Sunteți pe pagina 1din 1

- Veșnica poezie fărăc cuvinte; liniște ce vuiește sub mine. De ce n-am darul Verbului?

Să ai atâtea
senzații - și să fii sterp!
- Sunt omul cel mai puțin făcut pentru a trăi pe pământ.
- Spre nefericirea, sau fericirea mea, întotdeauna m-am legat mai mult de posibil decât de
realitate, și nimic nu este mai străin de firea mea decât împlinirea. Am disecat până în cele mai
mici detalii tot ce nu voi fi făcut niciodată.
- Mă pregăteam să ies și, ca să-mi aranjez fularul, mă privesc în oglindă. Brusc, o spaimă cumplită:
Cine e omul ăsta? Cu neputință să mă recunosc.
- Și când mă gândesc că am fost la un pas de sfințenie!
- Să nu poți trăi decât în vid sau în plenitudine, în interiorul unui exces.
- Disperarea e desigur un păcat; dar un păcat împotriva ta însuți. ( Ce intuiție profundă a
creștinismului! Să așeze lipsa de speranță printre păcate!
- Nu sunt de aici; condiție de exilat în sine; nicăieri nu sunt acasă- totală neapartență la orice.
Paradisul pierdut – obsesia mea de fiece clipă.
- Corsica, Andaluzia, Provence- planeta aceasta nu va fi fost așadar inutilă.
- Am toate infirmitățile unui profet, nu însă darurile lui.
- Simt uneori, ascunse în mine, puteri infinite. Dar va, nu știu la ce să le folosesc; nu cred în nimic,
iar ca să acționezi e nevoie să crezi, să crezi, să crezi... Mă irosesc zi de zi, căci las să piară lumea
ce trăiește în mine.
- Senzația unei fericiri nemaiștiute. De unde ar putea izvorî? Cât de misterios și bizar e totul.
- Lenea e un soi de beatitudine a sufletului.
- Muzica. –Paradisul trebuie să existe, sau măcar să fi existat- altfel ce noimă are atâta sublim?
- Cel ma mărunt act îmi pune problema tuturor actelor; viața se convertește la mine, întotdeauna,
în Viață; ceea ce complică până la sufocare exercițiul respirației.
- Nu mai știu cine s-a definit singur : sunt locul stărilor mele.
- Oriunde aș merge, același sentiment de neapartenență, de joc inutil și prostesc, de impostură –
nu la ceilalți, ci la mine: simulez că mă interesează lucruri care de fapt mă lasă rece, joc
permanent un rol, din lașitate sau ca să salvez aparențele; dar fără să particip, căci ceea ce mă
interesează e altudenva. Izgonit din paradis, unde să-mi găsesc locul, unde să găsesc un acasă?
- O idee care nu e trăită, care nu se naște firesc, nu face doi bani. Ce spectacol grețos – această
omenire falsă, cerebrală, savantă, ce trăiește ca parazit al spiritului.
- Când mă gândesc la toate proiectele pe care le-am abandonat din lene, mi se pare că sunt cel mai
mizerabil dezertor.