1. Ce este forţa de tensiunea superficiala si ce rol are ?

Forţele care apar tangent la conturul suprafaţei libere a lichidului tinzând să-i
micşoreze această suprafaţă sunt forţele de tensiune superficială.
Deci forţa de tensiune superficială poate fi scrisă sub forma: F  l

2. Cum se defineste coeficientul de tensiune superficial?

Coeficientul de tensiune superficială poate fi definit şi în funcţie de energia consumată pentru

a menţine neschimbată suprafaţa liberă a lichidului. Lucrul mecanic consumat în acest scop va
fi, după definiţie: d L  Fdl
Coeficientul de tensiune superficială reprezintă energia consumată pentru a mări cu o
unitate suprafaţa liberă a lichidului. In SI se măsoară în J/m 2.

3. Ce sunt substantele tensioactive ? exemple:

Substanţele tensioactive sant substante importante care au proprietatea de a micşora
tensiunea superficială: alcooli, acizi organici, detergenţi. Moleculele acestor substanţe au
proprietatea de a micşora forţele de coeziune dintre moleculele solventului. Lichidele din
organismele vii au, în majoritatea cazurilor, coeficienţi de tensiune superficială mai mici
decît ai apei.

4. Cum se formeaza meniscurile ?

La contactul dintre solid şi lichid apare o forţă de interacţiune, ca rezultantă a forţelor ce se
exercită între moleculele de lichid şi de solid.
Dacă forţa de coeziune dintre moleculele lichidului este mai mare decât forţa de adeziune (ce
se manifestă între moleculele de solid şi cele de lichid) se spune că lichidul nu udă vasul în
care se află. Astfel de lichide formează meniscuri convexe.
Dacă forţa de adeziune este mai mare decât cea de coeziune, lichidul udă vasul în care se află
şi formează un menisc concav.

4. Tensiunile superficiale au efect accentuat in cazul tuburilor cu diametru mic, comunicand

cu atmosfera (tuburi piezometrice,porii unui mediu permiabil). Datorita tensiunilor
superficiale,nivelul lichidului din tub este diferit cu cel din exterior. Acest fenomen este
cunoscut sub numele de capilaritate. Daca adeziunea dintre lichid si peretele solid este mai
mare decat coeziunea particolelor de lichid,lichidul uda peretii vasului si sub influenta
adeziunii,coeziunii su a tensiunilor superficiale,se ridica in tuburi de diametre mici pana la o
anumita innaltime h,peste nivelul hidrostatic formand un menisc concav.
Daca coeziunea moleculelor de lichid este mai mare decat adeziunea,lichidul coboara
formand un menisc convex.

5. Ce sunt substantele liofobe si liofile ? Exemple :

In raport cu lichidele, o suprafaţă solidă poate fi:
 liofilă dacă este udată de un lichid
 indiferentă
 liofobă, dacă nu este udată de lichid.
Un solid poate fi liofil pentru un lichid şi liofob pentru alt lichid.
De exemplu sticla este liofilă pentru apă (hidrofilă) dar liofobă pentru mercur
(mercurofobă).
6. Ce este capilaritatea si unde se aplica ?
 Fenomenul de capilaritate este fenomenul de urcare a lichidelor în capilarele liofile şi
coborare în cele liofobe, abătându-se de la principiul vaselor comunicante.
Capilaritatea joacă un rol fundamental şi pentru viaţa plantelor în special din două
motive:
- capilaritatea asigură circulaţia sevei brute la plante,
- capilaritatea solului, ca factor pentru menţinerea apei folosită apoi de plante. Un sol cu
capilare îşi pierde apa foarte repede. De aceea trebuie aplicate măsuri agrotehnice prin care
capilarele formate în sol sunt distruse (prăşit).

7. Care este legea lui Jurin si semnificatia ei?

Tuburile capilare sunt tuburi care au diametrele foarte mici (de ordinul milimetrilor sau
mai mici).
Inălţimea la care urcă sau coboară lichidul este dată de legea lui Jurin:
2 cos
h
rg

unde  este densitatea lichidului, r este raza tubului, g este acceleraţia gravitaţională, 
coeficientul de tensiune superficială iar  este unghiul de racord.
O coloană de lichid, aflată într-un tub capilar dar care este fragmentată prin bule de gaz,
opune o mare rezistenţă la înaintare deoarece trebuie învinsă, în afară de forţa de adeziune şi
forţa de tensiune superficială ce apare la nivelul fiecărui menisc realizat de bulele gazoase.
Acest fenomen se produce în cazul emboliilor gazoase, când pătrunderea de gaze în
sânge poate bloca vasul capilar, fapt ce poate provoca moartea prin axfixie sau epuizarea
inimii.

8. Ce sunt lichidele newtoniene ? (care este legea lui Newton) :exemple

Lichidele pentru care este valabila legea lui Newton se numesc lichide newtoniene.
Pentru aceste lichide, coeficientul de vascozitate dinamica depinde de natura lichidului si de
temperatura, scazand rapid cu cresterea temperaturii. In cazul cand temperatura ramane
constanta,  pentru un lichid dat este considerat constant si nu depinde de gradientul de
viteza. Din clasa lichidelor newtoniene fac parte un numar mare de lichide, in special lichide
pure, unele solutii coloidale de concentratii mici si majoritatea lichidelor biologice (lichidul
cefalorahidian, plasma sangvina, urina).

Lichidele care nu se supun legii lui Newton se numesc lichide nenewtoniene, pentru care
coeficientul de vascozitate dinamica depinde de gradientul de viteza si nu mai este constant la
o temperatura data. Din aceasta categorie fac parte solutii macromoleculare, coloidale,
suspensii (sangele).
9. Cum se defineste coeficientul de vascozitate dinamica si dinamica relativa ?
Coeficientul de vascozitate dinamica este factorul de proportionalitate (η). Determinarea
acestui coefficient se realizeaza prin masurarea duratei de curgere a lichidului printr-un
tub capilar vertical.
Este numeric egal cu forta de frecare interna exercitata pe unitatea de suprafata, intre doua
straturi paralele si vecine ale unui lichid omogen, situate la o distanta egala cu unitatea si
prezentand o diferenta de viteza egala cu unitatea.

10. Cum se măsoară practic coeficientul de vascozitate; o mica descriere?

Coeficientul de vascozitate se face cu ajutorul vascozimetrului OSTWALD. Se toarna lichidul in
vascozimetru , cu ajutorul unei palnii, cu para de cauciuc apasa usor pe capatul bratului secundar ,
exercitand o stranger usoara si continua, se impinge lichidului in bratul principal pana ce nivelul
acestuia se ridica deasasupra rezervorului cu un deget, se ia degetul de la capatul tubului, lichidul
incepe sa curga, iar cand meniscul devine tangent cu reperul superior se porneste cronometrul, cand
nivelul lichidului ajunge tangent la reperul inferior se opreste , se efectueaza 10 determinari.

11. Ce este difuzia si care sunt legile ei?

Organismele vii sunt sisteme deschise care realizează în mod continuu schimb de
substanţă şi energie cu mediul exterior. Difuzia este fenomenul de pătrundere a
moleculelor unei substanţe printre moleculele altei substanţe sau a moleculelor
proprii când distribuţia moleculelor în spaţiu este neomogenă.
Difuzia este un fenomen de transport, în care se realizează un transport de substanţă
din zonele cu concentraţie mai ridicată, spre zonele de concentraţie mai mică, astfel
încât neuniformitatea să se reducă. Fenomenul de difuzie este cel mai intens la gaze,
unde viteza termică este foarte mare şi cel mai lent la solide deoarece aici moleculele
sau ionii au poziţii relativ fixe în spaţiu.
• Legea I a lui Fick : viteza de difuzie este proportional cu gradientul de
dc
concencentratie si suprafata de difuzie. j   D
dx
• Legea a II a a lui Fick afirma ca in orice punct al unui lichid , variata de timp a
concentatiei este proportionala cu variatia spatiala a grandientului de concentratie.
 2c c
D 2 
x t
12. Ce este osmoza si cum se masoara?
Fenomenul de osmoză este fenomenul de difuzie printr-o membrană semipermeabilă. Se
masoasa cu Osmometrul .Dacă în vasul A se pune o soluţie concentrată iar în vasul B o
soluţie mai puţin concentrată, atunci moleculele solventului din vasul B vor trece prin
membrana semipermeabilă, în vasul A. Osmoza continuă pînă ce nivelul lichidului din
vasul A produce la manometru denivelarea h cînd se realizează echilibrul. Acest
echilibru se realizează cînd presiunea hidrostatică a coloanei de lichid cu înălţimea h
egalează presiunea exercitată de fluxul osmotic, care este presiunea osmotică.
13. Ce este presiunea osmotica si care sunt legile ei?
Presiunea osmotică este presiunea care trebuie să fie aplicată unei soluții pentru a
împiedica trecerea solventului în sensul natural de difuzie printr-o membrană
semipermeabilă, considerînd că moleculele solventului ciocnesc membrana
semipermeabilă. Legile presiunii osmotice au fost stabilite de Van’t Hoff:
1) La temperatură constantă, presiunea osmotică este proporţională cu concentraţia
masică sau molară a soluţiei.
 2) Presiunea osmotică a unei anumite soluţii de concentraţie constantă (CM=const.,
pentru M dat) creşte cu temperatura absolută a soluţiei.
3) Pentru temperatură constantă şi concentraţie constantă (C M=const., T= const),
presiunea osmotică este invers proporţională cu masa molară a substanţei.
Legile lui Van’t Hoff permit determinarea masei moleculare a unor substanţe prin
măsurători ale presiunii osmotice. Din legea gazului ideal pentru masa moleculară se
obţine expresia:

CRT
M 


14. Ce este turgescenta si cand are loc?

Turgescența reprezintă fenomenul de umflare a celulei eucariote vegetale, în urma
acumulării lichidelor, în special în cadrul vacuolelor. Acest lucru creează o presiune
interioară, numită presiune de turgescență.

15. Care este structura si functiile membranei celulare?

Membrana celulară reprezintă organitul diferenţiat,existenţa membranei a fost
semalată încă din secolul al XIX-lea. Denumirea de membrană vine de la latinescul
”membrana” care înseamnă înveliş, coajă. Membrana, are rolul pasiv de izolare faţă
de mediul exterior, avand o structură complexă şi îndeplineşte numeroase funcţii
legate de procesele metabolice fundamentale.
Membranele celulare sunt alcătuite dintr-un strat dublu fosfolipidic în care sunt
împlântate proteinele, Poziţia proteinelor este arbitrară, ele se află din loc în loc, unele
traversând complet membrana, iar altele nu. Functiile membranei: 1-rol de frontieră fizică;
ea păstrează şi menţine o compoziţie chimică diferită în interior faţă de exterior, datorită
difuziei selective, 2-reprezintă locul unde au loc reacţii chimice, 3-proteinele constituie
receptori în cadrul comunicării intercelulare.

16. Ce este transportul pasiv si de cate feluri este?

• transport pasiv transportul care se face în sensul gradientului de concentraţie, pentru
moleculele neîncărcate şi în sensul gradientului electrochimic pentru cele încărcate.
Acesta se realizeaza prin dublu strat lipidic.

17. Ce este difuzia facilitata ? Exemple de mecanisme de difuzie facilitata.

Difuziunea facilitată conduce doar la un transport de solvit în sensul gradientului de
concentraţie. Pentru anumite substanţe transportul prezintă trăsături incompatibile cu
difuziunea simplă şi anume:
difuzia are loc mult mai rapid decît în difuzia simplă (chiar de 100.000de ori)
viteza de difuzie prezintă saturaţie cînd concentraţia externă a solvitului creşte
transportul poate fi inhibat prin analogi structurali ai solvitului. In cazul difuziei
facilitate se consideră că la transport participă un constituent al membranei, cel mai adesea o
proteină, care recunoaşte solventul, accelerând transportul.
Mecanismul difuziei facilitate comportă două etape:
a) substanţa transportată este recunoscută de transportator
b) transportul propriu-zis
 18. Ce sunt canalele ionice: caracteristici si exemple
Canalele ionice sunt proteine, sunt specifice pentru un anumit tip de ioni şi prezintă
caracteristicile enzimelor: energie redusă pentru transportul substanţelor şi pot fi blocate.
Canalele ionice au o proprietate particulară: prezintă două stări moleculare alternative:
• permit (prin deschidere) trcerea ionilor
• opresc (prin închidere) trecerea ionilor
Canalele ionice sunt bariere de selectivitate şi bariere de permeabilitate.
Evolutiv canalele ionice au apărut drept rezultat al necesităţii celulelor de a fi capabile
să recepţioneze informaţii din mediul exterior şi de a le transmite ulterior. Din acest
punct de vedere există două tipuri de canale ionice:
• Canale ionice specializate în codarea informaţiei în potenţiale de acţiune şi
medierea acestora.
• Canale ionice specializate în detecţia diferiţilor stimuli cum ar fi lumina,
temperatura, stimuli chimici.

19. In ce consta tehnica « patch clamp »? Tehnica “patch-clamp” permite măsurarea

curentului electric transmembranar printr-un singur canal ionic. Această metodă de
măsură a fost dezvoltată de Erwin Neher şi Bert Sackman la mijlocul anilor 1970. Pentru
metoda de cercetare “patch-clamp” aceşti cercetători au primit premiul Nobel pentru
medicină în anul 1991.
Pricipalele rezultate ale metodei de cercetare sunt :
aceasta tehnica dă informaţii despre structura canalelor ionice, funcţiile lor şi
interacţiunea acestora cu alte proteine.
acest tip de experimente dau informaţii asupra procesului de transport prin canalele
ionice în scopul elaborării unui model fizic adecvat pentru difuzia ionilor prin porul proteinei.
dă informaţii importante legate de probabilitatea de deschidere a unui canal în
anumite condiţii.

20. Ce este transportul activ. Pompa de Na si K.

Transportul activ are loc în sens contrar gradientului de concentraţie, necesită energie
şi se realizează cu ajutorul unor proteine.
Transportul activ necesită energie şi deci trebuie cuplat cu o reacţie exoenergetică. Din
acest punct de vedere transportul activ poate fi:
-transport activ primar-când cuplarea se realizeză direct
-transport activ secundar- când cuplarea se realizeză indirect
Pompa de Na şi K reprezintă mecanismul de transport al ionilor de sodiu şi potasiu şi
este o proteină numită (Na+, K+)ATP-aza.
Un pas decisiv în cunoaşterea pompei de Na şi K a fost realizat de fiziologul danez
Jens Skou care a descoperit că activitatea optimă a unei enzime care hidrolizează ATP
la ADP şi fosfat anorganic necesită prezenţa ionilor de Na şi K. Această enzimă
izolată la început la nervul de crab, a fost identificată ulterior la aproape toate
membranele plasmatice din celula animală.
Hans Schatzmann a arătat că enzima poate fi total sau parţial inhibată de
medicamentul uabaină, găsit în seminţele unei plante care este folosită pentru
tratamentul inimii. Enzima a fost denumită (Na+,K+)ATP-aza. Aşa cum s-a
demonstrat ulterior, această enzimă este o proteină membranară şi ea este însăşi
pompa de sodiu şi potasiu.

21. Ce este potentialul de repaos celular (desen si caracteristici)

Potenţialul de repaos celular (PR) este diferenţa de potenţial dintre interiorul celulei şi
 mediul extern. Posibilitatea măsurării potenţialului care se formează pe membranele
celulelor vii se datorează cercetărilor iniţiate de biofizicianul american Keneth Cole şi a
britanicilor Alan Hodkin şi Andrew Huxley. Aceşti cercetători au inventat şi perfecţionat
microelectrozii de sticlă, care sunt pipete (micropipete cu vîrful foarte mic) care nu
produc leziuni membranei la străpungerea ei. Intre microelectrodul de sticlă din
citoplasmă şi un electrod de calomel, plasat în soluţia externă, apare o diferenţă de
potenţial, interiorul celulei fiind întotdeauna negativ faţă de exterior.
Potenţialul de repaos arată că celula nu este niciodată în repaos absolut. Starea de repaos
este o stare staţionară; prin membrană trec în permanenţă fluxuri ionice pasive şi active.
Ionii vor avea aceeaşi concentraţie de o parte şi de alta a membranei doar când celula
moare.

22. Ce este influxul nervos (desen si caracteristici)

Transmiterea semnalelor în cadrul organismului viu este un fenomen de natură
bioelectrică şi aceasta are loc prin impulsul nervos.
Influxul nervos reprezintă variaţia tranzitorie şi probabilă a potenţialului de membrană a
fibrelor nervoase, adică potenţialul de acţiune produs de un stimul.

23. Principiul I al termodinamicii (enunturi formula)

Principiul I al termodinamicii este principiul conversiei energiei şi constituie o extindere
a legii conservării energiei. A fost formulat datorită lucrărilor medicului Robert Mayer,
care, mergând la tropice, a făcut observaţii asupra sângelui, remarcând diferenţe faţă de
zona mai rece din care venea. În zonele mai calde consumul de oxigen este mai mic
pentru că organismul are nevoie de mai puţină energie metabolică pentru menţinerea
temperaturii corpului.
Principiul I al termodinamicii are formula locală:
Q  dU  pdV
Sub forma se poate scrie:
Q  U  L
 24. Principiul II al termodinamicii (enunturi si formula)
Principiul al II-lea al termodinamicii este principiul creşterii entropiei. Caldura nu trece
de la sine de la corpul mai rece la corpul mai cald.
Principiul al II-lea al termodinamicii afirmă că în timpul proceselor naturale entropia
unui sistem izolat creşte, atingând valoarea maximă la echilibru termodinamic.
Q
dS  TdS  dU  pdV
T
Kelvin a arătat că nu se poate efectua un proces în care să se transforme complet
căldura în lucru mecanic, ceea ce constituie o altă formulare pentru principiul al II-lea
al termodinamicii.
Este imposibilă construcţia unui perpetuum mobile de speţa II-a , o maşină care ar da
energie (lucru mecanic) pe seama răcirii unui singur rezervor termic.

25. Principiul III al termodinamicii (enunt si formula)

se referă la entropia unui sistem a cărui temperatură tinde la 0 K.
Principiul al III-lea al termodinamicii precizează că entropia oricărui sistem la
temperatura de 0 K este nulă şi ca o consecinţă nici un sistem nu poate fi răcit la
temperatura de 0K. lim S 0
T 0

26. Ce este motorul termic si care este randamentul sau? Motorul termic fost facut de
inginerul francez Sady Carnot şi funcţionează după un ciclu termodinamic închis,
denumit dupa numele fondatorului ciclu Carnot. Acesta este format din două
transformări adiabatice şi două transformări izoterme, care într-un sistem de axe T,S se
reprezintă sub forma unui dreptunghi. Randamentul motorului termic ce funcţionează
L
după un astfel de ciclu este:  unde L este lucrul mecanic produs de motor
Q
iar Q căldura primită de motor.
• Randamentul unui motor termic nu depinde de substanţa de lucru ci numai de
temperaturile sursei calde şi a sursei reci.
• Randamentul unui motor termic este întotdeauna subunitar întrucât T1 nu poate fi şi
nici T2 nu poate fi 0.

27. Demonstrati ca organismul nu este un motor termic

Organismul uman nu funcţionează ca o maşină termică, ci este un sistem viu care are
legi specifice de funcţionare. Demonstratie: Daca cosideram ca muschiul uman are un
randament de 33% si se considera ca acesta lucreaza la temperatura normala a corpului
de 36.6 C ,daca acesta ar functiona ca un motor termic dupa ciclu Carnot,din expresia
randamentului atunci,ar trebui sa aiba o sursa calda cu temperatura:
T 310
T1  2   463K Adica o temperatura in scara Celsius, t1  T1  273  190 0 C
1   1  0,33

ceea ce nu se poate obţine în cazul unui organism viu.

28.

29.