Abia in 1851 Eforia a reusit sa isi cumpere un local propriu pentru cancelarie.

Casa a apartinut stolnicului

Enachi (Ianacachi) Codrescu, apoi nepotului, Gheorghe Loiz, prin testamentul stolnicului din 15 aprilie
1806. Ioan Loiz, fiul lui Gheorghe Loiz a vandut-o apoi hatmanului Anastasie Basota cu suma de 40.000
lei. Domnul Moldovei, Grigore Ghica, in semn de dragoste si de prietenie ce purta Botosanilor, oras de
care il legau multe amintiri de familie, a cumparat casa de la Anastasie Basota, ca s-o daruiasca Eforiei, in
1851. Recunoscatoare, obstea orasului a adresat Domnitorului calde multumiri publice. Documentul
care atesta predarea cladirii catre Eforie se pastreaza, in original, la filiala Botosani a Directiei Generale a
Arhivelor Nationale. La mijlocul secolului XVIII, cladirea devine sediul Tribunalului unde, in perioada
octombrie 1864 – martie 1865, Mihai Eminescu a lucrat in calitate de copist. Orasul devenea mai aratos,
mai curat, impodobit cu edificii impunatoare. O nota discordanta o facea paraul Cacaina ce-si avea
izvorul chiar in fata frumosului local al Primariei si care constituia « lada de gunoi » a orasului. S-a impus
asanarea paraului, care a avut loc in cursul anului 1899, lucrarile fiind terminate la 5 decembrie, sub
directia primarului Jules Ciolac. A fost o lucrare de mari proportii, avand in vedere mijloacele de atunci
pentru sapatul si transportul pamantului, care n-a putut fi executata decat de lipovenii orasului. Dupa
disparitia Cacainei a disparut si legendarul « Pod de Piatra » dinspre bariera Iesilor de la care a ramas
doar numele. Cladirea Codrescu – Basota a fost ulterior restaurata intre anii 1906 – 1914.