Sunteți pe pagina 1din 5

Dramaturgis romaneasca

Dramaturgia romaneasca de dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a confruntat cu
doua realitati ale timpului ce au avut un rol essential in configurarea unui profil specific
literaturii noastre. Constrangerile de ordin politic si ideologic reprezinta, pe de o parte, un factor
esential in reorganizarea limbajului si a mesajului spectacolului teatral. Duritatea interventiei
politicului in sfera artrei teatrale era mult mai mare decat in cazul celorlalte arte, stiut fiind
faptul ca spectacolul are un impact direct si imediat asupra publicului ,care poate fi ,astfel
influentat in gandirea si atitudinea lui.De aceea, scriitorii si regizorii erau invitati si uneori
obligati sa promoveze prin arta lor principiile sistemului totalitarist instaurat:nasterea glorioasa a
noii lumi, victoria socialismului egalitarist asupra burgheziei capitaliste ,forta clasei muncitoare
,sensele egale oferite de partid oamenilor de toate categoriile sociale etc. Chiar daca unii din ei
au acceptat , din diverse motive ,dictatul ideologic ,au fost si multi altii care au cautat cele mai
subtile cai de a exprima adevarul, respectand totusi principiile estetice inerente oricarui act de
creatie.
In perioada postbelica interesul dramaturgilor se deplaseaza masiv spre teatrul de inspiratie
contemporana,spre realitatea imediata sau istoria recenta,aceasta fiind de altfel principala trasatura a
literaturii dramatice romanesti din ultimele trei decenii.Raspunzand comandamentelor epocii,teatrul
incearca sa reprezinte aspecte fundamentale ale vietii in conditiile unor adanci schimbari in structura
sociala si politica din societatea romaneasca,sa lumineze universul spiritual al umanitatii socialiste,sa
arate profundele mutatii de constiinta,rezultate din infruntarea noului cu vechiul,din consolidarea
ideologiei si eticii comuniste.
Un semn efortului de innoire facut de dramaturgii romani de dupa 1944 este sporirea tipologiei
umane,mai ales prin crearea acelui reprezentant al tendintelor progresiste,care,fie ca e muncitor,taran
sau intelectual,incearca sa devina,in intentia autorilor,tipul comunistului,eroul zilelor noastre.

Dramaturgi postbelici

 Horia Lovinescu (1917-1983)


 Teatrul lui e unul de idei, cu conflicte acute. Întâmplările se desfășoară cu intensitate și
dramatism. Horia Lovinescu e un constructor de teatru modern, psihologic deși utilizează
speciile și modalitațile consacrate ale genului.
 Teodor Mazilu (1930-1980)
 În ciuda cenzurii severe din acea perioadă el reușește să-și cîștige publicul luînd în
zeflemea absurdul caracteristic regimului despotic. Piesa Proștii sub clar de lună, pusă în
scenă de Lucian Pintilie în 1963 la Teatrul Bulandra este scoasă de pe afiș de autoritățile
vremii.
 Alexandru Mirodan

 Dumitru Radu Popescu
 Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale
dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de
vară.
 Iosif Naghiu
 Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Naghiu a scris peste 20 de
piese de teatru care au cunoscut montări scenice în țară și în străinătate si care au fost
distinse cu numeroase premii, a scris scenarii de film (Luchian) și de televiziune (Capul
de zimbru, după Vasile Voiculescu).
 Dumitru Solomon (1929-2002)
 Primele sale piese sunt puternic marcate de influența teatrului de idei a lui Camil Petrescu
sau a lui Henrik Ibsen. A scris de asemenea schițe și sketchuri umoristice pentru teatrul
de televiziune. După 1990 se deschide influențelor teatrului de avangardă, teatrul lui
devine mai experimentalist, mai apropiat de teatrul postmodern. Piesele sale sunt traduse
în principalele limbi de circulație europeană și se joacă în teatre din România și din
întreaga Europă.
 George Astaloș
 Este autorul teoriei pluridimensionalității teatrului (Teatrul Floral-Spațial). Hazardul
obiectiv face ca Armata Roșie să invadeze Cehoslovacia după afișarea Soldaților, iar
piesa primește permisiunea de a fi jucată.
 Marin Sorescu (1936-1997)
 Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-
parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și
Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul
istoric în A treia țeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul
Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica
soresciană. A fost un cautator de aur

Drama - specia cea mai raspandita a genului dramatic, in versuri sau in proza, drama are
un continut grav, profund, cu elemente tragice uneori, si reflecta aspecte variate, . sociale,
istorice, mitice, psihologice, morale.
Apare tragicomedia, se impun amestecul speciilor, sintezele (in secolul al XVII-leA),
urmeaza drama burgheza, numita de Diderot “gen serios", drama romantica si drama istorica
(secolele XVIII-XIX), prin reprezentantii V. Hugo, Al. Dumas-tatal, A. de Musset, A. de Vigny.
Libertatea de actiune, modelele eroice, personajele din toate mediile sociale, natura umana cu
antinomiile ei, prezentata in lumini si umbre, intre tragic si comic sunt notele romantice ale
dramelor scrise, despre care V. Hugo spunea ca topesc in acelasi suflu grotescul si sublimul,
teribilul si bufonul, tragedia si comedia"
In literatura moderna, interferenta genurilor si speciilor conduce la romanul-drama
(Roger Martin du GarD) sau la teatrul epic al lui Bertolt Brecht. in literatura romana, se disting
drama istorica (B.P. Hasdeu, Razvan si Vidra, V. Alecsandri, Despot.-Voda, B. Stefanescu-
Delavrancea, trilogia Apus de soarE), drama de idei, la Camil Petrescu (Jocul ielelor, Suflete tari,
Act venetian), drama de inspiratie mitologica (L. Blaga, Zamolxe, Mesterul Manole, Horia
Lovinescu, Moartea unui artist), drama sociala (Paul Everac, Aurel BarangA), parabola cu
accente dramatice (piesele lui Marin Sorescu, in care istoria este un pretext pentru a satiriza pana
la caricatura tirania si vanitatea).
Un exemplu ar fi drama scrisa de Marin sorescu intitulata “Iona”
Iona” reprezinta o drama a cautarii spirituale – setea de adevara, de cunoastere, cai de a
iesi din absurdul vietii - o parabola pe tema destinului uman. Dramaturgul creeaza nenumarate
pretexte pentru meditatii asupra unor tulburatoare situatii umane: viata, moartea, practicul vietii:

“-Ce mare bogata avem!


-Habar nu aveti cati pesti misuna pe aici,
-(Curios) cam cati?
-Dumnezeu site: multi.
-(Cu uimire) O suta?
- Mai multi.
- Cam cat ar numara toata viata?
- mai multi.
- Atunci cat ar numara toata moartea?
- Poate, ca moartea e foarte lunga.
- Ce moarte lunga avem! Daca poti numara atata bogatie… Ce mare bogata avem!”
TEAtrul absurdului
Prima antipiesa a dramaturgiei universale Cantareata cheala de Eugen Lovinescu
La 11mai 1950 la Theatre de Noctambulers avea loc premiera spectacolului “cantareata
cheala” si lua nastere, dupa cum considerau majoritatea criticilor, teatrul de avangarda. Botezata
initial “ora de engleza”, naissance de la cantarice” piesa era o traducere si o adaptare a piesei
romanesti “ englezeste fara profesor” scrisa in anul 1948. Titlul de “cantareata cheala” l-a primit
intamplator ca urmare a unei greseli in timpul repetitiilor. Iata cum reda Ionescu episodul
“Recitand monologul “guturaiul” unde era vorba intamplator de o invatatoare blonda, Hernri-
Jacques se insela si pronunta cantareata cheala (cantatrice chauve). Iata titlul piesei!”
Antiteatrul s-a nascut din dorinta de a renunta la tematica, ideologie, realism-psihologic si
filosofie. Ionescu inventeaza libertatea absoluta prin renuntarea la prejudecati si reguli.
“cantareata cheala” ca toate piesele “noului val” a razbatut cu greu in dramaturgie dupa
ce a fost respinsa de numeroase companii teatrale. Stilul nonconformist ionescian a fost greu
acceptat atat de critici, cat si de public. Poate din dorinta de a se lasa descifrat si inteles
dramaturgul s-a facut teoreticianul operei sale. De remarcat faptul ca nici unul din creatorii de
teatru absurd de limba franceza, nu era francez.
La cinci decenii dupa aparitie, Cantareata cheala reuseste sa ramana actuala, valoarea si
originalitatea sa fiind pe deplin recunoscute oriunde in lume.
„S-a spus că sunt un scriitor al absurdului; există pe lume cuvinte care trec din gură în
gură, e şi ăsta
un cuvânt la modă, care se va demoda. Oricum, el e de pe-acum suficient de vag pentru a nu mai
însemna nimic şi pentru a defini totul. Dacă nu voi fi uitat, peste câtva timp, va exista un alt
cuvânt care va trece din gură în gură, un alt cuvânt primit de-a gata, care ne va defini pe mine şi
pe alţii, fără să ne definească. De fapt, existenţa lumii mi se pare nu absurdă, ci de necrezut, însă
înlăuntrul existenţei şi al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi şi stabilite reguli
«rezonabile». Neînţelesul nu apare decât atunci când te întorci la izvoarele existenţei, când te
aşezi pe margine şi o priveşti în întregul ei.“ (Eugène IONESCO)

Deceniul sapte vine cu o revigorare a comediei, prin care se incearca satira subtila la
adresa lumii contemporane , cu toate utopiile si aberatiile sistemului politic.Dramaturgii ce au
excelat, din acest punct de vedere sunt Aurel Baranga(Mielul turbat), Teodor Mazilu(Mobile si
durere,Prosti sub clar de luna)Ion Baiesu (Boul si viteii).
Teatrul mitic si parabolic este cultivat intens in aceasta perioada,dobandind si accente
filosofice,etice,psihologice:Horia Lovinescu (Moartea unui artist) Marin Sorescu ( trilogia Setea
muntelui de sare) Valeriu Anania (Miorita), Ion D. Sarbu (Arca Bunei Sperante).

Bibliografie:
1. Receptarea textului literar-Camelia Gavrila , Mihaela Dobos
2. Dramaturgia romana contemporana- Editura Lyceum
3. Scurta istorie a teatrului romanesc- Mihai Florea