ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

CIBERNETICA STATISTICA SI INFORMATICA ECONOMICA

Proiect Macroeconomie
ANALIZA EVOLUTIEI
Ratei șomajului și a ratei inflaței în România
în ultimii 25 de ani.

Tumurică
Ionuț
Grupa 1034

1
 Această lucrare îşi propune să studieze starea Economică a României, prin descrierea
evoulutiei ratei şomajului şi a ratei inflaţiei, în decursul anilor 1991-2015, a cauzelor produse de
aceştia în ansamblul economiei naţionale.

Sursa datelor analizate o reprezintă site-ul Institutului Naţional de Statistică.

Șomajul este un dezechilibru macroeconomic şi reprezintă 1 "o stare (latură) negativă a
economiei, caracterizată într-un dezechilibru important al pieţei muncii, prin care oferta de forţă de
muncă (sau cererea de locuri de muncă) este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea
agenţilor economici (sau oferta de locuri de muncă)". Acest fenomen afectează o parte din populaţia
activă disponibilă.
Şomajul poate fi privit şi ca rezultat al dezechilibrului de pe piaţa bunurilor şi serviciilor,
întrucât cererea de muncă este o cerere derivată. În situaţia unui deficit de ofertă pe piaţa bunurilor, se
va manifesta în paralel o reducere a cererii de muncă.
Problema şomajului este legată strâns şi de tipul de concurenţă imperfectă care se manifestă pe
piaţa muncii, prin modalitatea în care reprezentanţii cererii şi ofertei au puterea de a influenţa situaţia
de pe piaţă.
În teoria economică problema şomajului a fost privită diferit de reprezentanţii clasicismului,
respectiv ai keynesismului.
John Maynard Keynes a fost preocupat în mod deosebit de studierea şomajului, aducând
elemente noi în descrierea şi explicarea acestuia. În opinia sa, şomajul nu este numai “voluntar”, aşa
cum rezultă din teoriile clasice şi neoclasice, ci şi “involuntar”.
Cauzele care duc la restrângerea numărului locurilor de muncă pot ţine atât de faptul că
muncitorii refuză să lucreze dacă salariul primit li se pare nesatisfăcător în raport cu cu aspiraţiile
proprii şi dificultatea muncii prestate - şomajul voluntar -, dar şi de faptul că, în situaţia inversă,
nivelul prea ridicat al salariilor impus pe piaţă de sindicate determină firmele să reducă cererea de
muncă pentru a nu creşte excesiv costurile salariale - şomajul involuntar.
În modelul keynesian, preţurile, deci şi salariile, nu sunt flexibile pe termen scurt, deci nu se
poate asigura revenirea la starea de echilibru prin modificarea sistemului de preţuri, mecanism descris
în teoria neoclasică a echilibrului general. Prin urmare, ajustarea se face prin intermediul variaţiei
cantităţilor pe fiecare dintre cele trei pieţe, variabilele de bază ale sistemului fiind considerate
producţia şi nivelul de ocupare.
J. M. Keynes nu consideră neapărat necesară îndeplinirea condiţiei de echilibru pe piaţa
muncii, susţinând că este posibil să se realizeze echilibrul general chiar dacă piaţa muncii se află în
dezechilibru, funcţionând în stare de subutilizare a forţei de muncă agenţilor economici spre
lichiditate.
O analiză completă a echilibrului pe piaţa muncii presupune abordarea sa din mai multe puncte
de vedere:2 "a) echilibrul funcţional, care defineşte zona de compatibilitate a ocupării fortei de muncă
şi creşterii productivităţii muncii în condiţii strict determinate de producţie; b) echilibrul structural,
care exprimă modul de distribuire a forţei de muncă pe sectoare, ramuri, activităţi, profesii, calificări,
pe teritorii etc. în condiţii date ale nivelului producţiei, tehnicii şi productivităţii muncii; c) echilibrul
intern între nevoia socială de muncă şi resursele de muncă, condiţionat şi acesta de nivelul producţiei
şi al productivităţii".

1
Gh. Creţoiu, V. Cornescu, I. Bucur, “Economie”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
2
Gh. Răboacă, “Ocuparea deplină şi folosirea eficientă a forţei de muncă”, Institutul Central de Cercetări Economice, Bucureşti, 1988
2
 Şomajul presupune persistenţa pe piaţa muncii a unei oferte superioare cererii, ceea ce
înseamnă că există inclusiv situaţia în care cresc ambele, dar creşterea ofertei este mai mare decât cea
a cererii.
Cele mai des întâlnite tipuri de şomaj, în funcţie de cauze, sunt:
- conjunctural sau ciclic, ca urmare a reducerii activităţii economice în timpul crizelor
economice sau în perioadele în care se apar anumite conjuncturi nefavorabile, care afectează nivelul
ocupării;
- structural, dacă se modifică structura activităţii economice în funcţie de modificarea
nevoilor sau a altor factori, noua structură nefiind pe deplin corespunzătoare ofertei de muncă; acest
tip de şomaj este în creştere când creşte viteza de schimbare a structurii cererii sau când scade viteza
cu care forta de muncă se adaptează la schimbare;
- tehnologic, când este introdus progresul tehnic, iar factorul de producţie muncă este înlocuit
parţial cu factorul de producţie capital;
- tehnic, de scurtă durată, rezultat din întreruperea activităţii ca urmare a unor
disfuncţionalităţi temporare în procesele tehnice de producţie;
- tranziţional, în situaţia în care reprezentanţii ofertei de muncă sunt în căutarea unui loc de
muncă ce necesită aceeaşi calificare, dar în care există condiţii mai bune, sau a primului loc de muncă;
se consideră că acest tip de şomaj ar persista chiar dacă producţia naţională s-ar afla la nivelul
potenţial, maxim;
- sezonier, care afectează în special anumite ramuri ale economiei naţionale (agricultura,
construcţiile, unele ramuri ale industriei, turismul), cauzat de factorii naturali.
Indicatori utilizaţi pentru analiza şomajului:
- nivelul absolut, care reprezintă numărul de şomeri (S), adică persoanele care se înscriu în
limitele vârstei de muncă, caută un loc de muncă şi sunt disponibile imediat;
- rata şomajului, este un indicator relativ, exprimat în procente, în care se compară nivelul
absolut cu populaţia activă disponibilă (PA), respectiv cu populaţia ocupată (PO); deoarece indicatorul
bază de raportare diferă, rezultatele obţinute cu ajutorul celor două formule sunt diferite:
S S
R1  * 100 şi R2  * 100 ;
PA PO
pe piaţa muncii se consideră că o rată a şomajului între 4 - 6 % arată o stare de echilibru;
-durata şomajului, definită ca perioada în care persoana se află într-o formă sau alta de şomaj;
- intensitatea şomajului, conform căreia şomajul se divide în total sau parţial;
- structura şomajului, care presupune gruparea şomerilor în funcţie de diefrite criterii socio -
economice, demografice sau de altă natură; s-a constatat că şomajul este mai ridicat în rândul
femeilor, al tinerilor - pentru care rata şomajului este în medie de aproximativ trei ori mai mare decât
pentru alte grupe de vârstă.
În general, şomajul manifestă o tendinţă de creştere în perioadele de recesiune şi o tendinţă de
reducere în perioadele de boom. De asemenea, în condiţiile intensificărilor fluxurilor economice
internaţionale, nu trebuie neglijat efectul pe care îl exercită asupra resurselor de muncă interne
concurenţa de pe piaţa internaţională a muncii.
În ţara noastră, rata şomajului a fost in perioada de tranziţie mai scăzută decât în majoritatea
ţărilor europene, cu toate că la începutul anilor '90 fenomenul părea să se agraveze semnificativ.
În România, fenomenul şomajului a fost recunoscut oficial începând cu anul 1991, odată cu
intrarea în vigoare a Legii nr.1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor
profesională.

3
 În țara noastră, fenomenul somajului – de dimensiuni reduse si necunoscut, mascat inainte de
1989 – a inceput sa se manifeste semnificativ din anul 1991 si a inregistrat o alura creacătoare pe
termen lung. Între anii 1991-1994, datorită restrângerii activității economice, șomajul a sporit
continuu, atingând un nivel maxim în luna martie 1994 (11,4%).
Din analiza dinamicii lunare a somajului în perioada februarie 1991 – decembrie 1995
(calculatã în procente fatã de luna anterioarã) se desprind o serie de concluzii:
 rata lunarã a intrãrilor în somaj a fost deosebit de ridicatã în anul 1991, cu deosebire în
prima jumãtate a sa, datoritã declansãrii mecanismului de urmãrire a numãrului
somerilor si de acordare a unor sume bãnesti compensatorii;
 perioada cuprinsã între februarie 1991 si februarie 1993 s-a caracterizat printr-o
crestere continuã (cu exceptia lunii aprilie a anului 1992) a numãrului persoanelor
intrate în somaj;
 noile intrãri s-au temperat relativ în perioada februarie 1993 – februarie 1995, când
evolutia somajului a fost fluctuantã, cu tendintã de creștere ușoarã;
 începând cu februarie 1995, cu excepția lunilor de iarnã (decembrie 1995 – ianuarie
1996 – februarie 1996), șomajul a început sã scadã, cel mai mic numãr de șomeri
înregistrându-se la sfârșitul perioadei (decembrie 1995);
Șomajul a crescut până în 1994 când s-a înregistrat o rată a şomajului de 10,9% după care a
urmat o perioadă de reducere iar din anul 1997 rata şomajului înregistrat a crescut, ca urmare a
procesului de restructurare sau de lichidare a unităţilor economice neperformante (în mod special cel
minier) culminând cu o rată de 11,8% în anul 1999.
Între 1990 şi 2001 în toate domeniile cu excepţia agriculturii şi a unora dintre servicii (comerţ,
activităţi financiare, bancare şi de asigurări, învăţământ, sănătate, asistenţă socială şi administraţie
publică) au înregistrat scăderi. Astfel, reduceri semnificative ale populaţiei ocupate au fost înregistrate
în industrie (cu 52,6%) – în special industria prelucrătoare - şi construcţii (cu 51,8%). Deşi în

4
agricultură s-a înregistrat o creştere a ocupării (de 13 puncte procentuale, adică 401.000 persoane),
numai într-o mică măsură persoanele disponibilizate din industrie şi construcţii a fost absorbită.
Structura populaţiei ocupate 2000

Agricultura a jucat un rol de

amortizare prin absorbirea pierderilor
de locuri de muncă din restul ramurilor,
în timp ce realocarea ocupării către
sectorul de servicii a fost marginalizată
datorită creşterii greoaie şi
marginalizării acestui sector. În urma
analizării acestui indicator al ocupării,
se ridică două probleme.
Prima este legată de ponderea
foarte ridicată (37%) a agriculturii pe
ansamblul ocupării forţei de muncă, cu
un procent de circa 8 ori mai mare
decât în Uniunea Europeană ( 4,5% în
anul 2000). A doua problemă este nivelul scăzut al ocupării populaţiei în sectorul serviciilor faţă de
nivelul înregistrat în Uniunea Europeană: 32% în România faţă de 66% în UE.

Şomajul este concentrat în zonele urbane. În anul 1996 rata şomajului a fost de două ori mai
mare în mediul urban (9,1%) comparativ cu mediul rural (4,1%). Diferenţa s-a mărit de atunci şi în
2000, rata şomajului în mediul urban era de 11,1% comparativ cu 3,1% în mediul rural. Ratele
şomajului rămân relativ scăzute pentru cei cu nivel educaţional mai scăzut.
În ce priveşte repartiţia pe sexe a şomajului, de-a lungul perioadei analizate se remarcă o prima
faza, derulată până în anul 1998, manifestată prin preponderenţă femeilor în rândul şomerilor: peste
50% din şomeri erau femei (cu un maxim de 62% pentru anul 1991), rată şomajului fiind între 1992 şi
1995 cu circa 2 puncte procentuale mai mare în rândul femeilor decât media. Acesta este rezultatul
faptului că femeile au fost primele afectate de disponibilizările de la începutul perioadei de tranziţie.
Ulterior, diferenţele se reduc, pentru că după 1998 bărbaţii să deţină ponderi mai mari în rândul
şomerilor, consecinţă a procesului de restructurare economică, în care industria, ramură în care forţa
de muncă masculină este dominantă, a eliberat tot mai multă forţă de muncă, absorbită ulterior de
sectorul terţiar, în care femeile şi-au găsit mai uşor locuri de muncă. Rată şomajului înregistrat în
rândul femeilor era la sfârşitul anului 2003 de 6,8%, faţă de o rată a şomajului înregistrat de 7,4% pe
total. De remarcat este îmbunătăţirea condiţiei femeii tinere aflate în şomaj, ca rezultat al aplicării
politicilor de stimulare a egalităţii de şanse, şi deteriorarea relativă a situaţiei femeilor de vârstă a
două: dacă la nivelul anului 1995 peste 47% din femeile şomere aveau sub 25 de ani, iar peste 63%
din ele aveau sub 30 de ani, la sfârşitul anului 2003 abia 22% dintre femeile aflate în şomaj aveau sub
5
25 de ani şi 31% dintre ele sub 30 de ani. La grupa de vârstă peste 50 de ani, bărbaţii sunt mai afectaţi
(peste 18% din bărbaţii şomeri au peste 50 de ani, faţă de numai 11% dintre femeile aflate în şomaj),
în special datorită sistemului pensionarilor anticipate operate după această vârstă, dar şi descurajării
persoanelor respective.
Se stie ca somajul nu afecteaza in mod egal diferitele categorii de oameni; tinerii au fost
intotdeauna categoria de varsta cea mai vulnerabila fata de somaj. Ponderea somerilor in varsta de sub
25 ani in totalul somerilor a avut o evolutie fluctuanta, dar cu o tendinta evidenta de reducere de-a
lungul perioadei analizate.

Iata cateva repere: daca, in anul 1995, 44% dintre somerii inregistrati, beneficiari de drepturi
banesti, aveau sub 25 ani, in anul 2003 (an incepand cu care somajul incepe sa se stabilizeze)
ponderea ajunsese la 21,7%. Pentru grupele de varsta peste 40 ani situatia s-a inrautatit, semn al
preferintei tot mai mari pentru angajarea tinerilor: 23% dintre someri aveau peste 40 ani in 1995,
pentru ca in 2003 ponderea acestora sa atinga 44,4%. Daca in cursul primilor ani ai tranzitiei
persoanele cu experienta isi gaseau mai repede de lucru in comparatie cu tinerii, ulterior a crescut in
intensitate fenomenul pierderii locului de munca de catre persoane care avusesera pana atunci
perioade lungi de activitate. Totusi, daca ne referim la somajul BIM, in anul 2003, somajul in randul
tinerilor (15–24 de ani) inregistra ponderea cea mai ridicata, respectiv 31,4% din totalul somerilor
BIM (58,2% barbati si 65,6% femei).

Reducerea locurilor de muncă creşterea concurenţei pentru cele rămase au determinat, pe lângă
apariţia şomajului, apariţia fenomenului „declasării” sau al „subocuparii invizibile”, existând
preferinţă de a ocupa un loc de muncă sub nivelul de instruire avut decât de a se afla în şomaj, în
special în rândul tinerilor: 12,5% dintre persoanele care desfăşoară o activitate inferioară nivelului lor
de instruire au vârstă între 15–24 ani, faţă de 6,4% dintre persoanele ocupate de 50–64 de ani (INS,
6
2003). În cazul tinerilor însă, este posibilă o creştere a numărului de locuri de muncă adecvate
nivelului lor educaţional şi a şanselor de mobilitate profesională, fie în interiorul instituţiei/firmei în
care îşi desfăşoară activitatea (mobilitate internă), fie în afară acesteia (mobilitate externă) (Neagu,
2004, p. 11).

Şomajul se caracterizează şi prin anumite particularităţi ocupaţionale, legate de domeniile şi

ramurile care alimentează stocul de şomaj, că şi prin caracteristici relativ la nivelul de instruire a
şomerilor.

Principala ramură care a disponibilizat forţa de muncă în perioada ulterioară anului 1990 a fost
industria. Ca urmare, ponderea populaţiei ocupate în industrie a scăzut aproape continuu, de la 36,9%
în 1990 la 24,8% în 2003. Concomitent, între anii 1990 – 2000 a crescut numărul persoanelor ocupate
în agricultură, de la 28,2% în 1990 la 41,4% în 2000, înregistrând o scădere apoi până la 34,7% în
2003. Ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar a avut o evoluţie oscilantă, cu o uşoară tendinţa
de creştere pe ansamblul perioadei analizate: de la 28,4% în anul 1990 la 35,7% în 2003 (Anuarul
Statistic al României 1996, 2004).
Industria fiind principala ramură care alimentează şomajul, este firesc că ponderea cea mai
ridicată a şomerilor să o deţină muncitorii. Ponderea acestora s-a redus însă de-a lungul perioadei
analizate, de la 84% în 1991 la 61% în 2003. A crescut însă ponderea persoanelor cu studii liceale şi
postliceale (29% din totalul şomerilor beneficiari de drepturi băneşti în 2003) şi a persoanelor cu
studii superioare. Dacă acestea din urmă reprezentau sub 2% până în anul 1996, în prezent aproape
7% din totalul şomerilor au studii superioare. Desigur, acest fapt este şi rezultatul creşterii foarte
pregnante a numărului absolvenţilor de învăţământ superior, dar este şi dovadă că o diplomă
universitară nu mai este garanţia deţinerii unui loc de muncă, dar, totuşi, un nivel de educaţie cât mai
ridicat acţionează că un factor de protecţie împotriva şomajului (Neagu, 2004, p. 6).
Odată cu sfârşitul anului 2005, a început să scadă şi rată şomajului, aceasta ajungând până la
finalul anului 2008 la 4,4%, asta după ce în 2007 a înregistrat cea mai mică valoare după anul 1991,
de 4%. În toată această perioda, rata şomajului s-a menţinut la valori de echilibru.
Anul 2009 a adus după el şi criza, care s-a resimţit puternic pe piaţa muncii. Rata şomajului a
crescut de la 4,4%, la 7,8%.
Rata şomajului a urcat la 5,3% în februarie 2009, fiind cu 0,4 puncte procentuale mai mare
decât cea din luna anterioară, iar numărul total al şomerilor înregistraţi a crescut cu 32.953 de
persoane, a anunţat, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), iar rata
şomajului din a două lună a acelui an a fost mai mare cu 1 punct procentual decât cea din luna
februarie 2008.
Potrivit ANOFM, la sfârşitul lunii februarie 2009, în evidenţele agenţiilor judeţene de ocupare
a forţei de muncă figurau 477.860 de şomeri, din care 347.707 proveneau din sectorul privat. Mai
puţin de jumătate (43,4%, respectiv 207.574) dintre aceştia erau femei. România nu a ieşit din
7
recesiune. Şomajul este într-o continuă creştere. În prima lunădin 2010,rataşomajului a ajuns la limita
record de 8,1%. Pentru a înţelege mai bine dinamica pieţei demuncă, MONEY.ro a alcătuit o hartă a
şomajului în România în 2009.

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional la sfârşitul lunii decembrie 2010, a fost de 6,87%,
mai mică cu 0,08 puncte procentuale (pp) decât cea din luna noiembrie a anului 2010 şi mai
mică cu 0,9 pp decât cea din luna decembrie a anului 2009.
Numărul total de şomeri la sfârşitul lunii decembrie a fost 629.960 persoane, mai mic cu 6.516
persoane faţă de cel din luna anterioară. Din totalul şomerilor înregistraţi, 329.640 au fost şomeri
indemnizaţi şi 297.320 neindemnizaţi.
Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 4.990 persoane, iar numărul şomerilor
neindemnizaţi a scăzut cu 11.506 persoane faţă de luna precedentă.
Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (47,42%) scade faţă de luna
precedentă cu 1,33 pp.
Referitor la şomajul înregistrat pe sexe, în luna decembrie 2010, comparativ cu luna
precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la valoarea de 7,44% în luna noiembrie, la valoarea
de 7,47%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 6,38% la 6,20%

8
 In intervalul aprilie-iunie 2012, rata de ocupare a populatiei de 15-64 de ani a fost de 60 %, iar
rata somajului a fost de 6,9%. Rata de ocupare a populatiei in varsta de 20-64 ani a fost de 64,3%, la o
distanta de 5,7 puncte procentuale fata de tinta nationala de 70% stabilita in contextul Strategiei
Europa 2020.
In trimestrul II al anului 2012, populatia activa a Romaniei era de 10,05 milioane de romani,
din care 9,36 mil. persoane erau ocupate si 693.000 de romani erau someri.

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,4%.

Rata somajului a fost de 6,9%, in scadere atat fata de trimestrul anterior (7,6%) cat si fata de
trimestrul corespunzator din anul precedent (7,2%). Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale
9
somajului a fost de 1,4 puncte procentuale (7,5% pentru barbati fata de 6,1% pentru femei), iar pe
medii rezidentiale, de 3,1 puncte procentuale (8,3% pentru mediul urban, fata de 5,2% pentru mediul
rural).
Rata somajului in randul tinerilor (15-24 ani) a atins nivelul cel mai ridicat (21,5%) .
In anii ce au urmat, rata somajului si-a pastrat un nivel aproximativ constant, ajungand la o
rată anuală medie a șomajului de 5,12% în 2015, echivalentul a circa 456.000 de șomeri, potrivit
datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Rata medie
anuală a șomajului a fost în 2015 aproape la jumătate de valorile din 2002, când ANOFM comunica o
rată medie anuală a șomajului de 10,2%. 2002 a fost unul dintre cei cinci ani (1994, 1995, 1999, 2000
și 2002) din perioada 1991-2015, în care valorile ratei medii anuale au depășit nivelul de 10%.
Rata şomajului din România a scăzut, în 2015, de la 5,54% în ianuarie, la 4,90 în decembrie.
Lunile din 2015 cu cele mai mici rate ale şomajului au fost septembrie, octombrie şi noiembrie. În
cele trei luni menționate, rata şomajului a fost de 4,88% (octombrie și noiembrie), respectiv de 4,89
(septembrie).

Inflatia
Inflaţia reprezintă un proces macroeconomic şi social care afectează mai mult sau mai puţin,
direct şi indirect, toate statele, progresul economic şi social al acestora. Cu toate că s-a manifestat mai
pronunţat abia începând cu a doua jumătate a sec. XX, de-a lungul timpului, au fost formulate diferite
teorii cu privire la natura inflaţiei, ceea ce a însemnat şi o optică diferită privind prioritatea acordată
anumitor măsuri de combatere sau reducere a acesteia.
Primele manifestări ale inflaţiei, într-o formă primitivă apar chiar din perioada în care circulau
pe piaţă monedele din metal preţios, care erau devalorizate de la o batere la alta datorită combinării
metalului pur cu alte metale ordinare. În aceste perioade, inflaţia este strict un fenomen monetar,
caracterizat prin delimitarea conţinutului nominal al monedelor metalice de cel real - mai mic -,
extinderea circulaţiei monedelor fără valoare deplină, scăderea puterii de cumpărare a monedelor
falsificate. Apariţia banilor de hârtie nu ar fi trebuit să conducă la inflaţie deoarece aceştia urmau să
reflecte exact cantităţii de monedă din metal preţios şi nevoilor economiei. Însă, emiterea în exces a
banilor de hârtie a constituit o altă cauză a devalorizării masei monetare, în paralel cu insuficienţa
ofertei de bunuri şi servicii.
În cadrul sistemelor monetare ametalice, fenomenul inflaţionist este din ce în ce mai complex,
având consecinţe grave asupra tuturor domeniilor, nu numai a celui economic.
Conform unei definiţii recente, inflaţia este3 "un proces de creştere cumulativă şi
autoîntreţinută a nivelului general al preţurilor de consum, un mecanism care provoacă variaţii
multiple de lungă durată, generează el însuşi cauzele permanenţei sale şi se exprimă prin majorarea
celei mai mari părţi a preţurilor". În completarea definiţiei anterioare, inflaţia este considerată şi 4 "o
mişcare de creştere dispersată a preţurilor care se întreţine prin sine însăşi şi care este datorată unei
insuficienţe relative, la un moment dat, a ofertei spontane în raport cu cererea formulată la preţuri
curente de la începutul perioadei analizate".
Examinând diferitele definiţii date inflaţiei, aceasta se poate caracteriza ca fiind 5 "un proces
complex, cumulativ, a cărui esenţă constă în: a) distorsiunea puternică existentă între procesele
monetare şi procesele economice reale, între masa monetară şi masa mărfurilor şi serviciilor puse în
circulaţie; b) creşterea generalizată a preţurilor şi c) scăderea puterii de cumpărare a banilor".

3
P. Bezbakh, “Inflatie, deflatie, slumpflatie”, Editura Never, 1990
4
M. Flamant, “L’inflation”, Presses Universitaires de France, Paris, 1972
5
Gh. Cretoiu, V. Cornescu, I. Bucur, “Economie”, Editura All Beck, Bucuresti, 2003

10
 Un factor-cheie în trecerea la economia de piață, bazată pe raportul dintre cerere și ofertă a fost
liberalizarea prețurilor. Momentul zero ales pentru această acțiune a fost 1 noiembrie 1990 iar nivelul
prețurilor din luna octombrie 1990 a fost ales ca referință pentru modificarea ulterioară a prețurilor.
Schimbarea acestora a permis reașezarea raporturilor dintre ele și a erodat puterea de cumpărare a
veniturilor.
După revoluţia din 1989 a avut loc o schimbare majoră în România şi anume trecerea de la
economia de tip comunist la economia capitalistă. Debutul proceselor de tranziţie a avut loc
încondiţiile absenţei, atât a legistaţiei adecvate, cât şi a unor instrumente de acţiune şi mecanisme
economice de piaţă. Consecinţele acestei situaţii au fost: reducerea activităţii economice, creşterea
inflaţiei, creşterea şomajului, creşterea deficienţelor şi a datoriilor externe, devalorizarea monedei
naţionale.
O prima etapa a inflatiei se inscrie pana la Revolutia din decembrie 1989, etapa caracterizata
in principal, prin consecintele contradictorii ale mentinerii sub control a preturilor.
A doua etapa a inflatiei se intinde pana la declansarea actiunii de liberalizare a
preturilor. Aceasta etapa s-a caracterizat printr-o mentinere relativ constanta a nivelului preturilor
bunurilor si serviciilor dar prin cresterea exploziva a veniturilor consumatorilor, fapt ce a accentuat
decalajul dintre oferta de produse (in continua scadere) si masa monetara (in crestere).
Cea dea treia etapa a inflatiei este marcata de trecerea la sistemul de preturi liberalizat.
Dar liberalizarea preturilor inaintea desfiintarii situatiilor de monopol ale majoritatii intreprinderilor
industrial si a instaurarii sistemului concurential pe piata, cresterea rapida a importurilor fata de
exporturi, gestionarea ineficient de riguroasa a monedie nationale de catre BNR ca si presiunile facute
din afara, au determinat manifestarea durabila a inflatiei galopante.
În România, inflatia a fost recunoscuta ca problema începând din noiembrie 1990 –momentul
declansarii reformei economice. Fenomenul a existat însa înainte de aceasta data (decalaj între
cerere si oferta pe piata interna au fost sesizate înca de la începutul anilor ’80, pe fondul rambursarii
accelerate si înainte de termen a datoriei externe), dar tensiunile acumulate au fost reprimate si
mascate prin intermediul pârghiilor specifice economiei planificate.

11
 În ultimul deceniu, inflatia în România a fost oscilanta si, în general, ridicata, în principal ca
urmare a:
-efectelor întârzierii restructurarii de fond a economiei;
-întreruperii în nenumarate rânduri a eforturilor de stabilizare;
-politicii salariale neadecvate;
-indisciplinei financiare extinse.
Cauzele de fond care au generat cresterile de preturi au ramas în tot acest timp,
practic, aceleasi, distincte fiind doar formele de manifestare, alternantele de intensitate si
elementele conjuncturale asociate.

Începând din 1991, timp de trei ani, pe parcursul carora s-au consumat principalele etape de
liberalizare a preturilor, inflatia s-a aflat pe o panta ascendenta, nivelul maxim fiind înregistrat în
1993, când preturile de consum au avut o variatie medie anuala de peste 256 procente. Cresterile
ample de preturi înregistrate în aceasta perioada s-au datorat liberalizarii lor graduale, dar si altor
masuri, cum au fost cele de reforma fiscala si cele privind cursul de schimb al monedei nationale.
Perioada analizată poate fi subdivizată în două din punct de vedere al caracteristicilor inflaţiei ,
prin intermediul celor doi indici. În perioada 1991 – 1993 tendinţele de evoluţie ale IPC şi IPP sunt
diferite , nu numai datorită sferei de cuprindere a fiecăruia , dar şi ca urmare a aplicării la momente
diferite a măsurilor de liberalizare a preţurilor , nefuncţionării mecanismelor şi pârghilor din economie
în mod corelat , modului diferit în care subiecţii din economie au reacţionat în procesul aplicării
reformei şi adaptării la principiul adevăratei economii de piaţă . Astfel , inflaţia măsurată prin IPC are
valoare maximă în 1993 în timp ce nivelul măsurat prin IPP este atins în anul 1991.
În cea de-a doua subperioadă analizată 1994 – 1997 , se remarcă similitudinea tendinţelor
înregistrate de inflaţie ,măsurate prin cei 2 indicatori , respective de scădere în anii 1994 şi 1995 şi de
revigorare a acesteia începând cu 1996 .
În 1994, pe fondul reluarii cresterii economice si al temporizarii reformei preturilor, inflatia s-a
calmat. Fortarea cresterii economice, practic pe vechile structuri, si operatiunile cvasifiscale la care au
recurs autoritatile pentru a mentine în functiune un aparat productiv inadecvat au fost principalele
cauze pentru care nici expansiunea economiei si nici procesul de dezinflatie nu au fost durabile; în
1997 inflatia a reizbucnit, ultima etapa majora de liberalizare (care a însemnat ridicarea oricaror
restrictii privind preturile alimentelor si renuntarea la politica de subevaluare a energiei electrice,
termice si gazelor naturale) producându-se pe fondul unui declin al produsului intern brut de peste 6
procente.
Inflatia a continuat sa fie ridicata si în urmatorii ani: în 1998 si 1999, pe fondul continuarii
declinului economic de ansamblu, majorarea TVA, evolutiile preturilor si tarifelor administrate
12
practicate la utilitatile publice (mai ales scumpirea energiei electrice prin eliminarea subventiilor
încrucisate) si deprecierea cursului de schimb au creat presiuni continue asupra preturilor; abia în anul
2000, o data cu reluarea cresterii economice, a început un nou proces de dezinflatie, rata anuala de
crestere a preturilor de consum reducându-se cu peste 14 puncte procentuale.

13
 În anul 2000, evoluţia preţurilor de consum a avut un ritm foarte ridicat şi obiectivul
guvernelor care s-au succedat în perioada respectivă a fost reprezentat de întreprinderea de măsuri
care să asigure stabilitate şi evoluţie influenţată de măsurile economice vizând preţurile de consum.
În acest sens, complexul de măsuri macroeconomice avut în vedere de fiecare executiv a vizat
cu precădere realizarea unei inflaţii care să conducă la relansarea întregii activităţi economice. De
pildă, în anul 2001, rata de creştere a ratei inflaţiei (a preţurilor de consum al populaţiei) faţă de anul
2000, a fost de 30,3%. Ca urmare a politicilor macroeconomice şi a evoluţiei generale, de ansamblu, a
economiei naţionale, în 2002 rata inflaţiei a ajuns la 17,8%, în 2003 la 14,1%, iar în 2004 la 9,3%.
Rata inflatiei in anul 2005 a fost de 8,6%, peste tinta de inflatie stabilita initial, dar sub rata
inflatiei de 9,3%, inregistrata in anul 2004, preturile de consum crescand cu 0,5% in luna decembrie a
anului 2005 fata de luna noiembrie a aceluiasi an si cu 8,6% fata de luna decembrie a anului 2004.
Pentru anul 2005, Guvernul stabilise initial o tinta de inflatie de 7%, care a fost revizuita apoi
la 7,5%, ultimele estimari indicand un nivel de 8,3%. Romania a avut in 2004, pentru prima data dupa
anul 1990, o rata a inflatiei de sub 10%, mai precis 9,3%.
Potrivit datelor INS, fata de luna decembrie 2004, in luna decembrie 2005, cele mai mari
scumpiri s-au inregistrat la servicii, unde tarifele au crescut cu 13,1%. In aceeasi perioada tarifele la
marfurile nealimentare au crescut cu 9,8%, iar cele la marfurile alimentare cu 5,7%.
O comparatie intre decembrie 2005 si noiembrie 2005 arata ca cea mai mare crestere a tarifelor
s-a inregistrat la marfurile alimentare, adica 1,1%. In aceeasi perioada preturile la servicii au crescut
cu 0,3% iar cele la marfurile nealimentare au crescut cu 0,2%.
Rata inflatiei a fost in anul 2006 de 4,87%, comparativ cu anul 2005, cand inflatia s-a cifrat la
valoarea de 8,6%.
Pe parcursul acelui an s-au inregistrat scaderi la tarifele pentru transportul aerian (-6,75%),
abonamente radio si televiziune (-5,06%)
Rata inflatiei a coborat, la sfarsitul anului 2008, la 6,3%, fata de nivelul de 6,57% inregistrat in
2007. In 2008, in cosul de consum al romanilor, pe baza caruia INS calculeaza inflatia, alimentele au
avut o pondere de 37,5%, marfurile nealimentare de 44,7%, iar serviciile cantaresc 17,8%.
Inflatia a coborat la 4,74% in 2009 (de la 6,3% in 2008). In luna decembrie, preturile de
consum au crescut cu 0,32% fata de luna anterioara, datorita scumpirii alimentelor si a marfurilor
nealimentare cu 0,34%, respectiv cu 0,54%, in vreme ce tarifele serviciilor s-au redus cu 0,25%.
Cresterea preturilor alimentelor a fost cauzata de scumpirea oualor (4,63%), a altor legume si
conserve de legume (4,37%) si a cartofilor (1,24%). Reduceri de pret s-au inregistrat la citrice (-3,47),
ulei (-0,78%).
In cazul marfurilor nealimentare, cele mai importante cresteri ale preturilor s-au inregistrat la
tutun si tigari (3,58%), carti, ziare, reviste (0,98%). In acelasi timp, pretul autoturismelor si al pieselor
de schimb a scazut cu 0,78%, iar cel al combustibililor s-a redus cu 0,29%.
Rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 7,96% în 2010, după ce preţurile au urcat cu 0,5% în
decembrie, iar avansul a fost aproape dublu faţă de nivelul raportat în 2009, în special din cauza
majorării TVA şi a scumpirilor la anumite alimente, combustibili, tutun şi servicii.
De asemenea, în 2010, în afară de ouă, toate alimentele s-au scumpit, cea mai mare creştere de
preţ fiind consemnată la cartofi, dar care are o pondere redusă în coşul INS. Scumpiri de peste 10% pe
partea mărfurilor alimentare au mai fost înregistrate la legume şi conserve de legume (22,48%), fructe
proaspete (18%), ulei comestibil (21%) şi miere (10,3%).
În categoria mărfurilor nealimentare, o scumpire importantă a avut loc la energia termică, unde
preţurile au urcat cu 12%.

14
 Pe partea serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri au fost raportate la apă, canal şi
salubritate (15,85%), alte servicii (15%), transport cu CFR (14%).
Incepand cu anul 2011, rata inflatiei a fost untr-o continua scadere, ajungand in anul 2014 la
un minim istoric neaşteptat de 0,83%, după aproape un sfert de secol de capitalism, marcat de trei
recesiuni şi de trei perioade de creştere. Inflaţia anuală a oscilat pe parcursul anului 2014 în intervalul
0,66% - 1,5%, minimul de 0,66% fiind atins în iunie.

Preturile de consum in luna iulie 2015 comparativ cu luna iulie 2014 au fost mai mici cu
-1,7%, masurate prin IPC (indicele preturilor de consum ) si cu -1,4%, masurate prin IAPC (indicele
armonizat al preturilor de consum ). Aceste scaderi de preturi se datoreaza sectorului de produse
alimentare, unde TVA a scazut cu 15 puncte procentuale incepand cu 1 iunie 2015.
Datele INS arata ca cele mai mari ieftiniri au avut loc la legume (aproape -11%). In schimb, la
polul opus, cel mai mult s-au scumpit gazele (+11,23%).
Începând cu anul 2000 complexul de măsuri macroeconomice avut în vedere de fiecare
executiv a vizat cu precădere realizarea unei inflaţii care să conducă la relansarea întregii activităţi
economice. Rata medie anuală a inflaţiei s-a plasat pe un trend descendent până în anul 2008 când a
înregistrat o creştere cu 0.5 puncte procentuale faţă de anul precedent. Principalii factori care au
contribuit la creşterea ratei inflaţiei au fost: cursul de schimb, preţurile combustibililor, caracterul
prociclic pronunţat al politicii fiscale. Procesul inflaţionist şi-a continuat accelerarea şi în anul 2010
datorită creşterii dinamicilor anuale ale preţurilor produselor alimentare şi combustibililor,
amplificării creşterii în termeni anuali a preţurilor administrate, a tarifelor energiei termice. Incepand
cu anul 2010, datorita politicii adoptate de BNR care are ca obiectiev pastrarea ratei inflatiei la un
nivel de 2,5%, plus/minus un punct procentual, aceasta a scazut, ajungand la sfarsitul anului 2015 la o
rata de

15
 iar în 2005 la 8,6% şi 4,9% în 2006. Anul 2007, primul de după aderare, a fost destul de dificil,
primul în care rata de creştere a inflaţiei a început creşterea, ajungând la 6,6% faţă de 2006, în 2008 la
6,3% faţă
de 2007. Începând cu anul 2009, până în 2011 (zece luni), rata inflaţiei a oscilat în jurul a 4,5 puncte
procentuale anual. Desigur, cea mai mare pondere în reducerea ratei inflaţiei, de la o perioadă la alta,
revine strategiei macroeconomice de evoluţie, dar, în anumite împrejurări, reducerea inflaţiei s-a bazat
şi pe efectul unor măsuri administrative, dispuse de executiv. În mod normal, s-a obţinut o evoluţie
apropiată de economia şi strategia vizată în evoluţia preţurilor de consum şi aceasta s-a reflectat în
puterea dată de comparaţia ritmurilor de creştere a diverşilor indici (PIB, nivelul salariilor, ocuparea
forţei de muncă etc.).

Relatia dintre rata inflatiei si rata somajului in Romania

Vom estima forma matematică a legăturii şi direcţia acesteia utilizând metoda regresiei.
Utilizând metoda corelaţiei vom măsura cu ajutorul indicatorilor de corelaţie, intensitatea legăturii
respectiv, cât de puternică este legătura dintre variabile.
Intre cele două variabile există o relaţie de forma:
yi= α + βxi + εi , i=1,2,…,n .unde,
α - termen liber al regresiei;
β - coeficientul de regresie a variabilei y în funcţie de x.

Verificam existenţa legăturii dintre

X(rata inflaţei ) şi Y(rata șomajului):
Pentru aceasta ne vom folosi de metoda
graficului de corelaţie.
Pe baza graficului de corelaţie putem spune că
între cele două variabile există o legătură
directă, slaba, iar pentru că tendinţa de
concentrare a punctelor este în jurul unei linii
drepte graficul sugerează o legătură liniară.

Intensitatea legaturii dintre cele

2 variabile:
Pentru a afla ce legatura există
între variabile, am calculat
coeficientul de corelatie.
r_xy=0.009433958, ceea ce arată că
există o legatură directă și foarte slaba între rata șomajului și rata inflatiei.

Verificarea validitatii modelului:

16
 Pentru a testa validitatea modelului verificam semnifica parametruluiβ:
In urma aplicarii testului t am concluzionat ca parametrul B este semnificativ
rezulta modelul este valid.

Intre cele două variabile există o relaţie

de forma:
yi= α + βxi + εi , i=1,2,…,n .unde,
α - termen liber al regresiei;
β - coeficientul de regresie a variabilei y în
funcţie de x.

Estimatorii a şi b (sau şi ) ai

parametrilor  şi  sunt: b 0,508281 şi

a -1,958637

Dreapta de regresie estimate este:

yi= -1,958637+ 0,508281xi

Interpretarea parametrilor obţinuţi:

Valoarea b 0,508281, care măsoară panta dreptei de regresie, arată că, atunci când
rata șomajului crește cu o unitate, rata inflației creşte, în medie, cu 50,8%
Valoarea α≈ -1,958637 arată nivelul ratei inflației atunci când rata șomajului este 0.

Bibliografie
1. Albu, C., Dan, D., „Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii (AMIGO) – martie 1994”,
in Revista Romana de Statistica, nr. 10-11/(1994)
2. Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii (AMIGO) 1994, 2003, 2004, 2005
3. Anuarul Statistic al Romaniei 1991, 1996, 2003, 2004
4. Conditiile de viata ale populatiei din Romania, Institutul National de Statistica, Bucuresti,
2003
5. Evenimentul Zilei, „Harta somajului pe trimp de criza”, Marti, 24 Februarie 2009
6. Proiectia principalilor indicatori macroeconomice in perioada 2006-2010, Comisia Nationala
de Prognoza, 2006
7. Raport anual 2004, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, 2005
8. Raport anual 2005, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, 2006
9. Raport anual 2006, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, 2007
17
10. Raport anual 2007, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, 2008
11. „Somajul in sens BIM din Romania”, in Revista Romana de Statistica, nr. 4/1995
12. http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date
13. http://www.bnr.ro/Raportul-asupra-inflatiei-3342.aspx
14. http://www.economica.net/tag/inflatie-2015_130100
15. http://www.ziare.com/articole/rata+inflatie
16. http://economie.hotnews.ro/cauta/evolutie%20rata%20inflatie/1
17. http://www.revistadestatistica.ro/Articole/2012/RRS09_2012_a5_ro.pdf
18. http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf

18