva minerilor din Valea Jiului din 1977, când 10.000 de mineri au
intrat în grevă la Lupeni , timp de o săptămână , sosind la faţa locului
N.Ceauşescu care le-a promis rezolvarea revendicărilor acestora, după care liderii
mişcării au fost arestaţi şi deportaţi în alte zone ale ţării.
- demonstraţia muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, când
muncitorii de la Uzinele ’’Steagul Roşu’’ şi ’’Tractorul’’ au traversat oraşul,
devastând sediul Comitetului Judeţean al PCR şi lansând pentru prima dată
lozinci anticeauşiste.Numeroşi participanţi au fost arestaţi şi judecaţi -300- iar 80
au fost deportaţi în alte zone cu domiciliu obligatoriu.

Construcţia democraţiei post decembriste

 În 1989 în majoritatea statelor comuniste din Europa popoarele au reuşit prin
mijloace paşnice să înlăture regimurile comuniste , fie prin negociere între
regimurile comuniste aflate la putere şi forţele politice din opoziţie în Polonia şi
Ungaria, fie prin demonstraţii de stradă şi manifestaţii în RDGermania şi
Cehoslovacia.Acest lucru a fost posibil datorită politicii de destinderi şi reforme
iniţiate de liderul sovietic Mihail Gorbaciov după 1985.Numai în România acest
proces s-a făcut prin vărsare de sânge deoarece au căzut în revoluţie peste 1.000 de
victime datorită represaliilor ordonate de dictatorul N.Ceauşescu împotriva revoltei
populaţiei.
Primele acţiuni împotriva regimului cominist din România au început la
Timişoara la 16 decembrie 1989, ca apoi acestea să fie continuate la Bucureşti la
21 decembrie 1989, iar la 22 decembrie 1989 N.Ceauşescu a fost înlăturat ,
puterea politică fiind preluată de un organ provizoriu Frontul Salvării Naţionale
(FSN) în fruntea căruia s-a aflat Ion Iliescu , care şi-a propus instaurarea unui
regim politic democratic şi edificarea statului de drept , cum se menţiona în
Comunicatul FSN din 22 dec.1989.
Principalele trăsături ale schimbării regimului politic au fost:
1- revenirea la pluralismul politic
2- organizarea de alegeri libere
3- structurarea şi manifestarea neingrădită a societăţii civile

În plan economic , reformele au vizat în principal :

1- trecerea de la economia centralizată de tip comunist la cea de piaţă
bazată pe proprietatea privată şi libera iniţiativă
Cadrul legal al noii evoluţii l-a reprezentat Constituţia din 1991, revizuită
în 2003, votata de Parlament la 21 noiembrie 1991 şi apoi de populaţie prin
referendum la 8 decembrie 1991.
Încă de la sfârşitul anului 1989, pe baza decretului din 31 decembrie 1989
s-au reinfiinţat vechile partide politice, PNŢ care şi-a luat numele de PNŢCD,
PNL şi PSD, dar
au apărut şi partide noi : FSN, Partidul Unităţii Naţionale Române şi
Uniunea Democratică a Maghiarilor din România.
În urma primelor alegeri libere după 1989 ,respectiv alegerile Parlamentare
din 20 mai 1990, acestea au fost câştigate de formaţiunea politică condusă de Ion
Iliescu ,FSN.
Alegerile din 1992 au fost câştigate de aceeaşi formaţiune politică denumită
atunci Frontul Democraţiei şi Salvării Naţionale (FDSN) , când Ion Iliescu a
fost ales ca preşedinte.
Prima schimbare paşnică de putere prin votul liber exprimat al alegătorilor
s-a produs după alegerile din noiembrie 1996, câştigate de Convenţia
Democratică din România (CDR ),înfiinţată la 24 iunie 1992 , când Emil
Constantinescu devine preşedinte al ţării.
 Alegerile din decembrie 2000 au fost câştigate de partidul condus de Ion
Iliescu, PDSR care ulterior şi-a luat numele de PSD, iar I. Iliescu a devenit din nou
preşedinte.
Alegerile din noiembrie 2004 , au fost câştigate de alianţa Dreptate-Adevăr
(DA) , formată din P.Democrat şi Partidul Naţional Liberal, alianţă condusă de
Traian Băsescu.
Revenirea la regimul politic democratic după prăbuşirea comunismului după
decembrie 1989 nu a fost lipsită de momente de tensiune , aşa cum au fost :
- conflictul inter-etnic de la Tg.Mureş din martie 1990
- fenomenul manifestaţiei maraton din Piaţa Universităţii din Bucureşti
din aprilie-iunie 1990, care a culminat cu evenimentele din 13-15 iunie .
- descinderile minerilor în capitală (mineriade) în iunie 1990, septembrie
1991, 1999
Progresele realizate de România în construcţia democraţiei post decembriste
pe plan internaţional , prin admiterea României în NATO din aprilie 2004
şi apoi în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

ATITUDINEA STATELOR DEMOCRATICE FAŢĂ DE

REGIMURILE POLITICE TOTALITARE
 Statele democratice au avut o atitudine , fata de regimurile politice
totalitare, care a fluctuat in timp, astfel dupa revolutia bolsevica din Rusia
1917,statele democratice SUA , Marea Britanie,Franta, Japonia au intervenit
direct, trimitand trupe in razboiul civil din Rusia, sau indirect sprijinind opozitia
armata din Rusia.Motivele acestei interventii au fost generate de faptul ca
bolsevicii au inceract sa exporte revolutia lor si in alte tari atacand Polonia, apoi
revolutia Spartakista de la Berlin 1918 sau Rep.Sovietica a Sfaturilor din
Ungaria in Martie 1919, urmata de un regim ultranationalist conds de
Miklos Horty- instalat tot in 1919..
Anticomunismul promovat de Italia fascista si Germania nazista explica
incercarea Angliei si Frantei de a ajunge la o intelegere cu aceste tari,
promovand fata de ele o politica conciliatorista.Un alt factor a fost
nemultumirea SUA fata de unele prevederi ale tratatului de pace Paris-
Versailles, fapt ce explica politica lor izolationista in plan extern, adica de
neinterventie in jocul diplomatic europen, favorizand dezvoltarea regimurilor
totalitare din Europa.
Au fost si incercari de limitare a influentei regimurilor totalitare prin :
- initierea unor aliante si tratate internationale cum a fost Mica Intelegere
1921 (alianta regionala intre Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia)
- Intelegerea Balcanica 1934 ( intre Romania, Grecia, Turcia si
Iugoslavia)
- Pactul Briand - Kellog 1928 ,
toate avand ca scop izolarea militara si diplomatica a unor state revizioniste
:Germania , Bulgaria si Ungaria.
Un alt instrument al statelor democratice a fost crearea Legii (Societatii )
Natiunilor in 1919 , avand ca scop asigurarea pacii internationale si sa
elimine razboiul ca instrument al relatiilor internationale, dar nu dispunea
de mijloacele necesare pentru a face respectate recomandarile Adunarii
Societatii Natiunilor dovada : esecul embargoului impus Italiei in 1936,
dupa ce atacase Etiopia (Abisinia) sau esecul recomandarii de neinterventie
in razboiul civil din Spania 1936-1939, dintre republicani si trupele
generalului Franco, sprijinit masiv de statele fasciste(Germania si Italia).
Dupa 1945 statele democtarice si-au dat seama de pericolul reprezentat
de URSS pentru libertatea si reconstructia democratica a Europei.
Inca din 1947 Statele Unite ale Americii au initiat “ politica de stavilire” a
expansiunii comunismului in Europa de vest si restul lumii, conceputa de
diplomatul american George Kennan , dar initiata de presedintele Harry
Truman care a fost si “prima reactie “a lumii libere fata de totalitarismul
comunist.
Un “prim rezultat” al acestei politici a fost adoptarea de SUA a Planului
Marshall la 6 iunie 1947, care prevedea sprijin economic si financiar
consistent pentru statele europene a caror economie fusese ruinata de al 2 lea
 razboi mondial , sprijin de care au beneficiat doar statele din apusul Europei ,
deoarece URSS a refuzat acest plan si a interzis si tarilor care erau in sfera sa
de influenta sa accepte acest plan.
Al doilea rezultat al acestei politici a fost crearea la 4 aprilie 1949 a unei
aliante politice si militare (NATO), avand ca scop sa dea riposta URSS –
ului in caz de atac asupra Europei de Vest. Alianta din care au facut parte
SUA , Canada si 10 state europene la infiintare in 1949.
Tot un rezultat al acestei politici au fost si razboaiele purtate de SUA si aliatii lor
in Coreea 1950- 1953 si razboiul din Vietnam 1961 -1975, dar numai razboiul
din Corea a fost un succes pentru americani si aliatii lor.
Prevederile pacii de la Paris –Versailles au fost principala sursa de conflict
diplomatic dupa PRM (1918) , cel cu Germania , obligata sa plateasca uriase
despagubiri de razboi, sa abandoneze orice pretentii coloniale si sa renunte
complet la propria armata.Germania pierdea : 13% din teritoriu, 12% din
populatie, 48% din minereurile de fier, 15% din productia agricola, la care
se adauga criza economica , inflatia galoanta si mai ales ocupara de catre
francezi a zonei demilitarizate a Ruhrului (1923).
In Italia comunistii declanseaza greve de proportii in 1920.Intre anii 1923 –
1928 s-a produs o crestere economica si a consumului ( boom-ul economic
american), din America patria laissez-faire-ului pornind si marea criza
economica din anii 1929-1933.
Divizarea continentului European s-a produs dupa 1945 cand s-au instaurat
regimuri comuniste in toate statele ocupate de Armata Rosie
(Polonia,Cehoslovacia, RDG,Ungaria, Iugoslavia, Albania si Romania).
Granita de vest a unor state comuniste ca :RDG, Ungaia si Cehoslovacia a fost
puternic militarizata cu mii de km de sarma ghimpata si posturi de observatie.
Un simbol al divizarii Europei a fost zidul Berlinului ridicat in 1961 de
autoritatile comuniste din RDG la presiunea URSS.Tot in 1961 s-a declansat si
Criza Rachetelor Cubaneze provocata de URSS care a instalat rachete
nucleare in Cuba provocand riposta energica a presedintelui John Fitzerald
Kennedy asasinat ulterior in 1963 , vinovatul de aceasta criza fiind Nichita
Hrusciov , dar si de infrangerea revolutiei anticomuniste din Ungaria 1956.
Erodarea sistemului comunist s-a produs treptat inca din 1949 cand
Iugoslavia a fost prima tara comunista care si-a manifestat independenta fata
de Moscova.In 1953 s-au declansat primele miscari antisovietice in RDG la
Berlin , care au fost inabusite.In 1956 s-a declansat revolutia din Polonia si
revolutia anticomunista din Ungaria inabusita de trupele sovietice din ordinal lui
Hrusciov.
In 1968 s-a declansat miscarea refomatoare anticomunisa din
Cehoslovacia inabusita de trupele sovietice si cele ale unor tari membre ale
Tratatului de la Varsovia , alianta militara a statelor comuniste in frute cu URSS,
create in 1955.
 La invadarea Cehoslovaciei au participat si trupe din RDG ,Ungaria ,
Bulgaria si Polonia .Romania a fost singura tara care a refuzat sa participe cu
trupe la inabusirea acestei miscari.Intre anii 1970- 1989 s-a produs si
falimentul economic al sistemului comunist care nu putea sa satisfaca nevoile
de baza ale populatiei si sa renunte la represiune impotriva adversarilor
sistemului comunist.
Impotriva sistemului comunist s-a declansat o puternica miscare de
desidenta, deoarece opozantii regimului comunist fiind persecutati de autoritati ,
au adevenit adevarate simboluri internationale ale luptei pentru drepturile
omului:
-Vaclav Havel in Cehoslovacia
-Bronislaw Geremek – din Polonia
-Adam Michnik – din Polonia
Aventura URSS din razboiul din Afganistan 1979 -1988 , revolta muncitorilor
polonezi si apartia primului sindicat liber in lumea comunista, numit
Solidaritatea din Polonia, in noiembrie 1980 au marcat inceputul sfarsitului
regimurilor comuniste.
Reformele lui Mihail Gorbaciov dupa 1985 au accelerat si ele
prabusirea regimurilor comuniste.In unele tari, Polonia si Ungaria, caderea
regimului comunist s-a produs in urma unor negocieri intre partidele comuniste
aflate la putere si fortele de opozitie , facandu-se trecerea la pluralism politic si
democratie.
In alte tari ca Cehoslovacia si RDG inlaturarea liderilor comunisti s-a
produs in urma unor mari manifestatii de strada.Singura tara in care caderea
comunismului s-a facut prin varsare de sange a fost Romania.
Comunismul s-a prabusit si in URSS, cand statul a disparut oficial in 1991.

Statul de drept, statul totalitar si problematica

drepturilor omului
 Aceasta problematica dateaza din antichitate cand au aparut primele
coduri de legi.Teoria drepturilor omului a aparut in secolul 18 numit
Epoca Luminilor, cand au fost elaborate primele documente:
- Declaratia de Independenta din 4 iulie 1776, adoptata de
revolutia americana
- Declaratia Drepturilor Omului si Cetatenilor 26 august 1789,
adoptata de revolutia franceza.
Aceste documente au fost apoi dezvoltate dupa 1945, cand
Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a a doptat la 10 decembrie 1948
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, iar in Europa in 1950 s-a
adoptat Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Se disting mai multe tipuri de drepturi si libertati cetatenesti:
1. ‘’Drepturile civile “ aparute inca din Epoca Luminilor cum a fost
libertatea persoanei, a constiintei, a cuvantului, libertatea de exprimare
- dreptul de participare la guvernare, drepturi consemnate in cele
doua declaratii din secolul 18 din Epoca Luminilor
2 Drepturi politice:
- dreptul la vot (sec.19)
3 Drepturi sociale:- aparute tot in secolul al 19 lea
- dreptul la ocrotirea sanatatii,
- dreptul la educatie
- dreptul la ocrotire sociala
Statul de drept este inseparabil de problematica drepturilor omului
si democratie.Statul totalitar instaurat si condus prin violenta si teroare a
incalcat sistematic drepturile omului ,ajungandu-se la adevarate crime
impotriva umanitatii:
1.in al doilea Razboi Mondial s-a produs drama Holocaustului ,
exterminarea evreilor
2.Gulagul sovietic
3.Genocidul impotriva unor popoare ca: polonezi, rusi, sarbi, tigani.
Cu exceptia nazismului toate regimurile totalitare s-au instaurat
prin violenta, toate au promovat o politica antidemocatica, iar educatia si
invatamantul au fost subordonate educatiei tineretului in spiritul
atasamentului fata de regim.

CONSTITUŢIILE COMUNISTE
 Au următoarele trasături comune:
- sunt inspirate din cea sovietică stalinistă (1936)
- înlocuiau suveranitatea naţională si regimul reprezentativ in art.31 la
1866 , art .33 în 1923 şi art.29 în 1938 cu sintagma “Puterea poporului “
”întreaga putere în stat emană de la popor si aparţine poporului “,
partea a 2 a Constituţia din 1948
- ridicau la rangul de forţă politică conducătoare partidul unic numit
Partidul Muncitoresc Roman ( PMR) din febr.1948 - iulie 1965 şi
Partidul Comunist Roman (PCR) din iulie 1965 – dec.1989, singurele
partide care puteau depune candidaturi pentru organul suprem al puterii de
stat : Marea Adunare Nationala(MAN) si cele locale Sfaturile Populare
- excludeau orice altă organizaţie politică de la actul guvernării în afară de
partidul unic
- au suspendat controlul parlamentar prin opozitie
- statul care fusese in neutralitate primeşte de la comunişti funcţii precise
1.- constituirea proprietăţii socialiste asupra mijloacelor de
productie
2. - planificarea economiei
3. - reprimarea energică a tuturor adversarilor regimului
comunist
Organul suprem ramâne în toate Constituţiile comuniste Marea Adunare
Naţională, un Parlament Unicameral (Senatul desfinţat în 1946) ales prin
vot universal, dar numai pe listele partidului unic PMR sau PCR.
- ca urmare a etatizării (naţionalizării) proprietăţii şi a planificării
economiei , drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în aceste constituţii mai
funcţionau doar în măsura în care nu erau contra ordinii democratice
stabilite prin Constituţia din 1948 sau nu contraveneau intereselor celor
ce muncesc şi orânduirii socialiste cum se arăta în constituţiile
comuniste din 1952 şi 1965.
- au legitimat totalitarismul comunist şi oprimarea
- au încetat odată cu izgonirea lui Ceauşescu la 22 decembrie 1989, când
Comunicatul Frontului Salvării Naţionale în 10 puncte afirma
necesitatea organizării de alegeri libere şi separarea puterilor în stat.

CONSTITUŢIA din 13 aprilie 1948

 După dizolvarea Parlamentului în martie 1948 s-au organizat
alegeri pentru noul organ reprezentativ suprem MAN.Ea a avut ca scop
legitimarea noului regim de extremă stângă comunismul, de inspiraţie
sovietică.Noua Constituţie adoptată la 13 aprilie 1948, consfiinţea noua
titulatură a statului ‘’Republica Populară Română’’(RPR) ca stat popular ,
suveran , unitar şi independent, arătând că întreaga putere în stat emană de
la popor şi aparţine poporului, care îşi exercită puterea prin organe
reprezentative alese prin vot universal , egal ,direct şi secret.
Organele puterii şi ale administraţiei de stat :
1. Marea Adunare Naţională (MAN)– unic organ legislativ
2. Prezidiu MAN – răspundea în faţa MAN-ului
3. Guvernul -organ executiv şi administrativ care răspundea în faţa MAN
şi a Prezidiului MAN.Sarcina sa era de conducere administrativă a ţării.

Instanţele judecătoreşti erau:

a) judecătoriile populare
b) tribunalele
c) Curtea Supremă
În această constituţie pentru prima dată nu se mai prevedea nimic de
caracterul indivizibil sau inalienabil al statului.În art.1 se configura noua
formă de guvernământ republica .Introducea în definirea statului
termeni noi: popular, independent şi suveran (cu rol propagandist,
deoarece România era ocupată de Armata sovietică, până la 1958).În
constituţie erau prevăzute drepturile şi libertăţile cetăţeneşti , chiar şi
egalitatea în faţa legii fără deosebire de naţionalitate, rasă , religie, sex sau
grad de cultură.
Ca drepturi erau prevăzute : dreptul la muncă, la odihnă şi la
învăţătură.
Ca libertăţi :libertatea conştiinţei , religioasă, a presei, a
cuvântului , a întrunirilor, a mitingurilor şi manifestelor.Toate aceste
pevederi erau aparent democratice, dar nu erau garantate , ba chiar
încălcate sistematic.
Femeia căpăta egalitate cu bărbatul, inclusiv salarizare egală, minorităţile
se bucurau de toate drepturile, iar sănătatea publică şi protecţia familiei
erau organizate şi protejate de stat. Dreptul de a alege îl aveau toţi
cetăţenii de la 18 ani în sus, iar de a fi ales de la 23 de ani în sus.
Constituţia prevedea şi restricţii politice:
1.persoane interzise
2.persoane lipsite de drepturi civile şi politice
3.persoane nedemne
4.cei acuzaţi de activitate fascistă, hitleristă sau ostilă URSS-ului.
 Constituţia avea titlul special care nu se mai regăseşte în cele anterioare,
intitulat ‚’’Structura social- economică’’ în care se preciza că în RPR
mijloacele de producţie aparţin statului ca bunuri ale întregului popor sau
organizaţiilor cooperatiste, deschizându-se calea naţionalizărilor
comuniste.Constituţia nu mai prevedea principiul separării puterilor în
stat deoarece legislativul şi executivul se confundau.

MAN-ul avea cele mai multe prerogative:

1.alegerea Prezidiului MAN (primul preşedinte MAN – Constantin
I.Parhon )
2.forma guvernul
3.modifica constituţia
4.stabilea numărul, atribuţiile şi denumirile ministerelor.
5.vota bugetul, stabilea impozite
6.consulta poporul prin referendum
7.acorda amnistie
8.vota legile

Prezidiul MAN îşi desfăşura activitatea între sesiunile MAN şi avea

următoarele prerogative:
1.convoca MAN în sesiuni ordinare şi extraordinare
2.emitea decrete
3.interpreta legile votate de MAN
4. acorda graţiere şi comuta pedepse
5.conferea decoraţii şi medalii
6.reprezenta statul în relaţiile internaţionale
7. acredita şi rechema la propunerea guvernului pe ambasadori
8.numea şi revoca miniştrii la propunerea preşedintelui Consiliului de
miniştrii (Guvernul)
9.stabilea gradele militare şi rangurile diplomatice

CONSTITUŢIA din septembrie 1952

(’’Constituţia construirii socialismului’’)

Constituţia din sept.1952 apare în condiţiile unor epurări în rândurile

partidului (PMR) în 1952.
Ea reflecta procesul de sovietizare şi stalinizare a ţării, fiind elaborată
într-un moment de subordonare completă a statului nomenclaturii de
partid.Spre deosebire de cea din 1948, care a fost elaborată imediat după
desfiinţarea completă a vechiului regim, odată cu înlăturarea monarhului
(regelui) la 30 decembrie 1947(Mihai) .Aceasta a fost votată de MAN şi
denumită ‚’’Constituţia construirii socialismului’’.Ea consacra rolul
determinant al sectorului socialist în economia naţională şi statua că partidul
unic era forţa politică conducătoare.Ea stabilea principiile orânduirii sociale şi
de stat.Sistemul electoral rămânea acelaşi din 1948, inclusiv restricţiile în plan
politic şi sistemul organelor de stat.Ea stabilea că RPR a apărut ca rezultat al
eliberării ţării de sub jugul fascismului.
Tribunalele apărau regimul democraţiei populare:ea preciza că baza
puterii populare o reprezenta alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea
muncitoare, iar proprietatea socialistă avea 2 forme :
1.proprietate socialistă de stat – ca bun comun al poporului
2.proprietate cooperatist – colectivistă- ca proprietate a gospodăriilor agricole
colective şi ale organizaţiilor cooperatiste
Organele puterii şi ale administraţiei de stat erau identice ca cele din 1948:
1.MAN- organ suprem al puterii de stat
- unicul organ legiuitor
- era ales pe 4 ani
2.Consiliul de Miniştrii – organ executiv suprem la dispoziţia RPR
3.Justiţia – formată din: tribunale judecătoreşti, populare , regionale şi
Tribunalul Suprem.
Constituţia preciza că mijloacele de producţie şi bogăţiile subsolului aparţineau
statului.Ea menţiona şi noile forme de proprietate ( de stat şi colectivă):
- Sistemul planificat al economiei
- Monopolul statului asupra comerţului
- Rolul conducător al PMR

CONSTITUŢIA din 21 august 1965

Adoptată după venirea lui Ceauşescu , preciza în art.1 noua denumire a

ţării de Republica Socialistă România (RSR) , ţară caracterizată ca stat
al oamenilor muncii de la oraşe şi sate , suveran, independent si unitar
.Constituţia preciza că statul socialist organiza , conducea şi planifica
economia naţională şi apăra proprietatea socialistă.
Organele puterii şi ale administraţiei de stat erau:
1.MAN –ul organ suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor
2.Consiliul de Stat- organ suprem al puterii de stat, dar cu activitate
permanentă
3.Preşedinte al RSR, prin legea nr.1 din 28 martie 1974 care modifica
constituţia şi care a preluat atribuţiile Consiliului de Stat (1961) în
locul Prezidiului MAN, desfiinţat atunci.
 În constituţia din 1965, spre deosebire de cea din 1948 şi cea din 1952 nu
mai erau restricţii privind exercitarea drepturilor politice.Erau prevăzute
drepturi şi libertăţi: a cuvântului, a presei, a întrunirilor, demonstraţiilor,
mitingurilor, dar care nu puteau fi folosite în scopuri potrivnice societăţii
socialiste şi intereselor oamenilor care muncesc.
Guvernul păstra denumirea Consiliul de Miniştrii denumit organ
suprem al administraţiei de stat.
Tribunalele şi procuratura erau subordonate partidului unic.Constituţia
consfiinţea caracterul socialist şi cooperatist al proprietăţii şi economiei.
Ea a avut 2 modificări:
1.- 1968 când a avut loc reorganizarea administrativă a teritoriului,
introducea termenului de judeţe ca forme de administraţie locală în locul
raioanelor şi regiunilor de inspiraţie sovietică şi termenul de municipii
pentru oraşele mari.
2.- 1974 când s-a creat funcţia de preşedinte al RSR (primul preşedinte
Nicolae Ceauşescu) ales de MAN şi avea prerogative foarte largi.

CONSTITUŢIA din 1991

Constituţia din 1991 reinstaura :

- statul de drept
- revenirea la democraţie ,
- separarea puterilor în stat
- pluralism politic.

După căderea regimului comunist era necesară o nouă constituţie.Ea

consacra noul caracter al statului cu numele de România ca stat: naţional,
suveran, independent şi indivizibil, al cărui teritoriu e inalienabil.S-a
păstrat forma de guvernământ- republica.Această constituţie a fost
votată de MAN (Parlament) la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin
referendum la 8 decembrie 1991.
În art.1 se consacra că România devenea stat de drept , democratic şi
social.
Art.2 consacra principiul suveranităţii naţionale , deoarece preciza că
suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin organele
sale reprezentative şi prin referendum.Constituţia reintroducea principiile
de bază ale funcţionării statului democratic.
Cuprindea drepturi noi:
- libertatea circulaţiei,
- iniţiativa legislativă a electoratului ,
 - dreptul la viaţă,
- dreptul la integritate fizică şi psihică
- dreptul la informaţie, la învăţătură
- dreptul la vot (toţi cetăţenii peste 18 ani); votul era universal, secret, egal,
direct şi liber exprimat (nu obligatoriu)
- dreptul de a fi ales,
- libertatea întrunirilor şi a opiniei
- dreptul la proprietate, care e inviolabil, iniţial ocrotită de stat în
Constituţia din 1991, iar după modificarea din 2003 acest drept e garantat
de stat ca în 1923.
Tot după modificarea din 2003 , apare dreptul de a fi ales în Parlamentul
European, preşedintele e ales pe 5 ani şi se desfinţează serviciul militar
obligatoriu.Această modificare permitea aderarea României la Uniunea
Europeană.
Constituţia a reintrodus separarea puterilor în stat :
1.Puterea legislativă – Parlamentul Bicameral , ca organ reprezentativ
suprem şi unica autoritate legiuitoare, deputaţii şi senatorii ca şi guvernul
având drept de iniţiativă legislativă
2.Puterea executivă – Preşedintele şi Guvernul
Preşedintele reprezintă statul român în relaţiile cu alte state , e ales prin vot
universal, direct, secret, egal şi liber exprimat, pe 5 ani (din 2003) , cel mult
2 mandate , e garantul independenţei , unităţii şi integrităţii teritoriale şi
veghează la respectarea constituţiei., exercită funcţia de mediere între
puterile statului şi între stat şi societate, promulgă legile, veghează la buna
funcţionare a autorităţilor publice.
Guvernul reprezintă puterea executivă, elaborează proiecte de legi (votate de
Parlament), dreptul de iniţiativă legislativă ca şi deputaţii şi senatorii, asigură
realizarea politicii interne şi externe şi exercită conducerea administraţie
publice
3.Justiţia e independentă , e reprezentată de instanţele de judecată în
frunte cu Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
S-au creat şi noi instituţii:
1.Curtea Constituţională- se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor
2.Avocatul Poporului- desemnat de Senat pe 4 ani şi care apără drepturile
şi libertăţile cetăţenilor.Teritoriul ţării este organizat în comune, oraşe şi
judeţe.În condiţiile legii unele oraşe sunt declarate municipii.
VOTUL UNIVERSAL

1. FRANTA 1848
2. DANEMARCA 1849
3. GRECIA 1864
4. GERMANIA 1871
5. SPANIA 1889
6. BELGIA 1893
7. NORVEGIA 1905
8. PORTUGALIA 1908
9. M. BRITANIE si ROMANIA 1918
10. SUA 1920
Dominatia slavilor asupra teritoriilor de la sud şi nord de Dunăre s-a destramat
in secolul 9-13 .
Autonomiile româneşti fiind in pericol de a fi anihilate de Imperiul Bizantin la
sfarsitul sec 12 şi de regatul maghiar, dupa anul 1000 când s-a creştinat ,dar
şi succesivele imperii ale stepelor ‘’peceneg, cuman si tătar “ Toate aceste
conglomerate plurietnice si-au exercitat domnia in diferite perioade asupra
spatiului romanesc .
-Ţările Româneşti – la rasarit de Carpati –Moldova - Tara Sipenitiului
atestată la anul 1000 de tradiţia istorică
- la sud de Carpati – Tara Severinului atestata in 1247 , anterior
Regatul Maghiar crease o marca (Andrei al 2 lea )de aparare Banatul de Severin
- intre Dunare si Mare ,in Dobrogea - Tara Cavarnei 1230 (intre Mangalia si
Cavarna)
- in Transilvania – Ţări Româneşti -1.Ţara Făgăraşului – 1222
2.Ţara Bârsei – 1222
3.Ţara Haţegului – 1247
4.Ţara Maramureşului -1299
Secuii erau de origine turcică
Sasii erau de origine gemana
Nicolae Iorga a numit locul ingust Posada- unde s-a dat lupta între Basarab I şi
Carol Robert de Anjou la 9-12 noiembrie 1330.

1401 la Suceava s-a înfiinţat prima Mitropolie a Moldovei de Petru I

Muşat 1386-1387 , recunoscută de Patriarhia din Constantinopol la 1401-1402.

Roman I a instituit primul in Moldova domnia autocrata în 1393 când se intitula

‚’’domn , singur stăpânitor din munte până la mare’’
TATOS , SESLAV si SATRA – conducători politici din Dobrogea în secolul 11 ,
de origine pecenegă.

Al doilea demnitar dupa domnitor in Tara Romaneasca era Banul Olteniei, in

Moldova era Portarul Sucevei

SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI

CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ŞI LA ÎNCEPUTUL MODERNITĂŢII

Situaţia internaţională (sec. 14 – 17 ) . In sec. 14 Polonia si Ungaria se

aflau in stadiul de crestere a puterii lor, a fortelor, iniţiind o acţiune militară de
lungă durată încercând să-şi impună hegemonia asupra Tarilor Romane. La
jumatatea sec. 14 s-a produs declinul statului tătăresc, al Hoardei de Aur care a
permis ascensiunea Ungariei, Poloniei, Lituaniei si Cnezatului Moscovei.
Tot in secolul 14 a început şi expansiunea otomană în Peninsula Balcanică,
sultanul Baiazid I atingând linia Dunării după ce a ocupat taratele Bulgare de
Târnova 1393 si Vidin 1396.La aceasta au contribuit mai mulţi factorii :
- divizarea taratelor bulgare
- luptele interne din Imperiul Bizantin
- descompunerea taratului Sârb, care atinsese apogeul puterii sale în timpul
lui Ştefan Duşan (1331 -1355)
In secolul 15 devine o constanta ascensiunea şi expansiunea Imperiului
Otoman, iar sec. 16 devine epoca de maximă culminaţie a puterii si expansiunii
otomane. In vremea Sultanului Soliman cel Mare 1520 – 1566, care a ocupat
in 1521 cetatea Belgradului , a zdrobit armatele maghiare in 1526 la Mohacs.
Ungaria a devenit paşalâc turcesc in 1541 ,iar Transilvania principat autonom
sub suzeranitatea Portii.
In a doua jumatate a sec.16, situaţia Tarilor Romane a fost influenţată de
lupta pentru dominaţie asupra lor de către Imperiul Otoman , Imperiul
Habsburgic şi de Polonia.
Rezistenţa anti- otomană a Tarilor Romane in sec. 14 – 16 s-a materializat
intr-un război cu Poarta care a fost unul asimetric, adică de inferioritate
numerică a Tarilor Romane, de aceea acest război a fost unul de uzură,
îndelungat, având ca rezultat o pace favorabila Tarilor Romane.
Strategia Tarilor Romane a fost defensivă, conjugată uneori cu ofensiva pe care
a folosit-o mai ales Iancu de Hunedoara.
Datorita disproporţiei de forţe , românii au fost obligaţi să evite bătăliile
decisive, preferând luptele de hărţuire ca să împiedice pe otomani să-şi
valorifice superioritatea in oameni. Tactica preferată a Tărilor Române a fost a
pamântului pârjolit, când se distrugeau recoltele,vegetaţia şi locuinţele , iar
populaţia se retragea in locuri greu accesibile, creându-se un gol demografic si
economic, care făcea imposibilă aprovizionarea inamicului şi obţinerea de
informaţii sau nimicirea detaşamentelor plecate dupa hrană.

Marea boierime a dat dovadă de inconsecvenţă, actionând diferit in funcţie de

context :
- când apărea pericolul de transformare a ţării in paşalâc, boierii sprijineau
efortul militar al domniei;
- când părea posibilă negocierea cu turcii, boierii abandonau lupta si
preferau tratativele cu Poarta.
 Boierimea ca si Domnul avea acelaşi obiectiv, salvarea fiintei statale a
Tărilor Române. Spijinul extern trebuie şi el plasat in continuarea cruciadelor
târzii, dar datorită divergenţelor dintre aceste puteri creştine (Ungaria şi
Polonia ) a făcut ca acest ajutor să nu fie la nivelul aşteptat nici din partea
Poloniei şi nici din partea Ungariei. In urma războaielor multiseculare cu Poarta,
Tările Române şi-au păstrat fiinţa statală în timp ce state mult mai puternice
( bizantin, ungar, bulgar şi sârb) au fost ocupate de otomani.
Ţările Române în lupta antiotomană au încercat să creeze şi un front comun din
raţiuni militare , diplomatice , dar şi din conştiinţa incipientă a unităţii de neam
şi interese , sau din dorinţa de a-şi păstra religia.
1.Mircea cel Bătrân a iniţiat primul politica Blocului românesc
având o legătură strânsă cu domnii de la răsărit de Carpaţi (Moldova).
2.Iancu de Hunedoara a luptat alături de Ţara Românească şi Moldova
impunând în aceste ţări domni favorabili luptei anti-otomane Vlad Dracul
(1442) Vladislav al 2 lea (1448) şi Vlad Ţepeş (1456).
În Moldova a impus ca domn pe Petru al 2 lea de la care a primit cetatea
Chilia ( 1448 )şi Bogdan al 2 lea .
3.Ştefan cel Mare a continuat şi el această politică impunând domn favorabil
luptei anti- otomane în Ţara Românească .Petru Rareş fiul lui Ştefan cel Mare
a fost un precursor al lui Mihai Viteazul care a devenit adevăratuş stăpân al
Transilvaniei după victoria de la Feldioara asupra unui pretendent la tronul
Ungariei , iar Mihai Viteazul a realizat la 1600 planul dacic, adică prima unire
a Tărilor Române .
Mircea cel Bătrân a fost primul voievod care a apărat Ţara Românească
de pericolul otoman , deşi la începutul domniei, el s-a confruntat cu regatul
ungar care revendica Banatul de Severin.Încă din 1388 a intrat în conflict cu
Poarta , ca urmare a intervenţiei la sud de Dunăre , când a anexat Dobrogea la
Ţara Românească în 1388, intrând în conflict cu turcii sau datorită sprijinului
acordat Tarului de Vidin (Stratimir) sau intervenţiei în 1389 în favoarea
sârbilor, fapte care au făcut inevitabil conflictul său cu otomanii.Ca să se apere
de pericolul maghiar în 1389 la Radom , el a încheiat o alianţă prin intermediul
domnului Moldovei - Petru I Muşat cu regele Poloniei Vladislav Iagello,
alianţă care avea caracter anti-maghiar, reînoită la Lublin în 20 ianuarie 1390.
Episodul luptelor cu Poarta s-a continut după 1388, când akingii atacă
Ţara Românească iar , Mircea atacă în 1392 bazele lor de la sud de Dunăre.
Principala luptă dintre Mircea şi Baiazid s-a dat la Rovine, unde turcii au
suferit o grea înfrângere (dupa unele surse) la 10 oct.1394, sau la 17 mai 1395.
Dar o parte din boieri l-au sustinut pe Vlad Uzurpatorul , astfel că
Mircea şi Vlad îsi împart conducerea ţării până în 1397.În asteptarea unei noi
ofensive turceşti Mircea a încheiat un tratat de alianţă cu regele maghiar
Sigismund de Luxemburg la 17 martie 1395 la Braşov . Aceasta a fost de
fapt prima alianţă antiotomană din sud estul Europei , pe picior de egalitate ,
dovadă faptul că regele maghiar îi recunoaşte dreptul asupra Banatului de
Severin, Făgăraşului şi Amlaşului..Fidel cauzei creştine, Mircea a participat în
1396 la o cruciadă europeană antiotomană împreună cu cavalerii burgunzi
,germani, englezi, iniţiate de regele Sigismund de Luxemburg, unde oastea lui
Mircea şi cea a regelui maghiar au suferit un mare dezastru în lupta de la
Nicopole din 25 sept 1396.
În 1397 el reuşeşte să-şi restaureze domnia, înlăturându-l pe Vlad
Urzurpătorul sustinut de turci.După ce Baiazid I a fost înfrânt şi luat prizonier
în bătălia de la Ankara 1402 de către conducătorul mongolilor Timur Lenkh.
Imperiul Otoman a intrat în criză deoarece au început luptele pentru tron între
fii lui Baiazid .Mircea a intervenit în aceste lupte din dorinţa de a împiedica
creşterea puterii otomane .El a sprijinit pe doi dintre pretendenţii la tron , mai
intai în 1409 , cand apăruse pericolul de consolidare a imperiului de Soliman ,
el l-a sprijinit pe Musa , care cu ajutorul său şi al lui Ştefan Lazarevici, despot
al Serbiei, Musa reuşeşte să preia conducerea părţii europene a imperiului în
1411.
Domnia lui Musa 1411 -1413 a marcat apogeul politic şi diplomatic al lui
Mircea , fapt ce explică stăpânirea unui teritoriu destul de mare la sud de
Dunăre , cum rezultă din titulatura sa din 1406, unde arăta că era domn a
toată Ţara Ungro-Valahiei (Ţara Românească) a părţilor de peste munţi
(Banatul de Severin , Făgăraşul şi Amlasul ) Bugeacul şi Chilia şi ambele
părţi ale Padunoviei (Dunării) până la Marea cea Mare (Marea Neagră )
şi a Cetăţii Dârstor.Spre neşansa lui Mircea , Musa a fost ucis de fratele său
mai mic Mahomed 1413-1421 care a adus sub stăpânirea sa şi partea europenaă
şi cea asiatică a imperiului.
În 1416 Mircea intervine a doua oară în sprijinirea unui pretendent la
tronul lui Baiazid I sprijinind pe Mustafa , dar şi acesta e înfrânt de Mohamed,
care pentru a se răzbuna pe Mircea , la începutul anului 1417 , o armată
condusă chiar de el invadează Ţara Românească , anexează Dobrogea şi
impune lui Mircea plata tributului .Tot acum turcii ocupă cetaţile Turnu şi
Giurgiu, de aceea Mircea a fost nevoit să încheie pacea cu sultanul care garanta
autonomia ţării şi credinţa locuitorilor.
La sfârşitul domniei lui Mircea sau în timpul domniei fiului său Mihail I
1418 – 1420 au fost cucerite de otomani : Dobrogea, Turnu, Giurgiu şi Ţara
Românească obligată să plătească permanent tribut în schimbul recunoaşterii
autonomiei ţării.În timpul lui Mircea , Ţara Românească a cunoscut cea mai
mare întindere teritorială, el fiind şi ctitor al Mânăstirii Cozia.

Alexandru cel Bun 1400-1432 a organizat statul , dregatoriile şi

Biserica.Îm politica externă a manevrat cu abilitate între Polonia şi Ungaria ,
recunoscând ca şi Petru I Muşat suzeranitatea regelui polon Vladislav
Iagellopentru a se pune la adăpost de pericolul unguresc, care dorea să
controleze principalul punct comercial, Chilia, situat pe drumul Moldovenesc
care lega Europa Centrală şi Apuseană de Marea Neagră, prin sudul Poloniei.
 Pericolul reprezentat de Polonia şi Ungaria reiese din Tratatul de la
Lublau din 15 martie 1412, dintre regii Poloniei şi Ungariei , care îşi
împărţeau Moldova în cazul în care Alexandru nu ar fi participat la o expediţie
antiotomană.Tratatul nu a intrat în vigoare , deoarece şi-a respectat
angajamentele faţă de suzeranul său , regele polon sprijinindu-l pe acesta în
lupta împotriva teutonilor la Grunwald în 1410 şi Marienburg în 1422 , unde
alături de armatele polone victorioase a luptat şi oştirea moldovenească .În
1420 el a avut prima confruntare cu Imperiul Otoman care a încercat să
ocupe fără succes Chilia şi Cetatea Albă.Spre sfârşitul domniei s-a apropiat de
Ungaria şi a sprijinit încercarea de constituire a unui stat lituanian ca să
stabilească puterea politică a Poloniei.
În Transilvania datorită situaţiei dificile a ţărănimii , s-a declanşat
Răscoala de la Bobâlna în 1437 , care a fost înăbuşită cu cruzime , când s-a
încheiat şi înţelegerea dintre stările privilegiate numită Unio-Trium –
Naţionum , prin care românii erau excluşi din definitiv din viaţa politică şi
religioasă.

Iancu de Hunedoara 1441 – 1456 era originar dintr-o familie din Ţara
Românească .El a fost Ban de Severin în 1438, apoi Comite al secuilor şi în
1446, guvernator al Ungariei.El a acţionat ca şi Mircea cel Bătrân în formarea
unui Bloc românesc anti- otoman împreună cu Ţara Românească şi Moldova ,
de aceea a impus la conducerea acestora domn favorabil luptei anti-otomane în
Ţara Românească (Vlad Dracul , Vladislav al 2 lea şi Vlad Ţepeş în Ţara
Românească ) Petru al II lea şi de Bogdan al 2 lea de la care a obţinut Cetatea
Chilia în 1448.El a început luptele cu turcii încă din 1442, când a respins un
atac otoman în Transilvania după care i-a atacat pe turci în Ţara Românească ,
obţinând victoria asupra lor pe râul Ialomiţa în septembrie 1442.
In 1443-1444 el a declanşat campania cea lungă la sud de Dunăre ,
cucerind Sofia, Nis , dar datorită iernii a oprit ofensiva , dar Sultanul Murad al 2
lea a cerut pacea care s-a încheiat în condiţii avatajoase pentru Ungaria si
Polonia , la Seghedin în iulie 1444 . Însă regele Ungariei şi Poloniei,
Vladislav ,la cererea legatului papal iniţiat o nouă cruciadă condusă de Iancu
de Hunedoara, dar armata creştină a fost înfrântă la Varna la 10 noiembrie
1444, unde regele şi-a pierdut viaţa pe câmpul de luptă. În 1445, în colaborare
cu Vlad Dracul domnul Ţării Româneşti , Iancu a condus o expediţie la Dunăre
, când a recucerit Cetatea Giurgiu.
Deoarece Vlad Dracul a recunoscut suzeranitatea Porţii a fost omorât de Iancu
şi înlocuit cu Vladislav al II lea , iar în Moldova l-a înscăunat pe Petru al II lea ,
formând Blocul Românesc .Iancu a încercat o ultimă ofensivă în 1448 , dar a
fost înfrânt la Kosovopolje (Campia Mierlei).
În 1453 turcii au ocupat Constantinopolul de sultanul Mehmed al II lea
1451-1481 , care apoi a atacat Cetatea Belgrad, considerată cheia Ungariei , dar
a fost înfrânt de oastea condusă de Iancu ce a obţinut victoria în 1456, iulie,
însă după victorie..
Iancu de Hunedoara a murit de ciumă în tabăra de la Zemun de lângă Belgrad ,
fiind îngropat la catedrala catolică din Alba Iulia .
Fiul lui Iancu , Matei Corvin 1458 – 1490 a devenit rege al Ungariei.

Vlad Tepes era nepotul lui Mircea cel Batran si a domnit de 3 ori.
1448 , 1456-1462, 1476
Vlad Tepes a iniţiat o politică extrem de dură împotriva boierimii şi
invadatorilor otomani folosind ca pedeapsă tragerea în ţeapă la fel cum a
procedat Ludovic al 11 lea al Franţei , Ivan cel Groaznic al Rusiei .Faima de
conducător sângeros a lui Ţepeş a fost pusă în circulaţie de negustorii saşi,
pedepsiţi cu cruzime de acesta deoarece nu respectau poruncile sale cu privire
la locurile în care aveau voie să facă comerţ în Ţara Românească.
Conflictul cu otomanii a izbucnit când Ţepeş a refuzat să plătească
tributul in 1459 , cand sultanul a încercat să-l captureze , dar complotul a
fost dejucat de Ţepes, care l-a capturat si ucis pe Hamza Paşa.După care Ţepeş
a atacat cetaţile turceşti de la Dunăre în iarna anilor 1461 - 1462 provocând mari
pierderi umane şi materiale turcilor , de aceea sultanul Mehmed al 2 lea a pornit
cu armata să-l pedepsească pe Ţepeş, care prin tactica pământului pârjolit i-a
provocat pierderi mari.În noaptea de 17 iunie 1462 Ţepeş a lansat un atac de
noapte provocând panică, de aceea sultanul a dat ordin de retragere din Tara
Romaneasca fara sa o transforme in pasalac .Boierimea ostila lui Ţepeş
datorită politicii autoritare l-a sprijinit pe Radu cel Frumos , propus de sultan ca
domn în locul lui Ţepeş, în schimbul recunoaşterii autonomiei ţării. Ţepeş s-a
retras în Transilvania, unde aştepta sprijinul regelui Matei Corvin, însă acesta l-a
arestat acuzându-l de trădare a rămas închis până la 1476, când a fost
reinstaurat a 3 a oară pe tronul Tarii Romanesti cu sprijinul lui Ştefan cel Mare
şi Matei Corvin, însă nu a fost acceptat de boieri şi a fost ucis de aceştia, dupa o
luna , in decembrie 1476.

Ştefan cel Mare domn al Moldovei 1457 – 1504 a fost fiu al lui Bogdan
al 2 lea , ucis de fratele său Petru Aron, unchi al lui Ştefan cel Mare, cel care
inchinase si tara turcilor platind primul tribut in 1456.
În politica externă el s-a sprijinit pe mica boierime si taranii
liberi(răzesii) , în politica externă el a ţinut cont de interesele divergente ale
marilor puteri (Imperiul Otoman, Polonia şi Ungaria).In primul plan s-au aflat
raporturile cu Polonia şi Ungaria .În aprilie 1459 Ştefan a încheiat o
convenţie cu regele Poloniei ,Cazimir al 4 lea pe care l-a recunoscut suzeran
unic anulând angajamentele anterioare faţă de maghiari, obtinand si
indepartarea lui Petru Aron din Polonia.
 Un obiectiv al politicii sale externe a fost redobandirea cetatii Chilia,
pe care a atacat-o în 1462 , dar fără succes.Însă în 1465 , în urma unui atac prin
surprindere el eliberează Chilia care a provocat riposta regelui maghiar Matei
Corvin care a declansat o campanie militara în decembrie 1467, fiind înfrânt
în bătălia de la Baia unde regele maghiar a suferit o înfrângere severa, cum
arata cronicarul polonez Ian Dlugosz, cand Stefan obtinea emanciparea de sub
suzeranitatea Ungariei.
Întrucât în 1473 refuză tributul el a declanşat şi lupta anti-otomană la
care participa din 1473 si Venetia si Hanul Turcmen, Ungaria si alte tari. În
vederea pregatirii acestui război anti otoman el intervine de mai mult ori in
Ţara Românească pentrut inscaunarea unui domn favorabil războiului anti-
otoman .Dar ori de câte ori Ştefan inscăuna un domn la Târgovişte acesta trecea
de partea otomanilor .Aceste acţiuni în Ţara Românească şi refuzul plăţii
tributului a provocat interventia Porţii când armata condusă de Suleyman
Pasa a fost zdrobita la Vaslui de Ştefan la 10 ianuarie 1475, fiind atrasă într-
o cursă pe Valea Bîrladului, la sud de Vaslui .După această victorie la 25
ianuarie 1475, Ştefan a trimis o scrisoare către principii creştini în care le
cerea ajutorul împotriva duşmanilor crestinatatii, dar fără a beneficia de un
ajutor concret.
În vara anului 1475 turcii au atacat si ocupat cetatile din N Marii Negre :
Caffa, Mangop si supun Hanatul Crimeii.
În aceste condiţii foarte grele , Ştefan a încheiat o alianţă cu regele Matei
Corvin la 12 iulie 1475 prin care acesta ii promitea ajutor impotriva turcilor şi îi
acorda Cetatea Ciceiul şi Cetatea de Balta ca să aibă un loc de refugiu.
Mehmet al 2 lea cu o armată de peste 100 de mii de oameni a trecut
Dunărea în iunie 1476 şi a inantat pe Valea Siretului, lupta având loc la
Razboieni sau Valea Albă, care a fost precedată de un atac al tatarilor , de
aceea Ştefan a fost nevoit să-i înfrunte pe otomani cu efective reduse , otomanii
obţinând victoria, dar cu pierderi mari. Incercarea lui Mehmed al 2 lea de a
cuceri Cetatea Suceava , Neamţ şi Hotin a eşuat , deoarece mobilizarea
oastei mari si tactica pamantului parjolit a condus la retragerea oastei
otomane în august 1476
Noul Sultan Baiazid al 2 lea , profitând de pacea cu Ungaria din 1483 a
organizat o nouă expediţie împotriva lui Ştefan cel Mare în 1484 , când a
cucerit Chilia şi Cetatea Albă, astfel că turcii controlau Marea Neagră , care
devine un lac turcesc.Pentru a recupera aceste cetaţi Ştefan cel Mare avea nevoie
de spriinul Poloniei , de aceea a reinoit la 15 sept 1485 juramantul de
vasalitate faţă de Cazimir al 4-lea dar Polonia a încheiat şi ea pace cu turcii
în 1489, obligându-l pe Ştefan după ultimele lupte cu turcii de la Cătlăbuga
1485 şi Scheia 1486 să încheie şi el pacea cu turcii, să recunoască
suzeranitatea Porţii şi să reia plata tributului în schimbul recunoaşterii
autonomiei ţării în 1486 - 1487.
 Relaţiile cu Polonia însă s-au răcit după moartea lui Cazimir al 4 lea ,
deoarece fiul său Ioan Alberto s-a propus în programul sau politic eliberarea
de sub ocupaţia otomană, Chilia şi Cetatea Albă să-şi impună controlul asupra
Moldovei şi să se impuna în locul lui Stefan pe tronul Moldovei un print
polonez.
Conflictul în Polonia s-a agravat şi pentru că Ştefan a a ocupat in 1497 un
ţinut în litigiu între cele două state Pocutia şi pentru că stabilea contacte cu
adversarii ai Poloniei, cneazul Moscovei Ivan al 3 lea , de aceea în 1497 Ioan
Albert a invadat Moldova ,dar a fost înfrânt de Ştefan la Codrii
Cosminului pacea încheindu-se in iulie 1499 prin care se elimina orice
forma de dependenta a Moldovei fata de Polonia stabilindu-se o pace
vesnica şi obligatia de ajutor reciproc împotriva tuturor duşmanilor
.Stefan moare la 2 iulie 1504 şi a fost înmormântat la Putna

Secolul 14 - Polonia si Ungaria se aflau in stadiu

cresterii puterii, a fortelor – hegemonia asupra T.R
- la jumatatea sec 14 – declinul statului tataresc, al
Hoardei de Aur
- expansiunea otomana in Pen.Balcanica- Tarnova
– 1393 si Vidin 1396
Secolul 15 – ascensiunea si expansiunea Imperiului
Otoman
Secolul 16- epoca de maxima culminatie a puterii si
expansiunii otomane

Sultanul Soliman cel Mare- 1520-1566

- 1521 - ocupa Cetatea Belgrad

 - 1526 - Mohacs – zdrobeste armatele maghiare

Mircea cel Batran 1386-1418 Tara Romaneasca

- 1388 – anexeazaDobrogea la T.R.si intra in conflict cu P.
- dupa 1388 – akingii ataca Tara Romaneasca
-1389 – interventie in favoarea sarbilor
- 1389 – incheie la Radom alianta anti-maghiara cu regele
Poloniei
Vladislav Iagello , prin intermediul lui Petru I al
Moldovei
-20 ianuarie 1390- reinoieste alianta anti –anti-maghiara
- 1392 – Mircea ataca bazele akingilor de la sud de Dunare
- 10 oct.1394 sau 17 mai 1395-lupta de la Rovine unde il
infrange Baiazid, este cea mai importanta lupta, consolideaza
neatarnarea tarii
- 7 martie 1395- Brasov -Tratat de alianta cu Sigismund de
Luxemburg regele maghiar.Este prima alianta antiotomana
din S-E Europei pe picior de egalitate
- 1396 –participa la cruciada europeana antiotomana cu
burgunzi,germani si englezi
- 26 sept.1396 Nicopole- infrant alaturi de Sigismund de
Luxemburg
- 1397 – isi reinstaureaza domnia , inlaturand pe Vlad
Uzurpatorul
-1402 –Ankara – Baiazid infrant, luat prizonier de mongoli-
Timur Lenkh
- 1409 – il sprijina pe Musa impreuna cu Stefan Lararevici,
despot al Serbiei
- 1411-1413- domnia lui Musa, apogeul pol si diplom. al lui
Mircea
- 1406- titulatura domn a toata T.Ungro-Valahiei, partilor de
peste munti……
- 1413-1421- sultanul Mohamed condce Imp.Otoman
-1416- il spijina pe Mustafa
-1417 incep. anului – Mohomed ataca T.R., anexeaza
Dobrogea ,impune tribut; turcii ocupa cetatile Turnu si
Giurgiu
- 1418-1420- domnia lui Mihail I fiul lui Mircea; turcii ocupa
Dobrogea, Turnu, Giurgiu; T.R obligata sa plateasca
permanent
tribut pt.recun.autonomie.

Alexandru cel Bun 1400-1432 Moldova

- 12 martie 1402- recunoaste suzeranitatea Poloniei
- 15 martie 1412-Tratatul de la Lublau – dintre regii
Poloniei si Ungariei
-1410 – Grunwald-lupta impotriva teutonilor impreuna
cu regele polon
-1422- Marienburg –lupta impotriva teutonilor cu
armatele polone victorioase
-1420- prima confruntare cu Imp.Otoman,incercand
sa ocupe Chilia si Cetatea Alba
TRANSILVANIA
1437- Rascoala de la Bobalna- inabusita cu
cruzime-Unio-Trium -Nationum

Vlad Tepes 1448, 1456-1462, 1476, Tara

Romaneasca
- 1459-izbucnirea conflictului cu turcii,refuza plata
tributului, sultanul incearca capturarea lui
- 1461-1462- ataca cetatile turcesti de la Dunare
- 16-17 iunie 1462-noaptea- langa Targoviste
Tepes ataca fulger si victoria confirma statutul
de independenta pentru T.Romaneasca
- Decembrie 1476- este ucis de boieri

Iancu de Hunedoara -1441-1456-Transilvania

- 1438- Ban de Severin, apoi Comite al secuilor
- 1446-guvernator al Ungariei
- 1442- a inceput luptele cu turcii in Trasilvania
- sept.1442- victoria asupra turcilor pe raul
Ialomita, in Tara Romaneasca
- 1443-1444-a declansat campania cea lunga la
sud de Dunare-Sofia,Nisa
- iulie 1444-pacea de la Seghedin
 - 10 noiemb.1444-Varna-infrangerea armatei
crestine condusa de Iancu de Hunedoara
- 1445-recucereste C.Giurgiu in expeditia in
colab.cu Vlad Dracul
- 1446-Iancu devine guvernator al Ungariei-
apogeul carierei sale politice
- 1448-obtine Cetatea Chilia de la Bogdan al 2 lea
sau Petru al 2 lea
- 1448- este infrant la Kosvopolje(Campia
Mierlei)
- 1453-turcii ocupa Constantinopolul, condusi de
sult.Mehmed al 2 lea(Caderea
Constantinopolului)
- 1451-1481-Sultanul Mehmed al 2 lea
- 4-21 Iulie 1456- Victoria de la Belgrad .Iancu il
infrange pe Mehmed al 2
- 1456- Iancu moare de ciuma la Zemun ,langa
Belgrad
- este ingropat la catedrala catolica de la Alba Iulia
- 1458- 1490 – Matei Corvin ,fiul lui Iancu, rege al
Ungariei.

Stefan cel Mare 1457-1504 Moldova

-4 aprilie 1459- incheie conventia de la Overchelauti cu
regele Poloniei Cazimir al 4 lea
-1462 – ataca Chilia dar nu o redobandeste
-1465- elibereaza Chilia
- 15 decembr.1467- victoria de la Baia si emanciparea
Moldovei de sub suzeranitatea Ungariei
- 1473 – refuza tributul, declanseaza lupta anti-otomana
- 10 ianuarie 1475 -victoria de la Podul Inalt , langa
Vaslui,impotriva lui Suleyman Pasa
-25 ianuarie 1475- scrisoarea catre principii crestini
- vara 1475 – turcii ataca Caffa, Mangop si supun Hanatul
Crimeii
- 12 iulie 1475 –alianta cu regele Matei Corvin,in deplina
egal.
- iunie 1476- Mehmet al 2 lea trece Dunarea cu 100 mii
oameni
- 26 iunie 1476-lupta de la Razboieni(Valea Alba),Stefan e
infrant,
dar Moldova nu a fost supusa caci cetatile sale au rezistat
-august 1476- retragerea oastei otomane
-1483- pacea cu Ungaria
-1484 – sutanul Baiazid al 2 lea ataca din nou T.Rom. si la
-14 iulie 1484 –cucereste Chilia
-5 august 1484- cucereste Cetatea Alba
- 15 sept.1485 – Stefan reinoeste juramantul de vasalitate
fata de Cazimir 4
-1489- Polonia incheie pacea cu turcii
- 16 noiembrie 1485- lupta de la Catlabuga
- 6 martie 1486 –lupta de la Scheia
- 1486-1487 – reia plata tributului
- 1497-Stefan ocupa Pocutia
- octombrie 1497 – Victoria de la Codrii Cosminului
impotriva lui Ioan Albert regele Poloniei
- iulie 1499 –Pacea de la Harlau
- 2 iulie 1504- moare Stefan c. M. si a fost inmormantat la
Putna