Ce păcat că gleznele-ţi sunt ale altor timpuri,

Ale altor geometrii,

Şi au minţit tot universul

Cu tălpile călcând

Pe drumuri străine

Şi pe vânturi noi.

Of, dar ce păcat că-ţi sunt şi acum

Pe alte vânturi,

Că-ţi sunt pe alte valuri,

Ale căror spume de metil

Se-ntind pe tristul ţărm,

Pe-ntinsa aşteptare,

Pe urmele paşilor mei

Cu care te-am căutat

Câteva veacuri,

Doar să te am o clipă

Şi să te pierd mereu...

Şi ce păcat

C-am stat pe mal şi-am aşteptat

Ca marea să se limpezească din adâncuri.

Dar marea,

Val cu val,

M-a înecat,

Ca marea să se intoarcă la origini

Şi să aştepte glasul altui marinar...

In seara in care ai plecat, nu a fulgerat, nu a tunat,

Nu am avut parte, se pare, de nici un cliseu.

Poate doar de unul: faptul ca am baut mult,

Atat cat sa imi grabesc drumul spre iad.

Dorul e atat de simplu, l-am luat ca atare,

Nu s-a inecat nici o corabie in larg,

Nu s-a rupt cerul in doua de ploi,

Dar ma tulbur in somn cand nu pot sa pun mana pe sub maieul tau,

Sau depinde,

Poate in seara asta ai fi fost in tricoul meu mai larg,

Asa cum imi ceri mereu,

Ca na,
Macar asa sa jucam in filme.

Mai mi-e dor de diminetile responsabile,

In care puneai alarma cu 10 ore inainte,

Iar eu voiam sa fim dati afara de la munca,

Doar ne avem unul pe altul aici sa ne iubim.

- Stiu, scuze, ma trezesc acum

Stii doar ca sunt un copil cu barba.

Mereu mi-au placut femeile,

Niste usi asa misterioase!

Ce e in spatele lor? E o capcana?

Unele usi sunt asa bine ascunse...

Noroc ca am venit noi barbatii,

Adica cheile,

Singurile deschizatori.

Si atunci am inteles ca noi cheile avem nevoie de un lacat,

La ce altceva buna o chele?

Deci ecuatia e simpla: 1+1, dar

Mare DAR,

De ce vrem sa agatam breloc la chei uneori?

Uitându-mă acum prin mine

Am văzut că sunt bărbat, dar şi copil de fel,

Un fel de DA, dar şi eu un fel de-NFINE,

Cumva pierdut, ca un gând sau un apel.

Un nume vag prin guri străine,

Un păr brunet prin vânturi noi.

Un fel de azi, lăsat pe mâine,

Un fel de-acum şi-un fel de-apoi.

Mai sunt din când în când durerea

Mai multor inimi anonime.

Mai sunt din când în când plăcerea

Mai multor inimi, dar nu ţine.

Am fost copil, am fost şi mare,

Am tot iertat, dar şi-am greşit,

Am fost ştiut şi-un oarecare,

Am fost în vârf şi depăsit.

Am fost subiect şi predicat,

Am fost pătrat şi-am fost şi număr

Am fost iubit şi judecat,

Am fost şi lacrimă şi umăr.

Aş vrea mereu şi niciodată,

Să-mi amintesc de-s rătăcit,

Cine sunt măcar o dată,

Şi să trăiesc la nesfârşit.
Scenarist de primă clasă,

Am stat doi ani să mă gândesc,

Ce film de referinţă am creeat,

Dar neispirat,

Te-am ales pe tine ca actor

Şi-n rolul principal

Şi-n ăla secundar,

Te-am pus şi la montaj,

Doar ca să mă aleg cu faimă,

Dar m-am ales cu faliment.

Era contemporan,

Avea atât de mult prezent în el,

Dar cred că l-am jucat

Şi upgradat la mai mult ca şi perfectul,

Doar ca să-mi spui că tu

Ai rămas pe stilul vechi,

Iar eu pe stilul: lasă!

Am stat două ore în gara din Bucureşti,

Să aştept actorul întârziat,

Şi acolo m-am instituţionalizat.

Am fost criminal,
- am ucis flori.

Am fost un boschetar

şi-am adormit pe scări.

Am fost un cerşetor,

Ţi-am implorat iubirea,

Şi mai ales am fost un controlor,

Ţi-am dat doar bună ziua

Ca tu apoi

Să-ţi vezi de drum...

Cand din ochii tai, universul s-a inspirat

Si a creat Calea Lactee,

A asezat stelele ca la tine in cornee,

Iar soarele, ca si pupila,

S-a dilatat,

Sa prinda nuanta de femeie.

Sa se creeze o sentinta,

O inchisoare astrala,

O speranta falsa,

Ca o relgie sau o credinta,

Unde unii ca si mine,

Pot creea o epopee,

Efemer,

Cu o multitudine de rime,

Iar tu sa nu fii Dumnezeul meu,

Ci paradoxal,

Atee.
Plouă pentru că suntem blegi,

Peste privirea noastră tăioasă,

Şi peste sufletul nostru bolnav de strabism,

Peste un ego deocheat,

Peste o piesă online

Şi peste - azi nu!

Dacă ai spune - azi da!

Mereu da,

Mereu sunt,

Mereu eşti,

Poate când ar ploua

Ai şti că ar fi feeric

Să îmi spui

- Hei, azi nu-ţi lua umbrela,

Azi vreau să stau în ploaie!

Te-am cautat la mare

Pentru ca stiam c-ai fost acolo,

Candva.

Te-am cautat si-n stanga

Si-n dreapta,

Dar nici o urma.

Ai plecat,

Probabil spre mare,

Inotand departe.

Nimic nu e ca inainte

Dar marea e la fel

Si doar marea e acolo,

Si doar eu.
Band un Negroni, seara tarziu, simtindu-i aroma amara si mirosul placut de coaja de portocala,
ma face sa fiu contemplativ. De asta il si numesc "cocteilul contemplativ". In culoarea lui inchisa
poti vedea multe. Vezi amintiri, iluzii, viitorul, prietenii, familia bla bla bla. Momentul in sine e
fain, cum auzi cuburile de gheata lovindu-se de sticla paharului sau cum simti mirosul ala urat de
n bauturi varsate de betivanii fideli, pe tejgheaua barului. Saracul lemn. Revenind la motivul
initial pentru care am inceput sa scriu, cred ca daca as reusi cumva sa vars paharul asta pe o
foaie alba, mi-as putea imagina ca in loc de cerneala, un Negroni ar scrie in locul meu. Absurd.
Vreau un pahar cu apa. Mersi. Jucandu-ma cu paharul pana am desenat in aer doua constelatii,
ma gandeam ce frumos ar fi sa ma pot indragosti de cineva. Intorc capul spre sala si tot ceea ce
vad sunt niste domnisoare. Urata, beata, hmm asta parca merge...lasa, amintiri, depresii. Ma
intorc spre bar. Ma intreb cati bani mai am. Mi-as fi dorit o tipa. Una nebuna, in limita permisa
de...nu stiu, de judecata mea. Una cu care sa vedem apusuri si sa bem vinuri ieftine. Una cu care
m-as opri de doua ori pana sa ajungem acasa si sa facem dragoste langa apartamentele stinse
sau langa cafenele galagioase. Una pe care as reprezenta-o printr-un inel si o privire bleaga de
scriitor betiv indragostit. Mai vreau un Negroni. Mi-as fi dorit si un prieten bun, dar parca altfel
era ca prietenul meu cel mai bun sa fie fata mea. Sa vin acasa de la munca si sa o vad pe biata
prada cum pluteste in somnul ei de domnisoara indragostita, iar eu cu mirosul meu de gin si
tutun sa o trezesc cu buzele pe sanii aia fermi si moi, si sa cobor pana in locul in unde tremurand
nu se mai poate abtine sa ma dezbrace de blugi si sa ma puna la somn cum numai ea stie. Inca
un Negroni. Cacat, mi se inchide bateria la telefon. E tarziu. Daca stau sa ma gandesc mai bine,
tarziu pentru ce? Ce viata de robot. Un Negroni din partea barmanului, de compatimire.
Multumesc, omule. Intorc capul spre sala, gol. Ma ridic, strada e goala, patul meu e gol, sufletul
meu e gol, sticlele sunt goale. Cred ca stiu de ce e tarziu, dar aleg sa dorm.

Dezertor pe frontul meu

Îţi acuz inima şi o condamn la executare,

Pentru că ai fost spion şi dezertor pe frontul meu,

Şi nu din urmă pentru-nalta ta trădare,

Te condamn să simţi ce simt şi eu!

Te voi închide şi te voi lăsa pe întuneric,

Să-ţi pipăi timpul care printre riduri el se scurge,

Ca plânsetul să-ţi fie mască pe chipul tău feeric,

C-am plâns şi eu, şi tu vei plânge!

Îţi voi lăsa fantomele trecutului să-ţi bată-n geam,

Ca somnul tău să fie rar, pierdut în jalnice secunde,

Şi disperată să începi să-njuri de neam,

Că nici eu n-am dormit, nici tu să nu ai unde!

Dar te condamn sisific, eu, la greu,

Căci de te-nchid, războiul tu l-ai câştigat,

Dar un lucru nu îl vei simţi cum îl simt eu

Cum e să îţi iubeşti nemernicul soldat!

Probabil multe nu le vei simţi ca mine,

Eşti liberă să părăseşti războiul, camarad,

Dar din când în când de doru-ţi vine,

Aduti aminte că războiul a-ngheţat.

Şi-acum pe pasul de plecare

Aş vrea să-ţi zic ceva şi să ne amintim:

Am fost un nimeni şi tu o oarecare,

Căci tot războiul a fost doar un pretext să ne iubim...

Aş vrea să te compar cu primăvara, mamă

Dar ce-anotimp e-n stare să fie ca şi tine?

Orice anotimp l-ai putea pune-n ramă,

Dar tu tot anul faci să-mi fie bine.