Sunteți pe pagina 1din 2

Ieri eram o pasăre cântătoare, care zbura liberă peste toate câmpiile .

Astăzi sunt sclavul bogăţiei


trecătoare, al legilor societăţii, al obiceiurilor oraşului şi al prietenilor cumpăraţi; căutând să-i mulţumesc
pe oameni şi să mă supun legilor ciudate şi înguste ale omului. M-am născut să fiu liber şi să mă bucur de
dărnicia vieţii, dar mă văd precum un animal de povară prea mult încărcat.

Banii sunt ca un instrument cu coarde; cel care nu ştie cum să îl folosească bine, va scoate numai
sunete fără noimă.

Chemarea unui îndrăgostit: Oh, tovarăşul sufletului meu, unde eşti?

Cei care ne muncesc ogoarele şi ne îngrijesc viile sunt mai nobili decât noi, cei care mâncăm
pâinea făcută de ei şi bem vinul făcut de ei. Iar pentru că nu ştii toate acestea, vei părăsi acest pământ şi
vei sta cât mai departe de această împărăţie.

Noi înşine suntem infiniţi de mici şi infiniţi de mari. Noi suntem calea dintre cele două.

Mă tranformasem în ceva asemănător unui ochi de apă între munţi, care reflectă in suprafaţa-i
calmă umbrele fantomelor şi culorile norilor şi ale copacilor, dar care nu poate găsi un loc de trecere prin
care să-şi trimită cântecul spre mare.

Ea vedea totul prin ochii spiritului.

Dragostea este născută din afinitatea spirituală, iar dacă această afinitate nu se crează într-o
clipă, ea nu se va realiza nici în ani.

Sufletul trist îşi găseşte consolare în singurătate. Detestă oamenii căci este cao căprioară rănită.

Timp de secole societatea omenească a încuviinţat legile corupte încât nu mai poate înţelege
sensul legilor superioare sau eterne. Ochiul omului s-a obişnuit cu lumina slabă a lumânărilor şi nu mai
poate vedea lumina soarelui.
Cel care îşi stinge focul sufletului cu propriile-i mâini este un necredincios în faţa Raiului, căci
Raiul a aprins focul ce ne arde sufletul.