Sunteți pe pagina 1din 276

Maria Oroian Marinela Ghereş

ECONOMIA ŞI MANAGEMENTUL TURISMULUI


Maria Oroian Marinela Ghereş

ECONOMIA ŞI MANAGEMENTUL
TURISMULUI

Casa Cărţii de Ştiinţă


Cluj-Napoca, 2013
Coperta: Vasile Bîrgăuanu

Editură acreditată CNCSIS (24)

© autorii, 2013

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


OROIAN, MARIA
Economia şi managementul turismului / Maria Oroian, Marinela Ghereş. -
Cluj Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-17-0310-4
I. Ghereş, Marinela
65.012.4:338.48+796.5
CUPRINS

Prefaţă ......................................................................................................................9
Capitolul 1. Coordonate generale ale turismului................................................11
1.1. ASPECTE CONCEPTUALE ALE TURISMULUI .......................................................12
1.2. FORME ALE ACTIVITĂŢII TURISTICE .................................................................15
1.3. EVOLUŢIA TURISMULUI INTERNAŢIONAL ŞI TENDINŢELE ACTUALE ................19
1.4. FACTORI DE INFLUENŢĂ AI FENOMENULUI TURISTIC .......................................24
Capitolul 2. Impactul economico-social al turismului........................................35
2.1. IMPACTUL MACROECONOMIC AL TURISMULUI .................................................36
2.2. EFECTUL MULTIPLICATOR AL TURISMULUI ......................................................45
2.3. TURISMUL ŞI OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ .....................................................48
2.4. TURISMUL INTERNAŢIONAL ŞI ECHILIBRAREA BALANŢEI DE PLĂŢI EXTERNE ...50
2.5. IMPACTUL SOCIO-CULTURAL AL TURISMULUI ..................................................54
Capitolul 3. Organizarea şi conducerea turismului ..........................................62
3.1. ORGANIZAREA ŞI COORDONAREA ACTIVITĂŢILOR TURISTICE ........................63
3.1.1. Structuri organizatorice ............................................................................63
3.1.2. Rolul statului în turism .............................................................................66
3.1.3. Forme de integrare....................................................................................67
3.1.4. Lanţul de distribuŢie a produselor turistice ..............................................71
3.2. ORGANISME INTERNATIONALE DE TURISM .......................................................76
3.3. COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL TURISMULUI ...........................77
3.4. ASPECTE ALE ORGANIZĂRII TURISMULUI ÎN ROMÂNIA ....................................78
Capitolul 4. Formele de turism şi circulaţia turistică.........................................87
4.1. FORME DE TURISM ............................................................................................88
4.1.1. Caracterizarea unor forme moderne de turism .........................................93
4.2. MĂSURAREA CIRCULAŢIEI TURISTICE ..............................................................98
4.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice ............................................99
4.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţei turistice .......................................102
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Capitolul 5. Piaţa turistică ..................................................................................109


5.1. CONŢINUTUL ŞI CARACTERISTICILE PIEŢEI TURISTICE ...................................110
5.2. CEREREA ŞI CONSUMUL TURISTIC ..................................................................114
5.3. OFERTA ŞI PRODUCŢIA TURISTICĂ ..................................................................119
5.4. PREŢURILE PRODUSELOR TURISTICE ..............................................................121
Capitolul 6. Potentialul turistic ..........................................................................130
6.1. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA POTENŢIALULUI TURISTIC .................................131
6.1.1. Clasificarea atracţiilor turistice (potenţialului).......................................132
6.1.2. Structura potenţialului turistic ................................................................134
6.2. PRINCIPALELE ATRACŢII TURISTICE ALE ROMÂNIEI.......................................136
6.2.1. Potenţialul turistic natural ......................................................................136
6.2.3. Potenţialul turistic antropic ....................................................................138
6.3. VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC ...................................................139
Capitolul 7. Baza tehnico-materiala a turismului.............................................146
7.1. CONŢINUTUL ŞI ROLUL BAZEI TEHNICO-MATERIALE .....................................147
7.2. STRUCTURA ŞI EVOLUŢIA BAZEI TEHNICO-MATERIALE ÎN ROMÂNIA ............149
7.3. DISTRIBUŢIA TERITORIALĂ A BAZEI TEHNICO-MATERIALE A TURISMULUI ....155
7.4. INVESTIŢIILE ÎN TURISM..................................................................................156
Capitolul 8. Resursele umane în turism ............................................................163
8.1. PARTICULARITĂŢILE MUNCII ÎN TURISM.........................................................164
8.2. EVOLUŢIA ŞI STRUCTURA PERSONALULUI OCUPAT ÎN TURISM.......................166
8.3. PRODUCTIVITATEA MUNCII LUCRĂTORILOR DIN TURISM ...............................169
8.4. COINTERESAREA PERSONALULUI ...................................................................171
Capitolul 9. Serviciile turistice ...........................................................................177
9.1. CONŢINUTUL ŞI CARACTERISTICILE SERVICIILOR TURISTICE .........................179
9.2. TIPOLOGIA SERVICIILOR TURISTICE ................................................................182
9.2.1. Modalităţi de clasificare a serviciilor turistice .......................................182
9.2.2. Servicii turistice de bază şi suplimentare ...............................................184
Capitolul 10. Transporturile turistice................................................................191
10.1. TRANSPORTURILE ŞI DEZVOLTAREA TURISMULUI ........................................192
10.2. FORME DE TRANSPORT UTILIZATE ÎN TURISM ..............................................194
10.2.1. Locul formelor de transport de transport în structura traficului
turistic...................................................................................................194
10.2.2. Transporturile turistice aeriene.............................................................196

6
Economia şi managementul turismului

10.2.3. Transporturi turistice rutiere.................................................................201


10.2.4. Transporturile turistice feroviare..........................................................204
10.2.5. Transporturi turistice navale.................................................................206
Capitolul 11. Industria ospitalităţii şi managementul ei ..................................214
11.1. INDUSTRIA HOTELIERĂ ŞI MANAGEMENTUL EI .............................................216
11.1.1. Importanţa şi particularităţile industriei hoteliere ................................216
11.1.2. Structura serviciului de cazare hotelieră...............................................217
11.1.3. Tipuri de unităţi de cazare ....................................................................219
11.1.4. Sistemul de franchising în industria hotelieră ......................................225
11.1.5. Clasificarea hotelurilor .........................................................................226
11.1.6. Procesul managerial în domeniul hotelier ............................................228
11.2. ALIMENTAŢIA PUBLICĂ ŞI MANAGEMENTUL EI ............................................235
11.2.1. Alimentaţia publică - conţinut, rol, particularităţi ................................235
11.2.2. Dinamica serviciilor de alimentaţie publică .........................................238
11.2.3. Tipuri de unităţi de alimentaţie publică................................................239
11.2.4. Managementul activităţilor desfăşurate în cadrul restaurantelor..........245
11.2.5. Managementul sectorului de servire.....................................................247
11.2.6. Managementul sectorului de producţie ...............................................250
11.2.7. Managementul realizării unei activităţi de alimentaţie profitabile .......252
11.3. AGREMENTUL TURISTIC ................................................................................255
11.3.1. Tipologia serviciilor de agrement.........................................................256
11.3.2. Managementul activităţilor de animaţie hotelieră ................................257
Bibliografie...........................................................................................................273

7
Maria Oroian, Marinela Ghereş

8
Economia şi managementul turismului

PREFAŢĂ

Ultimele decenii au adus în prim plan turismul, ca unul dintre cele mai dina-
mice sectoare ale economiei naţionale şi mondiale, contribuind la formarea produ-
sul intern brut, generând noi locuri de muncă şi atrăgând capitaluri importante pen-
tru investiţii. Foarte mulţi specialişti consideră turismul un adevărat fenomen, care
îşi depăşeşte continuu limitele şi frontierele, dezvoltându-se pe măsură şi implicând
tot mai multe persoane la nivel global. Evoluţia şi viitorul turismului este în strânsă
legătură cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei, cu creşterea timpului
liber, a veniturilor medii şi a posibilităţilor de a aloca resurse băneşti pentru petre-
cerea cât mai agreabilă a vacanţelor. Creşterea graduală a cheltuielilor făcute pen-
tru turism demonstrează că acesta trebuie considerat ca un element normal, ca o
parte esenţială a unei vieţi moderne şi în continuă transformare.
Lucrarea de faţă este concepută ca un manual didactic care se adresează în
primul rând studenţilor de la Facultatea de geografie, specializarea geografia turis-
mului, respectând programa analitică aferentă disciplinei "Economia şi manage-
mentul turismului", dar şi celor din cadrul facultăţilor de ştiinţe economice, specia-
lizarea economia comerţului, turismului şi serviciilor, cadrelor didactice interesate
de problematica turismului, şi, nu în ultimul rând, persoanelor implicate în activi-
tăţi din sfera turismului (manageri ai firmelor turistice şi personal din subordinea
lor, marketeri, ghizi turistici, animatori, ş.a.).
Lucrarea este structurată pe 11 capitole, realizând o incursiune în "fenomenul
turismului", abordând şi explicând, pe rând, accepţiunile turismului, formele lui,
evoluţia acestuia la nivel internaţional şi principalii factori de influenţă (cap. 1), dar
şi impactul pe care acesta îl are asupra economiei şi societăţii (cap.2). Aspectele
legate de organizarea şi conducerea turismului sunt prezentate în cap. 3, după care
explorăm metodele de măsurare a circulaţiei turistice (cap.4), piaţa turistică cu latu-
rile sale corelative – cererea şi oferta şi modul de formare a preţurilor (cap.5), po-
tenţialul turistic (cap.6) şi baza tehnico-materială (cap.7), resursele umane în turism
(cap.8), serviciile turistice (cap.9), transporturile turistice (cap.10) şi, un ultim capi-
tol consistent, legat de industria ospitalităţii şi managementul ei (cap.11).
Lucrările specialiştilor în domeniu au constituit un adevărat ghid în elaborare,
însă multitudinea informaţiilor transmise în ele au îngreunat adesea munca de rea-
lizare a acestui manual didactic, fiind destul de dificil a veni cu alte opinii, clasifi-
cări, definiţii la cele scrise şi susţinute cu atâtea argumente şi cu mult patos, de fie-
care în parte. Am preluat idei, am luat în considerare punctul lor de vedere, l-am

9
Maria Oroian, Marinela Ghereş

analizat, am exemplificat din loc în loc, iar pe această cale le mulţumim că au exis-
tat şi există, gândesc şi cercetează continuu. Nu putem să nu menţionăm aici nu-
mele prof. univ. dr. Rodica Minciu, a cărei carte – Economia turismului – ne-a în-
drumat şi ne-a ajutat în elaborarea acestui material.
Ca orice lucrare, şi prezenta îşi are propriile limite. Unele obiective, altele sub-
iective. Aşteptăm observaţii şi sugestii ale cititorilor cu privire la conţinutul şi
structura acestui volum, pe care le vom avea în vedere la ediţiile viitoare pe care le
vom realiza, pentru a fi cât mai utile pentru cei interesaţi.

Februarie 2013 Autorii

10
Economia şi managementul turismului

Capitolul 1
COORDONATE GENERALE ALE TURISMULUI

A. Obiective urmărite
 însuşirea unor definiţii, concepte, terminologii privind turismul ca fenomen
economico-social;
 cunoaşterea principalelor forme ale activităţii turistice;
 aprecieri asupra evoluţiei turismului internaţional, prin prisma unor indica-
tori specifici;
 cunoaşterea factorilor care influenţează evoluţia turismului.

B. Rezumatul capitolului
Turismul este considerat azi, prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct
de activitate, o componentă de primă importanţă a vieţii economice şi sociale. Tu-
rismul, fiind receptiv la prefacerile civilizaţiei contemporane, evoluează sub impac-
tul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. Mijlocul
secolului XX consacră turismul ca disciplină de studiu, conceptele specifice acestu-
ia preocupând nu doar oamenii de ştiinţă ci şi instituţii de talie internaţională, cum
este Organizaţia Mondială a Turismului (OMT).
Fenomen economico-social extrem de complex, ce implică multe variabile, tu-
rismul ni se relevă sub o multitudine de forme. Delimitarea clară a conţinutului fiecă-
rei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea, pe de o parte, a compor-
tamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli şi, pe de altă parte, a res-
ponsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe (touroperatori şi agenţii de
voiaj) şi/sau prestatorilor de servicii (societăţi de transport, hoteluri, restaurante etc.).
Astfel, criteriile după care se pot delimita diferite forme de turism sunt: sensul fluxu-
lui turistic, reşedinţa, motivele călătoriei, gradul de mobilitate al turistului, modul de
angajare a prestaţiei turistice, vârsta turiştilor, etc.
Înregistrând o creştere constantă în ultimele decenii (cu excepţia anului 2009
- an de criză economico-financiară), evoluţia turismului internaţional poate fi apre-
ciată cu ajutorul a doi indicatori: sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile
din turismul internaţional. Previziunile OMT pentru orizontul 2020 sunt optimiste:
1,6 miliarde sosirile internaţionale de turişti faţă de 940 milioane în 2010.
Turismul evoluează sub incidenţa a numeroşi factori diferiţi ca natură şi rol, cu
acţiune globală sau particulară, cu influenţă favorizantă sau restrictivă, cu durată

11
Maria Oroian, Marinela Ghereş

permanentă, ciclică sau conjuncturală. Principalele categorii de factori care influen-


ţează evoluţia turismului sunt: factorii economici (veniturile, preţurile – tarifele,
nivelul taxelor – impozitelor etc.), factorii tehnologici, factorii sociali (timpul liber,
moda în turism), factorii demografici (numărul şi structura populaţiei, gradul de
urbanizare), factorii naturali şi cultural-istorici, factori psihologici, educativi şi de
civilizaţie, factorii organizatori şi politici, etc.

C. Conţinut
Motto: Lumea este o carte, iar cei care nu
călătoresc citesc doar o pagină...
(Sf. Augustin Hippo
- filosof şi teolog – 354-430 d.H.)

1.1. Aspecte conceptuale ale turismului

Mulţi specialişti consideră turismul un fenomen specific epocii contemporane,


dar primele încercări de definire şi caracterizare a acestuia datează din secolul al
XIX-lea. Chiar dacă sensul termenului pare uşor de înţeles, sarcina de a defini fe-
nomenul în sine s-a dovedit a fi una dificilă.
Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie),
sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în An-
glia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa – în general
şi în Franţa – în special. Ne referim aici la călătoria de studii („The Tour”) dar şi de
descoperiri noi, de perfecţionare a educaţiei, pe care o efectuau tinerii aristocraţi
englezi în Europa, aceasta consacrându-i ulterior ca „gentlemani”.
La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călăto-
rie, plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de
călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din
cuvântul grec „tournos“ şi, respectiv, din cel latin „turnus“ şi înseamnă tot călătorie
în circuit.
Din termenul „turism“ a derivat şi cel de „turist“, adică persoana care efectu-
ează călătoria pentru plăcerea proprie. La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la
o anumită uniformizare a terminologiei privind turismul, astfel că, puteau fi regăsi-
te, în multe limbi, cuvinte precum turism şi turist.
„Meritul” societăţii noastre contemporane este acela de a aduce turismul, altă-
dată rezervat unor elite, la îndemâna tuturor şi de a face din acesta un produs oferit
„consumului de masă”1 .

1
Joël Raboteur, Introduction à l’économie du tourisme, L’Harmattan, Paris, 2000, p. 8

12
Economia şi managementul turismului

Pornind de la premisa că turismul reflectă în principal călătoriile oamenilor în


afara reşedinţei obişnuite, definirea conţinutului acestuia aduce în discuţie aspecte
precum: scopul călătoriei, distanţa şi durata deplasării şi caracteristicile subiectului
călătoriei (turistului). Majoritatea percep turismul ca o formă de activitate specifică
petrecerii timpului liber (avem conceptul de leisure în engleză)2.
Cel care a elaborat o definiţie a turismului – acceptată ulterior de un număr
mare de teoreticieni, a fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că:
„Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi se-
jurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu
sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”
(1940)3.
Alţi specialişti de talie mondială care şi-au adus contribuţia la clarificarea con-
ceptului de turism sunt K. Krapf, J. Krippendorf, R. Baretje, F.W. Ogilvie, A.J.
Norval, ş.a.
Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare intere-
santă cu privire la turism: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în apli-
care pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte
scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specia-
lizate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care
concură la satisfacerea nevoilor turiştilor” şi tot în Dicţionarul turistic internaţio-
nal (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică
pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta,
preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale”.
Dacă judecăm turismul ca un sistem ce cuprinde regiunile generatoare de tu-
rişti (unde piaţa turistică este dezvoltată), regiunile considerate destinaţii turistice
(locurile şi zonele vizitate de turişti) şi zonele de tranzit (unde anumite mijloace de
transport sunt folosite pentru deplasarea turiştilor de la regiunile generatoare la des-
tinaţiile turistice şi înapoi), a devenit o practică comună printre specialişti să inclu-
dă destinaţiile turistice la industria turistică, iar celelalte două, la industria călătorii-
lor (travel industry)4.
Sintetizând, prin turism putem înţelege5:
- în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber
călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente

2
Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 6
3
Vezi W. Hunziker, Individual und Sozial Turisme in Westereuropäische Raun, Berne, 1940
4
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 10
5
Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE, p. 3
(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1), accesat septembrie 2012

13
Maria Oroian, Marinela Ghereş

şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face


sport, pentru odihnă sau tratament;
- în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi
serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în
condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului în-
conjurător, în general.
Faptul că turismul evoluează rapid, îşi lărgeşte continuu sfera de activitate va
imprima definiţiilor un caracter oarecum limitat, astfel că noţiunea de turism va
trebui permanent actualizată, adaptată schimbărilor, confruntată şi corelată cu acti-
vitatea practică, cu toate sectoarele economice cu care interacţionează6.
OMT (Organizaţia Mondială a Turismului) recomandă următoarele: „Turismul
se referă la activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururi-
lor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce
nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive. 7”
Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia
Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează
spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni
şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi
remunerate în locul vizitat”8.
Astfel, sunt consideraţi turişti persoanele care:
1. efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);
2. se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau
îmbunătăţirii stării de sănătate;
3. se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa sau de a asista la
competiţii sportive;
4. călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţio-
nale, reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc.;
5. se deplasează în scopuri culturale.
J. Halloway apreciază că turist este orice persoană care se angrenează în tu-
rism9.
Care este însă diferenţa între turişti şi excursionişti?
Turiştii sunt vizitatori temporari ce stau cel puţin 24 de ore în ţara vizitată
având ca motive cele enumerate mai sus, iar excursioniştii sunt vizitatori temporari
ce călătoresc pentru propria plăcere şi stau mai puţin de 24 de ore în ţara vizitată.
Mai multe detalii asupra acestor concepte le regăsim în subcapitolul următor.

6
Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 14
7
A se vedea OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, New York,
1993, p. 3-5
8
Ibidem, p. 7
9
J. Ch. Halloway, Taylor, N., The Business of Tourism, seventh edition, Prentice Hall, Harlow, 2006, p. 4

14
Economia şi managementul turismului

1.2. Forme ale activităţii turistice

În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme (vezi figura 1)10:
• turismul intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc în
propria ţară;
• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism)
– vizitarea unei ţări date de către non-rezidenţi;
• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenţii
unei ţări date care vizitează alte ţări.

Figura 1.1.
Formele turismului

Turism naţional

Turism internaţional
Turism interior

Turism
intern Turism
emiţător

Turism
receptor

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de
turism:
• turism interior – incluzând turismul intern şi turismul receptor;
• turism naţional – incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
• turism internaţional – incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul
emiţător (outgoing).
Legat de turismul internaţional vom mai aduce câteva clarificări11.
Orice persoană aflată într-o călătorie între două sau mai multe ţări reprezintă
un călător internaţional. Dacă respectiva călătorie prezintă interes pentru turism,

10
Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 18
11
Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea ”Ovidius” Constanţa, Facul-
tatea de Ştiinţe Economice, 2009, p.6-7

15
Maria Oroian, Marinela Ghereş

atunci ne referim la „vizitator”, care reprezintă conceptul de bază în ansamblul sta-


tisticilor turismului. Conform definiţiei oficiale a O.M.T., nu toţi călătorii sunt vizi-
tatori. Astfel, în cadrul statisticilor, termenul de „vizitator internaţional” desemnea-
ză „orice persoană care vizitează o ţară, alta decât cea în care aceasta îşi are reşe-
dinţa sa obişnuită, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni şi al cărei motiv
principal al vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în ţara
vizitată”.
Cele două criterii avute în vedere pentru a face distincţia dintre vizitatori şi
ceilalţi călători internaţionali sunt12: reşedinţa şi motivaţia călătoriei.
- Criteriul reşedinţei (al rezidenţei) se referă la toate persoanele care nu îşi au
locul lor de reşedinţă în ţara vizitată, inclusiv cetăţenii unei ţări care locuiesc în
mod permanent (îşi au domiciliul permanent) în străinătate. Astfel, un cetăţean al
unei ţări A, având reşedinţa în ţara B şi care vizitează ţara C, cheltuie banii pe care
i-a câştigat în ţara B şi este influenţat, în decizia de alegere a destinaţiei turistice,
de eforturile de promovare turistică a ţării C, vizând ţara B. Astfel, este normal ca
acest turist să fie înregistrat, în statisticile oficiale, după ţara sa de reşedinţă şi nu
după naţionalitatea sa, în scopul de a putea cunoaşte cât mai precis diferitele pieţe
turistice şi transferurile de valută efectuate.
- Criteriul motivaţiei călătoriei stabileşte o distincţie clară între vizitatori şi
persoanele care se deplasează într-o ţară pentru a munci acolo şi pentru a fi retribuit
pentru munca sa.
La aceste două criterii ar mai trebui adăugat şi un al treilea, respectiv ca pe-
rioada de şedere în ţara vizitată, să nu depăşească 12 luni consecutive, depăşirea
acestei perioade transformându-l pe vizitator (din punct de vedere statistic) în rezi-
dent al acelei ţări.
Legat de durata voiajului, se sugerează posibilitatea înregistrării şi evidenţierii
călătoriilor pe diverse lungimi de intervale, în funcţie de necesităţile analizei. Co-
respunzător acestei fragmentări a duratei călătoriei, unii autori propun şi noţiunea
de vacanţier – pentru cei care realizează o călătorie de cel puţin 4 zile. Se face, în
acest fel, o demarcaţie între turismul de week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă.
Aşadar, vizitatorul internaţional reprezintă orice persoană care călătoreşte
într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa, pentru mai puţin de 12 luni şi al
cărui principal scop al călătoriei este diferit de exercitarea unei activităţi remunera-
te în locul vizitat.
Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori in-
ternaţionali, alături de excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depă-
şeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia
sunt consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin

12
Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, 2e édition, Economica, Paris,
2007, p. 8-9

16
Economia şi managementul turismului

de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi”


sau „excursionişti”.
Există o categorie de călători care nu trebuie incluşi în categoria de vizitatori
internaţionali13 :
a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care
îi însoţesc sau li se alătură;
b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă”, care locuiesc
în apropierea graniţei şi lucrează în ţara învecinată;
c) Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc,
din ţara lor de origine, către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul cas-
nic care li se alătură sau îi însoţesc;
d) Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi;
e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră, formal, într-o ţară, prin controlul
paşaportului, precum pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă
perioadă, într-o anumită zonă a terminalului sau pasagerii transferaţi direct între
aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave cărora nu li permite să debarce.
Turiştii internaţionali pot fi definiţi astfel: vizitatori temporari, care se află,
pentru cel puţin 24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi pen-
tru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:
- loisir (petrecerea timpului liber), vacanţă, sănătate, religie, sport;
- afaceri, familie, deplasări profesionale.
Din această definiţie se poate remarca faptul că, termenul de turist nu se aplică
doar „vacanţierilor”, adică persoanelor plecate în vacanţă, incluzând, de exemplu,
şi persoanele aflate în călătorii de afaceri.
Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (internaţional, în acest
caz) care nu petrece nicio noapte într-o unitate de cazare, colectivă sau individuală,
în locul, respectiv ţara vizitată.
În turismul internaţional, importanţa economică a excursioniştilor poate să fie
foarte mare, îndeosebi pentru micile ţări insulare, care primesc pasagerii navelor de
croazieră. Atât timp cât respectivii vizitatori înnoptează la bordul navei, aceştia sunt
înregistraţi, în principiu, în localitatea unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de
o zi” şi nu la „turişti”.
Pentru o destinaţie turistică (localitate, staţiune, ţară), mai importanţi decât vi-
zitatorii de o zi sau excursioniştii sunt turiştii, care „consumă” mai multe servicii
turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel puţin o noapte.
Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le
suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei:
• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
13
Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea ”Ovidius” Constanţa, Facul-
tatea de Ştiinţe Economice, 2009, p. 7

17
Maria Oroian, Marinela Ghereş

• vizite la rude şi prieteni;


• afaceri şi motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.
Se recomandă utilizarea pentru turismul intern şi pentru cel internaţional a cla-
sificării propuse în 1979 de ONU (vezi figura 1.2.).

Figura 1.2.
Clasificarea internaţională a călătorilor (după O.M.T.)

18
Economia şi managementul turismului

b) după gradul de mobilitate al turistului distingem:


• turismul de sejur:
o lung/rezidenţial;
o mediu;
o scurt.
• turismul itinerant (de circulaţie);
• turismul de tranzit.
c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
• turismul organizat;
• turismul neorganizat;
• turismul mixt.
e) după vârsta participanţilor:
• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.

1.3. Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale

Evoluţia turismului se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendinţă de


creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali.
Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere da-
torită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri
dar şi datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres
care permite călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai
lungi.
Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin intermediul a doi indica-
tori (vezi figura 1.3.)14:
• sosirile/plecările de turişti şi
• încasările/cheltuielile din turismul internaţional.
14
Maria Oroian, Dynamics and international tourism outlook, International Symposium - Research,
Education, Development, October 29-30, 2010, Târgu-Mureş, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010,
p.627-632

19
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Figura 1.3.
Dinamica sosirilor de turişti la nivel mondial şi a încasărilor din turismul
internaţional în perioada 1990 – 2010
1000

900

800

700

600
sosiri
500 turisti(milioane)

400
venituri din turism
300 (miliarde dolari)

200

100

0
1990 1995 2000 2005 2008 2009 2010

Sursa: World Tourism Organization

Se poate observa o creştere constantă în această perioadă, cu excepţia anului


2009, an de criză, care s-a resimţit, în mod normal, şi în domeniul turismului.
Sosirile de turişti la nivel mondial au scăzut în anul 2009 faţă de anul 2008 cu
3,8%, ajungând la 882 milioane, faţă de 917 în 2008 (vezi tabelul şi 1.1.), această
scădere fiind recuperată în anul 2010, când s-a înregistrat o creştere cu 6.6% faţă de
anul anterior, o dinamică asemănătoare având-o şi încasările din turismul internaţi-
onal, care au scăzut cu 5,6% în 2009 faţă de 2008, de la 939 miliarde $ în 2008 la
851 miliarde $ în 2009 (vezi tabelul 2.1.), însă în 2010 creşterea a fost pozitivă,
încasările crescând cu 4.7%. Valorile apropiate ale modificărilor procentuale pen-
tru cei doi indicatori ne indică strânsa legătură care există între ei.
Majoritatea destinaţiilor au raportat creşteri pozitive în 2010, suficiente pentru
a-şi recupera pierderile din 2009. Revenirea s-a produs cu o viteză mai mare în
economiile emergente (+8%) şi mai mică în cele avansate (+5%). Astfel, se remar-
că Asia şi Pacific (+12.7%), Orientul mijlociu (+14,1%) şi Africa (+7.3%), în timp
ce Europa şi America au rămas în urmă (+3.3%).
În 2010, turismul pentru plăcere, recreere şi vacanţe a însemnat peste jumătate
din sosirile internaţionale de turişti (51%), urmând în ordine turismul pentru vizita-
rea prietenilor şi rudelor, motive religioase, sănătate (27%), turismul pentru afaceri
(15%), iar restul de 7% n-a fost declarat. Peste jumătate din turişti (51%) au folosit

20
Economia şi managementul turismului

ca mijloc de transport avionul, 41% au preferat mijloacele de transport rutiere, 2%


mijloacele de transport feroviare şi 6% mijloacele de transport pe apă.

Tabelul 1.1.
Sosirile internaţionale de turişti pe subregiuni

Pon- Modi- Modi-


Sosirile internaţionale de turişti (milioane) dere ficare ficare
(%) 09/08 10/09
1990 1995 2000 2005 2008 2009 2010* (%) (%)
Mondial 435 528 675 798 917 882 940 100 -3.8 6.6
Europa 261.5 304.1 385.6 439.4 485.2 461.5 476.6 50.7 -4.9 3.3
Europa de 28.6 35.8 43.7 57.3 60.8 57.7 58.1 6.2 -5.1 0.175
Nord
Europa de 108.6 112.2 139.7 141.7 153.2 148.6 153.7 16.3 -3.0 3.4
Vest
Europa 33.9 58.1 69.3 8.5 100.0 90.2 95.1 10.1 -9.9 5.4
Centrală şi
de Est
Europa de 90.3 98.0 133.0 153.0 171.2 165.1 169.7 18.1 -3.6 2.8
Sud şi
Mediter.
Asia şi Paci- 55.8 82.0 110.1 153.6 184.1 180.9 203.8 21.7 -1.7 12.7
fic
Asia de Nord 26.4 41.3 58.3 85.9 100.9 98.0 116.6 11.9 -2.9 13.8
Est
Asia de Sud 21.2 28.4 36.1 48.5 61.8 62.1 69.6 7.4 0.5 12.1
Est
Oceania 5.2 8.1 9.6 11.0 11.1 10.9 11.6 1.2 -1.7 6.1
Asia de Sud 3.2 4.2 6.1 8.1 10.3 9.9 11.1 1.2 -3.6 11.9
America 92.8 109.0 128.2 133.3 147.8 140.6 149.8 15.9 -4.9 3.3
America de 71.7 80.7 91.5 89.9 97.7 92.2 98.2 10.5 5.7 6.6
Nord
Caraibe 11.4 14.0 17.1 18.8 20.1 19.5 20.1 2.1 -2.8 3.0
America 1.9 2.6 4.3 6.3 8.2 7.6 7.9 0.8 -7.4 3.8
Centrală
America de 7.7 11.7 15.3 18.3 21.8 21.3 23.5 2.5 -2.3 9.7
Sud
Africa 14.8 18.9 26.5 35.4 44.4 46.0 49.4 5.2 3.7 7.3
Africa de 8.4 7.3 10.2 13.9 17.1 17.6 18.7 2.0 2.5 6.2
Nord
Africa 6.4 11.6 16.2 21.5 27.2 28.4 30.7 3.3 4.4 8.0
Subsahariană
Orientul 9.6 13.7 24.1 36.3 55.2 52.9 60.3 6.4 -4.3 14.1
Mijlociu
Sursa: World Tourism Organization

21
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Tabelul 1.2.
Încasările din turismul internaţional pe subregiuni

Modificările procentuale (%) Miliarde dolari Ponderea


în preţuri constante de la un an la altul (%)
08/07 09/08 10/09 2009 2010
Mondial 1.7 -5.8 4.7 851 919 100
Europa -0.9 -6.7 -0.4 410.9 406.2 44.2
Europa de Nord -2.5 -4.0 -1.3 58.6 59.2 6.4
Europa de Vest -2.2 -7.1 1.5 143.8 142.0 15.5
Europa Centrală şi de Est 4.3 -8.0 -2.8 47.4 47.7 5.2
Europa de Sud şi Mediter. -0.6 -6.9 -1.1 161.3 157.4 17.1
Asia şi Pacific 4.6 -0.7 12.8 203.1 248.7 27.1
Asia de Nord-Est 8.2 1.9 15.9 101.2 122.4 13.3
Asia de Sud-Est -0.8 -7.4 14.4 53.5 68.0 7.4
Oceania 3.2 5.3 -0.6 33.5 39.4 4.3
Asia de Sud 7.7 -4.9 16.5 14.9 18.9 2.1
America 4.9 -9.9 5.0 166.2 182.2 19.8
America de Nord 6.9 -12.4 6.2 119.2 131.2 14.3
Caraibe -3.2 -5.3 2.1 22.6 23.6 2.6
America Centrală 0.3 -3.4 4.1 6.1 6.8 0.7
America de Sud 3.1 -0.3 1.2 18.3 20.6 2.2
Africa -2.5 -4.1 4.0 28.8 31.6 3.4
Africa de Nord -3.9 -4.7 3.6 9.9 10.0 1.1
Africa Subsahariana -1.8 -3.8 4.2 18.9 21.6 2.4
Orientul Mijlociu 5.5 0.8 14.4 42.0 50.3 5.5
Sursa: World Tourism Organization

OMT consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va


ajunge la 1,6 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările în-
vecinate (regionale) şi 0.4 mld vor fi călătorii pe distanţe lungi (inter-regionale) –
vezi figura 1.4.

Figura 1.4.
Previziunea numărului de turişti pe zone de destinaţie

Sursa: World Tourism Organization

22
Economia şi managementul turismului

Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa vor creşte cu
peste 5% pe an, comparativ cu media mondială de 4.1%. Mai multe regiuni vor
creşte mai lent decât media mondială. Europa îşi va menţine cea mai mare pondere
din totalul sosirilor, deşi în timp aceasta a scăzut de la 60% în 1995 la 46% în
2020.
Totalul sosirilor de turişti pe regiuni arată că, în 2020, primele trei regiuni re-
ceptoare vor fi: Europa (717 milioane turişti), Asia de Est (397 milioane) şi Ame-
rica (282 milioane), urmate de Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud.
Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată
(5.4%/an) decât călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de
82% a călătoriilor pe distanţe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea
să deţină aproape 76% din piaţa turismului internaţional.
În privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei
de 2000 mld USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD
în fiecare zi în întreaga lume.
Referitor la piaţa europeană din care face parte şi România, WTO identifică
următoarele tendinţe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:
1. Se previzionează ca sosirile internaţionale de turişti să atingă 1,56 miliarde
în 2020 cu o creştere medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor creşte călătoriile
pe distanţe lungi (de la 18% la 24% în 2020) în detrimentul călătoriilor in-
ter-regionale.
2. Până în 2020 Europa Centrală şi de Est va atrage mai mulţi turişti decât ţă-
rile din Europa de Vest.
3. Sosirile internaţionale de turişti în Europa vor ajunge la 717 milioane în
2020, cu o creştere anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va dimi-
nua cota de piaţă a Europei.
4. Franţa va rămâne cea mai importantă ţară receptoare de turişti din Europa
(până în 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turişti internaţionali).
5. Cele 10 ţări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane
turişti, 92% dintre ei fiind atraşi de Grecia, Bulgaria, România şi Croaţia. Acest
lucru se datorează unei creşteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.
6. Până în 2020, 346 milioane de turişti vor vizita zona Mediteranei (repre-
zentând 22% din totalul mondial al sosirilor).
Alte tendinţe care se vor manifesta în perioada următoare ar putea fi:
• creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines” va avea ca efect creşte-
rea călătoriilor intraregionale;
• consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea” ope-
ratorilor de dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi
să deservească piaţa;
• tendinţa de creştere, în societăţile vestice, a numărului persoanelor în vâr-

23
Maria Oroian, Marinela Ghereş

stă, a ratei divorţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la vârste mai


înaintate şi a respectului faţă de natură;
• creşterea în importanţă a culturii. cultura reprezintă o componentă a călăto-
riei la peste 60% dintre turiştii europeni.
Pe lângă aceste previziuni de natură pur economică sunt necesare şi anumite
previziuni de natură social-psihologică pentru a putea înţelege nevoile/dorinţele
noilor turişti şi a veni în întâmpinarea lor cu produse şi servicii care să satisfacă
întocmai aşteptările acestora.
OMT identifică tendinţele care se vor manifesta, în acest sens, pe piaţa euro-
peană15:
• turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile eco-
nomice obţinute decât pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
• creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere
a timpului liber;
• creşterea importanţei internetului ca mijloc de promovare şi vânzare;
• parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin
oferirea unei game largi de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă;
• introducerea monedei unice euro are ca principal rezultat creşterea numă-
rului de călătorii intraregionale.

1.4. Factori de influenţă ai fenomenului turistic

Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activi-
tăţi sau mai multe ramuri a căror funcţie comună este satisfacerea nevoilor turişti-
lor. În Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality avem următoarea definiţie a
industriei turistice: ”termen ce descrie firmele şi locaţiile care oferă atracţii, facili-
tăţi şi servicii pentru turişti. Activităţile economice sunt grupate în industrii în
funcţie de produsele lor. (...) acea parte a economiei care are ca funcţie de bază în-
deplinirea nevoilor turiştilor16”.
Din industria turistică fac parte sectoarele17:
- cazare şi alimentaţie (în conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hote-
luri şi restaurante”): hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră,
vile, castele, camping-uri, proprietăţi time-share, reşedinţe secundare, restaurante
(clasice, cu specific, fastfood), baruri, cafenele;
15
Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE,
(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1), p. 11-12
16
Medlik, S., Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality, third edition, Oxford:Butterworth-
Heinemann, 2003, p. 166
17
Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 7

24
Economia şi managementul turismului

- transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi


ferate, autocare, firme de închiriat automobile, operatori de taximetrie şi sectorul
noncomercial constituit din automobile proprietate personală, aeronave proprii,
iahturi;
- organizatorii de călătorii: agenţii de voiaj şi touroperatori;
- atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri
etc.) şi construite - catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre,
parcuri de distracţie, facilităţi sportive, cazinouri precum şi festivaluri şi evenimen-
te cultural artistice;
- organizatorii/administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regio-
nale, locale.
Turismul evoluează sub influenţa unui număr mare de factori18 , ce acţionează
în mod global sau parţial, asupra unei forme sau componente a activităţii turistice.
Factorii respectivi participă în diferite proporţii la determinarea fenomenului turis-
tic, în funcţie de conţinutul lor specific, de momentul şi locul impactului. Pe de altă
parte, intercondiţionalităţile acestor factori, simultaneitatea acţiunii lor potenţează
efectul final, făcând, astfel, dificilă descifrarea aportului fiecăruia dintre ei.
Ca factorii reprezentativi, cu influenţă decisivă asupra dezvoltării turismului,
trebuie menţionaţi: veniturile populaţiei, preţurile şi tarifele, oferta turistică, pro-
gresul tehnic, creşterea demografică şi timpul liber. Factorii psiho-sociologici cu
cea mai mare influenţă asupra turismului sunt: moda, tradiţiile, dorinţa de cunoaş-
tere, instruire.
Pentru a putea fi cuantificate influenţele acestor factori, este necesară structu-
rarea lor în categorii relativ omogene. Există numeroase modalităţi de clasificare a
determinanţilor turismului, precum şi de evaluarea a mărimii şi sensului acţiunii
acestora. Le vom prezenta pe cele mai importante.
După durata acţiunii lor în timp:
• Factori cu acţiune permanentă sau de durată: creşterea dimensiunilor
timpului liber, modificarea veniturilor, micşorarea demografică;
• Factori sezonieri cu acţiune ciclică: succesiunea anotimpurilor, activi-
tatea în agricultură;
• Factori conjuncturali: crizele economice, politice, catastrofe naturale.
În raport cu importanţa sau rolul lor în determinarea fenomenului turistic:
• Factori primari: oferta, veniturile, preţul, timpul liber, mutaţiile demo-
grafice;
• Factori secundari: climatul internaţional, complexitatea formalităţilor
de viză sau frontieră, diverse facilităţi, condiţiile de organizare a activităţii

18
Rodica Minciu, Economia Turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti,
2005, p.39-49

25
Maria Oroian, Marinela Ghereş

În funcţie de direcţia de acţiune, factorii pot fi grupaţi în:


• Factori exogeni: evoluţia demografică, creşterea veniturilor, sporirea
gradului de urbanizare, amplificarea mobilităţii populaţiei;
• Factori endogeni se referă la modificările din conţinutul activităţii tu-
ristice: lansarea de noi produse, diversificarea gamei serviciilor oferite, nivelul tari-
felor şi facilităţilor de preţ, pregătirea personalului şi dotarea cu forţă de muncă.
În raport cu orientarea influenţei lor asupra celor două laturi corelative ale
pieţei:
• Factori ai cererii turistice: venituri, urbanizare, timp liber;
• Factori ai ofertei: diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor,
condiţiile naturale, baza materială;
• Factori ai confruntării cerere-ofertă: distribuţia agenţiilor de voiaj, ca-
litatea infrastructurii, circulaţia monetară, sistemul legislativ.
Există şi alte modalităţi şi criterii de clasificare a factorilor de influenţă ai turismu-
lui, ce pot fi utilizate în funcţie de scopurile analizelor. Este important să fie înţeles fap-
tul că aceşti factori acţionează simultan, cu intensităţi diferite, în anumite perioade de
timp, fiind foarte dificilă separarea şi cuantificarea exactă a influenţei fiecăruia.
În continuare sunt prezentaţi câţiva dintre cei mai importanţi factori determi-
nanţi ai turismului19:

a. Veniturile populaţiei
Majoritatea specialiştilor din domeniu apreciază experienţa veniturilor ca fiind
principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice.
Acest indicator exprimă, în mod sintetic, nivelul de dezvoltare economică şi
socială al unei ţări sau regiuni, sau indirect, posibilităţile populaţiei respective pen-
tru practicarea formelor de turism, suportul material al dezvoltării turismului. De
regulă, nivelul de dezvoltare economică-financiară se măsoară prin nivelul produ-
sului naţional brut (PIB) pe locuitor.
Veniturile populaţiei au ca destinaţie, în primul rând, satisfacerea unor nevoi
vitale ale oamenilor, reprezentând aşa-numitul “consum obligatoriu”, ce are dimen-
siuni relativ constante, deoarece este determinat de caracterul cvasilimitat al nevoi-
lor fiziologice ale indivizilor. In al doilea rând, disponibilităţile băneşti ale popula-
ţiei sunt cheltuite pentru satisfacerea unor cerinţe legate de satisfacerea unui anumit
grad de confort şi abia în ultimă instanţă, restul disponibilităţilor băneşti se alocă
pentru obţinerea unor bunuri şi servicii legate de petrecerea timpului liber. Odată
cu creşterea globală a veniturilor sale, partea destinată acoperirii nevoilor funda-
mentale ale fiecărui individ scade relativ, devenind, astfel, mai mari, disponibilită-
ţile băneşti pentru aşa-numitele “consumuri libere”.

19
Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea Ovidius Constanţa, Faculta-
tea de Ştiinţe Economice, 2009, p.9-12

26
Economia şi managementul turismului

Staticianul german Ernst Engel a demonstrat cu rigoare ştiinţifică existenţa


unor legităţi în repartizarea veniturilor pe diferite categorii de necesităţi, precum şi
în modificarea structurii acestor nevoi în funcţie de variaţia veniturilor. Conform
acestora, cheltuielile pentru turism se află în corelaţie directă cu evoluţia venituri-
lor, iar variaţia lor este, de regulă, mai amplă. Cu alte cuvinte, o creştere a venituri-
lor băneşti, într-o anumită proporţie, ar conduce la o sporire, într-o proporţie mai
mare sau cel puţin egală, a cheltuielilor pentru turism.
Influenţa veniturilor asupra turismului este atât cantitativă, întrucât conduce la
modificarea numărului de turişti şi de zile-turist, dar şi calitativă, determinând ale-
gerea unor destinaţii mai îndepărtate, a unor structuri de primire turistică de catego-
rii superioare, opţiunea pentru anumite tipuri de mijloace de transport, etc.
Măsurarea influenţei veniturilor asupra cererii sau consumului turistic se poate
realiza utilizând coeficientul de elasticitate ( Ev) , potrivit relaţiei:
ΔC ΔV
Ev = : (1.1)
C V
unde:
C = cererea sau consumul turistic;
V = veniturile;
∆ = variaţia
Prin valorile luate (situate, de regulă, între + 1,2 şi + 1,4), coeficientul de elas-
ticitate indică o legătură directă şi puternică între modificarea veniturilor populaţiei
şi cea a cererii/ consumului turistic.

b. Preţurile şi tarifele
Acestea reprezintă un alt important factor determinant al evoluţiei turismului.
Datorită complexităţii activităţii turistice, influenţa preţurilor şi tarifelor se desfă-
şoară pe mai multe planuri. Acţiunea acestora pot viza ansamblul produsului turis-
tic sau numai una (ori mai multe) dintre componentele sale : transport, cazare, ali-
mentaţie, agrement.
Preţurile şi tarifele se stabilesc în raport cu destinaţia turistică, respectiv cu zo-
na, cu perioada de pe parcursul anului (în funcţie de sezon), cu categoria de confort
a structurilor de primire turistică sau a mijloacelor de transport utilizate, etc.
În general, preţurile şi tarifele mai ridicate limitează accesul la serviciile turis-
tice, conducând la scăderea numărului de turişti şi de zile-turist, la reducerea dura-
tei medii a sejurului şi a gamei de servicii turistice achiziţionate de turişti. Pe de
altă parte, preţurile şi tarifele mai reduse stimulează, în general, cererea pentru
anumite categorii de turişti.
În practică, relaţia dintre preţuri/tarife şi dezvoltarea turismului este mult mai
complexă, existând şi situaţii de reacţii adverse, cum ar fi situaţia în care, tarife
scăzute ori reducerea drastică a acestora să genereze neîncrederea turiştilor în cali-

27
Maria Oroian, Marinela Ghereş

tatea serviciilor, ceea ce conduce la refuzul acestora de a cumpăra asemenea produ-


se sau servicii.
Comensurarea influenţei preţurilor şi tarifelor asupra turismului se realizează
utilizând coeficientul de elasticitate Ep, potrivit relaţiei:
ΔC ΔP
Ep = : (1.2)
C P
unde:
P = preţul;
C = cererea;
∆ = variaţia
Coeficientul de elasticitate ia, de regulă, valori negative, ca expresie a reacţiei
contrare a celor două fenomene, şi mai mici decât -1. Explicaţia acestei sensibilităţi
mai reduse a turismului faţă de preţuri constă în faptul că variaţiile de preţ sunt mai
puţin spectaculoase, acestea afectează mai uniform categoriile de consumatori, cli-
entela este mai fidelă faţă de anumite destinaţii turistice, se manifestă o anumită
rigiditate a obiceiurilor de consum ş.a.
Reacţia consumatorului de produse şi servicii turistice poate fi influenţată, însă
şi de modificări ale preţurilor sau tarifelor produse pe alte pieţe decât cea turistică
(autovehicule, carburanţi, echipamente, etc.)

c. Oferta turistică reprezintă un factor cu influenţă directă asupra consumului tu-


ristic. Aceasta cuprinde resursele turistice naturale şi antropice, echipamentele, forţa
de muncă şi produsele turistice, componente ce exercită o mare forţă de atracţie asu-
pra fluxurilor turistice.
Existenţa acestor resurse turistice este esenţială pentru dezvoltarea turistică a
unei localităţi sau a unei zone. Sunt, însă, numeroase situaţii în care, resurse mai
modeste, având valoare turistică mai redusă, au devenit mai atractive pentru turişti,
prin calitatea superioară a prestaţiilor, prin dotări şi amenajări corespunzătoare,
care să favorizeze practicarea unor forme de turism mai puţin dependente de cadrul
natural (turismul de afaceri, de cumpărături, de recreare, etc.).

d. Progresul tehnic influenţează gradul de mobilitate a populaţiei, favorizând


deplasarea în scop turistic, dar acţionează şi asupra altor fenomene, precum: urba-
nizarea, industrializarea, calitatea mediului înconjurător, acestea acţionând, la rân-
dul lor, asupra dezvoltării turismului.
Deosebit de importantă este influenţa dezvoltării transporturilor asupra turis-
mului. Orice manifestare vizând perfecţionarea căilor şi mijloacelor de transport,
precum şi a gradului de dotare cu automobile, determină variaţii ale mişcării turis-
tice.
De asemenea, progresul tehnic acţionează şi asupra dotării cu echipamente şi
utilaje mai performante a structurilor de primire turistică având funcţii de cazare,

28
Economia şi managementul turismului

alimentaţie publică, agrement sau tratament, precum şi asupra activităţii agenţilor


de turism (prin utilizarea sistemelor de rezervare computerizată, a comunicării prin
internet, etc.)

e. Procesul de urbanizare determină o serie de mutaţii în structura nevoilor po-


pulaţiei, influenţând direct şi evoluţia turismului. Dincolo de avantajele urbanizării
asupra dezvoltării economice şi creşterii calităţii vieţii, aceasta provoacă şi o serie de
efecte negative, precum poluarea mediului şi creşterea solicitării nervoase a locuitori-
lor, în special în marile oraşe. Apare, astfel, nevoia de „evadare” din aceste aglome-
raţii urbane, spre zone nepoluate, linişte, pentru odihnă, recreare, distracţie, îndeosebi
la sfârşit de săptămână, dar şi în perioadele de vacanţe sau concedii.

f. Evoluţia demografică, respectiv dinamica populaţiei şi unităţile ce intervin


în structura acestora, pe vârste, profesii, medii, etc., influenţează în mod direct dez-
voltarea turismului.
Astfel, prin creşterea numărului de locuitori, se creează premisele sporirii nu-
mărului de turişti potenţiali. In privinţa structurii pe vârste a populaţiei, trebuie sub-
liniată participarea în proporţii diferite, a grupelor de vârstă, la mişcarea turistică.
Fenomenul îmbătrânirii populaţiei, creşterea duratei medii a vieţii, a condus la spo-
rirea numărului persoanelor de „vârsta a treia”, adică a acelor persoane cu cele mai
mari disponibilităţi de timp liber. Dacă aceştia dispun şi de venituri importante, aşa
cum se întâmplă în ţările occidentale, unde pensiile medii ating valori ridicate,
acest segment de populaţie devine o clientela ideală pentru activităţile turistice.
Şi distribuţia populaţiei pe categorii socio-profesionale prezintă importanţă
deosebită pentru determinarea fenomenului turistic. Studiile au demonstrat că seg-
mentele de populaţie cu nivel superior de pregătire, precum şi întreprinzătorii (pa-
tronii) manifestă mai multă înclinaţie către consumul turistic, atât datorită unei per-
cepţii deosebite asupra semnificaţiei călătoriilor, dar şi pentru că dispun de mijloa-
ce băneşti necesare. La cealaltă extremă se poziţionează lucrătorii agricoli şi locui-
torii din mediul rural, atât, datorită structurii anului de producţie agricolă, cât şi ca
urmare a gradului mai scăzut de pregătire şi a unei alte ierarhizări a nevoilor din
partea acestora.

g. Un factor determinant al evoluţiei turismului de importanţă deosebită este


timpul liber. Evoluţiile acestuia condiţionează manifestarea cererii pentru consu-
mul produselor turistice.
De-a lungul timpului, în ultimele decenii, datorită progreselor înregistrate în
activitatea economică, a avut loc şi o continuă diminuare a duratei zilei şi a săptă-
mânii de lucru, precum şi creşterea duratei concediului de odihnă plătit, care, în

29
Maria Oroian, Marinela Ghereş

majoritatea ţărilor lumii (cu unele excepţii, în special Japonia şi SUA) este de cca
30 zile/an.
Turismul, ca modalitate plăcută de petrecere (ocupare) a timpului liber, se poate
practica în special la sfârşit de săptămână şi în perioadele de concedii sau vacanţe.

h. Acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de organizatorii de turism


pot îmbrăca următoarele forme:
- legislaţia în domeniul turismului (care poate îngrădi sau stimula călătoriile);
- acordurile internaţionale;
- alinierea la sistemele consacrate de clasificare a hotelurilor;
- formalităţile la frontieră;
- sistemul de acordare a vizelor;
- organizarea agenţiilor de voiaj.
Toţi aceşti factori se intercondiţionează între ei, pot într-o anumită perioadă de
timp, să aibă un impact mai mare sau mai mic asupra industriei turistice. Potenţarea
efectului unui anumit factor este funcţie de o multitudine de alţi factori interni sau
externi, direcţi sau indirecţi, astfel că o analiză temeinică a lor trebuie să aibă în
vedere aceste corelaţii dintre ei. Pentru obţinerea de rezultate optime, operatorii din
turism trebuie să ţină cont atât de mediul intern, cât şi de cel extern în care activea-
ză, şi, evident, de necesităţile, dorinţele, gusturile şi preferinţele potenţialilor turişti.
Mai subliniem şi faptul că turismul, ca industrie, este extrem de sensibil la
fluctuaţiile economiei mondiale20. Instabilitatea politică sau terorismul constituie
frâne puternice pentru dezvoltarea turismului în ţările respective, sau în regiunea
respectivă.

D. Întrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Definiţi noţiunile: turism, turist, excursionist, vizitator internaţional, călător în


tranzit, turism intern, turism receptor, turism emiţător, turism interior, turism naţio-
nal, turism internaţional.
2. Enumeraţi motivele de călătorie potrivit OMT.
3. Prezentaţi componentele industriei turistice.
4. Caracterizaţi principalele tendinţe în dinamica şi structura turismului internaţional.
5. Explicaţi influenţa veniturilor (preţului, ofertei, timpului liber, etc.) asupra evoluţiei
turismului.
6. Precizaţi care este tipologia voiajelor utilizând următoarele criterii: originea tu-
riştilor, modalitatea de comercializare a vacanţelor, gradul de mobilitate a turistu-

20
Sheela, A, M. (2007), Economics of Hotel Management, New Age International, p.28

30
Economia şi managementul turismului

lui, frecvenţa de manifestare a cererii, tipul mijlocului de transport, motivaţia călă-


toriei, caracteristicile socio-economice ale cererii.

***

1. Definiţia turismului ca fiind ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din


deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi
deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă
oarecare aparţine lui:
a. O. Snack;
b. W. Hunziker;
c. K. Krapf;
d. P. Kotler.
2. Factorii ce influenţează dezvoltarea turismului în funcţie de direcţia de acţiune
sunt clasificaţi în:
a. exogeni şi endogeni;
b. primari şi secundari;
c. economici şi tehnici;
d. sociali şi demografici.
3. Noţiunea de excursionist este definită ca:
a. cel care petrece cel puţin o noapte în locul vizitat;
b. turist;
c. vizitator de o zi;
d. toate cele de mai sus.
4. În funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii, turismul se poate cla-
sifica în:
a. turism particular, social şi de masă;
b. turism organizat, neorganizat şi mixt;
c. turism de sejur, itinerant şi de tranzit;
d. turism lung, mediu şi scurt.
5. După gradul de mobilitate al turistului distingem:
a. turism particular, social şi de masă;
b. turism organizat, neorganizat şi mixt;
c. turism de sejur, itinerant şi de tranzit;
d. turism lung, mediu şi scurt.
6. Creşterea dimensiunilor timpului liber şi modificare veniturilor populaţie consti-
tuie factori de influenţă ai turismului ce intră la următoarea categorie:
a. factori sezonieri cu acţiune ciclică;
b. factori cu acţiune permanentă şi de durată;
c. factori conjuncturali;
d. factori ciclici.

31
Maria Oroian, Marinela Ghereş

7. Turismul receptor (inbound tourism) cuprinde:


a. non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
b. rezidenţii unei ţări date care călătoresc doar în interiorul acesteia;
c. rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări;
d. nici o variantă nu e corectă.
8. Turismul emitent (outbond tourism) cuprinde:
a. rezidenţii unei ţări date care călătoresc doar în interiorul acesteia;
b. rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări;
c. non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
d. nici una din cele de mai sus.
9. Turismul intern este sinonim cu:
a. turismul receptor;
b. turismul naţional;
c. domestic tourism;
d. inbound tourism.
10. Turismul naţional include:
a. turismul intern şi turismul emiţător;
b. turismul intern şi turismul receptor;
c. turismul emiţător şi turismul receptor;
d. turismul internaţional receptor.
11. Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea următorilor in-
dicatori:
a. sosirile/plecările de turişti;
b. încasările/cheltuielile din turismul internaţional;
c. doar sosirile/plecările de turişti;
d. doar încasările/cheltuielile din turismul internaţional.
12. OMT consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va
ajunge la:
a. 1,6 mld.;
b. 1,5 mld.;
c. 1,3 mld;
d. 2 mld.
13. Totalul sosirilor de turişti pe regiuni arată că, în 2020, primele trei regiuni re-
ceptoare vor fi:
a. Europa, Asia de Est şi America;
b. Europa, Africa şi America;
c. Europa, Orientul Mijlociu şi America;
d. Europa, Asia de Sud şi America.
14. Influenţa veniturilor asupra turismului:
a. este atât cantitativă, cât şi calitativă;
b. este cantitativă;

32
Economia şi managementul turismului

c. se poate realiza utilizând coeficientul de elasticitate;


d. este calitativă.
15. Preţurile şi tarifele pot influenţa:
a. ansamblul produsului turistic;
b. nu pot influenţa componentele produsului turistic;
c. una sau mai multe din componentele produsului turistic;
d. nici un răspuns nu e corect.

Comentaţi următorul text:

„Orice încercare de a defini turismul şi a-i descrie pe deplin scopul trebuie să ia în


considerare diferitele grupuri care sunt implicate în, şi sunt afectate de această in-
dustrie. Perspectivele lor sunt esenţiale pentru fundamentarea unei definiţii com-
prehensive a turismului. Pot fi identificate patru perspective asupra turismului:
1. Turistul. Turistul caută experienţe şi satisfacţii fizice şi psihice variate. Natura
acestora vor determina în mod hotărâtor destinaţiile alese şi activităţile care îi fac
plăcere.
2. Furnizorii de bunuri şi servicii pentru turism. Oamenii de afaceri văd turismul
ca o oportunitate de a face profit prin oferirea de bunuri şi servicii cerute pe piaţa
turistică.
3. Guvernul ţării gazdă. Politicienii văd turismul ca pe un factor al bunăstării în
economia pe care o guvernează. Perspectiva lor este legată de veniturile pe care
cetăţenii le pot obţine din această afacere. Ei iau în considerare şi veniturile din
schimburile valutare ale turismului internaţional ca şi taxele colectate de la turiş-
tii care cheltuiesc bani în ţara gazdă, direct sau indirect. Guvernul poate juca un
rol activ în politica turistică, dezvoltare, promovare şi implementare.
4. Comunitatea gazdă. Comunitatea locală vede turismul, de obicei, ca un factor
cultural şi generator de locuri de muncă. Important pentru acest grup este, spre
exemplu, efectul interacţiunii dintre numărul mare de vizitatori şi rezidenţi. Acest
efect poate fi benefic, negativ sau ambele.
Ca urmare, turismul poate fi definit ca ansamblul proceselor, activităţilor şi rezul-
tatelor ce provin din relaţiile şi interacţiunile dintre turişti, ofertanţii de produse
turistice, guvernele ţărilor gazdă, comunităţile locale şi mediile înconjurătoare,
care sunt implicate în atragerea şi găzduirea turiştilor.”

(Charles R. Goeldner, J. R. Brent Ritchie (2006), Tourism: principles, practices,


philosophies, tenth Edition, John Wiley & Sons, Hoboken, New Jersey, p.5)

33
Maria Oroian, Marinela Ghereş

E. Rebus21

1.
1.
2. 3.
2.

3.

4.
5.
4.

5.

Orizontal
1. Organizaţia Mondială a Turismului – abreviere.
2. Formă de turism ce cuprinde non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată.
3. Formă de turism ce cuprinde rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară.
4. Vizitator de o zi.
5. World Travel and Tourism Council – abreviere.

Vertical
1. Ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara
domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire per-
manentă şi o activitate lucrativă oarecare.
2. Formă de turism ce cuprinde rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări.
3. Orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o
perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât
exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.
4. Persoană stabilită temporar în alt loc decât ţara al cărei cetăţean este.
5. Formă de turism ce include turismul intern şi cel emiţător

21
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900413614|

34
Economia şi managementul turismului

Capitolul 2
IMPACTUL ECONOMICO-SOCIAL AL TURISMULUI

A. Obiective urmărite
 înţelegerea conceptului de impact economic şi a implicaţiilor pe care le ge-
nerează;
 înţelegerea conceptului de efect multiplicator;
 cunoaşterea sistemului de indicatori cu ajutorul cărora se pot face aprecieri
cu privire la locul şi aportul turismului la dezvoltarea economiei naţionale;
 aprecierea impactului social pe care turismul îl produce la nivel individual,
de familie sau grup şi asupra societăţii ca întreg, în special în ţările recep-
toare de turişti.

B. Rezumatul capitolului
Aprecierea locului şi aportului turismului la dezvoltarea economiei naţionale
se poate face cu ajutorul unui sistem de indicatori dintre care amintim ponderea
cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum, ponderea personalului din
turism în populaţia activă, aportul încasărilor din turism în produsul naţional net
sau în P.I.B., aportul turismului în exportul de mărfuri şi ponderea cheltuielilor
turistice în importul de mărfuri.
Cu toate acestea, evaluarea consecinţelor turismului rămâne o sarcină dificilă
şi complexă, datorită absenţei unui instrumentar specific de analiză şi a unor in-
formaţii pertinente, ca şi a unor imprecizii în delimitarea şi conceptualizarea eco-
nomică a fenomenului.
Principalele efectele pozitive directe pe care turismul le poate genera sunt
crearea de valoare adăugata brută, contribuţia la creşterea producţiei, creşterea gra-
dului de ocupare a forţei de muncă, transferarea în valuta a unor resurse materiale
si umane, neutilizabile în circuitul producţiei materiale. Efectele indirecte pot fi
reprezentate de: locurile de munca indirecte create în alte sectoare prin dezvoltarea
turismului, creşterea veniturilor indirecte si a produsului indirect din alte ramuri,
creşterea investiţiilor din alte sectoare de activitate, a veniturilor suplimentare obţi-
nute de acestea prin promovarea potenţialului turistic al unei zone si intensificarea
circulaţiei turistice, efectele în planul sănătăţii, refacerii capacitaţii de muncă a re-
surselor umane, efectele în planul dezvoltării teritoriale echilibrate, datorita mutaţi-

35
Maria Oroian, Marinela Ghereş

ilor fluxurilor turistice. Ar mai trebui amintite aici şi efectele induse asupra întregii
economii naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism,
cât şi cele ce revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în
vederea procurării altor mărfuri şi servicii de care au nevoie.
Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie
socio-umană. El acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât
şi asupra populaţiei din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răs-
frâng şi asupra calităţii mediului, a utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând
asupra legăturilor dintre naţiuni. Cu toate acestea, turismul are şi părţi mai întune-
cate (efecte negative) de care nu se poate face abstracţie, acestea fiind dezvoltate în
cuprinsul acestui capitol (supraaglomerarea, standardizarea, distorsionarea şi mani-
pularea obiceiurilor şi artei locale, tendinţa de imitaţie sau "efectul de demonstra-
ţie", creşterea criminalităţii, etc.).

C. Conţinut
Motto: Odată cu creşterea rapidă şi diversifi-
carea turismului din ultimii ani a venit şi ne-
voia pentru o înţelegere mai completă a
acestui fenomen global şi a măsurării impac-
tului său real asupra economiilor naţionale.
(World Tourism Organization)

2.1. Impactul macroeconomic al turismului

Impactul pe care turismul îl are asupra economiei interesează atât organizaţiile


publice cât şi cele private, la nivel macroeconomic, dar şi microeconomic. Deseori
găsim referiri în literatura de specialitate, în presă sau la televiziune asupra efecte-
lor benefice ale turismului în economie: turismul a creat ”x” locuri de muncă într-o
zonă, sau un anumit festival sau eveniment a generat ”y” milioane dolari vânzări
sau venituri într-o comunitate. Efectul multiplicator este deseori citat pentru a sur-
prinde efectele secundare ale turismului şi a arăta multitudinea de sectoare dintr-o
comunitate care pot beneficia de pe urma turismului.
Beneficiile economice ale turismului sunt ”aclamate” de această industrie pen-
tru o varietate de motive. Revendicările importanţei economice a turismului oferă
industriei un respect mai mare în rândul comunităţii de afaceri, instituţiilor publice
şi populaţiei, în general. Aceasta se traduce deseori în decizii sau politici publice
care sunt favorabile turismului. Suportul comunităţii este important pentru turism,
deoarece este o activitate care afectează întreaga comunitate. Afacerile în turism
depind în mod extensiv unele de altele, dar şi de alt gen de afaceri, de guvern şi de
locuitorii comunităţilor locale.

36
Economia şi managementul turismului

Beneficiile economice şi costurile turismului ajung la toată lumea într-un fel


sau altul. Analizele de impact economic oferă estimări tangibile asupra interdepen-
denţelor economice şi o înţelegere mai bună a rolului şi importanţei turismului în
economia unei regiuni. Activitatea turistică implică şi costuri economice, incluzând
costurile directe aferente afacerilor din turism, costuri guvernamentale pentru in-
frastructura care să deservească mai bine turismul, dar şi cele legate de aglomerare
şi costurile conexe suportate de indivizii dintr-o comunitate. Deciziile comunităţi-
lor cu privire la turism generează deseori dezbateri între cei care proclamă doar
beneficiile pe care le aduce această industrie şi cei care supraestimează costurile.
Restul deciziilor trebuie să se bazeze pe o evaluare echilibrată şi obiectivă atât a
beneficiilor, cât şi a costurilor şi o înţelegere asupra celor care beneficiază din tu-
rism şi a celor care plătesc pentru el.
O varietate de metode, începând de la cele intuitive, la modele matematice
complexe, sunt utilizate pentru a estima impacturile economice ale turismului.
Foarte important pentru analiştii industriei turistice este cunoaşterea conceptului de
impact economic, a modalităţilor de măsurare a acestuia, a beneficiilor şi costurilor
aferente.
Aplicarea unui management riguros poate transforma turismul într-o veritabilă
pârghie a dezvoltării economice la scară naţională dar mai ales, locală, prin multiple-
le implicaţii asupra gradului de valorificare a potenţialului natural şi antropic, a in-
troducerii în circuitul economic a resurselor turistice, a utilizării si valorificării infras-
tructurii, precum şi asupra dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei naţionale22.
Turismul se constituie ca o ramură distinctă a economiei naţionale, locul lui
putând fi evidenţiat de următoarele elemente23:
- este o componentă a sectorului terţiar prin conţinutul său (include activităţi
de natura serviciilor: transport, alimentaţie, oferirea de informaţii, tratament) şi prin
caracteristici comune sectorului terţiar (nematerialitate, intangibilitate,
nestocabilitate, simultaneitatea producţiei şi consumului, consum mare de muncă)
- are caracter de ramură de interferenţă – rezultat a diversităţii activităţilor ce dau
conţinut prestaţiilor turistice şi prezenţei unora dintre ele în structura altor ramuri ale
economiei: transporturile, alimentaţie publică – comerţ, tratament baleno-medical,
ocrotirea sănătăţii ş.a.;
- este o ramură de sinteză – desfăşurarea activităţilor turistice necesită intrări

22
Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, Economia Turismului, suport de curs în format electronic, p.3.,
(http://www.upa.ro/suporturi-curs-economie/suport-cus-economie-anul-i/suport-de-curs-economie-anul-
ii-ects-sem-i.html)
23
Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia turismului, Editura Eurostampa, Timişoara 2008, curs in
format electronic, p. 8-9

37
Maria Oroian, Marinela Ghereş

din alte ramuri ca industria construcţiilor (şi indirect: industria materialelor de con-
strucţii, a sticlei, lemnului, construcţii de maşini, chimică, industria energetică),
alimentară, textilă, agricultură, transport, telecomunicaţii, gospodărie comunală,
cultură şi artă, ş.a.;
- dezvoltarea turismului nu se va putea asigura armonios decât într-o strânsă
corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei
naţionale. Aceasta deoarece la obţinerea unui produs turistic participă, direct sau
indirect, aproape toate ramurile economiei naţionale.
Legat de efectele turismului asupra economiei, Organizaţia Mondială a Turis-
mului împarte aceste efecte în trei categorii, respectiv:
- efecte globale: asupra strategiei economiei naţionale, în general, a stimulării
producţiei, folosirii forţei de muncă;
- efecte parţiale: asupra echilibrului balanţei de plăţi, nivelul ratei de schimb,
masei monetare şi circulaţiei băneşti, modului de distribuţie a veniturilor, dezvoltă-
rii regionale, mediului rural, mişcării demografice;
- efecte externe: asupra calităţii mediului, formării profesionale, obiceiurilor de
consum, instruirii şi educaţiei, schimbărilor sociale şi culturale, cu rezultate econo-
mice indirecte.
În acest context, evaluarea consecinţelor turismului devine o sarcină dificilă şi
complexă, mai ales în absenţa unui instrumentar specific de analiză şi a unor in-
formaţii pertinente, dar şi datorită unor imprecizii în delimitarea şi conceptualiza-
rea economică a fenomenului.24
Organizaţiile internaţionale ce activează în domeniul turismului (WTO, WTTC,
EUROSTAT) au propus elaborarea şi utilizarea unui Cont Satelit al Turismului
(CST) compatibil cu Sistemul Contabilităţii Naţionale adoptat în 1993 de ONU, Ban-
ca Mondială şi alte instituţii specializate. CST îşi propune determinarea efectelor tu-
rismului asupra PIB, forţei de muncă, balanţei de plăţi, etc. Pornind de la faptul că
orice activitate turistică presupune un consum de resurse şi o producţie de bunuri şi
servicii ce antrenează şi alte ramuri ale economiei precum agricultura, construcţiile,
transporturile, comerţul, etc. Conferinţa Mondială pentru Măsurarea Impactului Eco-
nomic al Turismului, organizată în 1999 la Nisa - Franţa, sub egida Organizaţiei
Mondiale a Turismului (OMT), a pus la punct metodologia de aplicare a Contului
Satelit, ca fiind o modalitate complexă de reliefare a contribuţiei turismului la dez-
voltarea economică şi de reprezentare statistică unitară. În cursul anului 2000 au avut
loc numeroase sesiuni ale OMT pentru explicarea caracterului strategic al CST şi a
importanţei lui în proiectarea strategiilor în domeniul turismului. Necesitatea aplicării

24
Rodica Minciu, Economia Turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti,
2005, p. 23

38
Economia şi managementul turismului

lui a izvorât dintr-o lipsă acută de informaţii la nivelul guvernelor, întreprinzătorilor


şi populaţiei cu privire la rolul, importanţa şi dimensiunile turismului în economiile
naţionale şi în economia mondială. OMT încurajează ţările în elaborarea CST şi le
oferă şi asistenţă de specialitate.
CST oferă o varietate de informaţii referitoare la:
- contribuţia turismului la economia naţională şi legăturile cu alte sectoare;
prin evaluarea şi folosirea acestor informaţii, atât instituţiile publice cât şi între-
prinzătorii vor avea o capacitate mai mare de a influenţa factorii de decizie de la
toate nivelurile administraţiei;
- industriile care beneficiază de pe urma turismului; astfel acestea vor fi ca-
pabile să determine influenţa turismului în vederea îmbunătăţirii strategiilor pro-
prii;
- suma totală a taxelor generate de turism care este un factor important în a
convinge autorităţile naţionale, regionale sau locale să stimuleze investiţiile în tu-
rism;
- nivelul cererii turistice şi măsura în care este acoperită de oferta internă -
generarea de 'locuri de muncă în turism şi caracteristicile acestora pentru concepe-
rea unor programe adecvate de pregătire profesională;
- formarea brută a capitalului utilizat în industria turistică;
- consumul turistic colectiv pe niveluri de administraţie;
- modul cum diferite forme de turism (emiţător, receptor, intern) interacţio-
nează în economia naţională.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism a realizat un proiect de
aplicare experimentală a CST pentru România în anul 2007. Câţiva din indicatorii
calculaţi de INCDT îi prezentăm în continuare:
Consumul turistic interior în anul 2007 s-a ridicat la o valoare absolută de
19.310,2 mil. RON (preţuri curente)
Valoarea adăugată brută directa în turism a înregistrat următoarele valori pen-
tru 2007:
- valoare absolută: 8.140,8 mil. RON (preţuri curente)
- valoare relativă: 2,21% din total valoarea adăugată brută în turism

39
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Figura 2.1.
Cheltuielile turistice interne

Sursa: calcule proprii INCDT/CNPS (INS) in cadrul proiectului EVECTUR, 2010

Figura 2.2.
Distribuţia cheltuielilor turistice pe tipuri de turişti şi produse, anul 2007 (%)

Sursa: calcule proprii INCDT/CNPS (INS) in cadrul proiectului EVECTUR, 2010

40
Economia şi managementul turismului

Figura 2.3.
Distribuţia valorii adăugate brute directe în turism pe industrii

Sursa: calcule proprii INCDT/CNPS (INS) in cadrul proiectului EVECTUR, 2010

Produsul intern brut direct în turism la nivelul anului 2007 a avut următoarele
valori:
- valoare absolută: 9.409,3 mil. RON (preţuri curente)
- valoare relativă: 2,26% din PIB-ul României, anul 2007
Turismul reprezintă un factor stimulator al sistemului economic global gene-
rând efecte pozitive directe şi indirecte.
Efectele pozitive directe ale turismului pot fi reliefate prin:
- contribuţia la creşterea produsului intern brut şi a venitului naţional datorită
creşterii volumului încasărilor din turism (realizate atât de prestatorii direcţi – uni-
tăţi de cazare, alimentaţie publică, agrement, transportatori, cât si a agenţiilor de
turism), ca urmare a sporului de producţie;
- contribuţia turismului internaţional la reechilibrarea balanţei comerciale de
plăţi
ca urmare a creşterii volumului încasărilor valutare rezultate din :
- vânzarea serviciilor turistice pe valută;
- exportul intern;
- contribuţia la valorificarea unor categorii de resurse ca frumuseţea peisajului,
condiţii de climă, calităţile curative ale apelor minerale sau termominerale, monu-
mentele de artă, vestigiile istorice, tradiţia populară ş.a. care găsesc în turism cea
mai bună valorificare sau chiar singura;

41
Maria Oroian, Marinela Ghereş

- contribuţia acestuia la creşterea prosperităţii zonelor în care se dezvoltă tu-


rismul (favorizând dezvoltarea infrastructurii în zonă, valorificarea resurselor, a
forţei de muncă etc.).
Efectele indirecte sunt legate de faptul că dezvoltarea turismului determină
dezvoltarea altor ramuri ale economiei naţionale (acţiunea de stimulare a dezvoltă-
rii altor ramuri). Acestea se pot concretiza în:
- locurile de munca indirecte create în alte sectoare prin dezvoltarea turismului;
- creşterea veniturilor indirecte si a produsului indirect din alte ramuri;
- creşterea investiţiilor din alte sectoare de activitate, a veniturilor suplimen-
tare obţinute de acestea prin promovarea potenţialului turistic al unei zone si inten-
sificarea circulaţiei turistice;
- efectele în planul sănătăţii, refacerii capacităţii de muncă a resurselor umane;
- efectele în planul dezvoltării teritoriale echilibrate, datorita mutaţiilor flu-
xurilor turistice.
Principalele sectoare de activitate economică care cumulează efectele directe si
indirecte ale dezvoltării turismului sunt:
1. ramurile generatoare de materii prime, materiale auxiliare necesare creării
bazei tehnico-materiale a turismului (construcţii de maşini, finanţe, industria mobi-
lei, a prelucrării lemnului);
2. ramurile care deservesc si amenajează infrastructura (reţeaua de drumuri,
cai ferate, furnizoare de energie, apa, lucrările de sistematizare a teritoriului);
3. industria uşoara, mica industrie, producătoare de bunuri de consum curent,
cerute pe durata sejurului ;
4. industria alimentara;
5. industria articolelor sportive, de artizanat;
6. comerţul, care îşi va dezvolta reţeaua de unităţi comerciale si de alimentaţie;
7. serviciile personale, de posta, telecomunicaţii, transport;
8. cultura si arta.
Aprecierea locului şi aportului turismului la dezvoltarea economiei naţionale
este făcută cu ajutorul unui sistem de indicatori25, în continuare fiind prezentaţi cei
mai semnificativi:

1. Ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum (pc)


pc= (Σ Ct / (Σ Cc) × 100 (2.1)
în care Ct, Cc = cheltuieli turistice respectiv cheltuieli de consum

25
Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, Economia Turismului, suport de curs în format electronic, p.4-
5, (http://www.upa.ro/suporturi-curs-economie/suport-cus-economie-anul-i/suport-de-curs-economie-
anul-ii-ects-sem-i.html)

42
Economia şi managementul turismului

Pentru perioada 2007-2010, ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuie-


lilor de consum în România a fost următoarea:

2007 2008 2009 2010


pc 1,2 1,4 1,3 1,3
Sursa: INS, Anuarul Statistic al României 2011, p. 171

2. Ponderea personalului din turism în populaţia activa (Pp)


Pp =( Pt / Pa) × 100 (2.2)
în care Pt , Pa – populaţia ocupata în turism, populaţia activă
Pentru perioada 2008-2010, ponderea personalului ocupat în turism în popula-
ţia activă în România a fost următoarea:

2008 2009 2010


Pp 1,6 1,25 1,33
Sursa: Prelucrare după INS, Anuarul Statistic al României 2011, p. 92; 103

3. Aportul încasărilor din turism în produsul naţional net sau în P.I.B (Aî )
Aî =(Σ It / P.N.N) × 100 (2.3)
în care It--încasari din turism, P.N.N.-produsul naţional net
Pentru perioada 2008-2010, aportul încasărilor din turism în PIB în România a
fost următorul:

2008 2009 2010


Aî 3,2 2,84 2,85
Sursa: Prelucrare după INS, Anuarul Statistic al României 2011, p. 322; 600

4. Aportul turismului în exportul de mărfuri (At)


At =(Ite/Em) × 100 (2.4)
în care Ite -încasari turisti externi; Em – exportul de marfuri

5. Ponderea cheltuielilor turistice în importul de marfuri (Pi)


Pi=(Ce/Imp) × 100 (2.5)
în care Ce-cheltuielile turistice ale populaţiei autohtone în alte ţari; Imp- im-
portul de marfuri.
Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribu-
ţie aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de mun-
că vie, de inteligenţă şi creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate

43
Maria Oroian, Marinela Ghereş

într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului
de dezvoltare.
De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii.
Studiile de specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determi-
nată în mare parte de nevoile turismului.
Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei
unei ţări. Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai di-
versificate, mai complexe ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice
de agrement, transport pe cablu.
Pe lânga toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar sin-
gura) de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a
celor naturale: frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau
termale, condiţiile de climă.
Există ţări care realizează până la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea
turistică, dar şi ţări cu o economie dezvoltată (Franţa 7.3% PIB, Elveţia 7.7%
PIB) care au ponderi ridicate ale activităţii turistice în PIB. Faţă de această situa-
ţie, în România, turismul contribuie cu 2-3% la realizarea PIB26.
Turismul se consideră a fi creator şi utilizator de venit naţional. Antrenarea şi
stimularea producţiei turistice, determină un spor de producţie care se regăseşte ca
aport la crearea produsului intern brut.
Efectul favorabil al turismului asupra venitului naţional, este evidenţiat de pro-
cesul prin care exportul de turişti asigură valorificarea mai avantajoasă a resurselor
naţionale şi a muncii interne.
Turismul contribuie la producerea de venit naţional şi prin valorificarea resur-
selor nevalorificate încă, exploatarea suplimentară a celor ce aparţin altor domenii,
sau a creaţiilor realizate în alte scopuri.
Pentru ţara noastră, în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor resurse turisti-
ce neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posi-
bilităţi însemnate de creştere şi deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi
o parte din forţa de muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică (vezi
şi tabelul 2.1.)
Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea
unor zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate.
Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică
mare, dar cu importante şi atractive resurse turistice naturale şi antropice. Datorită
acestui fapt el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.

26
Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE, p. 2
(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap2)

44
Economia şi managementul turismului

Tabelul 2.1.
Ponderea valorii adăugate din turism în PIB

Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Val. adăugată 1904,2 2459,0 2730,0 3114,2 3803,6 5089,9 6621,5 7817,3 8727,3 94359,5 102122,2
în hoteluri şi
restaurante
(mld. lei)
PIB (mld.lei 80377,3 116768,7 152017,0 197427,6 247368,0 288954,6 344650,6 416006,8 514700,0 501139,4 522561,1
preţuri curente)
Ponderea VA 2,37 1,84 2,13 2,13 1,53 1,76 1,92 1,87 1,69 1,88 2,31
din turism în
PIB (%)
Sursa: Prelucrare după INS, Anuarul Statistic al României 2011, p. 321-322

O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă


contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă
pe seama turismului intern şi internaţional.
Ţinând cont de toate aceste aspecte, se impune o abordare multifuncţională a
turismului care poate fi privit în mai multe ipostaze:
- activitate specific umana, apăruta din cele mai vechi timpuri;
- activitate economica creatoare de venituri;
- „un complex de tip industrial”;
- ramura a economiei naţionale;
- o conduita socială;
- un fenomen geografic;
- sursă inepuizabilă de îmbogăţire culturală.

2.2. Efectul multiplicator al turismului

Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în creş-
terea veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor,
agenţiilor tour-operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în
decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un an.
În al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează impactul creşte-
rii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri
de consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine
oferta turistică la parametri competitivi.
În fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus asupra întregii eco-
nomii naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism, cât
şi cele ce revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vede-
rea procurării altor mărfuri şi servicii de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces
de multiplicare a cererii agregate la scară macroeconomică.

45
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi defi-


nit ca volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistu-
lui, care va fi utilizat în economie.
Sau, într-o altă formulare, coeficientul multiplicator, (k), exprimă impactul
unei anumite cheltuieli turistice asupra activităţii economice a unei regiuni sau ţări,
pe parcursul unui an, presupunând că acea suma încetează practic să mai circule
după această perioadă.
Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investiţiilor, în literatura
de specialitate se indică o formulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:
k = 1 / (1 − c’) (2.6)
k = multiplicatorul turistic care arată de câte ori se multiplică în economia naţiona-
lă fiecare unitate monetară cheltuită de turist
c’ = înclinaţia marginală spre consum turistic care arată cu cât creşte cheltuiala
pentru consumul turistic la creşterea cu o unitate monetară a veniturilor din turism
În general multiplicatorul are valori cuprinse între 0,2 şi 2.
Multiplicatorul turismului se referă la schimbările produse de cheltuielile su-
plimentare ale turiştilor în nivelul venitului, producţiei, angajării forţei de muncă şi
balanţei de plăţi ale unei ţări. Cheltuielile turiştilor pentru cazare, alimentaţie,
transport, tratament, agrement, investiţiile şi exporturile legate de turism generează
venituri. O parte a acestor venituri se "scurg" din economie sub forma importurilor
necesare pentru turism, sub forma economiilor populaţiei sau a taxelor plătite către
stat dar ceea ce rămâne va intra într-o a doua rundă de cheltuieli, generând din nou
venit. Procesul continuă, fluxul veniturilor diminuându-se în progresie geometrică,
până când sumele respective părăsesc sistemul economic27. Practic, dacă s-ar cu-
noaşte proporţia ”scurgerilor din economie”, multiplicatorul s-ar determina foarte
simplu, după formula28:
1 (2.7)
k=
proportia scurgerilor/pierderilor

Pornind însă de la existenţa efectelor directe, indirecte şi induse diferite există


specialişti care calculează efectul multiplicator astfel:
impact direct + impact indirect + impact indus (2.8)
k=
impact direct

De asemenea, în funcţie de scopul politic urmărit se pot calcula mai multe ti-
puri de multiplicatori29:

27
Buruiană Gianina, Politici macroeconomice în turism, Bucureşti: Editura Uranus, 2008, p. 44
28
J. Ch. Halloway, Taylor, N. , The Business of Tourism, seventh edition, Prentice Hall, Harlow,
2006, p.104
29
Buruiană Gianina, op.cit., p. 45

46
Economia şi managementul turismului

a) multiplicatorul producţiei, care măsoară creşterea producţiei generată de o


unitate suplimentară de cheltuială turistică şi ia în calcul şi modificările care inter-
vin la nivelul stocurilor;
b) multiplicatorul vânzărilor, care măsoară cifra de afaceri (directă şi indirec-
tă) generată de cheltuiala turistică;
c) multiplicatorul încasărilor (venitului), care măsoară veniturile totale gene-
rate de încasarea turistică suplimentară
d) multiplicatorul angajărilor, care indică repercusiunile asupra ocupării for-
ţei de muncă şi se exprimă sub forma creşterii angajărilor directe sau indirecte în
urma cheltuirii în scop turistic a unei unităţi monetare sau sub forma angajărilor
create de turism pentru fiecare unitate de cheltuieli turistice;
e) multiplicatorul taxelor şi impozitelor guvernamentale, care măsoară sumele
percepute sub formă de taxe şi impozite directe şi indirecte generate de o unitate
suplimentară de cheltuială turistică;
f) multiplicatorul importului, care măsoară valoarea importurilor determinate
de cheltuielile turistice;
g) multiplicatorul investiţiilor turistice.
În cadrul Proiectului de aplicare experimentală a CST pentru România în anul
2007, al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, independent de
sistemul conturilor satelit ale turismului s-a aplicat pentru România modelul In-
put-Output la nivelul anilor 2000 şi 2008. În ceea ce priveşte modelul Input Output
sectorul turism a fost definit doar ca suma a trei ramuri : Hoteluri, Restaurante şi
Agenţii de turism, în cadrul acestuia fiind realizată o comparaţie a matricei coefici-
enţilor tehnici direcţi (aij) şi matricei coeficienţilor cheltuielilor totale ((E-A)-1 sau
bij ) prin intermediul cărora au fost determinate efectele directe şi propagate în ca-
drul economiei naţionale. Astfel s-a determinat că „ramura Turism” este prin exce-
lenţă o ramură predominant finală (numai 15% din producţie se repartizează con-
sumului intermediar, restul de 85% repartizându-se consumului final (consumul
public-privat, investiţii şi export-import). Totodată s-au calculat o serie de multipli-
catori în amonte şi în aval în scopul stabilirii intensităţii influenţei pe care turismul
o are direct şi propagat asupra celorlalte ramuri ale economiei, multiplicatori ce
sunt prezentaţi în continuare:

Tabelul 2.2.
Multiplicatorii în amonte pentru ramura „Hoteluri, restaurante şi agenţii de turism”

Tipuri de multiplicatori 2000 2008


Multiplicatorul producţiei/output-ului 2,093 2,341
Multiplicatorul câştigurilor salariale 0,209 0,308
Multiplicatorul valorii adăugate brute 1,140 1,072
Sursa: calcule proprii IEN, proiectul EVECTUR, 2010

47
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Tabelul 2.3.
Multiplicatorii în aval pentru ramura „Hoteluri, restaurante şi agenţii de turism”

Tipuri de multiplicatori 2000 2008


Multiplicatorul producţiei/output-ului 1,414 1,327
Multiplicatorul câştigurilor salariale 0,166 0,197
Multiplicatorul valorii adăugate brute 0,724 0,598
Sursa: calcule proprii IEN, proiectul EVECTUR, 2010

În concluzie, multiplicatorul economic al turismului măsoară performanţa eco-


nomică actuală a industriei turismului şi efectele pe termen scurt ale schimbărilor
fenomenului turistic. El este conceput ca un instrument în studierea impactului
economic al cheltuielilor turistice asupra încasărilor, veniturilor, angajărilor, impo-
zitelor statului şi importurilor, în lumina obiectivelor politicii economice, putând fi
folosit atât în procesul de fundamentare a politicilor macroeconomice cât şi de mo-
nitorizare. De asemenea, deoarece se calculează multiplicatori pentru toate ramuri-
le economiei, prin intermediul său se pot compara efectele creşterii cererii turistice
faţă de o creştere similară din alte sectoare.

2.3. Turismul şi ocuparea forţei de muncă

Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un im-
portant rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atra-
gerea excedentului de forţă de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenua-
rea şomajului. Numărul mare al celor care lucrează în domeniul turismului are ca
explicaţie faptul că posibilităţile de mecanizare-automatizare a operaţiunilor turisti-
ce sunt limitate. Pe de altă parte, dezvoltarea turismului, creşterea constantă a nu-
mărului de turişti antrenează după sine o creştere a numărului de persoane implica-
te în organizarea şi desfăşurarea călătoriilor, în venirea întâmpinării nevoilor turiş-
tilor (ne referim aici la cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, agenţii de turism,
transporturi, prestaţii de agrement, conducerea administrativă a aparatului turistic).
Ultimele cercetări ale WTTC in ceea ce priveşte impactul economic al turis-
mului ne arată pentru anul 2011 o contribuţie a acestuia la produsul intern brut la
nivel mondial de 2 trilioane dolari, generând la nivelul aceluiaşi an 98 milioane noi
locuri de muncă.
Dacă luăm în considerare efectele directe, indirecte şi induse, contribuţia este
mult mai mare, respectiv 6,3 trilioane dolari contribuţie la PIB, 255 milioane locuri
de muncă, 743 miliarde dolari investiţii şi 1,2 trilioane dolari in exporturi. Procen-
tual, aceste contribuţii reprezintă 9% din PIB, 1 loc de muncă din 12, 5% din inves-
tiţii şi 5% din exporturi. Previziunile pe termen lung, având ca orizont anul 2022,
prevăd o creştere medie anuală de 4,2%.
Următoarele grafice sunt reprezentative în acest sens:

48
Economia şi managementul turismului

Figura 2.4.
Contribuţia totală a turismului la crearea PIB mondial şi pe piaţa forţei de muncă

Sursa: WTTC. Toate valorile sunt în preţurile constante ale anului 2011, la fel şi ratele de schimb

De asemenea, rămânând tot în sfera relaţiei turism-forţă de muncă, trebuie


amintit efectul indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile
arată că un loc de muncă direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte
şi induse. Aceasta se explică prin aceea că turismul, fiind un mare consumator de
bunuri şi servicii, influenţează benefic utilizarea forţei de muncă în ramurile furni-
zoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară, construcţii).

49
Maria Oroian, Marinela Ghereş

În condiţiile în care serviciile turistice sunt vandabile în prezenţa prestatorului


şi turistului, simultan, iar automatizarea şi mecanizarea penetrează mai lent acest
domeniu, putem aprecia că sectorul turistic este un mare consumator de muncă vie.
În acest sens, se poate aprecia turismul ca fiind cel mai dinamic sector, prin
prisma creării de locuri de muncă sub diferite forme care au determinat stabilirea
următoarelor tipuri de angajări:
- angajare directă – persoanele care lucrează într-o întreprindere turistică, pre-
cum hoteluri, restaurante, magazine pentru turişti, agenţii de voiaj, touroperatori;
- angajare indirectă – locuri de muncă produse în sectoarele de aprovizionare
cu mărfuri alimentare şi nealimentare, respectiv industrie, agricultură, piscicultură;
- angajare indusă – personal suplimentar angajat pe baza cheltuirii câştigurilor
salariale realizate de angajaţii direcţi şi indirecţi;
- angajare în domeniul construcţiilor – locuri de muncă în domeniul construc-
ţiei infrastructurii şi capacităţii de turism; acestea, de regulă, sunt temporare, dar
pot dura o perioadă mai îndelungată în acele zone unde are loc o dezvoltare conti-
nuă a turismului.
Pe lângă aceste aspecte cantitative, relaţia turism-forţă de muncă poate fi ex-
primată şi calitativ, printr-o serie de aspecte:
- nivelul de calificare profesională – conform studiilor realizate de P. Py în lu-
crarea sa “Le tourism. Un phenomene economique”, în principalele ţări europene,
circa 40% din totalul personalului din turism este necalificat, aprox. 42% din total
personal are studii medii, 8% studii de specialitate şi numai 10% studii superioare.
- fluctuaţia - se apreciază că, în medie, 35- 40% din totalul lucrătorilor din tu-
rism sunt angajaţi temporar. Această situaţie influenţează negativ atât nivelul satis-
facţiei lucrătorilor (lipsa garanţiei unui loc de muncă, câştiguri salariale fluctuante),
cât şi calitatea serviciilor.
- raportul între cei angajaţi full-time şi part-time, caracterul temporar al anga-
jării, alături de alte aspecte, conducând costul relativ ridicat al creării unui nou loc
de muncă în turism şi întreţinerii acestuia.
- costul formării profesionale.

2.4. Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe

Una dintre trăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă


creşterea şi diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o
componentă importantă a relaţiilor economice internaţionale.
Este binecunoscut faptul că turismul face parte din structura comerţului invizi-
bil mondial, reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia. Comer-

50
Economia şi managementul turismului

ţul invizibil este o formă a schimburilor economice internaţionale care nu au ca


obiect o marfă. Prin apartenenţa la comerţul invizibil, turismul internaţional are o
contribuţie semnificativă la creşterea şi diversificarea exporturilor. Turismul poate
reprezenta atât un export, cât şi un import, în funcţie de condiţiile concrete din fie-
care ţară. Spre exemplu, bunurile şi serviciile pe care le consumă turiştii pe durata
şederii lor într-o ţară pot fi asimilate, pentru ţara vizitată, cu un export, aşa după
cum cheltuielile pe care le face un turist în străinătate constituie, pentru ţara lui de
reşedinţă, un import. Ca urmare, o creştere a numărului turiştilor internaţionali şi a
cheltuielilor acestora conduce la sporirea volumului schimburilor internaţionale.
Comerţul invizibil se materializează şi formează „balanţa invizibilă” sau „ba-
lanţa serviciilor”, componentă importantă a balanţei de plăţi externe a unei ţări. În
cadrul balanţei serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite din activitatea turisti-
că se înregistrează în contul balanţier numit „călătorii”. Astfel, în creditul acestui
cont se înscriu veniturile rezultate din activitatea turistică (cheltuielile turiştilor
străini în ţara primitoare), iar în debit cheltuielile de aceeaşi natură făcute de rezi-
denţi în străinătate.
Analizând structura comerţului cu servicii în totalul comerţului mondial, ob-
servăm locul important pe care-l deţine turismul – 7% în exportul de bunuri în pe-
rioada 2000-2009 şi circa 30% în comerţul cu servicii -, dar şi faptul că evoluţia
acestuia a fost de multe ori superioară dinamicii comerţului mondial.
Tabelele 2.4. şi 2.5. ne oferă informaţii mai detaliate în acest sens:

Tabelul 2.4.
Comerţul mondial cu servicii, pe categorii, în 2010

(Miliarde dolari şi procente) Valoare Pondere


2010 2000 2005 2008 2009 2010
Exporturi
Total servicii comerciale 3695 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0
Servicii de transport 785 23.2 22.8 23.2 20.2 21.3
Servicii turistice (călătorii) 940 32.1 27.6 24.8 25.6 25.4
Alte servicii comerciale 1970 44.7 49.6 52.0 54.2 53.3
Importuri
Total servicii comerciale 3510 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0
Servicii de transport 960 28.4 28.6 28.8 25.4 27.3
Servicii turistice (călătorii) 850 29.9 27.0 23.9 24.6 24.1
Alte servicii comerciale 1705 41.7 44.4 47.2 50.0 48.5
Sursa: World Trade Organization

Situaţia pe regiuni se prezintă diferit, reflectând nivelul de dezvoltare şi struc-


tura economiei acestora ca şi a importanţei pe care turismul o joacă aici.

51
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Tabelul 2.5.
Comerţul mondial cu servicii turistice pe regiuni în 2010

(Miliarde dolari şi procente) Valoare Pondere Modificarea anuală


procentuală
2010 2005 2010 2005-2010 2008 2009 2010
Exporturi
Mondial 785 100.0 100.0 7 16 -23 15
America de Nord 84 11.3 10.7 6 13 -18 16
America Centrală şi de Sud 25 2.9 3.2 9 20 -17 18
Europa 374 50.8 47.6 5 15 -23 8
Uniunea Europeană (27) 339 46.0 43.2 5 15 -23 8
Comunitatea Statelor Independente (CIS) 32 3.1 4.1 13 24 -16 20
Africa 23 2.6 2.9 9 18 -15 20
Orientul Mijlociu 21 2.7 2.7 7 10 -14 11
Asia 226 26.7 28.8 8 18 -28 26
Importuri
Mondial 960 100.0 100.0 7 17 -22 18
America de Nord 101 14.1 10.5 1 6 -21 15
America Centrală şi de Sud 44 3.9 4.6 11 20 -24 28
Europa 340 40.0 35.4 5 13 -24 12
Uniunea Europeană (27) 309 36.8 32.1 4 13 -25 11
Comunitatea Statelor Independente (CIS) 22 1.5 2.3 17 40 -30 18
Africa 58 4.6 6.0 13 24 -10 17
Orientul Mijlociu 72 5.4 7.5 15 28 -12 12
Asia 322 30.4 33.6 9 19 -22 26
Sursa: World Trade Organization

În legătură cu rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a unei


ţări, în funcţie de mărimea şi semnul soldului contului „călătorii”, dar şi de mări-
mea şi semnul soldurilor celorlalte conturi balanţiere, putem avea una din următoa-
rele situaţii:
a) Contul „călătorii” are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în
funcţie şi de soldul celorlalte conturi balanţiere, după caz la:
• reducerea deficitului balanţei de plăţi;
• echilibrarea balanţei de plăţi;
• creşterea excedentului balanţei de plăţi.
b) Contul „călătorii” are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:
• creşterea deficitului balanţei de plăţi;
• reducerea excedentului balanţei de plăţi;
• dezechilibrarea balanţei de plăţi.
Prezentăm în continuare soldul operaţiunilor de import şi export rezultate
din activitatea turistică la nivelul Uniunii Europene şi a altor câteva state în perioa-
da 1999-2010.

52
Economia şi managementul turismului

Tabelul 8
Soldul tranzacţiilor internaţionale cu servicii turistice

milioane EUR
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
UE (27 ţări) : : : : : -17.4 -19.2 -16.2 -19.4 -19.4 -17.4 -14.0
Belgia : : : -3.4 -3.6 -3.9 -4.1 -4.2 -4.7 -5.4 -7.3 -6.4
Bulgaria 0.4 0.6 0.6 0.6 0.8 0.7 0.9 0.9 1.3 1.3 1.4 1.8
Cehia 1.5 1.8 1.9 1.5 1.4 1.5 1.9 2.5 2.4 2.2 2.1 2.3
Danemarca -1.1 -1.1 -1.0 -1.1 -1.2 -1.3 -1.3 -1.5 -2.1 -2.3 -2.4 -2.6
Germania -36.4 -37.4 -37.8 -35.2 -37.3 -35.3 -36.3 -32.8 -34.3 -34.7 -33.3 -32.8
Estonia 0.3 0.3 0.4 0.3 0.3 0.4 0.4 0.3 0.3 0.3 0.3 0.3
Irlanda 0.1 0.0 -0.4 -0.7 -0.8 -0.6 -1.0 -1.2 -1.9 -2.8 -2.8 -2.8
Grecia 4.5 5.1 5.6 7.7 7.3 8.0 8.6 9.0 8.8 9.0 8.0 7.5
Spania 23.9 26.0 26.9 25.9 27.0 26.6 26.4 27.4 27.7 28.1 26.0 27.0
Franţa 12.1 14.1 13.6 13.6 11.6 12.2 9.8 10.9 11.7 10.5 8.0 6.1
Italia 10.9 12.9 12.4 10.4 9.4 12.2 10.4 12.0 11.2 10.2 8.8 8.8
Cipru 1.4 1.7 1.8 1.5 1.3 1.2 1.1 1.1 0.9 0.8 0.6 0.8
Letonia -0.1 -0.1 -0.1 -0.1 -0.1 -0.1 -0.2 -0.2 -0.2 -0.2 -0.1 0.0
Lituania 0.2 0.1 0.2 0.2 0.1 0.1 0.1 0.1 0.0 -0.2 -0.1 0.2
Luxemburg 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.6 0.5 0.4 0.4 0.5 0.4 0.4
Ungaria 1.9 2.2 2.6 1.6 1.3 1.2 1.5 1.9 1.6 1.9 2.1 2.2
Malta 0.4 0.4 0.4 0.5 0.4 0.4 0.4 0.4 0.5 0.5 0.4 0.6
Olanda -4.8 -5.4 -5.9 -5.5 -5.6 -4.9 -4.6 -4.5 -4.2 -5.7 -6.0 -5.1
Austria 3.8 3.8 3.7 4.3 4.3 4.7 5.4 5.6 5.9 7.0 6.2 6.3
Polonia 2.2 2.6 1.3 1.2 1.1 0.8 0.6 0.0 2.0 1.4 1.2 0.7
Portugalia 2.8 3.3 3.8 3.8 3.7 4.0 3.7 4.0 4.5 4.5 4.2 4.6
România -0.1 -0.1 -0.1 -0.1 0.0 0.0 0.1 0.0 0.1 -0.1 -0.2 -0.4
Slovenia 0.4 0.5 0.5 0.5 0.5 0.6 0.7 0.8 0.8 0.9 0.9 1.0
Slovacia 0.1 0.1 0.4 0.3 0.3 0.1 0.3 0.4 0.4 0.3 0.2 0.2
Finlanda -0.5 -0.5 -0.5 -0.5 -0.5 -0.6 -0.7 -0.8 -0.8 -0.9 -1.1 -1.0
Suedia -3.6 -4.3 -3.0 -2.8 -2.6 -3.2 -2.7 -1.9 -2.0 -2.4 -1.2 -1.7
Marea Britanie -13.5 -17.9 -21.3 -22.4 -22.4 -22.8 -23.3 -22.7 -24.0 -22.2 -14.4 -13.3
Islanda : : : : : : : : : : : :
Norvegia -2.4 -2.7 -2.6 -3.1 -3.6 -4.4 -5.5 -6.3 -7.2 -6.3 -6.0 :
Elveţia : : : : : : : : : : : :
Muntenegru : : : : : : : : : : : :
Croaţia : : : : : : : : : : : :
Macedonia : : : : : : : : : : : :
Turcia 3.5 6.4 7.1 7.0 9.8 10.7 12.3 11.2 11.1 12.5 12.3 12.1
Statele Unite 26.6 33.5 29.0 24.3 19.8 19.7 23.1 23.9 27.8 33.8 30.0 39.3
Japonia -27.4 -31.0 -25.9 -24.5 -17.7 -21.7 -20.2 -14.7 -12.5 -11.6 -10.7 -11.1
Sursa: EUROSTAT

53
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Pentru a înţelege şi mai bine locul şi rolul turismului în cadrul balanţei de plăţi
externe a unei ţări, analizele economice trebuie completate şi cu alte elemente care
ţin de obiectivele majore ale politicii comerciale şi chiar cu cele ale politicii exter-
ne, în general. Mai subliniem şi faptul că, în relevarea rolului turismului internaţio-
nal pe lângă evaluarea soldului contului ”Călătorii”, ar trebui analizate şi încasările
din transporturile turistice internaţionale, din activitatea de ”engineering” şi din
vânzarea de echipamente turistice şi ar trebui ţinut cont alături de efectele directe,
de cele indirecte şi induse.

2.5. Impactul socio-cultural al turismului

Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie


socio-umană. El acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât
şi asupra populaţiei din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răs-
frâng şi asupra calităţii mediului, a utilizării timpului liber şi, nu în ultimul rând,
asupra legăturilor dintre naţiuni.
Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schim-
bul de idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra for-
mării intelectuale.
Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său recon-
fortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a popu-
laţiei, atât prin formele de odihnă, cât şi prin formele de tratamente
balneo-medicale30. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educaţie, de ridicare
a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.
Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important
mijloc de utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei mondiale
este caracterizată de tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică probleme
privind organizarea şi utilizarea eficientă a acestuia.
Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se
observă că aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele natura-
le având un rol fundamental. În consecinţă, turismul exercită influenţă asupra me-
diului şi componentelor sale.
Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de im-
portant al turismului în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe
plan mondial. Într-adevăr, alături de comerţul propriu-zis, turismul internaţional
tinde să devină una din formele principale de legătură dintre oameni situaţi pe
continente diferite.

30
Gh. Postelnicu, Introducere în teoria şi practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 50

54
Economia şi managementul turismului

După toate probabilităţile, călătoriile turistice spre destinaţii tot mai îndepărta-
te (în alte ţări decât cele vecine) şi vizitarea a două-trei ţări în timpul unei singure
vacanţe, tind să devină caracteristice pentru circulaţia turistică viitoare. Ca rezultat,
turismul va contribui din ce în ce mai mult la sensibilizarea fiinţei umane faţă de
realităţile din locurile vizitate, la cultivarea unui climat de înţelegere reciprocă între
popoare, tocmai prin forţa de convingere de care este capabil. Prin natura sa intimă,
turismul este o negaţie a conflictelor politice, o antiteză a războiului.
Iată de ce, devine importantă identificarea şi evaluarea relaţiei turist-gazdă şi
recomandarea metodelor de gestionare a acestora în vederea avantajării ambelor
grupuri. Efectele finale ale experienţelor turistice asupra populaţiei din zonele de
origine ale turiştilor ca şi asupra celei din zonele de destinaţie ar trebui să determi-
ne măsurile pe care societăţile trebuie să le adopte pentru încurajarea sau descuraja-
rea turismului31.
Efectele la nivel individual
Cel care călătoreşte spre o destinaţie străină poate găsi un mediu care îi este
nefamiliar, nu doar din punct de vedere geografic ci şi personal, social şi cultural.
Astfel, turistul se confruntă cu probleme, iar soluţionarea lor poate face călătoria
mai plăcută şi plină de satisfacţii. Se ştie că turiştii trebuie să-şi gestioneze resurse-
le băneşti şi timpul în situaţii total diferite faţă de cele de acasă, la fel interacţiunile
şi relaţiile sociale, pentru a obţine hrană, adăpost, companie şi alte necesităţi, ce
diferă de la o persoană la alta. Stabilind gradul sau amploarea distanţei culturale, ei
pot decide în cunoştinţă de cauză cu privire la cât de familiar se doreşte a fi mediul
cu care vor intra în contact, faţă de cel de acasă.
Turiştii intră în contact cu noile culturi în moduri şi graduri diferite. Astfel,
unii turişti sunt interesaţi în cunoaşterea în detaliu a modului de viaţă a populaţiei
din zona de destinaţie, considerând că acest lucru îi îmbogăţeşte, pe când alţii sunt
mai selectivi cu astfel de experienţe. Circuitele cu temă culturală, de studii antropo-
logice sau participarea la festivaluri de artă şi meşteşuguri au fost create în primul
rând pentru cei care gustă asemenea tipuri de turism. Indiferent de gradul de parti-
cipare locală, turistul individul ar trebui să cerceteze în prealabil ţara care urmează
să o viziteze şi să ajungă la un anumit nivel decizional cu privire la rezolvarea pro-
blemelor de diferenţe de mediu. Astfel, o pregătire prealabilă este considerată o
abordare inteligentă.
Efectele asupra familiei
Pe măsură ce o familie creşte şi copiii se maturizează, excursiile făcute împre-
ună sunt atracţiile principale a fiecărui an. Entuziasmul pregătirii, anticipării ca şi
experienţa turistică reală sunt ocazii memorabile în viaţa familială. Turiştii cu o
înclinaţie spre aventură vor face aceste ocazii şi mai memorabile. Călătoriile de
31
Charles R. Goeldner, J. R. Brent Ritchie (2006), Tourism: principles, practices, philosophies, Tenth
Edition, John Wiley & Sons, Hoboken, New Jersey, p. 298

55
Maria Oroian, Marinela Ghereş

familie pot fi, de asemenea educaţionale. Cu cât o călătorie este mai utilă şi educa-
ţională, cu atât devine mai benefică. Pentru maximizarea beneficiilor unei excursii,
călătorii, etc. se recomandă un studierea prealabilă a destinaţiei şi, eventual, consi-
lierea de către un expert în domeniu.
Efectele asupra societăţii
Turismul are o influenţă semnificativă în înţelegerea naţiunii şi în aprecierea
altor popoare. Politicile guvernamentale din ţările dezvoltate încurajează turismul,
în particular cel turismul intern, ca mijloc prin care cetăţenii îşi pot cunoaşte ţara şi
pot aprecia ceea ce s-a construit în ea.
Prezenţa călătorilor străini într-o ţară poate afecta modul de viaţă a populaţiei
indigene, prin felul în care se comportă şi interacţionează cu cetăţenii rezidenţi. Cel
mai pronunţat efect al acestui fenomen s-a putut observa la vizitarea ţărilor în curs
de dezvoltare, de către nord americani sau vest europeni, care au venit în contact cu
o altă cultură şi cu un nivel de trai mai scăzut. Din aceste contacte ambele părţi au
putut avea de câştigat: turiştii străini au putut aprecia, prin contrast, condiţiile de
viaţă pe care le-au lăsat acasă, dar mai ales frumuseţile naturale şi ospitalitatea ţări-
lor gazdă, pe când rezidenţii s-au putut bucura de relaţiile noi pe care le-au înche-
gat cu străinii, schimbul de idei putând fi benefic, contribuind la creşterea aprecierii
şi respectului în ambele părţi.
Cu toate acestea, turismul are şi părţi mai întunecate (efecte negative) de care
nu se poate face abstracţie. Cele mai cunoscute efecte sociale negative asupra ţării
gazdă le enumerăm în continuare32:
- Supraaglomerarea - un aflux de turişti în vârful de sezon deranjează rezi-
denţii de la activităţile lor zilnice, fapt ce poate conduce chiar la resentimente şi
ostilitate, fiind o problemă presantă mai ales în comunităţile rurale mici, lipsite de
infrastructura şi serviciile necesare pentru satisfacerea cerinţelor consumatorilor.
- Standardizarea - intervine în procesul de satisfacere a dorinţelor turiştilor
pentru ca sejurul să se desfăşoare în condiţii cât mai familiare. Deşi peisajul, caza-
rea, alimentaţia trebuie să satisfacă aşteptările turiştilor pentru noutate şi necunos-
cut, totuşi nu trebuie să fie foarte noi şi foarte ciudate pentru că puţini turişti sunt în
căutarea lucrurilor complet noi.
- Distorsionarea şi manipularea obiceiurilor şi artei locale. Acesta este un
efect cultural negativ întâlnit şi sub alte formulări, cum ar fi "pierderea de autenti-
citate a culturii locale", "trivializarea culturii locale", "vulgarizarea" acesteia.
- Tendinţa de imitaţie sau "efectul de demonstraţie" - creează mari satisfacţii
şi frustrări în rândul localnicilor care se confruntă cu persoane cu stiluri de viaţă,
standarde, valori, ambiţii şi niveluri materiale total diferite de ale lor. Turiştii le
apar localnicilor bogaţi, plini de succes, interesanţi şi sofisticaţi, ceea ce cauzează,
mai ales în rândul tinerilor dorinţa de imitaţie.

32
Buruiană Gianina, Politici macroeconomice în turism, Editura Uranus, Bucureşti, 2008, p. 54-56

56
Economia şi managementul turismului

- Creşterea criminalităţii şi a altor manifestări antisociale ale localnicilor.


Turismul de masă este adesea acompaniat de creşterea criminalităţii. Prezenţa unui
mare număr de turişti cu foarte mulţi bani de cheltuit, cu bunuri de valoare (camere
video, bijuterii), reprezintă adesea o atracţie pentru criminali şi hoţi.
- Fragmentarea comunităţilor. Ariile turistice care se dovedesc foarte popu-
lare pentru turişti vor deveni reşedinţe secundare pentru cei care-şi permit să plă-
tească preţuri ridicate pentru case şi terenuri.
- Conflicte în utilizarea resurselor. Deposedarea populaţiei locale se extinde
şi la alte aspecte cum ar fi lipsa de acces la resursele naturale proprii( apă, energie)
datorită dezvoltării turismului; supărătoare este şi degradarea mediului şi creşterea
costurilor de utilizare a infrastructurii pentru localnici, cum ar fi creşterea costurilor
pentru furnizarea apei sau a facilităţilor sanitare.
- Iritarea localnicilor datorită comportamentului turiştilor. Ignoranţa şi lip-
sa de grijă a turiştilor care nu înţeleg să respecte obiceiurile şi valorile morale ale
localnicilor provoacă iritarea acestora, transformând o atitudine iniţială de ospitali-
tate într-una de antagonism şi ostilitate.
- Prostituţia şi turismul sexual. Exploatarea sexuală a copiilor şi a tinerelor
femei însoţeşte dezvoltarea turismului în multe părţi ale lumii. Deşi turismul nu
este cauza exploatării sexuale, el furnizează acces uşor la aceasta.
Multe dintre aceste efecte negative pot fi moderate sau eliminate printr-o pla-
nificare inteligentă şi metode avansate de management. Turismul poate fi dezvoltat
într-un mod care să nu antreneze costuri sociale foarte mari. Se poate realiza un
control strict al terenurilor, o zonare, o codificare construcţiilor, prin implicarea
ministerului turismului şi a altor organizaţii, o etapizare corespunzătoare a compo-
nentelor ofertei, cum ar fi infrastructura şi suprastructura pentru a se plia corespun-
zător pe cerere. Educaţia şi îmbunătăţirea programelor de relaţii publice ar trebui
adăugate la acestea. Aplicarea standardelor corespunzătoare de calitate în comerci-
alizarea artei şi meşteşugurilor locale pot spori şi salva de la uitare aceste compe-
tenţe deosebite.

D. Întrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Explicaţi rolul turismului de factor stimulator al dezvoltării.


2. Ce înţelegeţi prin efecte directe, indirecte şi induse?
3. Explicaţi relaţia dintre turism şi forţa de muncă.
4. Care este rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi?
5. Prezentaţi conexiunile dintre turismul internaţional şi comerţul mondial.
6. Explicaţi semnificaţiile socio-culturale ale turismului.

57
Maria Oroian, Marinela Ghereş

***

1. Rolul economic al turismului constă în:


a. contribuţia turismului la creşterea produsului intern brut şi a venitului naţi-
onal datorită
creşterii volumului încasărilor din turism;
b. contribuţia turismului la crearea de noi locuri de muncă;
c. contribuţia turismului la refacerea capacităţii fizice şi psihice a oamenilor.
2. Rolul social al turismului constă în:
a. contribuţia turismului la crearea de noi locuri de muncă;
b. contactul turiştilor cu zone sau ţări cu nivel mai ridicat de cultură şi civiliza-
ţie putând avea efecte pozitive asupra acestora;
c. contribuţia la promovarea unei mai bune înţelegeri între popoare aparţi-
nând diferitelor culturi.
3. Ponderea valorii adăugate din turism în PIB în România se situează în jurul va-
lorii de:
a. 5%;
b. 2%;
c. 1%;
d. 6%.
4. Nu sunt considerate efecte negative ale turismului:
a. creşterea criminalităţii şi a altor manifestări antisociale ale localnicilor;
b. fragmentarea comunităţilor;
c. mijloc de utilizare a timpului liber;
d. prostituţia şi turismul sexual.
5. Relaţia turism-forţă de muncă poate fi exprimată calitativ, printr-o serie de aspecte:
a. nivelul de calificare profesională;
b. fluctuaţia;
c. raportul între cei angajaţi full-time şi part-time;
d. toate cele de mai sus.
6. OMT împarte efectele turismului asupra economiei în:
a. globale, parţiale şi externe;
b. globale, totale şi interne;
c. parţiale, totale şi externe;
d. interne şi externe.
7. Turismul se consideră a fi:
a. creator şi utilizator de venit naţional
b. creator de venit naţional;
c. utilizator de venit naţional;
d. nici una din cele de mai sus.

58
Economia şi managementul turismului

8. Studiile arată că un loc de muncă direct din turism poate crea:


a. 2-4 locuri de muncă indirecte şi induse;
b. 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse;
c. 3-5 locuri de muncă indirecte şi induse;
d. 5-6 locuri de muncă indirecte şi induse.
9. Efectul socio-cultural al turismului se poate manifesta la nivel:
a. individual;
b. familial (de grup)
c. societăţii în întregul ei;
d. toate acestea.
10. Rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a unei ţări se apreciază
în funcţie de:
a. mărimea şi semnul soldului contului „călătorii”;
b. mărimea şi semnul soldului contului „călătorii”, dar şi de mărimea şi sem-
nul soldurilor celorlalte conturi balanţiere;
c. mărimea şi semnul soldurilor celorlalte conturi balanţiere;
d. nici unul din cele de mai sus.
11. Dacă contul „călătorii” are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în
funcţie şi de soldul celorlalte conturi balanţiere, după caz la:
a. reducerea deficitului balanţei de plăţi;
b. echilibrarea balanţei de plăţi;
c. creşterea excedentului balanţei de plăţi;
d. toate acestea.
12. Multiplicatorul economic al turismului:
a. măsoară performanţa economică actuală a industriei turismului şi efectele
pe termen scurt ale schimbărilor fenomenului turistic;
b. este conceput ca un instrument în studierea impactului economic al cheltuielilor
turistice asupra încasărilor, veniturilor, angajărilor, impozitelor statului şi impor-
turilor, în lumina obiectivelor politicii economice, putând fi folosit atât în procesul
de fundamentare a politicilor macroeconomice cât şi de monitorizare;
c. se foloseşte doar împreună cu alţi indicatori macroeconomici;
d. necesită calcularea de mutiplicatori sectoriali.
13. Multiplicatorul turismului se referă la:
a. schimbările produse de cheltuielile suplimentare ale turiştilor în nivelul ve-
nitului, producţiei, angajării forţei de muncă şi balanţei de plăţi ale unei ţări.
b. impactul tuturor cheltuielilor turistice asupra activităţii economice a unei re-
giuni sau ţări, pe parcursul unui trimestru;
c. impactul tuturor cheltuielilor turistice asupra activităţii economice a unei re-
giuni sau ţări, pe parcursul unui an;
d. impactul tuturor cheltuielilor turistice asupra activităţii economice a unei re-
giuni, pe parcursul unei luni.

59
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Comentaţi următorul text:

”Activitatea turistici creează cerere pentru o gama largă de bunuri şi servicii,


achiziţionate ulterior de turişti şi companii de turism, inclusiv bunuri şi servicii
produse de alte sectoare economice (comerţ, construcţii, transporturi, industria
alimentară, confecţii şi încălţăminte, industria mică şi de artizanat). Dezvoltarea
turismului va tine cont de principiile dezvoltării durabile, în sensul conservării şi
protejării patrimoniului natural şi cultural, dar şi al reducerii presiunii antropice
asupra mediului, inerentă în condiţiile practicării turismului pe scară largă. Creş-
terea numărului de turişti va suprasolicita mediul înconjurător, afectând echilibrul
ecosistemului. Presiunea asupra mediului va fi ţinută sub control în regiunile cu
un patrimoniu natural deosebit, pentru a permite valorificarea acestuia într-o ma-
nieră durabilă şi printr-o repartizare spaţiala uniformă a activităţilor turistice.
In toate regiunile de dezvoltare, valorificarea atracţiilor turistice este în mare
parte limitată de calitatea infrastructurii de mediu, a serviciilor, în general, şi a
serviciilor de cazare şi agrement, în special, toate acestea constituind obstacole în
dezvoltarea turismului. Este de aşteptat ca implementarea acestei axe prioritare a
POR, prin îmbunătăţirea infrastructurii zonelor turistice şi a serviciilor de cazare
şi agrement, să determine creşterea calitativi, la standarde europene, a ansamblu-
lui condiţiilor de practicare a turismului, cu impact direct asupra creşterii cererii
de turism pentru România, ca destinaţie turistică europeană.
România are de promovat un potenţial turistic de o mare diversitate, care oferă
posibilitatea practicării întregii game de forme de turism şi pe toata durata anului.
Privatizarea sectorului turistic a contribuit la realizarea de investiţii pentru mo-
dernizarea infrastructurii turistice şi în consecinţa a calităţii şi diversităţii servicii-
lor turistice oferite. Apar şi se dezvoltă noi produse turistice şi noi forme de tu-
rism de nişă, cum este turismul rural/agro şi turismul de aventură. Se dezvoltă tu-
rismul de afaceri generat de congrese, simpozioane şi expoziţii, acţiuni cu carac-
ter diplomatic, evenimente cultural ştiinţifice, extinderea afacerilor unor companii
multinaţionale în România (produse turistice de tip MICE)”.

(Axa Prioritara 5: Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului,


POR,http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/axa-prioritara-5.html, acce-
sat la 12.09.2012)

60
Economia şi managementul turismului

E. Rebus33

1. 2.

1. 3. 4.

2.
5.
3.

4.

5.

Orizontal
1. World Travel and Tourism Council – abreviere.
2. Efectele turismului asupra balanţei de plăţi externe intră în categoria efectelor.......
3. Multiplicatorul .......... se referă la schimbările produse de cheltuielile suplimentare ale tu-
riştilor în nivelul venitului, producţiei, angajării forţei de muncă şi balanţei de plăţi ale unei
ţări.
4. Multiplicatorul ............ măsoară creşterea producţiei generată de o unitate suplimentară de
cheltuială turistică şi ia în calcul şi modificările care intervin la nivelul stocurilor.
5. Multiplicatorul ............. măsoară valoarea importurilor determinate de cheltuielile turistice.

Vertical
1. Efectele turismului asupra calităţii mediului intră în categoria efectelor.........
2. Organizaţiile internaţionale ce activează în domeniul turismului (WTO, WTTC,
EUROSTAT) au propus elaborarea şi utilizarea unui Cont .......... al Turismului.
3. Efectele ............. sunt legate de faptul că dezvoltarea turismului determină dezvoltarea altor
ramuri ale economiei naţionale.
4. Efectele ............ se reflectă asupra întregii economii naţionale.
5. Turismul face parte din structura comerţului..................

33
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900024621|

61
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Capitolul 3
ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI

A. Obiective urmărite
 cunoaşterea structurilor organizatorice în turism
 cunoaşterea organismelor internaţionale de turism
 cunoaşterea organizării turismului în România şi a strategiilor dezvoltării
turismului românesc

B. Rezumatul capitolului
Turismul, un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii si
activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii naţionale, are nevoie – pen-
tru a evolua unitar, coerent, eficient – de un cadru instituţional corespunzător, un
ansamblu de verigi cu contribuţii bine definite, un sistem de relaţii funcţionale între
acestea, un sistem informaţional adecvat.
Sistemul de organizare a activităţii turistice este structurat pe mai multe trepte:
un organism central-coordonator la nivel naţional, organizaţii regionale/locale, or-
ganizaţii sectoriale (specializate pe segmente ale activităţii de turism) precum şi
societăţile comerciale din turism.
În majoritatea ţărilor lumii, activitatea turistică este coordonată pe plan naţio-
nal de un organism central, cu atribuţii mai largi sau mai restrânse, în funcţie de
nivelul de dezvoltare a turismului, şi importanţa acestuia în economie, de experien-
ţa în domeniu, dar şi de modul de structurare a economiei (număr de ministere, sfe-
ra de cuprindere a acestora etc.).
Indiferent de forma administrativă (minister de sine stătător, minister mixt sau
combinat, oficiu naţional, autoritate naţională, comisariat, departament, etc.), aces-
te organisme centrale-naţionale, reprezintă statul şi au rol de: coordonare a activită-
ţii turistice în plan naţional, elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului, în-
drumare şi control a agenţilor economici din turism, promovarea turismului pe plan
intern şi internaţional, formare profesională şi reprezentare în organismele interna-
ţionale. În prezent în România există ca organism central-coordonator al activităţii
de turism în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Rolul Statului în turism se concretizează în funcţiile sale: stimulare; coordona-
re/supraveghere şi control; producător de servicii turistice; de promovare.

62
Economia şi managementul turismului

Principalele organisme internaţionale de turism sunt: Organizaţia Mondială a


Turismului (OMT/WTO); Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj
(F.U.A.A.V./U.F.T.A.A.); Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de
Turism (F.I.Z:E.T.); Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie
(F.I.T.E.C.); Federaţia Mondială a Bucătarilor şi Cofetarilor (F.M.B.C.); Asociaţia
Internaţională a Hotelurilor (A.I.H./I.H.A.); Federaţia Internaţională a Automobilu-
lui (F.I.A.); Academia Internaţională de Turism (A.I.T.); Organizaţia Internaţională
a Transportatorilor pe Cablu (O.I.T.C.), Consiliul Mondial al Turismului şi Călăto-
riilor (W.T.T.C.); Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni
(A.I.T.A./I.A.T.A.) etc.

C. Conţinut
Motto: Totul începe şi se termină cu
organizarea.
(Aristotel – filosof grec - 384 - 322 î.H.)

3.1. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii


şi activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii naţionale şi, pentru a evo-
lua unitar, coerent, eficient, are nevoie de un cadru instituţional corespunzător.
Problematica organizării şi coordonării activităţilor turistice se poate analiza
din punct de vedere al:
• structurilor organizatorice
• rolului statului
• formelor de integrare
• lanţului de distribuţie a produselor turistice
În continuare le vom lua pe fiecare în parte şi vom încerca, pe scurt, să sur-
prindem cele mai importante aspecte din fiecare categorie, pornind de la premisa că
activitatea de organizare şi conducere este la fel de importantă atât la nivel micro,
cât şi la nivel macroeconomic, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional şi interna-
ţional, deoarece economiile statelor lumii sunt, în cea mai mare parte a lor, sisteme
deschise, care primesc influenţe din exterior şi care transmit mai departe apoi pro-
priile influenţe.

3.1.1. Structuri organizatorice


Organizarea şi conducerea turismului se dovedeşte de multe ori o sarcină difi-
cilă datorită diversităţii activităţilor componente ale acestei industrii, cei implicaţi
putând fi din sectorul public sau privat, societăţi comerciale sau asociaţii profesio-

63
Maria Oroian, Marinela Ghereş

nale, organisme cu arie de activitate locală (regională), naţională sau internaţională,


etc.34. Astfel, putem identifica:
- organizaţii sectoriale – specializate pe verigi ale lanţului de distribuţie a
produsului turistic (întreprinderi hoteliere, de alimentaţie, de transport, agenţii de
voiaj, turoperatori, centre de formare profesională, birouri de promovare, etc.);
- organizaţii pe destinaţii, respectiv pe staţiuni turistice, pe zone geografice
sau administrativ-teritoriale, având ca şi obiective încurajarea cooperării între dife-
ritele societăţi de turism dar şi coordonarea activităţii într-un anumit spaţiu, precum
şi acţiuni comune de promovare a turismului;
- organizaţii ale turismului privit ca întreg, pe plan naţional sau la scară
mondială, cu atribuţii în studierea şi previzionarea fenomenului turistic, în elabora-
rea strategiilor şi politicilor în domeniu.
Între aceste organisme intervin relaţii de cooperare, dar şi de subordonare, aria
lor de activitate putându-se chiar intersecta.
Funcţia de coordonare a întregului ansamblu de măsuri de promovare a turis-
mului se realizează prin intermediul organismelor naţionale de turism. Acestea sunt
menite să coordoneze politica turistică naţională, constituind totodată şi instrumen-
tul de executare, îndrumare şi control al activităţii turistice naţionale.
Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) a elaborat următoarea tipologie a
organismelor naţionale de turism:
1. ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului);
2. ministere mixte sau combinate (ex: Ministerul Comerţului şi Turismului,
Ministerul Turismului şi Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului şi
Culturii sau Spectacolelor, Ministerul Turismului şi Sporturilor etc);
3. secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul
unor ministere mixte;
4. departamente în cadrul unor ministere mixte;
5. comitete de stat sau comisariate pentru turism;
6. oficii naţionale de turism (guvernamentale);
7. autorităţi naţionale de turism;
8. direcţii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor de-
partamente etc.
Indiferent de forma administrativă, aceste organisme ce reprezintă statul au ro-
lul de coordonare a activităţii turistice în plan naţional, elaborare a strategiei de
dezvoltare a turismului, îndrumare şi control a agenţilor economici specializaţi,
promovare a turismului pe plan intern şi internaţional, formare profesională, repre-
zentare în organismele internaţionale, etc.
Pe plan teritorial, funcţiile de conducere ale statelor pentru dezvoltarea şi pro-

34
Rodica Minciu, op.cit., p. 100

64
Economia şi managementul turismului

movarea turismului sunt exercitate de o multitudine de instituţii, uniuni, federaţii,


patronate, societăţi, agenţii, filiale etc, ale căror competente, atribuţii, structuri or-
ganizatorice etc. sunt adaptate cerinţelor specifice locale ale turismului receptor si
emitent din raza administrativa a unui teritoriu (regiune, zona, centru turistic, staţi-
une etc).
Organizaţiile sectoriale sunt cele mai numeroase şi îmbracă, cel mai adesea,
forma societăţilor comerciale; pot fi însă şi asociaţii profesionale sau organisme cu
vocaţie socială35. Din punct de vedere organizatoric, ele pot funcţiona independent
sau se pot asocia, pot fi cu rază de activitate locală, naţională sau chiar internaţio-
nală. Ele sunt, de fapt, prestatorii nemijlociţi de servicii, producătorii direcţi de va-
canţe, veriga de bază a aparatului turistic. Se pot poziţiona într-o relaţie de subor-
donare, în sens larg, faţă de organizaţiile locale sau centrale ale activităţii turistice.
Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele economi-
ce angrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de
coordonare a activităţii turistice desfăşurate în aceste firme, pot fi clasificate, în
sens orizontal şi vertical, în următorul mod:
1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):
1.1. Organizaţii naţionale:
• organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj etc);
• organizaţii publice.
1.2. Organizaţii internaţionale:
• organizaţii private;
• organizaţii publice.
2. Organizaţii verticale:
2.1. Organizaţii nationale:
2.1.1. Organizaţii private
• cu caracter local (societăţi de dezvoltare, sindicate de iniţiativă,
asociaţii de interes);
• cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);
• cu caracter national (asociaţii şi oficii naţionale)
2.1.2. Organizaţii publice:
• cu caracter naţional (directii, Oficii Naţionale de Turism, Comisa-
riate, Ministere ale Turismului);
• cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);
• cu caracter local (oficii şi administraţii turistice)
2.2. Organizaţii internaţionale:
• organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)
• organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)

35
Ibidem, p. 102

65
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Mai menţionăm rolul organismelor consultative private care activeaza în zone-


le, statiunile sau localitatile de interes turistic (societatile de dezvoltare, asociatiile
de interese, comitetele si centrele de initiativa, sindicatele de initiativa etc), create
cu scopul de a sprijini actiunile colective de promovare a activitatilor desfasurate
de firmele turistice si agentiile private de voiaj, societatile comerciale prestatoare
de servicii hoteliere, unitatile de agrement, societatile de transport etc.

3.1.2. Rolul statului în turism


Măsura participării statul în turism depinde de anumite condiţii specifice fiecă-
rei ţări, având în vedere locul său de sector cheie care trebuie dezvoltat la o scară
proporţională cu importanţa naţională, mobilizând toate resursele necesare pentru
acest scop, fapt ce implică centralizarea puterii de stabilire a politicilor, deoarece
aşa se pot lua măsurile adecvate pentru crearea şi de către celelalte sectoare impli-
cate a unui cadru potrivit promovării şi dezvoltării turismului.
Condiţiile specifice fiecărei ţări care determină gradul de intervenţie a statului
în turism sunt:
- importanţa pe care guvernul o acordă turismului;
- sistemul politico-economic;
- nivelul de dezvoltare socio-economică;
- dezvoltarea sectorului privat;
- dimensiunea generală şi caracteristicile turismului.
Sintetizând experienţa internaţională cu privire la modălităţile de acţiune ale
guvernelor diferitelor ţări, în vederea coordonarii eforturilor organismelor publice
şi private pentru promovarea turismului, rezultă urmatoarele posibilităţi de sprijini-
re, pe linie de stat, a dezvoltării turismului:
− definirea coordonatelor strategiei generale, de dezvoltare a turismului (de-
terminarea priorităţilor şi a formelor de turism posibil a fi promovate cu eficienţa
maximî, utilizarea prioritară a terenurilor şi amenajarea turistică a teritoriului);
− evaluarea, în cadrul dezvoltarii generale, a nevoilor probabile de mijloace
de cazare si alte obiective de baza materiala turistica;
− coordonarea cercetarilor în domeniul turismului, incluzând si sistemele
informationale pentru culegerea datelor statistice indispensabile atât cercetarilor,
cât si pentru fundamentarea strategiei de promovare a turismului intern si
international;
− punerea în aplicare, prin unitati de stat si private, a programelor de formare
si perfectionare profesionala a cadrelor necesare industriei turistice;
− reglementarea si controlul functionarii diferitelor compartimente sau com-
ponente ale industriei turistice, în vederea stimularii, protejarii si asigurarii cadrului
legal al activitatii, corespunzator intereselor industriei turistice, în general, si inte-
reselor turistilor nationali si internationali, în special;
66
Economia şi managementul turismului

− furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expansiunii turis-


tice;
− desfăşurarea campaniilor de promovare turistica generala şi sprijinirea
campaniilor de publicitate turistică comercială ale agenţilor economici din industria
turistică.
Funcţiile statului în turism sunt36:
− funcţia de legislaţie şi reglementare
− funcţia de reglare
− funcţia de stimulare
− funcţia statului de investitor în turism
− funcţia de intervenţie
− funcţia de planificare
− funcţia de control şi supervizare a turismului
− funcţia de producător
− funcţia de protecţie a mediului înconjurător
− funcţia de redistribuire
− funcţia de promovare
− funcţia de educaţie şi calificare a celor implicaţi în industria turismului
− funcţia de conlucrare sau cooperare internaţională.
Precizăm faptul că multe din aceste funcţii se interferează şi intercondiţionea-
ză, în unele economii statul implicându-se mai mult decât în altele. Până şi între
specialişti diferă opiniile în ceea ce priveşte numărul şi conţinutul funcţiilor sale.
Deşi implicarea statului nu o mai poate contesta nimeni, în prezent, în condiţiile
liberalismului, a creşterii experienţei agenţilor economici şi a sporirii dimensiunilor
lor, a puterii lor financiare, ca rezultat al afirmării formelor integrate de organizare,
se observă o oarecare dezangajare a statului, o diminuare a rolului său37.

3.1.3. Forme de integrare


Eficienţa economiilor de scală pe piaţa bunurilor tangibile a făcut ca acestea să
fie adoptate parţial şi în industria turistică, unde competiţia este foarte mare, astfel că
tendinţa de integrare a organizatorilor de vacanţe, de concentrare pe diferite domenii
componente ale activităţii a părut ceva normal, mai ales datorită avantajelor: acorda-
rea de facilităţi turiştilor, ca urmare a costurilor de producţie mai reduse, asigurarea
perfecţionării continue a forţei de muncă, organizarea de compartimente de marke-
ting şi vânzări conduse de specialişti în domeniu, susţinerea unor campanii promoţi-
onale de anvergură, realizarea de studii de piaţă fundamentate ştiinţific, etc.

36
Buruiană Gianina, Politici macroeconomice în turism, Bucureşti: Editura Uranus, 2008, p. 119-131
37
Rodica Minciu, op.cit., p. 112

67
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Formele de integrare le putem grupa în două mari categorii:

A. Grupurile cu obiect limitat de activitate:


− Lanţul voluntar
− Sistemul franchising (franşiza)
− Asociaţiile profesionale şi/sau sindicale
B. Concentrarea/integrarea propriu-zisă:
− Concentrarea orizontală (lanţul integrat)
− Concentrarea verticală
− Conglomeratul
Grupurile cu obiect limitat de activitate sunt asocieri de societăţi comerciale
sau organizaţii cu scop nelucrativ, având ca principal obiectiv promovarea proprii-
lor interese pe o piaţă, în relaţiile cu guvernul sau alţi parteneri. Cei care se asocia-
ză în aceste forme îşi păstrează independenţa juridică şi financiară şi, în anumite
condiţii, pot părăsi înţelegerea respectivă38.
Lanţul voluntar este definit ca o uniune/asociere având caracter voluntar între
hotelieri independenţi, în scopul oferirii unui produs/serviciu cvasiomogen, infor-
mării clientelei şi comercializării în comun a produselor. Producătorii sau ofertanţii
convin constituirea, de regulă, sub aceeaşi “marcă” a unui sistem comun, obligaţiile
părţilor vizând, cu predilecţie, respectarea standardelor de calitate a produse-
lor/serviciilor oferite şi a coordonatelor unei politici comerciale unitare – campanii
publicitare, prezenţa la manifestări specifice (saloane, târguri), centre de rezervare
etc.
Un lanţ voluntar se poate creea la iniţiativa unui grup de hotelieri, dintr-o
anumită regiune, care-şi propun să ofere un produs relativ tipizat, suficient de dife-
renţiat prin tematică, pentru a le conferi o poziţionare comercială distinctă39. Esenţa
acţiunilor întreprinse vizează adoptarea şi aplicarea unei strategii promoţionale şi
comerciale comune. Lanţurile hoteliere voluntare au mai fost numite şi lanţuri de
publicitate. Hotelurile îşi păstrează numele iniţial, adăugându-şi la vedere şi noua
emblemă.
Lanţul voluntar este foarte bine reprezentat la nivelul turismului internaţional,
mai ales în organizarea unităţilor hoteliere.

38
Ibidem, p. 107
39
Stănciulescu, G., Micu, C. (2009), Economie şi gestiune în turism. Probleme, proiecte şi studii de
caz, Bucureşti: Ed. C.H. Beck, p. 434

68
Economia şi managementul turismului

Tabelul 3.1.
Top 5 grupuri hoteliere voluntare la nivelul mondial 2009-2010

Poziţie Poziţie Consorţiul Locaţia Camere Hoteluri Camere Hoteluri


2009 2010 (lanţul voluntar) 2010 2010 2009 2009
1 1 Utell Hotels & Brentford, 771.200 6.300 1.120.000 9.149
Resorts Anglia
2 3 Hotusa Hotels Barcelona, 220.000 2.529 204.711 2.353
Spania
3 4 Great Hotels of the Londra, 192.434 1.012 164.765 985
World Anglia
4 6 Preferred Hotel Chicago, 161.516 843 133.420 723
Group Illinois
5 5 Keytel SA Barcelona, 143.900 1.600 152.900 1.700
Spania
Sursa: Special Report: Hotels’ 325 (www.hotelsmag.com september 2011)
http://www.marketingandtechnology.com/repository/webFeatures/HOTELS/2011_HOTELS_325.pdf

Franşiza este un contract de concesiune, prin care o întreprindere producătoare


sau prestatoare de servicii turistice, numită franşizor, cedează – în schimbul unor
taxe (de afiliere şi exploatare) – unei alte întreprinderi numită franşizat (beneficiar),
dreptul de a utiliza/exploata marca sa, numele (notorietatea) şi tehnicile de comer-
cializare.
Principala funcţie a francizei o reprezintă aptitudinea acesteia de a transpune
pe o piaţă în aceleaşi condiţii şi parametrii, o afacere care şi-a dovedit deja succesul
pe o altă piaţă40.
Această formulă, foarte răspândită pe plan internaţional, a început să fie utilizată şi
în România. Spre exemplu, hotelul Intercontinental Bucureşti, beneficiar al unui con-
tract de franşiză cu lanţul Inter-Continental Hotels – Anglia sau hotelul Mara – Sinaia
cu Holiday Inn – SUA.
Asociaţiile profesionale sunt grupări cu scop lucrativ, realizate pe diverse do-
menii componente ale activităţii turistice, urmărind cu precădere promovarea inte-
reselor specifice grupului. Le întâlnim atât în transport (diferenţiat pe forme),
hotelărie, alimentaţie, agrement, comecializarea vacanţelor (agenţii şi
touroperatori), etc. Ele se pot organiza la nivel local, naţional sau internaţional.
În România: Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) membră a
Federaţiei Universale a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj/Turism (UFTAA), Federa-
ţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) membră a Asociaţiei Internaţionale a
Hotelurilor (IHA), Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din turism
(ABC), Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC)
membră a Federaţiei Europene de Turism Rural, etc.
40
Gabriela Stănciulescu, Cristina Micu, Managementul operaţiunilor în hotelărie şi restauraţie, Ed.
C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 344

69
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Concentrările sunt, de regulă, asocieri fortuite, rezultate fie din preluarea de


către societăţile comerciale puternice a celor mai mici şi/sau aflate în dificultate, fie
prin extinderea primelor în domenii mai mult sau mai puţin apropiate de activitatea
lor de bază (iniţială)41.
Concentrarea/integrarea propriu-zisă se poate realiza în trei modalităţi: pe ori-
zontală (concretizată în formarea lanţurilor integrate), pe verticală şi sub forma
conglomeratelor.
Concentrarea orizontală are loc între agenţii economici din domeniul turismu-
lui care acţionează în acelaşi stadiu al procesului de producţie sau pe aceeaşi treap-
tă a lanţului de distribuţie: comercializare (agenţie de voiaj sau touroperator),
transport, hotelărie, etc. Organizaţiile grupate în această formulă se constituie
într-un lanţ integrat, controlat printr-un centru unic de decizie; ele oferă un produs
omogen, comercializat sub aceeaşi marcă, utilizând tehnici de lucru apropiate, în
baza strategiei comune de dezvoltare.
Concentrarea orizontală este cel mai semnificativ reprezentată în cadrul dome-
niului hotelier, în care lanţurile integrate deţin peste 25% din totalul capacităţilor
de cazare (în Franţa, ponderea acestora ajunge la 50%).
Grupurile hoteliere, în funcţie de specificul lor, dar şi de numărul de hoteluri,
se pot împărţi în:
- grupuri hoteliere ce reunesc mai multe lanţuri, potrivit opţiunii strategice
enunţate (exemplu grupul francez ACCOR, grupul american CHOISE);
- grupuri hoteliere care dezvoltă un lanţ independent, unic;
- grupuri care şi-au creat o reţea de unităţi cu activitate hotelieră de tip club
(Club Méditerranéé).
Tabelul 3.2.
Top 10 grupuri hoteliere la 1 ianuarie 2011
Poziţie Poziţie Grupul Hoteluri Hoteluri Camere 2011 Camere
2011 2010 2011 2010 2010
1 1 IHG 4.437 4.432 647.161 643.787
2 3 Hilton Worldwide 3.689 3.526 605.938 587.813
3 2 Wyndham Worldwide 7.152 7.112 605.713 597.674
4 4 Marriot International 3.446 3.329 602.056 580.876
5 5 Accor 4.229 4.111 507.306 492.675
6 6 Choise Hotels 6.142 6.021 495.145 487.410
7 8 Starwood Hotels&Resorts 1.041 979 308.700 291.638
8 7 Best Western 4.015 4.048 307.155 308.477
9 9 Carlson Hospitality 1.078 1.059 165.061 159.756
10 10 Hyatt Hotel Corporation 423 399 120.806 120.031
Sursa: Database MKG Hospitality – martie 2011

41
Rodica Minciu, op.cit. p. 108-109

70
Economia şi managementul turismului

Sunt considerate lanţuri integrate şi cele din sfera transportului şi comerciali-


zării. Spre exemplu pentru transportul cu autocarul putem aminti Safety Motor
Coaches Lines in SUA, Europabus în Europa, pentru transportul aerian – IATA,
închirieri automobile – Hertz, ca touroperatori – TUI şi ITS – Germania42.
Concentrarea verticală reuneşte, în cadrul aceluiaşi grup, întreprinderi care ac-
ţionează în diverse stadii ale producţiei turistice sau pe diferite trepte ale lanţului de
distribuţie şi care, în mod obişnuit, se află într-o relaţie de complementaritate.
Ea se poate realiza în amonte, în situaţia în care lanţul hotelier îşi creează pro-
pria reţea de agenţii de voiaj sau propria companie de transport; în aval, în situaţia
în care compania de transport îşi asigură serviciile de cazare prin achiziţionarea
unui lanţ hotelier; sau în ambele sensuri.
Exemple:
- companii aeriene regulate ce îşi creează filiale specializate în transportul la
cerere (charter): Air France a constituit Air Charter, Sabena a constituit Sobelair,
Lufthansa pe Condor, etc.
- companii de transport care şi-au asigurat conducerea unor lanţuri hoteliere
sau şi-au creat propriile lanţuri: Air France cu Meridien şi Jet Hotel, United
Airlines (TWA) cu Hilton International, etc.
- touroperatori care au creat sau au preluat controlul unor companii de trans-
port: în Franţa T.O.- Point Milhouse a creat Point Air, în Belgia, T.O.-Sun a preluat
Univers Air, în Anglia, T.O.-Thomson a realizat Britania Airways.
Conglomeratul reprezintă forma de concentrare particularizată prin tendinţa de
diversificare a activităţii organizaţiei de turism, prin pătrunderea într-un domeniu
mai eficient, de viitor. Conglomeratul se realizează prin fuziunea (uneori prin cum-
părarea) unor întreprinderi a căror activitate nu este complementară sau înrudită43.
Tendinţa de regrupare a organizatorilor /producătorilor de vacanţe se manifestă
tot mai accentuat, devenind o trăsătură dominantă a industriei turismului. Totodată,
ritmurile deosebit de dinamice ale acestui fenomen se asociază apariţiei unor noi
modalităţi de integrare – proprii sau adaptate din alte domenii - , mai apropiate de
evoluţiile pieţei turistice, de tendinţa de globalizare a acesteia.

3.1.4. Lanţul de distribuţie a produselor turistice


Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor,
precum şi complexitatea elementelor componente ale unui produs turistic, în care
serviciile oferite de prestatori se regăsesc în cele mai diferite proporţii, au creat o
multitudine de organizaţii şi firme care mijlocesc sau prestează direct serviciile
solicitate de turişti.

42
Rodica Minciu, op.cit. p. 109
43
Rodica Minciu, op.cit. p. 109, p. 110

71
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activea-


ză în industria turismului. În funcţie de prestaţiile oferite, întreprinderile economice
44
care activează în turism pot fi grupate în :
- firme turistice primare, care se consacră exclusiv sau preponderent activităţii
de turism şi, în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele eco-
nomice ale acestei activităţi.
Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care oferă servi-
cii de cazare, alimentaţie şi servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpreţi
etc), sanatoriile şi clinicile din staţiunile turistice care oferă servicii de tratament
balneomedical, societăţilecomerciale specializate în transporturi turistice (carreers),
firmele producătoare de mărfuri pentru necesităţile turiştilor (cadouri, amintiri etc),
firmele prestatoare de servicii de agrement etc.
- firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de
servicii are un caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei lo-
cale, dar care într-o anumită măsură prestează şi servicii turistice.
Practic, în această categorie pot fi incluşi deci toţi prestatorii de servicii gene-
rale, care dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinşi ca firme turistice prima-
re. Gama de servicii prestate de aceste firme fiind foarte diversă, delimitarea funcţi-
ilor lor turistice nu este posibilă în toate cazurile.
În cadrul sistemului complex al economiei naţionale, firma de turism prin
activitaţile derulate nu poate fi redusa doar la un singur departament, ci, ea
stabileste corelaţii multiple în cadrul mai multor structuri organizatorice (vezi figu-
ra nr. 6).
În cadrul întreprinderilor turistice primare, o poziţie deosebită o ocupă între-
prinderile profesionale de mijlocire a serviciilor turistice, al căror prototip clasic îl
constituie agenţiile de voiaj, birourile de turism, operatorii de tururi - într-un cu-
vânt, agenţiile de turism.
Agenţiile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltării şi intensificării cir-
culaţiei turistice, având rolul unor societăţi comerciale de distribuţie pentru facilita-
rea contactelor organizate între clientela turistică potenţială din ţara (zona, localita-
tea etc.) de reşedinţă a turiştilor şi firmele prestatoare de servicii turistice (hoteluri
şi restaurante, de transport, de agrement etc.) din ţara (zona, localitatea etc.) recep-
toare, aleasă de turişti ca destinaţie pentru vizitare şi petrecerea concediilor.
În consecinţă, agenţiile de turism organizează, oferă şi derulează o gamă diver-
sificată de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul şi agrementul aces-
tora în cadrul călătoriilor întreprinse. Astfel, în final, în produsul turistic oferit se
materializează nu numai serviciile prestatorilor, ci şi logistica de combinare a ser-

44
Prelucrare după Carmen Boghean, Economia turismului, curs în format electronic,
(http://www.scribd.com/doc/24917781/Economia-Turismului), p. 22-27

72
Economia şi managementul turismului

viciilor preluate cu serviciile proprii ale agenţiilor, ceea ce contribuie la conferirea


unui grad mai ridicat de originalitate produselor turistice şi a unei mai mari satis-
facţii pentru consumatorii serviciilor cumpărate. Spre deosebire de reţelele clasice
de distribuţie a mărfurilor şi produselor, în condiţiile specifice ale activităţii turisti-
ce se comercializează de fapt doar "imaginea" unui produs turistic şi nu produsul
însuşi, dat fiind că între momentul achiziţionării printr-un aranjament al produsului
turistic şi momentul consumului efectiv al pachetului de servicii programate există
un decalaj considerabil de timp şi spaţiu. în consecinţă, agenţiile de turism îndepli-
nesc, pe lângă funcţiile comerciale de intermediere şi funcţii de informa-
re-promovare a acţiunilor turistice, care devin o fază deosebit de importantă a valo-
rificării produselor respective.
În evoluţia ascendentă a circulaţiei turistice s-a format, în fiecare ţară, o reţea
vastă de agenţii de voiaj şi de birouri de turism, dintre care majoritatea s-au specia-
lizat pe comercializarea unor aranjamente specifice pentru turismul intern şi pentru
turismul internaţional. în acest scop, agenţiile de voiaj stabilesc contacte permanen-
te, pe baze contractuale cu prestatorii de servicii din ţară şi din străinătate.

Figura 3.1.
Corelaţiile firmei de turism integrate

Sursa: Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, Economia Turismului,


suport de curs în format electronic, p.12,
(http://www.upa.ro/suporturi-curs-economie/suport-cus-economie-anul-i/suport-de-curs-economie-an
ul-ii-ects-sem-i.html)

73
Maria Oroian, Marinela Ghereş

În procesul de dezvoltare a reţelei agenţiilor de voiaj au apărut, treptat, o serie


de organizaţii turistice puternice care, în paralel cu activitatea tradiţională de inter-
mediere pentru vânzarea pe bază de licenţe a biletelor de călătorie (de tren, de avi-
on etc), au preluat organizarea de călătorii forfetare cu diferite mijloace de trans-
port ("AIRTOUR", "CARTOUR", "RAILTOUR", "NAVITOUR"), pe care le re-
vând agenţiilor mici de voiaj şi birourilor de turism; acestea, la rândul lor, devin
subagenţi pentru vânzarea aranjamentelor respective.
Ca rezultat al intensificării competiţiei, în ultimii ani, organizarea călătoriilor
externe se concentrează tot mai mult în mâinile unui număr relativ restrâns de or-
ganizaţii sau agenţii puternice de voiaj, unele dintre acestea deţinând practic poziţii
monopoliste pe piaţa turistică din ţările lor
În aceste condiţii, o serie de firme turistice mici nu au putut rezista presiunilor
monopoliste; unele au fost nevoite să-şi înceteze activitatea, iar altele au fuzionat
cu organizaţiile turistice mai puternice, respectiv acţionează exclusiv ca subagenţi
ai acestor firme.
Din cete de mai sus se poate desprinde următoarea situaţie ierarhică a organi-
zaţiilor turistice, a agenţiilor de voiaj şi a birourilor de turism care acţionează pe
pieţele turistice din ţările economic dezvoltate:
- marile concerne turistice, care s-au transformat în organizaţii monopoliste,
dispunând de o reţea foarte largă de birouri şi puncte de valorificare; acestea ocupă
cea mai mare pondere în turismul organizat de trimitere şi de primire pe piaţa turis-
tică internaţională din ţările respective;
- agenţiile de voiaj de mărime mijlocie, care-şi vând aranjamentele proprii,
contractate cu partenerii externi, şi preiau parţial aranja mente de la alţi organiza-
tori de turism mai puternici, raza lor de acţiune este mai mică decât a marilor con-
cerne turistice, limitându-se în general la nivel regional;
- agenţiile şi birourile de turism mici, cele mai numeroase, dar de cele mai
multe ori fără programe turistice externe proprii, ele activând în turismul internaţi-
onal, în principal, ca vânzători ai programelor marilor concerne organizatoare de
voiaje. Spre a face faţă competiţiei marilor concerne şi a agenţiilor de voiaj mai
puternice, aceste agenţii şi birouri de turism îşi concentrează activitatea pe formele
turismului intern sau oferă programe de călătorii externe care ocolesc turismul de
masă (călătorii de studii şi profesionale, programe pentru tineret, turismcultural,
turism balneomedical, croaziere maritime etc). Cu tot numărul lor mare, agenţiile şi
birourile de turism mici ocupă o pondere modestă în volumul de activitate turistică
din ţările respective.
Unele agenţii de voiaj dispun de un parc propriu de autocare, microbuze etc,
cu care execută excursiile oferite (de exemplu: tururi de oraş sau în circuit); în
acest caz, devin organizatori şi realizatori ai activităţii comerciale proprii. Comple-
xitatea acestei profesiuni face foarte dificilă elaborarea unei definiţii a agenţiilor de
voiaj. în literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe definiţii: de exemplu,

74
Economia şi managementul turismului

F.U.A.A.V. (Federaţia Universală a Agenţiilor de Voiaj) defineşte esenţa profesiu-


nii de agent de voiaj, în timp ce alte definiţii enumera numai esenţa activităţii (sta-
tutul profesional) în virtutea legilor naţionale de organizare a agenţiilor de voiaj. O
definiţie mai cuprinzătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptată, este următoarea:
"Agenţia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde misiuni intelectuale, co-
merciale, industriale, care constau în procurarea directă sau indirectă - o parte prin
el însuşi, o parte prin terţi (contra unui comision) - de programe turistice (transpor-
tul, cazarea, hrana etc) solicitate-de turişti."
Activitatea complexă a agenţiilor de voiaj ridică multiple probleme juridice şi
economice, rezultate din rolul de intermediar între turiştii care solicită servicii tu-
ristice şi prestatorii de servicii turistice.
Trebuie precizat că agenţiile de voiaj îşi asigură beneficiile şi acoperirea costu-
rilor din comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele cărora ac-
ţionează, turiştiiachitând practic tarifele stabilite de aceşti prestatori, fără a plăti
comisioane suplimentare pentru serviciile agenţiilor de voiaj.
Pornind de la specificul activităţii turistice desfăşurate, responsabilitatea agen-
ţiilor de voiaj poate fi:
- limitată la atribuţiile unui simplu intermediar (mandatar), în cazul în care toa-
te serviciile sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;
- sporită, pentru activitatea desfăşurată, în situaţia în care creşte rolul de orga-
nizator (de antreprenor) al agenţiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de
exemplu în cazul voiajelor forfetare practicate la un preţ global (în cazul
"I.T'-urilor şi al "Package-Tour"-urilor) şi în cazul activităţii desfăşurate direct
(pentru mijloacele de transport sau unităţile de cazare închiriate de agenţiile de vo-
iaj în sistemul pauşal).
În funcţie de volumul şi specificul activităţii desfăşurate, agenţiile ele voiaj pot
organiza filiale proprii sau birouri de vânzare, de asemenea cu funcţii de organiza-
tori sau numai de intermediari.
În majoritatea ţărilor s-au adoptat reglementări legale privind statutul juridic
profesional al agenţiilor de voiaj, asigurând condiţiile de practicare a profesiunii de
agent de voiaj pe baza unor licenţe speciale.
În ceea ce priveşte ţara noastră, agenţii economici cu activitate de turism sunt
persoane fizice sau juridice care realizează serviciile turistice, de agre-
ment-divertisment, servicii balneare, organizarea şi prestarea serviciilor turistice şi
alte acţiuni cu caracter turistic.
Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai pe baza licenţei şi a
brevetului eliberate de Autoritatea Naţională pentru Turism şi după înscrierea agen-
ţiilor de turism în "Registrul Naţional al Turismului."
Profesiunile specifice turismului sunt cuprinse în Nomenclatorul de profesiuni
al turismului. Aceste profesiuni pot fi exercitate numai de persoane a căror capaci-
tate profesională este atestată conform reglementărilor de specialitate.

75
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Asociaţiile şi organizaţiile înfiinţate în scopuri culturale, ştiinţifice, profesiona-


le, religioase sau sociale, pot fi autorizate să exercite şi servicii turistice, exclusiv
prin mijloace proprii, fără scop lucrativ, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

3.2. Organisme internationale de turism

Amploarea deosebită a călătoriilor internaţionale şi creşterera rolului turismu-


lui în economia mondială au favorizat crearea unor organisme internaţionale speci-
alizate şi/sau includerea problemelor turismului în activitatea şi preocupările unor
organisme internaţionale deja existente.
În prezent există peste 80 de organisme internaţionale în competenţele cărora
se regăsesc problemele turismului. Ele au o structură diversă în privinţa conţinutu-
lui activităţii, caracterului, modului de organizare, ariei teritoriale de acţiune, etc.
Din punct de vedere al caracterului sau nivelului de reprezentare, organismele
internaţionale pot fi
1. guvernamentale (interguvernamentale)
2. neguvernamentale
În funcţie de aria teritorială de activitate, organismele internaţionale se grupea-
ză în
1. organisme globale
2. organisme regionale
După sfera subiectelor abordate sau conţinutul activităţii:
1. organisme generale (cu vocaţie universală)
2. organisme specializate, concentrate pe o problemă sau o componentă a ser-
viciilor turistice (transport, hotelărie, comercializarea voiajelor)
Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) este un organism interguverna-
mental, deschis, cu vocaţie universală. A fost fondat în 1970 şi are ca obiective:
⇒ promovarea şi dezvoltarea turismului în scopul progresului economic şi
prosperităţii ţărilor membre;
⇒ încurajarea consultării între statele membre în domeniul turismului şi pen-
tru stimularea acestuia;
⇒ colectarea, prelucrarea şi difuzarea de informaţii privind turismul intern şi
internaţional;
⇒ elaborarea de studii privind evoluţia turismului, pieţele internaţionale, efec-
tele sociale, amenajarea zonelor;
⇒ organizarea de conferinţe şi seminarii internaţionale de specialitate;
⇒ iniţierea de programe de formare profesională, acordarea de asistenţă teh-
nică şi consultanţă;

76
Economia şi managementul turismului

Alte organisme interguvernamentale în care este plasată România:


ƒ Acordul de coperare turistică multilaterală a ţărilor balcanice
ƒ Acordul de cooperare economică în zona Mării Negre
Organizaţiile internaţionale neguvernamentale sunt reprezentate de asociaţiile
profesionale, sociale şi ştiinţifice constituite între organisme similare din diverse
ţări, organisme implicate direct în producţia sau furnizarea unor servicii specifice
sau în apărarea profesiunilor turistice.
Ele au ca scop fundamental promovarea intereselor specifice prin încurajarea
schimbului de informaţii, a întâlnirilor între experţii în domeniu, elaborarea de stu-
dii, organizarea de seminarii şi reuniuni.
Cele mai cunoscute sunt:
• Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj
(FUAAV/UFTAA)
• Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET)
• Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie (FITEC)
• Asociaţia Internaţională a Hotelurilor (AIH/IHA)
• Biroul Internaţional de Turism (BITS)
• Consiliul Mondial al Tursimului şi Călătoriilor (WTTC)

3.3. Cooperarea internaţională în domeniul turismului

Cooperarea economică internaţională este exprimată, în general, prin relaţiile


bi- sau multilaterale dintre state sau agenţi economici din ţări diferite, vizând reali-
zarea prin eforturi conjugate şi pe baze contractuale a unor activităţi conexe (de
producţie, de cercetare şi transfer tehnologic, în comercializare şi servicii etc.), eşa-
lonate în timp, în scopul obţinerii unor rezultate comune, superioare sumei celor
singulare.
În privinţa formelor de concretizare, din gama largă a tipurilor acţiunilor de
cooperare, în domeniul turismului, având în vedere conţinutul în servicii al acestuia
sunt mai frecvent întâlnite:
ƒ licenţierea (producţia sub licenţă);
ƒ franşiza(rea) (distribuţia sub franşiză);
ƒ investiţiile străine directe, în principal, societăţile mixte (joint venture);
ƒ cooperarea tehnico-ştiinţifică;
ƒ formarea profesională a forţei de muncă.
Licenţierea (producţia sub licenţă) este o operaţiune prin care o firmă (licenţi-
at sau beneficiar) dobândeşte, prin plata unui preţ, dreptul de a utiliza cunoştinţele
tehnice brevetate ale unor alte firme
Franşiza (distribuţia sub licenţă) este un aranjament prin care francizorul (ce-
dentul) acordă, în schimbul unei plăţi, unei alte firme (beneficiar sau francizat),

77
Maria Oroian, Marinela Ghereş

permisiunea de a se folosi în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând


cedentului
Investiţiile directe, în principal, societăţile mixte au ca obiect construirea şi da-
rea în funcţiune a unor obiective/echipamente turistice în ţara beneficiară, prin
efectuarea de către exportator/investitor, singur sau cu terţe firme, a unor lucrări de
furnizare de instalaţii, montaj, construcţii, aprovizionare cu factori de producţie,
transfer de tehnologie, pregătirea forţei de muncă
Cooperarea tehnico-ştiinţifică se concretizează în programe de cercetare ştiin-
ţifică, realizate în comun de doi sau mai mulţi parteneri, precum şi în servicii de
asistenţă tehnică de specialitate, în vederea organizării unor activităţi sau moderni-
zării managementului

3.4. Aspecte ale organizării turismului în România

Primele încercari de a organiza activitatea turistică în ţara noastră datează încă


din secolul XIX. Din initiativă privată au aparut o serie de asociatii, organizatii sau
societati, cluburi etc. care desfasurau o activitate turistica pe arealele geografice
posibil de abordat, cautând sa atraga în miscarea turistica si paturile sociale cu
posibilitati de a sponsoriza amenajarea unor obiective de baza materiala turistica.
Asociatiile si organizatiile de turism din România si-au desfasurat activitatea
înainte de primul razboi mondial si în perioada dintre cele doua razboaie. Preocu-
parea acestor asociatii s-a îndreptat în special spre:
ƒ construirea de cabane şi case de adapost în munti
ƒ amenajari de drumuri, poteci, marcaje
ƒ organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii turistice, de alma-
nahuri, ghiduri, harti etc.
Între anii 1960-1970, România a făcut eforturi de dezvoltare a infrastructurii
turistice, dar majoritatea au fost concentrate pe litorarul Mării Negre (Saturn,
Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp).
În anul 1971 este înfiinţat Ministerul Turismului care avea în subordine mai
multe organizaţii specializate în servicii turistice, în zone precum Braşov, Bucureşti
şi litoralul Mării Negre.
România era o ţară uşor accesibilă ţărilor din Europa de Vest şi oferea o alter-
nativă ieftină Greciei şi Spaniei. Turismul domestic a evoluat şi el, iar românii au
fost încurajaţi să călătorească prin ţară şi să viziteze monumentele contemporane
ale realizării socialiste. Tot în această perioadă, numărul vizitatorilor străini a înce-
put să crească de la 500.000 în anul 1965 la 2.3 milioane în 1972 în cazul celor din
Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică, şi de la 200.000 la 600.000 în cazul turişti-
lor din celelalte ţări45.

45
http://www.eu-turistul.ro/turism-in-romania/41-succinta-prezentare-a-ultimei-jumatati-de-secol.html

78
Economia şi managementul turismului

Anii '70 şi '80 ai secolului trecut coincid cu o decadere a activităţii turistice. În


anul 1974 este stabilită o lege care solicita turiştilor să schimbe o anumită cantitate
de valută pentru fiecare zi a vizitei lor în România. În anul urmator, românilor le
este interzis să găzduiească turiştii străini în casele proprii. Standardele serviciilor
turistice au scazut sub limitele standardelor occidentale, mâncarea distribuită în
restaurante şi hoteluri era în cantitate mică, infrastructura şi transportul – de o cali-
tate inferioară, România devenind o destinaţie puţin atractivă pentru turiştii din Oc-
cident.
După 1989 s-a constientizat oarecum importanţa strategica a turismului, gu-
vernul de atunci stabilindu-si chiar ca obiectiv strategic transformarea turismului în
a doua ramura a economiei naţionale, dupa agricultura.
În aceasta perioada, s-au creat o serie de facilitaţi privind aplicarea unui mana-
gement performant, prin dezvoltarea circulaţiei turistice şi în special a turismului
internaţional:
- desfiinţarea schimbului valutar obligatoriu de 10 $/zi/turist strain, care se
aplica turistilor pe cont propriu;
- dreptul strainilor de a lua contact cu cetăţenii români si de a fi cazaţi la per-
soane particulare;
- îmbunataţirea condiţiilor create în baza turistica: furnizarea caldurii apei cal-
de nonstop, electricitatea si lumina, funcţionarea dupa orarul normal a centrelor de
alimentaţie publica (care fusese limitat pâna la ora 22).
- cresterea duratei timpului liber al salariaţilor, în urma reducerii saptamânii de
lucru la 5 zile;
- privatizarea bazei turistice si promovarea ofertei turistice românesti în
strainatate.
După 1989, sosirile turiştilor internaţionali au crescut la 1.6 milioane, deşi
doar jumătate din ei vizitau ţara în scop turistic, iar cealaltă jumătate era formată
din ziarişti, reporteri şi reprezentanţi ai organizaţiilor de caritate.
În perioada post-comunistă, România a fost vizitată de turiştii din Europa Oc-
cidentală din motive legate de anii socialişti şi de revoluţia din 1989 care a creat o
imensă curiozitate pentru vizitarea obiectivelor asociate cu prăbuşirea regimului
comunist.
România a încercat să depăşească frontierele socialismului şi să încurajeze
dezvoltarea turismului la începutul anilor 1990, prin utilizarea unui slogan care
avea ca scop atragerea cât mai multor turişti: „come as a tourist, leave as a friend”
(„vino turist, pleacă prieten”), dar România mai trebuia să-şi actualizeze facilitaţile
turistice şi să administreze mai bine produsele turistice pe care încercă să le pro-
moveze.
La începutul anilor 1990, Guvernul a încercat să dezvolte capacitatea turistică
a turismului rural, atunci când oamenii puteau, pentru prima oară, să primească
străini în casele lor. Interesul continuu al Guvernului pentru turismul rural s-a regă-

79
Maria Oroian, Marinela Ghereş

sit în crearea Comisiei pentru Zonele Montane (1990) cu vagi responsabilităţi de


organizare şi promovare a turismului rural, urmată de o perioadă de inactivitate
totală a acestei Comisii.
În 1993, Guvernul României iniţiază o reformă a programului de dezvoltare a
turismului. Ordonanţa Guvernamentală nr. 62, care a devenit ulterior nr. 145 din 27
decembrie 1994, stabileşte planul pentru dezvoltarea naţională a turismului rural, în
special pentru regiunile montane, Delta Dunării şi Marea Neagră. Tot atunci, Mi-
nisterul Turismului promovează propria opinie privind turismul rural, aceea că
acesta reprezintă pentru România cea mai atractivă „ofertă turistică” posibilă.
În 1994, Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural
(ANTREC) a încercat să promoveze ideea turismului rural, atât pentru vizitatori cât
şi pentru cei care îi găzduiesc, prin implementarea unui program ce oferea capaci-
tăţi de cazare turistică promovate prin intermediul unei reţele naţionale de rezerva-
re a structurilor de cazare.
Din 1990 până în 1997, Ministerul Turismului a cunoscut mai multe organizări
prin: HG 805/1990, HG 111/1990, HG 796/1992, HG 485/1994, HG 58/1997.
Acestea s-au referit la statut, organigramă şi atribuţii.
Prin HG 972/1998 atribuţiile Ministerului Turismului se preiau de către Auto-
ritatea Naţională pentru Turism (ANT).
Prin HG 24/2001 se reînfiinţează Ministerul Turismului.
În anul 2003, prin HG 740, activitatea din turism trece în subordinea Ministe-
rului Transporturilor şi Construcţiilor, iar prin HG 412/2004 se desfăşoară sub con-
ducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism
În anul 2007, activitatea de turism este coordonată de Ministeeul pentru
Întrpeinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, în cadrul căruia
funcţiona un Departament de turism (HG 387/2007, HG 761/2007)
În anul 2009, activitate de turism trece în subordinea Ministerului Dezvoltării
Regionale şi Turismului (HG 1631/2009 privind organizarea şi funcţionarea
MDRT).
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a avut ca principale
domenii de activitate planificarea, dezvoltarea teritorială naţională şi regională,
cooperarea transfrontalieră, transnatională şi interregională, urbanismul si amenaja-
rea teritoriului, construirea de locuinte, turismul.
MDRT a gestionat 48 de programe finantate din fonduri europene si nationale:
Programul Operational Regional 2007-2013 (REGIO), programe de cooperare teri-
toriala europeana, programe PHARE - Coeziune economica si sociala, programe
PHARE - Cooperare transfrontaliera, programe pentru dezvoltare teritoriala, con-
struirea de locuinte, reabilitarea termica a blocurilor de locuinte, consolidarea
cladirilor cu risc seismic, dezvoltarea infrastructurii rurale, construirea de sali de
sport si de camine culturale. De asemenea, MDRT a gestionat in domeniul turismu-

80
Economia şi managementul turismului

lui 2 programe care vizeaza dezvoltarea infrastructurii turistice şi promovarea turis-


tica a Romaniei.
Master Planul pentru turismul naţional al României 2007 - 2026 cuprinde un
program de acţiune pe şase ani (2007-2013) în conexiune cu susţinerea financiară
prin fondurile structurale, la care România are acces ca urmare a integrării în Uni-
unea Europeană în ianuarie 2007.
Obiectivul imediat este formularea unui cadru general al politicilor pentru
dezvoltarea şi managementul durabil al industriei turismului în ceea ce priveşte
resursele naturale şi culturale şi prezentarea acestui obiectiv în forma unui Master
Plan al dezvoltării turismului pe termen lung, cuprinzând perioada 2007-2026.
Acest plan reprezintă politica de umbrelă care include diferite planuri şi strategii,
descrise în aşa fel încât să optimizeze contribuţia sectorului la economia naţională.
Se anticipează că populaţia României va beneficia din dezvoltarea turismului,
prin:
- Creşterea încasărilor valutare;
- Aducerea economiei şi societăţii româneşti la nivelul existent în Ţările
Uniunii
- Europene;
- Creşterea calităţii vieţii;
- Creşterea şi încurajarea investiţiilor în toate domeniile adiacente ale turis-
mului;
- Stimularea creării de locuri de muncă;
- Stimularea dezvoltării;
- Consolidarea sporirii şi păstrării patrimoniului cultural;
- Contribuţia la dezvoltarea şi conservarea resurselor materiale şi naturale
din întreaga ţară;
- Distribuirea beneficiilor turismului în toate regiunile României.
În prezent, Nota de fundamentare la Hotărârea Guvernului nr. 9 /2013 privind
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) vine şi adu-
ce lamuriri suplimentare cu privire la trecerea activităţilor şi structurilor specializa-
te din domeniul turismului de la MDRT la Ministerul Economiei, Comerţului şi
mediului de afaceri. Astfel, ANT va fi o instituţie publică cu personalitate juridică,
finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, prin
preluarea structurilor şi activităţilor în domeniul turismului de la vechiul MDRT.
Programul de guvernare 2013-2016 prevede, pentru componenta reprezentată de
turism, IMM şi mediu de afaceri, ca obiectiv general al strategiei în domeniul turis-
mului un efort de reconstrucţie, promovare şi creştere a numărului de turişti prin ac-
tivităţi ce vizează promovarea României ca destinaţie turistică prin realizarea unei
strategii turistice naţionale, îmbunătăţiri aduse în plan legislativ, facilităţi fiscale şi o
serie de soluţii sectoriale în domeniul turistic.

81
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Strategia în turism va avea în vedere următoarele direcţii de acţiune:


- preluarea modelului de organizare din ţări cu experienţă în turism, referitoare
la Sistemul de Turism Local pe zone omogene din punct de vedere natural si antro-
pic, pentru a valorifica, într-un sistem integrat, resursele locale culturale, agricole,
meşteşugăreşti etc.;
- consolidarea experienţelor şi tradiţiilor din turismul românesc (turismul mon-
tan, de litoral, de tineret, circuitele culturale, turismul rural etc.) prin racordarea lor
la tendinţele şi practicile europene şi mondiale;
- dezvoltarea şi promovarea produselor turistice cu valoare adăugată (turismul
eco, de sănătate, de conferinţe şi congrese, cultural etc.);
- introducerea standardelor de calitate în activitatea turistică, care devin princi-
pal instrument de control al statului în domeniul turismului;
- descentralizarea activităţii de autorizare şi avizări;
- promovarea şi valorificarea avantajului competitiv al unor produse şi servicii
româneşti (medicale, agricole, IT, industrii creative etc.)
Nu putem decât spera ca viitorul va fi unul cu mai multă stabilitate şi cu mai
multe rezultate pozitive în ceea ce priveşte activitatea turistică în ţara noastră.

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Prezentaţi principalele structuri organizatorice din turism.


2. Explicaţi principalele forme de integrare din turism.
3. Cum este organizt turismul în Romania?
4. Care sunt organizaţiile internaţionale de turism cele mai cunoscute?
5. Care sunt agenţii economici implicaţi în lanţul de distribuţie al produselor turis-
tice?

***

1. Lanţul voluntar poate fi definit ca:


a. o uniune/asociere având caracter voluntar între hotelieri independenţi, în
scopul oferirii unui produs/serviciu cvasiomogen, informării clientelei şi co-
mercializării în comun a produselor;
b. grupări cu scop lucrativ, realizate pe diverse domenii componente ale activi-
tăţii turistice, urmărind cu precădere promovarea intereselor specifice grupu-
lui;
c. întreprinderi care acţionează în diverse stadii ale producţiei turistice sau pe
diferite trepte ale lanţului de distribuţie şi care, în mod obişnuit, se află într-o
relaţie de complementaritate;

82
Economia şi managementul turismului

d. forma de concentrare particularizată prin tendinţa de diversificare a activită-


ţii organizaţiei de turism, prin pătrunderea într-un domeniu mai eficient, de vii-
tor.
2. Problematica organizării şi coordonării activităţilor turistice nu vizează:
a. structurile organizatorice;
b. cererea turistică;
c. formelor de integrare;
d. rolului statului.
3. Concentrarea/integrarea propriu-zisă se realizează în trei modalităţi:
a. pe orizontală, pe verticală şi sub forma lanţului voluntar;
b. pe orizontală (concretizată în formarea lanţurilor integrate), pe verticală şi
sub forma conglomeratelor;
c. pe orizontală (concretizată în formarea lanţurilor integrate), pe verticală şi
sub forma asociaţiilor profesionale;
d. pe orizontală, pe verticală şi sub forma franşizei.
4. Functia de coordonare a întregului ansamblu de masuri de promovare a turismu-
lui se realizeaza prin intermediul:
a. organismelor nationale de turism;
b. organismelor internaţionale de turism;
c. organismelor regionale de turism;
d. organismelor locale de turism.
5. Nu se înscrie în cadrul grupurilor cu obiect limitat de activitate:
a. lanţul voluntar;
b. sistemul franchising (franşiza);
c. asociaţiile profesionale şi/sau sindicale;
d. lanţul integrat.
6. Concentrarea/integrarea propriu-zisă nu cuprinde:
a. concentrarea orizontală (lanţul integrat);
b. concentrarea verticală;
c. conglomeratul;
d. lanţul voluntar.
7. Lanţul voluntar reprezintă o uniune cu caracter voluntar între hotelieri independenţi
cu scopul:
a. de a oferi un produs cvasiomogen;
b. asocierii sub aceeaşi marcă;
c. comercializării în comun a produselor;
d. toate cele de mai sus.
8. Franşiza este un contract de cesiune prin care:
a. producătorul cedează marca sa, notorietatea şi tehnologiile sale de comer-
cializare unui beneficiar;

83
Maria Oroian, Marinela Ghereş

b. oferă posibilitatea comercializării în comun a produselor;


c. urmăreşte promovarea intereselor specifice grupului;
d. toate acestea.
9. Concentrarea orizontală:
a. are loc între întreprinderi care acţionează în acelaşi stadiu al procesului de
producţie sau pe aceeaşi treaptă a lanţului de distribuţie;
b. reprezintă o formă de concentrare particularizată prin tendinţa de diversifi-
care a activităţii unei firme, prin pătrunderea într-un domeniu nou de activita-
te;
c. reuneşte întreprinderi aflate pe diferite trepte ale lanţului de distribuţie şi
aflate într-o relaţie de complementaritate;
d. nici una din cele de mai sus.
10. Cooperarea economică internaţională se caracterizează prin:
a. poate fi bi- sau multilaterală;
b. presupune unirea eforturilor partenerilor;
c. rezultatele sunt superioare celor care le-ar obţine fiecare parte dacă ar acţio-
na în mod individual;
d. toate acestea.
11. Nu intră în domeniile de activitate ale Ministerul Dezvoltării Regionale şi Tu-
rismului (MDRT):
a. planificarea, dezvoltarea teritorială naţională şi regională;
b. cooperarea transfrontalieră, transnatională şi interregională;
c. urbanismul si amenajarea teritoriului, construirea de locuinte, turismul;
d. infrastructura transportrilor.
12. Activitatea de turism a trecut în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale
şi Turismului:.
a. în anul 2009;
b. în anul 2008;
c. în anul 2007;
d. în anul 2004.
13. Concentrarea verticală:
a. reuneşte, în cadrul aceluiaşi grup, întreprinderi care acţionează în diverse
stadii ale producţiei turistice sau pe diferite trepte ale lanţului de distribuţie;
b. se poate realiza în amonte, în situaţia în care lanţul hotelier îşi creează pro-
pria reţea de agenţii de voiaj sau propria companie de transport;
c. se poate realiza în aval, în situaţia în care compania de transport îşi asigură
serviciile de cazare prin achiziţionarea unui lanţ hotelier; sau în ambele sen-
suri.
d. toate cele de mai sus.

84
Economia şi managementul turismului

Comentaţi următorul text:

”Statul roman a investit in 2011 aproape 73 de milioane de lei (17 milioane de


euro) in 10 proiecte de infrastructura de schi, dupa ce investitia s-a ridicat la 103
milioane de lei, in 2010, conform Mediafax.
Cel mai scump proiect finantat de stat prin intermediul MDRT in acest an
(2011 – n.a.), in valoare de 28,2 milioane de lei, presupune lucrari de amenajare a
domeniului schiabil si a unui lac acumulare, dar si a unei instalatii de transport pe
cablu in Poiana Brasov. Domeniul schiabil de la Brasov a mai fost finantat cu 8,5
milioane de lei in 2010 si 9,5 milioane lei in 2009, iar investitiile au vizat extin-
deri de partii, largiri de intersectii, constructii de noi partii de schi si de partii de
legatura, dar si lucrari de amenajare a unui lac acumulare in platoul Poiana Ruia,
la cota 1.490.
Alti bani au fost alocati pentru zece tunuri de zapada, alimentare cu energie
electrica, telescaun si parcare cu 650 de locuri. Investitiile finantate de stat la
Brasov sunt in derulare.
"Sumele reprezinta bani exclusiv de la buget, decontati de MDRT pe baza fac-
turilor trimise de autoritatile locale. Unele investitii au fost incheiate, altele vor fi
inaugurate in acest an, iar restul in anii urmatori", au spus reprezentantii MDRT.
Pentru statiune Bustenis-au achitat 9,1 milioane de lei in 2009, 4,5 milioane de
lei in 2010 si 583.000 lei in acest an pentru mai multe obiective, printre care esta-
cada pentru catarari pe panouri de gheata si uscat, un fun-park (partie de schi pen-
tru incepatori, banda rulanta, plase de protectie etc.), partie de schi si snowboard,
instalatie pentru zapada artificiala si parcare in zona Kalinderu.
Tot acolo va fi amenajat un parc de aventura montan, unde se vor desfasura
activitati de catarare, mountain bike, parapanta, paintball, drumetii montane etc.
Si proiectul de la Busteni este in derulare. ....”.

(19 septembrie 2011,


http://www.business24.ro/turism/stiri-turism/romania-a-investit-17-mil-euro-in-in
frastructura-de-schi-1495924)

85
Maria Oroian, Marinela Ghereş

E. Rebus46

3.

5.

1. 4.
1.

3. 2.

2.

4.

5.

Orizontal
1. Organizaţii specializate pe verigi ale lanţului de distribuţie a produsului turistic
2. International Hotels Association - abreviere
3. Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului – abreviere.
4. Face parte din grupurile cu obiect limitat de activitate.
5. Ministerul turismului poate funcţiona ca minister de sine stătător sau în cadrul unor ministe-
re............ sau combinate.

Vertical
1. Între organismele cu rol în organizarea şi coordonarea turismului intervin relaţii de coope-
rare, dar şi de ................
2. Federaţia Industriei Hoteliere din România - abreviere.
3. Face parte din concentrarea/integrarea propriu-zisă .
4. Acest lanţ presupune concentrare/integrare propriu-zisă pe orizontală.
5. Asociaţiile profesionale sunt grupări cu scop lucrativ, realizate pe diverse domenii compo-
nente ale activităţii turistice, urmărind cu precădere promovarea intereselor ................. gru-
pului.

46
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900286940|

86
Economia şi managementul turismului

Capitolul 4
FORMELE DE TURISM ŞI CIRCULAŢIA TURISTICĂ

A. Obiective urmărite
 cunoaşterea principalelor forme de turism, a legaturilor dintre ele;
 cunoaşterea dimensiunilor şi structurii circulaţiei turistice;
 însuşirea metodelor de înregistrare a circulaţiei turistice şi a indicatorilor
specifici de comensurare.

B. Rezumatul capitolului
Dezvoltarea accentuată a turismului din ultimele decenii se reflectă şi într-o
îmbogăţire continuă a conţinutului său dar şi o diversificare a formelor de manifes-
tare. Implicarea unor categorii sociale tot mai largi în practicarea turismului, asoci-
ată cu varietatea mobilurilor cererii, au favorizat apariţia unor noi forme de turism,
flexibile, adaptate permanent la cerinţele consumatorilor.
În activitatea turistică se practică o gamă largă de forme şi aranjamente turisti-
ce, determinate de modalităţile de satisfacere a nevoii de turism, de condiţiile de
realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularităţile organizării călătoriei.
În general, forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl
îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement,
tratament) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare
a acestuia. Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă impor-
tanţă pentru identificarea, pe de o parte, a comportamentului vizitatorului în mate-
rie de consum şi cheltuieli şi, pe de altă parte, a responsabilităţilor şi obligaţiilor
organizatorilor de vacanţe (touroperatori şi agenţii de voiaj) şi/sau prestatorilor de
servicii (societăţi de transport, hoteluri, restaurante etc.).
Intensificarea călătoriilor – interne şi internaţionale – creşterea rolului turismu-
lui în ansamblul relaţiilor internaţionale ca şi în viaţa economică şi socială au de-
terminat preocupări pentru evaluarea dimensiunilor şi efectelor sale, pentru elabo-
rarea unui sistem unitar de înregistrare şi urmărire a circulaţiei turistice.
O problemă importantă în măsurarea fenomenului turistic este culegerea in-
formaţiilor – modalităţile de înregistrare şi instrumentarul utilizat în acest scop.
Principalele metode de înregistrare a volumului circulaţiei turistice sunt: înregistra-
rea (controlul) la frontieră, înregistrarea în spaţiile de cazare, informaţiilor prove-

87
Maria Oroian, Marinela Ghereş

nind de la instituţiile financiar-bancare, anchete/sondaje în rândul turiştilor sau


asupra gospodăriilor şi persoanelor. Un loc aparte în structura sistemului de indica-
tori ai turismului revine celor referitori la circulaţia turistică; aceştia exprimă cere-
rea reală sub diferite aspecte, dar uneori şi pe cea potenţială sau chiar ofertă-cerere.
Principalii indicatori ai circulaţiei turistice sunt: numărul de turişti (sosiri, ple-
cări, persoane cazate, total, români, străini din care pe ţări etc.); numărul înnoptări-
lor sau zile-turist; durata medie a sejurului; densitatea circulaţiei turistice, preferin-
ţa relativă pentru turism, volumul încasărilor/cheltuielilor aferente circulaţiei turis-
tice, etc.

C. Conţinut
Motto: Pentru a întări turismul, trebuie ca turiştii
străini să intre mai uşor în ţară şi să iasă mai
greu”.
aforism din Plimbare cu telemobilul de Victor
Martin- jurnalist şi scriitor român (n. 1954)

Diversificarea formelor de turism se datorează creşterii importanţei turismului


ca activitate economico-socială, participarea la miscarea turistică a unor categorii
sociale tot mai largi, diversificarea motivaţiilor care genereaza cererea, etc. Astfel,
a apărut necesară clasificarea acestora, dupa criterii care să asigure grupări omoge-
ne, importante din punct de vedere teoretic şi practic, necesare fundamentării ştiin-
ţifice a deciziilor privind dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice, alinierea ei
la modificarile survenite în structura cererii.
Pe de altă parte, trendul ascendent al turismului la nivel internaţional a dus la
creşterea preocupărilor pentru evaluarea corectă a dimensiunilor şi efectelor sale,
pentru conceperea unui sistem unitar de urmărire şi înregistrare a circulaţiei turistice.

4.1. Forme de turism

În prezent, pe plan intern, dar şi internaţional, asistăm la practicarea unor for-


me şi aranjamente turistice foarte diverse, în concordanţă cu nevoile şi aspiraţiile
purtătorilor cererii.
Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă
asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce al-
cătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia47.

47
Rodica Minciu, op.cit., p. 73

88
Economia şi managementul turismului

Această delimitare este importantă atât pentru pentru identificarea comporta-


mentului vizitatorului, în materie de consum şi cheltuieli, cât şi pentru identificarea
obligaţiilor şi responsabilităţilor organizatorilor de vacanţe şi a prestatorilor de ser-
vicii în turism48.
Se impune utilizarea unui ansamblu de criterii de clasificare, delimitarea unor
categorii omogene de voiaje, de forme de turism în funcţie de:
-motivul călătoriei;
-gradul de mobilitate a turiştilor;
-originea turiştilor;
-periodicitatea plecărilor în vacanţă;
-caracterul voiajului;
-modalitatea de comercializare a acestora, etc.
Printre cele mai cunoscute motive care îl împing pe un turist dintr-un loc în al-
tul reţinem: nevoia de relaxare, de odihnă fizică şi psihică, de reconfortare; nevoia
de evadare din mediul urban poluat şi din rutina zilnică, nevoia de divertisment,
agrement sau distracţie; dorinţa de a cunoaste frumuseţile unor zone, ţări sau cultu-
ra, arta, tradiţiile acestora; îngrijirea sănătătii etc. Totalitatea acestor nevoi
alcatuiesc motivaţia turistică.
După motivaţia călătoriei:
- turism de agrement – oferă prilejul de a cunoaşte locuri noi, istoria şi obice-
iurile lor;
- turism de odihnă şi recreere – caracter mai puţin dinamic, cu un sejur ceva
mai lung, legat de o anumită localitate cu particularităţi specifice;
- turism de tratament şi cură balneară – este legat de anumite staţiuni cunos-
cute pentru proprietăţile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, nămoluri;
- turism sportiv – acoperă toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, spor-
turile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;
- turism ştiinţific – caracter ocazional, presupune participarea la conferinţe, vi-
zitarea unor obiective industriale, zone agricole, peşteri, rezervaţii naturale, monu-
mente ale naturii;
- turism de cumpărături – deplasări ocazionale în alte localităţi pentru achizi-
ţionarea unor produse pe care nu le oferă piaţa locală
Una din cele mai uzuale clasificari ale turismului are drept criteriu locul de
provenienţă sau originea turiştilor în functie de care se delimitează:
- turism intern, practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţiona-
le;
- turism internaţional, rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării
lor de reşedinţă.
48
Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea Ovidius Constanţa, Faculta-
tea de Ştiinţe Economice, 2009, p. 30

89
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Acesta, la rândul său, în funcţie de orientarea fluxurilor turistice poate fi:


- emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv, referindu-se la plecările turiştilor
străini peste graniţă;
- receptor (incoming), de primire sau activ, referindu-se la sosirile de turişti
din alte ţări.
Turismul intern şi international se află în relaţii de interdependenţă ce asigură
promovarea de ansamblu a circulaţiei turistice, folosirea raţională a capacităţilor de
cazare şi valorificarea la un nivel superior a patrimoniului turistic naţional.
Raporturile dintre numărul plecărilor şi numărul sosirilor de turişti în/din străi-
nătate determină clasificarea unei ţări într-o categorie sau alta, iar acest raport in-
fluenţează aportul în valută al activităţilor turistice şi echilibrul balanţei de plăţi.
După modalitatea de comercializare a voiajelor (de angajare a prestaţiei
turistice) putem vorbi de:
- turism organizat, care presupune angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a
tuturor sau a principalelor servicii legate de călătorie (deplasare). Angajarea se rea-
lizează prin intermediul contractelor (vocher-ul, biletul de odihnă şi tratament –
BOT, rezervarea unui loc de cazare) sau a altor tipuri de înţelegeri (întelegeri con-
venite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de vacante). În aceste înţe-
legeri sunt înscrise: condiţiile de plată, serviciile solicitate şi oferite şi alte obligaţii.
Aceasta formă de turism reprezintă formula cea mai avantajoasa pentru turist,
datorită facilităţilor pe care le oferă (preţuri reduse, plata în rate etc.) şi pentru or-
ganizator care are garanţia utilizării raţionale a resurselor sale materiale şi umane.
Turismul organizat prezinta însa şi unele dezavantaje, dintre care îngradirea libertă-
ţii de mişcare, pentru turist şi încasări medii inferioare pe zi turist, pentru organiza-
tor.
- turism pe cont propriu, care nu presupune angajarea prealabilă a unor servicii
turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei, duratei deplasării, perioa-
dei de realizare, mijlocului de transport, modalităţilor de agrement, etc. El va apela
direct pe parcursul călătoriei la serviciile unităţilor prestatoare de servicii.
Este o formă de turism practicată în special de turiştii cu multă experienţă, au-
tomobilişti, persoane cu venituri mai mari, deoarece costurile aferente sunt mai
mari decât în cazul turismului organizat.
Îl regăsim cu predilecţie în ţările cu tradiţie turistică bogată, unde există o do-
tare superioară cu echipamente turistice şi informarea turiştilor este mai adecvată.
În ţările vest-europene, ponderea turismului pe cont propriu este de cca 70% din
totalul fluxurilor turistice.
- turism semiorganizat (mixt), care îmbină trăsăturile primelor două forme de
turism ( o parte a serviilor – cazare, demipensiune – este angajată în prealabil, iar
cealaltă este obţinută direct, pe măsura derulării călătoriei).
Fiecare din formele de mai sus prezintă atât avantaje cât şi limite. Spre exem-

90
Economia şi managementul turismului

plu, primele două forme oferă posibilitatea unei planificări prealabile a călătoriei, şi
prin aceasta poate contribui la o utilizare mai raţională a capacităţii echipamentelor
de găzduire, a mijloacelor de transport, a resurselor de muncă, certitudinea încasă-
rilor, etc49. Şi turistul este mulţunit deoarece are garanţia realizării vacanţei, a obţi-
nerii serviciilor în condiţiile de confort convenite. Ca dezavantaje vom reţine înca-
sările mai mici pe zi-turist, datorită facilităţilor practicate, obligativitatea respectă-
rii condiţiilor contractuale, iar pentru turist, îngrădirea libertăţii de mişcare şi a op-
ţiunilor reduse pe care le are la dispoziţie. Turismul pe cont propiu, în schimb
transformă avantajele enumerate mai sus în dezavantaje şi invers, astfel că cele trei
forme de turism se completează reciproc, mulţumind pe toată lumea.
Evoluţiile din ultimele domenii atestă faptul că turismul organizat rămâne
forma cea mai importantă pentru cei cu mai puţină experienţă, pentru cei cu veni-
turi mai mici şi cei cu dotări turistice mai modeste, pentru cei care se deplasează în
străinătate, integrându-se perfect turismului social, de masă. Cu toate acestea, tu-
rismul pe cont propriu are tot mai mulţi adepţi ca urmare a dorinţei tot mai puterni-
ce a turiştilor de a călători individual, de a-şi organiza singuri voiajul, de a nu res-
pecta un program prestabilit. La aceasta a contribuit şi creşterea dotării cu automo-
bile şi echipament pentru turism, ca şi a experienţei turiştilor.
Formele turismului organizat şi semiorganizat se particularizează şi în funcţie
de mijlocul de transport utilizat, dând naştere unor aranjamente precum: voiajul
forfetar (aranjamentul INCLUSIVE TOURS – IT), călătorii CHARTER, formule
combinate de tipul FLY and DRIVE sau RAIL ROUTE etc50.
După gradul de mobilitate al turistului, avem:
- turism itinerat sau de circulaţie, care se caracterizează prin grad de mobilita-
te ridicat, cu vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi peri-
metru;
- turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea va-
canţei în aceeaşi localitate (staţiune), indiferent de durata acesteia.
Turismul de sejur, indiferent de durată, răspunde motivaţiilor de călătorie ale
persoanelor mature şi ale celor de vârsta a III-a, care preferă zonele liniştite, vacan-
ţele de odihnă. Turismul itinerant este specific populaţiei tinere, dornică de a cu-
noaşte cât mai multe locuri; practicarea sa depinde de existenţa unor mijloace pro-
prii de deplasare. Turismul itinerat are şi avantajul că nu este legat de un anumit
sezon, putându-se desfăşura în afara perioadelor de maximă concentrare a activită-
ţii turistice, favorizând exploatarea superioară a bazelor de cazare.

49
Rodica Minciu, op.cit., p. 76
50
A se vedea capitolul Transporturi turistice

91
Maria Oroian, Marinela Ghereş

După periodicitatea sau frecvenţa de manifestare a cererii, se distinge:


- turism continuu (permanent), organizat pe întreaga durată a anului calenda-
ristic (cura balneară, turismul cultural, de afaceri);
- turism sezonier, legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente.
Sezonalitatea activităţii turistice are cauze multiple: existenţa unor condiţii
naturale adecvate pentru practicarea unor sporturi (alpinism, schi), organizarea
unor manifestări (târguri, expoziţii, sărbători, tradiţii), acestea putând duce la parti-
cularizarea formelor de turism în:
- turism de iarnă – unde deplasările sunt motivate de practicarea unor sporturi
specifice sau pentru a beneficia de cure helio-terapeutice montane;
- turism de vară – care este specific zonelor de litoral şi este motivat de cura
helio-marină;
- turism de circumstanţă (ocazional) – care este determinat de participarea la
diferite manifestări.
După tipul mijlocului de transport folosit, formele de turism pot lua urmă-
toarele forme:
- drumeţie (deplasări pedestre), având scop recreativ şi de îngrijire a sănătăţii,
excursiile montane, alpinismul, vânătoarea, pescuitul
- turismul ecvestru
- turism rutier
- turism feroviar
- turism naval
- turism aerian
Opţiunea turiştilor pentru un anumit mijloc de transport este o decizie comple-
xă, motivată de o serie de factori, ducând la o pondere diferită de la o ţară la alta în
ceea ce priveşte mijocul de transport cel mai utilizat în realizarea circulaţiei turisti-
ce51. Foarte populare au devenit şi combinarea mai multor mijloace de transport.

După caracteristicile socio-economice ale cererii, distingem:


- turism particular (privat) – cei care călătoresc pe cont propriu, specific în
general segmentelor de populaţie cu venituri mari, cu experienţă, ce preferă să-şi
organizeze singuri voiajul, să-şi asume anumite responsabilităţi şi riscuri;
- turism social – este o formă a turismului de masă, ce se adresează categorii-
lor de populaţie cu venituri reduse (pensionari, tineri, studenţi, şomeri) apelând la
servicii mai slabe din punct de vedere calitativ şi într-o gamă mai restrânsă. El pre-
supune promovarea unui sistem de fcilităţi, având rol de protecţie socială. Turismul
pentru tineret este o formă particulară a turismului social, se adresează tineretului,

51
Rodica Minciu, op.cit., p. 78

92
Economia şi managementul turismului

apelează la tabere, cantonamente, vacanţe la preţuri avantajoase, având conotaţie


instructiv-educativă.
Reţinem faptul că între formele de turism prezentate există afinităţi şi incom-
patibilităţi, cunoaşterea câmpurilor de interferenţă şi a factorilor ce condiţionează
evoluţia lor contribuind la conturarea unei strategii de dezvoltare turistică în con-
formitate cu nevoile şi dorinţele turiştilor.

4.1.1. Caracterizarea unor forme moderne de turism


În ultima perioada, în turismul internaţional s-au produs o serie de mutaţii im-
portante, în sensul diversificării obiectivelor călătoriilor şi al modificării priorităţi-
lor în preferinţele turiştilor. Astfel de transformări au condus la apariţia unor noi
forme de petrecere a vacanţei şi a îmbogăţirii conţinutului pentru formele clasice de
turism52.
Formele moderne de turism sunt: turismul rural, agroturismul, turismul de afa-
ceri, turismul urban, turismul cultural, turismul de croazieră, turismul în parcuri şi
rezervaţii, turismul durabil.
Turismul rural, motivat de dorinţa întoarcerii la natură, la viaţa şi obiectivele
tradiţionale, se caracterizează prin petrecerea vacanţei în spaţiul rural. În practica
uzuală, pentru desemnarea vacanţelor petrecute în mediul rural, se folosesc două
noţiuni distincte: turism rural şi agroturism.
Turismul rural se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei pe-
rioade de timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gos-
podăria ţărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât şi echipamente turistice
de factură mai generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.
Agroturismul presupune şederea în gospodăria ţărănească – pensiune, fermă
– consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă şi participarea,
într-o măsură mai mare sau mai mică, la activităţile agricole respective.
Indiferent dacă este vorba de agroturism sau turism rural, condiţiile pe care le
avem în vedere sunt:
- spaţiul rural: găzduirea trebuie să se desfăşoare în spaţiul rural
- locuitorii: păstrătorii de tradiţii, obiceiuri, dar şi de deţinerea spaţiilor de găz-
duire şi ofertanţii de servicii pentru turişti;
- produsele: agroalimente, consumate de turist pe parcursul sejurului în gospo-
dărie lor;
- activităţi turistice care să pună în valoare atracţiile ce motivează deplasarea
turistului.

52
Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea Ovidius Constanţa, Faculta-
tea de Ştiinţe Economice, 2009, p. 34-40.

93
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Satul turistic este o aşezare rurală, pitorească, situat într-un cadru natural, ne-
poluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric şi care îndeplineşte, tem-
porar, funcţia de primire şi găzduire a turiştilor pe perioada unui sejur.
Satul turistic se grupează, în funcţie de caracteristicile biografice ale zonelor
unde sunt amplasate şi de specificul activităţii economice desfăşurate, în:
-sate purtătoare ale tradiţiilor şi obiceiurilor tradiţionale;
-sate de creaţie artistică şi artizanală;
-sate peisagistice sau climatice;
-satele viţei de vie, pomicole;
-sate pescăreşti sau de interes vânătoresc;
-sat pastoral;
-sate pentru practicarea sporturilor de iarnă.
În concordanţă cu tipul satului se dezvoltă şi dotările turistice şi activităţile cu
caracter distractiv-recreativ. Pe lângă faptul că răspunde unei diversităţi de gusturi
şi preferinţe, turismul rural prezintă şi multiple avantaje atât pentru clienţi cât şi
pentru comunităţile locale53: costuri mai reduse comparativ cu alte forme de vacan-
ţă, sezonalitate mai redusă, ineditul, originalitatea călătoriilor, absenţa aglomeraţi-
ei, stimularea economiilor zonelor rurale, prin crearea de noi locuri de muncă, pro-
tejarea mediului, conservarea tradiţiilor, etc.
Dacă în 1985, turismul rural reprezenta, potrivit OMT, 3% din totalul cererilor
de vacanţă, în prezent, el deţine circa 15%, cu ponderi ridicate în ţările cu tradiţie
în domeniu: Franţa, Germania, Elveţia, Austria, Belgia, Polonia54.
Turismul rural este una dintre cele mai instituţionalizate forme de turism, mai
ales la nivelul european, ceea ce se reflectă pozitiv, prin dezvoltarea acestuia. Ast-
fel de organisme internaţionale şi interegionale în domeniul rural sunt: ECOVAST,
EUROTER, EUROGITES, organizaţii naţionale şi chiar tur-operatori şi agenţiile
de voiaj specializate, ce oferă un vast program de voiaje turistice – în mediul rural.
În România, turismul rural a fost relansat, după 1989, şi încurajat prin regle-
mentări interne şi asistenţă internaţională. Există un sistem organizatoric adecvat,
reprezentat la nivel naţional de asociaţii profesionale ca: Asociaţia Naţională pentru
Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Agenţia Română pentru Agrotu-
rism, Operaţiunea „satele româneşti” (OUR), etc.
Există o legislaţie stimulativă, ce vizează acordarea unor facilităţi pentru dez-
voltarea sistemului de turism rural din zona montană, din Delta Dunării, şi de pe
Litoralul Mării Negre. Cu toate acestea, turismul rural deţine, deocamdată, în ţara
noastră, sub 1% din totalul circulaţiei turistice, atât pentru turiştii străini, cât şi pen-
tru cei naţionali.
53
Rodica Minciu, op.cit., p. 90
54
Ibidem, p. 91

94
Economia şi managementul turismului

Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de al-
te categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de re-
şedinţă, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe
şi reuniuni. Turismul de afaceri deţine în prezent circa 20% din totalul călătoriilor
internaţionale şi aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o
ţară la alta, în funcţie de dotarea turistică şi nivelul de dezvoltare economică55.
Turismul de afaceri este considerat una din componentele cele mai dinamice
ale activităţii turistice. Intensificarea relaţiilor internaţionale şi a celor economice
se reflectă în creşterea cererilor pentru călătorii de afaceri; totodata are loc o diver-
sificare a formelor în care acesta se materializează.
Dacă luăm în considerare beneficiarul nemijlocit al călătoriilor de afaceri aces-
tea pot avea caracter intern sau extern. Turismul de afaceri intern se adreseaza sala-
riaţilor unei întreprinderi şi are ca obiectiv motivarea personalului în scopul creşte-
rii productivităţii muncii şi îmbunătaţirea performanţelor personale. De regulă, se
concretizează în: seminarii sau întâlniri ale conducerii firmei cu salariaţii, acţiuni
de formare a personalului şi actualizare a pregătirii, calătorii recompensă sau sti-
mulent. Turismul de afaceri extern urmăreşte buna desfasurare a activităţii şi pros-
peritatea firmelor în ansamblul lor şi constă în: deplasări cu caracter profesional
(lucru pe şantiere, prospectarea pieţei, acordarea de asistenţă, administrarea / su-
pravegherea unor lucrări) şi participarea la târguri, expozitii, congrese, colocvii56.
Din punctul de vedere al conţinutului, formele turismului de afaceri se împart în:
- Turism general de afaceri – acesta se referă la activitatea persoanelor ce lu-
crează, pentru o scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obişnuit (ex.
reprezentanţi de vânzări, ziarişti);
- Turism de reuniuni – este determinat de participarea la un eveniment de tipul
întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor şi este conside-
rat una dintre cele mai obişnuite forme ale călătoriilor de afaceri;
În cadrul turismului de reuniuni se evidenţiază turismul de congrese, care anu-
al atrage zeci de milioane de participanţi. Cele mai multe astfel de acţiuni se con-
centrează în Europa (55% din totalul mondial la nivelul anului 2011)57. Pe ţări, cele
mai multe acţiuni se organizează în SUA, Germania, Spania, Marea Britanie, Fran-
ţa, Italia, Brazilia, China, Olanda, Austria, Canada, Elveţia. La nivel de oraşe, cele
mai multe reuniuni s-au organizat (la nivelul anului 2011) în Viena (181), Paris
(174) şi Barcelona (150).
- Târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii, des-
tinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizita-

55
Ibidem, p. 81
56
Idem
57
ICCA, Statistics Report 2002-2011, www.iccaworld.com

95
Maria Oroian, Marinela Ghereş

torul. Ca formă de turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane:


expozanţii şi vizitatorii.
Tematica târgurilor şi expoziţiilor este foarte variată, de la realizări industriale
generale sau specializate, până la expoziţii de artă, cultură, de bunuri de larg con-
sum.
La nivelul anului 2011 au fost identificate 1.197 de locaţii (cu o suprafaţă de
minimum 5000 m2 acoperiţi) totalizând 32,6 milioane m2. Europa şi America de
Nord, urmate de Asia oferă cele mai multe spaţii de organizare a târgurilor şi expo-
ziţiilor, totalizând 48%, 24% şi, respectiv, 20%. Mărimea spaţiilor variază de la o
regiune la alta, cele totalizând 100.000 m2 şi mai mult fiind în număr de 36 în Eu-
ropa, 12 în Asia, 6 în America de Nord, 5 în America de Sud, una în Orientul Mij-
lociu şi una în Africa. Pe ţări, 5 dintre ele totalizează 59% din spaţiile destinate
acestor manifestări (SUA, China, Germania, Italia şi Franţa)58. Anual, se organi-
zează în medie 30.700 expoziţii, unde 2.800.000 de expozanţi îşi prezintă produse-
le unui număr de 260.000.000 de vizitatori.
- Călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de
confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajaţi şi, frecvent, familiilor
acestora, cu accent de distracţie, relaxare, ca recompensă pentru performanţele de-
osebite obţinute în activitatea profesională.
În România, turismul de afaceri, atât cel intern, cât şi cel internaţional, ocupă
un loc modest în structura circulaţiei turistice, deşi, în ultimii ani, au apărut unităţi
noi şi dotări deosebite în cadrul unităţilor de profil. Dintre cele mai reprezentative
menţionăm: Centrul Internaţional de Conferinţe din cadrul Palatului Parlamentului,
World Trade Center, Centrul de conferinţe din Complexul Romexpo, Centrul de
conferinţe Snagov, Complex Palace Sinaia, Centrul de Afaceri Marea Neagră-
President, Centrul Internaţional de Conferinţă Neptun – Mangalia. Hoteluri de pe
litoral care au săli de conferinţă: Rex, Iaki, Mamaia, Royal etc.
Turismul urban - se referă la petrecerea timpului liber, a vacanţelor în ora-
şe, pentru vizitarea acestora şi desfăşurarea altor activităţi foarte diverse printre
care: vizite la rude, întâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziţii, efec-
tuarea de cumpărături59.
Turismul urban are o sferă largă de cuprindere, ceea ce a determinat dificultăţi
în particularizarea lui în raport cu alte forme de turism.
Din punct de vedere turistic, elementul urban presupune atât deplasări de o zi
(excursii), cât şi turismul de sejur. Există păreri conform cărora aspectul urban al
unor localităţi presupune ca populaţia acestora să fie de cel puţin 20.000 de locui-

58
The Global Association of the Exhibition Industry, Global Exibition Industry Statistics, 2011, p. 5-
6 (http://www.ufi.org/Medias/pdf/thetradefairsector/2011_exhibiton_industry_statistics.pdf)
59
Rodica Minciu, op.cit., p. 85

96
Economia şi managementul turismului

tori, care să aibă o ofertă deosebită din punct de vedere arhitectural, al organizării
unor evenimente sau al existenţei unor instituţii cultural-artistice, etc.
În privinţa motivelor călătoriilor, pe primul loc se situează agrementul, progra-
mele cu conţinut cultural (35-40%), urmate de întâlniri cu familia (20%) şi prietenii
(15%), afaceri şi alte motive profesionale (10-15%), la care se adaugă vizitele cu
conţinut gastronomic, cumpărături, participarea la evenimente culturale, artistice.
Prin motivaţia sa foarte diversă, turismul urban deţine o pondere importantă în
structura circulaţiei turistice. În majoritatea ţărilor europene, deplasările în oraşe
reprezintă peste 1/3 din totalul călătoriilor, ponderile fiind variate de la o ţară la
alta şi diferenţiate de la turism intern la turism internaţional. Proporţia turismului
urban intern este superioară celui internaţional. Ţările cu cea mai mare cotă de pia-
ţă sunt: Franţa, Marea Britanie, Germania, Suedia, mai puţin ţările cu turism de
litoral: Grecia, Spania, Portugalia.
Circa 80% din vizitele în oraşe reprezintă turism pur (motivaţia este exclusi-
vă), iar 20% reprezintă turism complementar. Vizitarea acestor aşezări urbane este
asociată cu alte forme de petrecere a vacanţei: litoral, circuite, etc.
Turismul urban este una dintre cele mai dinamice forme de turism. În ţările
vest- Europene, creşterea acestei forme s-a realizat cu 35% până la 50% în perioada
1985-1995, creşterea fiind în ritmuri anuale de cca. 4%, ritmuri superioare circula-
ţiei de ansamblu (peste medie)60.
Dinamica turismului urban se datorează sporirii mobilităţii de scurtă durată a
populaţiei; este influenţat de reducerea sejururilor şi fracţionării concediilor, argu-
mentate cu dorinţa vizitării şi cunoaşterii a mai multor locuri, dar şi ca rezultat al
perfecţionărilor din domeniul transportului (creşterea vitezei, confortului, reduce-
rea costurilor).
Turismul urban beneficiază de acţiunea unor factori favorabili:
- creşterea interesului pentru vizitarea unor obiective culturale;
- dezvoltarea turismului de afaceri.
Turismul cultural, componentă a turismului urban, deţine o pondere mare în
structura motivaţională a călătoriilor urbane (cca. 40%). Pentru ca o călătorie să fie
inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să îndeplinească trei condiţii:
a) să fie determinat de dorinţa de cunoaştere, de cultivare;
b) să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală;
c) să presupună intervenţia unui mediator (persoană sau document scris sau
audio-vizual) care să pună în valoare produsul cultural.
Dezvoltarea turismului cultural este stimulată de curiozitatea oamenilor şi de
creşterea nivelului de civilizaţie, de instruire. Un alt factor favorizant este trans-

60
Idem, p.86

97
Maria Oroian, Marinela Ghereş

formarea ideii de cultură, în sens larg, care înglobează modul de viaţă, sistemul de
valori, tradiţii, credinţe.
Diversificarea aspectelor ce dau conţinut vieţii culturale se reflectă în multitu-
dinea formelor turismului cultural. Cele mai importante se concretizează în:
- vizitarea unor obiective din patrimoniul istoric: monumente, castele, edificii
religioase, parcuri, grădini, ansambluri arhitectonice;
- vizitarea muzeelor;
- participarea la evenimente culturale, spectacole de operă, balet, teatru, con-
certe, festivaluri (muzică, dans, film, folclorice), târguri, etc.
Turismul industrial şi tehnic se situează între turismul cultural şi cel de afaceri
şi se concretizează în:
- vizitarea unor obiective economice, culturale, industriale;
- vizitarea unor construcţii specifice: baraje, tunele, canale, poduri;
- vizitarea unor ansambluri arhitectonice moderne sau tradiţionale.
Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi mo-
dul de organizare se integrează celui urban, interferându-se cu cel de agrement şi
cu cel de afaceri.
Produsul turistic cultural se obţine prin sinteza a două grupe distincte de ele-
mente:
- cele culturale, reprezentate de dorinţa vizitării, de obiectiv, de ghid;
- cele turistice, reprezentate de structurile de cazare, alimentaţie, de mijloacele
de transport.
Organizatorii de aşa-numite vacanţe tematice trebuie să găsească soluţii pentru
armonizarea acestor componente şi adaptarea lor la cerinţele consumatorilor.

4.2. Măsurarea circulaţiei turistice


Statisticile reprezinta una din sursele de informaţii esenţiale, constituind şi un
ghid cert de orientare a măsurilor ce trebuie luate pentru a asigura o concordanţă
optimă în dezvoltarea tuturor activităţilor care contribuie la evoluţia turismului. Tot
cu ajutorul lor putem evalua fluxurile turistice actuale şi să anticipam ce se va în-
tâmpla în viitor. Una din problemele importante ce se ridică este aceea a găsirii şi
utilizării unor metode de observare capabile să asigure o bună cunoaştere a activită-
ţii turistice ca şi cea a armonizării instrumentelor statistice de înregistrare şi cuanti-
ficare a acesteia la nivel internaţional.

98
Economia şi managementul turismului

4.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice


Instrumentele de bază pentru cercetarea turismului sunt observaţiile directe,
complete asupra fenomenului – de tipul recesămintelor, inventarelor – şi observaţiile
parţiale – de natura sondajelor – realizate pe eşantioane având comportament identic
cu cel al ansamblului.
Ele se aplică în locurile cheie ale activităţii tursitice, respectiv la punctele de
frontieră, în mijloacele de găzduire a turiştilor, cu prilejul realizării tranzacţiilor
financiare (vezi tabelul nr. 4.1.
Cu ajutorul acestor instrumente se obţin informaţii cantitative şi calitative ce per-
mit alcătuirea unor statistici ale turismului intern şi/sau internaţional, statistici care, la
rândul lor, sunt utilizate pentru fundamentarea deciziilor şi politicilor macroeconomice
în domeniu61. Dintre aceştia, cel mai frecvent întâlnite, structurate după locul sau unita-
tea de observare, sunt:
• Statisticile sosirilor/plecărilor la frontieră;
• Statisticile mijlocelor de găzduire;
• Statisticile mijloacelor de transport – proprii turismului sau în general;
• Statisticile asupra altor echipamente şi activităţi: parcuri naţionale şi par-
curi de distracţie, echipamente/instalaţii sportive şi culturale, muzee;
• Anchete/sondaje asupra gospodăriilor şi persoanelor;
• Statistici tip recesământ economic;
• Alte statistici: balanţa de plăţi, ocuparea forţei de muncă, bilanţurile fi-
nanciar-contabile ale societăţilor comerciale
Aceste statistici ne oferă o imagine cuprinzătoare a unei anumite părţi a feno-
menului turistic, contribuind la o mai bună cunoaştere, analizare a acesteia. Pentru
o analiză de ansamblu şi mai aprofundată e nevoie de corelaţii între indicatori şi de
poziţionare corectă a turismului în cadrul activităţilor de servicii a economiei naţi-
onale.
Înregistrarea (controlul) la frontieră este folosită pe scară largă în statistica tu-
rismului international. Ca modalitate de desfaşurare, înregistrarea la frontiera poate
fi continuă, contabilizându-se toate trecerile prin aceste puncte, sau parţială
realizându-se sub forma sondajelor specializate. Metoda furnizeaza informatii can-
titative cu privire la numarul intrărilor şi ieşirilor, ţara de origine a turistului, durata
şederii, scopul vizitei, mijlocul de transport folosit etc. Ca dezavantaje putem men-
ţiona că sunt înregistrate şi persoanele care practică micul trafic de frontieră şi care,
în realitate, sunt vizitatori de mai puţin de o zi.

61
Idem, p. 92

99
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Tabelul 4.1.
Elemente ale sistemului statistic al turismului

Surse primare de Variabile/indicatori Alte carcateristici


informaţii
Puncte de frontieră: Cerere Sosiri: - Turişti Pe naţionalităţi
- terestre - Excursionişti Pe motive de călătorie
- aeriene - Vizitatori frontieră Pe destinaţii turistice
- maritime - Rezidenţi străini Pe categorii socio-profesi-
- Persoane în tranzit onale
Plecări: - Turişti Pe mijloace de transport
- Excursionişti Pe intervale de timp
Mijloace de găzduire: Cerere – Internaţională Clienţi Pe intervale de timp
- hoteliere - Naţională Innoptari Pe destinaţii
- extrahoteliere Pe naţionalităţi
- complementare Pe categorii
socio-profesionale

Ofertă – Capacitatea Camere Pe lună (sezonalitatea)


echipamentelor Locuri Pe zone (localizare)
Pe categorii de confort

- Forţa de Salariaţi Structura funcţională a for-


muncă Alte categorii ţei de muncă
Instituţii financiar-bancare Cerere Pe sisteme monetare
– Internaţională Încasări Pe elemente de cheltuieli
- Naţională Plăţi, cheltuieli
Administraţie turistică Cerere Informaţii socio-economice
Oferta - studii de comportament
- studii de piaţă şi demografice
- bugete de familie
Inventarierea resurselor turistice
Echipamente turistice
- de cazare (altele decât cele
menţionate)
- de alimentaţie
- de transport
- de agrement
- de comercializare ş.a.
Acţiuni administrative:
- marketing
- finanţe publice
- formare profesională
- infrastructură turistică
- legi şi normative
- intervenţia statului
Informaţii macroeconomice Valoarea producţiei
- generale Consumul
- sectoriale Formarea brută a capitalului
- indici de preţ Veniturile statului
Forţa de muncă/şomaj
Import/export
Sursa: Rodica Minciu, op. cit., p. 93

100
Economia şi managementul turismului

În ţările în care circulaţia persoanelor este liberă, cum e spaţiul Uniunii Euro-
pene, nu mai există formalităţi vamale, deci nu se mai fac nici un fel de înregis-
trări62.
Înregistrarea în spatiile cazare (mijloace de gazduire) este o metoda mai eficientă
şi mai uşor de aplicat. Metoda furnizează informaţii extrase din documentele de evi-
denţă a spaţiilor de cazare şi foloseşte drept indicator „înnoptarea”. Avantajele con-
stau în faptul că informaţia este mai completă şi mai diversificată, referindu-se la ce-
rere (circulaţia turistică) şi ofertă (baza materială şi forţa de muncă), la turismul in-
tern şi internaţional (vezi tabelul 4.1.).
Dintre inconvenientele acesteia menţionăm faptul că:
- surprinde parţial circulaţia turistică, deoarece omite cazarea la rude, prieteni, în
reşedinte secundare, în spaţii neamenajate, în mijloace proprii (corturi, rulote, caravane
etc.);
- nu poate furniza informaţii riguroase cu privire la numarul turiştilor (persoa-
nelor), ci doar numărul înnoptărilor;
- rezultatele depind de sistemul de evidenţă utilizat, specifice unor ţări sau lan-
ţuri hoteliere (spre exemplu o camera dublă ocupată de o persoană, dar care achită
integral costul acesteia este evidenţiată cu 2 înnoptari);
- turiştii în circuit sunt înregistraţi de fiecare dată când îşi schimbă hotelul, ce-
ea ce conduce la înregistrări multiple.
Metoda sondajelor oferă doar posibilitatea unor estimări ale circulaţiei turistice
sau ale cheltuielilor efectuate de turişti şi, prin urmare, rigurozitatea este sensibil
redusă. Inconvenientele acestei metode sunt legate, în principal, de costuri (consi-
derată de unii autori cea mai costisitoare), de organizare (personal calificat, loc şi
perioadă de desfaşurare), de erori de eşantionare şi, de extrapolare a rezultatelor.
Cu toate acestea, poate oferi aprecieri importante asupra aspectelor calitative ale
activităţii turistice (caracteristici socio-profesionale ale clientelei, motivaţiei, com-
portamentului, nivelului de satisfacţie a turistului, bugetului de vacanţă, etc.)
Înregistrările provenite de la institutiile financiar-bancare (bănci, societăţi de
asigurări etc.) fac posibile determinări ale încasarilor şi plăţilor pentru călătoriile
turistice, pe ansamblu şi pe structură (cazare, alimentaţie, transport), atât pentru
turismul intern cât şi pentru cel international. Pe baza acestora se pot face aprecieri
calitative asupra turismului (cu ajutorul unor indicatori de forma încasare/cheltuială
medie pe turist, pe zi-turist), precum şi evaluări ale locului turismului în consumul
populatiei, aportul acestuia la crearea PIB, etc.
Varietatea metodelor de culegere a informaţiilor şi a indicatorilor prin care se
măsoară circulaţia turistică sporesc dificultăţile legate de compararea datelor şi face

62
Nenciu Daniela Simona, Economia turismului, note de curs, Universitatea Creştină „Dimitrie
Cantemir” Facultatea de Management Turistic şi Comercial Constanţa, Constanţa, 2010, p. 91,
(http://ro.scribd.com/doc/95075344/51231895-C-2-211-Economia-Turismului-Nenciu-Daniela)

101
Maria Oroian, Marinela Ghereş

imposibilă însumarea lor mecanică. Aceasta explică intervenţia unor organisme


internaţionale pentru găsirea şi introducerea de statistici comparabile. Deoarece
efectele economice ale cheltuielilor turiştilor depăşesc sfera încasărilor raportate
statistic de prestatorii de servicii, Organizaţia Mondială a Turismului, în colaborare
cu Consiliul Mondial al Călătoriilor şi Turismului (W.T.T.O.), cu Oficiul Statistic
al Uniunii Europene (EUROSTAT) şi cu alte organisme turistice regionale, a iniţiat
sistemul contului satelit al turismului (C.S.T.)63.

4.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţei turistice


Indicatorii turismului se prezintă într-o paletă foarte largă, ei pot fi direcţi, re-
zultaţi nemijlocit din sursele de înregistrare sau indirecţi, prelucraţi, simpli sau
agregaţi, cantitativi sau valorici, globali sau parţiali, principali sau derivaţi, ai vo-
lumului activităţii sau ai efectelor.
Sistemul de indicatori ai turismului cuprinde64:
• Indicatori ai cererii reale şi potenţiale: numărul de turişti, numărul de
zile-turist, durata medie a sejurului;
• Indicatori ai ofertei turistice: indicatorul structurii capacităţii hoteliere
pe clase calitative, număr de locuri de cazare;
• Indicatori ai relaţiei cerere-ofertă care se referă la gradul de ocupare;
• Indicatori ai rezultatelor economice şi sociale directe şi indirecte.
Un loc aparte în sistemul de indicatori ai turismului revine celor referitori la
circulaţia turistică, aceştia exprimând cererea reală sub diferite aspecte, dar uneori
şi pe cea potenţială sau chiar relaţia ofertă-cerere.
Numărul turiştilor (Nt) – este un indicator fizic, cantitativ şi poate lua forma:
• Sosiri/plecări de turişti, pentru turismul internaţional şi se obţine din
statisticile înregistrărilor la frontieră;
• Persoane cazate, utilizat atât pentru turismul intern cât şi pentru turis-
mul internaţional, dedus din statisticile mijloacelor de cazare (găzduire);
• Participanţi la acţiuni turistice – turişti şi excursionişti - specific tu-
rismului intern, rezultat din centralizarea activităţii agenţiilor de voiaj.
Numărul mediu de turişti se obţine prin punerea în relaţie a numărului de tu-
rişti cu un aspect economic, putând obţine astfel: număr mediu de turişti pe zi, lună
sau pe litoral, la munte etc. Acest indicator arată intensitatea circulaţiei turistice
într-un anumit interval (calendaristic sau sezon turistic):

63
Despre acesta s-a discutat mai pe larg la capitolul 2
64
Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti,
2005, p. 96

102
Economia şi managementul turismului

NT =
∑T , (4.1)
n
unde: ΣT – suma turiştilor înregistraţi într-o perioadă dată
n – numărul zilelor din perioada respectivă
Numărul înnoptărilor sau zile-turist (Nzt) – se calculează ca sumă a produselor
între numărul turiştilor şi durata activităţii turistice exprimată în zile. Se poate obţi-
ne prin prelucrarea/cumularea informaţiilor din statisticile unităţilor hoteliere.
Durata medie a sejurului (Ds) reprezintă numărul mediu de zile de şedere (ră-
mânere) a turiştilor într-o anumită zonă (ţară, staţiune, etc.); este rezultatul raportu-
lui dintre numărul înnoptărilor (total zile –turist (ΣNZT) şi cel al turiştilor (T):

DS =
∑ NZT (4.2)
T
Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiştilor în spaţiile de
cazare şi reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reţine turistul într-o anumită zonă,
regiune etc.
Densitatea circulaţiei turistice (Dt) pune în legătură directă circulaţia turistică
cu populaţia rezidentă a ţării (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calcu-
lează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a
zonei X (P):

D=
∑T (4.3)
P
De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există şi zone (jud. Con-
stanţa, în perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea cir-
culaţiei turistice) sau ţări (Spania, Austria) în care valoarea este supraunitară.
Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii privind orientarea geografică a
fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zonă, ţară etc); se calculează ca
raport între numărul de turişti dintr-o ţară Y care se îndreaptă spre o ţară X (T1) şi
populaţia rezidentă a ţării de origine Y (P):

Pr =
∑T 1
(4.4)
P
O altă metodă de obţinere a preferinţei relative a turiştilor o reprezintă punerea
în relaţie a numărului de turişti dintr-o ţară A care vizitează o ţară B (ΣT1) şi totalul
emisiunii turistice a ţării respective A (T). Această metodă este însă mai puţin prac-
tică datorită faptului că nu toate ţările urmăresc fluxul de turişti (emisia turistică):

FR =
∑T 1
(4.5)
∑T
103
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Dintre indicatorii valorici, cei mai des utilizaţi sunt: volumul total al încasări-
lor din turism, care se urmăreşte pe zone turistice, pe tipuri de acţiuni, pe societăţi
comerciale, etc. şi încasarea medie pe zi –turist (turist), care se calculează ca raport
între volumul încasărilor şi numărul zile-turist (turişti).
Statisticile interne ale fiecărei ţări pot crea condiţii pentru calcularea altor indi-
catori, conţinutul şi valoarea lor informaţională fiind expresia acurateţei metodelor
utilizate.
Indicatorii fizici şi valorici ai circulaţiei turistice se folosesc în practica internă
şi internaţională şi fac obiectul dărilor de seamă statistice ale organismelor interna-
ţionale (OMT, GATT, OECD, etc)

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Prezentaţi principalele forme de turism.


2. Caracterizaţi formele moderne de turism.
3. Care sunt criteriile de departajare a formelor de turism?
4. Enumeraţi cele mai cunoscute metode de înregistrare a circulaţiei turistice.
5. Prezentaţi indicatorii de cuantificare a circulaţiei turistice

***

1. Formele turismului de afaceri se împart în:


a) turism general de afaceri, turism de reuniuni, târguri şi expoziţii şi călătorii
stimulent;
b) turism general de afaceri, turism de reuniuni, târguri şi expoziţii şi călătorii de
afaceri;
c) turism general de afaceri, turism de reuniuni, târguri şi expoziţii şi conferinţe;
d) turism general de afaceri, turism de reuniuni, târguri şi expoziţii şi simpo-
zioane.
2. Turismul de afaceri deţine în prezent:
a) circa 25% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape 1/4 din totalul în-
casărilor turistice;
b) circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape 1/4 din totalul
încasărilor turistice;
c) circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape 1/3 din totalul în-
casărilor turistice;
d) circa 25% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape 1/3 din totalul în-
casărilor turistice;

104
Economia şi managementul turismului

3. Turismul cultural:
a) presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale şi spirituale, a
monumentelor de artă şi arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de
artă;
b) prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de organizare,
se integrează celui antropic;
c) se constituie prin sinteza a două grupe distincte de elemente: cele culturale –
dorinţă, obiect, ghid şi cele turistice – mijloace de transport, de primire, de
găzduire şi de alimentaţie;
d) prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de organizare,
se integrează celui de afaceri.
4. Sistemul de indicatori ai circulaţiei turistice cuprinde:
a) indicatori ai cererii reale şi potenţiale: numărul de turişti, numărul de zi-
le-turist, durata medie a sejurului;
b) indicatori ai ofertei turistice: indicatorul structurii capacităţii hoteliere pe
clase calitative, număr de locuri de cazare;
c) ambele variante;
d) nici un răspuns nu este corect.
5. Numărul turiştilor (Nt) – este un indicator fizic, cantitativ şi poate lua forma:
a) sosiri/plecări de turişti, pentru turismul internaţional şi se obţine din statisti-
cile înregistrărilor la frontieră;
b) persoane cazate, utilizat atât pentru turismul intern cât şi pentru turismul in-
ternaţional, dedus din statisticile mijloacelor de cazare (găzduire);
c) participanţi la acţiuni turistice – turişti şi excursionişti -, specific turismului
intern, rezultat din centralizarea activităţii agenţiilor de voiaj;
d) toate cele de mai sus.
6. Turismul rural:
a) se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade de
timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodă-
ria ţărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât şi echipamente turistice
de factură mai generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri;
b) presupune şederea în gospodăria ţărănească – pensiune, fermă – consumarea
de produse agricole din gospodăria respectivă şi participarea, într-o măsură
mai mare sau mai mică, la activităţile agricole respective;
c) se suprapune cu agroturismul;
d) nu are legătură cu agroturismul.
7. La nivel de oraşe, cele mai multe reuniuni s-au organizat (la nivelul anului 2011)
în:
a) Viena;
b) Paris;

105
Maria Oroian, Marinela Ghereş

c) Barcelona;
d) Londra.
8. Cele mai multe spaţii de organizare a târgurilor şi expoziţiilor le oferă:
a) America de Nord;
b) Europa;
c) Asia;
d) Orientul Mijociu.
9. Durata medie a sejurului (Ds) reprezintă:
a) numărul mediu de zile de şedere (rămânere) a turiştilor într-o anumită zonă
(ţară, staţiune, etc.);
b) este rezultatul produsului dintre numărul înnoptărilor (total zile –turist
( NZT) şi cel al turiştilor (T);
c) numărul maxim de zile de şedere (rămânere) a turiştilor într-o anumită zonă
(ţară, staţiune, etc.);
d) numărul minim de zile de şedere (rămânere) a turiştilor într-o anumită zonă
(ţară, staţiune, etc.).
10. Densitatea circulaţiei turistice (Dt):
a) pune în legătură directă circulaţia turistică cu suprafaţa ţării (zonei, regiunii)
receptoare;
b) se calculează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi popu-
laţia rezidentă a zonei X (P);
c) este, de regula supraunitară;
d) toate cele de mai sus.
11. Metoda sondajelor:
a) oferă doar posibilitatea unor estimări ale circulaţiei turistice sau ale chel-
tuielilor efectuate de turişti;
b) poate oferi aprecieri importante asupra aspectelor cantitative ale activităţii
turistice;
c) ambele variante;
d) nici un raspuns nu este corect.

106
Economia şi managementul turismului

Comentaţi următorul text:


Peste 1,5 milioane de romani au mers in aceasta vara pe litoral.
Ce suma au cheltuit acestia?
„Romanii au cheltuit aproximativ 270 de milioane de euro, potrivit datelor
Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).
Astfel, FPTR estimeaza pentru acest sezon aproximativ 3,6 milioane de innoptari
in structurile clasificate pe litoral. Cheltuiala medie a unui turist pe litoral a fost de
180-200 lei/zi, doar pentru cazare si masa, adica in total 720 milioane lei (160 milioa-
ne de euro) lasati de romani doar in structurile clasificate.
"Pe langa acestia, estimam ca turistii cazati la negru au cheltuit cel putin 500 mi-
lioane lei, respectiv 110 milioane euro", a declarat Dragos Raducan, vicepresedintele
FPTR.
Astfel, suma cheltuita de turistii romani pe litoral cazati in structurile clasificate si
la negru se ridica la aproximativ 270 milioane de euro.
Numarul de turisti pe litoral in structurile clasificate a crescut cu peste 15% fata de
anul trecut, de la 736.000 la aproximativ 850.000. In statiunile romanesti au ajuns si
turisti straini, aproximativ 38.000, in urcare cu 30% fata de 2011.
Federatia estimeaza ca numarul turistilor cazati la negru pe litoral a depasit in acest
an 660.000.
Cu 15 pana la 20 de procente au crescut si incasarile hotelierilor si proprietarilor de
cluburi de pe litoral, insa profiturile sunt totusi mici, din cauza majorarii costurilor, se
arata in analiza federatiei.
"Pe de alta parte, evaziunea fiscala este in floare pe litoral. Turistii se cazeaza la
negru, in unitati de cazare nedeclarate, care nu platesc taxe si impozite, facand astfel
concurenta neloiala unitatilor clasificate", a mai spus Raducan.
FPTR estimeaza ca sunt aproximativ 70.000 de locuri de cazare in unitati nedeclara-
te, un numar apropiat de cel al locurilor clasificate, care se ridica la aproximativ 90.000.
La finalul sezonului estival 2012 se desprind, potrivit federatiei, doua concluzii
importante: vremea caniculara i-a determinat pe romani sa mearga la mare si, in plus,
dupa trei ani de criza, acestia au ajuns la un echilibru psihic si financiar in care intra si
o vacanta, dar in niciun caz una in strainatate. Scaderea puterii de cumparare a romani-
lor din clasa de mijloc a facut ca litoralul romanesc sa devina pentru majoritatea aces-
tora principala lor destinatie de vacanta. La aceasta a contribuit si faptul ca tarifele in
turism sunt inghetate de la debutul crizei.
Un alt aspect care caracterizeaza sezonul estival 2012 se refera la durata sejurului
pe litoralul romanesc.
Astfel, foarte multi turisti au renuntat la vacanta de 6 pana la 12 zile. In schimb, au
mers la mare in special in weekend, astfel incat media sejurului pe litoral a ajuns sa fie
4,5 zile.
O alta caracteristica a acestui sezon este ca a crescut ponderea rezervarilor pe in-
ternet in defavoarea pachetelor vandute prin agentiile de turism”.
(07.09.2012: http://turism.bzi.ro/peste-1-5-milioane-de-romani-au-mers-in-aceasta-vara-pe-
litoral-ce-suma-au-cheltuit-acestia-9163, accesat in 08.09.2012)

107
Maria Oroian, Marinela Ghereş

E. Rebus65

1.
3. 5.

1.

2.
3.

2.
4.

4.

5.

Orizontal
1. Aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, ali-
mentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare
a acestuia.
2. Turismul ......... – este o formă a turismului de masă.
3. Această formă de turism se referă la petrecerea timpului liber, a vacanţelor în oraşe, pentru
vizitarea acestora şi desfăşurarea altor activităţi foarte diverse printre care: vizite la rude, în-
tâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziţii, efectuarea de cumpărături.
4. Deţine cele mai mari spaţii alocate expoziţiilor.
5. Se calculează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a
zonei X (P).
Vertical
1. Deţine circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape 1/4 din totalul încasărilor
turistice.
2. Această formă de turism se desfăşoară în mediul rural.
3. Călătoriile .............. îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de confort foarte ri-
dicat.
4. ................ medie a circulaţiei turistice este, de regulă, subunitară.
5. În anul 2011 cele mai multe reuniuni s-au organizat în acest oraş.

65
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900440456|

108
Economia şi managementul turismului

Capitolul 5
PIAŢA TURISTICĂ

A. Obiective urmărite
 înţelegerea principalelor concepte şi probleme privind conţinutul şi carac-
teristicile pieţei turistice
 însuşirea corectă a unor termeni precum: cererea şi consumul turistic,
sezonalitatea activităţii turistice, oferta şi producţia turistică, preţurile pro-
duselor turistice
 cunoaşterea principalelor tendinţe care se manifestă în prezent pe piaţa tu-
ristică.

B. Rezumatul capitolului
Dezvoltarea tot mai accentuatăa turismului pe plan intern şi internaţional a con-
tribuit hotărâtor la constituirea şi dezvoltarea pieţii turistice. Piaţa turistică este defi-
nită ca spaţiul în care produsul turistic apare sub forma ofertei, iar nevoia turistică
sub forma cererii, este sfera de confruntare a celor două, finalitatea fiind tranzacţiile
de vânzare-cumpărare. Piaţa turistică are un conţinut complex cuprinzând atât servi-
cii (transport, cazare, alimentaţie, agrement – distracţii, tratament, informare etc.) cât
şi mărfuri (produse alimentare, nealimentare etc.).
Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă do-
rinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte mo-
tive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie. Consumul tu-
ristic este format din totalitatea cheltuielilor efectuate de către purtătorii cererii tu-
ristice pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică.
Produsul turistic reprezintă ansamblul de servicii şi de facilităţi care se materi-
alizează în ambianţa specifică a factorilor naturali şi artificiali de atracţie şi a ame-
najărilor turistice create, care reprezintă elemente componente ale ofertei turistice
şi pot exercita o forţă pozitivă de atracţie asupra turiştilor.
Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la obţinerea pro-
dusului turistic, respectiv: potenţialul natural şi antropic; echipamentul de producţie
a serviciilor turistice; diversitatea bunurilor materiale destinate consumului turistic;
forţa de muncă specializată în activităţile specifice turismului; infrastructura turis-
tică şi condiţiile de comercializare. Astfel spus, oferta turistică reprezintă totalitatea
produselor turistice oferite sau care pot fi oferite pe piaţă şi care pot avea un carac-
ter concurenţial între ele.

109
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Atât oferta cât şi cererea turistică se caracterizează printr-o sezonalitate pro-


nunţată. Oscilaţiile sezoniere ale activităţii sunt cele determinate, în principal, de
condiţiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere şi se concretizează printr-o mare
concentrare a fluxurilor de turişti în anumite perioade ale anului, în celelalte
remarcându-se o reducere importantă a sosirilor de turişti. În ce priveşte activitatea
turistică, sezonalitatea se reflectă, pe de o parte, în utilizarea incompletă a bazei
materiale şi a forţei de muncă, influenţând negativ costurile serviciilor turistice şi
calitatea acestora, durata de recuperare a investiţiilor, rentabilitatea etc., iar pe de
altă parte, în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor, afectând, pe
termen lung, frecvenţa călătoriilor şi dinamica circulaţiei turistice.

C. Conţinut
Motto: Unde încetează singurătatea acolo începe
piaţa.
Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844-1900)- filozof
existentialist german

Componentă esenţială a sistemului concurenţial, piaţa îndeplineşte un rol im-


portant în reglarea raporturilor din economie, în realizarea echilibrului, verificând
măsura în care diversele activităţi sunt în concordanţă cu nevoile reale ale societă-
ţii. Fiind conectată la toate componentele macromediului, piaţa reflectă transformă-
rile din sânul acestora, devenind un adevărat ”barometru” al activităţii economice.
Iată de ce cunoaşterea caracteristicilor şi înţelegerea mecanismelor de funcţionare a
pieţei devine esenţială pentru evaluarea corectă a coordonatelor oricărei activităţi
economico-sociale. Turismul şi-a constituit în timp o piaţă proprie, definită prin
factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică, socială, poli-
tică şi motivaţională.
Diversitatea variabilelor pieţei turistice, multitudinea formelor de manifestare a
factorilor acesteia, limitează posibilitatea de cunoaştere aprofundată a lor, făcând ne-
cesară studierea în detaliu a caracteristicilor acesteia, precum şi a elementelor ei
componente: cererea şi oferta.

5.1. Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice

Piaţa turistică este parte componentă a pieţei, în general, şi a pieţei serviciilor,


în particular. Astfel, va avea o serie de trăsături comune acestora, dar şi o sumă de
caracteristici proprii, specifice activităţii din turism66.

66
Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti,
2005, p. 133

110
Economia şi managementul turismului

Piaţa turistică poate fi definită ca locul de confruntare a ofertei de produse şi


servicii turistice cu cererea de consum turistic, a realizării acestora prin interme-
diul actelor de vânzare-cumpărare, privită în conexiune cu relaţiile pe care le ge-
nerează, spaţiul geografic şi timpul în care se desfăşoară.
Piaţa trebuie înţeleasă în complexitatea sa, circulaţia mărfurilor neputând fi se-
parată de relaţiile generate de circulaţia informaţiilor şi a banilor, de raporturile ce
iau naştere între furnizori şi clienţi, între aceştia şi organismele publice sau faţă de
concurenţă, ca şi impactul pe care-l generează. Şi spaţiul în care sunt realizate acte-
le de vânzare-cumpărare imprimă pieţei anumite dimensiuni şi caracteristici67.
Piaţa se înscrie ca un element de referinţă al oricărei activităţi economice, atât în
etapa prealabilă, a elaborării programului (dimensiunea şi structura activităţii), cît şi
în desfăşurarea ei corectă şi apoi în procesul final al verificării rezultatelor. Piaţa re-
prezintă, astfel, o sursă de informare, un teren de confruntare şi un barometru al rea-
lizărilor şi al şanselor viitoare68.
Principalele caracteristici ale pieţei turistice regăsite în literatura de specialitate
sunt:
• complexitatea (alcătuită din elemente tangibile şi intangibile);
• caracterul fragmentat (multitudinea formelor de turism şi implicit a seg-
mentelor);
• opacitatea (oferta invizibilă);
• fiecare ofertant/producător reprezintă un mic monopol determinând apari-
ţia structurilor specifice concurenţei imperfecte;
• elasticitate şi dinamism, hipersensibilitate la variaţiile macromediului;
• mobilitatea cererii;
• concentrare în timp şi spaţiu (sezonalitate);
• varietatea formelor de manifestare.
Piaţa turistică se caracterizează, în primul rând, prin complexitate, rezultat al
faptului că produsul turistic (oferta) are un conţinut aparte, fiind alcătuit din bunuri
şi servicii, din elemente tangibile şi intangibile (vezi figura 5.1.)
Putem vorbi de o adevărată varietate a formelor de concretizare, de asociere a
elementelor constitutive ale produsului turistic, pe de o parte, dar şi de diversitatea
nevoilor şi dorinţelor consumatorilor, pe de altă parte, din confruntarea ofertei cu
cererea rezultând o multitudine de forme de turism şi, implicit, de segmente, de
subpieţe – cum le numesc unii autori -, conferind întregului, respectiv pieţei turisti-
ce, un caracter „peticit (patch), fragmentat". Evident, o asemenea caracteristică îşi
pune amprenta asupra modalităţilor de investigare a pieţei, asupra posibilităţilor de

67
Idem
68
Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea Ovidius Constanţa, Faculta-
tea de Ştiinţe Economice, 2009, p. 29

111
Maria Oroian, Marinela Ghereş

evaluare corectă a coordonatelor şi evoluţiei sale, asupra condiţiilor de realizare a


echilibrului ofertă-cerere69.

Figura 5.1.
Modelul molecular complex al structurii produsului turistic
(__________ elemente tangibile; - - - - - - elemente intangibile)

Sursa: Rodica Minciu, Economia turismului,


Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 134

Prezenţa elementelor intangibile în structura produsului turistic va imprimă pi-


eţei turistice o anumită opacitate, fiind necesare utilizarea unor metode de preveni-

69
Rodica Minciu, op.cit., p. 135

112
Economia şi managementul turismului

re şi reducere a riscurilor - asocierea imaginilor cu elemente corporale, cu notorie-


tatea producătorului, corespondenţa cantitativă şi calitativă între produs, preţ şi
imagine etc. -, desfăşurarea unor eforturi de promovare şi persuasiune mai mari din
partea vânzătorului.
Piaţa turistică se mai caracterizeză prin hipersensibilitate la variaţiile
macromediului, dar şi prin elasticitate şi dinamism. Piaţa turistică, în ansamblul
său, şi în mod particular cererea turistică, a înregistrat de-a lungul timpului o evolu-
ţie ascendentă dintre cele mai dinamice, rezultat al acţiunii unui complex de factori
de natură foarte diversă, proprii unor zone sau specifici economiei mondiale. Ast-
fel, nivelul de dezvoltare şi structura economiei, progresul tehnologic, mobilitatea
socio-profesională a populaţiei, gradul de ocupare a forţei de muncă, cadrul legisla-
tiv şi instituţional, calitatea mediului înconjurător, climatul politic, ca factori favo-
rizanţi sau restrictivi ai călătoriilor, şi-au pus amprenta asupra ritmului şi direcţiilor
evoluţiei pieţei turistice70.
Piaţa turistică, componentă a pieţei serviciilor, presupune mobilitatea cererii
(turistul este cel care trebuie să se deplaseze), altfel piaţa nu ar exista, neavând loc
confruntarea cererii cu oferta turistică. Dependentă în mare măsură de cadrul natu-
ral, de condiţiile locale, oferta turistică nu poate veni în întâmpinarea cererii, ca în
cazul altor pieţe; cea care se deplasează, în vederea finalizării actului de vânza-
re-cumpărare, este cererea. Se poate spune că, pe piaţa turistică, locul ofer-
tei/producţiei coincide cu cel al consumului, dar nu şi cu cel de formare a cererii.
De aici, rezultă că, pe piaţa turistică, oferta are o poziţie dominantă, adaptarea ei la
cerere este relativ limitată; de asemenea, mobilitatea sporeşte riscul confruntării
celor două categorii corelative ale pieţei, deplasarea cererii putând fi perturbată de
nenumărate cauze. Totodată, această caracteristică diferenţiază piaţa turistică în
piaţă emiţătoare - locul unde ia naştere cererea şi piaţă receptoare - locul unde este
prezentă oferta şi unde se realizează consumul.
Piaţa turistică este caracterizată şi prin concentrare în timp şi în spaţiu, specifi-
că deopotrivă ofertei şi cererii. Concentrarea, exprimată prin diferenţe importante
în amploarea activităţii şi a volumului tranzacţiilor, de la o perioadă la alta şi/sau
de la o zonă la alta, are implicaţii asupra modului de funcţionare a pieţei, favori-
zând apariţia unor situaţii de ofertă fără cerere şi cerere fără ofertă, cu efect negativ
asupra utilizării capacităţilor de producţie, rezultatelor economice şi satisfacerii
clientelei. De adăugat că aceste variaţii şi efectele lor sunt mult mai ample decât pe
alte pieţe şi, de multe ori, greu de anticipat71.
Piaţa turistică înregistrează şi o varietate de forme de manifestare; se poate
vorbi, astfel, de o piaţă reală sau efectivă, potenţială şi teoretică; de o piaţă locală,
naţională, intemaţională, regională şi mondială; de o piaţă diferenţiată pe produse

70
Ibidem, p. 136
71
Idem

113
Maria Oroian, Marinela Ghereş

(tipuri de vacanţe/forme de turism), pe segmente de consumatori, pe tipuri de pro-


ducători/ofertanţi etc. - fiecare dintre acestea, prezentând o serie de trăsături dis-
tinctive.

5.2. Cererea şi consumul turistic

Deşi între cererea turistică şi consumul turistic sunt folosite uneori cu acelaşi
înţels, cele două concepte nu pot fi suprapuse total.
Astfel, cererea turistică reprezintă totalitatea persoanelor care îşi manifestă
dorinţa de a se deplasează periodic şi temporar în afara reşedinţei obişnuite pen-
tru alte motive decât o activitate remunerată
Consumul turistic, ca expresie a cererii efective, a cererii care s-a întâlnit cu
oferta, reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de subiecţi cererii pentru cumpă-
rarea de bunuri şi servicii cu motivaţie turistică.
Cererea turistică reprezintă, aşadar, totalitatea cerinţelor manifestate sau ne-
manifestate încă, pentru apropierea de produsele turistice, pe când consumul turis-
tic este forma de materializare a cererii.
Consumul turistic are o sferă de cuprindere mai mare decât cererea, deoarece
şi în turism se poate vorbi de autoconsum, dar şi de subvenţionare a unor consu-
muri turistice într-o măsură mai mare sau mai mică din fondurile pentru protecţie
socială. Astfel, consumul turistic este echivalent cu producţia, deoarece se produce
ccea ce se consumă, ştiut fiind faptul că produsele turistice, datorită caracterului lor
intangibil, nu pot fi stocate pentru a fi vândute şi consumate ulterior.
Apar, astfel, două modalităţi de exprimare a cererii turistice72:
- cerere turistică manifestată – acea cerere care s-a manifestat (exteriorizat)
într-o anumită perioadă de timp, întâlnită şi sub denumirea de cerere turistică reală;
- cerere turistică nemanifestată (neconcretizată), dar care există potenţial în
concepţia unui consumator şi care ar putea fi evaluată şi cuantificată pe baza unui
studiu al evoluţiei cerinţelor; aceasta se poate întâlni şi sub denumirea de cerere
turistică prezumată.
Cererea turistică reală şi cererea turistică prezumată formează cererea turistică
potenţială.
Deosebirea dintre cererea turistică şi consum turistc poate fi evidenţiată şi din
punct de vedere al locului şi momentului formării acestora. Cererea turistică se for-
mează la locul de reşedinţă al turistului, unde se conturează bazinul cererii, definit
prin caracteristicile economice, sociale, politice, etnice ale turismului căruia îi aparţi-
ne şi migrează spre locul ofertei. Consumul turistic, în schimb, se realizează în cadrul
bazinului ofertei turistice, în mai multe etepe, desfăşurate în timp şi spaţiu73:
72
Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 23
73
Idem

114
Economia şi managementul turismului

1) înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică, dar legat de acesta


(de exemplu, procurarea echipamentului de campare, a celui sportiv etc.);
2) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, transportul);
3) la locul de destinaţie (cazare, masă, agrement etc).
Se poate aprecia că între cererea şi consumul turistic există multe puncte co-
mune, referitoare, mai ales, la conţinut şi determinanţi, dar şi multe deosebiri, mo-
tive pentru care ele pot fi, la fel de bine, abordate distinct sau în unitate organică.
Atât cererea cât şi consumul turistic prezintă o serie de trăsături proprii care îşi
pun amprenta asupra modului de formare şi manifestare a acestora, asupra condiţii-
lor de realizare a echilibrului pieţei.
Principalele particularităţile ale cererii turistice sunt:
• este foarte elastică (fiind supusă permanent unor fluctuaţii, aflându-se
sub incidenţa unei multitudini de factori, de naturi diferite - economici, demogra-
fici, psihologici, politici, conjucturali, etc);
• grad ridicat de mobilitate (cererea turistică presupune un grad mare de
mobilitate a turistului, ca urmare a caracterului rigid al ofertei);
• cererea turistică se caracterizează printr-un grad mare de complexitate
şi eterogenitate, studierea ei presupunând segmentarea pieţei după o serie de crite-
rii ca: vârsta, categoria socio-profesională, obiceiurile de consum etc.;
• cererea turistică are un puternic caracter sezonier, ca urmare a distri-
buţiei inegale şi a caracterului nestocabil al ofertei turistice, dar şi datorită depen-
denţei circulaţiei turistice de condiţiile naturale.
Toate aceste particularităţi imprimă pieţei turistice caracterul de piaţă „opacă”,
adică greu de cuantificat şi de influenţat.
La rândul său, consumul turistic prezintă şi el o serie de caracteristici, printre
care amintim, în primul rând, coincidenţa în timp şi spaţiu a consumului turistic şi
producţiei turistice.
Volumul consumului turistic este determinat de nivelul preţurilor efective şi de
venitul disponibil al consumatorilor. Posibilitatea consumului turistic de a se modi-
fica structural, deci de a-şi adapta proporţia multiplelor sale componente în funcţie
de modificarea variabilelor preţ şi venit, conferă volumului global al consumului
turistic o notă de stabilitate. La rândul lor, variabilele preţ şi venit se află sub influ-
enţa unei multitudini de factori, ce pot acţiona în acelaşi timp şi în acelaşi sens asu-
pra ambelor, sau decalat în timp şi numai asupra uneia dintre ele.
Ca şi cererea turistică, consumul turistic manifestă o puternică concentrare în
timp şi spaţiu, dar şi în motivaţie; în ceea ce priveşte motivaţia, la un moment dat,
poate predomina ca motiv odihna, recreerea, sau poate domina interesul pentru afa-
ceri, sănătate etc.
În funcţie de motivaţii, aflate în strânsă legătură cu ocupaţia şi educaţia, cu
vârsta şi personalitatea individuală, se identifică74:

74
Vezi S. Plog, Leisure Travel: Making It a Growth Market Again, John Wiley, London, 1991

115
Maria Oroian, Marinela Ghereş

ƒ turişti psihocentrici
ƒ turişti cvasipsihocentrici
ƒ turişti mid-centrici
ƒ turişti alocentrici
ƒ turişti cvasialocentrici
Turiştii psihocentrici sunt concentraţi pe problemele personale, au o doză de
nelinişte şi teamă, căutând securitatea şi preferând vacanţele în staţiuni cunoscute,
familiare, situate mai aproape de reşedinţa permanentă, solicitând aranjamente or-
ganizate, care le oferă un plus de siguranţă. De multe ori se limitează la utilizarea
exclusivă a serviciilor din pachetul din vacanţă.
La polul pus se situează turiştii alocentrici, încrezători în formele proprii, dis-
puşi să încerce noi experienţe, caută varietatea, aventura; călătoresc de regulă la
distanţe mari, spre destinaţii exotice, solicitând o gamă variată de servicii.
În practică, însă, cea mai mare parte a turiştilor au un comportament
midocentric.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că, în timp, pe măsură ce capătă mai
multă experienţă în materie de călătorii, turiştii psihocentrici se pot transforma, în
privinţa opţiunilor pentru destinaţiile de vacanţă, în turişti alocentrici. De aici se
poate concluziona că cererea şi consumul turistic se caracterizează prin labilitate în
motivaţii75.
Cererea şi consumul turistic se particularizează şi prin concentrare, fie în timp
(sub forma sezonalităţii), în spaţiu (generând formarea şi manifestarea fluxurilor
turistice) sau în motivaţie76.
Turismul, fenomen sensibil la mutaţiile social-economice înregistrează în evo-
luţia sa o serie de fluctuaţii; unele au caracter continuu, structural, fiind provocate
de dinamica unor factori de tendinţă sau de schimbări rapide şi spectaculoase în
domeniul tehnicii, altele au caracter alternativ, datorându-se unor condiţii naturale,
specificului cercetării sau influenţei unor situaţii conjucturale. Aceste oscilaţii, de
durată sau repetabile, cu implicaţii mai profunde sau superficiale, mai greu sau mai
uşor previzibile, se manifestă în repartizarea inegală în timp şi spaţiu a numărului
turiştilor şi respectiv a necesarului de servicii.
Oscilaţiile sezoniere ale activităţii turistice sunt determinate de condiţiile de
realizare a echilibrului ofertă-cerere şi se concretizează printr-o mare concentrare a
fluxurilor de turişti în anumite perioade ale anului calendaristic, în celelalte
remarcându-se o reducere importantă sau chiar o stopare a sosirilor de turişti.
Variaţiile sezoniere sunt provocate de:
• cauze naturale (succesiunea anotimpurilor, condiţiile de climă, varieta-
tea şi atractivitatea valorilor culturale, periodicitatea manifestărilor – târguri, festi-
valuri etc.)

75
Rodica Minciu, Op.cit., p. 141
76
Idem

116
Economia şi managementul turismului

• cauze economico-organizatorice (structura anului şcolar şi universitar,


regimul concediilor, creşterea duratei timpului liber şi redistribuirea acestuia, obi-
ceiuri, etc.)
Implicaţiile sezonalităţii asupra activităţii turistice se pot rezuma la următoarele:
• utilizarea incompletă a bazei materiale;
• utilizarea incompletă a forţei de muncă;
• efecte asupra costurilor şi a calităţii;
• efecte asupra rentabilităţii;
• scăderea nivelului de satisfacţie al consumatorilor;
• suprasolicitarea bazei materiale.
Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularităţi, faţă de alte sectoare
ale economiei, datorită dependenţei mari a circulaţiei turistice faţă de condiţiile
naturale, caracterului nestocabil al serviciilor turistice şi rigidităţii ofertei etc. Osci-
laţiile sezoniere ale activităţii turistice sunt mai accentuate, au implicaţii mai pro-
funde şi de anvengură, posibilităţile de atenuare a lor sunt relativ limitate şi solicită
eforturi mari din partea organizatorilor. De asemenea, pe măsura intensificării cir-
culaţiei turistice variaţiile sezoniere sunt mai mari şi mai cuprinzătoare, presiunea
exercitată asupra industriei turismului şi asupra altor activităţi devenind tot mai
puternică. Se pune, deci, cu tot mai multă acuitate, problema atenuării sezonalităţii,
găsirii unor mijloace care să stimuleze practicarea turismului pe durata întregului
an, realizându-se, astfel, reducerea concentrării în anumite perioade şi prelungirea
sezonului turistic77.
Analiza curbelor de variaţie sezonieră ilustrează existenţa a trei etape (momen-
te) în evoluţia cererii şi, respectiv, a circulaţiei turistice, de-a lungul unui an calen-
daristic:
• sezonul (cu un vârf sau chiar două în cazul activităţii bisezoniere), caracte-
rizat prin intensitatea maximă a cererii;
• începutul şi sfârşitul sezonului (sau perioadele de pre- şi postsezon), în care
cererea este mai puţin intensă, cu tendinţă de creştere sau descreştere, după caz;
• extrasezonul, particularizat prin reducerea substanţială sau chiar încetarea
solicitărilor pentru serviciile turistice.
Reflectând caracterul ciclic al activităţii turistice, succesiunea acestor etape
ilustrează modul de eşalonare a cererilor şi permite dozarea eforturilor organizato-
rilor de turism în vederea satisfacerii corespunzătoare a clientelei.
Suprapunerea curbelor de variaţie sezonieră a activităţii turistice din ţara noastră,
arată o concentrare puternică, în sezonul cald, pentru toate formele de turism (cca.
65% din sosirile de turişti străini sunt în lunile iunie – septembrie; de asemenea, tot
în această perioadă se manifestă cca. 60% din solicitările turiştilor români)78.

77
Ibidem, p. 142
78
Ion-Dănuţ Jugănaru, op.cit., p. 26

117
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Sezonalitatea circulaţiei turistice este evidenţiată, mai riguros, de indicii de


sezonalitate. Determinaţi cu ajutorul metodei mediilor mobile, pe baza seriilor di-
namice privind numărul de turişti din fiecare lună, indicii de sezonalitate – prin
valorile pe care le iau – confirmă tendinţa de concentrare a cererii turistice, în ţara
noastră, în perioada iunie – septembrie.
De asemenea, se mai poate determina gradul de concentrare a activităţii cu
ajutorul coeficientului de concentrare:
C= ∑p 2
i (5.1)
sau:
C= ∑p 2
i (5.2)
unde: p este ponderea, faţă de unitate, a fiecărui element (în cazul nostru, a fiecărei
luni), iar n – numărul elementelor, respectiv 12.
Cercetările întreprinse în timp asupra concentrării cererii turistice în ţara noas-
tră au evidenţiat valori ale coeficientului de cca 0,26 pentru turiştii români şi 0,23
pentru turiştii străini, cu tendinţe de creştere, deci de accentuare a sezonalităţii79.
Cele mai eficiente soluţii de reducere a efectelor negative ale sezonalităţii s-au
dovedit a fi prelungirea sezonului şi etalarea vacanţelor. Printre mijloacele mai im-
portante, ce stau la îndemâna organizatorilor de turism, în acest sens, se numără
măsurile cu caracter economico-organizatoric, de dezvoltare a ofertei, de diversifi-
care a serviciilor şi ridicarea calităţii acestora, practicarea unei politici de preţuri
diferenţiate, în funcţie de etapele sezonului, dezvoltarea şi intensificarea promovă-
rii turistice etc.
Dintre măsurile organizatorice mai putem aminti: desfăşurarea, manifestărilor
ştiinţifice, culturale, artistice, expoziţionale etc., cu precădere în perioadele de ex-
trasezon.
Alături de aceste elemente, dezvoltarea economico-socială contribuie, la rân-
dul său, la intensificarea circulaţiei turistice şi atenuarea sezonalităţii. Sporirea ve-
niturilor şi modificarea structurii, consumului, urbanizarea şi creşterea disponibili-
tăţilor de timp liber, programarea vacanţelor şi posibilitatea scindării concediului în
mai multe etape, intensificarea deplasărilor la sfârşit de săptămână etc., au acţiune
mai profundă şi de durată asupra repartizării în timp a activităţii turistice, în sensul
reducerii perioadelor de maximă concentrare80.
Cu toate acestea, turismul, dependent în mare măsură de factorii naturali, con-
tinuă să prezinte oscilaţii importnte în timp, cu influenţe nefavorabile asupra efici-
enţei activităţii şi satisfacţiei consumatorilor.

79
Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 29
80
Ion-Dănuţ Jugănaru, op.cit., p. 27

118
Economia şi managementul turismului

5.3. Oferta şi producţia turistică

Oferta, latură esenţială şi definitorie a pieţei, inclusiv a celei turistice, prin con-
ţinutul şi caracteristicile sale va imprima o serie de particularităţi formelor de mani-
festare a pieţei şi mecanismelor de echilibrare a acesteia.
Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la obţinerea pro-
dusului turistic, respectiv:
• potenţialul natural şi antropic;
• echipamentul de producţie a serviciilor turistice;
• diversitatea bunurilor materiale destinate consumului turistic;
• forţa de muncă specializată în activităţile specifice turismului;
• infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare.
În sens larg, oferta turistică se identifică cu patrimoniul turistic. În sens res-
trâns, se poate vorbi despre oferta turistică a unui hotel, a unei agenţii de turism sau
a altei întreprinderi turistice.
Pe de altă parte, totalitatea bunurilor şi serviciilor create în sfera turismului de-
semnează, mai degrabă, producţia turistică. Producţia turistică este dată de ansam-
blul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamentul turistic şi bunurile
materiale şi care se materializează într-un consum efectiv. În aceste condiţii, sfera
de cuprindere a ofertei este mai largă decât cea a producţiei, deşi unii autori pun
semnul egalităţii între ele, incluzând elemente de atracţie şi bază materială, cu o
existenţă potenţială şi care sunt transformate în produse efective prin acţiunea for-
ţei de muncă, în momentul formării cererii. Oferta turistică are, aşadar, o existenţă
de sine stătătoare, este fermă, cu o structură bine definită, în timp ce producţia nu
poate exista în afara ofertei, este efemeră şi se realizează numai pe măsura afirmării
şi manifestării cererii81.
Relaţia dintre cele două elemente este foarte complexă, de intercondiţionare
reciprocă, oferta fiind sursă a producţiei turistice, iar producţia fiind cea care-i dă
viaţă, adică mobilizează oferta82.
Toate acestea conferă ofertei turistice o serie de particularităţi, între care mai
importante sunt:
• complexitatea şi eterogenitatea;
• creşterea diversificată;
• rigiditatea;
• adaptarea parţială sau imperfectă la cerere.

81
Rodica Minciu, op.cit., p. 150
82
Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 35

119
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Complexitatea şi eterogenitatea sunt expresia faptului că oferta şi producţia tu-


ristică sunt alcătuite dintr-un amalgam de elemente; acestea se diferenţiază după mai
multe criterii83:
a) Din punct de vedere al conţinutului:
ƒ atractive (resursele turistice)
ƒ funcţionale (echipamentele şi serviciile)
b) Din punct de vedere al comportamentului:
ƒ rigide (atracţiile şi echipamentele)
ƒ variabile (serviciile)
c) Din punct de vedere al sectorului economiei din care provin:
ƒ naturale
ƒ industriale
ƒ agricole
ƒ transporturi
Cu toate că oferta, dar mai ales produsele turistice, prezintă un caracter unitar,
complexitatea şi eterogenitatea sunt specifice tuturor componentelor lor, acestea
fiind diferite nu numai între ele ci şi în interiorul lor. Toate acestea se vor reflectă
şi în diversitatea, eterogenitatea produselor finale care pot fi simple sau complexe,
de vacanţă sau afaceri, de distracţie, odihnă, sănătate, culturale ş.a.
Creşterea diversificată, altă caracteristică a ofertei, este consecinţa eterogenită-
ţii componentelor dar, mai ales, a rigidităţii unora din ele.
De regulă, pe piaţă, o creştere a cererii va antrena o adaptare a ofertei, a pro-
ducţiei la aceasta. Dacă în multe domenii acoperirea cererii se satisface prin multi-
plicarea ofertei, prin producerea unei cantităţi mai mari din aceleaşi bunuri sau ser-
vicii, în turism, acest lucru nu este posibil decât în mică măsură. Dependenţa de
potenţial (atracţii) face ca sporirea ofertei prin multiplicare să se realizeze doar în
anumite limite, respectiv până la concurenţa capacităţii de primire, fizice şi ecolo-
gice, a acestuia (a diverselor sale componente, de ex. - a plajei, a pârtiilor de schi, a
izvoarelor minerale sau termale, a parcurilor şi rezervaţiilor); dincolo de acest prag,
creşterea ofertei se poate face numai prin atragerea în circuitul turistic a noi zone,
prin amenajarea de noi atracţii, cu alte cuvinte, prin diversificare84. Mai amintim
aici faptul că implicarea nemijlocită şi în proporţie mare a resursei umane, imposi-
bil de standardizat, accentuează diversitatea producţiei turistice.
Creşterea diversificată este însă o trăsătură care trebuie privită nu numai ca un
rezultat obiectiv al condiţiilor specifice turismului, ci şi ca o preocupare a ofertanţi-
lor/ producătorilor de apropiere de gusturile şi dorinţele consumatorilor, ca un mij-
loc de stimulare a cererii, concretizată în noi forme de vacanţă, în noi tipuri de
echipamente, etc.

83
Rodica Minciu, op.cit., p. 151
84
Rodica Minciu, op.cit., p. 152

120
Economia şi managementul turismului

Rigiditatea se manifestă sub diverse forme, şi anume:


• prin imobilitate, produsele turistice neputând fi expediate în vederea
întâlnirii cu cererea şi realizării consumului, este necesară şi deplasarea turiştilor,
iar aceasta pune o serie de probleme suplimentare, mai ales în cazul turismului in-
ternaţional;
• prin imposibilitatea stocării produselor în scopul satisfacerii unor nevoi
viitoare sau acoperirii unor oscilaţii bruşte ale cererii;
• prin capacitatea limitată – în timp şi spaţiu – a atracţiilor, echipamente-
lor şi chiar forţei de muncă.
Caracterul rigid, inelastic al ofertei limitează posibilităţile alinierii acesteia la
variaţiile cererii, determinând o altă caracteristică, şi anume inadaptabilitatea rela-
tivă sau adaptabilitatea parţială şi imperfectă la cerere.
Rigiditatea şi condiţiile de exploatare a capacităţilor existente, în special de
cazare, antrenează dezechilibre între ofertă şi cerere. Pot apărea astfel, situaţiile de
ofertă subutilizată şi de insuficienţă a ofertei. Subutilizarea poate să apară la majo-
ritatea echipamentelor şi componentelor naturale ale ofertei (spre exemplu, supra-
faţa plajelor, capacitatea pârtiilor de schi, debitul izvoarelor), în proporţii diferite,
având efecte asupra rezultatelor economice ale activităţii.
Rigiditatea şi inadaptabilitatea nu au caracter absolut ci relativ. Astfel avem
elemente ale ofertei care prezintă o oarecare supleţe: de exemplu, mijloacele de
transport se pot adapta prin organizarea de curse suplimentare; în cazul capacităţi-
lor de cazare şi alimentaţie, adaptarea se poate realiza prin construirea unor echi-
pamente uşoare, nepretenţioase, care să nu necesite timp sau eforturi investiţionale
mari - camping-uri, căsuţe, terase, grădini de vară etc. Există şi posibilitatea substi-
tuirii unor componente ale ofertei, situaţie în care este necesar ca elementele ofertei
să aibă caracter polifuncţional, să poată satisface mai multe tipuri de nevoi, fără
investiţii suplimentare85.

5.4. Preţurile produselor turistice

Preţul reprezintă valoarea de piaţă a unui produs sau serviciu, într-o exprima-
re monetară, iar nivelul lui reflectă o serie de constrângeri ale pieţei. Pentru pro-
dusele turistice, formarea preţurilor este rezultatul acţiunii unei multitudini de fac-
tori de natură economică, politică, motivaţională, geografică etc., dar şi al respectă-
rii numeroaselor cerinţe decurgând din specificitatea ofertei şi cererii, din comple-
xitatea şi eterogenitatea acestora86.
Preţul este perceput diferit de purtătorii cererii şi ai ofertei. Din punct de ve-

85
Rodica Minciu, op.cit., p. 153
86
Idem

121
Maria Oroian, Marinela Ghereş

dere economic (al producătorului, al comerciantului), preţul trebuie să reflecte, cu


fidelitate, cheltuielile de producţie, de comercializare, să acopere taxele, impozitele
şi alte obligaţii financiare ale agenţilor economici şi să asigure acestora un profit.
Din punct de vedere al cumpărătorului, preţul este apreciat în funcţie de utilitatea
produsului, de importanţa nevoii pe care o satisface, de veniturile disponibile, de
preţurile concurenţei, de rezultatul comparaţiei cu alte bunuri şi servicii.
Iată de ce stabilirea preţului în turism nu e uşoară, nivelul acestuia fiind rezul-
tatul unei căutări, unui compromis, unui optim între forţele implicate (producători,
comercianţi, consumatori, condiţii de piaţă). Să nu uităm apoi funcţiile pe care pre-
ţul le îndeplineşte într-un sistem concurenţial: instrument de măsură a activităţii şi
a eficienţei acesteia, mijlocitor al schimbului, instrument de realizare a echilibrului
ofertă-cerere. În turism, preţul rămâne o pârghie importantă de concretizare a unor
obiective de politică economică în domeniul turismului, între care: stimularea cere-
rii, dezvoltarea şi diversificarea ofertei, pătrunderea pe o anumită piaţă, asigurarea
accesului şi, implicit, „dreptului la vacanţă" unui număr cât mai mare de persoane,
limitarea cererii spre anumite destinaţii în scopul protejării acestora etc.
Cele mai importante trăsături ale preţurilor produselor turistice sunt:
• preţurile se diferenţiază în timp (sezonalitate) şi spaţiu (locaţie) în
funcţie de producător (confort, experienţă, notorietate) şi consumator (reduceri în
funcţie de categoria socio-profesională);
• caracter inflaţionist (inflaţia prin costuri, inflaţia prin cerere, inflaţia im-
portată);
• formarea relativ independentă de raportul cerere-ofertă (asociaţii pro-
fesionale, lanţuri voluntare);
• influenţă regulatoare limitată asupra pieţei (cererii şi consumului, în
principal).
În privinţa modalităţilor concrete de determinare a preţurilor, trebuie să se ţină
seama de costurile materiale, salariale, de funcţionare, de gestiune, TVA, marja de
profit a producătorului şi /sau comerciantului. În funcţie de specificul serviciului
turistic (transport, hotelărie, alimentaţie) se pot face adaptări.
În cazul programelor turistice (aranjamente IT), în stabilirea preţului sunt luate
în calcul, sub forma cheltuielilor directe, preţurile prestaţiilor individuale standard
(transport, cazare, alimentaţie, agrement sau tratament), cheltuielile administrative şi
de organizare a activităţii, comisionul agenţiei sau touroperator-ului şi TVA. Se mai
includ, după caz, gratuităţi, cheltuieli cu asigurarea turistului, cheltuielil de promova-
re, etc. Aceste preţuri se stabilesc, de regulă, în trepte, în funcţie de mărimea grupului
şi perioada de desfăşurare a programului, respectiv sezon sau extrasezon.
Complexitatea produselor turistice ca şi faptul că, de multe ori, între serviciile
componente ale unui voiaj nu există o legătură directă sau sunt realizate de presta-
tori foarte diferiţi, creează dificultăţi în formarea preţurilor şi în asigurarea compa-
rabilităţii acestora; în practică, se întâlnesc adesea diferenţe notabile între preţurile

122
Economia şi managementul turismului

unor produse foarte apropiate în privinţa conţinutului. In aceste condiţii, s-au mani-
festat preocupări pentru găsirea unor indicatori care să reflecte într-o valoare unică
o gamă cât mai largă, din punctul de vedere al preţurilor şi tipologiei, a consumuri-
lor turistice şi să servească, totodată, unei mai bune informări a turiştilor, dar şi a
autorităţilor responsabile cu politica economică în domeniu. S-a ajuns astfel la de-
terminarea unor indici ai preţurilor, care să surprindă atât evoluţia acestora, cât şi
modificarea structurii consumului87.
Indiferent cum este evaluată prestaţia turistică, preţul este primul semn al cali-
tăţii şi accesibilităţii pentru consumatori. Când un turist compară doua produse si-
milare, preţul relativ este un indicator a ceea ce el poate astepta de la fiecare; cu cât
produsul/serviciul este mai scump, cu atât se presupune ca acesta oferă mai multe
satisfacţii. Totodată, preţul stabilit pentru fiecare produs turistic acţioneaza ca un
filtru, în sensul ca un preţ mare exclude o mare parte din clienţi: ei vor lua in con-
siderare disponibilităţile băneşti, veniturile şi aşteptările lor faţă de beneficiile ofe-
rite de un anumit produs.
Raportul dintre calitatea produsului turistic şi preţ este redată în tabelul nr. 5.1.

Tabelul 5.1.
Raportul dintre calitatea produsului şi preţ în turism
Tip Dimensiune Amplasare Servicii Preţ Client Mediu
(camere)
Hotel de Mic-mediu Oraş mare cu Ample şi de Preţ/cameră Înalti demnitari; Decor oficial;
lux (100- 400) bază economică calitate foarte foarte ridicat, participanti la accent de bun
solidă bună; personal pentru a acoperi mici gust; atmosferă
specializat care serviciile supli- întruniri de liniştită şi satis-
poate satisface mentare oferite nivel înalt. făcătoare
toate doleanţele.
Hotel Mare Zonă urbană în Gama largă de Preţ/cameră Călători ocazio- Restaurante
(peste 400) centrul oraşelor servicii; servire mediu-ridicat nali; oameni de frumoase, mobi-
mari la cameră afaceri, întruniri lier şi dotări
şi convenţii de sofisticate şi
grup scumpe
Hotel nu- Mic-mediu Oraş mare cu Nivel mediu de Preţuri stabilite Calatori cu Similar cu apar-
mai cu (100-400) tranzit ridicat de servicii; folosit per noapte/săptă- afaceri sau tament şi decorat
apartamente populaţie doar de unii mână sau familişti; rezi- frumos
clienţi ca locuin- lună denţi temporar
ţă temporară în oraş
Motel Medie Zona suburbană Gama medie Preţuri medii pe La fel cu hotelul, Frumos mobilat
- preţ (150-400) în sau lângă de servicii; cameră între dar cu afluenţă dar nu aşa de
mediu oraşe mari personal mai preţurile de hotel scăzută; plus elaborat ca un
puţin numeros şi cele de motel călători de plă- hotel
ieftin cere
Han cu Mică Zona suburbană Aperitive servite Preţuri medii Călători de Mobilat frumos
paturi / mic (10- 150) şi rurală seara devreme includ mic dejun afaceri şi de şi diferite dotări
dejun într-o sala centrală şi aperitive plăcere
Sursa: Adaptat după G. Stanciulescu, Tehnica operatiunilor de turism, Ed. ALL, 1998, p. 173-177

87
Ibidem, p. 158

123
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Produsele turistice adaptate la cerintele consumatorilor, cu o imagine comerci-


ală favorabilă, la un preţ competitiv, care respectă raportul calitate-preţ, reprezintă
condiţia esenţiala a succesului, atât a ofertantului, cât şi a distribuitorului de astfel
de produse.
În domeniul preţurilor şi tarifelor, practica turistică cunoaşte mai multe strategii88:
- Strategia tarifelor forfetare (globale, “totul inclus”) prin care se oferă turişti-
lor un pachet minimal de servicii obligatorii (transport, transferuri, pensiune com-
pletă, excursii în cadrul sejurului) etc., la un nivel determinat de confort şi un cost
mai redus. Ca variante ale acestei strategii amintim aranjamentele tip demipensiune
sau numai cazare şi mic dejun, lăsând turistului libertatea de a-şi alege unitatea de
alimentaţie publică.
- Strategia tarifului ridicat, care poate fi practicată în următoarele situaţii:
o în cazul unei oferte exclusive sau limitate din punct de vedere concu-
renţial (de exemplu: Delta Dunării, mănăstirile din nordul Moldovei,
tratamentele balneare care folosesc resurse naturale limitate, etc.)
o în cazul unei oferte de lux cu un grad ridicat de confort, accesibilă
numai anumitor categorii de turişti (cei cu venituri foarte mari)
- Strategia tarifului scăzut, moderat, care se poate constitui drept:
o strategie de “lansare”, “de impulsionare” – tactica de pătrundere pe
piaţă fiind aplicată în general de agenţiile de turism pentru un produs
turistic determinat şi pentru o perioadă limitată de timp, urmând ca
atunci când poziţiile au fost consolidate tariful să crească la un nivel
cât mai competitiv. Această strategie poate provoca unele reţineri din
partea unei categorii de clientelă urmare a neîncrederii în calitatea
serviciilor oferite sau din considerente de prestigiu.
o stategia de stimulare a cererii de servicii destinate unor anumite
segmente de clientelă cu venituri mai modeste (ca urmare a tendinţei
tot mai pronunţate de pătrundere în circulaţia turistică a acestor cate-
gorii de consumatori). Aici se include: turismul de masă, turismul
social, turismul de tineret; acestor turişti li se oferă servicii de o clasă
de confort adecvată puterii lor de cumpărare datorită folosirii unor
capacităţi complementare de cazare şi a unor meniuri standard. Ea se
combină cu strategia diferenţierii pe sezoane a tarifelor, completată
cu strategia diferenţirerii pe segmente de turişti (persoane de vârsta a
treia şi familii cu copii cărora li se poate acorda o serie de facilităţi la
serviciile de transport, cazare, masă şi agrement).
- Stategia tarifelor diferenţiate – este tactica aplicării unor preţuri şi tarife care
se pot diferenţiază după:

88
Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 47-48

124
Economia şi managementul turismului

o criterii temporale (sezon, extrasezon, pre-, post - sezon);


o natura ofertei;
o gradul de confort (produse turistice de lux);
o conţinutul sau componentele pachetului de servicii.
- Strategia tarifelor psihologice, de exemplu 495 euro în loc de 500 euro, în
care presupusa pierdere se compensează printr-un număr mai mare de înscrieri da-
torită situării tarifului sub pragul psihologic de 500 euro.
- Strategia tarifului de monopol care se poate utiliza în cazul unor produse tu-
ristice în exclusivitate (spre exemplu programul “Dracula” sau unele tratamente
geriatrice).
- Strategia tarifelor magice se referă la tarifele a căror valoare se termină în ci-
fra 9, fiind considerate de specialişti tarifele care „ameţesc” consumatorii.
În vederea creşterii eficienţei utilizării bazei materiale, organizatorii de turism
şi prestatorii de servicii pot acorda turiştilor o serie de facilităţi sub forma unei re-
duceri de tarife sau a unor gratuităţi. Aceasta are ca efect stimularea cererii unui
număr mai mare de persoane în perioadele de pre-, post- şi extrasezon.
Nu trebuie neglijat faptul că turistul zilelor noastre a devenit din ce în ce mai
conştient de preţurile sau tarifele produsului turistic oferit spre vânzare. El a învăţat
să compare preţul cu calitatea percepută a prestaţiei şi să acţioneze în consecinţă,
solicitând sau evitând cumpărarea unui produs, în funcţie de satisfacţia avută în
urma consumului.

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Definiţi noţiunea de piaţă turistică.


2. Definiţi noţiunea de cerere turistică şi noţiunea de consum turistic. Prezentaţi
legătura dintre ele.
3. Enumeraţi şi explicaţi tipurile psihologice de consumatori identificate în turism.
4. Care sunt cele mai eficiente soluţii de reducere a efectelor negative ale
sezonalităţii?
5. Definiţi noţiunea de ofertă turistică. Ce presupune oferta turistică ?Care este di-
ferenţa d intre oferta şi producţia turistică ?
6. Cum se formează preţurile în turism?

***

1. Oferta turistică este constituită din:


a) potenţialul turistic şi baza materială specifică;
b) potenţialul turistic, baza materială specifică, forţa de muncă şi serviciile
specifice;

125
Maria Oroian, Marinela Ghereş

c) potenţialul turistic, baza materială specifică şi forţa de muncă;


d) potenţialul turistic, producţia turistică şi forţa de muncă.
2. Piaţa turistică reprezintă:
a) locul de confruntare a ofertei de produse şi servicii turistice cu cererea de
consum turistic, a realizării acestora prin intermediul actelor de vânza-
re-cumpărare;
b) ansamblul agenţilor eonomici care comercializează servicii turistice;
c) cota de piaţă a produsului turistic;
d) locul de confruntare a ofertei de produse şi servicii turistice cu cererea de
consum turistic.
3. Între oferta turistică şi producţia turistică există relaţia:
a) oferta este mai mică decât producţia;
b) oferta este mai mare decât producţia;
c) sunt egale;
d) nici una din acestea.
4. Nivelul veniturilor populaţiei influenţează în principal:
a) cererea turistică;
b) oferta turistică;
c) ambele;
d) nici una.
5. Consumul turistic:
a) are o sferă de cuprindere mai mică decât cererea, deoarece şi în turism se
poate vorbi de autoconsum;
b) are o sferă de cuprindere mai mare decât cererea, deoarece şi în turism se
poate vorbi de autoconsum;
c) este egal cu cererea;
d) nu are legătură cu cererea turistică.
6. Nu se înscriu între particularităţile ofertei turistice:
a) complexitatea şi eterogenitatea;
b) creşterea diversificată;
c) elasticitatea;
d) adaptarea parţială sau imperfectă la cerere;
7. Consumul turistic nu este influenţat de:
a) fenomenul de îmbătrânire a populaţiei;
b) creşterea duratei timpului liber;
c) factori socio-culturali şi emoţionali;
d) factori globali.
8. Sezonalitatea turistică poate fi determinată prin:
a) coeficienţi de intensitatea traficului;
b) indicii de sezonalitate;

126
Economia şi managementul turismului

c) coeficienţi de concentrare;
d) nici un răspuns nu e corect.
9. Între soluţiile de atenuare a sezonalităţii şi efectelor acesteia se numără :
a) diversificarea ofertei;
b) etalarea vacanţelor;
c) reducerea preţurilor;
d) toate acestea.
10. Relaţia dintre oferta şi producţia turistică este exprimată printr-un raport :
a) de egalitate;
b) oferta > producţia;
c) oferta < producţia;
d) altă situaţie.
11. Între caracteristicile specifice preţurilor produselor turistice se numără :
a) evoluţia relativ independentă de raportul cerere-ofertă;
b) nivelul ridicat/accesibilitate redusă;
c) sensibilitate ridicată la oscilaţiile pieţei;
d) toate acestea.
12. Caracterul inflaţionist al preţurilor turistice se manifestă pe piaţă prin:
a) inflaţia prin costuri;
b) inflaţia prin cerere;
c) inflaţia importată;
d) toate acestea.
13. Prin strategia tarifelor forfetare se oferă turiştilor:
a) un pachet maximal de servicii;
b) un pachet minimal de servicii;
c) pensiune completa;
d) doar mic dejun.
14. În cazul programelor turistice (aranjamente IT), în stabilirea preţului sunt luate
în calcul, sub forma cheltuielilor directe:
a) preţurile prestaţiilor individuale standard (transport, cazare, alimentaţie,
agrement sau tratament);
b) cheltuielile administrative şi de organizare a activităţii
c) comisionul agenţiei sau touroperator-ului şi TVA
d) toate acestea

127
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Comentaţi următorul text:

Programul "Litoralul pentru toţi" -


Ofertele pentru şase nopţi de cazare pe litoral

20 aug, 12:26 | Mediafax

Tarifele în staţiunile de la Marea Neagră prin programul "Litoralul pentru


toţi", valabile în perioada 2 septembrie-1 octombrie, sunt între 179 de lei şi 549 de
lei pentru şase nopţi de cazare la hoteluri de 1-5 stele, fiind menţinute la valorile
de anul trecut.Turistii romani prefera vacantele scumpe

Astfel, un pachet la un hotel de o stea costă 179 de lei pentru şase nopţi fără
mic dejun, la două stele preţul este 209 lei fără mic dejun şi 279 de lei cu mic de-
jun, iar pentru trei stele turistul trebuie să plătească 240 de lei fără masa de dimi-
neaţă şi 379 de lei cu micul dejun inclus.

Şase nopţi de cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, costă 439
de lei, iar la cinci stele preţul unui pachet este de 549 de lei.

Turiştii pot opta şi pentru varianta all inclusive, care asigură toate cele trei me-
se în regim bufet, cu băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii,
piscine, sezlonguri şi umbrele pe plajă.

Astfel, tarifele pentru un pachet de cinci nopţi la all inclusive pornesc de la


695 de lei la un hotel de trei stele, 795 lei la patru stele şi 895 de lei la cinci stele.

"În prezent sunt înscrise în program 40 de hoteluri cu peste 3.500 de locuri. În-
trucât suntem abia la începutul programului, ne aşteptăm ca pentru această ediţie
să avem în jur de 7.000 de locuri disponibile", a declarat într-un comunicat Corina
Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării şi al Asociaţiei Naţionale a
Agenţiilor de Turism (ANAT).

Programul este lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronate-


lor din Turismul Românesc (FPTR) şi ANAT. Pachetele pot fi cumpărate doar
prin agenţiile de turism membre ANAT şi FPTR.

(http://www.economica.net/programul-litoralul-pentru-toti---ofertele-pentru-sase-nopti-de-
cazare-pe-litoral_31743.html, accesat în 09.09.2012)

128
Economia şi managementul turismului

E. Rebus89
2. 5.
1.

1.

4.

2.

3. 3.

4.

5.

Orizontal
1. Una din particularităţile cererii turistice.
2. Poate fi definită ca locul de confruntare a ofertei de produse şi servicii turistice cu cererea
de consum turistic, a realizării acestora prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.
3. În sens larg aceasta se identifică cu patrimoniul turistic.
4. Se caracterizează prin intensitatea maximă a cererii. (sg.)
5. Una din caracteristicile ofertei turistice.
Vertical
1. Caracteristică a pieţei turistice.
2. Altă particularitate a cererii turistice.
3. Acestea sunt determinate de condiţiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere şi se concre-
tizează printr-o mare concentrare a fluxurilor de turişti în anumite perioade ale anului ca-
lendaristic, în celelalte remarcându-se o reducere importantă sau chiar o stopare a sosirilor
de turişti. (neart., pl.)
4. Aceşti turişti se limitează, de multe ori, la utilizarea exclusivă a serviciilor din pachetul din
vacanţă.
5. Reprezintă valoarea de piaţă a unui produs sau serviciu, într-o exprimare monetară.

89
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900383462|

129
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Capitolul 6
POTENTIALUL TURISTIC

A. Obiective urmărite
 cunoaşterea conţinutului şi structurii potenţialului turistic, a resurselor na-
turale şi antropice
 cunoaşterea principalelor atracţii turistice ale României

B. Rezumatul capitolului
Un teritoriu interesează sub aspect turistic în măsura în care acesta oferă resurse
turistice naturale şi antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări tehnice şi
turistice, în contextul protejării mediului înconjurător, poate determina o activitate de
turism, care să permită introducerea acestuia în circuitul turistic. Componentele natu-
rale şi antropice sunt privite ca atracţii turistice sau resurse turistice.
Trei elemente naturale majore ale Europei definesc cadrul natural şi turistic al
României, care şi-au pus amprenta pe istoria şi civilizaţia poporului român: Munţii
Carpaţi, Fluviul Dunărea şi Marea Neagră.
Carpaţii Româneşti, cărora le revine 1/3 din suprafaţa ţării (237.500 kmp), se
impun ca o componentă de bază în structura geografică şi peisagistică a României.
Cu aceeaşi importanţă se înscriu şi în activitatea de turism, prin complexitatea şi
bogăţia potenţialului său.
Litoralul Românesc al Mării Negre este prima zonă turistică a ţării deoarece deţine
circa 45% din capacităţile de cazare ale României. Din mai până la sfârşitul lunii sep-
tembrie, în cele 13 staţiuni de litoral, se înregistrează peste 2,5 milioane de turişti ro-
mâni şi străini. De la Chilia la Vama Veche, litoralul măsoară 245 km, din care 40 km
(între Gura Chiliei şi Sfântu Gheorghe) ţărmul este deltaic. Staţiunile se întind de la
Năvodari la 2 Mai pe o lungime de 70 de km.
Dunărea, prin cei 2858 km (Munţii Pădurea Neagră- Marea Neagră) străbate 9
ţări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi
Ucraina) şi 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad). Valorificarea po-
tenţialului turistic al Fluviului Dunărea se face, în principal, prin croaziere.
Delta Dunării, Rezervaţie a Biosferei (Programul UNESCO), prin originalita-
tea peisagistică, geologică, climatică şi biogeografică reprezintă un unicat euro-
pean. Suprafaţa totală Deltei Dunării este de 564.000 ha (locul 3 în Europa şi 24 în
lume) din care 82% pe teritoriul României.

130
Economia şi managementul turismului

Patrimoniul natural al Deltei Dunării cuprinde 5148 specii de floră şi faună,


din care: avifauna 315 specii de păsări, fauna acvatică 136 de specii, fauna piscico-
lă 150 de specii. Fondul cinegetic dispune de 18 fonduri de vânătoare.
Potenţialul turistic natural al României este dublat de un variat şi bogat patri-
moniu culturalistoric şi tehnico-economic (antropic).

C. Conţinut
Motto: Natura pictează pentru noi, zi de zi, imagini
de o infinită frmuseţe.
(John Ruskin- 1819-1900,
critic de arta si filosof englez)

Realizarea activităţilor turistice este în concordanţă cu elementele ce condiţio-


nează interesul turiştilor, cu amenajările şi serviciile necesare înfăptuirii lor, sopul
lor ultim fiind satisfacerea unor nevoi precum odihna, recreerea, distracţia, cunoaş-
terea, cercetarea, etc. Mediul, cu elementele sale naturale şi antropice, calitatea
acestora, potenţialul turistic implicat reprezintă, de cele mai multe ori, motivaţia
principală a călătoriilor, vacanţelor. Astfel, o semnificaţie aparte în conturarea stra-
tegiei de dezvoltare a turismului, va prezenta evaluarea potenţialului şi a structuri-
lor sale, a gradului de atractivitate, a stadiului de exploatare şi posibilităţilor de va-
lorificare în viitor.

6.1. Conţinutul şi structura potenţialului turistic

Parte componentă a ofertei turistice, potenţialul constituie, datorită valorii, ori-


ginalităţii şi diversităţii componentelor sale, condiţia esenţială a dezvoltării turis-
mului într-un perimetru dat. Iată de ce pentru fundamentarea strategiei expansiunii
turistice trebuie evaluat potenţialul şi structura sa, gradul de atractivitate, stadiul de
exploatare şi posibilităţile de valorificare în viitor.
Pentru înţelegerea conţinutului şi structurii potenţialului turistic va trebui să
clarificăm şi noţiuni precum atracţii turistice, resurse turistice, fond turistic şi pa-
trimoniu turistic.
Potenţialul turistic al unui teritoriu poate fi definit, la modul general, prin an-
samblul elementelor ce se constituie ca atracţii turistice şi care se pretează unei
amenajări pentru vizitare şi primirea călătorilor90. În literatura de specialitate stră-
ină pentru potenţial turistic se utilizează deseori termenul de destinaţie turistică.
Atracţiile turistice au o sferă de cuprindere mai restrânsă, comparativ cu resur-
sele turistice, limitându-se la elementele care atrag atenţia, produc impresie, incită

90
Rodica Minciu, op.cit., p. 161

131
Maria Oroian, Marinela Ghereş

la călătorie. Se apreciază că noţiunea de atracţie defineşte cu precădere latura afec-


tivă a diferitelor componente ale potenţialului.
Resursele turistice acoperă o prolematică mai largă. Pe de o parte, noţiunea es-
te utilizată pentru a desemna motivul de vizitare şi, în acest caz, se referă atât la
atracţia propriu-zisă, cât şi la modul de exploatare, la implicaţiile de ordin econo-
mic asupra turismului iar, pe de altă parte, este folosită pentru a defini mijloacele,
sursele necesare desfăşurării activităţii turistice, respectiv resurse naturale, materia-
le, umane şi financiare.
Pentru exprimarea ansamblului atracţiilor se utilizează şi conceptele de fond
turistic şi patrimoniu turistic. Fondul turistic reprezintă totalitatea resurselor natura-
le şi culturale cu destinaţie turistică., folosindu-se pentru a desemna potenţialul, iar
patrimoniul turistic are o sfera de cuprindere mai largă, incluzând şi baza tehni-
co-materială specifică şi elemente de infrastructură, ce ajută la exploatarea şi valo-
rificarea bogăţiilor turistice91. Patrimoniul turistic este deci rezultatul combinării
tuturor acestor elemente.
În funcţie de gradul de recunoastere92 se poate separa un potenţial turistic la-
tent (elementele există, dar sunt puţin cunoscute) şi potenţial turistic cunoscut (an-
samblul de elemente de pe un teritoriu care sunt stiute, popularizate si conduc la
organizarea de activităţi turistice), iar în funcţie de specificul obiectivelor în poten-
ţial turistic natural (elemente naturale care sunt introduse în cadrul activităţilor tu-
ristice), potenţial turistic antropic (vestigii arheologice, monumente istorice, de
arhitectură, artă, etnografie, economie, construcţii etc. cu valoare turistică- adică
elemente datorate activităţii omului de-a lungul timpului); la rândul lor, fiecare din
cele două categorii se subdivide în grupe omogene.
Indiferent de abordarea in sens mai larg sau mai restrâns, elementele potenţia-
lului turistic au un rol determinant, primordial pentru existenţa şi dezvoltarea in-
dustriei turistice.

6.1.1. Clasificarea atracţiilor turistice (potenţialului)


Multitudinea componentelor potenţialului turistic, a rolului pe care-l îndepli-
nesc fiecare, au făcut necesară o clasificare, o structurare a lor după diverse criterii.
a. După conţinutul lor (cel mai utilizat criteriu), atracţiile turistice (potenţia-
lul) se împart în:
− atracţii naturale – reprezintă ansamblul condiţiilor pe care le oferă cadrul
natural (relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, monumente ale naturii, rezerva-
ţii, etc.) – vezi figura 6.1.

91
Ibidem, p. 162
92
Laura Comănescu, Potenţialul turistic natural al României, Universitatea din Bucureşti, Facultatea
de geografie, curs în format electronic, p.6-7 (http://ro.scribd.com/doc/77108303/6-Potentialul-
Turistic-Al-Romaniei)

132
Economia şi managementul turismului

Figura 6.1.
Potenţialului turistic natural
POTENTIAL
TURISTIC
NATURAL

RELIEF ŞI CLIMA HIDRO- VEGETAŢIA FAUNA NATURA


GEOLOGIE Temperatura GRAFIA Tipuri de pǎduri; Fond cinegetic; OCROTITA
Trepte şi forme aerului şi a apei; Ape freatice, ape florǎ specificǎ, fond piscicol; Parcuri naţionale,
de relief; peisaj precipitaţii lichi- minerale, râuri, plante ierboase; specii faunistice Monumente,
geomorfologic; de; stratul de lacuri naturale curiozitǎţi floris- ocrotite; rezerva- Rezervaţii
forme bizare de zǎpadǎ; durata de (inclusiv terapeu- tice; pǎduri de ţii ştiinţifice. naturale
relief şi structuri strǎlucire a soa- tice) şi antropice; interes social.
geologice; mo- relui, tip de Marea Neagrǎ şi
numente ale climat. Delta Dunǎrii
naturii.

− atracţii antropice – creaţiile omului de-a lungul timpului, concretizate în


elemnte de cultură, istorie, artă şi civilizaţie, tehnico-economice, socio-demografice
etc. (vezi figura 6.2.)
b. După gradul de polarizare:
− resurse concentrate
− resurse dispersate
Într-o abordare mai complexă93, dar păstrând în esenţă acelaşi criteriu al răs-
pândirii în teritoriu, putem vorbi de:
− atracţii nodale (se concentrează pe o arie teritorială mai restrânsă şi sunt
pretabile în principal, pentru turismul de sejur)
− atracţii liniare (de-a lungul unui circuit sau de-a lungul coastelor, destinate
turismului itinerat)
c. După valoare (originalitate şi unicitate):
− resurse unice (rare şi originale) la scara întregii planete;
− resurse de creaţie – originale dar înregistrându-se în mai multe zone – ora-
şe, cetăţi, parcuri naţionale
− resurse atractive – comune celor mai multe zone turistice ale lumii (plaje
întinse, peisaje deosebite, mări liniştite, manifestări culturale).
Alte criterii care mai pot prezenta importanţă se referă la destinaţie, accesibili-
tate, poziţie geografică, etc.

93
J. Ch. Halloway, The Business of Tourism, fourth edition, Pitman Publishing, London, 1994, p. 131

133
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Figura 6.2.
Potenţialul turistic antropic

POTENŢIALUL TURISTIC
ANTROPIC

CULTURAL - ISTORIC TEHNICO – ECONOMIC


SOCIO - DEMOGRAFIC

Vestigii, locuri şi Etnografie şi Muzee şi case memo- hidrotehnice:


monumente Folclor riale; instituţii de baraje, lacuri, poduri,
istorice culturǎ şi artǎ canale, hidrocentrale

- vestigii arheologice
- cetǎţi dacice, greceşti, arhitecturǎ şi tehnicǎ ferme şi pensiuni
romane, medievale popularǎ agroturistice

monumente istorice creaţie artisticǎ popu- - centre artizanale şi


si de artǎ cu valoare larǎ meşteşugǎreşti;
de unicat - instituţii sociale

monumente istorice, muzee etnografice populaţia şi aşezǎrile


de arhitecturǎ şi de umane:
artǎ plasticǎ rurale, urbane

monumente şi manifestǎri populare


locuri istorice traditionale

6.1.2. Structura potenţialului turistic


A. Potenţialul antropic reuneşte creaţiile omului de-a lungul timpului,
concretizete în elemente de cultură, istorie, artă şi civilizaţie, tehnico-economice şi
socio-demografice, care, prin caracteristicile lor atrag turiştii94:
• potenţialul socio-demografic:
- aşezări umane: - localităţi urbane
- sate (turistice)
• potenţialul tehnico-economic:
- construcţii contemporane
- unităţi economice

94
Rodica Minciu, op.cit., p. 163

134
Economia şi managementul turismului

• instituţii şi evenimente cultural-artistice:


- muzee şi case memoriale
- instituţii cultural-artistice
- evenimente
• atracţii cultural-artistice:
- vestigii istorice şi monumente de artă:
- vestigii arheologice, cetăţi, castele
- monumente istorice şi de artă
- etnografie şi folclor:
- arhitectură populară
- creaţie şi tehnică populară, meşteşuguri
- obiceiuri, tradiţii, manifestări folclorice
B. Potenţialul natural cuprinde ansamblul condiţiilor pe care le oferă cadrul
natural, prin componentele sale, pentru petrecerea vacanţei şi atragerea unor fluxuri
turistice:
• relief
• climă
• hidrologie
• floră
• faună
• monumente naturale
Aceste componente îşi exercită influenţa asupra activităţii turistice printr-o se-
rie de aspecte specifice, determinând, la rândul lor, forme particulare de manifesta-
re a turismului95.
Obiectivele turistice oferite de relief sunt numeroase şi frecvent asociate. Le
amintim pe cele mai importante96: vârfurile principale din masivele montane sau
deluroase, cheile, defileele şi cascadele, formele de relief carstic pe calcare, pe sa-
re, gips şi brecia sării, formele de relief vulcanic, formele de relief create de vânt,
formele de relief glaciare, formele de relief din lungul ţărmurilor, formele de relief
rezultate în urma proceselor de meteorizare şi gravitaţionale, forme de relief rezi-
dual, prezente la nivelul interfluviilor alpine, stânci cu forme deosebite rezultate
din eroziunea diferenţială şi acţiunea mai multor agenţi externi dezvoltate îndeo-
sebi pe conglomerate şi calcare, vulcanii noroiosi care sunt forme de relief create
prin acumularea şi solidificarea noroiului argilos scos la zi de gazele din adânc,
platourile şi conurile vulcanice rezultate în urma proceselor de acumulare şi conso-
lidare a diverselor produse vulcanice.

95
Ibidem, p. 162
96
Laura Comănescu, op.cit., p. 7-9

135
Maria Oroian, Marinela Ghereş

6.2. Principalele atracţii turistice ale României

6.2.1. Potenţialul turistic natural


RELIEFUL - exprimat printr-o paletă generoasă de forme: munţi, dealuri şi podi-
şuri, câmpii, chei şi defilee, fâşie de litoral, deltă etc. – oferă condiţii pentru o complexă
exploatare turistică.
Munţii Carpaţi acoperă o treime din suprafaţa ţării şi se impun ca zonă turisti-
că importantă prin:
- diversitate peisagistică, asociată structurilor geologice şi tipurilor de relief
precum şi alternanţei unităţilor montane cu cele submontane şi depresionare;
- accesibilitate, datorită poziţiei centrale, configuraţiei, faptului că sunt străbă-
tuţi de numeroase văi şi cursuri de râuri, altitudinii mai reduse;
- potenţialul speologic bogat: peste 10.000 de peşteri
- complexitate – varietatea formelor de relief, asociată cu prezenţa unei bogate
reţele hidrografice, fond cinegetic, domeniu schiabil, aşezări umane, oferind posi-
bilitatea practicării celor mai diverse forme de turism: drumeţie, alpinism, schi,
odihnă, vânătoare şi pescuit, cercetare ştiinţifică.
Zona dealurilor subcarpatice şi podişurilor, deşi mai modestă din punctul de
vedere al potenţialului, se impune atenţiei în special prin bogăţia şi varietate resur-
selor balneare (cu peste 200 de localităţi ce dispun de factori naturali de cură, cu
resurse ce pot fi utilizate în tratarea a 14 tipuri de afecţiuni). Între elementele po-
tenţialului balnear se remarcă:
- apele minerale şi termale
- lacuri terapeutice
- nămoluri terapeutice
- emanaţii naturale de gaze terapeutice de tipul mofetelor şi solfatarelor speci-
fice munţilor vulcanici
- salinele
- aeroionizarea
Zona de câmpie se înscrie în circuitul turistic cu puţine atracţii naturale, repre-
zentate de vegetaţie (areale forestiere şi floră specifică), fond cinegetic şi piscicol,
reţea hidrografică (râuri şi lacuri) şi resurse balneare (lacuri sărate, nămoluri, ape
minerale, bioclimat)
Litoralul prezintă o mare varietate de atracţii, oferind condiţii pentru o gamă
largă de forme de turism: cură heliomarină, sporturi nautice, odihnă şi recreere,
tratament balneo-medical, cercetare ştiinţifică. Dintre elementele sale definitorii se
impun, prin valoarea lor, plaja, apa de mare, bioclimatul marin, resursele balneare,
vegetaţia.

136
Economia şi managementul turismului

Delta Dunării reprezintă prin suprafaţă (4.375 kmp împreună cu sistemul lagunar
Razim-Sinoe), alcătuire (o reţea densă de canale, gârle, bălţi şi lacuri alternând cu usca-
tul – grindurile), varietate şi originalitate peisagistică şi faunistică, una dintre cele mai
valoroase şi complexe zone turistice din ţara noastră. Printre componentele sale de ma-
re atracţie se numără:
- Plajele întinse, în zona litorală
- Prezenţa dunelor de nisip
- Vegetaţie de mare varietate
- Faună piscicolă şi ornitologică, cu multe specii ocrotite
- Fond cinegetic şi piscicol bogat şi variat
- Delta Dunării are statutul de rezervaţie a biosferei.
HIDROGRAFIA – definită de o vastă reţea de râuri de graniţă (Dunăre, Prut,
Tisa) şi interioare (Olt, Argeş, Mureş, Siret, Jiu, Someş, Târnave) şi debitul acesto-
ra, de numeroasele lacuri naturale de factură foarte diversă şi situate pe toate trepte-
le de altitudine, de varietatea apelor subterane, constituie o remarcabilă atracţie
turistică.
CLIMA – ca element component al potenţialului turistic natural, contribuie, pe
de o parte, la crearea ambianţei favorabile călătoriilor, în general, prin valorile de
temperatură înregistrate, regimul eolian şi pluviometric şi, pe de altă parte, consti-
tuie un motiv special de deplasare. Este vorba de calitatea sa de factor de cură (cli-
mat excitant-solicitant în zonele de litoral, sedativ în zonele de deal şi podiş şi to-
nic-stimulent în zonele montane), climatologia fiind un mijlc terapeutic eficient în
cazul multor afecţiuni, şi de element indispensabil practicării unor sporturi.
VEGETAŢIA – este şi ea un factor de stimulare a călătoriilor turistice; repre-
zentată prin pajişti, arborete, areale forestiere – valoroase prin suprafeţele pe care
se întind, bogăţia şi varietatea speciilor, distribuţia teritorială – ca şi prin existenţa
unor specii deosebite, rare, monumente ale naturii, vegetaţia are o multiplă funcţie
turistică (cercetare ştiinţifică, organizarea de parcuri naturale ca destinaţii de va-
canţă, odinhă, recreere, tratament).
FAUNA – are, din punct de vedere turistic, importanţă cinegetică, estetică şi
ştiinţifică. Fondul cinegetic şi piscicol, prin bogăţia şi varietatea speciilor, densita-
tea, valoarea trofeelor reprezintă principala atracţie pentru turismul de vânătoare şi
pescuit sportiv.
Elementele naturale cu valoare excepţională, rare, originale (forme de releif,
peisaj, floră, faună) au impus organizarea lor în arii protejate, de tipul parcurilor şi
rezervaţiilor, prezentând o importanţă deosebită pentru turismul profesional, de
cercetare ştiinţifică, de agrement şi instructiv-educativ.

137
Maria Oroian, Marinela Ghereş

6.2.3. Potenţialul turistic antropic


România dispune de un bogat şi valoros potenţial antropic, rezultat al istoriei
de peste două milenii a poporului nostru în acest spaţiu geografic.
Vestigiile arheologice sunt numeroase, de factură diversă, de mare valoare atât
pentru istoria, cultura şi civilizaţia poporului nostru, cât şi pentru cele universale:
- cetăţile greceşti de pe ţărmul Mării Negre;
- cetăţile dacice din Munţii Orăştiei;
- cetăţile (castrele romane);
- cetăţile medievale.
Monumentele istorice, de artă şi arhitectură, de o mare varietate, datând din
perioade istorice diferite şi reflectând evoluţia culturii şi civilizaţiei autohtone şi
influenţele diferitelor culturi ale lumii cu care au intrat în contact:
- mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina, în stilul arhitectonic moldo-
venesc, cu influenţe bizantine şi gotice;
- bisericile de lemn din Maramureş, construite în sec. XVIII, în stilul arhitec-
turii populare specifice zonei;
- biserici şi cetăţi ţărăneşti fortificate din Transilvania şi Oltenia;
- castele şi palate;
- edificii religioase, monumente şi statui.
Instituţiile şi evenimentele cultural-artistice găzduite în principalele centre urba-
ne ale ţării, reflectă intensitatea vieţii spirituale, tradiţia şi modernismul în cultură:
- edificiile unor instituţii culturale;
- reţeaua de muzee şi case memoriale;
- evenimente culturale (festivaluri, expoziţii, târguri, serbări).
Arta şi tradiţia populară, prin specificul său, originalitate, bogăţie şi varietate,
reprezintă un motiv inedit de călătorie. Între elementele de această factură, care
generează fluxuri turistice, se evidenţiază:
- arhitectura şi tehnica populară ce reflectă specificul diferitelor zone;
- creaţia artistică: producţia meşteşugărească şi artizanat, muzica, dansul,
portul, creaţia literară;
- manifestări tradiţionale de genul serbărilor populare, târguri, festivaluri.
Construcţii tehnico-economice de atracţie turistică: amenajări hidroenergetice,
canale de navigaţie şi ecluze, drumuri, poduri, viaducte, porturi, etc.
Pe lista motivelor de călătorie mai pot fi înscrise localităţile urbane sau rurale,
atractive pentru arhitectura specifică sau pentru valorile de artă, cultură, civilizaţie pe
care le găzduiesc.

138
Economia şi managementul turismului

6.3. Valorificarea potenţialului turistic

Deşi evaluarea gradului de valorificare a potenţialului turistic este o problemă


dificilă, necesitând luarea în calcul, pe lângă elementele obiective şi a unor aspecte
subiective, greu de cuantificat şi exprimat cantitativ, o imagine concludentă se poa-
te obţine comparând atracţiile existente cu dotările turistice şi intensitatea cererii97.
Apelând la indicatorii de caracterizare a dimensiunilor şi structurii echipamen-
telor şi, respectiv, ai circulaţiei turistice, se poate determina, în mare măsură, gra-
dul de valorificare. Sunt utile şi comparaţiile internaţionale, dar şi elemente cu pri-
vire la diversitatea formelor de turism, structura şi calitatea serviciilor oferite.
În România se remarcă, pe de o parte, investiţii făcute pentru realizarea unor
zone turistice de valoare, recunoscute şi apreciate, dar şi rămânerea în afara circui-
tului turistic a unor perimetre de mare atracţie. Insuficienţe avem şi în ceea ce pri-
veşte diversitatea formelor de turism sau calitatea serviciilor oferite.
Studiile de evaluare atestă un grad de valorificare modest, de 20-30%.
În ceea ce priveşte capacitatea de cazare existentă în România remarcăm, pen-
tru perioada 2007-2009, o uşoară creştere, de la 273.201 număr locuri în 2007 la
303.486 număr locuri în 2009, conform datelor INS98. Nu la fel de bine stăm în
ceea ce priveşte numărul turiştilor cazaţi în structurile de primire turistică. Dacă în
anul 2007 şi 2008, faţă de 2006 luat ca bază de comparaţie, indicele numărului tu-
riştilor cazaţi a fost de 112,2% şi 114,6%, în anul 2009, indicele a fost mai mic de-
cât în 2006, respectiv 98,8%, criza economico-financiară spunându-şi cuvântul. În
graficul următor putem vedea şi evoluţia pe tipuri de turişti, respectiv români şi
străini.
Faţă de această caracterizare generală, în România există diferenţieri semnifi-
cative, în privinţa gradului de valorificare, pe zone şi staţiuni turistice.
Litoralul, prin calităţile sale fizico-geografice îl situează printre cele mai atrac-
tive zone, turismul de cură heliomarină bucurându-se de interesul unor segmente
largi de vizitatori autohtoni şi străini. Această zonă a beneficiat de cele mai mari
investiţii turistice, concretizate în circa 116.000 locuri de cazare, în aproape 800 de
unităţi concentrate în 12 staţiuni, distribuite pe aproape 120 km zonă costieră. Lito-
ralul ocupă în prezent primul loc în privinţa echipării cu 42,6% din totalul locurilor
existente în România şi înregistrează cel mai înalt grad de valorificare – cca 80%99.

97
Ibidem, p. 173
98
Turismul României, Breviar turistic, INS, 2010, p. 23
99
Rodica Minciu, Op.cit., p. 174

139
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Figura 6.3.
Turiştii cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică
(2008=100)

Sursa: Turismul României, Breviar turistic, INS, 2012, p. 35

Figura 12
Turiştii cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică,
pe destinaţii turistice, în anul 2011

Sursa:Turismul României, Breviar turistic, INS, 2012, p. 37

140
Economia şi managementul turismului

Delta Dunării, faţă de valoarea de excepţie a potenţialului, echiparea este mo-


destă, circa 2000 de locuri de cazare în 98 de unităţi, ceea ce reprezintă 0,7% din
total, din care numai o treime în delta propriu-zisă, restul în zonele limitrofe.
Zona dealurilor şi podişurilor, destinată cu prioritate turismului balnear se
carcaterizează printr-un nivel mediu spre slab de valorificare. Din circa 230 de lo-
calităţi, identificate cu factori naturali de cură, numai 20 sunt de interes naţional –
echipate adecvat cu mijloace de cazare şi instalaţii de tratament -, din care doar 13
recunoscute şi apreciate pe plan internaţional.
Zona montană, deşi reprezintă o destinaţie de vacanţă în tot cursul anului, este
mai puţin pusă în valoare, comparativ cu celelalte zone. Analiza indicatorilor ilus-
trează o slabă echipare turistică – 32.233 locuri de cazare în 973 unităţi, ceea ce re-
prezintă 11,2% din total (în anul 2006). Corespunzător acestor dotări au beneficiat de
servicii de cazare în zona montană 16,5% din turiştii români şi 8,9% din cei străini.
Un alt aspect ce caracterizează modul de punere în valoare a potenţialului turistic în
zona montană este concentrarea foarte puternică a dotărilor şi activităţilor.
Arealul constituit din localităţile urbane reşedinţă de judeţ şi alte aşezări (ur-
bane şi rurale) reprezintă zona predilectă desfăşurării turismului cultural (aici se
concentrează o mare parte din resursele antropice) şi de afaceri. Această zonă bene-
ficiază de o echipare ceva mai bună, peste 40% din totalul locurilor de cazare, mul-
te dintre ele în unităţi hoteliere de confort superior – 3 şi 4 stele. În ce priveşte cir-
culaţia turistică, această zonă receptează 40% din turiştii români şi peste 70% din
cei străini, ceea ce permite aprecierea existenţei unei bune valorificări.

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Prezentaţi principalele atracţii turistice.


2. Prezentaţi potenţialul turistic natural.
3. Prezentaţi potenţialul turistic antropic.
4. Care este gradul de valorificare a potenţialului turistic în România?

***

1. Atracţiile turistice se împart în dispersate şi concentrate:


a) după conţinutul lor;
b) după gradul de polarizare;
c) după răspândirea în teritoriu;
d) după valoare.
2. Atracţiile turistice se împart în nodale şi liniare:
a) după conţinutul lor;

141
Maria Oroian, Marinela Ghereş

b) după gradul de polarizare;


c) după răspândirea în teritoriu;
d) după valoare.
3. Atracţiile turistice se împart în unice, de creaţie şi atractive:
a) după conţinutul lor;
b) după gradul de polarizare;
c) după răspândirea în teritoriu;
d) după valoare.
4.România dispune de un potenţial speologic bogat cuprinzând:
a) peste 10.000 de peşteri;
b) peste 12.000 de peşteri;
c) peste 8.000 de peşteri;
d) peste 9.000 de peşteri.
5. Gradul de valorificare al potenţialului turistic în ţara nostră se situează între:
a) 30-40%;
b) 20-30%;
c) 10-20%;
d) 40-45%.
6. Zona care a beneficiat în România de cele mai mari investiţii turistice este:
a) Delta Dunării;
b) Zona dealurilor şi podişurilor;
c) Litoralul;
d) Transilvania.
de cazare şi 80% din instalaţiile de transport pe cablu.
7. Potenţialul turistic cuprinde:
a) totalitatea elementelor ce se constituie ca atracţii turistice şi care se pretea-
ză unei amenajări pentru vizitare şi primirea călătorilor;
b) potenţialul turistic antropic;
c) potenţialul turistic natural;
d) atracţiile turistice naturale.
8. Ansamblul condiţiilor pe care le oferă cadrul natural, prin componentele sale,
pentru petrecerea vacanţei şi atragerea unor fluxuri turistice constituie:
a) potenţialul turistic;
b) potenţialul natural;
c) potenţialul antropic;
d) relieful.
9. Creaţiile omului de-a lungul timpului, concretizete în elemente de cultură, istorie, artă
şi civilizaţie, tehnico-economice şi socio-demografice, care, prin caracteristicile lor atrag
turiştii, constituie:
a) potenţialul turistic;

142
Economia şi managementul turismului

b) potenţialul natural;
c) potenţialul antropic;
d) potenţialul socio-demografic.
10. Monumentele istorice şi de artă fac parte din:
a) potenţialul socio-demografic;
b) potenţialul tehnico-economic;
c) potenţialul natural;
d) atracţiile cultural-artistice.
11. Nu se numără printre componentele de mare atracţie ale Deltei Dunării:
a) prezenţa dunelor de nisip;
b) faună piscicolă şi ornitologică, cu multe specii ocrotite;
c) fond cinegetic şi piscicol bogat şi variat;
d) ape minerale şi termale.
12. Clima:
a) ca element component al potenţialului turistic natural, contribuie, pe de o
parte, la crearea ambianţei favorabile călătoriilor, în general, prin valorile de
temperatură înregistrate, regimul eolian şi pluviometric;
b) constituie un motiv special de deplasare datorită calităţii sale de factor de
cură (climat excitant-solicitant în zonele de litoral, sedativ în zonele de deal şi
podiş şi tonic-stimulent în zonele montane);
c) poate constitui un mijlc terapeutic eficient în cazul multor afecţiuni, şi de
element indispensabil practicării unor sporturi;
d) toate acestea.
13. În cadrul monumentelor istorice, de artă şi arhitectură, de o mare varietate, da-
tând din perioade istorice diferite şi reflectând evoluţia culturii şi civilizaţiei autoh-
tone şi influenţele diferitelor culturi ale lumii cu care au intrat în contact nu inclu-
dem:
a) mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina, în stilul arhitectonic moldo-
venesc, cu influenţe bizantine şi gotice;
b) bisericile de lemn din Maramureş, construite în sec. XVIII, în stilul arhitec-
turii populare specifice zonei;
c) biserici şi cetăţi ţărăneşti fortificate din Transilvania şi Oltenia;
d) edificiile unor instituţii culturale.
14. În cadrul instituţiilor şi evenimentelor cultural-artistice găzduite în principalele cen-
tre urbane ale ţării, reflectând intensitatea vieţii spirituale, tradiţia şi modernismul în
cultură nu includem:
a) edificiile unor instituţii culturale;
b) reţeaua de muzee şi case memoriale;
c) evenimente culturale (festivaluri, expoziţii, târguri, serbări).
d) castele şi palate.

143
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Comentaţi următorul text:


România, saraca ţară bogată!
Constatam nu cu prea mare surprindere, pentru ca era de asteptat, ca bijuteriile
turistice ale Romaniei sunt din ce in ce mai vizitate de turistii straini, atrasi nu de
campania de promovare a Romaniei, compromisa din multe motive, pe care nu le
comentez acum, ci de publicitatea remarcabila, efectuata de diverse organizatii si
personalitati ale lumii civilizate.
Cum in urma cu cateva zile, aflandu-ma prin tara, la volanul masinii mele,
punandu-i la incercare performantele pe Transalpina, la una din impresionantele
curbe ale acesteia, la 2145 m altitudine, aud la radio ca site-ul auto CarsRoute.com
a plasat pe primul loc, intr-un top 15, al celor mai uimitoare sosele din lume,
Transfagarasanul din Romania. (...)
Consider ca este momentul pentru schimbarea fundamentala a strategiei in ce-
ea ce priveste promovarea turismului romanesc, de pe promovarea de tara, pe
promovarea pe categorii de obiective turistice.
Romania este compromisa la nivel european si mondial, din motivele pe care le
cunoastem prea bine.
Regiunile acesteia sunt insa extrem de apreciate, transformandu-se efectiv in
obiective turistice mondiale si as putea enumera: Transilvania, Sibiu,
Transfagarasan, Transalpina, Delta Dunarii, Bucovina-manastiri, Bran-Dracula,
Bucuresti-Casa Poporului etc.
Daca strategia de promovare a turismului romanesc ar viza aceste zone, fara sa
accentueze pe tara, consider ca rezultatele nu ar intarzia sa apara.
Una este sa prezinti Transilvania si Transfagarasanul, in intreaga lor splendoa-
re, apreciere si recunoastere mondiala si alta Romania, cu frunza ei, insa asociata
problemelor de cersetorie internationala, migratie fortata, masiva si deranjanta a
fortei de munca, in special putin calificata, instabilitate a societatii, saraciei si mul-
te altele, vezi atmosfera din Japonia zilelor noastre, referitor la tara noastra, consi-
derata salbatica si periculoasa.
Printr-o schimbare de viziune si strategie, ar exista sansa ca cei care viziteaza
Transilvania, Transfagarasanul si alte bijuterii turistice romanesti, afland ca aces-
tea sunt parte ale Romaniei, sa inceapa sa-si modifice, in sens pozitiv atitudinea
fata de tara noastra, insa in cadrul unui proces lent si de durata.
Insa, daca ne vom incapatana sa continuam a promova Romania zilelor noas-
tre, ne place, nu ne place, item negativ, oricum am prezenta-o, cu tot nationalismul
si populismul ce ne strabat si caracterizeaza fibra nationala, atunci vom avea mult
de asteptat pana cand turismul, ca ramura a economiei nationale, sa-si aduca
contributia, pe masura potentialului de care dispune, la PIB-ul tarii si a veniturilor
acesteia.
(http://www.business24.ro/ionel-blanculescu/stiri-ionel-blanculescu/romania-saraca-tara-bo
gata-1518095 )
Autor: Ionel Blanculescu, Joi, 30 August 2012, ora 09:24

144
Economia şi managementul turismului

E. Rebus100

2.
1.
3.
1.
4.

2.

3.

4.
5.

5.

Orizontal
1. Ansamblul condiţiilor pe care le oferă cadrul natural, prin componentele sale, pentru petre-
cerea vacanţei şi atragerea unor fluxuri turistice constituie potentialul .............
2. Fac parte din elementele potenţialului natural.
3. Face parte din potenţialul natural.
4. Le includem in cadrul monumentelor istorice, de artă şi arhitectură.
5. Cea mai atractivă zonă turistică din România.
Vertical
1. Creaţiile omului de-a lungul timpului, concretizete în elemente de cultură, istorie, artă şi ci-
vilizaţie, tehnico-economice şi socio-demografice, care, prin caracteristicile lor atrag turiş-
tii, constituie potenţialul ...............
2. Totalitatea elementelor ce se constituie ca atracţii turistice şi care se pretează unei amenajări
pentru vizitare şi primirea călătorilor (sg.).
3. Defineşte cu precădere latura afectivă a diferitelor componente ale potenţialului (pl)
4. Are statutul de rezervaţie a biosferei.
5. Componenta a potenţialului natural.

100
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900200149|

145
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Capitolul 7
BAZA TEHNICO-MATERIALA A TURISMULUI

A. Obiective urmărite
 cunoaşterea conţinutului şi rolul infrastructurii în turism
 cunoaşterea structurii şi dinamicii echipamentelor turistice
 cunoaşterea distribuţiei teritoriale a bazei tehnico-materiale
 cunoaşterea problemelor legate de investiţiile turistice.

B. Rezumatul capitolului
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii turistice avem nevoie, alături
de elementele de atracţie, de mijloace (resurse) materiale adecvate, capabile să asi-
gure satisfacerea cerinţelor turiştilor pe durata şi cu ocazia realizării voiajelor.
Aceste mijloace, cunoscute sub denumirea generică de bază tehnico-materială (ca-
pital tehnic), se prezintă într-o structură diversă (unităţi de cazare şi alimentaţie,
mijloace de transport, baze de tratament, instalaţii şi dotări de agrement etc.), adap-
tată specificului nevoilor turiştilor, dar şi funcţiilor economice şi sociale ale turis-
mului.
Baza tehnico-materială cuprinde ansamblul clădirilor, mijloacelor de muncă,
instalaţiilor, obiectelor de inventar şi a materialelor folosite în sectorul turistic şi
care concură la realizarea circulaţiei turistice. Dezvoltarea turismului şi realizarea
rolului său social-economic este condiţionată de modernizarea, dezvoltarea, diver-
sificarea şi perfecţionarea continuă a bazei tehnico-materiale.
Volumul activităţii turistice într-o ţară, regiune, zonă, oraş, staţiune este de-
terminat de volumul cererii turistice şi de gradul de echipare a teritoriului receptor
cu facilităţi turistice. Facilităţile turistice reprezintă ansamblul mijloacelor materia-
le necesare pentru a înlesni participarea populaţiei la activitatea turistică şi pentru
crearea şi organizarea eficientă a serviciilor solicitate de turişti. Acestea pot fi de
bază (componentă specifică, directă a unui produs turistic) şi complementare (în-
lesnirile sau serviciile cu caracter general de care beneficiază şi turiştii). Compo-
nenta cea mai importantă a bazei materiale specifice este reţeaua unităţilor de caza-
re. Reţeaua unităţilor de cazare este alcătuită din structuri de diverse tipuri, clasifi-
cate după conţinut, funcţia îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcţiona-
re, forma de proprietate. La nivelul anului 2011 capacitatea de cazare a României a
numărat, conform datelor INS, 278.503 locuri de cazare în 5.003 unităţi, din care:

146
Economia şi managementul turismului

1.308 hoteluri, 145 hosteluri, 11 hoteluri apartament, 184 moteluri, 4 hanuri, 548
vile turistice, 147 cabane turistice, 205 bungalouri, 5 sate de vacanţă, 44 campin-
guri, 27 casuţe turistice, 69 tabere de elevi şi preşcolari, 1050 pensiuni turistice,
1210 pensiuni agroturistice.
Baza tehnico-materială se realizează prin investiţii de către stat, particulari, so-
cietăţi mixte şi organizaţii cooperatiste (UCECOM şi CENTROCOOP). Principalii
indicatori ce vizează investiţiile sunt: investiţia specifică, aportul voluntar al inves-
tiţiei, durata de recuperare a investiţiei şi gradul de ocupare (utilizare a capacităţilor
de transport, cazare, unităţi de alimentaţie publică etc.).

C. Conţinut
Motto: Egiptul trăieşte din turism, abia acum se
amortizează investiţiile faraonice.
(Valeriu Butulescu - n.1953, poet, dramaturg
şi om politic român)

Parte componentă a ofertei turistice, baza tehnico-materială joacă un rol im-


portant în organizarea şi dezvoltarea turismului. De dimensiunile şi structura sa, de
nivelul tehnic al echipamentelor va depinde în mod hotărâtor accesul şi prezenţa
turiştilor într-o anumită zonă, amploarea fluxurilor şi gradul de mulţumire a călăto-
rilor. Totodată, creşterea şi modernizarea dotărilor materiale va antrena o intensifi-
care a circulaţiei turistice.

7.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico-materiale

Baza tehnico-materială a turismului este reprezentată de ansamblul mijloacelor


tehnice de producţie utilizate, în acest domeniu, în scopul obţinerii de bunuri şi
servicii specifice, destinate consumului turistic. În corelaţie cu sfera largă de cu-
prindere a turismului, cu rolul său complex şi de ramură de sinteză, baza tehni-
co-materială a acestuia include atât mijloace comune altor ramuri, cât şi echipa-
mente specifice101.
În raport cu modul particular în care se consumă şi se înlocuiesc, resursele
materiale (capitalul tehnic) se împarte în capital fix şi capital circulant.
Capitalul fix este format din bunuri de lungă durată care se folosesc ca in-
strumente în mai multe etape de producţie, se consumă treptat şi se înlocuiesc după
mai mulţi ani de utilizare (de regulă îşi păstrează forma iniţială în timp ce valoarea

101
Rodica Minciu, op.cit., p. 177

147
Maria Oroian, Marinela Ghereş

lor se reduce) şi sunt, în mare măsură, specializate în îndeplinirea unor operaţii.


Pentru exemplificare vom reţine: construcţiile (în principal, clădiri) şi echipamente
de producţie (maşini, utilaje, instalaţii, mecanisme şi dispozitive de măsurare, con-
trol şi reglare, mijloace de transport etc), subdivizate, la rândul lor, pe grupe şi ti-
puri.
Capitalul circulant, parte a fondurilor de producţie, se consumă integral în
cadrul unui singur ciclu de producţie şi trebuie înlocuit cu fiecare ciclu economic.
Exemple: materii prime, materiale, energie, combustibili, etc. Aceste componente
sunt mai puţin specializate, fiind susceptibile mai multor destinaţii/întrebuinţări.
În concordanţă cu specificul activităţii turistice, capitalul tehnic este reprezen-
tat în proporţie covârşitoare din construcţii-clădiri, destinate primirii şi servirii tu-
riştilor şi adăpostirii unor maşini şi utilaje necesare producţiei; lor li se adaugă mij-
loace de transport şi diverse instalaţii. La rândul lor, aceste echipamente sunt deli-
mitate pe subgrupe, în funcţie de participarea în diverse etape ale activităţii turisti-
ce. Astfel, între grupele cele mai importante se numără: clădirile unităţilor de caza-
re şi alimentaţie, ale unităţilor de producţie şi administrative (sediile societăţilor
comerciale, agenţii de voiaj), parcul de mijloace de transport, instalaţii de agrement
şi tratament, inventarul, mobilierul şi echipamentul din unităţile de cazare şi ali-
mentaţie, ateliere de reparaţii, gospodării anexe, unităţi de învăţământ.
Rolului capitalului tehnic este dat şi de faptul că simpla prezenţă a elemente-
lor de atractivitate nu este suficientă pentru a genera derularea unei activităţi turis-
tice. Punerea în valoare a potenţialului natural şi antropic, atragerea turiştilor pre-
supun existenţa unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul, să ofere vizitato-
rilor condiţii pentru petrecerea agreabilă a vacanţei102.
Între baza tehnico-materială şi activitatea turistică există o relaţie strânsă, de
intercondiţionare; pe de o parte, turismul nu poate fi conceput în afara unei echipări
tehnice corespunzătoare a zonelor de atracţie, iar, pe de altă parte, dimensiunile,
structura, calitatea resurselor materiale trebuie să se adapteze permanent evoluţiilor
turismului.
Dacă atracţiile constituie factorul fundamental al activităţii turistice, baza teh-
nico-materială şi infrastructura turistică reprezintă factorul decisiv, iar infrastructu-
ra generală, factorul permisiv103.
Spre exemplu, o zonă turistică de mare atractivitate din punct de vedere al resur-
selor naturale nu se poate constitui în ofertă dacă nu dispune de dotările necesare
primirii şi reţinerii călătorilor. Amploarea fluxurilor turistice este determinată deopo-
trivă de cerere şi factorii acesteia, dar şi de gradul de dotare tehnică a teritoriilor. Un
alt aspect important îl reprezintă creşterea exigenţelor turiştilor faţă de calitatea ser-
viciilor şi nivelul de confort care va determina mutaţii în criteriile de selecţie a desti-
102
Ibidem, p. 178
103
Gh. Barbu (coord.), Turismul în economia naţională, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981, p.113

148
Economia şi managementul turismului

naţiilor de vacanţă, potenţând importanţa bazei tehnico-materiale. Atracţia exercitată


de potenţialul turistic pierde din importanţă în favoarea celei determinate de nivelul
serviciilor, la rândul lor, dependente de structura şi calitatea resurselor materiale.
Aceasta explică, în mare măsură, atracţia diferită a unor zone, beneficiind de potenţi-
al sensibil apropiat, dar diferenţiat din punct de vedre al dotării tehnice.
De asemenea, valorificarea superioară a potenţialului turistic, atragerea în cir-
cuitul
economic de noi zone, ca obiective ale politicii globale în domeniul turismului,
sunt condiţionate de dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale.
Pe de altă parte, apropierea de nevoile turiştilor, de varietatea gusturilor şi pre-
ferinţelor acestora, presupune o adaptare permanentă a resurselor materiale la evo-
luţia cantitativă şi structurală a cererii. Necesitatea unei corelaţii între ceea ce se
oferă şi ce se cere este accentuată şi de caracteristicile produsului turistic, rigid în
timp şi spaţiu. în aceste condiţii, devansarea dezvoltării bazei tehnico-materiale în
raport cu dinamica circulaţiei turistice reprezintă o cerinţă şi o garanţie a valorifică-
rii atracţiilor turistice şi satisfacerii clientelei.
Legătura foarte strânsă dintre potenţialul turistic, baza tehnico-materială şi ce-
rere impune realizarea unui echilibru, unei corespondenţe cantitative şi calitative
între acestea, armonizarea ritmurilor şi direcţiilor lor de evoluţie.

7.2. Structura şi evoluţia bazei tehnico-materiale în România

Baza tehnico-materială are o structură complexă, elementele sale adaptându-se


diferitelor nevoi ale turistului, în timp asistându-se la o serie de mutaţii cantitative
şi structurale, la modernizarea şi perfecţionarea acestora.
Dacă luăm în considerare criteriul destinaţiei principale, putem vorbi de două
categorii mari: baza materială specific turistică şi baza tehnico-materială generală
(infrastructura). În prima categorie încadrăm resursele materiale care îşi datorează
existenţa activităţii turistice, iar în cea de-a doua, vom include dotările independen-
te de domeniul turismului, dar care sunt utilizate şi pentru nevoile acestuia.
Baza tehnico materială specific turistică cuprinde:
a. unităţile de cazare
Reţeaua unităţilor de cazare este cea mai importantă componentă a bazei teh-
nico-materiale, deoarece răspunde uneia din necesităţile fundamentale ale turistului
– odihna, innoptarea. Fără existenţa unor astfel de echipamente nu se poate realiza
un consum turistic. Dimensiunile, structura şi distribuţia spaţială a mijloacelor de
cazare determină caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei tehni-
co-materiale a turismului şi, implicit, amploarea şi orientarea fluxurilor turisti-
ce.Această reţea este alcătuită din obiective de diverse tipuri, clasificate după con-

149
Maria Oroian, Marinela Ghereş

ţinut, funcţia îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcţionare, forma de


proprietate.
Mijloacele de cazare pot fi:
• unităţi hoteliere propriu-zise şi asimilate lor (moteluri, pensiuni, ha-
nuri, hoteluri-apartament, bungalow-uri, etc.);
• unităţi complementare sau cazare extrahotelieră, reprezentată de tere-
nuri de camping, căsuţe, sate de vacanţă, cămine şi hanuri pentru tineri, ca-
bane şi refugii montane, camere, case şi apartamente de închiriat, sanatorii
şi stabilimente de sănătate, tabere şi colonii de vacanţă
Structura capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în anul 2010, în România
este prezentată în figura 9.
În privinţa structurii, mijloacele de cazare pot fi abordate din mai multe unghi-
uri, folosind criterii diferite de segmentare ca: tipul unităţii, categoria de confort,
forma de proprietate, perioada de funcţionare, amplasarea în spaţiu, importanţa.
Din punct de vedere al tipului de unitate, cea mai mare pondere (peste 2/3,
respectiv 69,8% în 2010) o deţin hotelurile şi motelurile, unităţi cu profil complex,
cu un nivel de comfort mai ridicat şi care furnizează o gamă mai largă de servicii şi
de o calitate superioară. Acestea sunt urmate în ordine descrescătoare de pensiunile
turistice (8,6%), pensiunile agroturistice (7,7%), vilele turistice şi bungalourile
(4,7%).

Figura 7.1.
Structura capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în anul 2010

Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 608

150
Economia şi managementul turismului

Evoluţia acestor structuri cu funcţiuni de cazare în perioda 2005-2010 este re-


dată în tabelul 7.1.

Tabelul 7.1.
Structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică
număr unităţi
Anii 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Hoteluri şi moteluri 1154 1220 1231 1264 1316 1397 1503
Hosteluri 58 75 79 81 97 114 145
Hanuri turistice 11 9 6 5 5 4 4
Cabane turistice 113 116 108 116 123 134 147
Campinguri şi unităţi tip căsuţă 124 121 111 109 101 100 71
Vile turistice şi bungalouri 1021 1040 974 982 1012 1035 753
Tabere de elevi şi preşcolari 151 128 115 111 111 92 69
Pensiuni turistice 597 702 736 783 878 949 1050
Pensiuni agroturistice 956 1259 1292 1348 1412 1354 1210
Popasuri turistice 29 31 30 31 30 32 41
Sate de vacanţă 3 2 3 3 4 4 5
Spaţii de cazare pe nave 9 7 9 7 6 7 5
Total 4226 4710 4694 4840 5095 5222 5003
Notă: Din anul 2006, în cabanele turistice s-au inclus şi cabane de vânătoare (pescuit), iar din 2009,
hotelurile pentru tineret s-au asimilat la hosteluri, pensiunile turistice urbane s-au definit ca pensiuni
turistice şi pensiunile turistice rurale s-au definit ca pensiuni agroturistice.
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 611,
Breviar Turistic, Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică (2012), p. 20

Figura 7.2.
Înnoptările pe categorii de confort în anul 2010

Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 609

151
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Din punct de vedere al nivelului confortului, se constată o concentrare puterni-


că la categoriile inferioare, respectiv unităţi de 2 stele şi mai puţin (peste jumătate
din numărul de unităţi şi locuri).
Din punct de vedere al formei de proprietate predomină proprietate privată.
Din punct de vedere al perioadei de funcţionare, mai mult de jumătate din
echipamentele de cazare înregistrează o funcţionare sezonieră
b. unităţi de alimentaţie
Facilităţile de alimentaţie se referă la alimentaţia intra şi extrasezonieră, la
catering puse la dispoziţie turiştilor pe toată perioada sejurului.
Din totalul unităţilor (aprox. 35000, 2 mil. locuri la mese), cele considerate ca
făcând parte din structura turismului (prin locul de amplasare şi caracteristicile cli-
entelei) reprezintă aprox. 8,5%. În timp se constată un ritm ascendent, dar cu rit-
muri relativ lente104.
Reţeaua unităţilor de alimentaţie specifică este dominată de restaurante (peste
45% din numărul unităţilor şi aproape 60% din numărul de locuri), urmate de uni-
tăţi cu profil mai simplu – bufet, bar, pizzerie, rotiserie etc. – cu 35% din totalul
locurilor la mese, şi cu ponderi modeste cofetării şi patiserii, cafenele, ceainării,
chioşcuri.
Unităţile de alimentaţie publică se caracterizează prin sezonalitate accentuată,
1/3 din totalul de locuri la mese fiind amplasate pe terase şi în grădini şi 2/3 în sa-
loane. Mai precizăm că o mare parte din saloane funcţionează în cadrul unor hote-
luri sau chiar staţiuni cu activitate sezonieră.
Dacă analizăm raportul locuri în alimentaţie/locuri de cazare, ţara noastră se
încadrează normelor internaţionale asigurând o bună satisfacere a nevoilor de ali-
mentaţie a turiştilor.
c. mijloace de transport
Este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se află în
propietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului.
Mijloacele de transport – este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor
şi/sau se află în proprietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei
turismului. Deşi în alcătuirea acestei componente sunt prezente toate tipurile de mijloa-
ce, în practica turistică nu se regăsesc cele feroviare; structural, proporţia covârşitoare
revine celor rutiere (autocare, microbuze, automobile şi mijloace de transport marfă), li
se adaugă cele aeriene – organizate independent sau integrate societăţilor hoteliere – şi,
în foarte mică măsură, cele navale105.
La nivel internaţional sectorul transporturilor specifice turismului este foarte
bine dezvoltat, prin aceasta evitându-se disfuncţionalităţile generate de apelarea la
serviciile terţilor.
104
Rodica Minciu, Op.cit., p. 187
105
Ibidem, p. 188

152
Economia şi managementul turismului

Conform statisticilor Comisiei Euopene, în România, la nivelul anului 2010,


parcul de mijloace de transport număra 4.320.000 autoturisme (în creştere cu
55,5% faţă de anul 2000 şi cu 234, 36% faţă de 1990) şi 40,9 mii autobuze si auto-
care (în creştere cu 0,5% faţă de anul 2000, şi cu 44,5% faţă de anul 1990)106. La
sfârşitul anului 2011, România dispunea de 55 aeronave destinate transportului pa-
sagerilor, spre deosebire de Ungaria cu 60 de aeronave, Polonia cu 71 aeronave,
Spania cu 336, Franţa cu 443, Italia cu 255 sau Anglia cu 804 (precizam ca aici nu
au fost incluse avioanele private mici)107.
d. mijloace (instalaţii) de transport pe cablu
Acestea servesc ca mijloace de continuare a călătoriei sau de acces spre altitu-
dini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijoace de agrement.
Instalaţiile (mijloacele) de transport pe cablu fac parte şi ele din structura bazei
tehnico-materiale specific turistice; ele servesc ca mijloace de continuare a călăto-
riei (transport) sau de acces spre altitudini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca
mijloace de agrement.
Cu un potenţial turistic mai modest comparativ cu alte ţări europene şi cu o ce-
rere mai slabă pentru turismul de sporturi de iarnă, ţara noastră dispunea în 1997 de
64 instalaţii de transport pe cablu, care erau departe de nevoile turiştilor şi cerinţele
unei exploatări adecvate a cadrului natural108.
e. mijloace de agrement
Acestea au ca obiectiv crearea condiţiilor pentru distracţie şi recreere, pentru
petrecerea plăcută a timpului liber. Din punct de vedere al conţinutului acestora,
avem terenuri de sport, săli de jocuri (mecanice, calculatoare, bowling) sau poliva-
lente (spectacole, expoziţii, concursuri), parcuri de distracţie, centre de echitaţie,
plaje şi instalaţii de sporturi nautice, pârtii de schi, cluburi, cazinouri, discoteci,
etc.).
În România, oferta de instalaţii de tratament este slabă, divertismentul necon-
stituind o prioritate pentru foarte mulţi din organizatorii de vacanţe, astfel că aceas-
ta este slab diversificată şi concentrată mai ales pe litoral (aproape jumatate), pe
Valea Prahovei, Poiana Brasov, Bucureşti şi alte câteva centre urbane.
f. instalaţiile de tratament
Sunt destinate unei forme particulare a turismului, şi anume a celui
balneo-medical. Aceste mijloace au un conţinut eterogen, determinat de specificita-
tea afecţiunilor, natura resurselor şi profilul staţiunilor.
Instalaţiile de tratament ocupă un loc mai modest în structura bazei materiale,
fiind destinate unei forme particulare a turismului , şi anume celui balneo-medical.

106
Comisia Europeană, EU transport in figures, Statistical Poketbook, 2012, p.84-85
(http://ec.europa.eu/transport/facts-fundings/statistics/doc/2012/pocketbook2012.pdf)
107
Ibidem p. 96
108
Rodica Minciu, Op.cit., p. 190

153
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Au un conţinut eterogen, determinat de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor


(ape minerale, nămoluri, mofete) şi profilul staţiunilor. Aici putem enumera insta-
laţii de fizioterapie, băi, buvete, amenajări saline, săli de gimnastică, etc.
g. satele turistice
Sunt localităţi rurale situate într-un cadru nepoluat, dispunând de elemente
atrcative posibil de valorificat: arhitectură locală, tradiţii, meşteşuguri, amenajate
astfel încât să ofere permanent sau temporar găzduire, alimentaţie şi activităţi re-
creativ-distractive.
h. satele de vacanţă
Sunt ansambluri mari ce cuprind unităţi de cazare individuală sau familială
grupate în jurul unor spaţii comune pentru masă, distracţie şi sport. Caracteristica
fundamentală a acestor mijloace o constituie desfăşurarea în comun, în formula
club, a activităţilor recreative, ceea ce conduce la crearea unei atmosfere specifice.
Produsul turistic denumit “club de vacanţă” este comercializat la un preţ forfetar,
ce include atât pensiunea, cât şi distracţiile.
Baza tehnico-materială generală (infrastructura) cuprinde:
− Căile de comunicaţie şi mijloacele de transport în comun, urban şi in-
terurban
− Reţeaua de telecomunicaţii
− Unităţile comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamentele teh-
nico-edilitare etc.
− Reţelele de alimentare cu: apă, gaze, energie electrică, energie termică.
Baza tehnico-materială a turismului se caracterizează prin următoarele:
− corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turis-
tice;
− adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turis-
tice;
− raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi ca-
litatea atracţiei tusristice a resurselor naturale.
În cadrul componentelor infrastructurii generale un loc important revine
transporturilor, în multitudinea formelor sale, asigurând accesul spre destinaţiile de
vacanţă, precum şi atragerea diverselor zone în circuitul turistic.
Nivelul de dezvoltare a transporturilor este modest în ţara noastră comparativ cu
ţările europene. În domeniul rutier, reţeaua de şosele şi autostrăzi este insuficientă şi
de slabă calitate. Spre exemplu, în România, la nivelul anului 2004, din totalul de
198.817 km drumuri, doar 30,2% sunt asfaltate şi doar 0,11% reprezintă autostrăzi.
Comparativ, în celelalte ţări europene se înregistrează următoarele valori: Marea
Britanie – 420.009 km drumuri, 100% asfaltate, 0,87% reprezentând autostrăzi; Aus-
tria – 107.262 km drumuri, 100% asfaltate, 1,56% reprezentând autostrăzi; Franţa –
951.124 km drumuri, 100% asfaltate, 1,16% autostrăzi, Spania - 676.239 km dru-

154
Economia şi managementul turismului

muri, 99% asfaltate, 1,80% autostrăzi; Ungaria – 195.719 km drumuri, 37,72% asfal-
tate, 0,59% autostrăzi,; Bulgaria – 40.231 km drumuri, 98,40% asfaltate, 0,82% auto-
străzi109. Densitatea drumurilor publice la 100 kmp teritoriu nu s-a modificat prea
mult din 2005 încoace (o uşoară creştere, de la 33, 5% în 2005 la 34,6% în 2010).
Situaţia nu este mai bună nici în cazul reţelei feroviare. Cu o lungime de
10.784 km cale ferată în exploatare în 2009, o densitate a reţelei de 45,2 km la 100
kmp teritoriu, România este relativ slab înzestrată comparativ cu alte ţărio europe-
ne (Belgia are o densitate de 115,1 km/1000 kmp suprafaţă, Cehia 121,4, Elveţia
125, Franţa 56,5, Germania 105,8, Polonia 65,1, Ungaria 83,9; la aceasta mai
adaugăm nivelul calitativ redus al echipamentelor)110.
Pentru transporturile aeriene şi cele navale, situaţia cu privire la gradul de do-
tare tehnică se prezintă în felul următor:
- la nivelul anului 2010, România dispunea de 89 aeronave pentru transpor-
tul pasagerilor, în creştere faţă de anul 2005 de 2,02 ori;
- la nivelul anului 2010, România dispunea de 67 nave pentru transportul pa-
sagerilor cu 8.000 de locuri, în scădere faţă de anii anteriori (în 2008
aveam 75 de nave cu 11.000 de locuri);

7.3. Distribuţia teritorială a bazei tehnico-materiale a turismului

Distribuţia inegală a bazei materiale a turismului în profil teritorial este specifică


şi ţării noastre. Analizele întreprinse pun în evidenţă existenţa unor decalaje impor-
tante între zone turistice cu potenţial apropiat sau cu un nivel de dezvoltare economi-
co-socială asemănător.
Litoralul, respectiv judeţul Constanţa, beneficiind de o atractivitate deosebită
din punct de vedere geografic, are o poziţie privilegiată, în sensul că deţine circa
42% din totalul locurilor de cazare şi aproape ½ din instalaţiile de agrement; de
asemenea zona Valea Prahovei (jud. Prahova şi Braşov, geografic masivele Bucegi,
Gârbova şi Bârsei) concentrează circa 7% din capacitatea de cazare şi 52% din in-
stalaţiile de transport pe cablu; la acestea se mai pot adăuga câteva destinaţii bal-
neare, situate în judeţele Bihor, Harghita, Vâlcea, care întrunesc aproape 11% din
baza de cazare turistică şi cea mai mare parte a mijloacelor de tratament.
Decalajele sunt şi mai accentuate dacă se au în vedere unităţile administra-
tiv-teritoriale: faţă de o medie de circa 7000 de locuri de cazare pe judeţ, acestea se
distribuie pe o scală de la circa 300 (Călăraşi) la aproape 120000 (Constanţa)111.

109
IRF, World Road Statistics 2009, p.10
110
Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 724
111
Rodica Minciu, op.cit., p. 194

155
Maria Oroian, Marinela Ghereş

7.4. Investiţiile în turism

Din prezentările anterioare rezultă faptul că dotările materiale existente nu asi-


gură valorificarea corespunzătoare a potenţialului turistic impunându-se investiţii
substanţiale orientate spre creşterea şi modernizarea înzestrării turistice.
Clasificarea investiţiilor în turism se poate realiza utilizând mai multe criterii.
În funcţie de conţinut:
• obiective (echipamente) specifice – unităţi de cazare, alimentaţie,
agrement;
• lucrări de infrastructură – căi de acces, spaţii verzi, parcări, alimentare
cu apă, canalizare) care asigură funcţionarea normală a investiţiilor
specifice.
În concordanţă cu obiectivele sau efectele aşteptate, investiţiile pot fi:
• de dezvoltare (extindere)
• de modernizare
• de înlocuire
Investiţile în turism prezintă nişte particularităţi de care trebuie să ţină cont cei
care fac acest gen de investiţii:
o sunt intensive în capital, reclamând cheltuieli mari datorate costurilor
foarte ridicate ale infrastructurii şi ale echipamentelor specifice
o angajează capital pe termen lung, amortizarea facându-se lent
o se materializează în principal în construcţii, fiind supuse într-o măsură
mai mică uzurii morale.
Deciziile privind angajarea unor lucrări de investiţii se fundamentează pe ela-
borarea unor studii de fezabilitate, care trebuie să argumenteze necesitatea şi opor-
tunitatea investiţiei (prin studii de piaţă) şi eficienţa funcţionării noului obiectiv.
Problemele care trebuie soluţionate în vederea realizării unui proiect de inves-
tiţii (criterii de adoptare a deciziei) se referă la: determinarea valorii investiţiei,
identificarea surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare, evaluarea cheltuieli-
lor de exploatare şi calculul eficienţei.
Valoarea investiţiei cuprinde costul propriu-zis al mijlocului fix şi o serie de
cheltuieli angajate pe parcurs vizând pregătirea, execuţia şi punerea în funcţiune a
obiectivului.
Sursele de finanţare a investiţiilor în turism se concretizează în:
• aportul propriu
• creditul
• leasingul
• acţionariatul şi coproprietatea

156
Economia şi managementul turismului

• aportul statului
• aportul organelor financiare internaţionale (investiţii de anvergură).
Cheltuielile de exploatare şi rentabilitatea reprezintă criterii importante în
adoptarea deciziei de investiţii şi selecţie a variantelor.
Cheltuielile de exploatare reflectă complexitatea procesului investiţional,
referindu-se atât la funcţionarea propriu-zisă a obiectivului, cât şi la comercializa-
rea produselor/servicilor astfel obţinute. Ele au o structură foarte diversă – întreţi-
nere, personal, materii prime, transport – şi un comportament economic diferit. Ca
urmare, ele trebuie analizate în relaţie cu efectele produse – cifra de afaceri şi mar-
ja de profit.
Indicatorii de eficienţă specifici investiţiilor în turism se referă la:
• investiţia specifică (raport între valoarea investiţiei şi capacitatea obi-
ectivului – în unităţi fizice)
• termenul de recuperare (raport între investiţia totală şi profitul anual)
• randamentul economic al investiţiei (raport între profitul net după re-
cuperarea investiţiei şi investiţia iniţială)
• rata minimă de rentabilitate (raportul beneficiu-cost)
• valoarea imobilizărilor de fonduri
Valoarea investiţiilor nete în ultimii trei ani în industria turistică (hoteluri şi
restaurante) în România a avut o evoluţie oscilantă:
- în anul 2008 investiţiile nete s-au ridicat la 1993,4 milioane lei;
- în anul 2009, la 1353,3 milioane lei (mai scăzute, datorită crizei eco-
nomico-financiare);
- în anul 2010, la 1528,2 milioane lei.
Ţara noastră, deşi dispune cantitativ de o bază turistică suficientă, vechimea
mare şi gradul de uzură fizică şi morală necesită măsuri urgente de modernizare,
dar şi de dezvoltare acolo unde se impune.

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Prezentaţi componentele infrastructurii turistice (generală şi specifică).


2. Definiţi conţinutul şi rolul capitalului tehnic în turism (infrastructura generală şi
specifică).
3. Caracterizaţi baza materială de cazare la nivel naţional (evoluţie, dimensiuni,
structură).
4. Care sunt particularităţile investiţiilor în turism?
5. Cum se fundamentează deciziile privind investiţiile în turism?

157
Maria Oroian, Marinela Ghereş

***

1. În România, din punct de vedere al tipului de unitate, cea mai mare pondere o
deţin:
a) vilele şi bungalow-urile;
b) campingurile şi căsuţele;
c) taberele;
d) hotelurile şi motelurile.
2. În cazul ţării noastre, parcul de mijloace de transport aflat în dotarea întreprinde-
rilor turistice este:
a) ridicat;
b) mediu;
c) relativ modest;
d) foarte slab.
3. Baza tehnico-materială specific turistică cuprinde:
a) unităţi de cazare, unităţi de alimentaţie, sate de vacanţă;
b) unităţi de cazare, instalaţii de tratament, unităţi de alimentaţie, sate de va-
canţă;
c) unităţi de cazare, instalaţii de tratament, unităţi de alimentaţie, sate turistice,
sate de vacanţă;
d) unităţi de cazare, unităţi de alimentaţie, mijloace de transport, instalaţii de
transport pe cablu, instalaţii de agrement, sate turistice, sate de vacanţă.
4. Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice este:
a) reţeaua unităţilor de alimentaţie;
b) transportul pe cablu;
c) reţeaua de alimentare cu apă;
d) reţeaua unităţilor de cazare.
5. Reţeaua unităţilor de alimentaţie specifică este dominată de:
a) restaurante;
b) bufeturi, baruri, pizzerii;
c) cofetării şi patiserii;
d) cafenele, ceainării, chioşcuri.
6. Judeţul Constanţa, beneficiind de o atractivitate deosebită din punct de vedere
geografic, are o poziţie privilegiată, în sensul că deţine:
a) circa 42% din totalul locurilor de cazare şi aproape ½ din instalaţiile de
agrement;
b) circa 50% din totalul locurilor de cazare şi aproape ½ din instalaţiile de
agrement;
c) circa 30% din totalul locurilor de cazare şi aproape ½ din instalaţiile de
agrement;

158
Economia şi managementul turismului

d) circa 35% din totalul locurilor de cazare şi aproape ½ din instalaţiile de


agrement;
7. Zona Valea Prahovei (jud. Prahova şi Braşov, geografic masivele Bucegi, Gâr-
bova şi Bârsei) concentrează:
a) circa 10% din capacitatea de cazare şi 52% din instalaţiile de transport pe
cablu;
b) circa 7% din capacitatea de cazare şi 52% din instalaţiile de transport pe
cablu;
c) circa 7% din capacitatea de cazare şi 80% din instalaţiile de transport pe ca-
blu;
d) circa 10% din capacitatea
8. Nu reprezintă particularităţi ale investiţiilor în turism:
a) sunt intensive în capital, reclamând cheltuieli mari datorate costurilor foarte
ridicate ale infrastructurii şi ale echipamentelor specifice;
b) angajează capital pe termen lung, amortizarea facându-se lent;
c) se materializează în principal în construcţii, fiind supuse într-o măsură mai
mică uzurii morale;
d) angajează capital pe termen scurt, amortizarea făcându-se rapid.
9. Deciziile privind angajarea unor lucrări de investiţii se fundamentează pe:
a) elaborarea unor studii de fezabilitate;
b) efectuarea unui audit intern;
c) efectuarea unui audit extern;
d) obţinerea certificatului de urbanism.
10. Nu constituie problemele care trebuie soluţionate în vederea realizării unui pro-
iect de investiţii:
a) determinarea valorii investiţiei;
b) identificarea surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare;
c) evaluarea cheltuielilor de exploatare şi calculul eficienţei;
d) obţinerea autorizaţiei de construcţie.
11. Constituie indicatori de eficienţă specifici investiţiilor în turism:
a) investiţia specifică (raport între valoarea investiţiei şi capacitatea obiectivu-
lui – în unităţi fizice);
b) termenul de recuperare (raport între investiţia totală şi profitul anual);
c) randamentul economic al investiţiei (raport între profitul net după recupera-
rea investiţiei şi investiţia iniţială);
d) toţi cei de mai sus.
12. Nu fac parte din sursele de finanţare a investiţiilor în turism:
a) aportul propriu;
b) creditul;

159
Maria Oroian, Marinela Ghereş

c) leasingul;
d) valoarea imobilizărilor de fonduri.
13. Baza tehnico-materială a turismului se caracterizează prin următoarele:
a) corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice;
b) adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice;
c) raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea
atracţiei tusristice a resurselor naturale;
d) toate acestea.
14. Nu includem în baza tehnico-materială generală a turismului:
a) căile de comunicaţie şi mijloacele de transport în comun, urban şi interur-
ban;
b) reţeaua de telecomunicaţii;
c) unităţile comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamentele tehni-
co-edilitare etc.
d) unităţile de cazare.

160
Economia şi managementul turismului

Comentaţi următorul text:


Wellness de Romania. Turismul balnear pariaza pe toamna
07 septembrie 2012
Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania (OPTBR) anunta o oferta de
toamna pentru a valorifica unitatile de cazare in acest anotimp, dupa ce vara a apartinut
excursiilor in strainatate sau pe litoral.
Programele de refacere si intretinere a sanatatii, valabile in acest sezon sunt “O
saptamana de refacere in statiunile balneare” (cu doua variante, "Decada balneara" si "Hai
la bai") si "Wellness balnear". Ele sunt valabile pentru perioada 16 septembrie – 10 de-
cembrie 2012.
Pachetele cuprind servicii de cazare, masa si tratament in hoteluri de 2, 3 si 4 stele, iar
doritorii pot multiplica numarul programelor, dupa dorinta sau necesitate.
Programul "O saptamana de refacere", in varianta cu mic dejun, care include sase
nopti de cazare, doua proceduri de tratament pe zi si o consultatie medicala la sosire, pe
baza recomandarii medicale, la un tarif pentru o persoana in camera dubla de 330 de lei
intr-un un hotel de doua stele si 360 de lei pentru trei stele. Aceeasi varianta, dar pe durata
de sejur, cu doua mese pe zi, costa 470 de lei la doua stele si 540 de lei la trei stele.
Pentru cei care aleg programul "Decada balneara", pachetul curprinde zece zile in
statiune, noua nopti de cazare intr-o pensiune completa pe durata sejurului si tratament
minim sapte zile, cu cate doua proceduri pe zi, plus o consultatie medicala la inceputul se-
jurului. Preturile la un hotel de doua stele sunt de 710 lei de persoana, iar la o unitate de
trei stele cresc la 830 de lei de persoana.
Varianta "Hai la bai!" presupune sase nopti de cazare cu pensiune completa, cu doua
proceduri pe zi (minim cinci zile de tratament) si o consultatie medicala. Pentru
achizitionarea acestui pachet este necesara recomandarea medicului si o copie dupa talo-
nul de pensie sau adeverinta de plata la zi a asigurarilor sociale. Pentru optiunea unui hotel
de doua stele, pretul pachetului este de 625 de lei de persoana, iar la trei stele costul se ri-
dica la 750 de lei.
Programul "Wellnes balnear" include patru zile, trei nopti de cazare, dintre care doua
zile de demi-pensiune, o masa festiva, acces la piscine, sauna, sala de sport, doua proce-
duri de tip wellness, un masaj sau o sedinta de intretinere cosmetica. Pentru hotel de trei
stele pachetul costa 625 lei de persoana, iar pentru unul de patru stele clientul trebuie sa
plateasca 650 de lei.
Tarifele prezentate includ si comisionul pentru agentiile vanzatoare. Pentru a beneficia
de serviciile de tratament este necesara o recomandare de la medicul de familie sau de la
un medic specialist si dovada platii asigurarilor de sanatate sau copie a talonului de pensie.
Ofertele se pot procura de la orice agentie de turism din tara sau direct de la prestator.
Pentru aceste pachete OPTBR colaboreaza cu Asociatia Nationala a Agentiilor de
Turism (ANAT) si cu alte asociatii din turism. La program participa aproape 40 de
hoteluri din statiunile Amara, Baile Felix, Baile Herculane, Baile Olanesti, Baile
Tusnad, Buzias, Calimanesti-Caciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa,
Sangeorz-Bai, Saturn, Stana de Vale, Eforie Nord, Lacul Sarat, Slanic Moldova,
Moneasa, Turda si Vatra Dornei.
(http://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/wellness-de-romania-turismul-balnear-paria
za-pe-toamna-80566/)

161
Maria Oroian, Marinela Ghereş

E. Rebus112

1.
3.
1.

2.
2.
3.

4. 5.
4.

5.

Orizontal
1. Una din sursele de finanţare din turism.
2. Fac parte din unităţile hoteliere propriu-zise si cele asimilate lor (pl. neart.).
3. Acest capital este format din bunuri de lungă durată care se folosesc ca instrumente în mai
multe etape de producţie, se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare
(de regulă îşi păstrează forma iniţială în timp ce valoarea lor se reduce) şi sunt, în mare mă-
sură, specializate în îndeplinirea unor operaţii.
4. Se consumă integral în cadrul unui singur ciclu de producţie şi trebuie înlocuit cu fiecare ci-
clu economic.
5. Fac parte din unităţile complementare sau de cazare extrahotelieră.

Vertical
1. Fac parte din unităţile complementare sau de cazare extrahotelieră.
2. Judeţul care deţine locul principal la numarul locurilor de cazare.
3. Fac parte din unităţile hoteliere propriu-zise si cele asimilate lor (pl. neart.).
4. Judeţul care deţine ultimul loc la numarul locurilor de cazare.
5. Sursă de finanţare în turism.

112
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/results.aspx?qu=hotel&ex=1#ai:MC900297289|

162
Economia şi managementul turismului

Capitolul 8
RESURSELE UMANE ÎN TURISM

A. Obiective urmărite
 evidenţierea celor mai importante particularităţi ale muncii în turism;
 cunoaşterea evoluţiei şi structurii populaţiei ocupate în turism;
 reliefarea importanţei productivităţii muncii şi cunoaşterea indicatorilor de
măsurare a acesteia;
 cunoaşterea modalităţilor de cointeresare a personalului.

B. Rezumatul capitolului
Turismului – considerat un sector intensiv în muncă – are o serie de consecinţe
asupra utilizării resurselor umane, în sensul creării de noi locuri de muncă, deter-
minării unui nivel relativ ridicat de instruire şi a unei anumite structuri profesionale
şi pe funcţii.
Specificul activităţii turistice, complexitatea sa, dată de multitudinea şi varieta-
tea componentelor, îşi pun amprenta asupra necesarului de personal şi structurii
acestuia, asupra exigenţelor privind pregătirea şi selecţia, asupra eficienţei utilizării
forţei de muncă.
Calitatea resurselor umane din turism determină calitatea serviciilor care deter-
mină atractivitatea ofertei, sporirea cererii şi în final nivelul încasărilor şi profitului
unităţilor de turism. Turismul imprimă muncii prestate în acest sector o serie de ca-
racteristici, printre care se pot consemna: consum mare de muncă vie comparativ cu
alte ramuri cu activitate similară, răspundere materială şi morală superioară, nivel
ridicat şi complex de pregătire, relaţii directe lucrător-client, sezonalitate accentuată
şi fluctuaţie mare a personalului, utilizarea modelului muncii cu timp parţial, femini-
zarea forţei de muncă, mobilitatea ridicată, angajarea întregului timp de muncă al
unei zile, etc. Pentru o creştere a eficienţei politicilor de selecţie şi recrutare, a orga-
nizare pregătirii profesionale aceste particularităţi trebuie cunoscute.
Dezvoltarea turismului a fost însoţită de o dinamică susţinută a personalului
ocupat în această ramură, la nivel mondial industria turistică depăşind cu mult in-
dustria automobilelor, industria chimică sau industria minieră din punct de vedere
al populaţiei ocupate. Faţă de evoluţia globală, situaţia diferă mult de la o ţară la
alta, România situându-se din acest punct de vedere în categoria ţărilor a căror po-

163
Maria Oroian, Marinela Ghereş

pulaţie ocupată în turism nu depăşeşte 2% din populaţia ocupată totală. Pentru a


caracteriza structural forţa de muncă din turism vom folosi ca şi criterii sectorul în
care lucreaz, rolul sau importanţa funcţiei, pregătirea profesională, structura pe se-
xe şi pe vârste.
Productivitatea muncii în domeniul turismului ia valori mai mici decât în alte
ramuri ale economiei (însă peste media pe economie), datorită consumului mare de
muncă vie şi posibilităţilor reduse de introducere a progresului tehnic.
Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea activităţii şi îmbunătăţirea calităţii
prestaţiilor, în conexiune cu economisirea muncii sociale şi creşterea productivită-
ţii, presupune crearea unui sistem adecvat de cointeresare a lucrătorilor, de remune-
rare a lor.

C. Conţinut
Motto: Plăcerea cu care îţi faci meseria
se reflectă în munca ta, rezultatul fiind un
lucru bine făcut.
(Aristotel - filosof grec – 384-322 î.H.)

Resursele umane în turism au un rol dinamizator, pot fi considerate forţe mo-


trice care pun în mişcare toţi ceilalţi factori de producţie, contribuind decisiv la
stimularea cererii, formularea deciziei de cumparare, formarea şi mentinerea inte-
resului pentru un anumit produs turistic sau destinatie de vacanţă, unitate hotelieră
sau de alimentaţie, mijloc de transport sau formă de agrement etc. şi, respectiv, în
determinarea revenirii turistului.
În ansamblul lor, particularităţile muncii în turism sunt cele care influenţează
nemijlocit numarul şi dinamica lucrătorilor, structura acestora, nivelul productivită-
ţii muncii, sistemele de cointeresare şi, corespunzator, politicile de selectie şi recru-
tare, organizare a pregătirii profesionale.

8.1. Particularităţile muncii în turism

Relaţia dintre turism şi capitalul uman este complexă, de intercondiţionare, fi-


ecare dintre cele două elemente având deopotrivă rolul de cauză şi efect. Ca urma-
re, politicile în domeniul resurselor umane vor trebui să aibă la bază cunoaşterea
trăsăturilor distinctive ale muncii în turism, evaluarea intensităţii şi modului parti-
cular de acţiune a forţei de muncă asupra producţiei turistice şi rezultatelor activită-
ţii113.

113
Rodica Minciu, op.cit., p. 201

164
Economia şi managementul turismului

Turismul imprimă muncii prestate în acest sector o serie de caracteristici, cele


mai importante fiind prezentate în continuare114:
• consum mare de muncă vie comparativ cu alte ramuri cu activitate similară
Turismul face parte din sectorul terţiar, iar aici introducerea progresului tehnic
nu este recomandată în toate cazurile. Înlocuirea omului cu maşina nu este o soluţie
fericită pentru serviciile de cazare, recepţie, alimentaţie, servire. Necesarul de
muncă pe unitatea de produs este unul din cele mai ridicate în turism, presupunând
un număr mai mare de lucrători şi, ca atare, o productivitate a muncii mai redusă.
• răspundere materială şi morală superioară
Aceasta decurge din implicarea nemijlocită a unei părţi importante a lucrători-
lor din turism în procesul servirii consumatorilor. Răspunderea materială este de-
terminată de valorile materiale pe care le au în grijă şi le gestionează. Munca lucră-
torilor presupune alături de realizarea unor elemente de ordin cantitativ – volum de
servicii prestate, de mărfuri comercializate, număr de turişti serviţi şi îndeplinirea
unor cerinţe de ordin calitativ, precum cele legate de nivelul servirii sau gradul de
satisfacere a nevoilor consumatorilor.
Dezvoltarea turismului şi sporirea exigenţelor consumatorilor antrenează o
creştere a răspunderii materiale şi morale a personalului. Astfel, în procesul de se-
lecţie va trebui să se ţină seama atât de pregătirea profesională, cât şi de calităţile
morale ale lucrătorilor în tot ceea ce priveşte corectitudinea, răbdarea, capacitatea
de a descifra trăsăturile de caracter ale turistului şi de a anticipa nevoile acestuia.
• nivel ridicat şi complex de pregătire
Munca în turism reclamă pe lângă cunoştinţe de ordin tehnic şi un nivel gene-
ral de instruire şi cultură ridicat, apropiat de cel al turiştilor. Lucrătorul în turim
trebuie să aibă abilităţi de comunicare şi o mare flexibilitate. Însuşirile fizice şi ţi-
nuta sunt obligatorii. Aceste cerinţe îşi vor pune amprenta asupra criteriilor de se-
lecţie a personalului şi direcţiilor de orientare a procesului de pregătire profesiona-
lă, precum şi asupra necesităţii desfăşurării acestuia cu caracter permanent.
• relaţii directe lucrători-client
Contactul se realizează printr-o participare – într-o proporţie mai mare sau mai
mică - a turistului la realizarea serviciului propriu-zis. Lucrătorul în turism trebuie să
se adapteze continuu la cerinţele şi personalitatea fiecărui client, or aceasta presupu-
ne însuşirea unui sistem adecvat de comunicare ce implică pregătire profesională, de
specialitate corespunzătoare.
• sezonalitate accentuată şi fluctuaţie mare a personalului comparativ cu al-
te sectoare de activitate, datorită concentrării sezoniere a circulaţiei turistice şi
funcţionării temporare a unei importante părţi a bazei tehnico-materiale.
• utilizarea modelului muncii cu timp parţial

114
Ibidem, p. 202-205

165
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Este vorba de angajări în week-end, cu prileju diverselor evenimente sau săr-


bători sau pentru anumite activităţi (ghizi, instructori sportivi, personal ajutător la
partidele de vânătoare, etc.)
• feminizarea forţei de muncă, mobilitatea ridicată, angajarea întregului
timp de muncă al unei zile, etc.
Aceste particularităţi trebuie cunoscute de către toţi cei care operează în indus-
tria turistică, în special de angajatori, deoarece fără o selecţie riguroasă a persona-
lului angajat, fără o cunoaştere a numărului şi dinamicii lucrătorilor, a structurii
acestora, a nivelului productivităţii muncii în bransă, a sistemelelor de cointeresare,
eficienţa politicilor de selecţie şi recrutare, de organizare a pregătirii profesionale
va avea de suferit.

8.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism

Dezvoltarea turismului a fost însoţită de o dinamică susţinută a personalului


ocupat în această ramură. Mai accentuată decât în alte compartimente ale economi-
ei, creşterea numărului lucrătorilor reflectă, pe de o parte, tendinţele din evoluţia
fenomenului turistic şi, pe de altă parte, caracteristicile muncii în acest sector115.
La nivel mondial116 în anul 2011, în industria turistică au fost angajate 98 mi-
lioane persoane, ceea ce înseamnă:
• de 6 ori mai mult decât în industria automobilelor,
• de 5 ori mai mult decât în industria chimică,
• de 4 ori mai mult decât în industria minieră,
• de 2 ori mai mult decât în industria comunicaţiilor,
• de 0,3 ori mai mult decât în industria serviciilor financiare.
Cu o pondere de 8,7% (respectiv 255 milioane locuri de muncă) din totalul
populaţiei ocupate la nivel mondial în anul 2011, turismul este unul din cele mai
mari sectoare creatoare de locuri de muncă. În Europa, spre exemplu, numărul ce-
lor care lucrează în turism a ajuns la 10 milioane în 2011, depăşind de trei ori nu-
mărul celor din industria automobilelor, iar în Asia, numărul celor din turism este
de 7 ori mai mare decât în induatria automobilelor şi de 5 ori mai mare decât în
industria chimică117.
Pentru perioada 2012-2022 se prognozează o creştere cu 1,9% a populaţiei
ocupate în turism, mai mare decât creşterea medie mondială (1,2%) pentru aceeaşi
perioadă.

115
Idem, p.205
116
WTTC, Benchmarking Travel and Tourism, Global Summary, 2012, p. 15
117
Ibidem, p. 16-17

166
Economia şi managementul turismului

Faţă de evoluţia globală, situaţia diferă sensibil de la o ţară la alta. Astfel, ţările
situate în top în privinţa circulaţiei turistice – precum Franţa, Spania, SUA – se ca-
racterizează şi printr-o bună dotare cu personal, cu ponderi importante ale acestuia în
totalul forţei de muncă (peste 10%), în al doilea eşantion se situează ţări lansate rela-
tiv recent în circulaţia turistică (Turcia, Mexic, Canada), ţări emiţătoare ca Marea
Britanie, Germania, cu o dinamică deosebită a angajărilor în domeniu. Un grup dis-
tinct îl formează ţările cu tradiţie în turism şi unde ponderea lucrătorilor în turism,
relativ ridicată, se menţine constantă (Elveţia, Austria, Belgia, Luxemburg). O ultimă
grupă o formează ţările cu un număr modest de lucrători în turism (1-2% în totalul
populaţiei ocupată), în această categorie intrând şi ţara noastră (vezi tabelul 8.1.).

Tabelul 8.1.
Evoluţia populaţiei ocupată în turism în perioada 2002-2010

Indicatori 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Populaţia ocupată 95 105 133 133 134 156 162 125 133
(PO) în hoteluri şi
restaurante (mii)
PO în economie 8329 8306 8238 8390 8469 8726 8747 8411 8371
(mii)
Ponderea PO în 1,14 1,26 1,61 1,58 1,58 1,78 1,85 1,48 1,58
turism în total PO
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 103
Cercetători străini apreciază diversitatea angajaţilor din acest sector apreciind
că în unele zone geografice, turismul şi ospitalitatea oferă un mediu atractiv, un
statut înalt, condiţii competitive şi salarii bune, care au o cerere mare pe piaţa mun-
cii, însă la polul opus se află, deasemenea, personalul necalificat, fiindu-i caracte-
ristice condiţii slabe, salarii mici, fiind recrutat din grupri dezavantajate social,
neavând abilităţile şi profesionalismul cerute acestui sector de activitate118.
În caracterizarea forţei de muncă, alături de aspectele cantitative, ne
interersează şi mutaţiile structurale. Cea mai frecvent întâlnită modalitate de grupa-
re a lucrătorilor o reprezintă funcţia îndeplinită.
Astfel, din punct de vedere al sectorului în care lucrează avem personal ocu-
pat în119:
• hotelărie, reprezentând, la scară globală, 40-50% din total
• alimentaţie, cu 30-40%
• agenţii de voiaj (şi touroperatori), circa 5%
• administraţia (naţională şi locală) a turismului, 1-2%
• alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport, activităţi spor-
tive şi culturale etc.), cu 3-4%.

118
Baum, T. (1995) Managing Human Resources in the European Hospitality and Tourism Industry –
A Strategic Approach. Chapman and Hall, London., p. 151
119
Rodica Minciu, op.cit., p. 207

167
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Din punct de vedre al rolului sau importanţei funcţiei, lucrătorii din turism în-
deplinesc:
• funcţii directe (proprii domeniului) – în hotelărie, alimentaţie, agenţii
de voiaj, transport – aproximstiv 90% din totalul angajaţilor
• funcţii indirecte – în sectoarele cultural-sportive, recreative şi de diver-
tisment – aproximativ 10% din personal.
Din punct de vedere al pregătirii profesionale:
• cadre de conducere cu studii superioare – 10%
• tehnicieni cu studii medii şi superioare de specialitate – 8%
• personal de bază având calificare de specialitate (medie şi submedie) –
42%
• personal de bază fără calificare – 40%
Din punct de vederea a dinamicii forţei de muncă, în perioada 2000-2007, rata
medie de creştere a forţei de muncă din hoteluri şi restaurante în ţările OECD a fost
de 2,2%, cu 0,6% mai mare decât media sectorului terţiar120.
Structura pe sexe a forţei de muncă evidenţiază tendinţa de feminizare a per-
sonalului, orientare comună celor mai multe ramuri ale terţiarului. Aceasta se dato-
rează specificităţii muncii din acest domeniu, aptitudini precum răbdarea, înţelege-
rea, tactul, buna dispoziţie, sensibilitatea fiind mai apropiate femeilor.
Structura pe vârste a personalului din turism ne evidenţiază faptul că forţa de
muncă în turism este relativ tânără, circa 45% din totalul angajaţilor având mai pu-
ţin de 35 de ani. În Romania situaţia este la fel (vezi tabelul 8.2.). În perioada ur-
mătoare lucrurile nu se vor schimba prea mult în ceea ce priveşte structura pe vâr-
ste a populaţiei ocupate, însă ar fi de dorit ca tinerii să se înscrie la programele de
formare profesională continuă, derulate prin intermediul multor proiecte POSDRU,
cursuri gratuite în cele mai multe cazuri, şi care le pot oferi o calificare acestora şi
posibilitatea obţinerii unui salariu mai bun.

Tabelul 8.2.
Structura pe grupe de vârstă a lucrătorilor din “hoteluri şi restaurante”
în România
Grupa 15-24 ani 25-34 ani 35-49 ani 50-64 ani 65 de ani şi peste
de vârstă
Anii 2003 2010 2003 2010 2003 2010 2003 2010 2003 2010
Pondere 13,4 15,0 35,0 34,2 40,0 26,8 11,5 17,4 0,1 0,2
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 94

120
OECD (2010), Tourism Trend and Policies, p. 42

168
Economia şi managementul turismului

Structura lucrătorilor în funcţie de statutul profesional evidenţiază că peste


90% din angajaţi au statutul de salariaţi, 7,3% patroani şi aproape 3% lucrători pe
cont propriu121.
Şi pe viitor se preconizează o creştere a numărului şi ponderii lucrătorilor din
turism, paralel cu o diversificare a profesiunilor, ca rezultat al adaptării la evoluţiile
cererii.

8.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism

Productivitatea muncii constituie şi pentru domeniul turismului unul din prin-


cipalii indicatori ai calităţii activităţii, respectiv ai eficacităţii utilizării resurselor
umane122.
Productivitatea muncii poate fi definită prin cantitatea de bunuri şi servicii
produse în unitatea de timp. Modalitatea cea mai potrivită de caracterizare a pro-
ductivităţii muncii în domeniul turismului o reprezintă exprimarea valorică: înca-
sări, procent din PIB, valoarea adăugată pe lucrători şi/sau unitate de timp.
Productivitatea muncii în exprimarea valorică nu oglindeşte în totalitate efectul
economic şi, mai ales, cel social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesară utiliza-
rea combinată a indicatorilor valorici şi fizici pentru a se obţine o imagine comple-
tă a modului în care este utilizată forţa de muncă şi eficienţa ei.
Indicatorii productivităţii muncii se calculează atât la nivel macroeconomic,
pentru ansamblul activităţii turistice, cât şi pe diverse componente (hotelărie, ali-
mentaţie, etc.) sau structuri (sisteme organizatorice, verigi ale aparatului turistic,
categorii de personal) în funcţie de obiectivele urmărite.
Productivitatea muncii în domeniul turismului ia valori mai mici decât în alte
ramuri ale economiei (însă peste media pe economie), datorită consumului mare de
muncă vie şi posibilităţilor reduse de introducere a progresului tehnic.

Tabelul 8.3.
Productivitatea muncii pe o persoană ocupată în România
lei/persoană
Anii 2005 2006 2007 2008
Total economie 27541,5 32609,5 39334,1 48958,0
Hoteluri si restaurante 41381,3 55689,7 61168,2 64030,1
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 336

121
Idem, p. 209
122
Idem

169
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Productivitatea muncii în turism este influenţată de o serie de factori direcţi şi


indirecţi. Din categoria factorilor direcţi fac parte123:
) nivelul de pregătire al lucrătorilor
Este evident că un nivel înalt de pregătire permite exercitarea în bune condiţii
a funcţiilor şi obţinerea unor performanţe superioare, aşa după cum o pregătire ne-
corespunzătoare a angajaţilor va duce la scăderea productivităţii muncii, a satisfac-
ţiei lucrătorului, angajatorului dar şi a clientului.
) organizarea muncii, adică necesitatea organizării ştiinţifice a muncii în
scopul reducerii consumului de muncă şi fluidizării activităţii, ca urmare a consu-
mului mare de muncă vie şi a complexităţii proceselor economice proprii turismu-
lui.
) gradul de înzestrare tehnică
Cu siguranţă o înzestrare tehnică superioară cu aparatură de înaltă performanţă
va permite obţinerea de rezultate mai bune sub aspect cantitativ, concomitent cu o
servire mai rapidă şi de calitate a clienţilor.
În categoria factorilor indirecţi se includ:
) nivelul preţurilor şi al tarifelor şi modificarea acestora în timp
De regulă, creşterea preţurilor şi tarifelor duce la sporirea volumului încasări-
lor şi, implicit la o creştere a productivităţii muncii. Însă aceasta are loc doar dacă
creşterea de preţ s-a datorat îmbunătăţirii calităţii, a valorii serviciului, şi nu ca ur-
mare a creşterii inflaţiei. Ca o particularitate, în turism, unităţile de categorie super-
ioară, cu profil mai complex, vor avea o productivitate a muncii mai ridicată, deşi
consumul de muncă vie al lucrătorilor poate să fie acelaşi cu cel al angajaţilor din
unităţile mai simple.
) sezonalitatea activităţii turistice
Pentru zonele puternic afectate de sezonalitate (litoral, zona montană) produc-
tivitate muncii per ansamblu va fi mai mică faţă de celelalte zone şi va înregistra
oscilaţii mai mari de la un sezon la altul.
) structura turiştilor
Distribuţia turiştilor, spre exemplu, pe cele două forme de turism – intern şi in-
ternaţional – presupune practicarea de tarife diferenţiate.
Precizăm faptul că acţiunea factorilor indirecţi nu este nemijlocit legată de cantita-
tea şi calitatea muncii cheltuite, ci se exercită asupra condiţiilor în care se desfăşoară
activitatea turistică. Ei se manifestă aleator, iar influenţa lor poate atinge uneori intensi-
tatea factorilor direcţi.
În categoria factorilor determinanţi ai productivităţii muncii în turism mai pu-
tem include: amplasarea unităţilor faţă de principalele orientări ale fluxurilor de
călători, forţa de atracţie a diferitelor zone, renumele destinaţiilor de vacanţă în
rândul turiştilor, cu efecte asupra cererii şi activităţii depuse.

123
Idem, p. 212-213

170
Economia şi managementul turismului

8.4. Cointeresarea personalului

Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea activităţii şi îmbunătăţirea calităţii


prestaţiilor, în conexiune cu economisirea muncii sociale şi creşterea productivită-
ţii, presupune crearea unui sistem adecvat de cointeresare a lucrătorilor, de remune-
rare a lor.
Pentru un angajat, remunerarea înseamnă în primul rând o sursă de venit care
îi asigură existenţa, dar care îi oferă şi siguranţă, independenţă, un anumit statut
social (el va urmări un nivel ridicat al veniturilor şi o creştere periodică a acestora)
Pentru firmă, remuneraţia reprezintă un cost, o cheltuială – adesea cea mai im-
portantă – care va afecta rezultatele financiare; apoi este privită şi ca o pârghie de
dezvoltare, de atragere şi fidelizare a lucrătorilor.
Sistemul de remunerare trebuie să asigure – sub aspect economic, material – o
răsplată a muncii depuse de fiecare lucrător, o recompensă pentru performanţele
individuale şi colective; totodată trebuie să se ţină seama de realizarea obiectivelor
generale ale organizaţiei, ramurii sau domeniului de activitate.
Remuneraţia îmbracă forma salariului, la care se adaugă diverse premii şi bo-
nusuri în funcţie de rezultatele individuale sau ale grupului, precum şi alte avantaje
(participarea la capital şi la profit) şi facilităţi (locuinţă, maşină, împrumuturi în
condiţii avantajoase, ajutoare diverse)124.
În stabilirea formelor de remunerare şi, mai ales, a nivelului recompenselor es-
te necesară respectarea unor principii, concentrate pe două direcţii: echitatea şi per-
formanţa.
În privinţa echităţii trebuie urmărită cea internă, ce vizează realizarea unui
echilibru între nivelul recompenselor pentru locurile de muncă având cerinţe şi res-
ponsabilităţi apropiate, cât şi cea externă, rezultată din comparaţia cu oferta altor
organizaţii similare sau chiar altor domenii de activitate. Raportat la acest ultim
aspect, nivelul salariului în “hoteluri şi restaurante” se situează, în ţara noastră,
printre cele mai reduse, fapt ce nu răspunde importanţei turismului în economie şi
nu încurajează dezvoltarea acestuia. Conform tabelului următor, nivelul salariului
în turism este sub media pe economie, şi mai mic decât în agricultură, industrie,
construcţii sau comerţ.

124
Idem., p. 215

171
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Tabelul 8.4.
Câştigul salarial mediu lunar net pe activităţi ale economiei naţionale
în 2010 faţă de 2008
Ramura de activitate Lei/ Raportul faţă de salariul
persoană mediu pe economie
2008 2010 2008 2010
Total economie 1309 1391 1,0 1,0
Agricultură 930 1024 0,71 0,73
Industrie 1193 1388 0,91 0,99
Construcţii 1156 1125 0,88 0,80
Comerţ 1040 1166 0,79 0,83
Hoteluri şi restaurante 773 786 0,59 0,56
Transporturi 1576 1557 1,21 1,11
Intermedieri financiare 3208 3200 2,45 2,30
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 148

Respectarea principiului echităţii în complexitatea sa are menirea de a atrage şi


fideliza personalul, de a asigura satisfacţia materială şi psihosocială a acestuia.
Legat de performanţă, trebuie avute în vedere realizările personale şi de grup –
respectiv, asigurarea unui echilibru între contribuţia angajaţilor şi retribuţia lor –
precum şi rezultatele economice (profit, productivitate) sau îndeplinrea altor obiec-
tive legate de poziţia pe piaţă, prestigiul, echilibrul cultural.
La nivel macroeconomic se vorbeşte de o adevărată „regulă de aur”, respecta-
rea ei ducând la creşterea eficienţei activităţii economice. Astfel, creşterea produc-
tivităţii muncii trebuie să o depăşească pe cea a creşterii salariului mediu.
În practica turistică, întâlnim o gamă largă de forme de recompensare a perso-
nalului, adaptate specificului fiecărui compartiment (hotel, agenţie, transport) şi
domeniului, concepute astfel încât să stimuleze dezvoltarea activităţii şi creşterea
randamentului muncii cheltuite, concomitent cu satisfacţia materială şi morală a
lucrătorului125.

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Care sunt particularităţile muncii în turism?


2. Care sunt criteriile după care apreciem structura personalului ocupat în turism?
3. Definiţi productivitatea muncii.
4. Care sunt factorii care influenţează productivitatea muncii în turism?
5. Care sunt principiile care trebuie respectate în stabilirea formelor de remunerare?

125
Idem, p.216

172
Economia şi managementul turismului

***

1. Din structura pe sexe a forţei de muncă în turism se observă o majoritate:


a) feminină;
b) masculină;
c) pondere egală;
d) nu există o structură pe sexe a forţei de muncă în turism.
2. În stabilirea formelor de remunerare este necesară respectarea unor principii,
concentrate pe două direcţi majore:
a) mărimea firmei şi studiile angajaţilor;
b) echitatea şi studiile angajaţilor;
c) performanţa şi mărimea firmei;
d) performanţa şi echitatea.
3. În ceea ce priveşte structura pe vârstă, forţa de muncă în turism este relativ:
a) tânără, aproximativ 30% din totalul angajaţilor având sub 35 de ani;
b) tânără, aproximativ 50% din totalul angajaţilor având sub 30 de ani;
c) îmbătrânită, aproximativ 50% din totalul angajaţilor având peste 50 de ani;
d) tânără, aproximativ 60% din totalul angajaţilor având sub 35 de ani.
4. În categoria factorilor direcţi care influenţează productivitatea muncii se includ:
a) gradul de înzestrare tehnică şi sezonaltatea;
b) nivelul de pregătire a lucrătorilor, gradul de înzestrare tehnică şi organiza-
rea muncii;
c) sezonalitatea, nivelul preţurilor şi al tarifelor;
d) gradul de înzestrare tehnică, structura turiştilor.
5. În categoria factorilor indirecţi care influenţează productivitatea muncii se in-
clud:
a) nivelul de pregătire a lucrătorilor, gradul de înzestrare tehnică;
b) sezonalitatea, nivelul preţurilor şi tarifelor, structura turiştilor;
c) gradul de înzestrare tehnică, structura turiştilor;
d) nivelul de pregătire a lucrătorilor, structura turiştilor.
6. Nu constituie caracteristică a muncii prestată în sectorul turismului:
a) consuma mare de muncă vie;
b) sezonalitatea accentuată şi fluctuaţie mare a personalului;
c) utilizarea modelului muncii cu timp parţial;
d) utilizarea modelului muncii cu timp integral.
7. „Regula de aur” în macroeconomie înseamnă:
a) creşterea productivităţii muncii să o depăşească pe cea a creşterii salariu-
lui mediu;
b) creşterea productivităţii muncii să fie egală cu cea a creşterii salariului mediu;

173
Maria Oroian, Marinela Ghereş

c) creşterea productivităţii muncii să fie mai mică decât cea a creşterii salariu-
lui mediu;
d) productivitatea muncii să fie egală cu salariul mediu.
8. Pentru angajat, remunerarea nu înseamnă:
a) un venit;
b) un cost;
c) o recompensă a muncii depuse;
d) o recompensă a timpului cheltuit.
9. Pentru firmă remuneraţia reprezintă:
a) un venit;
b) un cost;
c) o recompensă a muncii depuse;
d) o recompensă a timpului cheltuit.

174
Economia şi managementul turismului

Comentaţi următorul text:

”Impactul tehnologiilor informatice de comunicare (TIC) în turism

Se pune sub semnul întrebării problema impactului dezvoltării tehnologice


asupra tuturor aspectelor muncii şi vieţii în ţările dezvoltate, ca şi în cele în curs
de dezvoltare. (...)
Evaluările făcute evidenţiază importanţa schimbărilor la locul de muncă legate
de o serie de aspecte, inclusiv percepţiile asupra timpului şi a intensităţii muncii, a
fragmentării organizaţionale, a fexibilităţii care să permită echilibrarea raportului
muncă-viaţă, a polarizării competenţelor şi a scăderii cererii pentru lucrătorii mai
puţin calificaţi, a diferenţelor de remunerare legate de utilizarea / neutilizarea TIC
la locul de muncă, a externalizării muncii, a TIC şi a locului de muncă, a TIC şi a
gestionării cunoştinţelor, a substituirii tehnologiei între o gamă mult mai largă de
preocupări.
Aceste modificări în adoptarea mai largă la locul de muncă şi utilizarea tehno-
logiei în cadrul societăţii şi, în multe alte privinţe, se hranesc cu familiarizarea şi
aşteptările tehnologice, care provin din viaţa de zi cu zi. O evaluare cuprinzătoare
a impactului TIC şi a tehnologiei avansate la locul de muncă, în viaţa profesională
în turism şi în afara ei are potentialul de a fi un subiect de analiză separată, cu toa-
te drepturile. (...)
Ceea ce este adevărat, în ceea ce priveşte TIC într-un sens general, este la fel
de valabil ca o evaluare a schimbărilor în cadrul serviciilor şi turismului şi, în
special, în contextul muncii şi ocuparea forţei de muncă şi schimbarea rolului pe
care oamenii îl joacă ca urmare a unor astfel de schimbări. Acesta nu este o sub-
apreciere pentru a argumenta faptul că TIC şi marile schimbări tehnologice au re-
voluţionat aspecte ale operaţiunilor de turism (în special în distribuţie), lăsând al-
tele practic neatinse (prepararea şi servirea alimentelor şi alte operaţiuni mici)”.

(Tom Baum, Human resources in tourism: Still waiting for change, Tourism Management
28 (2007) 1383–1399)

175
Maria Oroian, Marinela Ghereş

E. Rebus126

4.

1. 2. 3. 1.
5.
2.

3.

4.

5.

Orizontal

1. Activitate specific umană îndreptată spre un anumit scop.


2. Factor indirect ce influenţează productivitatea muncii în turism.
3. Alt factor indirect de influenţă a productivităţii muncii în turism (pl.).
4. Unul din principiile folosite în stabilirea formelor de remunerare.
5. În turism ponderea popopulaţiei.................. este mai mare.

Vertical

1. Plată a muncii.
2. În industria turistică angajaţii pot să le primească ca adosuri la salariu.
3. Organizarea muncii este un ................direct de influenţă a productivităţii muncii.
4. Capacitatea sau însuşirea de a fi productiv.
5. Cele mai importante resurse in cadrul unei organizaţii.

126
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900055222|

176
Economia şi managementul turismului

Capitolul 9
SERVICIILE TURISTICE

A. Obiective urmărite
 cunoaşterea conţinutului şi caracteristicilor serviciilor turistice
 cunoaşterea tipologiei serviciilor turistice
 caracterizarea serviciilor turistice de bază
 caracterizarea serviciilor turistice suplimentare

B. Rezumatul capitolului
Ca parte integrantă a sectorului serviciilor, turismul are o serie de trăsături co-
mune cu celelalte ramuri ale acestuia, dar se şi individualizează prin specificitatea
şi complexitatea conţinutului său, prin formele de concretizare şi tendinţele de evo-
luţie. Având ca obiect satisfacerea nevoilor persoanelor apărute cu ocazia şi pe du-
rata călătoriilor, turismul poate fi privit, în conţinutul său, şi ca o succesiune de
servicii (prestaţii), cum sunt cele de organizare a voiajului, de transport, de odihnă
şi alimentaţie, de recreere etc. Prin natura lor, serviciile turistice trebuie să creeze
condiţii pentru refacerea capacităţii fizice a organismului, simultan cu petrecerea
plăcută şi instructivă a timpului liber.
Produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependenţelor
dintre atractivitatea unei zone (resurse) şi facilităţile (serviciile) oferite cumpărăto-
rului; resursele vor lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor
de servicii specifice (găzduire, alimentaţie, transport, agrement). Se desprinde de
aici importanţa deosebită a serviciilor, faptul că în crearea (producerea) şi mai ales,
în individualizarea produselor turistice accentul cade pe servicii. Experienţa mon-
dială a demonstrat că existenţa unui patrimoniu turistic valoros nu înseamnă auto-
mat şi un turism dezvoltat, că resurse de excepţie pot rămâne în afara circuitului
economic, în absenţa serviciilor care să le pună în valoare, să le facă accesibile tu-
riştilor.
Serviciile au o serie de trăsături-caracteristici cum ar fi: caracterul imaterial al
prestaţiei, nestocabilitatea, simultaneitatea producţiei şi consumului lor, inseparabi-
litatea faţă de persoana prestatorului, intangibilitatea, personalizarea-
particularizarea lor la nivelul grupului sau individului, dinamică înaltă, fluctuaţie
sezonieră, complexitate, substitubilitate, eterogenitate etc.

177
Maria Oroian, Marinela Ghereş

După natura (caracterul) lor, se poate face delimitare între serviciile specifice
(cazare, alimentaţie, transport, agrement, ghid etc.), determinate de desfăşurarea
propriu-zisă a activităţii turistice şi servicii nespecifice (transport în comun, tele-
comunicaţii, reparaţii, prestaţii cultural-artistice), rezultat al existenţei unei infras-
tructuri generale, care se adresează în egală măsură turiştilor şi rezidenţilor.

C. Conţinut

Motto: Turistul: Scuzaţi-mă, conduc de ore întregi.


Ştiţi vreun hotel care are camere?
Harry Solomon: Cred că toate hotelurile au camere...
(Replici din filmul serial ”A treia planetă de la soare”)

Situat la interferenţa multor subdiviziuni ale economiei, turismul, prin activita-


tea componentelor sale – unităţi hoteliere, de alimentaţie publică, de transport,
agenţii de turism – este angajat direct în servirea turiştilor, iar prin cea a agenţilor
economici din construcţii, agricultură, industrie alimentară, prestări servicii, etc., se
angajează indirect, toate acestea conferind turismului caracteristicile unei ramuri
prestatoare de servicii, argumentând înscrierea acestuia în sfera terţiarului. Astfel,
acesta va avea o serie de trăsături comune sectorului serviciilor, dar şi o serie de
trăsături particulare, datorită specificităţii şi complexităţii conţinutului său, a for-
melor concrete de manifestare şi a tendinţelor de evoluţie127.
Importanţa serviciilor turistice în realizarea produsului turistic este evidenţiată
de faptul că ele sunt cele care pun în valoare resursele naturale şi antropice ale unei
zone, staţiuni, făcându-le accesibile turiştilor (resursele vor lua forma produselor
turistice numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice: transport, cazare,
alimentaţie, agrement).
Experienţa internaţională a demonstrat că existenţa unor resurse naturale şi antropi-
ce valoroase nu este suficientă pentru a asigura dezvoltarea turismului. În absenţa
serviciilor care să le pună în valoare, resurse de excepţie pot rămâne în afara circui-
tului economic. Importanţa serviciilor mai rezidă şi din originalitatea şi creativita-
tea cu care acestea sunt combinate între ele şi cu celelalte componente ale produsu-
lui turistic se poate asigura creşterea atractivităţii şi mai ales individualizarea pro-
duselor turistice.

127
Rodica Minciu, op.cit., p. 217

178
Economia şi managementul turismului

9.1. Conţinutul şi caracteristicile serviciilor turistice

Turismul poate fi privit şi ca o succesiune de servicii (prestaţii), cum sunt cele


de organizare a voiajului, de transport, de odihnă şi alimentaţie, de recreere, etc,
toate fiind subordonate satsfacerii nevoilor personale ale turiştilot apărute cu ocazia
şi pe durata călătoriilor. O parte a acestora vizează acoperirea unor necesităţi obiş-
nuite, cotidiene (odihnă, hrană), altele sunt destinate unor trebuinţe specific turisti-
ce şi, respectiv, formelor particulare de manifestare a acestuia (agrement, trata-
ment, organizarea călătoriilor)128.
Serviciile turistice, ca şi componentă esenţială (dominantă, determinantă) a
ofertei turistice şi a produsului turistic, pot fi definite ca activităţi oferite la vânzare
turiştilor care produc avantaje şi satisfacţii fără a antrena obligatoriu un schimb
fizic sub forma unui bun. Serviciul turistic este considerat ca un ansamblu de acti-
vităţi care au drept scop satisfacerea nevoilor turistului în perioada în care se depla-
sează şi în legătură cu deplasarea.
Prin natura lor, serviciile turistice trebuie să creeze condiţii pentru refacerea
capacităţii fizice a organismului, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a
timpului liber; trebuie astfel concepute încât, în urma consumării lor, turistul să
dobândească un plus de informaţii, cunoştinţe, chiar deprinderi noi.
În alcătuirea (conţinutul) ofertei turistice se poate remarca existenţa unei game
largi şi eterogene de servicii, din domenii bine conturate, diferite între ele, benefici-
ind de multe ori de o organizare aparte. Unele din aceste servicii au o existenţă in-
dependentă, de sine stătătoare, adesându-se cu prioritate populaţiei rezidente129.
Serviciile turistice prezintă o serie de trăsături distinctive ce decurg din modul
particular de desfăşurare a activităţii, din natura proprie a producţiei şi a muncii.
Unele din ele sunt trăsături generale, proprii tuturor categoriilor de servicii, altele
sunt trăsături specifice industriei turistice, determinate de caracteristicile ofertei şi
cererii turistice, de modul în care se realizează întâlnirea lor, de condiţiile în care
au loc actele de vânzare-cumpărare130.
Ca trăsături de ordin general ale serviciilor vom reţine următoarele:
• caracterul imaterial (intangibil) al serviciilor - serviciul are formă po-
tenţială şi se concretizează numai în contact cu cererea;
• caracterul nestocabil al serviciilor - serviciile turistice sunt perisabile,
adică nu pot fi stocate in vederea consumului lor ulterior;
• simultaneitatea producţiei şi consumului serviciilor - realizarea lor efec-
tiva impune prezenţa în acelaşi loc a prestatorului şi beneficiarului, concomitenţa
128
Rodica Minciu, P. Baron, N. Neacşu, Economia turismului, ed. a II-a, Ed. Universităţii Indepen-
dente „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1993, p. 87
129
Rodica Minciu, op.cit., p. 219
130
Idem

179
Maria Oroian, Marinela Ghereş

execuţiei şi consumării lor; orice neconcordanţa în timp şi spaţiu ale celor două
procese se soldează cu pierderi de ofertă şi/sau cerere neacoperite
• inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului precum şi de cea
a utilizatorului – această caracteristică trebuie înţeleasă atât spaţial cât si temporal.
Din acest motiv, nevoia de servicii se satisface, de regulă, prin consumul acestora
în momentul prestării;
• ponderea mare a cheltuielilor cu munca vie - prezenţa prestatorilor este
impusă atât de specificul activităţilor, cât şi de o serie de considerente de ordin psiho-
logic. Introducerea progresului tehnic în turism nu este recomandată în toate cazurile,
înlocuirea omului cu maşina nefiind o soluţie eficientă pentru serviciile de cazare,
recepţie, alimentaţie, servire.
• intangibilitatea - ele nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor, fapt ce
generează o serie de probleme în ceea ce priveşte organizarea producţiei şi comer-
cializării lor. Caracterul nematerial al prestaţiei face ca serviciile turistice să nu
poată fi probate, încercate înaintea cumpărării (asemeni mărfurilor clasice, tangibi-
le) ceea ce determină neîncredere şi reţineri în formularea deciziei de cumpărare.
Din categoria trăsături specifice evidenţiem următoarele:
• personalizarea serviciilor - serviciile turistice se individualizeaza la ni-
velul grupului sau persoanei; este necesara realizarea unor servicii adaptate specifi-
cului fiecarui client; prezinta avantajul realizării “confortului psihologic” al turistu-
lui şi reduce sensibil posibilităţile de copiere a acestora;
• dinamismul serviciilor turistice - se datorează caracterului lor variabil,
flexibil în raport cu celelalte componente ale ofertei, desfăşurîndu-se în paralel cu
evoluţia cererii;
• fluctutaţia sezonieră a serviciilor turistice - rezultat al oscilaţiilor cererii
turistice, al concentrării acesteia în anumite momente ale anului calendaristic
• complexitatea şi substituibilitatea serviciilor turistice - produsul turistic
este rezultatul diferitelor combinaţii intre elementele decurgând din condiţiile natu-
rale şi antropice specifice fiecărei destinaţii şi serviciile furnizate de organizatori.
Existenţa unor nenumărate posibilităţi de combinare si substituire ale elementelor
constitutive ale ofertei turistice permite realizare unei game largi de produse;
• eterogenitatea (variabilitatea) serviciilor turistice - este determinată atât
de conţinutul complex al serviciilor turistice, cât şi de dependenţa lor de dotările
materiale şi de persoana prestatorului;
• solicitarea şi consumarea serviciilor într-o ordine riguroasă - această ca-
racteristică este determinată de specificul prestaţiei, locul şi momentul acţiunii, forma
de turism etc.
În cadrul unei scheme generale de derulare, principalele prestaţii şi succe-
siunea lor ar putea fi următoarea131:

131
Rodica Minciu, op. cit., p. 222-223

180
Economia şi managementul turismului

Figura 9.1.
Principalele categorii de servicii şi ordinea desfăşurării lor

Publicitate
(informare)

Cumpararea
vacanţei

Transport

Cazare Alimentaţie

Agrement

a. Acţiunile de informare şi publicitate turistică, desfăşurate de agenţiile de vo-


iaj, birourile de turism, întreprinderile hoteliere şi de transport, reprezentanţi, reali-
zate prin contactul direct cu turiştii potenţiali şi prin mijloacele de publicitate con-
sacrate (anunţuri, pliante, cataloage);
b. Contractarea aranjamentului, respectiv a minimului de servicii solicitate;
voucher-ul, biletul de odihnă-tratament etc. Reprezintă contractul încheiat între
prestatorul de servicii şi client, în care se consemnează obligaţiile şi drepturile fie-
căreia dintre părţile contractante;
c. Transportul (atât pe ruta de ducere cât şi pe cea de întoarcere), transferul
(turiştilor şi bagajelor) la hotel sau de la un mijloc de transport la altul – atunci
când călătoria comportă utilizarea mai multor mijloace de transport -, precum şi o
serie de prestaţii suplimentare (servirea mesei) şi facilităţi de care beneficiază turis-
tul pe durata deplasării;
d. Cazarea (găzduirea) şi serviciile suplimentare oferite de unităţile hoteliere
e. Alimentaţia şi prestaţiile auxiliare acesteia (servirea mesei în cameră, re-
zervări, organizarea de mese festive etc.)
f. Agrementul în varietatea formelor sale şi tratamentul, în situaţia turismului
balneo-medical.
De-a lungul tuturor acestor momente poate fi necesară prezenţa ghidului pre-
cum şi a serviciilor de relaţii publice, având ca scop asigurarea climatului favorabil
desfăşurării consumului turistic şi revenirea turistului.
În cazul turismului semiorganizat, aceste servicii sunt solicitate doar paţial de
la organizatori.

181
Maria Oroian, Marinela Ghereş

9.2. Tipologia serviciilor turistice

9.2.1. Modalităţi de clasificare a serviciilor turistice


Eterogenitatea serviciilor ce dau conţinut produsului turistic, complexitatea şi
diversitatea acestora fac necesară gruparea lor în categorii omogene, uşor de identi-
ficat, localizat şi comparat.
Astfel, în funcţie de etapele principale din desfăşurarea unei călătorii, putem
vorbi de:
• Servicii legate de organizarea voiajului: prestaţii oferite de agenţiile de vo-
iaj şi touroperatori (publicitate-informare, conceperea de produse la cererea expresă
a turiştilor, comercializarea vacanţelor, facilităţi de plată) şi de companiile de
transport (avantaje şi comodităţi în desfăşurarea propriu-zisă a deplasării)
• Servicii determinate de sejur: sunt mai complexe şi au ca obiectiv satisfa-
cerea necesităţilor de odihnă, alimentaţie şi agrement ale turistului. Aici sunt inclu-
se şi cele având un caracter special, determinate de forme particulare ale turismului
(tratament, congrese, vânătoare)
În raport cu importanţa în consum şi motivaţia cererii:
• Servicii turistice de bază: transport, cazare, alimentaţie, tratament sau orice
altă activitate ce reprezintă scopul final al vacanţei: schi, vânătoare, iahting)
• Servicii turistice suplimentare (informaţii, activităţi cultural-sportive, în-
chirieri de obiecte)
În raport cu forma de manifestare a cererii:
• Servicii ferme (transport, cazare) angajate anterior consumului turistic prin
intermediul agenţiilor de specialitate, decizia de cumpărare fiind luată în localitatea
de reşedinţă a turistului
• Servicii spontane, solicitate în momentul în care turistul intră în contact di-
rect cu oferta (în locul de petrecere a vacanţei)
În funcţie de natura relaţiilor financiare angajate între prestatori şi clienţi:
• Servicii turistice cu plată (majoritatea)
• Servicii gratuite (efectiv sau aparent, după cum costul lor este cuprins în
preţul prestaţiilor de bază sau suportat din cheltuielile generale ale organizatorilor)
După categoria de turişti cărora li se adresează:
• Servicii pentru turiştii interni
• Servicii pentru turiştii străini (schimb valutar, ghid interpret, comercializa-
rea unor produse specifice)
După natura (caracterul lor):
• Servicii specifice (cazare, alimentaţie, transport, agrement, ghid etc.)

182
Economia şi managementul turismului

• Servicii nespecifice (transport în comun, telecomunicaţii, reparaţii, prestaţii


cultural-artistice)
Figura următoare ne relevă varietatea structurală a prestatiei turistice, dar şi di-
recţiile, posibilităţile de dezvoltare (adaptare după Foriş T., Dima D., Manual de
formare managerială în turism, Ed. Psihomedia, Sibiu, 2001).

Figura 9.2.
Structura serviciilor turistice

Servicii turistice

specifice nespecifice

de bază informare transport in comun

transport intermediere telecomunicatii

cazare cultural-artistice reparaţii-întreţinere

alimentatie sportive gospodărie comunală şi locală

agrement recreative frizerie-coafură

speciale alte servicii

diverse

Faţă de grupările prezentate, care au în vedere serviciile destinate turiştilor, pu-


tem consemna şi clasificări ale prestaţiilor orientate către ofertanţi (persoane fizice
sau agenţi economici din domeniul turismului)132:
• servicii de pregătire şi educaţie
• serviciic de marketing şi consultanţă
• servicii de reprezentare
• servicii de publicitate şi promovare
• sisteme computerizate (rezervări, procesarea informaţiilor etc.)

132
J. Ch. Halloway, op.cit., p. 201-209

183
Maria Oroian, Marinela Ghereş

9.2.2. Servicii turistice de bază şi suplimentare


În categoria servicilor de bază sunt incluse, aşa cum s-a arătat, cele la care tu-
ristul nu poate renunţa (transport, găzduire, masă, agrement); ele sunt destinate sa-
tisfacerii unor nevoi generale (odihnă, hrană) şi unor nevoi specific turistice (trans-
port, agrement); ele deţin o pondere importantă în structura consumurilor turistice
(transportul: 20-25%; cazarea: 30%; alimentaţia: 30%; atgrement: 10-15%; alte
servicii: 5-10%)133.
Toate celelalte prestaţii sunt considerate suplimentare şi vizează fie mai buna
adaptare a prestaţiilor de bază la nevoile turiştilor, fie ocuparea plăcută, agreabilă a
timpului liber al vacanţei.
În ordinea derulării lor, serviciile de bază134 încep cu organizarea şi realizarea
transporturilor. Acestea cuprind serviciul de transport propriu-zis, prestaţiile oferi-
te pe timpul călătoriei (transferuri, transportul bagajelor, servirea mesei, rezervări),
iar în cazul deplasării cu mijloace proprii – servicii de întreţinere şi reparare a aces-
tora, precum şi o serie de facilităţi menite să stimuleze fie călătoria, în general, fie
folosirea unui anumit tip de mijloc de transport.
Intensificarea ceretrii turistice din ultimele decenii a dus la lărgirea gamei ser-
viciilor oferite pe timpul deplasării şi în legătură cu aceasta, la potenţarea dezvoltă-
rii domeniului transporturilor. Din punct de vedere al serviciilor de transport, se
remară diferenţerea acestora în funcţie de mijloacele de transport utilizate, existând
foarte multe aranjamente, rezultte din exploatarea unui singur mijloc de transport
sau combinarea mai multora, prin apelarea la cursele obişnuite sau la cele speciale,
realizate de agenţiile de turism sau companiile de transport, la tarife normale sau
beneficiind de reduceri.
Serviciile de cazare (găzduire) se referă, în principal, la crearea condiţiilor
pentru odihna turiştilor, pentru rămânerea lor un timp mai îndelungat la locul de
destinaţie. Ele presupun existenţa unor mijloace de cazare adecvate (hoteluri, ha-
nuri, vile, căsuţe, etc.) şi dotările necesare asigurării confortului (inventar); ele pri-
vesc, de asemenea, activităţile determinate de întreţinerea şi buna funcţionare a
spaţiilor de cazare. Tot în categoria serviciilor de cazare se includ şi prestaţiile su-
plimentare oferite de unităţile hoteliere pe durata şi în legătură cu rămânerea turişti-
lor în cadrul acestora.
Destinat satisfacerii nevoilor de şedere în afara reşedinţei permanente, servici-
ul de cazare are un conţinut complex, rezultat al multitudinii şi diversităţii nevoilor
pe care turiştii le manifestă, dar şi varietăţii formelor de turism cărora trebuie să se
adapteze135.

133
Rodica Minciu, op.cit., p. 228
134
Prelucrare după Rodica Minciu, op.cit., p. 229-230
135
Gabriela Stănciulescu, Cristina Micu, Managementul operaţiunilor în hotelărie şi restauraţie,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2012, p.7

184
Economia şi managementul turismului

Serviciile de alimentaţie (de restauraţie) au ca destinaţie satisfacerea trebuinţe-


lor de hrană ale turiştilor, dar şi a unor nevoi de recreere şi distracţie. Ele se dezvol-
tă în relaţie cu serviciile (respectiv capacităţile) de cazare sau independent de aces-
tea. Trebuie avută în vedere adaptarea lor la fiecare moment al călătoriei (transport,
reşedinţă temporară, zonă de agrement), specificul formelor de turism şi particula-
rităţilor segmentelor de turişti.
Şi în cazul acestor servicii se urmăreşte creşterea calităţii şi lărgirea gamei de
prestaţii suplimentare. Deoarece unităţile de alimentaţie publică au cunoscut o evo-
luţie ascendentă, doar o mică parte din turiştii moderni optează pentru o vacanţă cu
pensiune completă, majoritatea alegându-şi singuri locul şi timpul de servire a me-
sei, astfel încât fiecare destinaţie de vacanţă ar trebui să aibă o gamă largă şi variată
de unităţi de alimentaţie pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor136.
Mai adăugăm aici faptul că arta culinară poate constitui unul din motivele im-
portante de realizare a unor vacanţe (bucătăria franceză, spre exemplu, este renumi-
tă pentru numărul mare de turişti atraşi în special pentru acest lucru).
Serviciile de agrement – acceptate ca prestaţii de bază numai de către o parte a
specialiştilor – sunt concepute să asigure petrecerea plăcută, agreabilă a timpului de
vacanţă. Sunt alcătuite dintr-o paletă largă de activităţi, având caracter distrac-
tiv-recreativ, în concordanţă cu specificul fiecărei forme de turism sau zonă de se-
jur. Ele reprezintă elementul fundamental în satisfacerea nevoilor turiştilor, modali-
tatea de concretizare a motivaţiei deplasării şi capătă un rol tot mai important în
structura consumurilor turistice.
Realizarea acestor activităţi presupune existenţa unor dotări adecvate pentru
petrecerea timpului şi divertismentul turistului: terenuri de sport, piscine, săli de
gimnastică etc., ca şi un personal cu calificare de specialitate care să asigure instru-
irea sau supravegherea turiştilor. Tot în categoria acestor activităţi se cuprind şi
acţiunile iniţiate cu turişti, de natura serilor distractive, concursurilor ş.a., pentru
care dotările şi personalul nu ridică probleme deosebite. Unele unităţi hoteliere în-
deplinesc şi funcţii cultural-artistice, organizând manifestări de acest gen: festiva-
luri folclorice, de cântece, de dansuri, reuniuni, întâlniri cu oameni de artă sau de
cultură, expoziţii, spectacole ş.a137.
Serviciile suplimentare138 sunt chemate să sporească confortul vacanţei, să
stimuleze odihna activă, recreerea, distracţia, fără a se substitui serviciilor de agre-
ment. Au o pondere modestă în structura consumului turistic şi un rol auxiliar. Se
caracterizează prin varietate, asociindu-se unor servicii de bază sau având o exis-
tenţă independentă. Cele mai importante grupe de servicii suplimentare sunt:

136
Ibidem, p. 15
137
Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 85
138
Prelucrare după Rodica Minciu, op.cit., p. 231-233

185
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Serviciile de informare - intervin în perioada de pregătire şi angajare a prestaţiei


turistice, având un rol important în formarea şi concretizarea deciziei de cumpărare,
dar se manifestă şi pe parcursul desfăşurării voiajului. Trebuie să permită cunoaşterea
rapidă, complexă şi de calitate a celo mai diverse aspecte legate de deplasare şi sejur
(derularea programului pe zile, orarele mijloacelor de transport, facilităţi de preţ,
condiţii obligatorii de călătorie, ofertă de prestaţii suplimentare, etc.
De regulă, aceste servicii intră în atribuţiile tuturor organizatorilor de turism,
dar mai ales în cele ale agenţiilor de voiaj şi touroperatorilor. Se pot realiza prin
mijloacele clasice ale publicităţii scrise (afişe, pliante, broşuri, cataloage), orale
(anunţuri, consilierea turiştilor) sau electronice (internetul).
Serviciile de intermediere – sunt constituite, în principal, din cele de rezervare
de locuri (în unităţi hoteliere, mijloace de transport, la diverse manifestări cultu-
ral-artistice, sportive) şi cele de închiriere a unor obiecte de inventar pentru creşterea
confortului călătoriei sau pentru distracţie (aparatură de gimnastică, echipament şi
material sportiv, jocuri, etc.).
În această categorie un loc important îl deţin cele de rezervare, prin introduce-
rea pe scară largă a sistemelor de rezervare computerizată (CRS) sau a GDS (glo-
bal distribution systems), sau cele de închiriere a automobilelor (rent a car).
Serviciile cultural-artistice – sunt gândite în perspectiva rolului recrea-
tiv-distractiv şi educativ al turismului, având menirea de a asigura ocuparea plăcu-
tă, agreabilă a timpului de vacanţă, de a contribui la îmbogăţirea bagajului de cu-
noştinţe al turistului, de a stimula iniţiativa, îndemânarea, talentul acestuia. Cele
mai importante pot fi considerate următoarele:
• participarea la diverse spectacole sau evenimente
• vizite la case memoriale, muzee, galerii de artă, expoziţii
• vizitarea unor obiective istorice, culturale, ştiinţifice (cetăţi, palate, edificii
religioase, grădini botanice şi zoologice)
• întâlniri cu personalităţi din domeniul culturii, artei şi ştiinţei
• organizarea de excursii în împrejurimile staţiunilor, la diverse obiective sau
tematice
• organizarea de concursuri pe diferite teme sau de îndemânare, dans, frumu-
seţe, orientare turistică.
Ele sunt organizate de instituţiile specializate independent sau în corelaţie cu
cele turistice, sau numai de către acestea din urmă.
Serviciile sportive – vin în completarea formelor consacrate ale agrementului
şi se subsumează eforturilor organizatorilor de turism de creare a condiţiilor nece-
sare unei odihne active. Sunt de o mare diversitate – alpinism, schi, patinaj, nataţie,
echitaţie, jocuri sportive. Se pot diferenţia în funcţie de pregătirea turiştilor şi pot fi
de asistenţă şi supraveghere (în cazul celor experimentaţi) sau de iniţiere (pentru
începători).

186
Economia şi managementul turismului

Organizarea lor presupune existenţa unui personal cu pregătire de specialitate,


a unor dotări adecvate şi a unor puncte de închiriere a materialelor sportive.
Serviciile cu caracter special:
• servicii tradiţionale proprii turismului (ghid, animator)
• servicii generate de forme specifice de turism (organizarea de partide de
vânătoare, de festivaluri, târguri, expoziţii)
• servicii de îngrijire a copiilor, persoanelor cu handicap, animalelor domes-
tice proprietate a turiştilor
• servicii de asigurare a securităţii turistului şi de salvare în caz de pericol
Serviciile de cură sau tratament balneo-medical – sunt prestaţii suplimentare în
situaţiile în care turistul îşi completează sejurul într-o staţiune cu efectuarea unor tra-
tamente simple, având caracter preventiv (gimnastică, kinetoterapie, aerosoli, cure de
ape minerale). Serviciile de asistenţă medicală, prilejuite de astfel de situaţii, fac par-
te din această categorie.
Serviciile financiare – se referă la cele de asigurare a turistului, acoperind o
gamă largă de situaţii, de la starea de sănătate, la pierderea banilor sau bagajelor,
precum şi la diverse tranzacţi (sisteme de plată, operaţiuni bancare, schimb valutar)
şi facilităţi (reduceri de tarife, servicii pe bază de abonament, credite, ş.a.
În cadrul serviciilor suplimentare mai putem include şi alte prestaţii, cum ar fi:
comercializarea produselor în sistem „duty free”, păstrarea obiectelor de valoare,
efectuarea diverselor comisioane, etc.
Diversificarea în continuare a gamei serviciilor turistice contribuie la creşterea
calităţii ofertei turistice, la prelungirea sejurului şi a sezonului turistic, ducând la
creşterea încasărilor medii pe zi-turist139.

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Care sunt caracteristicile serviciilor turistice?


2. Clasificaţi serviciile turistice după următoarele criterii: etapele principale în des-
făşurarea călătoriei, importanţa în consum şi motivaţia cererii, forma de manifes-
tare a cererii, natura relaţiilor financiare, categoria de turişti cărora se adresează,
natura (caracterul) lor.
3. Caracterizaţi serviciile turistice de bază.
4. Caracterizaţi serviciile turistice suplimentare.

***

139
Rodica Minciu, op.cit., p. 233

187
Maria Oroian, Marinela Ghereş

1. După etapele principale de desfăşurare a călătoriei, serviciile turistice pot fi:


a) cu plată şi gratuite;
b) legate de organizarea voiajului şi determinate de sejur;
c) specifice şi nespecifice;
d) ferme şi spontane.
2. În categoria serviciilor turistice de bază sunt incluse:
a) organizarea şi realizarea transporturilor;
b) serviciile de informare;
c) serviciile financiare;
d) toate variantele sunt corecte.
3. Nu intră în categoria serviciilor cu caracter special:
a) servicii tradiţionale proprii turismului (ghid, animator);
b) servicii generate de forme specifice de turism (organizarea de partide de vâ-
nătoare, de festivaluri, târguri, expoziţii);
c) servicii de îngrijire a copiilor, persoanelor cu handicap, animalelor domesti-
ce proprietate a turiştilor;
d) organizarea de concursuri pe diferite teme sau de îndemânare, dans, fru-
museţe, orientare turistică.
4. Serviciile turistice se clasifică în ferme şi spontane după următorul criteriu:
a) modalitatea de plată;
b) etapele principale de desfăşurare a unei călătorii;
c) forma de manifestare a cererii;
d) natura relaţiilor financiare între prestatori şi clienţi.
5. Serviciile de cazare fac parte din categoria serviciilor turistice:
a) nespecifice de bază;
b) specifice de bază;
c) nespecifice suplimentare;
d) specifice suplimentare.
6. În categoria serviciilor turistice de bază sunt incluse:
a) organizarea şi realizarea transporturilor;
b) serviciile de informare;
c) serviciile financiare;
d) toate variantele sunt corecte.
7. Nu intră în categoria serviciilor cu caracter special:
a) serviciile tradiţionale proprii turismului (ghid, animator);
b) serviciile generate de forme specifice de turism (organizarea de partide de
vânătoare, de festivaluri, târguri, expoziţii);
c) serviciile de îngrijire a copiilor, persoanelor cu handicap, animalelor domes-
tice proprietate a turiştilor;
d) serviciile sportive.

188
Economia şi managementul turismului

8. Nu intră în categoria serviciilor cultural-artistice:


a) participarea la diverse spectacole sau evenimente;
b) vizite la case memoriale, muzee, galerii de artă, expoziţii;
c) vizitarea unor obiective istorice, culturale, ştiinţifice (cetăţi, palate, edificii
religioase, grădini botanice şi zoologice);
d) închirierea a unor obiecte de inventar pentru creşterea confortului călăto-
riei sau pentru distracţie.

Comentaţi următorul text:


Ce vor românii de la agenţiile de turism: transport sau cazare gratuita.
Dacă se poate!
În primele patru luni ale anului, Christian Tour a vândut aproape trei sfer-
turi din pachetele sale pentru sezonul de vara. Comparativ cu aceeaşi perioadă
din 2011, toruperatorul are o creştere de 50% a numărului de turişti, lucru care-i
reafirmă statutul de agenţia numărul unu din România, în domeniul vacanţelor
”În ultimii ani ne-am făcut treaba cunoscând foarte bine nevoile turiştilor. Aşa
am creat de fiecare dată tot felul de produse şi oferte speciale cu mare priză la
public, ceea ce ne-a ajutat să creştem spectaculos şi să dominăm piaţa autohtonă
de vacanţe. Faptul că avem o flotă de 20 de autocare şi microbuze proprii, care
au ieşit din leasing, ne-a permis să oferim transportul gratuit. Iar la cazările gra-
tuite, ne-au ajutat partenerii noştri străini”, spune managerul.
Volumul mare de camere pe care le luăm anual în garanţie i-a sensibilizat în
special pe hotelierii din Grecia şi Turcia. Aceştia ne-au sprijin cu preţuri foarte
bune şi peste tot am primit bonus de volum un număr important de camere. Nici-
odată n-am avut preţuri aşa de mici pe Grecia ca acum” , completează acesta.
În acest sezon au intrat în portofoliul destinaţiilor estivale turoperate o mul-
ţime de nume noi: Mallorca, Costa Brava, Costa del Sol, Estoril, Cascais, Sicilia
etc.
De la Europa la China, doar un pas
Potrivit lui Pandel, agenţia pe care o conduce a demarat o colaborare cu
Agenţia de Turism a Partidului Comunist din China. Câştigători, spun cei de la
Christian Tour, sunt turiştii pentru că beneficiază de oferte foarte bune. ”Partea
chineză a venit în sprijinul parţii române cu o amplă campanie de ”outdoor”, des-
tinată în special potenţialilor turişti din Bucureşti”, completează Pandel.

(http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/166503.html, accesat la 22.05.2012)

189
Maria Oroian, Marinela Ghereş

E. Rebus140

5.
2. 4.

1. 3.

3.

1.

2. 4.

5.

Orizontal
1. Activităţi oferite la vânzare turiştilor care produc avantaje şi satisfacţii fără a antrena obligatoriu
un schimb fizic sub forma unui bun.
2. Servicii de tratament sau ..............
3. Intră în categoria serviciilor la care nu se poate renunţa.
4. În funcţie de natura relaţiilor financiare angajate între prestatori şi clienţi, avem servicii turistice
cu ....................(majoritatea) şi servicii gratuite.
5. Aceste servicii se referă, în principal, la crearea condiţiilor pentru odihna turiştilor, pentru rămâ-
nerea lor un timp mai îndelungat la locul de destinaţie.

Vertical
1. Aceste servicii intervin în perioada de pregătire şi angajare a prestaţiei turistice, având un rol
important în formarea şi concretizarea deciziei de cumpărare.
2. Serviciile au carcater.............................(sau imaterial).
3. Aceste servicii sunt chemate să sporească confortul vacanţei, să stimuleze odihna activă,
recreerea, distracţia, fără a se substitui serviciilor de agrement.
4. Fac parte din categoria serviciilor de asigurare a turistului.
5. Aceste servicii vin în completarea formelor consacrate ale agrementului şi se subsumează efortu-
rilor organizatorilor de turism de creare a condiţiilor necesare unei odihne active.

140
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/results.aspx?qu=hotel&ex=1#ai:MC900286893|

190
Economia şi managementul turismului

Capitolul 10
TRANSPORTURILE TURISTICE

A. Obiective urmărite
 cunoaşterea rolului transporturilor în dezvoltarea turismului
 cunoaşterea caracteristicilor şi a evoluţiei transporturilor turistice rutiere,
aeriene, feroviare şi navale
 aprecierea tipurilor de transport şi a serviciilor aferente prin prisma unor
indicatori reprezentativi

B. Rezumatul capitolului
Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei turistice; el
asigură deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la cel de petrecere a vacanţei,
în cazul turismului de sejur, sau pe toată durata călătoriei, în cazul celui itinerant.
Transporturile turistice, abordate ca parte componentă a prestaţiei turistice, pre-
zintă caracteristicile generale ale acesteia, între care sezonalitate accentuată în ex-
ploatare, rigiditate datorată capacităţii limitate, participarea unui număr mare de pres-
tatori din domenii diferite (transport, turism, industrie) la realizarea lor. Pe lângă
aceste trăsături generale, menţionăm şi trăsăturile specifice în raport cu celelalte ser-
vicii: receptivitate ridicată faţă de progresul tehnic, necesitatea unor investiţii mari,
oportunităţi pentru econoia de scală, vulnerabilitate pronunţată la crizele internaţio-
nale economice şi politice. Toate acestea îşi vor pune amprenta asupra organizării
activităţii în domeniu, asupra rolului jucat în evoluţia turismului.
În desfăşurarea efectivă a traficului turistic se apelează la o gamă variată de
mijloace de transport. Utilizarea unuia sau altuia dintre ele, ca şi folosirea combina-
tă, sunt determinate de factori legaţi de specificul călătoriei şi particularităţile mij-
loacelor de transport, precum şi de elemente ţinând de psihologia turiştilor.
Dintre aceştia pot fi menţionaţi ca fiind mai importanţi: distanţa de parcurs şi
durata călătoriei, caracteristicile itinerariilor, starea căilor de comunicaţie şi intensi-
tatea traficului, regularitatea şi securitatea curselor, motivul voiajului şi componen-
ţa grupurilor, confortul călătoriei, nivelul tarifelor practicate.
Transporturile turistice pot fi caracterizate cu ajutorul indicatorilor globali ai
ramurii ”transporturi”, pornind de la faptul că organizatorii de turism folosesc în
proporţie însemnată serviciile regulate ale societăţilor de transport, iar turiştii pe

191
Maria Oroian, Marinela Ghereş

cont propriu apelează frecvent la mijloacele de transport în comun. Astfel, trans-


porturile turistice vor fi în strânsă legătură cu evoluţiile înregistrate în sfera trans-
porturilor, în general, atât în ceea ce priveşte dinamica, cât şi înzestrarea tehnică.
Putem vorbi de intercondiţionare, deoarece ambele se influenţează şi condiţionează
reciproc.
Dezvoltarea viitoare a transporturilor turistice, organizarea diferitelor tipuri de
transport turistic, locul ocupat în structura traficului vor trebui să ţină seama de pre-
ferinţele turiştilor şi de criteriile eficienţei.

C. Conţinut

Motto: Progresul tehnic nu e un adevăr, ci o como-


ditate. Progresul e un util variabil. Ar fi fost util şi
pentru greci avionul, să nu se ducă dintr-o cetate în
alta călare pe măgar.
Petre Ţuţea (1902-1991) - filosof,
economist, eseist, om politic român

Dezvoltarea activităţilor economico-sociale depinde într-o măsură însemnată


de eficienţa reţelei necesare deplasării mărfurilor şi oamenilor. Orice nesincroniza-
re poate produce probleme în activităţile productive, în schimburi sau în consum.
Industria producătoare, comerţul şi sectorul de mărfuri, vânzarea produselor şi mo-
bilitatea populaţiei, toate acestea depind de eficienţa sectorului de transporturi. Este
mai mult decât evident că orice întreprindere, cu atât mai mult una de servicii şi în
mod special una care activează pe piaţa turistică, în mod inevitabil şi necesar trebu-
ie să desfăşoare activitate de transport141.
Unele servicii de transport sunt oferite exclusiv turiştilor, cum ar fi croazierele,
în timp ce altele, cum ar fi cele de pe calea ferată sau aeriene, sunt oferite şi altor
categorii de pasageri dar şi pentru trasportul mărfurilor.

10.1. Transporturile şi dezvoltarea turismului

Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei turistice,


asigurând deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la cel de petrecere a vacan-
ţei, în cazul turismului de sejur, sau pe toată durata călătoriei, în cazul celui

141
Puiu Nistoreanu, Managementul în turism servicii, cap. 7, Biblioteca digitală ASE, p. 3
(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap7), accesat la 24 mai 2012

192
Economia şi managementul turismului

itinerat142. Deseori se fac referinţe la industria turismului şi călătoriilor, acestea


demonstrând strânsa legătură între turism şi transport143.
Serviciul de transport are un conţinut complex, vizând, pe lângă voiajul pro-
priu-zis, ansamblul operaţiunilor, condiţiilor şi facilităţilor legate de organizarea
deplasării fizice a turiştilor, a bagajelor şi a mărfurilor destinate consumului acesto-
ra.
Transporturile turistice, ca parte componentă a prestaţiei turistice, prezintă ca-
racteristicile generale ale acesteia, între care sezonalitate accentuată în exploatare,
rigiditate datorată capacităţii limitate, participarea unui număr mare de prestatori
din domenii domenii diferite (transport, turism, industrie) la realizarea lor.
Serviciile de transport au şi o serie de trăsături distinctive în raport cu celelalte
servicii şi anume: manifestă o receptivitate ridicată faţă de progresul tehnic, sunt
intensive în capital, necesitând investiţii foarte mari, oferă oportunităţi pentru eco-
nomia de scală, au o vulnerabilitate mare la crizele internaţionale, economice şi
politice.
De nivelul de dezvoltare a transporturilor şi, mai ales, de organizarea lor, de-
pinde calitatea prestaţiei turistice şi extinderea activităţii în sfera turismului.
Timpul total de vacanţă al unui turist poate fi descompus în două componente:
timp de transport (călătorie) şi timp de sejur. Pentru a da o cât mai bună utilizare
vacanţei, turistul este interesat în efectuarea unor deplasări rapide, deci cu o cheltu-
ială de timp minimă şi cât mai confortabile.
O altă faţetă a relaţiei turist-transporturi este reliefată de influenţa costurilor.
Parte constitutivă a preţului global al vacanţei, cu ponderi variind între ¼ şi ½ din
total, în funcţie de forma de turism, modalitatea de transport, mijlocul folosit, se-
zon, distanţă, costul serviciilor de transport influenţează nemijlocit nivelul general
al preţurilor produselor turistice şi, indirect, cererea de vacanţe.
Interdependenţa dintre turism şi transporturi poate fi pusă în evidenţă şi prin
următoarele elemente144:
- transportul reprezintă prima manifestare a consumului turistic, asigurând
deplasarea de la reşedinţa permanentă la locul de petrecere a vacanţei (tu-
rismul de sejur) sau pe toată durata călătoriei (turismul itinerant);
- de nivelul dezvoltării şi organizării transporturilor depinde în bună parte
durata şi calitatea vacanţei (aici ne putem gândi la rapiditate, respectiv du-
rata călătoriei, legată de alegerea unei anumite destinaţii);
- perfecţionarea mijloacelor de transport a stimulat evoluţia turismului, con-
ducând la extinderea sa în spaţiu, dar şi la apariţia unor noi forme de mani-
festare a actului şi consumului turistic.

142
Rodica Minciu, op.cit., p. 235
143
Buhalis, D., Costa, C. (ed.) (2006), Tourism business frontiers. Consumers, products and industry,
Oxford: Elsevier Butterworth-Heinemann, p. 181
144
Puiu Nistoreanu, op.cit., p. 2

193
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Între transporturi şi turism există o dublă legătură cauză-efect. Pentru a răs-


punde exigenţelor în privinţa calităţii serviciilor, timpului de deplasare, confortului,
nivelului costurilor se impune ca obiectiv strategic dezvoltarea şi modernizarea
continuă a transporturilor (dotarea cu noi capacităţi de transport, creşterea gradului
de confort, îmbunătăţirea performanţelor de viteză şi siguranţă, crearea unei reţele
de căi de comunicaţie, etc.), dublate de un management performat în domeniu. Ma-
nagerii din turism sunt chemaţi să găsească soluţii pentru satisfacerea calitativ su-
perioară a nevoii de călătorie pentru un număr din ce în ce mai mare de turişti, con-
comitent cu o utilizare eficientă şi raţională a mijloacelor de transport, astfel încât
să fie realizată aspiraţia turistului vis-a vis de mijlocul de transport: să fie rapid,
confortabil şi accesibil.
În cazul transporturilor turistice componente a produselor de tip itinerant, dar
nu numai, nu se poate pune problema optimizării traseelor de transport pentru că
acestea trebuie să urmeze fie preferinţele turiştilor, fie traseele permanente sau tra-
seul stabilit funcţie de obiectivele de atins. În astfel de situaţii se pot realiza opti-
mizări prin determinarea judicioasă a necesarului de mijloace de transport, prin
raţionalizarea parcului, a orariilor sau a ordonării în buclă a punctelor de interes
introduse în montajul turistic145.

10.2. Forme de transport utilizate în turism

10.2.1. Locul formelor de transport de transport în structura traficului


turistic
În caracterizarea formelor de transport turistic, analiza avantajelor şi limitelor
acestora, se porneşte deseori de la gruparea acestora după natura mijlocului folosit.
Astfel, după natura mijlocului folosit, putem vorbi de:
• transport aerian
• transport feroviar
• transport naval
• transport rutier
Pe ansamblul traficului turistic internaţional se remarcă o “bătălie” pentru su-
premaţie între transporturilor aeriene (51% în 2010 faţă de 39% în 2001) şi cele
rutiere (41% în 2010 faţă de 51% în 2001), în favoarea primelor, urmate de cele
navale (6% în 2010 faţă de 7% în 2001) şi feroviare (2% în 2010 faţă de 3% în
2001). Organizaţia Mondială a Turismului prognozează pentru orizontul 2030 o
structură asemănătoare cu cea din 2010146.

145
Idem, p.13
146
Vezi UNWTO (2011), Tourism Towards 2030, Global Overview

194
Economia şi managementul turismului

O analiză pe ţări pune în evidenţă o distribuţie neuniformă în ceea ce priveşte


opţiunea turiştilor pentru un anumit mijloc de transport. Preferinţele manifestate
reflectă, pe lângă acţiunea factorilor specifici călătoriei (preţ, confort, rapiditate,
securitate, certitudine, caracteristicile itinerariilor), structura turiştilor în funcţie de
locul de origine şi motivul deplasării, precum şi nivelul de dezvoltare a transportu-
rilor din ţările respective147. În ţările din Extremul Orient, spre exemplu, majorita-
tea turiştilor provin din Europa şi America, folosind transportul aerian în proporţie
de peste 90%.
În cazul României, mijloacele rutiere deţin locul principal, respectiv peste
80%, atât în cazul sosirilor, cât şi în cel al plecărilor de turişti, ca urmare a ponderii
mari – 60-70% - a schimburilor turistice cu ţările vecine, a comodităţilor oferite de
aceste mijloace pe distanţe apropiate şi, nu în ultimul rând, a creşterii sensibile a
înzestrării populaţiei cu automobile. Urmează cele aeriene, feroviare şi navale. Ta-
belul 10.1. ne prezintă distribuţia circulaţiei turistice pe mijloacele de transport fo-
losite în perioada 2008-2010:
Locul pe care fiecare formă de transport o deţine în total este rezultatl unui
proces evolutiv şi complex atât în sfera transporturilor cât şi a turismului. Astfel,
transporturile sunt influenţate de acţiunea progresului tehnic, de modernizarea ma-
nagementului şi politicilor în domeniu, iar turismul, de creşterea exigenţelor călăto-
rilor, interesul pentru noi destinaţii, mutaţii în strctura motivaţiilor, etc148.

Tabelul 10.1.
Distribuţia circulaţiei turistice pe mijloace de transport în România în
perioada 2008-2010
în procente
Mijlocul Circulaţia turistică internaţională
de trans- Sosiri Plecări
port 2008 2009 2010 2008 2009 2010
Rutier 77,68 78,22 78,76 79,41 79,63 75,75
Feroviar 2,86 2,74 2,96 1,98 1,82 1,78
Aerian 16,49 16,86 16,20 18,38 18,31 22,15
Naval 2,97 2,18 2,08 0,23 0,24 0,32
Total 100,00 100,00 100,00 100,00 100,00 100,00
Sursa: Calculele efectuate de autori după datele oferite de INS (2012),
Breviarul turistic al României 2011, p. 71

147
Rodica Minciu, op.cit., p. 238
148
Idem, p.240

195
Maria Oroian, Marinela Ghereş

10.2.2. Transporturile turistice aeriene


Mijloacele aeriene sunt utilizate cu preponderenţă pe distanţe lungi şi foarte
lungi (avionul este folosit ca mijloc de deplasare în proporţie de 50% pe distanţe
între 1000 şi 4000 de km şi aproape în exclusivitate pe rute ce depăşesc 4000
km)149. Transporturile aeriene sunt considerate inima economiei moderne, globali-
zate. Circa trei miliarde de pasageri şi mai mult de 50 de milioane tone încărcătură
sunt purtate pe calea aerului în fiecare an. Oxford Economics a estimat că peste 5,5
milioane de muncitori sunt angajaţi direct în această industrie la nivel mondial, iar
dacă sectorul aviatic ar fi o ţară, s-ar clasa pe locul 21 în lume după produsul intern
brut, cu 425 miliarde dolari, depăşind unele ţări din grupul G20150.
Faptul că au ajuns să predomine în alegerile turiştilor se explică şi prin trans-
formările radicale produse în planul tehnologiei şi în cel al managementului:
• sporirea vitezei;
• înmulţirea liniilor directe şi creşterea frecvenţei zborurilor;
• folosirea unor nave de mare capacitate şi independenţa lor pe rute foar-
te lungi;
• reducerea costurilor de exploatare a echipamentelor de zbor;
• introducerea de noi aranjamente şi facilităţi;
Transporturile aeriene au şi câteva neajunsuri însă:
• dependenţa acestora de condiţiile naturale;
• investiţiile mari pe care le reclamă construirea şi exploatare unor aero-
porturi moderne;
• impactul negativ asupra penuriei de combustibil, a terorismului, a cri-
zelor economice şi politice.
În ciuda acestora, serviciile de transport aerian continuă să fie tot mai solicita-
te, mai ales în traficul internaţional. Astfel, problemele de dezvoltare şi moderniza-
re, pot fi grupate pe patru direcţii principale151:
• producţia de echipamente (aeronave şi motoare) şi caracteristicile flo-
tei (capacitate, vechime);
• aeroporturi (capacitate şi servicii oferite);
• sisteme de navigaţie şi control trafic;
• servicii de transport aerian (linii regulate, charter şi taxi aerian).
În ceea ce priveşte producţia, observăm o segmentare a producătorilor în func-
ţie de capacitatea de transport152:

149
Idem, p. 241
150
WTTC (2011), Travel & Tourism 2011, p.6
151
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 356
152
Rodica Minciu, op.cit., p. 242

196
Economia şi managementul turismului

• în cazul celor de mare capacitate (150-500 pasageri) se întregistrează o


concentrare puternică, fie că este vorba de aeronave (Boeing, Airbus şi
McDonnell-Douglas) sau de motoare (General Electric, Pratt and
Whitney, Rolls Royce,) – piaţa este controlată de două companii din SUA
şi una din Europa;
• în cazul celor de capacitate mică (până la 20 de locuri), piaţa este divi-
zată între producători din Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Suedia,
Canada şi Brazilia.
De menţionat progresele remarcabile referitoare la sistemul de propulsare (jet
sau turbo), viteza de croazieră, independenţa de zbor, siguranţa, consumul de car-
burant.
Corespunzător acestor evoluţii ale producţiei, flota cunoaşte, de asemenea, o
creştere şi modernizare. Şi aici remarcăm fenomenul de concentrare – companiile
nord-americane deţin o poziţie dominantă, multe dispunând de capacităţi de circa
500 aeronave, urmate de companiile din Europa, cu 150-250 aeronave, şi cele din
Asia şi Pacific cu mai puţin de 100 de aeronave. Astfel, primii 20 de operatori după
mărimea flotei şi a liniilor aeriene se grupeaeză astfel: 9 în America de Nord, 5 în
Europa, 4 în Asia, 1 în America de Sud şi 1 în Orientul Mijlociu.
În privinţa aeroporturilor, apar probleme legate de proprietate, adiministrare
(control şi operare) şi cheltuileli de funcţionare

Tabelul 10.2.
Topul primelor 10 aeroporturi după traficul de pasageri şi cargo 2000/2010

2000 2010
Aeroport Nr. pasageri Aeroport Nr. pasageri
mil. mil.
1. Atlanta 80,2 1. Atlanta 89,3
2. Chicago-O'Hare 72,1 2. Beijing 73,9
3. Los Angeles 68,5 3. Chicago- O'Hare 67,0
4. Londra-Heathrow 56,9 4. Londra-Heathrow 65,8
5. Dallas/Fort Worth 56,1 5. Tokyo– Haneda 64,0
6. Paris - CDG 43,6 6. Los Angeles 58,9
7. Frankfurt/Main 40,4 7. Paris – CDG 58,1
8. Tokyo – Haneda 40,1 8. Dallas/Fort Worth 56,8
9. San Francisco 39,5 9. Frankfurt/Main 52,9
10. Denver 37,2 10. Denver 52,2
Sursa: ICAO, Annual Report of the Council, 2010

Pentru a înregistra rezultate pozitive, aeroporturile trebuie să-şi proiecteze o


structură adecvată a activităţii, respectiv a raportului între transporturile de pasa-
geri, cargo şi corespondenţă (mail). Multe din ele realizează o bună parte din veni-

197
Maria Oroian, Marinela Ghereş

turi din alte activităţi comerciale: magazine duty free, servicii catering, închirieri de
automobile153.
Având în vedere relaţia specifică turism-transporturi aeriene, trebuie subliniat
că o foarte mare parte a traficului de pasageri – circa 80% - este constituită din cei
care călătoresc în scopuri turistice, fapt relevat şi de prezenţa în topul aeroporturi-
lor a celor din Miami, Paris sau Hong Kong, situate în imediata vecinătate a unor
zone turistice consacrate.
Serviciile furnizate de liniile aeriene reprezintă componenta cu cea mai mare
incidenţă asupra activităţii turistice. Acestea sunt subdivizate în:
• servicii regulate sau curse de linie;
• servicii neprogramate sau charter;
• servicii de taxi aerian;
Cursele regulate operează pe rute fixe, bine definite, interne şi internaţionale,
pentru fiecare dintre ele existând licenţă de zbor garantat guvernamental. Acestea
sunt solicitate de persoanele care se deplasează individual, pe cont propriu, al căror
traseu coincide cu rutele stabilite de companiile aeriene şi care sunt dispuse/acceptă
să plătească mai mult pentru aceste servicii, în sensul că se achită costul integral al
transportului154. Operarea unei curse regulate este determinată de existenţa unui
unui trafic permanent de pasageri şi cu un volum suficient de mare pentru a permite
recuperarea cheltuielilor din veniturile încasate.
Pentru realizarea profitului, firma trebuie să-şi maximizeze utilizarea capacită-
ţii oferite la vânzare, respectiv a numărului de locuri (vânzarea unui număr optim
de locuri pentru fiecare din categoriile de clase (”First Class” şi ”Business Class”
sau ”Economy”, ”Budget” şi ”Tourist”, fiecare companie având minim două clase
din cele enumerate)155.
În cadrul acestei grupe se practică două tipuri de aranjamente turistice, care sunt
foarte populare “inclusive tours” (IT) şi “part-charter” , mai ales în cadrul transportului
turistic intraeuropean.
Aranjamentul IT (voiajul forfetar) este o călătorie turistică organizată de un
touroperator sau o agenţie de voiaj şi o companie aeriană, prin intermediul unei
curse regulate. Preţul este o sumă globală, dinainte stabilită, ce acoperă costul
transportului, cazarea şi masa, un minim de program de agrement şi cheltuielile
organizatorului. Preţul transportului este inferior tarifului obişnuit pentru clasa
economică (cu până la 50%) şi este acceptat de companiile aeriene în scopul asigu-
rării unui grad mai ridicat de ocupare a navelor.
Formula “part-charter” constă în închirierea parţială de către touroperator a

153
Idem, p. 243
154
Idem, p. 244
155
Gabriela Stănciulescu, Cristina Micu, Economie şi gestiune în turism, Probleme, proiecte şi studii
de caz, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 292

198
Economia şi managementul turismului

cursei de linie şi vânzarea locurilor în sistem charter. Această formulă este conside-
rată mai eficientă decât prima deoarece firma aeriană vinde o parte din locuri în
sistem bloc, având mai puţine responsabilităţi, iar touroperatorul dispune pe întreg
sezonul , de un număr de locuri pe o linie aeriană, repartizate pe mai multe zboruri,
date şi ore.
Cursele charter (la cerere) – nu operează pe baza unor orare prestabilite şi, în
general, sunt promovate de touroperatori. Ei închiriază aeronavele pentru o sumă
fixă şi preiau întreaga responsabilitate privind comercializarea locurilor, stabilirea
frecvenţei zborurilor şi chiar rutele. Aceste curse sunt avantajoase datorită preţului
mic, condiţionat însă de respectarea unor restricţii referitoare la orele şi zilele de
zbor, gradul de ocupare (peste 80%), durata sejurului, mărimea grupului, ş.a.
Tipuri:
• charter de grup cu sau fără afinitate - turiştii beneficiază de facilităţi spe-
ciale pentru transport
• charter inclusive tours – turistul plăteşte o sumă globală ce include trans-
portul, cazarea, masa şi alte servicii, numai că deplasarea se face prin in-
termediul navelor închiriate în sistem charter
• charter pentru uz propriu (owen-use) – o persoană fizică sau juridică în-
chiriază o aeronavă pentru uz propriu, cu scopul de a deplasa persoane
(uneori şi bunuri)
• charter specializat – admise atunci când un grup nu are posibilitatea res-
pectării condiţiilor impuse de formula rezervării anticipate (participarea la
un eveniment cultural, sportiv, de afaceri)
Servicii de taxi aerian sunt oferite de curse charter private, având capacitate de
4-18 locuri şi independenţă de zbor de 500-600 km; sunt practicate cu prioritate în
călătoriile de afaceri, oferind avantaje de flexibilitate şi confort.
În stimularea călătoriilor turistice pe calea aerului şi diversificarea tipologiei aran-
jamentelor o contribuţie importantă revine procesului liberalizării (dereglemetării)
acestor transporturi.
Reglementările în transporturile aeriene vizează trei categorii majore de pro-
bleme156:
• rutele regulate internaţionale, care sunt stabilite pe baza unor înţelegeri
guvernamentale între ţările participante la trafic; reglementările privesc traseele
propriu-zise, frecvenţa, zborurile, capacităţile de transport etc.;
• tarifele la cursele regulate, care sunt supuse controlului administrativ al
statului sau chiar organismelor internaţionale specializate, pentru a se evita creşterea
nejustificată a acestora şi a se asigura o concordanţă între preţ şi calitatea serviciilor;

156
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 370

199
Maria Oroian, Marinela Ghereş

• pe plan naţional, guvernele licenţiază transportatorii care pot opera pe


cursele regulate interne; acestea pot fi companii naţionale sau internaţionale.
În reglementarea transporturilor aeriene intervin guvernele ţărilor lumii şi cele
două organisme specializate în domeniu: Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Ci-
vile (ICAO) şi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA). În ul-
tima perioadă însă, datorită procesului de liberalizare, a politicii ”cer deschis”, asis-
tăm la reducerea retricţiilor privind rutele, capacităţile de zbor, frecvenţa, tarifele,
fiind menţinute în special reglementările referitoare la siguranţa zborurilor şi drep-
tul de operare157.
Preţul călătoriei depinde de costurile de exploatare ale companiilor aeriene,
precum şi de o serie de elemente proprii organizării şi anume158:
• mărimea şi tipul navei
• densitatea traficului şi nivelul concurenţei
• regularizarea fluxului cererii şi extinderea lui în ambele sensuri
• tipul cererii (clasa I, business, economică, IT, alte facilităţi)
• nivelul minim estimat al gradului de umplere a aeronavei
Costurile de exploatare ale companiilor aeriene sunt alcătuite din:
• cheltuieli directe, subdivizate în: cheltuieli legate de desfăşurarea zbo-
rurilor (carburanţi şi lubrifianţi, asigurarea navei, a echipajului, pasagerilor şi baga-
jelor, cost aeroport) şi cheltuieli/costuri materiale (amortizare, chiria echipamente-
lor, cheltuieli de întreţinere); acestea reprezintă circa ½ din total;
• cheltuieli indirecte de operare, în principal de marketing şi administra-
tive, reprezentate de: staţionare şi costuri la sol (handling, taxe aeroportuare), servi-
rea pasagerilor (masă, tranzit), rezervări (tiketing, magazine cu amănuntul, comi-
sioane plătite agenţiilor de voiaj) şi costuri generale de administraţie
• cheltuieli de personal (costul muncii)
Comercializarea locurilor – în cadrul acestui proces se urmăreşte adoptarea
unor formule care să permită o reducere a tarifelor şi o îmbunătăţire a coeficientu-
lui de utilizare a capacităţilor. Aici un rol deosebit revine sistemelor de rezervare
computerizată – CRS.
Cele mai importante sisteme existente în prezent sunt:
• Galileo Internaţional
• Sabre
• Amadeus
• Worldspan
• System One
• Abacus

157
Vezi pentru detalii Rodica Minciu, op.cit., p. 248-250
158
Idem, p. 250-251

200
Economia şi managementul turismului

Relaţiile dintre aceste sisteme vor duce în viitor la realizarea unui sistem glo-
bal, acesta urmând să folosească reţele neutre şi să asigure accesul nediscriminato-
riu al companiilor aeriene şi al agenţiilor de voiaj la oricare CRS159.

10.2.3. Transporturi turistice rutiere


Transporturile rutiere se află pe locul doi ca pondere în totalul mijloacelor de
transport folosite în scopuri turistice.
În multe ţări, ele reprezintă forma dominantă de deplasare în călătoriile interne, în-
trunind 60-70% din opţiuni şi adeseori şi pentru cele efectuate în afara graniţelor.
Transporturile rutiere se realizează prin intermediul autocarelor, microbuzelor
şi autoturismelor.
Autocarele şi microbuzele sunt utilizate, cu prioritate, în cadrul formelor orga-
nizate de turism, sunt destinate transporturilor colective şi se află în proprietatea
şi/sau administrarea organizatorilor de turism (societăţi de transport, agenţii de vo-
iaj şi touroperatori, chiar întreprinderi hoteliere).
Autoturismele sunt folosite, de regulă, pentru călătoriile pe cont propriu, iar în
ce priveşte proprietatea, ele aparţin în cea mai mare parte turiştilor (sectorul
non-comercial) sau unor întreprinderi specializate (sectorul comercial) şi exploatate
prin sistemul închirierilor (servicii “rent a car”)160.
Între avantajele trasporturilor rutiere se pot menţiona:
• autonomia în alegerea rutelor pe care turiştii vor călători în circuitele lor
sau spre destinaţiile de vacanţă;
• o disponibilitate mai mare a mijlocului de transport pe perioada unui sejur
în cadrul unei anumite destinaţii turistice;
• posibilitatea de a controla traseul ales, plecarea şi timpul de sosire, precum
şi orice oprire făcută pe parcurs;
• uşurinţă în manipularea bagajelor personale;
• facilitarea accesului în atingerea mai multor destinaţii;
• diminuarea costului personal, dacă gradul de ocupare al locurilor în automobil
este 100%.
Deplasările cu autocarul ocupă o pondere de 15-20% pe piaţa voiajelor, în con-
tinuă adaptare la cerere, serviciile oferite de transportatorii specializaţi grupându-se
astfel161:
• rute expres – interne şi internaţionale;
• închirierea de autocare sau rute la cerere (charter);

159
Idem, p. 253
160
Rodica Minciu, op.cit., p. 253
161
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 460

201
Maria Oroian, Marinela Ghereş

• organizarea de circuite sau excursii;


• servicii de transfer.
Sub aspectul organizării, se poate vorbi de existenţa unor întreprinderi specia-
lizate în operarea pe curse de linie sau charter, cu activitate de sine stătătoare sau
integrate turismului, independente sau asociate în lanţuri.
Dezvoltarea transporturilor turistice rutiere este influenţată de înzestrarea cu
automobile, de tendinţele înregistrate în evoluţia producţiei, de evoluţia preţului la
carburanţi şi de existenţa unei reţele adecvate de drumuri (naţionale şi autostrăzi).
Transportul cu autocarul sau microbuzul este considerat corespondentul trans-
portului automobilistic adaptat la turismul de grup, se efectueaza la un preţ rezona-
bil, are o contribuţie importantă la dezvoltarea turismului, permite o ameliorare a
echipamentelor, securităţii şi serviciilor (confort, climatizare, radio, TV, bar, ghizi,
asistenţi), prezintă adaptare la necesităţile turismului. Clientela turismului cu auto-
carul este formată, în special, din tineri sau din membrii unor asociaţii, întreprin-
deri. Tariful se calculează în funcţie de capacitatea autocarului/microbuzului, dis-
tanţa efectiv parcursă, numărul de ore sau zile efective, taxele rutiere, parcarea,
întreţinerea autovehiculului162.
Organizatorii de voiaje în autocar pot fi163:
a. cei care asigură (cu propriile vehicule) pe întreaga perioadă a anului şi pe li-
nii regulate, servicii de transport pentru anumite categorii de călători (elevi, munci-
tori), completate cu excursii şi activităţi turistice sezoniere (prin curse speciale);
b. cei care (posedând vehicule proprii) se pun la dispoziţia unui tour-operator
sau a unei agenţii receptive (ori care îşi organizează propriile producţii de voiaje);
c. cei care, nedispunând de vehicule proprii, au servicii specializate în organi-
zarea de voiaje de autocar (apelând la mijloacele de transport ale altora).
Din punct de vedere organizatoric se poate vorbi de existenţa unor întreprin-
deri specializate în operarea pe curse de linie sau charter, cu activitate de sine stătă-
toare sau integrate turismului, independente sau asociate în lanţuri (spre exemplu
sistemul Europabus reuneşte toate ţările Europei, Safety Motor Coaches Lines acţi-
onează pe teritoriul SUA, oferind curse regulate şi charter, etc.).
Inchirierea automobilelor se poate realiza in urmatoarele moduri:
- închirierile de maşini, cu sau fără şofer (reprezintă un sector important al tu-
rismului auto);
- dezvoltarea închirierilor de maşini fără şofer este legată de progresele realiza-
te în domeniul transportului aerian (peste 2/3 din agenţiile de închiriere de maşini
fiind situate pe aeroporturi);
- mai multe formule permit combinarea închirierii de autoturisme cu alte mo-
dalităţi de transport; de exemplu:
162
http://www.scribd.com/doc/54527150/Suport-Curs-Transporturi-Turistice, p. 23-24, Accesat la
28.05.2010
163
Idem, p. 24

202
Economia şi managementul turismului

• combinaţia „Fly and drive”,


• „Rail-route” (avion + maşină şi tren + maşină);
• “Package-tour” (aranjamet semiorganizat de trasport rutier şi croazie-
ră maritimă).
Automobilul deţine o poziţie importantă în structura formelor de transport tu-
ristic datorită avantajelor amintite deja, deţinând poziţia de lider în deplasările de
distanţe scurte şi medii, cu predilecţie în interiorul graniţelor.
Dezvoltarea turismului automobilistic este condiţionată de înzestrarea cu au-
tomobile (vezi figura 10.1.), de tendinţele înregistrate în evoluţia producţiei, canti-
tativ şi calitativ, de nivelul şi evoluţia preţului la carburanţi, de exitenţa unei reţele
adecvate de drumuri, ş.a.164
Serviciile de transport turistic automobilistic, în cazul deplasărilor cu mijloace
persoanle, se referă la asigurarea condiţiilor de călătorie: căi de acces, puncte de
aprovizionare, locuri de campare, organizarea de programe (circuite) sau acordarea
unor facilităţi: rezervări, bonuri de benzină.

Figura 10.1.
Distribuţia înzestrării cu automobile pe regiuni la nivelul anului 2007

Sursa: Calculat după IRF, World Road Statistics 2009, p.27

Automobilul este tot mai prezent în călătoriile cu mijloace combinate, ceea ce


a favorizat consacrarea şi larga utilizare a aranjamentelor FLY and DRIVE (con-
stând în deplasarea cu avionul în formula IT sau charter şi închirierea de automobil

164
Rodica Minciu, op.cit., p. 255

203
Maria Oroian, Marinela Ghereş

– rent a car) sau RAIL ROUTE (turistul călătoreşte cu trenul împreună cu automo-
bilul său).

Tabelul 10.3.
Număr de autoturisme la 1000 de locuitori în câteva ţări din Europa
număr
Ţări 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Belgia 469 471 473 477 481 483
Bulgaria 313 327 229 271 310 329
Germania 550 559 565 500 503 509
Spania 461 471 481 489 489 480
Letonia 296 322 358 397 411 400
Ungaria 280 286 319 324 304 300
Austria 505 507 509 513 515 522
Polonia 314 323 351 383 422 433
România 149 - 149 164 187 197
Slovenia 456 481 489 504 520 521
Marea Britanie 465 471 461 464 464 459
Liechtenstein 698 - 696 693 720 728
Elveţia 518 521 523 527 525 521
Croaţia 299 309 321 340 350 347
Sursa: Eurostat (online data codes: road_eqs_carmot and demo_pjan)/ International Transport Forum/
United Nations Economic Commission for Europe Common Questionnaire on inland transport, p. 90

Alături de aceste evoluţii cantitative, trebuie consemnate progresele tehnologi-


ce remarcabile vizând echiparea maşinii, cu efecte asupra siguranţei şi confortului,
creşterea vitezei de deplasare, reducerea consumului de carburanţi.
Cu toate acestea, transporturile, per ansamblu, deţin 1/3 din consumurile ener-
getice, fiind foarte sensibile la modificările care se produc pe piaţa combustibililor,
creşterea preţurilor putând fi într-un fel contracarată prin randamentele superioare
ale maşinilor şi tendinţa utilizării unor combustibili neconvenţionali165.

10.2.4. Transporturile turistice feroviare


Transporturile feroviare reprezintă una din cele mai vechi forme de călătorie şi
au jucat un rol important în dezvoltarea turismului în prima jumătate a acestui secol.
Datorită noilor tendinţe în desfăşurarea călătoriilor, transporturile feroviare au înre-
gistrat 3% în România).
Cu toate acestea alegerea lor ca mijloc de transport se datorează unor caracte-
ristici precum:

165
Rodica Minciu, op.cit., p. 256

204
Economia şi managementul turismului

• regularitatea şi certitudinea realizării voiajului, ca urmare a independen-


ţei faţă de starea vremii;
• costul mai redus al călătoriei comparativ cu celelalte forme;
• comodităţile oferite prin vagonul restaurant şi vagonul de dormit;
• posibilităţile mai largi de vizionare a peisajului;
• viteza de deplasare relativ mare şi, implicit, rapiditatea călătoriei.
• perfecţionările realizate ca urmare a introducerii progresului tehnic: creş-
terea gradului de confort în interiorul mijloacelor, creşterea vitezei de deplasare,
dezvoltarea gamei serviciilor suplimentare oferite, garnituri care asigură deplasarea
simultană a turistului şi automobilului său (RAIL ROUTE).
Legat de aportul tehncii şi tehnologiei în domeniul transportului feroviar sunt
reprezentative trenurile de mare viteză ICE (Intercity Express) în Germania, TGV
(Train a Grand Vitesse) în Franţa, TAV (Treno Alta Velocita) în Italia, etc. care
asigură atât o deplasare foarte rapidă cât şi legături multiple.
S-au creat trenuri recreative (India, China, Spania, Elveţia), au fost revitalizate
sau create rute care îmbină deplasarea cu distracţia (Trans-Siberian Express, Ori-
ent-Express, Veneţia Simplon Orient-Express, American Orient-Express).
Aici putem aminti şi nostalgicii vechilor trenuri cu aburi. Pentru ei, există două
forme de transport – fie se folosesc trenurile clasice, fie se folosesc rutele clasice.
Putem aminti aici El Andalus Express (Spania), Royal Hungarian Express (Unga-
ria), Danube Express, Victoria Express, Pride of Africa (South Africa), etc166.
În concordanţă cu evoluţiile în domeniul rezervărilor, s-a iniţiat şi pe calea fe-
rată un astfel de sistem (SOCRATE) în conexiune cu Sabre, asigurând serviciile de
călătorie şi cazare, introducându-se tichete automate în vederea standardizării ope-
raţiunilor, promovându-se cooperarea între transportatori diferiţi, între aceştia şi
agenţiile de voiaj, etc.
În organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare se folosesc atât
cursele regulate, cât şi cele speciale (charter).
Cel mai cunoscut aranjament este RIT (Rail Inclusive Tour) – constă în co-
mercializarea, de către agenţia de voiaj, la un preţ global, a unui pacht de servicii
ce include: călătoria cu trenul, cazarea şi masa şi un minim de prestaţii de agre-
ment; el se adresează turismului organizat, de grup sau individual.
Aranjamentul RIT se poate realiza în mai multe variante:
• circuite, călătorii dus-întors, călătorii într-o singură direcţie, curse com-
binate;
• se poate difernţia în funcţie de mărimea grupului, perioada de organizare,
categoria de vârstă a clienţilor;

166
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 455-456

205
Maria Oroian, Marinela Ghereş

• în fiecare caz în parte se stabilesc tarifele şi condiţiile/restricţiile de des-


făşurare a călătoriei, înţelegeri (contracte) între agenţia de voiaj şi compania de
cale ferată;
• se pot oferi unele facilităţi: reduceri 50% pentru copii, elevi şi studenţi,
bonificaţii pentru conducătorii de grup, etc167.
Tarifele internaţionale se determină în principiu ca o sumă a tarifelor naţiona-
le. Fiecare ţară îşi fixează propriile reduceri tarifare (pe perioade de timp, categorii
de trenuri, tarife de grup). Rezultă pentru agenţiile de voiaj o mare complexitate de
tarife. O primă iniţiativă de unificare a tarifelor a fost adoptată de Comisia Comer-
cială a Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate (CIF) prin crearea unui sistem euro-
pean de tarife pentru pasageri (TEV), aplicabil la opt reţele europene. Agenţiile de
turism obţin prin Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, de la reţelele ţărilor mem-
bre un comision de cca. 10% pentru promovarea aranjamentelor turistice feroviare,
ceea ce le determină să ofere cu precădere segmentelor de turişti cu venituri mo-
deste, tarife mai mici.
Tipologia acestor aranjamente, modernizările care s-au făcut în direcţia con-
fortului, vitezei, conectării la sistemele computerizate de rezervare, diversificării
ofertei de servicii – ne dovedesc eforturile de adaptare a transporturilor feroviare la
nevoile turismului de masă dar şi a celui de nişă.

10.2.5. Transporturi turistice navale


Alegerea navelor ca mijloc de transport turistic a reprezentat încă de la începu-
tul secolului XX o manifestare cu predilecţie a consumului turistic de lux, apanaj al
claselor socio-economice cu venituri ridicate. Desigur, existenţa mai multor clase
calitative în interiorul aceluiaşi spaţiu de transport a facilitat şi accesul turiştilor cu
venituri mai modeste, deşi tariful plătit pentru o călătorie cu vaporul – ca mijloc de
acces - era destul de ridicat. Transporturile turistice pe cale nautică au evoluat de la
o simplă formă de călătorie spre una care îmbină deplasarea cu agrementul, dând
naştere croazierelor.
Faptul că aceste tipuri de transporturi au o pondere mai scăzută în totalul mijloa-
celor de transport se explică prin viteza mai redusă de deplasare şi preţurile mai mari,
apoi necesitatea existenţei porturilor şi a unei flote adecvate, toate presupunând in-
vestiţii foarte mari, şi, nu în ultimul rând, faptul că doar o mică parte a destinaţiilor
turistice este situată în apropierea locurilor de acostare, turistul fiind nevoit să-şi con-
tinue călătoria cu alte mijloace.
Serviciile oferite clientelei în domeniul transporturilor navale pot fi subdiviza-
te în168:

167
Rodica Minciu, op.cit., p. 259
168
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 402-403

206
Economia şi managementul turismului

• curse (rute) de linie


• linii de croazieră
• deplasări scurte (ferry) sau mini-croaziere
• călătorii (excursii) în interior pe râuri, lacuri, canale
• călătorii individuale cu vase de agrement, proprietate privată sau închiriate
Atracţia exercitată de călătoria pe apă ca suport al agrementului şi nu doar ca
posibilitate de acces la o destinaţie turistică a stimulat dezvoltarea şi diversificarea
aranjamentelor de croazieră. Parcul de nave în continuă dezvoltare, creşterea sigu-
ranţei transportului, dar mai ales creşterea capacităţii navelor şi diversificarea tipu-
rilor de nave care oferă condiţii de confort şi agrement sporite au stimulat cererea
turistică pentru croaziere.
Croaziera se defineşte ca un produs turistic – pachet de vacanţă – pentru care
se plăteşte un preţ global ce acoperă deplasarea şi serviciile de cazare, masă şi dis-
tracţie la bordul navelor; după caz, pot fi incluse şi alte servicii, precum vizitarea
obiectivelor turistice din locurile de acostare169.
Tendinţele recente sunt de scurtare a duratei croazierelor, de combinare a aran-
jamentelor aer/mare o dată cu liberalizarea transporturilor aeriene şi o diversificare
a activităţilor ce se desfăşoară la bordul navelor. Toate aceste modificări s-au re-
flectat în alinierea ofertei la cerere, ceea ce a stimulat circulaţia turistică pe calea
maritimă.
Tipologia croazierelor o redăm mai jos:
• croaziere de vacanţă (nave de mare capacitate, 1000-2000 de pasageri,
itinerarii medii de circa 7 zile, clientelă diversă, destinaţii obişnuite)
• croaziere de lux (nave de capacitate mai mică, 150-900 pasageri, inven-
tar de lux, confort superior, personal de înaltă calificare, itinerarii de 14-30 de zile)
• croaziere exotice sau de aventură (nave de capacitate mică, destinaţii ori-
ginale, turişti amatori de explorări, servicii specifice, personal cu instruire specială,
scufundări, etc.).
Destul de recente şi tot mai solicitate sunt croazierele tematice, care îmbină
educaţia cu vacanţa. Esenţa unei croaziere cu obiectiv tematic ţintă poate fi: arta
culinară cu un anumit specific, istoria, arta fotografică, astonomia sau orice alt do-
meniu ce poate atrage un număr suficient de mare de persoane cu interese comune.
O inovaţie în materie de croaziere este introducerea unor vapoare cu garaj la bord
care deplasează odatăcu pasagerii-turişti şi autovehicule pentru cei interesaţi (au-
tomobile, autocare).
Pentru a atrage noi categorii de turişti şi pentru a satisface cele mai variate
gusturi ale acestora, navele de croazieră oferă o gamă largă de servicii speciale:

169
Rodica Minciu, op.cit., p. 261

207
Maria Oroian, Marinela Ghereş

• cele mai noi tratamente sănătate, programe de fitness, opţiuni de hrănire


sănătoasă;
• sisteme de comunicaţii bazate pe tehnologia de informare de ultimă
genaraţie, dar şi metode de telecomunicaţii tradiţionale (telefoane în cabină cu linie
internaţională, fax, televiziune prin satelit şi cu circuit închis);
• spaţii speciale pentru întâlniri, săli de conferinţe şi condiţii pentru desfă-
şurarea întîlnirilor de afaceri. Unele linii de croazieră asigură secretare, translatori
şi coordonatori de întîlniri;
• dispozitive speciale pentru persoanele cu handicap;
• multe linii de croazieră au cazinouri, administrându-şi singure operaţiu-
nile din cazino, angajând manageri experimentaţi şi dealeri care au lucrat în cazi-
nourile din Europa. Securitatea este de asemenea ridicată, folosindu-se multe din
metodele de securitate aplicate în Las Vegas la mesele de joc;
• programe pentru sărbătorirea unor momente speciale: nunţi, aniversări,
etc., servicii speciale pentru cei aflaţi în luna de miere şi cuplurilor aniversare.
Destinaţiile cele mai căutate sunt:
• Marea Caraibelor, cu insulele Bermude, Bahamas şi costele de est ale
Americii Centrale şi de Sud (cea mai importantă destinaţie, concentrând peste ju-
mătate din numărul călătoriilor)
• Coasta de vest a Americii de Nord, cu trasee ce leagă Mexicul, SUA şi
Canada, cu prelungiri până în Alaska, pe locul 2 în preferinţele turiştilor
• Marea Mediterană, cu trasee ce leagă ţările din vestul şi estul bazinului
• Orientul Îndepărtat – linii între ţările (insulele) din zona Pacificului
• Marea Baltică şi legăturile între capitalele ţărilor nordice
• Africa de Vest cu insulele Canare şi Madeira
• Circuite în jurul lumii
La acestea mai pot fi adăugate deplasările scurte cu ferry-boat-ul sau
minicroaziere între insule sau de-a lungul coastelor, acolo unde condiţiile geografi-
ce şi dezvoltarea economică au favorizat astfel de călătorii. Un loc distinct în struc-
tura croazierelor îl ocupă călătoriile pe râurile interioare, cele mai cunoscute trasee
fiind pe Nil, Dunăre, Rin, Mississippi, Yangzi, Amazon170.
Cele mai mari companii de croazieră pe plan mondial sunt: Royal Carribean
Cruise Line, Carnival Cruice Line, Cunard Line, Costa Cruise Line, Norwegian
Cruise Line, Princess Cruises, Holland America Line.
Perspectivele turismului de croazieră vor fi influenţate de evoluţiile capacităţii
de transport, caracteristicile clientelei, apariţia de noi destinaţii şi diversificarea
ofertei de servicii. Mulţi specialişti consideră că acestă piaţă are încă mari rezerve
de creştere. Cererea nu este satisfăcută, mai ales în condiţiile în care apar şi pro-
grame accesibile categoriilor de persoane cu venituri medii, chiar dacă preţul lor

170
Idem

208
Economia şi managementul turismului

este în continuare cel mai ridicat, comparativ cu alte tipuri de programe turistice;
mulţi oameni sunt dispuşi să economisească pentru o asemenea aventură pe apă.
Mai mult, există încă destinaţii turistice mai slab valorificate, deci piaţa croaziere-
lor poate cunoaşte şi o extindere geografică (în Asia de Sud-Est, în Oceanul Indian,
pe marile fluvii ale lumii cum sunt Dunărea, Volga, Yangtze şi altele).

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Argumentaţi rolul transporturilor în dezvoltarea turismului.


2. Analizaţi locul formelor de transport în dezvoltarea turismului.Care sunt carac-
teristicile serviciilor turistice?
3. Caracterizaţi transporturile turistice aeriene.
4. Caracterizaţi transporturile turistice rutiere.
5. Caracterizaţi transporturile turistice feroviare.
6. Caracterizaţi transporturile turistice navale.
***
1. Cheltuielile directe din cadrul costurilor de exploatare a companiilor aeriene de-
ţin o pondere de:
a) 1/3 din total;
b) ½ din total;
c) ¼ din total;
d) 1/5 din total.
2. Autocarele şi microbuzele:
a) sunt utilizate, cu prioritate, în cadrul formelor organizate de turism, sunt
destinate transporturilor colective;
b) nu se află în proprietatea şi/sau administrarea organizatorilor de turism (so-
cietăţi de transport, agenţii de voiaj şi touroperatori, chiar întreprinderi hotelie-
re).;
c) sunt folosite, de regulă, pentru călătoriile pe cont propriu;
d) aparţin în cea mai mare parte turiştilor (sectorul non-comercial) sau unor
întreprinderi specializate (sectorul comercial) şi exploatate prin sistemul închi-
rierilor (servicii “rent a car”).
3. Preţul călătoriei depinde în primul rând de:
a) costurile de exploatare ale companiilor aeriene;
b) mărimea şi tipul navei;
c) densitatea traficului şi nivelul concurenţei;
d) tipul cererii (clasa I, business, economică, IT, alte facilităţi).
4. Autoturismele:
a) sunt utilizate, cu prioritate, în cadrul formelor organizate de turism, sunt
destinate transporturilor colective;

209
Maria Oroian, Marinela Ghereş

b) se află în proprietatea şi/sau administrarea organizatorilor de turism (socie-


tăţi de transport, agenţii de voiaj şi touroperatori, chiar întreprinderi hoteliere).;
c) sunt folosite, de regulă, pentru călătoriile pe cont propriu;
d) aparţin doar turiştilor (sectorul non-comercial).
5. Care din următoarele afirmaţii este adevărată:”Charterul own-use” este admis
atunci când o persoană fizică sau juridică:
a) închiriază un avion pentru uz propriu;
b) închiriază un avion pentru un alt grup;
c) comercializează spaţiul de zbor închiriat;
d) transportă exclusiv persoane.
6. Cursele regulate:
a) operează pe rute fixe, bine definite, interne şi internaţionale, pentru fiecare
dintre ele existând licenţă de zbor garantat guvernamental;
b) nu sunt solicitate de persoanele care se deplasează individual, pe cont pro-
priu;
c) operează doar pe rute interne;
d) operează doar pe rute internaţionale.
7. Deplasările cu autocarul:
a) ocupă o pondere de 20-30% pe piaţa voiajelor, în continuă adaptare la cerere;
b) ocupă o pondere de 20-25% pe piaţa voiajelor, în continuă adaptare la cerere;
c) ocupă o pondere de 25-30% pe piaţa voiajelor, în continuă adaptare la cerere;
d) ocupă o pondere de 15-20% pe piaţa voiajelor, în continuă adaptare la ce-
rere.
8. În cursele de transport aerian regulate există următoarele aranjamente turistice:
a) part charter şi own-use;
b) inclusive tour şi charter de grup;
c) inclusive tour şi part charter;
d) inclusive tour şi charter IT.
9. Transporturile rutiere se află:
a) pe locul întâi ca pondere în totalul mijloacelor de transport folosite în sco-
puri turistice;
b) pe locul doi ca pondere în totalul mijloacelor de transport folosite în sco-
puri turistice;
c) la egalitate cu mijloacele de transport aeriene
d) nici un răspuns nu este corect.
10. Aranjamentul FLY and DRIVE:
a) constă în deplasarea cu avionul în formula IT sau charter şi închirierea de
automobil – rent a car;
b) constă în deplasarea cu trenul împreună cu automobilul său;
c) constă în deplasarea cu avionul în formula IT;
d) constă în deplasarea cu avionul în formula IT sau charter.

210
Economia şi managementul turismului

11. Servicii de taxi aerian sunt oferite de curse charter private, având capacitate de:
a) 4-18 locuri şi independenţă de zbor de 500-600 km;
b) 8-28 locuri şi independenţă de zbor de 500-600 km;
c) 4-18 locuri şi independenţă de zbor de 300-400 km;
d) 8-28 locuri şi independenţă de zbor de 300-400 km;
12. Preţul călătoriei depinde în primul rând de:
a) costurile de exploatare ale companiilor aeriene;
b) mărimea şi tipul navei;
c) densitatea traficului şi nivelul concurenţei;
d) tipul cererii (clasa I, business, economică, IT, alte facilităţi).
13. În organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare:
a) se folosesc doar cursele regulate;
b) se folosesc doar cursele speciale;
c) se folosesc atât cursele regulate, cât şi cele speciale (charter);
d) nici un raspuns nu e corect.
14. Principalii beneficiari ai curselor charter sunt:
a) tour-operatorii;
b) cluburile sportive;
c) organizaţiile guvernamentale;
d) organizaţiile neguvernamentale.
15. Cea mai mare pondere în preţul de cost al unui zbor este deţinută de:
a) taxele de zbor;
b) taxele de aeroport;
c) costul carburanţilor şi lubrifianţilor;
d) cheltuieli legate de serviciile acordate clienţilor la bord şi la sol.
16. Principalul avantaj al transportului rutier se referă la:
a) costul relativ scăzut al întreţinerii infrastructurii tehnice;
b) distribuţia relativ egală a traficului pe tot parcursul zilei;
c) atractivitatea şi comoditatea călătoriilor;
d) dependenţa de condiţile meteorologice se situează la niveluri rezonabile.
17. Fac parte din serviciile oferite clientelei în domeniul transporturilor navale:
a) curse (rute) de linie;
b) linii de croazieră;
c) deplasări scurte (ferry) sau mini-croaziere;
d) toate acestea.

211
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Comentaţi următorul text:

Tarom si-a pierdut statutul de lider - Vezi cine i-a luat locul

Tarom nu mai detine pozitia de lider in clasamentul companiilor aeriene, fir-


ma transportand mai putini pasageri, in 2011, decat Wizz Air, operatorul low-cost
din Ungaria.

"Conform rezultatelor, Tarom a reusit sa isi mentina o cota de piata constanta,


atat in 2010, cat si in 2011, precum si un nivel constant de pasageri transportati in
2011, in pofida unui context economic nesigur si a competitiei acerbe din indus-
tria de transport aerian", a declarat directorul general al Tarom, Gabriela Bordea,
pentru Ziarul Financiar.

Tarom a avut 2,19 milioane de clienti, cu 510.000 mai putin fata de Wizz Air,
care a devenit astfel cel mai mare transportator aerian de pe piata romaneasca, din
punct de vedere al pasagerilor transportati.

In 2010, operatorul de stat a transportat 2,1 milioane de oameni, iar pentru


anul trecut, Tarom estima 2,4 milioane de pasageri.

Bordea a mai precizat ca anul trecut au fost implementate masuri de optimiza-


re a retelei de rute. Totusi, numarul de pasageri a ramas constant fata de 2010, in
conditiile in care capacitatea de zbor a fost diminuata cu 9%, pentru a face
operatiunile mai eficiente.

In plus, anul trecut au iesit din flota doua avioane de tip Boeing 737-800, care
au fost relivrate catre proprietar.

(http://www.ziare.com/tarom/stiri-tarom/tarom-si-a-pierdut-statutul-de-lider-vezi-cine-i-a-
luat-locul-1148096, accesat la 24.05.2012)

212
Economia şi managementul turismului

E. Rebus171
4. 5.
2.

2.

1. 3.

1.

3.

4.

5.

Orizontal
1. Au un conţinut complex, vizând, pe lângă voiajul propriu-zis, ansamblul operaţiunilor, condiţii-
lor şi facilităţilor legate de organizarea deplasării fizice a turiştilor, a bagajelor şi a mărfurilor
destinate consumului acestora (pl. neart.).
2. Ocupă locul doi ca pondere în totalul mijloacelor de transport folosite în scopuri turistice.
3. Sunt folosite, de regulă, pentru călătoriile pe cont propriu (pl. neart.).
4. Acest tip de transport asigură deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor şi persoanelor cu ajutorul
locomotivelor şi vagoanelor
5. Deplasarea cu avionul în formula IT sau charter şi închirierea de automobil – rent a car face par-
te din aranjamentul FLY and ...........
Vertical
1. Una din caracteristice generale ale transporturilor turistice.
2. Aceste servicii turistice de transport deţin supremaţia în totalul transporturilor turistice.
3. Altă denumire pentru serviciile charter.
4. Aceste curse operează pe rute fixe, bine definite, interne şi internaţionale, pentru fiecare dintre
ele existând licenţă de zbor garantat guvernamental..
5. Preţul călătoriei depinde de costurile de .......................... ale companiilor aeriene.

171
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MC900295602|

213
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Capitolul 11

INDUSTRIA OSPITALITĂŢII ŞI MANAGEMENTUL EI

A. Obiective urmărite
 cunoaşterea problemelor specifice industriei hoteliere, a rolului acesteia în
valorificarea potenţialului turistic
 cunoaşterea particularităţilor activităţii de management în industria hotelie-

 cunoaşterea activităţilor de alimentaţie publică şi de agrement, a conţinutu-
lui şi particularităţilor activităţilor de management a acestora
 cunoaşterea aspectelor legate de dezvoltarea şi perfecţionarea serviciilor de
alimentaţie publică şi de agrement turistic

B. Rezumatul capitolului
Componentă distinctă a economiei, industria hotelieră cuprinde totalitatea pro-
ceselor desfăşurate în unităţile de cazare, generate de primirea, sejurul şi plecarea
călătorilor. Conţinutul industriei hoteliere, funcţiile şi trăsăturile acesteia au evoluat
în conexiune cu dezvoltarea capacităţilor de cazare şi implicarea lor în activitatea
turistică, contribuind hotărâtor la valorificarea superioară a potenţialului turistic.
Serviciul de cazare este constituit din mai multe prestaţii independente: caza-
rea propriu-zisă şi serviciile complementare acesteia; alimentaţia şi serviciile speci-
fice asociate ei; activităţile cultural-artistice şi de agrement; serviciile de informare
şi intermediere; activităţile comerciale; serviciile având caracter special, toate aces-
tea necesitând un nivel calitativ corespunzător.
Alimentaţia publică este o activitate complexă fiind alcătuită dintr-un proces
de producţie, unul de comercializare şi unul de servire. Activitatea de producţie
asigură realizarea preparatelor culinare şi de cofetărie prin transformarea unor ma-
terii prime de origine vegetală şi animală printr-o prelucrare prealabilă de tip indus-
trial sau casnic. Activitatea comercială reprezintă continuarea firească a celei de
producţie, asigurând vânzarea, desfacerea către consumatori a preparatelor obţinute
în compartimentele de producţie dar şi a altor produse, preparate sau nepreparate.
Activitatea de servire (de prestări servicii) reprezintă cea de-a treia latură a alimen-
taţiei publice; strâns legată de procesul de comercializare a produselor specifice
(preparate culinare, de cofetăriepatiserie, băuturi etc.), activitatea de servire are ca

214
Economia şi managementul turismului

obiectiv crearea condiţiilor şi facilităţilor pentru consumul imediat şi pe loc al aces-


tora. Activitatea de alimentaţie îndeplineşte în cazul turismului mai multe funcţii
(de nutriţie, de loisir, de convivialitatea şi de afaceri).
Agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamente-
lor, evenimentelor şi formelor oferite de unităţi, staţiuni sau zone turistice, capabile
să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie, de plăce-
re, să dea senzaţia unei satisfacţii, unei împliniri, să lase o impresie şi o amintire
favorabile. Această accepţiune evidenţiază varietatea activităţilor de agrement şi
multitudinea planurilor pe care acţionează, dar şi faptul că acesta se constituie
într-un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiştilor, ceea ce îi confe-
ră satatutul de componentă de bază a prestaţiei turistice.

C. Conţinut
Motto: La mare....
Românii iar s-au descurcat,
Şi cu bune, şi cu rele,
Dorm sub cerul înstelat,
Că-i hotel de... mii de stele!”
(epigramă de David Boia –
ziarul ”Unirea” din Alba Iulia,
25 iulie 2007)

Serviciile oferite turiştilor la locul de petrecere a vacanţei reprezintă compo-


nenta cea mai importantă a activităţii turistice. Ele au ca obiect satisfacerea nevoi-
lor cotidiene de repaos şi hrană ale turiştilor, precum şi pe cele specifice de distrac-
ţie, de recreere, regăsindu-şi conţinutul în ceea ce se numeşte, mai recent, industria
ospitalităţii172.
Astfel, în sens restrâns, industria ospitalităţii include totalitatea unităţilor de
cazare care oferă găzduire pe termen scurt sau mai lung, cu sau fără mâncare, res-
pectiv agrement (definita astfel, industria ospitalităţii se suprapune cu industria ho-
telieră). În sens mai larg, în sfera industriei ospitalităţii sunt incluse şi alte activi-
tăţi, precum transporturile, sănătatea sau educaţia.
Dimensiunile industriei ospitalităţii sunt impresionante la nivel mondial. În fi-
ecare zi în lume, aproximativ 500 milioane oameni servesc masa la restaurant şi
300 milioane oameni dorm departe de casă. Într-un singur an, peste un miliard de
oameni servesc masa într-un avion173.

172
Rodica Minciu, op.cit., p. 263
173
Buhalis, D., Costa, C. (ed.) (2006), Tourism business frontiers. Consumers, products and industry,
Oxford: Elsevier Butterworth-Heinemann, p. 193

215
Maria Oroian, Marinela Ghereş

11.1. Industria hotelieră şi managementul ei

Cazarea reprezintă, în derularea prestaţiei turistice, etapa următoare transportu-


lui şi întruneşte caracteristicile unei componente cu existenţă de sine stătătoare.
Prin conţinutul său, cazarea vizează crearea condiţiilor şi confortului pentru
odihna călătorului; ea poate fi definită ca rezultatul (produsul sau serviciul) indus-
triei hoteliere (hotelăriei), sector ce înglobează ansamblul activităţilor desfăşurate
în spaţiile de locuire temporară.
Dimensiunile şi calitatea serviciului de cazare hotelieră sunt determinate de174:
• existenţa unei baze materiale adecvate din punctul de vedere al mărimii,
tipologiei, dotărilor, etc.;
• încadrarea cu personal a mijloacelor de găzduire, de nivelul de calificare a
lucrătorilor, de modul de organizare a muncii.
Insuficienţa sau slaba calitate a celor doi factori vor influenţa negativ dezvolta-
rea serviciului de cazare şi, implicit, dimensiunile circulaţiei turistice şi gradul de
valorificare a potenţialului turistic.
Deoarece obiectivul tuturor unităţilor de cazare este obţinerea de profit, mana-
gerii acestora vor trebui să urmărească constant condiţiile economice curente, pla-
nurile de marketing, concurenţa, dimensiunile şi abilităţile personalului din subor-
dine175.

11.1.1. Importanţa şi particularităţile industriei hoteliere


Conţinutul industriei hoteliere, funcţiile şi trăsăturile acesteia au evoluat în co-
nexiune cu dezvoltarea capacităţilor de cazare şi implicarea lor în activitatea turis-
tică. Relaţia dintre turism şi industria hotelieră este una de intercondiţionare reci-
procă.
Industria hotelieră, deşi nu priveşte în exclusivitate asigurarea necesarului de
spaţii şi servicii de cazare pentru turişti, manifestă multă receptivitate faţă de ne-
voile acestora, evoluează în interdependenţă cu activitatea turistică (peste 70% din
existentul de spaţii de cazare se află amplasat în zone de interes turistic). Astfel,
servirea turiştilor devine funcţie-obiectiv a unităţilor hoteliere.
Industriei hoteliere îi revine sarcina realizării unor condiţii de cazare cât mai
confortabile, contribuind astfel la promovarea turismului, a circulaţiei turistice, a
sporirii duratei sejurului.
Valorificarea superioară a potenţialului turistic, prin atragerea în circuitul eco-

174
Rodica Minciu, op.cit., p. 264
175
Bardi, J.A. (2011), Hotel front office management, fifth edition, New Jarsey: John Wiley & Sons,
Inc., p. 42

216
Economia şi managementul turismului

nomic a diferitelor zone, reprezintă o altă latură a aportului industriei hoteliere la


dezvoltarea turismului, şi indirect, a întregii economii.
Dimensiunile industriei hoteliere, progresele înregistrate în domeniu reprezin-
tă, de asemenea, măsura satisfacerii nevoii pentru turism a populaţiei.
Eforturile industriei hoteliere de adaptare la nevoile turiştilor se materializează
în176:
• crearea de noi capacităţi de cazare şi modernizarea celor existente în sco-
pul îmbunătăţirii confortului;
• lărgirea gamei tipologice a unităţilor şi sporirea complexităţiifuncţiilor în-
deplinite de acestea;
• diversificarea serviciilor oferite şi ridicarea nivelului lor calitativ.
Ca şi particularităţi ale industriei hoteliere putem menţiona următoarele:
• complexitatea – serviciul de cazare este rezultatul combinării unor prestaţii
de bază şi a unora auxiliare la realizarea cărora participă nemijlocit unitatea
hotelieră şi personalul acesteia, precum şi alte verigi din interiorul sau din
afara aparatului turistic;
• sezonalitatea – este rezultatul concentrării cererii în anumite perioade ale
anului sau săptămânii, în funcţie de specificul său, şi se manifestă prin va-
riaţia corespunzătoare a producţiei şi, respectiv a ofertei de servicii;
• dependenţa de prestator, de structurile materiale şi de personal;
• perisabilitatea – imposibilitatea stocării şi păstrării serviciilor turistice de
cazare.
Toate acestea vor influenţa hotărâtor evoluţia şi dinamica activităţii turistice.

11.1.2. Structura serviciului de cazare hotelieră


Având în vedere varietatea necesităţilor turiştilor şi pornind de la premisa că
principalele momente asociate prezenţei acestora în unităţile hoteliere sunt primi-
rea, şederea şi plecarea, serviciul de cazare este constituit dintr-o sumă de prestaţii
independente177:
• cazarea propriu-zisă şi serviciile complementare acesteia;
• alimentaţia şi serviciile specifice asociate ei;
• activităţile cultural-artstice şi de agrement;
• serviciile de informare şi de intermediere;
• activităţile comerciale;
• serviciile având caracter special.
Între aceste prestaţii există relaţii de interdependenţă, circuitele lor tehnologice

176
Rodica Minciu, op.cit., p. 266
177
Ibidem, p. 267

217
Maria Oroian, Marinela Ghereş

putând interfera, le putem regăsi pe toate în cadrul unei unităţi de cazare, sau doar
parţial, toate concurând la satisfacerea nevoilor clienţilor.
Găzduirea (cazarea) propriu-zisă – este funcţia principală a unităţilor hoteli-
ere, indiferent de mărimea, tipul, categoria de confort, înzestrarea acestora; ea pre-
supune existenţa unor spaţii adecvate, şi a dotărilor necesare asigurării odihnei şi
igienei turistului178.
Având în vedere aceste cerinţe, o importanţă deosebită trebuie acordată amplasă-
rii unităţilor de cazare (alegerea destinaţiei şi poziţionarea obiectivului în interiorul
acesteia, în funcţie de diverse elemente: distanţa faţă de mijlocele de acces şi faţă de
atracţiile turistice; amplasarea să răspundă unor criterii de ordin economic: valoarea
investiţiei, costurile de exploatare, asigurarea unui nivel ridicat de ocupare)179.
Calitatea serviciului de cazare şi opţiunea turistului sunt influenţate de atmos-
fera din unitate, atenţia personalului, viteza de reacţie şi eficienţa acestuia, cliente-
la, imaginea şi renumele de care se bucură.
Din categoria serviciilor complementare cazării amintim: primirea şi distribui-
rea mesajelor (corespondenţei); păstrarea obiectelor de valoare; spălatul şi călcatul
lenjeriei; curăţirea hainelor şi a încălţămintei; manipularea bagajelor; asigurarea
parcării autoturismelor; schimb valutar
Serviciul de alimentaţie – deşi îndeplineşte o funcţie de bază, nu este obliga-
toriu prezent în toate unităţile de cazare. Acolo unde funcţionează, acest serviciu
presupune desfăşurarea unei activităţi complexe; este vorba de existenţa tuturor
acelor compartimente şi tipuri de prestaţii menite să satisfacă, pentru toţi turiştii şi
în orice moment, atât nevoia de hrană, cât şi pe cea de agrement.
Organizarea propriului serviciu de alimentaţie pune două categorii de proble-
me: de amplasare şi de funcţionare, în sensul că acesta nu trebuie să afecteze odih-
na turiştilor şi buna desfăşurare a celorlalte activităţi.
În privinţa serviciilor complementare alimentaţiei propriu-zise, amintim: re-
zervările, servirea mesei în cameră, organizarea unor mese festive, etc.
Activităţile cultural-artistice şi de agrement – se întâlnesc în unităţile desti-
nate turismului se sejur mediu şi lung, de odihnă şi a celor de categorie superioară.
Pentru aceasta sunt necesare dotări adecvate: terenuri de sport, piscine, saune, săli
de gimnastică, de jocuri mecanice, etc.
Unităţile de cazare pot îndeplini şi funcţii cultural-artistice, organizând sau
găzduind manifestări de acest gen: festivaluri folclorice, de cântece, de dansuri,
muzicale, reuniuni, întâlniri cu oameni de ştiinţă, artă sau cultură, expoziţii, specta-
cole, etc.
Serviciile de informare – facilitează turistului cunoaşterea şi, respectiv acce-
sul la oferta specifică şi prestaţiile suplimentare puse la dispoziţia sa de unitatea

178
Ibidem, p. 268
179
J. Ch. Halloway, The Business of Tourism, fourth edition, Pitman Publishing, London, 1994, p. 121

218
Economia şi managementul turismului

hotelieră în interiorul şi în afara acesteia. Aceste servicii sunt realizate de compar-


timentul “front-office” şi sunt oferite verbal, la cererea turiştilor sau prin interme-
diul mijoacelor scrise (anunţuri, pliante, postere) aflate la îndemâna turiştilor sau
amplasate în locurile de trecere.
Serviciile de intermediere – au ca scop satisfacerea cât mai deplină a cerinţe-
lor turiştilor. Unităţile de cazare pot mijloci între turiştii proprii şi prestatorii de
servcii specializate realizarea diverselor lucrări: repararea/întreţinerea unor obiecte,
rezervări de bilete, de locuri, comisioane. De o apreciere deosebită se bucură mij-
locirea închirierii de autoturisme, supravegherea copiilor sau persoanelor handica-
pate, stenografie, traduceri pentru turismul de afaceri, organizarea de congrese,
conferinţe, simpozioane şi acţiunile anexe lor.
Servicii comerciale – de vânzare a unor produse necesare turistului pe durata
sejurului: ilustrate şi efecte poştale, ziare, reviste, cărţi, cosmetice, produse artiza-
nale, etc. Acestea pot fi prestate de compartimentul „recepţie” sau de magazine
specializate.
Precizăm faptul că există o relaţie de directă proporţionalitate între încadrarea
unităţii de cazare şi bogăţia de servicii oferite turiştilor. Unele din aceste prestaţii
pot fi chiar gratuite, incluse în costul iniţial al cazării, iar altele sunt contra cost.
Indiferent dacă beneficiază de gratuitate sau nu, asigurare unui nivel calitatv ridicat
al acestora trebuie să fie o preocupare constantă a unităţilor de cazare.

11.1.3. Tipuri de unităţi de cazare


Cele mai cunoscute tipuri de unităţi de cazare le prezentăm în continuare180:
a. hotelurile pentru conferinţe, congrese şi întâlniri de afaceri. Acestea trebuie
să dispună de facilităţile necesare organizării unor astfel de activităţi – săli de re-
cepţie, de conferinţe, cu infrastructura necesară, restaurante, magazine, alte unităţi
prestatoare de servicii. De asemenea, trebuie să dispună şi de unele facilităţi de
agrement. De regulă aceste hoteluri sunt întâlnite în marile oraşe (Bucureşti, Paris,
New York, Londra etc.). Fiecare compartiment al hotelului trebuie să fie foarte bi-
ne specializat, încât să ofere servicii prompte. În general, hotelurile specializate
pentru aceste activităţi sunt considerate drept cele mai perfecţionate unităţi din in-
dustria de cazare.
b. hotelurile pentru odihnă (resort hotels). Atracţia principală a acestui tip de
hotel este posibilitatea de a oferi relaxare, participare la activităţii recreative şi de
agrement. Într-o anumită măsură, ele sunt solicitate şi pentru turismul de afaceri,
datorită amplasării lor în zone deosebit de atractive. Ritmul oferirii serviciilor este
puţin mai lent, iar atmosfera este mai relaxantă.
În general, activitatea acelor tipuri de unităţi este sezonieră, managementul

180
http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p. 127-129

219
Maria Oroian, Marinela Ghereş

confruntându-se cu problemele sezonalităţii (dimensionarea corectă a personalului,


politica de aprovizionare etc.).
c. unităţi de cazare cu preţuri competitive (medii şi scăzute). Numărul acestor
unităţi a crescut în mod permanent, ele răspunzând nevoii dea cazare la preţuri mici
şi oferind facilităţile de bază pentru turişti. Unele din cele mai renumite lanţuri de
unităţi, cum ar fi Ramada Inn, sau Holiday Inn au crescut rapid prin franchising.
Indivizii care vor să lucreze în cadrul acestor lanţuri hoteliere vor plăti drepturile
de franchising, beneficiind în schimb de o marcă foarte bine cunoscută, expertiză
managerială, publicitate la nivel naţional şi internaţional şi de un sistem central de
rezervări.
Cea mai mare problemă este controlul unităţilor care au apelat la franchising.
În cazul în care serviciile sunt necorespunzătoare în unele unităţi, reputaţia întregii
companii va avea de suferit.
Alte lanţuri hoteliere renumite, cum ar fi Marriott şi Hilton, răspund aces-
tor nevoi (cazare ieftină), promovând servicii de cazare de calitate bună la preţul
cel mai scăzut. În aceste tipuri de unităţi şi datorită dimensiunilor lor mai mici se
poate practica un management mai eficient decât în hotelurile de odihnă sau cele
pentru conferinţă.
Aici trebuie menţionate şi hotelurile din zonele suburbane, cele din apropierea
aeroporturilor şi hotelurile pentru tineret care asigură servicii de cazare la preţuri
minime. Facilităţile oferite sunt minime.
La nivelul turismului mondial au devenit foarte populare următoarele categorii:
• unităţi tip “bed and breakfast” (B&B), care oferă cazare şi mic dejun;
• all-suite hotels, hoteluri cu apartamente şi garsoniere;
• hoteluri care oferă servicii de geriatrie.
Unităţile de tip B&B sunt foarte populare în Anglia, Irlanda şi Europa Occi-
dentală, SUA, Canada. Ele oferă cazare într-o casă privată sau într-o mică cabană
(han), turistul fiind tratat mai mult ca un oaspete decât ca o sursă de venituri. Pen-
tru a fi eficientă afacerea, operatorul ei trebuie să aibă câteva camere pentru musa-
firi, confortabile, cu baie separată şi o cameră de zi, de dimensiuni mari, unde mu-
safirii se pot relaxa seara, proprietarul contribuind direct la realizarea unei atmosfe-
re informale şi prietenoase. Mulţi turişti preferă caracterul şi calitatea serviciilor
oferite de B&B, spre deosebire de impersonalitatea unui hotel.
Hotelurile cu apartamente/garsoniere au apărut ca răspuns la cererile consu-
matorilor pentru locuri mai spaţioase şi mai multe facilităţi. S-au dezvoltat rapid în
marile oraşe, în staţiuni. Unităţile sunt compuse din 50-250 apartamen-
te/garsoniere, care includ şi o bucătărie dotată complet. Camerele sunt mari, iar
finisajele interioare deosebite. Ele sunt închiriate pe perioade lungi de timp,
oferindu-se un serviciu apropiat de cel oferit de hotelurile de lux. Paradors (Spa-
nia), Chateaux (Franţa), Schlosse (Germania şi Austria) oferă cazare în castele şi
alte clădiri istorice care au fost transformate în hoteluri.

220
Economia şi managementul turismului

Un concept care a început să se dezvolte prin anii '60 este cel de time-sharing,
mai ales în Europa. Acesta se referă la împărţirea dreptului de proprietate asupra unei
capacităţi de cazare cu alţi indivizi. Fiecare proprietar cumpără un segment de vacan-
ţă (2 săptămâni, spre exemplu) pentru un anumit număr de ani. Aceste segmente de
timp sunt planificate şi există şi posibilitatea schimbării segmentului cu alţi indivizi
care deţin în alte zone astfel de unităţi.
Mai amintim aici şi resort condominiums – clădiri pentru vacanţa proprietari-
lor închiriate în restul anului.
Dacă analizăm structura reţelei de cazare putem distinge181:
• forme de cazare de bază (hoteluri, moteluri, hanuri);
• forme complementare de cazare: campingul, satul de vacanţă, satul turis-
tic, care se amenajează în zonele (staţiunile, localităţile) în care reţea de
bază nu dispune de capacităţi suficiente, respectiv activitatea turistică are
un caracter sezonier.
Clasificarea porneşte de la considerentul că un obiectiv de cazare (având de
regulă şi funcţii de alimentaţie) reprezintă de fapt o ofertă tridimensională rigidă de
servicii turistice (în timp, în spaţiu şi volum de activitate) care nu poate satisface în
toate împrejurările cererea clienţilor potenţiali (îndeosebi în perioadele de vârf de
sezon). Capacitatea complementară constând din amenajări relativ simple, se reali-
zează într-un timp mai scurt şi cu investiţii mai reduse decât capacităţile de bază,
fiind destinată în principal să preia o parte din solicitările din perioada de afluenţă
maximă a clientelei.
În funcţie de evoluţia cererii turistice şi de intensitatea sezonalităţii, ponderea
formelor de bază şi complementare poate diferi substanţial de la o staţiune (locali-
tate) la alta şi chiar de la o ţară primitoare la alta.
După categoria de confort a obiectivelor de cazare şi alimentaţie, unităţile de
cazare şi alimentaţie din domeniul turismului se clasifică după caracteristicile con-
structive, calitatea şi complexitatea dotărilor, instalaţiilor şi serviciilor pe care le
oferă. Spaţiile de alimentaţie din incinta unităţilor cu activităţi hoteliere se clasifică
odată cu acestea după criterii specifice, trebuind să existe o corelaţie între confortul
acestor două activităţi.
Majoritatea clasificărilor au totuşi un element comun: urmăresc gruparea uni-
tăţilor în diferite categorii, mai mult sau mai puţin omogene, în funcţie de condiţiile
aproximative apropiate de confort ale acestor obiective turistice. După toate apa-
renţele clasificarea unităţilor de cazare, atribuindu-le un număr diferenţiat de stele
distinctive, adoptate şi în ţara noastră, este un sistem relativ clasic de clasificare,
folosit pe scară larga în practica turistică internaţională.

181
Ibidem, p. 129

221
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Determinarea “apriori” a categoriilor de confort ale obiectivelor de cazare supu-


se procesului de modernizare şi mai ales ale noilor obiective de cazare ce urmează a
fi realizate în perioadele următoare, constituie una din problemele importante ale
dezvoltării reţelelor de cazare pe plan naţional, regional, zonal şi chiar local. Cu
această ocazie managerii firmelor turistice urmăresc respectarea unor ponderi a dife-
ritelor categorii de confort în totalul capacităţilor de cazare şi de alimentaţie cu sco-
pul de adopta mai bine oferta lor turistică la evoluţia cererii clientelei potenţiale in-
terne şi internaţionale căreia i se adresează serviciile prestate în aceste obiective turis-
tice. Pentru analizele ce se impun în acest scop poate fi utilizată şi schema alăturată.
În funcţie de regimul (perioada) de folosire a obiectivelor de cazare acestea
pot avea o activitate182:
• permanentă (în cazul în care funcţionează fără întrerupere în tot cursul anului)
sau
• sezonieră (în cazul în care activitatea pronunţat sezonieră din unele staţiuni
turistice impune întreruperea temporară a activităţii în anumite perioade de ex-
trasezon). În mod paradoxal, obiectivele de cazare cu o activitate sezonieră în-
registrează sejururi medii mai lungi, în comparaţie cu obiectivele de cazare cu
activitate permanentă (cu excepţia obiectivelor de cazare cu destinaţie specială,
ca de exemplu hotelurile sanatoriale).
În funcţie de durata sejurului, ele pot fi:
• de tranzit, caracterizate prin sejururi scurte (uneori numai pentru o înnoptare),
ca aşa-numitele hoteluri terminale din vecinătatea (sau chiar din incinta) aero-
porturilor, gărilor din centrele urbane;
• de sejur, care înregistrează sejururi medii relativ mai lungi, în funcţie ce durata
aranjamentelor turistice perfectate sau de durata concediilor sau vacanţelor tu-
riştilor (de exemplu, obiectivele de cazare din staţiunile turistice, hotelurile de
tratament balneo-medicale etc.);
• mixte, a căror clientelă se formează atât din turiştii de sejur, cât şi din turiştii de
tranzit. Cel mai bun exemplu pentru acest caz îl constituie hotelurile orăşeneşti,
precum şi obiectivele de cazare cu funcţionalitate permanentă din localităţile
turistice în general;
În funcţie de anumite caracteristici specifice ale obiectivelor, destinate pen-
tru acoperirea unei cereri bine conturate a clientelei, anumite obiective de cazare au
fost concepute pentru a servi aproape exclusiv diferite forme de turism, respectiv
dotarea şi funcţionalitatea lor corespund nevoilor de consum turistic ale unor cate-
gorii determinate de clientelă.
De exemplu, motelul, ca obiectiv turistic a apărut în urma dezvoltării turismu-
lui automobilistic, preluând funcţiile hotelului, adaptat solicitărilor pentru sejururile

182
Ibidem, p.130

222
Economia şi managementul turismului

scurte ale automobiliştilor. Funcţionalitatea caracteristică a motelurilor se exprimă


prin însăşi denumirea lor, rezultat prin contractarea a două cuvinte: motor-hotel, pe
măsura dezvoltării şi a altor forme derivate de turism au apărut noi forme de cazare
ca rotelurile (hotelurile rulante), utilizate în formele turistice de circuit, în care au-
tocarele cu amenajare specială permit transformarea fotoliilor în cuşete, asigurând
nu numai transportul turiştilor, ci şi odihna lor; flotelul (Floalting hotels) şi boatelul
(Boats Hotels) care reprezintă obiective de cazare plutitoare (ancorate sau cu posi-
bilitate de deplasare – remorcate ori autopropulsate) în zonele lacustre de interes
turistic (lacuri, canale, deltă etc.); hipomotelul, pentru circuitele itinerante speciale
din zonele rurale, unde rulotele sunt remorcate de cai, turistul preluând în scopuri
de agrement şi funcţia de vizitiu; matelul (Automatic Hotel), în care automatizarea
este extinsă la maximum, ceea ce permite importante economii la forţa de muncă şi
altele. Tot în această clasificare trebuie menţionate şi complexele turistice cu baze
proprii de tratament balneo-medicale, profilele lor fiind determinate de resursele
balneoclimaterice din zonele (staţiunile) în care sunt amplasate.
Caracteristicile unităţilor cu activitate hotelieră din România le prezentăm în
tabelul următor:

Tabelul 11.1.
Caracteristici ale unităţilor cu activitate hotelieră din România

Nr. Denumirea Categoria de Amplasament Felul amenajării şi Serviciile oferite


crt. unităţii unitate organizarea interioară

1 hotel hotelieră clădiri sau corpuri de specifice


clădiri, cu recepţie, came-
re şi spaţii de alimentaţie
2 hotel apartament hotelieră apartament condiţii de păstrare,
sau preparare şi servire
garsonieră a alimentelor
3 motel hotelieră în afara localităţi- clădiri independente, cu cazare, masă, par-
lor, pe arterele arhitectură specifică care în siguranţă
intens circulate
4 vilă de cazare, cu staţiuni balneo sau clădiri independente, cu cazare, servicii
capacitate alte zone şi locali- arhitectură specifică specifice
redusă tăţi turistice
5 cabană turistică hotelieră, cu zone montane, clădiri independente, cu cazare, alimentaţie
capacitate redu- rezervaţii naturale, arhitectură specifică şi servicii specifice
să, pentru turiş- în apropierea staţi-
tii aflaţi în dru- unilor balneare sau
meţie sau la a altor obiective
odihnă turistice
6 refugiu turistic de cazare, cu zone de creastă şi personal redus cazare
capacitate alte amplasamente
redusă izolate şi greu
accesibile din zona
montană

223
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Nr. Denumirea Categoria de Amplasament Felul amenajării şi Serviciile oferite


crt. unităţii unitate organizarea interioară

7 bungalou de cazare sezo- perimetrul cam- din lemn, zidărie etc. cazare, serviciile
nieră, cu capaci- pingurilor, satelor eventualei unităţi
tate redusă de vacanţă, pe pe lângă care func-
lângă alte unităţi ţionează
sau ca unitate
independentă în
staţiuni sau zone
turistice
8 camping de cazare sezo- Pot fi amplasate Condiţii de parcare,
nieră căsuţe tip camping cazare în corturi sau
şi bungalouri rulote, pregătire a
mesei, alte servicii
specifice
9 căsuţă tip camping de cazare campinguri, tere- de dimensiuni reduse, din parcare între 2
nuri fără spaţii de lemn etc., compusă din căsuţe, utilizarea
campare sau ca cameră, un mic antreu sau dotărilor din cam-
spaţii complemen- terasă şi eventual ping
tare pe lângă alte grup sanitar propriu
unităţi
10 sat de vacanţă extra- ferit de poluare, ansamblu de clădiri (vile cazare, alimentaţie,
hotelieră fără să prejudicie- sau bungalouri), prestaţii suplimen-
ze mediul, perime- cu alei, spaţii verzi pentru tare
tru împrejmuit, agrement
accesul controlat
11 pensiune turistică hotelieră, cu locuinţele cetăţeni- cazare, condiţii de
până la 20 lor sau clădiri pregătire şi servire
camere independente a mesei

12 pensiune pensiune turisti- o parte din alimen-


agro-turistică că taţie cu produse
proaspete din pro-
ducţie proprie
13 camere de închiriat extra-hotelieră, bucătăria folosită în co- cazare, posibilitatea
în locuinţe familia- nr.limitat de mun cu locatorul sau preparării hranei
le spaţiu spaţii special destinate
14 spaţii de cazare de de cazare pontoane plutitoare Cazare
pe navele fluviale pentru cazarea pe
sau maritime durata călătoriei,
hoteluri plutitoare
ancorate în porturi
etc.
15 alte tipuri de spaţii de cazare, utili- dispun de autorizaţie cazare
(cămine studen- zate în anumite sanitară de funcţionare;
ţeşti, internate, perioade casele de odihnă aparţin
case de odihnă, unor asociaţii nonprofit şi
chilii la mănăstiri sunt destinate cazării
etc.) membrilor acestora
Sursa: Adaptare după Nicolae Lupu, Hotelul - Economie şi management, Editura ALL, Bucureşti
1998, p. 34-36.

224
Economia şi managementul turismului

În funcţie de amplasarea (implementarea) obiectivelor de cazare în diferi-


tele localităţi se disting:
• obiective în staţiuni de litoral;
• obiective în staţiuni de munte;
• obiective în staţiuni de balneoclimaterice;
• obiective în centrele urbane (oraşe);
• obiective în zonele rurale;
• obiective pe marile artere de circulaţie.
În funcţie de capacitatea de primire a obiectivelor de cazare (capacitatea de
primire exprimă facultatea unui obiectiv de cazare de a asigura serviciile de bată
pentru un număr determinat de turişti):
• obiective mici, cu o capacitate de cazare până la 20-40 locuri,
• mijlocii – până la 200-400 de locuri şi
• mari, de tipul complexelor turistice, unde nu rareori capacitatea depăşeşte
1000 locuri.
Media mondială a capacităţilor de primire a unui obiectiv turistic se situează în
jurul cifrei de 300-500 locuri de cazare, ceea ce poate justifica o activitate rentabilă
din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile foarte eterogene ale categoriilor
de clientelă şi ale fluctuaţiilor de intensitate neuniformă a solicitărilor de servicii în
anumite perioade ale anului.
În ultimele decenii se remarcă tendinţa mondială de a se realiza obiective turis-
tice de mari proporţii (hoteluri turistice, complexe sanatoriale pentru cure balneare,
sate de vacanţă, campinguri etc.), a căror capacitate de primire uneori depăşeşte
1000 de locuri de cazare.

11.1.4. Sistemul de franchising în industria hotelieră


Una din trăsăturile actuale ale industriei hoteliere este prezenţa marilor lanţuri
şi corporaţii, politica acestora fiind crearea unei imagini de marketing uniforme şi
cu impact internaţional pentru fiecare brand în vederea sprijinirii vânzărilor peste
tot în lume. Economiile de scală au permis marilor lanţuri să-şi crească cheltuielile
cu marketingul internaţional, cu publicitatea cu promoţiile speciale, în colaborare si
cu alte sectoare ale industriei turistice, precum companiile de transport şi
tour-operatorii, oferind reduceri de preţ substanţiale. La aceasta a contribuit şi sis-
temul de franchising183.
În cadrul acestui sistem, proprietarul unui hotel va avea dreptul să organizeze
activitatea hotelului sub numele unui anumit lanţ hotelier.
Proprietarul hotelului (franchisee) plăteşte o taxă iniţială (între 10.000 şi
183
Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 315-316

225
Maria Oroian, Marinela Ghereş

50.000 $ – depinzând de timpul de hotel) şi o taxă de franchising lunară între 1-8%


din încasările totale ale hotelului (3-6,5% drepturi de franchising, 1-3% taxă de
marketing, 1-2,5% taxă pentru sistemul de rezervare). În plus, proprietarul îşi dă
acordul de a se supune politicilor manageriale ale lanţului hotelier. În schimb, lan-
ţul hotelier (franchisor) asigură asistenţă în selecţia şi pregătirea personalului, mar-
keting, vânzări, sprijinirea publicităţii şi acces la un sistem global, computerizat de
rezervare. Lanţul hotelier asigură astfel o imagine bine cunoscută şi familiaritatea
numelui hotelului184.
Această formă reprezintă cea mai comună formă de proprietate în industria ho-
telieră internaţională după proprietatea individuală. Lanţurile hoteliere au început
să folosească acest concept la sfârşitul anilor ’50 ca o cale de extindere fără mari
investiţii (Holiday Inn). Pe la mijlocul anilor ’80, circa 70% din spaţiile de cazare
ale tuturor lanţurilor hoteliere erau în regim de franchising. Alte exemple elocvente
în acest sens sunt Quality Hotels, Comfort Hotels şi Sleep Inns.
În cadrul sistemului se realizează un contract de management prin care o
companie deţine hotelul şi cealaltă parte (lanţul) îl organizează. Lanţul primeşte o
taxă managerială de la proprietar şi are controlul complet al operaţiilor din cadrul
hotelului. Contractul de management permite lanţului să se dezvolte cu investiţii
minime. Proprietarii, şi nu lanţul hotelier, sunt investitorii.

11.1.5. Clasificarea hotelurilor


În privinţa clasificării hotelurilor nu se poate vorbi de o standardizare în acest
domeniu, în condiţiile în care zeci de metode diferite sunt folosite pentru clasificarea
hotelurilor pe plan mondial. De regulă, se folosesc trei criterii interdependente pentru
a evalua o proprietate:
• tipul de clientelă;
• preţul;
• serviciile oferite.
Tipul de clientelă determină serviciile oferite de hotel, iar într-o bună măsură cos-
tul camerelor (tarifele de cazare) determină segmentul de piaţă şi tipul de clientelă.
Multe ţări au un sistem de clasificare bazat pe norme guvernamentale şi prin
intermediul unor inspecţii repetate se verifică dacă standardele hotelului sunt men-
ţinute. Aceste norme variază de la o ţară la alta. Ceea ce într-o ţară este considerat
hotel de lux, într-o altă ţară este comparat cu un hotel de categoria I sau a II-a. De
exemplu, în Franţa unităţile de o stea, sunt considerate destul de rudimentare, dar
destul de confortabile, pe când în SUA ele sunt privite ca inacceptabile.
Organizaţia Mondială a Turismului a încercat să rezolve confuzia prin dezvol-
tarea şi promovarea unui sistem uniform de clasificare, recunoscut pe plan interna-

184
http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p.133 (accesat decembrie 2012)

226
Economia şi managementul turismului

ţional şi adoptat de circa 50 de ţări. Sistemul WTO recomandă clasificarea hoteluri-


lor în funcţie de cinci categorii (lux, categoria I, II, III, IV).
Totuşi, alte organizaţii mondiale folosesc standarde diferite. De exemplu, Aso-
ciaţia Mondială a Agenţiilor de Turism (Voiaj) foloseşte patru categorii (lux, cate-
goria I, categoria standard şi categoria economic) ceea ce corespunde scalei de la 5
stele la 2 stele.
În literatura de specialitate, se face distincţie între categorisire, clasificare şi
gradare, astfel185:
- categorisirea se referă la împărţirea diferitelor unităţi de cazare în tipuri,
distingându-se astfel hoteluri, moteluri, pensiuni, camere de oaspeţi, etc.
- clasificarea face distincţie între unităţile de cazare în funcţie de caracteristici-
le fizice ale acestora, cum ar fi numărul de camere cu baie proprie sau duş, etc.
- gradarea împarte unităţile de cazare în funcţie de caracteristici obiective veri-
ficabile ale serviciilor oferite, cum ar fi numărul de clienţi serviţi la masă, dacă este
sau nu prezent serviciul ”room-service” pentru clienţi, etc.
Conform Ordinului nr. 1051 din 3 martie 2011 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevete-
lor de turism, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (publicat în
Monitorul Oficial nr. 182 bis din 15 martie 2011), în România pot funcţiona ur-
mătoarele tipuri de structuri de primire cu funcţiuni de cazare turistică, clasificate
astfel:
1. hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
2. hoteluri-apartament de 5, 4, 3, 2 stele;
3. moteluri de 3, 2, 1 stele;
4. hosteluri de 3, 2, 1 stele
5. vile turistice de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
6. bungalowuri de 3, 2, 1 stele;
7. cabane turistice de 3, 2, 1 stele;
8. sate de vacanţă de 5, 4, 3, 2, 1 stele,
9. campinguri, popasuri turistice, căsuţe tip camping, de 4, 3, 2, 1 stele;
10. pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice de 5, 4, 3, 2, 1 stele/flori;
11. apartamente sau camere de închiriat de 3, 2, 1 stele;
12. structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe pontoane plutitoare, nave
fluviale şi maritime de 5, 4, 3, 2, 1 stele.
Pentru obţinerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice,
operatorii economici proprietari şi/sau administratori de structuri de primire turisti-
ce depun, înainte de darea lor în folosinţă, la sediul autorităţii administraţiei publice
centrale responsabile în domeniul turismului, declaraţia standardizată dată pe pro-
185
Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., The Business of Tourism, eighth edition, Prentice
Hall, Harlow, 2009, p. 323

227
Maria Oroian, Marinela Ghereş

prie răspundere, însoţită de documentaţia completă, întocmită potrivit normelor din


Ordinul menţionat.
Conform prezentelor norme metodologice, în România pot funcţiona următoa-
rele tipuri de structuri de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie:
a) Restaurant;
b) Bar;
c) Fast-food
Acestea, la rândul lor, se clasifică astfel:
- restaurant 5, 4, 3, 2, 1 stele;
- bar 5, 4, 3, 2, 1 stele;
- fast-food 3, 2, 1 stele.
Activităţile desfăşurate în cadrul structurilor de primire turistice (cazare, ali-
mentaţie, agrement, tratament, comerţ etc.) constituie un tot unitar, fiind părţi com-
ponente ale produsului turistic, care impune asigurarea corelaţiei dintre categoria
structurii de primire şi calitatea celorlalte servicii.
Structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare pot avea în componenţă
camere clasificate la cel mult două categorii, cu condiţia ca diferenţa dintre aceste
categorii să fie de cel mult o stea/floare. Categoria de clasificare a structurii de
primire turistice este dată de cea la care sunt încadrate majoritatea spaţiilor de caza-
re din incinta acesteia, dar nu mai puţin de 80% din totalul spaţiilor de cazare. În
situaţia în care nu este întrunit acest procent minim de 80%, structura de primire
turistică va fi clasificată la categoria inferioară.

11.1.6. Procesul managerial în domeniul hotelier


Industria cazării oferă o mare varietate de tipuri de activităţi. Angajaţii hotelu-
lui îndeplinesc o gamă largă de activităţi, cerinţele pentru fiecare compartiment
fiind diferite, condiţia esenţială fiind coordonarea foarte bună între ele186.
Un model standard de organizare a hotelului nu există. Organizarea unui anu-
mit hotel înglobează influenţele unui mare număr de factori – amplasarea, tipurile
de servicii oferite, caracteristicile pieţei pe care o deserveşte, echipa managerială,
tipul de proprietate şi mărimea hotelului.
Structura managerială a unui hotel adună toate poziţiile caracterizate de
responsabilitate şi autoritate existente în cadrul unităţii respective. Astfel, în vârful
structurii se vor afla departamentele importante din cadrul unităţii hoteliere, care se
consideră parte integrantă a managementului organizaţiei. Pe un al doilea nivel se
vor afla departamentele care sunt responsabile de asigurarea sprijinului şi consul-
tanţei pentru angajaţii din cadrul unităţii hoteliere.
Reprezentarea structurii organizatorice se face prin mijloace specifice: organi-

186
http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p.135 (accesat decembrie 2012)

228
Economia şi managementul turismului

gramă şi fişa postului. Suplimentar, pentru prescrierea cadrului general de compor-


tament şi a dispoziţiilor privitoare la disciplina muncii tuturor angajaţilor, se în-
tocmeşte regulamentul de ordine interioară.
Pentru exemplificare prezentăm o structură organizată pentru un hotel de 4 ste-
le. Diagrama descrie compartimentele comune pentru diferitele tipuri de hoteluri,
deşi pot apărea diferenţe de la un hotel la altul.
Fiecare din aceste compartimente sunt responsabile pentru un segment din ser-
viciile oferite clienţilor. Serviciile necorespunzătoare oferite de un compartiment
pot distruge calitatea serviciilor oferite de celelalte compartimente. Managerul ge-
neral trebuie să coordoneze aceste compartimente şi să le direcţioneze activitatea.

Figura 11.1.
Model de structură organizatorică la un hotel 4 stele, cu 70 de camere
şi aproximativ 100 de posturi

Manager general

Asistent manager general

Director economic

Şef resurse umane

Şef financiar contabil

Director aprovizionare

Manager front-office

Şef receptie Şef rezervări

Guvernantă Şefă

Guvernantă cazare Guvernantă spaţii Şef spălătorie


comune

Maître D' Hotel

Bucătar şef

Şef departament tehnic

229
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Locul de muncă sau poziţia ierarhică, reprezintă elementul primar al structu-


rii organizatorice şi este definit de ansamblul sarcinilor, competenţelor şi răspunde-
rilor stabilite pentru un membru al organizaţiei. Pentru constituirea unui loc de
muncă se recomandă utilizarea a două metode manageriale: analiza muncii şi des-
crierea locului de muncă187.
Analiza muncii reprezintă o inventariere a activităţilor realizate la nivelul unui
loc de muncă, iardescrierea locului de muncă reprezintă o listă cu sarcinile şi obli-
gaţiile pe care le are o persoană care ocupă un anumit loc de muncă. Practic, pe
baza unei analize a muncii se va putea întocmi descrierea locului de muncă. Des-
crierea locului de muncă este un instrument managerial care asigură identificarea şi
angajarea unor persoane care să corespundă cât mai bine cerinţelor locului de mun-
că şi activităţii acestuia. Descrierea va ajuta la formarea fişei locului de muncă.
Fişa postului:
1. Descrierea postului:
- postul;
- relaţiile ierarhice;
- relaţiile funcţionale;
- descrierea sarcinilor;
- descrierea responsabilităţilor;
- limitele de competenţă.
2. Cerinţele postului:
- studii necesare;
- experienţa;
- calităţile personale.
Titlurile manageriale variază de la un hotel la altul, la fel ca şi organizarea.
Managerul general trebuie să dispună de vaste cunoştinţe de specialitate, contabili-
tate, alimentaţie publică, tehnica serviciilor, marketing etc. Cei mai buni manageri
generali sunt cei care reuşesc să ia decizii în termen scurt în condiţiile în care orga-
nizaţia se confruntă cu o criză. Atitudinea managerului general determină climatul
întregului hotel. El este responsabil de profitabilitatea hotelului şi de oferirea celor
mai bune servicii clienţilor. În general, ei au cel puţin 10 ani de experienţă hotelieră
şi au demonstrat capacitatea de a-i conduce şi motiva pe subordonaţi.
Activitatea hotelieră prezintă un număr de caracteristici specifice care formea-
ză o serie de restricţii la nivelul organizării muncii, precum şi constrângeri majore
pentru cei care lucrează în acest domeniu.

187
Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Business, Suport de curs pentru admitere masterat: Adminis-
trarea afacerilor, Disciplina Management, p. 23 (http://tbs.ubbcluj.ro/files/355/file/management_AA.pdf_),
accesat la 05.01.2013

230
Economia şi managementul turismului

11.1.6.1. Stabilirea necesarului de personal cu activitate permanentă


şi a celui sezonier
În stabilirea necesarului de personal, a resursei umane corespunzătoare, trebuie
să se ţină cont de numărul de muncitori de care avem nevoie, de numărul de perso-
nal de conducere, de supraveghere, de specialitate tehnică, economică, juridică,
personal administrativ, de pază etc. şi, nu în ultimul rând, de structura organizatori-
că a firmei188.
Planificarea resursei de muncă din organizaţie conduce la construcţia structurii
organizatorice a firmei, adică la stabilirea exactă a numărului de personal, structura
pe meserii, profesiuni, ocupaţii, a relaţiilor ierarhice şi funcţionale. Pe lângă relaţii-
le de autoritate (ierarhică sau funcţională), relaţiile de cooperare, între comparti-
mente şi persoane, permit proiectarea piramidei ierarhice şi a tuturor componente-
lor structurale ale întreprinderii.
Numărul angajaţilor hotelului şi, respectiv, numărul de persoane pe func-
ţie/post este determinat de mai mulţi factori: capacitate de cazare, categorie de cla-
sificare, sezonalitate, grad mediu de ocupare. Coeficientul de personal se calculea-
ză ca raport între numărul total de lucrători şi numărul de spaţii de cazare. Coefici-
entul poate varia în limitele 0,5-1,5. Un coeficient subunitar este propriu hotelurilor
de 1, 2 şi 3 stele, iar unul supraunitar, hotelurilor de 4 şi 5 stele. Coeficienţi peste
1,5 se întâlnesc la nivelul hotelurilor de lux. Numărul de angajaţi din compartimen-
tul de cazare (front-office şi housekeeping) reprezintă aproximativ 20% din numă-
rul total.
Eficienţa producţiei şi prestaţiilor turistice, comerciale şi a altor servicii depin-
de în măsură hotărâtoare de calitatea factorului uman care funcţionează în cadrul
firmelor cu acest profil.
Specific pentru resursele umane folosite în întreprinderile prestatoare de servi-
cii din turism este caracterul sezonier al multor activităţi din cadrul firmei, ceea ce
ridică două probleme: permanentizarea unei părţi însemnate a personalului şi anga-
jarea sezonieră a unei părţi a populaţiei neocupate, din zonele turistice sau din alte
zone.
În stabilirea necesarului corect, întreprinzătorul în turism trebuie să pornească
de la premisa că sezonalitatea este un fenomen permanent, iar utilizarea eficientă a
resurselor de muncă reclamă folosirea atât a personalului permanent, cât şi a celui
sezonier, fiecare categorie prezentând anumite avantaje şi dezavantaje.
Volumul, structura şi calitatea personalului trebuie corelată cu evoluţia cererii,
iar eficienţa folosirii acestuia depinde de modul în care sunt înţelese şi utilizate par-
ticularităţile fiecărei categorii de personal. Cea mai sigură cale pentru satisfacerea

188
Eugenia Câmpeanu-Sonea, Management turistic, suport de curs in format electronic,
http://ro.scribd.com/doc/59121154/Management-Turistic-suport-de-Curs-Sonea-Eugenia, p. 67-68

231
Maria Oroian, Marinela Ghereş

nevoilor de personal calificat este permanentizarea personalului, dar există dificul-


tatea utilizării ei depline în sezonul cu cerere redusă. Permanentizarea personalului
depinde şi de lungimea şi amplitudinea extrasezonului.
Pentru a rezolva această problemă una dintre modalităţile folosite ar putea fi
continuarea activităţii în perioada în care nu se acoperă cheltuielile, acestea urmând
să fie acoperite prin tarife majorate în sezonul de vârf. Spre exemplu în Staţiunea
Williamsburg (S.U.A.) - în lunile de iarnă se desfăşoară un amplu program de per-
fecţionare în care este cuprins tot personalul. Fiecare ghid este obligat la minimum
264 ore de pregătire specifică în fiecare an, pentru a putea lucra în sezonul urmă-
tor189.
O soluţie posibil de adoptat în România ar fi pregătirea şi folosirea, pe perioa-
da extrasezonului (sezonului mort) a personalului cu o a doua meserie legată, pe cât
posibil, de prima şi corelată cu nevoile firmei: prepararea de băuturi răcoritoare, de
alimente conservate etc., care pot fi stocate, pregătirea unor materiale pentru dota-
rea hotelurilor, a restaurantelor, reparaţii şi revizii de instalaţii etc.190.
Angajarea sezonieră de personal porneşte de la premisa existenţei unei popula-
ţii active neocupate sau dispunând de timp liber în perioada sezonului turistic
(elevi, studenţi, personal din învăţământ etc.), atât în zonele turistice, cât şi în alte
zone ale ţării. Nevoile de personal sezonier ale firmei se corelează cu avantajele
individuale şi sociale, în cazul mai bunei ocupări a populaţiei apte de muncă. Chiar
dacă această categorie de personal are un nivel de calificare redus şi vine de pe o
arie geografică destul de întinsă, este posibilă folosirea eficientă a acesteia dacă se
reuşeşte asigurarea continuităţii de la un an la altul şi prin desfăşurarea unor acţiuni
de calificare (spre exemplu cursuri de scurtă durată).
În folosirea personalului, în politica de recrutare, pregătire, salarizare etc. tre-
buie, deci, să se aibă în vedere o imagine de perspectivă a activităţii şi rentabilităţii
firmei.

11.1.6.2. Activităţile departamentului de cazare


Departamentul cazare are trei activităţi principale: vânzarea, recepţia şi gospo-
dărirea spaţiilor de cazare.
Compartimentul de vânzări se ocupă de solicitările şi rezervările pentru gru-
puri sau turişti individuali. Scopul principal este de a vinde camerele şi alte spaţii
speciale ale hotelului (spaţiu pentru simpozioane, conferinţe). În condiţiile în care
sunt solicitate şi servicii de alimentaţie se va colabora cu departamentul de alimen-
taţie publică. În cadrul activităţii de vânzare vor fi stabilite tarifele de cazare şi pen-

189
V. Olteanu, Economia întreprinderii turistice, Universitatea Independentă „Dimitrie Cantemir”,
Bucureşti, 1993, p. 33.
190
Eugenia Câmpeanu-Sonea, op.cit., p. 68

232
Economia şi managementul turismului

tru celelalte tipuri de servicii. În multe situaţii activităţile de marketing sunt con-
centrate aici, iniţiindu-se acţiuni de atragere a unor grupuri mari de turişti care asi-
gură un mai mare profit hotelului decât serviciile oferite turiştilor individuali191.
Compartimentul de vânzări trebuie să-şi coordoneze activităţile atât cu com-
partimentele de recepţie şi gospodărire a hotelului, cât şi cu compartimentul de
alimentaţie. Compartimentul se implică în asigurarea funcţiei de intermediere lega-
tă de mijlocirea unor servicii oferite de alţi prestatori (de exemplu, facilitează în-
chirierea de autoturisme în sistemul rent-a-car, rezervări de spaţii de cazare în alte
unităţi etc.
Compartimentul de recepţie este foarte important, constituind nervul central şi
punctul de contact dintre turist şi hotel. Această activitate este prima cu care turistul
intră în contact la sosire, reprezintă centrul de informaţii în timpul şederii, precum şi
ultimul punct de contact înainte de plecarea din hotel. Prima impresie este foarte im-
portantă. Dacă turistul începe şederea în hotel printr-o bună dispoziţie datorată amabili-
tăţii şi calităţii serviciului de recepţie, sunt şanse mari ca el să aibă o dispoziţie favora-
bilă către alte servicii din cadrul hotelului192.
Cele mai multe din hoteluri dispun de un sistem computerizat care leagă recep-
ţia de compartimentele de vânzări şi de curăţenia camerelor. Funcţiile recepţiei:
– vânzarea camerelor, care include procesele de rezervare şi toate comunicările cu
persoanele care doresc cazarea în hotel, înregistrarea turiştilor şi desemnarea camerelor
(check in);
– asigurarea unor servicii cum ar fi cele de poştă, mesaje pentru oaspeţi şi fur-
nizarea de informaţii despre hotel; comunitate şi orice atracţie turistică din zonă.
– realizarea operaţilor legate de plecarea clientului (check out) şi plata serviciilor.
În funcţie de aceste servicii există trei zone principale în cadrul recepţiei:
ƒ sectorul spaţiu de cazare şi înregistrare reprezintă elementul central al acti-
vităţii de recepţie;
ƒ sectorul informativ şi serviciile suplimentare (concierge) asigură acele servi-
cii care nu presupun înregistrarea sau procedurile financiare:
o distribuirea cheilor;
o servicii de poştă şi telecomunicaţii
o servicii de multiplicare a materialelor cerute de client (xerox);
o păstrarea temporară în seifurile recepţiei a unor obiecte de valoare ce
aparţin clientului: bani, bijuterii, documente.
o servicii de schimb valutar şi onorarea cecurilor de călătorie;
o oferirea de bilete pentru spectacole;
o informaţii referitoare la atracţiile turistice din zonă;
o orare de funcţionare a băncilor, unităţi comerciale etc.
191
http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p. 136-137
192
Ibidem, p. 137

233
Maria Oroian, Marinela Ghereş

El oferă, de asemenea, informaţii despre serviciile oferite de hotel. Se asigură


broşuri şi hărţi ale unor zone şi obiective turistice, programele unor manifestări
culturale. Personalul din acest sector trebuie să fie capabil să răspundă la toate în-
trebările referitoare la hotel şi la zona în care acesta este situat.
ƒ sectorul plata serviciului de cazare – ţine evidenţa plăţilor care urmează să
fie făcute de turişti şi încasează contravaloarea serviciilor oferite. În unele
unităţi această activitate este cumulată cu cea de înregistrare a turiştilor.
Recepţia asigură funcţia de informare, venind în întâmpinarea turiştilor pentru
o mai bună orientare a acestora în privinţa satisfacerii cererii de servicii şi produse
pe care le oferă zona.
În timpul unei călătorii turistice recepţiile hotelurilor asigură servicii comple-
mentare de informare şi asistenţă pentru clientela lor în cele mai diverse domenii,
ca acelea privind:
– programele obiectivelor cultural-artistice (adresa şi programele de lucru ale
muzeelor, expoziţiilor, saloanelor de artă, caselor memoriale), precum şi programe-
le manifestărilor culturale de orice natură (teatru, concerte, cinematografe, festiva-
luri etc.);
– programele manifestărilor sportive;
– programul şi adresa unităţilor care prestează servicii de agrement;
– programele turistice ale agenţiilor şi birourilor de turism (programele excur-
siilor organizate pentru vizitarea unor obiective de interes turistic în zonele înveci-
nate, a tururilor de oraş, a unor aranjamente speciale sau a altor manifestări cu ca-
racter turistic);
– orarele curselor de transport – urban, interurban, internaţional – inclusiv va-
riantele posibile de combinare a acestor mijloace de transport pentru a se ajunge la
destinaţiile solicitate de turişti;
Gospodărirea spaţiilor de cazare. Activitatea de rezervare. De această activi-
tate se ocupă personalul compartimentului vânzări şi de recepţie. Datorită perisabi-
lităţii serviciilor de cazare (o cameră nevândută este definitiv pierdută) este impor-
tant ca această activitate să funcţioneze în mod corespunzător. Sistemul de rezerva-
re hotelier trebuie să fie privit dintr-o perspectivă completă,ca un sistem integrat cu
linii aeriene, firme de închiriere de automobile, asigurări de călătorie, agenţii de
turism etc.
Pentru un hotel, situaţia ideală este ca fiecare cameră disponibilă să fie rezer-
vată, iar fiecare rezervare să fie onorată. Datorită numărului mare de rezervări neo-
norate, unele hoteluri fac suprarezervări. Suprarezervarea se traduce prin accepta-
rea mai multor rezervări decât numărul de camere disponibile, prin care hotelul
caută să se protejeze împotriva nevinderii unor camere pentru care există cerere.
Pe baza experienţei trecute trebuie estimat nivelul de suprarezervare. În timpul
perioadei de sezon acesta poate fi în jur de 13-15%, cu până la cinci procente mai

234
Economia şi managementul turismului

puţin decât media trecută a anulărilor de rezervare sau de neapariţie a clientului în


hotel.
Dar pot să apară situaţii în care clientului ce a făcut rezervarea i se va comuni-
ca că nici o cameră nu este disponibilă. Această situaţie îl va nemulţumi, putând
conduce la pierderea acestuia. Se consideră că în aceste condiţii hotelul trebuie să
plătească clientului cazarea pe o noapte în altă unitate şi să-l transporte până acolo.
Rezervările se fac cel mai adesea telefonic sau electronic, răspunsul hotelului
fiind instantaneu, iar confirmarea scrisă urmează prin poştă câteva zile mai târziu
sau prin fax. Dacă rezervarea este acceptată sau nu depinde de prognozarea ocupă-
rii hotelului.
Oricum, atât pentru un client, cît şi pentru hotelier, rezervarea răspunde unei
nevoi de siguranţă:
– pentru client există convingerea că va locui în hotel;
– pentru hotelier există siguranţa realizării unui anumit grad de ocupare a ca-
pacităţii de cazare.

11.2. Alimentaţia publică şi managementul ei

Viaţa modernă, specializarea indivizilor prin amplificarea diviziunii muncii,


creşterea veniturilor medii, ca şi tot mai accentuata criză de timp face ca, pe lângă
vacanţe şi călătorii, tot mai multe persoane să apeleze la servicii de alimentaţie
specializate, mai mult sau mai puţin pretenţioase.
Există statistici conform cărora “astăzi, în lume, fiecare a treia masă se ia în
afara domiciliului”193. În afara motivaţiilor turistice sau colaterale acestora, restau-
raţia este motivată şi de alte patru funcţii ale consumului în unităţi de alimentaţie,
respectiv funcţia de hrănire, funcţia de loisir, funcţia de convivialitate şi funcţia de
afaceri194.

11.2.1. Alimentaţia publică - conţinut, rol, particularităţi


Alimentaţia publică reprezintă o componentă distinctă a economiei, orientată
spre satisfacerea nevoilor de consum – în principal de hrană – ale populaţiei, având
un rol important în viaţa economico-socială. Sinonim cu termenul de alimentaţie
publică, se foloseşte în literatura de specialitate termenul de ”alimentaţie”, ”restau-
raţie” (de la restaurant) sau ”restaurare”. Această acivitate se poate desfăşura îm-

193
N. Lupu, Hotelul-economie şi management, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 40
194
Idem

235
Maria Oroian, Marinela Ghereş

preună cu şi în afara prestaţiei turistice având un caracter mai mult sau mai puţin
social195.
Printre factorii cu impact major asupra acestei activităţi vom reţine cel puţin
următorii: nivelul de dezvoltare economică, condiţiile de viaţă şi muncă ale oame-
nilor, structura demografică, profilul ocupaţional şi mentalitatea locuitorilor, am-
ploarea, ritmul şi orientările turismului196.
Alimentaţia publică este un proces complex ce cuprinde producţia, comerciali-
zarea şi servirea.
Activitatea de producţie asigură realizarea preparatelor culinare şi de cofetărie
prin transformarea unor materii prime de origine vegetală şi animală al căror con-
sum, cel mai adesea, nu este posibil fără o prelucrare prealabilă de tip industrial sau
casnic.
Activitatea de producţie este precedată de aprovizionare şi stocare, fiecare din-
tre aceste procese beneficiind de orgabizare şi desfăşurare proprii, adaptate tipolo-
giei unităţilor şi condiţiilor materiale ale acestora.
Activitatea comercială reprezintă continuarea firească a celei de producţie,
prin intermediul ei se asigură vânzarea, desfacerea către consumatori a preparatelor
obţinute în compartimentele de producţie dar şi a altor produse preparate sau ne-
preparate, astfel încât să se realizeze satisfacerea unei game cât mai largi de trebu-
inţe ale consumatorului.
Această activitate presupune un act de schimb, cu transferul dreptului de pro-
prietate.
Activitatea de servire (de prestări servicii) este strâns legată de procesul de
comercializare a produselor specifice, având ca obiectiv crearea condiţiilor şi faci-
lităţilor pentru consumul imediat şi pe loc al acestora. Este vorba de asigurarea
confortului necesar servirii mesei, a unei ambianţe plăcute, a unei atmosfere de re-
laxare şi distracţie, precum şi oferirea unor prestaţii specifice, menite să răspundă
cerinţelor particulare ale diferitelor categorii de clienţi (organizarea de mese festi-
ve, banchete, seri distractive, realizarea unor meniuri speciale, room service, etc.).
Cele trei laturi ale activităţii se află într-o relaţie de interdependenţă şi se deru-
lează într-o succesiune bine determinată197.
Activitatea de alimentaţie îndeplineşte următoarele funcţii198:
ƒ Funcţia de nutriţie (hrană) – deţine locul principal, cu aproape 60% din
totalul cererilor, de adresează consumatorului obişnuit

195
Gabriela Stănciulescu, Cristina Micu, Managementul operaţiunilor în hotelărie şi restauraţie, Ed.
C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 63
196
Rodica Minciu, op.cit., p. 272
197
Ibidem, p.274
198
Idem

236
Economia şi managementul turismului

ƒ Funcţia de loisir, reprezentând circa 25% din motivele de solicitare a


unităţilor de alimentaţie, acoperind nevoile consumatorilor cu condiţie ma-
terială peste medie, care călătoresc în week-end sau vacanţă
ƒ Funcţia de convivialitate, apreciată de circa 15% din consumatori, aco-
perind nevoi legate de ambianţă, varietatea bucătăriei şi calitatea preparate-
lor, etc.
ƒ Funcţia de afaceri - se referă la crearea cadrului propice unor întâlniri
sau negocierilor, precum şi la organizarea festivităţilor ocazionate de diver-
se evenimente
Încadrându-se în sfera generală a serviciilor, alimentaţia publică va fi în strân-
să legătură cu principalele caracteristici ale serviciilor: intangibilitatea, inseparabi-
litatea, variabilitatea (eterogenitatea), perisabilitatea (non-durabilitatea) şi absenţa
proprietăţii199.
Faptul că alimentaţia este un serviciu de bază, important, rezultă şi din ponde-
rea însemnată în structura cheltuielilor de vacanţă şi cam ¼ din bugetul lor de timp.
Astfel, alimentaţia influenţează calitatea produselor turistice şi, implicit, conţinutul
şi atractivitatea ofertei, cu efecte directe asupra dimensiunilor şi structurii circulaţi-
ei turistice.
Particularităţi care trebuie avute în vedere în proiectarea şi organizarea activi-
tăţii sunt:
ƒ să fie prezentă în toate momentele importante ale consumului turistic
(în staţii de îmbarcare, în mijloace de transport, la locurile de destinaţie şi în
punctele de agrement);
ƒ să asigure o diversitate structurală a produselor şi serviciilor pentru a
răspunde specificităţii trebuinţelor;
ƒ necesitatea corelării serviciilor de alimentaţie cu particularul formei de
turism, corelaţie referitoare atât la varietatea sortimentală oferită, cât şi la
orarul de funcţionare a unităţilor;
ƒ apropierea serviciilor de alimentaţie, deopotrivă, de exigenţele turişti-
lor autohtoni şi străini;
ƒ să reprezinte un element de selecţie a destinaţiilor de vacanţă sau chiar
motivaţia principală a călătoriei.
Interesul tot mai mare faţă de servirea mesei în afara gospodăriei este determi-
nat de avantajele oferite de sectorul alimentaţiei publice referitoare la: comoditate,
varietate sortimentală, calitate superioară a preparatelor, economicitate şi accesibi-
litate, atmosfera creată.

199
Puiu Nistoreanu, Management în turism si servicii, Editura ASE, Bucureşti 2003,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap9 (accesat ianuarie 2013)

237
Maria Oroian, Marinela Ghereş

11.2.2. Dinamica serviciilor de alimentaţie publică


Evoluţiile din domeniul alimentaţiei se datorează şi acţiunii unor fenomene
specifice contemporaneităţii, precum200:
ƒ Creşterea gradului de urbanizare
ƒ Accentuarea mobilităţii populaţiei
ƒ Modificări în structura obiceiurilor de consum
ƒ Sporirea dimensiunilor timpului liber
ƒ Intensificarea călătoriilor turistice
Toate acestea au dus la creşterea volumului vânzărilor în alimentaţie, a numă-
rului persoanelor care au apelat la aceste servicii şi, respectiv, a numărului meselor
servite în sectorul alimentaţiei.
Situaţia în România se prezintă modest comparativ cu alte state europene: po-
pulaţia alocă circa 20% din bugetul alimentar şi mai puţin de 10% din totalul chel-
tuielilor de bunuri şi servicii pentru consumurile efectuate în unităţile de alimenta-
ţie publică. În Franţa circa ½ din populaţie serveşte masa de prânz în afara căminu-
lui şi mai mult de 30% din bugetul alocat satisfacerii nevoilor de hrană se cheltu-
ieşte în sectorul alimentaţiei publice. În SUA partea din bugetul alimentar destinată
consumurilor în afara gospodăriei ajunge la 80%, iar în Marea Britanie depăşeşte
50%201.
Pe lângă evoluţia globală, pozitivă, în general, în sectorul alimentaţiei s-au în-
registrat şi o serie de modificări structurale:
ƒ sporirea numărului de unităţi şi diversificarea tipologică a acestora
ƒ lărgirea gamei sortimentale oferite
ƒ diversificarea gamei serviciilor suplimentare oferite
În ce priveşte producţia, pe lângă dotarea cu utilaje noi, de mare productivitate,
introducerea şi promovarea unor tehnologii de fabricaţie moderne, în diversificarea
şi modernizarea reţetarelor, în creşterea nivelului pregătirii profesionale a lucrători-
lor etc., se manifestă tendinţa de concentrare şi industrializare a procesului de pre-
gătire a preparatelor culinare.
În ce priveşte componenta comercială şi de servire, modernizarea şi perfecţio-
narea activităţii se concretizează în:
ƒ îmbunătăţirea structurală a reţelei de unităţi şi o mai bună distribuţie a
acestora în teritoriu
ƒ diversificarea formelor de servire, cu accent pe promovarea celor rapide
ƒ lărgirea gamei serviciilor suplimentare oferite, îndeosebi a celor menite
să dezvolte latura recreativ-distractivă a activităţii
În legătură cu structura reţelei, se remarcă atât tendinţa de realizare a unor uni-

200
Rodica Minciu, op.cit., p. 277
201
Idem

238
Economia şi managementul turismului

tăţi cu funcţii complexe, cât şi cea de apariţie a unor tipuri noi: cafenea, snack-bar,
pizzerie, etc.
În cadrul formulelor moderne de servire, de o atenţie deosebită din partea unor
consumatori se bucură autoservirea şi “fast food”, caracterizate prin rapiditate şi co-
moditate.
Paralel cu modernizarea tehnicilor de comercializare şi servire, are loc şi o di-
versificare a prestaţiilor având caracter complementar, diferenţiate structural în
funcţie de beneficiari (turişti sau rezidenţi), menite să sporească gradul de satisfac-
ţie a consumatorilor, să asigure o mai mare apropiere a serviciului de alimentaţie de
exigenţele clientelei202.

11.2.3. Tipuri de unităţi de alimentaţie publică


În continuare vom prezenta cele mai cunoscute criterii de clasificare a unităţi-
lor de alimentaţie publică203.
După caracterul activităţii:
– unităţi permanente
– unităţi sezoniere
După gradul de confort:
– unităţi de categoria de lux
– unităţi de categoria I
– unităţi de categoria a –II – a
– unităţi de categoria a –III-a
– unităţi de categoria a –IV-a
După forma de vânzare:
a) unităţi cu vânzare clasică (ospătari)
Această formă se utilizează în restaurantele clasice şi specializate de categoria
lux, I şi a –II-a. Proiectarea acestei forme de servire presupune însuşirea temeinică
de către ospătari a tehnicii de servire a consumatorilor.
În funcţie de rolul pe care îl are ospătarul în efectuarea operaţiunilor de servire
se poate aplica:
– sistemul de servire direct (ospătarul efectuează toate operaţiile procesului
de servire direct la masa consumatorilor);
– sistemul indirect (produsele porţionate se aduc la masă de către ospătari,
iar consumatorii se servesc);
– servirea la gheridon (realizarea pe o măsuţă specială, în faţa consumatori-
lor, a unor operaţii finale de pregătire a preparatelor comandate).

202
Idem, p. 280
203
http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p. 154-155

239
Maria Oroian, Marinela Ghereş

b) unităţi cu vânzare prin vânzători – se utilizează în cofetării, patiserii etc.


pentru consumul pe loc sau la domiciliul clientului.
c) unităţi cu autoservire – se practică în restaurantele cu autoservire, unităţi de
tip express, cantinele-restaurant etc.
Conform normelor în vigoare (Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi
Turismului nr. 1051/2011), în România principalele tipuri de structuri de primire
turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică sunt:
1. Restaurantul este localul public care îmbină activitatea de producţie cu cea
de servire la masă, punând la dispoziţie clienţilor o gamă diversificată de preparate
culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi şi unele produse pentru fumători.
1.1. Restaurantul clasic este local public cu profil gastronomic, în care se
serveşte un larg sortiment de preparate culinare (gustări calde şi reci, preparate li-
chide calde, mâncăruri, minuturi, salate, dulciuri de bucătărie), produse de cofetă-
rie, patiserie, îngheţată, fructe, băuturi nealcoolice şi alcoolice, produse din tutun
etc. Pentru crearea unei atmosfere animate-distractive poate dispune de formaţie
muzical-artistică. Organizează servicii suplimentare: banchete, recepţii etc.
1.2. Restaurantul specializat serveşte un sortiment specific de preparate culi-
nare şi băuturi care se află permanent în lista de meniu, în condiţiile unor amenajări
şi dotări clasice sau adecvate structurii sortimentale (pescăresc, vânătoresc, rotise-
rie, zahana, dietetic, lacto-vegetarian etc.) care formează obiectul specializării.
1.2.1. Restaurantul pescăresc este o unitate gastronomică care se caracteri-
zează prin desfacerea, în principal, a unui sortiment variat de preparate culinare din
peşte. Este decorat cu obiecte sugestive din activitatea de pescuit şi de prelucrare a
peştelui.
1.2.2. Restaurantul vânătoresc este o unitate gastronomică specializată în
producerea şi servirea de preparate culinare din vânat (iepure, căprioară, porc mis-
treţ, urs, gâşte, raţe sălbatice etc.), care este organizată şi funcţionează pe principii
similare restaurantului clasic, având însă prin amenajare, dotare şi prezentarea per-
sonalului elemente specifice, particulare.
1.2.3. Rotiseria este un restaurant de capacitate mică (20 - 50 de locuri la
mese), în care consumatorii sunt serviţi cu produse din carne la frigare - rotisor
(pui, muşchi de vacă şi porc, specialităţi din carne etc.), chebab cu garnituri, unele
gustări reci (pe bază de ouă, brânză, legume etc.), salate, deserturi, precum şi bău-
turi răcoritoare, cafea, vin (în special vin roşu servit în carafe), un sortiment redus
de băuturi alcoolice fine. Spaţiul de producţie se află chiar în interiorul sălii de
consumaţie şi este dotat cu rotisor sau frigărui şi cu vitrină frigorifică în care se află
expuşi pui şi alte specialităţi din carne pentru fript în faţa consumatorilor.
1.2.4. Restaurantul-zahana este o unitate gastronomică în care se servesc, la
comandă, în tot timpul zilei, produse (specialităţi din carne de porc, vacă, batal,
miel) şi subproduse din carne neporţionată (ficat, rinichi, inimă, splină, momiţe,

240
Economia şi managementul turismului

măduvioare etc.), mici, cârnaţi etc., pregătite la grătar şi alese de consumatori din
vitrine de expunere sau din platourile prezentate de ospătari la masă. Mai poate
oferi: ciorbă de burtă, ciorbă de ciocănele, tuslama, tochitură, salate combinate de
sezon, murături, dulciuri de bucătărie, băuturi alcoolice (aperitive şi vinuri).
1.2.5. Restaurantul dietetic/lacto-vegetarian este o unitate gastronomică în
care se desfac în exclusivitate sortimente de preparate culinare pe bază de lapte şi
produse lactate, ouă, paste făinoase, orez, salate din legume, precum şi dulciuri de
bucătărie, lactate proaspete, produse de patiserie, îngheţată şi băuturi nealcoolice cal-
de şi reci; restaurantul dietetic oferă preparatele sub îndrumarea unui cadru medical.
1.2.6. Restaurantul familial sau restaurantul pensiune este o unitate cu pro-
fil gastronomic care oferă, în mai multe variante, meniuri complete la preţ accesi-
bil. Preparatele şi specialităţile solicitate în afara meniurilor se servesc conform
preţurilor stabilite în listele de meniu. Băuturile alcoolice, răcoritoare, apă minerală
şi bere sunt limitate la un număr redus de sortimente. Poate funcţiona şi pe bază de
abonament. La nevoie se poate organiza şi ca secţie în cadrul unui restaurant clasic.
De regulă, asemenea unităţi se organizează în staţiuni turistice sau în pensi-
uni turistice şi pensiuni agroturistice.
1.3. Restaurantul cu specific este o unitate de alimentaţie pentru recreere şi
divertisment, care, prin dotare, profil, ţinuta lucrătorilor, momente recreative şi
structură sortimentală, trebuie să reprezinte obiceiuri gastronomice locale sau naţi-
onale, tradiţionale şi specifice diferitelor zone.
1.3.1. Crama desface o gamă largă de vinuri. Acestea se pot servi atât îmbu-
teliate, cât şi neîmbuteliate. Se realizează şi se desface o gamă specifică de prepara-
te culinare: tochitură, preparate din carne la grătar sau trase la tigaie. Vinurile se
servesc în carafe sau căni din ceramică. Este dotată cu mobilier din lemn masiv, iar
pereţii sunt decoraţi cu scoarţe, ştergare etc. Poate avea program muzical, tarafuri
de muzică populară. Se poate organiza şi ca secţie în cadrul unui restaurant clasic.
1.3.2. Restaurantul cu specific local pune în valoare bucătăria specifică unor
zone geografice din ţară sau a unor tipuri tradiţionale de unităţi (crame, colibe, şuri
etc.).
Sunt servite vinuri şi alte băuturi din regiunea respectivă, utilizându-se ul-
cioare, carafe, căni etc. Efectul original al acestor unităţi este realizat prin îmbina-
rea cadrului natural cu cel arhitectural al sistemului constructiv, al finisajelor inspi-
rate după modelul popular, al elementelor de decoraţie, al mobilierului şi obiectelor
de inventar de concepţie deosebită, de gama sortimentală a mâncărurilor pregătite
şi prezentarea personalului. La construirea unităţilor se utilizează materiale prelu-
crate sumar, specifice regiunii respective, cum sunt: piatră, bolovani de râu, lemn
(brut sau prelucrat), cărămidă, trestie, stuf, răchită etc. Ospătarii au uniforma con-
fecţionată în concordanţă cu specificul unităţii (costume de daci, de romani, ciobă-
neşti etc.).

241
Maria Oroian, Marinela Ghereş

1.3.3. Restaurantul cu specific naţional pune în valoare tradiţiile culinare


ale unor naţiuni (chinezesc, arăbesc, mexican etc.), servind o gamă diversificată de
preparate culinare, băuturi alcoolice şi nealcoolice specifice. Ambianţa interioară şi
exterioară a saloanelor, programul muzical, uniformele personalului de servire şi
celelalte sunt specifice ţării respective.
1.4. Restaurantul cu program artistic este o unitate de alimentaţie pentru tu-
rişti care prin dotare şi amenajare asigură şi derularea unor programe de divertis-
ment gen spectacol (muzică, balet, circ, recitaluri, scheciuri, programe specifice
barurilor de noapte etc.).
1.5. Braseria sau bistrou: asigură în tot cursul zilei servirea consumatorilor,
în principal cu preparate reci, minuturi, un sortiment restrâns de mâncăruri, specia-
lităţi de cofetărie-patiserie, băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice de
calitate superioară, un bogat sortiment de bere.
1.6. Berăria este o unitate specifică pentru desfacerea berii de mai multe sor-
timente, în recipiente specifice (ţap, halbă, cană) de diferite capacităţi şi a unor
produse şi preparate care se asociază în consum cu acestea (crenvurşti cu hrean,
mititei, cârnaţi, chifteluţe, foetaje, covrigei, migdale, alune etc.), precum şi brânze-
turi, gustări calde şi reci, minuturi (din ouă, legume), specialităţi de zahana (1 - 2
preparate), precum şi băuturi alcoolice (coniac, rom, sortiment restrâns de vinuri şi
băuturi nealcoolice).
1.7. Grădină de vară este o unitate amenajată în aer liber, înconjurată de ar-
bori şi arbuşti, dotată cu mobilier specific "de grădină" şi decorată în mod adecvat.
Oferă un sortiment diversificat de preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulci-
uri de bucătărie şi cofetărie-patiserie, un larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri
selecţionate de regiune, îmbuteliate sau neîmbuteliate, băuturi spirtoase etc.) şi
nealcoolice, cafea, fructe, produse din tutun.
1.8. Terasa este o unitate independentă, amenajată în aer liber, dotată cu mobi-
lier specific sezonului estival şi decorată în mod adecvat. Oferă un sortiment diversi-
ficat de preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie şi cofetă-
rie-patiserie, un larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri, băuturi spirtoase, bere
etc.) şi nealcoolice, cafea, fructe.
2. Barul este o unitate de alimentaţie cu program de zi sau de noapte, în care
se serveşte un sortiment diversificat de băuturi alcoolice şi nealcoolice şi o gamă
restrânsă de produse culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic,
audiţii muzicale, video, TV.
2.1. Barul de noapte este o unitate cu caracter distractiv, cu un orar de noapte
care prezintă un program variat de divertisment, de music-hall şi dans pentru con-
sumatori şi oferă o gamă variată de băuturi alcoolice fine, amestecuri de băuturi de
bar, băuturi nealcoolice, specialităţi de cofetărie şi îngheţată asortate, roast-beef,
fripturi reci etc., fructe şi salate de fructe (proaspete şi din compoturi), cafea, jardi-

242
Economia şi managementul turismului

niere cu delicatese. De obicei este realizat în amfiteatru, pentru ca de la toate mese-


le să se poată viziona programul artistic muzical. Este dotat cu instalaţii de amplifi-
care a sunetului, orgă de lumini, instalaţii de proiecţie a unor filme.
2.2. Barul de zi este o unitate care funcţionează, de regulă, în cadrul hoteluri-
lor şi restaurantelor sau ca unitate independentă. Oferă consumatorilor o gamă va-
riată de băuturi alcoolice şi nealcoolice, simple sau în amestec, şi gustări în sorti-
ment restrâns, tartine, foetaje, specialităţi de cofetărie şi îngheţată, produse din tu-
tun (ţigări) şi posibilităţi de distracţie (muzică discretă, televizor, jocuri mecanice
etc.). În salonul de servire se află tejgheaua-bar cu scaune înalte, un număr restrâns
de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele respective.
2.3. Café-barul sau cafenea este o unitate care îmbină activitatea de desfacere
a cafelei cu cea recreativă; oferă consumatorilor şi gustări calde şi reci, minuturi,
produse de cofetărie-patiserie, îngheţată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru,
şvarţ, cafea cu lapte, ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine (lichior, coniac,
vermut etc.).
2.4. Disco-barul (discotecă-videotecă) este o unitate cu profil de divertisment
pentru tineret, activitatea comercială fiind axată pe desfacerea de gustări, produse
de cofetărie-patiserie, îngheţată şi, în special, amestecuri de băuturi alcoolice şi
nealcoolice. Divertismentul este realizat prin intermediul muzicii de audiţie şi de
dans, înregistrată şi difuzată prin instalaţii speciale şi prin disc-jockey, care asigură
organizarea şi desfăşurarea întregii activităţi. Videoteca este o încăpere special
amenajată cu instalaţii electronice de redare şi vizionare în care se prezintă
videoprograme şi filme.
2.5. Bufet-barul oferă un sortiment restrâns de preparate calde şi reci (gustări,
sandviciuri, minuturi, mâncăruri, produse de patiserie) pregătite în bucătăria pro-
prie sau aduse din afară, băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice (aperiti-
ve), bere, vinuri, la pahar.
3. Unităţi de tip fast-food
3.1. Restaurantul-autoservire este o unitate cu desfacere rapidă în care con-
sumatorii îşi aleg şi se servesc singuri cu preparatele culinare calde şi reci (gustări,
produse lactate, băuturi calde nealcoolice, supe-ciorbe-creme, preparate din peşte,
antreuri, preparate de bază, salate, deserturi, fructe) şi băuturi alcoolice (bere) şi
nealcoolice, la sticlă, aşezate în linii de autoservire cu flux dirijat şi cu plata după
alegerea produselor.
3.2. Bufetul tip expres este o unitate cu desfacere rapidă, în care fluxul con-
sumatorilor nu este dirijat, servirea se face de către vânzător, iar plata se face anti-
cipat. Unitatea este dotată cu mese tip "expres".
3.3. Pizzeria este o unitate specializată în desfacerea sortimentelor de pizza.
Se mai pot desface gustări, minuturi, salate, produse de patiserie, răcoritoare, bere,
vin la pahar sau băuturi slab alcoolizate.

243
Maria Oroian, Marinela Ghereş

3.4. Snack-barul este o unitate caracterizată prin existenţa unei tejghele-bar,


cu un front de servire care să permită accesul unui număr mare de consumatori,
serviţi direct cu sortimente pregătite total sau parţial în faţa lor. Oferă în tot timpul
zilei o gamă diversificată de preparate culinare (crenvurşti, pui fripţi, sandviciuri,
cârnăciori, unele preparate cu specific), precum şi băuturi nealcoolice calde şi reci
şi băuturi alcoolice în sortiment redus.
În afara structurilor de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică
(descrise în Ordinul 1051/2011) mai putem enumera următoarele204:
- cofetăria (unde se desface un sortiment larg de prăjituri, torturi, fursecuri,
cozonaci, bomboane, patiserie fină, îngheţată, băuturi nealcoolice calde şi reci pre-
cum şi unle băuturi alcoolice fine);
- patiseria – specializată în desfacerea pentru consum, pe loc sau la domiciliu,
a producţiei proprii specifice, în stare caldă (plăcinte, strudele, pateuri, covrigi, go-
goşi, etc.). De regulă, aici se pot servi băuturi alcoolice şi nealcoolice şi diferite
sortimente de produse lactate (iaurt, chefir, sana, lapte bătut, etc.);
- birtul – este amplasat în locurile aglomerate (pieţe, gări, autogări, în apropie-
rea platformelor industriale) cu 20-50 de locuri la mese oferind un sortiment relativ
scăzut de preparate şi băuturi la preţuri mici;
- bodega - este o unitate asemănătoare cu 30–40 locuri la mese, cu spaţiu res-
trâns pentru servire, preparare şi depozitarea mărfurilor. Oferă un larg sortiment de
gustări servite la scobitoare, antreuri, salate, deserturi, băuturi alcoolice şi nealcoo-
lice. Mesele sunt în general înalte, cu blat lavabil, sau de dimensiuni mai mici (joa-
se şi cu taburete). Băuturile sunt porţionate la pahar205;
- pub-ul - este considerată o unitate tipic englezească caracterizată printr-un
decor sobru şi elegant specific stilului din ţara de origine, cât şi prin oferirea unui
sortiment de băuturi şi cocktailuri anglo-saxone (unele servesc o gamă restrânsă de
gustări calde şi/sau reci)206;
- drug-store-ul este un sistem ce ţine de alimentaţia publică, consumatorii fiind
dirijaţi într-un context de ”sens giratoriu”, în mijloc aflându-se sala de preparate şi
expoziţia cu autoservire, după procesul de consum, spre alte centre de vânzare, cu
obiect de activitate diferit, alimentar sau nealimentar;
- cazinoul – este considerat o unitate de excelenţă unde accesul consumatorilor
este limitat de posibilităţile financiare de a face faţă particularităţilor mediului ofe-
rit. Dispune de preparate şi băuturi fine, din ţară şi din import, dar şi de sieteme,

204
Gabriela Stănciulescu, Cristina Micu, Managementul operaţiunilor în hotelărie şi restauraţie, Ed.
C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 70-71
205
Vezi şi Puiu Nistoreanu, Management în turism si servicii, Editura ASE, Bucureşti 2003, p. 16,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap9 (accesat ianuarie 2013)
206
Ibidem

244
Economia şi managementul turismului

mijloace şi instaşaţii aferente unei game diversificate de jocuri de noroc, distractive


şi de lumini, întreţinând o atmosferă pe măsură;
- cantina-restaurant – se caracterizează prin vânzarea directă către clienţi, în
vederea consumului ulterior, a unor produse culinare preparate şi semipreparate,
produse de cofetărie, pizzerie, patiserie şi rotiserie, băuturi alcoolice şi răcoritoare.
Ca urmare a dimensiunii mari a sălii de servire (40-500 de locuri) poate oferi posi-
bilitatea organizării de seri distractive, mese festive sau de protocol, nunţi şi bote-
zuri, sau alte evenimente asemănătoare207.
Unităţile de alimentaţie publică din România acoperă aproape întreaga tipolo-
gie existenţă pe plan european şi mondial, cu o apropiere mai mare de restauraţia
franceză care ne-a servit drept model208.
Înscrierea ţării nostre în rândul ţărilor cu o economie de piaţă funcţională a
condus la apariţia unor unităţi de alimentaţie publică din cele mai diverse (restau-
rante, baruri, cafenele, snackuri, unităţi fast-food, pizzerii, restaurante etnice, pen-
siuni de familie, popasuri, chioşcuri, tonete, etc.) care s-au menţinut pe piaţă mai
mult sau mai puţin în funcţie de calitatea managementului, a investiţiilor care s-au
realizat, a calităţii resursei umane folosite, dar şi la deschiderea sau redeschiderea
unor unităţi de prestigiu cu specific românesc sau internaţional.

11.2.4. Managementul activităţilor desfăşurate în cadrul restaurantelor


11.2.4.1. Organizarea spaţiilor din cadrul restaurantelor
Organizarea spaţiilor în cadrul restaurantelor se va realiza ţinând seama de ur-
mătoarele restricţii209:
– necesitatea utilizării integrale a suprafeţei comerciale;
– păstrarea diferenţiată a materiilor prime, a semipreparatelor, a unor produ-
se finite, după natura şi caracteristicile de conservare ale fiecăreia, asigurându-se
temperaturile corespunzătoare de păstrare, ca şi respectarea condiţiilor igieni-
co-sanitare în vigoare;
– prelucrarea materiilor prime în spaţii separate, ţinând seama de vecinătăţile
admise, ca şi de dotarea şi instalaţiile necesare prelucrărilor respective (carne, pasă-
re, peşte, legume şi fructe, ouă etc.);
– realizarea producţiei de preparate culinare în secţii distincte (bucătărie cal-
dă, bucătărie rece, produse de cofetărie şi patiserie)
– organizarea în spaţii separate a preparării produselor de cofetărie şi patise-

207
A se consulta si H. G. nr. 843 din 14 octombrie 1999 privind incadrarea pe tipuri a unitatilor de
alimentatie publica neincluse in structurile de primire turistice
208
Puiu Nistoreanu, Management în turism si servicii, Editura ASE, Bucureşti 2003, p. 17,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap9 (accesat ianuarie 2013)
209
http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p. 159-160, (accesat decembrie 2012)

245
Maria Oroian, Marinela Ghereş

rie, asigurându-se păstrarea, prepararea, coacerea şi finisarea produselor, păstrarea


corespunzătoare a acestora, dotarea separată cu utilaje şi mobilier a laboratorului;
– asigurarea de fronturi către oficiu, pentru bucătăria caldă, bufetul rece, ba-
rul de băuturi şi spălătorul de veselă; în cazul unităţilor cu autoservire, aproviziona-
rea liniilor de autoservire se face direct din bucătărie, lipsind serviciul;
– spaţiile pentru spălarea veselei şi a vaselor pot fi organizate separat sau în-
globate în secţiile pe care le servesc;
– dotarea fiecărui spaţiu afectat procesului de preparare a produselor culinare
– cu instalaţii de spălat cu apă caldă şi rece;
– colectarea deşeurilor rezultate din prelucrarea materiilor prime, în pubele
amplasate într-un spaţiu cu acces din exterior şi cu acces din exterior şi cu ventila-
ţie directă;
– accesul către grupurile sanitare în folosinţa consumatorilor, cât şi către cele
ale personalului unităţii, nu este admis direct din sala de consumaţie şi respectiv
din spaţiile de lucru; grupurile sanitare pentru consumatori se cor amplasa în apro-
pierea spaţiilor de primire a publicului şi retrase faţă de circulaţia acestuia;
– dimensionarea garderobei în funcţie de profit, categoria şi mărimea unită-
ţii, aceasta fiind obligatorie numai în cazul unităţilor cu peste 80 de locuri la mese;
garderoba se amplasează în afara fluxului principal de intrare şi ieşire din local.
Spaţiul de bază pentru servirea consumatorilor într-un restaurant este salo-
nul de servire care trebuie să fie dotat corespunzător categoriei de încadrare şi a
normelor de dotare pentru asigurarea unor servicii de calitate210.

11.2.4.2. Organizarea circuitelor (fluxurilor)


Organizarea interioară judicioasă a unităţii de alimentaţie publică presupune şi
stabilirea unor fluxuri tehnologice optime, astfel încât activitatea să se poată desfă-
şura în bune condiţii şi în spaţii minime. Pentru aceasta trebuie avută în vedere or-
ganizarea cel puţin a următoarelor circuite:
– al materiilor prime de la recepţie şi depozitare la secţiile de pregătire şi
preparare;
– al servirii şi debarasării;
– al evacuării deşeurilor;
– al personalului, în sensul oficiu-sală de consumaţie; sală de consuma-
ţie-oficiu şi spre grupurile sanitare;
– al consumatorilor spre garderobă – sala de consumaţie – grupul sanitar.
În stabilirea acestor circuite din cadrul restaurantelor trebuie să se urmărească:
– realizarea unui flux continuu şi unisens; neinterferarea diferitelor circuite;

210
Gabriela Stănciulescu, Cristina Micu, Managementul operaţiunilor în hotelărie şi restauraţie, Ed.
C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 99

246
Economia şi managementul turismului

– realizarea unor trasee scurte şi directe;


– respectarea circulaţiei pe dreapta.
Analiza managementului activităţilor în cadrul restaurantului va fi structurată
pe trei aspecte:
1. managementul sectorului de servire;
2. managementul sectorului de producţie;
3. managementul realizării unei activităţi de alimentaţie profitabile.

11.2.5. Managementul sectorului de servire


Vom analiza managementul unui restaurant clasic.
Managerul restaurantului supraveghează toate aspectele legate de serviciul de
alimentaţie şi răspunde de gestiunea personalului, a stocurilor, a calităţii etc.
Această poziţie necesită o bază solidă de cunoştinţe şi experienţă. Managerului îi
este direct subordonat şeful de sală (ospătarul principal) şi bucătarul şef.
Într-o unitate de dimensiuni mari esenţa muncii managerului este, în principal,
una administrativă, adică de coordonare a muncii celorlalţi manageri. Într-o unitate
de dimensiuni mai reduse, managerul are mai mult timp liber pentru consumator şi
poate răspunde direct de toate operaţiile zilnice din cadrul restaurantului.
Principalele atribuţii ale managerului restaurantului:
– stabileşte împreună cu şefii de secţii(secţia bucătărie, bar, bufet), necesarul
de produse finite şi materii prime;
– stabileşte împreună cu bucătarul-şef planul-meniu (planul de producţie)
pentru ziua următoare, consultând şi personalul din sectorul de servire;
– iniţiază împreună cu întregul colectiv introducerea unor noi sortimente de
preparate culinare în funcţie de profilul unităţii;
– împreună cu ceilalţi manageri din cadrul unităţii stabileşte sarcini de servi-
ciu pentru fiecare secţie, loc de muncă şi lucrător în parte, aplicând conceptul de
muncă în echipă, (bazat pe flexibilitate în funcţie de numărul de consumatori din
sectorul unui lucrător, de situaţiile de criză);
– controlează zilnic operaţiile de casă, obiectele de inventar, utilajele de lucru,
ustensilele, agregatele frigorifice, întreţinerea lor curentă, condiţii corespunzătoare de
funcţionare;
– răspunde de rezultatele financiare, analizând permanent costurile şi profi-
tul, fundamentând politicile şi strategiile unităţii.
Organizarea sectorului de servire
Are în vedere, în primul rând, organizarea interioară a restaurantului în vede-
rea creării unei cât mai bune ambianţe prin dotarea corespunzătoare cu mobilierul
şi obiectele de inventar adecvate, pregătirea şi servirea unor preparate şi produse
culinare şi a băuturilor la nivelul exigenţelor consumatorilor, asigurarea şi respecta-
rea tuturor condiţiilor igienico-sanitare, alegerea formelor de servire cele mai adec-
vate şi realizarea unui nivel impecabil de servire.

247
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Asigurarea unei bune serviri reclamă existenţa unei bune dimensionări şi am-
plasări, care să includă:
– spaţiu de acces şi ieşire (vestibul, hol, garderobă);
– sala de consumaţie compartimentată cît mai atrăgător (80-200 locuri la mese);
– spaţii de legături cu bufetul, barul şi bucătăria;
– grup sanitar pentru consumatori;
– biroul şefului de restaurant (sală).
Salonul de servire reprezintă cam 50% din suprafaţa totală a restaurantului, iar
25% este destinată spaţiilor de depozitare şi respectiv bucătăriei211. În conformitate
cu normele în vigoare (Ordinul MDRT 1051/2011), în România suprafaţa ce revine
unui loc la masă pe categorii de unităţi de alimentaţie publică o prezentăm în tabe-
lul 11.2.
Se vor respecta următoarele reguli:
– comunicarea directă (prin oficiul ospătarilor), între sala de consumaţie şi
spaţiile de producţie;
– organizarea circuitului de servire şi debarasare în jurul oficiului, astfel în-
cât distanţa de parcurs pentru un ospătar să nu fie mai mare de 30-40 m;
– accesul ospătarilor în sala de consumaţie să se facă în direcţie opusă acce-
sului consumatorilor;
– asigurarea de căi de acces separate pentru intrarea şi ieşirea ospătarilor, în
procesul de servire a consumatorilor;
– circulaţia consumatorilor în sala de consumaţie spre mese trebuie să se facă
în sens invers fluxului de distribuţie.

Tabelul 11.2.
Suprafaţa (în m2) ce revine unui loc la masă pentru saloanele unităţilor
de alimentaţie publică (cf. Ordinului MDRT 1051/2011)

Unitatea de Categoria de clasificare (stele)


alimentaţie publică 5* 4* 3* 2* 1*
Restaurante 1,6 1,5 1,3 1,0 1,0
Fast-food - - 1,2 1,1 1,0
Baruri 1,2 1,2 1,1 1,0 1,0
Bar de noapte 1,7 1,5 - - -

În scopul bunei desfăşurări a activităţii de alimentaţie publică, un loc impor-


tant îl deţine stabilirea programelor orare de funcţionare şi organizarea formaţiilor
de lucru, care prezintă pentru această activitate cu specific aparte.
Responsabilitatea cheie a activităţilor desfăşurate în sectorul de servire, ca şi în

211
Ibidem, p. 107

248
Economia şi managementul turismului

celelalte sectoare, se referă la satisfacerea clientului, cu un accent deosebit pe ser-


viciul personal. Tipul de serviciu oferit este legat de ceea ce clientul doreşte.
În vederea asigurării condiţiilor necesare servirii consumatorilor, o mare parte
din volumul de muncă al personalului dintr-o unitate de alimentaţie se realizează
înainte de începerea programului de funcţionare al acesteia. Astfel, în perioada de
timp de până la deschiderea propriu-zisă a unităţilor, personalul de serviciu din sala
de servire execută o serie de operaţiuni pentru:
1. pregătirea obiectelor de inventar necesare transportării, prezentării, servirii
şi consumării preparatelor şi băuturilor;
2. realizarea “mise-en-place”-ului (aranjarea salonului);
3. aranjarea sălii pentru servirea consumatorilor, precum şi pregătirea sa pen-
tru începerea activităţii de primire şi realizarea comenzilor date de consumator.
Atribuţiile ospătarului principal (şeful de sală)
Răspunde de întreaga activitate desfăşurată în saloanele restaurantului:
1. întocmeşte grafice pentru activitatea de curăţenie şi întreţinere, urmărind şi
verificând corecta realizare a acestora;
2. organizează echipele de serviciu în salon, întocmind grafice de lucru pen-
tru ospătari şi ajutoarele acestora;
3. se preocupă ca listele de preparate şi băuturi să conţină denumire corecte
ale acestora, cu preţurile reale, completate la zi, fără ştersături şi adăugiri;
4. primeşte consumatorii şi îi conduce la masă (în unităţile de categorii super-
ioare);
5. efectuează operaţiunile de tranşare, flambare, porţionare, pregătire în salo-
nul restaurantului;
6. urmăreşte serviciul efectuat de către ospătari şi ajutoarele acestora, luând
măsuri operative de remediere a eventualelor greşeli;
7. înlocuieşte managerul restaurantului (şeful de unitate) ori de câte ori acesta
lipseşte din unitate.
Atribuţiile ospătarului
Ospătarul joacă un rol foarte important, deoarece el petrece cel mai mult timp
cu clientul, în comparaţie cu ceilalţi angajaţi:
1. prezentarea într-o ţinută de lucru corespunzătoare, care demonstrează atât
respectul faţă de propria persoană, cât şi faţă de client;
2. aplicarea cu stricteţe a regulilor servirii consumatorilor;
3. execută aranjarea meselor la intrarea în serviciu şi a salonului, participând
la toate activităţile de pregătire a unităţii în vederea deschiderii;
4. întâmpină consumatorii la intrare, oferindu-le masa şi locurile preferate;
5. prezintă listele de meniuri la masa consumatorilor, intervenind cu reco-
mandările la cererea acestora şi cu unele precizări privind tehnologia diferitelor
sortimente de preparate sau durata pregătirii preparatelor;

249
Maria Oroian, Marinela Ghereş

6. ridică comenzile de la secţii, în timpul necesar succesiunii meniului, evi-


tând pauzele mari între etapele mesei.
Principalele etape ale serviciului de alimentaţie:
În unităţile de alimentaţie, cu efectuarea serviciilor prin ospătari, avem urmă-
toarele etape:
a) primirea şi conducerea consumatorilor la masă;
b) prezentarea preparatelor şi a băuturilor;
c) primirea comenzilor şi transmiterea acestora la secţii;
d) completarea mise-en-place-ului mesei, în funcţie de comanda dată;
e) aducerea preparatelor şi băuturilor de la secţiile de producţie şi distribuţie
(bucătărie, bar, bufet);
f) servirea propriu-zisă a consumatorilor;
g) debarasarea meselor;
h) întocmirea şi prezentarea notei de plată şi încasarea valorii consumaţiei fă-
cute;
i) încheierea serviciului – despărţirea de consumatori.

11.2.6. Managementul sectorului de producţie


Secţiile sectorului de producţie sunt:
– secţia de bucătărie;
– secţia bar;
– secţia bufet.
Deoarece serviciul prompt este dependent de realizarea la timp a preparatelor
culinare, bucătăria are o responsabilitate majoră în cadrul serviciilor de alimentaţie
publică.
Spaţiile propriu-zise pentru producţie cuprind:
– spaţii pentru prelucrarea primară a materiei prime (curăţare, spălare, tran-
şare etc.);
– spaţii pentru prepararea la cald (bucătăria caldă);
– spaţii pentru pregătirea preparatelor ce se servesc reci (bucătăria rece):
– spaţii pentru prepararea produselor pentru cofetărie şi patiserie.
Secţiile bar şi bufet sunt denumite secţii de producţie şi distribuţie:
– bar (prepararea, divizarea, distribuirea băuturilor);
– bufet (prepararea, divizarea, distribuirea preparatelor reci).
Există o serie de spaţii anexe:
– spaţii pentru spălarea veselei şi a vaselor de bucătărie;
– spaţii de depozitare (primirea şi recepţia mărfii, păstrarea articolelor de bă-
cănie, păstrarea alimentelor perisabile, păstrarea legumelor şi fructelor, păstrarea
băuturilor, ambalaje, obiecte de inventar, alte spaţii).

250
Economia şi managementul turismului

Atribuţiile bucătarului şef (unul din cele mai importante posturi din restau-
rant):
1. Conduce, controlează şi răspunde de întreaga activitate a procesului de
producţie culinar şi de cofetărie-patiserie, în unitatea sau secţia pe care o gestio-
nează.
2. Urmăreşte aprovizionarea la timp cu cantităţile necesare de produse şi mate-
rii prime.
3. Recepţionează cantitativ şi calitativ produsele şi materiile prime conform
dispoziţiilor legale.
4. Colaborează cu şeful unităţii la stabilirea sortimentelor de preparate, cores-
punzător specificului unităţii, la întocmirea planului meniu (de producţie), zilnic, la
ultima oră de serviciu, având în vedere preferinţele consumatorilor şi materiile
prime de care dispune unitatea.
5. Răspunde de calitatea preparatelor pregătite în secţia de producţie şi de
continua îmbunătăţire a acestora prin introducerea de noi sortimente cu specific
local, naţional, ţinând seama de gusturile consumatorilor.
6. Supraveghează întreaga activitate de aplicare a normelor igienico-sanitare.
7. Supraveghează şi ţine instructaje cu lucrătorii privind protecţia muncii,
tehnica mânuirii utilajelor.
8. Supraveghează ridicarea comenzilor de către lucrătorii din procesul servi-
rii, în ceea ce priveşte aspectul şi gramajul fiecărui produs.
Producţia de preparate culinare
Principala responsabilitate a spaţiului de producţie este calitatea preparatelor
culinare servite clienţilor. Aceasta nu este numai o problemă legată de gustul ali-
mentelor, dar şi de igiena şi sănătatea produselor.
Producţia de preparate culinare este o activitate complexă, datorită varietăţii
operaţiilor de transformare a materiilor prime alimentare şi a preparatelor culinare,
care se realizează pe baza specificaţiilor din reţetele de fabricaţie şi din planurile
meniu.
Reţetele de fabricaţie
Pentru a avea controlul asupra calităţii şi costului mesei se utilizează reţetele cu-
linare standardizate. Ele cuprind cantităţile de materii prime necesare fabricării fiecă-
rui preparat. Ele servesc calculării costului producţiei sau a preţurilor de vânzare cu
amănuntul. În acest mod se creează posibilitatea realizării unor preparate culinare
care prezintă aceleaşi caracteristici.
În planul meniu se înscriu zilnic cantităţile pe fiecare sortiment stabilit a se
produce, introdus efectiv în fabricaţie, precum şi stocul rămas la sfârşitul zilei, ne-
cesarul total din materia primă pentru realizarea producţiei din ziua respectivă. Prin
întocmirea planului meniu se urmăreşte stabilirea unor structuri sortimentale care

251
Maria Oroian, Marinela Ghereş

să asigure satisfacerea cererii consumatorilor, în condiţiile unor costuri de produc-


ţie minime.
Tehnologia de fabricaţie a preparatelor culinare cuprinde următoarele faze,
mai importante:
– planificarea producţiei zilnice;
– recepţionarea cantitativă şi calitativă a materiilor prime;
– pregătirea materiilor prime pentru fabricaţie (tranşare, spălare etc.) şi lan-
sarea lor în producţie;
– fabricaţia (executarea amestecurilor, fierbere, coacere);
– controlul cantitativ şi calitativ al producţiei;
– distribuţia preparatelor culinare;
– întreţinerea şi repararea utilajelor.
Controlul calităţii şi costului sunt în mod normal activităţi paralele cu produc-
ţia de preparate culinare.
Spălatul vaselor, deşi nu este o activitate calificată este una importantă.
(exemplu: întreruperea servirii în restaurantele care nu dispun de veselă şi tacâmuri
curate). Aceste activităţi necesită o mare cantitate de muncă, costul muncii pentru
această activitate având o pondere importantă în structura costului.
Activitatea de curăţenie – datorită cerinţelor deosebite de igienă din bucătării
repreintă o activitate permanentă. Operaţiunile de anvergură de curăţenie atât pen-
tru bucătărie cât şi pentru restaurant se realizează în timpul nopţii.
Operaţiunea de deschidere a restaurantului cuprinde pornirea echipamentelor,
aprovizionarea bucătăriilor, verificarea prezenţei la lucru, a faptului dacă sectoarele
de producţie şi de servire sunt acoperite cu personal.
Operaţiunile de închidere a restaurantului cuprind depozitarea alimentelor şi bău-
turilor, curăţenia şi igiena bucătăriei şi a sălii de servire, încuierea restaurantului.
Secţia bar joacă un rol important. De regulă, profitul care se obţine din consu-
mul de băuturi este mai mare decât cel obţinut din oferirea de preparate culinare.

11.2.7. Managementul realizării unei activităţi de alimentaţie profitabile


Este esenţială practicarea unui management eficient care trebuie să menţină
standardele de bază ale restaurantului referitoare la costuri şi calitate pentru a asi-
gura cea mai bună experienţă posibilă pentru clienţi.
Toate activităţile care se desfăşoară în restaurant au ca obiectiv permanent obţi-
nerea unui profit ca bază pentru menţinerea activităţii, lansarea de noi produse şi ser-
vicii, extinderea activităţii şi recompensarea eforturilor şi riscurilor proprietarilor şi a
activităţii lucrătorilor.
Există două modalităţi fundamentale de creştere a profiturilor:
a. creşterea vânzărilor
b. reducerea costurilor

252
Economia şi managementul turismului

În căutarea celor mai bune soluţii, managerii le folosesc împreună.


a. Creşterea vânzărilor
Abordările de bază pentru creşterea vânzărilor se referă la a vinde la cât mai
mulţi clienţi, crescând baza de clienţi prin atragerea clienţilor potenţiali, sau de a
vinde mai mult la clienţii actuali. În practică se vor folosi ambele căi. Creşterea
bazei de clienţi se realizează de regulă cu ajutorul mijloacelor de promovare. Tre-
buie menţionată importanţa serviciilor de alimentaţie de calitate care contribuie la
crearea unei bune reputaţii a restaurantului şi la promovarea prin intermediul refe-
rinţelor actualilor clienţi.
Pentru creşterea vânzărilor către clienţii actuali, cea mai simplă cale se referă
la creşterea preţurilor. Dar fără un preţ competitiv se poate asista la pierderea bazei
de clienţi, şi nu la creşterea globală a încasărilor.
Modalităţile eficiente de creştere a vânzărilor pe client se referă la perfecţiona-
rea procesului de planificare a meniurilor, creşterea calităţii serviciilor, utilizarea
unor noi tehnici de vânzare.
Planificarea meniului – meniul reprezintă principalul instrument de planificare
în activitatea de alimentaţie, care defineşte produsul restaurantului, strategiile şi
tacticele avute în vedere. Înainte de a realiza planul meniu, trebuie cercetată piaţa
ţintă, determinat sistemul de preferinţe a consumatorului, veniturile şi comporta-
mentele lor de consum. Informaţii valoroase pot fi obţinute din analiza concurenţei
(ofertele de meniu, servire, preţuri). Un alt aspect important se referă la mărimea
bucătăriei, numărul de persoane şi gradul de înzestrare tehnică. Pe această bază se
pot fundamenta tipurile de preparate culinare care pot fi realizate, precum şi canti-
tatea posibil de produs în orele de vârf.
Una din cele mai comune strategii de reproiectare a meniurilor se referă la
combinarea tipurilor de preparate culinare în cadrul unui meniu fix. Combinaţiile
respective vor fi vândute la un preţ global inferior sumei preţurilor individuale.
(Ex. în fast-food: hamburgher, cartofi prăjiţi, băutură răcoritoare). În condiţiile în
care se oferă un preţ competitiv, această strategie va convinge o parte a clientelei să
consume mai mult decât ar fi consumat în mod obişnuit. În cazul restaurantelor
clasice (servirea la mese) această strategie se referă la oferirea unor cine sau prân-
zuri complete (meniu fix – à la table).
Introducerea unor noi tehnici de vânzare are în vedere, în primul rând, creşte-
rea vânzărilor de băuturi.
În acest proces, priceperea şi implicarea ospătarului este esenţială. De exem-
plu, sugerarea în funcţie de preparatele culinare servite a unor tipuri de băuturi,
soiuri de vinuri, de regulă dintre cele mai scumpe.
b. Reducerea (controlul) costurilor
În acelaşi mod în care creşterea preţurilor poate înlătura clientela restaurantu-
lui, reducerea costurilor se poate oglindi în reducerea calităţii prin folosirea unor

253
Maria Oroian, Marinela Ghereş

ingrediente mai ieftine, micşorarea porţiilor, creşterea normei de servire pe ospătar,


acţionând în aceeaşi direcţie.
Reducerea costurilor trebuie să rezulte din creşterea eficienţei referitoare la:
– mai buna organizare a activităţii personalului în sensul creşterii productivi-
tăţii muncii;
– îmbunătăţirea controlului costului (materii prime, procesul producţiei culinare,
etc.)
Reducerea costurilor prin îmbunătăţirea eficienţei şi nu prin ieftinirea activită-
ţilor (în sensul de mai sus) va avea un impact mai mare asupra profitului. Oricum,
trebuie avut în vedere că o creştere a vânzării va fi însoţită şi de o anumită creştere
a costurilor variabile (de exemplu, costul pentru materiile prime).
Cel mai important aspect al profitabilităţii unei unităţi de alimentaţie este con-
trolul costului. În general, în structura încasărilor unui restaurant (cazul SUA)
avem următoarele ponderi:
– materii prime şi proces de producţie 30%
– forţa de muncă 35%
– management 20%
– profit 15%
Managerii trebuie să urmărească respectarea acestor procente. Cheia reducerii
costurilor se referă la realizarea unei atente analize a operaţiilor, identificându-se
sectoarele în care acestea pot fi reduse fără să intervină o descreştere a calităţii. În
acest mod sunt stabilite standarde realiste, performanţele fiind urmărite în funcţie
de aceste standarde. Ponderile diverselor categorii de costuri reflectă eficienţa dife-
ritelor segmente ale activităţii. (Exemplu: costului preparatelor culinare reflectă
modul în care se realizează controlul aprovizionării şi productivitatea angajaţilor de
la bucătărie); ponderea costurilor cu munca reflectă eficienţa muncii şi a manage-
mentului personalului precum şi concordanţa dintre volumul de vânzări şi mărimea
personalului.
Controlul aprovizionării – funcţia de control a aprovizionării asigură calitatea
viitoarelor preparate culinare şi preţuri competitive. Trebuie aplicate principiile
gestiunii stocurilor pentru a preveni apariţia rupturilor de stoc care vor afecta înca-
sările şi imaginea restaurantului.
Folosirea computerelor – are o influenţă directă asupra unei mai bune gestio-
nări a restaurantului, toate măsurile de control al costului putând fi mai uşor şi mai
repede operate cu ajutorul computerului.
Unul dintre numeroasele instrumente ale analizei economice utilizate de ma-
nagement pentru a-şi realiza funcţia de control (a costurilor) este pragul de rentabi-
litate.
• Prima etapă în analiza pragului de rentabilitate constă în delimitarea, în ca-
drul costurilor totale de producţie, a “costurilor fixe” şi a “costurilor variabile”.

254
Economia şi managementul turismului

• În etapa a doua se reprezintă grafic aceste elemente şi se calculează pragul


de rentabilitate cu ajutorul formulei:
Pragul de rentabilitate reprezintă acel grad al utilizării capacităţii de producţie
(cazare, secţia de producţie) la care sunt recuperate în întregime costurile fără să se
obţină profit. Pentru preparatele culinare calculul pragului de rentabilitate se poate
realiza pe fiecare sortiment în parte sau grupă de preparate. Se pot elimina astfel
din producţie acele preparate care necesită un consum mare de muncă şi care nu
aduc profit. Pentru hoteluri şi alte unităţi de cazare se determină gradul de ocupare
minim.
Controlul calităţii preparatelor culinare şi a procesului de servire
Referitor la preparatele culinare, calitatea se traduce prin respectarea reţetelor
de fabricaţie, respectarea structurii sortimentale stabilite prin planurile meniu, utili-
zarea materiilor prime de calitate, respectarea tuturor fazelor de fabricaţie a prepa-
ratelor.

11.3. Agrementul turistic

Realizarea scopului fundamental al vacanţei – odihnă, recreere şi dustracţie,


evadarea din cotidian – presupune crearea unui cadru, unei ambianţe de deconecta-
re. Creşterea preocupărilor pentru materializarea dezideratului de odihnă activă –
caracteristică esenţială a vacanţelor în societatea modernă – stimulează apariţia şi
dezvoltarea unor servicii specifice, a celor de agrement212.
Agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamente-
lor, evenimentelor şi formelor oferite de unităţi, staţiuni sau zone turistice, capabile
să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie, de plăce-
re, să dea senzaţia unei satisfacţii, împliniri, să lase o impresie şi o amintire favora-
bile213.
Această accepţiune evidenţiază varietatea activităţilor de agrement şi multitu-
dinea planurilor pe care acţionează, dar şi faptul că acesta se constituie într-un ele-
ment fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiştilor, ceea ce îi conferă statutul
de componentă de bază a prestaţiei turistice.
Creşterea rolului său în satisfacerea nevoilor turiştilor a condus la transforma-
rea sa în motivaţie turistică propriu-zisă şi, corespunzător, la apariţia unor noi tipuri
de vacanţe: schi, alpinism, echitaţie, vânătoare şi pescuit, iahting, turism cultural.
Dacă privim lucrurile din punct de vedere economico-social, putem aprecia că

212
Rodica Minciu, op.cit., p. 281
213
Stănciulescu, G., Lupu, N., Ţigu, G. (1998), Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în
turism, Bucureşti: Editura All

255
Maria Oroian, Marinela Ghereş

dezvoltarea agrementului vine în întâmpinarea exigenţelor de creştere a atractivită-


ţii staţiunilor turistice şi poate constitui un mijloc important de individualizare a
ofertei turistice, de diversificare a produselor firmelor şi destinaţiilor aflate într-o
permanentă competiţie, devenind o importantă sursă de încasări, de creştere a efici-
enţei economice214.

11.3.1. Tipologia serviciilor de agrement


Cea mai folosită modalitate de clasificare a prestaţiilor de agrement este în
funcţie de conţinutul acestora215, respectiv:
ƒ animaţia de pură deconectare, de ruptură în raport cu activităţile cotidie-
ne. Aici putem cuprinde activităţi precum băile de soare şi mare, plimbări-
le – drumeţia, vizitarea diferitelor obiective, întâlnirile cu rudele şi priete-
nii, etc.
ƒ animaţia recreativă, unde inludem parcurile de loisir – generale, tematice,
rezervaţii şi cazinouri.
ƒ animaţia comercială, generată de faptul că efectuarea unor cumpărături
deţine o pondere de peste 5% în structura motivelor de călătorie şi presu-
pune dezvoltarea unei reţele comerciale adecvate;
ƒ animaţia orientată spre realizarea unei depline forme fizice se referă la ti-
pologia largă a curelor – balneare, de slăbire, înfrumuseţare, fitness, prac-
ticarea diferitelor sporturi.
ƒ animaţia culturală, având ca obiectiv cunoaşterea, formarea şi educarea
turistului, cu accente pe latura morală a personalităţii sale. Aici putem in-
clude următoarele activităţi: vizite la muzee şi case memoriale, participa-
rea la diverse evenimente culturale, circuite, etc.
ƒ animaţia spectacol, are o mare adresabilitate şi cunoaşte o varietate de
forme de manifestare: evenimente teatrale, cinematografice, muzicale, de
artă, folclorice, competiţiile sportive, etc.;
ƒ animaţia gastronomică, exprimată prin prezenţa la expoziţii sau concur-
suri de artă culinară şi circuite cu tematică specifică
ƒ animaţia profesională, care se adresează unui public avizat, aici intrând
târgurile şi expoziţiile, congresele, etc.
După forma de turism sau destinaţia de vacanţă putem vorbi de agrement spe-
cific turismului de litoral, montan, balnear, de week-end, rural, etc.
În funcţie de modalitatea de participare a vizitatorilor în:
- active – presupun implicarea efectivă a turistului în desfăşurarea progra-
melor recreativ-distractive;
- pasive – turistul fiind un simplu spectator.

214
Stănciulescu, G., Jugănaru, I.D. (2006), Animaţia şi animatorul în turism, Bucureşti: Ed. Uranus, p.37
215
Rodica Minciu, op.cit., p. 283

256
Economia şi managementul turismului

În funcţie de nivelul de organizare216:


- servicii organizate de către unităţile de cazare şi/sau alimentaţie – speci-
fice hotelurilor şi restaurantelor de clasă superioară, activităţile fiind în
general simple, fără eforturi de deosebiste de personal sau instituţionale
(exemple: practicarea/învăţarea unor sporturi cum ar fi înot, schi, alpinism,
golf, tenis, etc., formaţii muzicale şi ansambluri de dansuri, discotecă, etc.)
- servicii organizate la nivelul staţiunilor – realizate prin cooperarea între
societăţile comerciale turistice şi/sau administraţiile locale (exemple: cen-
tre de echitaţie, centre sportive multifuncţionale, parcuri de agrement, etc.)
- servicii organizate de terţi – se realizează prin forme de mare complexitate
ce presupun implicarea unor organisme specializate, altele decât cele turis-
tice (exemple: parcuri de distracţie, turnee ale ansamblurilor teatrale, etc.)
Strategia de dezvoltare a agrementului se poate defini în funcţie de motivaţiile,
aspiraţiile şi aşteptările turiştilor (diferenţiate după vârstă, pregătire, înclinaţii, ca-
racter) şi profilul, structura şi specificul satţiunilor sau unităţilor avute în vedere.217
Din punct de vedere al obiectivelor se poate urmări asigurarea unor baze materi-
ale adecvate, a unui personal cu pregătire de specialitate, a unor programe (acţiuni)
cu conţinut distractiv-recreativ şi a mijloacelor de informare a clientelei în legătură
cu aceste manifestări.

11.3.2. Managementul activităţilor de animaţie hotelieră


În cadrul prestaţiilor de agrement, un loc special îl ocupă serviciile de animaţie
organizate de către unităţile hoteliere, a căror caracteristici şi aspecte legate de pla-
nificare şi management le prezentăm în continuare.

11.3.2.1. Tipologia şi caracteristicile activităţilor de animaţie hotelieră


Activităţile de animaţie hotelieră, la rândul lor, se pot clasifica218 ţinând cont
de natura activităţilor de animaţie şi de segmentele de clienţi cărora li se adresează.
În funcţie de natura clienţilor şi destinaţia hotelului, putem avea:
- animaţie pentru oamenii de afaceri şi evenimente;
- animaţie pentru clienţii sosiţi în vacanţă;
- animaţie pentru clienţii sosiţi la tratament.
În funcţie de natura activităţilor realizate, putem vorbi de animaţie:
- de vânzare;

216
Stănciulescu, G., Jugănaru, I.D. (2006), Animaţia şi animatorul în turism, Bucureşti: Ed. Uranus,
p.63-64
217
Rodica Minciu, op.cit., p. 286
218
http://www.scritube.com/geografie/turism/ACTIVITATI-DE-ANIMATIE-HOTELIE11378.php,
accesat 10.01.2013

257
Maria Oroian, Marinela Ghereş

- recreativă;
- culturală;
- sportivă;
- pentru copii;
- de jocuri de noroc (cazinou);
- pentru marcarea anumitor evenimente;
- gastronomică.
În funcţie de momentul realizării:
- animaţie de întâmpinare;
- animaţie pe parcursul sejurului;
- animatie specifică plecării clienţilor.
În funcţie de nivelul de antrenare al participanţilor:
- animaţie pasivă;
- animaţie activă.
În funcţie de specificul spaţiilor de desfaşurare a activităţilor:
- animaţie realizata la locul vânzarii (receptie, bar, restaurant etc.);
- animaţie realizată în spaţii amenajate special pentru desfaşurarea activi-
tăţii de agrement şi animaţie (sala de spectacole, amfiteatru, piscină, terenuri de
sport, plajă etc.)
În funcţie de locul de amplasare a spaţiilor destinate agrementului:
- animaţie realizată în spaţii exterioare (plajă, piscină, teren de sport, amfi-
teatru, terasă etc.);
- animaţie realizată în spaţii interioare (sala de spectacol, unităţi de ali-
mentaţie, club pentru copii, cazino etc.);
În funcţie de natura şi nivelul de pregătire al prestatorilor activităţii de animaţie:
- animaţie realizată de animatorii de vânzari pentru servicii hoteliere (re-
cepţioner, şef de recepţie, concierge, chelner, barman, şef de sală, bucatar şef, ma-
nageri care coordoneaza activităţile operative de cazare şi alimentaţie);
- animaţie realizată de animatori specializaţi.
În alegerea activităţilor de animaţie care se vor realiza în hotel trebuie să se ţi-
nă cont de specificul hotelurilor şi al clienţilor.
În ceea ce priveste turismul specializat, animaţia îmbracă multiple forme, con-
stituind element de atracţie şi diferenţiere a ofertei de servicii, cât si un element de
fidelizare a clienţilor.
1. Animaţia realizată de personalul hotelier cu rol de vânzare
Măsurile specifice utilizate la primirea clienţilor constituie cea mai simplă
modalitate de animaţie realizată în hotel. Este binecunoscut faptul că prima impre-
sie este cea mai importanta pentru client şi aceasta se formeaza la primul contact cu
hotelul, cu ambianţa sa şi, evident, cu personalul hotelier. Primirea presupune lua-
rea tuturor măsurilor pentru ca serviciile să fie prestate în condiţii de calitate şi
promptitudine.

258
Economia şi managementul turismului

Dintre toate elementele ce compun primirea clienţilor, atitudinea personalului


are un rol determinant. O primire calduroasă, amabilă conferă clientului un confort
psihic deosebit, o stare de bine şi relaxare, aici zâmbetul având o importanţă deo-
sebită.
Elementele de animaţie specifice pe care trebuie să le desfăşoare personalul
operativ în relaţia cu clienţii constau în:
- cunoaşterea elementelor de identificare ale clientului (nume, prenume, firma,
sejur, preferinţe);
- realizarea pregătirilor specifice pentru primirea clienţilor;
- protocolul specific sosirii clienţilor;
- furnizarea tuturor informaţiilor despre hotel şi serviciile acestuia;
- menţinerea unui dialog permanent cu clientul şi acordarea întregului sprijin
pentru ca acesta să se simtă bine;
- satisfacerea tuturor solicitărilor cu promptitudine;
- utilizarea tehnicilor specifice de comunicare pentru promovarea vânzarii ser-
viciilor hoteliere.
Animatie se consideră şi crearea unui ambient plăcut în spatiile hoteliere şi în
camere prin utilizarea de aranjamente florale, diverse decoraţiuni, sonorizare adec-
vată, urare de bun venit sub forma unei scrisori sau mesaj teletext.
Activităţile de animaţie legate de primirea, sejurul şi plecarea clienţilor cad în
sarcina tuturor categoriilor de personal, începând cu cei de la nivelul operativ şi
continuând cu managerii de nivele mediu şi superior.
2. Animaţia pentru evenimente (conferinţe, congrese, simpozioane etc.)
În hotelurile de business care organizează frecvent evenimente, animaţia se fa-
ce în doua etape, care presupun măsuri specifice:
a. animaţia specifică etapei contractuale este realizată de lucrătorii din cadrul
departamentului vânzari - marketing, de către managerul acestuia şi de către şeful
departamentului banketing. Aceştia, în funcţie de natura şi dimensiunea evenimen-
tului, realizează o ofertă adaptată şi o prezintă apoi beneficiarului într-un mod
atractiv. Ca şi acţiuni specifice menţionăm:
- organizarea vizionării tuturor spaţiilor care vor urma să fie puse la dispoziţia
clientilor;
- prezentarea de cataloage cu variante de aranjamente şi meniuri;
- folosirea unor imagini video ale unor evenimente realizate, sub aspectul de-
coraţiunilor, dispunerii spatiale şi a altor detalii importante;
- stabilirea detaliilor privind serviciile de primire, de cazare, de alimentaţie şi
cele suplimentare.
b. animaţia în cadrul evenimentului implică toate categoriile de personal care
vor intra în contact cu participanţii, trebuind să acorde o atenţie deosebită aspecte-
lor de comunicare, informare şi direcţionare pentru ca să se asigure o fluenţa nor-
mală.

259
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Personalul hotelier care va fi antrenat direct în realizarea evenimentului va tre-


bui să cunoască regulile de protocol şi uzanţele specifice, mai ales când manifestă-
rile se realizeaza la nivel înalt şi au o participare internatională.
Ca elemente de animaţie specifice se pot utiliza:
- afişarea evenimentului şi alte materiale informative;
- steaguri şi alte însemne naţionale;
- aranjamente florale;
- sonorizare (imnul statelor participante, fundal sonor de ambient);
- conducerea clienţilor la masa şi oferirea scaunului;
- program de animaţie culturală în cadrul meselor festive.
Evenimentele sunt o sursă importantă de câstig pentru hotel, fapt pentru care
reuşita lor depinde în mod decisiv de capacitatea de adaptare a ofertei hotelului la
cele mai diverse solicitări. Spre exemplu, 30-40% din cifra de afaceri a unui hotel
sin Bucureşti provine din închirierea de săli şi activităţi aferente, în condiţiile în
care tariful mediu pentru conferinţă şi bufet este de 25-30 euro de persoană. Profi-
tabilitatea sălilor şi cererea în creştere a determinat hotelurile să investească bani
serioşi în astfel de dotări219.
3. Animaţia pentru evenimente speciale
Hotelul a fost şi va ramâne un loc minunat de petrecere a timpului, indiferent
de motivaţia de bază a clienţilor. Unii se află în hotel pentru activităţi profesionale,
alţii pentru vacanţă sau cumpărături, toţi însă trebuie să fie plăcut impresionaţi de
ambientul hotelului.
În decursul unui an, hotelul poate fi marcat de diferite evenimente pe care le
aniverseaza cum se cuvine, aşa după cum va trebui să organizeze activităţi specifice
de animaţie cu prilejul Craciunului, Anului Nou, Paştelor, sărbatorilor naţionale, zile-
lor naţionale, zilelor onomastice şi de naştere ale clienţilor, celebrarea casătoriei, ani-
versari diverse, etc.
Animaţia presupune utilizarea elementelor de decor specifice evenimentului,
prezentări şi expoziţii gastronomice, oferirea de cadouri din partea hotelului, sonori-
zare adecvată etc.
4. Animaţia de cazinou
Animaţia de cazinou a fost şi va ramâne un miraj pentru toţi oamenii. Nu este
turist care să nu fi visat să câştige mulţi bani şi să-i cheltuiască, de exemplu, la Las
Vegas, paradisul jocurilor de noapte. Las Vegas-ul reprezintă destinaţia de top a
SUA, fiind locul unde agrementul şi animaţia se realizează la nivel de industrie.
Tarifele hotelurilor din Las Vegas sunt accesibile, ajungând şi la 29$/noapte, în
cursul săptămânii, în hotelurile de patru stele, constituind un îndemn în plus la
joc220.

219
Stănciulescu, G., Jugănaru, I.D. (2006), Animaţia şi animatorul în turism, Bucureşti: Ed. Uranus, p. 131
220
Ibidem, p. 103

260
Economia şi managementul turismului

Hotelurile sunt frecventate de cele mai diverse categorii de clienţi, de la cei ca-
re vin pentru a se căsători, având în vedere animaţia specifică pentru acest eveni-
ment, continuând cu cei ce vor sa se distreze şi să faca ceea ce nu fac în mod
obisnuit, atraşi fiind de grandoarea programelor de animaţie recreativă şi tematica
specifică fiecarui hotel.
În România, cele mai importante hoteluri care au cazinou propriu sunt: în Bu-
cureşti (Athenee Palace Hilton, Marriott Grand Hotel, Sofitel, Ambasador, Bucu-
reşti, InterContinental), în Galaţi (Sofin Hotel), în Sinaia (Anda-Maxim), în Timi-
şoara (Hotel Continental).
5. Animaţia în hotelurile de vacanţă
În hotelurile de vacanţă şi de tratament pot fi găzduite persoane care călătoresc
individual sau în grup. Hotelurile de lanţ, care funcţionează în sistem de club, se
adresează în special grupurilor organizate, fapt ce reprezintă un avantaj în stabili-
rea, organizarea şi desfaşurarea activităţilor de animaţie. Aceşti clienti sunt mai
disponibili în a participa la activităţi de animaţie şi sunt mult mai uşor de antrenat,
spre deosebire de cei care călătoresc individual sau cu familia.
Animatorul este cel care creeaza şi menţine atmosfera în hotel, el fiind respon-
sabil de relaţia cu toţi clienţii şi factor de legatura între aceştia şi managerii hotelului.
Rolul său este de a realiza şi susţine activităţi atât ziua, cât şi noaptea, oferind multi-
ple opţiuni de petrecere a timpului liber în hotel, care să le asigure o amintire de neui-
tat a sejurului petrecut în hotel.
Animaţia trebuie sa constituie motivul revenirii clientilor în hotel şi factor de
creştere a vânzarilor. Ea este o activitate care se desfaşoara în echipă, iar fiecare
membru al acesteia trebuie să fie capabil de a susţine multiple activităţi de animaţie.

11.3.2.2. Planificarea şi organizarea activităţii de animaţie


Managerul de animaţie va stabili programe de animaţie pentru tot sezonul,
fiind preocupat pentru221:
- stabilirea formulelor de animaţie: culturală, sportivă, de recreere, pentru copii;
- stabilirea numarului de spectacole;
- stabilirea programului săptămânal şi afişarea lui pe zile;
- stabilirea frecvenţei de repetare a programelor (se repetă la 2-3 săptămâni);
- stabilirea listei de materiale necesare pentru realizarea activităţilor de animaţie;
De regulă, programele de animaţie de dimineaţa şi de după-amiaza sunt relativ
constante pe tot parcursul sejurului şi constau în activităţi sportive, jocuri şi con-
cursuri cu premii.
Afişele care cuprind programul zilnic de animaţie se pun la avizierul din holul
hotelului, la piscină şi în alte zone destinate acestei activităţi, pentru a atrage aten-
ţia clienţilor.

221
http://www.scritube.com/geografie/turism/ACTIVITATI-DE-ANIMATIE-HOTELIE11378.php,
accesat la10.01.2013

261
Maria Oroian, Marinela Ghereş

Prin staţia radio a hotelului se fac anunţuri în permanenţă pentru a reaminti tu-
riştilor programul activităţilor de animaţie al zilei.
Stabilirea necesarului de costume, echipamente şi materiale
Lista cuprinzând necesarul de costume, echipamente şi materiale se realizează
de către managerul de animaţie la deschiderea hotelului, şi este completată pe par-
cursul sezonului la solicitarea animatorilor, având ca scop diversificarea activităţi-
lor de animaţie şi realizarea lor în condiţii bune.
O astfel de listă va cuprinde urmatoarele grupe de produse222:
- echipamente, mobilier şi dotări pentru clubul de copii: tobogane, balansoare,
leagane, televizor, video, casetofon, jocuri diverse, mese de diferite dimensiuni,
scaune, jucarii, acuarele, pensule, hârtie de desenat, creioane colorate, plastilină,
foarfece, carţi de joc etc.
- costume pentru animatori: pentru activităţi sportive, pentru activităţi cultura-
le, pentru activităţi distractive, costum de clown, costum de carnaval;
- echipamente pentru jocuri sportive: mingi de volei, de fotbal, de polo, de te-
nis, de ping-pong, rachete de tenis, palete de badminton, palete de ping-pong, fileu
de volei, de tenis, de badminton, de ping-pong, panouri de baschet, porţi de polo,
masa de tenis, funie, corzi, inele, cercuri, bile, tabela de marcaj, fluier.
- aparatură audio-video: dublu casetofon cu CD portabil, CD cu muzică ritma-
tă, megafon, televizor, video;
- accesorii şi alte materiale: maşti, peruci, hârtie colorata, hârtie autocolantă
colorată, arici de prindere a diferitelor obiecte, benzi din material plastic colorat;
- produse cosmetice şi de machiaj: farduri de pleoape, farduri de obraz, creioa-
ne de ochi, rujuri, demachiante, vaselina etc.
Evaluarea clienţilor
Animatorul trebuie sa aibă abilităţi de comunicare de excepţie şi să fie un fin
observator. El trebuie să posede cunoştinţe de psihologie pentru a evalua corect
clienţii, în vederea stabilirii tipului de personalitate, a stării de spirit în care se află,
a modului de manifestare, pentru a-şi adapta tehnicile de comunicare.
Una dintre metodele cele mai eficiente de evaluare a clienţilor constă în anali-
za fizionomiei acestora, a modului de comunicare şi a elementelor de metalimbaj.
Analiza expresiei feţei ne arata cel mai rapid starea de spirit a clientului şi permite
luarea de decizii rapide şi concrete pentru a interveni în scopul ameliorării acesteia.
Animaţia pentru copii
Organizarea de activităţi pentru copii constituie o preocupare internă a hotelu-
rilor de vacanta şi tratament. Existenţa mini-cluburilor pentru copii constituie un
avantaj atât pentru hotel, cât mai ales pentru copii. În aceste cluburi vor fi primiţi
copii cu vârsta peste 4 ani, pentru care serviciile sunt gratuite. Pentru copii mai
mici de 4 ani se vor amenaja spaţii speciale asistate de personal calificat
(babysitter), aceste servicii fiind considerate cu plată.
222
http://gtbn.webs.com/Materiale/Ghidaj-LP.pdf, accesat la 11.01.2013

262
Economia şi managementul turismului

Mini-clubul va fi amplasat la parter, într-o încapere mare, cu posibilitaţi de ac-


ces la un spatiu exterior protejat şi ferit de soare şi curent sau la piscine special
amenajate pentru copii.
Se vor desfaşura activităţi pe grupe de vârste:
- între 4 - 6 ani: activităţi destinate dezvoltării abilităţilor sociale, prin lu-
crul în echipă, pentru stabilirea de relaţii de prietenie;
- între 7 - 8 ani: activităţi bazate pe jocuri de memorie şi dezvoltarea refle-
xelor;
- între 9 - 12 ani: activităţi de grup, prin practicarea de jocuri de echipă cu
nivel de dificultate mai mare.
Se pot organiza diferite jocuri, concursuri, în timpul zilei sau seara, înainte de
începerea activităţii pentru adulţi: concurs de dans, carnaval, discotecă, scenete,
concurs de pictură, concurs de castele de nisip, prezentări de modă, concursuri de
interpretare, concursuri sportive
Activităţi de animaţie organizate în timpul dimineţii
Programul de animaţie începe dimineata, la ora 10, după servirea micului de-
jun şi cuprinde urmatoarele grupe de activităţi care se realizează zilnic: program de
fitness, alergare uşoară, gimnastică de înviorare pe plajă, gimnastică de înviorare
la piscină, exerciţiile de gimnastică pe perechi, gimnastică aerobică, exerciţii de
yoga, jocuri sportive, jocuri sportive pe plajă (fotbal, volei etc.), jocuri sportive în
apă (polo), biliard, mini-golf etc., jocuri distractive pe plajă şi în apă, concursuri
diverse, dans.
Programul de animaţie de dimineaţă are rolul de a pregăti treptat organismul
pentru mişcare, începând cu o gimnastică usoară pe grupe de segmente ale corpului
şi continuând cu activităţi sportive la care pot participa toate categoriile de persoa-
ne, indiferent de vârstă şi sex.
Toate activităţile se desfaşoară pe muzică adecvată şi în ritmul impus de ani-
mator, exceptie fac jocurile sportive si concursurile, unde animatorul trebuie sa fie
un arbitru impartial).
Programul se încheie la ora 13.00 pentru a oferi suficient timp pentru odihna şi
servirea mesei atât pentru clienţi, cât şi pentru echipa de animaţie.
În hotelurile de categorie superioară care practică un turism constant pe toată
perioada anului, în special în cele din zonele montane, se dezvoltă programe de
animaţie adaptate pentru fiecare sezon. Cele mai atractive sunt cele realizate în
timpul iernii, când sunt utilizate elemente de decor specifice sărbătorilor de iarnă şi
programele de animaţie sunt concepute atât pentru activităţile în aer liber, cât şi
pentru interior.
Activităţi de animaţie organizate după-amiaza
Programul de animaţie se reia la ora 16.00 şi cuprinde urmatoarele activităţi:
- jocuri sportive: fotbal, volei, tenis
- gimnastica pe plajă

263
Maria Oroian, Marinela Ghereş

- concursuri pe perechi (şi echipe)


- tir cu arcul sau cu pistolul
- lecţii de dans
- pantomimă
- concurs de pictat pe corp
- concursuri de cosmetică etc.
Câştigătorilor li se oferă premii în produse, cum ar fi, de exemplu, un cocktail,
având ca scop promovarea vânzarilor acestor grupe de preparate.
Animaţia de noapte
Programul de animaţie de noapte începe după servirea mesei, la ora 22.00.
Spre deosebire de programele de animaţie din timpul zilei, acestea sunt diferite pe
parcursul unei saptamâni, având o frecvenţa de reluare din 2 în 2 saptamâni, sau
chiar la 3 saptamâni.
Programele sunt variate, răspund tuturor gusturilor şi cuprind activităţi cultu-
ral-recreative, jocuri şi concursuri. Aceste activităţi se pot desfăşura în mai multe
zone simultan, cum ar fi: în bar, în barul de la piscină, în discotecă, în săli de spec-
tacol, pe terase, în cazinou etc.
Activităţi cultural-distractive
- spectacole de folclor national şi international
- dansuri specifice orientale
- cabaret
- sketch-uri
- seri de muzică şi dans
- balet
- seri speciale: carnaval, horror
- spectacole: de circ, tematice
- concursuri: de Miss si Mister, de dans, de karaoke, de frumuseţe
- program de cazinou, bingo
- petreceri pe plajă: seara lambada, Black and White party, Pijama party
Spectacolele oferite sunt parte integrantă a pachetului de servicii, însă produse-
le consumate în timpul acestora sunt cu plată. Obiectivul hotelului este de a organi-
za cât mai multe activităţi de animaţie, pentru a da posibilitatea clienţilor de a alege
programul dorit şi de a avea în fiecare seară câte o nouă alternativă, pâna la
sfârsitul sejurului.
Animaţia specifică pentru tratament şi punere în formă
Pentru clienţii care apelează la serviciile hotelurilor de tratament se pot realiza
activităţi de animaţie specifice, în afara celor menţionate. Acestea au rol de educare
şi corectare a unor deprinderi necorespunzatoare.
Activităţile pot să constea în desfasurarea unor programe de gimnastică medi-
cală şi a unor practici neconventionale, într-un ambient special, în combinaţie cu
meloterapie (prin muzica) şi aromaterapie.

264
Economia şi managementul turismului

Participanţii vor fi îndrumati:


- să-şi menţină coloana sănătoasă;
- să aplice principiile alimentaţiei sănătoase;
- să practice exerciţii de diminuarea şi eliminarea stresului;
- cum să prevină instalarea anumitor boli;
- să aplice tehnicile de presopunctură şi reflexoterapie etc.
Deoarece este mult mai uşor să previi decât să tratezi, acesta trebuie să fie
principiul dinamizator al activităţilor de animaţie pentru cei care apelează la servi-
ciile de tratament şi punere în formă.

13.3.2.3. Competenţe şi reguli de comportament pentru animator


Animatorul trebuie să fie o persoană pregătită pentru a practica activităţi speci-
fice în hotel şi în staţiune. Animatorul din hotel are statut de liber profesionist, la
fel ca şi ghidul de turism. În puţine cazuri hotelurile angajează animatori perma-
nenţi, datorită caracterului sezonier al majorităţii activităţilor de animaţie.
În Europa există şcoli consacrate care pregătesc animatori în turism, cum sunt
cele de la Lausanne şi Sierre - Elveţia, Lyon - Franţa. Astfel de şcoli s-au înfiinţat
în mai multe ţări, atât în cele emiţătoare de turişti, cât şi în cele receptoare.
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii care urmează să fie
pregatiti pentru activitatea de animatie, competenţele ce trebuie dobândite prin
pregatire, precum şi atribuţiile animatorului sunt prevazute în STANDARDUL
PROFESIONAL REFERENŢIAL, elaborat de THR-CG, marcă înregistrată la
OSIM sub nr. 045219 şi publicata în M.O. nr. 9/2001. Conform Clasificării Ocupa-
ţiilor din România, ocupaţia de ”animator de hotel” are codul 511317223.
Animatorul de hotel are atribuţii complexe care rezultă din însăşi natura acti-
vităţii animatorului. Atribuţiile acestuia sunt stabilite de către managerul de anima-
ţie (unde este cazul) şi de conducerea hotelului, în functie de tipul de hotel şi de
structura clienţilor, natura activităţii de animaţie şi constau în:
a) planificarea activităţilor cu specific de animaţie;
b) organizarea, prezentarea şi susţinerea programelor de animaţie;
c) asigurarea realizării programelor în condiţii de securitate;
d) evaluarea calităţii programelor şi a nivelului de audienţă;
e) realizarea activităţii administrative.
Într-un hotel pot exista mai multi animatori, fiecare fiind specializat pe un
anumit segment de activitate, precum animaţia ludică, culturală, sportivă, pentru
copii. Se preferă însă animatorii care pot desfaşura toate tipurile de activităţi pentru
adulţi şi animatorii specializaţi pentru copii.
În majoritatea hotelurilor se face o diferenţiere a programelor pentru copii de

223
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/COR/COR_08/050312Grupa%20Majora%205.pdf

265
Maria Oroian, Marinela Ghereş

cele pentru adulţi, deşi în multe situaţii, la programul de dimineaţă se lucrează


mixt, pentru toti clientii hotelului, indiferent de vârsta.
Animatorul trebuie sa fie în permanenţă în mijlocul clienţilor care, prin pre-
zenţa şi atitudinea sa, dă atenţia cuvenită tuturor clienţilor. Aceştia nu trebuie să se
simta singuri şi neglijaţi şi, mai ales, nu trebuie să se plictisească. Fiecare animator
trebuie să cunoască şi să respecte urmatoarele reguli de comportament:
- va purta echipamentul adecvat fiecarui tip de activitate şi ecuson;
- va servi toate mesele înainte de a fi serviţi clienţii;
- la micul dejun trebuie să se afle în mijlocul clienţilor pentru a stabili primul
contact, verificând starea de sănătate a acestora, buna dispoziţie şi efectivul;
- îi informează pe clienţi asupra activităţilor din ziua respectivă şi îi invită să
participe, repetând ora şi locul de desfăşurare;
- pe parcursul zilei va lua contact cu toţi clienţii, fără a neglija pe cineva;
- va fi punctual la toate activităţile şi va repeta programul comunicat;
- nu va pune în pericol sănătatea participanţilor şi va adapta intensitatea pro-
gramelor la caracteristicile participanţilor;
- nu va stabili relaţii personale intime cu clienţii, cu membrii echipei de anima-
ţie sau cu personalul hotelier;
- nu va părăsi hotelul decât cu aprobarea managerului şi cu informarea condu-
cerii;
- nu se va lansa în discutii contradictorii cu clienţii;
- este interzis să se fumeze în prezenţa clienţilor (se preferă animatorii
nefumatori);
- se interzice contactul cu lucrurile personale ale clienţilor;
- este interzis să se deplaseze cu clienţii în afara hotelului, la alte unităţi hoteliere;
- se va informa cu privire la serviciile oferite de hotel şi va informa, la rându-i,
clienţii;
- este interzis să facă comentarii de orice fel despre serviciile hoteliere prestate
în hotel sau din alte hoteluri;
- copii nu vor fi lasaţi nesupravegheati şi vor fi predati doar parintilor.
Într-un hotel de vacanţă de mare capacitate este nevoie de organizare, de ordi-
ne şi disciplină, pentru a putea desfaşura toate activităţile în bune condiţii. Anima-
torii trebuie să respecte regulamentul de ordine interioară, regulile de comporta-
ment şi normele de etică profesională, ca premisă a calităţii prestaţiilor.
Animaţia în hotel este o activitate costisitoare, dar care aduce mari beneficii
imaginii de marca a acestuia. Este adevarat, ca această activitate nu poate fi realiza-
tă şi sustinută la nivel înalt decât de hotelurile de vacanta de 4 şi 5 stele, deşi nu
trebuie neglijat faptul că anumite activităţi specifice de animaţie se pot realiza şi în
hoteluri de categorie inferioară, cum ar fi cele pentru copii, organizarea de jocuri şi
concursuri, spectacole de folclor, animaţie gastronomică cu specific, etc.
Chiar dacă vara este considertă cea mai propice desfăşurării activităţilor de

266
Economia şi managementul turismului

animaţie, acestea se pot derula la fel de bine şi în celelalte anotimpuri. Iarna, hote-
lurile din zona montană pot fi comparabile, de multe ori, cu cele de pe litoral în
perioada verii din punct de vedere al afluxului de turişti. Deoarece condiţiile meteo
nu sunt întotdeauna favorabile practicării sporturilor de iarnă, timpul liber al turişti-
lor trebuie ocupat cu alte activităţi. Pe de altă parte, persoanele de vârsta a treia au
nevoi specifice de animaţie şi trebuie tratate corespunzător224. Iată de ce flexibilita-
tea şi adaptarea continuă la nevoile turiştilor este o cerinţă obligatorie pentru succe-
sul unei afaceri în domeniul hotelier.

D. Intrebări de verificare a cunoştinţelor, teste grilă, comentarii

1. Definiţi industria hotelieră.


2. Care sunt funcţiile şi trăsăturile industriei hoteliere?
3. Ce presupune sistemul de franchising în industria hotelieră?
4. Descrieţi activităţile departamentului de cazare.
5. Definiţi alimentaţia publică.
6. Care sunt principalele tipuri de structuri de primire turistice cu funcţiuni de
alimentaţie publică în România?
7. Care sunt principalele atibuţii ale managerului unui restaurant?
8. Definiţi agrementul turistic.
9. Prezentaţi caracteristicile activităţilor de animaţie hotelieră.
10. Care sunt atribuţiile animatorului?
***
1. Cazarea reprezintă:
a) etapa anterioară transportului şi întruneşte caracteristicile unei componente
cu existenţă de sine stătătoare;
b) crearea condiţiilor şi confortului pentru odihna călătorului;
c) rezultatul (produsul sau serviciul) industriei serviciilor, sector ce înglobează
ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţiile de locuire temporară;
d) etapa anterioară transportului.
2. Nu se înscriu între eforturile industriei hoteliere de adaptare la nevoile turiştilor:
a) crearea de noi capacităţi de cazare şi modernizarea celor existente în scopul
îmbunătăţirii confortului;
b) lărgirea gamei tipologice a unităţilor şi sporirea complexităţii funcţiilor în-
deplinite de acestea;
c) diversificarea serviciilor oferite şi ridicarea nivelului lor calitativ;
d) dependenţa de prestator, de structurile materiale şi de personal.

224
Lupu, N. (2003), Hotelul – Economie şi management, ediţia a IV-a, Bucureşti: Ed. All Beck, p. 92

267
Maria Oroian, Marinela Ghereş

3. Serviciul de cazare este constituit dintr-o sumă de prestaţii independente ce in-


clud:
a) cazarea propriu-zisă şi serviciile complementare acesteia;
b)alimentaţia şi serviciile specifice asociate ei;
c) activităţile cultural-artstice şi de agrement;
d) toate acestea.
4. Departamentul cazare are trei activităţi principale:
a) vânzarea, înregistrarea şi gospodărirea spaţiilor de cazare;
b) alimentaţia, recepţia şi gospodărirea spaţiilor de cazare;
c) cazarea, recepţia şi gospodărirea spaţiilor de cazare;
d) vânzarea, recepţia şi gospodărirea spaţiilor de cazare.
5. Sectorul informativ şi serviciile suplimentare (concierge):
a) asigură acele servicii care nu presupun înregistrarea sau procedurile fi-
nanciare;
b) ţine evidenţa plăţilor care urmează să fie făcute de turişti şi încasează con-
travaloarea serviciilor oferite;
c) reprezintă elementul central al activităţii de recepţie;
d) toate acestea.
6. Alimentaţia publică este un proces complex ce cuprinde:
a) producţia, comercializarea şi servirea;
b) producţia şi servirea;
c) producţia şi comercializarea ei;
d) comercializarea şi servirea.
7. În cadrul activităţii de alimentaţie funcţia de nutriţie (hrană):
a) deţine locul secundar cu aproape 40% din totalul cererilor;
b) deţine locul principal, cu aproape 60% din totalul cererilor;
c) deţine locul principal, cu aproape 50% din totalul cererilor;
d) deţine locul secundar, cu aproape 45% din totalul cererilor.
8. Care din factorii enumeraţi nu au influenţat evoluţiile din domeniul alimentaţiei:
a) creşterea gradului de urbanizare;
b) accentuarea mobilităţii populaţiei;
c) modificări în structura obiceiurilor de consum;
d) modificări în structura turiştilor.
9. Care din factorii enumeraţi nu au influenţat evoluţiile din domeniul alimentaţiei:
a) creşterea gradului de urbanizare;
b) accentuarea mobilităţii populaţiei;
c) sporirea dimensiunilor timpului liber
d) modificări în structura turiştilor.
10. Nu constituie modificări structurale în sectorul alimentaţiei:
a) sporirea numărului de unităţi şi diversificarea tipologică a acestora;

268
Economia şi managementul turismului

b) lărgirea gamei sortimentale oferite;


c) diversificarea gamei serviciilor oferite;
d) modificări în structura obiceiurilor de consum.
11. Restaurantul cu autoservire intră la următoarea categorie:
a) unităţi de alimentaţie preponderent recreative;
b) unităţi de alimentaţie pentru desfacerea cu prioritate a preparatelor culinare;
c) unităţi de incintă;
d) nici una din cele de mai sus.
12. În stabilirea circuitelor din cadrul restaurantelor trebuie să se urmărească:
a) realizarea unui flux continuu şi unisens; neinterferarea diferitelor circuite;
b) realizarea unor trasee scurte şi directe;
c) respectarea circulaţiei pe dreapta;
d) toate acestea.
13. Analiza managementului activităţilor în cadrul restaurantului va fi structurată
pe următoarele aspecte:
a) managementul sectorului de servire;
b) managementul sectorului de producţie;
c) managementul realizării unei activităţi de alimentaţie profitabile;
d) toate acestea.
14. Nu constituie atribuţii ale şefului de sală:
a) întocmeşte grafice pentru activitatea de curăţenie şi întreţinere, urmărind şi
verificând corecta realizare a acestora;
b) organizează echipele de serviciu în salon, întocmind grafice de lucru pentru
ospătari şi ajutoarele acestora;
c) se preocupă ca listele de preparate şi băuturi să conţină denumire corecte ale
acestora, cu preţurile reale, completate la zi, fără ştersături şi adăugiri;
d) prezintă listele de meniuri la masa consumatorilor, intervenind cu reco-
mandările la cererea acestora şi cu unele precizări privind tehnologia diferite-
lor sortimente de preparate sau durata pregătirii preparatelor.
15. Constituie atribuţii ale ospătarului:
a) întocmeşte grafice pentru activitatea de curăţenie şi întreţinere, urmărind şi
verificând corecta realizare a acestora;
b) organizează echipele de serviciu în salon, întocmind grafice de lucru pentru
ospătari şi ajutoarele acestora;
c) se preocupă ca listele de preparate şi băuturi să conţină denumire corecte ale
acestora, cu preţurile reale, completate la zi, fără ştersături şi adăugiri;
d) prezintă listele de meniuri la masa consumatorilor, intervenind cu reco-
mandările la cererea acestora şi cu unele precizări privind tehnologia diferite-
lor sortimente de preparate sau durata pregătirii preparatelor.
16. Pragul de rentabilitate reprezintă:
a) acel grad al utilizării capacităţii de producţie (cazare, secţia de producţie)
la care sunt recuperate în întregime costurile fără să se obţină profit;

269
Maria Oroian, Marinela Ghereş

b) acel grad al utilizării capacităţii de producţie (cazare, secţia de producţie) la


care profitul este maxim;
c) acel grad al utilizării capacităţii de producţie (cazare, secţia de producţie) la
care profitul este optim;
d) nici una din cele de mai sus.
17. Cel mai important aspect al profitabilităţii unei unităţi de alimentaţie este:
a) controlul costului;
b) controlul profitului;
c) ambele;
d) nici una.
18. Reducerea costurilor trebuie să rezulte din creşterea eficienţei referitoare la:
a) mai buna organizare a activităţii personalului în sensul creşterii productivităţii
muncii;
b) îmbunătăţirea controlului costului (materii prime, procesul producţiei culi-
nare, etc.);
c) ambele variante;
d) nici un răspuns nu este corect.
19. Animaţia de pură deconectare cuprinde:
a) cunoaşterea, formarea şi educarea turistului, cu accente pe latura morală a
personalităţii sale;
b) activităţi precum băile de soare şi mare, plimbările – drumeţia, vizitarea di-
feritelor obiective, întâlnirile cu rudele şi prietenii, etc.
c) parcurile de loisir – generale, tematice, rezervaţii şi cazinouri;
d) evenimente teatrale, cinematografice, muzicale, de artă, folclorice, competi-
ţiile sportive, etc.
20. Nu intră în cadrul programului de animaţie de dimineaţă:
a) gimnastica de înviorare pe plajă;
b) gimnastica de înviorare la piscină;
c) exerciţiile de gimnastică pe perechi;
d) tir cu arcul sau cu pistolul.
21. Fiecare animator trebuie să cunoască şi să respecte urmatoarele reguli de compor-
tament:
a) va purta echipamentul adecvat fiecarui tip de activitate şi ecuson;
b) la micul dejun trebuie să se afle în mijlocul clienţilor pentru a stabili primul
contact, verificând starea de sănătate a acestora, buna dispoziţie şi efectivul;
c) îi informează pe clienţi asupra activităţilor din ziua respectivă şi îi invită să
participe, repetând ora şi locul de desfăşurare;
d) toate acestea.

270
Economia şi managementul turismului

Comentaţi următorul text:

Ce hoteluri noi s-au deschis în Capitală în 2012, în urma investiţiilor de 33


milioane de euro?
Autor: Mirabela Tiron

Pe piaţa hotelieră din Bucureşti au intrat în acest an trei noi hoteluri, în urma
unor investiţii totale de 33 de milioane de euro, realizate în decurs de mai mulţi
ani.
Cel mai nou inaugurat este hotelul de patru stele Cişmigiu din centrul Capita-
lei, deschis în decembrie şi care este deţinut de compania spaniolă de dezvoltare
imobiliară Hercesa.
Spaniolii de la Hercesa au transformat clădirea lăsată în paragină într-un hotel de
patru stele cu 60 de apartamente. Pe lângă spaţiul destinat apartamentelor, hotelul
mai are spaţii comerciale la parter şi spaţii de birouri la mezanin şi etajul unu.
Hercesa a atras doi chiriaşi până acum, respectiv Institutul Cervantes, care a
închiriat mezaninul, o parte din parter şi etajul unu, dar şi grupul Humanitas, care
a deschis o librărie pe o suprafaţă de 270 de metri pătraţi.
Procesul de renovare a clădirii în care operează hotelul a durat trei ani şi a
costat 15 milioane de euro.
Un alt hotel deschis anul acesta este Europa Royale din zona Unirii, dezvoltat
de lituanienii de la Europa Group, care au finalizat proiectul de 12 mil. euro la
circa şase ani de la achiziţia clădirii istorice situate lângă Hanul lui Manuc.
După ce au reconstruit şi modernizat clădirea, pro-prietarii hotelului aşteaptă
venituri de 1,2 milioane de euro în primul an de funcţionare.
Clădirea istorică în care operează hotelul are cinci etaje, în care au fost amena-
jate 92 de camere, un restau-rant şi două săli de conferinţe.
Un alt hotel nou intrat pe piaţa din Bucureşti este unitatea de cinci stele
Marshal Garden situat pe Calea Dorobanţilor din Capitală, o investiţie estimată de
ZF la 5-6 mil. euro.
Hotelul vine să completeze portofoliul de active pe care îl deţine familia
Antonescu, proprietarii agenţiei de turism Marshal Turism.
Compania mai deţine un hotel de trei stele în zona Batiştei din Bucureşti şi
plănuia de mai bine de trei ani deschiderea celei de-a doua unităţi.
(http://www.zf.ro/companii/ce-hoteluri-noi-s-au-deschis-in-capitala-in-2012-in-
urma-investitiilor-de-33-milioane-de-euro-10417104)

271
Maria Oroian, Marinela Ghereş

E. Rebus225
1. 5.
1. 2.

3.
4.

2. 3.

4.

5.

Orizontal
1. Desface o gamă largă de vinuri.
2. Compartimentul de ................. se ocupă de solicitările şi rezervările pentru grupuri sau turişti
individuali.
3. Acest compartiment este foarte important, constituind nervul central şi punctul de contact dintre
turist şi hotel.
4. Include totalitatea unităţilor de cazare care oferă găzduire pe termen scurt sau mai lung, cu sau
fără mâncare, respectiv agrement.
5. Sinonim cu activitatea de alimentatie.
Vertical
1. Particularitate a industriei hoteliere.
2. Cea mai importantă funcţie a activităţii de alimentaţie.
3. Este funcţia principală a unităţilor hoteliere, indiferent de mărimea, tipul, categoria de confort,
înzestrarea acestora.
4. Este o unitate independentă, amenajată în aer liber, dotată cu mobilier specific sezonului estival
şi decorată în mod adecvat.
5. Deşi îndeplineşte o funcţie de bază, acest serviciu nu este obligatoriu prezent în toate unităţile de
cazare.

225
Imaginea din fundalul rebusului a fost descărcată de pe http://office.microsoft.com/en-
us/images/similar.aspx#ai:MP900402798|

272
Economia şi managementul turismului

BIBLIOGRAFIE

1. Anuarul Statistic al României, ediţiile 2009, 2010, 2011, Institutul Naţional de Statistică.
2. Barbu, Gh. (coord.) (1981), Turismul în economia naţională, Bucureşti: Ed. Sport-Turism
3. Bardi, J.A. (2011), Hotel front office management, fifth edition, New Jarsey: John Wiley &
Sons, Inc.
4. Baum, T. (1995), Managing Human Resources in the European Hospitality and Tourism
Industry – A Strategic Approach, London: Chapman and Hall
5. Baum, T. (2007), Human resources in tourism: Still waiting for change, Tourism Management
28, pp. 1383–1399
6. Băltăreţu, A., Neacşu, N., Neacşu, M. (2008), Economia turismului. Studii de caz, statistici, le-
gislaţie, Bucureşti: Ed. Uranus
7. Boghean, C., Economia turismului, curs în format electronic,
(http://www.scribd.com/doc/24917781/Economia-Turismului)
8. Buhalis, D., Costa, C. (ed.) (2006), Tourism business frontiers. Consumers, products and
industry, Oxford: Elsevier Butterworth-Heinemann
9. Buruiană, G. (2008), Politici macroeconomice în turism, Bucureşti: Editura Uranus
10. Câmpeanu-Sonea, E., Management turistic, suport de curs in format electronic,
http://ro.scribd.com/doc/59121154/Management-Turistic-suport-de-Curs-Sonea-Eugenia
11. Comănescu, L., Potenţialul turistic natural al României, Universitatea din Bucureşti, Facultatea
de geografie, curs în format electronic
12. Comisia Europeană, EU transport in figures, Statistical Poketbook, 2012
13. Cristureanu, C., (2006), Strategii şi tranzacţii în turismul international, Colecţia Oeconomica,
Bucureşti: Editura C.H. Beck
14. Foriş T., Dima D. (2001), Manual de formare managerială în turism, Sibiu: Ed. Psihomedia
15. Goeldner, C. R., Ritchie, J., Brent, R. (2006), Tourism: principles, practices, philosophies,
Tenth Edition, New Jersey: John Wiley & Sons, Hoboken
16. Halloway, J. Ch. (1994), The Business of Tourism, fourth edition, London: Pitman Publishing
17. Halloway, J. Ch., Taylor, N. (2006), The Business of Tourism, seventh edition, Harlow: Prentice
Hall,
18. Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R. (2009), The Business of Tourism, eighth edition,
Harlow: Prentice Hall
19. Hunziker, W. (1940), Individual und Sozial Turisme in Westereuropäische, Raun, Berne
20. ICCA, Statistics Report 2002-2011
21. IRF (2009), World Road Statistics
22. Jugănaru, I.-D. (2009), Economia turismului, note de curs, Universitatea ”Ovidius” Constanţa,
Facultatea de Ştiinţe Economice
23. Lupu, N. (1998), Hotelul-economie şi management, Bucureşti: Editura ALL
24. Lupu, N. (2003), Hotelul – Economie şi management, ediţia a IV-a, Bucureşti: Ed. All Beck
25. Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007-2026
26. Medlik, S. (2003), Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality, third edition, Oxford:
Butterworth-Heinemann
27. Minciu, R. (2005), Economia turismului, Bucureşti: Editura Uranus
28. Minciu, R., Baron, P., Neacşu, N. (1993), Economia turismului, ed. a II-a, Bucureşti: Ed. Uni-
versităţii Independente „Dimitrie Cantemir”

273
Maria Oroian, Marinela Ghereş

29. Neacşu, N.(1999), Turismul şi dezvoltarea durabilă, Bucureşti: Editura Expert


30. Neacşu, N., Băltăreţu, A. (2005), Economia turismului: lucrări practice, statistici, reglementări,
Bucureşti: Editura Uranus
31. Nenciu, Daniela Simona (2010), Economia turismului, note de curs, Constanţa: Universitatea
Creştină „Dimitrie Cantemir” Facultatea de Management Turistic şi Comercial Constanţa
32. Nistoreanu, P. (2003), Managementul în turism servicii, Bucureşti: Biblioteca digitală ASE
33. Nistoreanu, P., Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE
34. Olteanu, V. (1993), Economia întreprinderii turistice, Bucureşti: Universitatea Independentă
„Dimitrie Cantemir”
35. OMT (1993), Recommandations sur les statistiques du tourisme, New York: Nations Unies,
36. Oroian, M. (2010), Dynamics and international tourism outlook, International Symposium -
Research, Education, Development, October 29-30, 2010, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca: Editura
Risoprint
37. Plog, S. (1991), Leisure Travel: Making It a Growth Market Again, London: John Wiley
38. Postelnicu, Gh. (1997), Introducere în teoria şi practica turismului, Cluj-Napoca: Editura Dacia
39. Raboteur, J. (2000), Introduction à l’économie du tourisme, Paris: L’Harmattan
40. Snak, O., Baron, P., Neacşu, N. (2003), Economia turismului, Bucureşti: Editura Uranus
41. Sheela, A, M. (2007), Economics of Hotel Management, New Age International
42. Special Report: Hotels’ 325 september 2011 (www.hotelsmag.com)
43. Stănciulescu, G., Jugănaru, I.D. (2006), Animaţia şi animatorul în turism, Bucureşti: Ed. Uranus
44. Stănciulescu, G., Lupu, N., Ţigu, G. (1998), Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în
turism, Bucureşti: Editura All
45. Stănciulescu, G., Micu, C. (2009), Economie şi gestiune în turism. Probleme, proiecte şi studii
de caz, Bucureşti: Ed. C.H. Beck
46. Stănciulescu, G., Micu, C. (2012), Managementul operaţiunilor în hotelărie şi restauraţie, Bu-
cureşti: Editura C.H.Beck
47. The Global Association of the Exhibition Industry, Global Exibition Industry Statistics, 2011
48. Turcu, D., Weisz, J. (2008), Economia Turismului, Timişoara: Editura Eurostampa
49. Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, Economia Turismului, suport de curs în format electronic,
(http://www.upa.ro/suporturi-curs-economie/suport-cus-economie-anul-i/suport-de-curs-econo
mie-anul-ii-ects-sem-i.html)
50. UNWTO (2011), Tourism Towards 2030, Global Overview
51. Vellas, François (2007), Economie et Politique du Tourisme International, 2e édition, Paris:
Economica
52. WTTC (2011), Travel & Tourism 2011
53. WTTC, Benchmarking Travel and Tourism, Global Summary, 2012

Resurse web

1. http://ec.europa.eu/transport/facts-fundings/statistics/doc/2012/pocketbook2012.pdf)
2. http://gtbn.webs.com/Materiale/Ghidaj-LP.pdf
3. http://office.microsoft.com/en-us/images/results.aspx?qu=hotel&ex=1#ai:MC900297289|
4. http://office.microsoft.com/en-us/images/results.aspx?qu=hotel&ex=1#ai:MC900286893|
5. http://office.microsoft.com/en-us/images/similar.aspx#ai:MC900024621|
6. http://office.microsoft.com/en-us/images/similar.aspx#ai:MC900055222|
7. http://office.microsoft.com