___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

CAPITOLUL I

ÎNTREPRINDEREA ŞI
MANAGEMENTUL INDUSTRIAL

1.1. Conţinut şi istoric

Managementul producţiei industriale reprezintă o disciplină

ştiinţifică tehnico-economică care investighează, identifică şi aplică
cele mai raţionale decizii prin care se planificã, organizează, conduc şi
controlează sectoarele din organizaţiile care realizează bunuri sau
servicii.
Managementul producţiei industriale, regăsit în literatura anglo-
saxonă [11] sub titulatura de PRODUCTION AND OPERATIONS
MANAGEMENT (POM), îşi focalizează acţiunile îndeosebi în
direcţia optimizării operaţiilor (activităţilor) de transformare a
elementelor de intrare (materii prime, forţa de muncă, energia,
informaţiile) în elemente de ieşire, (bunuri sau servicii), acordând
importanţă tuturor sectoarelor organizaţiei care pot influenţa
rezultatele secţiilor productive: cercetarea-dezvoltarea, aprovizionarea,
întreţinerea utilajelor, resursele umane etc. Managementul producţiei
industriale se identificã, în cele mai multe cazuri, cu latura ştiinţificã a
managementului pentru că beneficiază de un suport ştiinţific
remarcabil utilizat pentru fundamentarea actului decizional: teoria
generală a sistemelor, cibernetica, cercetarea operaţională, legi şi
principii proprii, norme şi proceduri cu privire la proiectarea,
implementarea, organizarea şi exploatarea sistemelor industriale.
Cu toate că există o paletă foarte largă de abordări, manifestări,
atitudini şi practici manageriale datorate în special structurii specifice
organizaţiilor şi a obiectivelor deosebit de diverse şi particularizate,
teoria generală a organizării şi conducerii întreprinderilor industriale
este coerentă şi unitar definită, subordonată obiectivului urmărit de
către orice manager: de a obţine EXCELENŢA în condiţiile unor
acţiuni desfăşurate într-un spirit etic şi a asumării responsabilităţilor
sociale impuse de actul managerial. Conducerea reprezintă un proces,
o cale sistematică de a dori şi a obţine ceva, iar managerii se angajează

9
________________Elemente de Management Industrial _____________________

în activităţi înlănţuite într-o ordine bine precizată pentru a materializa

obiectivele propuse.
Sfera de preocupări a ştiinţei conducerii proceselor de muncă se
circumscrie sistemului de producţie, ansamblu unitar format în
principal din forţa de muncă, obiectele muncii şi mijloacele de muncă,
complectate cu o serie de cunoştinţe, informaţii şi metode de lucru a
căror interacţiune este dirijată spre atingerea unui obiectiv
predeterminat, fiind recunoscut că în domeniul managementului
industrial pe lângă suportul teoretic propriu se face apel la o serie de
cunoştinţe ştiinţifice cu caracter tehnic, tehnologic, economic,
psihologic, sociologic etc.
Pornind de la realitatea că rezultatul activităţii unui grup uman
este superior simplei însumări a eforturilor individuale ale
componenţilor săi numai dacă aceasta este organizat şi condus
corespunzător, rezultă că îndrumarea unitară, coordonarea acţiunilor
indivizilor, membrii componenţi ai grupului, conform unui plan
comun, dirijarea întregului proces productiv cu ajutorul unor metode
specifice reprezintă activităţi ale ştiinţei manageriale.
„În istoria omenirii s-a întâmplat de puţine ori ca un sistem să se
dezvolte atât de repede sau să aibă un impact atât de mare cum a avut
managementul. În mai puţin de o sută cinci zeci de ani, managementul
a transformat întregul edificiu social şi economic din ţările dezvoltate
ale lumii; el a dus la crearea unei economii globale şi a determinat
stabilirea de noi reguli” [5]
Însăşi istoricul managementului producţiei industriale se
identificã cu etapele formulării şi implementării cunoştinţelor ştiinţifice
menţionate, dintre care succint în tab. 1.1 sunt menţionate principalele
jaloane, autorii relevanţi şi contribuţiile esenţiale ale acestora.
Desigur, nu trebuie să uităm „rădăcinile ştiinţei” formate poate
în Egiptul faraonilor (4000 î.e.n.) pentru că piramidele reprezintă
materializarea unor proiecte realizate prin direcţionarea efortului a
peste 100.000 de oameni, extracţiile de petrol din Grecia antică şi
Arsenalul din Veneţia anilor 1500, adevărate industrii cu mii de
angajaţi şi sistemul meşteşugăresc al secolului XV extins pe toate
meridianele globului. La mijlocul secolului XVI apar negustorii
intermediari, precursori ai comercianţilor moderni, care pun la
dispoziţia meşteşugarilor materia primă şi unele dotări, preluând
produsele pentru vânzare, astfel creându-se premisele unei evidente

10
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

diviziuni, cu rezultate notabile în creşterea productivităţii muncii şi a

distribuţiei produselor.
Etape istorice în managementul industrial Tabel 1.1.
An Personalitatea Contribuţie
1776 Adam Smith Diviziunea muncii
1800 Eli Whitney Introduce standardizarea, controlul de calitate
şi interschimbabilitatea pieselor
1832 Charles Babbage Salarizarea diferenţiată a angajaţilor
1881 Frederik Taylor Metode de analizã a operaţiilor prin ingineria
metodelor
1905 A. Erlang A utilizat teoria firelor de aşteptare într-o
centralã telefonicã
1913 H. Ford Prima bandă de montaj
1914 F. Harris Determinã formula lotului optim
1917 H. Gantt Planificarea cu ajutorul diagramelor
1922 Fr. şi L. Gilbreth Metode de măsurare a activităţilor, stabilind
elementele mişcării
1924 Walter Shewhart Pune bazele controlului statistic al calităţii
1946 ENIAC Primul calculator electronic
1947 George Dantzig Introduce programarea liniarã în rezolvarea
problemelor manageriale
1948 N. Wienner Teoria ciberneticii
1948 H. B. Maynard Metoda de Măsurare a Timpului (MTM)
1957 DuPont Corp Foloseşte Metoda Drumului Critic (CPM)
1961 Jav Forrester Programarea dinamicã în analiza procesului
de producţie
1970 Sisteme de planificare a producţiei şi a
aprovizionării
1985 Metode de proiectare computerizată (CAD)
1988 Sisteme flexibile de fabricaţie (SFF)
1990 Metode de producţie integrată (CIN)

1.2 Abordări specializate asupra întreprinderilor

industriale

Întreprinderea industrială reprezintă o realitate complexă,

dinamică şi evolutivă a cărei formă şi conţinut reprezintă rezultatul
combinării unei multitudini de elemente, funcţiuni şi manifestări
caracteristice, putând fi înţeleasă şi justificată doar prin prisma unor
11
________________Elemente de Management Industrial _____________________

analize şi diagnostice complexe, specializate şi deseori complementare,

abordând fenomenul din mai multe puncte de vedere: economic,
social, politic, sistemic, teoretic, practic. Pentru a înţelege noţiunea de
întreprindere industrială, vom desluşi multiplele faţete ale organizaţiei
productive prin câteva abordări specializate, fiecare dintre ele
evidenţiind aspecte majore, fără de care activităţile manageriale ar fi
lipsite de relevanţă şi justificare.

1.2.1 Abordarea funcţională

Pentru ca întreprinderea să-şi îndeplinească misiunea, scopul şi

obiectivele propuse, integrând munca individuală şi de grup a
angajaţilor, activităţile specifice sunt compartimentate în funcţiuni cu
scopul de a le asigura specializarea, profesionalismul şi eficienţa
necesară. Utilizarea noţiunii de funcţiune a întreprinderii aparţine
francezului H. Fayol, unul din părinţii managementului ştiinţific, care
la începutul secolului XX prin lucrarea “Managementul administrativ”
propune ca activităţile întreprinderii să fie grupate pe funcţiuni
structurate şi executate în departamente a căror obiective specializate
sunt derivate din obiectivul general al întreprinderii. În teoria şi
practica managerială sunt identificate cinci funcţiuni ale întreprinderilor
industriale: productivă, cercetare–dezvoltare, comercială, financiar–
contabilă şi de personal care se regăsesc în organigrama oricărei
întreprinderi mare sau mică, privată sau de stat, societate pe acţiuni
sau cu răspundere limitată. Funcţiunile nominalizate au roluri şi
obiective clar definite, fiecare prezintă importanţă şi îşi aduc contribuţia
la realizarea scopului general al întreprinderii, dar în anumite perioade
de timp îşi măresc sau îşi micşorează volumul activităţilor. De
exemplu: pentru produsele sezoniere funcţiunea productivă are
fluctuaţii sau chiar stagnări; funcţiunea de cercetare–dezvoltare, care
are un conţinut aparte pentru întreprinderile mici este influenţată de
durata de viaţă a produselor executate, de resursele financiare puse la
dispoziţie şi mai ales de modificarea doleanţelor clienţilor.
Funcţiunea productivă cumulează toate activităţile şi acţiunile
prin care se transformă materia primă în produse finite, se repară
utilajele, se execută sculele şi dispozitivele necesare diferitelor
operaţii, se organizează fluxurile de fabricaţie, având ca obiectiv
execuţia la termenele planificate şi în condiţii de eficienţă a bunurilor
12
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

şi serviciilor contractate. Funcţiunea productivă se materializează

eficient prin respectarea anumitor legi, principii şi metode specifice
managementului ştiinţific, importanţa primordială a funcţiunii
productive rezultând ca o consecinţă a faptului că în acest departament
se realizează valoarea adăugată; de asemenea nu trebuie neglijat nici
faptul că cele mai relevante şi consistente cheltuieli ale întreprinderii
sunt efectuate tot în cadrul secţiilor productive.
Funcţiunea de cercetare – dezvoltare asigură existenţa în viitor a
întreprinderii prin asimilarea de produse noi, modernizări de tehnologii,
achiziţii de utilaje, eficientizarea tehnicilor de organizare etc.
Rezultatele activităţilor de cercetare – dezvoltare nu se evidenţiază
imediat, consecinţele acestor demersuri se conturează după perioade
de timp apreciabile, sunt spectaculoase, asigură dezvoltarea şi
viabilitatea întreprinderii într-un mediu tehnic şi tehnologic mereu
schimbător, caracterizat printr-o remarcabilă dinamică pozitivă.
Funcţiunea comercială reprezintă cumulul de activităţi şi servicii
care intermediază contactele, menţinând legătura întreprinderii cu
mediul înconjurător, cu furnizorii de materii prime şi cu beneficiarii
produselor sau a serviciilor realizate. Funcţiunea comercială este vitală
pentru întreprinderea care realizează produse pentru vânzare nu pentru
consum propriu, primordială şi datorită faptului că mediul înconjurător
reprezentat în primul rând de furnizori, clienţi, concurenţă este în
continuă schimbare, iar organizaţia este obligată să se adapteze rapid
modificărilor respective. Funcţiunea comercială cuprinde activităţi
foarte bine structurate: aprovizionare, transport, desfacere şi are un rol
major, împreună cu alte funcţiuni, la dezvoltarea unor noi discipline
tehnico – economice aplicative ca de exemplu marketingul.
Funcţiunea financiar – contabilă reflectă sintetic, în unităţi
monetare, modul în care sunt gestionate activităţile întreprinderii
(producţie, aprovizionare, stocare, desfacere etc.) evidenţiind sintetic
şi analitic întreaga activitate economică a întreprinderii. Activităţile
financiare sunt canalizate spre asigurarea unui circuit marfă – bani –
marfă cât mai eficient, evidenţiind evoluţia relaţiilor cu exteriorul, în
timp ce activităţile contabile reflectă schimbările permanente ale
valorii mijloacelor fixe şi circulante ale organizaţiei, denumite global
patrimoniul întreprinderii.
Funcţiunea de personal reprezintă un cumul de acţiuni prin care
este studiat şi dezvoltat potenţialul şi calităţile factorului uman din
întreprindere, prin activităţi de selectare, pregătire, instruire şi

13
________________Elemente de Management Industrial _____________________

specializare a personalului muncitor, precum şi studii asupra

motivaţiei şi a climatului de muncă.
Reglând interesele specializate ale funcţiunilor întreprinderii,
managementul industrial este confruntat frecvent cu obiective
contradictorii, cu interpretări şi constrângeri rezultate din scopurile
caracteristice departamentelor:
- Comercianţii doresc ca duratele de execuţie ale produselor să
fie cât mai reduse, mărind competitivitatea firmei pe piaţa de
desfacere.
- Producătorii au nevoie de timp suplimentar pentru a realiza
produse de calitate, relaţia timp-calitate reprezentând o
funcţie obiectiv complexă deosebit de importantă.
- Serviciul comercial doreşte produse de calitate cât mai bună,
pentru că acestea se vor vinde mai uşor, fără cheltuieli
suplimentare.
- Serviciul de fabricaţie este conştient că un produs de calitate
este mai greu de obţinut şi necesită costuri suplimentare.
- Serviciul comercial doreşte produse cu costuri cât mai reduse
pentru a avea avantaje concurenţiale nete.
- Serviciul de fabricaţie se confruntă cu eforturi şi sarcini
suplimentare pentru orice constrângere calitativă impusă de
client sau proiectant.
Direct şi pragmatic, Peter Drucker [5] recunoaşte doar două
funcţiuni ale întreprinderii: inovaţia şi marketingul, inovaţia având
rolul de a iniţia şi implementa noutăţi la nivel de produse, servicii şi
tehnologii, iar marketingul având sarcina de a produce şi comercializa
bunurile sau serviciile oferite, vizând direct rentabilitatea şi
eficacitatea întreprinderii. Marketingul, inclusiv în concepţia lui P.
Drucker, cuprinde complexul de activităţi, metode de lucru şi tehnici
de investigare care coordonează toate funcţiunile întreprinderii,
canalizând toate acţiunile derulate spre executarea de bunuri cu
desfacere asigurată, racordându-le realist şi anticipat la cererea pieţei.
Oricum, pentru derularea corespunzătoare a unei afaceri în orice
tip de organizaţie productivă, conform teoriei şi practicii manageriale,
trebuie permanent menţinute active minim trei funcţiuni: productivă,
marketingul şi financiar – contabilă.
Este cert că numai în întreprinderile industriale se produc bunuri
pentru comercializare în scopul obţinerii unui profit, însă o analiză
atentă poate evidenţia că în aproape toate organizaţiile se realizează un
14
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

anumit tip de „producţie” în funcţie de scopul pentru care operează.

Exemplu: companiile auto, navale sau aeriene efectuează cărăuşia de
marfã, băncile acordă împrumuturi, biserica prestează servicii către
populaţie, universitatea educă. În aceste condiţii se poate concluziona
că orice organizaţie are un „sector productiv”, iar principiile şi
metodele de lucru specifice managementului industrial pot fi
transferate şi aplicate în scopul organizării activităţilor organizaţiei
respective. Un tabel sugestiv (tabel 1.2) ne evidenţiază cele menţionate:
1º. producţia universităţii are două obiective primordiale:
- educă şi formează specialişti;
- cercetează pentru adevăr.
2º. marketingul universităţii fiind materializat şi prin anunţurile
sau publicitatea făcută;
3º. funcţia financiar-contabilă se materializează prin gestionarea
unui buget de venituri şi cheltuieli specific organizaţiilor
nonprofit.

Organizaţiile şi funcţiunile specifice Tabel 1.2.

MARKETING PRODUCŢIE FINANCIAR-
CONTABIL
Biserica Caută enorinşi. Servicii specifice Evidenţă contabilă
Iniţiază prozeniţii Slujbe Donaţii
Înmormântări
Botezuri
Întreprinderea Reclamă produse Aprovizionare Creditare dealeri,
de producţie Sponsorizare Produse noi Evidenţă plăţi –
de automobile curse Execuţie maşini încasări
Service maşini Evidenţă investiţii
Plăţi taxe,impozite
Bufet expres Reclame produse Fast food Evidenţă vânzări
Promoţii Serveşte clientela Evidenţă casă
Relaţii cu furnizori Cheltuieli
Taxe, impozite
Universitate Editează pliante Cercetează pentru Salarizare
Anunţuri adevăr Burse
Publicitate Educă şi formează Buget de venituri
Întâlniri cu elevii specialişti şi cheltuieli

15
 ________________Elemente de Management Industrial _____________________

1.2.2 Abordarea economică

Întreprinderea industrială combină factorii de producţie
(capitalul, forţa de muncă, materia primă, utilajele etc.) pentru a
produce bunuri sau servicii care sunt destinate vânzării. Întreprinderea
industrială realizează valoare adăugată; aceasta reprezintă diferenţa
dintre valoarea produsului realizat de întreprindere şi valoarea
componentelor la intrarea în întreprindere, materializate prin
achiziţiile de bunuri şi servicii pe care le prestează alte firme pentru
produsul respectiv, denumite consumuri intermediare.

Valoarea Valoarea Consumuri

= –
adăugată produsului finit intermediare

Pentru a coordona corespunzător fluxul financiar merită să fie

menţionate principalele categorii în care se repartizează veniturile şi
cheltuielile specifice unui ciclu economic:

Producţia Clienţi
Consumatori externi Furnizori
= Valoare adăugată brută
Salarii personal Salariaţi
Contribuţii sociale Organisme sociale
Impozite şi taxe Stat, colectivităţi locale

= Excedent Brut din Exploatare

Dobânzi vărsate Creditori

= Rezultat net (Profit net)

Dividende Acţionari
Rezultat nedistribuit Întreprinderea

=0
=0
După cum se observă câştigurile realizate de întreprindere sunt
repartizate între:
- salariaţi: salarii, participări la rezultate, alte avantaje
- administraţie: stat, comunitate, organisme sociale
- susţinătorii cu capital: acţionari, societăţi de împrumut
- întreprindere: pentru autofinanţarea viitoarelor investiţii.
16
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

Combinarea eficientă a factorilor de producţie permite creşterea

productivităţii muncii care conduce la un surplus de valoare adăugată
ce poate fi utilizată pentru:
- reducerea preţului de vânzare;
- rambursarea datoriilor;
- creşterea salarizării angajaţilor;
- creşterea volumului dividendelor primite de acţionari;
- creşterea volumului fondului de autofinanţare.

1.2.3 Abordare socială

Întreprinderea industrială, asemeni oricărei organizaţii este o
entitate socială, un grup uman, cu o structură specifică prin care se
divizează sarcinile şi responsabilităţile membrilor organizaţiei,
stabilind individual sau pe compartimente funcţionale obiective,
activităţi, ierarhii, competenţe şi norme de conduită.
În cadrul întreprinderilor îşi desfăşoară activitatea bărbaţi şi
femei, tineri şi vârstnici, în posturi de executanţi sau manageri pe
perioada unei durate de timp comparabile cu cea a vieţii familiale. Se
formează legături ierarhice, formale sau informale, există
antagonisme, apar crizele, stări conflictuale generate de interpretarea
diferită a unor termene sau comportamente iar nivelul şi caracterul
relaţiilor individuale şi colective este determinat de componente şi
manifestări specifice fiecărei întreprinderi. În aceste condiţii prin
responsabilitatea socială a managementului este definită politica în
domeniul protecţiei muncii, nivelului de salarii, condiţiilor de igienă şi
securitate, relaţiile personale şi condiţiile de viaţă a salariaţilor.
Conducătorii împreună cu sindicatele sunt obligaţi să elaboreze un
tablou de bord în care sunt stabiliţi principalii indicatori sociali,
cantitativi şi calitativi, ce vor fi periodic monitorizaţi iar după analiza
cauzelor abaterilor constatate vor fi luate măsurile ce se impun pentru
restabilirea climatului de muncă propice performanţelor propuse.

1.2.4 Abordarea decizională

Principala preocupare a unui conducător o constituie rezolvarea
problemelor manageriale, unele unice şi neprevăzute altele
prognozate, de rutină.
Sintetic, o problemă managerială există dacă:
- se doreşte un anumit lucru stabilit printr-un obiectiv;

17
________________Elemente de Management Industrial _____________________

- există mai multe politici de implementare a obiectivului

propus, fiecare politică conducând la o anumită eficienţă;
- condiţiile iniţiale nu sunt respectate, datorită
comportamentului neprevăzut al unor factori de influenţă.
Decizia reprezintă etapa finală a unui proces, când pe baza
rezultatelor obţinute din analiza şi evaluarea alternativelor posibile se
alege soluţia care se implementează pentru rezolvarea cât mai optimă
a problemei manageriale
În figura 1.1 sunt reprezentate trei nivele decizionale [10] care
demonstrează că activităţile funcţiei de planificare managerială nu
încetează niciodată, ele fiind integrate într-un proces continuu, ciclic
în dorinţa expresă de a realiza optimizarea rezultatelor, eficienţa şi
eficacitatea managerială propusă.

DECIZIE
STRATEGICĂ
Măsuri corective

DECIZIE TACTICĂ

Decizii
DECIZIE
OPERAŢIONALĂ
2
1 4
EXECUŢIE
CONTROL

6
ESTIMĂRI

REPROGRAMĂRI

Figura 1.1 – Ciclul decizional aplicat programării producţiei [10]

În sens mai restrâns, strategia cuvânt grecesc cu genealogii

militare, reprezintă ştiinţa şi arta care identifică procedeele de conducere
a stărilor conflictuale, facilitând angajarea în lupta cu adversarul în
condiţiile cele mai favorabile. Strategia în industrie presupune
acceptarea existenţei concurenţei, unul din factorii care creează starea
18
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

conflictuală precum şi modelarea optimă, pe termen lung, a unor

activităţi specifice: diversificarea producţiei, dimensionarea capacităţilor
de fabricaţie, alegerea echipamentelor, modernizarea proceselor
tehnologice, evaluarea normelor şi nivelelor de calitate, perfecţionarea
şi specializarea personalului muncitor etc. Decizia strategică
generează opţiuni şi acţiuni pe termen lung, afectează întregul sistem
sau o bună parte din acesta, fiind iniţiată, implantată şi exploatată în
condiţii de incertitudine în ceea e priveşte comportamentul mediului
intern şi extern. În întreprinderile industriale, la elaborarea fiecărei
strategii sunt incluse elemente din domeniul tehnologiei, economiei şi
socialului, particularităţile problemei strategice abordate determinând
cota de participare a departamentelor specializate.
„Unde strategia este stabilită tacticile trebuie să urmeze”, tacticile
reprezentând metodele, procedeele, manevrele efectuate pentru a
realiza obiectivul final, în esenţă modalităţi de a înfăptui strategia.
Tactica se referă la situaţii şi proceduri mult mai concrete ca strategia,
instrumentele folosite ca mijloc de transformare a planului general
într-un mod concret de acţiune fiind bazate pe cei trei factori
primordiali ai sistemului productiv: forţa de muncă, materiile prime şi
mijloacele de producţie. Datorită faptului că programarea tactică se
aplică unor acţiuni cu durată limitată, managerii se orientează în special
spre decizii tactice, implantând în viitorul imediat experienţa acumulată.
O serie de variante tactice se desprind dintr-o singură strategie,
deoarece creşte numărul şi consistenţa informaţiilor, variabilele aleatoare
din etapa strategică sunt eliminate sau reduse la minim, rezultând la
acest nivel decizional o analiză mult mai concretă, mai reală şi mai
amănunţită. Aprecierea globală a deciziei strategice poate fi realizată
doar după ce au fost nominalizate şi variantele tactice, ca în figura 1.2,
unde cele 3 strategii cu utilităţi bine precizate, posibil de materializat
prin 4 variante tactice, conduc la 12 rezultate finale diferite ca valoare.
STRATEGII TACTICI
(utilitate) (utilitate)
a
A b
c STRATEGIA A TACTICI a,c,g,i
d STRATEGIA B TACTICI b,d,f,j
e STRATEGIA C TACTICI e,h,k,l
B f STRATEGII 3
g TACTICI 4
h
i
19
C j
k
l
________________Elemente de Management Industrial _____________________

Figura 1.2 – Evaluarea strategiei în ipoteza alegerii tacticii [10]

Până în jurul anilor 1970 în general erau abordate, studiate şi
rezolvate mai ales problemele tactice, eficienţa era ridicată la rangul
de obiectiv prioritar, eficacitatea managerială fiind neglijată. Dacă
acceptăm că întreprinderea este un sistem deschis căruia trebuie să-i
asigurăm continuitate în timp, procesul decizional trebuie să ia în
considerare atât etapa strategică cât şi cea tactică, aceasta fiind singura
cale de a obţine excelenţa în management [5], cheia succesului într-o
întreprindere industrială. „Problema pertinentă nu este a face bine, ci
de a descoperi ce este bine, cum se face bine şi de a concentra
resursele şi eforturile în această direcţie” [8]
În etapa de ordonanţare, decizia specifică celei de-a treia faze a
programării producţiei, este direcţionată spre asigurarea desfăşurării
ritmice şi continue a fabricaţiei, prin eşalonarea zilnică a sarcinilor de
lucru în raport cu mărimea diferiţilor parametrii ai producţiei, în
concordanţă cu capacitatea de transformare a sistemului.
Monitorizarea şi controlul rezultatelor obţinute demonstrează
eficienţa deciziilor adoptate şi implementate, cât de eficace sunt în
atingerea obiectivelor majore ale sistemului productiv. Controlul este
important şi datorită caracterului continuu, neîntrerupt, al procesului
decizional, datele obţinute într-un ciclu de exploatare reprezintă
informaţii utile pentru un nou ciclu, mai ales în cazul problemelor
dificile rezolvate doar în etape succesive cu alternative secvenţiale.

1.2.5 Abordarea teoretică

În timp, teoria şi practica managerială a cunoscut schimbări în
concordanţă cu condiţiile istorice determinate de trei categorii de forţe
majore: sociale, politice şi economice, gândirea managerială fiind
influenţată permanent noile descoperiri sau de curente: din economie,
sociologie, psihologie, matematică, tehnologie etc.
Lucrările de specialitate [4] consideră că etapele definitorii în
evoluţia managementului industrial, ilustrate sintetic în tab. 1.3 le
reprezintă: şcoala conducerii ştiinţifice, şcoala comportamentului
uman, şcoala sistemului social şi şcoala sistemului socio-economic.

20
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

Şcoala clasică sau şcoala conducerii ştiinţifice dezvoltată de

Taylor şi Fayol porneşte de la premisa că întreprinderea trebuie să fie
organizată raţional pentru a obţine o cât mai mare eficienţă. În
concepţia lui Taylor întreprinderea era înainte de toate un sistem
productiv care trebuia să fie condus după principiul „cea mai bună
cale”, iar Fayol considera că muncitorii trebuie angrenaţi în muncă
conform principiului „bâta şi morcovul”

I. ÎNTREPRINDEREA: SISTEM PRODUCTIV. Sistem eficient

CLASICII: TAYLOR, FAYOL, FORD, URWICK, GILBRETH, GANTT
Curentul: Organizarea ştiinţifică a muncii
- Studiul timpului şi a mişcărilor
- Găsirea “celei mai bune soluţii”
- Raţionalizarea muncii
II. ÎNTREPRINDEREA: SISTEM UMAN. Dimensiunea umană a
întreprinderii
UMANIŞTII: MAYO, MASLOW, MC GREGOR, LIKERT, LEWIN,
HERZBERG
Curentul: Şcoala relaţiilor umane; comportamentul omului
- Analiza surselor de motivare
- Condiţii de muncă
- Nevoile umane
- Grupul de muncă
III. ÎNTREPRINDEREA: SISTEM SOCIAL. Integrarea şi participarea
SOCIOLOGII: BARNARD, FOLLET, SIMON, CROZIER
Curentul: Cercetări asupra participării şi integrării
- Responsabilitatea
- Partajarea puterii
- Aspirarea la participare
- Integrarea individului în organizaţie
- Analiza metodelor de decizie
IV. ÎNTREPRINDEREA: SISTEM SOCIO – ECONOMIC. O nouă
logică socio – economică
MODERNIŞTII: SIMON, DRUCKER, ANSOFF, ACKOFF, OUCHI,
PETERS ŞI WATERMAN
Curentul: Mediul instabil şi criza socio – economică
- Evoluţia structurilor
- Demersul strategic
- Analiza informaţiilor
- Comunicarea
21
________________Elemente de Management Industrial _____________________

- Excelenţa în afaceri
- Dezvoltarea etapizată a proiectelor

Tabel 1.3 – Şcolile şi curentele în managementul industrial [4]

Şcoala relaţiilor umane a lui Mayo şi Maslow evidenţiază
atitudinea oamenilor faţă de muncă, psihologia muncitorilor,
comportamentul grupului, scoţând întreprinderea din concepţia
tayloristă rigidă care neglija latura umană a organizaţiei, motivaţiile şi
aspiraţiile salariaţilor.
Şcoala sistemului social reprezentată de Simon, Herzberg,
Crozier studiază problemele de integrare, participare, delegarea de
autoritate şi elaborează principiile fundamentale în teoria deciziei.
Teoriile moderne dezvoltate de Ansoff, Ackoff, Drucker,
Watermann caută soluţii pentru problemele întreprinderilor
confruntate cu un context socio – economic de criză şi cu un mediu
instabil, puţin previzibil. În quasitotalitatea abordărilor moderne în
teoria managerială ideea esenţială o reprezintă identificarea celor mai
eficiente metode prin care se poate realiza mobilizarea şi motivarea
angajaţilor, principala bogăţie a organizaţiei, iar întreprinderea trebuie
considerată un sistem deschis dependent de mediul socio-cultural.

1.2.6 Abordarea sistemică

1.2.6.1. Întreprinderea ca sistem cibernetico - industrial
Abordate ştiinţific începând cu deceniul al V-lea al secolului XX,
cibernetica şi teoria generală a sistemelor şi-au găsit repede aplicaţii
în biologie, sociologie, tehnică şi economie. Definită de către N.
Wiener ca „ştiinţă a comenzii şi a comunicaţiei la fiinţe şi maşini” arta
conducerii, cibernetica, prospectează domeniile coordonării, reglării şi
controlului dintr-o viziune cu totul nouă. Cibernetica este o teorie a
maşinilor, dar ea nu răspunde întrebării „ce este acest obiect” ci „ce
face acest obiect” fiind o disciplină funcţională şi de comportament,
tratând maşina prin ceea ce este cuprinzător şi general, referindu-se la
o mulţime ca atare şi nu la un element individual. Complectând
cibernetica, teoria generală a sistemelor reprezintă disciplina ştiinţifică
care explicitează metodologia de investigare a sistemelor, definind
legi, principii şi proprietăţi caracteristice tuturor sistemelor indiferent
de structura şi natura elementelor componente. O bună perioadă de
timp explorarea sistemelor se reducea la analiza individuală a
elementelor componente conform principiului „fiecare factor să fie
22
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

supus variaţiei pe rând”, însă cibernetica şi teoria generală a sistemelor

oferă proceduri pentru investigarea globală a oricărui sistem în care
interconexiunile sunt importante şi nu pot fi ignorate. Introducerea
acestor teorii în analiza şi conducerea activităţilor economice şi
industriale permite extinderea în domeniu a legislaţiei cibernetice
considerând unităţile productive sisteme deschise a căror evoluţie
depinde întotdeauna de un efort de conducere de natură umană, bazat
pe principiul conexiunii inverse.
Asociaţia Internaţională de Cibernetică relevă faptul că sistemul
este „o structură dată cu capacitate funcţională, ale cărei elemente sunt
legate între ele” iar S. Elmaghraby [10] defineşte sistemul industrial ca
fiind „o reuniune de elemente care se intercondiţionează între ele şi
care funcţionează în scopul realizării unui obiectiv comun”.
Producţia în sens larg reprezintă un proces, o procedură prin care
anumite elemente de intrare specifice materia primă, energia, forţa de
muncă sunt transformate în elemente de ieşire, bunuri sau servicii.
Prin sistem cibernetico-industrial se înţelege orice tip de unitate
productivă sau diviziuni a acesteia, constituită în principal din
materiale, maşini şi oameni aflate în interacţiune pe baza unei metode
de lucru şi care în vederea atingerii obiectivului propus se
autoreglează prin intermediul unui factor conştient de natură umană.
Orice sistem (S) poate fi modelat matematic pornind de la premisa:

S = {X, Y/A}

unde: X - reprezintă mulţimea elementelor de intrare

Y - reprezintă mulţimea elementelor de ieşire
A - reprezintă structura de transformare a sistemului,
suportul material al sistemului care asigură
modificarea elementelor, caracterizată prin
capacitatea sa de transformare.
Sistemul cibernetico - industrial se poate reprezenta simplificat
(figura 1.3) evidenţiind elementele sale definitorii:

X Y
E
∆X Yo
±∆Y
R C
Circuit de control

Circuit efector Circuit 23

de control Circuit de comandă
________________Elemente de Management Industrial _____________________

Figura 1.3 – Modelul sistemului cibernetico – industrial [2]

Sistemul transformă elementele de intrare X, în elemente de
ieşire Y cu ajutorul unei structuri E caracterizată printr-o capacitate de
transformare, tinzând să atingă anumite obiective prestabilite Y0.
Activităţile de reglare şi control atât asupra intrărilor cât şi
asupra procesului de producţie, prin care se asigură realizarea
obiectivelor propuse, aparţin funcţiei de control a managementului
industrial care poate fi împărţită în două componente:
1. luarea deciziei cu privire la măsurile corective, realizată
pe baza informaţiei primite de la monitor;
2. îndeplinirea măsurilor ce au fost hotărâte.
Bucla de reglare şi control verifică mărimile elementelor de
ieşire Y şi le compară cu obiectivele Y0; dacă nu există diferenţe
înseamnă că sistemul funcţionează corect, însă în condiţiile în care
comparatorul C sesizează abateri între obiective şi mărimile de ieşire
(± Y) este necesară intervenţia regulatorului R, care prin mărimi de
reglare, modifică elementele de intrare X sau structura de transformare
E, acţiune care va avea ca efect eliminarea perturbărilor.
Cel mai frecvent control este exercitat asupra elementelor intrări,
chiar zilnic pentru a preîntâmpina micile fluctuaţii ale cererii şi a face
faţă deficienţelor din sistem: absenţe nemotivate, gol de aprovizionare,
deconectare de la utilităţi etc., controlul fiind necesar pentru a menţine
un echilibru stabil între mărimea intrărilor în sistem şi volumul scontat
al ieşirilor.
În condiţiile în care se constată că structura de transformare a
efectorului este dereglată sau insuficientă, aceasta poate fi corijată de
către sistemul de comandă – control pe principiul feed – back-ului.
Controlul procesului are o frecvenţă mai redusă, dar un conţinut mai
complex în comparaţie cu controlul elementelor de intrare; în asemenea
cazuri sunt necesare acţiuni care impun în mod inevitabil, reconsiderarea
desfăşurării procesului de producţie şi adoptarea unor măsuri, care să
conducă la remedierea deficienţelor şi reechilibrarea sistemului.

24
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

1.2.6.2 Scurtă caracterizare a elementelor sistemului

cibernetico-industrial
Sistemul industrial are o structură complexă, iar elementele
principale care îl compun sunt materialele, echipamentele, utilajele,
personalul muncitor şi informaţiile.
Din categoria elementelor de intrare denumite şi resurse ca
importanţă se detaşează: forţa de muncă, materia primă şi energia, ele
fiind regăsite în valoarea produsului final sub denumirea de costuri
variabile.
Forţa de muncă reprezintă elementul de bază al sistemului
productiv regăsit în toate fazele procesului de producţie fiind
caracterizat prin:
- fiecare angajat este o individ cu interese şi aspiraţii
proprii, uneori cu reacţii imprevizibile;
- reprezintă principala sursă de probleme şi dereglări
ale procesului productiv; este elementul activ care poate
corecta şi compensa dereglările;
- motivaţi şi stimulaţi angajaţii au iniţiative cu efecte
pozitive asupra calităţii produselor şi productivităţii muncii;
- angajaţii sunt instruibili sau chiar autoinstruibili;
- sunt elementele cu care se poate comunica cel mai
uşor;
- există diferenţe între ceea ce dau, ceea ce ar trebui să
dea şi ceea ce sunt capabili să dea (afirmaţie deosebit de
importantă cu implicaţii directe în relaţia şef-subordonat).
Materiile prime, semifabricatele, sunt elementele asupra cărora
se acţionează de către oameni direct sau prin intermediul maşinilor
pentru a fi transformate în produse finite, fiind caracterizate prin:
- sunt elemente inerte;
- necesită evidenţă şi control permanent în ceea ce
priveşte termenele de achiziţionare, cantităţile necesare,
caracteristicile fizico-chimice, evoluţia preţurilor etc.;
- necesită efort însemnat pentru deplasarea,
manipularea şi poziţionarea lor;
- sunt degradabile în timp şi influenţate de factorii de
mediu.
Logistica industrială, diviziune a managementului modern, are
sarcina de a asigura ca materialul adecvat, să fie disponibil la timpul

25
________________Elemente de Management Industrial _____________________

optim şi la locul potrivit, prin combinarea factorilor de producţie şi de

distribuţie, cu efecte notabile în minimizarea costurilor.
Justificarea proiectării, implementării şi exploatării unui sistem
productiv îl constituie produsul finit realizat de întreprinderea
industrială pentru a fi comercializat.
Datorită caracterului dinamic al pieţei, permanent apar
posibilităţi de comercializare pentru noi produse şi servicii, impulsul
exogen provenind de la clienţii care impun reconsiderarea procesului
de fabricaţie dintr-o sumă de activităţi orientate pe produs într-un
proces cu activităţi orientate spre piaţă, realizând o transformare de
fond a concepţiei despre producţie. Un produs care iniţial nu este
apreciat de clienţi, poate la un moment dat să devină interesant şi
solicitat, sau invers un produs bine comercializat să-şi piardă
atractivitatea, modificare justificată de schimbarea nevoilor
consumatorilor şi a existenţei sistemului concurenţial în economia de
piaţă. În acest context, studiul pieţei, cercetarea tehnică şi
angajamentul financiar pentru a inova şi comercializa noi produse şi
servicii interacţionează permanent cu funcţia de conducere a
producţiei. „Este sarcina conducerii producţiei să elaboreze şi să pună
în funcţiune sistemul care să realizeze produsul dorit.” [4]
Elementele definitorii ale sistemului de transformare le
reprezintă instalaţiile industriale, echipamentele, utilajele, maşinile,
sculele, într-un cuvânt mijloacele de muncă utilizate în diferite
scopuri: producţie, transport, depozitare, control sau de colectare,
prelucrare şi transmitere a informaţiilor. Echipamentele au
caracteristici specifice, în general opuse celor definitorii pentru forţa
de muncă:
- sunt pasive, nu pot compensa sau preveni dereglările;
- comunicarea este dificilă necesitând însuşirea unui
limbaj de lucru specific echipamentului;
- sunt, în general, sigure în privinţa reacţiilor;
- diferenţa dintre ce dau şi ce pot da poate fi controlată.
Echipamentele condiţionează eficienţa activităţii productive, dar
ceea ce se obţine cu ajutorul lor depinde într-o măsură hotărâtoare de
factorul uman, utilajele rămânând doar instrumente utilizate pentru
atingerea obiectivelor propuse. Mijloacele de muncă sunt evidenţiate
în categoria cheltuielilor fixe, invariabile faţă de volumul producţiei
realizat, se depreciează în timp, iar întreţinerea şi modernizarea lor

26
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

(repararea, îmbunătăţirea performanţelor, automatizarea) se realizează

cu eforturi financiare considerabile.
Dacă elementele prezentate sunt concrete, palpabile, informaţiile
au un caracter abstract, extrem de dificil de determinat şi stăpânit:
- sunt foarte numeroase şi foarte diferite ca formă,
realism, actualitate;
- pot defini ce există sau se întâmplă în sistemul
productiv;
- fac posibilă conducerea celorlalte categorii de
elemente care alcătuiesc sistemul global al întreprinderii;
- utilizarea eficientă a informaţiilor necesită metode,
tehnici şi echipamente specifice;
- prin intermediul informaţiilor se realizează
majoritatea legăturilor dintre compartimentele funcţionale ale
sistemului;
- informaţiile reprezintă datele primare pe baza cărora
sunt adoptate deciziile.
Sintetizând cele prezentate, se poate concluziona că elementele
de intrare sunt evidenţiate contabil prin cheltuielile variabile,
dependente de numărul produselor realizate şi elementele din sistemul
de transformare prin cheltuielile fixe, independente de numărul
produselor realizate, iar ieşirile sistemului prin veniturile obţinute,
putându-se determina câştigul, beneficiul întreprinderii, ca diferenţa
dintre venituri şi cheltuielile totale. Procesul de producţie este eficient
când produsul sau serviciul oferit are o valoare mai mare decât
valorile cumulate ale elementelor de intrare consumate pentru
realizarea sa la care se adaugă şi cotele specifice din valorile elementelor
structurii de transformare (în principal amortismentele); pentru a avea
câştig randamentul sistemului productiv trebuie să fie supraunitar:

sau

1.2.7 Abordarea socio–economică

Uneori managerii pentru a-şi simplifica analizele şi acţiunile
consideră întreprinderea industrială un sistem închis, neglijând mediul

27
________________Elemente de Management Industrial _____________________

extern care-i influenţează puternic performanţele: clienţii, competitorii,

furnizorii şi comunitatea în care este plasată întreprinderea.
Mediul extern este structurat pe două nivele (figura 1.4)
incluzând factorii şi elementele din afara graniţelor organizaţiei care
prin comportamentul lor afectează rezultatele finale ale întreprinderii.
Primul nivel, circumscris întreprinderii, printr-o influenţă
puternică şi directă condiţionează desfăşurarea operaţiilor de bază şi
performanţele obţinute, este definit ca mediul specific întreprinderii
fiind format din clienţi, furnizori, concurenţă şi piaţa forţei de muncă.
Clienţii, beneficiarii elementelor de ieşire, sunt persoanele sau
alte organizaţii din mediul extern care cumpără bunurile sau serviciile
întreprinderii; dacă numărul cumpărătorilor este în creştere, politica
organizaţiei este de a mări producţia pentru a satisface cererile, dacă
bunurile nu mai sunt solicitate, pentru a preveni pierderile şi declinul
conducerea întreprinderii trebuie să găsească noi produse cu succes pe
piaţă.
Furnizorii sunt fabricile de la care se achiziţionează materia
primă, semifabricatele sau reperele utilizate de întreprindere pentru a
realiza bunuri sau servicii. Pentru a produce oţel este nevoie de fier,
cocs, utilaje dar şi de resurse financiare. Această sumară enumerare
atrage atenţia asupra politicii şi diplomaţiei preferenţiale pe care
managerii trebuie să o adopte faţă de bănci, tot un fel de furnizori, care
pun la dispoziţie capitalul pentru achiziţionarea de echipamente sau
materii prime. Relaţiile amicale, de parteneriat cu furnizorii, postura
de client preferenţial asigură ritmicitatea livrărilor, calitatea materiilor
şi materialelor la preţurile cele mai reduse.

MEDIUL
INTERN

28
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

Figura 1.4 – Elementele din mediu care influenţează organizaţiile [5]

Piaţa forţei de muncă reprezintă o parte din populaţia mediului

care va lucra sau va colabora cu întreprinderea industrială. Fiecare
organizaţie, deci şi întreprinderile, au nevoie de personal educat,
pregătit, calificat. Datorită creşterii costurilor de deplasare şi
întreţinere se constată în România o reducere a mobilităţii forţei de
muncă, din această cauză susţinerea financiară a unor şcoli şi colegii
de calificare pentru viitorii angajaţi reprezintă o politică de asigurare a
rezervei de forţă de muncă pentru activităţile de moment şi de
perspectivă ale întreprinderii.
Cel de-al doilea nivel, mediul general, influenţează
întreprinderea în întreaga sa funcţionalitate, însă nu presupune
etalonări şi reconsiderări permanente, zilnice.
Mediul tehnologic cuprinde cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice
avansate pe care societatea le posedă şi le pune la dispoziţia industriei
ca o condiţie primară pentru asigurarea eficienţei organizaţia trebuie
să aplice aceste cuceriri ştiinţifice care vor influenţa obiectivele
iniţiale, funcţionarea şi structura întreprinderii.
Componenta socioculturală a mediului ţine cont de distribuţia şi
densitatea populaţiei, vârsta medie, nivelul educaţional, normele de
comportament, obiceiurile şi valorile existente în comunitatea sau
regiunea în care funcţionează întreprinderea.
Mediul economic este reprezentat de acei factori care asigură
„sănătatea economică” a ţării sau a regiunii în care întreprinderea
industrială funcţionează: puterea de cumpărare, sistemul de rate,
nivelul dobânzilor, rata şomajului, valoarea monedei naţionale,
legislaţia protecţionistă cu privire la investiţii. Scăderea puterii de
cumpărare, inflaţia, variaţiile brutale ale preţurilor afectează o serie de
întreprinderi dar şi furnizorii acestora, producând instabilităţi
economice şi sociale nefavorabile pentru întreaga comunitate.
Mediul legal-politic include reglementările guvernamentale şi
locale precum şi acţiunile politice pentru schimbarea legislaţiei care
pot avea o influenţă benefică asupra viitorului organizaţiei.
Parlamentul şi guvernul prin legile adoptate trebuie să stimuleze
iniţiativa întreprinzătorilor şi să protejeze libertatea consumatorului
prin asigurarea calităţii şi fiabilităţii produselor, să promoveze
activităţi de import-export fără restricţii etc. Acţiunile politice se

29
________________Elemente de Management Industrial _____________________

reflectă în mediul economic în special prin interesele de grup care

influenţează puternic iniţierea şi dezvoltarea afacerilor.
Modificarea priorităţilor naţionale şi schimbarea continuă a
nevoilor în ţările consumatoare ale bunurilor şi serviciilor realizate de
întreprinderea industrială reprezintă principalul efect al mediului
internaţional. Calitatea înaltă şi preţurile scăzute a automobilelor
japoneze şi sud - coreene generează o concurenţă accelerată pe piaţa
europeană şi americană, schimbările de orientare politică din ţările din
estul Europei şi a ţărilor din fosta Uniune Sovietică conduc la
deschiderea unor noi pieţe de desfacere, iar războiul din Golf a condus
la impunerea unor măsuri economice restrictive, multe întreprinderi
pierzând contracte valoroase sau contravaloarea bunurilor vândute în
ţările supuse unui embargou internaţional.
Lipsa de informaţii cu privire la factorii de mediu reduce
posibilitatea de a prevederea schimbările, oportunităţile şi
ameninţările care ar putea influenţa semnificativ viitorul întreprinderii
şi afacerile pe care le derulează. O preocupare permanentă a
managementului industrial modern constă în a alinia şi coordona
activitatea organizaţiei în funcţie de factorii de influenţă ai mediului
extern, prognozarea comportamentului mediului fiind realizată de
majoritatea întreprinderilor în departamente specializate, reducând
incertitudinile şi riscul apariţiei unor situaţii limită, dezavantajoase.

Bibliografie

1. Ashby, W., - Introducere în cibernetică, Editura

Tehnică, 1972.
2. Bârlea, S., - Iniţiere în cibernetica sistemelor
industriale, Editura Tehnică, 1975.
3. Blackburn, J., - Time Based Competition, Business One
Irwin, Burr Ridge, Illinois, 1991.
4. Courtois, A., - Gestion de production, Les Editions
d’Organisation 3-eme ed., Paris, 2001.
5. Daft, R., - Management, The Dryden Press, N.Y., 1988.
6. Hall, R., - Attaining Manufacturing Excellence, Dow-
Jones Irwin, Burr Ridge, Illinois, 1987.

30
___ _______Capitolul I Întreprinderea şi Managementul Industrial __________

7. Homoş, T., - Organizarea şi conducerea

întreprinderilor constructoare de maşini, curs IPB,
Bucureşti, 1988.
8. Marian, L., - Management general şi industrial, Curs
litografiat, Universitatea „Petru Maior” Tg. Mureş, 1994.
9. Osborn, J., - Self-Directed Work Teams, Richard D.
Irwin, Burr, Ridge, Illinois, 1990.
10. Starr, M., - Conducerea producţiei. Sisteme şi sinteze,
Editura Tehnică, 1970.
11. Stevenson, W., - Introduction to Management Science,
2nd Ed, Richard D. Irwin, Burr Ridge, Illinois, 1992.

31